BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Prăpastia dintre influenceri şi valorile unui brand: cum a devenit o pungă cu alimente aruncată la gunoi o discuţie despre risipa alimentară în România?

    Ce se întâmplă când o pungă cu mâncare neîncepută e aruncată la gunoi în faţa unei ţări întregi? Ei bine, se deschid o mulţime de discuţii. Despre influenceri şi relaţia lor cu brandurile, despre imaginea pe care ei o conturează în social media pentru comunităţile lor, despre risipa alimentară în România, despre gestionarea unei crize de imagine şi, în cele din urmă, despre cum să nu faci un apology video (un material video în care persoana publică îşi cere scuze şi îşi asumă incidental N.Red.). Pe scurt, influencerul Sânziana Negru a filmat o campanie pentru Lidl în cadrul festivalului Electric Castle, unde a prezentat mai multe produse ale brandului pe care tocmai le achiziţionase. După publicarea videoclipului în social media, a apărut şi o fotografie făcută de o altă persoană prezentă şi ea la festival în care era prezentată punga cu alimentele intacte din video aruncată la gunoi. Ce a urmat după e istorie – campania a fost ştearsă şi reacţiile au continuat să curgă.

    Influencerul a ajuns într-o situaţie de criză şi a gestionat-o fix pe dos faţă de cum scrie în manualele de comunicare. Primul lucru pe care l-am învăţat în facultate la un curs de comunicarea de criză în mediul online, şi pe care ar fi trebuit să îl facă şi ea, e că trebuie neapărat să oferi un răspuns în maximum 24 de ore. Un răspuns prompt ajută la prevenirea răspândirii de zvonuri şi speculaţii necontrolate şi demonstrează transparenţa şi responsabilitatea influencerului.  Ce altceva mai e important? Ca acest răspuns ă vină fix de la persoana a cărei imagine este afectată. În acest caz, influencerul a ales să lase o parte terţă să răspundă printr-un apology video şi anume partenerul acesteia care apărea şi el în clip. Scuzele nu au fost tocmai scuze şi au stârnit un nou val de critici la adresa ei. Explicaţiile ei au venit abia după o săptămână de la incident, timp în care Lidl a încheiat oficial colaborarea cu ea. Retailerul a amintit că aplică măsuri antirisipă alimentară în magazinele lor prin campania pe care o derulează de ceva timp, „Risipa alimentară”. Discuţia din mediul online s-a dus desigur şi înspre lipsa de responsabilitate a influencerilor din România şi despre lipsa de transparenţă pe care tot mai mulţi dovedesc că o au. Influencerii pot promova produse pe care nu le folosesc sau alimente pe care nu le consumă (cum a fost în acest caz) şi publicul român a simţit nu de puţine ori că opiniile lor sunt influenţate de interese comerciale, nu de experienţe reale. În timp ce aproximativ 5 milioane de români trăiesc la limita sărăciei şi au dificultăţi în asigurarea hranei, imaginea unei pungi pline de alimente aruncate la gunoi pare scoasă dintr-un film al inconştienţei. În România, zilnic sunt aruncate la gunoi 6.000 de tone de alimente. Aceasta înseamnă că, într-un an, risipa alimentară depăşeşte 2,2 milioane de tone. Per capita, acest lucru se traduce printr-o risipă de aproximativ 129 de kilograme de mâncare pe an, echivalentul unei mese pe zi, conform datelor furnizate de Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite. În teorie, responsabilitatea influencerilor nu se opreşte la o campanie filmată şi postată pe conturile lor, ci trebuie să pună în practică valorile pe care le promovează. Realitatea însă e că majoritatea îşi creează o imagine în online, care de cele mai multe ori nu are nicio legătură cu cine sunt ei cu adevarat. Responsabilitatea revine, desigur, şi brandurilor. Acestea trebuie să se asocieze cu persoane publice numai după o analiză în adevăratul sens al cuvântului a activităţii lor, şi nu doar a numărului de urmăritori.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Nina Irimia, consultant în accesarea fondurilor UE şi fondator Upscale Smart Consulting: Fondurile europene – cum să transformaţi banii în profituri pe termen lung

    Pentru ca banii europeni să devină succese româneşti, este nevoie de oameni pricepuţi, care să transforme oportunităţile de finanţare nerambursabilă în proiecte funcţionale, cu impact semnificativ în economie. Iată cum se vede viitorul finanţărilor europene, din perspectiva furnizorului de servicii de consultanţă:

    De la ideea de business la finanţare: care este traseul optim?

    Ce-a fost înainte: ideea de business sau sursa de finanţare? Mulţi antreprenori au reuşit să îşi dezvolte propriul business în baza unui plan de afaceri realist şi relevant pentru piaţă, independent de existenţa unei oportunităţi de accesare a fondurilor nerambursabile.

    Când este bine să aplicaţi pentru finanţare de la UE şi ce programe să accesaţi?

    Identificarea celei mai bune surse de bani europeni reprezintă un moment critic pentru firme, deoarece alegerile greşite pot compromite şansele de reuşită. Un rol deosebit de important îl au aici factorii de decizie din companie: asociaţii, administratorul, directorul economic, managerul operaţional. Ei vor stabili valoarea investiţiei, echipamentele şi tehnologiile de achiziţionat, nivelul şi sursele de co-finanţare, crearea de noi locuri de muncă.

    Dificilă decizie, dar nu faceţi greşeala de-a o externaliza către firme de consultanţă în fonduri europene. Vi se pare ciudat că această recomandare vine tocmai de la un consultant? După 20 de ani de experienţă, cu numeroase proiecte derulate în diverse domenii economice, vă pot spune că evaluarea realistă a propriei afaceri reprezintă cheia succesului.

    Finanţarea nerambursabilă vine la pachet cu o serie de obligaţii pentru firme. Trebuie să cunoaşteţi în detaliu condiţiile, şi da, aici intervine şi consultantul, pentru a alege traseul optim către banii europeni şi timingul oportun pentru businessul vostru. Dar decizia vă aparţine. Sau, cum spune Jerzy Gregorek: Hard decisions, easy life. Easy decisions, hard life…

    Drepturi şi obligaţii în accesarea fondurilor nerambursabile 

    Acesta este momentul în care intervine consultantul în fonduri europene. Vă asigură ghidajul profesional prin etapele pre si postaccesare, cu respectarea procedurilor şi reglarea impactului pe care îl are un astfel de proiect asupra activităţii operaţionale a firmei. În special in timpul derularii unui astfel de proiect, vă veţi confrunta cu presiune pe cash-flow, generată de alocarea de resurse pentru finanţarea activităţilor din proiect, dar şi cu modificări în structura de personal generate de obligaţia de a crea noi locuri de muncă. Provocările trebuie identificate în timp util şi rezolvate în timp real, pentru că timpul înseamnă bani, mai ales în domeniul finanţărilor europene.

    Merită efortul? Da! Prin accesarea de fonduri nerambursabile, compania voastră se poate dezvolta într-un ritm accelerat şi la costuri mai reduse, în comparaţie cu finanţarea din alte surse sau utilizarea resurselor proprii. Dar nerespectarea condiţiilor asumate şi perioadele relativ lungi de la depunerea proiectului până la achiziţionarea propriu-zisă de echipamente reprezintă un risc pe care trebuie să-l gestionaţi în mod profesionist. Alegeţi o persoană cu experienţă în proiecte similare cu al vostru, care să cunoască în detaliu drepturile şi obligaţiile firmelor beneficiare de fonduri europene.

