BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • Germeni de sociologie virtuala

    Concentrarea unor populatii de ordinul zecilor de milioane in jurul retelelor de socializare online de genul MySpace a creat un camp de cercetare extrem de atractiv pentru sociologi si etnografi, mai ales acolo unde accesul la tehnologie nu mai constituie o problema.

     

    Istoria asa-numitelor „retele de socializare“ din Internet este deja lunga. De obicei se considera ca a inceput cu Friendster (care s-a folosit de caracterul viral al cercurilor de prieteni), insa adevarul este ca LiveJournal a fost primul care a integrat in aceeasi structura bloguri, forumuri tematice si comunicarea directa intre membri, stabilind astfel un standard pentru serviciile asemanatoare care au urmat. Este interesant cum varsta medie a utilizatorilor acestor retele a scazut de-a lungul timpului: in vreme ce prima generatie de utilizatori Friendster era dominata de oameni maturi (in jur de 30 de ani), astazi MySpace este un spatiu populat aproape exclusiv de adolescenti. O alta evolutie in acest domeniu o reprezinta valoarea mereu crescatoare a acestor servicii: de la cele 30 de milioane de dolari oferite de Google pentru Friendster in 2003 (oferta refuzata) s-a ajuns la cele 580 de milioane platite de News Corporation pentru MySpace, care a devenit in scurt timp cel mai popular serviciu de socializare online – un veritabil fenomen sociocultural, reunind aproape 110 milioane de utilizatori si atingand in repetate randuri prima pozitie in topul celor mai vizitate situri monitorizate de Alexa Internet.

     

    Este evident ca o astfel de populatie a suscitat si interesul sociologilor si al etnografilor, care au avut pentru prima data sansa sa studieze „pe viu“ cultura unei intregi generatii de americani. Majoritatea studiilor au pornit de la premisa unei anume omogenitati a populatiei din MySpace, bazandu-se pe accesul generalizat la Internet si pe faptul ca – dupa unele estimari – peste 50% dintre adolescentii americani au un cont in imensa retea. Aparitia unei retele concurente numite Facebook a declansat de curand o migratie dinspre MySpace, mai ales din randul elevilor de liceu. Ce anume determina aceasta miscare si, mai ales, cine sunt cei care se muta? Danah Boyd – cercetatoare la Universitatea Berkeley, cunoscuta pentru studiile sale privind sociologia Internetului – a urmarit vreme de noua luni acest fenomen, iar rezultatele, recent publicate, s-au dovedit surprinzatoare. In esenta, cercetarea releva faptul ca omogenitatea este o iluzie si ca se distinge o scindare pe baza de clase sociale.

     

    Inainte de a detalia putin aceasta afirmatie, merita amintit ca Facebook a fost pana de curand o retea aproape exclusiv studenteasca, creata de un student de la Harvard si care si-a cladit initial popularitatea in cele mai prestigioase universitati americane (Ivy League). Abia la inceputul lui 2006 studentilor li s-a permis sa aduca in cercul de prieteni elevi de liceu, accesul liber (pe baza unei adrese e-mail valide) fiind instituit abia din septembrie anul trecut. Caracterul elitist al retelei transpare si in valoarea de piata, zvonurile vorbind despre oferte de la Yahoo! si Google depasind cu mult suma platita pentru MySpace, in ciuda unei comunitati de circa patru ori mai mici.

     

    E usor de dedus ca Facebook a atras cu precadere liceenii din MySpace interesati de a urma studii universitare, deci cu un nivel mai inalt de aspiratii, dar acest fapt inca nu releva „caracterul de clasa“. Abia corelarea cu datele sociodemografice face diferenta, evidentiind statutul diferit al celor care au ales sa plece sau sa ramana. De o parte tineri preponderent albi si anglosaxoni, provenind din familii middle class din marile orase, pe de alta parte mai mult tineri hispanici, afroamericani sau din familii de imigranti, putin sau deloc atrasi de studii superioare, nu neaparat marginali sau marginalizati, ci mai degraba refractari la conventiile sociale. De fapt, nu e vorba de nivelul veniturilor, ci mai curand de culturi, valori si, implicit, stiluri de viata diferite. Interesanta remarca unui cititor care nota ca Facebook pune accentul pe „reteaua de prieteni“, reflectand astfel o conceptie tipica familiilor din clasa mijlocie. Studiul mai mentioneaza faptul ca armata americana a interzis personalului sa utilizeze MySpace, dar nu si Facebook, autoarea observand ca scindarea functioneaza si in mediile militare: soldatii sunt in MySpace, ofiterii in Facebook.

     

    De fapt, studiul pune in evidenta o radiografie a societatii americane, noutatea fiind doar ca s-a cercetat reflexia ei in spatiul retelei. Boyd aminteste ca atunci cand reteaua Orkut a devenit populara in India, utilizatorii au replicat online sistemul castelor. Insa segregarea in randul adolescentilor americani, fie si doar in mediul virtual, este considerata un semnal de alarma, cat se poate de real.

  • Google Life

    S-a spus despre fiecare din cele doua businessuri online in parte, Google si Second Life, ca ar urma sa influenteze realitatea fara drept de apel. Ce s-ar intampla daca cele doua servicii ar fi combinate?

     

    Second Life a aparut acum patru ani, initial ca o bucata de teren virtual de 1 kilometru patrat, pe care cei 500 de oameni care intrau in aceasta realitate isi puteau construi case, obiecte, puteau cheltui si castiga bani. Lucrurile au evoluat si acum cei aproape 7 milioane de locuitori populeaza un teritoriu de 600 de kilometri patrati, impartiti intre trei minicontinente. In orice moment din zi sau noapte pot fi gasiti aici mai mult de 30.000 de avataruri controlate de oameni din toata lumea. Noi platforme software au reusit sa aduca in virtual si mai multa realitate, iar acum despre putine lucruri se poate spune ca sunt absolut imposibil de replicat. Mai putin realitatea insasi. Cum ar arata o lume virtuala realizata de Google sau un Second Life peste care sunt suprapuse informatiile colectate de Google de la fiecare dintre noi? Cu siguranta, foarte realist. Avatarurile care vor maximul de adecvare la realitate ar putea la un moment dat sa nu mai zboare deasupra strazilor din Second Life, ci sa mearga la pas prin cartierele de locuinte pe care Google Earth deja le afiseaza tridimensional, surprinse din satelit.

