BusinessMagazin

Category: Opinii

  • De la TikTok la urnele de vot: au influencerii o responsabilitate morală în faţa urmăritorilor lor în alegeri?

    Dintre toate lucrurile politice, sociale, economice pe care le-au arătat (şi continuă să le arate) alegerile de anul acesta, observăm că, în sfârşit, se recunoaşte şi importanţa social media şi a influencerilor în campaniile de marketing duse de partide şi candidaţii la preşedinţie. Pentru că, la sfârşitul zilei, o campanie de marketing rămâne o campanie de marketing, indiferent că vorbim despre una făcută pentru un brand sau pentru un politician/viitor preşedinte. Împreună cu TikTok, lumina reflectoarelor din online este acum şi pe influenceri. 

    Parteneriatele cu influenceri au devenit o strategie de campanie din ce în ce mai populară. Însă, din cauza unui vid legislativ, spre deosebire de reclamele politice difuzate la TV – sau de conţinutul sponsorizat tipic pe care influencerii îl postează pentru branduri – creatorii de conţinut nu sunt obligaţi să dezvăluie dacă au fost plătiţi pentru a susţine un candidat sau pentru a vorbi despre o problemă politică pe paginile lor. Aşa s-a întâmplat şi cu toată strategia de promovare cu influenceri pe care a avut-o candidatul Georgescu, de exemplu. În săptămâna de după primul tur al alegerilor, majoritatea influencerilor care l-au promovat au venit cu videoclipuri de scuze (pe conturile lor) pentru faptul că nu ştiau de fapt prea multe despre candidat şi l-au promovat, deci, în necunoştinţă de cauză. Unii au ales să nu spună nimic, alţii au şters tot conţinutul realizat pentru promovare. Nimeni nu a vorbit despre sumele de bani cu care au fost plătiţi şi despre faptul că nu au marcat promovarea ca fiind plătită pentru transparenţă faţă de comunitatea lor.

    Conform unei cercetări din publicaţia Management Information Systems Quarterly, influencerii de pe reţelele sociale au mai multă influenţă decât li se atribuie adesea – fie că vrem să acceptăm sau nu. În 2024, conţinutul politic postat de creatorii de pe reţelele sociale a devenit la fel de important – dacă nu chiar mai important – decât promovarea tradiţională. Influencerii au comunităţi uriaşe şi implicate, care au încredere în ei datorită autenticităţii pe care o transmit. Iar politicienii vor să profite de acest lucru. Dacă urmăritorii numeroşi ai influencerilor le ascultă deja sfaturile despre orice, de la produse de îngrijire până la recomandări în materie de vacanţe, politica a putut fi adăugată cu uşurinţă în ecuaţie.

    Alegerile prezidenţiale de anul acesta reprezintă un moment crucial pentru democraţia ţării, iar în această ecuaţie, influencerii au un rol mai important decât s-ar fi crezut la început. Într-o perioadă în care generaţiile sunt din ce în ce mai conectate digital, ele devin o forţă electorală semnificativă, iar întrebarea dacă influencerii au o responsabilitate morală de a se implica în discuţiile politice devine tot mai relevantă.

    În contextul alegerilor din România, unii influenceri au început deja să se implice în subiectele politice de zilele acestea, fie prin mesaje directe, fie prin colaborări cu organizaţii non-guvernamentale care promovează participarea la vot. De exemplu, campaniile de pe Instagram şi TikTok care încurajează tinerii să se înregistreze ca observatori de vot au avut un impact vizibil, atrăgând atenţia asupra importanţei implicării civice.

    Totuşi, există şi aşa-numita „zonă gri”. Unii influenceri au fost criticaţi pentru sprijinirea tacită sau deschisă a unor candidaţi, fără a menţiona dacă au fost plătiţi pentru aceste postări. Lipsa transparenţei ridică întrebări cu privire la etica unor astfel de parteneriate şi la responsabilitatea morală a influencerilor de a fi sinceri cu urmăritorii lor.

    Pe lângă promovarea implicării civice, influencerii pot ajuta şi la combaterea dezinformării. În acest context electoral tensionat, fake newsurile şi manipularea informaţiei din online sunt în creştere, iar influencerii trebuie să fie conştienţi de impactul postărilor lor. Redistribuirea unor informaţii neverificate sau sprijinirea unor mesaje polarizante pot contribui la destabilizarea discursului public.

    Cum s-ar putea implica influencerii (chiar şi fără a se alătura unei tabere)? Chiar şi fără a lua o poziţie politică, mulţi influenceri şi-au încurajat urmăritorii să voteze, subliniind importanţa acestui act democratic. De asemenea, o mare parte au distribuit informaţii din presă, de la ONG-uri etc. despre procesul electoral, candidaţi şi programele acestora.

    Deşi nu există o obligaţie legală de a vorbi despre politică, responsabilitatea morală faţă de comunităţile lor îi determină pe influenceri să ia în considerare impactul pe care îl pot avea. Într-o democraţie, fiecare voce contează, iar influencerii, prin puterea lor, pot încuraja un dialog mai informativ, mai echilibrat şi mai activ în rândul acestei generaţii care se informează şi de pe Instagram, TikTok sau Facebook.    

    Oana Ioniţă este social media manager BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Care este personalitatea anului 2024

    La finalul fiecărui an este bine să tragem o concluzie, nu de alta, dar evenimentele din jurul nostru sunt atât de multe şi se succed atât de rapid, încât uităm ce s-a întâmplat într-un an.

    An de an, la Business Magazin încheiem anul cu personalitatea anului, care poate fi un om, un eveniment, o tranzacţie, ceva total neaşteptat, care a avut un impact major în anul respectiv.

    Dacă dau puţin timpul înapoi, în 2017 am acordat titlul de personalitatea anului „căpşunarilor” – un termen care este depăşit, dar care îi evidenţiază pe cei 4-5 milioane de români care lucrează în afara ţării şi trimit bani în ţară. În 2018, titlul a fost acordat unicornului UiPath; în 2019, celui care are curaj să înceapă o afacere de la zero; iar în 2020, angajatului remote.

    În 2023 am acordat titlul de personalitatea anului cursului valutar, pentru faptul că a fost extrem de stabil datorită politicii Băncii Naţionale şi a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care consideră că acest curs valutar trebuie să fie o ancoră de încredere pentru public în economie.

    Anul acesta avem mai multe evenimente pe care le-am selectat şi pe care vreau să le aduc în discuţie cititorilor. Adică să facem un sondaj pentru a vedea cum percepe fiecare anul 2024, ce s-a întâmplat în business, în economie, în societate, în politică, pentru a stabili personalitatea anului.

