Category: Revista BM

  • 5 întrebări pentru Artem Berestovyy, CFO şi board member la Vantage Towers România

    Artem Berestovyy a absolvit International Business Management School în Olanda, iar pe durata studiilor a lucrat într-o firmă de Private Equity şi a dobândit experienţă în diferite start-up-uri. După absolvire, şi-a început cariera în cadrul Vodafone Germania, unde a gestionat diferite proiecte pentru eficientizarea costurilor, apoi a gestionat proiecte de integrare după achiziţia Kabel Deutschland.

    Înainte de a se alătura Vantage Towers România în rolul de director financiar şi administrator al companiei a condus o serie de proiecte de tipul IFRS (International Finance Reporting Standard), dintr-un rol de strategie şi finanţe corporative. Care sunt învăţăturile deprinse în acest parcurs şi priorităţile din rolul actual?

    Artem Berestovyy spune că printre realizările lui din rolurile de CFO şi board member la Vantage Towers România se numără gestionarea si transformarea companiei prin metode de tip agile, prin care a crescut numărul de angajaţi cu 500%; dezvoltarea unui model intraprenorial de a face lucrurile prin abordarea proiectelor ca pe propriile afaceri, cu implicaţii nu numai în finanţe, ci şi în domeniul imobiliar, al diversificării portofoliului de active, energetic şi juridic; cât şi contribuţia la listarea Vantage Towers la Bursa de Valori din Frankfurt şi integrarea serviciilor externalizate ale companiei.

    Activitatea de bază a Vantage Towers este construirea, operarea şi închirierea infrastructurii pasive operatorilor de reţele mobile (MNO), iar pe lângă turnurile de la sol şi de pe acoperiş, portofoliul companiei include infrastructura pentru acoperire în interiorul clădirilor şi infrastructura pentru celule mici (small cells). În prezent, printre priorităţile companiei se numără extinderea şi consolidarea reţelei de infrastructură pasivă, ca urmare a unui plan build to suit pentru cel mai mare client pe care îl deservesc, dar investesc şi în proiecte de extindere a parteneriatelor cu restul operatorilor de reţele mobile de pe piaţă.

    De asemenea, adaugă el, depun eforturi în direcţia de inovaţie, explorând astfel noi produse care pot contribui la evoluţia industriei în care activează. „Cu siguranţă vom sprijini industria de telecomunicaţii în direcţia 5G, o zonă care va necesita resurse relevante din partea operatorilor mobili, dar şi a celor ce gestionează infrastructură, toate aceste eforturi dobândesc sens atunci când ne gândim că suntem parte activă din procesul de transformare digitală a României. Vom investi în continuare în extinderea şi consolidarea reţelei de infrastructură pasivă.

    De asemenea, vrem să sprijinim proiecte diferite de modelul tradiţional, dar care au nevoie de reţea şi de infrastructură, proiecte din zona IoT, broadcasting, LoraWan (un protocol de radio transmisii prin care se formează reţele de obiecte inteligente n.red.), soluţii de acoperire indoor, staţii meteo sau senzori de măsurare a calităţii aerului”, detaliază Artem Berestovyy. Resursele lor sunt direcţionate şi către oameni şi proiecte noi care necesită experienţă în domenii conexe industriei în care activează.

    „Planificăm să ne consolidăm echipa şi ne-am luat angajamentul că vom susţine fiecare proiect nou cu investitii suplimentare şi în zona de resurse umane”, descrie el planurile de dezvoltare a companiei în perioada următoare. Vantage Towers are în prezent 42 de angajaţi în România, echipă care face parte dintr-o companie axată pe infrastructura de turnuri de telecomunicaţii, ce operează peste 83.000 de locaţii pe zece pieţe – 2.300 de site-uri sunt localizate în România. „Vârsta medie a angajaţilor Vantage Towers este de 38 de ani. Credem cu adevărat că vârsta este doar un număr, ne bazăm pe vechimea inginerilor noştri şi, de asemenea, sprijinim noii absolvenţi prin programul nostru de internship. Specializările angajaţilor variază de la ingineri de infrastructură, experţi în finanţe şi imobiliare, contabili, la manageri de proiect şi jurişti”, descrie Artem Berestovyy profilul colegilor săi.


    „Cu siguranţă vom sprijini industria de telecomunicaţii în direcţia 5G, o zonă care va necesita resurse relevante din partea operatorilor mobili, dar şi a celor ce gestionează infrastructură, toate aceste eforturi dobândesc sens atunci când ne gândim că suntem parte activă din procesul de transformare digitală a României. Vom investi în continuare în extinderea şi consolidarea reţelei de infrastructură pasivă. De asemenea, vrem să sprijinim proiecte diferite de modelul tradiţional, dar care au nevoie de reţea şi de infrastructură, proiecte din zona IoT, broadcasting, LoraWan, soluţii de acoperire indoor, staţii meteo sau senzor de măsurare a calităţii aerului.”

    Artem Berestovyy, CFO şi board member la Vantage Towers România


    1. Cum influenţează contextul economic actual şi criza energetică activitatea companiei pe care o reprezinţi?

    La fel ca în majoritatea companiilor, lanţul de aprovizionare a fost afectat. Această provocare ne-a pus în postura de a căuta variante să fim mai eficienţi şi să ne protejăm clienţii şi afacerea. Suntem mândri să declarăm că ne-am descurcat bine şi că progresăm conform cu ceea ce am plănuit. Da, costul energiei este o provocare pentru toţi, în acelaşi timp credem că este o oportunitate de a accelera în planurile ESG, zonă în care ne-am luat angajamentul public că vom investi constant.

    2. Care sunt provocările cu care te confrunţi şi cum ţi-ai propus să le gestionezi?

    Clienţii sunt precauţi în ceea ce priveşte investiţiile şi este perfect normal să fii prudent în astfel de perioade. Proiectele noi sau în derulare au nevoie cu adevărat de sprijin, stabilitatea e direct influenţată de parteneriate bazate pe încredere şi care le oferă accesul la servicii adaptate nevoilor acestora. Abordarea antreprenorială a unor solicitări complexe şi particulare ne-a oferit şansa de a demonstra că putem oferi soluţii personalizate, flexibilitatea dovedită şi dorinţa noastră de a investi în proiecte relevante au câştigat încrederea partenerilor. 

    3. Care sunt calităţile pe care le căutaţi la un nou angajat?

    Calităţile căutate pentru un nou angajat sunt specifice fiecarui rol în parte, dar elementele comune sunt atitudinea antreprenorială, pasiunea pentru tehnologie şi reţelele din spatele acesteia. Ceea ce urmărim cu atenţie încă din procesul de recrutare este compatibilitatea cu valorile noastre şi codul nostru de conduită,  care sunt publice şi pe care ne-am angajat să le respectăm şi să le susţinem.

    4. Dar calităţile pe care ar trebui să le aibă un lider în contextul actual?

    Credem cu tărie că diversitatea este un adevărat motor al dezvoltarii. În calitate de firmă nouă, agilă şi construită pe bazele unei companii de telecomunicaţii lider la nivel mondial, combinăm expertiza şi experienţa cu ambiţia de a dezvolta noi soluţii de impact si durabile. Aceste calităţi ne permit să depăşim provocările unei lumi în continuă schimbare. Ca atare, construim o echipă complexă de minţi sclipitoare, manageri şi ingineri străluciţi – creând un mix optim de talente pentru a transforma în mod pozitiv viitorul României şi nu numai.

    5. Care este sfatul tău pentru un tânăr manager care vrea să ajungă la performanţă în industria în care tu activezi?

    Este esenţial ca managerii să promoveze acea cultură care dă cu adevărat putere oamenilor lor. Mediul dezvoltat şi susţinut de ei ar trebui să favorizeze gândirea antreprenorială, colaborativă şi conştientă că sustenabilitatea e esenţială; ar trebui să fie deschişi la schimbare şi să adopte o mentalitate fără graniţe; ar trebui să ştie că, pe măsură ce echipele şi afacerea cresc şi se dezvoltă, la fel se întâmplă şi cu carierele oamenilor lor, iar nivelul de împlinire personală va creşte.   

     

    Carte de vizită Artem Berestovyy, CFO şi board member, Vantage Towers România

    1. Artem Berestovyy a absolvit International Business Management School in Olanda, iar pe durata studiilor a lucrat într-o firmă de private equity şi a căpătat experienţă în diferite start- up-uri;

    2. După absolvire, şi-a început cariera în Vodafone Germania, unde a gestionat diferite proiecte cheie pentru eficientizarea costurilor până în 2017;

    3. În perioada 2017-2018 a gestionat proiecte de integrare după achiziţia Kabel Deutschland;

    4. În intervalul 2018-2020, a condus o serie de proiecte de tipul Integrated Framework Reporting Solution dintr-un rol de strategie şi finanţe corporative;

    5. În 2020 s-a alăturat Vantage Towers România în calitate de director financiar şi administrator al companiei.

  • Câte milioane de români ar rămâne fără nimic dacă mâine ar veni un cutremur ca în Turcia pentru că nu au casele asigurate

    Gradul de asigurare a locuinţelor în România este la un nivel alarmant de mic, 20% dintr-un fond locativ de circa 9,6 milioane de locuinţe, conform celor mai recente date INS, ceea ce înseamnă că la un cutremur cel puţin la fel de devastator ca cel din 1977, proprietarii a 7,7 milioane de locuinţe nu vor putea primi nici măcar ajutor de la stat dacă nu au o poliţă obligatorie de locuinţă (PAD).

     

    Anul 2023 a dat startul unor noi provocări, mai exact două cutremure devastatoare de peste 7 grade pe scara Richter care au pus în genunchi Turcia, urmate de alte seisme de magnitudini mai mici, dintre care unul de peste 5 grade în România, judeţul Gorj. Aceste evenimente au atras din nou atenţia asupra locuinţelor din România, cât de stabile ar fi în cazul unui cutremur, dar şi gradul de asigurare a acestora. Motivul pentru care asigurarea locuinţelor este esenţială, pe lângă faptul că poliţa obligatorie de locuinţă (PAD) este o asigurare obligatorie, asemeni poliţei RCA în cazul autovehiculelor, este şi faptul că în cazul în care proprietarii nu îşi asigură locuinţa cu o poliţă PAD, acest lucru, prin lege, obligă statul să nu poată interveni prin sprijin financiar în cazul unuia dintre cele trei riscuri catastrofale care au fost incluse în poliţă obligatorie, acestea fiind definitorii pentru regiunea din care face parte România.

    Pe lângă faptul că România a mai trecut printr-un cutremur devastator în anul 1977, acest subiect este în continuare lăsat deoparte în detrimentul altor subiecte de actualitate. Prin urmare, 45 de ani mai târziu, cutremurele recente atât din Turcia, cât şi din România nu fac decât să arate cât de mult timp a trecut din 1977 până în prezent fără ca locuinţele să fie 100% asigurate printr-o formă minimă de protecţie, respectiv o poliţă PAD.

    Astfel, numărul poliţelor obligatorii de locuinţă a ajuns la 1,85 milioane la finalul lunii ianuarie 2023, însemnând circa 20% dintr-un fond locativ total la nivel naţional de circa 9,6 milioane de locuinţe, conform celor mai recente date INS, însemnând că un număr de 7,7 milioane de locuinţe nu ar putea beneficia nici măcar de ajutorul statului din cauză că nu deţin o poliţă obligatorie PAD.

    Poliţa obligatorie PAD are un preţ standard bazat pe două tipuri de locuinţe. Astfel, pentru locuinţe de tip A, care sunt construite cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exterior din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic sau chimic, preţul este de 20 de euro pe an, iar despăgubirea maximă este de 20.000 euro. Pentru locuinţe de tip B, care sunt construite cu o construcţie cu pereţi exterior din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimici, de exemplu chirpici, preţul primei de asigurare este de 10 euro pe an, iar despăgubirea maximă este de 10.000 euro.

    Având în vedere caracterul obligativităţii de a avea o poliţă PAD, care este la fel precum o asigurare RCA pentru un autoturism, gradul de asigurare a locuinţelor ar trebui să fie semnificativ mai mare. Pe de altă parte, comparativ cu poliţele RCA, nivelul supravegherii şi monitorizării locuinţelor care ar trebui să fie asigurate cu o poliţă PAD este aproape inexistent. Conform legii, primarii, prin compartimentele de specialitate, au obligaţia de a furniza Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) lista tuturor construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, inclusiv a celor cu destinaţia de locuinţă socială, amplasate în unitatea administrativ-teritorială în cauză. Ulterior, PAID are obligaţia de a transmite lunar primarilor lista proprietarilor care nu au încheiat contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor şi valoarea primei obligatorii datorate de fiecare. Apoi, primarul, prin compartimentul de specialitate, trebuie să trimită scrisori de înştiinţare, cu confirmare de primire de către debitori, în termen de 3 zile de la data primirii listei.

    Nicoleta Radu, CEO al PAID, a spus recent în cadrul emisiunii de business ZF Live că nu există informaţii privind impunerea unor amenzi, care în mod normal ar varia de la 100 lei până la 500 lei, pentru lipsa deţinerii unei poliţe PAD. De asemenea, legea obligă şi primăriile să îşi asigure locuinţele aflate în proprietatea privată, iar potrivit CEO-ului PAID, dintr-un număr de 118.000 locuinţe, câte sunt în proprietatea primăriilor, doar 30.000 sunt asigurate, ceea ce înseamnă că nici măcar primăriile nu respectă legea.

    În ultimii patru ani, numărul poliţelor obligatorii de locuinţă a crescut cu doar 8,5%, de la 1,7 milioane în 2018, la 1,85 milioane în luna ianuarie 2023, conform celor mai recente date statistice publicate pe site-ul PAID. Din totalul de 1,85 milioane de poliţe PAD la nivel naţional, puţin peste 1,46 milioane de poliţe se regăsesc în 20 de judeţe din totalul de 42 de judeţe din România. Bucureşti-Ilfov conduce cu un număr de aproape 476.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei, restul judeţelor aflându-se sub 100.000 locuinţe asigurate. În ceea ce priveşte volumul total al subscrierilor,  la finalul primelor nouă luni din 2022 s-a înregistrat o valoare de 475,7 mil. lei, în creştere cu 9,2% faţă de perioada similară din 2021. Din totalul subscrierilor, doar 28%, respectiv 132,3 mil. lei provin din poliţele de asigurare obligatorie a locuinţei, restul sunt subscrieri care provin din zona asigurărilor facultative de locuinţă.  

     

  • Cine este românca ce conduce o afacere de aproape 100 de milioane de euro în România şi cum a ajuns aici

    Cu o carieră de două decenii la activ, în doar cinci ani Diana David a reuşit să ajungă la cârma SAP România, companie căreia i se alăturase în 2018. Ce atuuri au ajutat-o să depăşească provocările apărute pe fondul celor mai recente crize şi să urce până în vârf?

