Category: Revista BM

  • Business MAGAZIN lansează 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia cu numărul 15. Theodor Alexandrescu a făcut parte din prima promoţie de tineri manageri

    „Business MAGAZIN a avut un rol important în crearea comunităţii de business, a dezvoltat oportunităţi de comunicare între diverşi lideri şi, implicit, oportunităţi de asociere în proiecte comune (de exemplu: dezvoltarea pieţei de pensii). Personal, am reuşit să dezvolt relaţii de parteneriat cu alte industrii şi liderii acestora, relaţii care au generat creşterea businessului local şi nu numai.”

    2006 – 37 de ani, Director general, AIG Life Asigurări România (actuala Metropolitan Life)

    2020 – 51 de ani, Şef de vânzări în Orientul Mijlociu pentru Zurich Insurance Company.

    Acţionariat: American Life
    Insurance Company (potrivit datelor publicate pe pagina sa de LinkedIn) (ALICO)
    Număr de angajaţi: peste 100 şi aprox. 1.200 de agenţi de vânzări
    Cotă de piaţă: 11%
    Cifră de afaceri: 40 mil. dolari (2005)
    Profit: 5 mil. dolari

    Considerat drept cel mai optimist catalog al publicaţiei noastre, anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP reprezintă pariul Business MAGAZIN pentru viitor – include poveştile a 100 de tineri din mediul de business local, în fiecare an diferite faţă de anii anteriori, manageri sau antreprenori – liderii viitori ai celor mai importante companii din România.

  • Tablourile din pagini web. Cum a migrat lumea artei spre online

    De la fotografii cu capodopere pictate pe care le poţi admira până în cele mai mici detalii cu ajutorul zoomului de la telefon până la arhivele muzeelor interactive, am fost introduşi în arta tradiţională în moduri noi. Pentru un grup mare de artişti avangardişti, internetul a devenit atât temă centrală, cât şi mediul primar de lucru, accesibil oricui are o conexiune şi un computer. Iar acum lucrările artiştilor din curentul net art, apărut în anii ’90, vorbesc cu putere despre noua noastră normalitate interconectantă, într-un moment în care relaţia dintre tehnologie şi artă este mai mult ca oricând vitală. Una dintre acestea este „Summer”, opera rusoaicei Olia Lialina, un pionier al curentului net art, şi ilustrează o femeie într-un leagăn, cu chipul scăldat de soare. Prin lucrarea sa, a cărei subiect central este ea însăşi, Lialina prezintă unele dintre cele mai recunoscute caracteristici ale genului în modul: iluzia mişcării leagănului din „Summer”.

  • Care este povestea Amaliei Buliga, CEO şi acţionar al Diverta

    „Este esenţial să găsim un echilibru între viaţa profesională şi cea personală. Timpul petrecut cu familia şi prietenii apropiaţi mă încarcă şi cred că am găsit echilibrul între cele două. Şi mai cred că cele două se completează reciproc. Este necesară doar puţină organizare”, a spus Amalia Buliga, CEO şi acţionar Diverta, în interviul acordat pentru realizarea profilului său din anuarul dedicat celor mai puternice femei din business.

    Printre cele mai recente realizări profesionale, Amalia Buliga menţionează stabilizarea Diverta şi începerea etapei de consolidare, care a însemnat nu doar deschideri de magazine, ci şi îmbunătăţiri aduse unor unităţi. „Deschiderea magazinului din Lipscani a însemnat pentru Diverta tranziţia la o nouă etapă. Am început rebrandingul reţelei în magazinele top 10, iar procesul va continua în funcţie de performanţele fiecărui magazin. Este un pas natural să reinventăm Diverta, să fim în pas cu  necesităţile consumatorilor, iar feedbackul pieţei este unul bun”, adaugă ea. Pentru anul în curs şi-a propus să continue strategia începută anul trecut. „Mizăm mult şi pe creşterea organică a respectivelor magazine. Ne-am propus să îmbunătăţim tot mai mult experienţa de shopping, nu numai pe partea de mercantizare, ci şi pe partea de consiliere în magazinele noastre.” De-a lungul carierei, executivul de la Diverta spune că nu a avut, ca femeie, nici avantaje, nici oportunităţi. „Am fost mereu încrezătoare în capacităţile mele de a-mi îndeplini aspiraţiile de carieră şi m-am concentrat spre a-mi demonstra în primul rând faptul că pot să ajung acolo unde mi-am propus.” În opinia sa, pentru o tânără aflată la începutul parcursului profesional este foarte important să stabilească care îi sunt obiectivele în carieră şi care sunt provocările cu care se poate întâlni de-a lungul acesteia. „Cu ajutorul unui mentor poate să ajungă să-şi atingă aceste obiective.”

