BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Statistic, stăm mai bine în clasamentele UE datorită stabilităţii cursului valutar

    La finalul lunii martie, Eurostat, Institutul de Statistică al Uniunii Europene, a prezentat raportul legat de evoluţia ţărilor membre ale UE în funcţie de indicatorul PIB per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare.

    România se afla pe locul 18 în UE, cu un PIB per capita de 79% din media UE, faţă de 78% din media UE în 2023.

    Cu acest indicator statistic, România este peste Grecia, Croaţia, Ungaria, Slovacia sau Bulgaria şi se află la egalitate cu Polonia şi Estonia, considerată cea mai digitalizată ţară a Europei.

    Pe primele locuri la PIB per capita în PPP se află Luxemburg, care are 141% peste media UE, Irlanda, cu 111% peste media UE, Olanda, cu 35% peste media UE, şi Danemarca, cu 28% peste media UE.

    Germania, cea mai puternică ţară a Europei, se situează la 15% peste media UE. PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare înseamnă o împărţire a PIB-ului nominal al unei ţări la numărul de locuitori, iar rezultatul este ajustat cu un anumit nivel al preţurilor.

    Când am intrat în Uniunea Europeană, în 2007, eram la jumătate faţă de media Uniunii Europene.

    În ultimii ani, când am recuperat teren depăşind Ungaria şi ajungând la acelaşi nivel cu Polonia, am fost ajutaţi de creşterea nominală a PIB şi de stabilitatea incredibilă a cursului valutar leu/euro. În ultimii cinci ani, PIB-ul a crescut în valoare nominală în lei cu 65%, de la 1.066 de miliarde de lei la 1.766 de miliarde de lei (355 mld. euro) anul trecut, în timp ce cursul valutar leu/euro a crescut, în acelaşi interval, cu numai 4%, de la 4,77 lei/euro la 4,97 lei/euro la finalul anului trecut.

    Să ai o creştere în euro a PIB de 61% în cinci ani este un lucru remarcabil. Numai Mugur Isărescu ştie cum ţine cursul valutar leu/euro stabil. Creşterea PIB, adică a valorii adăugate aduse în economie de companii şi de administraţia publică, a permis şi creşterea salariilor, cel puţin a salariului mediu, care a crescut cu 70%. Indicatorul PIB per capita la PPP este doar un indicator statistic şi nu reflectă nivelul de dezvoltare al unei ţări. Nu reflectă nivelul de educaţie, cultură, administraţie al ţării respective, nu reflectă calitatea vieţii.

    De asemenea, fiind un indicator statistic, unii pot sta mai bine, peste media naţională, alţii pot sta sub media naţională.

    Spre exemplu, conform Eurostat, zona Bucureşti-Ilfov era în 2023 la un PIB/capita de 190% din media UE.

    Regiunea Nord-Est din România se află la jumătate din media UE, regiunea de Vest fiind la 78% din media UE, în timp ce regiunea Nord-Vest era la 71%, iar sudul şi estul ţării se află la 60–61% din media UE. La nivel european, Bucureştiul, care se află la 190% din media UE, este aproape de Praga, care are 193% din media UE, depăşeşte Budapesta, care are 168%, şi Viena, care are 138%. Pentru cineva care nu lucrează cu date statistice, în nicio situaţie Bucureştiul nu ar fi peste Budapesta sau Viena. Datele statistice sunt reci, seci – sunt doar o împărţire a unor indicatori. Deşi multă lume nu crede, preţurile în România sunt mici, sub media UE, într-un coş de consum mai amplu care include alimentele, serviciile, transportul, preţul apartamentelor etc. Pentru un străin care vine în România, care stă câteva zile în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, ceea ce găseşte aici este mult mai bine decât la el în ţară şi devine, dintr-odată, surprins de situaţia economică a României – cel puţin cea din oraşele mari. Sunt foarte mulţi români care lucrează în afară şi care constată că se trăieşte mai bine în România decât acolo unde muncesc şi locuiesc în oraşele europene.

    O parte dintre ei chiar decid să se întoarcă. Un indicator la care se uită este legat de preţul apartamentelor/caselor, care în România este încă jos. În Europa de Vest, foarte greu reuşeşti să-ţi cumperi o locuinţă, mai ales în oraşele europene cunoscute.

    În Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Braşov poţi să găseşti o locuinţă rezonabilă, cu mult sub preţurile din Vest. Când mergi la muncă în afară sau chiar să te stabileşti acolo, chiria unei locuinţe sau o rată la bancă pentru un credit imobiliar îţi consumă o mare parte din salariul lunar. Iar în final s-ar putea să nu-ţi mai rămână mare lucru după toate cheltuielile pe care le ai. Dar, ca să fim corecţi, creşterea PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare are o parte reală datorită creşterii salariilor în valoare nominală, datorită creşterii PIB-ului în valoare nominală, în lei, şi stabilităţii cursului valutar leu/euro. Dacă mai prindem încă un deceniu de creştere a PIB în valoare nominală şi o stabilitate a cursului valutar leu/euro, vom ajunge, statistic, la media UE. Până când vom ajunge la nivelul şi condiţiile din Europa de Vest, măcar să semnalizăm că, statistic, stăm mai bine.  

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Nu cumva ar avea doamnele mai multă nevoie de susţinere prin „triburile de gen”?

    Doar ce s-a încheiat luna martie, în care a avut loc Gala Women in Power, dedicată celor mai puternice femei de afaceri de pe plan local, iar în paginile revistei veţi putea vedea un „rezumat” al acestui eveniment, al cărui concept s-a legat de La vie en rose. Şi nu pentru a pune pe tapet feminitatea ca slăbiciune, pentru că – dimpotrivă – aceasta este un atu al doamnelor care folosesc mănuşa de catifea în stilul lor de leadership. În cadrul evenimentului, una dintre premiante, Virginia Oţel, director general adjunct al Garanti BBVA Leasing, director de comunicare corporativă al Garanti BBVA România şi  copreşedinte al PWN Global, a atras atenţia că numărul femeilor aflate în poziţii de conducere nu este egal cu al bărbaţilor pe piaţa din România. Cu titlul de exemplu, în 2022 doar 12% din totalul companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB aveau o femeie în poziţia de director general sau de membru al directoratului. Deşi a mai crescut, în 2024 pare că procentul a ajuns timid la 20%.

    Se pare că unul dintre motive se leagă de faptul că anumite domenii – precum bancar, real estate, bursă şi lista poate continua – – erau terenuri „rezervate” până nu de mult bărbaţilor, care dominau aceste zone. Toate aceste bariere cad, în timp, aşa cum femeile, de la începutul secolului trecut, au câştigat diverse drepturi, cum sunt cel la vot sau la educaţie. Dar lumea nu mai are răbdare. În secolul vitezei, (şi) doamnele simt nevoia ca lucrurile să se întâmple mai repede. Acum.

