BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Sa vezi si sa crezi

    Da rezultate ofensiva din Irak? Aceasta e intrebarea la care va trebui sa ne raspunda luna viitoare generalul David Petraeus si ambasadorul american Ryan Crocker.

     

    Eu unul, din pacate, nu sunt interesat de parerile lor. Si nu pentru ca nu le-as purta o stima deosebita. Le port. Dar tot nu sunt interesat de parerile lor. Ma intereseaza doar ale dumneavoastra. Da, ale dumneavoastra, ale celor ce cititi acest articol. Dumneavoastra stiti mai multe decat va inchipuiti.

     

    Vedeti, eu am o viziune simpla atat despre procesul de pace arabo-israelian, cat si despre ofensiva din Irak: orice solutie la procesul de pace arabo-israelian care necesita un expert in Orientul Mijlociu care sa v-o explice nu merita bagata in seama. N-o sa duca nicaieri.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 12 septembrie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Au si americanii Bancorexul lor

    De mai bine de o luna, pietele financiare sunt doborate de un simplu cuvant – SUBPRIME. 

     

    Sute de miliarde de dolari s-au evaporat in cateva saptamani din cauza acestui cuvant, care exprima in lumea financiara creditele ipotecare acordate celor care nu puteau sa se imprumute la prima mana, pentru ca nu aveau bonitatea necesara.  Atunci interveneau alte companii, un fel de hibrid intre firma ipotecara si banca, care preluau clientul si ii dadeau banii si casa. Bineinteles, la un pret mult mai mare. Daca nu putea sa plateasca o dobanda de 5%, sigur putea sa plateasca 12%!

     

    Cu un portofoliu de mii de clienti de acest gen,  companiile ipotecare se duceau apoi in piata financiara pentru a face rost de bani ca sa creasca afacerea prin vanzarea de obligatiuni garantate cu imprumuturile/ipotecile acordate celor care nu indeplineau  conditiile de credit.  Si aceste obligatiuni aveau un pret mai mare decat cel al pietei. Cu mult. Investitorii si fondurile cumparau aceste instrumente pentru ca obtineau un castig mai mare decat daca ar fi pus banii in titluri de stat, spre exemplu. Operatiunile mergeau aproape de la sine. Si pretul caselor crestea, la fel ca si numarul celor care obtineau acest gen de credite.

     

    Dupa cativa ani au inceput sa apara povestile, dar si realitatile. Nu numai ca cei care luau credite nu aveau bonitatea necesara sa plateasca ratele in mod normal,  dar si cei care dadeau banii practic ii fortau sa intre in afacere si sa cumpere casele, prin modificarea modului de calcul al veniturilor sau prin acceptul de a nu da vreun avans. Ca tacamul sa fie complet, si casele erau supraevaluate. Toata lumea era fericita pe acest lant. Clientul avea o casa unde sa stea sau pe care sa o speculeze – o locuinta scumpa, ce-i drept. Dezvoltatorul isi lua banii pe casa, iar intermediarul vanzarii – comisionul. Creditorul stia ca debitorul nu va avea bani sa plateasca, dar spera intr-o minune. Oricum era fericit, pentru ca plasase mai departe ipoteca si contractul de credit catre alti investitori, care erau la randul lor bucurosi ca obtineau dobanzi mai mari, puteau raporta catre actionarii lor profituri mai mari si la finalul anului isi incasau bonusurile.

     

    Daca vreti un reper, ganditi-va cum se dadeau creditele  in Romania acum un deceniu de la bancile de stat. Erau bancherul, omul de afaceri, evaluatorul si intermediarul. Si cine o mai fi fost. Grajduri erau puse  drept garantie, „gardurile“  erau evaluate ca si cum ar fi fost din aur,  iar echipamentele la mana a treia intrau la un pret ca si cum ar fi fost noi. Cazul Sanca, de acum un deceniu, va mai spune ceva? 20 mil. dolari din Bancorex s-au evaporat prin aceasta afacere. Si au fost miliarde de dolari  la nivelul bancilor de stat si al catorva private – Bankcoop, Credit Bank, Albina, Banca Internationala a Religiilor sau Banca Romana de Scont.

     

    Diferenta dintre America si ce s-a intamplat in Romania anilor ’90 este ca bancherii americani sunt mult mai sofisticati – inventeaza diferite instrumente, perfect legale, pe care le vand – credite subprime, credite structurate, optiuni contra falimentului etc. In plus, si unitatea de masura e mai mare – la noi s-a lucrat cu cateva miliarde de dolari, la ei cu mia de miliarde.

     

    Dar pana la urma totul revine la fundamente: daca cel care ia creditul poate sa-l dea inapoi, iar casa luata in gaj este evaluata corect sau pretul este umflat. Acum, cei care sunt ultimii cumparatori ai tuturor acestor instrumente sofisticate s-au trezit ca sunt proprietarii unor case ce nu valoreaza 500.000 de dolari, cat s-a platit pe ele, ci numai 100.000 de dolari, iar cel care trebuie sa plateasca ratele nu poate sa dea pe luna mai mult de 200 de dolari in loc de 1.000 de dolari, cu cat i-a fost dat creditul. Restul banilor au disparut, ca la Bancorex. 

