BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Uber pentru servicii în casă

    „La ora actuală avem 1.698 de feexeri în aplicaţie şi peste 20.000 de descărcări ale acesteia. Noi am lansat acum aproape două luni aplicaţia, suntem la început. Este o construcţie continuă pentru că este ceva viu – am plecat cu un produs şi deja am trecut prin două trei variante în ultimele şase luni. Credem că oraşe precum Bucureşti şi cele mari din ţară au un potenţial pe care noi l-am dimensionat destul de mare în această piaţă care va fi ocupată de o tehnologie similară pe termen lung”, a declarat Eusediu Margasoiu, CEO şi cofondator al Feexers, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Deşi aplicaţia mobilă a fost lansată recent, ideea proiectului s-a conturat în urmă cu circa doi ani, timp în care echipa fondatoare a Feexers a găsit aproape 7.000 de specialişti în Bucureşti. „A fost o muncă de vreo doi ani de zile undeva sub nivelul mării ca să scoatem la suprafaţă aceşti specialişti”, a punctat el.
    Cum a pornit însă proiectul Feexers? „Am vrut să dezvoltăm o aplicaţie gen Uber pentru servicii în casă. Am crezut că reinventăm roata. Într-o săptămână am aflat că există multe roţi în lume, în special în SUA. Dar asta nu ne-a oprit, ci ne-a motivat, ne-am inspirat de acolo şi am început să croim acest proiect cu resurse proprii. Până anul trecut, când ne-am dat seama că avem nevoie de gaz pe foc ca să ardă bine proiectul şi aşa am apelat la investitori, la diferiţi vectori de investiţii”, a relatat Margasoiu.
    Compania din spatele Feexers a primit anul trecut o finanţare de 0,5 milioane de euro de la fondul de investiţii Gapminder, Andrei Pitiş, Roca X şi de la fondatorii Secom. Gapminder a ajuns astfel la o participaţie de peste 7% din companie, în timp ce fondatorii au păstrat o cotă de 63% din firmă. Tranzacţia din 2019 a avut loc sub forma unei majorări de capital de 45.300 lei, cu o primă de emisiune de 0,5 milioane de euro euro (2,37 mil. lei), dintre care 0,2 milioane de euro au reprezentat contribuţia Gapminder, conform datelor din Monitorul Oficial. Fondul Roca X şi Lucia Costea au contribuit cu câte aproximativ 0,14 mil. euro. Andrei Pitiş a adus de asemenea aproximativ 30.000 de euro. Fondatorii Feexers au gândit de la început proiectul la nivel global, planul fiind să se extindă pe minimum 10 pieţe din regiune în următorii 5 ani. „Noi am studiat, am făcut focus grupuri şi în afara ţării şi am gândit aplicaţia global plecând de la «naming». Am avut vreo 24 de variante de nume, am testat, am făcut cercetare, am făcut poziţionare, segmentare, tot ce trebuie. Noi gândim aplicaţia mare – vrem ca în cinci ani să fim prezenţi în 10-15 ţări din Europa Centrală şi de Est“, a menţionat Margasoiu.
    Pentru a-şi atinge ţinta de extindere în afara României, start-up-ul are în continuare nevoie de finanţare. De asemenea, Feexers va mai adăuga pe parcurs şi alte servicii. „Ne-am gândit la casă din toate punctele de vedere, dar, evident, nu poţi să demarezi un asemenea proiect cu 200 de servicii. Am plecat cu cele care au o anumită frecvenţă şi penetrare în piaţă. Şi aici vorbim de instalatori, de electricieni, vorbim de amenajări interioare şi ca să punem puţină sare şi puţin piper am introdus o categorie oarecum perpendiculară – beauty, sau personal care”, a precizat el.
    În prezent, în domeniul transportului din România există o serie de soluţii de mobilitate precum Uber, Bolt, Yango, Clever / Free Now, GetPony, Lime, Wolf, Flow, Spark sau CityLink. De asemenea, pe piaţa de comenzi online de mâncare sunt active diverse servicii cum ar fi Uber Eats, Takeaway, Glovo, Foodpanda sau Bringo.
    „Este «sânge» mult acolo şi am realizat că există un teritoriu – casa – care este liber la ora actuală chiar dacă există foarte multe platforme web, dar nicio aplicaţie mobilă. Şi ne-am întrebat de ce se întâmplă acest lucru şi am aflat în timp: fiindcă nu este uşor, este greu, este o aplicaţie destul de operaţională, asimetrică, în care poţi să ai puţini profesionişti într-o parte şi foarte mulţi oameni cu nevoi cu o frecvenţă mai mică de utilizare şi pe care ia timp să o construieşti. Într-o piaţă dominată eminamente de culoarea neagră noi vrem să venim cu bidineaua şi să o «albim».” 

