BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Monica Florea, CEO şi fondatoare UP Generation: Ai carte, ai parte, dar abilităţi de viaţă ai?

    Fac parte dintr-o generaţie care a crescut „cu burta pe carte”. O generaţie de copii ai căror părinţi îşi doreau să ne facem toţi doctori, ingineri, avocaţi şi contabili când o să fim mari. Să ajungem bine. „Pune mâna pe carte! Numai aşa o s-ajungi departe!”, „Ai carte, ai parte!”, „Pune burta pe carte ca să n-ajungi la sapă!” sunt doar câteva dintre îndemnurile (şi chiar ameninţările) binecunoscute ale perioadei.

    Nu mă plâng, cartea este cea care m-a făcut ce sunt astăzi, însă, dincolo de carte, am avut suficiente contexte de creştere pe care părinţii şi viaţa mi le-au predat. Toată cunoaşterea venită din multă carte a fost şi rămâne foarte bună, e piatra de temelie pentru fiecare dintre noi, dar mi-aş dori foarte tare să depăşim acest miraj al cărţii ca reţetă unică şi indubitabilă a reuşitei personale şi profesionale.

    Educaţia pe care o primim în şcoală, competenţele tehnice, profesionale pe care le dobândim reprezintă o condiţie necesară pentru reuşită, dar nu este de ajuns. Ce ne facem când ajungem în viaţă total nepregătiţi, că doar cunoştinţele şi notele de 10 din şcoală nu ne sunt de ajuns? Din ce carte învăţăm despre viaţă? Cine ne predă cum să ne construim ca oameni întregi? Cum să construim relaţii, cum să ne dezvoltăm în aliniere cu noi şi cu aspiraţiile noastre? Cum să lucrăm în echipă pentru un scop mai înalt? Cum să comunicăm bine ce avem nevoie să se întâmple, cum dăm feedback constructiv, cum ne gestionăm emoţiile şi nu rămânem prăbuşiţi? Cum găsim soluţii la probleme, fără să rămânem blocaţi în „aşa (nu) se face”?

    În viaţă, avem nevoie şi de multă pricepere… în ale vieţii. Îi spun adesea propriului copil că viaţa nu este despre toate căderile din noi, ci despre toate ridicările pe care le reuşim. Cine ne învaţă şi cum deprindem ştiinţa şi arta de a ne construi ca oameni şi de a croi un drum spre reuşita noastră? Într-o lume care se derulează într-un ritm comparativ cu cel al trenurilor TGV şi în care AI-ul este în stare să rezolve deja o mulţime de taskuri în locul nostru, reuşita nu (mai) ţine doar de cunoştinţele şi specializările pe care le deţinem, ci mai ales de abilităţile de viaţă pe care le stăpânim. Am văzut şi simţit din plin aceste lucruri în cei peste 25 de ani de experienţă în business, în companii româneşti de top, în care am avut ocazia să lucrez cu numeroase echipe formate din tineri şi nu numai. Împlinirea aceasta vine dintr-o împletire armonioasă a abilităţilor de viaţă pe care le stăpânim şi a competenţelor profesionale pe care le-am dobândit. Lipsa acestora ne împiedică de multe ori să ne atingem potenţialul maxim.

    Ce înseamnă concret abilităţi de viaţă şi de ce trebuie şi ele „studiate” şi deprinse la nivel de competenţe de viaţă?  Odată intraţi în câmpul muncii, avem să ne dăm repede seama (dacă vem noroc!) că nu competenţele profesionale sunt cele care ne pun cele mai mari probleme, ci abilităţile personale pe care le stăpânim. Acestea ţin de zona de colaborare, relaţionare, adaptare, gestionare emoţională, capacitatea de a lua decizii, comunicare efeicientă, toleranţa la frustrare, capacitatea de a da şi primi feedback, rezilienţa ş.a.m.d. Aceste abilităţi de viaţă sunt multe şi complexe – depinde cât de dispuşi suntem să ne asumăm efortul de a antrena cât mai multe dintre ele, pentru a avea o viaţă armonioasă şi aliniată cu noi. Abilităţile de viaţă sunt acele lucruri care ne potenţează şi ne întregesc ca oameni, care ne ajută să ne atingem potenţialul, sunt abilităţi socio-cognitiv-emoţionale responsabile cu reuşita personală, care ne ajută să facem faţă cu succes provocărilor cotidiene şi profesionale. Mai mult, sunt acele competenţe care ne ajută să ne lărgim perspectiva de cunoaştere a propriei persoane şi de a ne raporta corespunzător la noi şi la cei din jur. Sunt lucrurile care fac diferenţa în viaţă.

    Aşa cum pentru intrarea la liceu sau la facultate ne pregătim ani de zile,  tot aşa e necesar să ne pregătim şi pentru viaţă. Ideal este ca această pregătire să se faca în şcoli, iar noi în programele de mentorat să rafinăm perspective, dar cum nu se face, trebuie să pornim cu abecedarul pregătirii, de aceea, perioada în care punem aceste competenţe din zona de viaţă, carieră şi business se poate întinde pe doi sau trei ani, iar pentru cine vrea aprofundare – chiar patru ani.  Acesta este cu adevărat timpul pe care e necesar să-l oferim pentru a porni în viaţa de adulţi din pole position, aşa cum îmi place mie să spun. Nu ne învaţă nimeni despre cum devenim adulţi responsabili, asumaţi, aliniaţi cu noi şi aspiraţiile noastre, astfel încât călatoria aceasta numită viaţă să nu fie doar o trecere oarbă, fără rost şi fără sens… Despre rostul şi sensul acestei vieţi nu ne învaţă nimeni. Ştim atâţia oameni şi atâtea generaţii care bântuie prin vieţi care nu-s despre ei. Şcoala, mediile sociale, profesionale şi nici părinţii nu pregătesc copiii şi tinerii pentru viaţă, nici pentru cea personală şi nici pentru cea profesională. Mai exact, nu îi echipează cu acele abilităţi de viaţă care îi construiesc ca oameni, ca indivizi ai unei societăţi, nu pune accent pe practică, aplicabilitate şi funcţionalitate a cunoştinţelor studiate. Pentru a asimila informaţii, este nevoie ca toate conceptele teoretice să fie integrate într-o perspectivă practică. Generaţiile s-au schimbat, rezonează cu o altă abordare, tinerii au alte valori, sunt obişnuiţi să înveţe diferit, mai interactiv, cu mai mult ajutor din partea tehnologiei, iar sistemul educaţional românesc, din păcate, nu reuşeşte la acest moment să răspundă nevoilor actuale şi viitoare, atât ale tinerilor, cât şi ale societăţii. Avem generaţii foarte diferite faţă de cele din trecut şi viitorul este impredictibil, iar diferenţa între nevoile existente şi ceea ce oferă sistemul în acest moment devine tot mai mare. Ştiţi câtă orientare educaţională şi vocaţională se face în şcoală? Fix atât cât poate să ofere un consilier vocaţională pentru 800 de elevi, aşa cum rezultă din ultimul studiu din acest an, iar din informaţiile pe care le-am întâlnit, în licee nu reuşesc să facă orientare vocaţionala pentru tineri, pentru că sunt 1200 de elevi în şcoală, iar consilierul vocaţional este şi profesor de psihologie, şi acoperă şi alte roluri, pe lângă cele enunţate. Nu e de mirare că tinerii ajung în viaţa de adulţi total nepregătiţi, incapabili să se descurce, să fie autonomi şi independenţi din toate punctele de vedere, că sunt pe drumuri profesionale care nu-i reprezintă, că ajung în facultăţi pentru care nu au interese şi abilităţi. Apoi, pentru că nu au contexte de viaţă la care să fie expuşi, nu au  capacitatea să gândească critic, să formuleze întrebări despre ei înşişi, să caute perspective sau să găsească soluţii şi alternative la situaţiile cu care se confruntă.

