BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Cum a reuşit o antreprenoare să transforme desenele copiilor ei într-un business

    Elena Selegean are doi copii, iar în urmă cu aproximativ trei ani a observat că programul clasic de lucru la birou nu mai era potrivit pentru noul ei stil de viaţă. Lucrase vreme de zece ani în domeniul resurselor umane, în consultanţă şi sistemul bancar, având la bază studii în sociologie şi psihologie. Dar le-a dat pe toate pe două dorinţe: de a-şi folosi mai mult partea creativă şi de a avea mai multă flexibilitate în program.
    „Peste aceste nevoi, s-a suprapus dorinţa de a face ceva dedicat copiilor. Am realizat repede că nu vreau să fac doar haine pentru copii, ci să le ofer şi o experienţă, o ocazie de a se exprima şi a descoperi. Am ales să fac hăinuţe pe care să le coloreze aşa cum vor, să le transforme din bluze în rochii, să le spună care-i mâna stângă şi care-i dreapta sau haine care au nevoie de o mână jucăuşă pentru a face cu ochiul. De asemenea, mi-am propus să le fac cunoştinţă, prin intermediul hainelor, cu artişti, aşa că l-au cunoscut pe Pablo (Picasso), pe Mark (Rothko) şi urmează Vincent (van Gogh).”
    În atelierul ei din Bucureşti, Elena Selegean nu are limite când vine vorba de imaginaţie, aşa că născoceşte idei care să convingă deopotrivă părinţii şi copiii să le adauge în garderobă. Clienţii sunt, în cea mai mare parte, părinţi tineri, activi, cu venituri peste medie, care aleg să se exprime prin hainele pe care le poartă atât ei, cât şi copiii lor. Elena lucrează în serii mici şi vine cu ceva inedit în fiecare colecţie. „Preţurile sunt cuprinse între 70 şi 180 de lei. Obiectivul meu este să le ţin într-o zonă accesibilă şi să le setez din start corect, atât pentru clienţi, cât şi pentru business. Fac un efort la nivel de afacere, pentru că ştiu prea bine care sunt durata de viaţă a hainelor pentru copii şi multitudinea capriciilor vestimentare la vârsta de cinci ani.”
    Elena Selegean a investit 10.000 de euro (aproape 50.000 de lei) din resursele familiei până când a creat Miss H şi a pus-o pe roate ca afacere. În ultimii trei ani, cifra de afaceri a variat între 70.000 de lei şi 100.000 de lei, iar anul trecut profitul a fost de 10.000 de lei. Pentru ca totul să funcţioneze cum trebuie, şi-a format o mică echipă din doi angajaţi: Ioana, care se ocupă de contabilitate, şi Iulia, responsabilă de zona administrativă.
    „Hainele le vând pe site-ul propriu şi la evenimente dedicate micilor antreprenori, precum Dichisar, Made in Ro, Iarmaroc”, spune Elena Selegean.
    Miss H este, după cum o sugerează şi numele, un brand dedicat fetiţelor, însă antreprenoarea plănuieşte ca, printr-un rebranding, să migreze şi către băieţi, mai ales că există un oarecare deficit în ceea ce priveşte oferta de haine pentru aceştia. A început deja, timid, să facă şi piese pentru ei şi are de gând să se concentreze mai mult pe acest obiectiv.
    Cum pandemia nu a iertat însă (aproape) pe nimeni, nici Miss H nu este la fel ca înainte. Criza COVID-19 a prins-o pe Elena Selegean chiar înainte de a începe producţia colecţiei de vară, iar atelierul cu care lucra a decis să se închidă de tot, astfel că acum este în căutare de noi colaboratori. „Producţia este în stand-by şi asta o să ne încurce în viitor, pentru că noi lucrăm cu stocuri, iar din perspectiva vânzării ne putem folosi doar de canalul online. Magazinul online era deja activ, aşa că ne-am continuat activitatea la un nivel redus faţă de perioada similară a anului trecut. Am făcut reduceri pentru a încuraja vânzările – de regulă, nu prea facem, am mai deschis un magazin online prin intermediul unei platforme multi-brand dedicate micilor antreprenori români, Dichisar, şi livrăm prompt prin curier rapid, de pe o zi pe alta”, explică ea.
    De Paşte, hăinuţele Miss H au fost comandate în număr mare pentru a fi făcute cadou, lucru pe care Elena Selegean l-a văzut prin opţiunea de „livrare cadou” disponibilă pe site, adică la altă adresă decât cea a persoanei care comandă. Şi chiar dacă mai greu, Miss H continuă să crească. În ritm cu purtătorii brandului.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Assamblage – şcoală de bijuterie (Bucureşti)
    Fondator: David Sandu
    Investiţie iniţială: 8.000 – 9.000 de euro pe an
    Cifră de afaceri în 2019: 7.000 de euro pe lună
    Prezenţă: zona Cotroceni din Bucureşti

    Tăiţei Grădinăreşti – producţie de paste făinoase colorate (Bacău)
    Fondatoare: Laura Grădinaru
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Prezenţă: băcănii şi aprozare din Bacău şi Bucureşti

    Voca School – şcoală de muzică şi teatru (Bucureşti)
    Fondator: Mihai Georgescu
    Prezenţă: Bucureşti

    Optiralf – cabinet de oftalmologie (Bucureşti)
    Fondator: Florin Neagoe
    Investiţie iniţială: 45.000 de euro
    Profit în 2019: 45.000 de euro
    Prezenţă: Calea Moşilor din Bucureşti

    Batonash – producţie de batoane nutritive din miere şi seminţe (Iaşi)
    Fondatoare: Liza Mămăligă
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: băcănii din Bucureşti, Braşov, Iaşi, Oradea, online

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • În timp ce majoritatea lumii medicale se concentrează pe coronavirus, doi medici români continuă lupta împotriva cancerului printr-o inovaţie tehnologică. Şi-au investit economiile în proiect

    Medicii se confruntă deseori cu lipsa de dotări, nu doar la nivel de echipamente şi consumabile, dar şi la nivel de aplicaţii software care să îi ajute în munca de cercetare atât de importantă pentru tratarea bolilor. Iar unii dintre ei nu se dau bătuţi şi nu lasă lucrurile aşa, ci încearcă să le schimbe. Un astfel de exemplu este OncoChain, un start-up din Timişoara creat de doi medici care şi-au propus să realizeze o platformă de cercetare pentru îmbunătăţirea colectării de date despre pacienţii oncologici.

    „Practic, softurile din spitalele româneşti sunt în momentul de faţă doar nişte aplicaţii de contabilitate, dar lipseşte partea de cercetare, nu poţi exporta date utile pentru cercetare în niciun fel, nu poţi selecta pacienţii după diferite criterii de diagnostic, după diferite criterii de date clinice, nu poţi face comparaţii între cohorte de pacienţi, deci eşti foarte limitat dacă vrei să faci cercetare. Aici intervenim noi“, a spus Mădălin Margan, CEO şi cofondator al OncoChain, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. De profesie medic, el a pus bazele OncoChain alături de soţia sa, tot medic, cu obiectivul de a crea o platformă care să ajute la îmbunătăţirea tratamentelor împotriva cancerului, boală cu care se luptă câteva sute de mii de români.


    „Ideea mi-a venit acum un an şi jumătate. Eram medic în Secţia de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Judeţean din Timişoara şi de asemenea pregăteam lucrarea de doctorat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Babeş Bolyai din Timişoara şi sufeream din cauza lipsei de softuri medicale de calitate, în care să pot introduce datele despre pacienţi şi să export date utile în cercetarea medicală. Şi am spus că trebuie să fac ceva, să schimb situaţia. Aşa am început acest proiect împreună cu soţia mea, care este de asemenea implicată în cercetarea medicală şi este medic şi a avut aceleaşi probleme. Cumva am suferit împreună în timpul rezidenţiatului şi am spus că trebuie să schimbăm lucrurile”, a explicat el ce l-a determinat să pornească proiectul OncoChain.


    Investiţia iniţială, din resurse proprii, s-a situat la 30.000 euro, iar apoi cei doi medici au obţinut şi circa 25.000 de euro din granturi nerambursabile de la diferite companii. „Am primit două granturi nerambursabile din partea a două companii, Total şi Johnson & Johnson, în cadrul unor competiţii de start-up-uri. A fost greu la început, dar simţim că există dorinţă şi în rândul ecosistemului de start-up-uri, dar mai ales din partea posibililor clienţi şi posibililor parteneri. Am continuat să lucrăm, chiar am adus oameni noi în echipă şi am ajuns de la o schemă pe o tablă albă la o companie care acum este în două acceleratoare – HealthInc în Amsterdam şi Techcelerator în România, probabil cel mai cunoscut accelerator de tech din România la ora actuală. În continuare dezvoltăm compania, dezvoltăm produsul.”
    Fondatorii OncoChain se află acum în discuţii pentru a obţine o finanţare astfel încât să se poată extindă pe plan internaţional şi să continue dezvoltarea aplicaţiei.
    „Am observat că de multe ori echipa şi conexiunile şi partenerii pe care ţi-i alegi sunt mai importante decât finanţarea propriu-zisă, decât banii. Pentru a scala rapid şi pentru a realiza planul de dezvoltare a soft-ware-ului în următorul an am avea nevoie undeva la 450.000 de euro. Noi vom continua oricum. Echipa este foarte ambiţioasă, lucrăm în continuare, nu suntem neapărat dependenţi de această finanţare în realizarea dezideratelor pe care ni le-am propus pentru următorul an. Dar evident că pentru a accelera este nevoie de finanţare. Probabil în vara acestui an, în iunie – iulie, vom încerca să ridicăm o rundă importantă“, a precizat Mădălin Margan.
    În prezent, susţine el, softurile din spitalele româneşti sunt mai mult doar nişte aplicaţii de contabilitate, în care de cele mai multe ori medicii rezidenţi introduc procedurile ce s-au desfăşurat şi medicaţia primită de pacient cu scopul ca spitalul respectiv să primească decontarea de la Casa de Sănătate, să se ştie exact ce proceduri şi ce medicaţie trebuie să fie decontate. „Mai are şi nişte funcţionalităţi de management al pacientului cu privire la datele testelor de laborator, biletele de externare, deci îşi fac treaba bine pentru partea de management al pacientului şi decontare către CNAS. Dar lipseşte partea de cercetare, nu poţi exporta date utile pentru cercetare în niciun fel, nu poţi selecta pacienţii după diferite criterii de diagnostic, după diferite criterii de date clinice, nu poţi face comparaţii între cohorte de pacienţi, deci eşti foarte limitat dacă vrei să faci cercetare. Tocmai aici intervenim noi. Încercăm să standardizăm introducerea de date cât mai mult după diferite sisteme de clasificare internaţionale folosite de obicei în SUA, dar şi în Europa. Practic vrem să ridicăm nivelul colectării de date şi al posibilităţilor de procesare a acestor date în scop util, ştiinţific.”
    Pe lângă îmbunătăţirea colectării de date despre pacienţii oncologici, start-up-ul şi-a propus să faciliteze prin intermediul platformei OncoChain şi furnizarea de servicii de medicină personalizată şi centrată pe pacient către furnizorii de servicii medicale din acest domeniu al oncologiei. „În prezent avem un private beta. Practic, este o testare a platformei în 7 clinici de oncologie şi un proiect-pilot cu o companie farma pe care îl desfăşurăm în mai multe clinici. Deci este în producţie, dar deocamdată este o ediţie limitată, privată pentru aceste clinici, care sunt în momentul de faţă mai mult partenerii noştri decât clienţi şi accesul este gratuit”, a menţionat CEO-ul şi cofondatorul OncoChain. El a adăugat că planul este ca prin platforma OncoChain să fie conectate mai multe centre pentru a realiza studii multicentru. „O problemă în cercetarea românească este că fiecare centru îşi desfăşoară activitatea de cercetare cumva local, şi nu avem studii mari. Practic conectând centrele vrem să realizăm acest lucru.”
    Totodată, datele colectate despre pacienţii trataţi pot creşte nivelul serviciilor de sănătate.
    „Poţi să ai anumiţi parametri, să te compari cu media, cu rezultatul din platformă şi ştii unde eşti ca practician, ca şi clinică. Şi poţi rezolva anumite deficienţe mult mai uşor, poţi şti unde eşti deficitar”, a subliniat Mădălin Margan.
    În plus, a completat el, există avantaje şi pentru companiile farma deoarece ele pot orienta cercetarea. „Aducerea medicamentelor noi pe piaţă durează foarte mult şi este foarte scumpă. Această cercetare şi dezvoltare a medicamentelor noi durează poate şi 5-6-7 ani, costă şi miliarde de dolari şi atunci orice avantaj fin pe care îl poţi aduce de orientarea cercetării este un lucru benefic şi practic. Prin OncoChain se realizează colectarea de date din lumea reală, din practica clinică curentă, care sunt diferite de datele din testele clinice, care sunt mai standardizate şi mai controlate. De asemenea este un volum mai mare de date din lumea reală.”
    Fondatorii OncoChain au planuri mari şi se gândesc atât la extinderea în regiune, cât şi la nivel global, conform lui Margan: „vrem să ieşim din România, deja suntem într-un accelerator din Amsterdam şi acolo avem deja două proiecte-pilot, cu Institutul de Cancer şi un institut de sănătate publică al Olandei.“

