BusinessMagazin

Category: Video

  • Zece motive pentru care România ar trebui neapărat vizitată (II)

  • Cronică de film: viaţa, aşa cum e ea

    E un film despre oameni care se îndrăgostesc de viaţă, despre îmbrăţişarea a tot ceea ce existenţa poate oferi. E un film care aminteşte că lucrurile simple, aşa cum ar fi o masă delicioasă, ascultarea greierilor într-o zi de vară sau cititul unei cărţi, sunt cele care ne definesc ca persoane. Dacă unele dintre aceste lucruri vă lipsesc, la finalul acestui film veţi fi conştienţi de ceea ce trebuie să căutaţi.

    Reacţiile iniţiale din partea publicului au fost mixte, dar asta cred că se explică mai degrabă prin linia principală a filmului – o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi – decât prin realizarea efectivă a acestuia. Pare că subiectele de acest gen nu sunt încă pentru toată lumea, iar asta subliniază doar frânele pe care le avem setate, instinctiv poate, în ceea ce priveşte acceptarea unui comportament diferit de al nostru.
    Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr de 17 ani, îşi petrece vara în Crema, în nordul Italiei, alături de tatăl său, profesor de istorie, şi de mama sa. Iniţial, personajele ne sunt prezentate într-o vilă somptuoasă, moştenită de mama tânărului, care pare ruptă din vederile din Toscana.

    Cinematografia semnată de Sayombhu Mukdeeprom este superbă – aproape că simţi mirosul ierbii atunci când camera se plimbă prin grădina vilei, printre piersici sau viţa de vie.

    Acţiunea efectivă începe atunci când profesorul primeşte un stagiar de 24 de ani pe nume Oliver, interpretat excelent de Armie Hammer. Oliver este prezentat încă de la început ca un om care iubeşte viaţa, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în micul oraş italian.
    Elio, pe de altă parte, reprezintă adolescentul prins între normele sociale transmise de părinţi şi atracţia către propria normalitate – mi s-a părut un rol extrem de dificil şi cred că vârsta reală a lui Chalamet, de 22 de ani, l-a ajutat să înţeleagă mai bine modul în care trebuie să exprime trăirile tânărului Elio. Acest lucru e valabil şi în cazul lui Hammer, care are aproape 31 de ani; experienţa se vede şi cazul său.

    Regizorul Luca Guadagnino intervine doar atât cât e nevoie: povestea curge de la sine, fără a exista prea multe momente amplificate doar de dragul unor repere în film. Call Me by Your Name nu se vrea un film alert sau unul în care publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă; din contră, e unul în care toate elementele se aşază coerent, formând imaginea de ansamblu pe care scriitorul André Aciman a schiţat-o în nuvela sa.

    Poate cel mai surprinzător lucru la Call Me by Your Name e modul în care regizorul ne lasă cu senzaţia cu lucrurile ce par iniţial complicate, aşa cum ar fi căutarea propriului drum, sunt de fapt extrem de simple. Iar scena de final, atunci când tatăl lui Elio îi oferă acestuia sfaturi despre viaţă şi viitor, este una cu o încărcătură emoţională aparte.

    În concluzie, Call Me by Your Name este un omagiu adus vieţii şi traiului simplu. Tema centrală este doar un pilon în jurul căruia toţi cei implicaţi au construit o poveste extraordinară.

    NOTA: 8,5/10

     

  • Sculpturile care sfidează gravitaţia – VIDEO

  • AROGANTE de SUPER-BOGAŢI. Cum arată mall-ul făcut special pentru cei foarte bogati unde maşinile din parcare valorează zeci de milioane de dolari

    Aproape de Miami Beach, una dintre cele mai cunoscute plaje ale Americii, se găseşte a clădire de trei etaje şi care ocupă 43.000 de metri pătraţi. De ce este aceasta ieşită din comun? Pentru că e destinată celor extrem de bogaţi.

    Câteva tinere modele se plimbă prin faţa intrării principale pentru a atrage privirea trecătorilor, în vreme ce clienţii dau 30 de dolari pentru valeţii din parcare şi pentru dreptul de a-şi afişa maşinile de lux. În Miami plouă rar, dar atunci când se întâmplă angajaţii mall-ului Bal Harbour stau aliniaţi în faţa magazinului cu umbrele, pentru a-i proteja pe clienţi.