    Proiect: DigitalBricks
    Ce face? Soluţie software pentru automatizarea procesului de monitorizare a facturilor dintr-o companie
    Necesar de finanţare: 500.000 euro
    Invitat: Vlad Brătăşanu, fondator Digital Bricks

    Proiect: XVision
    Ce face? Aplicaţie software pentru analiza şi interpretarea automatizată a radiografiilor
    Finanţare totală primită: 100.000 euro
    Necesar de finanţare: 300.000 euro
    Invitat: Ştefan Iarca, cofondator XVision

    Proiect: AntiFragile
    Ce face? Sistem de etichete inteligente pentru monitorizarea coletelor de la distanţă
    Investiţia iniţială: circa 5.000 euro
    Necesar de finanţare: min. 50.000 euro
    Invitat: Andrei Ene, fondator AntiFragile

    Proiect: BIT Benefit
    Ce face? Platformă online de cursuri extra-şcolare dedicată copiilor angajaţilor unei organizaţii
    Investiţia iniţială: 120.000 euro
    Venituri generate până acum: 60.000 euro
    Invitat: Vlad Dobre, cofondator BIT Benefit

    Proiect: SymphoPay
    Ce face? Platformă de integrare a plăţilor la terminalele de plată cu cardul (POS) de la comercianţi
    Finanţare totală primită: 1,3 milioane euro
    Invitat: Daniel Nicolescu, CEO şi cofondator Symphopay

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Când florile ţin de cald

    Cum însă recoltarea pufului presupune suferinţă pentru raţele sau gâştele de la care provine, o companie americană, Pangaia, propune umplerea gecilor cu un material obţinut din flori de câmp, scrie Dezeen. Pangaia utilizează o anume specie de flori de câmp, combinând florile uscate cu un biopolimer obţinut din resturi vegetale şi un aerogel, obţinând astfel un material, care, pe lângă proprietăţile sale izolatoare, este şi biodegradabil. Denumit FLWRDWN (Flower Down sau puf de flori), materialul a fost folosit pentru un model de geacă cu strat exterior din poliester lansat în trei variante de culoare: alb, negru şi bleumarin. 

  • Expoziţie la scară rulantă

    Un astfel de proiect a rezultat din colaborarea unui centru comercial din Los Angeles, Beverly Center, şi a artistei din acelaşi oraş, Pae White, care a realizat o instalaţie de artă ce bordează scările rulante ce se întind pe cinci niveluri ale mallului, scrie LA Times. Instalaţia de artă este compusă din „Moonsets for a Sunrise” — plăci ceramice colorate după nuanţele Lunii pline – şi „Day for Night for Day” – tuburi de neon confecţionate manual şi aranjate astfel încât să semene a covor ornamental. 

  • Lux în cizme

     N-au scăpat nici cizmele de cauciuc, scrie Financial Times, Louis Vuitton lansând o colecţie-capsulă de cinci modele de asemenea cizme sub titlul „Rain” (ploaie), semnată de Nicolas Ghesquière. Stella McCartney şi-a îndreptat şi ea atenţia spre cizmele de cauciuc, colaborând cu Hunter Originals, iar casa Loewe a lansat nişte cizme care îmbină cauciucul cu pielea pentru o notă de eleganţă în plus. Chloé, pe de altă parte, propune cizme de cauciuc cu talpă groasă şi toc pătrat. 

  • Dincolo de artă

    Mai nou, aceştia sunt invitaţi să urmărească restauratorii la lucru, scrie New York Times.
    În mod normal neaccesibile publicului, laboratoarele de restaurare sunt acum deschise vizitelor celor interesaţi. În Europa, un muzeu din Amsterdam, Rijksmuseum, a demarat anul trecut acţiunea de restaurare a picturii lui Rembrandt intitulată „Rondul de noapte”, la care publicul poate asista pe bază de rezervare. Pe continentul american, la Chicago, un centru de restaurare de opere de artă, The Conservation Center, primeşte pe bază de programare grupuri de curioşi care vor să-i vadă pe experţi cum restaurează tablouri, hârtie sau piese de mobilier. Dallas Museum of Art le permite vizitatorilor să vadă restauratorii la lucru, precum şi o expoziţie dedicată cercetărilor întreprinse în vederea conservării operelor de artă, pe diverse proiecte. The Penn Museum din Philadelphia, care găzduieşte colecţii arheologice, a deschis The Artifact Lab, unde vizitatorii pot urmări munca restauratorilor şi chiar discuta cu aceştia despre proiectele la care lucrează. Printre primele instituţii care au venit cu ideea de a arăta publicului cum se realizează conservarea operelor de artă şi a diferitelor obiecte se numără Smithsonian American Art Museum, al cărui Lunder Conservation Center s-a deschis în urmă cu treisprezece ani şi care, pe lângă vizite şi activităţi pentru familii, organizează ateliere pe tema restaurării ori a impactului schimbărilor climatice asupra patrimoniului cultural. 