    Un alt motiv, dincolo de tradiţionalism, se leagă de încredere. Femeile au încredere că deopotrivă ele însele şi bărbaţii pot fi buni lideri, în schimb bărbaţii cred în mai mare măsură că sunt mai buni la a conduce decât doamnele, conform celui mai recent val din studiul Pareto Report. „38% dintre femeile în leadership consideră că femeile sunt cele mai potrivite pentru această poziţie, în timp ce la bărbaţi procentajul creşte la 51%. Concluzia este că, desigur, fiecare dintre părţi susţine un pic mai mult propriul sex, dar diferenţa între femeile care susţin femeile şi susţinerea bărbaţilor, adică şi bărbaţii primesc o parte din credit, este foarte, foarte diferită. Bărbaţii se susţin pe ei înşişi sau ambele genuri, dar foarte rar doar femeile, aşa că de aceea am concluzionat că bărbaţii încă au o percepţie părtinitoare cu privire la femeile în leadership”, explică Manuela Mancaş, fondatoare şi CEO al companiei de cercetare AHA Moments, care a derulat studiul Pareto Report.

    În aceste condiţii, intervine întrebarea dacă nu cumva o susţinere mai hotărâtă a tribului de gen se impune, pentru a accelera accederea femeilor în funcţii importante. La ediţia din acest an a catalogului „100 cele mai puternice femei de afaceri”, am invitat cele mai puternice doamne să răspundă şi la întrebarea care se leagă de felul în care folosesc influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business. Cu siguranţă, doamnele nu au alcătuit un „trib de gen”, iar susţinerea altor reprezentante ale sexului frumos este o alegere. „Cred în talent şi cred în forţă, şi am avut şi am în jurul meu femei care au şi talent şi forţă. Am susţinut proiecte importante la nivelul societăţii şi multe dintre acestea sunt iniţiative feminine, fie în business, fie în societate. Am condus echipe în care am avut femei care acum sunt în poziţii importante în companiile pentru care lucrează şi pentru care sper că am fost, măcar în anumite momente, inspiraţie”, spune Alexandra Olaru, director juridic şi de relaţii externe în cadrul companiei Vodafone.

    Sunt şi situaţii în care cifrele arată mai evident că rolul femeilor în conducere este important. „Cred în potenţialul extraordinar al femeilor de a conduce afaceri în mod ferm şi analitic, dar şi cu diplomaţie, intuiţie şi empatie. Echipa noastră, la CPI România, este dominată de femei, care reprezintă peste 80% din totalul angajaţilor. Nu mă limitez doar la crearea de oportunităţi pentru femei în companie, ci încerc să mă implic şi în afară ei, prin mentorat, prin participarea la conferinţe şi dezbateri. Scopul este acela de a inspira şi alte femei să se descopere, să îşi vadă valoarea şi să aibă încredere în ele. Leadershipul feminin nu transformă doar businessul, ci şi cultura unei organizaţii şi a unei societăţi. Însă, eu activând de mulţi ani într-o industrie dominată de bărbaţi, trebuie să recunosc că toţi mentorii mei au fost nişte domni deosebiţi, cu valori de admirat, profesionişti în adevăratul sens al cuvântului, de la ei am furat meserie, spune Fulga Dinu”, country manager la CPI România.

    Cert este că rolul doamnelor în mediul de afaceri local este tot mai important, dar mai sunt paşi de făcut. Şi nu numai în business, ci în mai toate domeniile. Şi nu numai „la noi”, ci pretudindeni în lume.   

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • De ce nu mai avem timp să citim presa? Suprasaturarea informaţională nu mai este un simplu fenomen, ci reprezintă realitatea prezentului

    În fiecare dimineaţă, primul meu reflex este să iau telefonul de pe noptieră şi să verific notificările. Ştirile, ce s-a mai postat pe social media, e-mailurile – toate îmi trec prin faţa ochilor înainte ca măcar 

    să-mi beau cafeaua. Vă sună familiar? Sunt convinsă că da, pentru cel puţin 80% din cei care vor citi acest text. Trăim într-o eră în care suntem constant bombardaţi cu informaţii şi în care a devenit o „obsesie” să nu rămânem în urmă cu vreo informaţie – fear of missing out (un alt termen incredibil de real pentru zilele noastre). Şi nici măcar nu mai e vorba de o anumită generaţie. Părinţii noştri, care acum câţiva ani priveau cu scepticism această dependenţă de ecrane, sunt la fel de prinşi în vârtejul notificărilor ca şi noi. Bunicii noştri, odată abonaţi fideli la ziarele tipărite, primesc acum ştiri pe telefon şi dau scroll cu aceeaşi curiozitate cu care noi o facem pe Instagram.

    E ironic, nu? Aveam impresia că tehnologia ne va elibera, că ne va oferi mai mult timp liber, dar am ajuns să fim prizonierii unui flux nesfârşit de informaţii. Simţim nevoia să ştim tot, să vedem tot, să fim la curent cu orice – şi toate astea cât mai repede posibil. Cândva, ştirile erau o experienţă de dimineaţă, la cafea, sau de seară, la televizor. Acum sunt un zgomot de fundal care ne însoţeşte permanent, din momentul în care deschidem ochii până adormim.

    Dar ce efect are această suprasaturare informaţională asupra noastră? Când a fost ultima oară când ai citit o ştire cap-coadă, fără să dai scroll rapid peste paragrafe? Sau când ai reţinut cu adevărat ceva din valul de informaţii care te asaltează zilnic? Problema nu e doar cantitatea uriaşă de informaţii, ci şi modul haotic în care le consumăm. Citim pe diagonală, sărim de la un articol la altul, absorbim frânturi de informaţie şi apoi ne simţim obosiţi, anxioşi, fără să ştim exact de ce. Sorin Pâslaru, redactorul-şef al Ziarului Financiar, spunea într-o intervenţie la ZF eCommerce Summit că indivizii nu mai ştiu nici măcar sursa ştirilor sau unde anume au citit. Informaţiile sunt peste tot, pe toate platformele, nesemnate de niciun jurnalist / editor – aşa cum sublinia el. 

    Suntem suprasaturaţi informaţional. În majoritatea cazurilor nu mai ştim unde am citit, ce exact am citit, dacă era sau nu o sursă de încredere. Nici nu mai punem în discuţie verificarea a cel puţin trei surse. 

    Într-o lume în care orice persoană cu un cont de social media poate deveni „expert” peste noapte, devine din ce în ce mai greu să ne dăm seama ce este real şi ce este doar zgomot de fundal.

    Schimbarea care s-a întâmplat în ultimul deceniu şi pe care nu am observat-o decât recent a fost că nu mai căutăm noi informaţiile, ci pur şi simplu informaţiile ne găsesc pe noi – peste tot: Instagram, TikTok, clasicul Facebook, Threads, chiar şi pe WhatsApp. 