     

    Din cauza creditelor „subprime“, de aproape o luna, toate pietele financiare sunt in sevraj, iar pentru a le mai calma a fost nevoie de  interventia marilor banci centrale – care au alimentat cu amandoua mainile conturile bancilor ramase fara lichiditate – si de taierea dobanzilor in America, ca masura de urgenta. Ca intotdeauna, statul este plasa de salvare.

     

    Nu este nicio diferenta intre ceea ce a facut BNR cand a tinut la suprafata  sistemul financiar la finalul anilor ’90 prin injectarea de bani (a cumparat in final titlurile de stat emise de Finante pentru salvarea Bancorex sau a Bancii Agricole) si ceea ce au facut acum marile banci – BCE, Fed, Banca Japoniei. Profiturile au fost privatizate, iar in final pierderile au fost nationalizate.

     

    Ca pe parcurs au mai fost loviti si altii care nu au avut o legatura cu „subprime“ intra la categoria pierderilor colaterale, ca la razboi. La Bucuresti, leul a pierdut aproape 10% intr-o luna, iar principalele actiuni de la bursa au scazut cu circa 20%. Sansa noastra este ca numai 10.000 de investitori sunt pe piata de actiuni locala.

     

    Lacomia, ca si panica, fac parte din viata. Sunt fortele care misca cel mai mult pietele financiare, dincolo de ratiune.

  • Bancile fac bani, clientii isi fac nervi

    Industria bancara este una dintre cele mai „inapoiate“, constata deunazi, informal, reprezentantul unui broker de credite, vorbind despre prestatiile/cerintele/atitudinea de multe ori demne de o carte a absurditatilor cu care se confrunta cei ce intra intr-o sucursala bancara pentru a solicita un credit sau a face o banala plata. Lucru care nu i-a impiedicat totusi pe bancheri sa se mandreasca si anul acesta, la finele primului semestru, cu profituri de invidiat.

     

    Inapoierea despre care vorbea brokerul nu are, trebuie spus de la bun inceput, nicio legatura cu soliditatea, lichiditatea sau alti indicatori ce dau masura bunei functionari a unui sistem bancar; neplacutul calificativ se refera, de fapt, la o dimensiune calitativa a lui. La situatii in care, pentru a certifica autenticitatea unui extras bancar tiparit de o masinarie a bancii, clientul trebuie sa strabata jumatate de oras (sau chiar in alt oras, daca povestea se intampla in provincie) pana la singura sucursala ce are drept de a pune stampila pe extras, la situatii in care pentru a obtine o informatie despre un credit clientul trebuie sa mearga musai la sucursala de unde a luat acest imprumut, nici o alta neavand aceste informatii, la situatii in care clientul cunoaste mai bine modul de calcul pentru o rata decat consilierul bancar sau in care, dupa ce a completat un intreg biblioraft de acte, afla ca de jumatate nu are nevoie, dar ca ar mai trebui altele in plus. Situatii cu care doar cei ce nu au calcat vreodata intr-o sucursala bancara (nici nu importa banca sau ce sigla are la intrare) nu s-au confruntat niciodata. Situatii care, pe de alta parte, nici macar nu tin de modul cum o banca este condusa de la „varf“, de strategii sau de intentia sincera a managementului de a avea cele mai bune si mai prietenoase servicii. Problema e in alta parte (de cele mai multe ori, chiar daca nu exclusiv), la angajatii din spatele ghiseelor, „aspirati“ peste noapte intr-o industrie unde performanta ar trebui sa conste intr-un melanj de cunostinte tehnice si de abilitati de vanzare. Doar de la inceputul anului, sistemul bancar s-a imbogatit cu circa 6.000 de noi angajati, urcand la peste 60.000. Iar trainingul pe care multe banci il asigura noilor angajati arar poate compensa intru totul lipsa unei experiente mai indelungate in domeniu si nevoia de a-i pune, imediat, pe acesti angajati la treaba, pentru a sustine ritmul nebunesc al deschiderilor de noi puncte de lucru (mai bine de o mie doar in ultima jumatate de an).

     

    Si totusi, „foamea“ de credite a romanilor, dar si de servicii bancare in genere lasa bancherilor inca mult loc de crestere si de profituri de neimaginat pe alte piete mai mature decat cea romaneasca. Si, chiar daca (mai mult decat in alti ani) bancherii incep sa simta presiunea scaderii marjelor, profitul net total inregistrat in sistemul bancar in primele sase luni ale anului a fost cu aproape 14% mai mare decat in aceeasi perioada a anului precedent. Astfel, in primul semestru al anului, bancile au obtinut un profit net total de 1,401 mld. lei (circa 437 mil. euro), potrivit datelor BNR. In medie, fiecare angajat din sistemul bancar a realizat un profit net de aproximativ 7.000 de euro – dar profitabilitatea mai mare a angajatilor trebuie atent calibrata cu costurile tot mai consistente ale fortei de munca in sistemul bancar (unde se si inregistreaza cele mai mari salarii).

     

    Pentru bancheri, motorul afacerii (si al profiturilor) ramane activitatea de creditare, in conditiile in care creditul neguvernamental s-a majorat fata de aceeasi perioada a anului trecut cu 44,3%, urcand la aproape 110 miliarde de lei. Din total, finantarile pentru retail au adunat circa 50 de miliarde de lei, majorarea fiind in acest caz de peste 62%.

