Category: Video

  • Restaurantul cu cea mai bună privelişte din lume – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    Plimbarea de la Wasserauen până la Ebenalp este dificilă dar vei avea parte de privelişti spectaculoase şi zona este ideală pentru drumeţii. Tot în zonă se află lacul Seealp şi în spatele acestuia se vede muntele Santis. Punctul de atracţie al drumeţiei este restaurantul montan Ascher, construit în coasta muntelui.

    Majoritatea turiştilor apreciază priveliştea oferită de restaurant şi localul are o notă de 4,5 stele din 5 pe TripAdvisor. 

  • Această româncă şi-a transformat pasiunea într-o afacere. Vinde obiecte de care nicio femeie nu se desparte, în valoare de 100.000 de euro

    „Încă din facultate îmi personalizam elementele din garderobă. Fie că era vorba de haine sau de accesorii, le căutam pe cele mai neobişnuite, colorate sau cu tăieturi şi croiuri speciale, le purtam o perioadă, apoi le «îmbunătăţeam», astfel încât să se plieze pe personalitatea mea”, povesteşte Armina Popeanu despre ideea care a stat la baza înfiinţării Lyria. Tânăra este de profesie arhitect, cu mai multe specializări în design, iar în cazul său antreprenoriatul este o prelungire a pasiunii sale sau, mai popular spus, îmbinarea utilului cu plăcutul. „În materie de genţi, mi le achiziţionam, le purtam o perioadă scurtă, apoi le pictam cu povestea mea din acel moment.

    Aşadar, domeniul fashion handmade a fost ales cumva natural”, spune ea. Primul gând de a-şi transforma pasiunea în afacere a apărut în mai 2014, după ce mai multe prietene au apelat la ea pentru a-şi personaliza poşetele. Simţind potenţialul unei afaceri, în acelaşi an, la sfârşitul lui august, Armina Popeanu avea deja 35 de genţi pictate listate pe o platformă online, „gata pentru a-şi găsi perechea”. A plecat la drum cu 2.000 de euro, iar prima comandă a venit la trei luni de la lansarea Lyria ca magazin online.

    „Cea mai mare provocare a fost relaţia cu furnizorii”, îşi aminteşte tânăra. „Trecuse jumătate de an, Lyria era online şi începea să prindă avânt, iar eu nu mă puteam baza până la capăt pe cei cu care începusem să lucrez”, explică antreprenoarea. Iniţial, a căutat pentru colaborări fabrici şi ateliere din ţară, dorindu-şi ca produsele Lyria să fie 100% româneşti, însă acestea nu au reuşit să se plieze pe criteriile sale. „Din păcate, nu am găsit furnizori de genţi care să se încadreze în specifiicaţile şi timpul de producţie, nici producători deschişi pentru o colaborare pe termen lung”, povesteşte Popeanu. De aceea, împreună cu soţul său, a luat decizia de a achiziţiona o fabrică de profil, cu tradiţie de peste 15 ani în producţia articolelor de marochinărie, atât pentru piaţa internă, cât şi cea externă.

    Aşa a luat naştere, în noiembrie 2015, brandul Desirette, care a devenit şi furnizor pentru Lyria. În prezent, toate genţile şi accesoriile Lyria sunt realizate în atelierul propriu, unde are libertatea deplină în transpunerea ideilor din schiţă în realitate. „Aici, cu ajutorul unei echipe entuziaste, am reuşit să manufacturez modelele pe care le doream în parametrii necesari de design şi calitate”, explică ea. Pe de altă parte, toată materia primă necesară este cumpărată din tăbăcăriile italieneşti, iar antreprenoarea călătoreşte de câteva ori pe an pentru a le alege. Cea mai comandată geantă este modelul Sebille Red Poppies – aflată în prezent la un preţ de 459 lei, conform site-ului propriu – , pe care fondatoarea Lyria o descrie ca „echilibrată”. „Are un balans optim între cromatica poveştii, forma şi culoarea genţii. De asemenea, este povestea cu care majoritatea clientelor noastre se identifică şi, ca o confesiune, mărturisesc că a fost prima poveste pictată din istoria Lyria”, declară antreprenoarea. Însă produsele sunt disponibile şi în colecţii de genţi nepictate, dar speciale prin alăturarea unor piei naturale cu texturi, culori şi forme îndrăzneţe, mai precizează aceasta.

