Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Cum s-a imprietenit fixul cu mobilul

    La inceputul saptamanii trecute, Romtelecom si Cosmote au
    anuntat ca vor aplica tarifele din retea pentru convorbirile intre
    fix si mobil dintre clientii celor doua companii. Altfel spus, de
    vreme ce foarte multi dintre cei aproximativ 7 milioane de clienti
    ai Cosmote si cei aproape 3 milioane ai serviciilor de telefonie
    fixa ai Romtelecom dispun de minute de convorbiri in retea incluse
    in abonament, apelurile – in alte conditii la cel mai ridicat nivel
    de tarifare – vor fi chiar gratuite. Iar aceasta se traduce, dupa
    unele calcule, intr-o posibila diminuare de aproximativ 30% a
    facturilor de telefonie..

    La prima vedere, s-ar putea spune ca operatorii controlati de
    aceiasi actionari – grupul elen OTE si operatorul german Deutsche
    Telekom – vor avea doar de pierdut, insa “este o decizie
    strategica, prin care incercam sa pastram un echilibru intre
    profitabilitate si cota de piata, in contextul dificultatilor
    economice care se reflecta in comportamentul de consum al tot mai
    multor clienti interesati sa-si diminueze cheltuielile”, a explicat
    Yorgos Ioannidis, directorul general al Romtelecom.

    Este adevarat, daca ar mentine sau chiar creste tarifele,
    operatorii ar putea castiga mai mult pe termen scurt, dar vor
    ajunge sa piarda rapid clienti, iar daca le-ar reduce, intrand
    intr-un razboi al preturilor, ar avea o cota de piata mai mare, dar
    o lipsa acuta de lichiditati. Asadar, au ales calea de mijloc.

    Tarifele preferentiale pentru convorbirile intre cele doua
    retele inseamna pe de-o parte un nivel de cost mai ridicat pentru
    operatorii care va trebui sa-si plateasca reciproc tarifele de
    interconectare aferente. “Nu ma astept insa la o reducere a
    veniturilor niciunuia dintre operatori”, anticipeaza Ioannidis.

    Noua oferta ar putea determina o parte dintre clientii
    Romtelecom si Cosmote sa-si ia pachete cu mai multe minute incluse
    in abonament, pe care sa le poata consuma in ambele retele. Iar din
    cei 10 milioane de clienti ai celor doua companii, unii ar putea sa
    devina clienti ai ambelor. Si veniturile ar putea chiar sa creasca
    inclusiv daca oferta ii va determina macar pe abonati sa-si
    pastreze neschimbat furnizorul de servicii si sa vorbeasca mai mult
    la telefon intre cele doua retele.

    “Totodata, acum putem ataca puternic si segmentul corporate, cu
    o oferta completa”, a spus Stefanos Theocaropoulos, directorul
    executiv al Cosmote Romania. Cei doi operatori au intrat pe acest
    segment in urma cu ceva timp, relansand la inceputul lunii aprilie
    oferta de servicii fix-mobil pentru companiile mici si mijlocii,
    prin care angajatii beneficiau de tarife preferentiale pentru
    convorbirile in interiorul companiei..

    Privita in ansamblu, miscarea vine in contextul diminuarii
    pietei telecom cu aproape 40% anul trecut, tradusa in cazul
    Romtelecom intr-o scadere cu 12% a veniturilor din segmentul voce.
    Venitul mediu per utilizator a coborat si el fata de anii
    precedenti, pe fondul scaderii cheltuielilor cu serviciile de
    telecomunicatii. “O parte importanta dintre clientii Romtelecom
    suna de pe fix pe mobil, iar din studiile noastre de piata,
    principala lor nemultumire sunt tarifele ridicate”, spune seful
    operatorului de servicii de telefonie fixa, cablu si internet.

    Oferta comuna a Romtelecom si Cosmote nu este insa singura de
    acest gen de pe piata. Competitorii Orange, Vodafone si
    RCS&RDS, care au in portofoliu atat telefonie mobila, cat si
    fixa, aplica tarife mai reduse apelurilor in retea, de pe fix pe
    mobil sau invers. Fata de competitorii mobili, avantajul celor doi
    operatori ar fi ca pot furniza in acelasi timp atat servicii de
    internet de mare viteza, cat si servicii TV, in timp ce, fata de
    RCS&RDS, in ecuatie intra si reteaua de magazine Germanos,
    precum si o acoperire nationala a serviciilor 3G. “Exista cateva
    initiative similare in SUA, o piata foarte diferita de cea
    europeana, dar nu am gasit nicaieri in lume o oferta comparabila”,
    sustine Yorgos Ioannidis.

