O poziţie de inginer a ajuns să fie plătită bine în acest moment cu peste 1.500 de euro! „Aşa e, cam pe aici am primit şi eu ofertele, de la trei companii. Să văd acum ce-mi oferă şi cât de aproape de casă, pentru că nu mai vreau să stau în trafic.”
În primul deceniu după revoluţie, pe măsură ce fabricile comuniste se restructurau şi chiar se închideau, zeci şi sute de mii de ingineri s-au trezit pe drumuri şi fiecare s-a apucat de altceva. Mulţi au intrat în vânzări, o parte au trecut pe partea financiară, alţii au bătut la uşile băncilor care se deschideau atunci şi cei mai mulţi au plecat în străinătate să-şi caute joburi cu un salariu mai mare decât în România.
Investiţiile străine şi revenirea creşterii economice au revigorat piaţa, iar în ultimii 5-7 ani inginerii au început să fie din nou căutaţi. Bogdan Badea, CEO al eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, a declarat că poziţiile de inginer sunt extrem de căutate, iar aici, pe anumite specializări, un inginer poate ajunge să câştige şi peste 4.000 de euro sau chiar mai mult.
El menţionează că pentru un inginer la început compania pune pe masă 700-800 de euro, iar salariile pot să crească extrem de rapid, având în vedere că sunt candidaţi foarte puţini, iar grupul de resurse este foarte mic. Plus că există şi cererile din afară.
Economiile sunt în plin proces de transformare, iar viitorul arată că IT-iştii, inginerii, oamenii de marketing vor deveni extrem de căutaţi.
Procesele repetitive şi fizice vor fi înlocuite de roboţi sau de aplicaţii. Tehnologia 5G va schimba întregi industrii şi va avea nevoie de mai mult personal tehnic decât în prezent, pentru a construi şi a susţine reţelele. Spre exemplu, în agricultură firmele nu vor mai avea nevoie de tractorişti, ci de softişti care să urmărească şi conducă tractoarele dintr-un birou şi să vadă cât este de umed pământul printr-o aplicaţie.
În noul exerciţiu financiar, Uniunea Europeană va îndrepta tot mai multe fonduri europene, miliarde de euro, către cercetare şi dezvoltare, către automatizare şi robotizare, către tehnologii ale viitorului, în încercarea Europei de a-i prinde din urmă pe americani şi chinezi. Toate aceste poziţii vor necesita ingineri şi IT-işti, iar preţul lor va creşte exponenţial.
Bineînţeles că toate companiile ar vrea să aibă ingineri tineri, dar acest lucru este din ce în ce mai greu în România, având în vedere că numărul celor care se duc şi termină o şcoală scade în fiecare an, ceea ce face ca numărul inginerilor să se reducă şi mai dramatic.
Multe companii îşi dau seama că trebuie să caute ingineri şi de la 45 de ani în sus, adică să-i reconvertească. Multe companii care au comenzi dar nu au oameni îi imploră pe inginerii care deja sunt la pensie să mai rămână pentru a executa lucrările şi a nu pierde business.
Aşa că nu trebuie să vă mire dacă cei care au terminat Politehnica sau o altă facultate tehnică îşi caută acum prin sertare diplomele şi aplică pentru poziţii de ingineri, asta în cazul în care firmele nu sunt deja pe urmele lor.
Aşa că diploma de inginer a devenit extrem de valoroasă, iar dacă ai 50-60 de ani nu înseamnă că te apropii de pensie, ci că eşti la începutul unei noi cariere, care poate să fie mult mai profitabilă.
Category: Revista BM
-
Dacă aveţi o diplomă de inginer, scoateţi-o din sertare pentru că a devenit valoroasă. La 50-60 de ani nu se apropie o pensionare, ci începe o nouă carieră
-
Bilanţ în imobiliare: creşteri pe toate liniile
Stocul modern de proprietăţi imobiliare comerciale din România – birouri, spaţii industriale şi de retail – a depăşit 11 milioane de metri pătraţi la finele lunii septembrie, după ce numai în 2019 au fost livrate proiecte care totalizează peste 800.000 metri pătraţi, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară JLL. În plus, piaţa de birouri urmează evoluţia celei industriale, şi anul trecut avea să depăşească borna de 4 milioane de metri pătraţi.
Structura pe segmente de piaţă arată că din stocul total, 4,2 milioane de metri pătraţi reprezintă parcuri industriale şi de logistică, 3,9 milioane de metri pătraţi sunt clădiri de birouri – în Bucureşti şi următoarele 4 pieţe secundare – iar restul de 3,27 milioane de metri pătraţi sunt scheme de retail.
Şi în 2019, dezvoltatorii au investit mai ales în noi proiecte de birouri şi industriale, evoluţie care este în concordanţă cu tendinţa de creştere a numărului de salariaţi şi a investiţiilor străine directe la nivel naţional.
În primele nouă luni, în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov) au fost livrate proiecte de birouri de 372.000 metri pătraţi, potrivit datelor JLL. Stocul de birouri din Bucureşti se apropie de 3 milioane de metri pătraţi, iar cel din principalele oraşe totalizează circa 1 milion de metri pătraţi.
La nivelul primelor nouă luni ale anului trecut s-au livrat 250.000 mp de birouri în Bucureşti, plus 34.000 mp faţă de trimestrul al patrulea din 2018, în timp ce în ţară în ultimul an s-au livrat 104.000 mp de birouri.
Conform datelor CBRE, stocul modern de spaţii de birouri din Bucureşti a atins pragul de 3,16 mil. mp, în creştere faţă de perioada similară a anului anterior cu 15%. În primele nouă luni ale anului s-au finalizat 10 proiecte de birouri care împreună însumează peste 254.000 mp. Mai mult de jumătate din suprafaţa construită în primele trei trimestre ale lui 2019 se regăseşte în zona de vest a Bucureştiului.
Un procent de aproximativ 20% din volumul livrat a fost atras de zona de nord, zonele de centru, CBD (Central Business District) şi Pipera atrăgând fiecare câte un procent de 10% din suprafaţa totală a noilor clădiri. Până la sfârşitul anului 2019 se estimează că stocul modern de spaţii de birouri va atinge suprafaţa de 3,24 mil. mp prin livrarea a şase proiecte cu o suprafaţă totală de 81.600 mp. 40% din suprafaţa totală estimată a se finaliza până la sfârşitul anului este preînchiriată, conform datelor CBRE Research.
Până la finalul anului trecut, în Bucureşti, livrările aveau să totalizeze peste 280.000 metri pătraţi, nivel mai redus decât cel estimat iniţial de 333.500 mp, în condiţiile în care finalizarea unora dintre clădiri anunţată pentru 2019 a fost amânată pentru 2020. Chiar şi aşa, suprafaţa de birouri livrată în 2019 în Bucureşti este dublă comparativ cu cea din 2018.
În afara Bucureştiului, au fost livrate în 2019 proiecte totalizând 110.500 metri pătraţi, aproape jumătate fiind clădiri construite în Cluj-Napoca (44.700 mp), în Timişoara au fost finalizaţi 37.000 mp, în Iaşi – 13.800 mp, iar în Braşov – 15.000 mp.
Pe fondul livrărilor în creştere de noi proiecte, rata de ocupare a înregistrat o uşoară creştere, de la 7,5% la finele trimestrului 2 la 8,2% la sfârşitul trimestrului al treilea.
În cel de-al treilea trimestru activitatea totală de leasing a urcat cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, la un total de 84.300 mp, din care 82% au reprezentat birourile de clasă A, iar 79% din cerere a fost reprezentată de închirieri fără a lua în calcul renegocierile sau reînnoirile.
Mai mult de jumătate din suprafaţa construită în primele trei trimestre ale lui 2019 se regăseşte în zona de vest a Bucureştiului, între staţiile de metrou Grozăveşti şi Politehnica.