    Apar rapid şi greutăţile, frustrările, pentru că angajatorii îşi doresc oameni capabili să gândească independent, să colaboreze, să fie autonomi, să aibă iniţiativă, să fie autodidacţi şi să depăşească momentele critice cu succes. E primul şoc. Pentru că tinerii pornesc în viaţă cu aşteptări total nerealiste. De aceea, au o mai mare tendinţă să fugă de la primele trânte ale vieţii. Adolescenţii şi tinerii se simt debusolaţi şi copleşiţi, pentru că nu reuşesc să-şi găsească o traiectorie în viaţă în acord cu aspiraţiile şi abilităţile lor. Un studiu pe care l-am realizat în primăvara acestui an la UP Generation ca să înţelegem mai bine ce nevoi şi motivaţii au tinerii a relevat provocări majore:

    1. Teama de eşec (78%)

    2. Lipsa unei direcţii în viaţă – parcurs profesional

    3. Lipsa încrederii de sine

    4. Stresul, anxietatea.

    Tinerii de azi sunt ambiţioşi, au dorinţa de a reuşi, dar le lipsesc, aşa cum ne-au lipsit şi nouă în anii noştri tineri, perspectivele practice şi îndrumarea necesară. Doar că, în vremurile noastre, timpul era mai blând cu noi, cunoaşterea era limitată sau greu accesibilă, pe când astăzi suntem într-o altă viteză, alt ritm şi mai ales la un alt nivel.

    Astăzi, tinerilor le este tot mai greu să-şi găsească drumul şi calea de urmat spre reuşita personală şi profesională. Da, tinerii din ziua de azi au nevoie de mai mult ajutor din partea noastră şi de susţinere reală din partea mediilor în care ei cresc şi se dezvoltă. Mediul educaţional, mediul profesional şi mai ales susţinerea părinţilor, nu făcându-le treaba şi luându-le lecţiile pe care le au de învăţat, ci pregătindu-i să facă faţă cu succes acestora. Cred că, dincolo de sistem, este responsabilitatea fiecărui părinte să se ocupe de îndrumarea propriului copil, iar azi, în vremurile pe care le trăim, există soluţii ca să putem aşeza pentru generaţiile tinerilor noştri un altfel de drum, o altfel de viaţă. Avem nevoie un context de educaţie alternativă care oferă o altfel de învăţare, adaptată la nevoile tinerilor, diferită de cea pur teoretică cu care sunt obişnuiţi. Primul pas este să explorăm alături de ei talente, pasiuni, să identificăm caracteristici ale personalităţii lor, să identficăm abilităţi şi interese, să începem să căutăm perspective aliniate cu ei, soluţii, ghidându-i prin tehnici, metode, unelte explicate pas cu pas, construind jocuri de rol şi scenarii care să le antreneze abilităţile formate. Munca în echipă, comunicarea, controlul emoţiilor, gândirea critică, procesul de a lua decizii, mindsetul, autocunoaşterea – acestea sunt doar câteva dintre abilităţile care trebuie antrenate de timpuriu, încă din şcoala generală.

    Tinerii învaţă prin experimentare, prin descoperire, prin lucru în echipă, trebuie implicaţi în situaţii reale de viaţă. Au nevoie de briefuri şi responsabilităţi reale. Cred foarte tare că am ajuns într-un moment în care nu mai putem ignora importanţa educaţiei şi mai ales a educaţiei pentru viaţă. E timpul să ne întrebăm: ai carte, chiar ai parte? Şi să acţionăm pentru a construi vieţi fericite. Pentru noi, pentru copiii noştri, pentru viitoarea generaţie de profesionişti şi de antreprenori. Cred cu toată convingerea mea că doar aşa putem produce cu adevărat o schimbare în România.  

    Monica Florea este CEO şi fondatoare a UP Generation, antreprenor cu 25 de ani de experienţă de business. Ea s-a aflat la conducerea unor companii româneşti de top, cu implicaţii în multiple industrii, unde a avut oportunitatea să lucreze cu tineri şi să constate lipsa de perspective practice şi îndrumarea necesară, în ciuda talentului şi dorinţei acestora. Din dorinţa de a produce o schimbare, de a le fi sprijin tinerilor şi de a da mai departe experienţa şi expertiza acumulată, antreprenorul a dezvoltat un program educaţional transformator dedicat liceenilor, studenţilor şi absolvenţilor universitari, având ca scop echiparea acestora cu abilităţi profesionale şi personale care să-i conducă spre reuşită. UP Generation îşi propune să contribuie la dezvoltarea noii generaţii şi la a aduce împreună generaţiile care pot crea un mediu de business puternic în România.

  • Paradoxul joburilor entry-level: de ce se cere experienţă pentru a căpăta experienţă?

    În ultimii ani, cu toţii am observat că cerinţele pentru ocuparea unui post la nivel entry-level au devenit din ce în ce mai ridicate, iar solicitările de a avea 2-3 ani de experienţă profesională au devenit o nouă normalitate pe piaţa muncii. Această tendinţă a ridicat multe semne de întrebare, în special din partea generaţiei Z, tinerii care au absolvit sau sunt pe cale să o facă şi îşi caută primul loc de muncă. De ce se cere experienţă pentru un post destinat celor fără experienţă? Cum s-a ajuns aici? Există mai multe motive care au contribuit la această transformare a peisajului muncii. Piaţa muncii s-a transformat radical în ultimii ani, iar nivelul de competitivitate este acum mai mare ca niciodată. Într-o economie atât de dinamică, numărul candidaţilor calificaţi pentru posturi a crescut. Din acest motiv, companiile au devenit mai selective în procesul de recrutare. Poate pe alocuri prea selective, aşa că printre cerinţele pentru posturile entry-level s-a adăugat şi experienţa practică. Această cerinţă suplimentară de experienţă a devenit un filtru pentru a diferenţia candidaţii, deoarece multe companii se confruntă cu un număr mare de aplicaţii pentru fiecare post disponibil. Având experienţă anterioară, fie ea şi minimă, un candidat poate demonstra că ştie deja cum să funcţioneze într-un mediu de lucru, că poate respecta deadline-uri şi că înţelege cerinţele de bază ale jobului, ceea ce reduce din „riscul” pe care angajatorul şi-l asumă atunci când angajează pe cineva atât de tânăr. Acum, companiile operează într-un mediu de afaceri unde totul se întâmplă extrem de rapid, unde eficienţa şi productivitatea sunt esenţiale pentru succes. Asta înseamnă că angajatorii au mai puţină răbdare şi resurse pentru a forma un angajat de la zero. În schimb, preferă să angajeze persoane care au deja o înţelegere generală a domeniului şi pot contribui imediat la rezultatele companiei. În multe industrii, formarea şi integrarea unui angajat poate fi un proces costisitor şi de lungă durată. Cerând experienţă anterioară, chiar şi la un nivel minim, companiile reduc timpul şi costurile asociate cu formarea noului angajat, iar acesta poate începe să aducă valoare în organizaţie într-un timp mai scurt. Cererea de 2-3 ani de experienţă pentru posturile entry-level a devenit o realitate datorită evoluţiei pieţei muncii, creşterii competitivităţii şi necesităţii companiilor de a avea angajaţi productivi rapid. Această tendinţă reflectă şi un decalaj între ceea ce oferă educaţia formală şi ceea ce caută angajatorii. Pentru tinerii care aspiră la un job, soluţia constă în acumularea de experienţă practică prin stagii, muncă voluntară sau proiecte freelance, înainte de a aplica la poziţiile entry-level. Totuşi, această cerinţă de experienţă pune o presiune mare pe generaţia Z. Solicitarea de 2-3 ani de experienţă pentru un astfel de rol nu este doar nedreaptă, ci creează un cerc vicios şi pune obstacole serioase în calea acestora. Una dintre cele mai mari frustrări ale absolvenţilor este că li se cere experienţă pentru a obţine experienţă. Practic, un job entry-level ar trebui să fie o poartă de acces în carieră, însă atunci când se solicită ani de muncă anterioară, mulţi dintre tineri se trezesc că au pierdut un start care nu ştiau că s-a dat. Cum poate cineva să acumuleze experienţa necesară dacă nu i se oferă oportunitatea de a lucra? Astfel se creează o barieră pentru cei care sunt la început de drum, oferind avantaje doar celor care au avut norocul să aibă acces la stagii plătite sau care şi-au permis să lucreze voluntar. În mod evident, acest lucru dezavantajează o mare parte dintre tinerii care nu au resursele financiare necesare pentru a accepta astfel de oportunităţi neplătite.În loc să li se ofere oportunităţile necesare de a-şi demonstra potenţialul, angajatorii preferă să prioritizeze candidaţii cu experienţă, ignorând astfel unul dintre cele mai mari atuuri ale acestei generaţii: abilitatea de a învăţa rapid şi de a se adapta. Cerinţele ridicate de experienţă pentru posturi entry-level favorizează adesea candidaţii care au avut acces la resurse şi reţele personale care le-au permis să acumuleze experienţă încă din timpul facultăţii. De exemplu, studenţii care au posibilitatea financiară de a face stagii neplătite sau care provin din familii care le-au oferit ajutor într-o anumită industrie (poate chiar afacerea familiei) au un avantaj considerabil faţă de colegii lor care nu au avut aceste oportunităţi. De altfel, cererea de experienţă minimizează importanţa educaţiei formale şi a efortului depus de tineri pentru a obţine diplome universitare. Mulţi tineri intră pe piaţa muncii imediat după absolvire, iar joburile entry-level ar trebui să fie locul în care îşi pot pune în practică cunoştinţele acumulate în anii de studii. În schimb, se pune accent pe experienţa practică anterioară, ceea ce lasă impresia că educaţia universitară nu este suficientă pentru a începe o carieră. Poate că de aici şi (falsa) concepţie „Degeaba am o diplomă, nu mă ajută la nimic”. Pentru că în loc să fie recompensaţi pentru efortul lor academic, aceştia se confruntă doar cu obstacole care îi fac să simtă că pregătirea lor formală a fost aproape degeaba. Cererea de experienţă anterioară pentru joburi entry-level contribuie şi la creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor. Mulţi absolvenţi îşi petrec luni sau chiar ani încercând să găsească un loc de muncă care să le ofere o şansă să-şi înceapă cariera. În acest timp, mulţi dintre ei îşi pierd motivaţia. Cei care nu reuşesc să îşi găsească rapid un loc de muncă ajung să rămână blocaţi într-un ciclu de nesiguranţă financiară şi profesională.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Ca să scăpaţi de traficul şi aglomeraţia masochistă, Bucureştiul trebuie să devină un oraş scump. El este prea ieftin în acest moment