    Simt că ultimii ani au fost darnici cu mine în ceea ce priveşte lecţiile primite. În primul rând, am învăţat că în orice demers personal, dar şi de business, calităţi precum empatia şi iubirea faţă de oameni sunt esenţiale pentru a asigura liniştea şi succesul celor implicaţi”, spune Diana David, managing director al SAP România, subsidiara locală a producătorului german de soluţii software de business cu acelaşi nume, unul dintre cei mai puternici jucători europeni din industria de tehnologie, cu afaceri de peste 96,8 mil. euro în 2021 (ultimul an pentru care există date publice), plus 10% faţă de anul precedent.

    Cinci ani până în vârf

    Diana David s-a alăturat echipei SAP România în 2018, odată cu preluarea rolului de key account manager pentru sectorul public. Trei ani mai târziu, mai exact în vara lui 2021, ea a fost numită la cârma operaţiunilor subsidiarei locale ale companiei. „Cred că provocările care vin cu preluarea unui rol de director general se aseamănă, la bază, cu tranziţia către orice rol nou – vorbim despre o schimbare la care trebuie să te adaptezi. Încă de la început, focusul meu a fost pe oamenii noştri, fără de care SAP România nu ar fi putut ajunge unde este astăzi”, a spus Diana David.

    Astfel, la început s-a preocupat foarte mult întrebându-se ce tip de lider îşi doreşte să fie pentru cei 810 angajaţi care lucrează în cadrul companiei. „Am pornit cu paşi mici, stabilind cu mine însămi că scopul principal este să mă raportez la angajaţii noştri la fel cum îmi doresc ca oamenii din jur să se raporteze la mine. Cu timpul, am văzut că este esenţial să îmbunătăţesc genul de relaţie de muncă în echipă, din nou, prin paşi simpli şi puterea exemplului. Am promovat adoptarea unei atitudini empatice, care în timp a contribuit la atingerea obiectivelor noastre.”

    Un lider vulnerabil = un lider puternic

    De-a lungul carierei, Diana David a încercat să „ocolească” şi să evite acel gen de lider care impune, care comunică scurt şi la obiect şi care are în vizor doar obţinerea rezultatelor cu orice scop. „Eu, una, cred cu tărie în ideea că un lider ar trebui să îşi arate vulnerabilitatea. Şi noi suntem oameni, iar a ne arăta vulnerabilitatea creează, în opinia mea, un mediu în care colegii noştri pot fi ei înşişi. Vulnerabilitatea, în esenţă, este putere”, consideră reprezentanta SAP România.

    În ceea ce priveşte modelele care au inspirat-o în carieră, un exemplu i-a fost, încă din copilărie, tatăl ei, care a învăţat-o ce înseamnă ambiţia, determinarea, tăria de caracter, dar şi ce înseamnă să-ţi urmezi visurile, mai presus de orice. „O altă sursă de inspiraţie pentru mine a fost şi este Josephin Galla, managing director al SAP Southeast Europe and Ukraine, care lucrează alături de noi în ţară şi care pentru mine reprezintă un mentor cu un caracter puternic, frumos şi curat. De la ea am învăţat extrem de mult, inclusiv cum să fii un adevărat lider.”

    Având în vedere că este pasionată de ceea ce face, Diana David spune că însuşi jobul reprezintă unul dintre hobby-urile sale. Însă, pe lângă rolul actual, îi place să facă sport, să călătorească, să se uite la filme, dar şi să picteze. „În timpul liber, mă relaxez prin sport. În plus, îmi place foarte mult să călătoresc – mereu am fost fascinată de culturi diferite, pentru că am considerat că prin cunoaşterea lor ni se oferă o oportunitate cu totul deosebită de a învăţa şi de a forma noi perspective asupra vieţii. Mă declar foarte pasionată de filme, iar pentru că fiecare dintre noi ar trebui să aibă grijă de copilul lor interior, obişnuiesc să îmi alimentez bucuria inocentă prin intermediul picturii. Un alt hobby lunar pe care îl am este de a mânca o ciocolată întreagă.”

    În ceea ce priveşte agenda sa zilnică, aceasta este dinamică şi diferă de la o zi la alta. „Agenda mi se modifică uneori chiar şi în timpul aceleiaşi zile, dar fiind şi eu o fire dinamică, simt că genul acesta de program mi se potriveşte foarte bine.”

    Carte de vizită:

    Diana David, Managing Director, SAP România

    1. Face parte din echipa SAP România din 2018, an în care a preluat funcţia de key account manager pentru sectorul public. În iunie 2021, Diana David a devenit managing director al SAP România;

    2. Şi-a început activitatea profesională în urmă cu 19 ani, iar în tot acest timp a ocupat diverse roluri în cadrul companiei Orange România;

    3. Are peste 16 ani de experienţă în vânzări, timp în care a gestionat atât conturi private, cât şi publice, iar ultima poziţie ocupată în acest sector de activitate a fost cea de business development Manager IT&C;

    4. În timpul liber, Dianei David îi place să facă sport şi să călătoarească, să se uite la filme şi să picteze, iar un „hobby lunar” este să mănânce o ciocolată întreagă.


     

    IT-ul, „albastrul potrivit pentru fete”

    Vorbind de prezenţele feminine din industria de IT locală, Diana David dă exemplul companiei pe care o reprezintă. SAP România înregistrează în prezent un număr de 810 angajaţi care lucrează în cele trei locaţii SAP din Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, din care circa 370 de persoane sunt femei. „Ne mândrim că 46% dintre angajaţi sunt reprezentaţi de femei. Sunt de părere că industria IT a fost mereu atractivă pentru femei, întrucât capacităţile şi talentul nu diferă între femei şi bărbaţi. Cred că aici vorbim mai mult despre o influenţă a trendurilor din societate şi categorizarea industriilor ca fiind «potrivite pentru femei» şi «potrivite pentru bărbaţi», la fel cum considerăm că rozul e mai potrivit pentru fete, iar albastrul pentru băieţi. Industria IT mi se pare «albastrul potrivit pentru fete» – şi cred că tot mai multe femei aleg o direcţie potrivită dorinţelor şi ţelurilor de dezvoltare proprii şi se concentrează mai puţin pe ceea ce este considerat a fi potrivit”, a spus Diana David.

    Ea este de părere că industria de profil ar putea să atragă mai multe talente de sex feminin dacă va fi susţinută din ce în ce mai mult ideea că industriile cu caracter tehnic se potrivesc oricui. „Întrucât majoritatea studenţilor din cadrul facultăţilor cu caracter tehnic sunt reprezentaţi de tineri bărbaţi, consider că o modalitate ar fi informarea şi susţinerea viitoarelor studente în ideea de a urma un profil tehnic. Pe scurt, îndepărtarea şabloanelor create de-a lungul timpului privind domeniile potrivite pentru femei vs. bărbaţi şi, mai mult decât atât, reiterarea ideii că fiecare este liber să-şi aleagă drumul profesional în funcţie de propriile pasiuni, interese şi dorinţe.”

    În ceea ce priveşte calităţile pe care le caută în viitorii angajaţi ai SAP România, spune că este esenţială capacitatea de a colabora cu alţi membri ai echipei şi de a nu se izola în propriile sarcini. „Imaginea de ansamblu menţionată în cazul liderului se construieşte şi pe baza perspectivelor individuale din cadrul echipelor. Aş vrea să menţionez însă şi o caracteristică importantă pentru noi toţi, indiferent de rol – şi anume autenticitatea. O anumită poziţie nu ar trebui să fie ocupată de un anumit caracter, ci de o persoană cu un anumit set de abilităţi nutrite şi dezvoltate pe baza unui caracter propriu, autentic, creând mult mai multă valoare decât dacă s-ar urma un şablon.”


    „Sunt de părere că industria IT a fost mereu atractivă pentru femei, întrucât capacităţile şi talentul nu diferă între femei şi bărbaţi. Cred că aici vorbim mai mult despre o influenţă a trendurilor din societate şi categorizarea industriilor ca fiind «potrivite pentru femei» şi «potrivite pentru bărbaţi», la fel cum considerăm că rozul e mai potrivit pentru fete, iar albastrul pentru băieţi. Industria IT mi se pare «albastrul potrivit pentru fete».” Diana David


     

    Pasiunea, cuvânt cheie pentru alegerea carierei

    Executiva este de părere că o atitudine constant critică duce rareori la ceva bun şi nu face decât să blocheze evoluţia şi procesele de învăţare, printre altele. Pe de altă parte, reprezentanta SAP România consideră că răbdarea este un atu important pentru un lider, alături de puterea de adaptare. „Am ajuns la concluzia că majoritatea îngrijorărilor noastre sunt uneori nejustificate şi de cele mai multe ori se rezolvă de la sine. Deşi, din punctul meu de vedere, cheia succesului se află de multe ori într-un plan bine făcut şi executat, n-ar trebui neglijată nevoia unui strop de adaptabilitate, întrucât, în ciuda sentimentului neplăcut, planurile noastre s-ar putea să necesite schimbări. Cred că este important să învăţăm să gestionăm situaţii neprevăzute urmărind acelaşi scop setat iniţial, apelând, însă, la alte instrumente”, a mai spus Diana David.

    Nu în ultimul rând, adaugă ea, o situaţie aduce cu sine diferite perspective, în funcţie de unghiul din care este privită, ceea ce face lucrurile mai complexe, dar totodată oferă şi o imagine bună de ansamblu. Astfel, să nu rămâi înrădăcinat/ă în propriile idei şi să tratezi cu flexibilitate situaţiile care ţi se prezintă, în general, în viaţă, s-ar putea să fie foarte benefic. „Pornind de la învăţămintele ultimilor ani, pentru 2023 mi-am propus să continuui să caut echilibru şi linişte în tot ceea ce fac, dar şi să menţin şi, de ce nu, să cresc nivelul de determinare în tot ceea ce fac. Cred că fiecare dintre noi se poate îmbunătăţi în timp, în funcţie de cum se schimbă contextul din jur, fapt pentru care pe lângă cele menţionate anterior, îmi doresc să dezvolt însuşiri noi, relevante atât pentru viaţa mea profesională, cât şi pentru cea personală.”

    Diana David este de părere că pentru a fi un bun lider e nevoie şi de capacitatea de a avea mereu imaginea de ansamblu şi de a organiza activităţile necesare succesului companiei, ţinând mereu cont de atuurile şi interesele membrilor echipei. „Consider că prin majoritatea activităţilor pe care le desfăşurăm ar trebui să avem ocazii de a ne dezvolta, de a învăţa sau pur şi simplu de a face ceea ce ne face cu adevărat plăcere, ceea ce ni se potriveşte. Totodată, deşi implică efort, consider că este absolut necesar să acordăm atenţie fiecărui individ în parte, dincolo de hard skills, să îl cunoaştem, să îl înţelegem şi să îi oferim suportul de care are nevoie.”

    Iar un sfat pe care l-ar oferi unui tânăr sau unei tinere care încă nu ştie în ce industrie sau sector de activitate să îşi înceapă cariera este să facă o analiză a propriilor idealuri, să determine unde se află şi unde şi-ai dori, într-o bună zi, să ajungă pe baza a ceea ce iubeşte să facă. „Cred că am fost cu toţii în acel punct al carierei noastre şi, dat fiind numărul de posibilităţi, îmi pot imagina că nu este uşor să-ţi alegi drumul. Pasiunea, dincolo de beneficiile financiare, este un cuvânt cheie când vine vorba de alegerea unei cariere. Ştii cum se spune, dacă iubeşti ceea ce faci, nu vei munci nicio zi în viaţa ta. Însă şi atunci când iubim ceea ce facem, în mediul nostru de lucru vor apărea mereu provocări. Sfatul meu ar fi ca tinerii ce pleacă la drum în cariera lor să aibă în vedere şi faptul că toleranţa, disponibilitatea şi dorinţa de a comunica şi de a depune eforturi, de a face, uneori, sacrificii sunt parte din călătorie.”

    O altă recomandare pe care Diana David o face pentru tinerii la început de carieră este să înveţe să se detaşeze emoţional de întâmplările care le provoacă stres sau faţă de care simt uneori teamă înainte să ia decizii finale. „«Adevărul meu nu este adevărul suprem»: cred că acesta este un sfat care, urmat încă de la începutul carierei, ne poate face viaţa mai uşoară în multe privinţe şi ne poate oferi un parcurs mult mai lin prin diferitele situaţii şi provocări la care suntem, inevitabil, supuşi. Un alt sfat ar fi să învăţăm să ne detaşam emoţional de întâmplările care ne provoacă stres sau faţă de care simţim uneori teamă înainte să luam decizii finale. Consider că acţiunile impulsive sunt rareori o reflecţie a deciziilor pe care le-am lua în mod normal.”

     

    România, teren fertil pentru păstrarea talentelor

    Întrebată ce motive au stat la baza deciziei de a rămâne în România pentru a-şi continua parcursul profesional, Diana David a spus că una dintre responsabilităţile unui lider, printre altele, este să creeze un mediu de lucru care să fie la fel de, dacă nu şi mai atractiv decât ceea ce se oferă în străinătate.

    „De multă vreme încoace, auzim iar şi iar că ne pleacă talentele din ţară, iar piaţa suferă enorm din pricina lipsei de profesionişti. Cred că e de datoria noastră, a tuturor, să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a contribui la medii de lucru care să sporească satisfacţia angajaţilor şi care să trimită în piaţă mesajul clar că «Dacă îţi doreşti, să ştii că poţi şi acasă». Iar până la urmă, acasă este acolo unde eşti înconjurat de oamenii potriviţi.”

  • Jurnal de călătorie din ţara-curcubeu

    Vă povesteam în numărul precedent, când am început şirul aventurilor din Columbia, că noaptea dintre ani ne-am petrecut-o pe plajă, iar pe 1 ianuarie, cu pălăriile pe cap şi rucsacii în spate, ne-am urcat într-o mică barcă cu care aveam să mergem pe Isla Grande, cea mai mare dintre insulele arhipelagului Isla del Rosario, unde am rămas preţ de cinci zile. Cinci zile desprinse parcă din paginile poveştii lui Robinson Crusoe. 

     

     

    Am debarcat pe singura plajă publică din insulă, numită sugestiv Playa Libre, şi, cu toate că unitatea de cazare se afla la nici 5 minute depărtare, pentru că nu aveam nici semnal, nici hărţi descărcate în prealabil, am avut ceva de furcă până am găsit-o, rătăcindu-ne pentru un timp pe drumurile prăfuite.

    Ne aşteptau un bungalou spaţios şi o grădină verde, încăpătoare.

    Sol y Papaya

    Ne-am obişnuit repede cu traiul insular şi ne-am despărţit cu greu de el. Dimineaţa, încă dinainte să ne trezim, gazdele veneau şi ne lăsau pe masa

    terasei un termos mare cu cafea fierbinte şi câte o farfurie cu felii de fructe proaspete: papaya, banane, pepene, ananas şi ce se mai găsea prin cămară. Cele cinci zile petrecute aici au însemnat o monotonie plăcută, dominată de plimbări lungi, în timpul cărora am explorat mai toate potecile, prânzuri parfumate, cu arome de peşte proaspăt prăjit şi orez fiert în lapte de cocos, fieste petrecute în tihnă la plajă, băi răcoritoare, cocktailuri Piña Colada şi somn de voie.