„În primele nouă luni din 2019, cea mai mare cerere pentru închirierile de spaţii de birouri a provenit din partea companiilor din sectoarele computere şi hi-tech, cu 47% din cerere şi financiar cu 16%, care au tranzacţionat spaţii pentru un total de 13.500, respectiv 4.700 de angajaţi. În ceea ce priveşte zonele cele mai dinamice, acestea au fost vestul Bucureştiului, cu 31% din volumul tranzacţionat, urmat de centru cu 21%, iar apoi de nord şi Pipera cu câte 19%”, explică Tudor Ionescu, head of advisory & transaction services, office la CBRE România.
Per total, în primele trei trimestre din 2019 a fost tranzacţionată o suprafaţă de circa 288.000 mp la nivelul Capitalei, cu 17% mai mult decât valoarea înregistrată pentru primele trei trimestre din 2018.
Circa 60.000 mp de birouri au fost livraţi în trimestrul al treilea, prin intermediul a două proiecte: Expo Business Park, dezvoltat de Portland Trust în zona Expoziţiei din nordul Capitalei, şi The Light, dezvoltat de River Development în zona staţiei de metrou Politehnica, din vestul Bucureştiului. În prezent, vestul şi nordul Bucureştiului găzduiesc 50% din stocul total de spaţii de clasa A.
În perioada 2020 – 2021 sunt aşteptaţi să fie finalizaţi 622.000 mp în 26 de proiecte de birouri, 17% din suprafaţă fiind pre-contractată.
La nivelul pieţei logistice, în primele nouă luni, au fost finalizate proiecte de aproximativ 370.000 mp de spaţii moderne industriale şi logistice la nivel naţional, urmând ca până la finele anului stocul nou livrat în 2019 să ajungă la aproximativ 500.000 mp.
Stocul de spaţii industriale şi de logistică din România a urcat la 4,2 milioane mp, o creştere de circa 10% faţă de 2018. Din acesta, peste jumătate (2,13 milioane de metri pătraţi) este localizat în Bucureşti şi împrejurimi, restul fiind împărţit între celelalte zone din România.
Şi pe acest segment, cererea în creştere a încurajat dezoltatorii să construiască noi proiecte. Potrivit datelor disponibile, în primele nouă luni ale anului trecut volumul de spaţii logistice şi industriale tranzacţionat a crescut cu aproape 80% faţă de intervalul similar din 2018, ajungând la 337.000 mp.
Echilibrul dintre oferta nouă şi cererea de spaţii industriale şi de logistică este reflectat de rata de neocupare, care continuă să se menţină în jurul a 5,5-6% la nivel naţional şi uşor mai ridicată în Bucureşti.
În acelaşi interval de timp, peste 180.000 mp de spaţii industriale au fost livraţi la nivel naţional. 84% din stocul modern de spaţii industriale este reprezentat de dezvoltări de clasă A. Pentru trimestrul al patrulea este aşteptată finalizarea a şapte proiecte cu o suprafaţă totală de 75.000 mp, peste 70% din suprafaţa estimată pentru sfârşitul anului fiind preînchiriată. Astfel, ne aşteptăm ca la sfârşitul anului stocul modern de spaţii industriale să ajungă la 4,4 mil. mp.
În ceea ce priveşte retailul, mallurile şi centrele comerciale, circa 140.000 mp de proiecte de retail se vor livra în ultimul trimestru. Din cei aproape 3,27 milioane mp stoc modern la nivel naţional, 1,12 milioane mp sunt în Bucureşti.
Noile livrări de pe piaţa de retail din acest an au vizat doar oraşele din afara Bucureştiului şi au totalizat doar 63.000 metri pătraţi. Până la sfârşitul anului, în schimb, este programată livrarea a circa 144.000 mp de spaţii de retail. Cel mai mare proiect care ar urma să fie livrat până la sfârşitul acestui an este centrul comercial Promenada Mall din Sibiu, de 42.200 mp, dezvoltat de NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator şi proprietar de centre comerciale în România.
De asemenea, două noi parcuri de retail vor fi livrate de Prime Kapital şi MAS Real Estate în Zalău (19.000 mp) şi în Baloteşti, lângă Bucureşti (28.500 mp).
Piaţa imobiliară locală a continuat să înregistreze o evoluţie pozitivă şi în cel de-al treilea trimestru din 2019, pe toate cele trei sectoare de leasing. În primele nouă luni ale anului, s-au tranzacţionat aproximativ 290.000 mp pe segmentul de birouri, motorul cererii rămânând companiile din IT&C şi industria financiară, în timp ce pe piaţa de retail un număr de 11 branduri au ales să fie prezente în România, printre care Victoria’s Secret şi Burger King, consiliate de CBRE. Creşterea consumului şi dezvoltarea magazinelor online care au nevoie de stocuri din ce în ce mai mari pe plan local au susţinut expansiunea centrelor logistice. De partea cealaltă, România a continuat să atragă noi investiţii în producţie, astfel încât şi numărul halelor industriale destinate producţiei a crescut.
Per total, potrivit datelor CBRE şi C&W Echinox, sectorul industrial a înregistrat cea mai mare creştere în primele nouă luni ale acestui an în comparaţie cu cel de birouri şi cel de retail.
Dintre cele trei sectoare principale, retailul a urcat cel mai puţin în ultimul an, în condiţiile în care cele mai importante deschideri au fost programate pentru ultimul trimestru al acestui an. Spre exemplu astăzi a fost deschis mallul Promenada Sibiu, fostul Festival, de către fondul NEPI-Rockcastle, iar în săptămânile următoare Prime Kapital urmează să deschidă DN1 Baloteşti.
„Oraşe precum Sibiu, Braşov, Târgovişte şi Târgu-Mureş urmează să atragă noi spaţii de retail până la finalul anului 2020, în timp ce Oradea sau Timişoara au deja cea mai mare densitate la nivel naţional, de 657, respectiv 604 mp de retail per mia de locuitori. Deşi apropiate din punctul de vedere al densităţii, diferenţa dintre aceste ultimele două oraşe este dată de tipul de proiecte, în Oradea fiind aproape egal raportul dintre centre comerciale şi parcuri de retail, în timp ce în Timişoara doar 15% sunt parcuri de retail versus 85% centre comerciale“, a completat Carmen Ravon. -
S-a dus la mall şi ce a găsit acolo l-a determinat să înceapă propria afacere. Acum businessul său este cunoscut în toată lumea
Experienţa neplăcută pe care a avut-o cu ocazia unui drum la mall l-a determinat pe antreprenorul Roy Raymond să îşi lanseze propria afacere. Aşa a luat naştere Victoria’s Secret, unul dintre cele mai cunoscute branduri de lenjerie intimă din lume şi cel mai mare retailer de profil din SUA. Cu toate că fondatorul businessului a avut un sfârşit tragic, „moştenirea” pe care a lăsat-o în urmă a înflorit de la an la an, compania înregistrând anul trecut venituri de peste 7 miliarde de dolari.
Roy Larson Raymond s-a născut pe 15 aprilie 1947, în Statele Unite. După ce a urmat un master la Şcoala de Business din cadrul Universităţii Stanford, s-a angajat în departamentul de marketing al companiei Vicks.
Pe 12 iunie 1977 Raymond a deschis primul magazin Victoria’s Secret, în Stanford Shopping Center. A luat decizia de a porni un business cu lenjerie intimă pentru femei după ce s-a simţit jenat încercând să cumpere un articol de lenjerie pentru soţia sa dintr-un raion amplasat în mijlocul unui supermarket. Pentru a deschide primul magazin, a făcut un împrumut de 40.000 de dolari la bancă şi a luat alte 40.000 de dolari de la rudele sale. În primul an, compania a avut venituri de 500.000 de dolari. Impulsionat de succesul din primul an, antreprenorul a decis să înceapă expedierea cataloagelor cu produse prin poştă şi să deschidă alte trei magazine.
