BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Ipocrizie de oameni bogati: de la celebrităţi bogate care îi îndeamnă pe oameni să stea acasă din casele lor luxoase sau de pe iahturi, la cei care s-au testat de COVID înaintea tuturor

    Clipurile în care celebrităţi bogate îndeamnă din casele lor luxoase, din ranch-uri uriaşe sau din izolarea pe iahturi oamenii să stea acasă sunt ipocrite pentru unii. Financial Times a scris despre acest lucru, la fel şi The Guardian. Sunt ziare puternice, cu public fidel şi numeros. The New York Times a făcut un studiu în SUA, o economie unde inegalitatea este la ea acasă, în care se arată că „a sta acasă în timpul coronavirusului este un lux”.

    Bogaţii şi-au permis să se retragă mai devreme – limitându-şi astfel expunerea la virusul care provoacă pandemia – decât oamenii de rând, obligaţi să rămână activi mai mult timp pentru a-şi câştiga traiul. Ziarul a tras această concluzie pe baza datelor privind locaţia persoanelor furnizate de serviciile de telefonie mobilă.

    De asemenea, oamenii cu bani şi-au permis să se testeze de COVID din timp. Asupra acestui lucru atrage atenţia The Atlantic. Tot în SUA, când testul pentru SARS-CoV-2 al jucătorului vedetă de baschet Rudy Gobert a ieşit pozitiv, s-a simţit un scurt moment de panică naţională. Mijlocaşul clubului de baschet Utah Jazz a fost în contact strâns cu coechipierii, personalul şi fanii care căutau autografe.

    Atinsese mânerele uşilor, mingiile, microfoanele, dispozitivele de înregistrat – ar fi putut transmite virusul la sute de oameni. Asociaţia Naţională de Baschet (NBA) a acţionat agresiv. După doar câteva ore, statul Oklahoma testase deja 58 de jucători şi membri ai personalului de la Utah Jazz şi Oklahoma City Thunder. Jucătorilor de la Raptors din Toronto, care au jucat cu Jazz cu două zile înainte, li s-au făcut şi lor teste, din precauţie.

    Unul dintre coechipierii lui Gobert, Donovan Mitchell, a fost găsit pozitiv. Restul testelor au fost negative. NBA a suspendat totuşi sezonul. Acţiunea rapidă a contrastat puternic cu răspunsul la nivel de stat. Spre exemplu, în perioada 6 – 12 martie, statul Alabama – care a anunţat primul caz confirmat de COVID-19 – a efectuat doar 12 teste. În Oklahoma, Utah Jazz a consumat 20% din întregul stoc de kiturilor de testare ale statului.

    „Oamenii vor să vorbească despre acest virus ca despre un agent patogen care nu face discriminare, dar nu este chiar aşa”, spune Ashwin Vasan, profesor de sănătate publică la Universitatea Columbia. „Virusul atacă direct prin fisurile societăţii noastre.”

    În Financial Times, Angus Deaton, autor alături de Anne Case al cărţii „Moarte şi disperare şi viitorul capitalismului”, scrie că oamenii din păturile superioare ale societăţii sunt mai sănătoşi şi trăiesc mai mult. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19 pare că oferă o excepţie de la regulă – este o infecţie care nu-i iartă pe liderii mondiali, pe politicienii de rang înalt sau chiar pe membrii caselor regale şi nici pe celebrităţi.

    Pe măsură ce bursele de acţiuni se prăbuşesc, boala loveşte la fel de feroce portofelele precum atacă plămânii. Companiile din industria farma lucrează din greu pentru a dezvolta teste, pe care le vor furniza gratuit, şi investesc în dezvoltarea rapidă a unui vaccin. În SUA, o industrie scumpă arată lumii un chip mai blând. În Marea Britanie, un sistem naţional de sănătate cronic subfinanţat se confruntă cu un tsunami de cazuri de îmbolnăviri şi decese. Poate că pandemia de COVID-19 va inversa inegalitatea crescândă din ultimele decenii. Dacă da, este puţin probabil ca aceste efecte ale virusului să dureze. Istoria arată că în epidemiile anterioare, în fazele incipiente, când bolile sunt noi sau slab înţelese, cei bogaţi şi puternici nu sunt scutiţi.

    Cu timpul, situaţia se schimbă. În Anglia modernă timpurie, ciuma şi bolile epidemice erau încă un flagel frecvent. Speranţa de viaţă a fluctuat sălbatic, scăzând brusc atunci când variola sau ciuma cuprindea ţara. Speranţa de viaţă la naştere era aceeaşi în 1800 ca în 1550. În cea mai mare parte a timpului, aristocraţia nu s-a descurcat mai bine; ducii şi familiile lor bogate trăiau la fel de mult (sau de puţin) ca lucrătorii, slujitorii sau iobagii. Nimeni, bogat sau sărac, nu a înţeles cum să evite ciuma şi nici cum să se protejeze de variolă.

    O schimbare esenţială a venit odată cu variolizarea – o formă incipientă de imunizare împotriva variolei – şi mai târziu cu vaccinarea. Inocularea s-a extins printre păturile sociale, dar începând cu familia regală. A ajuns la mulţime mult mai târziu şi mai lent. Ducii au început să trăiască mai mult în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar creşterea longevităţii generale nu s-a manifestat serios până în anii 1850. Cei bogaţi şi puternici s-au descurcat mai bine, odată ce şi-au dat seama ce să facă – sau după ce cineva şi-a dat seama pentru ei. De atunci, sănătatea mai bună a celor avuţi este documentată anecdotic şi în statisticile naţionale, fie ele şi înscrise în piatră.

    Pietrele funerare dintr-un cimitir din Glasgow sunt mai mari şi mai ostentative atunci când datele arată că defunctul a ajuns la bătrâneţe. În ultimii ani, pe măsură ce speranţa de viaţă la nivel naţional s-a apropiat de stagnare, mortalitatea în Anglia a crescut în zonele mai defavorizate din nord şi a scăzut în sud-estul mai activ economic. Americanii zilelor noastre aflaţi în al patrulea deceniu de viaţă trăiesc mai mult cu 15 ani dacă declaraţiile lor fiscale arată că au un venit din top 1% comparativ cu cei 1% de la nivelul cel mai de jos al societăţii. Începând cu mijlocul anilor 1990, decalajul educaţional în ceea ce priveşte vârsta morţii s-a lărgit. Numărul celor care „mor din disperare” – prin sinucidere, supradozaj de droguri şi boli hepatice cauzate de alcool – s-a ridicat în SUA de la 65.000 în 1995 la 150.000 în 2018, sprijinit de utilizarea la scară largă şi de abuzul de OxyContin şi alţi opioizi.

    Aproape toată creşterea a fost în rândul americanilor mai puţin educaţi. O diplomă universitară de patru ani a reprezentat un certificat de exceptare aproape infailibil. În aceeaşi perioadă, de creşterea de şase ori a preţurilor acţiunilor, măsurată prin evoluţia S&P 500, au beneficiat în mod disproporţionat americanii mai înstăriţi, care sunt mai susceptibili să deţină acţiuni, direct sau prin planurile de pensie. Între timp, câştigul mediu pe oră pentru salariaţii obişnuiţi, ajustat la inflaţie, abia dacă depăşeşte nivelul anilor ’70.

    Va inversa aceste tendinţe pandemia de COVID-19? Datele sunt disponibile doar parţial. Testarea în SUA şi Marea Britanie a fost extrem de inadecvată. Poate că virusul este astăzi cum au fost variola sau ciuma bubonică din Europa înainte ca aceste boli să fie bine înţelese şi tratabile. Acest virus este nou, nimeni nu are imunitate şi, în afară de autoizolare, oamenii de azi sunt la fel de neputincioşi ca oraşul italian Pistoia în anii 1630-31, când autorităţile au blocat porţile împotriva ciumei şi au expulzat străinii.

    Desigur, comercianţii săi pofticioşi după bani au insistat pe o deschidere temporară pentru toţi cei de veneau acolo pentru a facilita exportul vinului. Unii directori de firme fac astăzi presiuni mari pentru un sfârşit prematur al distanţării sociale. Dar 400 de ani au făcut o diferenţă. ARN-ul coronavirusului a fost decodificat rapid – nu va trebui să aşteptăm secole pentru un vaccin sau un tratament. Cu toate acestea, şansele sunt ca, odată ce vom şti să controlăm virusul, nu toată lumea va beneficia în egală măsură de succes.