     

    In topul primelor cinci banci ritmul de crestere a profitului trece de 20%-30% – procent de neintalnit pe piete precum cea austriaca, franceza sau italiana (de unde provin actionarii respectivelor grupuri). La BCR austriecii de la Erste Bank asteapta in 2007 ca ritmul de crestere a profitului sa ajunga la 40%, dupa ce in prima jumatate a anului, profitul net a crescut cu 21,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut (de la 107,8 mil. euro la 139,5 mil. euro). Pe locul secund dupa cota de piata, BRD a crescut la capitolul profit chiar mai mult decat liderul pietei: fata de aceeasi perioada a anului trecut, si-a majorat profitul net cu 32%, pana la 417 mil. lei (circa 133 mil. euro). La Raiffeisen, austriecii plasati pe locul trei in functie de active,  primul semestru s-a incheiat cu un profit net de 47,2 mil. euro (aproape triplu fata de aceeasi perioada din 2006), iar un loc mai jos UniCredit Tiriac Bank inregistreaza dupa primul semestru un profit net de peste 152,3 mil. lei (aproape 46 mil. euro, in crestere cu 30% fata de iunie 2006). Banca Transilvania, singura banca de top cinci cu actionariat romanesc, a castigat in primul semestru aproape 80 de milioane de lei profit net (peste 24 mil. euro), mai mare cu 35% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

     

    Cu mici exceptii, cresterile se pastreaza si in restul topului bancar – putini jucatori afisand scaderi fata de anul trecut sau pierderi. Totusi, investitiile masive in deschiderea de noi sucursale, costurile din ce in ce mai mari cu forta de munca, costul mai mare al riscului si concurenta se simt si ele in castigurile afisate. Pe talerul celalalt al balantei, eficienta angajatilor (ca piesa dintr-un puzzle mai mare) capata tot mai multa importanta.

  • Luna de fiere

    OMV a avut cu Petrom o luna de miere de doi ani, chiar daca profiturile record din 2005 si 2006 ascundeau mici conflicte, precum marjele scazute de rafinare sau faptul ca profitul venea predominant din scumpirea petrolului. Un an cu scaderi mai importante ale pretului petrolului si cu aprecierea leului i-a intors in viata reala pe cei doi parteneri.

     

    Scaderea din acest an a profitului Petrom va fi o faza din procesul de stabilizare a pozitiei companiei pe piata, spun analistii Erste Bank, care au participat la inceputul acestui an la realizarea unui studiu despre evolutia Petrom. Dupa cresterile record de anul trecut, cei de la Erste se asteptau la un 2007 slab, care va fi insa urmat de „un trend ascendent al profitului dupa anul 2007 si de o dublare pana in 2012“.

     

    Analistii Erste isi motivau evaluarea de la inceputul lui 2007 in primul rand prin evolutia pretului petrolului – care incepuse anul cu 61 de dolari pe baril, scazand in februarie pana la aproape 51 de dolari, una dintre cele mai joase cotatii ale petrolului din perioada de dupa achizitia Petrom de catre OMV. In aceeasi idee, anul trecut, cand Petrom anunta profituri de sute de milioane de euro, analistii erau nemultumiti pentru ca mai totul se datora de fapt unui pret bun al petrolului pe piata internationala si cam atat.

     

    Mai degraba sunt multumiti analistii acum – cand profitul companiei a scazut cu 38% (de la 400 de milioane de euro la 266 de milioane de euro) si cifra de afaceri cu 16%, dar marjele de rafinare, capacitatea de rafinare si investitiile au crescut. S-a vazut si la bursa in ziua anuntarii rezultatelor: pretul actiunii Petrom a scazut cu 3%, in tendinta generala de scadere a pietei.

     

    Anul trecut, la anuntarea rezultatelor pentru aceeasi perioada, pretul actiunilor a crescut usor, dar tot in ritmul de crestere a pietei. Si analistii, si oficialii companiei sunt de acord insa ca 2007 se va incheia cu venituri mai mici decat anul trecut (analistii Erste estimand venituri cu 15% mai mici decat anul trecut), dar ca Petrom isi va reveni.

     

    Sau, cum o spune mai poetic directorul financiar al Petrom, Reinhard Pichler: „Investitiile de azi sunt profiturile de maine“. Iar daca s-a intamplat ca anul in care au fost lansate cele mai multe investitii sa fie si cel mai „provocator“ din cauza preturilor petrolului si a leului, dupa cum spune Mariana Gheorghe, directorul general al companiei – asa a fost sa fie. Maine sau mai precis intr-un orizont de timp de cinci-sapte ani, profitul companiei ar urma sa isi revina si sa se dubleze, daca estimarea analistilor Erste e corec-ta. Tot atunci, sectorul de rafinare ar urma sa ajunga pe profit, in urma investitiilor in rafinarii. 

     

    Ceea ce asigura insa spatele Petrom, atata vreme cat ii cam dau de furca fluctuatiile internationale ale pretului petrolului si evolutia leului – de care oricum compania vrea sa se protejeze pe viitor, scazand exporturile la jumatate – este pe de o parte extractia, iar pe de alta parte retailul.

     

    Dincolo de zacamintele mature de pe teritoriul Romaniei, Petrom se mai bazeaza pe cele nou-descoperite – cum este zacamantul de la Torcesti, judetul Galati, care va asigura o productie suplimentara de 900 de barili pe zi, incepand din acest an -, dar si pe celelalte trei zone-cheie: Marea Caspica, Marea Neagra si Rusia.