    Atunci când Stanley Finch Whitman a deschis porţile mall-ului, în 1965, dorinţa sa a fost de a atrage cei mai înstăriţi clienţi. Chiar dacă s-a bucurat încă de la început de prezenţa unor companii importante pe piaţa din Statele Unite, aşa cum ar fi FAO Schwartz sau Martha Phillips, principala “ancoră” a venit în 1971, atunci când Neiman Marcus a deschis aici primul magazin situat în afara statului de origine, Texas. La scurt timp, Saks Fifth Avenue şi-a rezervat un spaţiu.

    Bal Harbour include şi câteva magazine pe care le-ai găsi, în mod normal, la un mod obişnuit. Ralph Lauren este un exemplu, dar chiar şi aici produsele sunt mai scumpe decât în alte locuri. Chanel, care are unul dintre cele mai mari spaţii din el, îşi întâmpină clienţii speciali într-un lounge special amenajat.

    Bal Harbour e un fenomen rar în Statele Unite, pentru că retailul clasic nu trece printr-o perioadă prea bună.

    Comerţul online a dus la “moartea” mall-urilor din Statele Unite, peste 5.300 de magazine închizându-se doar în ultimul an, ceea ce a însemnat şi o reducere drastică a locurilor de muncă. Analiştii estimează că până la sfârşitul anului alte 3.300 de magazine şi-ar putea opri activitatea, scrie revista Time.

    Din 2002 până în prezent mall-urile au dus la pierderea a aproape 450.000 de joburi. Retailerii online nu au acoperit acest gol, pentru că doar 178.000 de persoane au fost angajate în sectorul de e-commerce în ultimii 15 ani.

    În cinci ani, 1 din 4 mall-uri din Statele Unite va dispărea, drept exemplu este mall-ul Schuylkill din Pennsylvania, care acum zece ani era gazda a 90 de magazine şi restaurante. Făcea parte din viaţa comunităţii pentru că aici se ţineau festivalul dedicat zilelor Lituaniei şi vânătoarea ouălor de Paşti.

  • Cronică de film: It’s a small world

    Conceptul care stă la baza Downsizing nu e neapărat unul nou: creşterea consumului distruge planeta, iar mai mulţi cercetători ajung la concluzia că singura metodă de a opri acest fenomen este micşorarea oamenilor. Plecând de la această idee, Alexander Payne explorează starea actuală a societăţii americane printr-un filtru al satirei, mult exagerat. Pentru Paul (Matt Damon) şi soţia sa, Audrey (Kristen Wiig), tentaţia de a putea avea mult mai multe lucruri la un preţ mult mai mic este suficient de mare pentru a ignora eventualele efecte adverse.

    Evident, călătoria spre o viaţă în miniatură nu merge aşa cum era planificat, iar de aici apar tot felul de aventuri inedite.

    Distribuţia, completată de Cristoph Waltz, Jason Sudeikis sau Neil Patrick Harris, este una extrem de talentată.

    Regizorul pare însă a nu fi decis asupra cărui aspect să-şi îndrepte atenţia; Payne explorează prea multe lucruri, prea multe straturi ale societăţii şi pare pe alocuri reţinut în a critica lăcomia oamenilor. Downsizing pune multe întrebări, dar oferă prea puţine răspunsuri; cum ne putem simplifica vieţile? Ce valori ar trebui să îmbrăţişăm? Filmul nu oferă explicaţii şi nu lasă spectatorii nici cu dorinţa de a medita asupra temelor prezente.

    E greu de spus dacă Alexander Payne vrea să transmită că e momentul să schimbăm ceva sau că e prea târziu pentru a mai schimba ceva; prima parte a filmului oferă un cadru amplu asupra lumii, în vreme ce partea a doua se concentrează pe ceva foarte exact, foarte redus – atât ca dimensiuni, cât şi ca perspectivă.

    Downsizing are momente bune, fără îndoială, dar majoritatea par a avea rolul de a încurca spectatorii. E greu să anticipezi în ce direcţie se îndreaptă povestea – un element pe care îl apreciez în mod normal, dar care în Donwsizing devine destul de obositor.