    Programele de finanţare au cerinţe diferite de la un domeniu la altul, chiar şi în cadrul aceluiaşi sector economic. De aceea, este nevoie de specialişti care au reuşit să implementeze cu succes proiecte complexe în domeniul vostru de activitate, în perioade economice dificile, ce necesită proactivitate şi dinamism. Deşi este vorba despre fonduri europene, cunoaşterea cadrului legislativ naţional şi a specificului de business local reprezintă criteriile pentru selectarea unui consultant în fonduri nerambursabile.

    Ce oportunităţi au firmele care caută finanţări nerambursabile în 2024?

    În perioada 2021-2027, Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă, Programele Regionale şi Fondul pentru Tranziţie Justă au reprezentat principalele surse de finanţare pentru firmele pe care le-am ghidat în implementarea proiectelor pe fonduri nerambursabile.

    În această perioadă, se pune accent tot mai mult pe proiecte pentru creşterea competitivităţii
    IMM-urilor prin inovare, dar şi pe digitalizare şi eficienţă energetică, cu respectarea principiilor de mediu. În paralel cu finanţările directe pentru IMM-uri, prinde contur o nouă linie de finanţare, cea pentru crearea unor centre de afaceri şi incubatoare de business la nivel regional. Oportunităţi există, cu siguranţă, însă o evaluare realistă a nevoilor afacerii şi a potenţialului de creştere va aduce şi răspunsul la întrebarea dacă fondurile nerambursabile sunt sau nu calea spre succes.   

  • Om cu om

    A m deschis azi FB-ul cu postarea unei persoane din networkul pe care îl frecventez cu interes. Un profesor care sintetiza, cumva, munca sa de-a lungul anului şcolar pe care l-a încheiat. Mi-a atins o coardă sensibilă, ştiam că nu mă poate lăsa indiferentă părerea exprimată a unui dascăl de vocaţie, nu doar pasionat de materia pe care o predă elevilor săi. A vorbit despre lipsa de empatie a copiilor noştri, a unei generaţii care, peste vreme, o să conducă oameni şi ţara asta a noastră. În paralel mă aflu în diverse stadii de analiză şi intervenţie în proiectele de transformare organizaţională, sau individuală, în care sunt implicată. Şi pentru că nicio relaţie interumană nu mă lasă impasibilă, ci mă inspiră, m-am apucat de scris.

    Om cu om se clădeşte! O societate, o comunitate, o organizaţie, o echipă. Toate aceste formulări se nasc din capacitatea noastră de a genera încredere. Unii în alţii. Acest schimb necesar de emoţie care consolidează. Când ea lipseşte, orice construcţie relaţională se fragilizează până la fracturare. O mai găsim, mai ales în ultima vreme, bine simulată. Facem „fake good”, cum spunem noi cei care evaluăm comportamente, de dragul de a nu dezamăgi, de frică, pentru a traversa situaţii limită etc. Mereu există o scuză. Mă întorc la subiect împărtăşind şi ceea ce mi-a relevat, tot astăzi, situaţia relatată de o altă persoană într-un alt context de business. Oamenii nu ştiu, nu înţeleg, nu le este clar, dar nici nu au cu cine discuta despre toate aceste aspecte care le deteriorează modul de a gândi şi acţiona. Pentru că alţi oameni, sau poate chiar ei înşişi, nu generează aceste contexte în care să se vorbească explicit detaliile care pot face diferenţa. Am menţionat  de curând într-o postare pe LinkedIn despre faptul că postpandemie am rămas paralizaţi între „a şti” şi „a opera” cu ceea ce ştim.

    Lipsa de timp este scuza eternă pentru a amâna acţiunea, uneori chiar şi la nivelul minţii, ca intenţie. Tot în acest sens, mă aflam săptămâna trecută în mijlocul unei echipe manageriale, într-o sesiune de team coaching, operând cu conceptele în situaţiile lor concrete de lucru. Am sesizat o diferenţă de percepţie verbalizată astfel: „Ce înţelegeţi voi prin…?” Opozabilitatea mi-a deschis ochii asupra modului neclar în care operau, sau încercau să opereze, membrii echipei. Când s-ar fi discutat aceste elemente dacă nu s-ar fi aflat în această sesiune, am întrebat? Nu ştim, nu s-ar fi discutat, pentru că nu avem timp. Şi atunci cum s-ar fi formulat efortul comun? Cele mai multe dintre contextele de lucru analizate relevă un model de performanţă individuală împletită cu un management directiv. Cineva decide şi ceilalţi execută cât pot de bine fiecare în parte. În cel mai fericit caz. Niciodată, sau doar întâmplător, când contextul este favorabil, împreună.

    În modul în care văd eu lucrurile, coeziunea, alinierea în gândire şi emoţii, este un factor atitudinal determinant în reuşita oricăror demersuri.

    Ce tip de emoţii generăm, asta e o altă discuţie. Cu ce fel de oameni simţi că vrei să te asociezi, cine te inspiră, ce te determină să acţionezi, cum o faci, sunt formule prin care poţi să-ţi autoevaluezi potenţialul de reuşită, performanţa individuală în rolul de contribuitor la performanţa comună. Aşa cum frumos a ilustrat John Whitmore prin „Curba performanţei”, bine-cunoscută celor cu care am lucrat şi lucrez, relaţiile interdependente sunt cele care asigură maximizarea potenţialui echipei.

    La baza acestora este ingredientul încrederii. Cum se probează aceasta în timp ţine de grija cu care ne purtăm unii cu alţii, de timpul pe care ni-l acordăm unii altora, de discuţiile bazate pe dorinţa de a afla, nu pe prejudecăţi şi scopul de a compara şi critica. Suntem împreună atunci când liniştea minţii construieşte poduri durabile între membrii unei comunităţi profesionale sau de orice altă natură. Potenţialul oamenilor, subiectul mereu drag mie, înfloreşte în medii prielnice sau este încuiat de comportamente limitative şi rămâne nefructificat în acţiunile noastre. Treaba liderului este să creeze aceste contexte, să-şi cunoască oamenii şi interlocutorii, să rămână curios şi bine intenţionat în demersurile sale pentru a putea personaliza cadrul, astfel încât oamenii şi echipele să înflorească şi să genereze performanţă. Pentru cei care nu au timp de astfel de lucruri tot ce am enumerat mai sus sunt doar elementele unei poveşti. La sfârşitul sesiunii cu liderul menţionat mai devreme, am analizat scurt şi am tras împreună concluzia că mai mult de 25% din timpul său de muncă din această săptămână era dedicat întâlnirilor individuale cu oamenii de la care avea nevoie să colecteze date, să le înţeleagă modul de gândire, nevoile, să-i cunoască mai bine. Am mai scris despre necesitatea de a dedica 30% din timpul nostru interacţiunii cu oamenii de la care aşteptăm rezultate. Omul real şi profund implicat în relaţiile sale cu coechipierii are multiple pârghii de acţiune care îi vor aduce reuşita, ca să nu mai spun şi ce bagaj de emoţii frumoase îşi creează. Rămânem în mintea oamenilor prin emoţiile pe care aceştia le simt în relaţia cu noi. Trăieşti frumos, dai energie, bucurie, inspiri. Trăieşti frică, imprimi rigiditate, îngrijorare, stres.
    Avem mereu de făcut alegeri. Sau cum spune o vorbă din bătrâni, culegem ce am semănat.   

    Mihaela Feodorof este Executive Coach şi Business Consultant, Performanceway

  • Ce va urma dacă lumea globalizării se va sfârşi?