     

    In Rusia, in cele noua bazine achizitionate anul trecut (prin achizitia Ring Oil, companie inregistrata in Cipru care detinea bazinele respective in Rusia), explorarea va incepe din acest an si va adauga 17.000 de barili pe zi. In total, cu noile bazine in operare, divizia de explorare va adauga 26.000 de barili pe zi celor 200.000 de barili extrasi zilnic din Romania si celor 4.350 din Kazahstan.

     

    Coincidentele sunt fericite: cresterea cantitatii de petrol extrase va avea loc intr-o perioada cu o crestere peste asteptari a cererii de carburanti. In prima jumatate a anului, vanzarile de carburanti au crescut cu 25%, ceea ce a facut ca vanzarile medii pe statie sa ajunga la 1,44 milioane de litri. Directorul general Mariana Gheorghe spune ca pastrarea acestui ritm de crestere ar putea face ca la sfarsitul anului viitor benzinariile Petrom sa ajunga la un varf de vanzari de 2,9 milioane de litri pe statie, varf care era asteptat pentru 2010.

     

    Daca acest varf va fi atins, compania nici nu trebuie sa-si mai faca multe griji despre profit. Trebuie insa sa faca eforturi ca sa reduca din pierderi (mai ales la capitolul de explorare si productie), pentru a nu mai afecta performanta grupului OMV, ale carui actiuni au pierdut mai mult saptamana trecuta la bursa din Viena decat Petrom la Bucuresti. Mai ales ca OMV s-a tot pregatit in ultima vreme de noi achizitii, pentru a-si intari pozitiile in Europa Centrala.

  • De la Traian Basescu pentru toti visatorii

    Traian Basescu ii saluta pe toti aceia care anunta ca vor sa depuna motiuni de cenzura, se leapada de intelegeri tacite cu liberalii si „doresc“ sa fie prim-ministri. De la Traian Basescu pentru toti visatorii din Romania: „Numai respect“!

     

    Este la televizor o reclama care are intotdeauna darul sa ma binedispuna: o voce din off care nici nu stie sa pronunte „bluetooth“ ii umple de respect pe toti „domnii“ care nu cauta lantisoare de aur in salam, sepci in pungile de chips-uri si mai-stiu-eu-ce mai-stiu-eu-unde. Initial m-am bucurat sa constat cat de usor a ajuns sa devii „domn“ in Romania: nu scobesti in salamuri, nu scotocesti pungile de chips-uri si ai grija sa iti cumperi de la raft licoarea din reclama! Eh, daca ar fi asa de simplu, domnule Geoana…

     

    Din vina sa nebagat in seama de multa vreme, PSD a reusit saptamana trecuta sa se faca remarcat cu un anunt banal pentru un partid de opozitie: acela ca va depune o motiune de cenzura. Parafrazandu-l pe Vlahuta, nu de motiunea de cenzura s-a infricosat toata lumea saptamana trecuta, ci de anuntarea ei, pentru ca multora li s-a parut ca relatiile dintre social-democrati si liberali nu au fost nicicand mai bine impaturite: colaborarea in Parlament mergea binisor, legile pe care sa le speculeze PSD prin afisele de campanie de anul viitor trecusera, joaca de-a votul uninominal a tocat din credibilitatea presedintelui, pacalit astfel sa-si amane referendumul anuntat in primavara si tot asa. Si atunci? De ce s-a votat in unanimitate depunerea unei mo-tiuni de cenzura?

     

    Daca n-ar fi nedemn pentru conditia unui partid care mai are si intelectuali respectabili si politicieni greu-incercati prin conducere, raspunsul meu ar fi ca din disperare. Dar, pentru ca mi-e rusine de parul alb al lui Viorel Hrebenciuc, zic ca e calcul politic.

     

    Prin urmare, se da un partid politic care a reusit sa schim-be dupa castigarea alegerilor parlamentare aproape toata garnitura de lideri si care s-a scufundat – in opozitie fiind fata de un presedinte si un guvern care s-au certat intr-una – la cam 50% din rezultatul obtinut in alegeri. Daca ati fi consultanti politici si vi s-ar cere sfatul, ce-ati recomanda? Rabdare? Tutun? Nu, fireste; dar parca si motiunea de cenzura e totusi cam mult. Nu de alta, dar cand te pornesti la un asemenea drum, e bine sa te uiti prin jur, sa vezi cam cati vor sa mearga cu tine pana la capat fara sa te foloseasca drept trambulina. Pentru ca, in cazul motiunii de cenzura anuntate de PSD, cam asta se va intampla: cei multi vor face treaba, cei putini vor culege roadele.

     

    E drept, pentru social-democrati, situatia ajunsese cam fara de iesire: necriticand guvernul, nu-si gaseau locul in opozitie, criticand guvernul, nu-si mai gaseau locul la putere. Depunerea unei motiuni de cenzura ar insemna ca PSD sa plece dintr-o opozitie lucrativa, insa daunatoare in sondaje, spre putere, fara siguranta ca va si ajunge acolo.