    Odată ce pandemia se va termina, scenariul cinic este ca producătorii farma şi spitalele din SUA să devină mai puternici şi mai bogaţi ca niciodată până acum. Sau poate că nu. Dacă americanii vor fi indignaţi de costurile tratamentului sau de un tratament preferenţial pentru doar câţiva, ei cel puţin ar putea să solicite ca asistenţa medicală să ajungă sub controlul comunităţii. În Marea Britanie, indignarea privind pagubele produse NHS, sistemul naţional de sănătate, de anii de restructurare a serviciilor pentru a spori eficienţa va îngreuna subfinanţarea serviciului – cel puţin pentru un timp.

  • Când va decola din nou industria aviaţiei?

    „Aviaţia joacă un rol vital. Criza actuală are un impact dramatic asupra acestei industrii. În plus, statele se bazează acum pe serviciile de aviaţie pentru a transporta dispozitive medicale, medici, pacienţi şi pentru a reuni familii”, spune Jacob Hoekstra, CEO al Kilpatrick, companie globală de executive search specializată în domeniul aviaţiei.
    Potrivit unei analize actualizate a Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA), veniturile companiilor aeriene rezultate din zborurile comerciale vor înregistra anul acesta o scădere de 55% faţă de 2019 (-314 miliarde de dolari), se arată într-un un comunicat de presă trimis de reprezentanţii asociaţiei. La începutul lunii aprilie, menţionează aceeaşi sursă, numărul zborurilor la nivel global era în scădere cu 80% faţă de 2019, în mare parte din cauza restricţiilor de călătorie impuse de guverne pentru a combate răspândirea virusului, iar aşteptările la nivelul întregului an vizează o scădere cu 48% a cererii pe segmentul de zboruri comerciale, atât pe plan intern cât şi internaţional, ca urmare a doi factori: recesiunea economică, prognozată de specialişti, determinată şi de faptul că în al doilea trimestru din 2020 şocul economic provocat de pandemia de COVID-19 este de aşteptat să fie cel mai sever, estimându-se de asemenea că PIB-ul va scădea cu 6%, faţă de scăderea de 2% înregistrată la vârful crizei financiare globale din 2008, celălalt factor fiind restricţiile de călătorie, care vor aprofunda impactul recesiunii asupra cererii.
    „Unele guverne au intensificat măsurile de salvare financiară, dar situaţia rămâne critică. Companiile aeriene vor utiliza rezerve de numerar de 61 de miliarde de dolari doar în al doilea trimestru. Aceasta pune în pericol 25 de milioane de locuri de muncă dependente de aviaţie. Şi fără ajutor urgent, multe companii aeriene nu vor supravieţui pentru a susţine recuperarea economică“, avertizează Alexandre de Juniac, director general şi CEO al IATA, în analiză.
    De asemenea, o analiză economică realizată de Airports Council International (ACI) World la nivel global previzionează că pandemia de COVID-19 va conduce la o scădere cu 40% a traficului de pasageri (3,6 miliarde de oameni) de pe aeroporturi şi la venituri ale aeroporturilor în scădere cu 50% în 2020, faţă de estimările iniţiale pentru acest an. În timp ce industria aeroportuară era de aşteptat să genereze aproximativ 172 de miliarde de dolari, se estimează că ar putea pierde aproximativ 45% sau mai mult de 76 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, potrivit estimărilor ACI World. În primul trimetru al acestui an industria aviatică a înregistrat deja pierderi de mai multe miliarde, iar acum se prevede că impactul COVID-19 se va extinde nu numai la nivelul celui de-al doilea trimestru al anului 2020, ci şi în a doua jumătate a anului curent, menţionează aceeaşi sursă. „Majoritatea experţilor din industria transportului aerian sunt de acord că recuperarea poate dura între 12 şi 18 luni pentru a atinge nivelurile de trafic pe care le înregistra înainte de criză şi este posibil ca industria să nu înregistreze volumele de trafic pre-COVID-19 înainte de sfârşitul anului 2021”, notează Angela Gittens, director general al ACI World, într-un comunicat.
    Reprezentanţii IATA consideră că guvernele ar trebui să includă aviaţia în pachetele de stabilizare, deoarece companiile aeriene „sunt nucleul unui lanţ valoric care crează aproximativ 65,5 milioane de locuri de muncă în întreaga lume, şi fiecare dintre cele 2,7 milioane de locuri de muncă ale companiilor aeriene susţine încă 24 de locuri de muncă în economie”.
    În opinia lui Jacob Hoekstra, pentru a supravieţui în această perioadă, organizaţiile din domeniul aviatic trebuie să construiască o „atitudine reziliantă” care îi va ajuta şi în viitoarele posibile crize. „Organizaţiile rezistente vor trece prin criză şi vor fi «răsplătite» de piaţa post-COVID-19. Clienţii, consumatorii, utilizatorii finali îşi vor aminti cum s-a comportat o organizaţe în timpul pandemiei. Pe plan intern, companiile ar trebui să ţină cont de cine a fost «cel mai performant» într-o perioadă în care rezilienţa este o abilitate importantă.”
    Deşi spune că nu se ştie încă dacă operatorii de linie vor fi mai afectaţi de această criză decât cei low-cost sau invers, executivul spune că, cel puţin în privinţa călătorilor, companiile de linie „par să se descurce mai bine cu serviciul pentru clienţi decât cele low-cost, în cazul cărora mulţi oameni se simt abandonaţi de acestea şi e posibil ca pe viitor să se orienteze spre servicii mai bune şi care oferă o mai mare flexibilitate”. Potrivit lui, este prea devreme pentru a spune dacă există companii aviatice aflate în pericol de faliment. „COVID-19 pune în pericol întreaga industrie şi, cu siguranţă, vor fi reduceri de costuri. Prin urmare, companiile va trebui să introducă noi metode pentru a evalua noile abilităţi de leadership cerute de industrie după ce această criză se va încheia.” Şi despre preţurile postpandemie spune că reprezintă, de asemenea, o loterie, deoarece depind de mulţi factori diferiţi, unul dintre cei mai importanţi fiind preţul carburantului – printre mulţi alţii.

    Criza din biroul de acasă
    În paralel cu problemele survenite la nivel macro în cadrul organizaţiilor, executivul de la Kilpatrick le aminteşte şi pe cele de dimensiuni mai mici, dar foarte importante, cum e cea a lucrului de acasă. Deşi ideea de work from home i-a atras pe mulţi, prin prisma unei flexibilităţi şi a unei autonomii sporite, spune el, acum, pe măsură ce munca în regim remote continuă, lucrurile încep să se schimbe. „În unele cazuri, entuziasmul este acum înlocuit de plictiseală, autonomia se transformă în deconectare, flexibilitatea se transformă în dezorganizare, iar unii chiar au început să sufere în lipsa interacţiunilor umane pe mai multe niveluri.” Din fericire, adaugă Hoekstra, avem tehnologii, tot ce trebuie să facem este să le identificăm pe cele corecte şi să le folosim în mod adecvat. „Realitatea virtuală şi învăţarea la distanţă permit companiilor să aibă aceleaşi experienţe fără contact uman. Imaginaţi-vă că vă puneţi ochelari şi, deodată, vă aflaţi la locul de muncă sau într-un alt cadru de lucru.” La nivelul companiei pe care o conduce, executivul spune că „Kilpatrick a avut întotdeauna o cultură de lucru flexibilă, atât timp cât oamenii oferă cele mai bune rezultate în timp util. Fiind o companie globală, cu birouri în 18 locaţii de pe toate continentele, lucrul inteligent în echipă a fost întotdeauna o parte importantă a culturii noastre. Nici măcar la izbucnirea neaşteptată a COVID-19 nu am intrat în panică şi am pus în practică lucrul inteligent în echipă, astfel încât operaţiunile noastre nu au fost perturbate. Pentru noi, cultivarea unui caracter rezilient înseamnă transformarea eşecului în succes. În plus, am avut imediat o mulţime de întrebări din partea clienţilor cu privire la modul în care organizaţiile lor de resurse umane ar trebui să se adapteze la scenariul actual din Asia până în America, aşa că am avut multe de împărtăşit”.


