




Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.





Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
În 26 mai 2019, la alegerile europarlamentare, PSD, cu Dragnea în frunte, a pierdut alegerile, luând numai 26% din voturi, cel mai prost rezultat din istoria partidului.
Plus că, a doua zi după alegeri, Liviu Dragnea a luat 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, într-un caz de abuz de putere politică.
Liviu Dragnea a fost un lider autoritar, care a pârjolit pământul în jurul lui, care a mazilit cei mai mulţi lideri din PSD care i se opuneau şi s-a înconjurat de locotenenţi servili, care îi spuneau ce voia să audă.
Cum a ajuns aici, cum s-a prăbuşit în halul acesta, cum de a pierdut totul în numai doi ani?
La conferinţa Coface „Risc de ţară 2019”, Eugen Anicescu, şeful Coface pe România, spunea că durata de activitate a companiilor care activează în România este de 10 ani, ca medie. În Ungaria durata medie de activitate este de 14 ani, în Cehia este de 15 ani, iar în Polonia de 19 ani.
Companiile româneşti, în special cele antreprenoriale, au o durată mică de activitate pentru că sunt slab capitalizate, sunt mici, ponderea datoriilor pe termen scurt este prea mare (de la 58% în 2007 la 79% în 2017), iar durata de încasare a creanţelor la 120 de zile în 2017 faţă de 60 de zile în 2007 pune o presiune mult prea mare pe cash-flow.
Ca să ai longevitate în business trebuie să te ţii de un plan şi să respecţi o anumită disciplină.
Eugen Anicescu spune, plastic, că un antreprenor român trebuie să aibă moderaţie în alimentaţie, adică să nu risipească resursele financiare, să nu-şi decapitalizeze firma prin plata dividendelor, să reinvestească profitul pentru finanţarea capitalului de lucru şi a investiţiilor, să nu facă investiţii în afara activităţii de bază a companiei.
Ironic, toate aceste măsuri disciplinare sunt încălcate de antreprenori.
Eugen Anicescu spune că antreprenorii trebuie să fie atenţi şi la prieteni şi comunitate, adică să aibă o echipă de management cât mai bună din punct de vedere profesional şi un management financiar de top pentru a nu scăpa fluxurile financiare de sub control. De asemenea, antreprenorul, patronul, managerul trebuie să evite situaţiile de tip one man show.
Este tocmai ce nu a făcut Dragnea în PSD şi în politică, iar poporul l-a sancţionat din timp la vot: decizia judecătorească pentru cei 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare a fost doar o formalitate.
Când porneşte o firmă, un antreprenor nu are cum să nu fie one man show. Înaintarea firmei pe piaţă ţine de energia şi determinarea proprietarului. La început nu sunt bani, iar proprietarii nici nu vor să pună bani prea mult, pornind de la ideea că băncile trebuie să le finanţeze obligatoriu proiectele. Dacă banca nu-i finanţează, o firmă poate să trăiască din creditele furnizor, dar aceasta nu este o soluţie. Pe termen lung, poate să treacă de unu sau mai mulţi ani.
În prezentarea făcută la conferinţa „Risc de ţară 2019”, Eugen Anicescu a pus pe ecran mai multe slide-uri, unul dintre ele fiind: Câte companii româneşti reuşesc?
În perioada 2005-2011, adică 7 ani, s-au înfiinţat în România 1 milion de companii.
Dintre acestea, 400.000 de firme sunt încă în activitate la finalul lui 2018.
Doar 2%, adică 7.624 de companii, au înregistrat venituri mai mari de 1 milion de euro după 5 ani de la înfiinţare.
Din acestea, doar 15%, adică 1.228 de companii, au o situaţie financiară solidă. Doar 40%, adică 476 de firme, au capital românesc.
Ca o concluzie generală, rata de succes a unui business în România este de 0,0476%.
Ca să treci dincolo de 1 milion de euro trebuie să ai multă perseverenţă, să ai noroc să fii în business atunci când piaţa creşte şi să respecţi câteva reguli care ar permite firmei să fie sănătoasă.
Eugen Anicescu a inclus aici şi evitarea situaţiilor de tip one man show, în care patronul, proprietarul, antreprenorul face tot, dar în acelaşi timp pârjoleşte totul în jur.
Când ai un business de 50.000 de euro pe an sau chiar de 100.000 de euro pe an, îţi poţi permite să fii one man show.
Dar când businessul depăşeşte 1 milion de euro, cel mai mult contează echipa din spate, care îţi poate oferi liniştea de a creşte businessul.
Sunt foarte mulţi cei care, odată ce administrează 1 milion de euro, vor să devină şi mai puternici, vor să conducă tot, vor să aibă control peste tot (nu că ar fi ceva rău), dar uman nu poţi face acest lucru.
Din acest motiv, de la un punct încolo toată lumea devine duşman, iar asocierile, care ar putea atrage capital proaspăt în companie, sunt sortite eşecului.
Acesta este unul dintre motivele pentru care firmele antreprenoriale româneşti nu au ajuns campioane naţionale şi nici nu au trecut graniţa.
Antrepreneorilor români le-a plăcut să fie one man show, sunt one man show, iar rezultatul în business se vede: rata medie de activitate este de numai 10 ani, iar rata de succes este de 0,0476%.
Ca să nu ajungeţi să aveţi soarta lui Dragnea, respectaţi regulile sănătoase ale businessului.





Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.





Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
Filmele în care a apărut în mod constant au făcut sute de milioane de dolari.
În 1986 a întâlnit-o pe Ann Belsky, designer de costume. S-au căsătorit şi au făcut 2 copii.
Chiar în momentul în care cariera lui Rick era puternică, Ann a fost diagnosticată cu cancer la sân. După o luptă lungă, a murit în 1997. Avea doar 35 de ani.
Amândoi copiii erau încă sugari şi Rick şi-a dat seama cât de greu era să faci filme şi să-i creşti în acelaşi timp.
Cu cariera sa de milioane de dolari ajunsă la apogeu, Rick a decis să părăsească Hollywood-ul şi să fie un tată casnic. Lumea credea că era nebun. El nu a crezut că face ceva ieşit din comun.
„În fiecare zi se întâmplă câte ceva, iar oamenii trebuie să facă modificări la vieţile lor pentru tot felul de motive”.
El a vrut pentru copii lui să aibă o viaţă fericită acasă. Pentru el, asta a fost mai important decât să facă filme. „Când îmi veneau copiii acasă, era muzică, lumini, şi mirosuri plăcute ieşind din bucătărie. Era un loc vesel unde puteai sa vii şi asta am vrut. ”
În 20 de ani a scos două albume cu muzică de comedie, şi ocazional face anunţuri radio, dar nu a mai apărut pe ecran din 1997.
Când a fost întrebat dacă îi este dor să fie creativ, el a răspuns: „Nu m-am îndepărtat de asta. Am aplicat toată creativitatea mea vieţii de acasă, copiilor. Nu m-am schimbat. Mi-am schimbat doar concentrarea.”
Într-o noapte din 2017 începuse să joace din nou la un spectacol caritabil pentru a-şi ajuta un prieten. Nepotul său a rămas paralizat după un accident la măduva spinării.
Rick este un actor extraordinar, dar, mai ales, un tată extraordinar. „Am decis că vreau să fiu acasă cu familia mea. Nu am absolut nici un regret. Viaţa mea este minunată.”
De câţiva ani, tot auziţi aceste întrebări: nu ştii un om bun, nu poţi să-mi recomanzi un om bun, nu ştii vreun director financiar, nu ştii pe cineva care ar vrea să fie project manager, nu ştii un CEO etc.?
România, la fel ca toate ţările din Europa Centrală şi de Est, se confruntă cu lipsa oamenilor.
Piaţa din România nu a secat de oameni buni, dar pentru a ajunge la ei, pentru a-i descoperi trebuie să ai sisteme, trebuie să-i cauţi din timp, trebuie să-i urmăreşti, iar la acest capitol foarte multe dintre companii nu trec examenul.
Peste noapte nu poţi să găseşti oameni buni, oameni talentaţi care să-şi asume poziţii executive, care să vrea să facă lucruri sau să ajute companiile să meargă înainte.
Poate de-a lungul timpului au fost companii care au avut norocul să găsească oameni talentaţi, dar acestea sunt nişte excepţii.
Conform sondajelor, 8 din 10 angajaţi români nu sunt fericiţi la locul de muncă, dar când sunt întrebaţi dacă ar vrea să-şi schimbe jobul, 6 din 10 spun că nu au curajul să plece pentru că nu ştiu ce găsesc în altă parte sau dacă noile poziţii sunt mai bune.
Noile generaţii nu prea se aruncă să fie lideri, sau, dacă vor acest lucru, nu vor să aibă responsabilităţi, nu vor să administreze oamenii din subordine. Ş în mod cert nu se dau în vânt să administreze proiecte în care sunt implicaţi bani mulţi.
Multinaţionalele au şansa să atragă talente prin numele lor, prin brand, prin reputaţie, dar şi prin sisteme. Toată lumea se plânge de birocraţia din multinaţionale, dar ea reuşeşte să scoată la suprafaţă destul de multe talente prin programe de pregătire, prin traininguri, prin mutări dese de pe o poziţie pe alta, prin schimbările cel puţin o dată la doi ani dintr-un departament într-altul.