    În medie, Lyria primeşte un număr de circa 70-80 de comenzi pe lună, iar valoarea medie a unei comenzi este de 400 de lei, spune fondatoarea; conform site-ului propriu, genţile Lyria se găsesc la preţuri cuprinse între 200 şi 600 de lei. Cea mai mare comandă a fost din partea unei iubitoare de artă din SUA, valoarea totală fiind de circa 2.000 de dolari. Dacă ar fi să stabilească un profil al clientelor Lyria, acesta ar cuprinde femei cu studii superioare, între 35 şi 54 de ani, cu venituri medii spre mari şi, mai ales, cu un stil unic şi nonconformist, având în vedere că produsele Lyria nu sunt de serie. De asemenea, poziţionarea Lyriei în ceea ce ţine de preţuri este una medie. „Elementul diferenţiator faţă de concurenţă este, cu siguranţă, pictura manuală a fiecărei poveşti din spatele genţilor Lyria”, ţine ea să precizeze.

    După doi ani de activitate, Lyria a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro şi a înregistrat o creştere de circa 60% faţă de anul precedent. Pentru 2017 îşi propune lansarea unor noi colecţii şi linii de produse, „care să ducă povestea Lyria mai departe”, spune antreprenoarea. De asemenea, în ceea ce priveşte creşterea, ţinteşte plusuri de aproximativ 40% până la finele anului. Antreprenoarea este optimistă şi în ce priveşte planurile pe termen lung: „Atenţia cumpărătorilor s-a mutat în ultimii ani în online – segmentul de cumpărături online a crescut în 2016 cu 30% mai mult ca în anul anterior, atingând aproximativ 1,8 miliarde de euro, potrivit raportărilor principalelor magazine online”.

    Cu toate acestea, antreprenoarea este conştientă că un magazin fizic ar consolida imaginea brandului. Aşadar, are în plan deschiderea unui concept store în Bucureşti, care „să invite clienţii în universul Lyria şi să le ofere o întreagă experienţă”.
    Până atunci însă, începând cu luna aceasta, Lyria şi Dessirette vor fi disponibile în ediţie limitată într‑un magazin multibrand din Bucureşti dedicat designerilor români. Pe termen lung, Armina Popeanu consideră că femeile din România se vor îndepărta treptat de brandurile de masă şi vor începe din ce în ce mai mult să caute acele branduri care să le definească personalitatea şi să se fie un statement al stilului propriu. „Piaţa de fashion din România este în continuă creştere – de circa 15 – 25% în fiecare dintre ultimii ani”, observă antreprenoarea.

    Datele arată că apetitul românilor către fashion se află într-o continuă creştere, deşi alături de Bulgaria, România are cea mai scăzută putere de cumpărare din UE. Cu toate acestea, românii au cheltuit 16 miliarde de lei în 2015, faţă de 15,2 miliarde de lei în anul anterior, conform Ziarului Financiar. Din totalul sumei, circa 65% a mers către achiziţiile de haine, 28% către încălţăminte, iar restul către articole sportive. Piaţa locală de modă este dominată de grupurile Inditex (Zara, Massimo Dutti), H&M şi C&A, care sunt, în această ordine, liderii pieţei. Cu salarii de opt ori mai mici decât în Germania, dar cu preţuri similare la haine şi pantofi, românii ajung să aloce lunar cea mai mare pondere din venit pentru achiziţiile de modă. Astfel, un român cheltuie lunar circa 77 de lei pentru achiziţia de haine şi pantofi, cu 30% mai puţin decât un ceh sau un polonez şi de cinci ori mai puţin decât un neamţ.

     

  • Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO, VIDEO

    Există locuri în care este extrem de dificil să poţi ajunge. Unele dintre ele se află la capătul Pământului, în timp ce altele se găsesc în locuri în care simpla intenţie de a ajunge este sinonimă cu aventură extremă.

    Mai jos vă prezentăm o listă a unor astfel de destinaţii extreme.