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

    JSLeague
    Ce face? Platformă online pentru cursuri de programare
    Necesar de finanţare: 100.000 euro
    Invitat: Diana Miron, CEO al JSLeague

    Radio-Saver
    Ce face? Soluţie bazată pe tehnologii de tip wireless şi unde radio care rezolvă problemele de localizare şi comunicare întâmpinate de unităţile de salvare şi de cei care merg în aventuri montane.
    Invitat: Dumitru Prutean, fondator al Radio-Saver din Iaşi 

    Discover Iaşi
    Ce face? Aplicaţie de turism la pachet cu biciclete electrice
    Finanţări totale atrase: 33.000 euro
    Necesar de finanţare: minimum 10.000 euro
    Invitat: Constantin Obreja, fondator şi CEO al Discover Iaşi

    SpineUP
    Ce face? Aplicaţie mobilă cu exerciţii dedicate pentru afecţiunile coloanei vertebrale
    Invitat: Andreea Bureschi, cofondator al SpineUP

    Code of Talent
    Ce face? Platformă de microlearning pentru digitalizarea conţinutului
    Investiţie iniţială: 475.000 euro
    Finanţări totale atrase: 450.000 euro
    Evaluare proiect: 3,5 milioane euro
    Invitat: Vlad Grigoriu, cofondator şi CEO al Code of Talent

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma
    www.zf.ro/zf-it-generation

  • Sfaturile unui executiv român din Kiev pentru cum poate fi gestionat orice tip de criză. El a trecut cu bine şi prin impasuri economice şi chiar şi printr-un război

    Tiberiu Dima se află de circa şapte ani la Kiev, acolo unde conduce operaţiunile furnizorului de inputuri pentru agricultură şi produse chimice BASF în Ucraina, Moldova, Georgia şi Armenia. Are o experienţă de peste 20 de ani în management, iar una dintre cele mai importante crize prin care a trecut a fost cea din Ucraina din perioada 2014-2015, atunci când ţara a trecut printr-un impas nu doar economic, ci şi printr-un război. Ce l-a ajutat pe managerul Tiberiu Dima să treacă prin aceste situaţii dificile?

    „Concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla direct – nu irosi energia către ceea ce nu poţi controla. Ai întotdeauna aproape minimum un partener de mare încredere, pentru discuţii şi consultare în luarea deciziilor. Odată luate deciziile, comunică-le succint şi clar, şi execută-le cât mai repede posibil. Elimină birocraţia în timpul crizei.  Fii prezent, fii omenos, fii aproape de oamenii din echipă.” Acestea sunt principiile după care Tiberiu Dima se ghidează în orice tip de criză şi care l-au ajutat să treacă atât prin criza economică internaţională din 2009 care l-a prins în România, cât şi prin cea din Ucraina din perioada 2014-2015.
    Tiberiu Dima şi-a început cariera în cadrul distribuitorului de bunuri de larg consum Interbrands la începutul anilor ’90, însă cariera l-a purtat pe managerul român în mai multe sectoare, precum ţigări – a lucrat pentru producătorul JTI – sau produse de îngrijire, activând în cadrul Sarantis Group, care are în portofoliu branduri precum Elmiplant, STR8, C-Thru sau Bioten. Însă, în 2009, s-a alăturat echipei din România a BASF, un gigant cu vânzări de 59 miliarde de euro în 2019 la nivel internaţional şi peste 110.000 de angajaţi. Portofoliul BASF este organizat în şase divizii: produse chimice, materiale, soluţii industriale, tehnologii de suprafaţă, nutriţie şi îngrijire şi soluţii pentru agricultură. În România, Tiberiu Dima a ocupat funcţiile de sales & commercial manager al diviziei Crop Protection (agricultură) şi mai apoi  cea de country manager Crop Protection până la finalul anului 2013, atunci când a plecat să conducă divizia de soluţii pentru agricultură din Ucraina, Moldova, Georgia şi Armenia.
    La jumătatea anului trecut, managerul a acceptat o nouă provocare, aceea de a devenit managing director al BASF în această regiune, ocupându-se de tot portofoliul de produse.
    Tiberiu Dima spune că BASF este un business foarte complex, compania este prezentă în lanţul valoric în aproape orice domeniu, de aceea managementul la nivel de ţară al afacerii implică un model colaborativ, cu divizii şi funcţiuni dincolo de graniţele geografice. Astfel, rolul lui implică multă coordonare, prioritizare şi armonizare a diferitelor divizii ale grupului BASF, având responsabilitatea finală de a dezvolta şi implementa strategia de afaceri pentru Ucraina, Moldova, Georgia şi Armenia.
    „Partea de reprezentare a companiei este una foarte importantă într-o ţară care nu este membră a Uniunii Europene şi care are o situaţie geopolitică nu tocmai facilă. Reprezint interesele companiei în Ucraina şi celelalte ţări din aria mea de responsabilitate, atât în relaţiile cu clienţii, cât şi în relaţie cu autorităţile şi asociaţiile profesionale. Sunt membru în consiliul director şi vicepreşedinte al European Business Association, care este cea mai mare asociaţie profesională internaţională din Ucraina, reprezentând interesele a peste 1.000 de companii membre ce au împreună peste 2 milioane de angajaţi în Ucraina.” În această calitate, el participă la întâlniri cu administraţia guvernamentală sau prezidenţială, ambasade, camere de comerţ şi alte instituţii implicate în dezvoltarea unui mediu de afaceri favorabil în Ucraina.
    Pe de altă parte, Tiberiu Dima explică faptul că rolul de director general în industria unde activează vine cu responsabilităţi foarte mari pe partea de conformitate, de asigurare a standardelor de protecţie a sănătăţii şi a mediului.
    „Aş spune că la noi grija aceasta începe în zona de cercetare şi dezvoltare, este prezentă pe tot parcursul dintre producţie şi utilizator final, dar de când deţin acest rol simt responsabilitatea în fiecare moment. Şi cred că aşa trebuie să fie. Personal, cred că înainte de orice vin oamenii. Când conduci o firmă nu mai faci doar ce vrei tu; poate fi chiar un pic frustrant până te ajustezi. Înţelegi mai bine decât oricând, că rolul tău esenţial este de a asigura cel mai bun cadru pentru a atrage oamenii cei mai potriviţi cu organizaţia ta, pentru a-i ajuta să crească, să îşi descopere superputerile.” În Ucraina, BASF are peste 160 de angajaţi permanenţi, care deservesc peste 300 de clienţi direcţi şi peste 800 clienţi indirecţi, furnizând produse, soluţii şi expertiză tehnică şi comercială pentru majoritatea ramurilor industriale şi pentru agricultură.
    „Divizia Agricultural Solutions are poderea cea mai mare pentru BASF în Ucraina, având în vedere mărimea pieţei de inputuri pentru agricultură. În ultimii ani au crescut de asemenea semnificativ afacerile cu produse ce deservesc industriile uşoare (nutriţie animală, produse farmaceutice, componente auto, încălţăminte şi textile, vopseluri decorative, sisteme pentru eficienţă energetică etc.)”, a menţionat Tiberiu Dima. Pentru managerul român, ziua la birou începe la 7:45, iar ziua de lucru este împărţită între discuţii cu membrii echipei, analize sau diverse scenarii de business, întâlniri interne sau externe pe diverse teme, discuţii informale cu colegii, convorbiri telefonice sau semnarea de documente.
    „Petrec, în medie, cel puţin
    30 minute pe zi pentru a învăţa ceva nou sau pentru a mă pune la curent cu informaţiile relevante. Călătoresc cam 25% din timp, în special pentru a vizita clienţi, dar şi pentru întâlniri cu managementul în Moscova sau la sediul central în Ludwigshafen, Germania.” El spune că a învăţat de-a lungul timpului că nu există o soluţie universală pentru succesul în afaceri – companiile trebuie să fie flexibile în a înţelege nevoile clienţilor şi a adapta, pe cât posibil, oferta de produse sau soluţii, precum şi caracteristicile specifice ale acestora. 
    „Este esenţial să înţelegi exact ce are nevoie clientul şi cum poate rezolva problema produsul sau serviciu tău – pentru asta este necesar un dialog real, deschis şi permanent cu clienţii.” De asemenea, managerul român spune că îşi ghidează deciziile după mai multe lecţii învăţate de-a lungul timpului.
    „Think big – determinarea de a aduce o schimbare fundamentală pozitivă în dinamica unei pieţe este răsplătită pe măsură. Pentru a reuşi cu succes acest gen de schimbare este nevoie de viziune, curaj şi leadership”.
    Cât despre o posibilă întoarcere în România, Tiberiu Dima spune că experienţa internaţională îi aduce în continuare o mare satisfacţie personală şi profesională, în ciuda provocărilor legate de limba, cultură şi ieşirea din mediul confortabil din ţară.
    „Intenţionez să continuu să lucrez în străinătate pentru următorii câţiva ani.” 