    Lumea occidentală începe să fie pusă sub semnul întrebării şi, cine ştie, poate deja a pornit în căutarea unui nou model politic, economic, social şi cultural. Sistemul capitalist american, dur, monopolist, financiar, a împărţit şi mai mult lumea între bogaţi şi săraci, iar sistemul capitalist european, protestant, social, burghez, începe să se transforme într-un sistem social.

    După căderea comunismului, a imperiului sovietic, deschiderea pieţelor şi graniţelor, deschiderea sistemului politic către modelul occidental, capitalismul american s-a extins prin modelul globalizării, fapt care a dus lumea la un nivel fără precedent. Deschiderea pieţelor lumii pentru produsele, serviciile, companiile şi brandurile capitaliste, a dus la o prosperitate fără precedent, ce-i drept, nu împărţită într-un mod egal.

    Globalizarea, adică extinderea modelului american, a accelerat şi schimbarea sistemului politic şi economic din Europa Occidentală prin crearea Uniunii Europene şi extinderea acesteia în ţările foste comuniste, care până în anii ‘90 făceau parte din modelul sovietic CAER. Uniunea Europeană, cu piaţa unică, cu moneda unică – euro, s-a vrut să fie un competitor pentru americani. Individual, nicio ţară din Europa Occidentală nu putea să facă faţă globalizării, aşa că, germanii, francezii, italienii, spaniolii, au decis să renunţe la propriile monede pentru crearea euro, o monedă care să facă faţă dolarului american, valuta forte a lumii adoptată după Al Doilea Război Mondial, alături de celebrii creditori internaţionali – FMI şi Banca Mondială. Germania a fost principala beneficiară din punct de vedere economic a Uniunii Europene şi a monedei euro.

    Globalizarea susţinută de multinaţionale, adică de acele companii mari capitaliste care s-au extins în lume prin deschiderea graniţelor şi liberalizarea pieţelor economice, comerciale şi financiare, a schimbat sisteme politice, sisteme sociale şi sisteme economice. Nu degeaba se spune că multinaţionalele, cu puterea lor economică, cu puterea şi lobby-ul politic folosit pentru extindere, au ajuns să schimbe şi să pună guverne. Globalizarea, schimburile de mărfuri, capacităţile de producţie puse unde forţa de muncă era cea mai ieftină, a dus la o producţie de bunuri şi servicii fără precedent, la scăderea preţurilor, la scăderea inflaţiei, la reducerea dobânzilor, la creşterea salariilor, la crearea clasei corporatiştilor, la democratizarea burselor şi a pieţelor financiare.

    Aproape oricine dintr-o ţară a sistemului capitalist poate cumpăra într-o secundă acţiuni, obligaţiuni, instrumente financiare sofisticate, de pe orice piaţă din lume, prin intermediul platformelor globale de tranzacţionare. Globalizarea, piaţa liberă, liberalizarea pieţelor financiare şi a circulaţiei banilor, a fost pusă la încercare în urma crizei din 2008. Dar sistemele şi pieţele financiare au rezistat prin printarea de bani la un nivel fără precedent.

    Globalizarea a crescut însă şi un monstru – China. În anii ‘70, americanii au început să se alieze cu China, întâi din punct de vedere politic, pentru a înclina balanţa Războiului Rece cu puterea sovietică, iar apoi din punct de vedere economic, pentru a-şi extinde afacerile într-o ţară imensă. Dar dacă ar fi să-l cităm pe Peter Zeihan, unul dintre cei mai în vogă analişti geopolitici americani, vârful acestei globalizări a fost atins în 2019.  El explică teoria lui într-o carte apărută în 2022 – The End of the World Is Just the Beginning: Mapping the Collapse of Globalization.

    Începând cu 2020, odată cu apariţia de nicăieri a COVID-ului – un fenomen pe care lumea occidentală nu-l mai credea posibil de la pandemia de gripă spaniolă, de la începutul secolului 20, lumea nouă s-a resetat din punct de vedere social, politic, economic şi cultural. Rusia lui Putin, care a fost scoasă de la masa puterii mondiale (Rusia are un PIB de 1.800 de miliarde de dolari faţă de 22.000 de miliarde de dolari Statele Unite şi 18.000 de miliarde de dolari China) după căderea imperiului sovietic la începutul anilor 90, a declanşat un război în adevăratul sens al cuvântului în Ucraina, în februarie 2022. De fapt este un război militar cu americanii, cu NATO, în care au fost implicaţi şi europenii, cu toate că nu prea au vrut acest război.

    Germania este principala victimă din punct de vedere economic, în urma războiului din Ucraina, având în vedere că americanii i-au tăiat legăturile cu Rusia, i-au tăiat accesul la materiile prime ale Rusiei, o piaţă pe care Germania lui Angela Merkel a folosit-o din plin.  Ca să scape din strâmtoarea războiului din Ucraina, Putin a pus din nou paie pe foc în Orientul Mijlociu, prin conflictul din Gaza, care acum se extinde peste tot în lumea arabă. Americanii şi-au mutat atenţia din Ucraina către Israel, o ţară şi o zonă pe care trebuie să o apere fiind în joc mai mult decât o reglare de conturi între Israel şi Hamas.

    După COVID, lumea economică s-a trezit că a înviat inflaţia, care fusese dată uitării începând cu anii 90 şi datorită globalizării. Creşterea preţurilor la materiile prime energetice, ca urmare a începerii războiului din Ucraina, a fost pretextul declanşării unui val mondial de creşteri de preţuri la orice produs sau serviciu. A urmat creşterea dobânzilor la un nivel fără precedent, în încercarea clasică de a stopa creşterea inflaţiei şi readucerea acesteia la nivelurile anterioare. Toate aceste lucruri au creat o tensiune fără precedent în lume, care începe să se extindă sub diverse forme în lumea capitalistă.

    Establishmentul occidental, adică acele sisteme politice şi economice care susţin statele, este tot mai criticat, extremismul îşi face loc în societăţile occidentale, polarizarea politică este fără precedent, aşa cum se întâmplă acum în America. Liderii politici care au susţinut modelele anterioare sunt alungaţi de la putere, iar noile generaţii fiind mai bogate decât generaţiile părinţilor şi bunicilor, devin tot mai socialiste. Peter Zeihan spune că ne îndreptăm către modele regionale în care fiecare va fi pe cont propriu, fiecare ţară va încerca să se descurce singură, şi nu va mai exista o ordine globală politică şi economică. 

    Trump şi vicepreşedintele său, J.D. Vance, se întreabă de ce America trebuie să susţină Ucraina, de ce trebuie să susţină militar o ţară unde americanii nu au nicio treabă. Ucraina aparţine influenţei ruseşti, iar Europa, dacă vrea să se opună ascensiunii lui Putin trebuie să fie prima în tranşee atât din punct de vedere politic, militar, cât şi economic. Dar Europa nu are acest leadership care există la americani, şi nu poate să gestioneze conflicte de acest gen. Aşa că, o eventuală retragere a americanilor din Ucraina, promisă de Trump dacă ajunge din nou la Casa Albă, va schimba regulile jocului în Europa.

    Tensiunile geopolitice din ultimii ani, războaiele, au adus fluctuaţii fără precedent pe pieţele financiare, iar acest lucru începe să se vadă tot mai des. Creşterea continuă a burselor este înlocuită acum de volatilităţi din ce în ce mai mari. Săptămâna trecută, pieţele financiare au intrat în vrie după ce economia americană a dat primele semne de recesiune. Mulţi se întrabă dacă aceste volatilităţi, dacă aceste încetiniri economice, nu vor sta la baza unei noi crize, pentru că lumea a fost prea liniştită în ultimii 15 ani, de la criza din 2008.