În 1982, după cinci ani de activitate, Raymond a vândut compania formată din şase magazine şi un catalog de 42 de pagini, cu venituri de 6 milioane de dolari pe an, către Leslie Wexner, pentru aproape 1 milion de dolari.
Până în 1990, Victoria’s Secret devenise cel mai mare retailer de lenjerie intimă din SUA, depăşind venituri de 1 miliard de dolari. În 1984, Raymond a investit 850.000 de dolari pentru a porni compania My Child’s Destiny, care comercializa produse premium pentru copii, printr-o unitate deschisă în San Francisco şi prin intermediul cataloagelor. Din cauza faptului că magazinul nu era amplasat într-o locaţie bună, businessul a intrat în faliment în 1986.
Pe 26 august 1993 antreprenorul s-a sinucis, aruncându-se de pe podul Golden Gate. Investigatorii au tras concluzia că gestul său a pornit dintr-o depresie cauzată de divorţul prin care trecuse cu un an în urmă, din căsnicie rezultând doi copii.
În prezent, brandul Victoria’s Secret este comercializat în întreaga lume prin intermediul a peste 1.000 de unităţi, înregistrând anul trecut venituri de circa 7 miliarde de dolari. În piaţa locală, compania a deschis anul acesta o primă unitate, în centrul comercial Băneasa Shopping City, fiind adusă în sistem de franciză de grupul Alshaya. Brandul american a luat contact cu piaţa locală încă de anul trecut, odată cu inaugurarea unităţii din incinta aeroportului Henri Coandă (Otopeni) din Capitală. -
Cum a ajuns Generali Asigurări să lucreze cu UiPath şi care sunt priorităţile asigurătorului în 2020
„2019 a fost un an de consolidare în care ne-am concentrat pe liniile de business profitabile, astfel încât să avem şi un portofoliu echilibrat în piaţă. Acesta a fost un lucru foarte important pentru noi”, a spus Adrian Marin, CEO al Generali România şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR).
Adrian Marin şi-a începutul drumul în domeniul asigurărilor în anul 1995 printr-o poziţie de underwriter la o companie de asigurari româno-americană.
„Înainte de asigurări am lucrat într-o firmă de maşini grele, inginerie, şi eram în acele căutări specifice vârstei după anii de facultate. Fără să îmi dau seama am ajuns în domeniul asigurărilor ca underwriter, iar un an mai târziu am venit la Generali pe aceeaşi poziţie. După ce am învăţat despre toate segmentele de asigurări, am continuat cu o echipă foarte bună şi am mers înainte, schimbând 9 poziţii în cadrul Generali”, a explicat CEO-ul.
Ajuns în cadrul societăţii de origine italiană, Adrian Marin a fost însărcinat cu înfiinţarea sucursalei Generali din Bucureşti de la zero, pentru ca în 2008 să fie numit în directoratul companiei.
„În 2011 am devenit CEO-ul Generali România, iar în 2014 am primit o responsabilitate ca preşedinte al supervisory board la Generali Pensii. Următorul pas pe care l-am făcut a fost în 2016, când am acceptat să mă alătur UNSAR ca preşedinte, în urma unui vot al membrilor din UNSAR”, a adăugat Adrian Marin.
Prima sucursală pe care a deschis-o Generali în România a fost în anul 1835 în regiunea sud-est pentru a putea fi aproape de zona în care se afla traseul comercial de pe Dunăre. „Existau foarte multe activităţi comerciale care veneau prin Marea Neagră, Dunăre şi intrau în interiorul continentului. Avem în România o istorie destul de indelungată. Cu toate acestea, când a venit momentul celui de-al Doilea Război Mondial, Generali a fost obligat să se retragă din blocul comunist, iar treptat s-a reîntors”, a spus Adrian Marin.
În urma dezvoltării pieţei asigurărilor şi a revoluţiei tehnologice, care a devenit un motor pentru majoritatea companiilor din România, Generali a început să elaboreze diferite proiecte de digitalizare.
„Anul 2019 a venit şi cu această necesitate de componentă de IT din cadrul fiecărei companii. Aici am fost destul de atenţi pentru a aduce proiecte de digitalizare. Vorbim de RCA online, semnătura electronică, anumite sisteme de ocerizare (transpunerea documentelor în format digital – n.red.) folosite între noi şi parteneri. Vrem în continuare să mergem cu aceeaşi viteză, iar scopul principal este de viteză şi de a ajunge la clienţii noştri cât mai eficient. De asemenea, suntem în teste pe multe lucruri. Avem parteneri pentru dezvoltarea tehnologică pentru a putea dezvolta soluţii digitale, iar pentru partea de Robotic Process Automation (RPA) îl avem ca partener pe cel mai cunoscut jucător din România, UiPath”, a adăugat Adrian Marin.Piaţa asigurărilor din România a avut o evoluţie semnificativă în ultimii 20 de ani, ajungând la un volum al primelor brute subscrise de 6,5 ori mai mare în primele nouă luni din anul 2019 faţă de valoarea înregistrată în 1999, de 262 de milioane de euro.
La nivelul pieţei locale, Generali România se află în primii 10 cei mai mari jucători în primele şase luni din 2019, atât pe segmentul asigurărilor generale cu o valoare a primelor brute subscrise de 284 milioane de lei, cât şi pe linia asigurărilor de viaţă cu subscrieri de 70 milioane de lei.
Grupul italian Generali este unul dintre principalii jucători globali şi al treilea cel mai mare grup din Europa, după Axa şi Allianz. Grupul a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 51,4 miliarde de euro în primele nouă luni din 2019, în creştere cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul net a ajuns la 2,2 miliarde de euro. -
Cum a devenit arta sufletul protestelor din Hong Kong: virală, rapidă Şi incredibil de puternică
Protestele uriaşe din Hong Kong contra încercărilor Chinei de a-şi extinde autoritatea asupra Regiunii Administrative Speciale au atras atenţia lumii mai ales prin strategiile şi coordonarea aproape militare ale demonstranţilor, prin încăpăţânarea acestora şi prin dimensiunile căpătate de ele în politicile externe ale altor superputeri. Protestele din Hong Kong au şi o dimensiune aparte, una artistică, aşa cum au de obicei mişcările sociale de însemnătate istorică.
En Liang Khong, editorialist la openDemocracy şi Financial Times, a documentat la faţa locului dimensiunile artistice ale protestelor într-un material publicat de FT şi intitulat „Hong Kong şi arta disidenţei”.
Fumul se întinde în aer prin căldura de septembrie în timp ce mă îndrept spre frontiera Hong Kongului cu China continentală. Este ajunul festivalului de la jumătatea toamnei, iar destinaţia mea este satul de frontieră din Ping Che. Această regiune agricolă din teritoriile nord-estice ale oraşului-stat a fost mult timp locul de rezistenţă creativă împotriva eforturilor guvernului de a ceda terenurile intereselor imobiliare. În această seară, Clara Cheung m-a invitat să văd un dans al dragonului de foc: un spectacol pe care ea şi alţi artişti l-au creat alături de localnici. Este un ritual festiv care protejează simbolic satul, precum şi un act de protest subtil. „Când oamenii se simt neputincioşi, trebuie să ne întoarcem la ceva mai vechi”, spune Cheung. „Este important să conectăm prezentul cu trecutul.” Mulţimea din faţa noastră se întoarce, apoi se întoarce din nou, purtând un dragon din răchită uriaş ancorat de bastoane cu tămâie fumegânde. În timp ce ne plimbăm, linia copacilor se întrerupe, iar Shenzhen, megaoraş de pe continent, apare la orizont, aprinzând cerul cu fascicule de lumină albastre şi roşii. De partea noastră, pământul este scufundat în întuneric, luminat doar de stoluri de lanterne şi de pintenii fumegând ai dragonului. La sfârşitul nopţii, participanţii îşi fac fotografii, fluturând degetele în aer pentru a reprezenta cele „cinci cereri”: retragerea proiectului de lege care permite extrădarea în China, cel care a provocat şase luni de manifestaţii antiguvernamentale transformând viaţa de zi cu zi din Hong Kong într-o baie cu gaze lacrimogene; eliberarea protestatarilor din închisori; abrogarea clasificării protestelor ca revolte; o anchetă independentă privind violenţa poliţiei; şi sufragiul universal. Pentru a-ţi face o imagine despre era exploziunilor sociale din Hong Kong, de la mişcarea prodemocraţie Umbrella din 2014 până la protestele uriaşe de astăzi, trebuie să te gândeşti la ce înseamnă să trăieşti într-un oraş pe cale de dispariţie. Numărătoarea inversă până în 2047 continuă. Atunci, aranjamentul „o singură ţară, două sisteme” cu China – care permite regiunii „gradul său mare de autonomie” – va expira. Este o întrebare care a pus rapid stăpânire pe cultura din oraşul-stat, de la galerii la graffiti şi imnuri revoluţionare.
