BusinessMagazin

Category: Business Hi-Tech

Știri și articole interesante din afacerile în domeniul Hi-Tech – informații din domeniul IT, comunicații și altele

  • S-a vandut IP Devel. Din nou!

    La finalul saptamanii trecute, seful IP Devel, Bogdan Putinica, si elvetienii de la Adecco, compania de recrutare care in vara lui 2006 a cumparat firma romaneasca pentru cateva milioane de euro, puneau la punct ultimele detalii legate de vanzarea integrala a companiei.

    “Totul s-a petrecut extrem repede, de la decizia de a vinde si pana la negocieri si finalizarea actelor necesare”, explica Bogdan Putinica faptul ca in numai trei saptamani, compania unde detine 24% din actiuni (restul de 76% apartinand Adecco) a traversat procesul de due diligence, astfel incat acordul de vanzare catre compania suedeza Enea sa poata fi semnat.

    Potrivit CEO al IP Devel, finalizarea tranzactiei a fost facuta intr-un ritm atat de alert pentru ca “oferta celor de la Enea a fost interesanta”, atat pentru el, cat si pentru cei de la Adecco.

    Cumparatorul este o companie care furnizeaza aplicatii de software incorporabile (destinate altor echipamente decat computerele, precum telefoane mobile, televizoare, telecomenzi sau aparate de fotografiat) si servicii de retea in domeniul telecom, medical si auto, printre clientii sai fiind nume cunoscute din piata, precum Nokia ori Sony Ericsson.

    Enea, firma cu peste 87 de milioane de euro cifra de afaceri in 2007, s-a angajat sa plateasca pentru IP Devel 3,2 milioane de euro in numerar, urmand ca peste patru ani sa plateasca inca o transa similara, dar care depinde insa de rezultatele financiare ale companiei.

    Din punctul de vedere al lui Putinica, care va continua sa conduca IP Devel si dupa tranzactie, obiectivele de crestere si profitabilitate nu ar trebui sa fie greu de atins, unul dintre principalele atuuri ale companiei sale fiind echipa de 120 de angajati, cu planuri de extindere pentru acest an pana la 225.

    Enea a fost unul dintre principalii clienti ai IP Devel inca din 2006, contractul dintre cele doua companii fiind prelungit anterior pentru inca trei ani.

    Consiliati financiar de PricewaterhouseCoopers (PwC), David & Baias si Ahlfords Advokatbyra, suedezii de la Enea privesc IP Devel nu doar ca pe o baza prin intermediul careia sa-si extinda prezenta in Europa, dar si ca pe o resursa de dezvoltare a produselor proprii.

    “Cunoastem indeaproape specializarea companiei, aplicatiile soft incorporabile si suntem multumiti de achizitie”, a declarat Johan Wall, directorul executiv si presedintele Enea, in comunicatul de presa care a anuntat tranzactia. “Prin IP Devel ne extindem oferta de servicii in Europa si ne asiguram viitorul in ce priveste capacitatea de dezvoltare de software si servicii intr-un mediu cu costuri reduse.”

    Totodata, IP Devel constituie un punct de atractie pentru suedezi si datorita bazei de clienti mari, printre care Vodafone, Motorola sau Bang & Olufsen, clienti care contribuie la afacerile companiei chiar si cu un milion de euro anual.

    In 2006, IP Devel a avut o cifra de afaceri de 3,3 milioane de euro (la cursul mediu anual din anul respectiv) si un profit de aproximativ 450.000 de euro, potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor.

    Astfel ca anul trecut nu au mai putut fi atinse obiectivele financiare de 5-6 milioane de euro anuntate anterior, insa “am reusit sa acoperim pierderea”, precizeaza Putinica, facand referire la afacerile de 4 milioane de euro cu care a incheiat anul. Cat despre 2008, seful IP Devel precizeaza ca bugetul pentru acest an are in vedere o crestere de 50% a afacerilor fata de 2007.