    Răspunsul îl vom afla în următorii ani, la fel cum vom afla dacă modelul globalizării, cu vârful din 2019, începe să fie depăşit, şi dacă o să intrăm într-o nouă eră de frământări politice, economice, sociale şi culturale.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Ce va urma dacă lumea globalizării se va sfârşi?

    Lumea occidentală începe să fie pusă sub semnul întrebării şi, cine ştie, poate deja a pornit în căutarea unui nou model politic, economic, social şi cultural. Sistemul capitalist american, dur, monopolist, financiar, a împărţit şi mai mult lumea între bogaţi şi săraci, iar sistemul capitalist european, protestant, social, burghez, începe să se transforme într-un sistem social.

    După căderea comunismului, a imperiului sovietic, deschiderea pieţelor şi graniţelor, deschiderea sistemului politic către modelul occidental, capitalismul american s-a extins prin modelul globalizării, fapt care a dus lumea la un nivel fără precedent. Deschiderea pieţelor lumii pentru produsele, serviciile, companiile şi brandurile capitaliste, a dus la o prosperitate fără precedent, ce-i drept, nu împărţită într-un mod egal.

    Globalizarea, adică extinderea modelului american, a accelerat şi schimbarea sistemului politic şi economic din Europa Occidentală prin crearea Uniunii Europene şi extinderea acesteia în ţările foste comuniste, care până în anii ‘90 făceau parte din modelul sovietic CAER. Uniunea Europeană, cu piaţa unică, cu moneda unică – euro, s-a vrut să fie un competitor pentru americani. Individual, nicio ţară din Europa Occidentală nu putea să facă faţă globalizării, aşa că, germanii, francezii, italienii, spaniolii, au decis să renunţe la propriile monede pentru crearea euro, o monedă care să facă faţă dolarului american, valuta forte a lumii adoptată după Al Doilea Război Mondial, alături de celebrii creditori internaţionali – FMI şi Banca Mondială. Germania a fost principala beneficiară din punct de vedere economic a Uniunii Europene şi a monedei euro.

    Globalizarea susţinută de multinaţionale, adică de acele companii mari capitaliste care s-au extins în lume prin deschiderea graniţelor şi liberalizarea pieţelor economice, comerciale şi financiare, a schimbat sisteme politice, sisteme sociale şi sisteme economice. Nu degeaba se spune că multinaţionalele, cu puterea lor economică, cu puterea şi lobby-ul politic folosit pentru extindere, au ajuns să schimbe şi să pună guverne. Globalizarea, schimburile de mărfuri, capacităţile de producţie puse unde forţa de muncă era cea mai ieftină, a dus la o producţie de bunuri şi servicii fără precedent, la scăderea preţurilor, la scăderea inflaţiei, la reducerea dobânzilor, la creşterea salariilor, la crearea clasei corporatiştilor, la democratizarea burselor şi a pieţelor financiare.

    Aproape oricine dintr-o ţară a sistemului capitalist poate cumpăra într-o secundă acţiuni, obligaţiuni, instrumente financiare sofisticate, de pe orice piaţă din lume, prin intermediul platformelor globale de tranzacţionare. Globalizarea, piaţa liberă, liberalizarea pieţelor financiare şi a circulaţiei banilor, a fost pusă la încercare în urma crizei din 2008. Dar sistemele şi pieţele financiare au rezistat prin printarea de bani la un nivel fără precedent.

    Globalizarea a crescut însă şi un monstru – China. În anii ‘70, americanii au început să se alieze cu China, întâi din punct de vedere politic, pentru a înclina balanţa Războiului Rece cu puterea sovietică, iar apoi din punct de vedere economic, pentru a-şi extinde afacerile într-o ţară imensă. Dar dacă ar fi să-l cităm pe Peter Zeihan, unul dintre cei mai în vogă analişti geopolitici americani, vârful acestei globalizări a fost atins în 2019.  El explică teoria lui într-o carte apărută în 2022 – The End of the World Is Just the Beginning: Mapping the Collapse of Globalization.

    Începând cu 2020, odată cu apariţia de nicăieri a COVID-ului – un fenomen pe care lumea occidentală nu-l mai credea posibil de la pandemia de gripă spaniolă, de la începutul secolului 20, lumea nouă s-a resetat din punct de vedere social, politic, economic şi cultural. Rusia lui Putin, care a fost scoasă de la masa puterii mondiale (Rusia are un PIB de 1.800 de miliarde de dolari faţă de 22.000 de miliarde de dolari Statele Unite şi 18.000 de miliarde de dolari China) după căderea imperiului sovietic la începutul anilor 90, a declanşat un război în adevăratul sens al cuvântului în Ucraina, în februarie 2022. De fapt este un război militar cu americanii, cu NATO, în care au fost implicaţi şi europenii, cu toate că nu prea au vrut acest război.

    Germania este principala victimă din punct de vedere economic, în urma războiului din Ucraina, având în vedere că americanii i-au tăiat legăturile cu Rusia, i-au tăiat accesul la materiile prime ale Rusiei, o piaţă pe care Germania lui Angela Merkel a folosit-o din plin.  Ca să scape din strâmtoarea războiului din Ucraina, Putin a pus din nou paie pe foc în Orientul Mijlociu, prin conflictul din Gaza, care acum se extinde peste tot în lumea arabă. Americanii şi-au mutat atenţia din Ucraina către Israel, o ţară şi o zonă pe care trebuie să o apere fiind în joc mai mult decât o reglare de conturi între Israel şi Hamas.

    După COVID, lumea economică s-a trezit că a înviat inflaţia, care fusese dată uitării începând cu anii 90 şi datorită globalizării. Creşterea preţurilor la materiile prime energetice, ca urmare a începerii războiului din Ucraina, a fost pretextul declanşării unui val mondial de creşteri de preţuri la orice produs sau serviciu. A urmat creşterea dobânzilor la un nivel fără precedent, în încercarea clasică de a stopa creşterea inflaţiei şi readucerea acesteia la nivelurile anterioare. Toate aceste lucruri au creat o tensiune fără precedent în lume, care începe să se extindă sub diverse forme în lumea capitalistă.

    Establishmentul occidental, adică acele sisteme politice şi economice care susţin statele, este tot mai criticat, extremismul îşi face loc în societăţile occidentale, polarizarea politică este fără precedent, aşa cum se întâmplă acum în America. Liderii politici care au susţinut modelele anterioare sunt alungaţi de la putere, iar noile generaţii fiind mai bogate decât generaţiile părinţilor şi bunicilor, devin tot mai socialiste. Peter Zeihan spune că ne îndreptăm către modele regionale în care fiecare va fi pe cont propriu, fiecare ţară va încerca să se descurce singură, şi nu va mai exista o ordine globală politică şi economică. 

    Trump şi vicepreşedintele său, J.D. Vance, se întreabă de ce America trebuie să susţină Ucraina, de ce trebuie să susţină militar o ţară unde americanii nu au nicio treabă. Ucraina aparţine influenţei ruseşti, iar Europa, dacă vrea să se opună ascensiunii lui Putin trebuie să fie prima în tranşee atât din punct de vedere politic, militar, cât şi economic. Dar Europa nu are acest leadership care există la americani, şi nu poate să gestioneze conflicte de acest gen. Aşa că, o eventuală retragere a americanilor din Ucraina, promisă de Trump dacă ajunge din nou la Casa Albă, va schimba regulile jocului în Europa.