Mergând pe străzile din Hong Kong în acest an, am vrut să înţeleg modul în care arta a devenit armă, umplând oraşul cu imagini intense care definesc şi alimentează disidenţa. Luaţi în considerare colectivul de artă Midnight Glue, ale cărui lucrări îi confruntă pe navetişti cu imagini ale nedreptăţii. Artiştii lipesc imagini în alb-negru despre brutalitatea poliţiei pe zidurile oraşului şi dau sensuri noi semnelor de la metrou. În loc să avertizeze pasagerii să fie atenţi pe unde calcă, autocolantele lipite pe trenuri cer „eliberarea tuturor protestatarilor arestaţi”. Kacey Wong crede că a găsit o altă modalitate de a contopi creativitatea cu ritmul protestelor. Un artist zvelt din Hong Kong, în primii treizeci de ani ai vieţii, cu ochii pătrunzători şi cu un zâmbet larg, este binecunoscut pentru operele de artă suprarealiste pe care le-a expus pe străzile oraşului pentru a protesta împotriva amestecului continental de-a lungul anilor.
Wong a plimbat prin oraş un tanc din carton roz şi un robot roşu uriaş împodobit cu ciocanul şi secera galbene, simbolurile comuniste. La începutul anului trecut, în timpul unui protest, Wong a scos pe străzi o celulă de închisoare mobilă cu bare roşii. „Este ca şi cum am picta coşmarul”, îmi spune el la o bere. Îmbrăcat în poliţist chinez continental, el i-a arestat simbolic pe participanţii la o manifestaţie prodemocraţie şi i-a biciuit în public. Dar, pe măsură ce violenţa din stradă a degenerat, Wong a trecut la intervenţii mai uşoare şi la deghizări mai subtile. „Pentru a continua să-mi practic arta alternativă în primele linii ale frontului, trebuie să fiu mai agil”, explică el. Într-o reprezentaţie din august, pe care artistul o numeşte „Cele cinci porunci”, Wong s-a alăturat frontului protestelor costumat în Moise, ţinând un baston şi o tablă pe care stăteau scrise cerinţele protestatarilor. Artistul vede umorul şi frivolitatea pe care le poate injecta mulţimii importante pentru o mişcare încărcată cu emoţii crescute şi cu un sentiment de nedreptate. „Scopul meu este de a oferi un moment de uşurare, pentru a ne aminti că arta poate juca un rol de umanizare chiar şi în cele mai tragice momente.“
Toate protestele sunt marcate de culturi distinctive. S-ar putea să vă gândiţi la caracatiţa uriaşă roz scoasă de protestatarii Extinction Rebellion din Londra, în octombrie, fugăriţi de poliţie de-a lungul bdului Whitehall. Sau la „microfonul uman” al mişcării Occupy Wall Street din New York din 2011, în care protestatarii au format cercuri concentrice pentru a amplifica şi microfona boxele. În mişcarea Vestelor Galbene din Franţa, vestele de lucru de culori aprinse au fost preluate atât ca simbol al muncii „precare”, cât şi la un nivel mai pragmatic, ca o piesă de uzură de zi cu zi care permite protestatarilor să intre sau să iasă cu uşurinţă din mulţime. Similar, în Hong Kong, protestatarii au fost nevoiţi să creeze o cultură care apare, se răspândeşte şi dispare rapid – un răspuns la tacticile poliţiei care încearcă să preia controlul asupra mediului în sine, umplând aerul cu gaze lacrimogene.
Când am vorbit cu Wong, el era ocupat să facă un felinar „Pepe the Frog” pentru a-l duce în parcul Victoria pentru o întâlnire de noapte. „Este al dracului de urât”, spune artistul. Popularitatea memei cu Pepe în rândul protestatarilor din Hong Kong – o broască antropomorfă derivată dintr-o bandă desenată americană din 2006 şi adoptată faimos de altul drept simbol al urii – este controversată. Cum poate o icoană a supremaţiei albe să devină un simbol al mişcării din Hong Kong? Şi totuşi, imaginile cu Pepe au proliferat, adesea imprimate pe tricouri şi bannere. Wong îmi spune că pentru el, Pepe reprezintă ideea de broască gătită încet de vie, aşa cum este oraşul său natal. „O memă”, după cum îmi spune cercetătorul Gabriele de Seta, care a studiat cum a fost primit Pepe în China, „nu este intrinsec ceva progresist, reacţionar sau jignitor sau de bun augur.” Aceste imagini, care nu au autor şi sunt încontinuu prelucrate, sunt notoriu fluide. „Când ceva devine o memă, este întotdeauna mai greu de stabilit cu exactitate ce înseamnă”, spune el. „Când protestatarii din Hong Kong l-au transformat pe Pepe într-o icoană, nu a contat că alţi utilizatori din SUA îi dădeau valori rasiste. Dacă îl folosesc, este pentru că funcţionează.” Artiştii din Hong Kong caută, de asemenea, modalităţi mai liniştite de a exprima angoasa pe care o simt faţă pericolele care le ameninţă casa. O vedeţi clar în galeria de artă contemporană Blindspot, ale cărei ferestre hexagonale de la etajul 15 au vedere spre zona industrială a Wong Chuk Hang de pe coasta de sud a insulei Hong Kong. Imprimante impresionante cu jet de cerneală ale fotografului local South Ho Siu Nam stau aliniate de-a lungul pereţilor. Adesea surprinzând oraşul în liniştea nopţii târzii şi dimineaţa devreme, fotografiile documentează rănile provocate Hong Kongului de taifunul Mangkhut de anul trecut: „Martorii copacilor” (2018) înfăţişează copaci decapitaţi din tot oraşul – membrele lor schilodite întinse peste tot pe autostrăzi, vărsându-se în porturi – împotriva mareelor claustrofobe. Acestea sunt scene dintr-un oraş în ruină.
Artiştii de aici parcurg acest teren de zeci de ani. Pe măsură ce inversarea identificării cu „chinezismul” în oraşul-stat continuă în ritm rapid (un număr copleşitor de tinerii se consideră cetăţeni ai Hong Kongului, nu chinezi), oamenii au dezvoltat modalităţi de a face faţă unui sentiment alunecos al identităţii. Teoretician cultural originar din Hong Kong, Ackbar Abbas a susţinut în 1997 că predarea – transferul suveranităţii către China continentală în acelaşi an – a dus la o schimbare profundă a producţiei culturale a oraşului. Deodată, ideile Hong Kongului ca o casă distinctivă s-au simţit ameninţate. Puteţi vedea acest lucru în noile producţii cinematografice din Hong Kong, argumenta Abbas, în care regizorii au fost obsedaţi de a scoate în prim-plan timpul, fie în scenele pline de atmosferă de pasiune în descompunere din operele lui Wong Kar-wai, fie în acţiunea înceţoşată aproape impresionistă din filmele de arte marţiale. La fel ca în anii ’90, artiştii de astăzi se luptă pentru a înţelege un oraş a cărui identitate pare imposibil de reţinut. Recunosc această emoţie într-un alt artist de la Blindspot, Luke Ching Chin Wai, care a făcut din ideea de criză meteorologică o nouă modalitate de a reflecta asupra lunilor de protest care i-au zguduit casa. Bărbosul de 47 de ani este foarte cunoscut în lumea artei din Hong Kong pentru creaţiile sale ludice şi conceptuale. Pe un colaj de sute de cărţi poştale care prezintă scene din peisajul urban din Hong Kong, el împrăştie picături mari de vopsea care acoperă fotografiile până la punctul în care imaginile deveni de neînţeles. Aceste imagini pierdute sar în ochi, sugerând ceva paradoxal: faptul că pierderea vederii ar putea deschide noi modalităţi de a privi oraşul. În ultima sa lucrare de artă, „Complexul de panică” (2019), Ching a presărat pe podeaua galeriei gândaci origami, împăturiţi meticulos cu bandă de adezivă brună (insecta este o referire la o insultă pe care poliţia din Hong Kong a aruncat-o protestatarilor în confruntările recente din stradă). Roiul de gândaci care traversează galeria rupe sentimentul siguranţei interne. Mă încordez.