    Aşadar, fac o trecere în revistă a unor evenimente care mi-au atras atenţia, care au fost surprinzătoare sau care au confirmat o anumită certitudine:

    1. Creşterea datoriei publice şi a datoriei externe la cel mai înalt nivel din istorie – în august, ultimele date pe care le avem arată că datoria publică a crescut la 886 de miliarde de lei, cu 102 miliarde mai mult decât la începutul anului. Guvernul Ciolacu a pompat în creşterea datoriei publice ca nimeni altul. În ultimii cinci ani, datoria publică a crescut cu 138% până în august. Pe fondul creşterii datoriei publice a crescut şi datoria externă a României, formată din datoria sectorului privat şi datoria statului. În primele nouă luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 18 miliarde de euro faţă de decembrie 2023, ajungând la 186 de miliarde de euro. Generaţiile viitoare vor avea de plătit acest cost.

    2. Noul preşedinte al României – Călin Georgescu sau Elena Lasconi. Acest articol îl scriu marţi, 3 decembrie, cu 5 zile înainte de al doilea tur de scrutin, aşa că, în momentul în care va apărea revista – luni, pe 9 decembrie – vom şti cine este noul preşedinte al României. Cei doi candidaţi reprezintă cele mai mari surprize politice, având în vedere că nu erau deloc în prim-plan, mai ales Călin Georgescu.

    3. Echipa naţională de fotbal a României şi suporterii care au însoţit-o la Euro 2024 – echipa naţională a avut un parcurs surprinzător, ieşind din grupe de pe primul loc. Mai mult decât atât, total neaşteptată a fost participarea a zeci de mii de suporteri români îmbrăcaţi în galben la Campionatul European, invadând oraşele germane şi stadioanele unde s-au desfăşurat meciurile.

    4. David Popovici şi finala incredibilă de 200 de metri la Jocurile Olimpice, când a reuşit să ia aurul olimpic având doar două sutimi în faţa locului doi.

    5. Salariul mediu pe economie, care a depăşit 1.000 de euro net – o bornă extrem de importantă pentru România.

    6. Prăbuşirea Nordis – cel mai mediatizat proiect imobiliar din ultimii ani, care s-a prăbuşit dintr-odată în toamnă.

    7. Tranzacţia surprinzătoare prin care Telekom este împărţit între Vodafone şi Digi.

    8. Investiţia record a lui Romeo Pomponiu în titluri de stat Fidelis: 324 de milioane de lei.

    9. Acceptarea României în spaţiul Schengen – un eveniment politic şi economic major.

    10. Cea mai mare tranzacţie pe piaţa birourilor – contractul dintre One United Properties şi Infineon, de peste 60 de milioane de euro.

    În mod cert mai sunt evenimente economice, de business, politice, sociale, sportive care au avut un impact mare în 2024 şi poate mi-au scăpat şi nu le-am consemnat aici.

    Aşa că vă invit să le adăugaţi, astfel încât în numărul din 16 decembrie din Business Magazin să acordăm personalitatea anului 2024.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Care este personalitatea anului 2024

    La finalul fiecărui an este bine să tragem o concluzie, nu de alta, dar evenimentele din jurul nostru sunt atât de multe şi se succed atât de rapid, încât uităm ce s-a întâmplat într-un an.

    An de an, la Business Magazin încheiem anul cu personalitatea anului, care poate fi un om, un eveniment, o tranzacţie, ceva total neaşteptat, care a avut un impact major în anul respectiv.

    Dacă dau puţin timpul înapoi, în 2017 am acordat titlul de personalitatea anului „căpşunarilor” – un termen care este depăşit, dar care îi evidenţiază pe cei 4-5 milioane de români care lucrează în afara ţării şi trimit bani în ţară. În 2018, titlul a fost acordat unicornului UiPath; în 2019, celui care are curaj să înceapă o afacere de la zero; iar în 2020, angajatului remote.

    În 2023 am acordat titlul de personalitatea anului cursului valutar, pentru faptul că a fost extrem de stabil datorită politicii Băncii Naţionale şi a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care consideră că acest curs valutar trebuie să fie o ancoră de încredere pentru public în economie.

    Anul acesta avem mai multe evenimente pe care le-am selectat şi pe care vreau să le aduc în discuţie cititorilor. Adică să facem un sondaj pentru a vedea cum percepe fiecare anul 2024, ce s-a întâmplat în business, în economie, în societate, în politică, pentru a stabili personalitatea anului.

    Aşadar, fac o trecere în revistă a unor evenimente care mi-au atras atenţia, care au fost surprinzătoare sau care au confirmat o anumită certitudine:

    1. Creşterea datoriei publice şi a datoriei externe la cel mai înalt nivel din istorie – în august, ultimele date pe care le avem arată că datoria publică a crescut la 886 de miliarde de lei, cu 102 miliarde mai mult decât la începutul anului. Guvernul Ciolacu a pompat în creşterea datoriei publice ca nimeni altul. În ultimii cinci ani, datoria publică a crescut cu 138% până în august. Pe fondul creşterii datoriei publice a crescut şi datoria externă a României, formată din datoria sectorului privat şi datoria statului. În primele nouă luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 18 miliarde de euro faţă de decembrie 2023, ajungând la 186 de miliarde de euro. Generaţiile viitoare vor avea de plătit acest cost.

    2. Noul preşedinte al României – Călin Georgescu sau Elena Lasconi. Acest articol îl scriu marţi, 3 decembrie, cu 5 zile înainte de al doilea tur de scrutin, aşa că, în momentul în care va apărea revista – luni, pe 9 decembrie – vom şti cine este noul preşedinte al României. Cei doi candidaţi reprezintă cele mai mari surprize politice, având în vedere că nu erau deloc în prim-plan, mai ales Călin Georgescu.

    3. Echipa naţională de fotbal a României şi suporterii care au însoţit-o la Euro 2024 – echipa naţională a avut un parcurs surprinzător, ieşind din grupe de pe primul loc. Mai mult decât atât, total neaşteptată a fost participarea a zeci de mii de suporteri români îmbrăcaţi în galben la Campionatul European, invadând oraşele germane şi stadioanele unde s-au desfăşurat meciurile.

    4. David Popovici şi finala incredibilă de 200 de metri la Jocurile Olimpice, când a reuşit să ia aurul olimpic având doar două sutimi în faţa locului doi.