  • Conceptual vorbind

    Un telefon mobil cu ecran tactil de mari dimensiuni; desi descrierea se potriveste, nu este vorba despre telefonul iPhone al Apple, ci despre un concept de celular lansat de compania suedeza Neonode in urma cu aproape sase ani. “Operatorii de telefonie mobila din Europa au fost intrigati la momentul respectiv, dar pentru ei conceptul parea de domeniul fantasticului, asa ca nimeni nu a indraznit sa investeasca in el”, isi aminteste Mikael Hagman, directorul executiv al Neonode, care a urmarit de fapt sa creeze un telefon mobil care sa poata tina locul unui computer, prin functiile de e-mail, navigare pe internet, jocuri, auditie de muzica si vizionare de clipuri.

    Cativa ani mai tarziu, telefoanele mobile N1 si N2 au incorporat cea mai mare parte a ideilor concepute de Neonode si au fost lansate in versiune comerciala in Europa, primul model fiind vandut pe internet in 7.000 de exemplare, iar al doilea numarand deja 30.000 de telefoane vandute din toamna anului trecut. Hagman spera insa ca anul acesta va lansa modelul N2 si in SUA, iar atunci vanzarile ar putea depasi 230.000 de exemplare. In ultimii ani, atat producatorii consacrati de telefoane mobile, cat si start-up-uri, companii de design sau chiar designeri independenti au inceput sa propuna tot mai multe concepte de celulare, in incercarea de a descoperi ce conteaza mai mult pentru utilizatori – designul sau functionalitatea – si care dintre propuneri ar putea deveni telefoanele mobile ale viitorului.

    Nokia, spre exemplu, expune conceptul Morph in cadrul Muzeului de Arta Moderna din New York, care gazduieste expozitia “Design and the Elastic Mind”, deschisa pana la 12 mai. Prototipul dezvoltat de cel mai mare producator de telefoane mobile din lume impreuna cu o echipa de specialisti din cadrul centrului de cercetare in nanotehnologie al Universitatii Cambridge pledeaza pentru ideea ca viitorul industriei telecom mizeaza pe flexibilitate. Produs din materiale flexibile, Morph poate fi purtat drept bratara, incape in orice buzunar, indiferent cat de mic, sau poate fi agatat de lantul de la gat, posesorul avand posibilitatea sa modeleze telefonul mobil oricum doreste. Totodata, este complet transparent si se poate incarca de la soare, potrivit prezentarilor Nokia.

    Producatorul finlandez detine laboratoare de design in Finlanda, Marea Britanie, Boston si California si investeste anual aproape 4 miliarde de dolari (2,5 miliarde de euro) pentru cercetarea si dezvoltarea de noi modele de telefoane. Morph nu este singurul concept prezentat de Nokia; numai in ultimul an, compania a lansat inca trei astfel de prototipuri cu design si functionalitati deosebite. “In acest fel, facem pasul de la teoretic la concret si putem vedea care sunt parerile utilizatorilor”, explica Keith Nowak, purtator de cuvant in cadrul Nokia. De altfel, compania si-a anuntat planurile de a incorpora o parte din tehnologiile de care beneficiaza Morph in modelele high-end ce vor fi lansate in urmatorii sapte ani.

    Totusi, nu toate conceptele care apar pe piata sunt la fel de avansate din punct de vedere tehnologic, multe dintre ele fiind mai degraba rezultatul imaginatiei bogate a unor designeri care se concentreaza mai mult pe aspect decat pe functionalitate. Spre exemplu, designerul brazilian Renata Quintela a prezentat recent un concept denumit Toaster Phone, care, dupa cum ii spune si numele, seamana foarte mult cu un prajitor de paine. Quian Jiang, un alt designer renumit, a creat un telefon numit Softphone, care are incorporata vata. Si chiar si casa Coco Chanel s-a implicat in acest domeniu, lansand in urma cu cateva saptamani un concept propriu de telefon mobil.

    Nici principalii producatori de celulare nu prezinta intotdeauna concepte revolutionare. In ceea ce priveste Sony Ericsson, de exemplu, unul dintre conceptele recente care a atras atentia utilizatorilor este un telefon mobil aproape obisnuit, dar care este dedicat utilizatorilor stangaci, avand prin urmare toate butoanele si stilusul pozitionate corespunzator.