  • Miliardarul care a anunţat că împarte 9 milioane de dolari unor necunoscuţi

     Antreprenorul Yusaku Maezawa a reuşit totuşi să iasă din tipare: şi-a propus să fie primul turist în jurul Lunii. Şi nu este moştenitorul vreunui imperiu de miliarde, ci şi-a construit averea singur, reuşind să ajungă în topul celor mai bogaţi oameni din Japonia, cu o afacere estimată de Bloomberg Billionaires Index la 2 miliarde de dolari.

    Yusaku Maezawa s-a născut pe 22 noiembrie 1975, în Kamagaya, Japonia. Antreprenorul a urmat cursurile liceului Waseda Jitsugyo, timp în care a pus bazele unei trupe muzicale alături de un coleg, el fiind toboşar. După absolvire, nu a vrut să meargă la facultate, ci a ales să se mute în Statele Unite împreună cu iubita sa.

    Aici a început să colecţioneze CD-uri şi, în 1995, întors în Japonia, a decis să pună bazele unei companii prin intermediul căreia să vândă pe e-mail albume importate şi CD-uri. În 1998 Maezawa a lanst a compania Start Today. În acelaşi an trupa sa a semnat cu casa de discuri BMG Japan, însă trei ani mai târziu Maezawa avea să renunţe la cariera muzicală pentru a se dedica pe deplin antreprenoriatului.

    În anul 2000, Start Today s-a mutat în online, lansând în 2004 site-ul de retail vestimentar Zozotown, cel mai mare jucător de profil din Japonia la ora actuală. Şase ani mai târziu compania s-a listat la bursa din Tokio. Recent, antreprenorul a introdus în portofoliul afacerii alte două branduri – Zozo şi ZozoSuit – în peste 72 de ţări. În prezent site-ul comercializează circa 7.300 de branduri cu peste 730.000 de articole, compania fiind listată la Tokyo Stock Exchange.

    Exceptând businessul, marea pasiune a lui Maezawa este arta – el este şi fondatorul Contemporary Art Foundation din Tokio. În mai 2016 antreprenorul a atras atenţia presei în urma achiziţiei la licitaţie a unei lucrări fără titlu aparţinând artistului Jean-Michel Basquiat la un preţ record de 57,3 milioane de dolari, cumpărând, în cadrul aceleiaşi licitaţii, cu alte 40 de milioane de dolari o serie de lucrări aparţinând artiştilor Bruce Nauman, Alexander Calder, Richard Prince şi Jeff Koons. Ulterior a doborât un nou record, în mai 2017, când a cumpărat tot o piesă a lui Basquiat cu suma de 110,5 milioane de dolari şi intenţionează să deschidă un muzeu de artă contemporană în Chiba, care va găzdui colecţia proprie de lucrări.

    Maezawa a demisionat şi s-a retras din conducerea companiei în septembrie 2019, după ce a vândut 50,1% din acţiuni către SoftBank într-o tranzacţie de 3,7 miliarde de dolari. În plus, a vândut alte 30 de procente din propriile acţiuni către Yahoo Japan.

    Pe 17 septembrie 2018, japonezul a stârnit din nou valuri în media după ce a anunţat că va fi primul turist care va călători în jurul Lunii la bordul unui vehicul al companiei private de transport spaţial SpaceX, fondată de Elon Musk, devenind astfel prima persoană care va ajunge în jurul Lunii de la cea mai recentă misiune americană Apollo, care a avut loc în 1972. Suma pe care a plătit-o pentru călătorie nu a fost însă făcută publică. Zborul va avea loc cel mai devreme în 2023, cu o durată de aproape şase zile. Miliardarul intenţionează să ia cu el între şase şi opt artişti ca parte a unui proiect de artă pe care l-a intitulat #dearMoon. De asemenea, Maezawa a anunţat că este în căutarea unei partenere cu care să împărtăşească experienţa – pentru care a primit deja în jur de 20.000 de oferte. Antreprenorul este divorţat şi are trei copii din două căsnicii anterioare. 