    O surpriză neplăcută este interpretarea lui Matt Damon: este unul dintre cei mai constanţi actori din generaţia sa, dar rolul din Downsizing nu i se potriveşte deloc. Inspirată însă alegerea lui Christoph Waltz, care aduce la viaţă un personaj extrem de enigmatic, dar în aceeaşi măsură amuzant.

    Pentru scenariu, Alexander Payne a lucrat alături de Jim Taylor; cei doi au mai semnat scenariile pentru Sideways, Election, About Schmidt sau Citizen Ruth.

    Mesajul pe care producătorii filmului vor să îl transmită este unul cât se poate de simplu: poţi să fugi de probleme, dar în cele din urmă acestea te vor prinde. Nu contează că ai 174 de centimetri sau 17, atât timp cât oamenii din jurul tău trăiesc sub aceleaşi coordonate.

    N-aş spune că Downsizing e un film rău, dar nici că e unul excepţional; se încadrează, mai curând, în media filmelor care încearcă să exploreze teme de actualitate dar se împiedică în propriile ambiţii, de cele mai multe ori supralicitate.

    Nota: 7/10

  • Gadget Review: Zhiyun Smooth Q3 – VIDEOREVIEW

    Poate vă întrebaţi cine are nevoie de aşa ceva? Pe scurt, pasionaţii de video. Fie că vrei să filmezi ce lucruri mişto vezi în vacanţă, fie că faci vlogging sau poate lucrezi la un proiect video ai nevoie de imagini line ca să nu obosească privitorii. Astfel de dispozitive, precum Smooth Q 3, erau destinate în special camerelor video sau DSLR-urilor, însă odată cu evoluţia telefoanelor şi a camerelor foto cu care sunt dotate, un gimbal pentru smartphone nu mai este un lucru atât de ciudat.

    Construcţia acestuia este una bună, e plăcut la atingere, are câteva butoane pentru controlul telefonului aici. Aici sus se prinde smartphone-ul şi de aici din spate se calibrează sistemul în aşa fel încăt să menţină telefonul drept, paralel cu pământul. Durează puţin până îl calibrezi perfect, dar apoi poţi sa-l foloseşti oricând fără să mai  ai treabă cu el. Telefonul poate fi pus pe orizontală sau pe verticală pentru clipurile video de pe Facebook sau Instagram.

    Smooth Q are şi o aplicaţie pentru acest stabilizator unde poţi filma, face fotografii, poti face timelapse-uri, dar poti folosi şi aplicaţia telefonului pentru a filma. Un plus al utilizarii aplicaţiei este faptul că poţi porni şi opri filmarea prin apăsarea butonului de pe mâner. Totuşi dacă utilizezi aplicaţia telefonului poţi filma 4K (dacă este cazul) spre deosebire de limitarea la rezoluţia Full HD prin aplicaţia stabilizatorului.

    Am utilizat mai multe zile acest gimbal şi pot spune că oferă o performanţă mulţumitoare – diferenţa dintre filmarea cu şi fără este evidentă, după cum se poate observa şi în video. Bateria este una încăpătoare şi poţi filma mai multe zile la rând (pentru sesiuni mai mici) fără să fii nevoit să o încarci.

    Zhiyun Smooth Q3  este un stabilizator bun pentru pasionaţii de video care vor să obţină filmări mai bune şi nu aş fi surprins să văd din ce în ce mai multă lume utilizând astfel de dispozitive.
     

  • Capitalistul săptămânii – William Edward Boeing

    Tatăl său, Wilhelm Böing, originar din Germania, s-a îmbogăţit prin exploatarea minieră. El deţinea numeroase terenuri şi avea şi o afacere secundară de comercializare de cherestea. Boeing şi-a anglicizat numele în William Boeing după ce s-a întors de la studiile în Elveţia pentru a se înscrie la Universitatea Yale. Trei ani mai târziu, a părăsit universitatea pentru a intra în afaceri. A cumpărat păduri şi a intrat şi el în afacerea cu cherestea.