  • Apple a prezentat noul iPhone (GALERIE FOTO)

    Printre detaliile tehnice, se regaseste un nou tip de procesor,
    Apple A4, similar celui disponibil pe iPad si o camera foto/video
    imbunatatita, cu rezolutie de 5 megapixeli, capabila sa filmeze in
    format HD. Impatimitii Apple asteapta insa cu sufletul la gura si
    detaliile despre noul sistem de operare OS 4.0 care va fi
    disponibil pe iPhone 4G sau despre serviciul de publicitate iAd
    dedicat aplicatiilor din magazinul App Store. “”Este cu 24% mai
    subtire decat iPhone 3GS”, a mai spus Jobs.

    Mai multi analisti sunt de parere ca pretul noului telefon va fi
    comparabil cu cel al modelelor anterioare – iPhone 3GS porneste de
    la un pret de la 200 de dolari in SUA, iar in combinatie cu noile
    tarife pentru servicii de date ale operatorului AT&T (15 dolari
    pentru un trafic de 200MB sau 25 de dolari pentru 2GB), pretul ar
    putea deveni si mai avantajos, iar cererea ar putea fi accelerata.
    Noul iPhone va fi lansat oficial pe 24 iunie la un pret pornind de
    la 199 de dolari.

    Alte caracteristici ale modelului includ un display de 3,5 inci,
    rezolutie de 960×640 pixeli, 7 ore de convorbiri 3G, 6 ore de
    navigare 3G, 10 ore de navigare WiFi, 10 ore de redare video, 40 de
    ore de muzica si 300 de ore de standby, tehnologie de afisare IPS –
    “putin mai bine decat OLED” -, procesor A4 si micro SIM.

    Prezentarea noului iPhone s-a facut cu ocazia Worldwide
    Developers Conference din San Francisco.

    Sursa foto: Engadget

  • Delta Dunarii prin lentila celei mai mici camere profesionale (GALERIE FOTO)

    Nex-5 si Nex-3, cele mai noi modele de camere foto din gama α a
    Sony, cu obiective interschimbabile, inregistrare video HD/FullHD
    si capabilitati de fotografiere in format 3D, vor fi lansate in
    Romania in luna iulie, la un pret de 550, respectiv 650 de euro, a
    declarat Taiju Ishikawa, directorul filialei din Romania a Sony, cu
    ocazia prezentarii desfasurate la finalul saptamanii trecute in
    Delta Dumarii.

    Pentru o camera compacta, pretul ar putea parea ridicat, dar
    avand in vedere ca cele doua modele ale Sony sunt de fapt un hibrid
    intre compact si DSLR, putand fi considerate cele mai mici aparate
    DSLR de pe piata, pretul devine justificat. Suplimentar insa,
    accesorii precum un flash compact ce poate fi atasat aparatelor in
    conditii de luminozitate scazuta, un vizorul optic sau un adaptor
    care extinde gama de obiective compatibile cu inca 30 de modele,
    pot chiar sadubleze pretul noilor camere.

    Cele doua modele au o grosime minima de 2,4 centimetri, o
    greutate care se apropie de 300 de grame si rezolutie de 14,2
    megapixeli.


    “Este prea devreme sa facem o estimare a vanzarilor”, spune
    Ishikawa, cu mentiunea ca noile camere vor fi probabil o a doua
    optiune pentru acei consumatori care cauta sa faca fotografii la o
    calitate mai ridicata, dar care nicinu sunt dispusi sa renunte la
    modelele compacte. “Practic, sper ca Nex-5 si Nex-3 sa formeze un
    segment nou de piata”, mai spune seful Sony, mai ales in contextul
    scaderii consumului si, implicit, a vanzarilor de aparate foto din
    ultimul an.