Companiile româneşti au mult de recuperat în această privinţă.
Antreprenorii români nu ştiu cum să se apropie de talentele din multinaţionale decât prin bani, prin oferirea unor pachete financiare mult mai generoase decât poziţiile din multinaţionale, dar apoi, de multe ori, sunt dezamăgiţi de rezultate.
Poate problema este că un om dintr-o multinaţională, adus într-o companie antreprenorială, nu se potriveşte.
Lipsa talentelor scoase la suprafaţă înseamnă business pierdut, înseamnă stagnare, înseamnă ratarea unor oportunităţi.
De partea cealaltă, mulţi oameni sunt talentaţi dar nu ştiu acest lucru, iar sistemele din companii îi fac să ţină capul la cutie.
Mulţi nu au încredere în ei, iar dacă tu nu ai încredere în tine, în ceea ce poţi să faci, şi şeful, patronul, devine neîncrezător şi face paşi înapoi.
România nu este o societate deschisă, în care cei care consideră că au talent să poată să iasă în faţă.
Pentru a găsi talente în propria companie sau în alte firme trebuie să investeşti resurse, trebuie să urmăreşti oameni, trebuie să ai discuţii din timp, astfel încât cel care va fi descoperit să capete încredere ca să schimbe jobul sau poziţia.
O parte din companii, cele înfiinţate în anii ‘90 şi la începutul anilor 2000, se raportează la modelele de atunci, în care plaja de candidaţi era mare şi aveai de unde alege. Acele vremuri au dispărut, iar noile generaţii, pe lângă pachetul salarial, cer şi timp liber pentru familie, pentru ei, ceea ce acum 20 de ani nu exista.
Odată cu creşterea salariilor şi a pachetelor financiare, a scăzut şi determinarea de a face lucruri, de a muta munţii, de a obţine rezultate.
Înainte puteai să greşeşti cu oamenii fără să pierzi prea mult, dar în prezent situaţia este total schimbată: dacă ratezi cu un CEO, dacă ratezi cu un director financiar, un director de vânzări sau chiar un director de marketing, poţi să pierzi business de la o lună la alta.
Descoperirea de talente, descoperirea de oameni buni va deveni din ce în ce mai acută, pentru că fără lideri, un business nu merge înainte şi nu face diferenţa în piaţă.
MAREA BRITANIE
Costuri
Taxă studiu: 9.250 GBP/an
Cazare: 400-550 GBP/lună
Cheltuieli: 200-350 GBP/lună
Venituri
Împrumut: 9.250 GBP/an taxă
Job part-time: 450 GBP/lună
Alte surse de finanţare: 500-2.000 GBP/an bursă
DANEMARCA
Costuri
Taxă studiu: 0 euro/an
Cazare: 500-700 euro/lună
Cheltuieli: 300 euro/lună
Venituri
Împrumut: 0 euro/an
Job part-time: 13-15 euro/oră
Alte surse de finanţare: 800 euro/lună ajutor studenţesc SU pentru studenţii care lucrează
OLANDA
Costuri
Taxă studiu: 2.000 euro/an
Cazare: 400-550 euro/lună
Cheltuieli: 200-350 euro/lună
Venituri
Împrumut: 2.600 euro/an
Job part-time: 7-10 euro/oră
Alte surse de finanţare: 860 euro/lună împrumut suplimentar pentru studenţii care lucrează
SUEDIA
Costuri
Taxă studiu: 0 euro/an
Cazare: 500-700 euro/lună
Cheltuieli: 300 euro/lună
Venituri
Împrumut: 0 euro/an
Job part-time: 13-15 euro/oră
Alte surse de finanţare: 260 euro/lună prin ajutorul studenţesc CSN pentru studenţii care lucrează





Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
31% – Muncă
25% – Activităţi personale
29% – Somn
10% – Navetă, drum până la serviciu
5% – Relaxare