    5. Salariul mediu pe economie, care a depăşit 1.000 de euro net – o bornă extrem de importantă pentru România.

    6. Prăbuşirea Nordis – cel mai mediatizat proiect imobiliar din ultimii ani, care s-a prăbuşit dintr-odată în toamnă.

    7. Tranzacţia surprinzătoare prin care Telekom este împărţit între Vodafone şi Digi.

    8. Investiţia record a lui Romeo Pomponiu în titluri de stat Fidelis: 324 de milioane de lei.

    9. Acceptarea României în spaţiul Schengen – un eveniment politic şi economic major.

    10. Cea mai mare tranzacţie pe piaţa birourilor – contractul dintre One United Properties şi Infineon, de peste 60 de milioane de euro.

    În mod cert mai sunt evenimente economice, de business, politice, sociale, sportive care au avut un impact mare în 2024 şi poate mi-au scăpat şi nu le-am consemnat aici.

    Aşa că vă invit să le adăugaţi, astfel încât în numărul din 16 decembrie din Business Magazin să acordăm personalitatea anului 2024.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Săptămâna trecută a fost despre viitor. Din toate punctele de vedere

    Subiectele săptămânii trecute, în redacţia BM, au fost CSR, inovaţiile şi alegerile. Primele două pentru că la momentul scrierii acestui text redacţia BUSINESS Magazin pregătea conferinţa „Cum transformă companiile viitorul prin inovaţie şi sustenabilitate”. Şi se isprăviseră alegerile parlamentare, care nu au mai generat stupoarea din primul tur al prezidenţialelor, dar rezultatele stârnesc suficientă îngrijorare. Mai e un hop, turul doi pentru alegerea celui dintâi om în stat, care se vor fi terminat la vremea când apare revista pe birourile sau ecranele cititorilor.

    Cele trei subiecte menţionate par a nu avea mare tangenţă, dar de fapt au. N-am vorbi şi nu ne-am preocupa câtuşi de puţin de teme rafinate ca inovaţia şi politicile de CSR dacă am fi cufundaţi în negură. Negura este, în opinia mea, cuvântul care descrie cel mai bine şi cuprinzător perioada comunismului – starea, trăirile, foamea, frica, frigul, întunericul (la propriu şi la figurat), lipsa de speranţă. Negură care nu s-a disipat brusc şi a fost nevoie de un proces îndelungat şi anevoios pentru a ajunge aici – când oricine poate zice orice, oricând, despre oricine, când putem călători oriunde, când cel mai adesea efortul şi norocul sunt sificiente pentru a clădi cariere, branduri, afaceri, inovaţii, unicorni. Sigur, lucrurile nu sunt şi nu vor fi niciodată perfecte. Avem borduriade, azilele groazei, ţepe, corupţie. Dar acum putem să răcnim – şi uneori nu degeaba – ce nu e convine. Altădată şi în alte locuri şi acum în lumea largă, rănetul e înnăbuşit, interzis, penalizat. De ce să renunţăm la drepturi, chiar aşa insuficiente cum ne par? Prea multă lume nu ştie sau uită cât de rău a fost odinioară. Când chiar ascultarea unor posturi de radio străine era ilegală.

    Acum suntem conectaţi la ştirile de pe tot mapamondul şi doar filtrul gândirii proprii (ne) dictează ce să citim, credem, urmărim, pe cine să votăm, cui să dăm like sau unfriend.

    Pe de altă parte, aproape că nu e zi în care să nu apară veşti despre vreo nouă investiţie în legată de intenţia de a clădi un viitor mai bun, fie că e vorba de reciclare, plantări de copaci, dezvoltarea comunităţilor, sprijin pentru cei mai vulnerabili, tranziţie spre o energie mai verde. Acestea sunt şi câteva dintre domeniile alese de companii pentru a se implica în proiecte de CSR, aşa cum arată şi poveştile reunite în ediţia din acest an a catalogului dedicat şi pe care îl vom lansa în curând. 

    Sigur, roata nu s-a inventat aici, iar strategiile de CSR şi sustenabilitate sunt importate, din ţări în care aceste fenomene sunt deja o regulă în business. Astfel, 95% dintre cele mai mari 250 de companii din lume publică în prezent ţintele de reducere a emisiilor de carbon faţă de 80% în 2022), arată cel mai recent studiu realizat de KPMG privind Raportarea Sustenabilităţii. Studiul se derulează din doi în doi ani, din 1993, iar România a făcut din nou parte din acest proiect; iar analiza a arătat că, din cele 100 de companii din ţara noastră analizate, 78 au publicat informaţii privind sustenabilitatea fie într-un raport de sine stătător, fie ca parte a raportului de management. Comparativ cu studiul anterior realizat în 2022, s-a înregistrat o creştere de patru puncte procentuale a numărului de companii raportoare. Altfel spus, şi la acest capitol ne-am înscris în tendinţele din partea „luminată” a lumii.

    Şi în ce priveşte inovaţia, am intrat „în bandă”. În ultimii ani, România a alocat mai puţin de 0,5% din PIB pentru sectorul de cercetare-dezvoltare. Spre comparaţie, media europeană se plasează mai degrabă spre 2,27%, fiind de câteva ori mai mare. Altfel spus, suntem codaşi la acest capitol (dar totuşi suntem în cea mai performantă clasă, într-o „şcoală” de nivel înalt). Chiar dacă studiile arată că suntem inovatori modeşti, plasându-ne an de an la coada clasamentului prin comparaţie cu ţăriile alte europene, şi pe plan local există preocupare şi interes pentru acest domeniu. În companii sunt tot felul de poveşti despre inovaţii dezvoltate pe plan local sau de echipele de aici pentru afacerile din întreaga lume. Dar chiar şi-aşa codaşi cum suntem, tot e mai bine decât în alte ţări unde opresiunea este o realitate. Rămâne de văzut pe ce traseu ne vom îndrepta paşii şi ce vom alege – negură sau lumină.  

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • Săptămâna trecută a fost despre viitor. Din toate punctele de vedere

    Subiectele săptămânii trecute, în redacţia BM, au fost CSR, inovaţiile şi alegerile. Primele două pentru că la momentul scrierii acestui text redacţia BUSINESS Magazin pregătea conferinţa „Cum transformă companiile viitorul prin inovaţie şi sustenabilitate”. Şi se isprăviseră alegerile parlamentare, care nu au mai generat stupoarea din primul tur al prezidenţialelor, dar rezultatele stârnesc suficientă îngrijorare. Mai e un hop, turul doi pentru alegerea celui dintâi om în stat, care se vor fi terminat la vremea când apare revista pe birourile sau ecranele cititorilor.