  • Lucia Costea, CEO, Secom: „Stabiliţi principiile care vă ghidează şi nu vă abateţi de la ele”

    „În ultimii trei ani sunt mândră că am reuşit să continuăm dezvoltarea sustenabilă a companiei Secom, realizare ce se traduce printr-o creştere anuală constantă cu două cifre a vânzărilor, prin extinderea portofoliului cu produse inovatoare din segmentul suplimente, dar şi cosmetice naturale şi ceaiuri premium, dezvoltarea reţelei proprii de retail – care a ajuns în prezent la 14 magazine – şi, nu în ultimul rând, creşterea echipei”, descrie Lucia Costea evoluţia businessului de suplimente alimentare pe care l-a dezvoltat împreună cu soţul său. Din punctul de vedere al antreprenoarei, în acest moment în România oricine, bărbat sau femeie, care crede în sine, care este hotărât şi perseverent poate avea o carieră de succes, în orice domeniu: „Cred că mulţi dintre factorii care susţin succesul fiecăruia sunt învăţaţi şi nu înnăscuţi. Creştem în fiecare zi ca oameni, acceptând provocările mediului, învăţând lucruri noi, experimentăm adaptând practici pe care le observăm la cei din jurul nostru, indiferent că vorbim de persoane de sex feminin sau masculin”. Echilibrul între carieră şi viaţa personală este un obiectiv pentru Lucia Costea, pentru care spune că face eforturi în mod constant şi conştient şi pe care reuşeşte deseori să îl atingă: „În primii ani în care am pus bazele businessului Secom, am pus viaţa personală în plan secund. În timp însă, am reuşit să construiesc o echipă de încredere pe care să mă pot baza şi, astfel, mi-am recăpătat echilibrul, pe care mă străduiesc să îl păstrez şi astăzi”.

     

    Profilul LUCIEI COSTEA a apărut în catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, a cărui varianta digitală o puteţi răsfoi aici.

  • Un business la cald şi la rece: cum poţi să ajungi la venituri de peste 1,1 milioane de euro cu o firmă de sisteme de ventilaţie

    Originar din Republica Moldova, Dorin Şalamac a venit în România în urmă cu mai bine de două decenii. După absolvirea Facultăţii de Transporturi din cadrul Universităţii Politehnică din Capitală, s-a angajat în cadrul grupului Renault ca inginer de testare şi dezvoltare soft, unde a rămas timp de 5 ani. Înainte de a porni filiala locală a companiei cehe Atrea, antreprenorul a mai avut o serie de contacte cu sistemele de încălzire electrice prin pardoseală. Astfel, la o analiză a soluţiilor şi trendurilor pieţei de termice, a ajuns să studieze sisteme de ventilare cu recuperare de căldură de pe site-uri din alte ţări europene.

    „Acum 7 ani România era o piaţă foarte mică şi se vedea în mod clar potenţialul acestor sisteme, ţinând cont că trendurile în construcţii erau spre sistem regenerativ, eficiente din punct de vedere energetic”, îşi aminteşte el. Primul contact cu Atrea l-a avut la începutul lui 2013, odată cu vizita lui Ondrej Kolman, directorul de export din Cehia, la Bucureşti, unde avea o întâlnire cu o societate mare din domeniul instalaţiilor. „Norocul a fost să fie deja aici, în Bucureşti, când i-am contactat eu. Următorul pas a fost stabilirea unei întâlniri. Colegii din Cehia au continuat disucuţiile atât cu mine cât şi cu societatea de instalaţii respectivă, însă în cele din urmă au decis să dezvoltăm împreună acest business, aşa că m-am apucat de treabă. Pe timp de zi îmi făceam treaba la Renault, iar seara şi în weekend lucram la bussinesul propriu”, îşi aminteşte antreprenorul.

    În 2019, Atrea România a înregistrat o cifră de afaceri de 1,1 milioane de euro, iar aşteptările iniţiale pentru anul acesta vizau o creştere de până la 1,5 milioane, în baza proiectelor discutate. „În contextul crizei COVID este însă greu de spus dacă vom reuşi să menţinem aceste ţinte. Aş putea spune că deocamdată, la nivel de cifră de afaceri nu suntem foarte afectaţi, fiindcă în mare parte ne bazăm pe proiectele vechi, aflate deja în derulare, însă mă aştept la o scădere în următoarele 6-7 luni. Cred că la nivel de contracte ne putem aştepta la o anulare sau scădere de 30-40% din cauza pandemiei”, spune Dorin Şalamac. După o lună şi jumătate de când s-a declarat stare de urgenţă, adaugă el, domeniul rezidenţial s-a restrâns destul de mult. „Oamenii preferă să ţină banii la ciorap şi să vadă cum evoluează situaţia. De asemenea, se vede o scădere a cererilor pentru proiecte noi. Marile firme de construcţii se gândesc bine dacă e cazul acum să deschidă un şantier nou sau să aştepte până vom avea o direcţie clară în ceea ce priveşte normalizarea situaţiei.”

    Businessul s-a conturat în piaţa locală două etape. Prima s-a întins pe durata a trei ani, între 2013 şi 2016, antreprenorul pornind la drum cu o investiţie iniţială de aproximativ 2.000 euro, „din ceva economii”, bani necesari pentru realizarea siteului şi promovare pe Google. „Anul 2013 a fost unul de sacrificiu, în care s-a lucrat la site, la pregătirea cataloagelor de produs, în special cele tehnice. Din 2015 au început primele vânzări, iar în 2016 am ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 250.000 de euro”, povesteşte Şalamac. Pentru a ajunge până aici, i-au fost alături soţia sa şi un inginer de proiectare pe HVAC. Etapa a doua a venit odată cu decizia de a-şi uni forţele cu colegii din Cehia pentru a înfiinţa societatea Atrea România, cu capital mixt româno-ceh. În acel moment s-a mărit echipa, au fost făcute angajări atât pe zona comercială cât şi pe cea tehnică şi s-a ajuns la o echipă formată din şapte persoane, cu două birouri: unul în Bucureşti şi altul în Cluj. „Au fost făcute investiţii în spaţii de birouri, maşini, personal, dar fiind deja într-o piaţă în care aveam un istoric oarecum lucrurile au curs firesc. Practic a fost nevoie de o injecţie de capital de aproape 30.000 de euro, după care s-a intrat într-un flux normal de venituri.”

    De-a lungul anilor de activitate, Şalamac spune că provocarea cea mai mare a fost, de departe, aceea de a crea şi de a creşte o echipă de oameni competenţi şi responsabili. În prezent, echipa numără 12 specialişti, inclusiv personalul tehnic. Businessul activează pe trei segmente: rezidenţial (case, blocuri de apartamente), comercial (clădiri de birouri, restaurante, şcoli, grădiniţe şi orice altă clădire publică sau privată unde aerul este viciat de oameni) şi ventilaţii pentru bucătării profesionale. Clienţii companiei sunt în mare parte (70%) firme de instalaţii şi proiectare HVAC, iar restul de 30% provin din zona rezidenţială şi HoReCa. „Pe comercial targetăm oameni tehnici, specialişti în domeniul instalaţiilor. Pe rezidenţial sunt clienţii casnici. Aici am observat că cei care îşi montează astfel de sisteme sunt în general oameni cu un nivel de educaţie crescut, cei care se documentează mult şi care înţeleg beneficiile unui astfel de sistem”, explică Dorin Şalamac. Printre firmele de construcţii şi instalaţii cu care compania colaborează se numără: Strabag, Aplind, TIAB, LSG, Ergocon, iar din rândul beneficarilor Şalamac menţionează: Therme Bucureşti, Grupul Ana Hotels prin clădirea de birouri Ana Tower, Amber Residence, Lidl, spitalul Câmpulung, Hotelul Atlas Timişoara, Aeroportul Suceava, Stadionul Arcul de Triumf sau bucătăria Fru Fru.

    Portofoliul Atrea este alcătuit din circa 150-170 de produse importate din Cehia, dintre care 20-25% sunt orientate către domeniul casnic, 15-20% către HoReCa şi restul către domeniul comercial. Pe zona casnică, preţurile produselor variază între 1.000 şi 3.000 euro, pe sectorul echipamentelor adresate zonei comerciale preţurile pleacă de la 4.000- 5.000 euro şi pot ajunge şi la 30.000 euro în cazul centralelor de tratare a aerului, iar pe zona de HoReCa preţurile pornesc de la 8.000 de euro şi ajung la ordinul zecilor de mii, fiind soluţii complexe: hote, centrale de tratare şi sisteme de filtrare şi curăţare aer prin lămpi UV-C. Anual, compania încheie, în medie, între 130 şi 150 de contracte, perioada cea mai aglomerată fiind a două jumătate a anului. Pentru anul acesta, compania are în plan lansarea unei noi linii de aparate care vor putea funcţiona ca sursă unică de ventilaţie la cald şi rece.

    Pe măsură ce piaţa se va maturiza, nu doar în România, dar şi în ţările din jur, Şalamac crede că se vor putea gândi în mod serios la deschiderea unei linii de producţie şi/sau furnizare de subansambluri pentru unităţile Atrea. „Următorul pas firesc este să ne extindem echipa pentru a putea acoperi cât mai bine ţară. Cred că putem ajunge în 2-3 ani la operaţiuni de 3-3,5 milioane de euro cu o echipă de 30 de specialişti, inclusiv personalul tehnic.”

     

     

  • Cum a fost inventat unul dintre produsele pe care mulţi dintre voi îl folosesc mai ales în perioada izolării şi care este povestea artizanului acestuia

    Unul dintre cei mai cunoscuţi „doctori” din lume, mai ales în rândul pasionaţilor de gătit, este Dr. Oetker. Inventatorul, farmacistul şi omul de afaceri de origine germană August Oetker a reuşit, cu o simplă reţetă, să îşi transforme numele într-o legendă şi să lase moştenire următoarelor generaţii ale familiei sale un imperiu financiar.

