BusinessMagazin

Category: Opinii

  • Bani să fie! Că vom găsi un rost pentru ei. (Dacă e democraţie)

    Ani în şir, am auzit cu toţii cât de needucaţi financiar sunt românii, care fac cu banii lucruri nepotrivite, lipsite de sens, de perspectivă pe termen lung. Aşa o fi, dar sunt de părere că pentru a economisi şi investi e necesar să ai cu ce. Cui nu-i ajung banii de la o chenzină la alta – din diferite motive – nu are cum să se gândească să pună într-un „buzunar” fizic sau virtual nimic pentru situaţii neprevăzute, urgenţe, planuri de orice tip, scheme de investiţii, pensii, asigurări. 

    Mai nou, veniturile românilor s-au ridicat suficient deasupra nivelului mării încât să apară informaţii referitoare la avansul numărului de clienţi care economisesc, apetit mai mare pentru asigurări de varii feluri, bani mai mulţi în acţiuni sau un număr tot mai mare de români care cumpără bonduri, finanţând practic statul. 

    Jumătate dintre gospodăriile din România economisesc lunar, dar 57% dintre acestea păstrează banii cash, potrivit Barometrului Datoriilor 2024, realizat de IRES în parteneriat cu Kruk România. Conform acestui studiu, 10% dintre români apreciază că veniturile gospodăriei nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar. La polul opus, 4% dintre români declară că îşi pot permite tot ceea ce îşi doresc, fără restricţii. Majoritatea se concentrează pe strictul nece-sar sau pe un trai decent, fără să-şi permită cumpărarea unor lucruri mai scumpe. 

    În acelaşi timp, în 51% dintre gospodăriile din România se fac economii, mai arată studiul IRES. Suma medie econ-omisită lunar a crescut în 2024 la 1.536 lei, cu 17% mai mult faţă de anul anterior. Cei mai mulţi preferă să păstreze economiile în numerar (57%) sau în contul curent (21%), în timp ce conturile de economii sunt utilizate de 24% din-tre aceştia. Există şi români care preferă să investească în valută (12%), în pensii private (11%) sau în piaţa imobili-ară (5%).

    Un alt studiu arată că în materie de economisire, românii preferă depozitele bancare,  iar nivelul de participare la piaţa de capital este redus, România având cel mai mic nivel al alfabetizării financiare din UE. Numărul românilor care au decis să adere la Pilonul III de pensii a înregistrat o creştere continuă în ultimii ani, totalul activelor nete administrate de cele zece fonduri de pensii facultative existente în piaţă depăşind 950 milioane de euro, arată un amplu proiect de cercetare realizat, în premieră, de Raiffeisen Bank şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. 

    Cercetarea arată că românii cu vârste mai mari de 65 de ani preferă depozitele la termen comparativ cu persoanele mai tinere (< 60 de ani). La polul opus se află tinerii sub 25 de ani, care doar în proporţie de peste 6% preferă depozitele la termen.  Conform datelor analizate, 20% dintre cei care deţin depozite la termen au studii superioare. Printre factorii care favorizează deţinerea unui depozit bancar se numără: nivelul ridicat al educaţiei şi al veniturilor şi stabilitatea locului de muncă, mai arată studiul. Cei care locuiesc în zone urbane cu acces la servicii financiare sunt, de asemenea, mai predispuşi către deţinerea unui depozit la termen. 

    Numărul românilor care au decis să adere la Pilonul III de pensii a înregistrat o creştere continuă. 740.000 de români erau înscrişi în Pilonul III de pensii private facultative la mijlocul anului 2024 şi, din totalul acestora, ponder-ea celor de peste 55 de ani cu pensie facultativă a înregistrat o creştere de la 6%, în 2011, la 22% în 2024. Însă, în ultimii 13 ani, participarea tinerilor sub 35 de ani, la Pilonul III, a scăzut, în timp ce participarea celor cu vârste între 30 şi 44 de ani s-a menţinut relativ stabilă, iar categoria de vârstă mijlocie, 45-54 de ani, a înregistrat o creştere moderată.

    Banii au început să apară în conturile şi buzunarele tot mai multora dintre noi. România a ajuns în cel mai bun mo-ment al istoriei sale, dar gradul de nemulţumire la nivelul populaţiei forfoteşte, reverberează la cote greu de înţeles şi chiar şi perceput pentru cei care trăiesc în bule (aşa cum este şi cazul meu). Cum spune un prieten, românii trăiesc în bule disjuncte. 

    Obişnuiesc să închei materialele de acest fel cu o idee legată de vreo peliculă care are măcar o legătură tangenţială cu subiectul, dar o astfel de abordare pare distopică după primul tur al alegerilor prezidenţiale, nu că n-ar fi destule filme legate de bani. Ci pentru că în faţă se aştern încă două weekenduri cu alegeri, prin urmare mai mult ar trebui să ne gândim la viitor decât la teme frivole, precum filmul pe care să-l mai vedem duminică seara. Ca să putem câşti-ga şi cheltui după puteri şi bunul plac banii, trebuie să votăm gândind (şi, aş adăuga, făcând ce e posibil) să ne păstrăm drepturile, în esenţă democraţia.  ■

    Ioana Mihai-Andrei este Redactor-şef, Business Magazin

  • Marius Pandel, acţionar, AnimaWings: Cum depăşim dificultăţile post pandemice în aviaţie

    Nu e nimic mai neplăcut, în industria aviatică şi cea de ospitalitate, decât să ai zboruri întârziate sau anulate. Nu ni se întâmplă des, dar ni se întâmplă câteodată şi nouă, pentru că în ultimii ani, întârzierile în zboruri sau anulările din motive tehnice au devenit tot mai frecvente, generând probleme pentru călătorii din întreaga lume. Care sunt cauzele care stau la baza acestei situaţii şi ce putem face ca să le putem contracara?

    După perioada pandemiei – în care călătoriile s-au restrâns la strictul necesar în întreaga lume, iar industria turismului a redus peste tot personalul pentru a putea supravieţui – oamenilor le-a revenit dorinţa de a merge în vacanţe, iar calendarele de business s-au umplut din nou de călătorii de afaceri. Dar industria a rămas subdimensionată după perioada pandemiei. Reajustarea echipelor şi a infrastructurii, pentru a face faţă cererii crescute nu s-au putut face suficient de repede.