     

    De fapt, cu certitudinea ca nu va ajunge niciodata acolo cat timp la Palatul Cotroceni este inca actualul locatar – pentru ca nu cred sa mai fie multi ca Mircea Geoana care sa-si inchipuie ca daca PSD da jos un Guvern condus de cel mai incomod spin din coasta Cotrocenilor, asta va reusi sa-l convinga pe Traian Basescu sa nominalizeze un premier din tabara social-democrata. Ma indoiesc ca a amortit intr-atat instinctul politic al presedintelui incat sa le ofere pe tava liberalilor munitie de mare calibru pentru campaniile electorale ce stau sa inceapa!

     

    Din pacate, nu acelasi lucru se poate spune despre liderul PSD: oricat de mult ai vrea sa nu-i dai dreptate lui Ion Iliescu, Mircea Geoana iese din ecuatia motiunii de cenzura cu un mare minus in fata: daca motiunea trece, PSD nu va fi poftit la guvernare, ci cel mult la a face jocul Cotrocenilor pentru declansarea de alegeri anticipate, respingand la vot propunerea de premier a presedintelui. Iar la alegerile anticipate, PSD sigur nu prinde niciun fotoliu in Guvern, si cineva – adica Mircea Geoana – va trebui sa raspunda pentru asta.

     

    Daca motiunea nu va trece – ceea ce nici nu ar fi o asa mare surpriza -, declaratia de la Zalau („doresc sa fiu prim-ministru“) s-ar putea sa-l jeneze pe Geoana mai mult decat a facut-o apelativul pe care i l-a pus in spate Ion Iliescu. Si sa ajunga ca personajul din reclama: salutat cu respect pentru ca nu cauta lantisoare de aur in salam ori sepci in pungile de chips-uri.

  • Patriciu, al doilea roman in topul Forbes?

    Compania petroliera de stat din Kazahstan a cumparat 75% din actiunile grupului Rompetrol Holding pentru 2,712 miliarde de dolari. In cadrul tranzactiei, care a fost intermediata de banca de investitii Morgan Stanley, compania kazaha KazMunayGaz a evaluat grupul Rompetrol Holding la 3,616 miliarde de dolari.

    Omul de afaceri roman Dinu Patriciu, care detinea 80% din actiunile Rompetrol Holding, ar urma sa incaseze in urma tranzactiei 2,16 miliarde de dolari (1,6 miliarde de euro). Numai cu aceasta suma, Patriciu ar putea fi al doilea roman care intra in topul Forbes al celor 946 de miliardari ai lumii, devansandu-l pe omul de afaceri Ion Tiriac, care are o avere estimata de 1,1 miliarde de dolari.

    Ion Tiriac ocupa in acest moment locul 840 in topul Forbes, in timp ce banii pe care ar trebui sa-i incaseze Dinu Patriciu ar putea sa-l propulseze pe acesta direct pe locul 458. Patriciu mai detine insa inca 20% din actiunile Rompetrol, care valoreaza in acest moment – potrivit tranzactiei – 720 de milioane de dolari.

    Actiunile grupului Rompetrol listate la Bursa de Valori Bucuresti au crescut luni, dupa ce in piata au aparut informatii privind vanzarea a 75% din companie catre KazMunaiGaz din Kazahstan.

    In cele din urma, tranzactiile cu titlurile Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services au fost suspendate de la tranzactionare la ora 13.23.




    Potrivit contractului, care a fost semnat pe 24 august la Alma Ata (Kazahstan), Dinu Patriciu va fi presedintele Consiliului de Administratie al companei, care va fi administrata in comun de cei doi actionari, KazMunayGaz urmand sa numeasca majoritatea membrilor consiliului de administratie al Rompetrol.

  • But seriously…

    Imi spune fiica mea, venind de la Amsterdam, ca a cazut si ultima reduta: a vazut o galerie de arta, situata intr-o cladire industriala, cu o bogata oferta de produse chinezesti. Adica arta la supermarket: culoare pe panza, e adevarat, dar culoarea pe panza insemna o vaca albastra pe fond galben, aceeasi vaca dar verde si pe fond albastru, vaca rosie pe mov si tot asa…

     

    Sa aiba omul cum sa asorteze, si la culoare si la dimensiuni, mai ales ca preturile erau cel mult la jumatatea echivalentului olandez de tablou cu „cerb cu cascada si munti cu brazii tot verzi“. Deja mintea mi-a luat-o razna si m-am gandit la o serie mare de Gioconde, din care sa pastrez zambetul, dar care sa fie realizate pe rase si tipologii umane, blonde, negrese, chinezoaice, pistruiate, roscate, cu ochi migdalati sau indience; nu-i misto?

     

    Sau rondul de noapte, dar sa fie ba ninja, ba greci din aceia cu pompoane la papuci, ba dorobanti de-ai nostri sau ceva baieti din infanteria marina.

     

    Sa dam, cum ar veni, arta la tot poporul, pe gusturi, ieftina, asortabila, digerabila, fara batai de cap in intelegerea fenomenului artistic. E o lume din ce in ce mai mica si arta fara complexe emisa de artizanii chinezi se asaza intr-un firesc care nu mai are intrebari, spaime si nelamuriri.