    Pentru Sony, care detine in jur de un sfert din piata foto din
    Romania conform datelor Gfk, primul trimestru din acest an a dat
    deja semne de revenire fata de perioada similara din 2009, compania
    inregistrand o crestere de cateva procente. “Pentru noi, Romania
    este o piata strategica, chiar si in situatia in care se numara
    printre cele mai afectate piete est-europene, inclusiv din punctul
    de vedere al vanzarilor din segmentul foto”, sustine Taiju
    Ishikawa.

  • Vanzatorul lui Zapp se intoarce in Romania

    Firul tranzactiei prin care Saudi Oger s-a intors pe piata de
    telecomunicatii din Romania, dupa ce a vandut operatorul Zapp catre
    Cosmote, este in sine destul de greu de urmarit. Grupul saudit se
    afla in spatele Oger Telecom, care controleaza operatorul de
    telecomunicatii Türk Telekom, noul proprietar al diviziei
    International Wholesale Business a Invitel – cel mai important
    furnizor de servicii de telefonie fixa din Ungaria si posesorul
    celei mai extinse infrastructuri alternative din sud-estul Europei
    – care include printre altele si Euroweb Romania, operator axat pe
    servicii telecom dedicate segmentului de business.

    Drumul intortocheat catre Romania nu a pus insa vreo piedica in
    ce priveste implicarea sauditilor in aceasta achizitie sau in
    procesul de negociere si probabil nici in atentia pe care o vor
    acorda pietei unde, cel putin cu serviciile de telefonie si date
    mobile, nu au avut prea mare succes.

    “Nu am facut parte din echipa de negocieri, dar am participat la
    o discutie in u
    Turcia”, spune Laurentiu Stan, directorul general al Euroweb si
    membru in consiliul de administratie al companiei, intr-o discutie
    cu BUSINESS Magazin. In schimb, el a fost cel ce s-a ocupat
    personal de centralizarea informatiilor despre companie necesare
    procesului de due diligence initiat la inceputul acestui an.

    E o situatie in care s-a mai aflat de cateva ori in trecut, insa
    abia de acum incolo devine Stan un pion important pe tabla de sah a
    sauditilor. Pentru ca, mai simplu spus, cele 221 de milioane de
    euro platite de Türk Telekom in tranzactie au procurat pentru Saudi
    Oger un loc mai bun in primele randuri ale telecomului est-european
    si i-au permis intoarcerea in Romania, o piata care in strategia de
    extindere in aceasta regiune are cel putin avantajul pozitionarii
    geografice. “Deocamdata nu s-a cristalizat nimic cu privire la
    schimbarea de strategie a Euroweb. Prima discutie va fi purtata la
    Budapesta in aceasta saptamana cu Paul Doany, executivul Türk
    Telekom”, spune Stan.

  • Isteria iPad a ajuns in Europa si Asia

    In fata magazinului Apple din Paris, plasat in mallul care se
    gaseste sub muzeul Luvru, asteptau la coada mii de persoane,
    potrivit yahoonews.com. Printre ele se gaseste si Audrey Sobgou,
    care a calatorit mai mult de 205 km pentru a-si cumpara o
    tableta.

    ” Imi place interfata, calitatea si designul la produsele
    Apple”, a spus aceasta, citata de Yahoonews. In Europa tableta a fost pusa la
    vanzare in Germania, Italia, Franta, Marea Britanie, Spania si
    Elvetia, iar in iulie va fi lansata si in Austria, Belgia, Irlanda,
    Luxemburg si Olanda.

    “De 20 de ore stau la coada, insa nu regret. Chiar merita!”, a
    afirmat Jake Lee, un elev de 17 ani din Essex, strangand in brate
    tableta. “Am vrut sa-mi cumpar un iPad de cand a fost anuntata
    lansarea, iar acum sunt foarte incantat”, a mai completat tanarul,
    care face parte dintr-un grup de 40 de persoane care au petrecut
    noaptea in fata magazinului Apple din Londra. In acelasi timp cu
    lansarea in Europa si Asia, tableta, ale carei vanzari au depasit
    un milion de unitati in prima luna de cand se gaseste pe piata din
    Statele Unite, va fi disponibila si in Canada.