    Industria va decola din nou
    În ciuda crizei actuale şi a previziunilor sumbre, Jacob Hoekstra spune că sectorul aviatic va continua să crească după ce lucrurile vor reintra în normal. „Cele mai recente estimări sugerează că cererea de transport aerian va creşte cu o medie de 4,3% pe an în următorii 20 de ani.” Industria se extinde, adaugă el, iar viitorul aviaţiei este unul plin de provocări. Importanţa acestui domeniu nu poate fi pusă sub semnul întrebării, iar cifrele o demonstrează: în 2017, potrivit datelor OACI (Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile – n. red.), citate de CEO-ul Kilpatrick, companiile aeriene din întreaga lume au transportat aproximativ 4,1 miliarde de pasageri, 56 de milioane de tone de marfă pe durata a 37 de milioane de zboruri comerciale. În fiecare zi, avioanele transportă peste 10 milioane de pasageri şi mărfuri în valoare de aproximativ 18 miliarde de dolari. „Acest lucru indică impactul economic semnificativ al aviaţiei asupra economiei mondiale, lucru demonstrat şi de faptul că aviaţia reprezintă 3,5% din PIB-ul la nivel mondial (2,7 trilioane de dolari americani) şi a creat 65 de milioane de locuri de muncă la nivel global. Aviaţia oferă singura reţea rapidă de transport la nivel mondial, generând creştere economică, creând locuri de muncă şi facilitând comerţul internaţional şi turismul, fiind acum recunoscută şi de comunitatea internaţională ca fiind un factor esenţial pentru realizarea obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă.”
    CEO-ul companiei Kilpatrick spune că provocările nu lipseau nici înainte de actuala criză. „Industria aviatică se caracterizează astăzi prin proiecte mai mari şi mai complexe faţă de anii precedenţi şi prin mai puţine finanţări publice. În întreaga lume, investiţiile venite din sectorul privat îşi extind prezenţa în proiectele aviatice, gata să îşi asume mai multe riscuri, dar în schimbul unui ROI (return of investment – n. red.) mai bun. Noi pieţe şi noile frontiere determină jucătorii din industria aviatică de pe tot globul să redefinească provocările în domeniul resurselor umane. Lipsa de personal calificat necesită o mobilitate internaţională mai ridicată şi o îmbunătăţire a abilităţilor de conducere.”

    Exigenţe la nivel înalt
    Potrivit lui Hoekstra, în medie, un executiv de top din industria aviatică câştigă minimum 150.000 de euro/an, iar durata medie a unui contract este de minimum trei ani. Care sunt însă calităţile pe care le caută oficialii companiilor aeriene la un candidat? „Pe măsură ce dinamica industriei aviatice evoluează, profilul liderilor de succes din acest domeniu trece printr-o schimbare fundamentală – nu numai că ne confruntăm cu o lipsă globală de talente în rolurile strategice – indiferent dacă e nevoie de o persoană care să administreze un aeroport sau să facă faţă provocării de a conduce un nou operator low-cost. Tot ce trebuie să facă este să aibă un set de abilităţi comerciale, strategice şi tehnologice – pentru a gestiona corect ambele părţi interesate: publice şi private. În lupta pentru talente, companiile vor să poată vorbi cu oameni care îşi cunosc afacerile şi piaţa, nu există timp pentru a educa consultanţi.”
    În plus, adaugă el, redefinirea responsabilităţilor este de o importanţă vitală pentru orice organizaţie astăzi, în perioada de criză, pentru a-şi asigura succesul de mâine. „Organizaţiile aviatice doresc să lucreze cu un nou tip de lideri, care nu se mai angajează doar în realizări personale, dar care lucrează pentru un obiectiv al echipei. Avem inteligenţa artificială pentru a ne sprijini când vine vorba de activităţi de rutină – când cantitatea contează mai mult decât calitatea. Dar pe cine doreşti la bordul echipei pe termen lung, când calitatea contează?”, notează executivul.
    Anual, Kilpatrick încheie, la nivel internaţional, sute de contracte de angajare. Un proces de recrutare durează, în medie, 3-4 săptămâni, iar tariful companiei se bazează pe gradul de dificultate şi numărul proceselor de recrutare, dar şi pe locaţie. În plus, adaugă el, „toate propunerile noastre se bazează pe un model în care împărţim riscul cu clienţii noştri”. 

  • Minusuri de miliarde pentru Ford

  • Stau pe cash. Cine sunt antreprenorii români care şi-au vândut afacerile înainte de criză

    Doar în ultimii doi ani au încasat pentru tranzacţiile parafate cu giganţi – străini mai ales, dar şi români – în jur de 1 miliard de euro în total. Banii nu i-au folosit însă, aşa cum probabil mulţi alţii ar fi visat să facă, pentru a se retrage pe o insulă privată sau pentru a călători în jurul lumii. Cine sunt ei?

    Ioannis Papalekas
    Ce a fondat: Globalworth (un grup cu activitate imobiliară şi un portofoliu evaluat la 3 mld. euro)
    Ce a vândut: acţiunile pe care le avea la Globalworth
    Cui a vândut: miliardarului ceh Radovan Vitek
    Cât a încasat: 300 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2020
    Numele omului de afaceri grec Ioannis Papalekas este strâns legat de cel al pieţei imobiliare româneşti, antreprenorul – unul dintre cei mai discreţi din peisajul local – reuşind să construiască un colos – Globalworth – al cărui portofoliu sare de 3 mld. euro. Această cifră se referă la Europa Centrală şi de Est şi la portofoliul de proiecte office, industrial şi rezidenţial. România contribuie doar cu aproape jumătate la total, grupul activând şi în Polonia.
    În februarie, înainte ca pandemia de Covid-19 să ia amploare şi înainte să vină şi criza economică, Papalekas a surprins piaţa vânzând restul de acţiuni pe care le mai avea la Globalworth în schimbul sumei de aproape 300 mil. euro. Cumpărătorul a fost miliardarul ceh Radovan Vitek. Papalekas a fost astfel extrem de norocos, făcând exit într-un moment strategic, înainte ca sectorul imobiliar să fie lovit puternic de pandemie. Nu degeaba omul de afaceri a primit porecle precum „vulturul imobiliar” şi „vulturul fără chip” (între timp există imagini – puţine – cu el). Papalekas are astăzi 44 de ani şi o experienţă de peste 15 ani pe piaţa imobiliară locală.
    Iniţial el a pariat pe active la discount, precum City Mall, Tower Center sau Cathedral Plaza, care pot aduce randamente mai ridicate. Apoi, în 2013 a decis să îşi grupeze afacerile imobiliare în fondul de investiţii Globalworth pe care l-a listat pe bursa de la Londra. Astfel, acum datele companiei sunt publice şi arată că – indirect – Papalekas, prin Globalworth, era, după sud-africanii de la NEPI, al doilea mare investitor din piaţa imobiliară locală. Sunt luate în calcul doar companiile specializate în domeniu, nu şi cele din retailul alimentar care au magazinele în proprietate. Dacă în primii ani de la izbucnirea crizei grecul a fost mai puţin activ în piaţă, din toamna anului 2011 a început o campanie susţinută de achiziţii, prima tranzacţie notabilă fiind răscumpărarea pentru 17,3 mil. euro a centrului comercial City Mall, aflat în faliment, proiect pe care în 2006 îl vânduse unui fond de investiţii din Australia pentru 103 mil. euro. Apoi el a continuat să cumpere şi să dezvolte proiecte care sunt astăzi evaluate la 3 mld. euro. De altfel, din datele existente, cu banii încasaţi se va întoarce în imobiliare. Ce moment mai bun decât acum când preţurile vor fi jos?

    Ovidiu Şandor
    Ce a fondat: mai multe proprietăţi imobiliare (business principal)
    Ce a vândut: mai multe proprietăţi imobiliare
    Cui a vândut: cel mai recent, anul trecut, Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială românească, a cumpărat proiectul The Office Cluj de la NEPI Rockcastle şi Ovidiu Şandor
    Cât a încasat:
    130 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2019
    Numele lui Ovidiu Şandor este legat de domenii precum producţie de textile sau imobiliare, fiind actorul unor tranzacţii gigant şi autorul unor proiecte care au schimbat faţa oraşelor de provincie precum Timişoara sau Cluj-Napoca. Ca orice antreprenor însă, dincolo de business, are şi o serie de pasiuni mai mult sau mai puţin vizibile, iar cea mai mare este arta contemporană pe care a descoperit-o acum câţiva ani. Mai nou, investeşte şi în educaţie – un pariu pe termen foarte lung.
    Cele mai multe investiţii – trecute, prezente şi viitoare – sunt legate însă tot de domeniul imobiliar, cel pe care îl cunoaşte cel mai bine. În prezent, prin Mulberry Development, el dezvoltă proiectul imobiliar ISHO, o investiţie de peste 100 mil. euro în Timişoara. Anul trecut Şandor a vândut alături de NEPI proiectul The Office Cluj către Dedeman (cea mai puternică afacere antreprenorială românească) pentru 130 mil. euro, conform datelor existente. Aceasta e doar cea mai recentă tranzacţie a omului de afaceri.
    „Noi fiind dezvoltatori imobiliari este normal să activăm în continuare în domeniul acesta în care avem experienţă. Şi în imobiliare sunt nişe, unele zone fiind în anumite momente mai active decât altele. Situaţia actuală – pandemia de COVID-19 – ar putea să schimbe zonele de interes. Cert este că noi vom continua să investim”, spune antreprenorul.
    El adaugă că pe lângă aceste proiecte a făcut şi investiţii – valoric mai mici – în domeniul IT, în care de altfel antreprenorul a şi studiat. Şandor afirmă că în cazul acestora el este angel investor.