     

    Ambele platforme software permit realizarea de „mashups“, termen in limba engleza care defineste aplicatiile software care pot fi ulterior prelucrate prin adaugarea de noi functionalitati, din surse diferite (un fel de bricolaj al softurilor). Un Second Life cu un mashup Google Earth si un altul care afiseaza starea meteo ar putea da utilizatorilor puterea de a calatori instantaneu in statiunea unde urmeaza sa-si petreaca weekend-ul, pentru a vedea cu siguranta maxima ce haine ar trebui sa puna in geanta de voiaj. Desigur, o astfel de varianta nu ar fi pe placul tuturor. Multi dintre cei ce vin sa populeze spatiul Second Life o fac pentru ca totul este posibil, pot avea orice avatar si pot construi orice casa ar dori pe terenul lor. Pe o harta 3D preluata din satelit s-ar putea construi doar daca si in realitate se construieste un imobil, iar termenul de livrare ar fi cel avansat de constructorul din viata reala. Dar si avantajele aduse de o atare schimbare sunt de netagaduit. Sa ne gandim doar la faptul ca orice magazin din realitate ar avea un corespondent in lumea virtuala.    

  • Coada la mere

    Saptamana aceasta, eBay sau Amazon nu mai conteaza. Cel mai popular magazin online e cel cu sigla marului. Vinde telefonul mobil si alte cateva electronice.

     

    Vineri, 29 iunie, ora 18:00. Este imposibil de realizat un studiu care sa spuna cate persoane si-au fixat alerte pe telefonul mobil cu aceste coordonate temporale, dar e de banuit ca un numar foarte mare. Spre dezamagirea a cinci continente, lansarea iPhone, revolutionarul telefon de la Apple, mai inseamna insa si cateva coordonate geografice cu caracter exclusiv: Statele Unite, 180 de magazine Apple, 1.800 de magazine AT&T. Pentru ca lansarea in Europa va fi amanata pentru finalul acestui an, iar cea pentru Romania se va intampla cel mai probabil la inceputul lui 2008, europenii cel mai aproape de noul mobil vor fi cei care intra in magazinul virtual al Apple. Nu pentru a cumpara, pentru ca iPhone functioneaza doar in reteaua de telefonie mobila AT&T prezenta in Statele Unite, dar macar pentru a arunca o privire la rafturi. In ciuda pretului care porneste de la 499 de dolari, in fata magazinelor Apple si AT&T s-au format cozi interminabile de persoane care aflasera de regula dupa care vor fi vandute telefoanele: primul venit – primul servit. De aici avantajul de a alege varianta online a magazinului.

     

    Agitatia din jurul iPhone a crescut si dupa ce mai multi jurnalisti americani primisera cu cateva zile inainte de lansare telefonul mobil pentru teste. Recenziile facute confirmau in mare parte ca noul produs Apple se ridica la inaltimea asteptarilor. Faptul ca are un meniu asemanator unui iPod, ca are un ecran de sticla sensibil la atingere, ca este aproape complet lipsit de butoane, dar in acelasi timp este foarte ergonomic au fost motivele care i-au convins pe cei ce au intrat primii sub vraja aparatului.

     

    In ultimele sase luni, telefonul lui Steve Jobs a fost subiectul a 11.000 de articole de presa, iar motorul de cautare al Google gaseste deja mai mult de 70 de milioane de rezultate. Pe Wikipedia, iPhone se bucura deja de un spatiu generos, ce include si o sectiune de critici la adresa telefonului. Dar cele mai multe critici sunt legate tot de (in)disponibilitatea lui in Europa.

  • Stapanul domeniilor

    Kevin Ham este unul dintre mogulii dotcom, dar unul dintre mogulii necunoscuti publicului larg. Maestrul domeniilor web a reusit sa construiasca un imperiu de 300 de milioane de dolari fara sa-si doreasca sa iasa din anonimat.

    Kevin Ham sta aplecat, cu ochii inchisi si incepe sa tasteze in aer. Ham este asezat in partea din spate a ballroom-ului hotelului Venetian din Las Vegas. In fata, o persoana care conduce licitatia citeste o lista de nume de domenii pe Internet, producand o incantare atat de mare printre participanti de parca ar fi fost o licitatie de automobile vintage. Pe masura ce apar nume care il intereseaza pe Ham, degetele lui incep din nou sa schiteze gestul scrisului la tastatura. Gata. Asta este ultima achizitie.

    Cand Ham doreste un domeniu, se apleaca si incepe sa dea discret instructiuni unui asociat de-al sau pentru a licita in numele lui. Lui Ham ii plac numele care contin cuvantul wedding (nunta – n.r.), asa ca reprezentantul sau ridica paleta alba si cumpara Weddingcatering.com pentru 10.000 de dolari. Greeting.com nu este la fel de bun precum pluralul sau, Greetings.com, dar Ham pune mana si pe acest domeniu, pentru 350.000 de dolari.

    Ham este un crestin devotat, astfel incat el da 31.000 de dolari pentru a adauga si Christianrock.com in colectia sa, care include deja atat God.com, cat si Satan.com. Spre final, Ham se plimba tacticos pana la masa situata langa iesire si scrie un cec de 650.000 de dolari. A scapat ieftin in dupa-amiaza aceasta.

    De la medic la “domainer”
    Kevin Ham ar fi trebuit sa fie medic de familie, dar a lasat medicina deoparte cand a descoperit comorile Web-ului. Din 2000 si pana in prezent, Ham a adunat peste 300.000 de domenii care, combinate cu alte companii pe care detine, i-au adus lui Ham venituri de 70 de milioane de dolari anual.

    Lucrand de obicei pe cont propriu, Ham a analizat si a exploatat fiecare unghi – a si inventat cateva – pentru a-si extinde compania. Inca de la inceput, a scris software care il ajuta sa puna mana pe domenii cat erau inca ieftine. Ham a fost printre primii care au profitat de o fisura in sistem ce dadea posibilitatea oamenilor de a inregistra un nume si a-l returna fara niciun cost dupa o incercare gratuita, ocazie de a pune mana pe sute de mii de domenii dintr-o singura lovitura.

    Ceea ce putina lume stie este ca tot Ham profita cel mai tare din greselile browser-elor de Internet: milioane de oameni care tasteaza din greseala “.cm” in loc de “.com” la sfarsitul unui nume de domeniu ii fac trafic si ii alimenteaza conturile. Oricine incearca sa scrie terminatia “.cm” la orice website va fi redirectionat spre Agoga.com, un site plin de publicitate.