    Toată lumea este nervoasă pe Bucureşti, pe primar, pe primari, pe guvern, pe Poliţie etc. Traficul este infernal, străzile sunt blocate, stai cu orele în trafic, timp în care copiii stau cu ochii în telefon, transportul în comun este murdar, străzile, în special în centru, sunt pline de cerşetori şi homeleşi, drogurile au ajuns în şcoli etc. În acte, Bucureştiul are 2 milioane de locuitori. În realitate, în Bucureşti, aici incluzând şi localităţile limitrofe care au ajuns oraşe în oraş, sunt peste 4 milioane de locuitori. Oraşul nu a fost pregătit pentru atâţia locuitori, pentru atâtea maşini, pentru atâtea construcţii de toate felurile.

    Toată lumea speră ca cineva să mai elibereze din aglomeraţia acestui oraş, din traficul care devine din ce în ce mai ucigător în fiecare zi. Nu ştiu ce soluţii are fiecare, mai ales că nu poţi să faci străzile mai late, nu poţi să schimbi oraşul, nu poţi inventa practic un alt oraş, aşa cum l-ai văzut undeva în Europa. Eu aş privi această situaţie dintr-un alt punct de vedere. Bucureştiul a ajuns aglomerat şi va deveni din ce în ce mai aglomerat pentru că este un oraş ieftin. Cu un venit lunar de 500-600 de euro, adică 2.500-3.000 de lei pe lună (dar să ai deja casa ta!), poţi să trăieşti în Capitală.

    Dar ca Bucureştiul să scape de traficul infernal, de aglomeraţie, de tranzitul prin oraş, de îngrămădeală, trebuie să devină un oraş scump. Bucureştiul este prea ieftin,  apartamentele, casele, chiriile sunt prea ieftine, prea mici, taxele sunt prea mici, preţul utilităţilor este prea mic. Ca să cumperi un apartament în Bucureşti de 55 de metri pătraţi la preţurile actuale, cu salariul mediu de aici, de 1.200 de euro, adică 6.000 de lei, ai nevoie de 6 ani, dacă nu chiar mai puţin de 6 ani. Ceea ce este foarte puţin pentru o capitală europeană. În Budapesta ai nevoie de 15-20 de ani de salariu mediu ca să cumperi o locuinţă. În Europa de Vest, în marile oraşe, ai nevoie de un număr triplu de ani.

    La fel, şi chiriile în Bucureşti sunt prea mici la ceea ce oferă Capitala. Cu 250-400 de euro pe lună poţi să stai fără probleme în Bucureşti. Pentru că este un oraş ieftin – din punctul de vedere imobiliar, din punctul de vedere al costului vieţii, din punct de vedere al utilităţilor -, Bucureştiul atrage tineri/oameni din alte localităţi. Dacă preţul apartamentelor ar fi dublu sau chiar triplu, dacă chiriile ar porni de la 1.000 de euro pe lună pentru o mică garsonieră, dacă preţurile la restaurante, cafenele, gelaterii ar fi duble, dacă preţul abonamentelor de transport ar fi dublu, dacă impozitele pe casă, pe terenuri, pe maşini ar fi duble, mulţi s-ar gândi dacă îşi mai pot permite să stea în Bucureşti, dacă mai pot să trăiască aici, dacă mai merită să stea în Bucureşti.

    Dacă primăria ar tripla impozitul la casă, dacă de la a doua maşină în sus impozitul s-ar tripla, dacă preţul utilităţilor – energie, apă caldă – s-ar dubla, viaţa ar tria foarte mult din numărul persoanelor care stau în Bucureşti. Dacă preţurile ar fi duble atât în supermarketuri, cât şi la restaurante, foarte mulţi dintre pensionari nu şi-ar mai permite să stea în Bucureşti şi ar căuta oraşe, comune, sate în apropiere de Bucureşti, sau în alte zone ale ţării (spre exemplu Oradea) care să fie mai ieftine. Entertainmentul în Bucureşti este prea ieftin, a ieşi la o cafea şi un suc este prea ieftin, a mânca la restaurant este prea ieftin. După ce au venit în Bucureşti la şcoală, mulţi copii rămân aici pentru că nu mai au ce face în oraşele din ţară de unde au venit în Capitală. Rămân şi pentru că îşi găsesc repede de lucru şi pot accesa fără probleme preţurile din zona imobiliară, în special chiriile, este ieftin să ai o maşină, este ieftin să ieşi în oraş, este chiar ieftin la şcoală.

    Dacă totul s-ar scumpi peste noapte, dacă impozitele şi taxele ar fi mai mari, nu toată lumea şi-ar permite să vină şi să stea în Bucureşti şi să aglomereze oraşul. Este cinic ce spun, dar la ceea ce oferă, Bucureştiul este un oraş mult prea ieftin şi din acest motiv este aglomerat, iar lumea vrea să locuiască, să muncească şi să trăiască aici. Dacă toate preţurile s-ar dubla, s-ar tripla, cel puţin un milion de oameni nu şi-ar mai permite să stea în Bucureşti cu salariile pe care le au. Un milion de oameni mai puţin în fiecare zi ar face ca Bucureştiul să fie respirabil, traficul să se reducă, iar joburile oferite să aibă salarii mai mari. Eu nu ştiu altă soluţie prin care Bucureştiul ar putea să devină mai puţin aglomerat, mai respirabil etc. decât prin transformarea lui într-un oraş scump. Întrebarea este dacă vreţi ca Bucureştiul să devină un oraş scump ca să se mai reducă din numărul celor care stau aici sau care se îndreaptă aici.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Ce-ţi doreşti să fii când o să creşti? Vreau să fiu fericit.

    Vreţi să vă mutaţi? Dacă da – în ţară sau peste hotare? „Cum ies din avion, la Otopeni, parcă mă cuprinde iarăşi agitaţia”, spunea recent un fost coleg, care a emigrat de ceva vreme; am depănat ceva amintiri legate de revistă, dat fiind că BM a împlinit recent 20 de ani. Alte ţări au un ritm mai lent, mai aşezat, iar calitatea vieţii este pusă la loc de cinste.