    „Pentru orice antreprenor e mai uşor să meargă către un domeniu în care a mai activat sau către ceva conex acestuia, mai degrabă decât să Se arunce în ceva nou.”

    Totodată, în toamna anului trecut, omul de afaceri a mizat pe un domeniu complet nou, educaţia. El a investit 4 milioane de euro în prima şcoală internaţională din Timişoara – British International School of Timişoara, acreditată Cambridge, după cum spune chiar el. Şcoala şi-a deschis porţile în 2019 cu 250 de copii.
    „Nu este un business per se, ci un pariu pe educaţie, este o investiţie cu impact pe termen foarte lung.”
    Omul de afaceri mai are şi producţie de textile, un business de familie cu care a pornit de fapt Ovidiu Şandor în aventura antreprenoriatului. În această perioadă businessul a fost reconvertit pentru a produce măşti. „Ne implicăm în a contribui la soluţionarea situaţiei actuale.”
    Dincolo de businessul propriu-zis, omul de afaceri investeşte şi într-o pasiune veche de-ale sale, arta. De mai bine de 20 de ani el are o colecţie de hărţi vechi, iar de-a lungul anilor a descoperit că zona de artă contemporană este mai apropiată de sufletul său şi aşa a ajuns să fie şi colecţionar.
    „Arta contemporană nu e o operaţiune financiară, dar poate fi văzută ca un plasament pe termen lung, ca o tezaurizare. Nu am aşteptări să fac profit, dar nu sunt bani aruncaţi, ci îşi păstrează cel puţin valoarea.”

    Dragoş Anastasiu
    Ce a fondat: Eurolines (transport persoane), Travelbrands (afaceri în turism)
    Ce a vândut: Travelbrands
    Cui a vândut: Dertour, divizia de turism a grupului german Rewe, un gigant cu afaceri de 6 mld. euro
    Cât a încasat: N/A
    Când a vândut: 2019
    Dragoş Anastasiu, unul dintre cei mai vocali oameni de afaceri români, şi-a vândut anul trecut businessul din turism chiar înainte ca industria să ajungă pe marginea prăpastiei create de pandemia globală de COVID-19. Mai exact, el a cedat Travelbrands către Dertour, divizia de turism a grupului german Rewe, un gigant cu afaceri de 6 mld. euro. Această mutare a marcat intrarea primului gigant străin pe piaţa locală de turism.
    De profesie medic, antreprenorul deţine în continuare transportatorul Eurolines, dar şi mai multe afaceri în turism, precum un complex în Delta Dunării şi un pachet de acţiuni într-un business similar din Transilvania.

    „Mizez în continuare pe turism per total. Imaginea României este mult sub realitate, cred cu tărie că turismul poate să ajungă la 10% din PIB. Cred însă că lucrul care îmi aduce cea mai mare plăcere este zona de training şi consultanţă pe mindset – mentalitate deschisă”, spunea recent antreprenorul Dragoş Anastasiu într-un material anterior din Business Magazin.

    Omer Susli
    Ce a fondat: mai multe businessuri în domeniul industriei şi a dezvoltat retailerul Praktiker în România după ce l-a cumpărat de la nemţi
    Ce a vândut: magazinele Praktiker din România
    Cui a vândut: Kingfisher (Marea Britanie)
    Cât a încasat: 20 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2018

    Omul de afaceri Omer Susli, fostul proprietar al reţelei de bricolaj Praktiker în România, a deschis în noiembrie 2018 primul magazin din reţeaua de mobilă şi decoraţiuni de interior Homelux. De atunci reţeaua s-a extins, fiind cel mai nou pariu al omului de afaceri de origine turcă, cu o vastă experienţă în mediul de business autohton. Astfel, el a pariat de-a lungul anilor şi pe industria fibrelor textile şi pe cea a materialelor de construcţii. Are totodată şi businessuri conexe în imobiliare, după cum spune chiar el.
    „Banii încasaţi (din tranzacţia cu Kingfisher pentru magazinele Praktiker în România – n.red.) au mers către retail din nou şi către imobiliare. Revenirea în retail a fost o mişcare normală dat fiind că e greu să dezvolţi experienţă într-un domeniu şi apoi să o iei de la zero în altul. Eu în retail eram deja profesionist”, spune el. În cazul fiecărei tranzacţii – indiferent de domeniu – vânzătorul are clauză în contract că nu poate reveni în industria din care a plecat timp de câţiva ani. Mai exact, în cazul lui Susli, el nu putea reveni în bricolaj, dar în alte segmente de retail da.
    Omer Susli spune că în domeniul bricolajului – de unde a ieşit odată cu vânzarea Praktiker – ar mai fi loc de business dat fiind că piaţa nu e saturată, iar românii sunt „meseriaşi”, mai exact le place să lucreze în sau pe lângă propria casă. Plus că România se află pe primul loc în UE în ceea ce priveşte ponderea din populaţie care locuieşte în casă proprie mai degrabă decât cu chirie, arată o statistică a Eurostat. Românii preferă să fie proprietari, doar 4% din populaţie stă cu chirie. În Germania ponderea e 50-50%, conform aceleiaşi surse.
    „În 2021 o să mai adaug şi alte domenii în portofoliu”, spune Susli, fără a oferi detalii.
    „Întotdeauna am avut un portofoliu diversificat, deşi am predilecţie către retail şi industrie. Am şi afaceri imobiliare şi o fabrică de fibre textile şi sunt activ şi în alte sectoare.”
    Împreună cu omul de afaceri Ionuţ Dumitrescu, Omer Susli deţine clădirea de birouri Bucharest Corporate Center din zona Victoriei din Capitală. Cei doi au cumpărat-o în schimbul sumei de 17,5 milioane de euro, de la One United. Totodată, antreprenorul deţine fabrica Romtextil din Constanţa, înfiinţată în 1993, care produce fibre, textile industriale şi saci de dimensiuni mari. Peste 60% din producţie merge la export în Uniunea Europeană.
    Prin Tempo Invest, firmă înfiinţată în anul 2003, Omer Susli are camioane specializate în transportul de ciment, printre clienţi numărându-se irlandezii de la CRH, care folosesc 85 din camioanele Tempo Invest. În total, are peste 100 de camioane. Travel Tips este agenţia de turism deţinută de Omer Susli care se adresează oamenilor de afaceri şi companiilor.

    Constantin Duluţe
    Ce a fondat: Agricost (cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România după suprafaţa cultivată), domeniile Avereşti (vin), imobiliare, agricultură
    Ce a vândut: Agricost
    Cui a vândut: arabilor de la Al Dahra, un grup din agricultură cu sediul în Abu Dhabi
    Cât a încasat: >200 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2018
    Constantin Duluţe, unul dintre cei mai putenici antreprenori români, cunoscut pentru afacerile în domeniul agricol, investeşte în continuare în sectorul pe care îl cunoaşte, dar şi în imobiliare şi vin. Banii provin din tranzacţia pe care el a încheiat-o în 2018. Mai exact, arabii de la Al Dahra, un grup cu sediul în Abu Dhabi şi cu afaceri în agricultură, au plătit peste 200 de milioane de euro pentru Agricost, cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase din România după suprafaţa cultivată.
    Acum, omul de afaceri continuă să parieze pe businessul românesc. „Eu cred că cine poate trebuie să facă investiţii în criză, cine are posibilitatea, bineînţeles. Trebuie să ne folosim experienţa pentru ceva util tuturor. E doar o criză, totul se va rezolva şi va trece dacă suntem sănătoşi. Eu toţi banii încasaţi îi investesc tot în România, nu plec nicăieri”, spune Constantin Duluţe.
    Astfel, antreprenorul a cumpărat 300 de hectare de teren agricol la Bârlad şi se întoarce în domeniul pe care îl ştie cel mai bine. Nu e însă singurul sector în care îşi investeşte banii.
    „Am început să investesc în vin în 2007 ca un hobby, dar între timp am dezvoltat şi am ajuns la 750 de hectare de viţă de vie. Am investit deja 25 de milioane de euro în industria vinului, iar acum avem în construcţie o cramă nouă cu centru de vinificaţie, pe care sper să o terminăm până la anul.” Este vorba de o investiţie de încă 8 mil. euro. Mai mult, omul de afaceri a mai cumpărat, cu aproape 50 mil. euro, şi la Iaşi un teren de 27 de hectare pentru a construi un proiect imobiliar, pentru care are studiu de fezabilitate.