    În ce-a de-a doua seară am pornit către centru, unde locuia, în condiţii mai bune sau mai rele, populaţia indigenă Orika. În ciuda vieţii destul de sărăcăcioase, păreau oameni veseli. Am descoperit chiar şi o discotecă în care muzica urla la maximum în boxe, o pizzerie cu un singur cuptor şi o coadă de turişti lungă cât o zi de post, un supermarket cu de toate (dar cu o varietate destul de mică), în care aveam să ne facem cumpărăturile şi în următoarele zile, şi chiar o mică creperie,  amenajată în curtea unei localnice simpatice, Lorraine.

    Dacă dimineaţa plaja era aproape toată doar a noastră, pe la prânz se înţesa de vizitatori gălăgioşi, veniţi în excursii de câteva ore, cu iahturi sau bărci trase fără remuşcări până pe mal. În acest interval, goniţi de mirosul de benzină lăsat de ambarcaţiuni, de casetofoane şi de haosul produs, ne retrăgeam în inima insulei, pentru a lua prânzul. Ne-am ales repede un loc favorit: Brisasmarinas, Proprietara hostelului în care funcţiona mica terasă – o bătrânică cu o mină severă, supraveghea câteva fete harnice, probabil nepoatele ei, preparând puţinele feluri din meniu: cazuela de mariscos (un fel de tigaie picantă cu fructe de mare), camarones (creveţi) cu orez, peşte prăjit ori supă de peşte şi pui la grătar. Punctualitatea era cuvânt cheie, căci găteau doar în intervale scurte, de câte două ore, de două ori pe zi. După masă făceam o vizită peste drum, la cazare, pentru a ne încărca bateriile, externe şi interne, şi pentru a ne aproviziona cu apă rece, după posibilităţi, căci frigidere nu prea existau, iar lăzile frigorifice aveau puteri limitate.

    Serile, întorşi pe plajă, găseam malurile pustii şi ne puteam bucura în voie de nisipul rece şi valurile înspumate.

    Într-o seară ne-am dus să vedem bioluminiscenţa (lumină produsă de microorganisme, aflate pe fundul apei, în acel caz – n. red.), însă dezamăgirea a fost direct proporţională cu aşteptările nerealiste pe care ni le creaserăm înainte. O bărcuţă, ghidată cu iscusinţă de un puşti de 17 ani, ne-a purtat, sub clar de lună, pe apele unei lagune parcă fermecate, numită grăitor Laguna Encantada, spre malul opus, unde urma să vedem mult aşteptatul fenomen. Plimbarea a fost memorabilă, însă la faţa locului am descoperit că puteam zări magia doar dacă ne strecuram cu greu sub un ponton de lemn, singurul loc în care era suficient de întuneric încât să putem observa micii „licurici subacvatici”. Aveam să aflăm ulterior că în nopţile în care Luna e la cel mai scăzut nivel, iar noaptea domină pe deplin laguna, întreg lacul se transformă într-un spectacol de lumini, însă în toate celelalte faze ale corpului ceresc, micul podeţ e singurul ce permite asta, aşa că nu aş recomanda să puneţi pe listă această experienţă. De asemenea, o altă activitate care nu m-a impresionat a fost snorkelingul. Poate în larg ar fi fost, într-adevăr, spectaculos, dar în apropiere, unde am mers noi, în afară de câteva bancuri de peşti albaştri şi un castravete de mare, nimic special, iar mare parte din coral era mort. Totuşi, e util să luaţi de acasă sau să cumpăraţi de pe continent un echipament de snorkeling, pentru că pe insulă nu prea se găsesc, iar de închiriat nu recomand, din motive de igienă. Dacă snorkelingul a fost sub aşteptări, nu acelaşi lucru îl pot spune despre restul faunei. Am avut ocazia să zărim, printre altele, numeroşii pelicani cu un penaj colorat în gri antracit, pe care i-am urmărit şi admirat ore în şir, întinşi pe nisip, cum planau atenţi şi se aruncau cu repeziciune pentru a înhăţa lacomi peştii mai puţini norocoşi care îşi croiseră drum prin valuri până în luciul apei. De altfel, insula e cunoscută ca un adevărat paradis pentru ornitologi, aşa că nu strică să aveţi în bagaj şi un binoclu. De asemenea, tărâmurile insulare ale Columbiei nu duceau lipsă de căţei. Mulţi, mulţi căţei, câţi n-am mai văzut de ani buni prin nicio ţară colindată. Pe unii i-am şi „adoptat” vreme de câteva zile, după ce s-au aciuiat lângă prosoapele noastre de plajă şi le păzeau cu sfinţenie. I-am răsplătit cu mângâieri şi apă rece servită din jumătăţi de nucă de cocos, şi vă sfătuiesc să faceţi la fel când ajungeţi în zone toride fără apă dulce, căci au mare nevoie şi se pare că nu prea îşi bătea nimeni capul să le-o asigure.

    Pe zona cazărilor de lux, Isla Grande nu excela, căci găzduia, din loc în loc, doar două-trei resort-uri. Unul dintre ele permitea accesul la plaja privată şi turiştilor care nu erau cazaţi acolo, şi oferea, doar în schimbul băuturilor, şezlonguri gratuite. Tot aici am închiriat şi o placă pentru paddel, noul meu sport acvatic preferat. Dacă nu staţi însă bine la capitolul echilibru, mai bine vă reorientaţi spre caiace sau vă pregătiţi o vestă de salvare, în caz că nu ştiţi nici să înotaţi. Pentru cei care îşi doresc mai multă intimitate, Isla Grande e înconjurată de mici insuliţe private, care pot fi închiriate integral chiar şi de un sngur cuplu.

    După un ultim cocktail băut la barul plutitor amenajat rudimentar pe barca unui localnic, ne-am luat rămas bun de la acest dolce far niente trăit timp de cinci zile şi am pornit spre noi aventuri.  

    Tips & Tricks

    1. Învăţaţi câteva noţiuni elementare în spaniolă înainte de a pleca în Columbia! Aproape nimeni nu vorbeşte engleză.

    2. Columbienii folosesc muuult coriandru, aproape în orice preparat. Dacă nu vă place acest condiment, anunţaţi în momentul în care vi se ia comanda că nu doriţi să vi se presare pe felul de mâncare ales.

    3. Deplasaţi-vă între regiuni cu avionul. Columbia are multe aeroporturi mici, chiar şi în localităţile mai izolate, iar zborurile interne sunt destul de accesibile.

    4. Nu estimaţi orele afişate ca fiind cele reale pentru călătorii cu maşina/autobuzul. Traficul poate fi infernal, aşa că timpii se pot dubla cu uşurinţă.

    5. Evitaţi să vă deplasaţi noaptea, neînsoţiţi, în oraşele pustii (noi nu ne-am simţit în pericol, însă aşa se recomandă).

    6. Descărcaţi-vă hărţile înainte de a ajunge în locuri fără semnal (insule, drumurile dintre oraşe).

    7. Folosiţi Cabify în loc de taxi.

    8. Puneţi în bagaj adaptoare de tip A şi B pentru priză, pelerine de ploaie, baterii externe şi echipamente de snorkeling.

    9. Cumpăraţi-vă medicamentele esenţiale de acasă, deoarece pot fi mult mai scumpe la destinaţie sau de negăsit.

    10. Luaţi câteva lecţii de salsa în prealabil, e locul potrivit în care să vă bucuraţi de ritmurile latino.


    Seri în paşi de dans

    Cartagena ne-a primit din nou, la fel de toridă, cu un port la fel de haotic şi plin de freamăt, din care am plecat grăbiţi spre cazare, pentru a scăpa de rucsacii grei. Toxiinfecţia alimentară de care v-am povestit în numărul trecut şi temperaturile ridicate din termometre ne-au împiedicat să vizităm vechiul oraş colonial pe timp de zi aşa cum ne-am fi dorit. În schimb, l-am descoperit pe îndelete seara, în Ghetsemani, cel mai cunoscut cartier al Cartagenei, când se transforma într-un furnicar pestriţ de oameni adunaţi din toate colţurile lumii.

    Nopţile aveau aici un farmec aparte. Abia acum aveam să descoperim cu adevărat sângele latin al columbienilor, pasiunea pentru muzică, baladele cântate cu patos la saxofon sau din voce în barurile cu muzică live, pline până la refuz, şi dansul. Dansau în plină stradă, dansau în spatele porţilor, dansau în restaurante, clienţi ori chelneri, dansau din instinct, tineri şi bătrâni, şi dacă închideai ochii şi te lăsai purtat de ritm, dansai alături de ei fără să îţi pese dacă ştii sau nu paşii potriviţi.

    Dacă străzile erau împânzite de terase, cărucioare ale vânzătorilor ambulanţi şi oameni mergând umăr la umăr, zidurile oraşului erau înţesate de graffiti – dar nu simple mesaje, ci artă pură, înfăţişând unele dintre cele mai frumoase picturi murale pe care am avut ocazia să le admir vreodată.

    Şi, pentru că e unul dintre cele mai vizitate oraşe columbiene, dar şi un magnet pentru nomazii digitali, în Cartagena găseai de toate, inclusiv fast-fooduri internaţionale (e o experienţă interesantă, deoarece servesc şi preparate adaptate bucătăriei locale), dar şi nenumărate restaurante şi baruri pentru toate gusturile.

    Casele aveau şi ele acel ceva, chiar dacă multe erau dărăpănate şi lăsau la iveală mucegaiul negru pe care l-am întâlnit, de altfel, în mai toate cazările pe care le-am avut în Columbia. Dar arhitectura şi culorile aminteau de strălucirea de odinioară a oraşului. Aici mai poţi vizita, printre altele, castelul San Felipe de Barajas, Turnul Ceasului şi Plaza de la Bolivar, dar şi parcul central, unde am avut surpriza de a descoperi un cuplu de leneşi, care ne-a distrat pe cinste prin încetineala mişcărilor, care le-a atras acest nume cât se poate de potrivit. Ce m-a surprins, de asemenea, aici este că, în ciuda temperaturilor de peste 30 de grade, întregul oraş fusese împodobit cu decoraţiuni specifice sărbătorilor de iarnă. O altă atracţie erau spectacolele de dansuri populare ţinute noaptea pe străzile oraşului şi femeile îmbrăcate în porturi tradiţionale de culoarea steagului columbian.

    O zi am sacrificat-o, din păcate, pentru a vizita insula Tierra Bomba, aflată la circa 15 minute de mers cu barca de pe plaja publică a Cartagenei. Dacă în poze ni se prezenta drept o mică oază paradisiacă, realitatea era una crâncenă, pe care abia am cuvinte să o descriu. Nicăieri nu am văzut o mai mare aglomeraţie şi nicăieri nu am suferit o mai mare dezamăgire. În plus, deşi udată tot de valurile Mării Caraibilor, apa era mizeră şi înnegrită, lăsându-ne un gust amar. Evitaţi-o sub orice formă dacă ajungeţi vreodată pe acele meleaguri!

    Seara ne-am luat însă revanşa, dansând până la o oră foarte târzie pe ritmuri de salsa şi bachata, chiar înainte de a pleca, în zori, din nou la drum.  


    Pros & Cons Columbia:

    +

    Ÿ peisaje superbe

    Ÿ plaje la Caraibe

    Ÿ nu necesită viză

    Ÿ diversitate la capitolul atracţii,, things to do

    Ÿ faună şi floră bogate (papagali, leneşi, iguane, papagali, cei mai înalţi palmieri din lume)

    Ÿ temperaturi mari pe tot parcursul anului

    Ÿ mâncare ieftină şi delicioasă de tip mediteranean (peşte, fructe de mare)

    Ÿ muzică şi dans latino

    Ÿ preţuri accesibile pentru activităţi (ex.: 250-300 de lei zborul cu elicopterul)

    Ÿ mijloace de transport în comun ieftine

     

    Ÿ mizerie/gunoaie şi mirosuri grele în marile oraşe

    Ÿ trafic

    Ÿ bilete de avion scumpe din România şi zboruri lungi Europa-America de Sud

    Ÿ comisioane mari la retragerile de numerar la bancomate

    Ÿ mucegai în unităţile de cazare

    Ÿ diversitate culinară mică la unele categorii de alimente (dulciuri, panificaţie etc.), aviz gurmanzilor

    Ÿ transportul public învechit între oraşe

    Ÿ lipsa cunoştinţelor de limbă engleză în rândul localnicilor

    Ÿ lipsa punctualităţii

    Ÿ exploatarea minorilor, droguri, sărăcie, foarte mulţi oameni ai străzii


    O Elveţie cu palmieri

    Noua destinaţie a fost zona montană a Columbiei, cu mici oraşe pline de magie şi celebra Valle de Cocora, locul în care cresc cei mai înalţi palmieri din lume, palmierii de ceară.

    Am ajuns în Salento, localitatea în care ne-am făcut „tabăra”, în jurul prânzului, după un drum de o oră şi jumătate cu cel mai ponosit dintre microbuzele cu care călătoriserăm până atunci. Salento ne-a întâmpinat înceţoşat, dar cu un miros aparte de proaspăt, de ploaie, iarbă crudă, bălegar şi fân. La fel ca Guatape-ul, şi aici casele aveau o personalitate puternică, fiecare cu o culoare dominantă, de la roz bonbon la albastru regal sau purpuriu. În centru, o catedrală simplă îşi aştepta credincioşii, dar treptele-i fuseseră invadate mai degrabă de turişti gălăgioşi.

    Ne-am cazat aici la o încântătoare pensiune pictată în cele mai vii culori şi cu o privelişte spectaculoasă asupra culmilor înverzite.

    Majoritatea străzilor erau în pantă abruptă, aşa că lipsa condiţiei fizice şi-a spus în curând cuvântul. Însă plimbările din prima zi au reprezentat un bun antrenament pentru ce avea să urmeze.

    Seara am explorat prin centrul, unde am avut surpriza să descoperim, fiind o sărbătoare religioasă naţională (Ziua Celor Trei Magi), un spectacol în aer liber organizat de primărie, care a ţinut lumea trează până în miez de noapte, cât perechi de toate vârstele au dansat nestingherite pe ritmurile latino. De asemenea, am încercat şi prima Bandeja Paisa (un fel de mâncare ce conţine ouă prăjite, avocado, chorizo, intestine de porc, carne prăjită, orez şi fasole roşie, specifică regiunii Antiochia din Columbia) care însă nu a fost deloc pe placul nostru, deşi înainte de a ajunge în Columbia credeam că va deveni unul dintre preparatele favorite.

    În ziua următoare am plecat grăbiţi spre piaţa centrală pentru a găsi un Willy (jeep colorat folosit frecvent prin acele locuri) care să ne ducă la Cocora Valley.