    Tensiunile geopolitice din ultimii ani, războaiele, au adus fluctuaţii fără precedent pe pieţele financiare, iar acest lucru începe să se vadă tot mai des. Creşterea continuă a burselor este înlocuită acum de volatilităţi din ce în ce mai mari. Săptămâna trecută, pieţele financiare au intrat în vrie după ce economia americană a dat primele semne de recesiune. Mulţi se întrabă dacă aceste volatilităţi, dacă aceste încetiniri economice, nu vor sta la baza unei noi crize, pentru că lumea a fost prea liniştită în ultimii 15 ani, de la criza din 2008.

    Răspunsul îl vom afla în următorii ani, la fel cum vom afla dacă modelul globalizării, cu vârful din 2019, începe să fie depăşit, şi dacă o să intrăm într-o nouă eră de frământări politice, economice, sociale şi culturale.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • În fiecare dintre noi se dă o luptă tăcută pentru păstrarea naturii umane

    Self-checking în apartamente de vacanţă, la case de marcat, la unităţi medicale, comenzile de pe telefon în aplicaţii de livrări, de transport ş.a.m.d. – toate „firişoarele” prin care tehnologia se infliltrează în viaţa de zi cu zi ne uşurează viaţa, economisesc timp şi efort. Tehnologia câştigă tot mai mult teren în viaţa noastră, personală şi profesională, dar fenomenul seamănă mai degrabă cu dansul valurilor la malul mării decât cu drumul unei ape curgătoare. De pildă, deşi cumpărăturile online au explodat în perioada pandemiei, mulţi clienţi preferă să se întoarcă în magazine, pentru experienţă, pentru socializare, pentru a economisi bani prin promoţii găsite doar în mediul offline. Cel puţin în ţară la noi, reţelele de retail continuă să-şi sporească numărul de magazine; o analiză ZF arată că anul trecut marile lanţuri de super şi hipermarketuri au deschis circa 300 de noi spaţii.

    Deschiderea primelor magazine de tip hipermarket în România, în urmă cu mai bine de două decenii (primul Carrefour a fost inaugurat în 2001, la marginea Bucureştiului, aproape de accesul pe A1), a produs un aflux atât de mare de clienţi la vremea respectivă încât studiile arătau componenta de socializare a familiilor în timplul mersului la cumpărături. Între timp, aprovizionarea a devenit
    pentru cei mai mulţi dintre noi o corvoadă, un alt „item” de pe lista de „to do”, şi încercăm, pe cât posibil, să externalizăm această activitate. Dovadă şi „roitul” curierilor care n-au răgaz, şi livrează tot soiul de comenzi.

    Daaaar… lucrurile nu stau aşa pentru toată lumea. Sau cel puţin nu în tot ce priveşte toate tipurile de shopping. Un procent de 32% dintre consumatori declară că îşi doresc interacţiunea personală pe care doar cumpărăturile în maga­zinele fizice o pot oferi, în pofida faptului că tehnologia transformă procesul de achiziţie, facilitând tot mai mult cumpărăturile online, pe reţelele sociale, prin aplicaţii şi în jocuri, potrivit celei mai recente ediţii a raportului EY Future Consumer Index (FCI), care a cuprins peste 23.000 de consumatori, din 30 de ţări.

    Conform studiului, oamenii se întorc în magazinele fizice din motive pe care doar investiţiile în inteligenţa artificială (AI) şi tehnologie nu le pot satisface. Mai mult de jumătate (57%) dintre cumpărătorii intervievaţi spun că vor să vadă, să atingă şi să evalueze articolele înainte de a le achiziţiona şi 68% doresc sfaturi de specialitate cu privire la achiziţiile cu valoare ridicată, pentru a se asigura că fac alegeri în deplină cunoştinţă de cauză. Un alt semn pentru preferinţa vizitelor în magazinele fizice este faptul că 61% dintre consumatori au afirmat că ar merge la un magazin pentru o promoţie care nu este disponibilă online.

    Până la urmă, comenzile aduse de curieri scutesc mult timp, dar returnarea produselor care nu cores­pund din varii motive cu ce ne-am dorit produce bătăi de cap, indiferent că e vorba de returnare, alocarea de resurse pentru plasarea altei comenzi sau demersuri pentru recuperarea sumelor plătite.

    Iar banii vorbesc. Des. Pentru că inflaţia erodează tot mai mult puterea de cumpărare – în primul trimestru al acestui an inflaţia s-a plasat la 6%, conform BNR – tot mai mulţi consumatori sunt preocupaţi de creşterea costului vieţii. Fenomenul se regăseşte însă la nivel internaţional, iar studiul EY arată că 55% dintre consumatori sunt preocupaţi de creşterea costului vieţii, ceea ce face ca 72% să se concentreze mai mult asupra raportului calitate-preţ. Georgiana Iancu, partener, coordonator al practicii de impozite indirecte şi liderul sectorului de retail şi produse de consum în cadrul EY România a declarat: „Observăm un comportament similar, determinat de nevoia de economisire şi acordarea unei mai mari atenţii raportului calitate-preţ. Această preocupare a consumato­rului român ar trebui să reprezinte un reper important pentru definirea strategiei jucătorilor din retail şi bunuri de larg consum. Alinierea între tendinţele locale şi cele globale subliniază, de asemenea, nevoia de a echilibra inovaţia digitală cu interacţiunea personală, pentru a satisface cerinţele consumatorilor într-un peisaj de retail dinamic”.

    Motivaţiile şi „motoraşele” care împing cumpărătorii să treacă pragurile magazinelor sunt variate. Nici măcar în cazul fiecăruia dintre noi nu există poate o regulă permanentă la acest capitol, iar un rol important îl pot juca deopotrivă timpul şi cheful. Dar, mai presus de toate, nevoia de a face ceva plăcut – poate descoperirea de noi produse, conversaţia cu vânzătoarea de la magazinul de cosmetice sau pur şi simplu să simţim pulsul, vibraţia oraşului. Închişi mai mereu între pereţi sau în maşini, ne distanţăm prea mult de viaţa cotidiană şi uneori simţim nevoia unei imersiuni în viaţa concretă. O comedie spumoasă legată de shopping este „Mă dau în vânt după cumpărături” – protagonista este dependentă de shopping, preocupare care îi produce chiar neplăceri.    

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • În fiecare dintre noi se dă o luptă tăcută pentru păstrarea naturii umane

    Self-checking în apartamente de vacanţă, la case de marcat, la unităţi medicale, comenzile de pe telefon în aplicaţii de livrări, de transport ş.a.m.d. – toate „firişoarele” prin care tehnologia se infliltrează în viaţa de zi cu zi ne uşurează viaţa, economisesc timp şi efort. Tehnologia câştigă tot mai mult teren în viaţa noastră, personală şi profesională, dar fenomenul seamănă mai degrabă cu dansul valurilor la malul mării decât cu drumul unei ape curgătoare. De pildă, deşi cumpărăturile online au explodat în perioada pandemiei, mulţi clienţi preferă să se întoarcă în magazine, pentru experienţă, pentru socializare, pentru a economisi bani prin promoţii găsite doar în mediul offline. Cel puţin în ţară la noi, reţelele de retail continuă să-şi sporească numărul de magazine; o analiză ZF arată că anul trecut marile lanţuri de super şi hipermarketuri au deschis circa 300 de noi spaţii.