    Şi poate cel mai frustrant este că de multe ori nici măcar nu ne dăm seama cât de mult ne influenţează acest flux constant de informaţii. Intrăm pe social media „doar pentru câteva minute” şi, înainte să ne dăm seama, au trecut 40 de minute în care am parcurs o avalanşă de postări, articole, video-uri, opinii şi păreri. Ce rămâne în urma acestui maraton informaţional? Exact ce spune redactorul-şef al ZF – nu mai ştim nici măcar unde am citit informaţia respectivă.

    Astfel, trăim într-un paradox cel puţin trist: accesul la atât de multe surse de informaţie ar trebui să ne ajute să fim mai bine documentaţi, însă, de fapt, ajungem să ne informăm mai superficial ca oricând. Citim titluri, ne bazăm pe algoritmii platformelor sociale care ne servesc conţinut personalizat şi, fără să ne dăm seama, cădem pradă unor bule informaţionale care ne confirmă propriile convingeri. Lucru demonstrat şi de alegerile prezidenţiale de anul trecut.

    Un alt efect al acestei suprasaturări informaţionale este că devenim tot mai sceptici şi confuzi. Dacă într-o zi vedem trei postări care spun că o anumită problemă este gravă şi trebuie să ne îngrijoreze, iar a doua zi dăm peste alte trei postări care spun exact contrariul, ce mai credem? Care este adevărul? Într-o lume în care orice persoană cu un cont de social media poate deveni „expert” peste noapte, devine din ce în ce mai greu să ne dăm seama ce este real şi ce este doar zgomot de fundal. 

    Fustrarea se naşte şi în rândul nostru – pentru că devine din ce în ce mai greu să ne dăm seama ce este real şi ce este doar zgomot de fundal, dar şi în rândul presei, ale căror ştiri şi articole nu mai ajung la publicul ţintă deoarece se pierd într-o mare de informaţii publicate sub anonimat.   

    Oana Ioniţă este Social media manager BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, După Afaceri Premium

     

  • Care este unul dintre motivele principale, greu de crezut, pentru care tot mai multe relaţii sau căsnicii se destramă în ţara noastră? Aproape jumătate dintre acestea se încheie din acest motiv

    Un studiu publicat în luna februarie de BCR şi compania de cercetare de piaţă Unlock Research, despre care am scris în ediţia aceasta a revistei, vorbeşte despre faptul că 43% dintre despărţirile din România au ca motiv principal banii. Nu infidelitatea, nu lipsa de afecţiune, nu certurile pe „nu mai eşti ca la început”, ci Excelul necompletat, cardul comun neclar, cheltuielile care n-au fost discutate.

    Este mai bine faţă de anul trecut, când bugetul era principalul motiv de despărţire (de data aceasta, a fost surclasat de infidelitate), dar asta indică ceea ce discutam mai demult aici – respectiv faptul că natalitatea, sau lipsa ei, mai degrabă, este cauzată şi de o problemă generaţională legată de bani. Practic, generaţiile care ar trebui să se concentreze pe familii acum simt încă presiunea banilor – milenialii, de pildă, care s-au confruntat cu crize şi pentru care cariera a fost mai mereu pe primul plan. Când sunt două persoane cu viziuni diferite, poate cu „sechele” cauzate de lipsa banilor, e greu să cazi de acord asupra bugetului. Dincolo de asta, am crescut cu ideea că despre bani nu se vorbeşte la masă. Sau în public. S-au spus atâtea despre dragoste, despre încredere, despre fidelitate.

    Mai puţin despre cum arată un buget în doi, un plan comun sau o conversaţie sinceră despre cine plăteşte ce, cine economiseşte şi cum ne gestionăm viitorul împreună. Chiar şi acum acesta este un subiect tabu – cine ar trebui să plătească masa la restaurant? Este în continuare o responsabilitate masculină? Paradoxal, iubirea ne vine uşor – dar bugetul ne încurcă. Suntem o societate care valorizează povestea romantică, dar care nu a fost învăţată să gestioneze partea logistică a unei relaţii. Mai ales financiară. Studiul BCR mai arată că 78% dintre respondenţi spun că iau deciziile financiare în cuplu împreună. Dar când vine vorba de fond de urgenţă, doar două treimi dintre cupluri spun că au unul. Când e vorba de bani puşi deoparte pentru vacanţe sau pentru micile plăceri, doar 48% fac asta.

    Cei mai mulţi parteneri nu-şi spun salariul real imediat. Nu pentru că ascund ceva grav, ci pentru că nu au fost obişnuiţi să discute despre bani ca despre un proiect comun. E încă un subiect stânjenitor, chiar şi în 2025.  Adina Vlad, sociolog şi managing partner la Unlock, explică simplu: dacă nu ai o viziune comună asupra vieţii – de la cât cheltuiţi până la ce visaţi să construiţi împreună – armonia e fragilă. Şi poate că aici e cheia. Nu ne lipseşte neapărat iubirea, ci fundaţia pe care construim împreună. Un plan financiar comun – oricât de sec ar suna – e, de fapt, un act de încredere. Dacă nu eşti dispus să discuţi despre bani, cum poţi spune că faci un plan de viaţă împreună? O prietenă din Germania, căsătorită de cinci ani, mi-a spus că el şi soţia au plan financiar anual, tabelat, cu obiective clare.

    Au şi fond de urgenţă, şi economii pentru vacanţă, şi un cont comun pe care îl revizuiesc trimestrial. Fără drame, fără ascunzişuri, fără ruşine. Acolo, a discuta despre bani e la fel de normal ca a discuta despre vreme. În România, în schimb, pare că avem o relaţie tensionată cu banii. Nu ne ajung. Nu vorbim despre ei. Şi ne e ruşine să recunoaştem când nu ştim să-i gestionăm. Într-o ţară în care inflaţia a erodat încrederea în puterea de cumpărare, în care preţul unui copil devine un calcul la rece şi în care prea mulţi oameni trăiesc „de la un salariu la altul”, banii nu sunt doar o problemă de cuplu – sunt o problemă de societate. Poate de asta nici nu facem copii.

    Poate de asta ne căsătorim mai târziu. Sau deloc. Nu pentru că am pierdut încrederea în iubire, ci pentru că ne-am pierdut siguranţa. În acelaşi studiu, 37% dintre români au spus că vor merge la mai puţine nunţi în 2025. De ce? Nu pentru că nu mai cred în dragoste. Ci pentru că nu mai văd sensul cheltuielilor mari, fără plan. Poate că romantismul e în criză nu din lipsă de emoţie, ci din lipsă de structură. Banii nu rezolvă tot, dar fără o conversaţie clară despre bani, multe relaţii se duc în direcţii opuse. Poate că viitorul relaţiilor stabile nu stă într-un inel cu diamant sau într-o vacanţă în Bali, ci într-un buget lunar asumat împreună. Un Excel partajat. Iar întrebarea de pus la începutul unei relaţii n-ar trebui să fie doar 

    „Unde ne vedem peste 5 ani?”, ci şi: „Tu cum îţi gestionezi banii? Şi cum vrei să-i gestionăm, dacă suntem împreună?”  