    În timp ce era preşedinte la Greenwood Timber Company, Boeing a călătorit la Seattle, unde, în cadrul unei expoziţii, a văzut prima „maşinărie“ zburătoare pilotată de om. A fost fascinat de aceasta, iar în scurt timp şi-a cumpărat un avion de la compania Glenn L. Martin şi a luat lecţii de zbor de la Martin însuşi. Boeing a lovit însă aeronava şi, când i s-a spus că vor trece mai multe luni până când piesele pentru repararea acesteia vor fi disponibile, i-a spus prietenului său George Conrad Westervelt: „Am putea construi un avion mai bun noi înşine şi am putea să-l construim mai rapid“.

    William Boeing a decis astfel să intre în industria aviaţiei. A cumpărat un atelier vechi de bărci din apropiere de Seattle, unde şi-a construit fabrica. A fondat afacerea în 1916 alături de un prieten, denumind-o Pacific Aero Products. Odată cu intrarea Americii în primul război mondial, în aprilie 1917, Boeing a schimbat numele companiei în Boeing Airplane Company. Compania a livrat Marinei Americane 50 de aeronave. La sfârşitul războiului, William Boeing a început să se concentreze pe aeronavele comerciale şi a construit o operaţiune de servicii poştale de succes, iar ulterior una de zboruri de pasageri ce a evoluat în United Airlines.

    În 1934, guvernul Statelor Unite l-a acuzat pe Boeing de practici monpoliste. În acelaşi an, Poşta Aeriană a obligat companiile aviatice să îşi separe operaţiunile de zbor de cele de dezvoltare şi producţie. Compania lui William Boeing a fost împărţită în trei companii diferite. Ulterior, , William Boeing şi-a vândut acţiunile şi a părăsit compania. După ce s-a retras din industria aviaţiei, şi-a petrecut restul vieţii pentru a dezvolta proprietăţi şi a creşte cai. A murit pe 28 septembrie 1956, la 74 de ani, cu un an înaintea zborului primului avion comercial cu reacţie Boeing 707.

    Pe piaţa locală, diverşi producători de componente de aeronave produc şi pentru Boeing, un exemplu în acest sens fiind o fabrică din Bucureşti deţinută de gigantul american General Electric care a apărut în 2002 printr-un parteneriat între General Electric şi firma românească Turbomecanica.

  • Cea mai abruptă cale ferată din lume, deschisă în Alpii elveţieni

    Călătoria începe în oraşul Schwyz, şi poate fi parcursă doar cu trenul. Panta este atât de abruptă, încât este imposibil să se construiască un drum pentru autovehicule. Drumul este parcurs de un funicular cu patru vagonete cilindrice, care ajută la menţinerea poziţiei verticale a pasagerilor pe parcursul călătoriei. Cele patru vagonete au o capacitate totală de 136 de pasageri. De-a lungul traseului se trece şi printr-un tunel săpat în stâncă. Priveliştea oferită în timpul călătoriei este spectaculoasă.
    Lungimea căii ferate este de 1.740 de metri, iar diferenţa de înălţime este de 744 de metri. Construcţia a durat 14 ani, cu doi ani mai mult decât se preconizase, iar costurile s-au ridicat la 53 de milioane de dolari. Cel mai abrupt punct are o înclinare de 47.73 de grade (110%). Următorea cea mai abruptă cale ferată din lume este Scenic Railway din Blue Mountains, Australia.

  • Afacere de sute de mii de euro de pe urma unui stil de viata sanatos

    Ei au lansat SanaGout, ce îşi propune să hrănească angajaţii companiilor, atât la birou, cât şi la diverse evenimente. SanaGout se adresează companiilor care au înţeles că angajaţii nu sunt simpli roboţi ce vin la muncă, ci celor care au înţeles legătura directă dintre mâncare şi productivitatea firmei. Cei mai mulţi clienţi sunt din IT, farma, agenţii de organizare de evenimente şi retail.

    Firma nu foloseşte produse congelate, adaosuri, aditivi, concentrate şi premixuri. Achiziţiile se fac cu maximum 48 de ore înainte de livrare sau eveniment. Livrările de tip Lunch Box, pentru angajaţi, costă în jur de 40 de lei de persoană. SanaGout s-a axat pe alimente şi feluri de mâncare sănătoase. Lucrăm cu medici nutriţionişti în elaborarea meniurilor, mai ales în definirea lunch boxurilor.

     

  • Zece motive pentru care România este considerată o ţară care trebuie neapărat vizitată