    “Oamenii cauta in general un telefon util, dar care sa aiba cateva elemente spectaculoase”, crede Jon Mulder, directorul de marketing al Sony Ericsson in America de Nord. Aceasta viziune, care privilegiaza functionalitatea, explica intre altele si refuzul nenumaratelor propuneri venite din partea Estato, un club online de fani Sony Ericsson, care publica in permanenta idei si proiecte noi de telefoane, in speranta ca Sony Ericsson se va decide sa le adopte.

    Pentru marii producatorii de telefoane mobile, un concept nou e insa o mina de aur, pentru ca din reactiile potentialilor clienti, companiile pot trage concluzii in ce priveste modul cum va evolua industria in urmatorul deceniu. Tocmai din acest motiv, nimic nu se petrece peste noapte; proiectele cu potential ajung in faza de productie numai dupa ce trec printr-un proces complex de evaluare. “Conceptele demonstreaza incercarile industriei de a reinventa forma si functiile telefoanelor mobile din ziua de astazi”, afirma Bob Iannucci, directorul de tehnologie al Nokia. “Ele dezvaluie de fiecare data cate putin din viitorul telefoanelor mobile.”

    Telefoanele viitorului

  • Milionari din software gratuit

    Cand Hugh MacLeod, cunoscut blogger si om de marketing, s-a intrebat retoric pe blogul lui unde sunt miliardarii cu bani facuti de pe urma programelor open source, reactiile cititorilor au fost intense. Majoritatea s-au scandalizat, cerandu-i sa nu vorbeasca de lucruri pe care nu le intelege. Dar de ce nu ar putea cineva sa faca bani buni din vanzarea unor astfel de programe?

    Software-ul de tip open source se bazeaza pe o comunitate de programatori voluntari care creeaza, prelucreaza si imbunatatesc un program, dupa care il lanseaza la liber pe internet, pentru ca toata lumea sa-l poata folosi si, mai ales, ca oricine altcineva sa ii poata aduce imbunatatiri. Toate acestea sunt posibile deoarece codul sursa al acestor programe este disponibil gratuit pentru oricine doreste sa il modifice. Desi exista o serie de reguli si reglementari cu privire la crearea si distribuirea de programe open source, esenta acestora este libera circulatie si dreptul oricui de a interveni cu modificari. Cititorii lui Hugh MacLeod aveau in minte tocmai conceptul libertatii de circulatie si folosinta a programelor open source atunci cand l-au acuzat pe autorul blogului de violare a spiritului miscarii open source. Desi multi au admis ca e perfect normal ca un programator sa aiba parte de anumite avantaje pentru efortul de a crea un software functional, criticii lui MacLeod sunt convinsi ca acestea nu trebuie sa fie financiare, pentru a nu incalca filozofia open source.

    Numai ca o intreaga suita de companii mici producatoare de software open source au atras investitori si au primit oferte de achizitii sau fuziuni. Iar de aici si pana la posibilitatea unor castiguri de proportii este doar un pas. In plus, regulile in vigoare cu privire la software-ul open source nu interzic comercializarea de produse conexe sau oferirea de consultanta si administrare contra cost. Cea mai apropiata descriere pentru open source ar fi: oferi gratuit un produs, dar vinzi componente, accesorii, servicii pentru acesta. Si se pot scoate bani din programele open source, atat timp cat se urmeaza principiul enuntat mai sus – programul de baza e furnizat gratuit, dar contra cost pot fi oferite suportul tehnic necesar, servicii de consultanta, patch-uri si variante imbunatatite ale programului respectiv. O alta varianta ar fi comercializarea de accesorii si produse conexe programului, cum ar fi manuale de utilizare sau piese hardware special configurate pentru acesta.

    In fine, cea mai folosita strategie este incorporarea unor parti sau a unor programe intregi open source in aplicatii complexe livrate utilizatorilor contra cost si sub licenta. In 2001, programatorul roman Teodor Danciu a creat un soft open source pentru prezentari, destinat utilizatorilor din mediul de business, pe care l-a numit JasperReports. Dupa trei ani, timp in care programul creat de Danciu a fost descarcat de mii de companii din intreaga lume, o firma din Silicon Valley l-a remarcat si a decis sa faca o oferta de cumparare a acestuia. Firma respectiva, redenumita JasperSoftCorp, l-a angajat apoi pe Danciu ca programator si administrator al proiectului.