  • Patru din 10 utilizatori de iPhone sunt oameni de afaceri

    La trei ani de la scoaterea pe piata a iPhone si dupa ce Apple a
    devenit cea mai mare companie IT ca valoare de piata, depasind
    Microsoft, compania lui Steve Jobs are cu ce sa se laude: patru
    utilizatori din zece sunt oameni de afaceri, conform unei analize
    citate de CNET.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Topul celor mai scumpe telefoane mobile din lume

    Motivul pentru care aceste terminale sunt atat de scumpe nu se
    datoreaza doar tehnologiei pe care o au incorporata, ci si
    accesoriilor pe care le au, potrivit worldinterestingfacts.com.
    Primul loc in topul celor mai scumpe dispozitive mobile din lume
    este ocupat de un telefon cu un pret de peste trei milioane de
    dolari, acesta fiind urmat in clasament de alte telefoane cu
    preturi la fel de ridicate.

  • Cat de in urma suntem cu conectarea la internet

    Insulele Malvine par a fi un mic paradis nu doar pentru turisti,
    ci si pentru furnizorii de servicii de internet, care au reusit sa
    acopere 93% din populatie. La fel este si cazul Islandei, unde
    nivelul de penetrare al internetului depaseste 90%. E adevarat,
    vorbim de un numar infim de 3.000 de locuitori in cazul insulelor,
    respectiv de putin peste 300.000 in Islanda. Dintre tarile
    dezvoltate din lume insa, Suedia pare a fi cea mai avansata din
    punctul de vedere al accesului la internet, dat fiind ca aproape
    88% dintre cei noua milioane de locuitori au acces online, conform
    ChartsBin.com – nivel in jurul caruia se plaseaza, de altfel, toate
    tarile nordice.

    Internetul este folosit de mai mult de jumatate dintre locuitori
    doar in 25% din tari, restul, in majoritate covarsitoare, avand un
    grad de penetrare chiar mai mic de zece procente din populatie.
    Romania este undeva la mijloc. Cu 7,35 de milioane de utilizatori
    de internet anul acesta, potrivit unor estimari recente ale
    International Telecommunications Union si Euromonitor
    International, piata noastra, aproximata la 200 de milioane de euro
    anul trecut, a depasit un grad de penetrare a internetului de 30%.
    Pana in 2018, proportia se va apropia de jumatate, in conditiile in
    care peste 9,2 milioane de romani ar putea sa aiba acces atunci la
    net.

    Dincolo de statistici si estimari pe termen lung, mai ales in
    conditiile in care cifra in sine a utilizatorilor de internet este
    de multa vreme un subiect de dezbatere, variind in functie de
    metodele de contorizare, potentialul de crestere al pietei este
    lesne de sesizat. Aproape doua treimi dintre romani nu au intrat
    niciodata pe net, potrivit constatarilor Comisiei Europene, si
    numai in aproximativ 20% dintre gospodariile din mediul rural se
    gaseste un calculator conectat. “Internetul de mare viteza va
    impinge in sus piata telecom”, sustine Ovidiu Ghiman, directorul de
    strategie si dezvoltare a afacerii din cadrul Romtelecom, cu
    argumentul ca ofertele devin din ce in ce mai accesibile in batalia
    operatorilor pentru clienti – RCS&RDS, Romtelecom si UPC impart
    peste doua milioane dintre cele 2,65 milioane de conexiuni de mare
    viteza la internet, conform ANCOM, restul fiind disputate intre
    peste 1.000 de furnizori alternativi din tara.

  • BM: cine sunt tinerii manageri care vor reporni economia

    In urma cu cinci ani, BUSINESS Magazin lansa o provocare pentru
    piata media romaneasca: un catalog al tinerilor manageri si
    antreprenori. Adica cei care, desi aveau mai putin de 40 de ani,
    reusisera sa fie recunoscuti in domeniul lor de activitate. Aflat
    la a cincea editie, catalogul “100 Tineri Manageri de Top” aduna
    povestile si viziunea a inca 100 de manageri, fiecare relevant
    pentru industria din care face parte.