    August Oetker s-a născut pe 6 ianuarie 1862 în Obernkirchen, Germania. În 1891, la vârsta de 29 de ani, el a intrat în lumea afacerilor, cumpărând farmacia Aschoffsche din Bielefeld, unde a fabricat un agent de afânare neperisabil care avea să-i aducă renumele mondial. Deşi, înaintea sa, un chimist britanic, Alfred Bird, descoperise deja praful de copt, produsul lui Oetker, distribuit începând cu 1893 sub numele Backin, a fost bine primit de public, antreprenorul punând astfel bazele companiei Oetker-Gruppe.
    În 1900, antreprenorul a construit prima fabrică a businessului şi până în 1906 reuşise deja să vândă 50 de milioane de pachete de Backin. Oetker a murit pe 10 ianuarie 1918 în Bielefeld. În 1944, după al Doilea Război Mondial, cârma companiei a fost preluată de nepotul său, Rudolf August Oetker, fost ofiţer nazist, înregistrând, în timpul mandatului acestuia, cea mai mare creştere, în special datorită extinderii pe plan internaţional şi a achiziţionării mai multor firme din întreaga lume. Când Rudolf Oetker a renunţat la poziţia de lider, conducerea a fost cedată celei de-a patra generaţie a familiei. August Oetker, strănepotul fondatorului, a condus compania din 1981 până în 2010. Cu el în frunte, businessul şi-a extins activitatea în mai multe domenii, astfel că, în prezent, portofoliul companiei numără peste 300 de companii individuale împărţite în cinci businessuri diferite, cu activitate în industria alimentară, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, hotelieră şi a serviciilor financiare. Pe plan internaţional, grupul este prezent în Europa (Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie, Polonia, Franţa, Ungaria, România, Rusia, Cehia, Slovacia), dar şi în Turcia, Canada, Statele Unite, Brazilia, Tunisia, Africa de Sud, India, China, Malaezia şi Australia, având o echipă de peste 5.800 de angajaţi.
    În piaţa locală, compania a intrat în anul 1998, prin preluarea firmei Regal Corporation. În 2002 a deschis o unitate de producţie în judeţul Argeş, iar cinci ani mai târziu a achiziţionat şi compania Inedit Food. În 2018, businessul a înregistrat, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, o cifră de afaceri de peste 267 de milioane de lei şi un profit net de 23,7 milioane, având un număr mediu de 500 de angajaţi.
    Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, August Oetker are în prezent o avere de 2,3 miliarde de dolari şi deţine 12,5% din acţiunile conglomeratului cu vânzări anuale de 8 miliarde de dolari. În 2010, acesta i-a cedat frâiele companiei fratelui său, Richard Oetker, care deţine funcţia de CEO şi acelaşi procent din acţiuni în companie, precum şi o avere de 2,3 miliarde de dolari. 

  • Ce se întâmplă în perioada izolării cu cel mai mare lanţ românesc de săli de sport. Pornit în urmă cu opt ani, businessul era în plină ascensiune când a izbucnit pandemia

    O suprafaţă totală de 9.500 de metri pătraţi şi o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro are reţeaua de centre de fitness Stay Fit Gym, cel mai mare lanţ autohton de profil din România. Pornit în urmă cu opt ani, businessul era în plin proces de expansiune la momentul izbucnirii pandemiei de COVID-19. Cu toate că aceasta a pus momentan „pe hold” industria locală de health & fitness, antrenamentele nu s-au anulat, ci doar s-au mutat în online.

    „Pentru mine, antreprenoriatul a fost întotdeauna scopul, încă de adolescent mă vedeam construindu-mi propria afacere, deşi recunosc că nu ştiam, pe atunci, ce presupune şi de câtă implicare este nevoie. La vârsta de 25 de ani l-am întâlnit pe Marius Preodişteanu, care tocmai deschisese primul său centru de fitness sub brandul Stay Fit Gym. Îmi plăcea încă din liceu ideea unui centru de fitness, iar apariţia lui Marius, care demarase deja un astfel de proiect, m-a făcut să cred că e momentul oportun pentru a-mi pune ideile în acţiune. Am avut o chimie profesională foarte bună, aşa că nu ne-a luat mult să descoperim că avem viziuni asemănătoare şi că dorim să demarăm un proiect comun. Astfel, am pus bazele reţelei de centre de fitness Stay Fit Gym”, povesteşte Alexandru Lascăr, coproprietar al Stay Fit Gym.
    Prima unitate a lanţului de săli de sport, Stay Fit Titulescu, a fost deschisă în 2012, cu o investiţie totală de 110.000 de euro, fiind modernizată complet în urmă cu 2 ani. „Parteneriatul cu Marius Preodişteanu a început în 2013, când am deschis al doilea centru Stay Fit Gym, perioadă care a marcat şi momentul în care am decis să mă dedic total antreprenoriatului şi am renunţat la job. Prima investiţie făcută a fost de aproximativ 40.000 de euro, pe care i-am folosit pentru amenajarea propriu-zisă, aparatele fiind luate în leasing de la furnizor. Contribuţia mea de atunci, în valoare de 20.000 de euro, a fost reprezentată de surse proprii – banii pe care reuşisem să îi strâng în doi ani de muncă, precum şi un ajutor financiar, primit de la fratele meu. De altfel, el s-a întors din Belgia în anul 2017 şi s-a alăturat afacerii, în calitate de acţionar”, spune Lascăr. Pe vremea aceea, erau amândoi la început, atât în zona de wellness, cât şi în antreprenoriat, motiv pentru care a trebuit să muncească mult, pentru a compensa lipsa de cunoştinţe. „Pe de o parte, faptul că am început de la acelaşi nivel ne-a apropiat şi ne-a ajutat să creştem împreună, pe baza, bineînţeles, a unor inevitabile greşeli, pe care le-am făcut fiecare dintre noi. Consider însă că am dezvoltat un model de afaceri puternic, pe care continuăm să îl îmbogăţim încontinuu.”
    A urmat deschiderea unităţilor din Teiul Doamnei şi Pantelimon, modernizate complet în 2018, respectiv 2019 (investiţia totală în deschidere şi modernizare ajungând la 120.000, respectiv 140.000 de euro), Stay Fit City Offices (270.000 de euro, vândută grupului World Class în 2018), Vitan (280.000 de euro), Cocor (310.000 de euro), Liberty (prin achiziţionarea şi modernizarea completă a fostului club Happy Gym, cu o investiţie de 100.000 de euro) şi Stay Fit Iride (330.000 de euro). „Stay Fit Iride va fi cel mai nou centru al nostru, fiind amplasat în complexul Iride Business Center din zona Pipera – Dimitrie Pompeiu. În planul iniţial pe 2020, mai era inclusă cel puţin o deschidere. Momentan am suspendat noi inaugurări, în afară de Stay Fit Iride pentru 2020, până la clarificarea situaţiei.” În prezent, suprafaţa totală a celor şapte săli din reţeaua Stay Fit Gym, incluzând şi centrul Stay Fit Iride, care urmează să fie deschis, însumează aproximativ 9.500 de metri pătraţi. În plus, anul trecut antreprenorii au lansat şi o aplicaţie proprie, care a ajuns în momentul de faţă la peste 3.000 de utilizatori. Dacă în urmă cu şase ani, deschiderea primului centru Stay Fit Gym s-a făcut cu cinci angajaţi, doi dintre ei fiind şi acum în echipa companiei, în momentul acesta reţeaua numără aproximativ 50 de angajaţi proprii şi peste 60 de colaboratori. Odată cu măsurile luate de autorităţi pe fondul pandemiei de COVID-19, compania a decis să păstreze integral echipa, toţi angajaţii fiind trimişi în şomaj tehnic. „Una dintre priorităţile noastre este să îi păstrăm şi după deschidere. Ştim că doar cu o echipă dedicată ne vom putea reveni.”
    În 2019, Stay Fit Gym a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 1,6 milioane de euro, profitul fiind reinvestit constant în achiziţia şi dezvoltarea noilor centre, deoarece busniessul este „într-o perioadă de dezvoltare”. Creşterea pe care reprezentanţii companiei o estimaseră pentru 2020 era de aproximativ 15% în dreptul fiecărui centru, dublată de o cifră consolidată totală de aproximativ 30%, prin deschiderea noului centru Stay Fit Iride. „Situaţia actuală, generată de COVID-19, ne face foarte grea estimarea pentru 2020, nefiind clar când vom putea începe activitatea şi care va fi comportamentul de consum. Astfel, obiectivul nostru este ca, până la sfârşitul anului 2020, începutul anului 2021, să revenim la parametri mai buni şi la un nivel de încasări în linie cu perioada anterioară. Succesul va depinde şi de înţelegerea proprietarilor clădirilor în care ne desfăşurăm activitatea.”
    Fiind printre primele afaceri închise de către guvern, activitatea unităţilor Stay Fit Gym a fost sistată încă din perioada incipientă a crizei. „Măsurile pe care le-am luat înainte de închidere au fost predominant legate de procedurile de igienă şi dezinfectare. Ţinând cont, însă, că vorbim despre centre de fitness, în care aceste norme sunt extrem de importante independent de contextul pandemic, noile măsuri nu au avut un impact major în activitatea noastră”, notează Lascăr.
    Ulterior, după închidere, compania a continuat să le ofere clienţilor şi publicului larg opţiunea de a face mişcare. Astfel, pe pagina de Facebook a sălilor sunt transmise zilnic clase online, disponibile gratuit, iar clienţii fideli pasionaţi de spinning şi-au putut lua acasă una dintre bicicletele staţionare Stay Fit Gym, fără niciun cost, în baza unui proces verbal de predare-primire şi a regulei „primul venit, primul servit”.
    „Continuăm aşadar să ne aratăm angajamentul pentru comunitatea noastră şi să încurajăm oamenii să facă sport. Mişcarea este extrem de importantă acum, pentru sănătatea fizică, dar şi pentru cea emoţională.” În acest moment, antreprenorii studiază toate măsurile propuse de ţările care au repornit timid activitatea şi planurile de redeschidere din ţările membre ale UE. De asemenea, spun ei, împreună cu comunitatea proprietarilor din industrie lucrează activ la un program de măsuri inspirate din  Germania, Belgia, SUA şi încearcă să uniformizeze un set de reguli, pe care să le prezinte guvernului. „Sperăm să venim în sprijinul guvernului în mod proactiv pentru a putea trece mai bine de această perioadă. Primele luni de la restartarea activităţii vor fi foarte mult marcate de pandemie, oamenii fiind obligaţi să poarte măşti, să acorde o atenţie mai mare detaliilor de igienă, atât personală, cât şi a sălilor. Vom reconfigura parţial planul centrelor astfel încât să menţinem o distanţare socială cât mai corectă. Probabil pentru început se va limita şi numărul clienţilor aflaţi în acelaşi timp în centre, pentru a reduce riscurile. În timp, ne vom obişnui cu toţii cu anumite măsuri de igienă sporită şi chiar cu o anumită distanţare socială, făcând parte din normalitatea curentă”, enumeră Lascăr câteva dintre măsurile care vor fi impuse după repornirea businessului. În plus, la sfârşitul lunii martie, reprezentanţii businessului au anunţat că, pe durata stării de urgenţă, cât timp cât sălile rămân închise, în cazul atingerii unui nivel foarte mare al populaţiei infectate pot pune la dispoziţia autorităţilor spaţiile companiei pentru a fi utilizate le diferite necesităţi, de pildă pentru triaj sau carantină, acestea fiind dotate cu utilităţi precum duşuri, vestiare şi mobilier, pentru a contribui în acest fel la limitarea aglomerării altor instituţii.
    În general, media lunară de abonaţi proprii ai companiei este între 4.500 şi 6.500, în funcţie de perioada anului, acestei valori adaugându-i-se persoanele care vin prin parteneri precum 7card, Fitpass, Fitio, şi care reprezintă, lunar, undeva la 1.500-2.000 de clienţi. „Avem o bază de abonaţi destul de variată, care include tipuri diferite de clienţi, uniţi de pasiunea pentru sport. Obiectivul nostru, încă de la început, a fost să transformăm mişcarea fizică, în toate formele ei – indiferent că vorbim de clase cu diferite niveluri de intensitate sau de antrenamentele individuale, cu sau fără greutăţi –, în ceva accesibil şi plăcut, aşa că am creat locuri primitoare, pline de energie, cu o politică de preţ medie.”
    Deoarece, la început, mulţi dintre noi se confruntă cu o formă de anxietate când vine vorba de mersul la sală, „pentru că ni se pare că locul nostru nu e acolo, că nu lucrăm corect, că nu depunem destul de efort”, Lascăr spune că misiunea companiei este ca, prin intermediul echipei sale de antrenori, să îi ajute pe clienţi să depăşească aceste limite autoimpuse şi nesiguranţe şi să devină tot mai buni şi pasionaţi. „Prin urmare, în sălile noastre, veţi vedea atât persoane tinere, la început de drum, care abia descoperă sportul, cât şi persoane mature, care practică o formă de mişcare pentru a se menţine sănătoase, dar şi abonaţi cu experienţă, disciplinaţi, pentru care fitnessul este o parte importantă din activitatea lor zilnică. În acest context, şi profilul socio-profesional al celor ce ne trec pragul diferă – putem vorbi atât despre persoane cu venituri medii, cât şi despre middle şi top management din zona corporate.”
    Pe zona de fitness, cele mai active luni vin odată cu începutul anului, ianuarie-aprilie acoperind aproape 50 – 60% din cifra de afaceri anuală a companiei. În ceea ce priveşte zilele cu cele mai multe check-in-uri, „în centrele noastre de fitness sunt corelate cu ambiţia oamenilor de a începe săptămâna în forţă, aşa că lunea este ziua preferată a clienţilor”. 
    Serviciile oferite de Stay Fit Gym se încadrează în piaţa „value”, preţurile fiind la nivel mediu, spune Lascăr. Un abonament lunar full club costă 190 de lei, iar un abonament full fitness, fără acces la antrenamentele de grup, costă 180 de lei. Clienţii fideli beneficiază de anumite discounturi şi facilităţi. Pachetele Full Fitness reprezintă 65-70% dintre vânzările reţelei. Acestea oferă acces la toate facilităţile cluburilor (vestiare, saună, zonă cardio, zonă fitness, zonă functional training), cu excepţia antrenamentelor de grup. Totuşi, apetitul clienţilor pentru clasele de grup este în creştere în ultimii doi ani, remarcă Alexandru Lascăr, procentul celor care optează pentru ele ajungând de la 15 la 30%. 
    „Provocarea cea mai mare cu care ne confruntăm este aceea de a pune sportul pe agenda consumatorului român”, spune antreprenorul. România s-a confruntat cu cele mai mici procente de populaţie activă din UE, iar în urmă cu şase ani diferenţele dintre ţara noastră şi ţările din vest păreau insurmontabile, adaugă el. „Pe atunci, procentul populaţiei plătitoare de abonamente de fitness în România era sub 1%, faţă de ţări precum Germania, Spania, Suedia sau Danemarca, unde statisticile arătau 8-20%. În timp, lucrurile au evoluat, Bucureştiul a fost oraşul care a crescut disproporţionat faţă de restul ţării. În ultimii ani, oraşe precum Cluj, Timişoara, Oradea, Iaşi, Craiova au simţit de asemenea creşteri.”
    Principalul competitor al companiei este liderul pieţei de fitness, lanţul de centre World Class România, spune Lascăr. „În afară de acesta, mai există centre de fitness cu unul sau două puncte de lucru, care reprezintă concurenţa în anumite zone ale oraşului.”
    În comparaţie cu alte state europene, România încă se situează pe ultimele locuri în UE la numărul persoanelor active şi pe primele locuri atât la obezitate, cât şi la decesele datorate bolilor cardiovasculare, aminteşte Lascăr. „În acest moment, conform cifrelor pieţei, procentul plătitorilor de abonament în România nu depăşeşte 3 – 4% din populaţie, în Bucureşti el fiind, însă, mai mare, spre 6 – 8%, în funcţie de sezon. Suntem încă foarte departe de ţările din vest, precum Belgia, Olanda, Germania, unde media ţării depăşeşte 10%, sau de cele scandinave, unde 20% din populaţie are un abonament la sală.” Încheind totuşi într-o notă optimistă, el spune că facem, însă, progrese constante şi probabil că în următorii cinci ani ne vom apropia de nivelul pieţelor din vest.