    Fluxul mare de pasageri şi numărul crescut de zboruri din ultimii doi ani au fost gestionate de un personal insuficient, ceea ce a condus inevitabil la întârzieri şi anulări. Este o problemă complexă şi multidimensională. Industria aviatică, în special, este afectată de infrastructura deficitară, care nu a beneficiat de investiţii în perioada pandemică. 

    Un exemplu relevant este acela al unui aeroport care are capacitatea să primească 30 de avioane pe oră, dar care, în prezent, se confruntă cu cerere pentru 60 de avioane. Această discrepanţă între capacitate şi cerere a dus la aglomerări care afectează întregul sistem. Alt exemplu este cel al aeroportului Otopeni, care ar fi trebuit extins de multă vreme, dar pentru care investiţiile vitale întârzie.

    Dacă în ultimii 2-3 ani s-ar fi realizat extinderile necesare, profitând de reducerea traficului aerian în loc să sufere de pe urma ei, situaţia aeroporturilor ar fi fost diferită. Dar acum sunt doar foarte aglomerate, iar personalul este insuficient şi nu mai este la acelaşi nivel de calificare ca în trecut, pentru simplul motiv că mulţi dintre specialiştii disponibilizaţi în pandemie au decis să urmeze alte cariere. 

    În condiţiile în care aeroporturile lucrează la capacitate maximă, fiecare minut de întârziere contează. Dacă un avion pleacă la timp, dar este nevoit să aştepte 15-20 de minute pentru a ateriza, şi are de efectuat mai multe curse pe zi, întârzierile se acumulează. Până la ultimul zbor, pot ajunge chiar şi la 2 ore, moment în care ultima cursă, conform reglementărilor stricte din aviaţie, ajunge să fie întârziată considerabil sau chiar anulată în unele cazuri din pricina depăşirii timpilor de zbor pe care echipajele sunt obligate să le respecte din raţiuni de siguranţă. În final, nota de plată pentru despăgubiri este suportată în cele mai multe cazuri de către companiile aeriene.

    Un alt aspect crucial este managementul zborurilor. Unele companii aeriene care efectuează mai multe călătorii în fiecare zi cu aceeaşi aeronavă alocă foarte puţin timp între zboruri pentru descărcarea şi încărcarea bagajelor, pentru mentenanţă tehnică ori curăţenie. La operatorii ultra low-cost, această practică este şi mai frecventă, fapt care duce la presiuni suplimentare asupra echipajelor, dar mai cu seamă afectează calitatea condiţiilor de la bord şi chiar a siguranţei.

    Pe lângă problemele ridicate de infrastructura aeroporturilor şi de insuficienţa personalului, problemele tehnice apărute la unul dintre marii producători de avioane au făcut ca multe companii să menţină un număr important de aeronave la sol şi să le suprautilizeze pe cele funcţionale. Aceasta înseamnă că operează cu flote subdimensionate, ceea ce complică şi mai mult situaţia. 

    În aceste condiţii, este evident că problemele din industria aviatică nu se vor rezolva rapid şi cu atât mai puţin de la sine, că e nevoie de curaj, investiţii şi iniţiativă. Aici, vorba chinezului „să priveşti orice criză ca pe o oportunitate” se aplică mai mult decât în orice alt domeniu.

    Compania noastră aeriană, AnimaWings, şi-a început operaţiunile chiar în perioada pandemiei. Cel mai simplu lucru pentru noi ar fi fost să renunţăm, atunci când situaţia globală s-a schimbat atât de dramatic. Dar am perseverat, iar acum suntem în postura de a aduce în ţară, chiar de Ziua Naţională a României, prima aeronavă de pasageri nouă, Airbus A220-300. În următorii ani, flota noastră se va extinde cu 12 aeronave moderne şi noi, configurate şi contractate într-o perioadă vitregă turismului şi călătoriilor, dar extrem de utile pentru călătoriile românilor, acum. 

    Cu aeronavele noastre, ne dorim nu numai să asigurăm cursele necesare pentru destinaţiile de vacanţă populare, pentru toate sezoanele, în parteneriat cu agenţia de turism Christian Tour, care face parte din acelaşi grup de companii ca şi AnimaWings, dar şi să compensăm pentru deficienţele de infrastructură pe rutele interne, de care ne plângem de atâta vreme. Ne dorim să oferim românilor posibilitatea să călătorească între marile oraşe ale României repede şi civilizat, la preţuri corecte. Să deschidem astfel şi turiştilor străini calea către zonele turistice din ţară cu care ne mândrim cu conexiuni aeriene organizate inteligent şi curse aeriene confortabile şi accesibile, fără compromisuri low cost.

    Asta înseamnă să mergi împotriva curentului? Sigur. Pentru că doar împotriva curentului decolează şi aterizează toate avioanele.     

  • Daniela Irimia, master trainer, Vision Consulting: Deşi avem sute de contacte online, de fapt suntem extrem de singuri. Provocările comunicării în social media

    Comunicarea interpersonală începe să fie puternic afectată de modul nostru de viaţă şi mai ales de timpul îndelungat pe care îl petrecem pe reţelele de socializare. Facebook, Instagram, Linkedin, TikToc, YouTube au milioane de utilizatori, dar creatori de conţinut (sau în termeni de comunicare – emiţători) sunt mult mai puţini. 

    Majoritatea conturilor sunt „consumatori”, adică oameni pasivi (receptori în termeni de comunicare) care doar citesc sau urmăresc textele şi materialele video prin care alţii îşi exprimă opiniile. Câţiva aleg să mai răspundă prin comentarii, deci să participe la conversaţie şi din păcate, de cele mai multe ori, într-un mod agresiv. 

    În era digitală în care trăim, reţelele de socializare au devenit un element central în viaţa noastră de zi cu zi. Comunicarea online ne oferă oportunitatea de a interacţiona cu sute de oameni din toate colţurile lumii, într-un mod rapid dar nu şi eficient. Avem senzaţia că păstrăm legătura cu prietenii, familia, foşti colegi, dar realitatea este că avem sute de contacte online şi de fapt suntem extrem de singuri. 

    Noi operăm cu un creier dezvoltat în ultimii 200.000 de ani, iar nevoile noastre personale şi emoţionale au rămas cam la fel. Încă avem nevoie de prezenţa, energia şi atenţia personală a celorlalţi oameni. Doar că azi vorbim extrem de puţin faţă în faţă şi infinit mai mult prin intermediul aplicaţiilor web, iar când ajungem iar faţă în faţă suntem stingheri şi nu ştim despre ce şi cum să ne conectăm şi să comunicăm.