    1. La Rinconada, Peru 

    La Rinconada este oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume, 5.200 metri deasupra nivelui mării. Oraşelul este situat pe un gheţar permanent şi poate fi atins doar cu o maşină rezistentă de teren, pe un traseu foarte dificil. Majoritatea locuitorilor lucrează în mina de aur din apropiere.

    2.  Statia McMurdo, Antartica

    O aşezare de la capătul lumii, şi asta pentru că nu există o altă localitate la care se ajunge mai dificil decât staţia de cercetare McMurdo din Antarctica. Casa a 1.200 de oameni de ştiinţă şi muncitori, McMurdo a devenit un veritabil oraşel odată cu ridicarea unui mic aeroport şi dotarea staţiei cu 3 avioane.

    3.Peninsula Cape York

    Peninsula Cape York, din nordul Australiei, este unul dintre cele mai primitive şi mai nedezvoltate locuri de pe Terra. Populaţia de aproximativ 18.000 de oameni este formată, aproape complet, din aborigeni, singurul mod în care se poate ajunge la ei fiind un veritabil safari cu o maşina de teren sau cu elicopterul. În plus, drumul catre Cape Yok este închis, pe durata sezonului ploios.

    4.  Ittoqqortoormiit, Groenlanda

    Ittoqqortoormiit este o localitate în care pescuitul şi, ocazional, vânătoarea balenelor, focilor şi a urşilor polari reprezintă ocupaţiile principale ale celor aproximativ 500 de persoane care locuiesc aici. 

    5. Motuo, China

    Considerata ultima zona din China unde nu există străzi sau drumuri, Motuo este o regiune tibetană încă neatinsă de lumea modernă. Nu mai putin de 10% dintre toate plantele din China se regasesc, în stare salbatică, în acest loc. Autorităţile chineze au investit zeci de milioane de dolari în construirea unor strazi către Motuo dar toate proiectele au fost abandonate din cauza  solului instabil.

    6. Tristan da Cunha

    Tristan da Cunha, micul arhipelag situat in sudul Oceanului Atlantic, poate fi considerat  cel mai izolat loc de pe Terra. 2,816 de kilometri îl desparte de Africa de Sud, cel mai apropiat punct, şi 3.360 de kiloemtri de coasta Americii de Sud.Tristan da Cunha are o populaţie totală de 271 de locuitori, cei mai mulţi dintre ei fiind descendenţi ai marinarilor britanici care au rămas pe insule în anii 1800. Astăzi, ei supravieţuiesc din pescuit şi o agricultură rudimentară. Relieful a facut imposibilă construcţia unui aeroport, singura legătură a oamenilor de aici cu restul lumii fiind o navă britanică ce lega Tristan da Cunha de Africa de Sud. Cum aceasta a fost scoasă din uz, unica modalitate de a pleca sau o sosi în acest mărunt arhipelag o reprezintă vasele de pescuit oceanic.

  • Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Există locuri în care este extrem de dificil să poţi ajunge. Unele dintre ele se află la capătul Pământului, în timp ce altele se găsesc în locuri în care simpla intenţie de a ajunge este sinonimă cu aventură extremă.

    Mai jos vă prezentăm o listă a unor astfel de destinaţii extreme.

    1. La Rinconada, Peru 

    La Rinconada este oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume, 5.200 metri deasupra nivelui mării. Oraşelul este situat pe un gheţar permanent şi poate fi atins doar cu o maşină rezistentă de teren, pe un traseu foarte dificil. Majoritatea locuitorilor lucrează în mina de aur din apropiere.

    2.  Statia McMurdo, Antartica

    O aşezare de la capătul lumii, şi asta pentru că nu există o altă localitate la care se ajunge mai dificil decât staţia de cercetare McMurdo din Antarctica. Casa a 1.200 de oameni de ştiinţă şi muncitori, McMurdo a devenit un veritabil oraşel odată cu ridicarea unui mic aeroport şi dotarea staţiei cu 3 avioane.

