BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • De la dorinţă, la afaceri de milioane de euro

    Antreprenorii timişoreni Raluca şi Răzvan Ştefănescu au decis să îşi unească şi anii de experienţă profesională pentru a lansa un business de familie la scurt timp după ce şi-au unit destinele. Aşa a luat naştere brandul românesc de cosmetice Cupio. Afacerea are ca obiect de activitate vânzarea de produse cosmetice – în special de manichiură şi make-up – şi de îngrijire personală, atât în mediul online, prin intermediul platformei cupio.ro, în România şi în celelalte pieţe din Uniunea Europeană, cât şi offline, printr-o reţea formată din 15 magazine proprii cu o suprafaţă totală de peste 800 de metri pătraţi, dar şi printr-o reţea de distribuţie în saloanele de înfrumuseţare. Platforma online şi reţeaua de distribuitori funcţionează sub umbrela Razadi SRL, iar unităţile proprii, sub Cupio International. Toate acestea au generat, în 2019, venituri cumulate de 11 milioane de euro, iar pentru anul acesta reprezentanţii businessului preconizează o creştere de 20% la nivel de grup. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, echipa Cupio numără în prezent 130 de persoane. În 2019, businessul a înregistrat 70.000 de clienţi noi. Profilul ţintă al clienţilor Cupio este format din femei cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, 60% provenind din mediul urban, iar majoritatea sunt profesioniste care lucrează în saloanele de înfrumuseţare.