  • Şi-a luat inima în dinţi şi şi-a deschis propria afacere în apartamentul în care locuia. I s-a alăturat şi fratele său în business, iar acum cei doi conduc în România o afacere de peste 100 de milioane de euro

    Teofil Mureşan, 53 de ani, a pus bazele grupului din energie Electrogrup în 1997, după ce a lucrat ca dispecer-şef la Dispeceratul Energetic Naţional; el era profesor asociat la Universitatea Tehnică din Cluj.

    Şi-a luat inima în dinţi şi şi-a deschis propria afacere în apartamentul în care locuia. Mureşan povestea că la momentul înfiinţării compania se ocupa cu consultanţă în domeniul energetic, investiţia în prima fază fiind destul de redusă. În anul 2000 i s-a alăturat în business şi fratele său Simion, în vârstă de 48 de ani.

    Electrogrup SA face parte E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Netcity Telecom SRL, Direct One SA, Nova Power & Gas SRL şi WESEE SRL, care reunesc, în prezent, peste 600 de angajaţi şi au generat o cifra de afaceri consolidată, la nivelul anului 2018, de peste 110 milioane de euro.

  • A renunţat la o carieră peste hotare pentru a-şi deschide o afacere acasă, inspirată de o pasiune din copilărie

    „Patiseria şi zona de gastronomie îmi plac de când eram mică. Aveam 12-13 ani când, fiind elevă la Şcoala Americană, trebuia să strângem bani pentru un proiect social. Eu am ales să fac brioşe acasă, pe care le livram clienţilor înainte să merg la şcoală sau după ore. Şi de aici a început să îmi placă să gătesc. Am început să îmi cumpăr ustensile pentru bucătărie – cântar de bucătărie, oale, tigăi, produse pentru gătit prăjituri”, povesteşte Ioana Burcea, fondatoarea restaurantului Frank Bistro & Dessert Bar din Bucureşti. Se opreşte apoi şi se întreabă retoric de unde a moştenit această pasiune: „Mama mea nu găteşte, tata nu găteşte, bunica nu găteşte nici ea. Nu se ştie cum de eu am ales această cale”.

    În 2013, după absolvirea liceului, Ioana Burcea a plecat la facultate în Marea Britanie, unde a urmat o şcoală de business la Londra. În ultimul an s-a specializat în domeniul marketingului, dar nu acesta avea să fie domeniul în care să îşi construiască o profesie. „După facultate am hotărât să rămân în Anglia ca să urmez şi un master. Am absolvit masteratul în marketing strategic în cadrul Imperial College London. În cadrul acestor cursuri am studiat mai multe industrii, iar la final am ales să merg în zona de gastronomie – patiserie, pentru că asta mi-a plăcut.

    Apoi am plecat spre Paris să urmez cursurile de patiserie în cadrul şcolii culinare şi de ospitalitate Le Cordon Bleu”, îşi aminteşte antreprenoarea. După aceste cursuri, pe care le-a urmat în 2017 şi 2018, a deschis, anul trecut, Frank Bistro & Dessert Bar, în urma unei investiţii de aproximativ 100.000 de euro. O bună parte din fonduri au fost direcţionate în zona de bucătărie, care în prezent găzduieşte trei bucătari. În total, în cadrul restaurantului lucrează acum şase persoane. De asemenea, Frank Bistro & Dessert Bar are o capacitate de 22 de persoane la interior, la care pe timp de vară se mai adaugă 40 de locuri pe o terasă intimă care se află în faţa restaurantului.

    „Anul acesta în luna martie vrem să începem lucrările pentru a extinde terasa cu circa 20-24 de locuri, pentru a mări capacitatea de găzduire a restaurantului având în vedere că putem servi în jur de 200 de persoane odată cu bucătăria pe care o avem”, descrie Ioana Burcea ambiţiile sale pentru anul în curs. Mare parte din materia primă folosită la prepararea bucatelor din restaurant este achiziţionată de pe piaţa locală, însă carnea, brânzeturile, untul, făina şi smântâna sunt importate din Franţa, Italia, Argentina. „Pregătim totul în casă, de la dulceţuri, sosuri, pâine, chifle pentru burgeri, îngheţată, iar unele preparate necesită, spre exemplu, folosirea unui unt mai gras decât găsim pe piaţa locală, astfel că trebuie să aducem unt din Franţa sau Belgia, sau smântâna la fel”, explică antreprenoarea.

