BusinessMagazin

Category: Video

  • Smart Business: O afacere imposibil de realizat în Vest. Cum să renunţi la Bucureşti pentru un business izolat de restul lumii? – VIDEO

    “Cea mai mare împlinire este că un vis ce părea aproape imposibil de realizat este acum realitate şi sunt din ce în ce mai mulţi oameni care se bucură de facilităţile şi serviciile centrului nostru de echitaţie“, îşi descrie Ionuţ Popescu proiectul pe care s-a concentrat în ultimii ani, rezultatul unei investiţii de 500.000 de euro. Acesta se află pe coama unui deal, la trei kilometri distanţă de cea mai apropiată casă, în Runcu (judeţul Dâmboviţa). În prezent, Centrul de Echitaţie Potcoava este format dintr-o unitate de cazare cu 13 camere (în care se află şi un restaurant, o sală de conferinţe, spa) şi unde vin mai ales pasionaţii de turism ecvestru. Ei pot pot practica ”sportul aristocraţiei“ pe cei 13 cai din rasa Hafflinger aflaţi aici; opţiuni există însă şi pentru cei care nu se încumetă să se urce pe cal: pot opta între spa, tir cu arcul, trasee montane pe bicicletă. Originar din Bucureşti, Ionuţ Popescu s-a mutat în Runcu împreună cu familia sa odată cu dezvoltarea businessului. ”Ne place foarte mult, copiii sunt foarte fericiţi, agitaţia şi traficul aglomerat nu-mi lipsesc; în schimb teatrul, filmul, evenimentele culturale din Capitală, da.“

    În 2016, primul an de funcţionare a Centrului de Echitaţie Potcoava, acesta a ajuns la un grad de ocupare de 41,5%, generând o cifră de afaceri de aproximativ 150.000 de euro. Previziunile lui Popescu sunt optimiste şi pentru anul în curs: antreprenorul se aşteaptă ca în 2017 centrul să ajungă la un grad de ocupare cuprins între 70 şi 85% şi o cifră de afaceri dublă faţă de anul anterior. 14 angajaţi permanenţi lucrează în prezent la Potcoava, iar peste vară antreprenorul mai angajează încă patru-cinci persoane.

    Anterior descoperirii pasiunii sale pentru cai, Ionuţ Popescu a studiat la Facultatea de Jurnalism şi a urmat apoi mai multe module de afaceri din cadrul Open University. Şi-a început parcursul profesional devreme, la 18 ani, ca asistent de marketing într-o companie din grupul RTC. ”Apoi, am fost pe rând: «tipul de la IT», manager IT, agent de vânzări, director de vânzări (papetărie), director vânzări IT (hardware şi software)“, îşi descrie el parcursul profesional. A decis că sosise momentul să înceapă un proiect antreprenorial în 2011, când a dezvoltat împreună cu fratele său o companie de servicii fiscale şi juridice.

    Ideea dezvoltării centrului de echitaţie îi venise însă în 2008, după ce, într-un weekend, a participat la Cross Country Farm, lângă Sighişoara. De atunci, nu i-a mai ieşit din cap ideea de a avea ”un loc cu cai la poalele muntelui“, iar un an mai târziu a cumpărat terenul pe care se află astăzi Potcoava. În 2010, a scris un proiect pentru accesarea de finanţare europeană, iar între 2013 şi 2015 a urmat construcţia propriu-zisă a proiectului. Valoarea totală a proiectului este de aproape 500.000 de euro, jumătate din sumă provine din finanţarea europeană, iar restul de 50%, din credite bancare. Recuperarea acesteia se va face, potrivit previziunilor lui Popescu, în maximum 10 ani.

    Din 2015 şi până azi, s-a axat pe promovarea şi îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferă la Potcoava. Acum, la final de săptămână, toate cele 13 camere ale centrului sunt ocupate, iar pe perioada verii se ocupă integral şi nopţile din timpul săptămânii. Majoritatea celor care vin aici sunt din Bucureşti – locul fiind la 115 km de Capitală -, iar accesul se face prin Bucureşti – Târgovişte – Fieni – Runcu, pe o rută departe de aglomeratul DN1 sau de autostradă. Cei mai mulţi dintre oaspeţii de la Potcoava sunt familii cu copii; de asemenea, un segment important îl reprezintă şi companiile care vin pentru diferite activităţi de team building sau instruire (aici este inclusă şi o componentă de educaţie asistată prin cai). Astfel, veniturile sunt generate de turismul de retail, de taberele organizate acolo (care, potrivit lui Popescu, se repetă anul acesta), team buildinguri corporate. Oaspeţii care vin aici plătesc 220 de lei cazare/noapte pentru o cameră dublă şi 115 lei/zi pentru masă. În ceea ce priveşte echitaţia, o sesiune de o zi pe traseele din împrejurimi pentru persoanele experimentate costă 240 de lei, iar lecţiile de echitaţie de o oră pentru începători costă 80 de lei. Există opţiuni şi pentru cei mai puţin pasionaţi de echitaţie: închirierea unei biciclete costă 80 lei/zi şi poate fi folosită pe traseele din împrejurimi. Centrul de Echitaţie Potcoava este dotat şi cu tir cu arcul, spa, o sală de conferinţe – servicii pe care Popescu le descrie necesare ”pentru completarea timpilor dintre orele de călărie“.

    Ionuţ Popescu nu indică un singur aspect dificil în dezvoltarea proiectului, ci spune că de amestecul de probleme diverse, de la finanţare europeană, credite bancare la construcţia propriu-zisă, avize şi autorizaţii, s-au legat principalele provocări. Însă şi aspectele specifice acestui business au reprezentat probe de trecut. Spre exemplu, caii de la centrul său de echitaţie sunt din rasa Hafflinger, ”calul de munte din Tirol“, despre care spune că i-a luat un an de zile să-i aleagă. ”Aveam nevoie de o rasă de cal de munte, care să fie obişnuit cu drumurile înclinate, să nu fie un cal înalt fiindcă în România sunt mulţi începători –, iar acesta are o înălţime medie de 1,5 m, să fie un cal blând şi totuşi să nu fie adormit, are şi un strop de sânge de cal arab.“ Popescu spune că aceştia au costat câte 2.500 de euro, iar în ceea ce priveşte întreţinerea lor, aceasta generează costuri de 1.000 lei/lună.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare a afacerii, Popescu spune că în acestea intră, pe lângă îmbunătăţirea facilităţilor şi serviciilor prezente (în principal în zona de agrement ecvestru şi mâncare naturală), promovarea Centrului de Echitaţie către turiştii din vestul Europei. ”Îmi place România, este o ţară frumoasă şi plină de oportunităţi. Proiecte precum cel pe care l-am dezvoltat eu sunt aproape imposibil de realizat în ţările din vestul Europei, unde nu mai sunt terenuri virgine disponibile. Viaţa sălbatică este încă prezentă în munţii şi pădurile României şi acest fapt reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea turismului“, descrie Ionuţ Popescu motivele pentru care a mizat pe acest proiect în ciuda obstacolelor întâlnite pe parcurs.