  • 105 Cele mai puternice femei din business – Roxana Maftei, Proprietar, Farmacia Tei

    Businessul Farmaciei Tei a pornit de la o singură farmacie deschisă de antreprenoarea Roxana Maftei în Bucureşti, în 1992, iar în prezent a ajuns pe locul al cincilea în retailul farmaceutic cu şase locaţii, care au generat afaceri de 600 de milioane lei în 2019, în creştere cu 33% faţă de anul anterior.

    Roxana Maftei a pus bazele Farmaciei Tei la 25 de ani, după ce înainte a deţinut pentru scurt timp un magazin de tip plafar. Compania se bate la nivel de vânzări cu reţele naţionale cu peste 100 de farmacii. Strategia companiei a fost încă de la început aceea de a se poziţiona pe segmentul low cost al retailului farmaceutic.
    Ea a precizat într-un interviu pentru ZF că în 2020 vizează extinderea cu noi unităţi în Bucureşti, dar este în discuţii şi pentru locaţii în afara Capitalei.

  • Alexandra Copos de Prada: „Gândeşte pentru tine şi nu-i lăsa pe alţii să îţi pună o etichetă”

    Ea este CEO & fondatoare Moonstar Ventures, preşedinte board Ana Pan, preşedinte Aspire Teachers.

    Printre realizările de anul trecut, Ana Copos de Prada aminteşte aducerea celui mai mare lanţ de grădiniţe din Canada printre clienţii Moonstar (start-up fondat în urmă cu trei ani la Londra, care ajută oamenii să se dezvolte personal şi profesional prin experienţe de învăţare de impact). Tot pe linia realizărilor de anul trecut, ea vorbeşte şi despre Aspire Academy, în cadrul căreia s-au creat două curricule pentru ciclul primar ce urmează să fie integrate în programul a 6.500 de elevi din toamnă. În ceea ce priveşte Ana Pan, rezultatele de anul trecut arată o creştere cu 12% a veniturilor şi numeroase îmbunătăţiri în zona operaţională. Referindu-se la calităţile pe care o femeie le poate aduce într-o afacere, Alexandra Copos de Prada citează un studiu realizat de Harvard Business School în 2019, în care femeile au avut un scor mai mare decât bărbaţii la 17 din 19 competenţe care diferenţiază liderii excelenţi de cei mediocri. „Din experienţa personală, am întâlnit bărbaţi lideri excelenţi, însă cred că femeile sunt mai atente la detalii, pot fi negociatoare excepţionale şi pot avea o perseverenţă de fier.” Cât despre echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, ea consideră că acesta este o alegere. „Pentru unii oameni viaţa personală este prioritatea principală, iar pentru alţii este businessul. Cred însă că nu poţi clădi o viaţă de succes fără o viaţă de familie de succes. Şi în acelaşi timp nu poţi clădi o viaţă de succes fără satisfacţie profesională. Trebuie să găseşti timp pentru ambele şi trebuie să negociezi cu fiecare dintre ele la anumite momente importante.”

  • Coperta, elementul central al cărţii în era Instagramului

    Dar majoritatea cititorilor fac acest lucru mai tot timpul. Tot ce vedem la o carte – fontul, imaginile, culorile – ne spune ceva despre ceea ce am putea sau nu să găsim în interior. Coperţile pot fi o modalitate rapidă de a semnaliza genul, dar cei buni creatori fac mai mult decât atât. Ei dau un plus de personalitate unei cărţi. Sunt cei care te va face în primul rând să o ridici, apoi, după ce ai citit-o, să o ţii pe raft, în geantă, pe noptieră, pentru a-ţi aminti ce a însemnat pentru tine. Odată cu apariţia cărţilor electronice – o ameninţare pentru cărţile fizice – editorii s-au luptat pentru a le transforma pe acestea, astfel încât cititorii să nu renunţe sau să se întoarcă la ele. Librăriile au devenit de asemenea spaţii pentru a petrece timpul, nu doar pentru a face cumpărături. În plus, poate cel mai important factor a fost că oamenii au început din ce în ce mai mult să posteze imagini cu cărţi pe paginile de social media în diverse cadre artistice. Ca răspuns la criza şi blocajul provocate de coronavirus-ului, Biblioteca Publică din New York chiar a cerut publicului să-şi recreeze coperţile cărţilor preferate. Toate acestea arată că designul coperţii este mai important ca niciodată.