    Creatorii conceptului open source, Eric Raymond si Bruce Perens, au fost cei care au transformat filozofia software-ului liber, lansata in anii ‘80 de programatorul american Richard Stallman, intr-un concept cu valente comerciale. Impreuna cu Raymond, Perens a creat in 1997 definitia programelor open source si a trasat o serie de reguli cu privire la licenta software-urilor libere. De asemenea, cei doi au fondat in 1998 The Open Source Initiative, o organizatie menita sa promoveze software-ul open source. Pentru contributia sa la popularizarea conceptului, Raymond a primit 150.000 de actiuni ale companiei VA Linux. Cand aceasta s-a listat la bursa, in 1999, valoarea actiunilor detinute de Raymond a atins 32 de milioane de dolari (aproximativ 20 de milioane de euro). Prin urmare, desi indirect si fara a incalca libertatea circulatiei programelor, Raymond a ajuns sa detina o avere destul de mare.

    Un alt exemplu cunoscut ar fi finlandezul Linus Torvalds, creatorul sistemului de operare Linux, pe care l-a lansat in 1991 ca soft open source. In numai 17 ani, sistemul de operare Linux a ajuns sa fie utilizat de peste 25% din serverele de pe glob, ridicand pretentii la concurenta cu sistemul Windows, comercializat de Microsoft. Torvalds lucreaza acum in cadrul Open Source Development Labs (OSDL), o organizatie non-profit care promoveaza sistemul Linux si alte programe de tip open source. Ca si in cazul lui Raymond, Torvalds a primit un pachet de actiuni de la companiile de software Red Hat si VA Linux, in semn de recunostinta pentru contributiile aduse la dezvoltarea miscarii open source. Cand cele doua companii s-au listat la bursa (si Red Hat s-a listat tot in 1999, ca si VA Linux), averea lui Torvalds a ajuns la 20 mil. $ (12,6 mil. euro).

  • Contul de profit si pierdere

    “Nevoia de a-mi urmari veniturile si cheltuielile lunare m-a determinat sa lansez acest site”, spune Ciprian Dragoi despre MyCash.ro. “Oricum tineam cat de cat o evidenta pe diferite hartii sau agende, dar nu reuseam niciodata sa-mi dau seama, trimestrial sau semestrial, daca am economisit sau nu.” Sau contabil vorbind, daca are profit ori a incheiat perioada pe pierdere. Asemenea lui Ciprian, foarte multi oameni gasesc util sa-si noteze aceste detalii, pe MyCash.ro fiind deja inscrisi, la aproximativ o luna de la lansare, in jur de 60 de utilizatori care isi inregistreaza zilnic veniturile si cheltuielile.

    MyCash este de fapt o aplicatie online de management al banilor, unde poate fi monitorizat fluxul monetar din fiecare luna. Deocamdata destul de simplu realizat, fiecare cont de utilizator este impartit in doua sectiuni – venituri si cheltuieli, unde se adauga fiecare operatiune, si un calculator care face diferenta dintre cele doua sume si spune cat a economisit sau s-a indatorat utilizatorul intr-o anumita luna. Toate aceste informatii pot fi salvate in format PDF, dar si intr-un document Word sau Excel. “Cat de curand as vrea sa creez si o sectiune de indatorare, unde utilizatorii vor putea nota sumele pe care le imprumuta sau le iau cu imprumut”, declara Ciprian Dragoi. Iar o alta sectiune care va fi adaugata in viitorul apropiat este dedicata cheltuielilor lunare pentru utilitati, servicii de televiziune, internet, telefonie fixa si mobila sau rate bancare, care va dispune si de un fel de alarma pentru data scadenta.