    Biroul de bilete era bine organizat şi, pe măsură ce se umplea o maşină cu 8-10 pasageri, pornea spre destinaţie. Drumul, atât cât am apucat să zăresc din el, înghesuită în spate, era spectaculos, şerpuind printre dealurile împădurite ce urcau tot mai sus. După vreo 30 de minute, în faţa noastră s-a deschis, semeaţă, valea dominată de palmieri.

    Nu am zăbovit prea mult, căci era destul de târziu şi stătea să plouă, aşa că ne-am pus în mişcare pe un drum abrupt şi noroios, transformat pentru mulţi în tobogan. Iarba verde, pe care păşteau molcom câteva vaci pestriţe, nişte alpacale haioase şi turme mici de oi m-a trimis rapid cu gândul la Elveţia, doar că brazii înalţi erau înlocuiţi de astă dată de palmieri ameţitori.

    Pe măsură ce urcam, peisajul se schimba. Pădurea de ceaţă (cunoscută drept Fog Forest) devenea mai deasă, vegetaţia mai bogată: liane, muşchi, flori sălbatice, molizi şi alte conifere. Nu merseserăm nici o oră când ne-a prins o ploaie măruntă, mocănească, de care ne-am ferit însă cu pelerinele păstrate în bagaj. După un tur de forţă am ajuns într-un final la jumătatea drumului, la cota 2.860, unde ne aştepta o finca de la montana (pensiune) colorată, cu o superbă grădină de flori bine întreţinută. Admnistratorul, un domn blajin, ne-a povestit, în timp ce ne prăjea la plita cu lemne câţiva cârnaţi şi ultimele felii de pâine, că încântătorul popas se află în proprietatea statului şi el e un simplu funcţionar care ghidează turiştii şi are grijă de loc. Şi ce grijă avea! Pe pereţii clădirii erau fel de fel de flori, între petalele cărora ascunsese recipiente cu apă şi hrană, din care veneau să se înfrupte mici păsări colibri, pe care am avut şi noi bucuria de a le admira pentru câteva clipe, până zburau globii spre înaltul cerului.

    Din păcate, pentru că înainte de a ne aşeza la masă ploaia se înteţise, am hotărât să nu ne continuăm călătoria ci să ne întoarcem pe acelaşi traseu, urmând să venim din nou pentru a străbate şi bucata rămasă. Zis şi făcut. În următoarea zi am plecat spre Pereira, capitala regiunii, de unde am închiriat, rapid şi la un preţ foarte accesibil – 70 de euro/două zile, cu tot cu asigurare – un mic Suzuki cu care aveam să explorăm noi zone în zilele următoare. Înainte de a pleca spre alte părţi ale ţării, aflate pe listă, ne-am întors pentru ultima dată în Valle de Cocora, unde am parcurs porţiunea de drum rămasă (nu în totalitate, dar suficient cât să ne bucurăm de priveliştea întâlnită şi să facem o amuzantă baie de noroi încălţaţi cu cizme de cauciuc închiriate, cu doar 2 dolari, de la un butic aflat la bază).

    Tot în Cocora Valley sunt foarte populare plimbările cu calul (circa 100 de lei/persoană) şi intrările într-un parc amenajat cu o multitudine de locuri pentru poze.  


    Călătorie pe Marte

    Seara am pornit din nou la drum, spre una dintre ultimele destinaţii ale călătoriei noastre: deşertul Tatacoa, o întindere de formaţiuni de nisip de 330 de kilometri pătraţi, împărţită în două regiuni: deşertul roşu, Cuzco, şi cel gri, Los Hoyos.

    Am spart traseul de circa 8 ore în două, înnoptând într-o localitate aflată la jumătatea distanţei. Dacă în Pereira era o curăţenie aproape desăvârşită, aici lucrurile începeau să se schimbe. Ne apropiam de tărâmul cartelurilor, iar sărăcia şi mizeria erau la ele acasă, amintindu-mi parcă de contrastul dintre bogata regiune italiană Toscana şi sudul sărac al ţării cizmei.

    Pe drum nu am dus lipsă nici de peripeţii. După câteva ore de condus în miez de noapte, pe serpentine şi în spatele tirurilor, un grup de militari înarmaţi cu mitraliere, ce păreau să aibă o medie de vârstă de sub 25 de ani, ne-a făcut brusc semn să oprim. Reticenţi, ne-am întrebat din priviri ce e de făcut, căci poveştile auzite despre Columbia nu fuseseră întotdeauna cele mai pozitive. În cele din urmă am tras pe marginea şoselei şi, cu un singur geam abia deschis, am încercat să aflăm ce doresc. Şi mai surprinzător a fost că unul dintre ei, care părea că îi coordonează, ne-a întins mâna pentru a da noroc, ceea ce ne-a ridicat şi mai mult suspiciunile. În cele din urmă, am înţeles, chiar dacă nu vorbeau engleză, că vor să verifice portbagajul, aşa că după scurtul control de rutină ne-au lăsat să plecăm.

    După ce am înnoptat într-un hotel care în ciuda recenziilor foarte bune a fost o experienţă de-a dreptul sinistră, căci, cu gratii la geam şi ferestre, părea mai degrabă un fost ospiciu decât o unitate de cazare, am pornit din nou spre obiectivul mult aşteptat.

    Drumul pitoresc s-a transformat într-o adevărată provocare când a virat pe o potecă prăfuită şi neasfaltată, pe care roţile abia s-au târât timp de o oră, în care am avut ocazia să străbatem şi mai multe tuneluri care adăposteau nu lilieci, cum am crezut iniţial, ci numeroşi papagali.

    În final, pe marginea străzii începeau să se ivească, răzleţi, cactuşi gigantici, care prevesteau că destinaţia este aproape. Ce a fost şi mai interesant este că, înainte de punctul zero, am găsit o mulţime de aranjamente din pietre de diferite mărimi, dispuse pe verticală, despre care am intuit corect că sunt simboluri funerare ridicate de localnici în amintirea celor dragi.

     Nu după mult timp, o întindere vastă, cărămizie, s-a căscat în valea uriaşă formată pe marginea drumului. Ajunseserăm.

    Deşertul Tatacoa a fost impresionant. Cu totul diferit de peisajele întâlnite până atunci, în Columbia sau în alte colţuri de lume. Parcă trecuserăm printr-un portal magic şi ieşiserăm de pe Terra pe altă planetă. Pe Marte. O potecă şerpuia printre formaţiunile de diferite dimensiuni, mai înalte sau mai joase, pe care crescuseră cactuşi de toate felurile. Unii pitici, graşi şi ţepoşi, alţii subţiri şi zvelţi. Pesemne că plouase şi aici, căci pământul roşiatic era moale şi tălpile se afundau cu uşurinţă până la glezne. Era uşor să te separi de mulţime, căci nu erau atât de mulţi turişti pe cât ne-am fi aşteptat, aşa că am putut privi în linişte o pereche de vulturi semeţi care îşi făcuseră aici adăpost, lăsându-mă să mă apropii până la câţiva paşi.

    Se apropia seara, aşa că am fost nevoiţi să plecăm, făcând o scurtă oprire la popasul de la ieşire, unde am devorat, pe o masă simplă de lemn acoperită de o muşama veche, o supă de vită delicioasă, făcută „ca la mama acasă”, dar în stil columbian.

    Din păcate nu am mai avut timp să explorăm deşertul gri, şi nici să rămânem până se înnopta pentru o vizită la observatorul astronomic, o experienţă pe cinste, din ce am citit. Cei care au mai mult timp la dispoziţie pot înnopta în Neiva, un mic oraş din apropiere, pentru a reveni a doua zi cu forţe proaspete.  

     

    Hasta Luego, Colombia!

    La întoarcere am descoperit un drum îngust ce mergea spre un râu din apropiere, pe care localnicii amenajaseră un fel de bac cu care am traversat apa şi am scutit orele pe care ar fi trebuit să le petrecem din nou pe obositorul drum forestier. Am condus neîntrerupt, ore în şir, până în Salento, de unde a doua zi, după o oprire de câteva ore în Filandia, un oraş parcă geamăn cu primul, am plecat spre aeroport, de unde am zburat spre ultimul stop: Bogotá.

    Ne-am cazat în apropiere de Candelaria, centrul capitalei. Deşi nu era nici ţipenie de om, taximetrista a ţinut musai să ne lase chiar în faţa intrării, căci zona, din câte ne-a povestit şi ne documentaserăm şi noi, e destul de periculoasă mai ales în timpul nopţii.

    A doua zi am apucat, preţ de două-trei ore, să explorăm o mică parte din metropolă. Bulevardul central, pietonal, se transformase parcă într-un târg în aer liber, unde localnicii, pe pături, vindeau tot felul de mărunţişuri, de la păpuşi vechi la electrocasnice stricate. Plaza Bolivar era singurul loc care salva cât de cât oraşul de la acest spectacol dezolant. La circa un kilometru distanţă se găsea şi telecabina, însă coada imensă ne-a făcut să abandonăm rapid planul de a admira cartierele Bogotei de sus.

    Din cauza unor neplăceri venite din partea companiei aeriene ne-am luat adio de la Columbia pe fugă, îmbarcându-ne într-un zbor lung, de peste 16 ore, până la Istanbul, de unde aveam să plecăm, după o escală de câteva ceasuri, acasă.

    Retrăind acum, prin cuvinte, cele trei săptămâni petrecute în Columbia, aş descri-o, pe scurt, diversă. Are un mix fascinant de peisaje, de chipuri, de culori, arome şi contraste. Vă sfătuiesc să o vizitaţi fără pretenţii şi cu mintea, inima şi ochii larg deschişi pentru că vă va surprinde în multe feluri. Nu mereu plăcut. Dar trebuie luată ca o experienţă de ansamblu, cu bune şi cu rele. E memorabilă!  

  • Cum a transformat o tânără din România o plăcere din copilărie făcută de mama ei într-o afacere de succes

    „În copilărie, mama mea făcea torturi, iar eu le decoram. Mama făcea cele mai bune torturi, preferatul meu era cel cu frişcă naturală şi frăguţe. Le făcea doar pentru familia noastră, nu pentru vânzare. De la ea am moştenit şi ea mi-a cultivat simţul pentru gusturi deosebite şi fine şi dragostea pentru frumos.” Aşa îşi începe povesteA Casandra Rociu, cea care, din această dragoste insuflată, a creat o afacere în dreptul căreia stă astăzi numele Sucré.

    Tot de la mama ei, Casandra a moştenit şi spiritul de antreprenor. Primele idei despre ce înseamnă un business îşi aminteşte că le-au dezbătut în timp ce se delectau cu… o felie de tort. „Îmi aduc aminte că prima discuţie a fost când eram în clasa a noua, tocmai ne mutaserăm într-o casă nouă, cumpărată de mama, şi făceam un tort împreună. Atunci, la o felie de tort, am povestit despre cum ar fi să deschidem o cofetărie ca în Franţa, cu dulciuri fine şi alese.” Anii au trecut şi au purtat-o pe Casandra la Facultatea de Studii Economice din Cluj-Napoca, de unde s-a întors acasă, în Sibiu, pentru a deschide o florărie.

    Cum florile nu erau singura ei mare pasiune, afacerea s-a extins rapid şi s-a transformat în agenţie de organizare de evenimente. Timp de opt ani, a creat aranjamente şi decoruri cu flori, iar după naşterea fetiţei, Casandrei i-a reapărut în minte ideea unei cofetării. Şi a început să lucreze la ea. „Am mers în paralel aproape doi ani cu evenimentele şi cofetăria, după care am decis să rămânem doar cu cofetăria. A fost un succes de la început şi presupunea foarte multă implicare. Partea cu evenimentele cerea acelaşi lucru, dar în continuă mişcare, iar eu nu mai eram dispusă să sacrific zile şi nopţi, având un copil mic. A fost o decizie asumată, am închis un business care producea bani, am încheiat o etapă şi am început alta.”

    A început Sucré, adică o cofetărie cu dulciuri „naturale, curate şi delicioase”, aşa cum o descrie Casandra Rociu. A pornit cu clasicul ecler, din care există astăzi aproximativ 15 sortimente care se perindă prin vitrine, devenind un produs-emblemă. Portofoliul a continuat însă să se dezvolte, la fel ca businessul, care înseamnă astăzi nu una, ci două cofetării – în Sibiu şi în Cluj-Napoca, cea de-a doua fiind deschisă în noiembrie 2021.

    „Îmi place să folosesc ingrediente pure, batoane de vanilie de Madagascar, boabe Tonka, piper roz, piureuri pure de fructe exotice şi locale, ciocolată belgiană de cea mai bună calitate, frişcă naturală şi unt german. Folosim cât mai puţin zahăr, am dezvoltat o linie de produse vegane fără zahăr şi unele fără gluten – sunt doar câteva reţete, dar sunt delicioase. Inclusiv coloranţii din macarons sunt naturali.” În laboratoarele Sucré se produce şi îngheţată artizanală, iar din această primăvară îşi vor face loc în meniu şi pralinele de ciocolată belgiană umplute cu creme diverse, de la aromă de violete la ganache de yuzu (un fruct din familia citricelor) şi trufe negre, infuzii de ceai negru, matcha, cardamom şi altele.

    Tot în primăvara aceasta, businessul va deveni funcţional şi online, urmând să facă livrări naţionale pentru produsele care rezistă la transport. „Un proiect separat pe care l-am început deja este producţia de ciocolată bean-to-bar, adică direct din boabele de cacao. Avem furnizori de boabe din America de Sud, Africa şi Asia, există o multitudine de soiuri şi arome. Aceasta este o provocare nouă, pentru că poţi crea de la zero ceva fantastic, natural 100%.” Cum a ajuns Casandra aici? Specializându-se continuu, ceea ce face şi azi. A făcut cursuri, a citit, a testat, a inventat reţete, a repetat – singură, apoi cu echipa ei de 13 angajaţi. Se inspiră din ce fac oamenii pe care îi admiră, mai ales din străinătate, se inspiră din mirodenii şi arome, din ce observă şi ce reţine atunci când gustă ceva nou – sau nu.

    A ajuns aici şi în urma unor investiţii, care, de-a lungul timpului, au atins pragul de 200.000 de euro. Dincolo de cofetăriile proprii, Casandra Rociu are colaborări cu restaurante şi cafenele şi face bufete de dulciuri pentru evenimente private şi corporate. Un kilogram de tort costă între 125 şi 180 de lei, preţul unul ecler este între 15 şi 20 de lei, iar cel al unui macaron – de 6 lei. „Avem clienţi care vin vara aproape zilnic doar pentru îngheţată, clienţi care ne aleg pe noi să facem parte din cele mai speciale zile ale vieţii lor şi asta ne onorează.” Cea mai mare provocare?