    Cum au ajuns cei doi soţi timişoreni să lanseze o afacere în industria frumuseţii?
    Raluca Ştefănescu este absolventă a Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), secţia Finanţe-Bănci, pe care a terminat-o în 2007. După ce şi-a finalizat studiile, ea a lucrat în trei multinaţionale vreme de patru ani, în domeniul vânzărilor de beauty, unde a pus bazele dezvoltării sale profesionale.
    Răzvan Ştefănescu a absolvit, tot în 2007, Facultatea de Geografie, secţia Geografie-Turism, iar apoi şi-a consolidat pregătirea teoretică printr-un program masteral axat pe dezvoltare şi amenajare turistică, din cadrul UVT. El se descrie drept autodidact şi spune că „toate cunoştinţele şi experienţa acumulate ulterior în mediul de business s-au datorat dorinţei şi perseverenţei de a învăţa şi a de mă dezvolta mereu”.
    La finalul celui de-al treilea an de facultate, Răzvan Ştefănescu a absolvit un curs acreditat de ghid turistic şi i s-a oferit posibilitatea să aplice ceea ce a învăţat în organizarea de excursii în Grecia pe perioada verii. A şi rămas acolo, timp de o lună, în anul 2006. La întoarcerea din Grecia, antreprenorului i s-a ivit ocazia să deschidă un magazin într-un centru comercial din Timişoara, unde a comercializat, în principal, produse pentru femei. „În 2006, la 22 ani, am avut oportunitatea extraordinară de a deschide un magazin (stand) de 16 metri pătraţi în centrul comercial Euro din Timişoara. Acela a fost începutul. Aşa mi-am dat seama că aceasta este direcţia pe care îmi doresc să o urmez”, povesteşte Răzvan Ştefănescu. Pasiunea pentru comerţ o moştenise din familie, de la părinţii săi care aveau şi ei un magazin în acel complex, unde vindeau cu preponderenţă produse cosmetice de larg consum. „Dar mi-am dat seama că, dacă vreau să mă evidenţiez, ar trebui să mă diferenţiez de magazinul lor şi aşa am început să aduc alt tip de produse din Bucureşti, Ungaria, produse nişate pe make-up, diverse accesorii de păr, accesorii pentru manichiură, produse ce nu se găseau în supermarket sau pe care le vindea toată lumea.”
    În 2007 a cunoscut-o pe cea care i-a devenit parteneră atât în viaţa personală cât şi în cea profesională. Cu magazinul a continuat până în 2011, când şi-au dat seama că, dacă îşi unesc forţele, vor dezvolta un business de succes împreună. Cei doi antreprenori încă deţin primul magazin, rebranduit între timp sub numele Cupio.
    Ideea de a dezvolta un business împreună cu Raluca a venit chiar în urma organizării nunţii. „Ne-am dat seama că facem o echipă extraordinară împreună. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Acum, la opt ani de când am lansat brandul Cupio, suntem foarte mândri de evoluţia noastră şi ne bucură că am luat decizia corectă.” Experienţa în vânzări a Ralucăi dobândită în anii de lucru în multinaţionale, pusă laolaltă cu experienţa de până atunci a lui Răzvan în comerţ au dus la crearea brandului Cupio. „Deja aveam amandoi experienţă şi înţelegeam ce înseamnă furnizori, termene de plată, contabilitate primară, clienţi, organizarea banilor. Ştiam de pe atunci că internetul va fi viitorul, că am putea avea piaţă de desfacere în toată ţara dacă reuşim să avem un magazin online. Toţi aceşti factori ne-au convins şi ne-au impulsionat.”
    Investiţia iniţială în deschiderea businessului a fost de aproximativ 10.000-12.000 de euro, o parte provenind din economiile personale ale celor doi, iar restul, luaţi cu împrumut. Au început cu un singur angajat, care, printre altele, fotografia produsele din magazinul pe care îl aveau deja în centrul comercial, Raluca Ştefănescu fiind cea care le încărca apoi pe platforma site-ului. „Nu i-a fost deloc uşor să descrie fiecare produs în parte, mai ales că multe dintre produsele tehnice, în special cele pentru unghii, nu ştiam nici noi la ce folosesc”, povesteşte fondatorul businessului. 
    Acum însă, numărul angajaţilor a ajuns la 130, iar businessul este prezent în opt oraşe – Timişoara, Cluj, Arad, Constanţa, Suceava, Iaşi, Sibiu şi Bucureşti – prin cele 15 unităţi proprii. Până la finalul acestui an fondatorii plănuiesc alte cinci deschideri, oraşele vizate pentru extindere fiind Braşov, Târgovişte şi Bucureşti. Deschiderea unui magazin Cupio presupune o investiţie de peste 100.000 de euro.
    Fondatorii afacerii spun că trec printr-o perioadă efervescentă din punctul de vedere al parteneriatelor, adăugând periodic în reţea câte o nouă locaţie. În prezent, afacerea are colaborări cu câteva sute de saloane, atât din România cât şi din Italia, Germania, Belgia şi Franţa. „Faptul că în ultimii ani ne-am dezvoltat foarte mult nu arată decât că pe piaţa românească şi nu numai există cerere şi o creştere a puterii de cumpărare.” Potrivit lui Răzvan Ştefănescu, colaborarea cu saloanele partenere presupune o disciplină specifică, o centralizare a vânzărilor, o logistică riguroasă, un timing impecabil şi un grad semnificativ de predictibilitate a dezvoltării businessului. Un procent de 60% din vânzări vine din canalul online, iar restul de 40% este acoperit de magazinele Cupio şi de saloanele cu care businessul colaborează.
    În prezent, portofoliul businessului este alcătuit din peste 11.000 de produse fabricate în numeroase ţări din Europa, printre care Italia şi Germania, în SUA şi în Coreea de Sud, cu preţuri cuprinse între 3 şi 6.000 de lei, articolele încadrându-se cu preponderenţă pe segmentul de preţ medium – high. „În top sunt produsele de manichiură, însă produsele de machiaj vin puternic din spate, în 2019 înregistrându-se o creştere de 300% faţă de 2018.”
    Cât despre provocări, cei doi spun că acestea nu au lipsit niciodată, însă le privesc ca pe nişte teste: „Zilnic aveam teste de trecut. La început principala provocare a fost modul în care administram şi cheltuiam resursele financiare. Erau multe necunoscute şi încercam să facem faţă tuturor provocărilor. Am crescut sănătos, ne-am selectat cu atenţie furnizorii de servicii şi am învăţat din fiecare succes şi eşec”.
    Pentru a-şi menţine poziţia pe piaţă, în faţa competiţiei acerbe venite mai ales din partea retailerilor internaţionali, cei doi antreprenori spun că investesc constant în platforma online, în îmbunătăţirea continuă a gamei de produse, precum şi a serviciilor şi a materialelor educaţionale.
    Pentru anul acesta au bugetat o investiţie de 2 milioane de euro, atât pentru deschiderea noilor magazine şi a unui nou sediu, precum şi pentru dezvoltarea portofoliului de produse. De asemenea, ei spun că se reinventează periodic şi se adaptează la noile obiceiuri de cumpărături ale românilor, la schimbările din industia de beauty, precum şi la necesitatea de produse inovatoare şi la rapiditatea cu care circulă informaţia, la fel de importantă fiind adaptabilitatea la era digitală în care ne aflăm. „Metodele clasice de marketing nu mai funcţionează la fel, iar concurenţa nu mai vine doar din partea marilor branduri, ci şi din partea microbrandurilor create în ultimii ani”, subliniază Raluca Ştefănescu. În ceea ce priveşte competiţia, aceasta vine atât din industria de manichiură – branduri consacrate din România sau unele cunoscute în afara ţării – cât şi din cea de make-up, prin branduri internaţionale de renume: „Noi suntem cumva un brand atipic, deoarece avem şi produse esenţiale pentru profesioniştii din saloane (manichiură şi make-up), precum şi produse utilizate de consumatorul final, pasionatele de beauty”. În ultimii ani, reprezentanţii businessului au remarcat în rândul consumatorilor o nevoie mai mare de produse şi servicii de calitate, dar şi o creştere a cererii de educaţie profesională şi evoluţie constantă.
    Concluzia lui Răzvan Ştefănescu după opt ani de business este că nu există legi sau modele universal valabile care să garanteze reuşita, ci doar situaţii din care se poate învăţa ce a fost bine sau mai puţin inspirat pentru o anumită situaţie de business. El adaugă că o idee este fără valoare în piaţă dacă nu este pusă în aplicare. „Cel mai important este să începi şi să fii deschis la toţi ceilalţi factori externi care vor apărea inevitabil pe parcurs.” La rândul său, Raluca Ştefănescu notează că „din greşeli învăţăm şi devenim mai buni. Businessul se învaţă, nu se moşteneşte”.
    Piaţa locală de produse cosmetice şi îngrijire personală s-a apropiat de pragul de 5 miliarde de lei anul trecut, după ce a crescut cu aproape 9% comparativ cu 2018, potrivit datelor ZF obţinute de la jucătorii din piaţă, acesta fiind un nivel record pentru vânzările de parfumuri, creme şi produse de machiaj. Printre tendinţele remarcate în rândul consumatorilor se numără orientarea către produse mai scumpe, dar şi vizite mai dese la shopping, precum şi un volum mai mare de articole cosmetice achiziţionate, trenduri impulsionate de creşterile salariale din ultimii ani, care au dus la creşterea puterii de cumpărare. Schimbarea comportamentului de consum se poate observa din faptul că, spre exemplu, segmentul de lux a înregistrat cea mai mare creştere în 2019, aproape 22% comparativ cu anul anterior, avansul fiind susţinut atât de vânzările online, cât şi de cele offline, scrie ZF. Pe lângă creşterea numărului de magazine monobrand de lux în piaţa locală, amplasate în mallul Băneasa Shopping City din nordul Bucureştiului, o zonă unde locuiesc persoane cu venituri peste medie, şi online-ul a înregistrat o creştere puternică, ajungând să contribuie cu 8,7% la totalul vânzărilor de cosmetice şi parfumerie, după un plus de 28% în 2019 versus anul anterior. În ceea ce priveşte consumul, potrivit unei analize a companiei de cercetare de piaţă PMR din 2017 citată de ZF, un român cheltuie în medie 60 de euro pe an pe produse cosmetice şi de îngrijire, cu circa 13% mai mult decât în 2013. Cifrele poziţionează piaţa locală departe de Ungaria sau Cehia, care au valori de două ori mai mari, direct proporţionale cu salariile. Potrivit estimărilor din 2017, consumul local va ajunge, în 2022, la 77 de euro per capita. Avansul de aproape 30% din perioada următoare nu va fi însă suficient pentru a reduce decalajul care desparte România de ţări precum Cehia sau Ungaria, unde consumul per capita este dublu, scrie ZF. 