    Inspirat din site-uri care au la baza aceeasi idee, dar sunt mult mai complexe, fiind dedicate exclusiv companiilor, MyCash.ro nu este insa o afacere. “Serviciul este gratuit si asa va ramane”, sustine proprietarul site-ului, mai ales in conditiile in care investitia acestuia a fost mai mica de 50 de euro, cat a costat domeniul. Nici macar programarea si designul site-ului nu au presupus vreo investitie, intrucat de acest aspect s-a ocupat personal, Dragoi fiind programator in cadrul unei companii de web design si realizand anterior site-uri la comanda.

  • Muzee pe internet

    “Mai toate muzeele, dar in special cele de arta, realizeaza ca internetul este o metoda prin care atrag publicul”, spune Ford Bell, directorul executiv al American Association of Museums, care reprezinta peste 6.500 de muzee membre.

    Muzeul de Arta Moderna din San Francisco, spre exemplu, ofera pe site interviuri video si audio cu artisti care vorbesc despre modul cum si-au realizat lucrarile, dar si cu vizitatori care isi exprima parerile referitor la muzeu si la obiectele de arta expuse. Muzeul de Istorie din Chicago ii invita pe cei ce intra pe site-ul sau sa descarce pe computerul propriu trei tururi virtuale din cadrul muzeului, pe care acestia le pot stoca in memoria unui player de melodii digitale si le pot asculta in timpul vizitei la muzeu.

    Unul dintre cele mai complexe site-uri apartine insa Muzeului de Arta din Indianapolis. Lansat in toamna anului trecut, site-ul ofera utilizatorilor acces la aproximativ 65.000 de lucrari din colectia muzeului, dar si continut de pe paginile YouTube, Flickr sau Facebook. “Pana acum ne-am descurcat de minune sa le spunem oamenilor care accesau site-ul unde se afla muzeul si unde isi pot parca masina, dar acum ne concentram pe imbogatirea continutului online”, explica Robert Stein, directorul de tehnologie al muzeului.

    Efectul se dovedeste pana acum remarcabil. Vizitatorii site-urilor de prezentare vin la muzee de 2,6 ori mai des decat cei care nu acceseaza aceste pagini de internet, potrivit unui studiu realizat de Institute of Museum and Library Services (IMLS) din SUA. “Dintre adultii participanti la studiu, 45% au vizitat ambele versiuni ale unui muzeu, online si offline, 5% au accesat doar site-ul, iar restul de 50% au mers la muzeu, fara a vedea insa si pagina online a institutiei”, afirma Mamie Bittner, director in cadrul IMLS.

  • Ascultand Agatha Christie

    Cartile in format audio, descarcate de pe internet sau cumparate pe un suport fizic, cum ar fi spre exemplu un CD, au devenit populare in ultimii ani, mai ales in randul celor care nu mai au prea mult timp la dispozitie pentru lectura. Cartile audio pot fi ascultate in masina, atunci cand soferul sta in trafic mai mult timp, sau intr-un mijloc de transport in comun, pot fi savurate la sala de fitness pe orice fel de player de melodii digitale, iar exemplele pot continua. “O mama care are un copil mic imi spunea recent ca ea <citeste> foarte des astfel de carti audio cand este acasa, in timp ce face alte treburi prin casa”, spune Maggie Killackey Jurgensen, purtator de cuvant al bibliotecii Chicago Public Library.

    Desi au inceput sa capteze atentia publicului numai de cativa ani, cartile audio exista si sunt folosite deja de cateva decenii, in special de oamenii cu deficiente de vedere. Mediul de stocare a acestor carti a evoluat de-a lungul timpului, de la discuri de vinil la casete audio si apoi la compact discuri, pentru ca acum sa devina posibila descarcarea de fisiere audio de pe internet, gratuit sau contra cost, si stocarea lor in memoria playerelor digitale de genul popularului iPod.

    Foarte multe dintre bibliotecile publice, in special din SUA, ofera in format audio titluri clasice precum operele lui Shakespeare sau Biblia. In ultimii cinci ani, industria mondiala a cartilor audio, evaluata de Audio Publishers Association la 923 de milioane de dolari (aproape 587 de milioane de euro) in 2007, a fost sustinuta insa mai degraba de carti mai usoare, precum romanele politiste ale Agathei Christie sau thrillerele lui John Grisham.