    Ioana Matei este Editor-Şef, Business Magazin

  • Pentru noile generaţii, companiile sunt obligate să le asigure un job, să le ofere o experienţă şi un salariu cât mai mare

    Ce spune Bogdan Badea, CEO al eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online de pe piaţă:

    • Noile generaţii îşi schimbă jobul mult mai repede decât ne aşteptăm. Cei care au sub trei ani vechime îşi schimbă locul de muncă o dată la mai puţin de şase luni; cei cu 3-5 ani vechime – o dată pe an; iar cei cu 5-10 ani – o dată la un an şi jumătate.

    • Pe piaţa muncii se remarcă, în ultima perioadă, o intrare mult mai timpurie: tinerii îşi caută un loc de muncă mult mai devreme.

    • Foarte puţini tineri mai aşteaptă să termine facultatea fără să se angajeze.

    • Nu mai contează ce studii ai – acestea au devenit irelevante pentru anumite industrii sau sectoare economice: retail, HoReCa, logistică, call-centere.

    • Specialiştii din anumite domenii sunt cei mai căutaţi – sunt şi vor fi din ce în ce mai bine plătiţi.

    • Cu foarte puţine excepţii, companiile nu plătesc în plus pentru studiile pe care le ai.

    Cam aşa arată, în rezumat, o parte din piaţa muncii, cel puţin pentru noua generaţie, în primul trimestru din 2025. Companiile – mai ales cele din retail, HoReCa, logistică, call-centere – se confruntă cu fluctuaţii de personal pe zona de entry-level de până la 50%.

    Tinerii vin la un job pentru „fun”, mai degrabă ca să nu stea acasă, să câştige nişte bani şi să bifeze o primă experienţă în CV. Dacă cineva stă mai mult de şase luni în primul job, este o minune. Această situaţie nu este specifică doar României, ci se regăseşte în toate pieţele vestice.

    Chiar dacă firmele pledează pentru stabilitate şi pentru a păstra angajaţii o perioadă mai lungă de timp, de la un anumit nivel încolo nu sunt dispuse să recompenseze acest lucru printr-o creştere substanţială a salariilor. Dacă vrei o creştere rapidă a salariului, cea mai bună variantă este să te mişti foarte repede de la o companie la alta, de la un job la altul, obţinând astfel, la fiecare şase luni, o majorare salarială de 10–20%. Dacă tragi linie, ceea ce câştigi prin schimbarea frecventă a locului de muncă nu vei obţine niciodată rămânând într-un singur job pe termen lung. Desigur, acest model funcţionează doar până la un anumit punct, pentru că atunci când cineva îţi analizează CV-ul şi observă o schimbare de job la fiecare şase luni sau un an, s-ar putea să te considere un simplu „vânător” de salarii mai mari. Pentru foarte multe joburi, studiile contează foarte puţin. De altfel, România este pe ultimele locuri în Europa – chiar pe ultimul loc – în ceea ce priveşte angajarea într-un domeniu pe baza studiilor specifice.

    Sunt cazuri în care inginerii lucrează în call-centere, absolvenţii de Litere sunt angajaţi în HoReCa sau nu este necesar să termini Politehnica, Matematica ori Cibernetica ca să ocupi o poziţie de programator. Bogdan Badea de la eJobs atrage atenţia că piaţa românească nu oferă consiliere adecvată pentru a-i ghida pe tineri către un domeniu, o şcoală sau o facultate care să-i sprijine ulterior în ceea ce îşi doresc să facă. Mulţi aleg o facultate doar din obligaţie, iar apoi ajung să lucreze într-un domeniu care nu are nicio legătură cu studiile urmate.

    Sunt domenii – cum ar fi HoReCa – în care poţi câştiga, imediat după angajare, mai mulţi bani decât dacă ai termina o facultate şi ai lucra, de exemplu, într-o bancă. Faptul că tot mai mulţi tineri intră pe piaţa muncii de la vârste din ce în ce mai mici arată că banul începe să conteze tot mai mult, iar oamenii se uită la salarii şi la modalităţile prin care pot câştiga mai mult, mai repede. Întrucât nu există o diferenţă semnificativă pe piaţa muncii în funcţie de şcoala absolvită, tinerii încep să se îndrepte către şcoli mai uşoare, mai lejere, iar ulterior vizează sectoarele care plătesc cel mai bine. Necesarul de „gulere albe” devine din ce în ce mai ridicat, însă piaţa se restrânge, ceea ce pune o presiune tot mai mare pe creşterea salariilor.

    Inteligenţa artificială, ChatGPT, automatizarea, robotizarea şi digitalizarea îşi vor pune amprenta asupra pieţei muncii în mod semnificativ în următorii ani – nu chiar de mâine. Până atunci, pentru noile generaţii joburile sunt doar nişte experienţe. Ei consideră că firmele le sunt datoare să le ofere aceste experienţe. Modul lor de a privi munca este mai degrabă socialist decât capitalist: companiile trebuie să aibă grijă de ei, exact cum, în comunism, societatea avea grijă de oameni.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Dragoste în vremea bugetului