Alţi artişti din Hong Kong joacă rolul arhivarilor, surprinzând instantanee ale demonstraţiilor pentru posteritate. Unul dintre aceştia este Yuk King Tan, o femeie caldă, generoasă, care îmi oferă imediat o farfurie cu fructe proaspăt tăiate atunci când îi vizitez studioul, situat într-o zonă industrială dinspre partea de est a insulei. În interior, Tan a strâns rămăşiţe ale protestelor din trecut – bastoane, difuzoare, căşti – provenite din întreaga lume, inclusiv Coreea, Noua Zeelandă şi Hong Kong. „Mă văd documentând aceste proteste”, îmi spune ea, „plutind între lumi diferite.” Sampson Wong – un tânăr universitar, artist şi activist – a reunit un grup de designeri la începutul protestelor din acest an într-o încercare de a documenta toţi „Pereţii Lennon” din oraş. Aceştia poartă numele unui zid din Praga pe care au fost postate tributurile aduse lui John Lennon în 1980, transformat apoi într-un loc de promovare a opiniilor prodemocrate sub stăpânirea comunistă. Acum, sute de colaje murale strălucitoare au apărut în jurul Hong Kongului purtând mesaje de speranţă şi sprijin pentru protestatari. Prima mişcare a lui Wong a fost să păstreze un mural în cartierul Amiralitate, salvându-l fizic în iulie de forţele de demolare ale poliţiei. Epoca exploziilor sociale din Hong Kong dădea de mult timp semne de apariţie. Când am ajuns în oraş la sfârşitul lunii noiembrie 2014, în timpul mişcării Umbrella, ocupaţia prodemocraţie intra în jocul final, în timp ce protestatarii se străduiau să găsească o strategie de ieşire. Dar în Amiralitate, miezul oraşului, am fost şocat: am văzut o mare de corturi, piaţa era încă plină de biblioteci improvizate, concerte improvizate şi sesiuni de pictură de portrete. Piese monumentale de artă de protest au anunţat războiul pe fondul strălucirii districtelor de lux şi financiare. Uneori întâlneşti ceva atât de puternic încât te tulbură doar trecând pe lângă el. Îmi amintesc că am avut această senzaţie când am văzut o vastă copertină curcubeu formată din 250 de umbrele rupte (folosite ca scuturi împotriva norilor de gaze lacrimogene ale poliţiei) protejând protestatarii care se aflau pe o autostradă: o piesă extraordinară de teatru politic.
În aceste zile, operele monumentale de artă utopică au dispărut, iar creativitatea mulţimii s-a împrăştiat în Hong Kong, artiştii fiind acum mult mai atenţi în a-şi produce opera rapid şi adesea anonim. Astăzi, în Hong Kong conceptul de artă de protest ca instigare la acţiune prin meme – ocuparea spaţiului, crearea de acţiuni – ne ajută să înţelegem cum o mişcare fără conducere centralizată pentru a o direcţiona a persistat atât de mult timp, înfruntînd un război de uzură orchestrat de la Beijing. Prin intermediul aplicaţiei de mesagerie criptată Telegram, este nevoie de puţin efort pentru a găsi un protest al studenţilor în piaţa Edinburgh, pe malul apei, din districtul central din Hong Kong. Starea de spirit este relaxată; majoritatea au venit în culoarea mişcării – negru – şi unii poartă ochelari şi căşti, dar în această după-amiază este uniformă, nu armură. În timp ce voluntarii mai în vârstă se deplasează prin mulţime împărţind măşti şi apă, un grup de protestatari intonează un cântec grav. Alţii se mută pentru a se alătura cântăreţilor. Ceilalţi dintre noi stăm şi ascultăm cum se desfăşoară imnul revoluţionar „Gloria Hong Kongului”. Compusă de un muzician anonim, lucrarea a fost răspândită iniţial de voluntari pe forumul online, LIHKG, de tip Reddit. Versiuni adiţionale au apărut ulterior pe internet, inclusiv un clip cu o orchestră simfonică completă, cu membrii îmbrăcaţi în echipament negru de protest (măşti şi pălării) cântând în ceea ce seamănă cu un nor vaporos de gaze lacrimogene. Spectatorii au intonat imnul la un meci de fotbal între Hong Kong şi Iran, iar la un centru comercial, o reprezentaţie a stârnit o confruntare corală cu o mulţime pro-Beijing care urla ca răspuns imnul naţional chinez. A numi „Glorie Hong Kongului” melodie este a subestima piesa. Aceasta este ceva mai mult. Este arta ca memă: transmisibilă, transformabilă, virală. În săptămâna care a urmat, pe măsură ce trec de la malluri cu aer condiţionat la staţii de metrou, aud cum aceste spaţii devin săli de concert improvizate. Această perturbare a spaţiului oraşului de către muzică ne oferă o perspectivă importantă asupra modului în care cultura a susţinut mişcarea: acţionează ca un imn care adună oamenii la luptă; reflectă mentalitatea flashmob a protestatarilor (mişcare constantă, care se topeşte rapid, în faţa tacticii unei poliţii din ce în ce mai militarizate); şi creează momente de spectacol viral, care sunt apoi difuzate pe reţelele de socializare. Bannerele, afişele şi memele sunt împărtăşite prin grupurile Telegram în fiecare minut şi apoi se revarsă în viaţa reală, lipite pe „zidurile Lennon” din oraş.
Artiştii protestatari din Hong Kong poartă un sentiment de superioritate estetică ca pe o armă. Distinctă faţă de alte mişcări de protest din întreaga lume, unde sunt adesea desfăşurate pancarte fabricate acasă pentru a pretinde autenticitatea, o dorinţă puternică de a crea „frumuseţe” contagioasă a devenit o insignă a mândriei în Hong Kong.
Dar este mai mult decâtun spectacol. „Creativitatea nu este doar la suprafaţă. Împinge mişcarea înainte“, spune Sampson Wong. Când istoricii viitorului vor studia acest moment, disecând motivele pentru care o mişcare fără lider a persistat atât de mult timp, cu siguranţă atenţia le va fi atrasă de modul în care cultura a devenit sufletul protestelor, cum ea a devenit virală: rapidă, infecţioasă şi incredibil de puternică. -
Ce afacere şi-a făcut fosta soţie a lui Ion Ţiriac jr. A ajuns la afaceri de 1 milion de euro din vânzarea de haine la mâna a doua
Antreprenoriatul nu lipseşte de pe cartea de vizită a Ilenei Lazariuc, cunoscută mai degrabă pentru activitatea sa din lumina reflectoarelor. Cum şi-a transformat propria garderobă într-o afacere ce se îndreaptă spre venituri de 1 milion de euro?„Consumatorul român are încă idei preconcepute legate de cumpărarea unor obiecte deţinute anterior de altcineva şi chiar de ideea de revânzare a propriei garderobe”, spune Ileana Lazariuc, fondatoarea Dwome, un magazin exclusivist pe ale cărui rafturi se află haine prepurtate de la branduri celebre.