    “Editurile au inceput sa priveasca versiunile audio ale cartilor ca pe o alternativa, destul de rentabila de altfel, a cartilor tiparite”, observa Scott Wasinger, purtatorul de cuvant al Online Computer Library Center, care furnizeaza carti audio prin divizia NetLibrary.

    Doua dintre sursele cele mai populare de carti in format audio sunt Audible.com si serviciul de descarcare de continut iTunes al Apple. Acesta din urma vine cu un avantaj considerabil fata de bibliotecile publice sau de alte magazine online, pentru ca ofera acces nelimitat la o carte audio odata ce aceasta a fost cumparata si descarcata pe computer. In schimb, modelul de business bazat pe Digital Rights Management (DRM), adoptat in special in SUA, presupune codarea fisierelor astfel incat numarul de copii posibile ale unei carti sa fie limitat.
    In ce priveste Audible, compania ofera o gama foarte variata de publicatii in format audio, printre care si ziare sau reviste, numarand in total 80.000 de inregistrari, adica 180.000 de ore de auditie, pe cele patru site-uri ale sale din SUA, Marea Britanie, Germania si Franta. Compania a fost cumparata recent de Amazon.com, cel mai mare comerciant online de carte, in special pentru baza de 457.000 de utilizatori inregistrati, doua treimi dintre acestia platind un abonament lunar pentru serviciile Audible.

    Desi economisesc atat timpul cititorului, care poate asculta cartea in timp ce se ocupa cu altceva, cat si spatiu in rafturile bibliotecilor, cartile in format audio au totusi nevoie de un spatiu de stocare destul de mare. In format audio, o carte de aproximativ 100 de pagini ocupa in jur de 140 MB de spatiu din memoria playerului de melodii digitale. Posesorii de playere cu memorie mica au insa alternative, cum ar fi computerul, sistemul de sunet sau CD playerul din masina.

    BIBLIOTECA DE AFACERI
    BUSINESS Magazin va oferi, incepand din data de 9 aprilie, cele mai bune carti de management in format audio. Pe parcursul a 7 editii vor fi distribuite impreuna cu revista numai la punctele de difuzare a presei CD-uri audio care vor contine titluri precum “Sase palarii ganditoare” de Edward de Bono, “Stiinta de a deveni bogat”, de Wallace D. Wattles sau “Cine mi-a luat cascavalul”, de Spencer Johnson.

  • Intr-un cuvant, reclama

    Acum doi ani, americanul Alex Tew a avut ideea de a lansa MillionDollarHomepage, de a vinde pixeli pe o pagina de internet unde companiile sa-si faca reclama. Pe un model intrucatva asemanator spune acum ca mizeaza si site-ul romanesc StapanulCuvintelor.ro. “Ideile in sine sunt foarte asemanatoare. Alex Tew a vandut un milion de pixeli, eu vand cuvintele din dictionar, rezultatul fiind acelasi – o metoda mai neobisnuita de promovare pentru clienti”, spune Andrei Ionescu (27 de ani), antreprenorul din spatele site-ului. De fapt, modelul direct este TheBigWordProject.com, care vinde promovare pornind de la cuvinte care trimit spre un anumit site – o anumita companie. Aparut cu cateva saptamani inainte, TheBigWordProject.com numara deja peste 2.200 de cuvinte vandute.

    Impropriu spus insa ca se vand cuvinte online. De fapt, fiecare cuvant este asociat unui site si directioneaza utilizatorii catre respectivul site in momentul in care este accesat. Spre exemplu, cuvintele “radio”, “noutati”, “media” si “zvonuri” duc catre site-ul Kiss FM, in timp ce cuvantul “unu” ajunge la OneFM. Pana acum s-au vandut aproape 400 de cuvinte, pretul unui cuvant fiind de cinci euro, platibili prin SMS sau prin sistemul de plati online PayPal. “Majoritatea platilor de pana acum au fost facute insa prin SMS”, explica Andrei Ionescu faptul ca din cei 5 euro cat costa un cuvant, 1,4 euro reprezinta comisionul MobilPay, compania care proceseaza platile, iar restul de 3,6 euro inseamna profit.