    Ham face bani ori de cate ori cineva apasa pe un ad – la fel cum face si partenerul sau din aceasta aventura a numelor, tara vest-africana Camerun. Ce legatura are Camerun in toata povestea? Are norocul neasteptat de a detine .cm ca si cod al tarii pe Internet – asa cum Germania detine toate numele a caror terminatie este “.de”. Diferenta este ca e putin probabil ca fiecare nume care se termina cu .cm sa fie si inregistrat, iar .cm este la doar o tasta departare de .com, filonul principal al tuturor domeniilor. Ham a facut o intelegere cu guvernul din Camerun, acord prin care Ham poate redirectiona traficul pe Web intre domeniile cu terminatia .cm. Si daca merge pe drumul acesta, Columbia (.co), Nigeria (.ne) si Etiopia (.et) vor fi ale lui, de asemenea.

    Necunoscutul cuceritor
    Avand in vedere averea lui Ham facuta pe Web – site-urile lui au 30 de milioane de vizitatori unici lunar – este remarcabil faptul ca atat de putina lume a auzit despre el. Chiar si in lumea prietenoasa a “domainer-ilor”, Ham este un om misterios.

    Pana acum Ham nu a vorbit niciodata public despre afacerea sa. Numele lui nu se gaseste pe nicio inregistrare de domeniu si nici pe aplicatia patentata pentru siretlicul cu Camerun. Sunt cateva motive practice pentru care nu a aparut pana acum. In primul rand, succesul lui Ham a atras multi dusmani, multi dintre ei fiind si competitori de-ai lui. Apoi, domainerii inversunati sunt una, avocatii sunt altceva. Iar in acest moment, cea mai mare temere a lui Ham este ca consilierii juridici il vor acuza ca schema facuta cu Camerun este un abuz la marcile lor inregistrate.

    Este posibil ca Ham sa aiba dreptate, din moment ce aceasta este prima data cand a fost identificat ca si dirijor. Cand a fost intrebat de jocul cu .cm, John Berryhill, un imputernicit de top cu domenii care nu lucreaza pentru Ham, a tipat practic in telefon: “Stii cine a facut asta? Ai cumva idee cat de multi oameni vor sa stie cine este in spatele acestui lucru?”.

    Sa despartim cuvantul!
    Kevin Ham are 37 de ani si pare mult mai tanar decat este, acest lucru datorandu-se probabil pasiunii lui pentru judo si angajamentului lui de a trai sanatos. Bautura lui preferata: suc natural de grepfruit, fara gheata. Comportamentull lui linistit ascunde un tip destul de agresiv, care lucreaza contra cronometru. Se intampla frecvent ca Ham sa transforme o conversatie despre afaceri intr-una despre religie. Dar nu intr-un mod predicator; ci pur si simplu asa este Ham.

    Fiul unor imigranti nascuti in Coreea, Ham a crescut in partea de est a Vancouver, impreuna cu cei trei frati ai sai. Tatal sau conducea niste spalatorii, in timp ce mama lui lucra ca si guvernanta. O boala istovitoare, la varsta de 14 ani, l-a facut pe Ham sa viseze ca va deveni doctor. El a terminat liceul si a devenit student la scoala de medicina din cadrul Universitatii din Columbia Britanica.

    Dupa ce a absolvit scoala de medicina, in 1998, Ham si proaspata lui sotie au plecat spre Londra, pentru a-si face rezidentiatul de doi ani. In cel de-al doilea an, Ham devenise rezident-sef, iar in pauzele dintre alergarile spre sala de urgenta, Ham isi alimenta fascinatia pentru Internet, invatand de unul singur cum sa creeze site-uri si cum sa programeze in limbajul Perl (un limbaj de programare general folosit pentru o gama larga de aplicatii, inclusiv administrarea de sisteme, dezvoltare web, aplicatii de retea, interfete grafice si altele).

    Informatiile despre web hosting erau la acea vreme destul de putine, asa ca Ham a inceput sa creeze un director online pentru provideri, cu tot cu review-uri si rating-uri la serviciile lor. Ham a numit acest director Hostglobal.com.

    De aici a mai fost un singur pas pana la afacerea cu vanzare si cumparare de domenii. Dupa sase luni de la lansarea Hostglobal, Ham castiga 10.000 de dolari pe luna din vanzarea de publicitate. Dar cand unul dintre advertiserii lui – un serviciu care vindea inregistrari de domenii – i-a spus ca un singur “panou” publicitar valoreaza 1.500 de dolari pe luna, Ham s-a gandit ca poate sa se bage si in afacerea asta.

    O vedere de ansamblu
    Ham se apleaca spre calculatorul lui de la birou pentru a verifica o licitatie de domenii. Steven Sacks, un domainer din Indianopolis care lucreaza pentru Ham, ii spune acestuia depre niste nume care sunt de vanzare. Ham ii scrie repede mesajul: “Imi plac doctordegree.com… si rockquarry.com… sunblinds.com”.

    Ham inca achizitioneaza intre 30 si 100 de nume de website-uri pe zi, dar nu le mai cumpara atat de ieftin ca alta data. De fapt, el impreuna cu Schilling, care astazi mentin un portofoliu de 20 de milioane pe an, sunt deseori acuzati ca ridica preturile. Luati spre exemplu suma de 26.250 de dolari pe care Ham a platit-o pentru Fruitgiftbaskets.com sau cea de 171.250 de dolari platita pentru Hoteldeals.com.

    “Sumele pe care le plateste el sunt enorme”, spune Bob Martin, presedintele Internet REIT, o firma de investitii in domenii care a strans peste 125 de milioane de dolari de la investitori privati.

    “Absurditati!”, spune Ham. “Numele sunt scumpe numai daca le evaluezi in felul in care oameni ca Martin o fac.” Investitorii si bancherii, care au intarziat la goana dupa domeniile de aur, calculeaza valoarea pretului unui nume calculand veniturile din publicitate prin modul pay-per-click si adaugand un procent bazat pe durata de recuperare a investitiei.
    In felul acesta, numai portofoliul lui Ham valoreaza mai mult de 300 de milioane de dolari.