    Un studiu din 2023 arăta ca 93% dintre români petrec cel puţin o oră pe zi în social media, iar 21% dintre aceştia stau chiar mai mult de 4 ore! 

     

    Ce dificultăţi avem atunci când comunicăm pe reţelele de socializare?

    1. Lipsa de comunicare nonverbală atunci când comunicăm prin mesaje text. Comunicarea online elimină componente precum limbajul trupului sau tonul vocii, ceea ce poate duce la interpretări greşite, mai ales atunci când răspundem prin comentarii la o postare. Cu imagini atent alese şi prelucrate excesiv creăm o falsă imagine despre viaţa noastră şi de aici pot să apară alte neînţelegeri şi chiar unii pot manipula uşor percepţia celorlalţi, în funcţie de propriile obiective. 

    2. Riscul de ambiguitate. Mesajele scrise sau postările pot fi interpretate diferit de către diverse persoane, având un potenţial mai mare de a crea confuzie sau conflict. Pentru că nu ştim exact cine este „interlocutorul” nostru, ceea ce spunem pe reţelele de socializare va fi interpretat extrem de diferit de cineva care are valori şi convingeri opuse cu ale noastre…  

    3. Anonimatul şi trolarea. Anonimitatea pe internet încurajează uneori comportamente agresive sau deranjante, ceea ce poate deteriora relaţiile şi provoca stări de stres. Din spatele unui ecran, fiecare poate să spună orice îi trece prin cap, fără teama de consecinţe şi fără sentimentele de jenă sau ruşine pe care le-ar avea într-o interacţiune faţă în faţă. Agresivitatea în comentariile din social media este la cote alarmanete şi uneori pline de „ştiri false”, ca să nu zic opinii nefondate prezentate ca adevăruri absolute. 

    4. Supraexpunerea şi confidenţialitatea. Uneori, comunicarea pe reţelele de socializare poate expune prea multe detalii personale, ceea ce ridică probleme de intimitate şi securitate. Dacă nu suntem atenţi la ceea ce spunem şi arătăm pe reţelele de socializare, riscăm să avem diferite probleme. De exemplu, o poză cu o persoană dezbrăcată şi beată pe plajă are şanse reale de a anula şansa ca aceasta să fie promovată la locul de muncă sau imagini din casa cuiva pot atrage hoţii. 

    Avem nevoie de responsabilitate şi respect atunci când comunicăm şi asta este valabil indiferent de canalele de comunicare. 

    Spun frecvent în cursurile mele de comunicare că noi am învăţat doar să vorbim! Prea puţini ştim să comunicăm eficient şi asertiv. Iar dacă faţă în faţă avem dificultăţi să ne facem ascultaţi şi înţeleşi, în mediul online suntem şi mai deficitari.

    Una din cauze este lipsa de contact fizic. Comunicarea online nu oferă posibilitatea de a simţi prezenţa fizică a celuilalt sau de a interpreta semnale subtile precum contactul vizual sau gesturile, iar asta înseamnă că vreo 90% din comunicare lipseşte. De aici interpretarea eronată şi comenariile pe lângă subiect devin elemente de stres şi conflicte.

    În plus, comunicarea online se poate desfăşura într-un mod asincron, fără a necesita un răspuns imediat, spre deosebire de conversaţiile faţă în faţă, care sunt mai dinamice şi asta duce la o calitate mult mai slabă a relaţiilor şi a coerenţei mesajelor pe care le schimbăm cu ceilalţi.

    Pe reţelele de socializare suntem expuşi la un volum mare de informaţii şi din surse multiple, care pot influenţa percepţiile noastre şi pot duce la filtrarea selectivă a mesajelor. Avem impresia că ştim o mulţime de lucruri dar în realitate nu înţelegem mai nimic. Căutăm doar să ne validăm propriile idei şi opinii, iar ceea ce nu coincide cu harta noastra mentală ne face să reacţionăm agresiv. 

    Provocările comunicării pe reţelele de socializare sunt reale, dar recunoaşterea diferenţelor dintre comunicarea online şi cea faţă în faţă ne poate ajuta să navigăm mai eficient în mediul digital. Este important să fim conştienţi de impactul pe care acest tip de comunicare îl are asupra relaţiilor noastre şi să căutăm un echilibru sănătos între lumea virtuală şi cea reală.

    Ca şi în cazul comunicării faţă în faţă, sugerez ca oricine 

    să-şi susţină punctele de vede cu argumente, cu exemple sau studii relevante pentru a-şi întări poziţia. Contează alegerea cuvintelor simple şi uşor de înţeles, folosirea expresiilor pozitive şi un „ton” respectuos, ceea ce creşte şansa ca mesajele să fie văzute / citite / ascultate cu atenţie şi uşor de înţeles.   

  • Trăim dismorfia financiară în timp real – între trend şi tulburare pentru cei din generaţia Z şi mileniali

    Un nou „trend” pe reţelele sociale, în care tinerii au început să pună sub semnul întrebării cât de bine stau din punct de vedere financiar, a apărut la sfârşitul anului 2023. Fenomenul, denumit „dismorfie financiară” (money dysmorphia), apare atunci când oamenii se simt nesiguri în legătură cu situaţia lor financiară, indiferent de realitatea acesteia. Problema? Acest trend care continuă să aibă popularitate în social media are un impact negativ asupra finanţelor oamenilor, în special asupra generaţiilor mai tinere.

    Deşi ar putea părea doar o altă formă de anxietate indusă de TikTok, dismorfia financiară este o problemă reală care poate determina o persoană să ia decizii greşite sau neinformate. Conform unui studiu recent realizat de Credit Karma, aproape 43% din generaţia Z şi 41% din mileniali afirmă că suferă de o percepţie eronată asupra finanţelor lor.

    Dismorfia financiară este un termen care se referă la o tulburare psihologică în care o persoană are o percepţie distorsionată a relaţiei sale cu banii, similar cu tulburarea dismorfică corporală, dar în context financiar. În esenţă, este vorba despre o percepţie eronată a statutului financiar sau a abilităţii de a gestiona resursele financiare, ceea ce poate duce la un comportament excesiv sau nesănătos legat de bani.