    Iar când vine vorba despre a da un sfat antreprenorilor care ar vrea să dezvolte un proiect similar, trasează câteva dintre lecţiile pe care le-a învăţat el însuşi: ”Să îşi aloce timp pentru analiza pieţei, să caute să îşi cunoască foarte bine potenţialii clienţi şi nevoile acestora. Şi poate cel mai potrivit ar fi să găsească un mentor, o persoană care a trecut deja printr-un astfel de proiect şi care poate oferi soluţii valoroase la multiplele probleme ce pot apărea pe parcurs.“

  • Smart Business: O afacere imposibil de realizat în Vest. Cum să renunţi la Bucureşti pentru un business izolat de restul lumii? – VIDEO

    “Cea mai mare împlinire este că un vis ce părea aproape imposibil de realizat este acum realitate şi sunt din ce în ce mai mulţi oameni care se bucură de facilităţile şi serviciile centrului nostru de echitaţie“, îşi descrie Ionuţ Popescu proiectul pe care s-a concentrat în ultimii ani, rezultatul unei investiţii de 500.000 de euro. Acesta se află pe coama unui deal, la trei kilometri distanţă de cea mai apropiată casă, în Runcu (judeţul Dâmboviţa). În prezent, Centrul de Echitaţie Potcoava este format dintr-o unitate de cazare cu 13 camere (în care se află şi un restaurant, o sală de conferinţe, spa) şi unde vin mai ales pasionaţii de turism ecvestru. Ei pot pot practica ”sportul aristocraţiei“ pe cei 13 cai din rasa Hafflinger aflaţi aici; opţiuni există însă şi pentru cei care nu se încumetă să se urce pe cal: pot opta între spa, tir cu arcul, trasee montane pe bicicletă. Originar din Bucureşti, Ionuţ Popescu s-a mutat în Runcu împreună cu familia sa odată cu dezvoltarea businessului. ”Ne place foarte mult, copiii sunt foarte fericiţi, agitaţia şi traficul aglomerat nu-mi lipsesc; în schimb teatrul, filmul, evenimentele culturale din Capitală, da.“

    În 2016, primul an de funcţionare a Centrului de Echitaţie Potcoava, acesta a ajuns la un grad de ocupare de 41,5%, generând o cifră de afaceri de aproximativ 150.000 de euro. Previziunile lui Popescu sunt optimiste şi pentru anul în curs: antreprenorul se aşteaptă ca în 2017 centrul să ajungă la un grad de ocupare cuprins între 70 şi 85% şi o cifră de afaceri dublă faţă de anul anterior. 14 angajaţi permanenţi lucrează în prezent la Potcoava, iar peste vară antreprenorul mai angajează încă patru-cinci persoane.

    Anterior descoperirii pasiunii sale pentru cai, Ionuţ Popescu a studiat la Facultatea de Jurnalism şi a urmat apoi mai multe module de afaceri din cadrul Open University. Şi-a început parcursul profesional devreme, la 18 ani, ca asistent de marketing într-o companie din grupul RTC. ”Apoi, am fost pe rând: «tipul de la IT», manager IT, agent de vânzări, director de vânzări (papetărie), director vânzări IT (hardware şi software)“, îşi descrie el parcursul profesional. A decis că sosise momentul să înceapă un proiect antreprenorial în 2011, când a dezvoltat împreună cu fratele său o companie de servicii fiscale şi juridice.

    Ideea dezvoltării centrului de echitaţie îi venise însă în 2008, după ce, într-un weekend, a participat la Cross Country Farm, lângă Sighişoara. De atunci, nu i-a mai ieşit din cap ideea de a avea ”un loc cu cai la poalele muntelui“, iar un an mai târziu a cumpărat terenul pe care se află astăzi Potcoava. În 2010, a scris un proiect pentru accesarea de finanţare europeană, iar între 2013 şi 2015 a urmat construcţia propriu-zisă a proiectului. Valoarea totală a proiectului este de aproape 500.000 de euro, jumătate din sumă provine din finanţarea europeană, iar restul de 50%, din credite bancare. Recuperarea acesteia se va face, potrivit previziunilor lui Popescu, în maximum 10 ani.

    Din 2015 şi până azi, s-a axat pe promovarea şi îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferă la Potcoava. Acum, la final de săptămână, toate cele 13 camere ale centrului sunt ocupate, iar pe perioada verii se ocupă integral şi nopţile din timpul săptămânii. Majoritatea celor care vin aici sunt din Bucureşti – locul fiind la 115 km de Capitală -, iar accesul se face prin Bucureşti – Târgovişte – Fieni – Runcu, pe o rută departe de aglomeratul DN1 sau de autostradă. Cei mai mulţi dintre oaspeţii de la Potcoava sunt familii cu copii; de asemenea, un segment important îl reprezintă şi companiile care vin pentru diferite activităţi de team building sau instruire (aici este inclusă şi o componentă de educaţie asistată prin cai). Astfel, veniturile sunt generate de turismul de retail, de taberele organizate acolo (care, potrivit lui Popescu, se repetă anul acesta), team buildinguri corporate. Oaspeţii care vin aici plătesc 220 de lei cazare/noapte pentru o cameră dublă şi 115 lei/zi pentru masă. În ceea ce priveşte echitaţia, o sesiune de o zi pe traseele din împrejurimi pentru persoanele experimentate costă 240 de lei, iar lecţiile de echitaţie de o oră pentru începători costă 80 de lei. Există opţiuni şi pentru cei mai puţin pasionaţi de echitaţie: închirierea unei biciclete costă 80 lei/zi şi poate fi folosită pe traseele din împrejurimi. Centrul de Echitaţie Potcoava este dotat şi cu tir cu arcul, spa, o sală de conferinţe – servicii pe care Popescu le descrie necesare ”pentru completarea timpilor dintre orele de călărie“.

    Ionuţ Popescu nu indică un singur aspect dificil în dezvoltarea proiectului, ci spune că de amestecul de probleme diverse, de la finanţare europeană, credite bancare la construcţia propriu-zisă, avize şi autorizaţii, s-au legat principalele provocări. Însă şi aspectele specifice acestui business au reprezentat probe de trecut. Spre exemplu, caii de la centrul său de echitaţie sunt din rasa Hafflinger, ”calul de munte din Tirol“, despre care spune că i-a luat un an de zile să-i aleagă. ”Aveam nevoie de o rasă de cal de munte, care să fie obişnuit cu drumurile înclinate, să nu fie un cal înalt fiindcă în România sunt mulţi începători –, iar acesta are o înălţime medie de 1,5 m, să fie un cal blând şi totuşi să nu fie adormit, are şi un strop de sânge de cal arab.“ Popescu spune că aceştia au costat câte 2.500 de euro, iar în ceea ce priveşte întreţinerea lor, aceasta generează costuri de 1.000 lei/lună.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare a afacerii, Popescu spune că în acestea intră, pe lângă îmbunătăţirea facilităţilor şi serviciilor prezente (în principal în zona de agrement ecvestru şi mâncare naturală), promovarea Centrului de Echitaţie către turiştii din vestul Europei. ”Îmi place România, este o ţară frumoasă şi plină de oportunităţi. Proiecte precum cel pe care l-am dezvoltat eu sunt aproape imposibil de realizat în ţările din vestul Europei, unde nu mai sunt terenuri virgine disponibile. Viaţa sălbatică este încă prezentă în munţii şi pădurile României şi acest fapt reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea turismului“, descrie Ionuţ Popescu motivele pentru care a mizat pe acest proiect în ciuda obstacolelor întâlnite pe parcurs.