    În ceea ce priveşte preparatele preferate de clienţii care trec pragul restaurantului, Ioana Burcea spune că a observat o migrare a consumatorilor spre mâncarea sănătoasă, observaţie susţinută şi de unul dintre bucătarii restaurantului.
    „În general burgerii sunt cel mai comandaţi. Ouă Benedict, avocado cu ricotta (brânză italienească), salate, tarte cu ricotta. Lumea caută alternative la mâncarea tradiţională, dar caută şi să consume ce este în trend acum, precum avocado. Se cere avocado foarte mult şi este bine, că din el poţi să faci orice”, spune Octavian Ivaşcu, bucătar cu experienţă de peste 10 ani. El are în plan să aducă şi câteva îmbunătăţiri meniului din restaurant, adăugând la acesta o varietate mai mare de preparate din peşte, fructe de mare şi vită, spre exemplu. Având în vedere că restaurantul Frank a luat naştere abia la jumătatea anului trecut, antreprenoarea nu a putut oferi cifre legate de situaţia financiară a businessului. Ea spune că până în prezent, din punctul de vedere financiar, businessul a fluctuat lună de lună şi speră ca în următoarele şase luni situaţia să se stabilizeze. „Am avut luni bune şi luni proaste. Spre exemplu, luna noiembrie a fost foarte bună, cu mulţi clienţi şi evenimente, dar decembrie a fost pustie. Nu am o situaţie clară acum în ceea ce priveşte partea financiară, dar sper ca în următoarea perioadă să se aşeze lucrurile. Mi-am pus ca target ca oricare este cifra de afaceri după primul an de activitate, să o cresc în al doilea an cu 25%”, a spus Ioana Burcea.
    Pe lângă extinderea terasei, planurile de dezvoltare ale antreprenoarei vizează şi demararea unui alt proiect gastronomic, în zona Floreasca. „Acesta va fi de trei ori mai mare decât este Frank, va avea o capacitate maximă de 150 de locuri la masă, se va întinde pe două etaje, dar nu va fi deschis sub acelaşi nume. De asemenea, anul acesta vrem să producem îngheţată în cadrul Frank şi să o distribuim către alte localuri. Deja am vorbit pentru o colaborare”, descrie fondatoarea Frank Bistro & Dessert Bar ambiţiile sale în continuare.

    CV de bucătar

    Octavian Ivaşcu şi-a început cariera de bucătar la finalul clasei a VIII-a, când părinţii l-au îndrumat spre un liceu care avea şi un profil gastronomic.
     
    „La sfârşitul clasei a opta nu ştiam pe ce drum să o apuc, iar părinţii m-au îndrumat spre un liceu care avea un profil extra – tehnici de preparare în gastronomie. Eu am vrut să fac şcoala de bucătari la Hotel Park, dar aveam în jur de 14 ani şi nu m-au primit pentru că eram prea mic. Prima practică a fost la restaurantul Mica Elveţie, iar după trei luni de practică m-au angajat”, spune el. La 16 ani, s-a angajat pentru prima dată într-un restaurant şi a lucrat aproximativ un an şi jumătate în cadrul acestuia. „Apoi, după ce am terminat şi liceul, în 2014 m-am angajat într-un local din Centrul Vechi din Bucureşti, unde am lucrat trei ani. Era mai mult cafenea-teatru, dar se şi gătea şi mi-am îmbogăţit experienţa acolo”, povesteşte Octavian Ivaşcu.