     

    Ziua in care am scris textul acesta a inceput bine, cu un mail de la loteria elvetiana care ma informa ca am castigat 800.000 de lire sterline; traim, cum spuneam, intr-o lume din ce in ce mai mica… M-am bucurat strasnic, atat pentru suma, desigur, dar si pentru elvetieni; daca loteria lor a inceput sa plateasca in lire sterline, inseamna ca ies de sub impactul amaratului acela de franc care incurca lumea cu stabilitatea lui si trec la ceva bani adevarati.

     

    Sigur ca inceputul textului este lipsit de orice seriozitate necesara, dar ma aflu la capatul unei saptamani neserioase, in care vacile multicolore pe campii multicolore s-au amestecat cu o sumedenie de stiri multicolore. Si, daca tin minte bine, si lirele sterline sunt niste bani frumosi, cu o abundenta de culori.

     

    Exemplu de stire colorata: o coalitie de crescatori si distribuitori de marijuana din California i-au oferit, in mod public, guvernatorului Arnold Schwarzenegger un  miliard de dolari; banii sunt meniti sa rezolve criza bugetara in care se zbate statul american. Grupul isi spune „Let Us Pay Taxes“ si au facut oferta, firesc, prin intermediul site-ului LetUsPayTaxes.com.

     

    Cultivatorii si dealerii californieni si patrioti nu au numai site, au si purtator de cuvant, care s-a declarat indignat de reducerile de fonduri aplicate in sanatate, ingrijirea persoanelor in varsta sau pentru puscarii. Si omul mai spune ca legalizarea si taxarea consumului de marijuana ar putea aduce sase miliarde de dolari, cu efecte benefice chiar si in lupta impotriva terorismului. Nu va spun ce mi-a sticlit prin minte, cine stie la ce dumnezeu ma expun.

     

    Mai citesc despre biserica cipriota, care investeste in energie verde 234 de milioane de dolari. Arhiepiscopul Chrysostomos a precizat ca este vorba de o uzina ce va produce panouri fotovoltaice si ca veniturile obtinute vor fi folosite pentru activitati de natura sociala.

     

    Daca aveti cateva milioane de dolari bune, puteti participa la licitatia unei bucati de istorie, pentru ca o parcela de teren pe care s-a desfasurat in 1969 festivalul de la Woodstock este de vanzare. Veti concura cu dezvoltatori imobiliari sau cu proprietari de hoteluri si de cazinouri, pentru ca numele marelui festival rock cantareste greu in constiinta mondiala.

     

    Asta o confirma, de exemplu, festivalul „Vadul lui Woodstock“, desfasurat in weekend pe Nistru, in localitatea moldoveana Vadul lui Voda.  Festivalul vrea sa apropie locuitorii moldoveni si transnistreni, si ce altceva decat muzica poate face asta; cu specific, e drept, pentru ca la festival nu a venit 50 Cent, dar a cantat formatia „50 bani“.

     

    In toata nebunia asta, problemele de limba si literatura romana ale presedintelui Basescu, cumva capul de afis al saptamanii trecute, palesc. Nelamurirea mea majora si nemultumirea mea, in legatura cu subiectul, nu este situatia din Covasna si modul in care cei de acolo vorbesc limba romana, ci modul in care o multime de romani vorbesc limba romana. Mi s-ar parea mai corect sa facem cumva sa predam romana romanilor si acestia sa o stapaneasca bine si pe urma o dam si la export, ca limba straina, prin Covasna.

     

    Va dati seama in ce lume binecuvantata traim? Si nu ma pot abtine sa nu mai vin cu o propunere de tablou: campul lui Woodstock, cu o frumoasa recolta de canepa indiana, strajuit de o biserica invelita in panouri fotovoltaice. Patriarhal. Pentru variatie, canepa poate fi rosie, albastra sau lila, iar biserica cu ceva nuante pastelate.

  • Ospat in piata lactatelor

    Pe principiul „cu cat mai bogata masa, cu atat mai multi meseni“, industria lactatelor se bucura de un interes tot mai mare din partea investitorilor straini. Promisiunea cresterii pietei, cu peste 100% in numai trei ani, atrage investitorii: intr-o saptamana a intrat un nou concurent (SygmaBleyzer) si un altul s-a autoinvitat (Coca-Cola Israel).

     

    Cu cat e mai aspra concurenta, cu atat mai periculoase sunt sansele oferite de economia de piata. Partea leului si-o adjudeca doar companiile ce simt pulsul pietei, dar au si forta financiara pentru a-si dezvolta brandul, distributia sau capacitatea de productie. Solutia este, in acest caz, un parteneriat strategic sau vanzarea completa a afacerii.

     

    Pentru prima varianta a optat Covalact, ce a fost preluata in proportie de 70% de fondul american de investitii SygmaBleyzer, tranzactia fiind evaluata, conform unor surse din piata, la 7 milioane de euro. Plasata in „esalonul al doilea“ al pietei lactatelor, alaturi de firme ce inregistreaza anual cifre de afaceri intre 1 si 20 de milioane de euro, Covalact se afla intr-o criza de crestere. Lipsa capitalului pentru investitii, sustine Ioan Balan, directorul general si fostul actionar majoritar al companiei, a incorsetat compania intr-o cota de piata de 2% si cresteri anuale de 5-10%. Insa piata permite acum si cresteri anuale de 70%, asa cum arata vanzarile anului trecut pentru Albalact, singura companie romaneasca din „primul esalon“. Cu cifre de afaceri de peste 50 de milioane de euro, in linia intai din piata lactatelor se mai lupta, in afara de Albalact, Friesland, Danone, Hochland si La Dorna.