    StapanulCuvintelor.ro a fost lansat pe 7 martie, iar Andrei Ionescu sustine ca singura investitie pe care a facut-o pentru site a fost timpul sau.

    Nici macar promovarea pe diferite bloguri nu a fost platita, spune el, ci a rezultat din interesul bloggerilor pentru aceasta idee. Recordul de pana acum pe StapanulCuvintelor.ro a fost de 10.000 de afisari intr-o singura zi, in conditiile in care media zilnica este de aproximativ 3.000 de afisari. Totusi, cati dintre acestia dau clic pe cuvinte? “Un utilizator vede cam cinci pagini pe site-ul meu si acceseaza foarte multe cuvinte, in primul rand din curiozitatea de a vedea ce site se ascunde in spatele unui cuvant”, sustine Ionescu.

  • Celulele care imbunatatesc semnalul la mobil

    Este vorba de celule de receptie in miniatura, care sa asigure un semnal mai bun decat cel oferit acum de statiile de telefonie mobila.

    Celulele respective, denumite femtocells (“femto” – mai mic decat “pico”, termen folosit de operatorii de telefonie mobila pentru a desemna dimensiunea redusa a celulelor) au fost concepute de britanicii Peter Claydon si Doug R. Pulley in urma cu aproape patru ani, ca raspuns la problemele legate de calitatea proasta a sunetului in anumite zone si de intreruperea accidentala a convorbirilor telefonice. Desi este sustinuta de mai multi producatori de echipamente telecom pentru proiectele lor viitoare, prima generatie de celule femto a fost lansata in versiunea comerciala de-abia la inceputul acestui an.

    Ca dimensiuni, celulele femto sunt foarte similare ruterelor wireless pentru internet, adica echivalentul unei agende obisnuite de birou. In ceea ce priveste functionalitatea, celulele femto, care trebuie plasate in casa sau la birou, receptioneaza semnalul wireless emis de un telefon mobil aflat in aria de acoperire si il converteste in semnal digital, pe care-l transmite prin internet catre reteaua operatorului de servicii.

    Investitiile in tehnologia cea noua nu sunt foarte mari, intrucat celula de receptie este ieftina, iar conexiunea broadband la internet deja exista, ceea ce inseamna ca odata cu popularizarea tehnologiei femtocell, tarifele pentru telefonia mobila s-ar putea diminua. Deocamdata, numai Sprint si T-Mobile le ofera clientilor servicii bazate pe celule femto, insa analistii companiei de cercetare

    Forward Concepts sustin ca situatia se va schimba in urmatorii ani, vanzarile de echipamente femtocell urmand sa ajunga la 5 miliarde de dolari (3,2 mld. euro) pana in 2012, avand ca piata principala Europa de Vest.

  • MySpace si Facebook se bat pe muzica

    Laboratoarele SlingShot Labs sunt pentru News Corp. un fel de incubator de afaceri pe internet.

    Finantarea de aproape 10 milioane de euro (15 milioane de dolari) oferita recent de compania lui Rupert Murdoch pentru SlingShot este mai degraba menita sa ajute reteaua sociala MySpace, una dintre liniile de business pe internet ale companiei, in competitia din ce in ce mai stransa cu Facebook.

    Cu aproximativ 110 milioane de vizitatori unici din toata lumea in fiecare luna si venituri anuale de aproximativ 525 de milioane de euro (800 de milioane de dolari), MySpace reprezinta un motor important de crestere pentru imperiul media News Corp al lui Rupert Murdoch.

    Numai ca MySpace pare a fi aproape intotdeauna cu un pas in urma competitorului Facebook, condus de tanarul antreprenor american Mark Zuckerberg, cand vine vorba despre serviciile lansate. Un exemplu este platforma de aplicatii software dedicate retelei sociale.

    Facebook ofera deja de mai multa vreme programatorilor independenti posibilitatea de a dezvolta propriile softuri, care mai apoi sunt puse la dispozitia utilizatorilor pe paginile retelei.

    In acest scop, Facebook a anuntat in ultima parte a anului trecut o investitie de aproape 6,6 de milioane de euro (10 milioane de dolari) in companii software care sa dezvolte aplicatii specifice.