    „De departe, forţa de muncă”, mărturiseşte Casandra. Este greu să găsească oameni specializaţi sau oameni cu experienţă şi cărora să le şi placă ce fac. Pentru că fără pasiune nu poţi rezista, munca în producţie nefiind deloc uşoară. A ajuns acum să aibă o echipă puternică, dar nu a fost mereu aşa. Echipa s-a dezvoltat pe măsură ce şi businessul a crescut, ajungând astăzi la o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei şi profit de aproape 450.000 de lei. „Succesul nu se obţine peste noapte, ci prin muncă şi dedicare, prezenţă şi acţiune, prin fructificarea tuturor oportunităţilor. E o muncă de echipă. O vorbă a mamei mele este o lecţie clară: «Dacă era uşor, făcea toată lumea».”   

     

    Casandra Rociu, fondatoare Sucré: Îmi place să folosesc ingrediente pure, batoane de vanilie de Madagascar, boabe Tonka, piper roz, piureuri pure de fructe exotice şi locale, ciocolată belgiană de cea mai bună calitate, frişcă naturală şi unt german.



    Cinci idei de aafaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Orfevru – brand de bijuterii (Bucureşti)

    Fondatori: Alexandra Şoman şi Radu Muj

    Prezenţă: online şi la târguri


    ArtScent – brand de lumânări parfumate (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Iulia Almaş

    Investiţie iniţială: 1.500 de euro

    Cifră de afaceri în 2022: 15.000 de euro

    Prezenţă: online şi într-un magazin din Mega Mall, Bucureşti


    Bruiaj – atelier de genţi şi accesorii (Braşov)

    Fondatoare: Magdalena Neicu

    Investiţii; peste 150.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2022: 90.000 de lei (18.000 de euro)

    Prezenţă: online şi în câteva magazine fizice de design din Timişoara, Braşov şi Bucureşti


    Fizic – brand de haine (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Andreea Grigore

    Investiţii: 50.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2022: aproape de 15.000 de euro

    Prezenţă: online, în două magazine din Bucureşti şi două magazine din Spania – la Madrid şi la Barcelona


    Ultima Brewery – brand de bere artizanală (Bucureşti)

    Fondator: Lucian Călăraşu

    Prezenţă: în România, Bulgaria şi alte câteva ţări din vestul Europei



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Care este businessul pe care îl poate începe oricine şi care este văzut de unul dintre cei mai puternici manageri din lume drept o super afacere, în care el ar investi în orice moment

    Aşa cum hârtia igienică a devenit simbolul panicii şi al cumpărăturilor iraţionale în vremea pandemiei de COVID-19, tot aşa cândva banalul ou este simbolul inflaţiei scăpate de sub control şi al defecţiunilor din sistem. Dar şi o cale de refulare a angoasei consumatorului, dovadă fiind multitudinea de meme care au ca subiect scumpirea oului.

    Dar şi teoriile conspiraţiei care explică de ce s-au scumpit ouăle. A investi în găini pare o idee neobişnuită, însă ea îi aparţine lui Russ Koesterich, manager de portofoliu la BlackRock. În perioade cu pieţe volatile, investitorii au căutat întotdeauna alternative la acţiuni sau obligaţiuni pentru a-şi proteja capitalul şi pentru a face chiar profit.  Koesterich a venit cu propunerea ca răspuns la o întrebare pusă de Bloomberg mai multor manageri de investiţii: pe ce aţi paria 10.000 de dolari chiar acum? Dar de ce găini?

    Strategul de la BlackRock argumentează că în timp ce inflaţia a devenit o realitate nedorită pentru fiecare categorie de bunuri, puţine materii prime s-au scumpit la fel de rapid ca ouăle. În ultimul an, în SUA preţurile acestora au crescut mai mult decât cele ale oricăror alte categorii de produse alimentare.

    Chiar şi în raport cu alte bunuri de necesitate, creşterea preţurilor ouălor a fost extremă. De exemplu, tarifele şi facturile la energie, care la un moment dat au ameninţat să tragă economia globală în recesiune, s-au potolit. Cotaţiile petrolului şi gazelor naturale sunt ambele mai mici decât erau acum un an. Şi, în timp ce creşterea preţurilor ouălor a fost exacerbată de o epidemie deosebit de gravă de gripă aviară, scumpirile produselor agricole reaminteşte o lege importantă a economiei: toată lumea trebuie să mănânce, orice-ar fi.

    Faptul că găinile fac parte din recomandările de investiţii al unui manager profesionist de bani de la BlackRock subliniază cât de valoroase sunt ouăle în zilele noastre, scrie revista Quartz. În SUA acestea erau în decembrie cu 60% mai scumpe decât în urmă cu un an. Creşterea preţurilor ouălor este mult mai rapidă decât inflaţia generală la alimente, de doar 10,4%. Motivele pentru care omleta riscă să rămână doar pe meniurile de lux sunt cunoscute şi simple, ţinând de forţele pieţei. Însă este destul loc şi pentru teorii ale conspiraţiei sau pentru ceva mai… sinistru. Preţurile ouălor sunt ridicate în mare parte din cauza unei epidemii de gripă aviară fără sfârşit care afectează cea mai mare parte din SUA şi părţi ale Europei, forţând fermierii să omoare sute de mii de păsări pentru a controla boala.

    Obligaţia de a sacrifica animalele la o scară atât de mare a redus oferta, ceea ce a condus la creşterea preţului ouălor. Numai în SUA gripa aviară a infectat anul trecut peste 10% dintre găinile ouătoare ale ţării. Aceasta este o mare problemă, deoarece pentru mulţi americani şi pentru mulţi oameni din întreaga lume, ouăle sunt o parte esenţială a dietei – un veritabil superaliment şi o sursă importantă de proteine – care are puţini, dacă nu chiar deloc, înlocuitori comparabili. Aceasta înseamnă că va exista cerere chiar şi la preţuri mari. Oamenii vor mânca în continuare ouă şi vor înghiţi şi preţurile mai mari. „Cererea de ouă nu este foarte sensibilă la schimbările de preţ”, explică Wendong Zhang, economist agricol şi profesor asistent de economie aplicată şi politică la Universitatea Cornell. Va scădea preţul ouălor? Zhang apreciază că un producător ar avea nevoie de aproximativ patru până la şase luni pentru a-şi reconstrui oferta de ouă. „Nu există nicio şansă să revedem anul acesta preţurile foarte scăzute de la mijlocul anului trecut”, a spus el.

    Dar există şi speranţă. Preţurile cu ridicata pentru o cutie de ouă au început să revină la realitate, potrivit unui raport al Departamentului Agriculturii din SUA din 27 ianuarie, dar va dura până când preţurile mai mici vor ajunge şi  la magazinul alimentar de la colţ. De asemenea, contractele futures pentru ouă nu se mai tranzacţionează la cote maxime, semnalând că unii investitori se aşteaptă ca preţurile să scadă. Prin urmare, cine are de gând să cumpere găini trebuie să se grăbească. Şi dacă tot investeşte în păsări, recomandat ar fi să cumpere şi pământ.

    În ultimii ani, valoarea terenurilor agricole a crescut, iar astfel de investiţii tind să aducă recompense în timpul recesiunilor. Din 1991 şi până în prezent, investiţiile în acest tip de terenuri au avut un randament mediu anual de 11%, mai mare decât acţiunile sau activele imobiliare în aceeaşi perioadă. Acest lucru ajută şi la a explica de ce Bill Gates continuă să cumpere terenuri agricole. Controlând mâncarea, controlează omenirea, nu? Acum este timpul pentru a intra pe tărâmul conspiraţiilor. În SUA şi în alte părţi ale lumii utilizatori ai reţelelor de socializare spun că au găsit un nou vinovat pentru preţurile în creştere vertiginoasă ale ouălor: hrana pentru găini, scrie Fortune. Teoria a luat avânt pe Facebook, TikTok şi Twitter în ultimele săptămâni, oamenii arătând că găinile lor au încetat să mai facă ouă şi speculând că furajele comune pentru păsări sunt cauza. Unii au făcut un pas mai departe sugerând că producătorii de furaje folosesc intenţionat pentru produsele lor formule care opresc producţia de ouă la curte pentru a forţa oamenii de rând să cumpere ouă la preţuri umflate.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Cine sunt românii care se pregătesc să cumpere o bancă din Lituania şi ce afaceri administrează ei

    După ce a atras anul trecut o finanţare de 75 de milioane de dolari de la fondul de investiţii GEM Digital Limited, compania românească de blockchain ZoidPay se pregăteşte să preia anul acesta o bancă din Lituania şi să lanseze ceea ce fondatorul numeşte „un Super-app”. În paralel, start-up-ul se pregăteşte să se poziţioneze drept un furnizor de tehnologie pentru băncile şi fintech-urile care vor să facă trecerea de la paradigma Web2 la aşa-numitul Web3. Cum au ajuns românii până aici?

    Vrem să fim o companie în adevăratul sens al cuvântului, o companie de tehnologie, unde trebuie să existe venituri de la clienţi. În funcţie de cum merg implementările, pe scenariul pesimist ar trebui să avem venituri între 5 şi 7 milioane de euro. Scenariul conservator este între 15 şi 20 de milioane de euro, iar scenariul superoptimist ar fi între 30 şi 50 de milioane de euro”, descrie Eduard Oneci, CEO şi cofondator al ZoidPay, obiectivele pentru anul în curs într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Business Magazin după atragerea finanţării.

    Compania ZoidPay a fost înfiinţată în 2018 de către Eduard Oneci şi Vasile Burcin şi a trecut prin mai multe produse şi soluţii până să ajungă la începutul anului 2022 la o viziune integrată referitoare la viitorul lor în piaţă.

    Investiţiile fondatorilor s-au ridicat la circa 700.000 de dolari, la care s-au adăugat 2,5 milioane de dolari strânşi prin vânzare de tokeni înainte de a atrage finanţarea de la fondul de investiţii GEM Digital Limited, un vehicul de investiţii în active digitale cu sediul în Bahamas, parte a unui grup american, după cum povesteşte Eduard Oneci.

    Potrivit Crunchbase, GEM Digital a realizat mai mult de zece tranzacţii până acum, printre care o rundă de 25 de milioane de dolari pentru MintMe.com, o rundă de 100 de milioan de dolari pentru Mintplex sau o rundă de 150 de milioane de dolari pentru Naetion.

    Astăzi, ZoidPay are deja birouri în Hong Kong, „pentru că Asia e un hub important pentru noi”, în Atena, deoarece compania are o comunitate foarte mare de utilzatori în Grecia, precum şi în Zug, Elveţia, „deoarece la un moment dat vrem să facem tranziţia full către Elveţia”.

    Oneci spune că, achiziţionând o bancă, ajută să ai compania-mamă în Elveţia, şi asta pentru că „sunt alte reglementări, te verifică altfel, e totul mult mai atractiv pentru cei care sunt investitori mari”.

    Despre tranzacţia cu GEM Digital povesteşte că „a fost un deal care s-a închis în vreo 14 luni, în care am discutat absolut toate aspectele. E un deal complex care include tokeni şi equity la un moment dat, este negociat. (…) Ei au ajuns la noi, ei sunt un fond mare, sediul e în New York şi au un braţ care e în Bahamas. Braţul respectiv este în Bahams pentru ca dintr-o perspectivă de reglementare să poate investi în proiecte crypto şi blockchain”.


    Ce este Web3?

    Pentru a înţelege evoluţia companiei, trebuie să ne familiarizăm întâi cu ideea de Web3. Acesta este un protocol pentru o versiune descentralizată a internetului, pe blockchain, unde datele sunt deţinute de utilizatori, nu de entităţi centralizate.

    Cel mai comun exemplu pentru a privi evoluţia internetului prin aceste paradigme ar fi următorul: pentru a te conecta pe o plaformă nouă în era Web1, trebuia să introduci număr de utilizator şi parolă şi să îţi faci cont pentru fiecare site nou. În era Web2, conectarea se întâmplă printr-o persoană agregată sub o companie mare, de tipul Google sau Facebook, iar în Web3 toate informaţiile tale sunt înglobate într-un wallet, pe care tu îl controlezi şi pentru care tu eşti responsabil.

    Controlul asupra propriilor date şi descentralizarea reprezintă o promisiune atrăgătoare la nivel de concept, dar vor masele de utilizatori această reponsabilitate? Îşi doreşte un utilizator să fie singurul responsabil de parola sau de cheia de acces spre wallet-ul său? „Oamenii nu vor responsabilitatea asta. De aceea este atât de devreme pentru piaţă şi de aceea şi noi am pivotat de atât de multe ori. Oamenii nu vor responsabilitatea asta. Toţi oamenii vorbesc de privacy, de control, dar nimeni nu vrea să aibă control, nimeni nu vrea să aibă privacy. Au descoperit că dacă mergi printr-o entitate nu mai ai bătăi de cap, ai anumite beneficii.


    Banii se vor duce către achiziţia unei bănci din Lituania, tranziţia acesteia spre Web3, atragere de clienţi noi pe toate liniile, campanii de marketing, crearea unui ecosistem pentru dezvoltatori, precum şi în dezvoltarea de produse şi servicii.

    Totodată, anul 2023 este unul important pentru ZoidPay, întrucât compania se pregăteşte să anunţe primele proiecte realizate din această postură de furnizor de tehnologie pentru servicii financiare în Web3, având deja implementări la care lucrează de câteva luni, precum şi un client mare, care controlează un portofoliu de fintech-uri ce totalizează circa 350 de milioane de dolari.

    De asemenea, ZoidPay se pregăteşte să lanseze un aşa-numit „super-app” care va funcţiona ca o aplicaţie financiară unde utilizatorul poate include toate conturile şi cardurile bancare, toate walleturile crypto şi să gestioneze toate activele pe care le are dintr-un singur loc.

    „Anul acesta vom arăta proof of revenue, care e foarte important pentru o companie de crypto, pentru că majoritatea se întreţin prin vânzarea monedelor proprii. Noi vom acţiona ca un business normal, cu venituri obţinute din serviciile şi produsele pe care le oferim”, adaugă antreprenorul.

    În timp ce majoritatea companiilor de blockchain şi crypto se finanţează în mod recurent prin vânzare de tokeni, ZoidPay spune că a trecut de această etapă şi se pregăteşte să treacă la nivel de percepţie de la o companie de crypto la o companie de tehnologie care furnizează servicii blockchain şi Web3.

    Cum a început totul

    Născut în Petroşani, judeţul Hunedoara, Eduard Oneci are astăzi 33 de ani, iar parcursul său antreprenorial a început în urmă cu mai bine de zece ani, când era în primul an la Politehnica din Bucureşti. La acel moment i-a cunoscut pe Mario şi Matei Vasilescu, doi fraţi româno-canadieni, alături de care a fondat compania de marketing digital Rewordly.

    „Eu mi-am făcut exitul din Rewordly cam pe la finalul lui 2015, compania continuă să existe şi a crescut destul de mare, e prezentă în New York, Toronto, Paris şi Bucureşti. Este o companie de marketing digital, dar mai mult axată pe big data. Ajutam companiile să proceseze calupuri mari de date, astfel încât să poată extrage concluziile necesare lor.”