  • Cadoul care bate lunar la uşă

    „Primul concept cu care am interacţionat acum trei ani a fost un meal box care conţinea toate ingredientele şi paşii necesari pentru a prepara o reţetă, dezvoltat de cei de la RealFoods (o băcănie cu produse bio şi proaspete, de la producători mici – n. red.), în colaborare cu doi chefi renumiţi”, povesteşte Cătălina Aldea, retail expert consultant şi trainer la Aldea Consulting Vision.

    Gestiunea unui astfel de box este însă dificilă, tocmai din cauza ingredientelor care trebuie să fie tot timpul proaspete – cât se poate de proaspete – dar care au un termen de valabilitate scurt.
    Practic, subscription box înseamnă că lunar, primeşti acasă un pachet cu produse – fie ele alimentare sau de altă natură – despre care, de cele mai multe ori, ştii doar că sunt de un anumit tip, dar conţinutul efectiv este o surpriză. Te înscrii pentru un abonament şi poţi să te dezabonezi oricând simţi nevoia. E cumva la fel ca Netflix.
    „Ideea de subscription box cu produse predefinite sau cu conţinut surpriză se încadrează în zona de convenienţă şi oferă confort. Este o soluţie atât pentru cei care doresc soluţii rapide pentru diverse nevoi sau preferinţe, cât şi pentru cei care nu doresc să repete lunar comenzile pentru produse pe care le consumă în mod constant. Cu siguranţă, în vremurile actuale, cu reinventarea businessurilor şi dezvoltarea în online, orice soluţie convenience (comodă – trad.) va căpăta din ce în ce mai mare amploare”, mai spune Cătălina Aldea.
    Conceptul s-a dezvoltat mult în Asia şi Statele Unite ale Americii, dar şi în Europa. Treptat, creşte şi în România. Andrei-Costin Popovici este unul dintre cei care au urmărit acest trend, aşa că a „importat” modelul, creând astfel brandul Pawfect Box, o cutie-surpriză pentru animalele de casă – câini sau pisici. „Este un concept nou în România, inspirat de peste graniţe şi adaptat pieţei locale”, spune Andrei-Costin Popovici.
    Atât de nou, încât firma a devenit funcţională la începutul acestui an, după ce tânărul antreprenor a petrecut zece ani în domeniul vânzărilor. „Tot acest concept funcţionează foarte simplu. Platforma beneficiază de un formular pe care clienţii îl completează, acela fiind, practic, profilul animăluţului. Noi ţinem cont cu stricteţe de talie, rasă, vârstă şi eventualele restricţii alimentare. Fiecare cutie Pawfect Box este alcătuită din hrană şi recompense premium plus jucării, toate de la unele dintre cele mai cunoscute branduri la nivel mondial. Avem în plan şi dezvoltarea propriei linii de produse.”
    Există trei tipuri diferite de cutii, atât pentru pisici, cât şi pentru câini. Sunt cutii cu cinci, şapte sau nouă produse pentru câini şi cutii cu şapte, nouă sau unsprezece produse pentru pisici. (Se vede cine e mai răsfăţat.) Preţul unei cutii standard este de 119 lei, cel al unei cutii premium – 159 de lei, iar cutia de top, care poartă numele „Sunt un/ o răsfăţat(ă)”, costă 199 de lei.
    Andrei Popovici a investit până acum 7.500 de euro în afacere, din surse proprii, banii mergând în realizarea site-ului, un stoc de produse şi marketing. Resursele minimum necesare. „Ideea de subscription box este momentan la început, însă se observă interesul către acest concept, deoarece oamenii sunt dornici să primească lucruri noi drept surpriză. În plus, oamenii nu mai sunt atât de reticenţi când vine vorba de cumpărăturile online. Pawfect Box s-a bucurat de succes încă de la început, este în plină ascensiune şi apar tot mai mulţi clienţi”, povesteşte Andrei-Costin Popovici.
    Pe aceeaşi nişă au mers şi Laurenţiu Dumitrescu şi Robert Mihăilă, însă ei s-au specializat şi mai mult, aşa că se adresează doar căţeilor. De „profesie” studenţi – unul la Universitatea de Petrol şi Gaze, celălalt la ASE – ei au făcut primul pas către propria afacere gândindu-se în ce ar putea investi suma de 33.000 de euro pe care o puteau obţine printr-un program de finanţare la care Robert se înscrisese. Urmărind conceptul de subscription box, au ajuns să creeze DogBox. Conţinutul cutiei DogBox este o surpriză de fiecare dată, însă regula este să cuprindă două jucării pentru animalul de companie, două pungi cu recompense şi, uneori, un accesoriu.
    „Ne-am adaptat pieţei de la noi şi oferim produsele atât sub formă de abonament, respectând ideea originală de subscription box, cât şi o singură cutie, pentru cei care vor să încerce înainte de a se abona”, spune Laurenţiu Dumitrescu. Produsele DogBox sunt aduse din ţări ca Germania, Estonia, Cehia, dar şi Marea Britanie. Conţinutul cutiilor este personalizat, astfel că sunt luate în calcul aspecte precum talia câinelui sau eventuale restricţii alimentare. O cutie care face parte dintr-un abonament costă 99 de lei, însă dacă un client îşi doreşte să comande o singură dată, preţul este de 119 lei. La abonament, livrările se pot face o dată pe lună sau mai rar.
    Ideea businessului s-a născut la sfârşitul anului 2018, când Robert Mihăilă i-a spus actualului său partener în afacere că s-a înscris la un program de finanţare organizat în regiunea Munteniei, dar că încă se afla în căutare de proiecte. Aşa că au ales să lucreze împreună. Au investit circa 33.000 de euro, iar o treime din sumă a mers către stocul de produse. „Am observat o creştere în perioada aceasta de izolare. Oamenii stau în casă şi fac comenzi pe internet, astfel că afacerea merge foarte bine. Abia recent am început să ne promovăm mai puternic”, mai spune Laurenţiu Dumitrescu.