    Cele trei subiecte menţionate par a nu avea mare tangenţă, dar de fapt au. N-am vorbi şi nu ne-am preocupa câtuşi de puţin de teme rafinate ca inovaţia şi politicile de CSR dacă am fi cufundaţi în negură. Negura este, în opinia mea, cuvântul care descrie cel mai bine şi cuprinzător perioada comunismului – starea, trăirile, foamea, frica, frigul, întunericul (la propriu şi la figurat), lipsa de speranţă. Negură care nu s-a disipat brusc şi a fost nevoie de un proces îndelungat şi anevoios pentru a ajunge aici – când oricine poate zice orice, oricând, despre oricine, când putem călători oriunde, când cel mai adesea efortul şi norocul sunt sificiente pentru a clădi cariere, branduri, afaceri, inovaţii, unicorni. Sigur, lucrurile nu sunt şi nu vor fi niciodată perfecte. Avem borduriade, azilele groazei, ţepe, corupţie. Dar acum putem să răcnim – şi uneori nu degeaba – ce nu e convine. Altădată şi în alte locuri şi acum în lumea largă, rănetul e înnăbuşit, interzis, penalizat. De ce să renunţăm la drepturi, chiar aşa insuficiente cum ne par? Prea multă lume nu ştie sau uită cât de rău a fost odinioară. Când chiar ascultarea unor posturi de radio străine era ilegală.

    Acum suntem conectaţi la ştirile de pe tot mapamondul şi doar filtrul gândirii proprii (ne) dictează ce să citim, credem, urmărim, pe cine să votăm, cui să dăm like sau unfriend.

    Pe de altă parte, aproape că nu e zi în care să nu apară veşti despre vreo nouă investiţie în legată de intenţia de a clădi un viitor mai bun, fie că e vorba de reciclare, plantări de copaci, dezvoltarea comunităţilor, sprijin pentru cei mai vulnerabili, tranziţie spre o energie mai verde. Acestea sunt şi câteva dintre domeniile alese de companii pentru a se implica în proiecte de CSR, aşa cum arată şi poveştile reunite în ediţia din acest an a catalogului dedicat şi pe care îl vom lansa în curând. 

    Sigur, roata nu s-a inventat aici, iar strategiile de CSR şi sustenabilitate sunt importate, din ţări în care aceste fenomene sunt deja o regulă în business. Astfel, 95% dintre cele mai mari 250 de companii din lume publică în prezent ţintele de reducere a emisiilor de carbon faţă de 80% în 2022), arată cel mai recent studiu realizat de KPMG privind Raportarea Sustenabilităţii. Studiul se derulează din doi în doi ani, din 1993, iar România a făcut din nou parte din acest proiect; iar analiza a arătat că, din cele 100 de companii din ţara noastră analizate, 78 au publicat informaţii privind sustenabilitatea fie într-un raport de sine stătător, fie ca parte a raportului de management. Comparativ cu studiul anterior realizat în 2022, s-a înregistrat o creştere de patru puncte procentuale a numărului de companii raportoare. Altfel spus, şi la acest capitol ne-am înscris în tendinţele din partea „luminată” a lumii.

    Şi în ce priveşte inovaţia, am intrat „în bandă”. În ultimii ani, România a alocat mai puţin de 0,5% din PIB pentru sectorul de cercetare-dezvoltare. Spre comparaţie, media europeană se plasează mai degrabă spre 2,27%, fiind de câteva ori mai mare. Altfel spus, suntem codaşi la acest capitol (dar totuşi suntem în cea mai performantă clasă, într-o „şcoală” de nivel înalt). Chiar dacă studiile arată că suntem inovatori modeşti, plasându-ne an de an la coada clasamentului prin comparaţie cu ţăriile alte europene, şi pe plan local există preocupare şi interes pentru acest domeniu. În companii sunt tot felul de poveşti despre inovaţii dezvoltate pe plan local sau de echipele de aici pentru afacerile din întreaga lume. Dar chiar şi-aşa codaşi cum suntem, tot e mai bine decât în alte ţări unde opresiunea este o realitate. Rămâne de văzut pe ce traseu ne vom îndrepta paşii şi ce vom alege – negură sau lumină.  

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • Generaţia Z nu dă „seen” la vot şi o ştie tot Instagramul

    Scriu această opinie duminică, aproape ora 16, ziua primului tur de alegeri prezidenţiale. Am fost la vot, am dat post unui story pe Instagram cu stickerul lipit pe spatele buletinului şi am avut grijă să apreciez fiecare postare de-ale prietenilor mei virtuali care au făcut acelaşi lucru. E o activitate pe care o voi face cu plăcere până se termină ziua. Aşa arată o zi de vot a unui gen Z. Judge us if you can.
     
    Scriam într-un număr trecut că suntem generaţia care vorbim despre orice pe internet –  lucruri care ni se par că se fac bine, iniţiative sustenabile, susţinerea comunităţii LGBTIQĂ etc, dar mai ales despre orice ni se pare greşit, taxăm greşelile imediat prin postări şi stories. Suntem generaţia „cancel culture”. Suntem generaţia deschisă la dia-log şi care cere dezbatere, mai ales în acest cadru politic unde pare de multe ori că suntem ţinuţi la distanţă. Sun-tem generaţia de la care aşteptările sunt enorme – toată lumea se aşteaptă să rezolvăm problema încălzirii globale, problemele legate de clasa politică. Dar din păcate, suntem şi generaţia care anul acesta se vede nevoită ca la alegerile prezidenţiale să aleagă  “răul cel mai mic”.
     
    În social media, la aceste alegeri, au fost mulţi tineri care au spus că nu s-au regăsit printre candidaţii de pe buletinul de vot. Au subliniat toate erorile din declaraţiile candidaţilor – au existat pagini pe Instagram care au făcut din asta o campanie de informare de tipul – ce din declaraţiile din cadrul dezbaterilor electorale ale candidaţiilor a fost greşite/corecte, cu date care susţin aceste verificări. Dacă suntem generaţia cancel culture, suntem pe bună dreptate la câte erori s-au făcut în dezbateri. Să hotărască fiecare dacă au fost intenţionate sau nu.
     