    Un studiu publicat în luna februarie de BCR şi compania de cercetare de piaţă Unlock Research, despre care am scris în ediţia aceasta a revistei, vorbeşte despre faptul că 43% dintre despărţirile din România au ca motiv principal banii. Nu infidelitatea, nu lipsa de afecţiune, nu certurile pe „nu mai eşti ca la început”, ci Excelul necompletat, cardul comun neclar, cheltuielile care n-au fost discutate. Este mai bine faţă de anul trecut, când bugetul era principalul motiv de despărţire (de data aceasta, a fost surclasat de infidelitate), dar asta indică ceea ce discutam mai demult aici – respectiv faptul că natalitatea, sau lipsa ei, mai degrabă, este cauzată şi de o problemă generaţională legată de bani. Practic, generaţiile care ar trebui să se concentreze pe familii acum simt încă presiunea banilor – milenialii, de pildă, care s-au confruntat cu crize şi pentru care cariera a fost mai mereu pe primul plan. Când sunt două persoane cu viziuni diferite, poate cu „sechele” cauzate de lipsa banilor, e greu să cazi de acord asupra bugetului. Dincolo de asta, am crescut cu ideea că despre bani nu se vorbeşte la masă. Sau în public. S-au spus atâtea despre dragoste, despre încredere, despre fidelitate. Mai puţin despre cum arată un buget în doi, un plan comun sau o conversaţie sinceră despre cine plăteşte ce, cine economiseşte şi cum ne gestionăm viitorul împreună. Chiar şi acum acesta este un subiect tabu – cine ar trebui să plătească masa la restaurant? Este în continuare o responsabilitate masculină? Paradoxal, iubirea ne vine uşor – dar bugetul ne încurcă. Suntem o societate care valorizează povestea romantică, dar care nu a fost învăţată să gestioneze partea logistică a unei relaţii. Mai ales financiară. Studiul BCR mai arată că 78% dintre respondenţi spun că iau deciziile financiare în cuplu împreună. Dar când vine vorba de fond de urgenţă, doar două treimi dintre cupluri spun că au unul. Când e vorba de bani puşi deoparte pentru vacanţe sau pentru micile plăceri, doar 48% fac asta. Cei mai mulţi parteneri nu-şi spun salariul real imediat. Nu pentru că ascund ceva grav, ci pentru că nu au fost obişnuiţi să discute despre bani ca despre un proiect comun. E încă un subiect stânjenitor, chiar şi în 2025.  Adina Vlad, sociolog şi managing partner la Unlock, explică simplu: dacă nu ai o viziune comună asupra vieţii – de la cât cheltuiţi până la ce visaţi să construiţi împreună – armonia e fragilă. Şi poate că aici e cheia. Nu ne lipseşte neapărat iubirea, ci fundaţia pe care construim împreună. Un plan financiar comun – oricât de sec ar suna – e, de fapt, un act de încredere. Dacă nu eşti dispus să discuţi despre bani, cum poţi spune că faci un plan de viaţă împreună? O prietenă din Germania, căsătorită de cinci ani, mi-a spus că el şi soţia au plan financiar anual, tabelat, cu obiective clare. Au şi fond de urgenţă, şi economii pentru vacanţă, şi un cont comun pe care îl revizuiesc trimestrial. Fără drame, fără ascunzişuri, fără ruşine. Acolo, a discuta despre bani e la fel de normal ca a discuta despre vreme. În România, în schimb, pare că avem o relaţie tensionată cu banii. Nu ne ajung. Nu vorbim despre ei. Şi ne e ruşine să recunoaştem când nu ştim să-i gestionăm. Într-o ţară în care inflaţia a erodat încrederea în puterea de cumpărare, în care preţul unui copil devine un calcul la rece şi în care prea mulţi oameni trăiesc „de la un salariu la altul”, banii nu sunt doar o problemă de cuplu – sunt o problemă de societate. Poate de asta nici nu facem copii. Poate de asta ne căsătorim mai târziu. Sau deloc. Nu pentru că am pierdut încrederea în iubire, ci pentru că ne-am pierdut siguranţa. În acelaşi studiu, 37% dintre români au spus că vor merge la mai puţine nunţi în 2025. De ce? Nu pentru că nu mai cred în dragoste. Ci pentru că nu mai văd sensul cheltuielilor mari, fără plan. Poate că romantismul e în criză nu din lipsă de emoţie, ci din lipsă de structură. Banii nu rezolvă tot, dar fără o conversaţie clară despre bani, multe relaţii se duc în direcţii opuse. Poate că viitorul relaţiilor stabile nu stă într-un inel cu diamant sau într-o vacanţă în Bali, ci într-un buget lunar asumat împreună. Un Excel partajat. Iar întrebarea de pus la începutul unei relaţii n-ar trebui să fie doar 

    „Unde ne vedem peste 5 ani?”, ci şi: „Tu cum îţi gestionezi banii? Şi cum vrei să-i gestionăm, dacă suntem împreună?”  



    Ioana Matei este Editor-Şef, Business Magazin

  • Harry Meintassis, Partener, Meintassis Partners: Uniţi rămânem!

    Mimţim cu toţii. Ne devastează societăţile şi relaţiile. Mai mult ca niciodată.

    Diviziune. Fragmentare. Un sentiment de degradare în politică, în instituţiile noastre şi în leadership. Avem nevoie de un nou ethos al unităţii, deoarece societatea noastră trece printr-o mare poartă a isto-riei. Să-l definim:

    1. Istoria Umanităţii a fost mereu despre Cicluri

    Avem nevoie de perspectivă. Istoria funcţionează în „sezoane”, nu este prima dată când trecem printr-o perioadă de tulburări şi cu siguranţă nu va fi ultima… Am intrat în ceea ce istoricul Niel Howe a numit Al Patrulea Timp – o „criză” caracterizată prin agitaţie socială şi prăbuşirea instituţiilor. Această „criză” va dura până la sfârşitul anilor 2020, după care va începe o nouă perioadă de prosperitate. Oricât de du-reroasă ar fi această tranziţie, ea este şi o sursă de oportunităţi.

    2. Construirea Încrederii în Viitor

    Avem urgent nevoie de o nouă poveste inspiraţională despre ceea ce este posibil. O direcţie clară, plină de speranţă. Speranţa nu este credinţă oarbă, ci convingerea neclintită că putem face mai bine – la locul de muncă, în politică, în instituţii. Nu trebuie să ne pierdem încrederea în umanitate, nici să permitem fricii şi pesimismului să alimenteze tribalismul. Fără speranţă, instituţiile se prăbuşesc sub greutatea individualismului. Speranţa nu este un slogan gol – ea cere leadership autentic şi muncă asiduă.

    3. Navigarea prin Lumea Post-Adevăr

    Ce alimentează polarizarea? Este vorba doar despre dezacorduri raţionale? Nu chiar… Cele mai aprinse dispute implică convingeri morale profunde. Unii spun că nu există adevăr obiectiv, că totul este relativ. Sigur, fiecare are propria experienţă de viaţă, dar răspunsul este oare relativismul moral? Există încă bine şi rău. Trebuie să căutăm adevărul, frumuseţea şi binele, aşa cum sugera Platon. Dar cum putem avea aceste conversaţii dificile?

    4. Cultivarea Empatiei Strategice

    Mulţi cred că empatia este „moale”, dar adevărata empatie este o forţă incredibilă. Pentru a construi punţi, trebuie să vedem dincolo de propria perspectivă îngustă. Să înţelegem durerea, temerile nespuse şi motivaţiile ascunse ale celorlalţi. De prea multe ori criticăm lipsa de înţelepciune a altora, dar cât de bine ascultăm cu adevărat? Cât de des vedem în spatele unei opinii o poveste umană? Cât de des ne întrebăm: „De ce cred ei asta?”?

    5. Fii un Războinic Înţelept

    Liderii înţelepţi dau dovadă de reţinere. Ei nu îşi umilesc adversarii. Înţeleg că, deşi pot „câştiga o bătălie”, nu trebuie să „piardă oamenii”. Ei arată respect, oferă demnitate.

    Să nu condamnăm cealaltă parte ca fiind ignorantă, leneşă sau imorală. Să plecăm de la premisa că sunt cel puţin la fel de inteligenţi ca noi. Să le interpretăm ideile cu cea mai mare generozitate. Să „întărim” argumentele celeilalte părţi înainte de a le combate. Să ne luptăm cu toată inima? Da. Dar adevărata victorie este cea care depăşeşte câştigurile pe termen scurt.

    6. Acceptarea Paradoxului şi Ambiguităţii ca Parte Inevitabilă a Vieţii

    Tradiţie vs Schimbare, Supravieţuire vs Creştere, Naţiuni vs Lumea, Libertate vs Responsabilitate… Trebuie să navigăm între idei opuse, folosind gândirea polarităţii. Să ieşim din mentalitatea „alb-negru” şi să găsim sinteze creative. Aceasta este un semn de maturitate intelectuală.