    Pentru noi, cei din generaţia Z, stabilitatea financiară a fost (aproape) la ordinea zilei încă din copilărie. Dacă nu vorbim despre criza financiară din 2008, am trăit fără să ducem grija zilei de mâine, spre deosebire de generaţia părinţilor şi bunicilor noştrii. Problema cu dismorfia financiară este că poate distorsiona şi gândirea cuiva a cărui experienţă de viaţă nu a fost una de plină lipsuri, ci de stabilitate.

    Acest lucru nu sugerează că toţi tinerii din generaţia Z şi milenialii au crescut în case cu stabilitate financiară şi au continuat să ducă o viaţă confortabilă. Ambele generaţii au trecut prin evenimente de tip „o dată în viaţă” sau „definitorii pentru o întreagă generaţie” la vârste fragede. Aşadar, poate nu este surprinzător că mai mult de 40% din ambele generaţii spun că suferă de dismorfie financiară, iar 48% dintre tinerii din Generaţia Z spun că se simt în urmă din punct de vedere financiar şi 59% dintre mileniali simt acelaşi lucru, conform aceluiaşi studiu realizat de Credit Karma.

    Totuşi, problema vine şi din comparaţiile care se fac deja automat în mintea noastră când deschidem orice aplicaţie de socializare de pe telefon: mulţi dintre noi ne analizăm situaţia financiară comparând-o cu a necunoscuţilor de pe reţelele sociale sau chiar cu influencerii/celebrităţile, ceea ce creează sentimente de inadecvare. Se adaugă acestei anxietăţi imaginile de pe reţelele sociale în care oamenii se laudă cu bunuri de lux, călătoresc la clasa întâi spre destinaţii scumpe şi mănâncă în restaurante unde e greu de rezervat. Suntem bombardaţi de acest tip de conţinut, iar această distorsionare între percepţie şi realitate ne împiedică de multe ori să facem paşi concreţi pentru a ne atinge obiectivele financiare. Astfel, nu e greu de înţeles de ce 45% dintre mileniali şi gen Z, conform studiului Credit Karma, au raportat că sunt obsedaţi de ideea de a deveni bogaţi. Când începi cu o evaluare pesimistă a propriului tău viitor, este greu să îţi imaginezi că situaţia ta financiară (chiar şi cariera) va fi mai bună decât este în prezent.

    Această tulburare nu este oficial recunoscută în majoritatea manualelor de diagnostic, dar este totuşi o problemă reală pentru mulţi oameni care se confruntă cu un comportament financiar disfuncţional din cauza unei percepţii greşite a capacităţii lor financiare. Tratamentul pentru money dysmorphia poate include consiliere psihologică, educaţie financiară şi, uneori, terapia cognitiv-comportamentală, pentru a ajuta indivizii să îşi regăsească o percepţie mai sănătoasă şi realistă asupra banilor.    

    Oana Ioniţă este social media manager BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Urmează deceniul chiriilor

    Nimeni nu mai înţelege cum funcţionează piaţa imobiliară. Deşi tranzacţiile scad, preţurile cresc, oferta de aparta-mente noi se reduce pentru că sunt emise mai puţine autorizaţii – în Bucureşti mai deloc, în Cluj nu mai există loc.

    Tranzacţiile scad pentru că oamenii au percepţia că preţurile sunt mari pentru România, asta comparativ cu ce preţuri erau acum 10 ani.

    Sunt proiecte noi unde apartamentele încă nu s-au vândut, dar preţurile nu scad. Conform datelor statistice, în Bucureşti piaţa imobiliară este ieftină având în vedere indicatorul folosit ca termen de comparaţie – numărul de ani în care îţi poţi cumpăra un apartament de două camere cu salariul mediu. Acum ne situăm la şase ani, având în ve-dere că salariul mediu a depăşit 1.000 de euro. În Bucureşti, unde salariul mediu se plasează la 1.200-1.300 de eu-ro, numărul de ani este chiar sub şase.

    Aceasta este situaţia la zi.

    Lucian Azoiţei, de la Forty Management, un dezvoltator imobiliar cu 600 de apartamente construite şi vândute, spu-ne că în Bucureşti preţurile vor creşte, iar ceea ce este acum 4.000 de ero pe metrul pătrat şi pare mult se va duce mult mai sus, şi asta din cauza faptului că oferta de apartamente noi se reduce, având în vedere că primarul Capi-talei nu mai eliberează autorizaţii noi de construcţie.

    Pentru că preţurile vor creşte, pentru că oferta va fi mai redusă, noile generaţii nu prea îşi vor mai permite să-şi achiziţioneze un apartament, care este etalonul de bază în România. Noi suntem cei mai mari proprietari ai Euro-pei, 95% dintre apartamente fiind în proprietate, faţă de 50-60% în Germania.

    Odată ce preţurile apartamentelor vor creşte, lumea tânără va fi nevoită să stea în chirie, aşa cum se întâmplă în pieţele vestice. Aşadar, urmează deceniul chiriei, de fapt deceniile chiriei.

    Ceea ce se întâmplă în Cluj anunţă deja ceea ce se va întâmpla în viitor în toată România, cel puţin în oraşele mari, care reuşesc să atragă oameni tineri.
    Până acum, achiziţia unui apartament, plata unei rate la bancă, chiria, nu erau foarte mari, cel puţin din 2009/2010 încoace, de când s-a prăbuşit piaţa imobiliară, după explozia preţurilor din perioada 2005-2008.

    Corecţia de atunci care a urmat crizei, programul Prima Casă, dezvoltările ulterioare de proiecte noi, ţinerea preţurilor într-o marjă rezonabilă au dat posibilitatea multor tineri să-şi achiziţioneze o locuinţă fără să plătească prea mult, fără să se îngroape în datorii.

    Acum un deceniu, puteai să iei 40.000-50.000 de euro de la bancă, dar acum trebuie să iei pentru acelaşi aparta-ment 70.000-100.000 de euro. Chiar dacă salariile s-au dublat sau chiar triplat, sumele care trebuie împrumutate pentru achiziţia unui apartament au crescut semnificativ.

    Este adevărat că foarte multe tranzacţii se fac cu bani cash, pentru că s-au strâns foarte mulţi bani în ultimii 15 ani din câştigurile obţinute în străinătate, din Bursă, din criptomonede, din videochat, din moşteniri etc. Pentru cei care au bani economisiţi de investit, achiziţia unui apartament este în topul investiţiilor.