    Suntem şi generaţia care a auzit mult prea des de la părinţii şi bunicii lor „Nu merg la vot pentru că oricum nu am pe cine să votez” şi care a primit acum această „moştenire”. Am auzit în jurul meu mulţi tineri din generaţia Z şi mileni-ali care au subliniat că nu votează cu încredere pentru ceva, că nu au un candidat despre care pot spune că îi re-prezintă, dar votează „anticeva”. Că momentan asta e singura „alegere” pe care o pot face şi că nu îşi doresc să îi lase pe alţii să aleagă pentru ei. Nu vor să repete greşelile generaţiilor trecute.
     
    Suntem generaţia despre care marile corporatii spun că nu vrea să muncească, că au prea multe pretenţii de la anagajatori şi că oferă prea puţine la locul de muncă (pentru că în 2024 e un subiect tabu să nu vrei să lucrezi pentru program, plătit sau nu, să ai flexibilitatea de a lucra oricunde şi un salariu care să îţi ofere un trai decent în condiţiile inflaţiei). Suntem generaţia care aude candidaţi spunând că o familie cu un copil poate trăi decent cu 3.000 de lei pe lună şi, tot de la candidaţi, aude că românii pleacă din ţară pentru că nu stăpânesc bine o meserie. Se pare că, în opinia celor care vor să conducă ţara pentru următorii 5 ani, tinerii nu vor să plece din cauza preţurilor mari la ali-mentele de bază, nu din cauza chiriilor extrem de scumpe, sau din cauză că atunci când se lovesc de probleme de sănătate se lovesc şi de haosul sistemului de sănătate din toată ţara (doar patru din zece români au încredere în sistemul de sănătate, conform studiului Stada Health Report 2024), sau pentru că nu există legea parteneriatului civil când vorbim de un parteneriat încheiat între persoane de acelaşi sex.
     
    Suntem generaţia care nu a dat seen la vot, care anul acesta vrea să aleagă răul cel mai mic (pentru că nu văd altă variantă) şi care, pentru următorii cinci ani, va trebui să se confrunte cu asta. Suntem generaţia care nu a dat seen la vot tocmai pentru că îşi doreşte rămână în ţară, în ciuda tuturor aparenţelor. Şi da, facem şi un story pe Instagram sau un video pe TikTok. Dar nu e asta problema României acum.  
     
     
    Oana Ioniţă este social media manager BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • De unde vine puterea platformelor sociale. De ce românii au adoptat atât de repede TikTok

    Agenţiile de publicitate de la noi spun că TikTok rupe în România ca platformă socială de interacţiune, ca mediu de transmitere a mesajelor şi ca loc pentru publicitate.

    „Practic, fără TikTok nu exişti”, spune Dan Balotescu, managing partner la Media Investment, parte din The Group, una dintre cele mai mari agenţii de publicitate de pe piaţă. De o săptămână, TikTok a ajuns şi principala platformă politică, propulsându-l pe Călin Georgescu, un necunoscut, pe locul întâi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024.

    Cu ajutorul unei campanii blitzkrieg pe TikTok, Călin Georgescu a obţinut 2,12 milioane de voturi, faţă de Elena Lasconi, cu 1,772 milioane de voturi, şi Marcel Ciolacu, cu 1,769 milioane de voturi, principalul favorit, care nu a intrat în turul al doilea. Cum a ajuns TikTok să fie principala platformă politică, depăşind televiziunile, online-ul şi outdoorul?

    Conform datelor Media Investment, TikTok a avut o creştere fulminantă, de la 1 milion de utilizatori în 2016 la 8,9 milioane de utilizatori lunari în 2024, depăşind Facebook, care a scăzut de la 11 milioane de utilizatori în România în 2021 la 8,9 milioane de utilizatori în 2024. YouTube este mai puternic, cu 11,8 milioane de utilizatori pe lună, însă şi acesta este în scădere. Instagram are 5,5 milioane de utilizatori români, în scădere, LinkedIn – 4,4 milioane de utili-zatori, în creştere, Snapchat – 2,5 milioane de utilizatori, în scădere, şi Pinterest – 2,5 milioane de utilizatori, în creştere. Conform datelor World Population Review, citate de ZF, în 2023 România avea cel mai mare procent de conturi de TikTok raportat la populaţie din Uniunea Europeană, adică 47%. Spre exemplu, Ungaria are 34%, Polonia 31%, Germania 27%, Cehia 19%, Italia 35%, Portugalia 35%. În general, românii sunt early adopters pentru foarte multe produse, servicii şi trenduri de la nivel internaţional. Multe multinaţionale folosesc România ca piaţă de testare pentru diverse produse şi servicii. În 2014, Facebook, care avea 10 milioane de utilizatori, a fost principala formă de interacţiune cu publicul pentru Klaus Iohannis, în lupta cu Victor Ponta, care era susţinut mai mult de televiziuni.

    În 2020-2021, Facebook şi TikTok, care începea să câştige teren, au adus în prim-plan AUR şi pe George Simion, propulsându-i în Parlament. În 2024, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, TikTok l-a propulsat pe Călin Georges-cu. TikTok este lider în România pe segmentul de vârstă 18-24 de ani, cu 2 milioane de utilizatori, faţă de YouTube, cu 1,3 milioane. Pe segmentul de vârstă 25-34 de ani, TikTok a ajuns la 2 milioane de utilizatori, la fel ca YouTube. Pe segmentul 35-44 de ani, YouTube este în frunte, cu 2,3 milioane de utilizatori, faţă de 1,5 milioane pentru TikTok. Facebook ocupă locul doi, cu 2 milioane de utilizatori. Pe segmentul 45-54 de ani, YouTube are 2,4 milioane de utili-zatori, Facebook are 1,8 milioane, iar TikTok 1,2 milioane. Pe segmentul 55-64 de ani, YouTube are 1,7 milioane de utilizatori, Facebook 1,2 milioane, iar TikTok 1,1 milioane. Platformele sociale sunt foarte importante, deoarece lu-mea consumă mai puţină televiziune şi mai mult social media, a declarat la ZF Live Eliza Rogalski, managing partner al agenţiei de comunicare Rogalski Damaschin. Platformele sociale care vând cel mai bine produse şi servicii sunt LinkedIn, Instagram şi Facebook. Schimbările care se petrec în jurul nostru şi trendurile care acaparează pes-te noapte tinerele generaţii transformă modul în care ne trăim viaţa.