    Deschiderea primelor magazine de tip hipermarket în România, în urmă cu mai bine de două decenii (primul Carrefour a fost inaugurat în 2001, la marginea Bucureştiului, aproape de accesul pe A1), a produs un aflux atât de mare de clienţi la vremea respectivă încât studiile arătau componenta de socializare a familiilor în timplul mersului la cumpărături. Între timp, aprovizionarea a devenit
    pentru cei mai mulţi dintre noi o corvoadă, un alt „item” de pe lista de „to do”, şi încercăm, pe cât posibil, să externalizăm această activitate. Dovadă şi „roitul” curierilor care n-au răgaz, şi livrează tot soiul de comenzi.

    Daaaar… lucrurile nu stau aşa pentru toată lumea. Sau cel puţin nu în tot ce priveşte toate tipurile de shopping. Un procent de 32% dintre consumatori declară că îşi doresc interacţiunea personală pe care doar cumpărăturile în maga­zinele fizice o pot oferi, în pofida faptului că tehnologia transformă procesul de achiziţie, facilitând tot mai mult cumpărăturile online, pe reţelele sociale, prin aplicaţii şi în jocuri, potrivit celei mai recente ediţii a raportului EY Future Consumer Index (FCI), care a cuprins peste 23.000 de consumatori, din 30 de ţări.

    Conform studiului, oamenii se întorc în magazinele fizice din motive pe care doar investiţiile în inteligenţa artificială (AI) şi tehnologie nu le pot satisface. Mai mult de jumătate (57%) dintre cumpărătorii intervievaţi spun că vor să vadă, să atingă şi să evalueze articolele înainte de a le achiziţiona şi 68% doresc sfaturi de specialitate cu privire la achiziţiile cu valoare ridicată, pentru a se asigura că fac alegeri în deplină cunoştinţă de cauză. Un alt semn pentru preferinţa vizitelor în magazinele fizice este faptul că 61% dintre consumatori au afirmat că ar merge la un magazin pentru o promoţie care nu este disponibilă online.

    Până la urmă, comenzile aduse de curieri scutesc mult timp, dar returnarea produselor care nu cores­pund din varii motive cu ce ne-am dorit produce bătăi de cap, indiferent că e vorba de returnare, alocarea de resurse pentru plasarea altei comenzi sau demersuri pentru recuperarea sumelor plătite.

    Iar banii vorbesc. Des. Pentru că inflaţia erodează tot mai mult puterea de cumpărare – în primul trimestru al acestui an inflaţia s-a plasat la 6%, conform BNR – tot mai mulţi consumatori sunt preocupaţi de creşterea costului vieţii. Fenomenul se regăseşte însă la nivel internaţional, iar studiul EY arată că 55% dintre consumatori sunt preocupaţi de creşterea costului vieţii, ceea ce face ca 72% să se concentreze mai mult asupra raportului calitate-preţ. Georgiana Iancu, partener, coordonator al practicii de impozite indirecte şi liderul sectorului de retail şi produse de consum în cadrul EY România a declarat: „Observăm un comportament similar, determinat de nevoia de economisire şi acordarea unei mai mari atenţii raportului calitate-preţ. Această preocupare a consumato­rului român ar trebui să reprezinte un reper important pentru definirea strategiei jucătorilor din retail şi bunuri de larg consum. Alinierea între tendinţele locale şi cele globale subliniază, de asemenea, nevoia de a echilibra inovaţia digitală cu interacţiunea personală, pentru a satisface cerinţele consumatorilor într-un peisaj de retail dinamic”.

    Motivaţiile şi „motoraşele” care împing cumpărătorii să treacă pragurile magazinelor sunt variate. Nici măcar în cazul fiecăruia dintre noi nu există poate o regulă permanentă la acest capitol, iar un rol important îl pot juca deopotrivă timpul şi cheful. Dar, mai presus de toate, nevoia de a face ceva plăcut – poate descoperirea de noi produse, conversaţia cu vânzătoarea de la magazinul de cosmetice sau pur şi simplu să simţim pulsul, vibraţia oraşului. Închişi mai mereu între pereţi sau în maşini, ne distanţăm prea mult de viaţa cotidiană şi uneori simţim nevoia unei imersiuni în viaţa concretă. O comedie spumoasă legată de shopping este „Mă dau în vânt după cumpărături” – protagonista este dependentă de shopping, preocupare care îi produce chiar neplăceri.    

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • Adevăr şi provocare: generaţia Z petrece mult timp în faţa ecranelor, dar ştie să aducă awareness şi să informeze DESPRE ce e important mai bine decât orice altă generaţie

    La noile generaţii, utilizarea telefonului a crescut cu 60-80% mai mult faţă de prepandemie. Persoanele născute după 1996 (gen Z) stau în faţa ecranelor mobile peste 7 ore pe zi, trecând de la TikTok la Instagram sau la YouTube. Eu personal am început să evit să mă mai uit pe raportul săptămânal de screen time şi folosesc scuza mea preferată: „E jobul meu, doar lucrez în social media, trebuie să fiu mereu conectată”.

    Dacă facem un calcul simplu, din 24 de ore ale unei zile, dacă dormim 8 ore, ne mai rămân 16 ore pentru studii, job sau orice altă activitate. Dacă petrecem o medie de 7 ore pe telefon, înseamnă că dedicăm aproximativ jumătate din timpul în care suntem treji ecranelor. Social media a devenit, evident, un cuţit cu două tăişuri. Dar un nivel de screen time ridicat nu este neapărat un lucru rău, deşi primul lucru pe care l-aş auzi într-o încăpere cu toate celelalte generaţii ar fi: „Tinerii ăştia… doar pe telefoane ştiu să stea” – lucru cu care nu putem fi de acord. So hear me out. Desigur, social media are părţile ei negative, despre care s-a scris (şi încă se scrie) atâta timp, dar poate că ar fi cazul să vedem că există tot pe atâtea şi lucruri pozitive. În ultimii doi ani, am observat poate două dintre cele mai importante aspecte la care social media şi gen Z excelează mai mult decât orice altă formă de media acum (ziare, TV, radio), şi anume – poate să aducă awareness (trad. conştientizare) şi să deschidă discuţii asupra unor subiecte despre care s-a vorbit cu greu şi cu „perdea” până acum, care mai departe educă publicul tânăr.

    Informaţiile se răspândesc rapid online şi poate dura doar câteva minute pentru ca o postare să devină virală sau e nevoie de un singur influencer ca o problemă să ajungă la o generaţie întreagă. Acest lucru se aplică în toată lumea, dar aş vrea să ne uităm doar la România acum şi la câteva lucruri care au fost aduse pe ecranele noastre tocmai de generaţia Z şi tocmai pentru că ştiu cum să folosească atât de mult în avantajul lor un smartphone.

