Category: Video

  • Alexandra Rîştariu, CEO Mondelez România: „Am plecat de la iluzia că în afară sunt mai multe oportunităţi, dar celor care pleacă, le-aş spune să se întoarcă”

    Alexandra Rîştariu a preluat conducerea Mondelez România începând cu luna iunie. Din poziţia actuală, ea coordonează strategia de creştere a businessului Mondelez pe piaţa locală prin alinierea acesteia la strategia globală, lansată recent.
    În prezent, România generează 15-20% din businessul Mondelez în regiune. „Mi-am început cariera la Mondelez International acum 11 ani şi am lucrat, anterior, în alte ţări – Austria, Polonia – , iar din poziţia de sales controlling manager SCE am coordonat activitatea financiară din regiunea Europei Centrale şi de Sud, cu expunere în 10 ţări din regiune: România, Bulgaria şi ţările est-adriatice”, îşi aminteşte Alexandra Rîştariu, care adaugă faptul că s-a întors în România pentru oportunităţile profesionale. În anul 2015 ea a devenit membru al echipei de leadership a Mondelez SCE, iar din 2017 a coordonat departamentul de vânzări al Mondelez România, format dintr-o echipă de 120 de persoane. Alexandra Rîştariu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Sisteme Informaţionale din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi este membru al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA).

    Alexandra Rîştariu a apărut în anurul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019 şi a fost premiată de Business MAGAZIN în gala de lansare a catalogului.

  • Care este rolul lui Radu Timiş Jr. în afacerea familiei şi care a fost prima lecţie de business pe care a primit-o de la tatăl său, fondatorul Cris-Tim

    „În cadrul businessului nu ne comportăm ca o familie. Fiecare răspunde de rezultatele lui şi este tratat ca un manager. Sigur, nu este uşor, pentru că suntem două generaţii diferite, lucrăm diferit, gândim diferit, avem alte viziuni asupra viitorului şi poate de multe ori apar şi scântei din cauza asta, dar sunt scântei constructive. Noi am reuşit să ne sudăm familia, să lucrăm foarte bine ca o echipă şi asta se vede şi în business”, a descris Radu Timiş Jr., 25 de ani, directorul comercial al grupului Cris-Tim, responsabilităţile sale în cadrul afacerii de familie, în cel mai recent interviu acordat revistei Business MAGAZIN.

    El a început să lucreze în cadrul grupului acum trei ani, în timp ce fratele său Ştefan s-a alăturat echipei în urmă cu aproximativ doi ani şi apoi a urmat fratele mai mic, care se ocupă de conacul Casa Timiş. Un singur băiat al soţilor Timiş nu a intrat încă în business, dar se pregăteşte şi el să-şi susţină familia. „Suntem patru băieţi şi vom fi cu siguranţă o echipă solidă în viitor”, mai spune Radu Timiş Jr. Mesele în familie sunt un prilej pentru membrii familiei Timiş să vorbească tot despre business, mai ales că planurile Cris-Tim indică o continuare a dezvoltării afacerii în următorii ani. Pentru anul acesta, Radu Timiş estimează că grupul Cris-Tim va atinge venituri de 175 de milioane de euro şi se pregăteşte să intre pe piaţa vinului cu lansarea Casa Timiş.

    Profilul lui Radu Timiş Jr. a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP şi a fost premiat de Business MAGAZIN în cadrul galei unde a fost lansat catalogul.

  • Românul de 35 de ani care conduce cel mai important investitor în proprietăţi imobiliare din Europa Centrală şi de Est – VIDEO

    Alex Morar este CEO al NEPI Rockcastle, cel mai important investitor, dezvoltator şi operator de proprietăţi în Europa Centrală şi de Est de aproximativ un an. Unul dintre momentele-cheie ale carierei sale a fost alegerea de a lucra în România, la Deloitte, renunţând la poziţia pe care o avea în cadrul firmei de consultanţă Bearing Point, în New York.

    Perspectiva unei cariere internaţionale începuse după perioada studiilor:  „Educaţia din cadrul New York University a avut o latură practică aplicabilă în zonele mele de interes şi m-a ajutat să încep o carieră în consultanţa de business încă din timpul studiilor”, spune Alex Morar.  El punctează şi decizia de a accepta o poziţie într-un start-up (NEPI, 2007), „în loc să aleg un loc de muncă sigur sau să plec din România şi mă bucur că am contribuit la dezvoltarea acestui spirit antreprenorial în companie”.

    Compania a realizat în anul 2018 investiţii de 854 milioane de euro în regiune: peste 594 milioane de euro au fost investite în achiziţia de proprietăţi premium, iar peste 260 milioane de euro au fost investite în terenuri şi în dezvoltarea proiectelor premium. Valoarea totală a portofoliului de proprietăţi directe deţinut de NEPI Rockcastle este de peste 5,9 miliarde de euro, cu 20% mai mare decât la sfârşitul anului 2017.

    Profilul lui Alex Morar a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia din 2019 şi el a fost premiat în cadrul galei organizate de Business MAGAZIN cu prilejul lansării acestui catalog.

  • Citeşte în noul număr Business MAGAZIN din 15 iulie 2019

    COVER STORY: Şcoala de business de la regată
     
    MANAGEMENT: Revenirea în businessul de acasă
     
    BANKING: Băncile între fintech şi techfin
     
    AUTO: Fabrica de SUV-uri din Bănie
     
    VIAŢĂ DE EXPAT: Când întreaga lume e casa ta
     
    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Vă gândiţi la pensie? Iată zece ţări ideale pentru relaxare – VIDEO

    Locul 10: Spania
    Scor: 82,2

    Locul 9: Thailanda
    Scor: 83,5

    Locul 8: Peru
    Scor: 84

    Locul 7: Portugalia
    Scor: 85,2

    Locul 6: Columbia
    Scor: 85,4

    Locul 5: Malaysia
    Scor: 86

    Locul 4: Ecuador
    Scor: 87

    Locul 3: Mexic
    Scor: 87,4

    Locul 2: Costa Rica
    Scor: 87,8

    Locul 1: Panama
    Scor: 88,9

  • Citeşte în noul număr Business MAGAZIN din 1 iulie 2019

    COVER STORY: Prima femeie aleasă la conducerea operaţiunilor Coca-Cola România
     
    CLASAMENT: Un nou record în businessul antreprenorial. Cine îl semnează?
     
    ANTREPRENORIAT: Povestea exportului românesc de muzică
     
    IMOBILIARE: Clădiri noi, dar cu istorie de sute de ani
     
    INTERNAŢIONAL: Fantomele războiului cipriot încep din nou să bântuie
     
    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să devii pilot şi cum arată locul în care se pregătesc cei care vor pilota viitoarele aeronave – VIDEO

    Parte a grupului Turkish Airlines, Turkish Airlines Flight Academy a fost fondată cu scopul de a educa piloţii de care are nevoie compania pentru a-şi desfăşura operaţiunile de zbor.

    O parte importantă din pregătirea piloţilor constă în antrenamente la sol în simulatoarele de zbor: acestea funcţionează exact precum cockpitul (cabina de pilotaj) unui avion, fiind dotate cu aceeaşi tehnologie pe care o folosesc piloţii în timpul zborurilor.

    În prezent, Turkish Airlines deţine 19 astfel de simulatoare, iar până în anul 2021 şi-au propus să ajungă la un număr de 29. Investiţia medie în acestea este de aproximativ 7-8 milioane de dolari, potrivit informaţiilor acordate de reprezentanţii companiei.

    În fiecare zi, la sediul academiei de zbor a Turkish Airlines se antrenează  circa 400 de viitori piloţi – dintre ei, majoritatea vor pilota aeronavele operatorului aerian turc; 5% dintre viitorii piloţi vor efectua zboruri pentru alţi operatori aerieni.

    Cei care vor pilota avioanele companiei şi-au luat angajamentul de a lucra pentru Turkish Airlines timp de 10 ani, astfel încât să acopere costurile acestei şcoli.

    Pentru a urma academia operatorului turc, toţi potenţialii piloţi trebuie să deţină o diplomă de licenţă, în orice domeniu.

    Operatorul aerian turc a fost înfiinţat în 1933, operând iniţial 5 aeronave. În prezent, deţine o flotă de circa 335 de aeronave (de pasageri şi cargo). În 2013, a luat decizia de a face cea mai mare achiziţie de aeronave din istoria aviaţiei civile din Turcia, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.

    Turkish Airlines operează zboruri din Bucureşti spre Istanbul de trei ori pe zi, de patru ori săptămânal din Cluj-Napoca (de pe 24 iunie vor avea curse zilnice) şi de patru ori săptămânal pe ruta Constanţa-Istanbul. 

  • Saint-Tropez de lângă România. Staţiunea superbă pe care o vizitează milioane de străini in fiecare an – GALERIE FOTO – VIDEO

    Orasul Sozopol se afla in sudul litoralului bulgaresc la o distanta de 34 de kilometri de Burgas. Este una din cele mai populare statiuni turistice de pe litoralul bulgaresc, apreciat atat pentru cadrul natural deosebit cat si pentru arhitectura orasului istoric.
     
    Statiunea este cunoscuta pe plan international ca fiind gazda Festivalului International de Arta si Film Apollonia, festival ce are loc in fiecare an intre 1 si 10 septembrie. Intre lunile mai si septembrie turisti sositi din intreaga lume vin sa se bucure de clima calda, plajele nisipoase, istorie si cultura, o fuziune de meniuri intre bucatariile bulgaresti, grecesti si turcesti, precum si de atmosfera deosebit de pitoreasca a statiunii.
     
    Popularitatea crescanda a orasului i-a adus acestuia denumirea neoficiala de Saint Tropez-ul Bulgariei, o multitudine de staruri cum ar fi Ralph Fiennes, Brad Pitt, Angelina Jolie si Goldfrapp fiind vazuti pe strazile acestuia sau detinand proprietati aici. Simbolul orasului este ancora, fiind un port turistic foarte dezvoltat unde acosteaza ambarcatiuni de toate tipurile. Orasul Sozopol este atestat documentar de mai bine de 2800 de ani, pe atunci Apollonia Pontica.
     
    Statiunea este cea mai veche asezare de pe tot litoralul estic al Marii Negre. Primele asezaminte pe teritoriul de astazi al Sozopolului au apartinut triburilor tracice Nipsei si Skirimian. In secolul 7 inaintea erei noastre colonistii greci s-au asezat aici si au numit cetatea Apollonia Pontica, dupa numele zeului Apollo. In onoarea lui Apollo a fost ridicata aici o statuie din bronz de 13 metri inaltime care a fost executata de sculptorul Kalamis.
     
    Datorita asezarii sale geografice avantajate, Apolonia s-a dezvoltat in principal ca un centru comercial cu miere, ceara, grane, vin, ulei de masline, masline, textile si olarit. In secolul 6 BC deja Apolonia Pontica isi batea propria moneda, Inaltul nivel de dezvoltare culturala a orasului este marturisita de artefactele gasite in necropolele sale, cum ar fi ceramica, vase din sticla egipteana, decoratii din aur si argint. Dezvoltarea orasului a fost atat de mare incat s-a reusit crearea propriilor colonii cum ar fi Anhialo (Pomorie din ziua de azi).
     
    Dominatia romana a asigurat trei secole de pace inainte de inceperea invaziei triburilor barbare. Abia in secolul al 5-lea orasul a fost inclus in teritoriul Imperiului Bizantin de rasarit. In 1453 cetatea cade sub conducerea otomana dupa un lung asediu. Ciudat este ca de atunci si pana in era moderna s-au construit numai case din lemn, cele mai vechi dintre acestea putand fi vazute si azi pastrate foarte bine in Orasul Vechi (istoric).
     
    La momentul obtinerii independentei Bulgariei de azi Sozopol era doar o comunitate mica pescareasca care s-a dezvoltat ulterior ca fiind cel mai important centru de pescuit de pe litoralul bulgaresc al Marii Negre.
     
  • Citeşte în noul număr Business MAGAZIN din 17 iunie 2019

    COVER STORY: „Unde au ajuns tinerii (noştri) manageri de top”
     
    INTERVIU: Noua eră a bankingului european
     
    IMOBILIARE: Cum se vede din Budapesta piaţa imobiliară a Bucureştiului?
     
    VIAŢĂ DE EXPAT: De amorul creaţiei
     
    SPECIAL: Eminenţa cenuşie din spatele lui Viktor Orban (partea a II-a)
     
    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.