    Costul frumuseţii în Europa
    Piaţa europeană de produse cosmetice şi îngrijire personală este cea mai mare din lume, generând 78,6 miliarde de euro din vânzările în retail în 2018, potrivit platformei cosmeticseurope.eu. Cele mai mari pieţe europene din industrie sunt Germania (13,8 mld. euro), Franţa (11,4 mld. euro), Marea Britanie (10,9 mld. euro), Italia (10,1 mld. euro) şi Spania (7 mld. euro). Următoarele categorii de produse deţin cea mai mare pondere a pieţei europene de profil: îngrijirea pielii (20,39 mld. euro), articole de îngrijire personală (19,92 mld. euro), produse pentru îngrijirea părului (14,92 mld. euro), parfumuri
    (12,28 mld. euro) şi produse cosmetice decorative (11,07 mld. euro). Exporturile de produse cosmetice din Europa au totalizat 21,5 miliarde de euro (valoare comercială) în 2018. Franţa şi Germania au fost principalii exportatori ai Europei, exportând peste 10 miliarde de euro între ele şi reprezentând 50% din totalul exporturilor globale din Europa. Industria cosmetică şi de îngrijire personală aduce anual o valoare adăugată de cel puţin 29 de miliarde de euro pentru economia europeană. 11 miliarde de euro sunt acoperiţi direct, prin intermediul producţiei de produse cosmetice, iar 18 miliarde de euro indirect, prin intermediul lanţurilor de aprovizionare. Incluzând activitatea economică directă, indirectă şi indusă, industria sprijină peste 2 milioane de locuri de muncă.
    Industria de produse cosmetice şi îngrijire personală este un sector bazat pe ştiinţă şi extrem de inovator, care face investiţii mari în cercetare şi dezvoltare. Majoritatea companiilor mari din industrie cheltuiesc 5% din cifra de afaceri anuală (vânzări) în cercetare şi dezvoltare (în Europa). Presupunând că toate companiile din industria cosmetică cheltuiesc 5% din cifra de afaceri anuală în cercetare şi dezvoltare, cheltuielile totale pentru cercetare şi dezvoltare în Europa ar fi reprezentat un total de 2,35 miliarde de euro în 2017, scrie cosmeticseurope.eu. Trebuie menţionat faptul că, deoarece modelul de afaceri pentru desfăşurarea cercetării implică frecvent un parteneriat (de exemplu, între un producător de produse cosmetice şi un furnizor şi / sau un institut de cercetare), această cifră este posibil să fie subestimată. În Europa există cel puţin 77 de laboratoare de inovare ştiinţifică care efectuează cercetări în ceea ce priveşte produsele cosmetice şi de îngrijire personală.

  • Ce vrei să faci mai departe? Să am afacerea mea! Şi de ce ai nevoie? De bani! Şi de o idee!

    Nu este prima dată când aud acest concept: vreau să am afacerea mea şi caut o idee.
    Ce mă frapează este însă ordinea din propoziţie, unde a avea o idee este pe ultimul loc.
    În business, ideea şi determinarea celui care vrea să o pună în practică reprezintă motorul.
    Fără o idee, n-ai cum să strângi bani, iar dacă ai bani şi nu ai o idee, fie ţii banii la bancă, fie cumperi un apartament ca să-l dai apoi în chirie.
    Dar de ce nu ai găsit o idee până acum? Răspunsul noii generaţii: „Nu am stat efectiv să mă gândesc la asta, am avut şcoală, examene şi acum muncă (interlocutorul are un job). Dacă aş sta să mă gândesc, sigur aş avea/găsi o idee”.
    Nu aş putea spune că piaţa din România debordează de idei de business, dar progresele făcute în ultimul deceniu, mai ales după criză, sunt extraordinare, în special într-o ţară care nu încurajează antreprenorii, cel puţin pe cei mici şi mijlocii, unde succesul în afaceri este invidiat (şi eu aş fi reuşit să fac bani dacă aveam relaţii, dacă eram securist, dacă lucram în comerţul exterior – perioada anilor ’90 fiind extrem de prezentă în mintea tuturor!), iar eşecul este evidenţiat, constituind un stigmat.
    Cele mai bune idei de business vin dintr-o necesitate, dintr-o frustrare proprie, dintr-o întâmplare. Gândiţi-vă la Revolut, un serviciu la care au aderat 1 milion de români într-un timp record. Nikolai Storonsky şi Vlad Yatsenko erau total frustraţi de faptul că la plăţile externe, când plăteau produse sau servicii într-o altă monedă, cursurile valutare folosite de bănci erau mult mai mari decât cursurile valutare curente, diferenţele ajungând şi la 2-3%, ceea ce este enorm. Aşa că au creat Revolut, pentru a oferi clienţilor un serviciu de plată mai rapid, mai comod, mai ieftin, prin care cursurile valutare sunt la nivelul pieţei atunci când faci plăţi externe. Revolut a câştigat teren pentru că este un serviciu în favoarea clienţilor, în timp ce băncile oferă un serviciu mai degrabă în favoarea lor decât în favoarea clienţilor.
    Uber a apărut şi este folosit pentru că este mai ieftin decât un taxi obişnuit, mai curat şi mai rapid decât clasicele taxiuri, încremenite în timp.
    Toată lumea are idei de business, chiar eu i-am prezentat interlocutorului o idee de reducere a traficului din Bucureşti, dar în final câştigă doar cei care reuşesc să implementeze ideile respective. Execuţia este baza businessului, spun toţi antreprenorii.
    Businessul din România este extrem de polarizat, primele 1.000 de companii, ca cifră de afaceri, din totalul de 660.000 controlează 40% din piaţă. Multe pieţe sunt acaparate şi prea puţin sunt cei care cred că ar mai fi loc şi de alţi jucători. Dacă ar fi aşa, nici Uber şi nici Revolut nu ar fi apărut.
    Mihaela Ioniţă, directorul de HR al Coca-Cola HBC România, compania care îmbuteliază cunoscutul produs american, spune că în viitor nu se va mai lucra pe un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, pentru opt ore pe zi.
    În aceste condiţii, când procesele de muncă vor fi din ce în ce mai digitalizate, automatizate, iar inteligenţa artificială va câştiga teren, se va elibera o forţă de muncă care, pentru a supravieţui, va trebui să găsească idei de business, să ofere produse şi servicii fie mai bune decât cele curente, fie altele, total diferite.
    Până una-alta, dacă aveţi idei de business pentru interlocutorul meu, pe care doriţi să le vindeţi sau să le închiriaţi, cred că ar vrea să vă asculte! Că de muncit, poate să muncească!