    Cand Ham achizitioneaza un domeniu, nu face calcule cu modelul pay-per-click; el priveste un domeniu ca o potentiala afacere si in felul acesta ii stabileste si pretul. Printre primele site-uri pe care ar dori sa le lanseze (nu este surprinzator) este Religion.com. Ham a inchiriat recent al 27-lea etaj din cladirea in care are sediul companiei din Vancouver si va angaja mai mult de 150 de designeri, ingineri, vanzatori si editori.
    O mare parte din acest efort va merge catre dezvoltarea de instrumente de cautare bazate mai mult pe inteles si mai putin pe cuvinte cheie. “Google este doar de foarte mare ajutor”, spune Ham.

    Totul face parte dintr-un plan, pe masura ce Ham doreste sa devina primul domainer care a plecat de la un business facut acasa si a ajuns unul dintre cei mai importanti oameni ai Internetului. Jucatorii mai mici au vandut unor grupuri de investitori si Ham se asteapta ca cele mai bune domenii sa fie, in cele din urma, detinute de o mana de oameni.

    Daca pariaza cum trebuie, Ham ar putea foarte bine sa fie printre ei. “Daca ai control asupra tuturor domeniilor, atunci ai control asupra Internetului”, spune acesta.

    Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea

  • You’ve got mess(age)

    De cate ori nu vi s-a intamplat sa aveti biroul lipit de biroul unui coleg si totusi sa alegeti sa vorbiti cu acesta prin intermediul mesajelor instantanee? Sunt atatea avantaje care va fac sa preferati modul acesta de comunicare, iar cel mai important este ca “big boss” nici nu banuieste ca, in loc sa lucrati la rapoarte de exemplu, povestiti cu colegul despre una, alta. “Am fost de cateva ori in situatia de a vorbi cu un coleg pe messenger, chiar daca aveam birouri apropiate.

    In acest fel evit sa ii deranjez pe ceilalti colegi cu discutii unu la unu; cred ca este o forma de respect. Iar messengerul iti asigura si cadrul necesar unei discutii confidentiale, pe care nu o poti purta de exemplu atunci cand unul dintre colegi are un invitat in birou”, spune Ema Catalin, director de comunicare in cadrul grupului RTC. Catalin Butolo, director de marketing la UltraPro, spune ca prefera comunicarea directa si foarte rar s-a aflat in situatia descrisa mai sus. “Am fost in aceasta situatie doar in conditiile in care se dorea un raspuns foarte rapid si nu doream sa distragem atentia celorlalti colegi.”

    Comunicam eficient
    Folosit sau nu, acceptat sau restrictionat, messengerul este un instrument de comunicare extrem de utilizat. “Ca si e-mail-ul, IM este un instrument foarte util pentru comunicarea de tip business. Cred ca in ziua de azi comunicarea electronica, fie prin e-mail, fie prin IM, este ‘ mission critical ‘, mai importanta chiar decat telefonia”, este de parere Oana Bornaz, CEO la Axigen / Gecad Technologies. Ema Catalin crede de asemenea ca instant messaging (IM) este o modalitate eficienta de comunicare, care permite si economisirea unor resurse foarte importante: timpul si banii.

    “Insa utilitatea mess-ului depinde destul de mult si de domeniul in care activezi si de gradul de interactiune pe care il presupune efectiv jobul; daca domeniul este comunicarea, atunci totul este permis”, spune zambind directoarea de comunicare a RTC. Butolo merge mai departe cu beneficiile pe care acest mod de comunicare le implica. El spune ca messengerul poate crea sentimentul unei comunitati, si acest lucru se intampla mai ales in companiile mari, cu reprezentante la nivel national.

    Directorii cu mess
    Fiecare dintre cei trei directori folosesc messengerul atat in comunicarea personala, cat si in cea de business. Acestia recunosc ca au purtat discutii de afaceri pe messenger sau pe Skype si ca se pot rezolva multe dintre punctele de pe agenda de zi comunicand in felul acesta. “Spre exemplu, acum eu folosesc aplicatia Gaim (redenumita Pidgin-n.r.) care imi permite sa comunic cu colegii atat pe Yahoo! Messenger, cat si pe ICQ. De asemenea, multe convorbiri de afaceri le-am purtat prin intermediul Skype”, marturiseste Bornaz. Aceasta adauga ca mesageria instantanee poate avea si parti negative, daca este folosita fara masura.

    “Comunicarea devine foarte complicata cand abuzezi de un mijloc sau altul. Spre exemplu, am avut cazul unui angajat care a avut un schimb de aproximativ 20 de e-mail-uri de cateva cuvinte cu un interlocutor sau al unuia care trimitea prin IM informatii importante, care ar fi trebuit arhivate in sistemul firmei”, spune Bornaz. Catalin Butolo spune ca nu a facut un obicei din comunicarea pe messenger, dar recunoaste ca uneori este mai simplu sa transmiti ceva prin IM. “Sunt anumite probleme la care ai nevoie de raspuns foarte repede, in timp real si atunci utilitatea MSN Messenger-ului este binevenita”, declara acesta.

    In ceea ce priveste teama pe care multi sefi o au in legatura cu folosirea messengerului in detrimentul muncii, Bornaz este de parere ca acest sentiment nu este fondat, iar competenta la locul de munca tine doar de angajati. “Cineva care nu vrea sa munceasca are la indemana multe feluri de a-si pierde timpul. Problema reala este legata de atitudinea angajatilor; atat timp cat fac o echipa si au rezultate exceptionale, poti sa ai incredere in ei si sa-i lasi sa foloseasca ce metode de comunicare vor, fie ca este vorba de e-mail, IM, telefon, o intalnire sau o iesire impreuna la masa”, explica CEO-ul de la AXIGEN.

    “Messengerul ar trebui sa creasca randamentul si sa scada costurile. Cred ca distragerea atentiei este o problema falsa – daca esti genul de om care cauta prilejuri de a se sustrage jobului, probabil ca randamentul tau este oricum discutabil. Cred totusi ca acestea sunt exceptii si ca fiecare isi cunoaste task-urile si obiectivele si are constiinta responsabilitatii job-ului”, completeaza Ema Catalin.

    Business is not busi(mess)
    Chiar daca managerii cred ca prin intermediul messengerului se pot rezolva probleme ce tin de business-ul in care activeaza, acestia sunt totusi ferm convinsi ca nu se pot incheia afaceri prin acest mijloc de comunicare. “Nu cred ca se pot incheia afaceri folosind messengerul, dar se pot crea conditii favorabile si se pot forma si informaliza relatii. In plus, cred ca o relatie, fie ea de afaceri sau de prietenie, se poate mentine inclusiv, nu exclusiv, prin acest mod.