    Pentru că preţurile apartamentelor vor creşte, pentru că metrul pătrat construit se scumpeşte, pentru că ofertele de apartamente noi vor scădea ca număr dar nu au cum să scadă ca preţ, piaţa imobiliară va creşte din punctul de ve-dere al preţurilor. Pe acest fond, cererea pentru a sta în chirie va creşte, chiriile vor creşte, iar achiziţia unui aparta-ment nu va mai fi atât de la îndemână.

    La fel s-a întâmplat şi în celelalte capitale europene din zonă. În oraşele puternice nu va mai fi atât de uşor să achiziţionezi o locuinţă dintr-un salariu mediu. Va trebui să ai un salariu mult mai mare pentru acest lucru.

    Oraşele mari deja sunt aglomerate, numărul terenurilor disponibile pentru construcţii noi se reduce, autorizaţiile de construcţie vor fi date din ce în ce mai greu sau chiar deloc (vedem cazul din Bucureşti), presiunea locativă va creşte – adică oamenii trebuie să stea undeva, mai ales noile generaţii de tineri care vin în oraşele mari la şcoală sau să muncească, iar toate aceste lucruri vor pune o presiune pe achiziţia apartamentelor, pe preţuri, pe chirii.

    Pentru noile generaţii, şansa de achiziţie a unui apartament se va reduce, aşa că urmează deceniul, deceniile de chirie.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • De ce suntem prea săraci ca să ne împrumutăm ieftin?

    La prima vedere, ştirile despre faptul că jumătate dintre tranzacţiile imobiliare din România se fac cu bani cash ar putea părea un semn pozitiv, o dovadă a sănătăţii financiare a românilor şi a unei economii rezistente. Totuşi, reali-tatea este mult mai complicată, iar Gabriel Blăniţă, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România, oferă o perspectivă mai nuanţată asupra acestui fenomen, în unul dintre articolele revistei curente.

    „Când ne uităm la piaţa achiziţiilor de locuinţe şi vedem un număr foarte mare de tranzacţii care se întâmplă cash, nu înseamnă că oamenii au foarte mulţi bani şi vin cu sacoşa de bani să cumpere apartamente,” spune Blăniţă. Desigur, există şi acele cazuri izolate, dar ele nu reprezintă majoritatea. Problema fundamentală este alta: dobânzile ridicate din România au făcut ca achiziţiile prin credit ipotecar să fie inaccesibile pentru mulţi. Aşa că piaţa se bazează în mod disproporţionat pe cumpărători care au rezerve semnificative de bani lichizi.

    România se confruntă cu unele dintre cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare din Uniunea Europeană. În 2024, dobânda medie pentru un credit ipotecar în România depăşeşte 7%, comparativ cu ţări precum Polonia sau Cehia, unde dobânzile sunt de aproximativ 5-6%. Aceste diferenţe arată cât de scump este să accesezi finanţare pentru o locuinţă în România. De exemplu, în Germania, dobânzile sunt chiar mai scăzute, situându-se sub 4% în anumite cazuri, ceea ce le face mult mai accesibile pentru o parte mai mare a populaţiei. Motivul pentru aceste dobânzi ridicate este, în primul rând, riscul de ţară, observă Gabriel Blăniţă. „Nu ne putem imagina un scenariu în care per-soana care face un credit la bancă se împrumută la o dobândă mai mică decât se împrumută România ca ţară,” ex-plică el. România are un risc de ţară ridicat, influenţat de dezechilibrele macroeconomice şi de un deficit bugetar mare. În 2024, deficitul bugetar ar putea ajunge la 7%, ceea ce continuă să pună presiune pe costurile de împru-mut. Iar consecinţele sunt profunde. În loc să avem o piaţă dinamică, susţinută de accesul echitabil la finanţare, ne bazăm pe un segment restrâns de cumpărători care dispun de lichidităţi. Asta nu înseamnă doar că preţurile imobil-iare pot rămâne artificial de ridicate, ci şi că marea majoritatea românilor sunt excluşi din visul de a-şi cumpăra o casă prin metode tradiţionale, cum ar fi creditul ipotecar. „Ni se pare că foarte mulţi oameni au bani cash, dar reali-tatea este că foarte puţini îşi permit un credit ipotecar,” subliniază Blăniţă. Această situaţie creează o piaţă dezechilibrată şi vulnerabilă. Dobânzile ridicate fac ca un credit ipotecar să fie un lux, iar românii care nu au economii nu prea au şanse să îşi realizeze „visul ancestral românesc” de a avea locuinţa lor. „Dacă am avea o inflaţie de 2-3% şi nişte credite ipotecare cu dobânzi de până la 5%, situaţia ar fi mult mai accesibilă pentru oamenii obişnuiţi,” adaugă Blăniţă, sugerând că o economie mai stabilă ar putea transforma complet peisajul imobiliar.

    Mai mult decât atât, deseori, Instituţiile Financiare Nebancare (IFN-uri) au profitat de dificultatea accesării cred-itelor ipotecare tradiţionale, oferind soluţii de finanţare, adesea la costuri mult mai mari. Pentru a proteja consuma-torii, a fost adoptată Legea nr. 243/2024, care plafonează dobânzile la creditele acordate de IFN-uri. Aceasta pre-vede că, în cazul creditelor de consum, Dobânda Anuală Efectivă (DAE) nu poate depăşi cu mai mult de 27 de punc-te procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.

    Totuşi, în loc să sărbătorim numărul mare de tranzacţii imobiliare cash, ar trebui să ne întrebăm ce ne spune acest fenomen despre starea economiei noastre şi să ne întrebăm ce urmează în continuare.  

    Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin

  • Marele câştig al companiilor în 2024 a fost reducerea fluctuaţiei de personal

    În ciuda presiunii constante asupra creşterii salariilor, cel mai important câştig în 2024 pentru companii, în zona de HR, a fost reducerea fluctuaţiei de personal. Este al doilea an consecutiv când fluctuaţia de personal scade, nu semnificativ, dar totuşi se reduce. Din acest punct de vedere, piaţa muncii s-a mai liniştit. Acum ceva timp, scriam un articol preluând mesajul unui director de HR: „Să vină odată criza, ca lumea să nu mai plece atât de repede şi să nu mai ceară majorări salariale de la o lună la alta.” Uite că acest lucru s-a întâmplat. De la finalul lui 2022, au în-ceput să se adune nori de criză. Întâi a fost criza din IT-ul american, care a început să se extindă peste tot, ajungând după un an şi la noi. Acum vine criza auto din Germania şi din Europa, care a ajuns mult mai repede şi pe piaţa românească. Deja grupurile internaţionale de componente auto cu fabrici în România au început să trimită oameni în şomaj tehnic şi chiar să facă disponibilizări de personal. De exemplu, grupul Schaeffler. Îndată vor urma şi com-paniile franceze. Sectorul IT şi sectorul bancar, unde salariile sunt mari, cel puţin în medie, s-au confruntat în ul-timul deceniu cu o presiune constantă pe zona de HR. Acum este mai bine, spun directorii de HR din aceste sec-toare. Sectoarele HoReCa, construcţii şi logistică, unde salariile sunt mai mici, şi-au acoperit problema fluctuaţiei de personal cu muncitori asiatici. Chiar dacă aceştia au un cost mai mare, faptul că rămân într-un post cel puţin doi ani este considerat un mare avantaj de către companii. În medie, salariile au crescut în ultimul an cu 13,8% (sep-tembrie 2024-septembrie 2023), mult peste creşterea inflaţiei, care a fost de 5% în acelaşi interval, rezultând o creştere reală a salariului de aproape 9%, un nivel destul de bun. Dacă luăm în considerare stabilitatea extraordi-nară a cursului valutar leu/euro, care pare că este fixat la 4,97 lei/euro, avem o creştere în euro a salariului mediu de aproape 14%. În septembrie, salariul mediu a fost de 5.228 de lei, adică 1.050 de euro. Este adevărat că ritmul de creştere al salariului mediu începe să se reducă, iar cel mai probabil anul viitor, creşterea salariului mediu nu va depăşi două cifre, ultimele estimări indicând o majorare nominală de 7-8%. Dacă luăm în considerare o inflaţie de 5%, vom avea o creştere reală de 2-3%. Revenind la fluctuaţia de personal, mulţi directori de HR care s-au con-fruntat direct cu rate de fluctuaţie de 40% răsuflă uşuraţi când rata de fluctuaţie coboară spre 20%. Apariţia norilor de criză începe să îşi facă simţită prezenţa în mintea angajaţilor. Deşi în sondaje oamenii declară că ar dori să-şi schimbe jobul sau că ar vrea o reconversie profesională în domenii unde salariile sunt mai bune, în realitate nimeni nu vrea să rişte să plece în acest moment, când piaţa muncii şi oferta de locuri de muncă se restrâng, iar com-paniile încep să se confrunte cu scăderea vânzărilor şi probleme de cash flow. Angajaţii au băgat capul la cutie pâ-nă trec norii. Noi încă nu avem o criză reală, ci doar declaraţii că vine criza. Fluctuaţiile de personal, dincolo de o anumită limită, sunt extrem de costisitoare pentru companii, mai mult chiar decât creşterile de salarii. Companiile ar opera majorări de salarii mult mai rapid dacă angajaţii ar semna un contract de muncă pe o durată fixă, perioadă în care s-ar angaja să nu plece. Multe companii din diverse sectoare încearcă să-şi rezolve problemele cu forţa de muncă – creşterea salariilor, fluctuaţia de personal, experienţa cu tânăra generaţie, care vrea tot timpul să experi-menteze – prin automatizări şi cu ajutorul inteligenţei artificiale. Cei din IT încearcă să înlocuiască juniorii sau anu-mite taskuri cu inteligenţa artificială, care nu cere creşteri salariale şi nici nu pleacă după o lună. Anul viitor, piaţa muncii se va mai restrânge, vom vedea sectoare, în special din auto, care se vor confrunta cu problemele venite din Europa, şi care vor trimite oameni în şomaj sau vor face disponibilizări. Aceste probleme din industria auto încep să se resimtă psihologic şi în alte sectoare, unde lucrurile încep să se mai calmeze din punct de vedere al presiunii pe creşterea salariilor şi fluctuaţiei de personal. Angajaţii nu se mai aruncă atât de uşor la o creştere salarială de 10% oferită de o firmă concurentă, pentru simplul fapt că nu se ştie cum va fi dincolo. Aşa că toată lumea încearcă să stea cât mai liniştită în bancă şi să nu atragă atenţia, ca să nu se trezească invitată să plece, într-un moment în care piaţa muncii nu mai este atât de darnică. Noi proiecte de investiţii lipsesc, comenzile externe s-au mai redus, şi nu se ştie care va fi noul regim de taxe şi impozite. Nimeni nu ştie cum va fi anul viitor.  

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Cele 12 Zile de Crăciun s-au transformat într-un maraton de 2 luni – este acesta un semn de bunăstare sau de criză?