Numele Ilenei Lazariuc, fiica actriţei Anastasia Lazariuc, nu era asociat cu antreprenoriatul până nu demult. Originară din Republica Moldova, a debutat la vârsta de 15 ani ca fotomodel şi, după ce a făcut parte dintr-o formaţie muzicală, s-a lansat şi în lumea filmului. Ulterior, în 2009 s-a căsătorit cu Ţiriac jr., fiul celui care până de curând era cel mai bogat om din România, divorţând acum doi ani în secret.
În decembrie 2014 a intrat în lumea antreprenoriatului şi conduce Dwome, despre care spune că este „provocarea unui business luxury de nişă care se află încă la început în România”.
„Ideea a pornit din dressingul meu, care devenise neîncăpător, dar cunoşteam de ceva timp acest model de business din alte ţări”, povesteşte ea.
În ultima perioadă, piaţa magazinelor second-hand s-a dezvoltat considerabil, dar nu şi cea a magazinelor second-hand de lux. Ileana Lazariuc consideră că prin educaţie şi informare putem forma mentalitatea consumatorului român atunci când vine vorba de a purta haine care au fost date mai departe de deţinătorii anteriori.
„Piaţa magazinelor second-hand de lux este încă la început şi cu siguranţă se poate dezvolta mult mai mult. Prin mai multă informare şi renunţarea la false concepţii, putem ajunge şi noi la nivelul de dezvoltare a acestui business de pe alte pieţe. Potenţialul este foarte mare”, spune ea.
Lazariuc mai observă că principala dificultate întâlnită în piaţă de retailerii de haine second-hand este „reticenţa clientelei de a cumpăra produse pre-owned, încă ne luptăm cu preconcepţiile”. O altă problemă se leagă de piaţa produselor contrafăcute: „Avem o echipă specializată în selecţia, evaluarea şi autentificarea produselor”.
În 2018 şi în primele nouă luni din 2019, Dwome a avut afaceri de 750.000 de euro. În această perioadă, circa 1.500 de clienţi şi furnizori au trecut pragul magazinului fizic din Bucureşti sau au cumpărat prin magazinul online, care oferă livrare în toată ţara, dar şi în afara ei. „Oriunde în lume”, spune fiica actriţei Anastasia Lazariuc.
Cei care trec pragul magazinului sunt preocupaţi de zona de fashion şi „cumpără întotdeauna inteligent”, potrivit Ilenei Lazariuc. Cât despre consumatorul român în general? „Este foarte preocupat de imaginea sa, de tendinţe şi de fashion în general. Însă faţă de cel din afară, are încă idei preconcepute legate de cumpărarea obiectelor prepurtate şi chiar de ideea de revânzare a propriei garderobe.”
Gama de produse şi branduri pe care Dwome o oferă este foarte largă şi cuprinde produse al căror preţ începe de la 50 de euro şi ajunge până la 10.000 de euro, în cel din urmă caz fiind vorba de produse exclusiviste: „Practic ne adresăm oricărui buget”.
Magazinul se concentrează în acest moment în primul rând pe creşterea numărului de clienţi, atât pe plan local, cât şi în afara ţării, dar mai ales pe creşterea în online a businessului.
Pe de altă parte, Ileana Lazariuc afirmă că ecologizarea este un alt aspect pe care retailerii de haine trebuie să îl ia în calcul, în contextul în care industria modei consumă şi poluează. „Reciclarea şi salvarea resurselor trebuie să devină şi pentru noi o prioritate, iar moda consumă foarte multe resurse”, spune ea. -
Un antreprenor român, care a făcut mai multe magazine în România, s-a extins şi în Paris, deschizând un magazin chiar lângă turnul Eiffel. Le vinde francezilor ce le place cel mai mult
„Grupul Le Manoir are o relaţie comercială foarte bună cu Franţa, cunoaştem bine piaţa de produse gastronomice şi vinuri, aşa că decizia de a ne extinde a venit natural. Avem parteneriate strânse cu cramele şi artizanii prestigioşi, ceea ce ne ajută să avem acces la produse rare, complicat de obţinut, care sunt extrem de căutate în ţările cu tradiţie gastro-oenologică, oferindu-ne un avantaj competitiv relevant”, descrie Cristian Preotu decizia de a se extinde peste hotare.
Anul trecut, afacerile grupului Le Manoir au crescut cu 10%, depăşind 6 milioane de euro. Din portofoliul companiei fac parte divizia B2B Le Manoir, magazinele Comtesse du Barry, magazinele Petit Bateau, restaurantele bucureştene Relais & Châteaux Le Bistrot Français şi SushiRoom, precum şi barul de mixologie The Owl, inclus în august 2019.
În decembrie 2018, antreprenorul a lansat divizia de distribuţie de vinuri româneşti în Franţa şi, în aceeaşi perioadă, a demarat pregătirea magazinului Le Manoir din Paris. „Ştiam de atunci că un punct de vânzare va fi mai ofertant decât un birou de reprezentare, fiindcă ne va permite să dezvoltăm relaţii şi mai strânse cu producătorii francezi şi pentru că va fi mai eficient din punct de vedere logistic. Astfel, acum, dacă avem cantităţi mici, de câteva sticle – valoroase, de obicei – alegem să le grupăm, pentru a obţine un cost mai bun, dar şi pentru a beneficia de o metodă de expediere mai sigură.” În plus, deoarece de ceva vreme are vânzări şi în afara Europei, în ţări din Asia şi SUA, antreprenorul spune că este mai eficient să facă aceste operaţiuni comerciale direct din ţara de achiziţie, din Franţa, fără a mai fi necesar ca vinurile să tranziteze România.
Un alt aspect care l-a determinat să deschidă magazinul din Paris a fost dorinţa de a introduce vinurile româneşti pe listele restaurantelor din Franţa, „un obiectiv de business important pentru anul 2020”. Investiţia în magazinul de 120 de metri pătraţi deschis în luna septembrie 2019 pe Rue de Grenelle, poziţionat în proximitatea Ambasadei României, aproape de Turnul Eiffel, a fost de aproximativ 350.000 de euro. Antreprenorul spune că fiind deja familiar cu mediul de lucru din Franţa, cu legile şi instituţiile, lucrurile nu au fost extrem de complicate, iar provocările cu care s-a confruntat au fost cele de ordin administrativ – autorizaţii şi permise. „Nivelul de dificultate nu a fost mai mic decât în România, dar s-a dovedit surmontabil.”
La început, povesteşte Preotu, majoritatea clienţilor au venit din stradă, atraşi de vitrina elegantă a magazinului. „Suntem într-o zonă tranzitată, centrală, aproape de o serie de obiective turistice, astfel încât magazinul a dezvoltat două tipuri de clientelă, fiind frecventat atât de către cei care locuiesc în cartier, cât şi de turişti.” În scurt timp, în doar câteva săptămâni, magazinul a ajuns la o medie de 20-25 de clienţi pe zi, cu un bon mediu de 45-50 de euro/persoană. Potrivit descrierii antreprenorului, clienţii magazinului din Paris sunt predominant persoane cu venituri medii şi peste medie, pasionaţi de gastronomie, vinuri şi băuturi fine.