    Iar când vine vorba despre a da un sfat antreprenorilor care ar vrea să dezvolte un proiect similar, trasează câteva dintre lecţiile pe care le-a învăţat el însuşi: ”Să îşi aloce timp pentru analiza pieţei, să caute să îşi cunoască foarte bine potenţialii clienţi şi nevoile acestora. Şi poate cel mai potrivit ar fi să găsească un mentor, o persoană care a trecut deja printr-un astfel de proiect şi care poate oferi soluţii valoroase la multiplele probleme ce pot apărea pe parcurs.“

  • Gadget Review: probabil cea mai bună trotinetă electrică – VIDEOREVIEW

    + foarte rapidă

    + autonomie bună

    + silenţioasă

    + accesorii (vitezometru, far, claxon)

    -poate fi instabilă la viteză mare


    Trotineta din Craiova a devenit extrem de populară când vedete precum Justin Bieber, Demi Lovato sau Nic Jonas au testat produsele inventate de Sorin Sîrbu. Compania are patru modele disponibile la vânzare în acest moment. M-am urcat şi eu pe ”Furia Roşie“, cum aveam să-i spun lui e-twow booster plus, şi am rămas impresionat.

    Este o trotinetă rapidă foc, silenţioasă şi cu o autonomie bună, dar poate fi cam instabilă la viteze mari. Ce vreau să spun prin instabilă este faptul că trotineta aceasta se adresează mai degrabă celor familiarizaţi cu astfel de produse decât începătorilor, în opinia mea. Este uşoară, iar la viteza maximă de 30 de km/h trotineta poate deveni mai instabilă, mai ales dacă prinzi o bucată de asfalt umed sau o crăpătură verticală pe direcţia de mers. Spre comparaţie, Nilox Doc Pro are o bază mai solidă şi te simţi ceva mai în siguranţă decât pe aceasta. Asta nu înseamnă că e-twow booster plus nu este sigură, ci doar că trebuie să ai mai multă grijă atunci când mergi cu ea. Eu m-am obşnuit destul de repede şi reuşeam să apreciez momentele când era cazul să încetinesc.

    Designul este clasic şi e-twowchiar seamănă cu o trotinetă ”cu propulsie manuală“ şi nu am simţit că am tras la fel de multe priviri precum am făcut-o cu Nilox Doc Pro, care se aseamănă mai mult cu un scooter.

    Booster Plus are o viteză maximă de 30 de kilometri pe oră şi tot pot să spun clar că este o plăcere absolută să mergi pe Calea Victoriei sau pe bulevardul Kiseleff la asfinţit, cu acceleraţia apăsată la maximum, într-o zi de vară. Viteza este completată de o acceleraţie destul de puternică. De asemenea, la această trotinetă nu trebuie să-ţi faci avânt înainte pentru a porni motorul, ci este suficient să apeşi pe acceleraţie. Am rămas surprins de puterea lui e-twow buster plus reuşind să urc dealul de lângă Grădina Botanică cu 23-25 km/h. Un drum de 9 kilometri pe care l-ai parcurge cu maşina în vreo 25 de minute (fără trafic) şi în cam 45 de minute cu transportul în comun l-am parcurs în 40 de minute cu trotineta, consumându-se din baterie cam 30%.

    Pentru că are o viteză mai mare decât altele, trotineta dispune şi de metode eficiente de oprire. Are o frână de mână de faţă şi cea clasică de spate. Combinaţia de frâne opreşte destul de bine trotineta şi-ţi dă posibilitatea să eviţi mai uşor un accident. Frâna de mână ar putea fi mai convenabilă pentru majoritatea, dar este recomandată folosirea frânei din spate, deoarece cea din faţă este destul de puternică şi rişti să cazi în faţă la viteze mai mari. În plus, folosind frâna de spate mai poţi încărca şi bateria deoarece trotineta dispune de frâne regenerative prin care se converteşte energia cinetică într-o energie ce poate fi reutilizată imediat sau stocată. Pe scurt, apeşi pe frână şi se reîncarcă bateria.

    Vorbind de baterie, autonomia trotinetei, potrivit producătorului, este de 30 de kilometri. Eu am reuşit să parcurg într-o zi 22 de kilometri, potrivit Google Maps. La întoarcere acasă, trotineta mai putea accelera până la doar 15 km/h şi mai avea 10-20% din baterie. Când ajungi acasă sau la birou o poţi conecta la orice priză şi se încarcă complet în cam două ore. Totuşi, dacă cumva rămâi fără energie, trotineta poate fi folosită în modul clasic şi se poate plia pentru a putea fi transportată astfel.

    Un alt lucru plăcut legat de e-twow booster plus se leagă de faptul că este foarte silenţioasă şi confortabilă. Pe suprafeţe line nu auzi nimic şi rezistă destul de bine la denivelările şi gropile din asfalt. Trotineta craiovenilor are ca dotări un far cu senzor, ce se aprinde şi se stinge în funcţie de cantitatea de lumină, are claxon şi un display pe care sunt afişate viteza de deplasare şi distanţa parcursă.

    Despre publicul ţintă pentru un astfel de produs am vorbit într-un articol anterior, iar propunerea craiovenilor pentru acesta este aproape irezistibilă.


     

  • Smart Business: Cum a reuşit o antreprenoare care lucra în imobiliare să facă 800.000 de dolari din dulciuri premium? – VIDEO, GALERIE FOTO

    “Lucrez în prezent şase zile pe săptămână şi am ziua de luni liberă; în weekenduri se lucrează intens, astfel că trebuie să fiu prezentă mereu alături de echipă, fie în punctul de vânzare, fie în laborator, lângă care am şi biroul. Timp de doi-trei ani de la lansarea afacerii am lucrat însă şapte zile din şapte“, îşi descrie Alina Sudriu agenda pe care o presupune gestionarea businessului Grace Couture Cakes, într-un domeniu la care aspiră din ce în ce mai mulţi doritori de o activitate antreprenorială.

    Lansat în noiembrie 2012, acesta este primul atelier couture de cofetãrie din Bucureşti – businessul a crescut în acelaşi timp cu fiica antreprenoarei, Ana Grace, care a inspirat de altfel şi numele brandului. În prezent, afacerea este formată dintr-un magazin în centrul comercial Băneasa Shopping City şi dintr-un atelier de producţie, care au generat anul trecut afaceri de 800.000 de euro. Pentru 2017, Sudriu previzionează depăşirea pragului de 1 milion de euro; un pas care va stimula acest lucru ar fi deschiderea celei de a doua unităţi Grace Couture Cakes, în zona Dorobanţi a Capitalei.

    Alina Sudriu a absolvit Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limba Englezã şi programul de master Strategic Marketing din cadrul ASE.