     

    Abonament la mâncare
    Subscription box este o soluţie care pare să fie pe placul generaţiilor Millennials (cei născuţi între 1981 şi 1996) şi Centennials (cei născuţi după 1997, care, practic, nu au cunoscut lumea de dinainte de internet). De ce? Pentru că, pentru aceşti tineri, timpul este extrem de preţios, astfel că vor opta oricând pentru site-urile care le oferă soluţiile cele mai rapide şi clare pentru acoperirea nevoilor. În plus, nu au aceeaşi plăcere şi disponibilitate de a petrece timp la cumpărături în magazine fizice, precum părinţii şi bunicii lor.
    „Din acest punct de vedere, piaţa de la noi este incipientă, există multe arii de nevoi care nu sunt acoperite de subscription box. O soluţie apropiată pentru recurenţa coşului lunar este acoperită acum de site-urile care îţi păstrează în profil lista de cumpărături. O văd ca pe o variantă premergătoare erei subscription boxurilor”, spune Cătălina Aldea.
    Mai populare par să fie însă cutiile cu mâncare, frumos ambalate într-o poveste. Cosmin Daneş este unul dintre antreprenorii care au mers pe această cale şi a dezvoltat 7bucate. Clienţii care îşi fac abonament primesc produse tradiţionale, conţinutul rămânând o surpriză până la momentul livrării. Ceea ce ştie clientul este că va primi aceeaşi cantitate din aceleaşi categorii de produse –
    500 g produse din carne, 500 g produse lactate şi 500 g produse de tip băcănie.
    „Cred că direcţia câştigătoare pentru conceptul de subscription box în România este personalizarea serviciului. În general îi atrage pe cei care vor să scutească timp şi vor valoare în plus. Ca antreprenor, ai avantajul unei stabilităţi a veniturilor. Altfel, e mai multă muncă decât atunci când îi oferi clientului o gamă constantă de produse”, spune Cosmin Daneş.
    Selecţia produselor este făcută de echipa 7bucate, livrarea se face lunar, se poate comanda un pachet sau se poate face un abonament. Ceea ce se păstrează sunt cantităţile şi categoriile, schimbându-se doar mixul de produse. De altfel, denumirea „7bucate” a rămas generică, deoarece nu tot timpul se pot pune doar şapte produse care să cumuleze cantităţile necesare. Dacă cel care a plasat comanda nu este mulţumit, poate restitui pachetul.
    Pentru toată logistica necesară şi pentru promovare, Cosmin Daneş a investit iniţial 5.000 de euro. Printre furnizorii 7bucate, se numără păstrăvăria Transalpina din judeţul Alba, producătorul de mezeluri Moş Iosif din Constanţa, carmangerii şi alţi producători. Pandemia nu a trecut însă pe lângă businessul 7bucate fără să lase urme.
    „Desigur, livrările acasă ajută în această perioadă. Pe de altă parte, oamenii se îndreaptă, cred, mai degrabă spre alimente de masă, nu e neapărat momentul în care să testeze, de exemplu, o brânză nemaiîntâlnită. Totuşi, nu au fost schimbări remarcabile în numărul comenzilor.”
    Din oferta 7bucate fac parte, până acum, „Cutia cu de toate” şi „Cutia 7bucate numai lactate”, iar Cosmin Daneş vrea să mai creeze şi o cutie pentru cei care urmează o dietă vegetariană sau care ţin post. „Cutia cu de toate” costă 228 de lei.
    Este acest concept un pas către noua normalitate, cea care ne aşteaptă după ce pandemia va trece şi, poate, vom păstra o oarecare reticenţă pentru ieşitul prea des din casă?
    „De ajutat, ajută, cu atât mai mult în contextul actual. Personal, am recurs la astfel de metode pentru bunuri de consum, livrarea acasă este de mare ajutor, iar abonamentul scuteşte de-o grijă. Practic, cineva îţi asigură aprovizionarea, indiferent că e vorba de apă, pâine, alimente de bază sau altceva”, spune Cosmin Daneş.

    Călătorii la pachet

    Similară este şi afacerea Nellibox, un sistem de abonamente la pachete-surpriză, având ca temă cultura unei alte ţări în fiecare lună. Businessul îi are ca fondatori pe Agota şi Csanad Birtalan, extrem de pasionaţi de petreceri tematice, dar şi de călătorii.
    De aici s-a născut ideea Taste of the World, numele primei cutii livrate de Nellibox. Fiecare pachet conţine dulciuri, snack-uri, alte produse alimentare, băuturi specifice unei culturi, dar şi albume cu muzică, filme şi un mic dicţionar cu cele mai frecvente cuvinte şi expresii în limba ţării sau a culturii respective.
    „Modelul de abordare Nellibox este simplu: te abonezi o dată pentru o perioadă fixă şi primeşti câte un pachet-surpriză în fiecare lună din perioada abonamentului. La începutul lunii, anunţăm tematica, dar nu spunem exact ce este în pachet”, spune Agota Birtalan.
    Până în acest moment, produsele care şi-au găsit locul în cutia Taste of the World au venit din ţările aferente celor care reprezintă specificul cutiilor – Thailanda, Japonia, Coreea de Sud.
    „Conceptul de subscription box sau mystery box pe bază de abonare este nou în România, deci mai întâi planul nostru este brandingul şi educarea pieţei despre produsele şi sistemul tip mystery box. În 2020, vrem să punem mai multe produse şi pachete pe site-ul nostru”, mai spune ea.
    Un abonament lunar la o cutie Nellibox costă 150 de lei, unul de trei luni – 450 de lei, iar unul pentru şase luni – 900 de lei.
    Pe acelaşi principiu funcţionează şi Beery, un business creat de antreprenorul bulgar Hristo Radicev, care vinde pachete cu mai multe sortimente internaţionale de bere. Concret, pe site-ul Beery – funcţional atât în Bulgaria, cât şi în România – se pot comanda cutii cu opt beri, provenite de la mai mulţi producători din diverse ţări.
    „Totul a început în 2016, când am început să mă gândesc la un model de business prin care să vând bere pe bază de abonament. Am dezvoltat modelul şi am creat site-ul pentru Bulgaria. Am început mai mult în glumă, pe 14 decembrie 2016, dar în doar 15 zile, până la sfârşitul anului, am avut mai mult de 100 de comenzi. Aşa mi-am dat seama că e o idee bună”, povesteşte Hristo Radicev.
    În 2017, el a adus businessul şi în România, unde a început să crească treptat.
    În 2019, Beery a vândut în România beri în valoare de 80.000 de lei (circa 17.000 de euro), iar în Bulgaria – de 50.000 de euro. În 2020, antreprenorul intenţionează să facă platforma Beery disponibilă şi în Ungaria.
    „Frumuseţea acestui tip de afacere este că poţi începe foarte de jos – ai nevoie doar de un site, de cutii şi nişte beri pe stoc. De aceea, investiţia iniţială nu a fost mai mare de 5.000-6.000 de euro”, spune Hristo Radicev.

    O provocare
    Ce îi sfătuieşte Cătălina Aldea, specialist în retail şi martor al mai multor inovaţii în cumpărături de-a lungul anilor, pe antreprenori este să profite de timpul îndelungat pe care îl petrec oamenii online în această perioadă pentru a-şi promova conceptele de acest tip, astfel încât să fie cunoscute de cât mai mulţi consumatori.
    „În plus, atenţia la detalii este foarte importantă. Orice eroare în supply chain (lanţul de furnizare – trad.) poate duce rapid la dezamăgire şi pierderea clienţilor, ceea ce nu se întâmplă în magazinele brick-and-mortar (fizice – trad.). De asemenea, e bine de luat în calcul şi stilul nostru când vine vorba de cumpărături. Românilor nu prea le place să rişte, de aici şi reticenţa de a achiziţiona produse proaspete din online; alegerea produselor după aspect şi miros rămâne prioritară pentru majoritatea clienţilor”, este de părere Cătălina Aldea.
    Dacă adăugăm la acestea şi suspiciunile legate de raportul calitate-preţ al „surprizei” care urmează să bată la uşă, s-ar spune că antreprenorii vor avea ceva de furcă până când îşi vor „converti” clienţii. Dar nimic nu se face fără efort.