    Primul brad împodobit mi-a ieşit în cale la o reprezentanţă RAR din judeţul Mureş, chiar în prima săptămână din noiembrie. M-am gândit că e drăguţ că oamenii vor să facă spaţiul de aşteptare mai prietenos cu cei ajunşi acolo nu neapărat de plăcere. Apoi însă, am văzut cum decoraţiunile de Halloween erau direct înlocuite cu cele de Crăciun pe rafturile magazinelor, iar pe străduţa de parcare aflată în paralel cu Bulevardul Aviatorilor, unde se află birourile noastre, beculeţele de Crăciun erau deja aprinse în seara predării acestei reviste… Magazinele sunt pline de deco-raţiuni — dacă vorbim despre cele de bricolaj — sau de calendare advent, dacă ne uităm la cele mici de cartier, şi parcă îţi vine să te întrebi: Ar trebui să cumpăr? Se pare că cele 12 zile de Crăciun din cântec s-au extins acum la aproape două luni de sărbători, un fenomen cunoscut sub numele de „Christmas Creep” în engleză, care de-ocamdată nu are un corespondent în română – i-am putea spune „Crăciunul extins”. Dar, dincolo de nostalgie, tradiţie şi decoraţiuni strălucitoare, această extindere a sezonului festiv poate fi un semn de avertizare al tensiunilor economice? Fenomenul Crăciunului extins a început subtil în Statele Unite, unde comercializarea sărbătorilor a fost de mult timp o normă culturală. La început, reducerile şi decorurile de sărbători apăreau pe la sfârşitul lunii noiembrie, imediat după Ziua Recunoştinţei. Însă, în ultimele două decenii, comercianţii au mutat treptat campa-niile de sărbători mai devreme. Alimentată de o concurenţă acerbă în retail, această tendinţă s-a extins până în primele zile ale lunii noiembrie şi chiar sfârşitul lunii octombrie. Termenul „Christmas creep” a apărut ca o reacţie la modul în care comercianţii împing, parcă, sezonul festiv tot mai devreme în fiecare an. Motivele erau clare: com-paniile încercau să maximizeze vânzările în timpul sezonului de cumpărături extrem de profitabil. Prin extinderea festivităţilor, le ofereau consumatorilor mai mult timp pentru a face cumpărături, permiţându-le să îşi împartă chel-tuielile pe mai multe salarii, în loc să se concentreze doar în luna decembrie. Pentru marile afaceri, această strate-gie s-a dovedit extrem de profitabilă. Această schimbare nu era doar despre strategii de marketing; era şi despre dorinţele emoţionale ale unei societăţi care căuta bucuria şi confortul sărbătorilor, mai ales în perioadele de stres economic sau social. După criza financiară din 2008, sezonul de sărbători a devenit un simbol al evadării. Con-sumatorii au început să îmbrăţişeze sărbătorile mai devreme, căutând alinare în tradiţiile şi căldura pe care le ofe-reau. Efectul cultural şi economic al „extinderii Crăciunului” nu a întârziat să traverseze Atlanticul şi să ajungă în Europa – spre exemplu, celebrele vitrine ale Galeriilor Lafayette îşi arată afişajul de Crăciun începând cu 14 noiem-brie anul acesta – dar şi în România, unde multe târguri de Crăciun au fost deschise tocmai weekendul ce a trecut. În ultimii ani, campaniile de sărbători au început mai devreme şi la noi, în centrele comerciale şi spaţiile de retail. Ceea ce odată era un sentiment specific lunii decembrie (cu început pe 1 Decembrie), acum soseşte deja la în-ceputul lui noiembrie.Globalizarea practicilor de retail a jucat un rol esenţial, evident, iar brandurile internaţionale care operează la nivel local urmează tendinţele stabilite de omologii lor americani.
    Deşi sezonul de sărbători extins poate părea doar drăguţ, acesta are şi o latură mai complexă. Impulsul de a încura-ja cheltuielile mai devreme ar putea fi un semn al fragilităţii economice. Comercianţii se bazează pe vânzările de sărbători pentru a compensa o parte din veniturile anuale, iar mutarea sezonului mai devreme este o modalitate de a asigura stabilitatea financiară. În anii marcaţi de inflaţie, insecuritate în muncă sau o recesiune economică imi-nentă, companiile ar putea lansa reduceri mai devreme pentru a se pregăti pentru scăderea încrederii consumato-rilor. Împărţirea cheltuielilor de sărbători pe o perioadă mai lungă îi poate ajuta pe consumatori să-şi gestioneze mai bine bugetul în vremuri de presiune financiară. În loc să cheltuie mult în decembrie, familiile aleg să cumpere trep-tat cadouri şi obiecte de sărbătoare, reducând impactul asupra bugetului.  Într-o lume cu costuri ridicate de trai, o cultură a muncii accelerată şi instabilitate economică, sărbătorile reprezintă încă o evadare binevenită. Dar, pe măsură ce ne bucurăm de festivităţile timpurii, este important să ne gândim şi ce dezvăluie această schimbare cul-turală despre peisajul economic. Robert Ioniţă, Group Legal Counsel & Corporate Affairs la NEPI Rockcastle, spu-nea că una dintre particularităţile regiunii Europei Centrale şi de Est este că oamenii de aici sunt entuziaşti în mate-rie de shopping şi în vremuri de turbulenţă economică. Iar mallurile, desigur, ştiu şi ele asta. Se prelungeşte sezonul sărbătorilor pentru că dorim confort sau suntem împinşi într-o strategie menită să amortizeze incertitudinile eco-nomice? Poate că răspunsul se află undeva la mijloc, o combinaţie festivă, dar în acelaşi timp un pic îngrijorătoare, a modului în care sărbătorile noastre au devenit tot mai strâns legate de fluxurile economice.  

    Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin

  • 100 cei mai admiraţi CEO din România. Puterea de a fi tu – super-puterea liderului de azi

    În ediţia de anul acesta a anuarului „100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA”, am ales să ne concentrăm pe o trăsătură esenţială a liderului cu adevărat admirat: autenticitatea. Într-o eră în care imaginea publică şi comunicarea în mediul digital pot fi modelate, conturând uşor un „avatar” profesional, a fi autentic este mai dificil şi mai preţios ca niciodată. Şi tocmai din acest motiv, în fiecare an, observăm fluctuaţii în topul celor mai admiraţi lideri din România; unii care ocupau primele poziţii în anii trecuţi nu se mai regăsesc acolo. De ce? Pentru că imaginea pe care şi-au creat-o nu a fost susţinută de fapte şi consistenţă. După cum remarca Romulus Oprica, sociolog şi fondator al BrandBerry, în cadrul galei CEO Awards 2024, unde am anunţat lansarea acestui catalog, „Un lider care este admirat este, în primul rând, autentic. Autenticitatea provine din autocunoaştere şi o concentrare pe ceea ce este esenţial.” Acest adevăr este poate mai evident decât oricând, deoarece publicul şi echipele ştiu să citească dincolo de aparenţe. Când discursul şi faptele unui lider nu sunt aliniate, impactul este unul pe termen lung: încrederea se clatină, iar admiraţia se risipeşte. În acest context, am lansat un exerciţiu inedit: i-am invitat pe liderii din clasament să se gândească ce sfat şi-ar da lor înşişi dacă ar putea să se întoarcă la vârsta de 20 de ani, la începutul carierei lor. Este un exerciţiu de introspecţie şi autocunoaştere, pentru că autenticitatea începe cu înţelegerea profundă a propriilor valori, ambiţii şi limite. O astfel de reflecţie poate ajuta fiecare lider să se asigure că drumul pe care îl urmează astăzi este unul durabil, întemeiat pe o fundaţie solidă. Pentru cei care şi-au păstrat autenticitatea şi au rezistat tentaţiei de a se transforma într-un brand superficial, anuarul acesta este o recunoaştere a integrităţii şi curajului lor. Iar pentru cei care aspiră să fie în acest top, poate fi o invitaţie deschisă la redefinirea succesului prin prisma a adevărului lor personal şi profesional.