    în 2006, imediat după terminarea facultăţii, a lucrat pentru o companie de produse electronice, ca office asistant. ”Mi-a plãcut foarte mult echipa din care fãceam parte şi m-am obişnuit rapid cu taskurile zilnice. Am decis să nu mai continuu atunci când mi-am dat seama cã nu aveam posibilitatea de a avansa, de a fi creativã, jobul fiind mai degrabã unul de rutinã“, descrie ea munca de început.

    După câţiva ani în domeniul consultanţei imobiliare, a vrut să dea o şansã impulsului antreprenorial, pe care spune că îl avea de ceva timp. ”Am ales o nişă unde am simţit că puteam inova şi aduce valoare, oferind produse şi servicii superioare celor care existau deja pe piaţă: dulciurile de lux, realizate la comandă, personalizate pentru evenimente speciale. Am gãsit nişa, aşa cum se întâmplă de multe ori, în urma unei nevoi pe care am resimţit-o, din perspectivă de consumator, atunci când mi-am organizat nunta.“

    Ce înseamnă, mai exact, atelier couture? ”În momentul în care am pornit la drum, mi-am imaginat un loc unde să poţi să îţi faci dulciurile pentru evenimente exact aşa cum ţi le imaginezi, exact în tema evenimentului şi potrivit personalităţii clientului; astfel conceptul acesta de couture ne-a diferenţiat puţin faţă de cofetăriile care existau pe piaţă în momentul în care am lansat afacerea“, explică Alina Sudriu conceptul pe care s-au axat încă de la început. După idee, au urmat paşii concreţi prin care să alinieze viziunea lor cu produsele pe care doreau să le creeze. Au început cu un singur angajat, care lucra în regim part-time, au selectat câteva reţete, pe care le-au îmbunătăţit pe măsura răspunsurilor primite din partea clienţilor. ”La început am încercat să dezvoltăm cât mai multe reţete, să vedem ce ne place, ce păstrăm în gamă, ce nu ne place, am trimis mostre cu torturile pe care le realizam în acel moment către toţi cunoscuţii mei sau persoanelor cu care lucrasem anterior.“

    În prima lună de activitate s-a creat un prim val de comenzi, iar ulterior numărul acestora a crescut suficient de mult încât să coopteze încă doi angajaţi. ”Vindeam foarte puţin la început raportat la cifrele de acum, dar pentru noi era o bucurie mare chiar şi atunci când o cunoştinţă de-a noastră sau cineva drag comanda un tort. Ne dădeam peste cap să-i placă, ştiam că dintr-un tort poate gustă 6-10-15 persoane.“ Numărul de clienţi a crescut constant, în acelaşi timp au lucrat la îmbunătăţirea reţetelor. Astfel, după doi ani de la lansare, au decis să grupeze cele mai solicitate torturi şi combinaţiile care se vindeau cel mai bine într-o colecţie signature pe care o adaptează an de an. ”Vedem, din 12 reţete pe care le avem anual, care sunt cele mai cerute, ce nu merge se înlocuieşte; restul, chiar dacă merg, poate le îmbunătăţim, clienţii noştri decid practic ce rămâne şi ce nu.“

    În prezent, au ajuns la 6-700 de comenzi pe zona de evenimente, fie ele nunţi, botezuri, petreceri corporate, aniversări, iar în punctul de vânzare din centrul comercial Băneasa numărul bonurilor ajunge la 4-5.000 în fiecare lună. Alina Sudriu spune că investeşte în afacere constant: investiţia iniţială, direcţionată spre achiziţia de utilaje, s-a ridicat la circa 30.000 de lei; iar după doar un an şi jumătate, Grace Couture Cakes a trecut pe profit. Investiţia din punctul de lucru din Băneasa, care s-a ridicat la 60.000 de euro şi a fost direcţionată spre standul achiziţionat, echipamente frigorifice, cât şi în extinderea laboratorului.
    în ceea ce îi priveşte pe clienţi, a observat o segmentare a acestora între partea de evenimente şi cake shop: dacă la comenzile pentru evenimente clienţii sunt mai ales femei, cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani, cu venituri medii spre mari, dispuse să plătească un preţ uşor peste media pieţei, produsele din Băneasa sunt populare şi pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.

     

  • Tânăra care vinde produse româneşti corporatiştilor – VIDEO

    Povestea magazinului de cadouri online InaBox.ro a început în luna aprilie a anului 2016, când Ina Natu, o tânără de 29 de ani, a decis să pornească o afacere pe cont propriu. Investiţia iniţială a fost de circa 2.500 euro, iar antreprenoarea mizează pe nişa de piaţă a cadourilor personalizate formate din produse 100% româneşti, potrivit unui interviu anterior acordat ZF.

    „Am început la sfârşitul lunii aprilie. Am investit aproximativ 2.500 de euro în achiziţia produselor până în prezent, având în vedere că pentru partea de programare m-a ajutat un apropiat, fără bani. Ca să ajungem la un nivel confortabil ar trebui să ajungem cam la 50 de comenzi pe lună. O comandă medie ar trebui să aibă preţul de 170 de lei pentru ca afacerea să fie profitabilă, ţinând cont de caracterul sezonier al acestui tip de business, care are anumite perioade de vârf în care cresc vânzările“, a spus  Ina Natu, fondatoarea InaBox.ro, la ZF Live. Absolventă a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti, Ina Natu a lucrat anterior în echipa de marketing a unei companii din domeniul brokerajului de asigurări.

    Afacerea InaBox.ro va aduce încasări de circa 25.000 – 30.000 euro pe an în primii ani, previzionează antre­prenoarea.

  • Ce am învăţat utilizând timp de o săptămână un telefon “prost” – VIDEO

    Compania finlandeză a lansat Nokia 3310 în septembrie 2000, acesta devenind unul dintre cele mai de succes telefoane mobile din istorie, cu peste 126 de milioane de unităţi vândute. A devenit un produs emblematic pentru companie şi pentru telefoanele mobile de la aceea vreme. Mulţi dintre voi au amintiri plăcute sau neplăcute legate de acest telefon. Oricum ar fi, produsul şi-a lăsat amprenta pe lumea asta.

    HMD Global, compania care deţine licenţa de producere a telefoanelor Nokia, a anunţat în februarie 2017 că revitalizează vechiul 3310 cu un model nou. Care sunt impresiile pe care mi le-a lăsat acesta?

    1. Am învăţat că un telefon este mult mai eficient decât un sms sau un mail.

    Trecerea de la smartphone la un telefon mobil clasic nu a fost un şoc foarte mare pentru mine, dar avea să-mi influenţeze viaţa timp de o săptămână. Şi uite aşa, printr-un singur gest, abandonarea lui Nexus 5X în favoarea lui Nokia 3310 (2017), am călătorit în timp vreo 10-15 ani. Şi nici nu am fost nevoit să construiesc o maşină a timpului.