    3.Peninsula Cape York

    Peninsula Cape York, din nordul Australiei, este unul dintre cele mai primitive şi mai nedezvoltate locuri de pe Terra. Populaţia de aproximativ 18.000 de oameni este formată, aproape complet, din aborigeni, singurul mod în care se poate ajunge la ei fiind un veritabil safari cu o maşina de teren sau cu elicopterul. În plus, drumul catre Cape Yok este închis, pe durata sezonului ploios.

    4.  Ittoqqortoormiit, Groenlanda

    Ittoqqortoormiit este o localitate în care pescuitul şi, ocazional, vânătoarea balenelor, focilor şi a urşilor polari reprezintă ocupaţiile principale ale celor aproximativ 500 de persoane care locuiesc aici. 

    5. Motuo, China

    Considerata ultima zona din China unde nu există străzi sau drumuri, Motuo este o regiune tibetană încă neatinsă de lumea modernă. Nu mai putin de 10% dintre toate plantele din China se regasesc, în stare salbatică, în acest loc. Autorităţile chineze au investit zeci de milioane de dolari în construirea unor strazi către Motuo dar toate proiectele au fost abandonate din cauza  solului instabil.

    6. Tristan da Cunha

    Tristan da Cunha, micul arhipelag situat in sudul Oceanului Atlantic, poate fi considerat  cel mai izolat loc de pe Terra. 2,816 de kilometri îl desparte de Africa de Sud, cel mai apropiat punct, şi 3.360 de kiloemtri de coasta Americii de Sud.Tristan da Cunha are o populaţie totală de 271 de locuitori, cei mai mulţi dintre ei fiind descendenţi ai marinarilor britanici care au rămas pe insule în anii 1800. Astăzi, ei supravieţuiesc din pescuit şi o agricultură rudimentară. Relieful a facut imposibilă construcţia unui aeroport, singura legătură a oamenilor de aici cu restul lumii fiind o navă britanică ce lega Tristan da Cunha de Africa de Sud. Cum aceasta a fost scoasă din uz, unica modalitate de a pleca sau o sosi în acest mărunt arhipelag o reprezintă vasele de pescuit oceanic.

  • Gadget Review: Primul smartwatch al Fitbit: mai mult brăţară decât ceas – VIDEOREVIEW

    Ceasul are un design minimalist, plăcut ochiului, curele din silicon, un ecran destul de mare şi trei butoane pe lateral. Butonul din stânga funcţionează pentru a aprinde şi a închide display-ul şi pentru a merge înapoi în meniu, iar celelalte două au funcţii specifice: pentru a vedea rezultatele zilei (paşi, calorii etc) şi pentru a începe un antrenament.

    Nu este cel mai frumos ceas pe care l-am văzut sau testat, însă, cu siguranţă, nu îţi este ruşine să fii văzut cu el pe stradă. Culoarea gri aleasă pentru ecran şi pentru curele mi se pare inspirată şi este un accesoriu ce se încadrează bine într-o ţinută office. Cei care preferă o ţinută mai sport trebuie să ştie că ceasul vine şi cu o pereche de curele sport, mai colorate (combinaţie de galben şi albastru, dar există şi alte variante de culori) ce sunt mai moi şi fac ceasul şi mai confortabil.

    Cum era de aşteptat de la primul smartwatch de la Fitbit, Ionic are caracteristicile unei brăţări de fitness: numără paşii, caloriile arse, bătăile inimii, câţi kilometri ai mers sau câte minute din zi ai fost activ. în plus, poţi înregistra sesiuni de antrenamente de alergat (afară sau pe banda de alergat), plimbare cu bicicleta, ridicare de greutăţi, înot (da, poate fi folosit şi sub apă). Astfel poţi vedea câţi kilometri ai mers, în ce ritm, câte calorii ai ars, care a fost numărul maxim de bătăi ale inimii pe minut şi care a fost media. încă o funcţie pe care iubitorii de sport o vor aprecia este faptul că poţi avea propriul tău antrenor la încheietura mâinii. Poţi selecta tipul de antrenament (piept, abdomen, generalist) apoi să urmăreşti instrucţiunile (câte seturi să faci, când să schimbi exerciţiul etc).

    Este clar, şi era logic, ca Ionic să aibă o componentă puternică de fitness încorporată. Datele înregistrate par a fi corecte, iar eu nu am întâlnit anomalii. Ceasul nu înregistrază paşi atunci când stai pe loc dar legeni mâna, iar atunci când mergi dar mâna stă nemişcată Ionic notează paşii. La fel ca şi celălalte brăţări, poţi purta ceasul la mână în timpul somnului astfel încât să obţii informaţii despre modul în care dormi. Deoarece cadranul ceasului nu este foarte gros, iar curelele sunt destul de moi, Ionic poate fi purtat la mână şi în somn fără să te deranjeze prea tare. Totuşi, după ce l-am purtat toată ziua mie nu prea-mi mai venea să-l mai ţin la mână şi noaptea.

    Ecranul este touchscreen şi pentru a naviga prin meniu trebuie să dai în stânga şi în dreapta. Experienţa este una destul de plăcută, ceasul răspunde la comenzi şi sistemul este destul de rapid. Pe lângă cele menţionate mai sus, pe ceas mai regăseşti opţiunea de setare alarmă, cronometru, starea vremii, aplicaţia Strava (aplicaţie fitness), opţiunea de a stoca şi asculta muzică de pe ceas, dar şi o opţiune de plată (wallet), care, din păcate, nu este disponibilă în România. La fel ca orice smartwatch, acesta se conectează la telefon şi poate primi notificări (apel şi SMS), însă, din păcate, utilizatorul nu poate interacţiona cu acestea (ar fi fost bine dacă ai fi putut răspunde prin nişte mesaje standard etc). Aşadar, teoretic, Fitbit Ionic ţi-ar putea înlocui nevoia de a lua cu tine telefonul atunci când faci sport sau când vrei să dai o tură prin parc; nici de bani la tine nu ai mai avea nevoie dacă ai putea plăti cu ceasul.

    Cu toate acestea, lui Ionic îi lipsesc funcţii care sunt prezente în cadrul altor ceasuri inteligente, precum trimiterea de mesaje vocale, efectuare apeluri, navigare prin GPS şi altele.

    Una dintre caracteristicile esenţiale ale smartwatch-ului Vector Watch era faptul că avea o autonomie a bateriei extrem de bună (în jur de 30 de zile) şi este evident că fondatorii Fitbit au fost impresionaţi de tehnologia dezvoltată de români, altfel nu ar mai fi dat atâţia bani pe Vector, iar asta a ajuns şi la Ionic. Producătorul susţine o autonomie de cinci zile (mie mi-au ieşit vreo cinci şi jumătate, însă nu l-am folosit la capacitate maximă), iar asta înseamnă că trebuie să-l încarci doar o dată pe săptămână, ceea ce este minunat deoarece scapi de o grijă în plus (cât stăm după telefon cred că este îndeajuns).

    Mai devreme menţionam aplicaţiile integrate în ceas. Ei bine, acestea sunt toate aplicaţiile pe care Fitbit le oferă în acest moment, iar eu sper ca pe viitor să lanseze şi altele (poate una de navigare?). Precum este bine ştiut, smartwatch-urile au mai multe feţe pe care le poţi schimba după bunul plac sau situaţie. Şi Ionic are la dispoziţie mai multe feţe (sport, clasic etc), dar niciuna nu oferă posibilitatea de personalizare şi mi-aş fi dorit să am mai multe opţiuni la dispoziţie. în plus, am întâmpinat probleme atunci când schimbam feţele şi primeam eroare de conectare (am testat pe Nexus 5x – Android 8, Moto Z2 Play –Android 7.1.1). Pe telefonul Allview X4 Soul infinity (Android 7.0) nu am primit eroarea.

    În concluzie, Fitbit Ionic este un smartwatch foarte bun pentru cei care fac sport des şi pentru cei care sunt interesaţi de un dispozitiv de monitorizare a sănătăţii. Totuşi eu l-am simţit, mai degrabă, ca o brăţară de fitness reuşită, decât un smartwatch cu adevărat. Ceilalţi, care vor un ceas inteligent pentru a complementa un smartphone, au şi alte soluţii la dispoziţie. Apple Watch Series 3 sau Samsung Gear S3 sunt doar câteva dintre opţiuni.