  • Jucăriile Lego revin în mâna fondatorilor

    Kristiansen îl înlocuieşte astfel pe Jorgen Vig Knudstorp, fostul CEO al companiei, care va fi în continuare membru al boardului.
    Schimbarea a venit pe fondul unei creşteri a profitului Lego de 3% anul trecut, cu o valoare netă care s-a plasat la 1,24 miliarde de dolari (8,31 miliarde de coroane daneze). Veniturile au crescut cu 6%, până la 38,5 miliarde de coroane daneze.
    Thomas Kirk Kristiansen are 41 de ani şi este unul dintre cei trei copii ai lui Kjeld Kirk Kristiansen, nepotul în vârstă de 72 de ani al fondatorului Lego.
    Compania ţinteşte China ca piaţă strategică şi are deja acolo 140 de magazine deschise. În 2020, Lego plănuieşte să deschidă încă 80 de magazine în 20 de oraşe din China. 

  • Ce bijuterii mai poartă bogaţii lumii

    Dacă în anii ’20 ai secolului trecut s-a purtat Egiptul, în prezent, scrie Telegraph, se poartă India, sursa de inspiraţie reprezentând-o podoabele suveranilor acesteia.
    Casa Amrapali din Jaipur a lansat bijuterii în formă de flori de lotus, în timp ce casa Santi a profitat de colecţia creatorului Krishna Choudhary, veche de generaţii, încă de vremea ultimilor suverani ai Imperiului Mogul, reutilizând vechile pietre preţioase în bijuterii noi cu design contemporan şi mai puţin încărcat decât ceea ce se purta cu sute de ani în urmă.
    La Cartier, în seria Tutti Frutti s-a lansat colierul Maharajah, o combinaţie de culori vii obţinute în parte cu smaralde şi rubine, de şiragurile care vin la baza gâtului fiind prins un canaf format din nu mai puţin de 19 smaralde. Colierul face parte din seria bijuteriilor transformabile ale casei Cartier, putând fi purtat în mai multe feluri. Tot la inspiraţie indiană ar putea fi încadrat şi pandantivul cu diamante şi turmaline Woodland, al casei Boodles, a cărui formă de cupolă întoarsă duce cu gândul la Taj Mahal. 

  • Cum să salvezi un ziar

    După ce au preluat anul trecut The Big Bend Sentinel, din oraşul Marfa, un săptămânal fondat în 1926, care de-abia se susţinea din abonamente şi publicitate, noii săi proprietari s-au gândit să-l ajute să se finanţeze cu un local. A apărut astfel Sentinel, un cafe-bar unde se pot aduna localnicii să lucreze, iar turiştii să se relaxeze, în care proprietarii publicaţiei vând băuturi, iar mâncarea este asigurată de bucătari care închiriază bucătăria. Redacţia funcţionează într-o încăpere alăturată, uneori jurnaliştii ieşind să lucreze şi ei în local. Mai mult, Sentinel poate fi închiriat şi pentru evenimente, solicitările în acest sens fiind discutate la şedinţele de sumar. 

  • Cum să-ţi creşti clienţi pentru licitaţii

    Pentru a-i atrage pe colecţionarii tineri, casa de licitaţii Philips, specializată pe arta secolelor XX şi XXI, le propune artişti din generaţia lor, în timp ce Sotheby’s, care urmărea să le vândă milenialilor lucrări ale vechilor maeştri (pictori europeni de până spre anul 1800), a apelat la Victoria Beckham, care a expus tablouri ale acestora în magazinul ei de la Londra. Pe de altă parte, Christie’s s-a asociat cu producătorul de skateboarduri şi îmbrăcăminte Supreme, scoţând la licitaţie trei skateboarduri create de Damien Hirst şi o maşină de pinball. 

  • Ce fac milenialii care sunt jenaţi de averea moştenită. Au şocat pe toată lumea

    Diverşi tineri din generaţia milenialilor se simt jenaţi de averea lor şi nu ştiu cum s-o ascundă de ceilalţi. Fie că se tem că nu a fost obţinută pe de-a-ntregul legal, fie că existenţa ei perpetuează inegalitatea socială ori mijloacele de-a o obţine contribuie la poluarea mediului, aceştia caută modalităţi de a se despărţi de banii prea mulţi pe care îi au. O soluţie pentru ei, scrie Washington Post, vine de la o organizaţie denumită Resource Generation, care-i învaţă pe milenialii bogaţi cum să se împace cu faptul că fac parte dintr-o clasă privilegiată şi să-şi doneze o mare parte a banilor. Resource Generation funcţionează în Statele Unite, unde are mai multe filiale, la care sunt înscrişi diverşi tineri bogaţi. Aceştia plătesc organizaţiei o cotizaţie stabilită în funcţie de averea lor, dar nu mai mare decât 10% din suma pe care doresc s-o doneze, pentru ca să poată dona bani şi în altă parte. Membrii sunt sfătuiţi să lucreze cu organizaţiile care reprezintă diverse comunităţi şi conducătorii acestora, care ştiu mai bine de ce este nevoie în locul respectiv, şi să nu dicteze cum vor fi folosiţi banii pe principiul că bogaţii ştiu cel mai bine cum să rezolve problemele societăţii, astfel putând să ajute la reducerea inegalităţii de venituri, la creşterea accesului la educaţie ori la introducerea unui salariu minim din care se poate trăi. 