    Messengerul inseamna, totusi, comunicare la distanta: creeaza sentimentul de apropiere, dar nu anuleaza distantele. Iar in smiley-uri (emoticoane) nu poti descifra nuantele”, este de parere Ema Catalin. Butolo crede de asemenea ca messengerul nu este un mediu potrivit pentru a incheia parteneriate. “Sunt adeptul comunicarii directe cu un potential partener de afaceri, pentru ca acest mod de comunicare poate influenta foarte mult decizia finala asupra unui contract de parteneriat.”

    IM addict
    O intrebare fireasca in legatura cu acest instrument de comunicare este daca poate crea dependenta. Este aceeasi temere pe care lumea o are in legatura cu telefonul mobil sau e-mail-ul. Iar raspunsul tine pur si simplu de atitudinea fata de aceste metode de comunicare. “Personal, am tendinta sa uit sa deschid IM-ul zile intregi, pana cand am ceva de comunicat. Mi se pare cam abuziv felul in care pot fi intrerupta din ceea ce fac, iar statusul ‘busy’ sau ‘invisible’ pe IM nu inseamna mare lucru”, spune Bornaz, care considera ca messengerul nu i-a creat dependenta si nu crede ca se poate intampla acest lucru. Butolo intrevede posibilitatea ca messengerul sa devina o obisnuinta, ceea ce ar avea implicatii directe asupra productivitatii muncii. “Este o modalitate de comunicare, nu una de entertainment. Riscul dependentei este comparabil cu cel creat de telefon”, conchide Ema Catalin.

  • Ce se schimba la Yahoo dupa demisia lui Terry Semel!?

    Seful motorului de cautare Yahoo! s-a retras din functie. Exprimata asa, informatia despre demisia lui Terry Semel a facut saptamana trecuta obiectul multor ironii printre utilizatorii de Internet, inclusiv din Romania, care stiu de mult ca e impropriu sa te referi la Yahoo! ca la un motor de cautare.

     

    Aproape imediat dupa ce Jerry Yang, unul dintre cofondatorii companiei, a preluat functia de director executiv de la demisionarul Terry Semel, cateva anunturi oarecum neasteptate au venit de la cartierul general al Yahoo! din Sunnyvale. Unii le-au interpretat drept un fel de gesturi diversioniste, menite sa abata atentia de la incertitudinea de strategie care inca pare a pluti in aer la Yahoo!, in timp ce altii le-au apreciat pe rand drept tot atatea dovezi ca, iata, la doar cateva zile dupa ce Yang a luat conducerea, deja lucrurile incep sa se miste si monstrul adormit incepe sa se trezeasca.

     

    E vorba in primul rand de lansarea in SUA a versiunii imbunatatite a serviciilor de Internet pentru telefoanele mobile, Yahoo! Go for Mobile 2.0, la care se adauga, pentru Canada si 12 tari din Europa si Asia, versiuni beta localizate (cu tot cu interfata in limbile tarilor respective, setari de e-mail dupa ora locului sau informatii locale despre starea vremii). In plus, operatori din sase tari asiatice vor adopta in serviciile lor sistemul de cautare mobila al Yahoo!, OneSearch, ceea ce inseamna in final disponibilitatea acestuia pentru circa 100 de milioane de abonati.

     

    In al doilea rand, Yahoo! a anuntat prima achizitie dupa multe luni de ezitari si ocazii ratate: site-ul Rivals.com, destinat fanilor miscarii sportive din colegiile americane, cu un trafic lunar de circa 2 milioane de vizitatori (comparatia trebuie facuta cu Yahoo! Sports, cel mai frecventat site de sport din SUA dupa ESPN, care a atras luna trecuta 15,1 milioane de vizitatori). Tranzactia a fost evaluata de unele surse la 100 de milioane de dolari (aproape 75 de milioane de euro).

     

    In fine, ultimul anunt in ordine cronologica se refera la intentia de lansare in urmatoarele saptamani a unui nou produs de publicitate – campanii prin bannere „cu grad inalt de targetare“, pe baza determinarii de catre Yahoo! a comportamentului online al celor ce vin si revin pe site-urile sale. Publicitatea adaptata la comportamentul utilizatorilor ar urma sa fie accesibila pentru firmele interesate sa foloseasca reteaua Yahoo! si a partenerilor sai – Comcast, eBay si un grup de 176 de ziare locale din SUA, cu care compania a incheiat toamna trecuta acorduri pentru „impartirea continutului, a publicitatii si a tehnologiei“ (inclusiv a sistemului de recrutare HotJobs al Yahoo!). Iar noua oferta de publicitate ar urma sa faca din Yahoo!, conform proaspatului presedinte executiv Susan Decker, „cea mai deschisa platforma de publicitate din industria online“.

     

    Ce ar trebui inteles din aceste anunturi? Probabil, in primul rand faptul ca departe de a marca ruptura cu trecutul si un nou inceput in goana de a ajunge din urma vesnicul rival Google, venirea lui Jerry Yang la conducere inseamna tocmai continuarea pe aceleasi linii de pana acum, pe care doar cine habar n-a avut ce anume a facut Yahoo! in ultima vreme le poate ignora. Extinderea Yahoo! Go, care are in spate toate serviciile de continut ale companiei, n-a venit peste noapte. Compania avea deja semnate acorduri cu Nokia, Motorola, Samsung, LG sau Research in Motion (producatorul Blackberry) pentru ca serviciile Yahoo! Go sa fie preinstalate pe o serie de telefoane pe care firmele respective urmeaza sa le lanseze in cursul acestui an, iar acum a intrat in faza parteneriatelor cu operatorii de telefonie mobila. In plus, Yahoo! va profita de pe urma lansarii iPhone, terminalul Apple ajuns un soi de cult aproape inainte de a fi lansat, pentru ca Apple a ales Yahoo! Mail drept serviciul de e-mail ce va fi folosit pe noul telefon. Cat despre cumpararea Rivals.com si oferta de publicitate prin site-urile partenere, ambele miscari indica limpede continuitatea unei politici de urmarire a continutului local, de castigare si de fidelizare a unor utilizatori locali.