     

    Preluarea pachetului majoritar al Covalact este prima actiune a fondului american pe piata romaneasca. Lansat in urma cu doi ani, fondul a atras pana in februarie anul acesta plasamente in valoare de 250 mil. euro, o participatie de 20% fiind detinuta de BERD. Noul actionar al Covalact, departe de a fi specializat in afacerile cu lactate, are tot interesul pentru acest domeniu, ce promite cresteri de peste 100% pana in 2010. Conform cotei negociate cu UE, Romania are dreptul sa proceseze anual 3,3 miliarde de litri de lapte. In prezent, mai putin de un sfert (1,3 miliarde de litri) din laptele produs anual in Romania (5,5 miliarde de litri) merge catre fabricile procesatorilor. Diferenta se regaseste in gospodariile fermierilor si, pana in urma cu cateva luni, in laptele vandut de tarani in piete, bazaruri sau la colt de strada. Legislatia europeana a ingradit, din momentul aderarii, practicile vanzarilor directe, iar vanzarea de lapte in piete a devenit prea costisitoare (datorita cheltuielilor cu avizele sanitar veterinare) pentru a mai fi rentabila. De castigat au pe de o parte comerciantii, care vand mai multe marfuri, dar si procesatorii de lapte, ce trebuie sa-si suplimenteze productia pentru a tine pasul cu cererea in crestere. Mirosul profiturilor din procesarea lactatelor atrage din acest motiv tot mai multi concurenti. In ton cu acestia, compania Coca-Cola Israel intentioneaza sa intre pe piata romaneasca a lactatelor, in parteneriat cu grupul german Muller, potrivit unui articol din editia electronica a cotidianului israelian Yediot Aharonot. Filiala israeliana a concernului Coca-Cola si-a inceput activitatile pe piata lactatelor inca din 2004, cand a cumparat compania Tara, miscare ce avea drept scop contrabalansarea nivelului scazut de vanzari de bauturi racoritoare. Intentiile declarate ale companiei Coca-Cola Israel sunt de a deveni un producator de talie internationala in domeniul lactatelor. La randul sau, grupul Muller, ce produce o gama larga de lactate, branzeturi si deserturi, are cea mai mare ferma de lactate din Europa, in Germania de Est. Proiectele de investitii ale celor doi parteneri – israelian si german – pentru piata romaneasca se refera si la posibilitatea de a prelua sau a dezvolta in sistem greenfield ferme de lapte atat in Romania, cat si in Bulgaria.

     

    Toata efervescenta din domeniul lactatelor vine insa in continuarea planurilor sustinute de dezvoltare ale companiilor deja prezente pe piata, fie ca au deja branduri cunoscute de ani buni, fie ca abia si-au facut intrarea. Compania israeliana Tnuva a inceput deja din luna iunie a acestui an productia de iaurturi pe piata romaneasca, in urma unei investitii de 55 mil. euro. Pe piata sunt deja prezente iaurturile ce poarta numele companiei, urmand ca pana la finele anului Tnuva sa inceapa productia iaurturilor Yoplait, marca detinuta de compania franceza omonima, cu care israelienii au incheiat un parteneriat pentru piata romaneasca.

     

    Cele mai recente miscari sunt dovada clara de interes a strainilor pentru piata romaneasca. Asaltul investitorilor promite sa continue, avand in vedere ca tinte pentru preluare sau parteneriat mai sunt. Intre acestea, de cel mai mare grad de interes se pot bucura doua companii aflate in primul esalon: Albalact, care a marcat in ultimii trei ani cresteri anuale ale cifrei de afaceri intre 50 si 70%, si La Dorna, companie dezvoltata de omul de afaceri Jean Valvis. Pentru bugete de investitii mai putin spectaculoase, si companiile din esalonul al doilea, „suratele“ Covalact, se pot dovedi tinte bune – Brailact, Prodlacta Brasov, Lactag, fabricile din Targoviste si Harghita, companii cu o prezenta puternica la nivel local si regional. Majoritatea au facut investitii cuprinse intre 1 si 5 milioane de euro in ultimii cinci ani, inclusiv din fonduri SAPARD, si sunt in acest moment principalele variante de achizitii pentru companiile straine ce vor sa mai intre pe piata romaneasca.

  • Cat de populare vor fi alegerile europene?

    Chiar daca majoritatea politicienilor se afla in perioada de vacanta, ca niciodata in ultimii trei ani, lasand un respiro opiniei publice, este de asteptat o noua acutizare a bataliei politice in urmatoarele luni.

     

    Desigur, aceasta agitatie va avea ca scop principal relegitimarea diverselor forte politice cu scorurile pe care le vor obtine la acest scrutin, in perspectiva anului electoral viitor, care va avea o miza directa si mult mai palpabila atat pentru politicieni, cat si pentru populatie.

