Este asa de prinsa incat nu realizeaza ca imi blocheaza drumul. Socot ca nu e frumos sa disturbi junele care rasfoiesc carti cu un aer preocupat, asa ca renunt la graba si dau si eu cateva pagini din cartea mea.
Citesc pe ici, citesc pe colo si parca ceva nu este in regula. Adica dau peste niste enunturi banale – fa asa, fa pe dincolo, nu fa asa – si ma gandesc “ce naiba, unde-i intelepciunea aia care l-a facut cineva pe autor?”. Imi dau seama ca intelepciunea exista, ca indemnurile in speta isi au rostul si importanta lor, dar din momentul in care omul meu si-a pus ideile in aplicare, ele si-au pierdut o calitate esentiala. Au fost grozave prima data, in continuare se pot dovedi folositoare, pentru ca pot umple atat carti, cat si timpul vorbitorilor la seminarii despre provocari si management si business, dar noutatea, sclipirea, indrazneala, grijile si curajul s-au dus.
Ma gandesc ca respectatul si apreciatul autor a procedat cam cum face Ferran Adriá, bucatarul acela nemaipomenit care a dus restaurantul El Bulli din Spania pe primul loc in lume: gateste sase luni si sase luni se gandeste, creeaza meniul pentru urmatorul sezon; pentru a scoate si mai multi bani, isi “vinde” retetele din sezoanele trecute pe bani grei, pentru ca un volum costa 100-150 de euro.
Fraierii care cumpara isi inchipuie ca or sa poata manca la fel ca la El Bulli; de fapt retetele acelea sunt trecute, folosite, uzate, si-au pierdut prospetimea – sunt inghetata topita si grasime sleita. I-am multumit in gand tinerei preocupate, am pus cartea inapoi pe raft si am plecat.
Ajuns in redactie, coincidenta face sa citesc un titlu extrem de inspirat – “The next bubble: Business books about the subprime/credit bubble”, in timp ce undeva in spatele meu un televizor mormaie despre reuniunea NATO – unii s-au suparat, altii s-au bucurat, unii au plecat, altcineva trebuie sa vina si este asteptat cu sufletul la gura; “uau, e vorba de cineva, ar trebui sa scriu asta cu majuscule”. Si ma gandesc ca si reuniunea asta este, ca si cea mai mare parte a cartilor cu sfaturi despre management si business sau ca si cartile cu retetele bucatarilor celebri, sleita.
N-am nimic cu NATO, socot ca este un organism mai folositor si mai de nadejde decat multe alte creatii umane, am in schimb ceva cu oamenii. Adica cu un presedinte american la apus de cariera si poate preocupat mai degraba de ranch-ul sau texan decat de scutul antiracheta, un alt presedinte mai preocupat de o frumusete bruneta decat de viitorul aliantei sau de un alt presedinte care inca mai isca fiori si care chipurile isi va pastra puterea, pentru ca va deveni premierul unei mari natii a lumii.
In acest ultim caz, al lui Putin, nu cred in perenizarea puterii, pentru ca, am mai zis-o, mizez pe mandria si barbatia lui Medvedev (in plus am vazut-o si pe viitoarea prima doamna a Kremlinului), si acestea sunt chestiunile care imi isca cu adevarat spaime – cum va administra puterea adevarata un fost sef al unei superputeri economice. Asta e alta discutie, oricum.
Acum, discutia este ceea ce Roger Cohen, editorialist la New York Times, numeste “sfarsitul erei omului alb”. Este o idee cu care sunt de acord, pe care o flutur ori de cate ori am ocazia si pe care unii dintre cei cu care lucrez o vor recunoaste: banii si puterea, fie si economica, merg in alte zone ale lumii, Occidentul zbatandu-se in crize reale sau inchipuite, pe care crede ca le poate depasi facand literatura.
Cel mai bun exemplu sunt cele peste 200 de pagini pe care Henry Paulson, seful Trezoreriei americane, le-a prezentat pentru a anunta modernizarea structurilor de control din sistemul financiar.
Europa si-a pierdut vointa de lider si nu peste mult timp va deveni un soi de sanatoriu de batranei, ingrijiti de amabile tinere din Asia sau Africa si care vor visa la finalizarea agendei Lisabona.
Viziunea nu este nicidecum sovina, separatista si nici macar prapastioasa, constata numai o realitate; iar formula “om alb” include nu musai cetateni, ci institutii, companii, organizatii, tot angrenajul extrem de complicat pe care s-a cladit civilizatia occidentala.
Centrele de interes ale lumii se misca inspre zona BRIC – Brazilia, Rusia, India, China, plus indraznetele emirate arabe sau sud-estul Asiei.
Greseala fundamentala a omului alb, orice va fi insemnand asta, este de focus. O istorioara cumplit de inteleapta, grozav de adevarata, cu o sumedenie de intelesuri va va lamuri mult mai bine decat un manual de afaceri: doi oameni mergeau pe o plaja pe care agonizau milioane de animale marine aruncate de valuri. Unul din ei lua, la fiecare pas, cate o vietate si o arunca inapoi, in apa. Celalalt ii spune: “Sunt milioane, iti dai seama ca efortul tau nu va schimba cu nimic situatia!”. Celalat ridica o stea de mare, o arunca si raspunde: “Ba da, pentru aceasta fiinta situatia s-a schimbat”.