    Dintre cei 100 de manageri prezentati in acest an, cinci au fost
    selectati pentru premii de juriul format din trei headhunteri –
    George Butunoiu (George Butunoiu Consulting), Madalina Balan (Hart
    Human Resources Consulting) si Daniela Necefor (Total Business
    Solutions).
    Madalina Teodorescu, 36 de ani, coordonatoarea activitatii de
    vanzari si distributie de retail a Raiffeisen Bank Romania, a
    saptea banca din sistem dupa valoarea activelor, a primit premiul
    pentru categoria servicii financiare.
    Unul dintre cei mai tineri manageri prezenti in cadrul editiei din
    acest an a catalogului, Ovidiu Ghiman, 32 de ani, a castigat
    premiul pentru categoria IT&C. Ghiman este cel care defineste
    strategia Romtelecom si traseaaza liniile dezvoltarii afacerii,
    atat organic, cat si prin achizitii.
    Premiul categoriei piete industriale a fost castigat de Andrei
    Dumitrescu, 35 de ani. Actualul director de marketing si vanzari la
    divizia de adezivi a Henkel, Dumitrescu a fost unul dintre primii
    angajati ai Henkel in Romania in urma cu 12 ani.
    Cristian Popescu, 38 de ani, vicepresedinte responsabil pentru
    departamentul de resurse umane in cadrul producatorului de bere
    Ursus Breweries, a fost considerat de membrii juriului cel mai de
    succes tanar manager din categoria piete de consum in acest an, iar
    Carmen Daniela Tanasie, CEO al Omnicom Media Group Romania, a
    castigat premiul categoriei servicii.
    Spre deosebire de ceilalti ani, BUSINESS Magazin a inclus in
    catalog si 20 de tineri manageri expati, premiul acestei categorii
    fiind castigat de Ali Ergun Ergen, seful Baneasa Developments,
    dezvoltatorul proiectului Baneasa, cel mai mare de acest fel din
    Romania.
    In cadrul galei organizate impreuna cu partenerii Romtelecom si RBS
    Bank Romania, BUSINESS Magazin a mai acordat alte cinci premii
    speciale.
    Sorin Boza, directorul de investitii – proiecte de dimensiuni mari
    in cadrul Lafarge Romania a primit premiul special “Think BIG”.
    Boza a fost cel care a coordonat dezvoltarea celui mai mare siloz
    de clincher (produs intermediar la fabricarea cimentului) din
    lume.

    Mihai Cioltea, directorul de expansiune al Zara in Romania, a
    primit premiul special ” 75% din lumea intreaga”. Cioltea, fost
    membru al echipei PRO Tv, a lucrat timp de mai multi ani pe vase de
    croaziera, timp in care a vizitat, dupa cum spune chiar el, trei
    sferturi din lume. Razvan Petrescu, seful din Romania al celui mai
    mare producator de telefoane mobile din lume, Nokia, a primit
    premiul special “telefonul fara fir”, iar Cristian Ionescu, seful
    Coface pentru Romania, Slovacia si Bulgaria a castigat premiul
    “AAA+”.

    La a cincea editie a galei BUSINESS Magazin, au fost acordate si
    cinci premii aniversare, pentru tinerii manageri si antreprenori
    care au avut o evolutie interesanta in ultimii cinci ani.
    Premiile au fost acordate lui Septimiu Postelnicu, vicepresedinte
    Unicredit }iriac Bank Romania, Mihai Ghyka, CEO al Bergenbier, Vlad
    {eitan, seful diviziei de marketing a OMV Refining&Marketing,
    Catalin Olteanu, Chief Product & Technology Officer al UMT
    (companie infiintata de Olteanu si achizitionata de Microsoft) si
    Raul Ciurtin, actionar majoritar si presedinte al Albalact.

    Aflati mai multe despre cei 100 de tineri manageri inclusi in
    editia din acest an a catalogului Tineri Manageri de Top editata de
    BUSINESS Magazin, precum si despre evolutia celor 400 de manageri
    prezentati in editiile anterioare pe www.businessmagazin.ro.

  • Cei mai buni tineri manageri din Romania (GALERIE FOTO)


    In urma cu cinci ani, BUSINESS Magazin lansa o provocare pentru
    piata media romaneasca: un catalog al tinerilor manageri si
    antreprenori. Adica cei care, desi aveau mai putin de 40 de ani,
    reusisera sa fie recunoscuti in domeniul lor de activitate. Aflat
    la a cincea editie, catalogul “100 Tineri Manageri de Top” aduna
    povestile si viziunea a inca 100 de manageri, fiecare relevant
    pentru industria din care face parte.