  • Eşecul influenţei culturale în faţa armelor

    În noaptea de 2 octom­brie 2019, Comedy Central a difuzat un episod al serialului de animaţie „South Park” numit „Band in China”, o satiră devastatoare a modului în care Beijingul a folosit accesul pe piaţa chineză pentru a modela felul în care operează industria de divertisment din SUA. Intriga: unul dintre personajele principale merge în China pentru a încerca să vândă marijuana, este arestat şi apoi salvat de Mickey Mouse şi de corporaţia Disney, a cărei slugărnicie faţă de China este accentuată. Disney este de acord să-l ucidă pe Winnie the Pooh, pentru că acesta ar semăna cu liderul chinez, în schimbul deschiderii pieţei chineze. Între timp, în SUA, unele dintre celelalte personaje principale încearcă să facă un film în timp ce sunt supravegheate şi cenzurate de armata chineză.
    „Band in China” dovedeşte că puterea moale (soft power) a industriei de la Hollywood nu a fost pe măsura puterii economice a Beijingului. Într-adevăr, industria americană a divertismentului nu a reuşit să aibă nicio influenţă culturală asupra Chinei, în timp ce China şi-a folosit puterea dură pentru a neutraliza influenţa culturii americane.
    După lansarea episodului, ideea că puterea moale – adică influenţa culturală – poate fi folosită pentru a schimba în mod decisiv comportamentul naţiunilor străine este sau ar trebui să fie moartă şi îngropată. Puterea moale, atunci când există, curge direct din puterea dură. În cazul Chinei, credinţa că expunerea la produsele culturale din SUA ar contribui la înmuierea şi democratizarea ţării a fost dovedită a fi complet falsă. De fapt, aşa cum a arătat „Band of China”, comuniştii chinezi sunt cei care au influenţat America.
    La mijlocul anilor ’90, a început să prindă rădăcini ideea că oarecum o putere moale, de la sine, ar putea modela lumea postbelică. A încolţit, în mod firesc, în universităţile americane, unde o elită academică era prea bucuroasă imaginându-şi că influenţa sa asupra peisajului intelectual şi cultural ar corecta realitatea urâtă şi vulgară a puterii militare şi economice care, până acum, a modelat istoria umanităţii.
    Unii lideri europeni au insistat asupra faptului că Bruxelles-ul va deveni capitala unei noi superputeri soft power, Uniunea Europeană. Ei credeau cu sinceritate că stilul de viaţă, cultura şi activismul de mediu ale continentului lor vor eclipsa în cele din urmă puterea dură a Americii. Faptul că distrugătoarele războaie balcanice din anii ’90 nu puteau fi soluţionate decât cu ajutorul forţelor armate ale SUA nu a contat prea mult pentru a schimba atitudinea.
    Victoria lui Boris Johnson, liderul pro-Brexit, în alegerile din Marea Britanie, care au fost mai mult un vot pentru ieşirea regatului din UE, este încă un semn că puterea soft europeană nu mai este nici de departe atât de atrăgătoare pe cât părea odată. Peste Canalul Mânecii, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a încercat cu disperare şi fără succes să-şi convingă colegii şefi de stat şi guvern din UE să transforme Europa într-o superputere militară hard. Se pare că liderul statului francez a renunţat la încercarea de a crea un nou imperiu soft. Acum, Franţa a trimis o navă de război în Golful Persic, o poartă de intrare spre Orientul Mijlociu, unde lichidarea unui general iranian printr-un atac cu dronă american a inflamat spiritele.  
    Între timp, în Asia, se părea că Beijingul impunea încet, dar sigur, genul de putere moale care curge direct din puterea dură. De exemplu, Dalai Lama din Tibet a fost de ani buni o durere de cap pentru China. Popularitatea acestuia la Hollywood şi în alte părţi ale lumii amintea constant oamenilor statutul Tibetului de naţiune cucerită, ocupată. Ţinuta sa atrăgătoare şi hainele sale deosebite l-au făcut să poată fi recunoscut instantaneu de milioane de oameni din întreaga lume. În multe feluri, el a întruchipat puterea moale.
    Dar, dacă puterea moale ar fi fost un instrument la fel de eficient de politică externă, precum susţineau avocaţii săi, fără îndoială, Tibetul ar fi dobândit până acum o anumită măsură de autonomie. În schimb, China şi-a consolidat controlul şi Dalai Lama însuşi a devenit, în cel mai bun caz, o celebritate minoră şi lipsită de culoare. Statutul său a fost perfect simbolizat de imaginea cu el părăsind Casa Albă, după o întâlnire cu Obama, printr-o alee unde era depozitat gunoiul. Puterea dură a Chinei i-a învins decisiv puterea moale.
    În altă parte, Greta Thunberg şi echipa sa nu au reuşit să influenţeze recenta conferinţă COP 25 de la Madrid privind schimbările climatice. Acest lucru arată cum pot fi ignorate chiar şi cele mai bine planificate încercări de a utiliza puterea moale pentru a crea un sentiment de panică în masă în jurul unei probleme. După atâtea decenii de panici legate de mediu, dintre care puţine s-au dovedit a fi justificate, oamenii au învăţat să ignore astfel de campanii şi să continue să mănânce carne, să conducă maşini şi să se adapteze la proclamaţiile mărunte şi enervante ale puternicei aristocraţii politice verzi. Interzicerea paielor din plastic nu este într-adevăr o modalitate de a arăta capacitatea cuiva de a modela cursul istoriei umane.
    În schimb, puterea dură revene. Nici China, nici SUA nu cred că influenţa culturală poate înlocui puterea economică sau militară. Puterea moale sub diferite forme nu va dispărea niciodată cu adevărat, dar s-a dovedit că nu este o forţă decisivă în politica mondială. În aceste condiţii, „Band in China“ pare o revelaţie puternică.
    La începutul acestui an, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care îşi pregăteşte terenul pentru ceea ce pare că va fi o dictatură pe viaţă, le-a spus ruşilor că ţara lor conduce lumea în ceea ce priveşte armele, fiind lider la rachete supersonice. Rusia se poate mândri, în special, cu o rachetă capabilă să transporte focoase nucleare ce nu poate fi detectată de tehnologia americană. „Eforturile noastre pentru îmbunătăţirea capabilităţilor de apărare au fost efectuate la momentul potrivit şi aş vrea să subliniez că pentru prima dată în istoria rachetelor militare, inclusiv perioada sovietică, nu încercăm să ajungem din urmă pe nimeni. Este tocmai invers, celelalte puteri mari ale lumii încearcă să creeze armele pe care Rusia deja le are”, a afirmat Putin.
    Cam în aceeaşi perioadă cu discursul lui Putin, China a lansat la apă cea mai mare şi mai avansată tehnologic navă militară de suprafaţă a sa, un distrugător din clasa Nanchang dotată cu rachete. Nava, care are un deplasament de 10.000 de tone şi a fost dezvoltată în întregime de China, va fi folosită probabil în convoaie de luptă alături de portavioane. Este singurul astfel de distrugător din lume, iar Beijingul a dat comandă pentru mai multe nave de acest tip. China este capabilă să construiască şi portavioane, primul dezvoltat cu tehnologie chineză fiind Shandong. China are în total două portavioane, primul fiind un portavion vechi ucrainean modificat. 