    7. Competenţa înaintea Ideologiei

    Trebuie să depăşim vechile bătălii ideologice şi să ne concentrăm pe îmbunătăţirea concretă a vieţilor oamenilor. Ideologiile ne dau impresia că suntem „de partea corectă a istoriei”, dar ne orbesc în faţa re-alităţilor complexe. În schimb, trebuie să ne concentrăm pe soluţii care generează progres real. Să re-ducem suferinţa. Să ajutăm oamenii să trăiască mai bine.

    8. Unitatea nu Înseamnă Uniformitate

    Organizaţiile şi societăţile sănătoase sunt ecosisteme vii, diverse şi bogate, precum o pădure tropicală. Unitatea necesită deschidere şi diversitate, toleranţă, dar şi valori comune – excelenţă, iubire pentru oameni şi decenţă. Competiţia ideilor este un lucru minunat. Să cultivăm minţi independente, care preţuiesc libertatea de gândire şi explorarea deschisă a ideilor. Să învăţăm arta dialogului. Să avem curajul de a ne contrazice propriul grup.

    9. Prima şi cea mai importantă luptă nu este cu duşmanii noştri, ci cu noi înşine.

    Cu toţii avem propriile prejudecăţi şi convingeri. Întrebarea nu este „cum să nu avem convingeri puter-nice”, ci cum să avem curajul şi înţelepciunea de a le îmbunătăţi. Să acceptăm că tensiunile dintre idei generează idei mai bune. Să testăm convingerile noastre în lumina noilor informaţii. Fără a ne trăda valorile, să integrăm perspective diverse. Să ne apropiem, fără teamă, de cealaltă parte.

    Vechea paradigmă moare şi ceva nou aşteaptă să se nască. Avem nevoie de un nou ethos de leadership – unul care uneşte, nu care dezbină.

    Lumea are nevoie de noi toţi.   

  • Companiile evită cât pot de mult să facă angajări din cauza unei pieţe a muncii birocratice, care favorizează mai degrabă o retorică de angajare la stat decât una antreprenorială

    Ce fel de economie are România în acest moment? O economie antreprenorială sau o economie bugetară? Dacă ne uităm la numărul de firme, 899.000 sunt firme mici, mijlocii şi micro. La polul opus, primele 1.000 de companii cele mai mari din România realizează aproape jumătate din cifra de afaceri totală din business. Deşi, din punct de vedere fiscal, al impozitelor şi taxelor pe companii, România stă bine, chiar foarte bine, din punct de vedere al birocraţiei stăm foarte prost. Taxele mici sunt anulate de forţa văzută şi mai puţin văzută a birocraţiei bugetare, care devine din ce în ce mai fanariotă şi îşi consolidează poziţia în fiecare an. La un moment dat, antreprenorii se satură de a face business şi pur şi simplu nu mai vor să crească, nu mai vor să facă investiţii, nu mai vor să facă angajări, nu mai vor să se lupte şi cu statul, şi cu angajaţii. Pe lângă faptul că taxele pe muncă sunt mari, companiile se confruntă şi cu legislaţia muncii, care, în România, favorizează angajatul. Poate că aşa şi trebuie să fie, pentru a mai tempera puterea patronilor, a managementului, a acţionarilor. Un angajat poate să plece când vrea el, practic peste noapte, în schimb, o companie nu-l poate concedia oricând doreşte. România a ajuns pe un platou de 350-400 de miliarde de euro PIB pe an, adică valoarea adăugată realizată în business şi economie într-un an. Având în vedere incertitudinea în care a intrat lumea capitalistă, lebedele negre şi tensiunile geopolitice care au cuprins lumea occidentală, costurile ridicate de finanţare şi dobânzile mari, foarte multe companii nu mai riscă să investească, nu mai riscă să crească prin expansiune organică, ci doar, cel mult, prin achiziţia altor companii. O piedică în calea creşterii pe piaţa locală este legislaţia muncii, care este mai degrabă o legislaţie de stat decât una antreprenorială. Discutând cu un avocat pe această temă, el mi-a semnalat faptul că firmele preferă să angajeze doar strictul necesar, pentru a nu se confrunta ulterior cu probleme cu angajaţii atunci când vremurile de business s-ar putea să nu fie favorabile şi să ajungă în situaţia în care trebuie să facă restructurări de personal. Poate că piaţa muncii ar fi mai dinamică, ar apărea mai multe posturi pe piaţă, dacă, în momentul în care face o angajare, compania ar şti exact costurile pe care trebuie să le plătească în cazul unei concedieri şi să le bugeteze de la început. Adică să renunţe la un angajat de pe o zi pe alta, plătind un cost stabilit iniţial între părţi: 3, 5, 10, 12 sau 24 de salarii compensatorii. Avocatul spune că, dacă ar exista această variantă, companiile ar angaja mult mai mulţi oameni şi ar oferi salarii mai mari, având siguranţa că pot renunţa la angajaţi atunci când vremurile economice nu sunt favorabile. Aceasta ar permite firmelor să-şi gestioneze mai eficient resursele, fără a fi nevoite să ajungă în tribunale, unde litigiile pot dura luni sau chiar ani. Legislaţia muncii din România favorizează contractele pe perioadă nedeterminată, iar pentru o companie, operarea unor restructurări de personal poate fi un adevărat coşmar. Din teama de procese îndelungate, de proteste sau de reacţiile de pe platformele de social media, companiile preferă să opereze cu un număr minim de angajaţi şi să facă recrutări doar în situaţii absolut necesare. Economiile moderne sunt extrem de dinamice, iar revoluţiile tehnologice afectează industrii întregi. Firmele au nevoie de flexibilitate pe piaţa muncii, astfel încât să poată face angajări şi concedieri fără complicaţii juridice. Modelul de business al unei companii poate fi valabil astăzi, dar, peste doi ani, lucrurile se pot schimba radical, iar ceea ce era un succes poate deveni o pierdere. În acest context, companiile evită concedierile colective şi încearcă să ajungă la înţelegeri amiabile cu angajaţii afectaţi, în loc să se implice în procese lungi şi costisitoare. O reglementare clară şi predictibilă a pieţei muncii ar permite creşterea businessurilor, dezvoltarea economiei şi sporirea locurilor de muncă. Dacă firmele ar şti de la început costul concedierii unui angajat, ar avea mai multă încredere să angajeze, iar acest lucru ar duce la creşterea investiţiilor şi a salariilor. Din păcate, mentalitatea celor care reglementează piaţa muncii este încă bazată pe ideea unui loc de muncă pe viaţă, mai apropiat de sectorul public decât de economia privată. Cu excepţia celor care aleg cariere în sectorul public, majoritatea angajaţilor, în special tinerii, îşi doresc o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte locurile de muncă. Pentru mulţi dintre ei, cariera profesională este doar o succesiune de experienţe, în timp ce, pentru companii, procesul de recrutare şi gestionare a personalului devine o povară birocratică. În aceste condiţii, multe companii renunţă la ideea de a face noi angajări, mai ales într-un context economic şi geopolitic tensionat. Pentru ca businessurile să crească, pentru ca salariile să crească şi economia să se dezvolte, în condiţiile în care taxele şi impozitele nu mai au loc de reducere, singura soluţie este flexibilizarea pieţei muncii. O companie ar trebui să poată intra şi ieşi de pe piaţa muncii, având de la început claritatea costurilor pe care şi le asumă cu fiecare angajat. Pentru ca România să-şi dubleze PIB-ul, este nevoie de o piaţă a muncii mai flexibilă, care să permită reluarea angajărilor, creşterea salariilor şi dezvoltarea businessurilor.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Ce contează cel mai mult în construcţia unei cariere de succes? Norocul? Efortul? Empatia? Re-sponsabilitatea? Încrederea?