  • Start-up-ul românesc înfiinţat de doi tineri care are acum clienţi din Fortune 500

    Am încheiat prima rundă de investiţii de la business angels la finalul anului 2014 în contextul în care veneam cu ceva nou, palpabil. Primii bani i-am luat de la trei business angel: Mălin Iulian Ştefănescu – el a condus runda de investiţii –, Dan Temelie şi Radu Atanasiu. Ei sunt primii care au avut încredere în business”, a povestit în cadrul emisiunii ZF IT Generation Adrian Cernat, CEO şi cofondator al SmartDreamers. El a demarat proiectul alături de Mihai Ceuşan şi Marius Huza, SmartDreamers funcţionând la început pe modelul de business „social media recruitment”, respectiv pe cel de platformă de joburi. La doi ani de la prima finanţare obţinută de la investitori de tip business angel, start-up-ul a reuşit să atragă o a doua investiţie, de 700.000 euro, de data aceasta din partea fondului 3TS Capital Partners.
    „Aveam deja primii clienţi în Ungaria, eram un jucător regional, dar cea mai mare parte, undeva la 90% din venituri erau generate în continuare de clienţii din România. La momentul respectiv am spus: «OK, după ce luăm investiţia vom creşte, va fi totul perfect». Nu a fost aşa. Intram din ce în ce mai mult în concurenţă cu celelalte platforme de joburi. Spre exemplu în Ungaria şi în toate ţările din Europa este acelaşi profil de piaţă: există un jucător care are monopol pe platformele de joburi. România, cu eJobs şi Bestjobs, este în regiune singura excepţie de duopol, nu de monopol. În Ungaria este un jucător care are peste 90% din piaţă”, a relatat Adrian Cernat, adăugând că SmartDreamers era percepută astfel ca un competitor şi nu ca o alternativă pentru BestJobs şi eJobs.
    „Nu ne-a convenit deloc modelul acesta, nu era OK, era clar că nu aveam scalabilitate şi am spus că este clar că trebuie să facem o modificare astfel încât să renunţăm total la ideea de platformă de joburi şi să ne concentrăm pe un produs de tip software ca un serviciu în social media, şi am făcut acest lucru în 2018. La început am mers în paralel cu ambele idei.” Start-up-ul a validat noua direcţie de business, iar de anul trecut funcţionează strict pe modelul SaaS (Software as a Service), SmartDreamers fiind în prezent soluţie automatizată de marketing care ajută companiile să abordeze recrutarea ca un proces de vânzare.
    Start-up-ul a reuşit să semneze primele contracte cu clienţi la nivel global la finalul anului 2018, iar anul trecut a atras în portofoliu şi primul client din topul Fortune al celor mai mari 500 de companii din lume.
    „Am reuşit să semnăm primul client din lista Fortune 500 – cu L’Oréal, în Paris. Asta s-a întâmplat la începutul lui 2019. Procesul de vânzare către L’Oréal a fost unul clasic. În spate sunt sute, mii de e-mailuri trimise şi proceduri către companii cărora le spuneam că suntem o companie de soft şi le explicam ce facem. În final, L’Oréal a fost una dintre companiile care au considerat interesant produsul şi a stabilit o întâlnire cu noi. Am avut o primă întâlnire în Paris, a doua, a treia, a patra şi în final am reuşit să batem palma“, a explicat Adrian Cernat, menţionând că semnarea contractului cu unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetic şi machiaj a reprezentat o validare a noului model de business.
    „A fost foarte important pentru noi pentru că aveam un client care valida modelul nou şi feedbackul a fost foarte bun pe parcursul colaborării. După care a apărut al doilea client din Fortune 500, Siemens Singapore, au apărut clienţi regionali, spre exemplu Coca-Cola Hellenic, cu care lucrăm în patru ţări sau Temenos. Am reuşit să aducem nume mari în portofoliu.“ În prezent, peste jumătate (65%) din veniturile SmartDreamers sunt generate de clienţii din străinătate. Anul trecut, start-up-ul a înregistrat venituri totale brute de 1,5 milioane de euro. La final de 2020 aşteaptă venituri de circa 2,5 milioane de euro. Nu suntem profitabili, nu ne uităm la profitabilitate pe termen scurt, mediu, ci pe termen lung”, a precizat CEO-ul şi cofondatorul SmartDreamers. 
    Modelul de business SaaS presupune plata serviciilor ca abonament pe o perioadă de un an. „Preţul este per echipă şi începe de la 35.000 de euro per echipă, dar avem clienţi care plătesc mai mult de 100.000 de euro. Media sumei plătite este undeva spre 50.000 de euro per companie”, a punctat el.
    Din totalul finanţărilor obţinute până acum de SmartDreamers (2,2 mil. euro) de la business angels, 3TS Capital şi Gapminder, aproximativ 60% din bani au fost alocaţi modelulului vechi de business, iar restul noului model de business.  
    Anul acesta, start-up-ul se pregăteşte pentru o nouă rundă de finanţare. „În 2019 nu am ridicat o altă rundă de finanţare, ultima a fost în noiembrie 2018, de la Gapminder cu follow-on de la 3TS. (…) Suntem în discuţii ca orice alt start-up. Foarte probabil în 2020 vom avea o investiţie, rămâne de văzut la ce valoare, ne uităm la un timing optim”, a punctat Adrian Cernat.  El a adăugat că la ultima rundă de finanţare compania a fost evaluată la aproximativ 7 mil. euro. „Nu eu evaluez compania, ci investitorul extern. Deci este o variabilă care ţine de cei din extern care pun banii şi spun: Consider că compania ta valorează atât. Ultima evaluare conform datelor de la ONRC a fost de 6,8 milioane de euro. A fost de mult. Astăzi o nouă validare pe evaluare o poate face doar un nou investitor”.