     

    Nevoia de confirmare a suportului electoral real nu pare ca este perceputa de catre politicieni drept o masura a propriilor actiuni politice, ci, mai degraba, este folosita pentru castigarea unor pozitii de forta in negocierile cu celelalte formatiuni. Altfel, sondajele din ultimele saptamani nu au reusit decat sa creeze mai multa confuzie in randul opiniei publice cu privire la popularitatea reala a partidelor. Recentul val de sondaje a stralucit prin inconsistentele dintre datele prezentate. Diferentele sunt in unele cazuri destul de mari, greu explicabile metodologic, dar reprezinta si rezultatul unei alaturari, voluntare sau nu, a unor estimari din perioade diferite. In orice caz, senzatia generala pare a fi aceea de lupta pe procentele virtuale, procente cu care politicienii se lasa laudati si analizati impartial. Democratia sondajelor (a se citi cresterea numarului de sondaje publicate) a adus cu sine si un anumit grad de anarhie a acestora (diferentele par mult mai mari), pe fondul unui oarecare declin al dictaturii cifrelor (principala legitimare folosita de actorii politici interni pentru justificarea propriilor actiuni era sustinerea populara demostrata prin cifrele din sondaje).

     

    Dar, dincolo de cifrele din sondaje, asupra scrutinului din aceasta toamna planeaza mai multe necunoscute, care pot avea un rol mai mult sau mai putin important in determinarea configuratiei finale a votului pentru Parlamentul European. Cea mai la moda necunoscuta din aceste zile este legata de data la care va fi organizat scrutinul european. Deja, cu patru luni si jumatate inainte de finalul anului data este incerta, chiar daca exista cateva indicii ca ar fi vorba despre sfarsitul lui noiembrie sau inceputul lui decembrie. Oricum, in acea perioada preocuparile romanilor vor fi cu siguranta indreptate mai degraba catre sarbatorile de iarna, fapt care ar putea conduce la o scadere a interesului pentru politica.

     

    Interesul pentru politica pare a fi miza principala a scrutinului din finalul acestui an, chiar daca aceasta miza nu este recunoscuta ca atare de catre actorii politici si, prin urmare, nici nu reprezinta un subiect de dezbateri publice. Experienta referendumului pentru demiterea sefului statului, o tema de impact pentru majoritatea populatiei, nepusa pana acum in situatia de a-si putea demite presedintele, arata ca nu s-a reusit o mobilizare foarte mare la urne, chiar in conditiile existentei unei campanii aproape unidirectionata in acest sens. in conditiile in care miza europeana este una aproape total nepopulara pentru populatie (data fiind dificultatea identificarii unui beneficiu direct in urma desemnarii unor reprezentanti in Parlamentul European), opinia publica cunoaste deja o posibila solutie pentru stimularea interesului publicului pentru aceasta tema: asocierea scrutinului european cu un referendum pentru introducerea votului uninominal, desemnat drept o tema dezirabila de catre majoritatea populatiei. Desigur insa ca alaturarea acestor teme poate aduce beneficii unei parti a spectrului politic, fapt care produce o reactie de opozitie din partea majoritatii actorilor politici fata de aceasta perspectiva. De aici intervine cea de a doua incertitudine cu privire la europarlamentare.

     

    Revenind la miza legitimarii, ne reamintim desigur bataliile de imagine dintre presedinte si adversarii sai cu privire la modul de interpretare a prezentei scazute la referendumul din luna mai. Seful statului nu s-a putut folosi la maximum de obtinerea unei majoritati din populatia cu drept de vot care sa-i intareasca pozitia pe scena politica, chiar daca „voturile de incredere“ obtinute acum au fost mai numeroase decat cele din decembrie 2004. Mirajul majoritatii absolute pare sa atraga si partidele politice: cine va castiga in decembrie 2007 va putea sa-si clameze pozitia nou obtinuta si in perspectiva alegerilor de anul viitor.

     

    Altfel spus, intrebarea la care vor sa raspunda politicienii este: cine este favoritul majoritatii natiunii? Institutele de sondare par ca nici macar nu incearca sa-si propuna acest lucru. Privind catre tendinta existenta atat la nivel european, cat si la nivel national, ar fi de asteptat o scadere a participarii la vot in scrutinul din iarna. In multe dintre statele care au aderat la UE in 2004, participarea la vot a fost, in general, mai scazuta atat comparativ cu vechile state membre, cat si cu scrutinurile nationale din ani apropiati. De regula, prezenta la europarlamentare a fost de doua ori mai putin numeroasa decat la cele parlamentare nationale. Pot aparea insa si surprize, in masura in care romanii par sa astepte ca institutiile europene sa fie mai eficiente decat cele nationale in rezolvarea propriilor probleme.

  • Despre o carte necitita

    Imi amintesc (dar, dupa cum vom vedea, asta nu inseamna ca imi si amintesc corect) un superb articol al lui Giorgio Manganelli(1), in care el explica felul in care un cititor rafinat poate afla ca o carte nu trebuie citita, chiar inainte de a o deschide.

     

    Manganelli nu se referea la acea calitate ceruta adeseori cititorului de profesie (sau cunoscatorului cu gust), de a putea decide dintr-un cuvant inainte, din doua pagini deschise la intamplare, din cuprins, de multe ori din bibliografie daca o carte merita sau nu osteneala de a fi citita. Acest lucru, as spune eu, este doar meserie. Nu, Manganelli vorbea de un soi de iluminare, un privilegiu pe care in mod evident si paradoxal si-l revendica. 

     

    …

     

    NOTA

    1. Giorgio Manganelli, critic si ziarist italian

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi in BUSINESS Magazin de luna viitoare urmatorul comentariu al lui Umberto Eco.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei