Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
Cu toate acestea, cel mai fascinant moment este acela în care, odata cu ţestoasele care ies la suprafaţă pentru a se expune la soare, fluturii încep să roiască în jurul ţestoaselor şi să le bea lacrimile. Astfel, fluturii îşi pot lua cantitatea de sodiu de care au nevoie pentru a supravieţui în acea zonă.
Câmpurile de lalele par să se întindă la nesfârşit, iar culorile sunt absolut minunate. Interesant este că aceste câmpuri se mută în fiecare an, pentru că nu poţi creşte aceleaşi flori doi ani la rând pe un singur petec de pământ. Deşi vremea din Olanda e imprevizibilă, vizitatorii au cele mai mari şanse să vadă lalelele înflorite între jumpătatea lui aprilie şi jumătatea lui mai.
David Robert Mitchell a intrat pe radarul criticilor în 2014 cu „It Follows”, unul dintre cele mai reuşite filme independente ale anului respectiv. Regizorul de 45 de ani revine cu „Under the Silver Lake”, producţie care s-a aflat în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes.
Sam (Andrew Garfield) trăieşte la limita sărăciei în Los Angeles, fără bani de chirie şi motivat doar de misterele care îl înconjoară. Într-o după-amiază, el o observă pe Sarah (Riley Keough) la piscina complexului rezidenţial în care ambii locuiesc. După ce tânăra dispare ziua următoare, Sam se transformă într-un soi de detectiv, încercând să afle unde şi de ce a plecat Sarah.
De aici, Sam ia contactul cu tot felul de personaje – unul mai ciudat decât altul – care îi oferă câte o piesă a puzzle-ului.
Deşi descrierea de mai sus ar putea sugera asta, „Under the Silver Lake” nu este un thriller. Este un film care aspiră la statutul de comedie neagră şi reuşeşte, în cele mai multe cazuri, să combine punctele tari ale scenariului cu jocul actoricesc impecabil al lui Garfield.
Tânărul actor, unul dintre cei mai talentaţi ai generaţiei sale, pare să confirme cu fiecare ocazie că nominalizarea la premiile Oscar pentru rolul din „Hacksaw Ridge“ nu a fost una întâmplătoare. Un lucru pe care îl apreciez în mod special este că Garfield joacă în destul de multe filme independente, deşi sunt convins că nu duce lipsă de oferte pentru roluri în blockbustere („The Amazing Spider-Man“ e doar un exemplu).
„Under the Silver Lake” se aseamănă, dacă veţi permite comparaţia, cu o conversaţie cu un adept al teoriilor conspiraţioniste. Fiecare lucru – oricât de banal ar fi – e disecat şi analizat pe toate părţile. Sigur, vorbim de un film pe alocuri absurd, aşa că toate aventurile prin care trece Sam şi toate întrebările sale fără răspuns sunt, iniţial, amuzante. Scenariul devine oarecum obositor – aşa cum se întâmplă şi în cazul unei conversaţii reale – când prea multe elemente aberante sunt puse pe masă. Simţi parcă nevoia de a descoperi un personaj care să ofere versiunea reală a lucrurilor, şi nu doar o altă teorie inconsecventă.
„Under the Silver Lake” este un film bun, care nu va avea însă prea mult succes la public; numărul celor care digeră filme bazate pe intrigă şi dialog şi nu pe efecte speciale este, din păcate, tot mai mic. Dar filmul lui Mitchell are şanse mari să devină reper în rândul celor care apreciază filmele independente. E o experienţă cinematografică pe care o recomand.
Nota: 8/10
Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
39% dintre angajaţii români citesc e-mailurile
41% dintre angajaţi revizuiesc sarcinile finalizate/viitoare
38% dintre angajaţi citesc materiale pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele/aptitudinile profesionale
37% dintre ei admit că le place să discute şi să socializeze la muncă şi de aceea lucrează ore suplimentare pentru a-şi finaliza sarcinile
*potrivit unui studiu realizat la comanda Epson Europa în 14 ţări din regiunea Emea. Studiul Epson realizat în România pe un eşantion de 100 de respondenţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Cei mai mulţi dintre respondenţi sunt angajaţi în sectorul privat, în companii din Bucureşti şi au poziţii de middle management.
Legenda spune că marele Hercule s-a oprit aici pentru a se odihni şi pentru a se spăla în băile romane, cunoscute de-a lungul şi de-a latul imperiului în timpul celor 165 de ani de ocupaţie a Daciei.
În timpul regimului comunist s-au construit numeroase hoteluri precum Roman, Hercule, Afrodita, Minerva sau Diana. La câţiva ani după revoluţie, străzile şi aleile s-au umplut de pensiuni, mai mici sau mai mari, mai albe sau mai colorate. Herculane părea să îşi revină: lumea nu mai venea doar pentru tratamente iar tinerii începeau să petreacă tot mai multe vacanţe acolo. Chiar şi ceva străini, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a pune pe picioare, câteva luni pe an, economia micii localităţi.
La sfârşitul anilor 2000, însă, lipsa unui plan de reabilitare şi dezinteresul autorităţilor regionale au început să se facă simţite. Dacă în restul ţării se mai făceau ceva progrese, se mai reparau drumuri şi se mai construiau poduri, aici timpul parcă stătea în loc. Doar statuia lui Hercule, emblema unui loc pe care altădată doar cei puţini îşi permiteau să-l vadă, stă neatinsă, parcă, de anii ce trec.
Staţiunea Băile Herculane a intrat într-un program de reabilitare, susţinut de fonduri europene şi de consiliul judeţean. La cum merg lucrările, însă, va mai trece mult timp până la primele rezultate.
Filmul Brexit, avându-l în rolul principal pe Benedict Cumberbatch, explică toate strategiile folosite de tabăra pro-Brexit pentru a convinge oamenii de rând că Regatul Unit e mai puternic în afara UE.
Recunosc că unele informaţii îmi erau necunoscute, dar dincolo de asta, filmul pare mai degrabă un documentar cu momente menite să-ţi amintească că urmăreşti totuşi un film şi nu un buletin extins de ştiri de pe BBC.
Am fost tentat să scriu că înclinaţiile anti-Brexit ale celor care au realizat filmul sunt evidente; mi-am amintit, apoi, că nu a prea mai rămas nimeni care să fie ferm convins de beneficiile procesului în cauză.
Detaliez: de-a lungul istorisirii, cei care au pledat pentru Brexit sunt prezentaţi ca personajele negative şi, pe alocuri, chiar lipsite de inteligenţă, în vreme ce aparţinătorii taberei Remain apar ca nişte luptători împotriva demagogiei şi a unui viitor sumbru. În realitate, însă, lucrurile nu au stat chiar aşa; este adevărat că cei care au susţinut Brexitul au manipulat date pentru a-şi susţine mesajul, dar să nu uităm că întreaga tragicomedie britanică a plecat de la orgoliul de nestăvilit al lui David Cameron.
Mă întorc la film şi trebuie să remarc prestaţia excelentă a lui Cumberbatch, care joacă rolul Dominic Cummings, cel care a pus la cale toată strategia pro-Brexit. Sunt obişnuit însă cu prestaţiile sale excelente, aşa că trec la actorul care m-a surprins într-un mod plăcut: Paul Ryan, un actor de televiziune cvasinecunoscut în România, îl întruchipează excelent pe Nigel Farage, liderul UKIP. Poate vi-l amintiţi: e cel care a militat pentru Brexit, dar a dispărut atunci când s-a pus problema să preia rolul de prim-ministru de la Cameron.
Ryan se achită de sarcină extrem de bine, lăsându-te cu sentimente mixte faţă de Farage: atât ură, cât şi un soi de simpatie pentru un om care pare depăşit de ceea ce a pus în mişcare.
Brexit e un film simplu, lansat la momentul oportun pentru a atrage atenţia. Nu e o reuşită cinematografică, pentru că stilul documentar în care e realizat nu te poate captiva cu adevărat. Pentru cei care sunt însă curioşi ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi fatidică de 23 iunie 2016, filmul e o bună sursă de informare.
Notă: 6/10
RESURSE UMANE: Când schemele de motivare nu mai sunt suficiente
SPECIAL: De ce au fost alegerile din Ucraina un război între oligarhi?
Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.