    Proiect: WindOne
    Ce face? Soluţii de digitalizare pentru industria de securitate fizică
    Invitat: Ionel Popa, managing partner WindOne

    Proiect: Creasoft
    Ce face? Sistem de pontaj wireless
    Investiţie iniţială: 500.000 euro
    Venituri generate anul trecut de sistemul de pontaj wireless: 2 milioane lei
    Invitat: Adrian Dinu, fondator Creasoft

    Proiect: miioSMILE
    Ce face? Aplicaţie de comunicare între stomatologi şi tehnicieni dentari
    Investiţia iniţială: 10-15.000 euro
    Finanţare obţinută până acum: 25.000 euro
    Evaluare proiect: minimum 500.000 euro
    Invitat: Gilbert Vasile, CEO şi cofondator al miioSMILE

    Proiect: Beez
    Ce face? Aplicaţie mobilă ce ajută utilizatorii să economisească bani atunci când fac cumpărături online
    Investiţie iniţială: 100.000 euro
    Finanţare totală primită până acum: 1,6 milioane euro
    Invitat: Vasile Tămaş, cofondator al Beez

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor. Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • OPINIE – Marius Mihailovici, director general Porsche Engineering: „Viitorul automobilelor… inteligent(e)”

    Visurile şi aspiraţiile copilăriei mele, deşi măreţe şi inspirate din filmele science fiction pe care le urmăream pe casete VHS, nu m-au dus niciodată atât de departe încât să-mi imaginez că aş putea să fac parte din viitorul automobilelor. Cât de puţin ştiam! M-am alăturat celor de la Porsche Engineering într-o perioadă în care viitorul industriei auto este regândit şi remodelat. În care nu suntem doar încurajaţi, ci şi stimulaţi să îndrăznim să visăm şi să ne imaginăm că interacţiunea cu maşinile nu va fi doar una cu un simplu produs al ingineriei mecanice de vârf, ci cu un produs complex, care încorporează de la aerodinamică şi mecanică până la electronică, software şi inteligenţă artificială.

    Ceea ce facem presupune nu doar reinventarea felului în care maşinile sunt pornite şi ţinute în mişcare, ci şi a felului în care comunicăm cu ele. Se schimbă şi ceea ce pot face acestea pentru noi: să ne ghideze, să ne protejeze, să ne ajute să economisim timp şi să ne ferească de haosul din trafic. Multe dintre aceste transformări se întâmplă acum în Cluj, unde 200 de programatori şi ingineri dezvoltă soluţii care acum zece ani erau de domeniul fantasticului. Acestea presupun sisteme avansate de asistenţă la condus, care colectează date dintr-o varietate de surse online şi de la faţa locului, prin senzori. Sunt informaţii legate de dinamica şi starea maşinii, care, împreună cu cele legate de mediul înconjurător, creează percepţia generală pe care sistemele inteligente o analizează şi pe baza căreia sunte dezvoltate diferite funcţii de siguranţă şi confort. De la asistenţa în viraje, la asistenţa la depăşire sau la parcare, toate aceste „servicii” devin, în curând, parte din rutina noastră zilnică, fiind menite să ne uşureze viaţa.
    Lucrăm aici, în mod special, la un sistem care să înveţe maşinile despre condusul agresiv şi cum să reacţioneze la acesta. Oamenii sunt fiinţe intuitive, fapt care le permite să anticipeze când un alt şofer urmează să le taie calea. Maşinile nu au acest instinct – încă. Prin folosirea celor mai noi metode AI, cum ar fi reţelele neuronale sau machine learning, dezvoltăm noi sisteme de asistenţă la condus, care deschid calea către automobilele autonome ale viitorului. 
    Funcţia de detectare a maşinilor care urmează să îţi taie calea foloseşte o reţea neuronală: oamenii se uită la imagini cu maşinile care circulă pe autostradă şi semnalează momentul în care realizează că o maşină din faţă urmează să taie calea cuiva. În faza de pregătire, reţeaua neuronală corelează acest instinct natural al oamenilor cu semnalele primite de la senzorii automobilului, în aşa fel încât maşina învaţă treptat să prezică atunci când cineva urmează să îţi taie calea, analizând datele primite de la senzori. Cu ajutorul inteligenţei artificiale, suntem in era HAD, Highly Automated Driving, un concept care defineşte interacţiunea maşină-om, o interacţiune proactivă, intuitivă şi utilă în moduri nemaiîntâlnite până acum, până în punctul în care maşinile devin total automatizate. După cum spunea, atât de frumos, profesorul Frank Kirchner de la Centrul German de Cercetare a Inteligenţei Artificiale, o maşină automatizată va fi „un robot pe care poţi să îl conduci” sau, mai degrabă, un robot care va putea să te conducă oriunde ai nevoie. Funcţiile condusului autonom presupun, după cum am putut observa, colectarea unui volum mare de date care sunt stocate şi procesate ulterior. Prin urmare, ne aşteptăm ca noua reţea wireless 5G să joace un rol important în viitorul automobilelor inteligente. Această reţea este proiectată special pentru comunicarea dintre maşini, cu o întârziere de reacţie de aproximativ o milisecundă. Ea ne va permite să dăm frâu liber imaginaţiei şi, în acelaşi timp, să dezvoltăm noi sisteme de asistenţă la condus. Momentan, reţeaua 5G este disponibilă doar în marile oraşe din România, dar lucrurile se mişcă destul de repede şi tehnologia ne ajunge din urmă – singura întrebare ar fi: vom fi, la rândul nostru, în stare să ţinem pasul?
    Chiar dacă e greu de crezut, în Cluj avem o tradiţie academică de peste 40 de ani în cercetarea şi descoperirea de metode de a utiliza AI în produse pe care le folosim zilnic. Parteneriatul nostru cu universităţile tehnice de aici a deschis o lume plină de oportunităţi nu doar pentru noi, prin împărtăşirea de idei şi posibilitatea de a lucra cu o cantitate imensă de date şi informaţii, dar şi pentru studenţi şi profesori, care pot să găsească la noi o finalitate tangibilă pentru studiile lor. Învăţăm acum nu doar să visăm, ci şi să ne urmărim visurile până când acestea devin realitate şi apar pe modelele de serie – la început ca opţionale, iar apoi ca funcţii standard – în tot ceea ce ţine de viitorul automobilelor.