    Cum noile generaţii pun mai mare accent pe stilul de viaţă, înţelegând că au doar una de trăit, la tot mai mare căutare vor fi cât de curând oraşele mai prietenoase decât cele în care iureşul provoacă stres. Blocajele de trafic şi timpul aferent pierdut, calitatea scăzută a aerului, gălăgia, valurile de caniculă tot mai aspre din timpul verilor, stilul certăreţ al oamenilor, distanţele mari de parcurs până la muncă, şcoală, teatru sau cumpărături sunt tot mai importante în ochii locuitorilor din oraşele mari. Şi nu puţine sunt poveştile corporatiştilor care lasă în urmă cariere de succes pentru a se muta în cine ştie ce colţ de ţară, în căutarea unui trai mai tihnit, mai sănătos. Dar cum nu toată lumea poate lucra (doar) remote sau pune pe roate vreo afacere în domeniul turismului rural, cele mai evidente soluţii sunt reprezentate de oraşele care sunt acum „pe val”, aspect reconfirmat şi de un studiu realizat de Institutul pentru Oraşe Vizionare (IOV). Braşov, Cluj-Napoca şi Oradea domină totul celor mai atractive oraşe din România pentru locuire, conform Indexului de Atractivitate Urbană 2024, un studiu ce analizează percepţiile rezidenţilor şi nonrezidenţilor asupra celor 41 de municipii reşedinţă de judeţ din România. Indexul evaluează atractivitatea oraşelor la intersecţia a două dimensiuni-cheie: intenţia de mutare şi percepţia calităţii vieţii în oraşe, măsurate printr-o cercetare online realizată de AHA Moments în perioada aprilie-mai 2024, pe un eşantion reprezentativ de 1.200 de respondenţi la nivel naţional. Indexul de Atractivitate Urbană completează Indexul de Performanţă Urbană, lansat de IOV în iunie 2024, bazat pe date statistice. Conform rezultatelor, Braşovul este considerat cel mai atractiv oraş din România pentru locuire, obţinând cele mai bune scoruri la ambele dimensiuni. Cluj-Napoca se clasează pe locul doi, urmat de Oradea (3), Sibiu (4) şi Timişoara (5). Top 10 al celor mai atractive oraşe pentru locuire este completat de Constanţa (6), Bucureşti (7), Iaşi (8), Alba Iulia (9) şi Piatra Neamţ (10).

    Analiza s-a axat pe doi indicatori principali: oraşul ca loc dezirabil pentru mutat, care reflectă percepţiile subiective şi emoţionale ale oamenilor, şi calitatea vieţii oraşului, care oferă o evaluare generală a reputaţiei unui oraş şi include atât opiniile rezidenţilor, cât şi pe cele ale nonrezidenţilor. Scorul final de atractivitate al fiecărui oraş a fost calculat ca media dintre scorul de intenţie de mutare şi calitatea vieţii.

    11 factori au inclus evaluarea şi una dintre surprize (pentru mine, cel puţin, care am venit la facultate în Bucureşti, lăsând în urmă un orăşel cu trai tihnit, aflat acum în acest top) este că oportunităţile de petrecere a timpului liber s-au dovedit a avea cea mai mare importanţă relativă în explicarea atractivităţii, depăşind chiar şi factori tradiţionali precum locurile de muncă bine plătite sau infrastructura de bază. Nu a fost însă o surpriză şi pentru Florian Filat, director executiv al Institutului pentru Oraşe Vizionare, coordonator al Indexului de Atractivitate Urbană şi al Indexului de Performanţă Urbană.  „Acest rezultat este în acord cu concluziile Indexului de Performanţă Urbană, bazat pe date obiective, lansat de noi în luna iunie, care a evidenţiat că divertismentul are cea mai mare importanţă relativă în performanţa unui oraş. În noul Index de Atractivitate Urbană, bazat pe percepţiile publicului, s-a confirmat aceeaşi tendinţă: opţiunile de petrecere a timpului liber au cea mai mare importanţă relativă în percepţia atractivităţii unui oraş. De asemenea, analiza a arătat o corelaţie semnificativă între componenta de Vibraţie/Divertisment din Indexul de Performanţă şi componentele atractivităţii, cum ar fi intenţia de mutare şi calitatea vieţii, subliniind astfel legătura strânsă dintre percepţia publicului şi datele obiective despre oraşe.” Pe locul doi în ierarhia factorilor se află infrastructura de bază a oraşului, urmată de capacitatea acestuia de a încuraja creativitatea şi inovaţia.

    Relocarea nu este nicidecum un fenomen nou, doar că schimbarea perspectivei – nu doar a noilor generaţii, ci chiar a tuturor –, încet, dar sigur, va accentua tendinţa oamenilor de a căuta locuri de trai mai potrivite cu noile priorităţi.

    Îmi vine în minte un răspuns naiv (dar nu cumva extrem de corect, în esenţă?), dat de un copil de clasa zero, nerodat de cutumele şi înregimentările vieţii. „- Ce vrei să te faci când o să creşti? – Vreau să fiu fericit.”  

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • Harry Meintassis, fondator şi managing partner, Meintassis Partners: Recâştigarea încrederii pierdute

    Ce au în comun echipele, organizaţiile şi societăţile de succes?

    Încrederea. Este coloana vertebrală a oricărei relaţii, a oricărui efort uman. 

    Încrederea este sentimentul magic pe care îl am atunci când simt că ai în vedere cele mai bune interese ale mele. Că mă sprijini. Când simt că pot privi viitorul cu optimism şi speranţă.  Când simt că vei fi acolo pentru mine. Mai ales în zilele grele…  Istoria noastră de 200.000 de ani ne-a învăţat că suntem programaţi pentru cooperare şi conexiune mai mult decât doar pentru competiţie, suntem mai înclinaţi să avem încredere unii în alţii decât să nu avem încredere. Cu toţii avem nevoie de ceva în care să credem, cu toţii vrem să creăm, să trăim viaţa din plin.  Dar nu putem realiza nimic din toate acestea dacă ne lipseşte încrederea. 

    Nu poţi cumpăra dragostea 

    Astăzi, încrederea este la cel mai scăzut nivel din istorie. În instituţiile noastre, în guverne, în mass-media, în afaceri – şi în liderii noştri. În timp ce asistăm la progrese spectaculoase în tehnologie, simţim o destrămare a legăturilor umane.  Statisticile sunt alarmante: 

    • Doar 36% dintre angajaţi au încredere că liderii lor vor acţiona în interesul lor. 

    • Doar 38% cred că afacerile fac o treabă bună în a „pune oamenii înaintea profitului”. 

    • 61% dintre oameni cred că liderii încearcă în mod deliberat să-i inducă în eroare spunând lucruri despre care ştiu că sunt false. 

    În acelaşi timp, în 2024, angajamentul global a scăzut dramatic; potrivit Gallup, doar 23% dintre angajaţii de la nivel global sunt activ implicaţi. 

    Cu toate acestea, încrederea este cea care stimulează angajamentul, fericirea la locul de muncă, productivitatea – şi capacitatea noastră de a ne adapta în vremuri incerte.  După cum subliniază profesorul Paul J. Zack, un important neurocercetător şi expert în încredere, „nu putem cumpăra o satisfacţie mai mare la locul de muncă”. La fel cum nu putem cumpăra încrederea – o formă de dragoste autentică. 

    Un nou manual de încredere pentru lideri 

    Această lipsă de încredere este o bombă cu ceas.  Cum ar trebui liderii să construiască o cultură a încrederii? Iată 7 principii cheie pentru construirea încrederii, bazate pe psihologie, neurobiologie şi leadership eficient:

    1 Competenţa nu este suficientă. Ai nevoie de „intimitate caldă”. 

    Fără îndoială, expertiza îţi va aduce „puncte de credibilitate”. Dar pentru adevărata încredere, ceea ce face diferenţa este „intimitatea caldă”. Sentimentul că „mă cunoşti cu adevărat şi eşti de partea mea”. Cum putem obţine acest lucru?  Ei bine, prin ascultarea pentru a înţelege. Prin a fi curios cu pasiune.  Mai mult, prin limbajul tău, micro-expresiile tale, pauzele, zâmbetul tău, ochii strălucitori – transmiţi faptul că îţi pasă…  Se întâmplă atunci când încetezi să fii cea mai inteligentă persoană din cameră, pretinzând că ai toate răspunsurile, şi oferi altora spaţiu să-şi împărtăşească ideile.  Ca lider, învaţă să inversezi raportul vorbire/ascultare – ţinteşte spre 80% ascultare. Este uimitor ce poţi învăţa şi câtă conexiune reală poţi construi.  Intimitatea înseamnă să aduci grijă autentică pentru fiinţa umană unică de lângă tine, dincolo de rolul sau sarcina din acel moment.  Este atunci când, în conversaţii, încetineşti ritmul şi întrebi cele trei cuvinte magice „spune-mi mai multe…”.  Aici, empatia este superputerea ta – îţi permite să vezi în emoţiile şi minţile celorlalţi.  Găseşte oamenii acolo unde sunt. Şi tratează-i aşa cum îşi doresc ei să fie trataţi, nu cum ai vrea tu să fii tratat. 