    „Acum aşteptăm să vedem ce va urma pentru a decide ce facem acolo. Nu mă voi opri din investit, doar mă voi adapta.”

    Sacha Dragic

    Ce a fondat: Superbet (cel mai mare jucător de pe piaţa pariurilor sportive)
    Ce a vândut: pachet minoritar
    Cui a vândut: fondului american de investiţii Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri din lume
    Cât a încasat: 175 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2019
    În primăvara anului trecut, fondul american de investiţii Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri din lume, care administrează active de peste 500 de miliarde de dolari, a intrat în acţionariatul grupului Superbet, cel mai mare jucător de pe piaţa de pariuri sportive şi gaming din România. Gigantul a preluat un pachet minoritar de acţiuni în cadrul Superbet în urma unei investiţii de 175 mil. euro. Investiţia a fost făcută de către Blackstone Tactical Opportunities (BTO), parte a grupului Blackstone.
    Fondatorul Sacha Dragic a rămas în business ca acţionar majoritar. Antreprenorul este în continuare implicat în afacerea Superbet, dar după tranzacţie s-a implicat şi în organizarea celei mai mari întâlniri de şah care s-a desfăşurat vreodată în România. Cei mai buni şahişti ai lumii au venit în noiembrie 2019 la Bucureşti la penultima etapă din Grand Chess Tour, un turneu mondial de şah, înfiinţat de celebrul şahist rus Garry Kasparov.
    Totodată, el este unul dintre cei care au pus bazele fondului de investiţii – Mozaik Investment, alături de Vlad Buşilă – cofondator al Capital Partners (actualmente BT Capital Partners) – şi de Roland Haas, un bancher de investiţii cu experienţă de trei decenii în industrie. Fondul a făcut anul trecut prima tranzacţie, cumpărând un pachet minoritar în cadrul reţelei de cafenele 5 to go.

    familia Bărbuţ
    Ce a fondat: AdePlast (unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor de construcţii, cu 11 fabrici)
    Ce a vândut: tot businessul
    Cui a vândut: grupului elveţian Sika
    Cât a încasat: 100 mil. euro (conform estimărilor)
    Când a vândut: 2019

    Familia Bărbuţ a vândut anul trecut businessul AdePlast, fondat de antreprenorul Marcel Bărbuţ, care s-a stins din viaţă acum mai bine de un an. Astfel, elveţienii de la Sika au plătit circa 100 de milioane de euro pe AdePlast, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa materialelor de construcţii. AdePlast produce mortare, polistiren şi vopsele în cele 11 fabrici pe care le are la Ploieşti, Oradea, Roman şi Craiova.
    Iulia-Ramona Bărbuţ, cei patru fii – Alexander Michael Bărbuţ, Thomas Bărbuţ, Marcel Bărbuţ, Eduard-Mario Bărbuţ – şi Cristina Paveliuc – partenera de viaţă a fondatorului AdePlast – sunt moştenitorii businessului şi cei care l-au vândut.
    Nu există însă date despre ce planuri au cu banii încasaţi, Marcel Bărbuţ Jr afirmând că nu doreşte să dezvăluie informaţii. Din datele existente în piaţă moştenitorii pariază pe sectorul imobiliar.

    Ovidiu Buluc

    Ce a fondat: distribuitorul farma Farmexim şi lanţul de farmacii HelpNet
    Ce a vândut: tot businessul
    Cui a vândut: grupului german Phoenix
    Cât a încasat: 100 mil. euro (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2018

    Omul de afaceri Ovidiu Buluc, cunoscut pentru că a construit şi vândut unul dintre cele mai puternice businessuri din farma, grupul Farmexim (distribuţie şi retail), intenţiona să investească în industria vinului şi imobiliare, conform celor mai recente date. Nu există informaţii dacă el a finalizat investiţiile.
    În 2018 omul de afaceri a vândut businessul construit în ultimele două decenii pentru circa 100 de milioane de euro, iar apoi se uitat către alte domenii. Buluc a discutat cu mai multe crame locale, printre care şi Vinarte şi Serve, conform surselor din piaţă de la momentul acela.
    Buluc nu a finalizat negocierile acestea, însă este interesat de vin, putând intra în domeniu atât prin achiziţia unui pachet de acţiuni, cât şi prin preluarea unui business 100%.Antreprenorul Ovidiu Buluc a pus bazele Farmexim, prima companie de import de medicamente, în 1990. El este absolvent al Facultăţii de Comerţ Exterior din cadrul ASE. Şi-a început activitatea în 1968 în comerţul exterior, iar între 1980 şi 1990 a fost şeful serviciului din cadrul Uzinexport.

    Mihai Marcu

    Ce a fondat: operatorul de servicii medicale private Medlife (înfiinţat de mama sa, Mihaela Marcu), afaceri în turism şi yachting
    Ce a vândut: pachet de acţiuni la MedLife (dintre care o vânzare a avut loc chiar recent)
    Cui a vândut: mai multor cumpărători, o parte pe Bursa de la Bucureşti
    Cât a încasat: N/A
    Când a vândut: treptat, cel mai recent în martie 2020, un pachet de acţiuni

    Mihai Marcu, directorul general al furnizorului de servicii medicale private MedLife, şi Nicolae Marcu, fratele acestuia şi unul dintre acţionarii companiei, au vândut la începutul lunii martie 450.000 de acţiuni MedLife pentru aproximativ 16,6 milioane de lei (3,5 mil. euro). Ei rămân însă acţionari în business.
    Aceasta este cea mai recentă vânzare de titluri a lui Mihai Marcu, antreprenor care are afaceri adiacente în domeniul turismului – un complex turistic în Deltă şi un altul în Transilvania – şi în domeniul yachtingului – o şcoală de profil şi Marina LifeHarbour Limanu, una dintre cele mai mari marine private din România.
    „Cea mai importantă valoare deţinută de familie în calitate de investitor este şi va rămâne MedLife. Restul investiţiilor nu sunt deloc o prioritate pentru noi până la finalizarea crizei generate de pandemia de COVID 19”, spune Mihai Marcu.

    Drumul antreprenorilor care au reuşit să vândă chiar înainte de criza curentă a fost pavat de alte tranzacţii
    Oamenii de afaceri români nu au reuşit să se ţină departe de business şi au revenit în joc în decurs de câteva luni sau maximum un an de la momentul în care au vândut propriile companii. Cu banii încasaţi, ei s-au întors în antreprenoriat, unde au decis să parieze pe afaceri în industrii conexe celor iniţiale, în domenii legate de propriile pasiuni sau în sectoare aflate pe val la momentul investiţiilor.
    „Am spirit antreprenorial şi de aceea mă întorc din nou, de fiecare dată, în business. Cred că satisfacţia dată de muncă este a doua după cea dată de dragoste. La un moment dat nu mai lucrezi pentru bani“, spunea anterior Florentin Banu, antreprenorul cunoscut pentru că a creionat şi dezvoltat napolitanele Joe şi supermarketurile Artima (acum Carrefour Market). Pe ambele le-a vândut unor giganţi străini şi a luat-o de la capăt, cel mai recent în producţia industrială, unde a făcut iar o tranzacţie. Banu afirma anterior că nu se va opri aici.
    Puţini sunt antreprenorii care i-au urmat modelul lui Florentin Banu, care în decurs de aproape 30 de ani s-a aventurat în trei domenii diferite – producţie de alimente, retail şi producţie industrială. Cei mai mulţi s-au întors la prima dragoste, mai exact la domeniul cu care au pornit la drum şi de unde au făcut exit. Chiar dacă nu au replicat primele afaceri – de multe ori pentru că le era interzis prin clauzele contractuale să revină în domeniu în următorii 3-5 ani – antreprenorii români au găsit noi nişe ale aceloraşi sectoare. Industria alimentară e variată, la fel şi retailul sau sectorul medical, două domenii vaste şi complexe. Şi nu sunt singurele exemple.
    Ce au făcut antreprenorii români cu banii? Au dezvoltat fabrici – în România, dar şi în Indonezia -, au pariat pe turism şi viticultură, au ridicat clădiri de birouri, proiecte rezidenţiale şi industriale sau au investit în IT. „Câte bordeie, atâtea obiceie”, vorba zicalei.
    De ce au făcut asta?
    Pentru că aveau know-how-ul necesar, aveau reţeaua de contacte şi, bineînţeles, aveau şi banii să pornească la drum.
    Ah, şi pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Nici măcar în business.