  • Cum să trăieşti la Dolce Vita când economia se descompune încet

    În noiembrie 2011, toată lumea credea că Silvio Berlusconi va capitula. Cifrele arătau că Italia avea probleme existenţiale. Economia – care ducea în spate una dintre cele mai mari datorii din lume – ameninţa să se prăbuşească şi să distrugă restul zonei euro, scrie Bloomberg. Investitorii continuau să solicite randamente mai mari pentru achiziţionarea obligaţiunilor guvernului de la Roma. Apoi au încercat să speculeze faptul că ţara nu se va mai putea finanţa singură de pe pieţe şi că va trebui să ceară ajutor internaţional. Liderii Germaniei şi Franţei, precum şi şeful Fondului Monetar Internaţional au încercat să-l convingă pe premierul italian să ceară un bailout extern şi să se angajeze la reforme drastice.
    Însă Berlusconi s-a afişat în faţa camerelor de filmat, indiferent la situaţia de urgenţă. „Nu are sens ca pieţele să atace obligaţiunile suverane ale Italiei“, a spus el unui public de italieni neîncrezători. „Restaurantele sunt pline, cu greu se mai pot rezerva bilete pentru avioane, destinaţiile de vacanţă sunt rezervate complet în perioada vacanţelor. Nu cred că cineva ar putea crede, dacă locuieşte în Italia, că Italia trece prin ceva ce ar semăna cu o criză profundă.” Pieţele nu au reacţionat bine. Randamentele obligaţiunilor italiene au sărit în sus şi, în mai puţin de două săptămâni, premierul cu patru mandate a fost înlocuit de tehnocratul Mario Monti. Cu toate acestea, Berlusconi s-ar putea să fi ştiut el ceva. După aproape un deceniu, Italia rămâne o ţară bogată, cu un nivel ridicat de trai. Aceasta nu se datorează doar soarelui, vastei moşteniri culturale şi tradiţiei culinare, care atrag nenumăraţi turişti. Majoritatea italienilor au propria locuinţă – aproape 3 din 4 case sunt ocupate de proprietarii lor – iar cuplurile mai rar trebuie să le împartă cu mai mult de un copil. Într-adevăr, Italia are una dintre cele mai scăzute rate ale fertilităţii din lume, de 1,32 copii pentru o femeie în 2017 – ceea ce înseamnă că gospodăriile au un venit disponibil mai mare. Italienii deţin maşini – doi din trei au una, iar unu din 6 mai mult de una – şi merg în vacanţă cel puţin o dată pe an. Aceştia îşi pot permite abonamente la sala de fitness pentru a rămâne în formă şi meditatori privaţi pentru a se asigura că copiii lor nu vor da greş la şcoală. Italienii sunt una din naţiunile cu cele mai multe smartphone-uri din lume. În cele din urmă, dacă e să dăm crezare statisticilor, italienii cheltuiesc şi sume fabuloase pe droguri şi jocuri de noroc.
    În acelaşi timp, economia are anemie cronică, ţara fiind blocată într-o paralizie politică aproape constantă. Şi-a recuperat terenul pierdut în timpul marii crize financiare, dar venitul per capita a scăzut constant în raport cu alte state europene. În ciuda episodului Berlusconi, Italia nu a fost nevoită să recurgă la un bailout, spre deosebire de Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Cipru.
    Italia a reuşit cumva să împletească la dolce vita cu declinul. Acestea coexistă. Sociologul Luca Ricolfi are o teorie: Italia se transformă într-un gen cu totul nou de societate dezvoltată, una care a încetat să mai producă avuţie nouă, dar care trăieşte din prosperitatea acumulată a generaţiilor anterioare. Italia, scrie el într-o carte publicată recent, a devenit „o societate opulentă în care economia nu mai creşte, iar cetăţenii care au acces la surplus fără să muncească sunt mai numeroşi decât cei care lucrează”.
    Titlul cărţii, apărută în 2019, este „La Societá signorile di massa” sau „Societatea masei seniorilor”. Traducerea literală nu surprinde sensul medieval sau renascentist al cuvântului „signore” – un nobil, un lord sau un membru al aristocraţiei care trăieşte din moştenire şi privilegiu. Societatea pe care o descrie Ricolfi este cea în care majoritatea oamenilor trăiesc din surplusul produs de înaintaşii lor şi din munca unei clase de migranţi neplătite şi defavorizate. El nu vorbeşte despre cei superbogaţi şi despre iahturile lor, avioanele private şi conacele întinse, ci doar de casă, una sau mai multe maşini, vacanţe şi distracţie nesfârşită, pe care oamenii din societăţile occidentale au ajuns să le ia ca pe ceva dat.
    Cum poate o ţară aflată constant  în pragul colapsului economic şi politic să susţină acest nivel de prosperitate de zi cu zi? Mai bine spus: bogăţia acumulată de-a lungul istoriei lungi a Italiei şi, în special, în anii de boom care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Tradiţia locuinţelor proprietate personală este doar o parte din ea. Italienii mai în vârstă beneficiază de pensii generoase, atât de mult încât veniturile grupului lor de vârstă – spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în alte ţări dezvoltate – nu s-au diminuat din cauza inactivităţii economice, ci sunt în linie cu cele ale restului populaţiei.
    Italienii, şi băncile în care îşi păstrează salariile şi economiile, sunt, de asemenea, cumpărători entuziaşti de datorie italiană – care contribuie la creşterea valorii proprietăţii, a pensiilor şi a celorlalte active financiare ale ţării. Aceasta, la rândul ei, contribuie la extinderea avuţiei private şi, în timp ce veniturile nu au crescut, o gospodărie italiană are, în medie, active în valoare de aproape şase ori venitul disponibil, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. (Olanda, Belgia, Suedia şi Danemarca au raporturi mai mari; Franţa este aproape de Italia, iar Germania şi Marea Britanie sunt puţin sub nivelul de cinci ori venitul disponibile.)
    Acest lucru a condus la un fenomen tulburător. O treime din italienii cu vârsta de muncă nu au un loc de muncă şi nici nu caută unul – adică 13 milioane de persoane sunt inactive pe piaţa muncii, pe lângă cele 16 milioane de pensionari. La 24,8%, Italia are cel mai mare număr din Uniunea Europeană al NEET-ilor – un acronim care înseamnă persoană care „nu este în faza de educare, angajat sau în pregătire” – adică tinerii care nu sunt la şcoală, nu lucrează şi nu sunt ucenici. Participarea la muncă a femeilor italiene este cea mai scăzută din UE.