    El a aflat pentru prima dată de Bitcoin în 2013, când a fost atras de promisiunea tehnologiei şi a cumpărat şi primele monede. Ideea pentru ZoidPay a apărut abia în 2017, însă primul plan arăta foarte diferit de ceea ce vedem astăzi.

    „Ideea iniţială a fost să creăm un marketplace descentralizat în care eliminam intermediarul pentru date, în sensul că tu ca şi consumator îţi formezi pe parcursul călătoriei tale anumite preferinţe, iar preferinţele respective sunt date personale. Dacă tu ai putea să îţi monetizezi singur datele şi să câştigi de pe urma preferinţelor tale având acelaşi comportament în continuare?”

    Această soluţie nu a avut succesul scontat la momentul la care a ajuns în piaţă, însă în parelel echipa ZoidPay a dezvoltat şi un protocol de plăţi prin care să faciliteze tranzacţiile între comercianţi şi utilizatori.

    „Noi am plecat de la valorile primare, adică privacy şi control, dar nu a prins. Trebuia să fugim şi după ou, şi după găină, trebuia să vorbim şi cu utilizatorii, şi cu comercianţi. Aşa că am început să împingem mai mult pe plăţi. Şi aşa am lansat primul card din lume cu securitate bancară, făcut integral pe blockchainul Ethereum, care facilita transfer peer-to-peer între cardurile emise de noi. Dacă eu aveam cardul şi walletul ZoidPay şi tu aveai wallet, eu puteam să fac o tranzacţie contactless direct în wallet.”

    Cu noul produs „în braţe”, ZoidPay a trimis zeci de mii de carduri către toţi oamenii de interes din sfera crypto şi blockchain, însă soluţia nu era una scalabilă, din cauza costurilor ridicate ale reţelei Ethereum, pe care era construită soluţie.

    „Aveam şi tokenul nostru şi ca să distribuim tokenul nostru trebuia să plătim 500.000 de dolari doar în taxe şi nu avea sens. Aşa că am schimbat blockchainul şi ne-am mutat pe TomoChain.”

    Aici, ZoidPay a continuat să dezvolte produse şi să se axeze inclusiv pe ceea ce se numeşte „client side security”, adică un wallet asupra căruia utilizatorul are control deplin.

    „Viziunea în momentul acela era să creăm o reţea de peer-to-peer, de oameni care chiar folosec crypto ca metodă de plată şi în acelaşi timp să începem să dezvoltăm şi soluţii pentru comericanţi.”

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Citatul săptămânii: FranÇois Bloch, CEO al BRD – SocGen: Ne aşteptăm ca inflaţia să se scrie din nou cu o singură cifră spre sfârşitul acestui an

    Ne aşteptăm ca inflaţia să se scrie din nou cu o singură cifră spre sfârşitul acestui an, într-un context caracterizat de dobânzi de piaţă înalte şi foarte probabil de o mai mare prudenţă din partea companiilor şi gospodăriilor, care ar putea fi tentate să-şi amâne sau să-şi limiteze planurile de investiţii.

    FranÇois Bloch, CEO al BRD – SocGen, într-un interviu ZF


     

     

  • BRAND STORY. Cum îi urezi „Bun venit!” angajatului în noua eră a muncii

    Prezentă de cinci ani pe plan local, platforma de tranzacţionare online CAPEX.com şi-a dezvoltat o cultură axată pe expertiză, inovare, performanţă, învăţare continuă, ambiţie şi crearea unei comunităţi căreia angajaţii să simtă că îi aparţin. În sprijinul acestei strategii, compania a decis să apeleze şi la serviciile de employer branding şi employee experience oferite de Exploratist, având ca rezultat un proces de onboarding personalizat, care evidenţiază importanţa noilor membri ai echipei în primul rând ca OAMENI, şi nu doar ca resurse umane. Ce implică un astfel de program?

    „Prin programul de onboarding ne-am dorit să aducem împreună latura umană şi tehnologia, prin automatizarea taskurilor de rutină. Prin urmare, în prima săptămână le facilităm cunoaşterea – colegilor, managerilor, spaţiului de lucru, elementelor reprezentative pentru structura organizaţională, toate acestea cu ajutorul unui ghid (buddy) cu care noul nostru coleg face cunoştinţă în prima zi şi care îi va rămâne alături pe tot parcusul procesului de onboarding”, descrie Cătălina Bădici, Head of HR, CAPEX.com, prima etapă a acestuia.

    Ulterior, în săptămânile ce urmează, angajaţii noi sunt familiarizaţi cu tot ceea ce înseamnă sistemele şi programele de lucru ale companiei, inclusiv platformele pentru evaluare, compensations & benefits ori security training. „Ne dorim ca acest suport să acţioneze precum o busolă pentru fiecare angajat care face primii paşi în cadrul companiei noastre. Suntem conştienţi că pot exista greşeli sau neclarităţi la început, de aceea noi încurajăm activ adresarea întrebărilor: vrem să fim deranjaţi, ca să spun aşa, pentru că, până la urmă, doar aşa putem afla răspunsuri: întrebând.”

    Parteneriatul cu Exploratist a fost ales în baza unui set de valori comune. „Pentru noi, partenerul potrivit este unul care corespunde viziunii pe care o avem şi anume orientare către investiţia în angajaţi, tehnologie, educaţie şi muncă susţinută. Ne-am bucurat să regăsim în colaborarea cu echipa Exploratist toate aceste elemente, alături de expertiza necesară derulării unui proiect atât de ambiţios şi de amplu.” Cât priveşte echipa CAPEX.com, cu toate că în general sunt cooptaţi toţi membrii acesteia, pentru acest program organizatorii desemnaţi au fost reprezentanţii departamentelor de HR, Project Management, Operations, Customer Support şi Administrativ.

    „Pasiunea echipei CAPEX.com pentru performanţă şi inovaţie este un teren fertil pentru expertiza Exploratist şi ne-a oferit posibilitatea de a propune şi implementa idei noi, soluţii autentice şi originale, care să susţină o calitate a experienţei angajaţilor aflată în linie cu cultura companiei şi să creeze sinergiile necesare îndeplinirii obiectivelor tot mai ambiţioase ale organizaţiei”, spune Mirela Tănase, Senior Partner Enterprise and Strategic Accounts, Exploratist.

     

    „Pasiunea echipei CAPEX.com pentru performanţă şi inovaţie este un teren fertil pentru expertiza Exploratist şi ne-a oferit posibilitatea de a propune şi implementa idei noi, soluţii autentice şi originale, care să susţină o calitate a experienţei angajaţilor aflată în linie cu cultura companiei şi să creeze sinergiile necesare îndeplinirii obiectivelor tot mai ambiţioase ale organizaţiei.”

    Mirela Tănase, Senior Partner Enterprise and Strategic Accounts, Exploratist


    Baza performanţei: munca în echipă, competitivitatea, adaptabilitatea şi autonomia

    Cătălina Bădici spune că Employee Value Proposition-ul CAPEX.com a pornit, practic, din dorinţa de a sublinia cât mai bine valorile care definesc echipa. „Totodată, ne-am propus să încurajăm astfel o cultură ce implică aportul fiecărui angajat în parte. Ne dorim ca ideile lor, activităţile dar şi proiectele în care sunt angrenaţi să continue să aducă plusvaloare organizaţiei noastre, ca până acum. Challenge yourself, challenge the future este atitudinea şi stilul nostru şi nu doar un motto.” Potrivit ei, echipa CAPEX.com e propulsată de curiozitate, adaptabilitate şi rezilienţă, competitivitate, autonomie şi lucru în echipă, „şi tocmai de aceea ne-am decis să încurajăm un employee-experience cât mai apropiat acestor valori. Susţinem în mod continuu această experienţă prin programe work-life-balance orientate către posibilitatea lucrului de acasă, traininguri dedicate pentru pregătirea şi evoluţia în cadrul companiei cât şi evenimente periodice de wellcare”. Pentru echipa CAPEX.com, Cătălina Bădici spune că principalele elemente aşezate la baza EVP-ului companiei sunt munca în echipă, competitivitatea, adaptabilitea şi autonomia. „Acesta ar trebui să unească echipele, să elimine neclarităţile, nelămuririle, dubiile şi să facă loc unei comunicări clare şi directe între angajaţi.” Employee Value Proposition-ul companiei este structurat astfel pe patru piloni: Global Career Evolution, Professional Hyper Growth, Connecting & Belonging şi Reward & Recognition.

    „Când sunt conectate printr-o abordare holistică, sistematică şi creativă EVP-ul si procesul de onboarding devin instrumente strategice de employee experience şi de employer branding. Acestea contribuie în mod esenţial la crearea unui mediu de lucru pozitiv, la formarea în organizaţie a unei comunităţi bazate pe un sentiment de apartenenţă şi aderare la valori comune, cu efect asupra atragerii de talente, a retenţiei angajaţilor şi, implicit, asupra nivelului lor de implicare, creativitate şi dedicare”, susţine Mirela Tănase.

  • Women in real Estate. Cum se poate construi armonios o carieră în industria imobiliară şi la ce salarii pot ajunge femeile care aleg un astfel de parcurs profesional

    „O vizită la Expo Real, unul dintre cele mai mari târguri şi expozitii de real estate, care se desfăşoară anual la München în luna octombrie, îţi va reda din primele minute o realitate evidentă: industria europeană este una dominată de bărbaţi. Din miile de vizitatori ai evenimentului, abia zăreşti printre multitudinea de costume bărbăteşti închise la culoare câteva prezenţe feminine. Cu toate acestea, România este o piaţă atipică din acest punct de vedere. Şi asta pentru că prezenţa femeilor în roluri de management în cadrul companiilor imobiliare a devenit o constantă, acestea fiind remunerate pe măsură”, remarcă Despina Ponomarenco, Preşedintele BREC. Alături de ea şi de alte cinci reprezentante ale industriei imobiliare locale am aflat cum se poate construi armonios o carieră în acest domeniu, ce beneficii aduce şi cu ce provocări se confruntă femeile care aleg un astfel de parcurs profesional.

    „Anul trecut ne-am confruntat cu numeroase provocări: pe lângă restricţiile pandemice, războiul cu Ucraina a adus multă incertitudine şi o explozie de costuri. Femeile în funcţii de management din domeniul imobiliar au reuşit să gestioneze situaţia atât la nivel de business, cât şi uman, contribuind la o trecere lină în acest context dificil”, declară Despina Ponomarenco, preşedinte al Bucharest Real Estate Club (BREC). 

    Conform datelor BREC, cea mai mare organizaţie locală de profil, pe piaţa românească femeile ocupă roluri de management în companii din tot spectrul imobiliar, de la fonduri de investiţii, companii de dezvoltare imobiliară, bănci sau firme de administrare imobiliară. Totodată, femeile conduc businessuri antreprenoriale precum firme de avocatură, consultanţă sau arhitectură şi design interior.

    În ceea ce priveşte nivelul de venituri anuale ale femeilor în roluri de top management (CEO, COO, CFO), acesta se încadrează, potrivit aceeaşi surse, între 100.000 şi 120.000 de euro (venit net), la care se adaugă un cuantum de 3-5% din profitul anual al proiectelor pe care le gestionează (participare la „shared profits”). Cât despre rolurile de middle management (director de marketing, director comercial, legal manager), acestea sunt remunerate cu venituri între 40.000 şi 60.000 de euro, la care se adaugă bonusuri în funcţie de performanţă.

    Pe segmentul de brokeraj, un senior manager de departament este remunerat cu 35.000 până la 55.000 de euro anual, adăugându-se aici comisioane de 8 – 25% din veniturile pe care le generează pentru companie.  


    Cum pui bazele unei cariere în real estate?

    „Piaţa modernă de real estate din România este una tânără, unde profesioniştii s-au format cu suportul colegilor şi clienţilor internaţionali, prin ceea ce numim learning by doing”, spune Despina Ponomarenco. Astfel, „în contextul în care nu existau multe opţiuni de educare”, Bucharest Real Estate Club a lansat, în 2020, Real Estate Academy, primul program privat de educaţie, ce acoperă întreg spectrul imobiliar. Programul se derulează similar unui masterat, conţinând 12 module de studiu care acoperă cele mai importante subiecte de interes privind piaţa imobiliară: dezvoltare sustenabilă mixed-used, dezvoltare rezidenţială, clădiri şi parcuri de birouri, retail, parcuri logistice, investiţii imobiliare, hoteluri, finanţare imobiliară, legal real estate, brokeraj & consultanţă imobiliară, asset management, property marketing & comunicare.

    „Prin intermediul acestei iniţiative îi punem împreună pe cei dornici să activeze în real estate cu profesioniştii care au învăţat din experienţă şi pot transmite mai departe know-how-ul lor de zeci de ani”, explică Despina Ponomarenco.

    Printre lectorii ediţiei 2022-2023 ea îi aminteşte pe Tatian Diaconu, CEO, Nhood România, Antoanela Comşa, preşedinte Gran Via, Sînziana Pardhan, managing director pentru România – P3 Logistic Parks, Alina Alpaslan, finance director, Skanska Property Romania, Sebastian Mahu, head of asset management, Iulius, Luiza Moraru, head of asset services, CEE, CBRE, Cătălin Jalobă, head of real estate finance, BCR, David Canta, Principal, Romania & Czech Republic – Avison Young,  Andrei Văcaru, head of capital markets, JLL Romania, Mircea Drăghici, managing director – EST Hospitality Consulting, şi pe Răzvan Testa, partner, Ţuca Zbârcea şi Asociaţii.

    Programul este acum la cea de-a treia ediţie, urmând ca în septembrie 2023 să ia startul ediţia cu numărul 4. În cele trei ediţii, Real Estate Academy a avut un total de 70 de participanţi.

    Dar, dincolo de o pregătire propriu-zisă, e nevoie totodată şi de modele care să inspire la rândul lor, prin propriul exemplu, femeile ce doresc să urmeze o carieră în industria imobiliară. Vă prezentăm în continuare poveştile şi evoluţia a cinci femei care s-au evidenţiat în real estate-ul local, dar şi motivele care le-au împins spre această lume.  


    Un lider organizat

    Activă încă din anul 2007 în industria imobiliară, pentru Laura Bencze, director al departamentului Investment Properties al CBRE România, anul 2022 a adus cu sine cel mai vizibil proiect din portofoliul său de până acum: o tranzacţie record pentru România, prin care fondul de investiţii CA Immo a vândut întregul portofoliu de clădiri de birouri existent către compania cu capital integral românesc Pavăl Holding. „A fost o tranzacţie de aproape 400 de milioane de euro şi cea mai mare tranzacţie imobiliară realizată vreodată în România.” De asemenea, spune că îi sunt foarte dragi două procese de renovare, pentru Plaza România şi VIVO! Cluj-Napoca, „al doilea dintr-o funcţie de conducere a serviciilor de property management, un proiect de zeci de milioane de euro realizat în câteva luni”, adăugând că toate trei au influenţat piaţa imobiliară locală.