    Noul Nokia păstrează liniile de design ale telefonului vechi, imprimându-i un stil ludic (evident mai ales în culorile roşu sau galben). Parcă e o jucărie. Ecranul este mai mare faţă de versiunea anterioară; în plus este şi color. Meniul şi butoanele au rămas aproape la fel. Ecranul este unul de 2,4 inchi şi mi s-a părut de destul de bun şi luminos pentru a putea fi folosit şi în lumina directă a soarelui. Carcasa telefonului este de plastic şi pare destul de rezistentă. Vechiul 3310 era celebru pentru faptul că era extrem de rezistent. Eu nu l-am aruncat pe jos să văd cât de bine rezistă – au făcut însă alţii asta şi l-au aruncat chiar şi de la etajul patru. Noul model pare destul de robust, dar nu cred că este la fel de rezistent ca vechiul 3310.

    2. Am învăţat să nu mă mai îngrijorez de baterie.

    De asemenea, telefonul are o cameră foto de 2 MP pe spate şi este dotat şi cu un flash. Surprinzător, camera are şi câteva opţiuni precum: fotografierea în rafală (destul de lentă) până la 6 cadre, reglarea luminozităţii şi efecte (alb-negru, sepia etc.). Este  clar că telefonul nu este făcut pentru a realiza fotografii de calitate, ci poate doar surprinde momente ce arată bine pe micuţul ecran de 2,4 inchi. Unele imagini surprinse de camera de 2 MP au fost surprinzător de bune. Totuşi, lipseşte claritatea şi nici dinamica culorilor nu este bună.

    3. Am învăţat că vechea metodă de a scrie SMS-uri este un coşmar.

    Apelurile şi SMS-urile sunt realizate pe bandă 2G şi nu am avut probleme cu semnalul în timpul testării. Am vorbit la telefon şi la metrou şi totul a decurs bine. Totuşi, calitatea apelului nu a fost una foarte bună şi de multe ori mi-am rugat interlocutorul să vorbească mai tare. Mai ales la metrou. Pentru un telefon care este folosit preponderent pentru a suna, calitatea apelului ar trebui să fie primordială. De asemenea, pe telefon pot fi folosite două cartele SIM şi are şi spaţiu pentru un card SD de până la 32 GB. 3310 are şi jack audio şi poţi asculta muzică sau radio. Spaţiul intern de stocare este foarte mic (doar 16 MB – adică vreo şase fotografii), astfel că este bine că poate fi îmbunătăţit prin intermediul cardului SD.

    4. Am învăţat că e foarte important să ai bani cash la tine (detalii în text).

    La capitolul baterie, cum era de aşteptat, telefonul stă bine. Acesta susţine 22 de ore de conversaţie continuă şi o lună în stand-by. În utilizarea normală, telefonul a rezistat aproape o săptămână (fără câteva ore), timp în care a trebuit să-mi încarc smartphone-ul (care stătea degeaba în rucsac). Mi-am setat ca toate apelurile din smartphone să se ducă către Nokia, la fel şi SMS-urile. Am ţinut smartphone-ul cu mine pentru cazuri de urgenţă. O singură dată am avut nevoie să apelez la el. Trebuia să ajung la o întâlnire, începuse să plouă şi nu aveam bani cash la mine. Am trişat puţin şi am chemat o maşină prin aplicaţia de pe smartphone. Aşadar, bateria ţine o săptămână, ceea ce e bine, zic eu, în condiţiile în care l-am folosit şi pentru fotografii şi câteodată şi browsing pe internet. Pentru cei care îl vor folosi pe post de rezervă, autonomia va creşte considerabil.

    5. Am învăţat că nimic din ce este publicat pe Facebook nu este de neratat.

    Vorbind de internet, pe Nokia 3310 poţi naviga pe Facebook, YouTube sau Gmail şi pe orice alt site vrei tu. Sigur, nu va arăta bine şi va trebui să aştepţi după fiecare clic, dar măcar nu eşti complet izolat. Bineînţeles, telefonul nu ar fi fost un Nokia dacă nu venea la pachet cu celebrul joc Snake. HMD Global recunoaşte această importanţă şi i-a oferit jocului o iconiţă proprie. Jocul este color şi este la fel ca şi cel din trecut. Nu am fost fan atunci şi nu sunt fan nici azi. Unii zic că noul joc nu se compară cu originalul. Eu pot să zic că am jucat 10-15 de niveluri şi m-am plictisit.

    6. Am învăţat că smartphone-ul este o unealtă indispensabilă pentru omul modern.

    Care este rostul unui telefon „prost” într-o eră a telefonelor inteligente? Nu pot să dau un motiv destul de  convingător pentru care ai vrea să cumperi Nokia 3310 sau oricare alt telefon clasic. Să-l iei de rezervă? Mai bine o baterie externă. Îl cumperi de nostalgie? Sigur va începe să adune praf într-un colţ după ce trece perioada de noutate. Poate să-l iei pe post de telefon secret pentru amantă, după cum zicea cineva, sau poate să-l utilizeze oamenii care stau în zone unde internetul nu a ajuns încă.


    Casetă tehnică

    Display 2,4 inchi, 240 x 320 pixeli

    Reţea 2G

    Memorie internă 16 MB (micro SD până la 32 GB)

    Cameră foto 2MP

    Baterie 1200 mAh – 600 de ore regim de aşteptare

    Dimensiuni 51 x 115,6 x 12,8 mm

    Greutate 79,6g

    Preţ recomandat 49 de euro
     

  • Cum dezvolţi o aplicaţie de la o idee la o tranzacţie de peste 10 milioane de euro? – VIDEO

    “Pe mine mă face cu adevărat fericit să creez lucruri care au impact, care să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Clever Taxi a fost de impact şi a schimbat destul de multe în industrie. Astfel de lucruri aş vrea să fac şi în viitor”, descrie Mihai Rotaru, cofondator şi CEO al Clever Tech, compania care a lansat aplicaţia de e-hailing Clever Taxi, proiectele care l-ar face fericit pe termen lung.

    Abia întors de la Hamburg, unde a stabilit detaliile finale prin care mytaxi, cel mai mare jucător european de pe piaţa aplicaţiilor de taxi, parte din grupul Daimler, spune că o vacanţă lungă nu intră în planurile lui. Asta chiar dacă, alături de ceilalţi acţionari ai companiei (Alexandru Dumitru, Călin Fusu, Andrei Pitiş), s-a aflat în spatele unei tranzacţii istorice pe plan local, „de opt cifre”, după cum au declarat reprezentanţii companiei public.

    În timp ce Călin Fusu spunea într-un interviu anterior că pe el nu îl încântă prea mult câteva milioane de euro în plus, dar că pentru fondatori este foarte importantă tranzacţia, Rotaru a explicat cum percep el şi de partenerul său, Alexandru Dumitru, această realizare. „Te entuziasmezi mai mult atunci când îţi vezi propria creaţie dusă la capăt sau aşezată pe traiectoria potrivită, cum este cazul nostru; pentru noi, cea mai mare realizare este că am găsit o companie suficient de bine aliniată cu valorile noastre, cu misiunea noastră şi care va continua ceea ce am creat noi acum câţiva ani.”