  • Ecosistemul start-up-urilor, faţă în faţă cu criza

    De la mijlocul lunii martie, adaptarea a devenit cuvântul de ordine în mediul antreprenorial românesc, întrucât businessurile se confruntă cu măsurile de carantină şi distanţare socială. Start-up-urile şi afacerile la început de drum sunt printre cele mai afectate, în contextul în care au mai puţine de arătat investitorilor şi clienţilor dacă nu au deja un produs, însă pentru celelalte, această criză s-ar putea dovedi furtuna perfectă pentru a veni cu un produs sau serviciu disruptive.
    „Mulţi s-au adaptat, au reuşit să se adapteze. Ne uităm încontinuu atât în baza noastră de clienţi, cât şi la ceea ce învăţăm de la companiile care nu sunt clienţii noştri şi încercăm să înţelegem cum îşi continuă activitatea. Mulţi au schimbat total modelul de afaceri. Unii fac acelaşi lucru ca şi până acum însă servesc de la distanţă clienţii. Alţii şi-au adaptat modelul de afaceri folosind resursele disponibile pentru a avea activitate”, a spus Ovidiu Ghiman, director executiv comercial business segment la Telekom România, într-o intervenţie în cadrul videoconferinţei ZF IT Generation.
    Din perspectiva finanţatorilor din ecosistemul românesc de startup-uri, această criză este cea mai mare din acest secol, fiind precedată în istoria recentă doar de Marea Depresie din anii `30 ai secolului trecut. La acel moment, industria fondurilor de investiţii de tip venture capital nu exista, ceea ce înseamnă că acesta este primul test major prin care trec jucătorii din piaţă. „Criză aşa cum este aceasta noi nu am mai văzut, este una mult mai violentă şi va fi mai adâncă şi mai lungă decât cea din 2007-2009. O criză similară a fost Marea Depresie, dar atunci nu exista industria de venture capital, pentru că aceasta s-a născut acum 60 de ani, deci noi ca industrie nu ştim cum este o astfel de criză, sunt teritorii necunoscute”, a explicat Dan Mihăescu, fondator şi managing director al GapMinder, unul dintre cele mai mari fonduri de acest tip din România, cu un portofoliu total de 45 milioane dolari.
    În baza calculelor de până acum, fondurile din România estimează că efectele măsurilor de carantină şi distanţare socială vor mai dura câteva luni, iar revenirea completă ar putea dura chiar şi trei ani. „Ştim că situaţia actuală nu este ceva simplu şi scurt. Va dura mult. E ceva ce va influenţa foarte mult ce se întâmplă la nivel macroeconomic, inclusiv ecosistemul de start-up-uri. Estimăm că va mai fi o perioadă de distanţare de 6 luni, poate, după care credem că va începe o perioadă de relansare cam de un trimestru. Şi apoi revenirea poate merge cel puţin patru trimestre, iar acesta este un scenariu mediu. Am citit studii care arată chiar şi o prelungire a crizei undeva până în T3 2023 în Europa. Normal că va influenţa ecosistemul de start-up-uri. E liniştea dinaintea furtunii. Cred că este o perioadă foarte bună pentru ajustări, oportunităţi de a ne evalua şi de a fi puţin mai umili”, a spus Mihăescu.
    Cu toate acestea, ecosistemul de start-up-uri este conectat la zona hi-tech şi la transformarea digitală, ceea ce ar putea ajuta la decuplarea parţială faţă de condiţiile macroeconomice generale. Şeful GapMinder a subliniat că în ultimii 10 ani activitatea fondurilor de tip venture capital şi a start-up-urilor în Europa a crescut de 7 ori, iar acest trend ar putea continua, chiar dacă la o altă intensitate pentru moment.

    Radiografia declinului
    În urma unui studiu realizat în rândul propriilor clienţi şi parteneri din mediul antreprenorial, Telekom România a descoperit că peste 40% dintre start-up-uri reclamă deja o încetinire a ritmului de înrolare de clienţi noi, în timp ce 20% au început deja să piardă clienţi şi peste 25% au deja probleme cu finanţările pe care le au sau cu atragerea de noi finanţări.
    „Problema cea mai mare este scăderea veniturilor, întrucât peste 35% dintre ele au deja o scădere a veniturilor. Mai mult, am observat că în T1 avem cu 35% mai puţine noi companii înfiinţate. Dacă sumarizez, principala nevoie a companiilor şi a start-up-urilor este legată de reducerea costurilor, începând cu cele neesenţiale. Principala provocare este mutarea activităţii în online, utilizarea instrumentelor de colaborare cât mai optim , cât mai eficient pentru a putea deservi clienţii mai departe”, a spus Ghiman. Pentru a se adapta, aproximativ 75% dintre start-up-uri şi-au continuat activitatea cu noi instrumente de lucru, în timp ce 30% dintre ele resimt deja un impact în activitatea lor, iar circa 25% dintre start-up-uri au fost nevoite să trimită o parte dintre angajaţi în şomaj tehnic.
    Early Game Ventures, alt fond de venture capital important din România, atrage atenţia asupra declinului înregistrat la nivelul volumului de tranzacţii care se îndreaptă spre finanţatori.
     „Indiferent de declaraţiile din presă, se vede în piaţă o încetinire a ritmului de tranzacţii, o frică a start-up-urilor de a veni spre investitori. S-a schimbat atitudinea. Foarte mulţi fondatori evită astfel de discuţii în momentele de incertitudine maximă pentru că nu au un răspuns la întrebările câţi bani ridici şi la cât evaluezi. Probabil folosesc acest timp să se gândească, dacă e momentul oportun să ridice o finanţare acum ori să amâne un an sau mai mult. Noi constatăm o reducere a numărului de start-up-uri care ne contactează în această perioadă”, a explicat Cristian Munteanu, managing partner Early Game Ventures.

    Ce nu caută marii investitori
    Incertitudinea fără precedent care se aşterne în mai multe colţuri din economia globală îi determină pe marii investitori din ecosistemul de start-up-uri să ia o poziţie prudentă şi să nu investească în proiecte sensibile la crize. În acelaşi context, cele două fonduri de investiţii de tip venture capital vânează în continuare proiectele de tip big tech, care aduc o inovaţie tehnologică reală, poate chiar disruptivă. Mai mult, finanţatorii atrag atenţia asupra necesităţii unui plan solid, de la care start-up-ul nu ar trebui să se abată nici în perioade de criză, ci doar să-l adapteze. Unele dintre proiectele pe care le evită fondurile sunt cele care întorc tot proiectul în loc doar pentru a obţine profituri în mod oportunist. „Ce nu ne place să vedem sunt nişte pivotări premature. Nu ne place ca o companie să reacţioneze într-un mod panicat la o schimbare de context. Am investit mereu în companii cu un plan solid, care ştiu ce vor să facă. Indiferent ce criză apare, ele trebuie să continue pe drumul pe care îl au. Să ai o strategie înseamnă să ştii să spui nu – nu să spui da la fiecare microoportunitate laterală care apare pe drum. În venture capital există mereu o doză de oportunism. Dacă o să vină mâine un start-up care pare o investiţie solidă, o să o facem. Noi avem totuşi nişte teze de investiţii, căutăm activ start-up-uri în industrii care sunt de interes pentru noi”, a spus şeful Early Game Ventures.
    Dan Mihăescu, şeful GapMinder, a adus în discuţie şi subiectul aşa-numitelor „fake tech”, referindu-se la companii care încearcă să se vândă drept companii de tehnologie, dar nu aduc de fapt inovaţie, ci doar au integrat tehnologia în activitatea lor. Cu toate acestea, unele dintre ele pot aduce valoare în economie, iar acelea ar trebui să îşi găsească finanţatorul potrivit în ecosistem. „Există şi fake tech, cum e WeWork, un business din imobiliare care s-a agăţat de zona de tech. Fundamentele nu se schimbă. Nu ne uităm la fake tech, nu ne uităm la magazine online care livrează hârtie igienică doar pentru că a crescut consumul, nu căutăm asta. Nu toate start-up-urile trebuie să caute bani de la noi. Noi suntem la 45 milioane de dolari. După care există fonduri mai mici, bune şi agile cu care lucrăm , după care există angel investors. Există oportunităţi pentru start-up-uri să vorbească şi cu astfel de investitori. E o mişcare forţată din offline în online, e clar că noi nu prioritizăm astfel de lucruri, dar ele pot fi bune pentru investitori care au alt model. Ar fi bine să îşi caute acolo finanţări. Existe organizaţii de angel investors foarte bune”, a explicat Mihăescu.
    Aroganţa este unul dintre principalele aspecte la care trebuie să fie atenţi jucătorii din industrie pe măsură ce criza avansează, întrucât unii ar putea plăti pentru concluziile pripite chiar cu businessul. „Este important de spus că noi facem evaluările în funcţie de cum se comportă în business, dar evaluările se vor face în următoarele runde şi aici trebuie să fim foarte raţionali. „Businessurile cresc şi asta este o veste foarte bună, noi le ajutăm să trecem cu toţii prin această perioadă dificilă de cam 18-24 de luni. Pericolul cel mai mare acum este să fim aroganţi toţi cei din ecosistem, start-up-uri, angels, fonduri şi să credem că va fi simplu”, a adăugat Dan Mihăescu.  

  • Rusia: credinţa şi serviciile secrete

    Averea personală a patriarhului Chiril I al Moscovei, fostă gazdă a unui show TV la televiziunea publică, a fost estimată de Moscow News în 2006 la 4 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Despre averea lui Putin nu se ştiu prea multe, dar se speculează că l-ar face pe conducătorul ruşilor cel mai bogat om de pe planetă.

    În decembrie 2017, când Ucraina era în război cu Rusia, serviciile de securitate ucrainene au declasificat documente care arată cum Biserica rusă a luat fiinţă sub ghidajul NKGB (Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului), precursorul KGB.

    Astfel, consiliul local din 1945 care l-a ales pe patriarhul Aleksei I şi a adoptat numele actual al bisericii a fost organizat şi condus de poliţia politică sovietică, reiese din documentele ucrainene, după cum scrie revista Newsweek. Delegaţii consiliului din ianuarie 1945 au fost aleşi dintre „persoanele care erau preţuite în mod deosebit de către cler şi de credincioşi şi care, în acelaşi timp, şi-au dovedit valoarea ca parte a intelectualităţii sau a muncii patriotice”. Sinodul, prima adunare de acest fel de la revoluţia din 1917, a decis că biserica va fi numită de acum „Biserica Ortodoxă Rusă”. Consensul este că sinodul din 1945 a fost vital pentru biserica aflată sub stăpânirea sovietică: încrederea în patriarhul Aleksei a ajutat la readucerea în „turmă” a multora dintre credincioşii care se îndeptaseră de patriarhul precedent, Sergius, din cauza loialităţii sale faţă de Stalin exprimate public. (Trebuie spus însă că nici Sergius şi nici instituţia bisericii nu ar fi supravieţuit altfel).
    Însă, potrivit celor care se opuneau radical guvernării sovietice, bolşevicii au distrus complet canoanele Bisericii Ortodoxe care au existat până în zilele revoluţionare ale anului 1917.
    Patriarhia Moscovei ar fi, potrivit acestui punct de vedere, o organizaţie apărută în istorie abia în 1943, anul în care Stalin i-a convocat la Kremlin pe cei trei episcopi de rang înalt ai vremii şi le-a spus că este pregătit să legalizeze Biserica Ortodoxă şi să redeschidă bisericile.
    Documentele făcute publice de agenţia de securitate ucraineană au arătat că întâlnirile cruciale ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi procesul de selecţie a patriarhului au fost controlate de poliţia secretă. Colonelul KGB Gheorghi Karpov, a cărui semnătură se află pe scrisoarea prin care sunt instruiţi şefii locali ai KGB cu privire la modul de selecţie a delegaţilor, a fost decorat cu Ordinul Stindardul Roşu al Muncii pentru organizarea consiliului din 1945. Karpov a fost cunoscut pentru cruzimea extremă de care a dat dovadă în timpul Marii Epurări. De asemenea, el face parte şi din istoria Bisericii: timp de 17 ani a condus Consiliul pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse – adică a guvernat de facto Biserica într-un mod asemănător cu cel al procuratorului-şef al Preasfântului Sinod.
    Karpov a rămas fără noroc sub Hruşciov pentru că s-a opus închiderii parohiilor: Nikita Hruşciov, care i-a succedat lui Stalin, a fost mult mai dur cu religia decât Stalin în anii ’40 şi începutul anilor ’50. Documentele ucrainene n-au afectat cu nimic relaţiile ruşilor credincioşi cu Biserica Ortodoxă. Mai mult de jumătate din cetăţenii ruşi cred în minuni religioase. Iar Biserica Ortodoxă Rusă este cea mai puternică sursă a tot ceea ce este miraculos. De fapt, singurul lucru pe care îl are în comun cu adevărat majoritatea ortodoxă este credinţa în minuni. Această credinţă se corelează doar indirect cu opiniile sau valorile lor politice. „Turmei” nu-i pasă prea mult de viaţa internă a Bisericii, de istoria ei sau de relaţiile sale cu statul.
    Există sfinţi care sunt foarte populari. Se pare că întreaga ţară se roagă Sfintei Matrona din Moscova (născută Matrona Dimitrievna Nikonova în 1881), o bătrână cu o biografie neclară, căreia oamenii îi cer o varietate de lucruri, cum ar fi să treacă un examen, să aibă o căsnicie fericită, să aibă copii sau sănătate.