    2 Oamenii te vor recompensa pentru competenţă. Dar te vor iubi, admira şi avea încredere în tine pentru cine eşti 

    Caracterul este totul. Caracterul nu înseamnă doar personalitate. Este busola morală, capacitatea ta de a face ceea ce spui, de a face ceea ce este corect. De a-ţi asuma riscuri, atunci când e greu.  Cât de curajos eşti? Cât de sincer? Eşti complet dedicat celorlalţi? Sau te străduieşti să faci lumea pur şi simplu mai frumoasă?  Ai disciplina internă şi rezistenţa de a face ceea ce este corect?  Eşti autentic? Ceea ce este uimitor este că creierul nostru uman poate detecta dacă cineva este autentic, ne spune adevărul; putem citi autenticitatea şi intenţiile celorlalţi. Oamenii ne văd prin „lentilele” lor…  Caracterul este suma miilor de mici lucruri pe care echipa ta, partenerul tău, oamenii tăi le observă zilnic la tine. Acestea, adunate, creează ţesătura capacităţii tale de a fi demn de încredere. 

    3 Onorează nevoile profunde ale oamenilor 

    Aminteşte-ţi că toţi oamenii au trei nevoi fundamentale pe care, ca lider, ar trebui să le hrăneşti: 

    • Ajută-i să înţeleagă cine sunt astăzi – punctele lor forte şi „umbrele” lor. 

    • Fă-i să se simtă importanţi, pentru a atinge cine pot deveni mâine – dincolo de ceea ce cred ei că este posibil. 

    • Fă-i puternici, încrezători şi independenţi, pentru a-şi croi propriul drum. 

    Vezi posibilităţile din ceilalţi.  Fii persoana pe care oamenii tăi îşi vor aminti întotdeauna că a jucat un rol vital în traiectoria vieţii lor. 

    Oamenii nu sunt interesaţi de cât de multe ştii, până când nu ştiu cât de mult îţi pasă.

    Theodore Roosevelt

    4 Ajută-i să devină mai mult decât au visat vreodată 

    Setează standarde înalte. Creează un mediu de excelenţă.  Nu te teme să îi provoci şi să-i întinzi la maximum. Oferă-le sarcini dificile şi împuterniceşte-ţi echipa să le ducă la bun sfârşit – dar aminteşte-le că nu este vorba doar despre sarcină, ci despre cine devin ei făcând-o.  Recunoaşte că greşelile şi eşecurile lor sunt cele mai mari şi valoroase lecţii.  Fii un mentor excelent. Ajută-i să devină mai mult decât au fost vreodată, mai mult decât au visat vreodată că pot fi. Ajută-i să vadă mai departe.  Poartă discuţii dificile. Acest lucru face parte din joc. Fii deschis şi sincer în comunicarea ta.  Ei te vor aprecia şi respecta pentru totdeauna – chiar dacă în acel moment poate fi inconfortabil.  Cultivă „învăţarea fără frică”. Fă un obicei din a întreba, după orice eveniment: ce am făcut bine, ce am putea face mai bine, ce vom face diferit data viitoare? 

    5 Fii puternic şi uman 

    Ce înseamnă asta? Fii onest în legătură cu cine eşti. Admită că nu ai toate răspunsurile. Primeşte feedbackul cu graţie, mai ales atunci când este critic.  Împarte generos meritele cu echipa şi colegii tăi, dar asumă-ţi complet greşelile. Total. Ca un adevărat lider. În dezbateri, schimbă-ţi percepţia: nu încerca să „ai dreptate”, ci să câştigi împreună. Nu pierde din vedere imaginea de ansamblu. 

    6 Serveşte întotdeauna 

    Leadershipul nu este despre tine, dar porneşte de la tine… Paradoxal, cu cât ne concentrăm mai mult pe noi înşine, cu atât devenim mai puţin puternici, mai puţin demni dîncredere şi fericiţi.  Pentru a-ţi multiplica energia, îngrijeşte-te de ceilalţi, mai întâi. Fă-ţi timp pentru ei. Împărtăşeşte-le inteligenţa şi înţelepciunea ta.  Uciderea încrederii vine din interesul propriu şi din orientarea spre sine. Rezistă tentaţiei de a „pune masca de oxigen prima dată pe tine” ca scuză. Fă lucrurile despre ei, nu despre tine.  În epoca autoîngrijirii, încearcă să-ţi schimbi povestea din minte: „Îngrijirea de sine înseamnă autoîmbunătăţire… astfel încât să pot îmbunătăţi vieţile oamenilor în fiecare zi”.  Asta nu înseamnă să te neglijezi. Dimpotrivă. Trebuie să fii „pregătit”. Cultivă-ţi puterea mentală, fizică şi psihologică, astfel încât să fii capabil să conduci cu o putere şi o hotărâre de neclintit atunci când ceilalţi au nevoie de tine. 

    7 Pentru a construi încredere,încredinţe ază-te altora mai întâi 

    Înţelepciunea convenţională ne spune să testăm oamenii înainte de a le acorda încredere – şi este de înţeles. Nu vrei să fii dezamăgit. Cu toate acestea, odată ce arăţi încredere şi oferi autonomie, vei fi uimit de cât de mult vor da şi vor creşte oamenii.  Paul Zack spunea din nou: „Nu este vorba despre a fi indulgent cu angajaţii tăi sau de a aştepta mai puţin de la ei. Companiile cu un grad ridicat de încredere îi trag la răspundere pe oameni, dar fără a-i supraveghea în detaliu. Îi tratează ca pe nişte adulţi responsabili”.  Ca lider, părinte, profesor, acesta este exact rolul tău. E nevoie de putere pentru a extinde încrederea. Fă din aceasta modul tău implicit de a fi şi nu vei fi dezamăgit.

    Ai încredere în esenţa umanităţii noastre. 

    Am fost educaţi şi stimulaţi în vechea paradigmă de leadership din epoca industrială – bazată pe control şi organizaţii ierarhice.  Dar este timpul să gândim diferit despre încredere. Aceasta este o oportunitate enormă pe care o datorăm oamenilor noştri şi nouă înşine.   

  • După 20 de ani: Ce ar fi businessul românesc fără voi, dar şi fără noi?!

    Business MAGAZIN, revista pe care o citiţi săptămânal, a făcut 20 de ani – şi noi, şi voi, ne întrebăm cum au trecut atât de repede aceşti ani – şi am ales să marcăm acest lucru prin sloganul „Ce ar fi businessul românesc fără voi, dar şi fără noi?!” BUSINESS Magazin este o revistă care şi-a propus şi îşi propune să scrie despre businessul românesc, despre antreprenorii din businessul românesc, despre companiile şi brandurile din businessul românesc, despre realităţile şi tendinţele din businessul românesc.

    Nu de alta, dar trebuie să ştim ce se întâmplă în jurul nostru, cine sunt oamenii din spatele unor companii, din spatele unor branduri, din spatele unor idei. Toate aceste lucruri trebuie scrise şi lăsate moştenire generaţiilor care vin an de an şi care, poate, ar vrea să ştie cine a creat un lucru, pentru cine şi cu cine lucrează, cine este antreprenorul din spatele unui brand.

    Dacă aş lucra la eMAG, aş vrea să ştiu cine este Iulian Stanciu, CEO-ul grupului, cum a ajuns să facă ceea ce face acum, ce l-a adus aici, care au fost deciziile bune pe care le-a luat în business, care au fost deciziile proaste pe care le-a luat etc.

    În 2007, BUSINESS Magazin scria despre eMAG şi Iulian Stanciu, alături de fondatorii celui mai mare retailer online din România. Dacă aş lucra la Banca Transilvania, poate aş vrea să ştiu cine este Horia Ciorcilă, preşedintele băncii, cum a ajuns să aducă o bancă începută în Cluj pe primul loc în sistemul bancar românesc.

    La fel, poate aş vrea să ştiu cine este Omer Tetik, CEO-ul băncii, cum a ajuns un bancher turc născut în Germania să conducă cea mai mare bancă din România, trecând prin patru achiziţii. La fel, poate aş vrea să ştiu povestea lui Bogdan Putinică, unul dintre primii milionari din IT-ul românesc după ce şi-a vândut firma pe care a fondat-o pe când era student la ASE, şi care acum este CEO-ul Microsoft România.