    Liviu Drăgan

    Ce a fondat: Total Soft (una dintre cele mai mari companii de software locale), Druid (inteligenţă artificială)
    Ce a vândut: Total Soft
    Cui a vândut: Logo Software Investment (Turcia)
    Cât a încasat: 30 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2016

    Liviu Dan Drăgan, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali din IT, a înfiinţat TotalSoft – unul dintre cei mai mari producători locali de software – în 1994. Mai bine de două decenii mai târziu, în 2016, compania fost vândută în totalitate grupului turcesc Logo, într-o tranzacţie de circa 30 de milioane de euro. Antreprenorul era atunci acţionar minoritar după ce anterior cedase controlul fondului elen Global Finance.
    După exit, omul de afaceri nu a stat mult departe de business şi de domeniul tehnologiei, fondând un start-up – Druid – specializat pe dezvoltarea de soluţii de inteligenţă artificială.
    „Am revenit în zona de tehnologie din trei motive. În primul rând pentru că eu cunosc piaţa şi potenţialii clienţi, iar ca urmare a activităţii mele în business am strâns capital de încredere. În al doilea rând, aveam acces la competenţe şi la resurse şi ştiam valoarea lor. Nu în ultimul rând, eu cred că în business e bine să faci ce te pricepi”, spune antreprenorul.
    Start-up-ul românesc de tehnologie Druid, specializat în dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi (chatbot), a primit la finalul anului trecut cea de-a treia finanţare, în valoare de 1,1 mil. euro, de data aceasta banii venind de la fondul de investiţii Early Game Ventures (EGV), plus alţi doi investitori privaţi. Astfel, de la înfiinţarea sa în februarie 2018 şi până în prezent, Druid a atras în total investiţii de 2,7 mil. euro, start-up-ul fondat de antreprenorul local Liviu Drăgan fiind evaluat în prezent la circa 8 milioane euro.

    „Am trecut de la business de ERP la inteligenţă artificială. Dacă ar fi să fac un al treilea pariu în business, tot către tehnologie aş merge”, adaugă Liviu Drăgan.

    Levente Bara
    Ce a fondat: producătorul de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Grup, Transilvania Nuts (procesator de nuci), o fabrică de condimente în Indonezia
    Ce a vândut: Supremia
    Cui a vândut: grupului francez Solina
    Cât a încasat: 30-40 mil. euro conform estimărilor (unde nu era singurul vânzător)
    Când a vândut: 2017

    În primăvara lui 2017 antreprenorul Levente Bara anunţa că a ajuns la o înţelegere cu grupul francez Solina pentru vânzarea producătorului de ingrediente pentru industria alimentară şi de condimente Supremia Grup. Exitul survenea la 16 ani după ce el a fondase businessul. La scurtă vreme după, Levente Bara paria pe o altă afacere locală din industria alimentară, mai exact alături de un partener se orienta către o fabrică de produse din miez de nucă. Între timp, Transilvania Nuts, procesatorul de miez de nucă controlat de Levente Bara şi Alexandru Chiric, a deschis în 2019 o nouă fabrică, în localitatea Ciugud din judeţul Alba. Această unitate de producţie realizează nucă bio, batoane pe bază de fructe cu miez de nucă sau ulei de nucă, după o investiţie de 4,2 milioane de euro din fonduri proprii şi europene. Acestea nu sunt însă singurele businessuri ale antreprenorului.
    „În 2007 – mult înainte să vând Supremia – am investit într-un restaurant în Alba Iulia, într-o vreme în care nu prea erau localuri în oraş. A fost un restaurant de patru stele pe care l-am făcut mai degrabă pentru firmă, pentru că aveam mulţi străini care veneau la noi atunci. L-am vândut însă anul trecut pentru că acum stau jumătate din an în SUA şi nu aveam timp să mă ocup.” El a păstrat însă o fabrică de condimente în Indonezia, Natural Java Spice. Fabrica a deschis-o în 2013, ca furnizor de materie primă pentru Supremia, ea realizând doar condimente şi doar de origine Indonezia.
    „Sunt cel mai mare investitor român din această ţară. Când am vândut businessul Supremia nu am vrut să vând şi această fabrică. Noi acum lucrăm cu unii dintre cei mai mari jucători din lume, avem birouri în SUA şi Germania (pentru toată Europa), unde distribuim noi direct, iar apoi lucrăm în rest prin parteneri.”
    Compania se află pe o curbă ascendentă, e încă în dezvoltare, deci nu se pune problema ca antreprenorul să o vândă acum, după cum spune chiar el. La maturitate însă da, pentru că totul este de vânzare.
    „Eu mai sunt acţionar cu 50% şi în Transilvania Nuts (procesator de miez de nucă ce realizează şi batoane pe bază de fructe – n.red.) şi am şi un portofoliu consistent în imobiliare în România şi în Chicago, SUA. Îmi împart timpul între SUA, România şi Indonezia, am un portofoliu de business diversificat”, spune Levente Bara.

    Cristian Constantinescu
    Ce a fondat: Noriel (activ în retailul, producţia şi distribuţia de jucării) şi Nala (retail de cosmetice)
    Ce a vândut: Noriel
    Cui a vândut: Enterprise Investors (în tranşe, ultima dată către Enterprise Investors)
    Cât a încasat:
    24 mil. euro
    (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2016
    Antreprenorul Cristian Constantinescu şi familia sa au vândut Noriel – un grup cu activităţi în producţia, retailul şi distribuţia de jucării – în primăvara lui 2016 fondului de investiţii Enterprise Investors. La momentul acela antreprenorii au făcut exit, deţinând un pachet majoritar de acţiuni. Ei vânduseră anterior un pachet de acţiuni unui alt fond, Axxess Capital. Acesta a ieşit şi el din businessul Noriel în 2016.
    Un mai târziu a apărut pe piaţă brandul de cosmetice Nala, fondat de Cristian Constantinescu. Primul magazin a fost deschis în septembrie 2017, iar în prezent sunt aproape 30 de unităţi în principalele oraşe ale ţării.

    „A fost o decizie strategică să merg către retailul de cosmetice.

    Există o serie de criterii pe care le-am analizat atunci când am decis să intru pe o piaţă nouă şi abia apoi am făcut pasul acesta.
    Eu am învăţat că sunt necesare trei lucruri atunci când intri în business – network (reţea de cunoştinţe – n.red.), capital şi know-how. Dacă le ai pe toate trei, ai şanse mari să reuşeşti. Dacă ai doar două, şansele scad la 50%, iar dacă ai doar unu din trei, atunci şansele de reuşită scad dramatic”, spune omul de afaceri.

    Raul Ciurtin
    Ce a fondat: Albalact (a preluat şi dezvoltat businessul), Prefera Food, afaceri imobiliare
    Ce a vândut: întreaga participaţie în Albalact
    Cui a vândut: gigantului francez Lactalis
    Cât a încasat: 70 mil. euro
    Când a vândut: 2016

    Raul Ciurtin este unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria alimentară, de numele său fiind legat cel mai mare producător de lactate din România, Albalact. A preluat conducerea Albalact în 1999, renunţând la meseria de medic şi a trebuit să înveţe repede cum să redreseze o companie falimentară. A dus Albalact la afaceri de peste 100 de milioane de euro şi pe primul loc în industria de lactate, iar în 2016 a vândut compania gigantului francez Lactalis.
    Apoi, nu a renunţat la producţie, ci a dezvoltat Prefera Foods, pe care l-a transformat într-unul dintre cei mai mari jucători din producţia de conserve, investind totodată în branduri precum „Capricii şi Delicii“ sau „de Azi“.