    „«Be the change you wish to see in the world» este un citat atribuit lui Mahatma Gandhi care mă inspiră de mulţi ani. Pentru mine, este un îndemn la asumarea unei contribuţii pozitive în societate şi despre de-terminarea de a urma o cale morală şi empatică. De multe ori ne plângem de neajunsurile altora şi de condiţiile potrivnice, în loc să ne uităm întâi în oglindă. Dacă fiecare dintre noi am urma cu consecvenţă acest motto, cred că lumea ar fi un loc mai bun”, spune Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România. Este un răspuns la întrebările adresate de BUSINESS Magazin, pentru realizarea ediţiei din acest an a catalogului 100 Cele mai puternice femei de afaceri din România. 100 de filosofii, de poveşti, de elemente cheie care marchează parcursul profesional iconic al fiecăreia dintre aceste doamne. Dar, mai mult decât atât, răspunsurile pe care le-au oferit ilustrează gândurile, aspiraţiile, ţelurile, ce le inspiră, ce le mo-tivează, felul în care abordează leadeshipul şi îşi şlefuiesc abilităţile pe care le au, cum se implică pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business. 

    Am aflat astfel, că nu există o reţetă universal valabilă care să garanteze succesul şi liderii, în general, au nevoie de toate ingredienele amintite în titlu, dar şi de altele, cum ar fi curiozitatea, energia, cooptarea echipelor, asertivitatea, inventivitatea. „Voi găsi o cale sau voi face una”, spune Gabriela Nistor, CEO al Salt Bank. „De-a lungul timpului, am înţeles că nicio provocare nu vine fără o soluţie. Poate că nu e mereu evidentă, poate necesită mai mult efort sau creativitate, dar există. Şi, dacă nu o găsim, o putem crea noi. Este vorba despre determinare şi rezilienţă. Nu cred că ar trebui să ne lăsăm copleşiţi de incer-titudini. Ar trebui să ne bucurăm de faptul că suntem aici, că avem o nouă zi înainte. E tot ce ne trebuie pentru a găsi calea sau a ne construi propria cale”, adaugă Gabriela Nistor. 

    Anca Radu, Operations Improvement Director în cadrul Pepco, are o perspectivă similară şi spune că o inspiră un citat al lui Nelson Mandela: „Întotdeauna pare imposibil până când este realizat”. Acest citat surprinde perfect, adaugă ea, abordarea sa atât în afaceri, cât şi în viaţă. „Succesul nu este despre vi-teză, ci despre perseverenţă, creştere, adaptabilitate şi dorinţa de a merge mai departe, indiferent de provocări. Pe lângă aceste trăsături, citatul subliniază şi importanţa câtorva atitudini esenţiale: menţi-nerea unei perspective pozitive, încrederea în sine şi o minte deschisă, deoarece uneori credinţele şi percepţiile ne pot limita.”

    Acelaşi ingredient – perseverenţa – în construcţia unui parcurs profesional ascendent este obligatori şi în opinia Danielei Shah, cofondator şi director de dezvoltare, al agenţiei de turism Eturia. „Ai reuşit, con-tinuă. N-ai reuşit, continuă!” este o filozofie atribuită atât lui Rudyard Kipling, cât şi lui Fridtjof Nansen. „Acest principiu mă motivează că nu există eşec, ci doar paşi necesari spre reuşită. Aş merge şi mai de-parte în acelaşi spirit: mă regăsesc în povestea lui Thomas Edison, care, întrebat cum s-a simţit după 1.000 de încercări eşuate de a inventa becul, a răspuns ferm: <Nu am eşuat de 1.000 de ori. Pur şi simplu, becul a fost o invenţie cu 1.000 de paşi.> Cam aşa văd şi eu lucrurile – orice obstacol e doar o lecţie, un pas înainte. Nu plec niciodată de la premisa că nu se poate.” 

    Învăţarea continuă şi curiozitatea neobosită este un alt fir roşu prezent permanent în evoluţia liderilor de succes. Indiferent de vârstă. Ema Iftimie, managing director la Globalworth România, subliniază cât de importantă este învăţarea continuă şi deschiderea faţă de expertiza celor din jur. „Într-o poziţie de lead-ership, capacitatea de a asculta şi de a învăţa de la cei mai buni este esenţială pentru dezvoltarea per-sonală şi profesională. Această abordare subliniază faptul că, prin acumularea de cunoştinţe şi experi-enţe, ne putem transforma în propriii experţi, capabili să luăm decizii informate şi să conducem cu în-credere, ceea ce am speranţa că reuşesc să fac în fiecare zi”, spune Ema Iftimie.

    Cele 100 de poveşti pe care le reuneşte şi ediţia din acest an a catalogului sunt dovada clară că doam-nele joacă un rol important în mediul de business în România. Şi chiar dacă poziţiile de leadership nu sunt ocupate în mod egal de femei şi bărbaţi şi există în continuare diferenţe salariale – nu numai în România, ci şi la nivel mondial – lucrurile se schimbă. Poate nu suficient de rapid. Dar, aşa cum observă şi Manuela Mancaş, founder & managing director al firmei de cercetare AHA Moments, „sunt tot mai multe femei în rândul milionarilor şi miliardarilor din lume, dar şi în poziţii de leadership. Va exista o schimbare în viitor în modul în care se vor comporta şi dezvolta afacerile, doar pentru că tot mai multe femei ajung în aceste poziţii.”

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • Timur Turlov, CEO al Freedom Holding Corp: Viitorul este AI – Care este rolul inteligenţei artificiale în economia viitorului

    Sunt convins că inteligenţa artificială va deveni o componentă indispensabilă a vieţii noastre, chiar dacă acest lucru ar putea dura mai mult decât se estimează. AI deja rezolvă probleme extrem de complexe. Totuşi, integrarea sa în mediul de afaceri necesită o abordare atentă, timp şi efort susţinut.