    Cine ştie cine este Andrei Dunca? E un personaj foarte, foarte discret, care alături de Sergiu Biriş (ambii antreprenori din Cluj), au pus bazele prin 2006-2007, stând la o bere la o terasă din Cluj, unui start-up de tehnologie – LifeRail, care peste ani, după ce a fost descoperit de un englez şi dus la Londra, a ajuns în 2014 să fie cumpărat de Facebook pentru 500 de milioane de dolari. Iar apoi gigantul american a închis această companie pentru că s-au schimbat nişte şefi la Londra.

    Trecând în revistă coperţile BUSINESS Magazin din cei 20 de ani, putem să vedem istoria fascinantă a businessului românesc, cu creşteri spectaculoase, cu căderi dramatice, cu apariţia unor antreprenori sau unor executivi de nicăieri, dar care au reuşit să creeze ceva în businessul românesc.

    Din ideile lor, din munca şi determinarea acestor antreprenori şi bineînţeles a tuturor oamenilor din spatele lor (vorba lui Virgil Şoncutean, CEO Allianz Ţiriac – Ca CEO eşti un personaj solitar, eşti singur în deciziile pe care trebuie să le iei, dar inevitabil trebuie să ai încredere în echipa ta, pentru că nu poţi să faci toate lucrurile de unul singur), a crescut businessul românesc, au crescut companiile româneşti, dar şi multinaţionalele, astfel încât economia românească, măsurată prin PIB, adică prin valoarea adăugată în fiecare an, a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie – 360 de miliarde de euro, adică de peste cinci ori faţă de acum 20 de ani, când s-a lansat revista. 

    Fără voi, antreprenorii României, mai mari sau mai mici, economia şi business-ul din ţara noastră nu ar fi ajuns unde sunt astăzi. Fără noi – BUSINESS Magazin -, povestea voastră nu ar fi fost scrisă.  Orice antreprenor, pentru că aici noi vorbim de antreprenori, vrea să i se recunoască succesul de către cineva, vrea să povestească cum a ajuns aici, cine este el, ce decizii a luat, prin ce drame a trecut, ce a câştigat şi ce a pierdut.

    BUSINESS Magazin încearcă să scrie poveştile voastre, încearcă să surprindă prin text, prin video, ce se întâmplă în economia românească, cine e pe val, cine cade şi de ce, şi ce urmează să vină. Nu ne-am propus şi nu ne propunem să fim consultanţi, să luăm locul celor despre care scriem, noi nu ştim să facem business – dacă am fi ştiut, eram în locul vostru, ne vedeaţi şi pe noi pe coperta BUSINESS Magazin -, aşa că lăsăm antreprenorii să se ocupe de acest lucru. 

    Din punctul nostru de vedere, a scrie despre ce se întâmplă în businessul românesc, a scrie despre antreprenori, a scrie despre ceea ce vedem şi auzim că se întâmplă, a descoperi oameni, antreprenori sau executivi înainte ca ei să ajungă mari reprezintă o satisfacţie profesională extraordinară.

    Pentru noi aceasta este şi o formă de educaţie financiară, de a întoarce către publicul nostru poveşti interesante, cu amănunte inedite, cu personaje interesante, care prin ideile lor, prin visurile lor, prin deciziile lor au schimbat businessul din România.

    Toată lumea consideră presa ca o chestie dată, dar şi BUSINESS Magazin este o afacere antreprenorială românească, cu venituri şi cheltuieli, cu P&L, cu campanii de marketing, cu conferinţe şi emisiuni video, până la urmă cu tot ceea ce stă în spatele unui brand.

    Dacă nu ar fi existat capitalism în România, dacă nu ar fi existat patroni/oameni de afaceri/antreprenori care să creeze companii şi branduri, dacă nu ar fi existat creşteri spectaculoase şi prăbuşiri dramatice de oameni de afaceri şi companii, noi nu am fi avut despre ce să scriem, dar din fericire avem o clasă de antreprenori, în România s-a creat o clasă de antreprenori care au format şi sunt la baza businessului românesc. Iar noi trebuie să scriem despre ei, ca să afle şi alţii.

    Despre asta este BUSINESS Magazin.   

    Primul numar Business MAGAZIN – 2004. 

     

     

    Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • BUSINESS Magazin a împlinit 20 de ani. Şi nu se opreşte aici

    „Legenda”, transmisă din generaţie în generaţie de jurnalişti ai revistei, spune că Business MAGAZIN s-a născut pe 5 octombrie 2004, când o echipă de oameni dedicaţi şi-a propus să creeze o revistă de business diferită, care să depăşească toate standardele media de pe piaţă. „Ţelul nostru? Să facem cea mai bună revistă săptămânală de business din România”, spunea Laurenţiu Ispir, redactorul-şef sub coordonarea căruia a apărut această revistă.  Astăzi, după 20 de ani şi câteva zile  (dacă citiţi acest număr imediat după ce a ieşit din tipar), BUSINESS Magazin a devenit singura revistă săptămânală de business de pe piaţa românească, nu pentru că asta ne-am dorit neapărat, ci pentru că am înţeles că adaptarea la schimbările din industrie, dar şi faptul că am rămas fideli valorilor iniţiale ale revistei sunt esenţiale pentru succesul pe termen lung. Când am început să lucrez pentru BUSINESS Magazin, în urmă cu 12 ani, mulţi dintre cei pe care îi întâlneam în cadrul conferinţelor şi evenimentelor de business, alţi jurnalişti sau oameni de afaceri se întrebau „cât o să mai rezistăm”, în contextul în care tot mai multe reviste, din toate domeniile, dispăreau de pe piaţă. Adevărul este că, cel puţin din felul în care am perceput eu lucrurile, în ultimii 12 ani, nu a fost niciodată vorba despre „rezistenţă” sau despre „chinul de a continua”, ci despre o muncă extrem de plăcută, pe care ne-am propus mereu să o diversificăm sau îmbunătăţim într-un fel sau altul. Esenţa continuităţii a ţinut, cred  eu, mai ales de munca acelor colegi care au fost dispuşi să „îmbrăţişeze” noutăţile, păstrând totuşi şi elementele tradiţionale care ţin de print – asta a însemnat – cel puţin, pentru anumite perioade, foarte multă muncă suplimentară. Colegii mei, Camelia Iliescu (art director), Roxana Cârcior (DTP şi producător video), George Toader (editor foto şi „webgod”), Iulian Popa (prelucrare foto), Ioana-Mihai Andrei (redactor-şef), Ovidiu Vitan (corectură), Cristian Hostiuc (directorul editorial al Ziarului Financiar şi BUSINESS Magazin) sunt doar o parte dintre cei care au fost alături de BUSINESS Magazin de la început şi care au acceptat provocarea adaptării noilor realităţi din industria media. De asemenea, colegii noştri de la Ziarul Financiar au fost dispuşi să scrie în revistă – acesta fiind locul unde ştirile lor din ziar dobândesc dimensiunea de „poveste”. Am avut norocul de-a lungul anilor şi de echipe foarte competitive în materie de evenimente, marketing, vânzări. Tehnologia, social media, revoluţiile digitale nu ne-au ocolit. Însă, în loc să ne opunem acestor schimbări, le-am integrat, am învăţat şi am inovat, păstrând totodată esenţa valorilor care au făcut ca BUSINESS Magazin să fie ceea ce este astăzi, în principiu dorinţa de a spune poveştile afacerilor româneşti sau brandurilor/multinaţionalelor care au fost cucerite de România. Cred că nu greşesc dacă spun că am fost pionieri în „podcasturi” cu oameni de afaceri înainte ca acest concept să prindă cu adevărat contur şi să devină fenomenul global de azi – forma poate în care am publicat aceste poveşti a fost uşor diferită. Am rămas fideli periodicităţii săptămânale, însă, de-a lungul anilor, ne-am extins mult dincolo de paginile tipărite, dezvoltând un ecosistem de produse media care oferă platforme pentru managerii şi antreprenorii din România să-şi împărtăşească poveştile şi succesele. Conferinţele noastre tematice, precum Meet the CEO şi Meet the Employer, galele de lansare a cataloagelor şi alte evenimente speciale, au devenit puncte de întâlnire pentru liderii de afaceri şi cei care vor să îi urmeze.  Am scos la lumină, an de an, figuri care modelează economia României prin cataloagele 100 TINERI MANAGERI DE TOP, 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS şi 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA. De asemenea, am explorat noi nişe de business şi am lansat suplimente dedicate celor mai inovatoare companii, dar şi aspectelor legate de responsabilitatea socială corporativă. În plus, am fost printre primii care am păşit în lumea streamingului video, cu emisiuni precum Smart Business sau Viaţă de corporatist, oferind astfel o nouă dimensiune poveştilor despre afaceri şi leadership. Gala „100 cei mai admiraţi CEO din România”, pe care o vom organiza pe 21 octombrie, va marca nu doar aniversarea noastră, ci şi lansarea unei ediţii speciale a revistei, în care vom celebra povestea de 20 de ani şi vom reflecta asupra provocărilor şi realizărilor. Aceasta va fi ocazia perfectă să ne uităm la obiectivele viitoare, printre care extinderea conţinutului dedicat leadershipului pe platforme multiple, consolidarea poziţiei noastre ca hub de business networking, lansarea unei noi platforme online, care să facă mai prietenoasă interacţiunea cu voi.  Astfel, BUSINESS Magazin nu doar că va continua „să reziste”, ci se va transforma, rămânând un loc de inspiraţie pentru toţi cei care vor să îşi lase amprenta în carieră şi în lumea românească a afacerilor.