  • Cine este omul care a creat cea mai mare „Revoluţie” din istoria recentă a lumii. El i-a convins pe britanici să iasă din Uniunea Europeană

    Dominic Mckenzie Cummings este un nume care nu a strălucit în trecut în mentalul colectiv al britanicilor, fiind doar unul dintre consilierii angajaţi de diferiţi politicieni pentru a-i ajuta cu diverse problematici unde aveau nevoie de expertiza specialiştilor. În prezent însă, este cunoscut drept omul care a convins britanicii să voteze pentru ieşirea din Uniunea Europeană – care este programată după mai multe amânări pentru 31 ianuarie 2020. 

    Dominic Cummings nu a apucat să vadă rezultatul muncii sale de la birourile Vote Leave. El a părăsit organizaţia în februarie 2016 şi a lucrat alături de compania Babylon Health până în septembrie 2018. În 2019, el a revenit în atenţia publică când a trecut pragul reşedinţei de la Numărul 10 de pe Downing Street – unde se află sediul central al guvernului britanic – alături de noul premier britanic, Boris Johnson. UNICUL lor scop: să ducă Brexitul la bun sfârşit. 

    La finalul anului 2015, Dominic Cummings a fost numit directorul de campanie al organizaţiei Vote Leave. Pe atunci britanicii îşi aminteau despre politician doar o declaraţie a premierului de atunci, David Cameron, care spunea despre el că este un  „psihopat de carieră”.
    Cu ajutorul unor companii de analiză de date precum Cambridge Analytica, Dominic Cummings a reuşit să sintetizeze principalul mesaj pe care vor să îl audă britanicii şi să îl dea mai departe. El a creat astfel mesajul „Take back control” (n.r: „Preia din nou controlul”), cu care i-a ţintit pe cetăţenii din Marea Britanie, mizând în acelaşi timp pe principalele puncte slabe din dialogul social cotidian al ţării.
    Încercând să se pregătească pentru referendumul din 2016, calculele lui Cummings nu îi urmăreau pe britanicii care ar fi votat oricum pentru avantajele blocului comercial şi nici pe aceia care deja erau convinşi de avantajele ieşirii din Uniunea Europeană. Astfel, echipa organizaţiei Vote Leave avea o singură misiune: să îi convingă pe „indecişi” – adică pe cei care nu ştiau cum să voteze sau dacă ar fi cazul măcar să iasă la vot.
    Deoarece în acelaşi timp coexista şi organizaţia Leave.EU, care milita pentru acelaşi scop, şi cu ajutorul unor mesaje care se bazau pe problematica imigraţiei, pe influenţa puternică a Curţii Europene de Justiţie asupra justiţiei naţionale sau pe oricare alt punct sensibil de pe agenda socială a britanicilor, Cummings a reuşit: în iunie 2016, în cadrul referendumului, 51,9% dintre oamenii care au ieşit la vot au ales ieşirea din Uniunea Europeană.
    Unul dintre sloganurile de campanie s-a bazat pe sumele cu care Marea Britanie contribuia anual în blocul european. Financial Times scria la începutul lunii ianuarie că o serie de calcule făcute de organizaţiile britanice arată că ţara a pierdut deja mai mulţi bani din cauza Brexitului decât ar fi plătit către UE în toţi aceşti ani. O altă tematică pe care a pariat campania în contextul în care imigraţia devenea o problemă în societatea britanică este cea a aderării Turciei la Uniunea Europeană – o tematică falsă. Însă el a pus la punct împreună cu firmele cu care colabora o reţea digitală vastă de conturi şi pagini de Facebook, Twitter şi alte reţele de socializare, unde mesajul era personalizat pentru fiecare utilizator în parte – aceeaşi reţetă pe care istoria recentă ne-a ilustrat-o în cazul campaniei electorale care l-a transformat pe Donald Trump în preşedintele SUA.