    Cred că cel mai bun exemplu pentru puterea pe care o are social media de a creşte gradul de conştientizare a fost văzut în timpul alegerilor europarlamentare din 2024. De ce? Un candidat independent, Nicu Ştefănuţă, al cărui nume îl ştie toată lumea acum, a trecut pragul de 3% şi a primit un nou mandat în Parlamentul European. Acum câteva zile, a fost ales vicepreşedinte în PE. Nicu Ştefănuţă s-a adresat în special tinerilor şi a folosit social media drept canal principal. A dus o campanie lungă şi i-a ascultat pe tineri, s-a întâlnit cu ei şi au dezbătut împreună ce e nevoie pentru ca România să treacă peste problemele care îi îngrijorează – criza socială, inegalitatea, discriminarea. Ce a făcut generaţia Z? A arătat că îl susţine, atât în stradă, cât şi pe Instagram, TikTok, în live-uri şi story-uri. Pare banal şi superficial, dar tocmai asta a fost reţeta succesului. Influenceri precum Silviu Faiăr, Zlăvog, Maria Carusi, Aluziva, Maria Zvinca au ieşit în stradă şi au strâns semnături, au distribuit pe conturile lor postările de campanie ale lui Ştefănuţă şi au informat comunităţile lor despre tot procesul de votare, drepturile lor, unde o pot face, care sunt ilegalităţile care se pot întâmpla într-o secţie de vot şi multe altele. Instagram şi TikTok au fost pline în ziua de votare de numărul 15 (poziţia candidatului de pe buletinele de vot) şi de poze cu spatele actelor de identitate cu ştampila de votat. Şi nu numai asta: story-urile erau pline de ce nereguli s-au găsit în centrele de votare şi unde anume, cum să votezi corect, până la ce oră se mai poate vota – generaţia Z a vorbit despre toate astea pe internet şi i-a informat pe ceilalţi, a adus awareness şi a deschis discuţii exprimându-şi propriile păreri. Video-uri cu de ce îl aleg pe candidatul independent au avut mii de aprecieri şi distribuiri. Mulţi au recunoscut că nu ştiau cine e Nicu Ştefănuţă şi că nu voiau să meargă la vot până atunci, dar după ce au auzit din această campanie din social media şi de la influenceri ce vor să schimbe în ţara noastră, au simţit speranţă şi au votat. S-a văzut.

    Săptămânile trecute internetul a fost plin de postări de la festivalul Beach, Please! organizat de influencerul Selly. În ultima seară, artistul French Montana l-a invitat pe scenă pe Andrew Tate, milionarul britanic, judecat pentru viol, trafic de persoane şi grup infracţional, care a fost aplaudat de public. Video-ul a umplut feedurile tuturor şi reacţiile au apărut şi au taxat alegerea organizatorilor de a-i permite prezenţa pe scenă în faţa atâtor minori uşor de influenţat. Întâmplarea a intrat rapid în categoria de „iresponsabilitate socială a influencerilor” a influencerilor şi ONG-urilor care militează pentru drepturile femeilor. Centrul FILIA a scris o postare despre asocierea festivalului cu abuzatori şi a primit peste 13.000 de like-uri şi zeci de distribuiri. Postarea a adus (din nou) conştientizare asupra problemei celebrării violatorilor şi traficanţilor, fapt ce normalizează şi justifică violenţa împotriva femeilor şi fetelor. S-au deschis din nou discuţii despre asocierea cu un traficant de persoane, care transmite un semnal de toleranţă faţă de viol şi violenţă de gen şi le descurajează pe victime să ceară ajutor şi să se elibereze de agresorii lor. După valul de reacţii din social media, şi presa a început să scrie despre întâmplare. O situaţie puţin mai veche, dar care şi ea a făcut generaţia Z să deschidă discuţii în online a fost momentul artistului Babasha de la concertul Coldplay din iunie. De la huiduielile din prima seară, poziţia fermă pe care a luat-o gen Z pe internet asupra întâmplării a făcut ca în a doua seară să se audă aplauze. De ce? Tinerii au viralizat momentul huiduielilor şi au avut ceva de spus – au vorbit despre rasism şi minorităţi, dar şi despre ipocrizia claselor sociale din România.

    Şi sunt multe alte subiecte care mai pot fi menţionate: conflictul dintre Israel şi Fâşia Gaza, despre care se vorbeşte foarte mult pe internetul românesc şi sunt mulţi influenceri care informează asupra situaţiei de acolo, asupra protestelor pro-Palestina de la Universitatea Bucureşti; despre abuzurile psihologice dintr-o emisiune TV şi despre cum aceste cazuri nu trebuie să fie tratate ca o sursă de divertisment; derapajele reprezentanţilor bisericii în legătură cu violenţa împotriva femeilor care s-au viralizat pe reţelele sociale sau despre Neptun Deep şi industria petrolului. Social media e instrumentul preferat al generaţiei Z şi e locul din care totul pleacă pentru noi. Discuţiile pornesc pe platforme ca Instagram şi TikTok, deşi de multe ori şi noi ne dorim să trăim într-o lume fără telefoane, oricât de paradoxal ar putea suna. Ca generaţie, gen Z s-a dovedit a fi mai conştientă din punct de vedere social şi mai activă politic decât generaţiile anterioare. Îşi folosesc vocile şi influenţa de pe reţelele sociale pentru a atrage atenţia asupra problemelor importante pentru ei, asta fără să excludă postările estetice şi distribuirea de meme. Într-o ţară în care discuţiile despre politică au fost purtate doar de „oameni mari”, în care educaţia sexuală e încă un subiect tabu care ne clasează pe primul loc în UE la cele mai multe mame minore, unde feminismul încă îşi face loc în vocabularul nostru (o altă discuţie din online – femeile sunt subreprezentate în politică), în care sistemul de sănătate dezamăgeşte în fiecare zi, iar schimbările climatice par să nu îngrijoreze niciun politician, generaţia Z vorbeşte despre toate lucrurile astea pe internet, nu prin fake newsuri, ci prin informaţii pe care le caută la specialişti, pe care le confirmă prin mai multe surse, din studii, toate aduse la lumină de influenceri şi tineri obişnuiţi, fără comunităţi. De la o simplă distribuire pe story. Poate nu e suficient, dar e un început.

    Da, 7 ore de screen time sunt îngrijorătoare, dar avem probleme mai mari.   ■

     

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Care este motivul pentru care foarte mulţi români îşi amână sau chiar anulează vacanţa de vară şi cine sunt cei care suferă din această cauză

    „Ai fi surprinsă, dar cred că vom pleca 3-4 zile sau deloc. La iarnă vrem să mergem în concediu”, îmi spune una dintre prietenele pasionate de călătorii, care obişnuia să nu rateze niciun prilej de vacanţă, atentă mereu la ultimele oportunităţi de a descoperi noi destinaţii. Nu sunt surprinsă de răspunsul ei, pe care l-am găsit în rândul mai multora dintre cunoscuţii care au ales să îşi amâne concediile de vară din motive diverse: perioada mai lentă de business le permite să muncească liniştiţi la proiecte cu care poate au rămas în urmă sau le-au pus pe pauză, clima nu face chiar atât de plăcute destinaţiile clasice de vacanţă (de ce să faci plajă la 40 de grade când poţi să mai aştepţi), aglomeraţia şi întârzierile din aeroporturi aduc doar nervi, nici pe departe relaxare şi, poate unul dintre cele mai importante motive, preţurile în full season combinate cu creşterea recentă a preţurilor la toate capitolele îi îndeamnă pe turiştii care pot să îşi amâne vacanţa să facă acest lucru.

    Desigur, familiile cu copii sunt condiţionate mai ales de programul şcolilor, astfel că nu asistăm neapărat la un fenomen în masă. Totuşi, cei care reuşesc să îşi programeze vacanţa pentru toamnă sau iarnă fac acest lucru, iar asta pare că se vede deja şi în rezultatele operatorilor de zbor. Dacă iniţial, postpandemie, călătorii dornici să redescopere lumea doreau „cu orice preţ” să zboare, acum pare că lucrurile stau total diferit. Financial Times remarca astfel că acele „călătorii de răzbunare”, concept care  descria iniţial boomul călătoriilor după pandemie, când consumatorii s-au revoltat împotriva mai multor ani de restricţii de izolare, dobândeşte acum o cu totul altă conotaţie, iar turiştii pare că se revoltă împotriva preţurilor mari. Săptămâna trecută (22 iulie), acţiunile tuturor companiilor aeriene europene au scăzut după ce Ryanair a raportat o scădere de 46% a profitului trimestrial după impozitare, ajungând la 360 milioane de euro, ratând previziunea de 538 milioane de euro cu o marjă largă. Principalul vinovat a fost o scădere de 15% a tarifelor medii la mai puţin de 42 de euro, faţă de 49 de euro în iunie anul anterior.