    Este important de menţionat că inteligenţa artificială nu este o invenţie recentă. Mai mult, conceptul nu are o definiţie universal acceptată. AI poate însemna analiza big data, modelarea structurilor lingvistice sau învăţarea automatizată. Indiferent de interpretare, un lucru este cert: are un potenţial uriaş pentru optimizarea proceselor complexe. Poate oferi soluţii rapide, eficiente şi precise acolo unde, în trecut, era necesar un efort uman considerabil.

     în mediul de afaceri. Tot mai multe companii explorează potenţialul inteligenţei artificiale pentru a spori eficienţa şi calitatea serviciilor oferite. De exemplu, în cadrul băncii noastre implementăm soluţii avansate de automatizare a proceselor de conformitate pentru tranzacţii şi clienţi. Datorită tehnologiilor AI, operaţiuni care altădată necesitau zile întregi sunt acum finalizate în doar câteva minute. Acest progres nu doar că optimizează fluxurile de lucru, dar şi îmbunătăţeşte semnificativ experienţa utilizatorilor, oferindu-le soluţii mai rapide, mai precise şi mai sigure. 

     xperienţa personală cu ChatGPT. Folosesc ChatGPT ca resursă de referinţă şi am descoperit că acesta poate fi extrem de util. Recent, a reuşit să contrazică opinia unui grup de avocaţi de top din New York. După o scurtă sesiune de întrebări şi răspunsuri, s-a dovedit că informaţiile furnizate de AI erau corecte, iar argumentele sale – bine fundamentate. Desigur, inteligenţa artificială nu este perfectă – există situaţii în care poate genera răspunsuri eronate. Totuşi, cheia pentru obţinerea celor mai bune rezultate constă în formularea clară şi precisă a întrebărilor, precum şi în verificarea informaţiilor din surse multiple. Sunt convins că multe activităţi repetitive, în special în domeniul juridic, vor fi automatizate în viitorul apropiat. Cei care vor avea un avantaj competitiv vor fi aceia care ştiu să utilizeze AI în mod eficient. În acest context, “prompt engineering” devine o competenţă esenţială, permiţând utilizatorilor să formuleze întrebări optime şi să obţină răspunsuri precise şi relevante din partea aplicaţiilor de inteligenţă artificială. Pe măsură ce AI evoluează, capacitatea de a interacţiona eficient cu aceste sisteme va face diferenţa între simpla utilizare pasivă şi valorificarea reală a potenţialului pe care îl oferă. 

    Pe măsură ce AI evoluează, capacitatea de a interacţiona eficient cu aceste sisteme va face diferenţa între simpla utilizare pasivă şi valorificarea reală a potenţialului pe care îl oferă.

     în medicină: Cazul CerebraAI. Unul dintre cele mai mari avantaje ale inteligenţei artificiale este capacitatea sa de a îmbunătăţi semnificativ eficienţa muncii. De exemplu, în domeniul sănătăţii, un medic care se confruntă cu un caz rar poate folosi AI pentru a accesa instantaneu cele mai recente protocoale de tratament, recomandări şi cele mai bune practici la nivel internaţional. Astfel, un pacient dintr-o clinică provincială poate beneficia de o calitate a diagnosticării şi de recomandări comparabile cu cele oferite într-un spital de elită. Cu toate acestea, AI trebuie să rămână un instrument de sprijin pentru specialişti, nu un substitut al acestora. Deciziile finale trebuie să aparţină profesioniştilor din domeniu, menţinând astfel responsabilitatea umană în centrul actului medical.  În acest context, Freedom Holding Corp. investeşte activ în startup-uri promiţătoare bazate pe inteligenţă artificială. Printre acestea se numără CerebraAI, o companie din Kazahstan care dezvoltă software capabil să diagnosticheze rapid accidentele vasculare cerebrale. Tehnologia sa poate identifica un AVC în doar 10 minute, crescând semnificativ şansele de recuperare ale pacienţilor. Totuşi, lipsa unui cadru bine structurat pentru integrarea AI în sistemul de sănătate ridică provocări în ceea ce priveşte scalabilitatea acestui model de afaceri. Din fericire, o reformă guvernamentală este planificată, iar aceasta va facilita adoptarea soluţiilor inovatoare de inteligenţă artificială.

     şi piaţa muncii. Deşi există temeri că inteligenţa artificială va conduce la pierderea locurilor de muncă, realitatea este mult mai nuanţată. Experienţa din sectorul financiar demonstrează că, odată cu adoptarea noilor tehnologii, creşte şi cererea pentru specialişti bine pregătiţi. Viitorul aparţine celor care învaţă rapid să integreze AI în activitatea lor, transformând-o într-un aliat valoros. Automatizarea sarcinilor repetitive nu elimină locurile de muncă, ci le redefineşte, oferindu-le profesioniştilor mai mult timp pentru activităţi creative şi strategice.De exemplu, cerinţele autorităţilor de reglementare impuse băncilor comerciale devin tot mai complexe. Acestea nu mai au doar rolul de a transfera bani, ci şi de a asigura conformitatea strictă cu reglementările fiscale şi financiare, ceea ce favorizează dezvoltarea departamentelor IT. În acest context, Kazahstanul beneficiază de un avantaj considerabil datorită digitalizării extinse a bazelor de date publice, care facilitează atât implementarea, cât şi optimizarea soluţiilor bazate pe inteligenţă artificială.

    la nivel naţional şi corporativ. În prezent, asistăm la o tendinţă în creştere de dezvoltare a unor modele naţionale şi corporative de inteligenţă artificială. Tot mai multe companii realizează că prelucrarea internă a datelor le oferă un control mai mare şi o securitate sporită, deoarece nu toate organizaţiile sunt dispuse să îşi partajeze informaţiile cu platforme externe, precum OpenAI. O soluţie viabilă este utilizarea unui model existent ca bază, optimizarea acestuia şi dezvoltarea unei variante personalizate, adaptate cerinţelor specifice ale fiecărei întreprinderi. Cred că în următorii trei până la cinci ani, vom vedea tot mai multe soluţii locale de AI. Guvernele şi marile corporaţii vor investi în dezvoltarea unor sisteme naţionale de inteligenţă artificială, pe care le vor integra în procesele operaţionale, în guvernanţa corporativă şi în analiza datelor. Acesta reprezintă un pas firesc în evoluţia AI, întrucât gestionarea datelor personale sensibile impune un nivel ridicat de încredere, iar infrastructurile AI dedicate asigură o securitate superioară şi o personalizare mai precisă.

    Freedom Holding Corp (FRHC) este un grup internaţional de investiţii listat la bursa NASDAQ şi compania-mamă a brokerului de retail Freedom24. Platforma Freedom24, disponibilă atât în versiunea web, cât şi mobile, oferă investitorilor acces la bursele din SUA, Europa, Asia şi la peste 1 milion de instrumente financiare, inclusiv acţiuni, opţiuni şi 

    ETF-uri. În România, platforma are peste 2.800 de utilizatori, cu un volum total de investiţii de 3 milioane de euro.