     

    Mai departe, merita observat ca aceste directii de strategie – pariul pe tendinta globala spre Internetul mobil, respectiv atragerea de continut local si localizarea serviciilor – sunt avantaje pe care Yahoo! a putut miza in fata concurentei Google, care mai are inca de lucru ca sa poata da o replica pe masura oamenilor lui Jerry Yang (chiar si in chestiunea localizarii de catre Google a serviciilor de cautare sau de videosharing, exista comentatori care au dubii ca traducerea in mai multe limbi va asigura automat succesul in tarile respective). Iar paradoxul face ca respectivele avantaje tin tocmai de ceea ce analistii au calificat pana acum drept cea mai mare eroare de viziune a Yahoo! in comparatie cu Google: faptul ca prima a ramas in esenta o companie de media, in timp ce a doua s-a individualizat ca o companie de tehnologie.

     

    Contrapunerea nefericita intre aceste doua modele de business a fost pusa pe seama experientei lui Terry Semel, fost sef al diviziei de distributie a Walt Disney Co. si apoi codirector executiv al Warner Bros., grup media unde newyorkezul cu studii de contabilitate a petrecut in total 24 de ani. Si, intr-adevar, crema din Silicon Valley l-a socotit pe Semel mai mult ca pe o ciudatenie intr-o industrie dominata de ultraspecialisti in computere, de la Bill Gates sau Ray Ozzie de la Microsoft si pana la Sergey Brin si Larry Page de la Google. Or, inainte sa vina la Yahoo!, in 2001, Terry Semel nici nu folosea e-mail-ul, iar punctul lui forte au fost relatiile din sferele inalte ale Hollywoodului, nicidecum viziunea tehnologica. The Economist a citat un fondator al unei companii de publicitate care chiar l-a comparat pe Semel cu Chance, gradinarul interpretat de Peter Sellers din filmul „Being There“, confundat de toata lumea cu un geniu al businessului, chiar daca nu facea decat sa repete fraze auzite la televizor.

     

    Pana la un punct, comparatia rezista: altfel un tip simpatic si cuceritor, Semel a avut destule discursuri ciudate, presarate cu un jargon web 2.0 cam lipsit de sens in context, care au dat de gandit in privinta modului cum si-a inteles domeniul. Criticii au reprosat Yahoo! ca n-a creat, ci doar s-a marginit sa cumpere dezvoltatori, si in privinta tehnologiei de cautare (compania Inktomi, in 2002), si in privinta sistemului de publicitate online (Overture, 2003). Rau nu e insa ca le-a cumparat, ci faptul ca n-a facut mare lucru cu ele. Terry Semel a incercat sa le foloseasca doar spre a transforma Yahoo! intr-o companie de new media si divertisment cum nu s-a mai vazut, cu filiala separata la Hollywood (la Santa Monica), cu planuri de a determina studiourile de acolo sa produca pentru Internet (adica pentru Yahoo!) si cu parteneriate incheiate cu televiziunile pentru difuzarea de continut video pe Internet . In 2005, compania lui Semel era intr-adevar pionierul new media la nivel mondial, iar de aici au venit o multime de idei bune fara de care azi nu se poate intelege web 2.0 – Flickr, licentele Creative Commons sau chiar reteaua sociala Yahoo! 360. Cu alte cuvinte, concentrarea pe continut, cu ideea ca odata atrasi consumatorii de new media prin calitatea acestuia, vor veni automat si veniturile din publicitate, nemaivorbind de credinta ca aceia care zabovesc pe site-urile Yahoo! sigur vor folosi in continuare serviciul de cautare cu acelasi nume.

     

    Nuanta era aici insa accentul pus pe continutul oferit de canalele media oficiale, abia in planul al doilea venind contributiile anonimilor. Exact aici a fost eroarea lui Semel, intr-o perioada cand tendinta pietei incepea sa mearga spre atragerea anonimilor sa se exprime online, atragere in care esentialul era avantajul tehnologic – simplitatea, functionalitatea si istetimea „locuintelor“ virtuale oferite de companiile de new media. Iar acelasi avantaj tehnologic urma sa asigure si eficienta unei publicitati online adaptate mult mai exact la preferintele acestor anonimi. Aici a castigat Google, care in timp ce Yahoo! scotea online episoade de seriale TV si secvente de „making of“ ale acestora, a tacut si a investit in tehnologie: motorul de cautare, algoritmul de cautare a stirilor relevante, tehnologia hartilor si chiar implicarea in cercetarea genetica, de unde ar trebui sa rezulte monstruoasa baza de date genetice ale utilizatorilor Google. Iar cand Yahoo! a realizat care e directia, Google o luase deja inainte: pe rand, YouTube, furnizorul de solutii pentru publicitatea online DoubleClick si contractul de exclusivitate la reclamele pe reteaua online MySpace au intrat in portofoliul Google aproape pe sub nasul Yahoo!.

     

    Ar avea sens, intr-un asemenea context, ca acum Yahoo! sa incerce sa recupereze terenul pierdut cumparand una dintre cele doua retele sociale ale momentului, MySpace sau Facebook, asa cum au inceput sa circule zvonurile? News Corp., proprietara MySpace, ar fi propus sa preia 25% din actiunile Yahoo! in schimbul MySpace, ceea ce ar insemna o evaluare in jur de 9-12 miliarde de dolari a acesteia din urma, raportat la valoarea de piata a Yahoo!. Celalalt zvon vorbeste de reluarea intentiei Yahoo! de a cumpara Facebook, o retea mult mai mica decat MySpace (25 de milioane de membri, fata de circa 170 de milioane ai MySpace), dar pe care toata lumea pare s-o vada drept urmatorul centru al lumii in materie de socializare online (vezi si articolul „Arunc-o pe mama din Facebook“ din aceasta editie a BUSINESS Magazin). Iar la acestea se adauga parerile ca mai potrivita pentru Yahoo! ar fi de fapt o alianta cu eBay sau, si mai bine, o preluare de catre Microsoft, cu unica ratiune insa  ca asa ar aparea peste noapte un competitor adevarat al Google in materie de publicitate online.