    Astăzi, pentru companii, principala problemă nu este legată de bani, ci de atenţia consumatorilor, pe care trebuie să o câştige. „Astăzi, cea mai importantă resursă, în mod paradoxal, nu mai sunt banii, ci atenţia oamenilor. Bani există peste tot pentru a face campanii de marketing, publicitate şi comunicare, dar oamenilor le este greu să îţi mai acorde atenţia. În comunicare căutăm acele idei şi strategii care captează atenţia oamenilor şi care îi conduc de la un ecran la un raft, la un birou de credite sau în faţa unui produs”, a spus ea. Pentru că atenţia noastră este tot mai legată de platformele sociale, unde sunt copiii, acolo trebuie să fie şi părinţii, măcar pentru a-i urmări. Nu este de mirare că, în acest context, campania pentru Călin Georgescu preşedinte pe TikTok a avut un succes fenomenal, cu sau fără boţi. În lumea de astăzi trebuie să jonglăm între toate mediile de comunicare prezente pe piaţă. Desigur, putem trăi fără Facebook, TikTok, LinkedIn, Netflix sau alte platforme online, dar, având în vedere că nu suntem sin-guri pe lumea aceasta, trebuie să interacţionăm cu ceilalţi, acolo unde sunt ei. Această revoltă a părinţilor care îşi văd copiii petrecând tot timpul pe TikTok şi Instagram, şi tot mai puţin pe Facebook, considerat, pentru „bătrâni”, nu pare să aibă sorţi de izbândă. Nu ştim dacă aceste platforme pot fi „scoase din priză”. România este o ţară socială, o naţie de interacţiune, care acum îşi găseşte expresia pe platformele sociale. Aceste platforme câştigă teren de-oarece sunt în puterea utilizatorului. Te poţi uita unde şi la ce vrei, poţi comenta cum vrei, poţi posta ce mesaje doreşti. De aici vine puterea acestor platforme. Americanii, chinezii sau oricine altcineva au oferit doar platforma. În plus, poţi chiar să faci bani pentru tine cu ajutorul acestor platforme.  

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Bani să fie! Că vom găsi un rost pentru ei. (Dacă e democraţie)

    Ani în şir, am auzit cu toţii cât de needucaţi financiar sunt românii, care fac cu banii lucruri nepotrivite, lipsite de sens, de perspectivă pe termen lung. Aşa o fi, dar sunt de părere că pentru a economisi şi investi e necesar să ai cu ce. Cui nu-i ajung banii de la o chenzină la alta – din diferite motive – nu are cum să se gândească să pună într-un „buzunar” fizic sau virtual nimic pentru situaţii neprevăzute, urgenţe, planuri de orice tip, scheme de investiţii, pensii, asigurări. 

    Mai nou, veniturile românilor s-au ridicat suficient deasupra nivelului mării încât să apară informaţii referitoare la avansul numărului de clienţi care economisesc, apetit mai mare pentru asigurări de varii feluri, bani mai mulţi în acţiuni sau un număr tot mai mare de români care cumpără bonduri, finanţând practic statul. 

    Jumătate dintre gospodăriile din România economisesc lunar, dar 57% dintre acestea păstrează banii cash, potrivit Barometrului Datoriilor 2024, realizat de IRES în parteneriat cu Kruk România. Conform acestui studiu, 10% dintre români apreciază că veniturile gospodăriei nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar. La polul opus, 4% dintre români declară că îşi pot permite tot ceea ce îşi doresc, fără restricţii. Majoritatea se concentrează pe strictul nece-sar sau pe un trai decent, fără să-şi permită cumpărarea unor lucruri mai scumpe. 

    În acelaşi timp, în 51% dintre gospodăriile din România se fac economii, mai arată studiul IRES. Suma medie econ-omisită lunar a crescut în 2024 la 1.536 lei, cu 17% mai mult faţă de anul anterior. Cei mai mulţi preferă să păstreze economiile în numerar (57%) sau în contul curent (21%), în timp ce conturile de economii sunt utilizate de 24% din-tre aceştia. Există şi români care preferă să investească în valută (12%), în pensii private (11%) sau în piaţa imobili-ară (5%).

    Un alt studiu arată că în materie de economisire, românii preferă depozitele bancare,  iar nivelul de participare la piaţa de capital este redus, România având cel mai mic nivel al alfabetizării financiare din UE. Numărul românilor care au decis să adere la Pilonul III de pensii a înregistrat o creştere continuă în ultimii ani, totalul activelor nete administrate de cele zece fonduri de pensii facultative existente în piaţă depăşind 950 milioane de euro, arată un amplu proiect de cercetare realizat, în premieră, de Raiffeisen Bank şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. 

    Cercetarea arată că românii cu vârste mai mari de 65 de ani preferă depozitele la termen comparativ cu persoanele mai tinere (< 60 de ani). La polul opus se află tinerii sub 25 de ani, care doar în proporţie de peste 6% preferă depozitele la termen.  Conform datelor analizate, 20% dintre cei care deţin depozite la termen au studii superioare. Printre factorii care favorizează deţinerea unui depozit bancar se numără: nivelul ridicat al educaţiei şi al veniturilor şi stabilitatea locului de muncă, mai arată studiul. Cei care locuiesc în zone urbane cu acces la servicii financiare sunt, de asemenea, mai predispuşi către deţinerea unui depozit la termen. 

    Numărul românilor care au decis să adere la Pilonul III de pensii a înregistrat o creştere continuă. 740.000 de români erau înscrişi în Pilonul III de pensii private facultative la mijlocul anului 2024 şi, din totalul acestora, ponder-ea celor de peste 55 de ani cu pensie facultativă a înregistrat o creştere de la 6%, în 2011, la 22% în 2024. Însă, în ultimii 13 ani, participarea tinerilor sub 35 de ani, la Pilonul III, a scăzut, în timp ce participarea celor cu vârste între 30 şi 44 de ani s-a menţinut relativ stabilă, iar categoria de vârstă mijlocie, 45-54 de ani, a înregistrat o creştere moderată.

    Banii au început să apară în conturile şi buzunarele tot mai multora dintre noi. România a ajuns în cel mai bun mo-ment al istoriei sale, dar gradul de nemulţumire la nivelul populaţiei forfoteşte, reverberează la cote greu de înţeles şi chiar şi perceput pentru cei care trăiesc în bule (aşa cum este şi cazul meu). Cum spune un prieten, românii trăiesc în bule disjuncte. 