    Ioana Matei este editor BUSINESS Magazin

    Metodologie
    BUSINESS Magazin realizează anual, de 16 ani, acest clasament pe baza numărului de voturi acordat de reprezentanţii mediului de afaceri de nivel C-level. Procesul de votare s-a derulat pe platforma de resurse umane Undelucram.ro şi a fost promovat pe site-ul BUSINESS Magazin şi Ziarul Financiar, pe paginile de LinkedIn şi Facebook ale publicaţiilor. Am realizat lista de propuneri cu ajutorul reprezentanţilor platformei Undelucram.ro, dar mecanismul de vot permite şi includerea de noi propuneri în listă chiar din partea celor care votează. Astfel, dacă un reprezentant al mediului de afaceri primeşte suficient de multe voturi, el se califică în rândul celor mai admiraţi 100 de executivi, indiferent dacă se regăseşte sau nu pe lista iniţială. Procesul de votare s-a desfăşurat de la finalul lunii august până la începutul lunii octombrie iar anul acesta a reunit un număr record de voturi, circa 800 de reprezentanţi ai mediului privat de afaceri acordând girul lor pentru cei pe care îi admiră. Clasamentul este unul al admiraţiei în afaceri, prin urmare cei ale căror voturi au fost validate de reprezentanţii Undelucrăm.ro şi redacţia BM sunt fie antreprenori, ori deţin roluri de top managementmsau sunt consultanţi. Pentru cei care au primit acelaşi număr de voturi, departajarea s-a realizat în funcţie de cifra de afaceri realizată de compania pe care o reprezintă.
     

  • 100 cei mai admiraţi CEO din România. Încă mai cercetăm…

    Au trecut 16 ani de când întrebăm care este reţeta admiraţiei. Gama de răspunsuri este atât de variată încât am ajuns (deocamdată) la o concluzie fermă: depinde pe cine întrebi. Nu există un răspuns corect sau complet pentru toată lumea. Munca susţinută, carisma, rezistenţa, puterea, perseverenţa, succesul sunt printre primele indicate de respondenţii la primele ediţii ale catalogului, atunci când i-am întrebat ce influenţează şi determină admiraţia în afaceri. Mai nou, răspunsurile la această întrebare se leagă şi de comportament etic, moralitate, de preocupare pentru sustenabilitate şamd. Eu aş adăuga că notorietatea este un element esenţial. Un singur lucru se păstrează constant, an de an. Cu toţii – admiraţi, votanţi, angajaţi, consultanţi – pun preţ pe admiraţie, într-un fel sau altul. Acest aspect se translatează uneori şi în cifre concrete, aşa cum unul dintre premianţii Galei CEO Awards din acest an a afirmat că poate exista o marjă de negociere de 5-10% la contract, în cazul în care are în faţă o persoană pe care o admiră.

    Pe lângă această expresie ilustrată în cifre concrete, admiraţia în afaceri este un element esenţial care contribuie la crearea unei culturi organizaţionale sănătoase şi productive. Aceasta nu se referă doar la aprecierea realizărilor altora, ci şi la recunoaşterea valorilor, abilităţilor şi eforturilor depuse de colegi, lideri sau chiar de competitorii din industrie. Primul pas în cultivarea admiraţiei în cadrul unei organizaţii este recunoaşterea şi aprecierea muncii echipei. Atunci când liderii îşi arată aprecierea faţă de angajaţi, acest lucru nu doar că îmbunătăţeşte moralul, dar şi creşte loialitatea faţă de companie. De exemplu, companiile care implementează programe de recunoaştere a angajaţilor, cum ar fi premii sau menţiuni speciale, observă o creştere a satisfacţiei la locul de muncă.

    Un alt aspect important al admiraţiei în afaceri este influenţa pe care o are asupra leadership-ului. Liderii care manifestă admiraţie faţă de angajaţi şi colegi nu doar că inspiră, dar şi promovează un climat de creativitate şi inovaţie. Aceştia devin modele de urmat, motivându-i pe ceilalţi să-şi depăşească limitele.
    Pe lângă recunoaşterea internă, admiraţia poate fi extinsă şi la relaţiile externe. Companiile care admiră şi respectă contribuţiile altor organizaţii sau parteneri de afaceri pot crea alianţe strategice puternice.

    În concluzie, admiraţia în afaceri este un instrument puternic care poate transforma relaţiile interne şi externe ale unei organizaţii. Prin cultivarea unui mediu în care aprecierea şi recunoaşterea sunt la ordinea zilei, companiile nu doar că îşi îmbunătăţesc performanţa, dar şi construiesc o fundaţie solidă pentru succesul pe termen lung. La fel plănuim şi noi să facem cu acest proiect. Aşadar, vom mai cerceta subiectul şi în anii ce vin…

    Ioana Mihai-Andrei este editor BUSINESS Magazin

    Metodologie

    BUSINESS Magazin realizează anual, de 16 ani, acest clasament pe baza numărului de voturi acordat de reprezentanţii mediului de afaceri de nivel C-level. Procesul de votare s-a derulat pe platforma de resurse umane Undelucram.ro şi a fost promovat pe site-ul BUSINESS Magazin şi Ziarul Financiar, pe paginile de LinkedIn şi Facebook ale publicaţiilor. Am realizat lista de propuneri cu ajutorul reprezentanţilor platformei Undelucram.ro, dar mecanismul de vot permite şi includerea de noi propuneri în listă chiar din partea celor care votează. Astfel, dacă un reprezentant al mediului de afaceri primeşte suficient de multe voturi, el se califică în rândul celor mai admiraţi 100 de executivi, indiferent dacă se regăseşte sau nu pe lista iniţială. Procesul de votare s-a desfăşurat de la finalul lunii august până la începutul lunii octombrie iar anul acesta a reunit un număr record de voturi, circa 800 de reprezentanţi ai mediului privat de afaceri acordând girul lor pentru cei pe care îi admiră. Clasamentul este unul al admiraţiei în afaceri, prin urmare cei ale căror voturi au fost validate de reprezentanţii Undelucrăm.ro şi redacţia BM sunt fie antreprenori, ori deţin roluri de top managementmsau sunt consultanţi. Pentru cei care au primit acelaşi număr de voturi, departajarea s-a realizat în funcţie de cifra de afaceri realizată de compania pe care o reprezintă.