    Din 2012 şi până la momentul tranzacţiei, au fost comandate peste 40 de milioane de călătorii cu taxiul prin aplicaţia românilor, prezentă în 20 de oraşe şi unde sunt înscrişi peste 17.000 de utilizatori. Anul trecut, aceasta genera venituri de 1,6 milioane de lei, pe seama abonamentelor lunare plătite de companiile locale de taxi.

    Ideea dezvoltării Clever Taxi le-a venit celor doi fondatori în 2010, în cadrul evenimentului destinat dezvoltatorilor care vor să lanseze o afacere Start-up Weekend, în care ideile lor pot prinde contur în 48 de ore. Acela a fost locul în care au obţinut prima validare a ideii. Un an mai târziu au înfiinţat firma şi au lansat prima versiune a platformei, sub o altă denumire. Anterior, Mihai Rotaru a mai avut două firme, una de outsourcing, despre care spune că „nu m-a entuziasmat foarte mult”, şi un alt start-up, „care nu a avut evoluţia fericită a Clever Taxi”. „E povestea aceea: succesul de peste noapte se întâmplă în şapte ani; era şi aceea o idee foarte bună, dar noi eram lipsiţi de experienţă. Acum cu siguranţă am fi avut altă abordare.”

    În 2010, la momentul în care şi-au conturat ideea, mytaxi abia apăruse prin Europa: „Foarte timid, prin Hamburg şi nu era cunoscută de prea mulţi, cu atât mai puţin de noi; nici Uber nu ieşise la vremea aceea din San Francisco. Nefiind foarte conectaţi, ideea ni s-a părut originală la vremea respectivă şi am făcut lucrurile efectiv după capul nostru”. Dificultăţile legate de găsirea unui taxi în Bucureşti i-au inspirat în dezvoltarea produsului: „Am avut problema pe care o are oricine, mai ales pe vremea aceea: să găseşti un taxi disponibil, mai ales la ore de vârf. Ni se părea absolut ridicol că trebuie să suni la 10 – 20 de firme până să găseşti o maşină, iar alta disponibilă să fie de fapt la 100 de metri după colţ”.

    La Start-Up Weekend, investitorii prezenţi s-au arătat mai ales sceptici, scepticism pornit de la faptul că pe piaţă nu existau foarte multe smartphone-uri, astfel că ideea ca un şofer de taxi să folosească un smartphone părea îndepărtată: „Cred că nici eu nu aveam un smartphone atunci, eram fan Nokia”. Au perseverat însă, şi-au validat ideea consultându-se cu mai multe persoane, au făcut sondaje online, au început să lucreze la dezvoltarea aplicaţiei şi, în aproximativ şase luni, au avut prima versiune pe care să o pună pe piaţă.

    La evenimentul pentru start-up-uri îl cunoscuseră şi pe Andrei Pitiş, care, după primele lor iteraţii, a decis să le acorde o primă finanţare. „Nu am divulgat cifrele exacte, dar a fost vorba de sub 50.000 de euro.” Reticenţa iniţială s-a menţinut şi în rândul discuţiilor cu şoferii de taxi, cu câteva excepţii: „La fel ca în orice domeniu, i-am găsit pe acei early adopters entuziasmaţi de idee – poate nejustificat de entuziasmaţi, dar cam aşa funcţionează orice idee nouă: o să găseşti câţiva nebuni cărora le place; ei vor deveni early adopters şi vor fi cei care o vor împinge şi o vor recomanda mai departe”.

    Dacă prima versiune a platformei a fost lansată în 2011, iar  în 2012 au lansat produsul agregator, Clever Taxi; în luna octombrie a aceluiaşi an lansau oficial platforma printr-un parteneriat cu operatorul de telefonie Orange România, care a fost şi partenerul lor principal în primii ani de funcţionare a aplicaţiei. „Reacţia a fost extrem de pozitivă şi este uşor de înţeles de ce, era ceva chiar magic în clipa aceea să apeşi un buton şi să vină o maşină. O astfel de experienţă nu mai existase până atunci; a urmat apoi o perioadă destul de războinică, concurenţial vorbind, fiindcă şi alţii lansaseră ulterior aplicaţii similare. Perioadă plină de învăţăminte şi din care am ieşit bine.” Învăţătura principală a fost să îşi aleagă bătăliile în care să lupte: „Nu poţi să te lupţi pe toate fronturile, alegi un lucru la care poţi să fii foarte bun, ce avantaj competitiv poţi să creezi sau pe care îl ai şi să te concentrezi pe acesta”. În cazul lor, au ales să se axeze pe ofertă, pe serviciul propriu-zis, astfel că aplicaţia a fost dintotdeauna pe primul loc din punctul de vedere al numărului de şoferi înscrişi, în timp ce, potrivit lui Rotaru, concurenţa a împins investiţiile în promovare, marketing, consumatori.

    Călin Fusu, fondatorul Bestjobs, a fost cel de al doilea investitor, în cea de-a două rundă de finanţare, în 2015. „De obicei prima rundă de finanţare este pentru validare – creezi produsul, îl validezi în piaţă, businessul începe să prindă contur. A doua rundă o iei pentru creştere; în perioada aceea căutam finanţare, iar printre persoanele cu care am vorbit a fost şi Călin.” Lucrurile au mers de la sine: „Ne-am întâlnit, am discutat, ne-a plăcut fiecăruia de celălalt şi cred că în maximum 10 zile banii erau în cont”.

    Spune că, de-a a lungul timpului, implicarea lui Fusu în business a fost una minimală, prin participări la întâlniri, idei şi sfaturi în momentele cheie. „Cred că au fost foarte importante momentul acesta şi viteza cu care s-au întâmplat investiţia şi parcursul ulterior, fiindcă ne-au lăsat să ne concentrăm pe business şi pe ceea ce făceam noi în loc să ne îngroape în aspecte legale, de pildă.” Evaluarea companiei după finanţare ajunsese deja la o sumă de şapte cifre. Mihai Rotaru spune că, în perioada care s-a scurs între prima finanţare şi a doua, a primit multe alte oferte de la alţi investitori din România. „Se găsesc bani, doar că la finanţări de sub 1 milion de euro contează foarte mult investitorul, contează profilul lui, fiindcă vine cu ceea ce se numeşte «smart money», vine şi cu nişte sfaturi, se implică, chiar dacă nu foarte mult, se implică  în direcţia şi viziunea businessului, iar acest lucru contează.”

     

  • Smart Business: Cum dezvolti o aplicatie de la idee la o tranzactie de peste 10 mil. euro? – VIDEO

    “Pe mine mă face cu adevărat fericit să creez lucruri care au impact, care să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Clever Taxi a fost de impact şi a schimbat destul de multe în industrie. Astfel de lucruri aş vrea să fac şi în viitor”, descrie Mihai Rotaru, cofondator şi CEO al Clever Tech, compania care a lansat aplicaţia de e-hailing Clever Taxi, proiectele care l-ar face fericit pe termen lung.

    Abia întors de la Hamburg, unde a stabilit detaliile finale prin care mytaxi, cel mai mare jucător european de pe piaţa aplicaţiilor de taxi, parte din grupul Daimler, spune că o vacanţă lungă nu intră în planurile lui. Asta chiar dacă, alături de ceilalţi acţionari ai companiei (Alexandru Dumitru, Călin Fusu, Andrei Pitiş), s-a aflat în spatele unei tranzacţii istorice pe plan local, „de opt cifre”, după cum au declarat reprezentanţii companiei public.