    Obişnuiesc să închei materialele de acest fel cu o idee legată de vreo peliculă care are măcar o legătură tangenţială cu subiectul, dar o astfel de abordare pare distopică după primul tur al alegerilor prezidenţiale, nu că n-ar fi destule filme legate de bani. Ci pentru că în faţă se aştern încă două weekenduri cu alegeri, prin urmare mai mult ar trebui să ne gândim la viitor decât la teme frivole, precum filmul pe care să-l mai vedem duminică seara. Ca să putem câşti-ga şi cheltui după puteri şi bunul plac banii, trebuie să votăm gândind (şi, aş adăuga, făcând ce e posibil) să ne păstrăm drepturile, în esenţă democraţia.  ■

    Ioana Mihai-Andrei este Redactor-şef, Business Magazin

  • Marius Pandel, acţionar, AnimaWings: Cum depăşim dificultăţile post pandemice în aviaţie

    Nu e nimic mai neplăcut, în industria aviatică şi cea de ospitalitate, decât să ai zboruri întârziate sau anulate. Nu ni se întâmplă des, dar ni se întâmplă câteodată şi nouă, pentru că în ultimii ani, întârzierile în zboruri sau anulările din motive tehnice au devenit tot mai frecvente, generând probleme pentru călătorii din întreaga lume. Care sunt cauzele care stau la baza acestei situaţii şi ce putem face ca să le putem contracara?

    După perioada pandemiei – în care călătoriile s-au restrâns la strictul necesar în întreaga lume, iar industria turismului a redus peste tot personalul pentru a putea supravieţui – oamenilor le-a revenit dorinţa de a merge în vacanţe, iar calendarele de business s-au umplut din nou de călătorii de afaceri. Dar industria a rămas subdimensionată după perioada pandemiei. Reajustarea echipelor şi a infrastructurii, pentru a face faţă cererii crescute nu s-au putut face suficient de repede.

    Fluxul mare de pasageri şi numărul crescut de zboruri din ultimii doi ani au fost gestionate de un personal insuficient, ceea ce a condus inevitabil la întârzieri şi anulări. Este o problemă complexă şi multidimensională. Industria aviatică, în special, este afectată de infrastructura deficitară, care nu a beneficiat de investiţii în perioada pandemică. 

    Un exemplu relevant este acela al unui aeroport care are capacitatea să primească 30 de avioane pe oră, dar care, în prezent, se confruntă cu cerere pentru 60 de avioane. Această discrepanţă între capacitate şi cerere a dus la aglomerări care afectează întregul sistem. Alt exemplu este cel al aeroportului Otopeni, care ar fi trebuit extins de multă vreme, dar pentru care investiţiile vitale întârzie.

    Dacă în ultimii 2-3 ani s-ar fi realizat extinderile necesare, profitând de reducerea traficului aerian în loc să sufere de pe urma ei, situaţia aeroporturilor ar fi fost diferită. Dar acum sunt doar foarte aglomerate, iar personalul este insuficient şi nu mai este la acelaşi nivel de calificare ca în trecut, pentru simplul motiv că mulţi dintre specialiştii disponibilizaţi în pandemie au decis să urmeze alte cariere. 

    În condiţiile în care aeroporturile lucrează la capacitate maximă, fiecare minut de întârziere contează. Dacă un avion pleacă la timp, dar este nevoit să aştepte 15-20 de minute pentru a ateriza, şi are de efectuat mai multe curse pe zi, întârzierile se acumulează. Până la ultimul zbor, pot ajunge chiar şi la 2 ore, moment în care ultima cursă, conform reglementărilor stricte din aviaţie, ajunge să fie întârziată considerabil sau chiar anulată în unele cazuri din pricina depăşirii timpilor de zbor pe care echipajele sunt obligate să le respecte din raţiuni de siguranţă. În final, nota de plată pentru despăgubiri este suportată în cele mai multe cazuri de către companiile aeriene.

    Un alt aspect crucial este managementul zborurilor. Unele companii aeriene care efectuează mai multe călătorii în fiecare zi cu aceeaşi aeronavă alocă foarte puţin timp între zboruri pentru descărcarea şi încărcarea bagajelor, pentru mentenanţă tehnică ori curăţenie. La operatorii ultra low-cost, această practică este şi mai frecventă, fapt care duce la presiuni suplimentare asupra echipajelor, dar mai cu seamă afectează calitatea condiţiilor de la bord şi chiar a siguranţei.

    Pe lângă problemele ridicate de infrastructura aeroporturilor şi de insuficienţa personalului, problemele tehnice apărute la unul dintre marii producători de avioane au făcut ca multe companii să menţină un număr important de aeronave la sol şi să le suprautilizeze pe cele funcţionale. Aceasta înseamnă că operează cu flote subdimensionate, ceea ce complică şi mai mult situaţia. 

    În aceste condiţii, este evident că problemele din industria aviatică nu se vor rezolva rapid şi cu atât mai puţin de la sine, că e nevoie de curaj, investiţii şi iniţiativă. Aici, vorba chinezului „să priveşti orice criză ca pe o oportunitate” se aplică mai mult decât în orice alt domeniu.

    Compania noastră aeriană, AnimaWings, şi-a început operaţiunile chiar în perioada pandemiei. Cel mai simplu lucru pentru noi ar fi fost să renunţăm, atunci când situaţia globală s-a schimbat atât de dramatic. Dar am perseverat, iar acum suntem în postura de a aduce în ţară, chiar de Ziua Naţională a României, prima aeronavă de pasageri nouă, Airbus A220-300. În următorii ani, flota noastră se va extinde cu 12 aeronave moderne şi noi, configurate şi contractate într-o perioadă vitregă turismului şi călătoriilor, dar extrem de utile pentru călătoriile românilor, acum. 

    Cu aeronavele noastre, ne dorim nu numai să asigurăm cursele necesare pentru destinaţiile de vacanţă populare, pentru toate sezoanele, în parteneriat cu agenţia de turism Christian Tour, care face parte din acelaşi grup de companii ca şi AnimaWings, dar şi să compensăm pentru deficienţele de infrastructură pe rutele interne, de care ne plângem de atâta vreme. Ne dorim să oferim românilor posibilitatea să călătorească între marile oraşe ale României repede şi civilizat, la preţuri corecte. Să deschidem astfel şi turiştilor străini calea către zonele turistice din ţară cu care ne mândrim cu conexiuni aeriene organizate inteligent şi curse aeriene confortabile şi accesibile, fără compromisuri low cost.

    Asta înseamnă să mergi împotriva curentului? Sigur. Pentru că doar împotriva curentului decolează şi aterizează toate avioanele.     