    Vă mulţumim că ne citiţi şi, celor mai mulţi dintre voi, că avem ce scrie datorită vouă! La mulţi ani cu BUSINESS Magazin!

    Ioana Matei este editor-şef al Business Magazin

  • Harry Meintassis, fondator şi managing partner, Meintassis Partners: Ce înseamnă să fii bogat?

    Creativitate… şi… Disciplină 

    Libertate… şi… Responsabilitate 

    Forţă… şi… Sensibilitate 

    Relaţii… şi… Onestitate 

    Fericire… şi… Suferinţă 

    Altruism… şi… Iubire de sine 

    Putere… şi… Sacrificiu 

    Realizări… şi… Recunoştinţă 

    Viaţă… şi… Moarte 

    Viaţa este un echilibru între opuşi.  De fapt, nu poţi avea una fără cealaltă, fiecare atrage şi are nevoie de cealaltă.  Măsura gândirii noastre este capacitatea de a vedea ambele părţi în orice – într-o poveste, în noi înşine, în oamenii cu care ne relaţionăm, în viaţa însăşi.  Viaţa este o Simfonie a Opuşilor.  În lumea afacerilor, liderii de succes sunt navigatori ai paradoxurilor. Ei gestionează cerinţe multiple şi contradictorii.  Ei echilibrează curajul şi decizia cu curiozitatea şi umilinţa.  Ei comunică cu încredere, în timp ce ascultă cu atenţie.  Sunt compasionali şi exigenţi.  Sunt sinceri şi transparenţi, dar şi tacticoşi şi diplomatici.  Combină forţa şi rezilienţa cu autenticitatea şi vulnerabilitatea.  Liderii mari nu gestionează aceste dileme ca „ori/ori” sacrificii, ci ca soluţii „şi/şi”.  Dar şi în viaţa noastră de zi cu zi, învăţăm să apreciem „puterea contrariilor”, adevărurile paradoxale ale vieţii.  Gândeşte-te la muzica, teatrul sau poezia care ne mişcă sufletul, combinând bucuria cu tristeţea, relaxarea cu surpriza, visarea cu energia.  Gândeşte-te la oamenii înţelepţi care sunt buni pentru că sunt puternici…  Gândeşte-te la liderii care îşi înmulţesc puterea pentru că se gândesc mai puţin la ei înşişi.  Gândeşte-te la cei mai buni prieteni care ne provoacă, pentru că ne iubesc cu adevărat.  Gândeşte-te cum devenim liberi atunci când alegem să ne dedicăm unui lucru care contează cu adevărat pentru noi, cu disciplină, fără să fim distraşi de lucrurile lipsite de importanţă.  Apreciază că devenim oameni mai compleţi când îngerii noştri mai buni se întâlnesc cu demonii noştri cei mai întunecaţi.  Gândeşte-te că sfârşitul unei relaţii de muncă sau personale este începutul unui nou capitol de reînnoire… 

     

    Gândirea Paradoxală 

    Acest mod de gândire – capacitatea de a reflecta asupra acestor opoziţii – este o putere incredibilă.  Vei vedea mai mult şi mai departe, vei privi viaţa dintr-o perspectivă amplă, vei găsi „ceea ce este bun” când alţii sunt consumaţi de „problemă”, mintea ta va deveni clară, totul va deveni o oportunitate şi o posibilitate.  Vei găsi a treia cale.  Orice strateg, fie în sala de consiliu, fie în viaţa personală, are nevoie de această super-abilitate, acest spirit creativ.  A fi bogat nu are legătură cu posesiunile materiale, ci totul are de-a face cu această putere unificatoare.  Lumea nu este niciodată „un singur lucru”, aşa cum ne învaţă tradiţia occidentală, ci este întotdeauna o dualitate de opoziţii, Yin şi Yang – care se întăresc reciproc. Nu este un compromis, ci o „sinteză”.  Bucuria nu există fără durere, râsul fără lacrimi, lumina fără întuneric, bunătatea fără putere, succesul fără eşec…  Steve Jobs a fost un gânditor paradoxal strălucit. El a adus „jocul” în designul calculatoarelor – pentru a se angaja creativ cu lumea.  În discursul său de la ceremonia de absolvire din 12 iunie 2005, el a spus: „Nu mi-am dat seama atunci, dar s-a dovedit că a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur de orice. M-a eliberat să intru într-una dintre cele mai creative perioade din viaţa mea”.  Eşti cu adevărat bogat – practic de neoprit – când poţi vedea asta.  Când poţi îmbrăţişa complexitatea, în loc de gândirea „alb-negru”, de rezoluţie scăzută.  Când poţi vedea diferitele faţete ale oricărei probleme.  Când poţi vedea tipare în evenimente.  Când îţi provoci fără teamă propriile presupuneri şi înveţi idei noi, într-un ritm de 10-20% în fiecare an.  Când în mod deliberat te înconjori de oameni diferiţi de tine.  Şi odată ce vezi viaţa aşa, nu vei mai reveni niciodată la modul anterior de a privi lucrurile… 

    Mai puţin de 2% dintre liderii de astăzi stăpânesc această abilitate…  Tu o stăpâneşti?   

  • Angela Carp, influencer journalist. Influencerii: muncitori în industrie, nu doar vedete online

    1. Ce înseamnă să fii influencer?  Într-o lume digitală în care aproape oricine poate deveni influencer, este important să înţelegem ce înseamnă cu adevărat acest rol. Mulţi oameni au impresia că influencerii îşi expun întreaga viaţă pe internet, că tot ceea ce fac este la vedere şi că asta este condiţia pentru a fi autentic. Însă un influencer, ca orice alt profesionist, are dreptul la o viaţă privată, iar faptul că alege să împărtăşească doar anumite aspecte nu înseamnă că este mai puţin autentic.

    Autenticitatea nu vine din faptul că împărtăşeşti totul, ci din felul în care te raportezi la lucrurile pe care le arăţi publicului. Un influencer trebuie să aibă discernământ şi să decidă ce este relevant şi valoros pentru comunitatea lui. Aşa cum un jurnalist alege ce informaţii sunt importante pentru cititori, un influencer selectează momente şi experienţe care pot aduce valoare celor care îl urmăresc.

    2. Parteneriate plătite: de ce nu sunt o problemă de autenticitate? Un alt subiect des întâlnit este cel al parteneriatelor plătite. O concepţie greşită şi larg răspândită este că un influencer care acceptă să promoveze produse pentru bani îşi pierde din credibilitate sau autenticitate. Dar realitatea este mult mai complexă.