    „Statul ar trebui să sprijine producţia locală – care s-a dovedit atât de importantă -, iar acest lucru se poate întâmpla dacă asigură într-un fel foarte uşor accesul la credite prin oferirea de garanţii”,
    afirmă Ciurtin, care ilustrează astfel importanţa producţiei autohtone în special în această perioadă marcată de pandemia de Covid-19.
    Totodată, omul de afaceri a mai pariat şi pe sectorul imobiliarelor şi pe producţia de vin. „Am investit în afacerea unui prieten“, spunea Ciurtin acum trei ani despre decizia de a intra în viticultură.

     

    Vasile Armenean
    Ce a fondat: Betty Ice
    Ce a vândut: tot businessul
    Cui a vândut: gigantului anglo-olandez Unilever
    Cât a încasat: 80 mil. euro
    Când a vândut: 2017
    Vasile Armenean, fondatorul companiei Betty Ice, a adus din Austria ideile de afaceri şi reţetele care l-au ajutat să creeze în circa două decenii unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de îngheţată din România. Businessul a fost vândut acum circa trei ani gigantului Unilever într-o tranzacţie de circa 80 mil. euro.
    Acum, omul de afaceri are investiţii imobiliare, în mai multe sectoare – rezidenţial, birouri şi parcuri industriale. El are totodată şi alte pariuri pe aceeaşi industrie pe care o cunoaşte – industria alimentară.
    „Am investit o parte din banii încasaţi (de la Unilever – n.red.) în domeniul imobiliar, dar o parte s-au îndreptat către domeniul alimentar pe care îl cunosc. Nu am investit pe bursă, ci direct în afacerile unor antreprenori pe care vreau să îi susţin astfel în dezvoltare”, spune Vasile Armenean, omul de afaceri care în 2017 pe final de an a vândut producătorul de îngheţată Betty Ice din Suceava gigantului anglo-olandez.
    Antreprenorul afirmă acum că nu e exclus să revină cu o investiţie de la zero în domeniul alimentar – altul decât cel de îngheţată – date fiind condiţiile din piaţă în contextul pandemiei de COVID-19.
    „Nu e exclus nimic, se schimbă jocul din business şi eu sunt deschis oportunităţilor. Pot fi şi alte domenii nu doar alimentar, dacă apar şanse”, spune el, fără a oferi momentan alte informaţii.
    La 17 ani, Armenean a decis să părăsească România şi să se stabilească în Austria, pe care o considera ţara cu cele mai multe oportunităţi. Soarta însă i-a pregătit un alt drum, mai încurcat, şi o altă destinaţie.
    A fost nevoie de vreo doi ani şi două încercări nereuşite pentru ca până la urmă să ajungă în Linz, Austria. Acolo, Armenean a intrat pentru prima dată în contact cu industria îngheţatei, pentru ca, mai târziu, să decidă să pornească pe propriul drum în mediul de afaceri românesc de la începutul anilor ’90, în acelaşi sector de activitate.

    Wargha Enayati

    Ce a fondat: Regina Maria, alte afaceri în domeniul medical
    Ce a vândut: 100%
    Cui a vândut: Mid Europa Partners
    Cât a încasat: 100 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2015

    Medicul Wargha Enayati, cunoscut în special pentru că a dezvoltat şi apoi a vândut reţeaua de sănătate privată Regina Maria fondului de investiţii Mid Europa Partners, pariază în continuare pe acelaşi domeniu. „Am investit în mai multe sectoare ale domeniului medical. Am investit în comunicare medicală, în organizare de evenimente în domeniu. Am pariat pe Medijobs – platformă pentru recrutare medicală – şi Docbook – o platformă prin intermediul căreia utilizatorii îşi pot face programări la doctor -, ambele afaceri care au atras apoi şi alţi investitori. Am dezvoltat împreună cu alţi patru antreprenori un mic fond de investiţii – Cleverage – şi investim în start-upuri în domeniul medical”, povesteşte antreprenorul.
    El mai menţionează şi Intermedicas (un business în domeniul serviciilor medicale care intermediază accesul pacienţilor la o a doua opinie medicală) şi Enayati Medical City (un proiect medical de câteva zeci de milioane de euro).

    „Totul este în domeniul medical. Am şi investiţii imobiliare, dar doar ca sprijin pentru celelalte afaceri”, spune Wargha Enayati.

    Pentru medicul cardiolog pariul cel mai mare este Enayati Medical City, proiectul greenfield de 60 mil. euro din Bucureşti, ce urmează să fie deschis în ianuarie 2021. El a început construcţia proiectului Enayati Medical City la jumătatea anului 2018, alături de italienii de la Monza pentru partea de spital de oncologie, iar pe terenul de 35.000 mp din Bucureşti sunt în construcţie o unitate de îngrijire medicală, un centru pentru vârstnici şi un spital oncologic.

    Radu Georgescu
    Ce a fondat: mai multe businessuri de tehnologie – RAV, Avangate, Vector Watch
    Ce a vândut: cel mai recent, a vândut alături de Andrei Pitiş şi alţi acţionari activele Vector Watch
    Cui a vândut: FitBit
    Cât a încasat: 15 mil. euro (toată tranzacţia)
    Când a vândut: 2016

    Omul de afaceri Radu Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din IT-ul românesc, fiind totodată unul dintre primii care a reuşit să facă tranzacţii majore încă de acum mai bine de un deceniu.
    Radu Georgescu a înfiinţat în 1992, împreună cu alţi parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piaţă antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari. De atunci, industria IT din România s-a dezvoltat continuu.
    După vânzare Georgescu a continuat să dezvolte businessuri de tehnologie. Astfel, în 2010 antreprenorul român a făcut al doilea exit prin vânzarea procesatorului de plăţi online ePayment grupului sud-african Naspers, iar în 2013 pe cel de-al treilea: vânzarea companiei de IT Avangate unui fond de investiţii cu active de 7 mld. dolari din Silicon Valley. A urmat şi al patrulea exit, în 2014, când Modulo Consulting, un integrator local de soluţii IT pentru operatori de comunicaţii, a cumpărat businessul Axigen – un software care permite companiilor să-şi creeze propriul server de mesagerie electronică (e-mail). Unul dintre cele mai recente exituri ale sale a fost cel din 2016, când gigantul Fibit a plătit 15 mil. euro pentru activele Vector Watch. Au vândut atunci, alături de Radu Georgescu, Andrei Pitiş şi mai mulţi antreprenori.
    Antreprenorul român nu s-a oprit însă aici, continuând să investească şi în alte business-uri de tehnologie prin intermediul fondului de investiţii Gecad Ventures. Totodată, el s-a alăturat şi unor investiţii făcute de Early Game Ventures, un fond de investiţii condus de Dan Călugăreanu, Cristian Munteanu şi Radu Stoicoviciu. Astfel, acum el este cel mai des în poziţia de investitor.

    Notă: acesta nu este un clasament şi nici nu este o analiză exhaustivă, în ultimii ani numărul de antreprenori care şi-au vândut businessul către investitori strategici sau financiari fiind foarte mare.

  • Cât timp salariile creşteau nimeni nu prea se uita la preţul plătit şi la ce servicii primea. Acum situaţia se va schimba radical