Cei mai mulţi dintre ei sunt deja familiarizaţi cu o serie de producători cunoscuţi, dar deschişi să descopere etichete noi, din ţări mai puţin promovate, precum România. Preţurile produselor comercializate încep de la 10-20 de euro şi pot continua până la câteva mii, pentru un armagnac (tip de brandy – n. red.) din secolul al XIX-lea, de pildă. „Le Manoir Paris este, practic, echivalentul culinar al unui magazin multibrand, cu articole vestimentare şi accesorii”, notează antreprenorul. Din portofoliul magazinului fac parte producători internaţionali din regiunile Burgundia, Loire, Côtes du Rhône sau Sancerre, cu nume ca: Domaine Vacheron, Joseph Drouhin sau Château de Beaucastel, dar şi case consacrate, cu tradiţie, precum Château Pontet Canet, Château Smith Haut Lafitte sau Petrus. „Şi selecţia de şampanii, spumante şi băuturi tari cuprinde opţiuni de la mici producători, dar şi nume clasice, iconice, toate unite de o premisă comună: calitatea şi pasiunea pentru meşteşug şi bun-gust.” În ceea ce priveşte producătorii din România şi Moldova, în magazin sunt comercializate vinuri din crame precum Davino, Avincis, Metamorfosis, Villa Vinèa sau Gitana.
Comparativ cu publicul din Franţa, Preotu spune că, deşi majoritatea clienţilor din unităţile româneşti Comtesse du Barry reprezintă un public avizat, ce cunoaşte produsele rare din portofoliul de branduri al businessului şi are o putere mare de cumpărare pe această zonă, fiind comparabil cu cel francez ca gusturi şi venituri, printre clienţii din piaţa locală există şi o categorie nouă – persoane cu venituri medii, „care sunt surprinse să descopere că, deşi ca experienţă şi ca game nu concurăm cu magazinele de cartier sau cu supermarketurile, ce merg pe volum, avem o serie de produse de calitate, cu preţuri extrem de accesibile, de la 5 euro în sus.” Astfel de persoane, spune el, nu au neapărat un echivalent în Franţa, unde există deja o cultură a ingredientelor şi a calităţii, iar consumatorii ştiu ce aşteptări să aibă de la un magazin precum Le Manoir.
„Pentru noi, acesta este un segment important de public, faţă de care am o foarte mare apreciere, deoarece îl simt foarte receptiv la informaţii noi – petrece timp în magazin, descoperă vinuri şi specialităţi culinare, degustă, se lasă consiliat de colegii noştri şi, ulterior, decide. Aici avem parte de un proces mai lung, care se desfăşoară pe parcursul mai multor vizite, dar care face parte dintr-o tendinţă naturală, prin care ne creştem calitatea vieţii alegând mai înţelept şi orientându-ne mai mult spre calitate.”
Preotu spune că în ultimii ani piaţa de băcănie fină şi vinuri a crescut cu consecvenţă, de la un an la celălalt, iar acum se îndreaptă spre maturizare şi se apropie de cele din ţări care au cultură gastro-oenologică deja construită, pe parcursul secolelor, cum sunt Franţa sau Italia. „Simţim acest lucru în creşterea frecvenţei de cumpărare, ceea ce e un semn al democratizării consumului. În plus, există un apetit tot mai mare pentru produsele bio – vinuri, peşte, articole de băcănie, ciocolată –, din care noi avem o selecţie generoasă în magazine.” În ceea ce priveşte tendinţele consumatorilor, antreprenorul notează că, în magazinele grupului, o serie de clienţi care la început veneau foarte rar, când aveau nevoie de un cadou pentru o persoană importantă, au ajuns treptat să cumpere pentru ei, întâi la intervale mai mari şi acum constant, săptămânal sau la două săptămâni. „Aceasta este, de fapt, o tendinţă care ilustrează cum au evoluat lucrurile şi care ne dă încredere că noi, ca popor, suntem tot mai atenţi la calitate, ingrediente, sursele alimentelor pe care le alegem.”
Nu în ultimul rând, antreprenorul spune că a observat şi un interes în creştere pentru accesoriile potrivite, care să le permită pasionaţilor să se bucure de aromele şi calităţile vinurilor. „De exemplu, tot mai mulţi cumpărători aleg să investească într-un set de pahare superioare calitativ celor din supermarketuri, care permit o aerare mai bună a oricărui tip de vin, fie el alb, roze, roşu sau spumant.”
Pe lista de „rezoluţii” în business pentru anul acesta, antreprenorul a adăugat: extinderea cocktail barului The Owl cu un nou spaţiu privat, deschiderea în zona Dorobanţi a unui magazin bio cu produse proaspete din carne, peşte, legume, vinuri şi îmbogăţirea portofoliului de produse cu branduri noi de gastronomie şi vinuri. „În plus, suntem la stadiul de concept cu o serie de proiecte, pentru care vom demara, anul acesta, o serie de activităţi de amenajare şi reamenajare.” -
Povestea românului care a sacrificat totul pentru visul lui. El şi-a vândut chiar şi casa pentru a porni afacerea pe care şi-o dorea
Andrei Cerbu, de formaţie inginer în telecomunicaţii, cu experienţă în străinătate, dar şi în companii multinaţionale din IT şi telecom, a pornit în aprilie 2018, din pasiunea pentru gătit, o afacere cu mâncare mexicană.
Cu un credit de nevoi personale de 20.000 de euro, a pus pe roţi un food-truck cu mâncare mexicană, apoi şi-a vândut apartamentul ca să cumpere a doua rulotă, iar ulterior a atras un credit de la BT Mic pentru a dezvolta şi un restaurant cu mâncare mediteraneană, pe care l-a deschis în 2019.
„Am ales bucătăria mexicană pentru că avea legătură cu stilul meu de a găti, cu pasiunea mea pentru condimente. Am avut o perioadă când găteam foarte mult şi prietenii îmi spuneau mereu că e bun tare, iar de aici m-am gândit să fac un business.
Am început în aprilie 2018, deşi la bază sunt inginer în domeniul telecomunicaţiilor. Mi-am dat seama că e mai bine să stau în bucătărie, deoarece facilităţile din companie au devenit monotone pentru mine, iar eu nu sunt o persoană comodă”, spune Andrei Cerbu, fondatorul buntare.ro.
El povesteşte că a renunţat astfel la un program de lucru de 8 ore pe zi, într-o clădire de birouri modernă, cu nenumărate facilităţi, pentru un program de 16 ore pe zi, în care rolul său începe de la aprovizionare şi ajunge până la poveştile cu clienţii interesaţi de ceea ce le găteşte.
Andrei Cerbu şi-a făcut prima rulotă cu 20.000 de euro, obţinuţi printr-un credit de nevoi personale.Piaţa l-a primit cu braţele deschise, spune el, căci în numai câteva zile brandul Mexican Bizness, operat de compania Buntare, a obţinut venituri de 20.000 de lei. Efervescenţa din acele zile l-a îndemnat să cumpere al doilea food-truck, pentru achiziţia căruia a folosit o parte din banii încasaţi din vânzarea unui apartament din Bucureşti.
-
Cum vor giganţii de la Bank of China să cucerească România
Cu active de peste 21.000 miliarde de yuani, respectiv 3.000 de miliarde de dolari, Bank of China este una dintre cele mai mari patru bănci chinezeşti deţinute de stat şi a patra cea mai mare bancă din lume. Comparativ, întregul sistem bancar românesc are active de numai 110 miliarde de dolari. Intrarea unui asemenea gigant bancar pe piaţa bancară românească este o premieră.
Istoria Bank of China începea în 1912, aceasta fiind singura bancă care a funcţionat în mod continuu de mai bine de un secol. Bank of China, o bancă de importanţă sistemică, considerată cea mai globalizată şi mai integrată bancă din China, are 320.000 de angajaţi, 11.000 de puncte de lucru şi profit net de 30 de miliarde de dolari.
Gigantul bancar cu sediul central la Beijing a ajuns să ofere servicii financiare în 60 de ţări şi regiuni din întreaga lume, inclusiv 25 de ţări situate de-a lungul Noului Drum al Mătăsii, ceea ce o face să fie banca chinezească cu cea mai extinsă structură atât de pe glob, cât şi de-a lungul iniţiativei Noul Drum al Mătăsii.