    De altfel, încă de mică îşi dorea să contribuie la o „schimbare la faţă” a centrelor comerciale. „Drumul meu înapoi spre casă de la şcoală trecea prin magazinul universal al oraşului Braşov (actualmente Star). Îmi doream foarte mult să stau în magazin după închidere ca să pot aranja magazinele şi marfa aşa cum îmi doream, să le ofer o ordine, o imagine de ansamblu mai plăcută, mai atractivă, să pun mai multe reclame în interior. Nu am reuşit asta în copilărie, am reuşit însă în viaţa de adult la alte două centre comerciale: Plaza România şi VIVO! Cluj-Napoca. Bucuria de atunci a fost ca şi cum aveam din nou 10 ani şi cred că e important să avem astfel de bucurii ca adulţi. Să îţi păstrezi pasiunea.” Firea organizată pe care a avut-o încă de atunci a ajutat-o şi peste ani. „În copilărie îmi doream să vorbesc în public, să negociez, să ghidez oamenii de lângă mine. Şi eram extraordinară la organizare, în special la organizarea timpului. Atunci nu îmi dădeam seama, dar acum înţeleg că abilitatea de a înţelege atât detaliile, cât şi perspectiva de ansamblu vine din copilărie. Cum s-ar spune văd pădurea în ansamblul ei, în timp ce văd şi scoarţa fiecărui copac”, povesteşte Laura Bencze.

    Şi în prezent, organizarea şi strategia fac parte negreşit din agenda sa zilnică. „Am multe întâlniri, fie fizice, fie virtuale, cu clienţi, avocaţi, parteneri în fiecare zi. Ceea ce îmi place foarte mult. Sunt întâlniri pe care încerc să mi le pregătesc cât mai bine, din care învăţ mereu câte ceva şi pe baza cărora construiesc sau organizez apoi.”

    Despre principalele provocări apărute de-a lungul timpului spune că acestea pot fi evidenţiate mai uşor împărţindu-le în viaţa de dinainte de a avea copii şi după. „Copiii ne învaţă atât de multe, inclusiv pe plan profesional – nu cred că ne dăm cu adevărat seama de asta, de legăturile dintre aceste două lumi din viaţă noastră, însă, cum spuneam, am obiceiul să văd pădurea într-un fel diferit. Before kids dificultatea era să îmi temperez aşteptările şi dorinţa de a face totul foarte repede. În viaţa cu copii, provocarea vine din a îmbina dorinţele din sfera profesională cu cele de a petrece timp de calitate în familie. Le-am rezolvat prin a face mai multe lucruri în acelaşi timp şi prin acţiune, împărţită în fapte mici care adunate aduc rezultate mari.”

    Despre prezenţele feminine din real estate-ul local spune că „avem nu doar foarte multe femei în industrie, şi în special în agenţiile de consultanţă imobiliară, însă avem şi multe femei în poziţii de conducere, care gestionează echipe foarte mari şi proiecte de zeci de milioane de euro”. Ea consideră că nu doar în imobiliare, ci peste tot femeile au nevoie să îmbine cu diplomaţie fermitatea cu blândeţea. „Mână de fier în mănuşă de catifea.”

    De ce le-ar recomanda şi altor femei să aleagă această industrie? „Pentru independenţă.” Real-estate-ul, spune ea, îţi oferă o libertate de acţiune, gândire, gestionarea timpului „cum cred că puţine alte industrii pot să o facă” şi este „foarte asemănător cu antreprenoriatul, unde brandul personal contează la fel de mult precum brandul serviciului sau produsului dezvoltat”. Sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei în acest domeniu este să nu rămână în aceeaşi poziţie, ci să schimbe jobul sau departamentul, „ceea ce sună ciudat de la cineva care lucrează în aceeaşi companie de aproape 15 ani, dar unde totuşi am schimbat trei departamente: Research & Marketing, Property Management şi Investment”. Oferă această recomandare deoarece consideră că astfel ai ocazia să cunoşti mai mulţi oameni, să îţi faci relaţii, să înţelegi detalii pe care altfel nu ai cum să le înţelegi decât dacă eşti în mijlocul acţiunii. „Nu foarte des, însă o dată la 3-5 ani e bine să schimbi ceva.”  

     

    Carte de vizită

    Laura Bencze, Director al departamentului de Investment Properties, CBRE România

    Œ Lucrează în domeniul real estate din 2007, în companiile CBRE şi Anchor Grup;

     În anul 2022 a coordonat procese de vânzare pentru 12 proprietăţi office şi industrial, cu o valoare cumulată de piaţă de peste 560 de milioane de euro; printre acestea se numără şi cea mai mare tranzacţie imobiliară realizată vreodată în România – vânzarea portofoliului de birouri CA Immo către Pavăl Holding;

    Ž Înainte de experienţa actuală în Investment, a fost Account Director pentru portofoliul de retail al Immofinanz (CPI Romania) incluzând centre comerciale de top precum VIVO! Cluj-Napoca şi VIVO! Constanţa;

    De asemenea, a coordonat atât departamentul de Research CBRE România cât şi pentru întreaga zonă Central-Est Europeană.

     Recent, a absolvit un curs realizat de Universitatea Cambridge în materie de ESG, şi anterior a absolvit cursuri profesionale organizate de ICSC (International Council of Shopping Centers) şi Erudio;

     În plan personal este mama a doi băieţi de 8, respectiv 6 ani şi pasionată de călătorii cu autorulota. 

    Laura Bencze: „Schimbă jobul/schimbă departamentul! Cunoşti mai mulţi oameni, îţi faci relaţii, înţelegi detalii pe care altfel nu ai cum să le înţelegi decât dacă eşti în mijlocul acţiunii.  Nu foarte des, însă o dată la 3 – 5 ani e bine să schimbi ceva.”


    O profesie în continuă schimbare

    Încă de la vârsta de 12 ani, Alina Necula îşi dorea să devină avocată. „Cu acest gând în minte am ales liceul la care am dat şi de asemenea m-am pregătit ultimii doi ani de liceu pentru Facultatea de Drept, pe care am şi absolvit-o în 2004. Cred că alegerea mea a fost mult influenţată de filmele acelor vremuri şi de părinţi.” În imobiliare a ajuns la începutul anului 2007, şi îşi aminteşte cu claritate acel moment. „12 februarie 2007 a fost prima zi în care m-am alăturat dezvoltatorului de rezidenţial Adama. Acum am 16 ani de când activez în această industrie.”

    Provocările sau crizele apărute pe parcurs spune că au fost, de cele mai multe ori, declanşate de modul în care se raporta ea la problema respectivă. „Totul se poate tranşa sau rezolva cu multă răbdare, comunicare, implicare şi cu o atitudine pozitivă şi optimistă.”

    Deşi spune că nu are un proiect de suflet şi nici acea mare reuşită, are pe de altă parte multe proiecte dezvoltate, o creştere organică şi paşi făcuţi zilnic pentru acumularea de cunoştinţe şi îmbunătăţire. „Obiectivul meu a fost întotdeauna să construiesc echipe funcţionale, sudate şi potrivite proiectului la care lucrăm.” Prin urmare, stilul său de leadership spune că depinde mult de poziţia coordonată. „În cazul oamenilor cu o mai mare senioritate utilizez stilul participativ. Consider că poziţiile de entry level au nevoie de mai multă implicare din partea mea.”

    Alina Necula: „Le recomand şi altor femei să intre în această lume pentru că este o industrie în permanentă adaptare, dezvoltare – indiferent de asset classul de care te ocupi (rezidenţial, retail, office, logistică).  Nu este o profesie plictisitoare, o zi nu seamănă cu cealaltă, există o dinamică a pieţii şi a jucătorilor din piaţa care aduce mereu provocări.”

    Despre conceptul work-life balance este de părere că reprezintă un ciclu care se repetă toată cariera, în funcţie de evenimentele de la momentele respective. „Cred că fiecare se raportează diferit la acest concept în funcţie de cum am resimţit în copilarie acest echilibru şi ce ne dorim acum de la viaţă. În anumite momente reuşesc să ajung la această rutină, la o stare de echilibru între viaţa personală şi profesională, dar recunosc că este un efort continuu şi nu toate zilele arată la fel, de bine sau de rău.”

    Cât priveşte programul său zilnic, acesta începe dimineaţa devreme şi îmbină rolul de country manager cu cel de mamă. „Mă trezesc la ora 07:00 în fiecare dimineaţă, la ora 08:00 sunt în sala de sport, targetul fiind acela de a ajunge la 09:30 la birou. Ce nu lipseşte din agenda zilnică sunt discuţiile cu echipa şi clienţii. Ajung seara acasă, în jurul orei 20:00, dacă nu sunt evenimente sau cine la care trebuie să iau parte. Puţinul timp care îmi mai rămâne îl petrec jucându-mă cu fetiţa mea de 3 ani.”

    Alina Necula crede că în industria de real estate din România femeile sunt bine reprezentate – „în piaţă există destul de mulţi jucători care au femei în funcţii cheie sau de conducere”. Printre calităţile care nu trebuie să îi lipsească unei femei consideră că încrederea în sine şi empatia sunt demne de menţionat.

    Le recomandă şi altor femei să intre în această lume pentru că „este o industrie în permanentă adaptare, dezvoltare – indiferent de asset classul de care te ocupi (rezidenţial, retail, office, logistică). Nu este o profesie plictisitoare, o zi nu seamănă cu cealaltă, există o dinamică a pieţii şi a jucătorilor din piaţă care aduce mereu provocări”. Sfatul său pentru acestea e să muncească mult, să trateze cu seriozitate şi disponibilitate orice provocare profesională, să aibă curaj să greşească şi să le pese de oamenii cu care lucrează.   

     

    Carte de vizită

    Alina Necula, Country Manager, Lion’s Head România

    Œ Cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul imobiliar,  Alina Necula şi-a concentrat activitatea profesională în managementul activelor, management comercial şi dezvoltare imobiliară, s-a implicat activ în mai multe proiecte de birouri şi logistică  şi a coordonat unităţi strategice de afaceri în pieţele de retail şi rezidenţial;

     Din rolul actual, coordonează şi dezvoltă local strategia companiei; este, de asemenea, responsabilă de identificarea noilor oportunităţi de afaceri şi extinderea activităţii Lion’s Head Group;

    Ž Înainte de a se alătura companiei Lion’s Head, ea a făcut parte din echipele de management comerciale şi de asset management ale Globalworth şi Immofinanz;

     Deţine un EMBA de la Maastricht School of Management, precum şi o diplomă de licenţă în Drept şi Economie obţinută din partea Universităţii Bucureşti.


    Un parcurs fără devieri

    „Când eram copil îmi doream tot felul de bazaconii, iar când a venit momentul să iau o decizie cu privire la viitor, tata, care a fost judecător, a fost cel care m-a inspirat să aleg Facultatea de Drept. După absolvire şi intrarea în avocatura de business, cumva domeniul imobiliar a fost cel care m-a atras cel mai mult şi, odată intrată pe acest drum, se pare că nu au mai fost devieri de la el pentru mine”, îşi motivează Roxana Dudău, succint, alegerea acestei industrii pentru a-şi construi o carieră.

    Provocările apărute pe parcurs spune că au venit aproape întotdeauna dintr-un volum de muncă în continuă creştere, când s-au aglomerat foarte multe proiecte pentru clienţi diferiţi, toate importante, toate prioritare. Subliniază în acelaşi timp că singurul mod de a gestiona astfel de situaţii este întotdeauna cu calm, cerând ajutor şi delegând. „Am învăţat pe propria piele că, deşi e greu uneori să delegi, întrucât poate însemna o muncă dublă la final, doar aşa îţi poţi creşte o echipă capabilă să preia sarcini grele şi urgenţe când ai cea mai mare nevoie.” Ea ar recomanda oricui să aleagă industria imobiliară în primul rând pentru că o consideră o industrie care îţi aduce foarte multe satisfacţii palpabile, în sensul că munca ta se materializează la final cu o clădire, ceva pe care poţi pune mâna, în care poţi să intri şi să ai o anumită experienţă a spaţiului respectiv. „Faptul că ai contribuit la realizarea acelei construcţii îţi dă o satisfacţie specială. Cumva, rămâne ceva în urma ta, o anumită moştenire. Chiar şi în cazul meu, avocat fiind, deşi nu sunt în mod direct dezvoltator sau constructor, ajutând un dezvoltator sau un constructor pe partea legală (la achiziţia unui teren şi/sau edificarea unei construcţii, fie cu analiza situaţiei juridice a terenului, fie cu redactarea contractelor de achiziţie şi/sau de proiectare, de antrepriză etc., cu verificarea legalităţii autorizaţiilor de urbanism, de construire şi de funcţionare emise pentru acea clădire, fie cu toate acestea la un loc), am sentimentul că acea clădire îmi aparţine şi mie într-un mod aparte”.

    Roxana Dudău remarcă faptul că în ultimii ani sunt din ce în ce mai multe femei de succes în industria imobiliară, în poziţii extrem de importante. „În ceea ce priveşte avocatura de business şi avocaţii de real estate, aş spune că e o industrie poate chiar predominant feminină, sunt foarte multe femei avocat de succes care şi-au ales acest domeniu.” Sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei în acest domeniu este să aibă încredere în ele, în intuiţia lor şi să pună pasiune şi ambiţie în ceea ce fac.

    Roxana Dudău: „Am învăţat pe propria piele că, deşi e greu uneori să delegi, întrucât poate însemna o muncă dublă la final, doar aşa îţi poţi creşte o echipă capabilă să preia sarcini grele şi urgenţe când ai cea ai mare nevoie.”

    În ceea ce o priveşte, lucrează alături de patru avocaţi dedicaţi exclusiv ariei de drept imobiliar şi construcţii şi, după caz, cu alţi colegi din departamente complementare, „când lucrăm la tranzacţii foarte mari sau la finanţări/refinanţări de portofolii imobiliare”. Despre stilul său de leadership ar spune că este mai degrabă unul incluziv, leading by example, pe principiul că „tragem toţi la aceeaşi căruţă”. „Pentru mine, transparenţa cu privire la volumul de muncă al fiecăruia din echipă şi complexitatea problemelor juridice şi a proiectelor la care lucrează fiecare, împărtăşirea cunoştinţelor între membrii echipei sunt foarte importante. Cea mai mare satisfacţie o am atunci când colegii mai puţin experimentaţi se simt inspiraţi de restul echipei să înveţe şi să aprofundeze chichiţele profesiei de avocat şi particularităţile domeniului imobiliar.”