    A existat o canonizare în masă a unor sfinţi noi în timpul renaşterii credinţei de la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000: mii de clerici şi oameni de credinţă au pierit în secolul XX şi astfel fiecare eparhie şi-a câştigat propriii sfinţi noi.
    Eparhiile au primit şi sfintele moaşte ale sfinţilor prerevoluţionari care s-au pierdut în perioada sovietică: Sfântul Serafim din Sarov, Alexandru din Svir şi alţii. Noi culte au apărut peste tot, iar cele vechi au fost reînviate şi reconstruite cu o notă de evlavie postsovietică. La începutul anilor 2000 a apărut o nouă practică – scoaterea şi plimbarea de moaşte. Principalul act de credinţă este acum statul la coadă multe ore pentru atingerea sau vederea rămăşiţelor sfinte. A apărut un fel de „teologie a cozii” care justifică nevoia de a depăşi greutăţile pe drumul către o sfântă relicvă. Coada a devenit analogul pelerinajului.
    Coada poate fi urmărită în timp ca un fenomen până în toamna anului 2011, când centura Fecioarei Maria a fost adusă în Rusia de pe Muntele Athos. Aproximativ 3 milioane de oameni au aşteptat la rând să o vadă când relicva a făcut turul oraşelor ruseşti timp de 39 de zile. O altă relicvă de la Muntele Athos, Darurile Magilor, a fost adusă în 2014. În 2017, timp de două luni, Catedrala lui Hristos Mântuitorul a expus moaştele Sfântului Nicolae, care au părăsit bazilica oraşului italian Bari pentru prima dată în aproape un mileniu. Cu toate acestea, o serie de documente arată că Biserica Rusă, sau mai bine zis Patriarhia Moscovei, nu este condusă de credinţă, ci de Kremlin prin agenţi ai serviciilor de securitate. Această situaţie reiese din rapoartele anuale din 1958 ale ramurii estoniene a KGB. Documentele au fost lăsate în urmă, la Tallinn, când autorităţile sovietice s-au retras din noul stat independent în 1991, scrie The Guardian.
    Rapoartele, văzute de The Guardian, sunt strânse într-un teanc de pagini îngălbenite scrise la maşină, legate împreună ca o carte care poartă legenda „Top Secret Ex. Nr. 2 Seria K” şi titlul „Rezumatul lucrărilor de informaţii operaţionale ale departamentului 4 al KGB în Consiliul de Miniştri al SSR Estonia în 1958”.
    La pagina 125 este prezentat un scurt raport al recrutării, în acel an, a unui tânăr preot ortodox, menţionat cu numele de cod „Drozdov”. Numele real al agentului nu este dat, dar caracteristicile cheie coincid cu viaţa omului devenit în 1990 patriarhul Aleksei  al II al Moscovei.
    Ca şi patriarhul, Drozdov s-a născut la Tallinn în 1929, vorbea fluent rusa şi estoniana, era doctor în teologie şi slujea ca preot ortodox în Estonia în 1958.

     

    Drozdov, care a impresionat KGB-ul cu dorinţa, discreţia şi calitatea de a ştii cum să se facă plăcut oamenilor, şi-a început cariera de agent furnizând informaţii despre un preot corupt la o biserică din micul oraş Jyhvi.
    Patriarhul a fost rectorul Bisericii Bobotezei din Jyhvi din 1950 până în 1957. În 1961 a devenit episcopul Tallinnului şi al Estoniei la vârsta de doar 32 de ani. Rapoartele KGB din 1958 despre Drozdov spuneau că promovarea sa în acest post a fost „avută în vedere” în timpul recrutării sale.
    În acelaşi an în care a devenit episcop, Aleksei  şi-a început ascensiunea rapidă în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor – chiar cursul planificat de KGB pentru Drozdov.
    Indrek Jurjo, istoric estonian care a investigat raportul KGB, a spus: „Trebuie să fie el. În acea perioadă erau foarte puţini preoţi ai Bisericii Ortodoxe. Descrierea, vârsta, planul pentru el de a deveni episcop – totul se potriveşte.”
    Rapoartele îl descriu pe Drozdov ca fiind de acord să lucreze pentru KGB din motive patriotice. „Este descris aici ca agent”, a explicat Jurjo. „Asta înseamnă că a avut un ofiţer KGB cu care se întâlnea în mod regulat în locaţii clandestine şi care l-a interogat. Ar fi scris şi el rapoartele.”
    Părintele Gleb Yakunin, preot ortodox şi fost parlamentar care a căutat prin dosarele KGB, a declarat că a găsit mai multe referinţe la Drozdov. Spre regretul său, nu a făcut copii şi niciodată nu a găsit indexul în care numele de cod ale agenţilor erau potrivite cu adevăratele lor identităţi.
    O referinţă din raportul din octombrie 1969 spune: „Agenţii Drozdov şi Peresviet au călătorit în Anglia ca parte a delegaţiei la Conferinţa Bisericilor Europene”. Părintele Gleb, care a fost încarcerat în epoca sovietică pentru opoziţia sa faţă de ingerinţele statului în Biserică, a spus că patriarhul trebuie să conducă clerul în pocăinţă.


    „Să coopereze cu un stat care are ca obiectiv distrugerea religiei este un mare păcat şi o trădare a creştinismului”, a spus el. Nici informaţiile din Tallinn nu au reuşit să altereze imaginea Bisericii în Rusia. De altfel, ruşii nici n-au aflat despre ele.


    Lui Aleksei  al II-lea i-a urmat în 2009 la conducerea Bisericii Chiril I, mitropolitul Smolenskului care s-a remarcat apoi prin susţinerea lui Putin şi a unei ideologii antioccidentale.
    Conform informaţiilor din arhivele sovietice, Chiril a fost agent KGB. Aceasta înseamnă că a fost mai mult decât un simplu informator, cum în Uniunea Sovietică erau milioane. A fost un ofiţer activ al organizaţiei de securitate. Nici Chiril şi nici Aleksei  nu au recunoscut şi nu şi-au cerut scuze pentru legăturile lor cu agenţiile de securitate. În calitate de şef al departamentului de relaţii cu biserici străine al Bisericii, Chiril şi-a câştigat reputaţia de conducător relativ luminat. S-a întâlnit cu papa Benedict şi a fost atacat de conservatorii bisericii pentru „ecumenism”.
    Mai important decât contactele sale cu catolicii a fost sprijinul dat de Chiril unei noi ideologii ruse bazate pe negarea drepturilor omului. La cea de-a zecea şedinţă a Consiliului Mondial al Ruşilor – o organizaţie publică internaţională condusă de patriarh, la Moscova, pe 4 aprilie 2006 – Chiril a acuzat liderii drepturilor omului din Occident că au forţat „dictatorial” societăţile să accepte dreptul de a paria la jocuri de noroc, eutanasia şi homosexualitatea.
    Consiliul a spus că există valori „care nu sunt mai mici decât drepturile omului”. Acestea sunt „credinţa, moralitatea, locurile sacre şi patria”. Atunci când aceste valori intră în conflict cu drepturile omului, „societatea şi guvernul şi legea ar trebui să le îmbine armonios”. Cum s-ar putea face acest lucru nu a fost clar, dar, potrivit Consiliului, este imposibil de tolerat o situaţie în care drepturile omului „au ameninţat existenţa patriei”.
    În ziua următoare preluării rolului de patriarh, Chiril a elaborat ideile sale pentru combinarea „armonioasă” a cerinţelor statului şi drepturile omului. El a spus că doreşte să pună bazele relaţiilor biserică-stat pe conceptul bizantin de „simfonie”, în care se face distincţie între autoritatea imperială şi preoţie, cu prima preocupată de treburile omului şi ultima cu chestiunile divine. Cele două părţi sunt privite ca fiind strâns interdependente, dar niciuna nefiind subordonată celeilalte.

     

    Experţii în domeniu au subliniat că nu există niciun exemplu de simfonie care să definească cu succes relaţiile biserică-stat în vremurile noastre, iar istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Ruse indică faptul că faţă de puterea Kremlinului nu are niciun interes să devină o forţă morală.
    După căderea Uniunii Sovietice, Biserica a primit privilegii oficiale, inclusiv dreptul de a importa fără taxe alcool şi tutun. În 1995, mănăstirea Nikolo-Ugreşki, aflată în subordinea directă a Patriarhiei, a câştigat 350 de milioane de dolari din vânzarea de alcool. Departamentul de relaţii bisericeşti a Patriarhiei, pe care îl conducea Chiril, a câştigat 75 de milioane de dolari din vânzarea tutunului. Însă Patriarhia a raportat un buget anual în 1995-1996 de numai 2 milioane de dolari. Averea personală a lui Chiril (Vladimir Gundiaev în buletin) a fost estimată de presa moscovită în 2006 la 4 miliarde de dolari. Activităţile sale sunt principalul motiv pentru care organizaţiile non-profit nu plătesc taxe în Rusia. Chiril importa ţigări de milioane printr-o astfel de organizaţie pe care le vindea la preţuri care distrugeau concurenţa – aceasta trebuia să-şi plătească taxele către guvern. Din 1994, Chiril a fost prezentatorul unei emisiuni ortodoxe săptămânale (Lumea păstorului) la principalul canal de televiziune de stat.