    Cu toate acestea, Dominic Cummings nu apucat să vadă rezultatul muncii sale de la birourile Vote Leave. El a părăsit organizaţia în februarie 2016 şi a lucrat alături de compania Babylon Health până în septembrie 2018. În 2019, el a revenit în atenţia publică când a trecut pragul reşedinţei de la numărul 10 de pe Downing Street – unde se află sediul central al guvernului britanic – alături de noul premier britanic, Boris Johnson. Unicul lor scop: să ducă Brexitul la bun sfârşit.
    Cu o voce subţire şi aspectul unui cercetător excentric, Cummings a preluat o parte din fosta echipă de strategie condusă de Theresa May, iar în iulie 2019 i-a anunţat pe toţi că biroul de la numărul 10 trebuie să funcţioneze de parcă ar fi NASA – cu el la controlul misiunii. „Era impresionant. Sentimentul general era acela că am pierdut ultimii trei ani. Spunea atunci că performanţele slabe nu vor fi tolerate. Apoi a invitat pe toată lumea la ceva de băut – era foarte diferit de vechiul regim. Chiar avea puterea să te inspire”, a declarat pentru Financial Times unul dintre cei prezenţi în iulie la numărul 10. Totuşi, pe măsură ce Cummings capătă o importanţă din ce în ce mai mare, întrebările referitoare la trecutul său sunt din ce în ce mai presante. În noiembrie 2019, un whistleblower (avertizor de integritate) a ridicat întrebări cu privire la interacţiunile lui Cummings din timpul anilor petrecuţi în Rusia; el a petrecut câţiva ani în proaspăt defuncta Uniune Sovietică. Născut în Durham, Marea Britanie, în 1971, cu un tată contructor şi o mamă profesoară şi specialist în economie comportamentală, a urmat şcoala din oraşul natal, iar mai apoi liceul Exeter. A urmat universitatea Oxford, de unde a absolvit în 1994 cu specializarea de Istorie antică şi modernă, potrivit Conservative Home.
    După finalizarea studiilor, el s-a mutat în Rusia postsovietică, unde a locuit din 1994 până în 1997, implicat în mai multe businessuri. Din 1999 şi până în 2002 a coordonat din poziţia de director una dintre primele campanii împotriva uniformizării propuse de blocul european, sub denumirea „Business for Sterling” (n.r. Business pentru Lira Sterlină). Campania se împotrivea ideii ca Marea Britanie să intre în zona euro. După finalizarea acestei campanii, în următorii ani el a lucrat pentru scurt timp ca director de strategie pentru liderul Partidului Conservator de atunci, Duncan Smith. În anii ce au urmat a lucrat în cadrul unui think-tank propriu, pe care l-a închis înainte de a intra în echipa politicianului conservator Michael Gove în 2007. Dominic Cummings a stat alături de Gove din 2007 şi până în 2014 – inclusiv în perioada în care Gove a devenit ministrul educaţiei. Comportamentul său în cabinetul de la Educaţie a generat acea remarcă a fostului premier britanic David Cameron, care l-a numit un „psihopat de carieră”.
    Dincolo de mesajul lui Cummings, el îşi propune acum să reformeze modul în care se face politică la numărul 10. El a publicat pe blogul său un mesaj prin care cheamă la angajare „ciudaţii şi inadaptaţii” – făcând apel pentru data scientists, dezvoltatori de software şi economişti, care să se angajeze pentru a îmbunătăţi performanţa guvernului. Cu toate acestea, Cummings a fost acuzat de mai multe ori de ipocrizie, în contextul în care a ieşit la iveală că a accesat o subvenţie din fonduri europene în valoare de 250.000 de euro pentru propriul său business. Însuşi Cummings catalogase aceste subvenţii drept „absurde” în discursul său antieuropean, plângându-se că multe dintre subvenţii ar fi acordate „unor proprietari deja bogaţi care fac lucruri stupide cu aceşti bani”.