    Companiile, în special multinaţionalele, au început să facă noi angajări, iar companiile româneşti au prins curaj şi au mărit cererea de forţă de muncă.
    Dacă ne uităm la datele statistice, salariul minim a crescut cu 120%, iar salariul mediu s-a dublat, de la 1.500 de lei la peste 3.000 de lei net, adică 650 de euro.
    Cei din IT s-au trezit într-o piaţă în care cererea de programatori a explodat, iar salariile au crescut de la 800-900 de euro la 1.700-2.000 de euro, dacă nu chiar mai mult.
    Pentru cei din această industrie, ofertele curgeau ca pe bandă rulantă, iar pachetele salariale se îmbunătăţeau în consecinţă.
    Şi nu au fost singurii care au beneficiat de acest trend.
    Înainte de criza COVID-19, adică de martie 2020, economia României avea un deficit de 1-2 milioane de oameni, iar companiile erau disperate să găsească noi angajaţi.
    Acum situaţia s-a schimbat radical; căderea economică din T2, estimată între 30 şi 50%, mai rău ca în război, va aduce pe piaţă peste 2 milioane de şomeri, o situaţie pe care România nu a mai avut-o de aproape 30 de ani.
    Această situaţie va lovi pe toată lumea, niciun sector nu va rămâne neatins, chiar şi pentru cei din industria IT, unde vor urma revizuiri de organigrame şi plafonarea salariilor şi beneficiilor. Cererea pentru softişti şi programatori va rămâne, dar nu va mai fi atât de puternică, iar companiile nu vor mai arunca cu bani, ci dimpotrivă.
    Când salariile creşteau, România având cea mai mare creştere procentuală din Europa, telefoanele din partea altor companii sunau şi nimeni nu-şi punea problema la preţurilor şi serviciilor pe care le plăteau.
    Din 2016, preţurile au început să crească mai vizibil, dar inflaţia era extrem de mică şi nimeni nu-şi bătea capul, mai ales în contextul în care cursul leu-euro era stabil, iar dobânzile la creditele în lei au scăzut de la 6% la sub 1%, ceea ce într-o rată lunară se vedea extrem de bine.
    Mulţi şi-au îndreptat cardurile către haine şi produse de firmă, pentru că salariile creşteau, iar băncile dădeau împrumuturi pe bandă rulantă. City-break-urile deveniseră ceva normal, iar o excursie în Grecia, unde-şi permitea toată lumea, nu mai era de ajuns. Maşinile se schimbau mai des având în vedere ofertele dealerilor, iar cererea pentru apartamente noi creştea, chiar dacă preţurile se majorau şi ele. Atâta timp cât băncile dădeau credite ipotecare cu avansuri mici, preţul apartamentelor putea să crească.
    Toată lumea din oraşele mari cu putere economică, cu investitori, în special străini, începea să o ducă bine.
    Plus că piaţa externă a forţei de muncă era extrem de deschisă, cu oferte de job de peste tot.
    La începutul acestui an erau peste 1 milion de oferte de la companii din afară pe site-urile de recrutare din România.
    Nimeni nu a anticipat ce a venit de la mijlocul lunii martie, cu o închidere economică aproape a tuturor businessurilor din cauza răspândirii acestui virus nenorocit.
    Nimeni nu a fost pregătit pentru aşa ceva, iar ce va fi în următoarele luni pe piaţa muncii generaţiile actuale nu au mai experimentat.
    Creşterea salariilor s-a oprit, urmează chiar scăderea lor pentru companiile care nu vor putea să facă faţă prăbuşirii economice şi lipsei clienţilor.
    Dacă vei mai avea un job, chiar şi cu un venit redus, poţi să fii norocos.
    Odată ce veniturile vor scădea, indiferent sub ce formă, toată lumea va reîncepe să se uite la preţuri, la costul unui coş dintr-un supermarket, la cât costă o maşină şi întreţinerea ei (preţurile din service explodaseră pur şi simplu), la cât costă o vacanţă cât mai aproape de casă şi dacă se poate la cel mai bun preţ, hainele de brand s-ar putea să nu mai fie o necesitate, cel puţin acum.
    Cei care voiau să-şi cumpere un apartament se vor uita după discounturi mari, vor avea răbdare să testeze nervii dezvoltatorilor, iar dacă preţurile nu vor coborî la nivelul aşteptat, nu vor cumpăra.
    Mulţi se vor gândi să mai economisească nişte bani pentru că nu se ştie cum va fi această criză, dacă va lua forma literei V, varianta cea mai fericită, sau va fi un W pe o perioadă mai lungă de timp.
    Multe preţuri se vor reseta, iar discounturile vor fi la ordinea zilei pentru că va fi o luptă cruntă pentru cash.
    Va urma o luptă de supravieţuire pentru toată lumea.

  • Oglinda fitnessului: cum arată aparatele de gimnastică desprinse parcă din scenarii SF

    Pentru această categorie de oameni există de multă vreme materiale video cu exerciţii ori joculeţe dedicate pentru consolele de gaming. Unul dintre cele mai recente produse destinate lor, scrie CNN, este Forme, un sistem proiectat de designerul şi întreprinzătorul elveţian Yves Behar şi care seamănă cu o oglindă şi se montează pe perete. Forme este prevăzut cu două braţe care se pot folosi pentru exerciţii şi se strâng când nu este nevoie de ele, iar ecranul-oglindă poate afişa tot felul de exerciţii ca şi cum ar fi prezentate de un antrenor personal. Sistemul foloseşte algoritmi de învăţare automată pentru a monitoriza progresul utilizatorului şi a-i oferi acestuia sugestii de îmbunătăţire a performanţelor.

  • Atunci când nu ajută sectorul medical pe cât poate, industria modei se ocupă de ceea ce ştie ea mai bine: colecţiile vestimentare

    Casa Fendi, spre exemplu, a colaborat cu artistul californian Joshua Vides pentru o colecţie din presezonul de toamnă 2020, scrie Wall Street Journal. Articolele vestimentare şi de încălţăminte au fost create de Fendi, în timp ce artistul s-a ocupat de decorarea lor în stilul său caracteristic alb-negru, astfel încât cei care le poartă par nişte simeze ambulante pentru desenele acestuia. 

  • Mihaela Lucica Popa, CEC Bank: „Trebuie să ştii cine eşti şi ce vrei, să fii deschis la nou”

    Mihaela Popa spune că printre cele mai importante realizări profesionale pe care le-a avut recent alături de echipa CEC Bank se numără optimizarea activităţii şi repoziţionarea băncii ca partener al economiei României, oglindite în profitul estimat pentru 2019, de peste 400 de milioane de lei, precum şi veniturile tranzacţionale şi creşterea volumului de credite acordate clienţilor persoane juridice, zonă pe care o coordonează din funcţia actuală. Pentru anul în curs, unul dintre principalele sale obiective este consolidarea CEC Bank pe piaţa bancară din România, „scopul nostru fiind să urcăm în top 5 cele mai mari bănci”, prin prisma unui „business plan cu indicatori clari” – care a stat, de altfel, la baza aprobării unei capitalizări de 940 de milioane de lei primite de CEC Bank în toamna anului trecut, prin aportul acţionarului statul român, în condiţii de piaţă şi cu acordul Comisiei Europene. „În 2020 CEC Bank va continua să crească organic, prin creşterea portofoliului de finanţări acordate economiei reale. De asemenea, vom demara o serie de investiţii în tehnologie care ne vor permite să deservim clienţii români de pretutindeni. Suntem deja prezenţi în ţară cu cea mai extinsă reţea, de peste 1.000 de sucursale, însă avem în vedere oferirea de servicii la distanţă, către românii din diaspora”, adaugă Mihaela Popa. Despre impactul pe care femeile îl au în mediul de business local, ea spune că „femeile pot face performanţă în România, iar egalitatea de şanse nu este doar un mit”.

    Profilul Mihaelei Lucica Popa a apărut în anuarul 105 Cele mai puternice femei din  business.

  • Primăvara la distanţă: câţiva fermieri reuşesc să aducă animalele în casele tuturor

    Marfield Farm, Walby Farm Park, National Forest Adventure Farm ori Folly Farm transmit în direct ultimele noutăţi despre oile sau caprele lor. Se pot vedea atât animale adulte, cât şi miei şi iezi zburdând, scrie The Guardian. Peste ocean, ferme de păsări cum ar fi Flying Skunk Farm transmit imagini cu găini, cocoşi şi pui, iar cei interesaţi pot să şi discute pe chat, de unde pot afla cum le cheamă pe „vedetele” care apar în imagini. Altă fermă, Coop Farm, le permite celor care urmăresc orătăniile online să le şi hrănească ocazional. 

  • Cum se reprofilează costumierii de la Hollywood după ce au rămas fără obiectul muncii


    Aceştia s-au aliat cu scenografi, cusători şi persoane specializate în tăiatul materialelor textile care lucrau pentru industria cinematografică sau în teatre pentru a confecţiona măşti pentru personalul medical şi pentru public, scrie LA Times. La Los Angeles aceştia au reuşit deja să confecţioneze câteva mii de măşti şi colaborează cu filiala din oraş a Universităţii din California pentru a îmbunătăţi gradul de protecţie al măştilor. Un astfel de grup este condus de costumierul Nickolaus Brown, căruia i-a venit ideea de reprofilare după ce a aflat de lipsa de materiale de protecţie de la sora sa, asistentă medicală.
    Un alt grup, care şi-a ales numele de Masked Crusaders, are ca membri cusători, curieri care aleargă să facă rost de materiale şi voluntari care adună donaţii în bani şi materiale necesare şi este condus de scenografa Lauren Oppelt. Măştile confecţionate de aceste grupuri nu sunt folosite ca atare în prima linie, neoferind gradul de protecţie necesară. Ele sunt însă acceptate de o parte din personalul medical ca rezervă în caz de nevoie sau pentru a acoperi măştile medicale cu grad maxim de protecţie care se poate să fie nevoie să fie refolosite din cauza crizei de astfel de articole.