  • Daniela Irimia, master trainer, Vision Consulting: Deşi avem sute de contacte online, de fapt suntem extrem de singuri. Provocările comunicării în social media

    Comunicarea interpersonală începe să fie puternic afectată de modul nostru de viaţă şi mai ales de timpul îndelungat pe care îl petrecem pe reţelele de socializare. Facebook, Instagram, Linkedin, TikToc, YouTube au milioane de utilizatori, dar creatori de conţinut (sau în termeni de comunicare – emiţători) sunt mult mai puţini. 

    Majoritatea conturilor sunt „consumatori”, adică oameni pasivi (receptori în termeni de comunicare) care doar citesc sau urmăresc textele şi materialele video prin care alţii îşi exprimă opiniile. Câţiva aleg să mai răspundă prin comentarii, deci să participe la conversaţie şi din păcate, de cele mai multe ori, într-un mod agresiv. 

    În era digitală în care trăim, reţelele de socializare au devenit un element central în viaţa noastră de zi cu zi. Comunicarea online ne oferă oportunitatea de a interacţiona cu sute de oameni din toate colţurile lumii, într-un mod rapid dar nu şi eficient. Avem senzaţia că păstrăm legătura cu prietenii, familia, foşti colegi, dar realitatea este că avem sute de contacte online şi de fapt suntem extrem de singuri. 

    Noi operăm cu un creier dezvoltat în ultimii 200.000 de ani, iar nevoile noastre personale şi emoţionale au rămas cam la fel. Încă avem nevoie de prezenţa, energia şi atenţia personală a celorlalţi oameni. Doar că azi vorbim extrem de puţin faţă în faţă şi infinit mai mult prin intermediul aplicaţiilor web, iar când ajungem iar faţă în faţă suntem stingheri şi nu ştim despre ce şi cum să ne conectăm şi să comunicăm.

    Un studiu din 2023 arăta ca 93% dintre români petrec cel puţin o oră pe zi în social media, iar 21% dintre aceştia stau chiar mai mult de 4 ore! 

     

    Ce dificultăţi avem atunci când comunicăm pe reţelele de socializare?

    1. Lipsa de comunicare nonverbală atunci când comunicăm prin mesaje text. Comunicarea online elimină componente precum limbajul trupului sau tonul vocii, ceea ce poate duce la interpretări greşite, mai ales atunci când răspundem prin comentarii la o postare. Cu imagini atent alese şi prelucrate excesiv creăm o falsă imagine despre viaţa noastră şi de aici pot să apară alte neînţelegeri şi chiar unii pot manipula uşor percepţia celorlalţi, în funcţie de propriile obiective. 

    2. Riscul de ambiguitate. Mesajele scrise sau postările pot fi interpretate diferit de către diverse persoane, având un potenţial mai mare de a crea confuzie sau conflict. Pentru că nu ştim exact cine este „interlocutorul” nostru, ceea ce spunem pe reţelele de socializare va fi interpretat extrem de diferit de cineva care are valori şi convingeri opuse cu ale noastre…  

    3. Anonimatul şi trolarea. Anonimitatea pe internet încurajează uneori comportamente agresive sau deranjante, ceea ce poate deteriora relaţiile şi provoca stări de stres. Din spatele unui ecran, fiecare poate să spună orice îi trece prin cap, fără teama de consecinţe şi fără sentimentele de jenă sau ruşine pe care le-ar avea într-o interacţiune faţă în faţă. Agresivitatea în comentariile din social media este la cote alarmanete şi uneori pline de „ştiri false”, ca să nu zic opinii nefondate prezentate ca adevăruri absolute. 

    4. Supraexpunerea şi confidenţialitatea. Uneori, comunicarea pe reţelele de socializare poate expune prea multe detalii personale, ceea ce ridică probleme de intimitate şi securitate. Dacă nu suntem atenţi la ceea ce spunem şi arătăm pe reţelele de socializare, riscăm să avem diferite probleme. De exemplu, o poză cu o persoană dezbrăcată şi beată pe plajă are şanse reale de a anula şansa ca aceasta să fie promovată la locul de muncă sau imagini din casa cuiva pot atrage hoţii. 

    Avem nevoie de responsabilitate şi respect atunci când comunicăm şi asta este valabil indiferent de canalele de comunicare. 

    Spun frecvent în cursurile mele de comunicare că noi am învăţat doar să vorbim! Prea puţini ştim să comunicăm eficient şi asertiv. Iar dacă faţă în faţă avem dificultăţi să ne facem ascultaţi şi înţeleşi, în mediul online suntem şi mai deficitari.

    Una din cauze este lipsa de contact fizic. Comunicarea online nu oferă posibilitatea de a simţi prezenţa fizică a celuilalt sau de a interpreta semnale subtile precum contactul vizual sau gesturile, iar asta înseamnă că vreo 90% din comunicare lipseşte. De aici interpretarea eronată şi comenariile pe lângă subiect devin elemente de stres şi conflicte.

    În plus, comunicarea online se poate desfăşura într-un mod asincron, fără a necesita un răspuns imediat, spre deosebire de conversaţiile faţă în faţă, care sunt mai dinamice şi asta duce la o calitate mult mai slabă a relaţiilor şi a coerenţei mesajelor pe care le schimbăm cu ceilalţi.

    Pe reţelele de socializare suntem expuşi la un volum mare de informaţii şi din surse multiple, care pot influenţa percepţiile noastre şi pot duce la filtrarea selectivă a mesajelor. Avem impresia că ştim o mulţime de lucruri dar în realitate nu înţelegem mai nimic. Căutăm doar să ne validăm propriile idei şi opinii, iar ceea ce nu coincide cu harta noastra mentală ne face să reacţionăm agresiv. 

    Provocările comunicării pe reţelele de socializare sunt reale, dar recunoaşterea diferenţelor dintre comunicarea online şi cea faţă în faţă ne poate ajuta să navigăm mai eficient în mediul digital. Este important să fim conştienţi de impactul pe care acest tip de comunicare îl are asupra relaţiilor noastre şi să căutăm un echilibru sănătos între lumea virtuală şi cea reală.

    Ca şi în cazul comunicării faţă în faţă, sugerez ca oricine 

    să-şi susţină punctele de vede cu argumente, cu exemple sau studii relevante pentru a-şi întări poziţia. Contează alegerea cuvintelor simple şi uşor de înţeles, folosirea expresiilor pozitive şi un „ton” respectuos, ceea ce creşte şansa ca mesajele să fie văzute / citite / ascultate cu atenţie şi uşor de înţeles.