    În timp ce unii nu pot găsi altă cale în afară de cea a şomajului, pentru mulţi este o problemă de comoditate, potrivit lui Ricolfi. Cel mai adesea, pentru tineri pur şi simplu nu merită să muncească. Într-adevăr, beneficiile financiare pe care un angajat italian le poate aştepta de la o diplomă universitară sunt jumătate din ceea ce ar găsi în alte ţări dezvoltate. Adesea are mai mult sens pentru tineri să trăiască din salariile (sau pensiile) părinţilor şi să se bucure de viaţa bună decât să lupte pentru a găsi un loc de muncă care să nu-i ofere mult, nici ca bani şi nici ca speranţe de avansare socială şi economică.
    Când Ricolfi priveşte Italia de astăzi, vede asemănări izbitoare cu Evul Mediu stratificat, când o mică minoritate de aristocraţi trăia din averile moştenite, în timp ce majoritatea se chinuia pentru un câştig mic, iar mobilitatea socială era inexistentă. „Este important să reamintim scrie el, că, pe lângă consumul evident care nu este susţinut de nicio muncă, societăţile gentrifiate sunt caracterizate de imobilitate”. Dar acum acea clasă de aristocraţi este formată din peste 30 de milioane de persoane.
    Bogăţia naţională distribuită acum la scară largă a fost acumulată în mare măsură în primele decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial, perioada aşa-numitului miracol economic, când Italia a evoluat cu un salt uriaş dintr-o societate agrară înapoiată într-o ţară industrializată. În anii 1950 şi 1960, economia Italiei a crescut cu 5% sau mai mult pe an, o rată comparabilă cu cea a Germaniei şi Japoniei. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor a urcat de la mai puţin de două ori media mondială în 1960 la mai mult de patru ori media în 2008.
    Acest boom a încetinit semnificativ în anii ’70, dar mulţi italieni, prin pensii şi locuri de muncă garantate de stat, îi culeg în continuare beneficiile. „Toată lumea aspiră să fie în clasa de mijloc”, spune Rosamaria Bitetti, economist şi politolog la universitatea LUISS din Roma. „În Italia, clasa de mijloc nu s-a extins din cauza creşterii organice, ci deoarece ajutoarele sociale, pensiile şi salariile au crescut mai rapid decât ar permite în mod normal economia.”
    Un alt motiv pentru care viaţa poate fi pentru mulţi bună în Italia se datorează faptului că este iadul pe pământ pentru o minoritate de lucrători sezonieri, pentru munci ocazionale şi neînregistraţi, precum şi pentru ajutoarele din gospodărie, prostituate şi soldaţii crimei organizate. Ricolfi estimează că aproximativ 3,5 milioane de oameni, majoritatea imigranţi, trăiesc la marginea societăţii, lucrează în economia subterană. Marele sector informal al Italiei, cu o valoare estimată de 211 miliarde de euro în 2017, sau 12,1% din PIB, îi ajută pe italienii înstăriţi prin ţinerea în anumite limite a preţurile serviciilor, de la renovările de locuinţe şi până la îngrijitorii persoanelor în vârstă.
    Astfel, Berlusconi a avut dreptate, parţial. Nu există nicio ameninţare imediată pentru stilul de viaţă italian. Însă matematica va crea un şoc în cele din urmă: avuţia acumulată în Italia începe să se epuizeze, iar presiunile demografice (acel nivel scăzut al naşterilor) încep să crească. Există deja un raport de aproape două persoane peste 65 de ani pentru fiecare italian sub 15 ani, iar raportul de dependenţă – proporţia persoanelor în vârstă faţă de cele cu vârstă de muncă, un factor în menţinerea bazei fiscale din care sunt finanţate prestaţiile sociale – este de 36%, al doilea cel mai mare din lume, potrivit Băncii Mondiale.
    Cu acest context demografic, Italia acumulează cu greu avuţie proaspătă. Ţara are o economie stagnantă, şomaj cronic, o productivitate scăzută şi o birocraţie ineficientă. Sistemul său de pensii este al doilea cel mai scump din lumea dezvoltată, în urma Greciei. Împreună cu una dintre cele mai îmbătrânite populaţii din lume şi cu o rată scăzută a ocupării forţei de muncă, aceasta înseamnă că o clasă în scădere de salariaţi va trebui să sprijine din ce în ce mai mulţi pensionari – care nu vor putea apoi să-i susţină pe toţi cei care sunt dependenţi de ei. „Suntem suficient de prosperi pentru a permite multora să uite de muncă, dar nu suntem suficient de productivi pentru a ne permite prosperitatea actuală pe termen lung”, scrie Ricolfi. „De jumătate de secol ne întindem mai mult decât ne este plapuma.”
    Italia se află pe locul 30 în Indexul competitivităţii globale din 2019 realizat de Forumul Economic Mondial. Sarcina datoriei n-a făcut decât să crească de la criză, iar guvern după guvern continuă să repete aceleaşi promisiuni goale – se angajează să reducă datoria, poate nu în acest an, dar cu siguranţă în următorul. Între timp, problemele ţării – majoritatea structurale, cele mai multe cunoscute şi cu soluţii acceptate pe scară largă, cel puţin în rândul experţilor, dar pe care niciun guvern nu a avut curajul să le pună în aplicare – continuă.
    Cu toate acestea, nu este clar dacă Italia este un semn prevestitor de rău pentru alte ţări bogate care se chinuie să crească pe fondul forţei de muncă în scădere, al îmbătrânirii populaţiei şi al productivităţii slabe.
    Grecia, deşi o ţară mai săracă, se confruntă cu aceleaşi probleme. Franţa, Belgia şi Finlanda se aseamănă puternic cu Italia în ceea ce priveşte încetinirea creşterii, dar economiile şi societăţile lor rămân mai dinamice, iar populaţiile lor continuă să crească.
    Nu toată lumea este de acord că Italia este un indicator al evoluţiei altor economii bogate. Pentru Paolo Guerrieri, profesor de economie la universitatea La Sapienza din Roma, Italia a fost întotdeauna şi va rămâne o ţară înapoiată. „Unele părţi ale Italiei sunt o economie capitalistă matură, dar prosperitatea nu este cu adevărat răspândită şi o mare parte a ţării a început să rămână în urmă acum 20 de ani”, spune el. „Ardem de prea mult timp avuţia dobândită.”