     

    Allen Weiner, vicepresedinte al firmei de cercetare Gartner, sustine ca la ora actuala e putin probabil ca Facebook sa accepte o oferta de preluare, indiferent din partea cui. „Cred ca Facebook s-a lansat ca o platforma puternica si de sine statatoare si ca ar vrea mai curand sa fie o combinatie de MySpace si Yahoo! pe cont propriu sau un concurent al Yahoo!“, a declarat Weiner pentru Newsweek. Iar in privinta MySpace, Michael Arrington, fondatorul blogului TechCrunch, crede ca o asemenea achizitie de catre Yahoo! ar fi „de o prostie monumentala, mai ales intr-un moment cand steaua MySpace e pe cale sa paleasca“.

     

    N-ar fi exclus totusi ca Yahoo! sa-si urmeze planul mai vechi si sa cumpere o alta stea in plina ascensiune intre retelele online – Bebo, cea mai populara din Marea Britanie, cu 25 de milioane de utilizatori (si cu avantajul ca ar fi relativ ieftina, tinand cont de oferta de un miliard de dolari – 740 de milioane de euro – pe care Yahoo! i-ar fi facut-o in luna mai).

     

    Probabil ca vocile cele mai realiste acum sunt insa nu ale celor ce reclama cat mai repede o vanzare, o achizitie spectaculoasa ori o restructurare radicala, ci o intoarcere chiar la atuurile – tehnologice si de continut deopotriva – de care pomenisem la inceputul acestui articol. Eric Jackson, presedintele unei firme de consultanta actionara la Yahoo!, sustine ca nu putea fi gasit un nou sef mai potrivit sa netezeasca asperitatile, sa motiveze talentele tehnice sa se exprime in companie si sa armonizeze eforturile in universul Yahoo! decat Jerry Yang, tanarul zambitor cu ochi oblici, taiwanez de origine, care a infiintat in 1995 compania alaturi de David Filo. „Oricine altcineva ar sta luni intregi doar ca sa priceapa businessul nostru nebunesc“, zice un director al Yahoo!, citat de Jackson ca argument ca de fapt nu e nevoie de o schimbare de strategie, ci doar de o executie mai buna a celei actuale, oricat ar fi (sau ar parea) aceasta de complicata. Iar ceea ce vrea sa spuna Jackson, ca si altii care nu cred in teza ca acum ar veni un moment zero pentru Yahoo!, e ca de fapt ar fi o greseala ca modelul rigid al concurentei unice cu Google sa ciunteasca viziunea Yahoo! si s-o orienteze exclusiv spre obsesia de a-si urmari si imita rivalul. Nu de alta, dar Yahoo! nu concureaza acum numai cu Google, ci si cu MSNBC, Netvibes, Facebook, Joost si asa mai departe, in zone unde nu neaparat Google detine suprematia si unde probabil nici nu-si propune s-o detina. Au fost odata doua motoare de cautare, intr-adevar. Lumea aceea insa nu mai exista de mult.

  • Asa da, asa nu mai stiu

    In ultimii doi ani, traiectoria Google a inceput sa divearga decisiv de cea a Yahoo!, iar cele doua companii au sfarsit prin a fi privite de comentatori una in opozitie cu cealalta, evolutia lor fiind contrapusa cu insistenta spre a ilustra superioritatea Google.

     

    CIFRELE DE BAZA

     

    Yahoo. Anul trecut, veniturile Yahoo! au crescut cu peste 22%, la 6,4 miliarde de dolari, insa profitul net a scazut cu peste 60%, la doar putin peste 750 de milioane de dolari. Investitorii si-au pierdut interesul fata de actiunile Yahoo!, care au scazut cu valoare 37% pe parcursul anului trecut, ducand capitalizarea de piata a companiei la 37,18 miliarde de dolari (aproape 28 de miliarde de euro). In noiembrie anul trecut, un memoriu intern intrat ulterior in posesia Wall Street Journal vorbea despre o incapacitate a companiei de a se concentra pe afacerile sale de baza si aducea in discutie o restructurare a managementului si o reducere cu pana la 20% a numarului de angajati, ajuns atunci in jur de 11.000. „Avem un strat subtire de investitii imprastiate peste tot ce facem, ca untul de arahide, si nimic pe care sa ne axam in special“, scria acolo vicepresedintele Brad Garlinghouse.

     

    Google. Capitalizarea bursiera a Google, ajunsa la 21 iunie la 160,17 miliarde de dolari (aproape 120 de miliarde de euro), probabil ca nu-i va impresiona prea tare pe cei ce cred in continuare ca actiunile Google sunt supraevaluate. Dar compania are o forta financiara imposibil de subestimat: anul trecut a avut venituri de 10,6 miliarde de dolari (in crestere cu peste 70% fata de 2005) si un profit net de 3 miliarde, in crestere cu 110%. Si numarul angajatilor a crescut cu aproape 88%, la 10 milioane, iar bugetul de investitii a ajuns la aproape 10 miliarde de dolari, fata de numai 1,6 miliarde in 2004. In aceste conditii, este explicabil de ce aproape in orice zvon/stire despre un site ori o institutie de media care s-ar putea vinde apare aproape reflex si numele Google: mai nou a aparut inclusiv in legatura cu Dow Jones, grupul de media ravnit de magnatul Rupert Murdoch, si chiar si in legatura cu Apple.

     

    PUBLICITATE

     

    Yahoo. Sistemul de publicitate al Yahoo! pe cautarea online a fost introdus in 2003, odata cu compania Overture, care l-a lansat. Overture daduse in judecata Google pentru sistemul AdWords, pe motiv de incalcare a patentului, iar dupa ce Yahoo! a preluat Overture, Google a cazut de acord sa cedeze 2,7 milioane din actiunile sale catre Yahoo!, in schimbul obtinerii dreptului de a folosi patentul aflat in litigiu. Ironia face insa ca Panama, noua tehnologie de cautare lansata in primele luni ale lui 2007 de Yahoo! cu scopul de a ameliora vanzarile de publicitate (vom vedea cu ce rezultate: deocamdata, pe primul trimestru, compania a anuntat o scadere de profit cu 11%), a imprumutat ea insasi din ideile Google (e vorba de ierarhizarea reclamelor in pagina nu numai dupa pretul scontat de advertiseri pentru numarul de clicuri, ci si pe baza probabilitatii reclamelor de a atrage clicuri).