    În timp ce Călin Fusu spunea într-un interviu anterior că pe el nu îl încântă prea mult câteva milioane de euro în plus, dar că pentru fondatori este foarte importantă tranzacţia, Rotaru a explicat cum percep el şi de partenerul său, Alexandru Dumitru, această realizare. „Te entuziasmezi mai mult atunci când îţi vezi propria creaţie dusă la capăt sau aşezată pe traiectoria potrivită, cum este cazul nostru; pentru noi, cea mai mare realizare este că am găsit o companie suficient de bine aliniată cu valorile noastre, cu misiunea noastră şi care va continua ceea ce am creat noi acum câţiva ani.”

    Din 2012 şi până la momentul tranzacţiei, au fost comandate peste 40 de milioane de călătorii cu taxiul prin aplicaţia românilor, prezentă în 20 de oraşe şi unde sunt înscrişi peste 17.000 de utilizatori. Anul trecut, aceasta genera venituri de 1,6 milioane de lei, pe seama abonamentelor lunare plătite de companiile locale de taxi.

    Ideea dezvoltării Clever Taxi le-a venit celor doi fondatori în 2010, în cadrul evenimentului destinat dezvoltatorilor care vor să lanseze o afacere Start-up Weekend, în care ideile lor pot prinde contur în 48 de ore. Acela a fost locul în care au obţinut prima validare a ideii. Un an mai târziu au înfiinţat firma şi au lansat prima versiune a platformei, sub o altă denumire. Anterior, Mihai Rotaru a mai avut două firme, una de outsourcing, despre care spune că „nu m-a entuziasmat foarte mult”, şi un alt start-up, „care nu a avut evoluţia fericită a Clever Taxi”. „E povestea aceea: succesul de peste noapte se întâmplă în şapte ani; era şi aceea o idee foarte bună, dar noi eram lipsiţi de experienţă. Acum cu siguranţă am fi avut altă abordare.”

    În 2010, la momentul în care şi-au conturat ideea, mytaxi abia apăruse prin Europa: „Foarte timid, prin Hamburg şi nu era cunoscută de prea mulţi, cu atât mai puţin de noi; nici Uber nu ieşise la vremea aceea din San Francisco. Nefiind foarte conectaţi, ideea ni s-a părut originală la vremea respectivă şi am făcut lucrurile efectiv după capul nostru”. Dificultăţile legate de găsirea unui taxi în Bucureşti i-au inspirat în dezvoltarea produsului: „Am avut problema pe care o are oricine, mai ales pe vremea aceea: să găseşti un taxi disponibil, mai ales la ore de vârf. Ni se părea absolut ridicol că trebuie să suni la 10 – 20 de firme până să găseşti o maşină, iar alta disponibilă să fie de fapt la 100 de metri după colţ”.

    La Start-Up Weekend, investitorii prezenţi s-au arătat mai ales sceptici, scepticism pornit de la faptul că pe piaţă nu existau foarte multe smartphone-uri, astfel că ideea ca un şofer de taxi să folosească un smartphone părea îndepărtată: „Cred că nici eu nu aveam un smartphone atunci, eram fan Nokia”. Au perseverat însă, şi-au validat ideea consultându-se cu mai multe persoane, au făcut sondaje online, au început să lucreze la dezvoltarea aplicaţiei şi, în aproximativ şase luni, au avut prima versiune pe care să o pună pe piaţă.

    La evenimentul pentru start-up-uri îl cunoscuseră şi pe Andrei Pitiş, care, după primele lor iteraţii, a decis să le acorde o primă finanţare. „Nu am divulgat cifrele exacte, dar a fost vorba de sub 50.000 de euro.” Reticenţa iniţială s-a menţinut şi în rândul discuţiilor cu şoferii de taxi, cu câteva excepţii: „La fel ca în orice domeniu, i-am găsit pe acei early adopters entuziasmaţi de idee – poate nejustificat de entuziasmaţi, dar cam aşa funcţionează orice idee nouă: o să găseşti câţiva nebuni cărora le place; ei vor deveni early adopters şi vor fi cei care o vor împinge şi o vor recomanda mai departe”.

    Dacă prima versiune a platformei a fost lansată în 2011, iar  în 2012 au lansat produsul agregator, Clever Taxi; în luna octombrie a aceluiaşi an lansau oficial platforma printr-un parteneriat cu operatorul de telefonie Orange România, care a fost şi partenerul lor principal în primii ani de funcţionare a aplicaţiei. „Reacţia a fost extrem de pozitivă şi este uşor de înţeles de ce, era ceva chiar magic în clipa aceea să apeşi un buton şi să vină o maşină. O astfel de experienţă nu mai existase până atunci; a urmat apoi o perioadă destul de războinică, concurenţial vorbind, fiindcă şi alţii lansaseră ulterior aplicaţii similare. Perioadă plină de învăţăminte şi din care am ieşit bine.” Învăţătura principală a fost să îşi aleagă bătăliile în care să lupte: „Nu poţi să te lupţi pe toate fronturile, alegi un lucru la care poţi să fii foarte bun, ce avantaj competitiv poţi să creezi sau pe care îl ai şi să te concentrezi pe acesta”. În cazul lor, au ales să se axeze pe ofertă, pe serviciul propriu-zis, astfel că aplicaţia a fost dintotdeauna pe primul loc din punctul de vedere al numărului de şoferi înscrişi, în timp ce, potrivit lui Rotaru, concurenţa a împins investiţiile în promovare, marketing, consumatori.

    Călin Fusu, fondatorul Bestjobs, a fost cel de al doilea investitor, în cea de-a două rundă de finanţare, în 2015. „De obicei prima rundă de finanţare este pentru validare – creezi produsul, îl validezi în piaţă, businessul începe să prindă contur. A doua rundă o iei pentru creştere; în perioada aceea căutam finanţare, iar printre persoanele cu care am vorbit a fost şi Călin.” Lucrurile au mers de la sine: „Ne-am întâlnit, am discutat, ne-a plăcut fiecăruia de celălalt şi cred că în maximum 10 zile banii erau în cont”.

    Spune că, de-a a lungul timpului, implicarea lui Fusu în business a fost una minimală, prin participări la întâlniri, idei şi sfaturi în momentele cheie. „Cred că au fost foarte importante momentul acesta şi viteza cu care s-au întâmplat investiţia şi parcursul ulterior, fiindcă ne-au lăsat să ne concentrăm pe business şi pe ceea ce făceam noi în loc să ne îngroape în aspecte legale, de pildă.” Evaluarea companiei după finanţare ajunsese deja la o sumă de şapte cifre. Mihai Rotaru spune că, în perioada care s-a scurs între prima finanţare şi a doua, a primit multe alte oferte de la alţi investitori din România. „Se găsesc bani, doar că la finanţări de sub 1 milion de euro contează foarte mult investitorul, contează profilul lui, fiindcă vine cu ceea ce se numeşte «smart money», vine şi cu nişte sfaturi, se implică, chiar dacă nu foarte mult, se implică  în direcţia şi viziunea businessului, iar acest lucru contează.”