    Un influencer colaborează cu branduri care îi oferă produse pe care le apreciază sau pe care le descoperă în urma unei propuneri. De exemplu, dacă promovez un parfum celebru pe care îl folosesc ocazional, asta nu înseamnă că sunt lipsit de autenticitate pentru că nu e parfumul meu de zi cu zi. Aşa cum oricine poate avea preferinţe diverse şi folosi diferite produse în funcţie de ocazie, la fel şi influencerii promovează produse pe care le apreciază în anumite contexte. Astfel, un parteneriat plătit este mai mult decât o simplă promovare – este un acord în care influencerul aduce informaţie şi valoare comunităţii sale, făcând publicului cunoscute produse care ar putea fi relevante pentru el. Faptul că există o componentă financiară nu diminuează valoarea mesajului, ci arată că această colaborare este una profesională, bine gândită şi asumată.

    3. Businessul influencerului – o muncă serioasă. A fi influencer înseamnă a conduce un business. Există o muncă substanţială în spatele fiecărui post, fiecare campanie necesită strategii, creativitate şi timp. Colaborările cu brandurile sunt contracte legale, care implică responsabilităţi şi profesionalism, exact cum un angajat într-o corporaţie are responsabilităţi faţă de jobul său.

    Un paid partnership nu este o minciună, ci un parteneriat transparent care aduce venituri. Totul este marcat clar, iar influencerii serioşi se asigură că respectă regulile de transparenţă. Această transparenţă este esenţială pentru menţinerea încrederii în relaţia cu comunitatea. Colaborările plătite sunt o parte firească a acestui business şi ele asigură sustenabilitatea activităţii influencerului, care îşi dedică timpul şi energia pentru a oferi conţinut valoros.

    4. Conţinutul organic – fundamentul relaţiei cu comunitatea. În spatele tuturor campaniilor plătite stă conţinutul organic, care rămâne baza relaţiei dintre influencer şi comunitatea sa. Publicul urmăreşte un influencer pentru valorile şi autenticitatea pe care le simte în conţinutul său zilnic, nu doar pentru produsele pe care acesta le promovează. Campaniile vin abia după ce influencerul a investit timp şi energie în a construi o relaţie autentică, bazată pe respect şi încredere.

    Conţinutul organic este prioritar şi reprezintă ceea ce defineşte un influencer pe termen lung. Campaniile plătite sunt doar o extensie a acestui conţinut şi o modalitate prin care influencerul îşi poate susţine financiar activitatea, fără a compromite autenticitatea.

    5. Influenţa reală şi responsabilitatea unui influencer. Să nu uităm că un influencer are o responsabilitate faţă de comunitatea sa. Influenţa sa nu se limitează doar la promovarea produselor, ci şi la educarea şi inspirarea publicului. A fi influencer înseamnă să fii conştient de impactul pe care îl ai asupra urmăritorilor tăi şi să foloseşti această influenţă în mod responsabil.

    Un influencer nu trebuie să fie 100% deschis în privinţa vieţii sale private, la fel cum niciun profesionist nu este la job aşa cum este acasă. Dar valorile care ghidează viaţa unui influencer, fie în spaţiul public, fie în cel privat, trebuie să fie constante şi să reflecte integritatea acestuia.

    În final, este esenţial să înţelegem că un influencer este mai mult decât un promotor de produse. Este un profesionist care îşi dedică timpul pentru a crea conţinut autentic, pentru a educa şi inspira, dar şi pentru a colabora cu branduri într-un mod transparent şi corect. Munca de influencer este o profesie legitimă, cu provocări şi responsabilităţi, care necesită echilibru între autenticitate şi colaborări plătite. Este un business, dar unul construit pe încredere şi relaţii autentice cu o comunitate care alege să îl urmeze. 

  • Angela Carp, influencer journalist. Influencerii: muncitori în industrie, nu doar vedete online

    1. Ce înseamnă să fii influencer?  Într-o lume digitală în care aproape oricine poate deveni influencer, este important să înţelegem ce înseamnă cu adevărat acest rol. Mulţi oameni au impresia că influencerii îşi expun întreaga viaţă pe internet, că tot ceea ce fac este la vedere şi că asta este condiţia pentru a fi autentic. Însă un influencer, ca orice alt profesionist, are dreptul la o viaţă privată, iar faptul că alege să împărtăşească doar anumite aspecte nu înseamnă că este mai puţin autentic.

    Autenticitatea nu vine din faptul că împărtăşeşti totul, ci din felul în care te raportezi la lucrurile pe care le arăţi publicului. Un influencer trebuie să aibă discernământ şi să decidă ce este relevant şi valoros pentru comunitatea lui. Aşa cum un jurnalist alege ce informaţii sunt importante pentru cititori, un influencer selectează momente şi experienţe care pot aduce valoare celor care îl urmăresc.

    2. Parteneriate plătite: de ce nu sunt o problemă de autenticitate? Un alt subiect des întâlnit este cel al parteneriatelor plătite. O concepţie greşită şi larg răspândită este că un influencer care acceptă să promoveze produse pentru bani îşi pierde din credibilitate sau autenticitate. Dar realitatea este mult mai complexă.

    Un influencer colaborează cu branduri care îi oferă produse pe care le apreciază sau pe care le descoperă în urma unei propuneri. De exemplu, dacă promovez un parfum celebru pe care îl folosesc ocazional, asta nu înseamnă că sunt lipsit de autenticitate pentru că nu e parfumul meu de zi cu zi. Aşa cum oricine poate avea preferinţe diverse şi folosi diferite produse în funcţie de ocazie, la fel şi influencerii promovează produse pe care le apreciază în anumite contexte. Astfel, un parteneriat plătit este mai mult decât o simplă promovare – este un acord în care influencerul aduce informaţie şi valoare comunităţii sale, făcând publicului cunoscute produse care ar putea fi relevante pentru el. Faptul că există o componentă financiară nu diminuează valoarea mesajului, ci arată că această colaborare este una profesională, bine gândită şi asumată.

    3. Businessul influencerului – o muncă serioasă. A fi influencer înseamnă a conduce un business. Există o muncă substanţială în spatele fiecărui post, fiecare campanie necesită strategii, creativitate şi timp. Colaborările cu brandurile sunt contracte legale, care implică responsabilităţi şi profesionalism, exact cum un angajat într-o corporaţie are responsabilităţi faţă de jobul său.

    Un paid partnership nu este o minciună, ci un parteneriat transparent care aduce venituri. Totul este marcat clar, iar influencerii serioşi se asigură că respectă regulile de transparenţă. Această transparenţă este esenţială pentru menţinerea încrederii în relaţia cu comunitatea. Colaborările plătite sunt o parte firească a acestui business şi ele asigură sustenabilitatea activităţii influencerului, care îşi dedică timpul şi energia pentru a oferi conţinut valoros.

    4. Conţinutul organic – fundamentul relaţiei cu comunitatea. În spatele tuturor campaniilor plătite stă conţinutul organic, care rămâne baza relaţiei dintre influencer şi comunitatea sa. Publicul urmăreşte un influencer pentru valorile şi autenticitatea pe care le simte în conţinutul său zilnic, nu doar pentru produsele pe care acesta le promovează. Campaniile vin abia după ce influencerul a investit timp şi energie în a construi o relaţie autentică, bazată pe respect şi încredere.

    Conţinutul organic este prioritar şi reprezintă ceea ce defineşte un influencer pe termen lung. Campaniile plătite sunt doar o extensie a acestui conţinut şi o modalitate prin care influencerul îşi poate susţine financiar activitatea, fără a compromite autenticitatea.

    5. Influenţa reală şi responsabilitatea unui influencer. Să nu uităm că un influencer are o responsabilitate faţă de comunitatea sa. Influenţa sa nu se limitează doar la promovarea produselor, ci şi la educarea şi inspirarea publicului. A fi influencer înseamnă să fii conştient de impactul pe care îl ai asupra urmăritorilor tăi şi să foloseşti această influenţă în mod responsabil.

    Un influencer nu trebuie să fie 100% deschis în privinţa vieţii sale private, la fel cum niciun profesionist nu este la job aşa cum este acasă. Dar valorile care ghidează viaţa unui influencer, fie în spaţiul public, fie în cel privat, trebuie să fie constante şi să reflecte integritatea acestuia.

    În final, este esenţial să înţelegem că un influencer este mai mult decât un promotor de produse. Este un profesionist care îşi dedică timpul pentru a crea conţinut autentic, pentru a educa şi inspira, dar şi pentru a colabora cu branduri într-un mod transparent şi corect. Munca de influencer este o profesie legitimă, cu provocări şi responsabilităţi, care necesită echilibru între autenticitate şi colaborări plătite. Este un business, dar unul construit pe încredere şi relaţii autentice cu o comunitate care alege să îl urmeze.