     

    Google. La jumatatea lui 2006, Google concentrase deja 45% din toate veniturile din publicitatea pe motoarele de cautare in SUA, fata de 37% cu un an in urma (si fata de circa 18% pentru Yahoo!). Analistii au atribuit o astfel de crestere rapida abilitatii Google de a promova sistemul de publicitate AdWords, dar si faptului ca sistemul isi autoalimenteaza eficienta, intrucat genereaza informatii utile pentru clientii de publicitate despre varsta, sexul sau veniturile vizitatorilor. Nu la fel de sigura pare insa si cresterea pe cele mai noi segmente abordate: firma de consultanta Cherry Hill Research a constatat ca la plasarea de reclame in pagini care nu-i apartin, ca de pilda ale bloggerilor, marja de profit a Google nu trece de 10-20% (fata de 60% pentru propriile pagini de cautare), nu numai din cauza impartirii castigului cu proprietarii, ci si din cauza dificultatii de a plasa reclame realmente relevante pentru cititorii acelor pagini.

  • Ziarul de dimineata

    Pe parcursul anului trecut, la fel ca si in 2005, Yahoo! News si-a pastrat suprematia pe piata americana a stirilor online, atat dupa estimarea Nielsen/Net Ratings, cat si dupa cea a ComScore.

     

     Serviciu de stiri

    Numar utilizatori unici/luna (mil.)

    Variatie fata de 2005 (%)

    1. Yahoo! News

    28,4*/31,4**

    18*/16**

    2. MSNBC

    26*

    9*

    3. CNN

    24,3*

    10*

    4. AOL News

    16,8*/21**

    1**

    …

     

     

    11. Google News

    9,4*

    20*

     

    *) contorizare Nielsen/Net Ratings;

    **) contorizare ComScore

  • To Google or to not Google

    Ultimele rapoarte ale furnizorilor de statistici de trafic online, difuzat saptamana trecuta, releva cresterea dominatiei pe piata americana a serviciului de cautare al Google.

    Serviciu

    Cota din piata cautarii online (%)

    Google

    56,3*/65**

    Yahoo!

    21,5*/20,9**

    Microsoft

    8,4*/8,4**

    AOL

    5,3*

    Ask.com

    2*

    *) contorizare Nielsen/Net Ratings;
    **) contorizare HitWise

  • Jurnalism online

    Incotro se indreapta presa? Inca nimeni nu pare sa stie, iar editorul prestigiosului The New York Times declara de curand ca nu stie daca peste cinci ani ziarul va mai fi tiparit. „Si nici nu-mi pasa“, a adaugat, increzator in viitorul presei online.

     

    Daca e sa dam crezare statisticilor, presa scrisa este in declin. Tirajele scad constant de vreo cativa ani, atat in zona cotidianelor generaliste, cat si in zona periodicelor de diverse genuri. Ar fi tentant sa cautam explicatii locale, dar fenomenul este global. Cred ca abordarea corecta este sa ne intrebam daca scaderea tirajului poate fi corelata direct proportional cu o presupusa scadere a audientei. Cu alte cuvinte, sa punem in discutie metricile prin care se masoara audienta. Problema este insa ca aceste metrici sunt tocmai cele stau la baza modelului de business, asa ca ar fi mai cuminte sa ma rezum la modul cum Internetul tinde sa modifice raporturile dintre public si presa.

     

    Un fenomen recent mi s-a parut revelator in aceasta privinta. Un cotidian central a publicat un interviu cu istoricul Neagu Djuvara, cu ocazia lansarii unei carti care propune o ipoteza interesanta. In mod surprinzator, pagina web care reproducea articolul a inregistrat un numar foarte mare de vizualizari, estimat undeva spre 25.000 – enorm pentru un subiect care nu se incadreaza in zona politica sau sportiva. Mai mult, cititorii online au postat peste 200 de comentarii, ceea ce reprezinta o masura cat se poate de elocventa a interesului starnit. Rezultatul imediat a fost ca a doua zi subiectul a fost reluat si doar in orele diminetii s-au strans deja circa o suta de comentarii. Exemplul este ilustrativ pentru complementaritatea dintre editiile tiparite si online: desi veniturile cele mari le aduce (inca) editia tiparita, editia online – prin caracterul ei interactiv – este cea care obtine feedback-ul cel mai rapid, oferind redactiei o metrica inedita pentru interesul generat de un anume subiect. Interesant este si ca initiativa editiei tiparite a fost precedata de o initiativa lansata intr-un blog. Daca abia cu un an in urma semnalam tendinta unor publicatii de prestigiu de a integra bloguri in structura editiei online, astazi practica este adoptata deja de mai multe publicatii romanesti. Scopul este dublu. Pe de-o parte, editorialistii publicatiei scrise au sansa sa-si construiasca (sau sa-si consolideze) notorietatea in Internet, sporind astfel si prestigiul publicatiei. Pe de alta parte, blogurile jurnalistilor reprezinta un bun instrument pentru a testa fara riscuri reactia publicului privind anumite tematici si moduri de abordare. Probabil ca daca jurnalistii cotidianului respectiv n-ar fi obtinut in blog reactii atat de animate la cele doua postari pe acelasi subiect, venerabilul domn Djuvara n-ar fi devenit peste noapte o veritabila vedeta new media.

     

    O discutie despre ce este jurnalismul online ar fi prea ampla, insa blogurile tot mai numeroase ale jurnalistilor profesionisti pot sa ofere cateva repere interesante. De pilda, faptul ca un articol dintr-un blog este de fapt doar samburele unui „obiect publicistic“ care cuprinde si dezbaterea pe care o genereaza, caracterul interactiv si contributia cititorilor fiind esentiale. Sau faptul ca jurnalistul-blogger beneficiaza de libertati pe care presa conventionala nu i le poate oferi: de pilda, poate interveni in dezbaterea pe care o starneste, poate sa o modereze, poate sa abordeze tematici neconventionale, poate sa se pozitioneze in zone de nisa, poate sa „citeze“ prin link-uri surse multiple si chiar sa integreze continut multimedia – ca sa nu mai vorbim de absenta limitarilor legate de spatiul tipografic sau de cele legate de inchiderea editiei. Exercitiile de redactare prin colaborare in medii wiki sunt o alta directie interesanta, fara corespondent in zona traditionala.

     

    Se vorbeste deja si de „jurnalism open source“, iar „citizen media“ (jurnalismul cetatenesc) este deja o expresie consacrata. 

     

    Inca nu este vremea concluziilor, pentru ca evolutia continua. Ceea ce mi se pare insa cert este ca, desi tirajele scad, audienta creste, iar piata publicitatii online va fi in curand capabila sa o valorifice.