    Compania aeriană low-cost şi liderul preţurilor scăzute din sectorul european, a transportat cu 5,1 milioane de pasageri mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. După cum a spus directorul său executiv, Michael O’Leary, consumatorii erau pregătiţi să călătorească „numai la un anumit preţ”. Deşi traficul anual complet este încă de aşteptat să crească cu 8% la 200 de milioane de pasageri, Ryanair se aşteaptă ca tarifele în sezonul estival cheie să fie „semnificativ mai mici” faţă de previziunile anterioare, care foloseau termeni ca „plate sau uşor crescute”. Iar potrivit BBC, directorul financiar al companiei, Neil Sorahan, a observat cum consumatorii sunt pur şi simplu „puţin mai frugali, puţin mai precauţi” cu banii lor. El a adăugat că, după doi ani de creştere a cererii de călătorii, „există o oarecare rezistenţă”.

    Clienţi din toată lumea aşteaptă de obicei mai mult decât de obicei pentru a-şi rezerva vacanţele de vară, ceea ce se consideră a fi parţial un rezultat al efectelor continue ale crizei costului vieţii. Cu toate acestea, rezultatele slabe ar putea sugera şi că boomul post-pandemie al preţurilor de care s-au bucurat companiile aeriene ar putea ajunge la sfârşit, alte companii, chiar şi de linie, avertizând recent asupra scăderii preţurilor biletelor: Lufthansa a vorbit despre „tendinţe negative pe piaţă”, în timp ce Air France-KLM a avertizat în legătură cu un impact financiar negativ după ce mai puţini oameni decât se aşteptau au rezervat zboruri către Paris pentru viitoarele Jocuri Olimpice.

    Aşadar, dacă nu v-aţi cumpărat încă vacanţa pentru vara aceasta, nu vă faceţi probleme, nu sunteţi singurii. Este posibil ca aglomeraţia pe care doriţi să o evitaţi să se regăsească în aeroporturi şi în sezonul estival prelungit, ca urmare a turiştilor care au devenit mai calculaţi şi mai atenţi la bugetul lor, dar şi la condiţiile în care călătoresc. În consecinţă, operatorii de zbor şi companiile aeriene ar putea fi nevoiţi să se adapteze la noile aşteptări ale consumatorilor, care sunt acum mai puţin dispuşi să plătească preţuri ridicate, chiar şi în faţa oportunităţilor de călătorie care păreau de neratat în trecut.  

    Ioana Matei este editor-şef Business Magazin

  • Amânarea vacanţei, răzbunarea călătorilor pentru preţurile postpandemice din turism?

    „Ai fi surprinsă, dar cred că vom pleca 3-4 zile sau deloc. La iarnă vrem să mergem în concediu”, îmi spune una dintre prietenele pasionate de călătorii, care obişnuia să nu rateze niciun prilej de vacanţă, atentă mereu la ultimele oportunităţi de a descoperi noi destinaţii. Nu sunt surprinsă de răspunsul ei, pe care l-am găsit în rândul mai multora dintre cunoscuţii care au ales să îşi amâne concediile de vară din motive diverse: perioada mai lentă de business le permite să muncească liniştiţi la proiecte cu care poate au rămas în urmă sau le-au pus pe pauză, clima nu face chiar atât de plăcute destinaţiile clasice de vacanţă (de ce să faci plajă la 40 de grade când poţi să mai aştepţi), aglomeraţia şi întârzierile din aeroporturi aduc doar nervi, nici pe departe relaxare şi, poate unul dintre cele mai importante motive, preţurile în full season combinate cu creşterea recentă a preţurilor la toate capitolele îi îndeamnă pe turiştii care pot să îşi amâne vacanţa să facă acest lucru. Desigur, familiile cu copii sunt condiţionate mai ales de programul şcolilor, astfel că nu asistăm neapărat la un fenomen în masă. Totuşi, cei care reuşesc să îşi programeze vacanţa pentru toamnă sau iarnă fac acest lucru, iar asta pare că se vede deja şi în rezultatele operatorilor de zbor. Dacă iniţial, postpandemie, călătorii dornici să redescopere lumea doreau „cu orice preţ” să zboare, acum pare că lucrurile stau total diferit. Financial Times remarca astfel că acele „călătorii de răzbunare”, concept care  descria iniţial boomul călătoriilor după pandemie, când consumatorii s-au revoltat împotriva mai multor ani de restricţii de izolare, dobândeşte acum o cu totul altă conotaţie, iar turiştii pare că se revoltă împotriva preţurilor mari. Săptămâna trecută (22 iulie), acţiunile tuturor companiilor aeriene europene au scăzut după ce Ryanair a raportat o scădere de 46% a profitului trimestrial după impozitare, ajungând la 360 milioane de euro, ratând previziunea de 538 milioane de euro cu o marjă largă. Principalul vinovat a fost o scădere de 15% a tarifelor medii la mai puţin de 42 de euro, faţă de 49 de euro în iunie anul anterior. Compania aeriană low-cost şi liderul preţurilor scăzute din sectorul european, a transportat cu 5,1 milioane de pasageri mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. După cum a spus directorul său executiv, Michael O’Leary, consumatorii erau pregătiţi să călătorească „numai la un anumit preţ”. Deşi traficul anual complet este încă de aşteptat să crească cu 8% la 200 de milioane de pasageri, Ryanair se aşteaptă ca tarifele în sezonul estival cheie să fie „semnificativ mai mici” faţă de previziunile anterioare, care foloseau termeni ca „plate sau uşor crescute”. Iar potrivit BBC, directorul financiar al companiei, Neil Sorahan, a observat cum consumatorii sunt pur şi simplu „puţin mai frugali, puţin mai precauţi” cu banii lor. El a adăugat că, după doi ani de creştere a cererii de călătorii, „există o oarecare rezistenţă”. Clienţi din toată lumea aşteaptă de obicei mai mult decât de obicei pentru a-şi rezerva vacanţele de vară, ceea ce se consideră a fi parţial un rezultat al efectelor continue ale crizei costului vieţii. Cu toate acestea, rezultatele slabe ar putea sugera şi că boomul post-pandemie al preţurilor de care s-au bucurat companiile aeriene ar putea ajunge la sfârşit, alte companii, chiar şi de linie, avertizând recent asupra scăderii preţurilor biletelor: Lufthansa a vorbit despre „tendinţe negative pe piaţă”, în timp ce Air France-KLM a avertizat în legătură cu un impact financiar negativ după ce mai puţini oameni decât se aşteptau au rezervat zboruri către Paris pentru viitoarele Jocuri Olimpice.

    Aşadar, dacă nu v-aţi cumpărat încă vacanţa pentru vara aceasta, nu vă faceţi probleme, nu sunteţi singurii. Este posibil ca aglomeraţia pe care doriţi să o evitaţi să se regăsească în aeroporturi şi în sezonul estival prelungit, ca urmare a turiştilor care au devenit mai calculaţi şi mai atenţi la bugetul lor, dar şi la condiţiile în care călătoresc. În consecinţă, operatorii de zbor şi companiile aeriene ar putea fi nevoiţi să se adapteze la noile aşteptări ale consumatorilor, care sunt acum mai puţin dispuşi să plătească preţuri ridicate, chiar şi în faţa oportunităţilor de călătorie care păreau de neratat în trecut.  

    Ioana Matei este editor-şef Business Magazin