    Dintre cei 100 de manageri prezentati in acest an, cinci au fost
    selectati pentru premii de juriul format din trei headhunteri –
    George Butunoiu (George Butunoiu Consulting), Madalina Balan (Hart
    Human Resources Consulting) si Daniela Necefor (Total Business
    Solutions).

    Madalina Teodorescu, 36 de ani, coordonatoarea activitatii de
    vanzari si distributie de retail a Raiffeisen Bank Romania, a
    saptea banca din sistem dupa valoarea activelor, a primit premiul
    pentru categoria servicii financiare.


    Unul dintre cei mai tineri manageri prezenti in cadrul editiei
    din acest an a catalogului, Ovidiu Ghiman, 32 de ani, a castigat
    premiul pentru categoria IT&C. Ghiman este cel care defineste
    strategia Romtelecom si traseaaza liniile dezvoltarii afacerii,
    atat organic, cat si prin achizitii.

    Premiul categoriei piete industriale a fost castigat de Andrei
    Dumitrescu, 35 de ani. Actualul director de marketing si vanzari la
    divizia de adezivi a Henkel, Dumitrescu a fost unul dintre primii
    angajati ai Henkel in Romania in urma cu 12 ani.
    Cristian Popescu, 38 de ani, vicepresedinte responsabil pentru
    departamentul de resurse umane in cadrul producatorului de bere
    Ursus Breweries, a fost considerat de membrii juriului cel mai de
    succes tanar manager din categoria piete de consum in acest an, iar
    Carmen Daniela Tanasie, CEO al Omnicom Media Group Romania, a
    castigat premiul categoriei servicii.

    Spre deosebire de ceilalti ani, BUSINESS Magazin a inclus in
    catalog si 20 de tineri manageri expati, premiul acestei categorii
    fiind castigat de Ali Ergun Ergen, seful Baneasa Developments,
    dezvoltatorul proiectului Baneasa, cel mai mare de acest fel din
    Romania.

    In cadrul galei organizate impreuna cu partenerii Romtelecom si
    RBS Bank Romania, BUSINESS Magazin a mai acordat alte cinci premii
    speciale. Sorin Boza, directorul de investitii – proiecte de
    dimensiuni mari in cadrul Lafarge Romania a primit premiul special
    “Think BIG”. Boza a fost cel care a coordonat dezvoltarea celui mai
    mare siloz de clincher (produs intermediar la fabricarea
    cimentului) din lume.

    Mihai Cioltea, directorul de expansiune al Zara in Romania, a
    primit premiul special ” 75% din lumea intreaga”. Cioltea, fost
    membru al echipei PRO Tv, a lucrat timp de mai multi ani pe vase de
    croaziera, timp in care a vizitat, dupa cum spune chiar el, trei
    sferturi din lume. Razvan Petrescu, seful din Romania al celui mai
    mare producator de telefoane mobile din lume, Nokia, a primit
    premiul special “telefonul fara fir”, iar Cristian Ionescu, seful
    Coface pentru Romania, Slovacia si Bulgaria a castigat premiul
    “AAA+”.

    La a cincea editie a galei BUSINESS Magazin, au fost acordate si
    cinci premii aniversare, pentru tinerii manageri si antreprenori
    care au avut o evolutie interesanta in ultimii cinci ani.
    Premiile au fost acordate lui Septimiu Postelnicu, vicepresedinte
    Unicredit }iriac Bank Romania, Mihai Ghyka, CEO al Bergenbier, Vlad
    {eitan, seful diviziei de marketing a OMV Refining&Marketing,
    Catalin Olteanu, Chief Product & Technology Officer al UMT
    (companie infiintata de Olteanu si achizitionata de Microsoft) si
    Raul Ciurtin, actionar majoritar si presedinte al Albalact.

    Aflati mai multe despre cei 100 de tineri manageri inclusi in
    editia din acest an a catalogului Tineri Manageri de Top editata de
    BUSINESS Magazin, precum si despre evolutia celor 400 de manageri
    prezentati in editiile anterioare pe www.businessmagazin.ro.