    Roxana Dudău ne-a mai povestit că în fiecare zi îşi face timp să citească cel puţin un articol din Codul civil sau din legea construcţiilor ori din legea urbanismului, căci spune că nu poţi, ca avocat de real estate, să nu deschizi zilnic măcar o lege. „Mai în glumă, mai în serios, din rutina mea zilnică nu lipsesc legea şi cafeaua!” Ea este de părere că atunci când iubeşti ceea ce faci, munca nu mai este aşa împovărătoare. „Cum spunea Mark Twain: găseşte un job pe care să îl faci cu plăcere şi nu va trebui să munceşti nicio zi în viaţa ta! Dar da, cred în acest concept de work-life balance şi încerc pe cât posibil să calibrez munca şi viaţa personală şi îi încurajez şi pe toţi membrii echipei mele să facă acelaşi lucru. Acum, după pandemie, a devenit un standard pentru angajaţi să lucreze parţial de la birou şi parţial în sistem de home office, ceea ce mi se pare un mix foarte bun pentru a găsi un echilibru în această privinţă.”

    Despre proiectul său „de suflet”, spune că este format din zeci, „ca să nu zic peste o sută”, de proiecte mai mici: „Am avut şansa să lucrez, din calitatea mea de avocat extern, alături de departamentul de expansiune al celui mai mare retailer din România şi simt o bucurie specială când intru în fiecare magazin pentru care am făcut cel puţin un contract, un raport de due diligence sau am verificat o autorizaţie de urbanism sau de construire”. Pe viitor, îşi doreşte să fie implicată în cele mai mari tranzacţii de real estate din România.  

     

    Carte de vizită:

    Roxana Dudău, Partner, Wolf & Theiss România

    Œ Este un practician recunoscut în domeniul imobiliar, de-a lungul carierei sale oferind consultanţă investitorilor străini strategici, activi pe piaţa de retail şi construcţii cu privire la intrarea si extinderea lor pe piaţa din România;

     Are o experienţă vastă în domeniul dreptului imobiliar, în special în ceea ce priveşte dreptul urbanismului şi al construcţiilor (asistând investitorii cu privire la analiza valabilităţii legale a autorizaţiilor de urbanism şi de construire obţinute pentru proiectele acestora), precum şi în materia contractelor de închiriere de spaţii industriale, de birouri şi de retail, acţionând atât pentru chiriaşi, cât şi pentru proprietari;

    Ž De asemenea, a asistat o serie de bănci în cadrul unor proiecte de finanţare şi/sau refinanţare a unor importante portofolii de real estate, precum şi investitori importanţi (cu precădere din sectoarele auto şi aerospaţial) cu privire la investiţiile lor de tip greenfield în România, oferindu-le consultanţă cu privire la structurarea întregului proiect investiţional, acoperind toate etapele, de la procesul de securizare şi achiziţie a terenurilor, până la contractele de proiectare şi de antrepriză generală.


    Profesionist imobiliar: un obiectiv exigent dar plin de satisfacţii

    Deşi în copilărie îşi dorea şi era convinsă că ar trebui să studieze dreptul, deoarece pe atunci urmărea seriale care aveau ca subiect firme de avocatură şi/sau vieţile interesante ale avocaţilor şi „puteam anticipa destul de bine linia pe care avocaţii o vor urma în procese”, în final a abandonat ideea şi s-a orientat spre asistenţă socială, pentru a putea apăra drepturile copiilor, pe care le considera mereu neglijate, povesteşte Florentina Mitricoaia, leasing & asset manager în cadrul Raiffeisen Property Holding International (RPHI – compania care deţine Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, şi By Tower – n. red.), pentru BUSINESS Magazin. „Eram destul de hotărâtă  şi chiar am studiat pe cont propriu materii ce nu intrau în curriculumul liceului meu cu profil economic. Am intrat însă pe locurile bugetare în cadrul ASE şi decizia a fost luată de la sine.” Încă din timpul facultăţii şi-a dorit să adune experienţă pe domeniul de consultanţă, aşa că a ales să se angajeze part-time la o firmă de consultanţă în construcţii, „marcând astfel întâlnirea mea cu industria imobiliară”. Totuşi, deşi a ales un alt parcurs profesional decât cel plănuit, se implică în continuare şi în campanii care luptă să îmbunătăţească viaţă copiilor în România.

    La începuturile carierei sale în real estate spune că totul a fost o provocare, „pentru că totul era ceva nou, diferit de ce văzusem sau studiasem până să încep să lucrez într-o companie multinaţională iniţial, şi apoi în departamente comerciale din domeniul imobiliar”. Se declară însă fericită că a reuşit să înveţe rapid şi să se adapteze situaţiilor luând totul pas cu pas. „De la a învăţa cum să fac o vizionare până la a coordona negocieri şi chiar procese de due diligence am adunat constant abilităţi ce mă ajută să gestionez mai uşor şi mai eficient crizele din prezent.” În prezent lucrează în cadrul firmei RPHI (Raiffeisen Property Holding International), „o companie cu o organigramă destul de orizontală dar în care departamentul comercial coordonează şi restul departamentelor, cu preponderenţă departamentele de property management, tehnic şi marketing, care adună peste zece angajaţi”. Ea îşi descrie stilul de leadership drept unul participativ sau democrat.

    Florentina Mitricoaia este de părere că, indiferent că eşti la început de drum în acest domeniu sau doreşti să aduci o schimbare în viaţă profesională, industria imobiliară este o alegere foarte bună. „Este un domeniu important pentru economie, versatil, dinamic, care nu limitează şi care poate aduce multe beneficii atât personale cât şi societăţii. Carierele în domeniul imobiliar comercial pot include poziţii de analist financiar, management al proprietăţilor, management al activelor, agenţi de leasing, brokeri, evaluatori, manageri de active, marketing, contabilitate, dezvoltare, investiţii, creditare şi multe altele.” În plus, adaugă că nicio situaţie nu se aseamănă şi nici o negociere nu este la fel. „Lumea imobiliară este complexă şi a deveni un profesionist imobiliar poate fi un obiectiv exigent dar şi plin de satisfacţii.”

    Ea mai spune că, pe plan local, „în departamentele de leasing şi property management în special, cred că numărul femeilor a fost dintotdeauna majoritar, fiind mai ales departamente în care buna organizare şi coordonare au fost mereu esenţiale. Mă bucur să văd însă că în ultimii ani tot mai multe femei ocupă funcţii de conducere, setând chiar strategiile companiilor din domeniu”. În opinia sa, o femeie din domeniul imobiliar ar trebui să aibă o doză considerabilă de răbdare, creativitate dar şi determinare şi curaj de a-şi folosi vocea.

    În programul Florentinei Mitricoaia, nicio zi nu trece fără monitorizarea presei pentru a afla ultimele noutăţi, trenduri şi discuţii cu echipa pentru a analiza oferte comerciale, costuri asociate clădirilor din portofoliu, investiţiilor viitoare şi nivelul de satisfacţie al chiriaşilor existenţi.

    Cât despre work-life balance, spune că în ultimii ani şi-a impus ca acest concept să o ghideze. „Toate deciziile mele se bazează pe dorinţa de a menţine un echilibru în viaţa mea, de a mă simţi utilă şi competentă în viaţa profesională fără a uita de rolul important pe care îl am în viaţa fiicei mele şi fără a-mi neglija propriile nevoi. Totul s-a schimbat pentru mine de când am decis să îmi setez noi moduri de a gândi şi noi obiceiuri. Pentru mine, acest proces nu a fost uşor şi este încă work in progress dar îmi aduce constant tot mai multe satisfacţii.”

    Florentina Mitricoaia consideră că nu e niciun moment mai bun decât prezentul „şi acum, la RPHI, ocupându-mă de proiectele din portofoliul românesc şi în special de SkyTower, clădire emblematică în piaţa noastră, consider că mă bucur de recunoaştere profesională la un nivel superior”. Pe viitor, ea vrea să îşi continuie cariera în industria imobiliară şi să coordoneze tranzacţii tot mai mari şi mai interesante într-un mod care să îi onoreze şi alegerile personale.

    În încheiere, le transmite „tinerelor doamne, atât ca ani dar şi în spirit”, să nu se sperie de acest domeniu, căci este unul care poate aduce multe beneficii. „Este mereu în mişcare, mereu se adaptează noilor trenduri şi nevoi, fiind astfel o sursă continuă pentru a te putea dezvolta.” Totuşi, subliniază că e important ca acestea să nu uite că nu este niciun domeniu, nicio specialitate care să merite mai mult studiu şi analiză decât stăpânirea propriilor gânduri. „Odată ce ştim exact cine suntem şi ne acceptăm şi asumăm în totalitate, vom putea beneficia cu adevărat de toate oportunităţile vieţii. Atât în viaţă cât şi la birou, setaţi o direcţie, analizaţi dacă obiceiurile dumneavoastră se aliniază cu direcţia respectivă şi fiţi dispuse să faceţi schimbări în consecinţă. Sky is the limit.”  

     

    Carte de vizită

    Florentina Mitricoaia, Leasing & Asset Manager în cadrul Raiffeisen Property Holding International (RPHI – compania care deţine Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, Şi By Tower – n. red.)

    Œ Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti;

     Are peste 15 ani de experienţă în real estate, pe segmentele de consultanţă financiară, dezvoltare, pieţe de capital şi administrarea activelor, cu cea mai mare expunere în cadrul departamentelor de leasing şi dezvoltare;

    Ž Anterior a activat în companii precum AIG/Lincoln, JLL şi Atenor, acumulând experienţă în tranzacţii totale de peste 100.000 de metri pătraţi.

    Florentina Mitricoaia: „Odată ce ştim exact cine suntem şi ne acceptăm şi asumăm în totalitate, vom putea beneficia cu adevărat de toate oportunităţile vieţii.  Atât în viaţă cât şi la birou, setaţi o direcţie, analizaţi dacă obiceiurile dumneavoastră se aliniază cu direcţia respectivă şi fiţi dispuse să faceţi schimbări în consecinţă. Sky is the limit.”


    Determinare şi verticalitate

    „Când eram copil visam să călătoresc în jurul lumii, însă pe măsură ce am ajuns la vârsta maturităţii am revenit cu picioarele pe pământ”, îşi începe povestea Brînduşa Grama, head of asset management al grupului Square 7, care include Square 7 Properties, companie responsabilă cu dezvoltarea imobiliară, Squarebox, companie de property management, şi Switchboard, companie de facility management.

    Absolventă a Academiei de Studii Economice, după o serie de experienţe în diverse industrii (turism şi IT), şi-a început parcursul în real estate, care a debutat în departamentul de retail din cadrul echipei Colliers. „Revenind la visul din copilărie, nu l-am abandonat în totalitate. Călătoresc ori de câte ori am ocazia în diverse destinaţii, apropiate sau mai puţin apropiate.”

    Printre provocările apărute în ultimii ani, ea menţionează pandemia de COVID-19, restricţiile îndelungate care au afectat direct industria de retail, alături de războiul de la graniţă şi explozia costurilor. „Cele două luni de lockdown au fost cele mai provocatoare din viaţa mea profesională prin prisma negocierilor continue ce au avut loc. Cred că adaptabilitatea a reprezentat cheia în depăşirea acestor situaţii, dublată de răbdare şi empatie pentru nevoile clienţilor noştri.”

    În prezent, Brînduşa Grama coordonează o echipă de zece persoane într-un un stil de management participativ – transformaţional. „Îmi place să implic echipa în procesul decizional şi să le ofer încredere. Experienţa multidisciplinară a colegilor (tehnic, financiar, comercial şi administrativ) le creşte nivelul de responsabilitate şi implicare. Totodată, piaţa este într-o continuă transformare, fiind esenţial să ţinem pasul cu noile tendinţe în relaţia cu clienţii noştri.” Din agenda zilnică nu lipsesc aşadar scurtele şedinţe de coordonare cu colegii, dar nici listele zilnice şi săptămânale de „to do-uri”. Legat de echilibrul dintre planul profesional şi cel personal, consideră că balanţa va fi întotdeauna înclinată spre priorităţile din fiecare etapă, fie ele personale sau profesionale. 

    În opinia ei, sectorul imobiliar din România este un domeniu unde femeile sunt bine reprezentate în funcţii de top şi middle management, iar acest lucru spune că îl putem observa în toate ariile de activitate specifice acestei pieţe: investitori/dezvoltatori, companii de consultanţă, property & facility management. Ea este de părere că două dintre calităţile esenţiale de care o femeie are nevoie pentru a reuşi în această industrie sunt determinarea şi verticalitatea. „La fel de mult cred că este important să ai pasiune pentru ceea ce faci, documentare continuă în domeniu şi dezvoltarea capacităţii de rezilienţă.”

    Şi, pentru că „sectorul imobiliar reprezintă un domeniu dinamic, într-o continuă dezvoltare, care te păstrează conectat la realitatea economică şi socială”, le-ar recomanda şi altor femei să aleagă o carieră în această industrie, completând că „este totodată şi un mediu de lucru internaţional, oferind o deschidere către ce se întâmplă în Europa, precum şi în alte colţuri ale lumii”. Ea le sfătuieşte pe tinerele care aleg acest drum „să fie mereu deschise să cunoască oameni noi şi să fie conectate cu tot ce se întâmplă pe toate segmentele pieţei imobiliare”.

    Privind retrospectiv, dintre toate proiectele la care a contribuit de-a lungul timpului, Brînduşa Grama spune că Baia Mare Shopping Park îndeplineşte toate criteriile pentru a-l numi proiectul său de suflet. „Deschis în 2021, într-o perioadă marcată de restricţii pandemice, proiectul a beneficiat de un concept modern de arhitectură şi de un mix de chiriaşi competitiv. Proiectul în suprafaţă totală de 18.000 de metri pătraţi a fost inaugurat cu un grad de închiriere de 100%.” În ceea ce priveşte cel mai mare obiectiv pe care îl are pentru viitor, ne-a spus că marele său vis este să înfiinţeze o fundaţie care să ajute femeile defavorizate.  „Provin dintr-o familie echilibrată şi fericită. Părinţii ne-au învăţat pe mine şi pe sora mea să dăm înapoi din binele primit.”  

     

    Carte de vizită

    Brînduşa Grama, Head of Asset Management, Square 7

    Œ Se descrie drept o fire ambiţioasă şi dedicată şi este responsabilă pentru portofoliul de 26 de parcuri de retail pe care Square 7, grup cu o experienţă de 15 ani pe piaţa locală de retail, îl deţine alături de Mitiska REIM în România;

     Cu o experienţă de 7 ani în leasing, ea s-a alăturat grupului Square 7 în urmă cu patru ani în calitate de leasing manager; în septembrie 2022 a fost numită head of asset management;

    Anterior Square 7, ea a lucrat în cadrul biroului din România al Colliers International, una din cele mai mari firme de consultanţă şi brokeraj imobiliar la nivel mondial.

    Brînduşa Grama: „Două dintre calităţile esenţiale de care o femeie are nevoie pentru a reuşi în această industrie sunt determinarea şi verticalitatea.  La fel de mult cred că este important să ai pasiune pentru ceea ce faci, documentare continuă în domeniu şi dezvoltarea capacităţii de rezilienţă.”