     

  • Cum arată fata lui Steve Jobs acum şi de ce nu a vrut să o recunoscă tatăl ei – FOTO

    Steve Jobs a cunoscut-o pe Chrisann Brennan în 1972 în perioada studenţiei, iar cinci ani mai târziu s-au despărţit după ce ea a rămas însărcinată cu primul copil al lui Jobs, Lisa.

     

    La început, Jobs nu a recunoscut-o pe Lisa ca fiind fiica lui. Acesta susţinea că iubita lui ar fi avut relaţii şi cu alţi bărbaţi. Într-un final, Steve Jobs s-a văzut nevoit să recunoscă că Lisa este fiica lui, după ce a fost supus unui test de paternitate.

    Mult mai târziu a mărturisit că nu era pregătit să devină tată.

     

  • Gadget Review: Cu trotineta Nilox Doc Pro la plimbare prin oraş – VIDEOREVIEW

    + VITEZĂ

    + TRANSPORT ALTERNATIV

    –  DESTUL DE GREA
    –  PREŢ RIDICAT/EXISTĂ SOLUŢII ALTERNATIVE

    Potrivit ultimelor statistici, viteza medie de deplasare a maşinilor în Bucureşti a scăzut dramatic, acum plasându-se la circa 8 km pe oră. Astfel, soluţiile de transport alternativ precum bicicletele, trotinetele electricele sau skateboardurile devin alternative pentru persoanele care nu vor să stea în trafic.

    ”Este o pasăre? Este un avion? Nu! Este un adult pe o trotinetă în Bucureşti“ ar putea fi o replică dintr-un roman biografic despre perioada în care am testat trotineta electrică Nilox Doc Pro.

    Trotineta este uşor de utilizat şi oricine poate merge cu ea după puţin exerciţiu. Anterior nu am mers niciodată cu trotineta şi cu toate acestea nu am avut probleme în a învăţa să o controlez. Pentru a porni, tot ce trebuie să faci este să-ţi iei avânt, la fel ca şi în cazul unei trotinete normale, apoi apeşi pe acceleraţie. Şi te-ai dus! Utilizarea este destul de intuitivă şi după două-trei zile de mers chiar poţi face manevre mai riscante, precum întoarcerea în viteză şi menţinerea unui ritm al vitezei ridicat.
    Trotineta oferită de Quickmobile pentru testare are o viteză maximă de 20 km/oră şi are o autonomie de 20 km. Cu alte cuvinte, în trei-patru minute se poate ajunge din strada Nerva Traian nr. 3 (unde avem sediu) în Piaţa Unirii.

    Piaţa Romană – City Business Center (strada Nerva Traian) înseamnă între 3,5 şi 4 km parcurşi în funcţie de traseul ales. Această distanţă poate fi parcursă în 45 de minute pe jos, în 21 de minute cu autobuzul sau 10 minute cu maşina (fără trafic), potrivit Google Maps; cu trotineta electrică Nilox Doc Pro, durata drumului este de 25 de minute. Timpul ar fi putut fi îmbunătăţit, deoarece am prins câteva semafoare. O linie şi jumătate dintre cele cinci ale bateriei s-au consumat pe drumul metrou Eroilor – City Business Center, o rută de 4,2-4,5 km pe care o parcurgi în cam 55-60 de minute pe jos, 25-30 de minute cu transportul în comun şi 10-15 minute cu maşina (fără trafic). Cu trotineta am ajuns în fix 23 de minute de la gura de metrou până la intrarea în clădirea de birouri. Două linii au dispărut din autonomia bateriei. Producătorul menţionează un timp de încărcare de 2 ore, însă în timpul testului bateria trotinetei s-a umplut după 2 ore şi jumătate.

    Începeţi să vă faceţi o imagine legată de utilitatea acestui dispozitiv. Din păcate, trotuarele nu asigură o cursă fluentă tot timpul. Fie sunt ocupate de maşini, fie asfaltul nu este de cea mai bună calitate şi te cam zgâlţâi. În plus, bordurile mai înalte şi şanţurile mai adânci reprezintă un obstacol pentru trotinetă. O bicicletă se descurcă mult mai uşor în acest caz. Vorbesc despre trotuare deoarece nu am avut tot timpul curajul să ies pe şosele din motive evidente; totuşi, atunci când am îndrăznit să fac acest lucru nu am întâmpinat probleme.

    Oricum ar fi, zonele cu trotuare largi sunt cele mai practice, aşa cum este cazul celor de pe Bulevardul Unirii. Muzică în urechi, un apus de soare, trotuar cu suprafaţă lină şi vântul în plete sunt ingredientele unei seri excelente. De obosit nu oboseşti prea tare, pentru că nu depui foarte mult efort, dar trebuie luată în calcul şi transpiraţia, pentru că drumurile sunt prin soare, dar şi pentru că trotineta nu este tocmai uşoară. Nu e chiar recomandat să mergi la costum pe trotinetă.

    De reţinut este faptul că vei fi în centrul atenţiei. Absolut peste tot pe unde am mers toată lumea se uita mirată la mine şi trei persoane în trei zile m-au luat la întrebări despre trotinetă – cum merge, cât ţine bateria şi aşa mai departe.
    Trotineta Nilox Doc Pro ar fi putut avea un vitezometru, ca să vezi exact cât de rapid te deplasezi, altfel doar bănuieşti că atingi o viteză de 10-15km pe oră. De asemenea, poate şi sistemul de start ar fi putut fi îmbunătăţit. Alte trotinete se pot porni de pe loc, fără să fii nevoit să îţi iei avânt. 

    Este utilă? Merită investiţia? (Care nu este una de neglijat). Depinde de cât de mult vrei să scapi de transportul în comun şi distanţa dintre locul de muncă şi birou. Nu-ţi cumperi o trotinetă electrică pentru că vrei să faci sport, mişcare, ci o cumperi pentru că vrei o metodă alternativă de a te deplasa.

    Aşadar, dacă stai într-o arie de 5-6 km faţă de birou şi doreşti să scapi de maşină sau de autobuze, atunci o trotinetă electrică ar putea fi răspunsul; te poţi deplasa rapid, fără prea mult efort şi fără să mai stai în trafic. Iar vremea de la noi din ţară este destul de bună pentru a asigura numeroase zile pentru deplasare cu trotineta. Totuşi, dacă locuieşti mai departe faţă de birou, investiţia nu are sens, deoarece distanţa poate fi parcursă mai repede cu metroul sau autobuzul; în plus, la drumuri mai lungi, încărcătorul nu poate lipsi din bagaj, pentru că energia este insuficientă şi pentru drumul de întoarcere.

    Viteza maximă: 20 km
    Autonomie baterie: 20 km (mai putin de 20 km in teste)
    Capacitate baterie: 4400 mAh
    Greutate: 12 kg
    Greutate suportată: 100 kg
    Dimensiune roţi: 8 inchi
    Timp de încarcare baterie: 2 ore (2 ore şi 30 de min in test)

    Preţ recomandat: 3199 lei