În ultima perioadă, regiunea Europei Centrale şi de Est pare să fi devenit o piaţă importantă pentru Bank of China, iar instituţia financiară urmăreşte să-şi crească serviciile în această regiune, urmând să direcţioneze companii chinezeşti sa investească în Europa Centrală şi de Est, precum şi să susţină companiile locale să se extindă pe piaţa din China, după cum a declarat Liu Liange, preşedintele gigantului Bank of China, la lansarea sucursalei băncii de la Bucureşti din luna decembrie 2019.
„Europa Centrală şi de Est este o piaţă deosebit de importantă pentru noi. Se înfiinţează sucursala din Bucureşti a Bank of China. În România este a 60-a unitate a Bank of China peste hotare. Sperăm că vom creşte serviciile noastre în Europa Centrală şi de Est. Vom direcţiona companii chinezeşti să investească în Europa Centrală şi de Est şi vom susţine companiile locale să se extindă pe piaţa din China”, a declarat Liu Liange, preşedintele gigantului Bank of China.
La evenimentul de lansare a Bank of China în România au participat mai mult de 300 de oameni de afaceri, bancheri, executivi şi diplomaţi. Discursuri au fost susţinute de prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, Antonel Tănase, secretar general al guvernului, Liu Liange, preşedintele Bank of China, şi Jiang Liu, ambasadorul Chinei în România.
Liu Liange a dat asigurări că Bank of China a venit în România pe termen lung pentru că există un potenţial mare şi va susţine, printre altele, proiectele de infrastructură în parteneriat public-privat, banca fiind pregătită să ofere finanţări pe maturităţi pe termen lung.
Liu Liange, 58 de ani, este preşedinte al Bank of China din iulie 2019, după ce anterior a fost vicepreşedinte timp de aproximativ un an.
Sucursala Bank of China din România a fost înregistrată în registrul instituţiilor de credit de la BNR în 17 octombrie cu denumirea „Bank of China (Hungary) Budapesta Sucursala Bucureşti“ şi are sediul în Piaţa Presei Libere, nr. 3-5, în sectorul 1. Iar deschiderea operaţională a sucursalei este programată cel mai târziu la data de 1 aprilie 2020, după cum indică datele BNR. Banca va activa în România pe segmentul corporate. Directorul general al sucursalei Bank of China de la Bucureşti va fi Guo Lixin.
Chinezii au venit la Bucureşti ca sucursală a Bank of China Hungary, pe baza paşaportului pentru prestarea de servicii financiare în interiorul Uniunii Europene.
La categoria „sucursale ale instituţiilor de credit” prezente în România şi înregistrate în registrele BNR se mai regăsesc ING Bank Amsterdam sucursala Bucureşti, Blom Bank France Paris sucursala România, Citibank Europe Dublin sucursala România, TBI Bank EAD Sofia sucursala Bucureşti, Alior Bank Varşovia sucursala Bucureşti, BNP Paribas Paris sucursala Bucureşti şi BNP Paribas Personal Finance Paris sucursala Bucureşti.
Intrarea Bank of China pe piaţa românească vine după ce o delegaţie a BNR a fost la începutul primăverii anului 2019 la Beijing la invitaţia guvernatorului băncii centrale a Republicii Populare Chineze, Yi Gang. Concret, în luna martie 2019, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost într-o vizită oficială în Republica Populară Chineză, delegaţia BNR având întâlniri atunci şi cu conducerea băncii centrale chineze, cu conducerea Bank of China şi cu cea a Asian International Infrastructure Bank. „Discuţiile au vizat subiecte de importanţă deosebită, dintre care doresc să menţionez promovarea cooperării financiare bilaterale, evoluţiile economice şi financiare globale, precum şi alte teme conexe“, a spus după vizita în China guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Bank of China a derulat începând din vara anului 2019 un proces de recrutare de personal pe piaţa locală, banca căutându-şi noii angajaţi prin intermediului grupului Adecco România, liderul pieţei locale de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar. În procesul de recrutare, Bank of China a căutat preferabil candidaţi familiarizaţi cu limba şi cultura chineză, vorbirea limbii chineze fiind un atu la angajare, potrivit anunţurilor de recrutare pentru poziţii precum cea de office manager. Totodată, printre cerinţele adresate candidaţilor s-a aflat şi atitudinea proactivă („can-do“ attitude), să lucreze eficient sub presiunea termenelor limită şi să poată desfăşura mai multe activităţi şi proiecte simultan. Pe piaţa românească mai sunt prezente companii chineze în sectorul telecom, prin Huawei şi ZTE, dar şi indirect, în industrie, prin Pirelli sau Smithfield. Anul trecut, un fond de investiţii din China a preluat firma de cereale Brisegroup, iar un alt fond de investiţii chinezesc focalizat pe Europa de Est, Sino CEEF, a intrat în negocieri pentru preluarea reţelei de clinici medicale Regina Maria. Până la venirea chinezilor, cea mai mare parte a sistemului bancar românesc a fost deţinută de capitalul străin, iar cele mai mari deţineri au fost înregistrate anul trecut de grupurile financiare din Austria, Franţa, Italia, Olanda şi Grecia. Austria, Franţa şi Italia au o expunere de aproximativ 70% pe bankingul românesc, iar expunerea cumulată a băncilor din cinci ţări – Austria, Franţa, Italia, Olanda şi Grecia – pe sistemul bancar local a ajuns la circa 90%.
Investitorii austrieci sunt cei mai vizibili dintre străini în sectorul bancar local, cu o expunere de 36%, iar din plutonul băncilor austriece fac parte BCR, a doua cea mai mare bancă locală, şi Raiffeisen, plasată pe locul cinci în topul după active.
Capitalul francez ocupă locul doi pe piaţa bancară românească, după cel austriac, adunând o cotă de circa 18%. Francezii sunt prezenţi în bankingul din România cu BRD-SocGen, precum şi cu Crédit Agricole, BNP Paribas şi Blom Bank France, bănci de talie mică. Société Générale, unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din Franţa, controlează în România BRD – a treia cea mai mare bancă în topul după active.
La o expunere apropiată de cea a băncilor franceze au ajuns şi instituţiile de credit italiene, reprezentate de UniCredit şi Intesa, cu o o felie cumulată de 15% în 2019.
Olanda are o expunere de 12%. Banca românească cu capital olandez ING Bank a reuşit să urce în 2018 pe locul şase în topul celor mai mari bănci de pe piaţa locală după active.
Portofoliile băncilor greceşti şi cipriote pe piaţa bancară românească s-au subţiat în ultimii ani. Alpha Bank este singura bancă cu capital elen care rămâne pe piaţa locală, după ce Bancpost a fost cumpărată de Banca Transilvania, Piraeus Bank a ajuns la fondul american de investiţii J.C. Flowers, iar Banca Românească poate ajunge la EximBank, după a doua tentativă de vânzare.
● Bank of China, una dintre cele mai mari patru bănci chinezeşti deţinute de stat şi una dintre cele mai mari bănci din lume, are active de peste 21.000 miliarde de yuani, respectiv 3.000 de miliarde de dolari, potrivit cifrelor aferente anului 2018.
● Înfiinţată în 1912, Bank of China este singura bancă care funcţionează în mod continuu de mai bine de un secol.
● Gigantul bancar cu sediul central la Beijing oferă servicii financiare în 60 de ţări şi regiuni din întreaga lume, inclusiv 25 de ţări situate de-a lungul Noului Drum al Mătăsii, ceea ce o face banca chinezească cu cea mai extinsă structură atât de pe glob, cât şi de-a lungul iniţiativei Noul Drum al Mătăsii.
● Bank of China este o bancă de importanţă sistemică şi e considerată cea mai globalizată şi mai integrată bancă din China.● Sucursala de pe piaţa românească a Bank of China, a patra cea mai mare bancă din lume, a fost înregistrată în registrul instituţiilor de credit de la BNR în 17 octombrie cu denumirea de Bank of China (Hungary) Budapesta Sucursala Bucureşti, banca fiind lansată în 16 decembrie 2019. Iar deschiderea operaţională a sucursalei este programată cel mai târziu la data de 1 aprilie 2020.