    “In esenta, acest incubator de business este pentru MySpace o metoda de a profita de oportunitatile care apar pe piata”, explica Chris DeWolfe, directorul executiv al retelei sociale, sensul finantarii acordate SlingShot Labs.

    Una dintre aceste oportunitati despre care vorbeste DeWolfe ar putea fi un serviciu de muzica disponibil pe paginile retelei sociale. Se pare ca MySpace are in plan sa lanseze un astfel de serviciu, compania fiind deja in tratative cu patru mari case de discuri pentru a putea furniza melodii, fie numai pentru a fi ascultate online, dar si spre descarcare pe computer in format MP3, sustin surse din piata apropiate proiectului, citate de The Wall Street Journal.

    Practic, aceasta ar insemna astfel ca MySpace va intra in competitie directa cu serviciul de muzica iTunes al Apple, cu servicii pe baza de abonament de genul Rhapsody, dar si cu celelalte retele sociale cu profil muzical.

    Deocamdata insa, planurile pentru MySpace Music, cum va fi numit cel mai probabil serviciul, nu au fost confirmate de News Corp, iar Universal Music Group al Vivendi, BMG Music Entertainment al Sony, Warner Music Group si EMI Group, principalele case de inregistrari din SUA, au refuzat la randul lor sa comenteze posibilitatea de a se alia cu MySpace pentru un serviciu de muzica online.

    Ideea in sine este insa plauzibila, mai ales ca reteaua este cunoscuta ca loc predilect unde muzicienii in cautare de afirmare isi pun la dispozitie melodiile pentru auditie online, iar cei ce au deja contracte cu case de discuri isi promoveaza albumele, informandu-si ascultatorii de unde le pot cumpara.

    In conditiile in care vanzarile de CD-uri sunt in scadere la nivel mondial, platformele alternative de distributie a continutului audio reprezinta insa o oportunitate pentru casele de inregistrari.

    Cele patru mari case de discuri cu care MySpace ar fi in discutii au deja parteneriate cu Last.fm si Imeem, retele care le permit membrilor sa incarce muzica, sa-si creeze liste cu melodiile preferate, sa caute alti utilizatori cu preferinte muzicale asemanatoare si sa publice pe bloguri sau pe site-urile proprii widget-uri cu muzica respectiva.

    Castigurile in acest caz provin in cea mai mare parte din publicitatea accesata de cei in jur de 40 de milioane de vizitatori unici pe care ii au cumulat aceste retele de muzica in fiecare luna.

  • Regula celor 30 de secunde

    in timpul clipurilor video. “Ambele modele au plusuri si minusuri. Deocamdata este prea devreme sa declaram vreun castigator, intrucat intreaga piata este intr-o perioada experimentala”, considera David Hallerman, analist in cadrul companiei de cercetare de piata eMarketer. Valoric, piata publicitatii video online in SUA este asteptata sa creasca pana in 2011 de peste 10 ori in comparatie cu 2006, pana la 4,3 de miliarde de dolari
    (2,7 mld. euro).

    In aceste conditii, cel putin pana acum, publicitatea video a atras sustinatori de ambele parti. CBS, spre exemplu, mizeaza pe reclamele sub forma de clipuri video independente, la fel ca la televizor, in timp ce Google testeaza cel de-al doilea model, prin care mesaje text sa fie afisate in timpul unui clip video obisnuit. Dar preferintele companiilor care investesc in reclame video le remarca mai degraba furnizorii de servicii de publicitate online. Firma Brightcove, care ofera reclame prin Google, afisate in timpul unui clip video, sustine ca majoritatea clientilor cauta de fapt reclame sub forma de clipuri video foarte scurte, care ruleaza la inceputul sau sfarsitul unui clip obisnuit, dar de natura sa nu le intrerupa vizionarea. Google refuza deocamdata acest tip de reclame, aducand argumentul ca majoritatea utilizatorilor nu au rabdare sa urmareasca 30 de secunde de reclama la inceputul unui clip video accesat pe YouTube. Mai cu seama ca multe dintre clipurile publicate acolo nici nu au macar 30 de secunde.