  • De ce să îţi cumperi o casă, când poţi să cumperi tot satul

    Construit în secolul al XVIII-lea ca staţiune balneară, Sätra Brunn are 70 de clădiri şi ilustrează perfect arhitectura satului suedez, completat de o biserică, o şcoală şi un hotel, un centru de conferinţe, un restaurant şi un spa cu piscină, sală de gimnastică şi saună, având totodată chiar şi un centru de îmbuteliere pentru a comercializa apa extrasă din izvoarele locale. Localitatea a fost cumpărată de actualii proprietari la începutul anilor ’90, însă aceştia simt că au îmbătrânit şi consideră că e timpul ca altcineva să preia conducerea, aşa că l-au pus la vânzare. Preţul pentru întregul sat este de
    7 milioane de dolari. 

  • Lanţul de magazine care a vândut în perioada pandemiei cât pentru tot anul. Câte magazine vrea sa mai deschidă

     ​De la primul hipermarket deschis în românia, în 2005, retailerul german Kaufland a ajuns în prezent la o reţea de 132 de unităţi, aflată în continuă expansiune. Lucrurile par să evolueze bine şi în continuare, în contextul în care businessul pare a fi unul dintre câştigătorii crizei generate de COVID-19. Care este strategia companiei în context pandemic?

    „Online-ul a crescut enorm: în aprilie am ajuns la o cifră care reflectă planul pentru tot anul”, descrie Marco Hößl, directorul general al Kaufland România, într-o conferinţă de presă organizată recent, ultimele rezultate ale companiei, fără să ofere valoarea exactă a vânzărilor înregistrate în context pandemic.

    În 2019, Kaufland România a înregistrat o cifră de afaceri de peste 11,8 miliarde de lei şi un profit net de 847 de milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. În ceea ce priveşte investiţiile realizate, acestea s-au ridicat anul trecut la 142 de milioane de euro, iar la începutul acestui an reprezentanţii businessului au anunţat un buget de 300 de milioane de euro, despre care Marco Hößl spune că nu a suferit modificări.

    Compania are în portofoliu 132 de magazine, dintre care patru au fost deschise în acest an, două în Capitală, unul în municipiul Dej şi un altul în localitatea Moreni, un oraş cu aproximativ 18.000 de locuitori, deschidere cu ocazia căreia retailerul şi-a făcut intrarea şi în comunităţile urbane mici.

    Până la sfârşitul anului, reprezentanţii companiei intenţionează să deschidă alte nouă unităţi, iar pentru următorii ani Hößl spune că au în vedere menţinerea unui ritm de circa zece deschideri anuale. Cu toate că zilnic peste 500.000 de clienţi trec magazinelor unităţilor companiei, reprezentanţii afacerii remarcă un trend de migrare spre online din ce în ce mai accentuat.

    Cât despre modul în care a evoluat echipa businessului de-a lungul celor 15 ani, dacă în 2005 Kaufland a pornit la drum cu 500 de angajaţi, în prezent aceasta numără peste 15.000 de persoane. Angajaţii şi-au continuat activitatea şi în perioada stării de urgenţă, niciunul dintre ei nefiind trimis în şomaj tehnic.

    Pentru departamentele care nu îşi puteau exercita activitatea în perioada de blocaj, precum cel de evenimente, s-a hotărât reconversia acestora, una dintre noile linii de activitate fiind cea de teleshopping, destinată persoanelor care nu deţin spartphone-uri sau carduri de credit.

    „A fost o experienţă foarte bună pentru angajaţi, de pildă pentru cei din home office, care nu au avut o ocupaţie şi pe care nu am vrut să îi trimitem în şomaj tehnic”, spune executivul. Potrivit lui, Kaufland creează direct şi indirect circa 60.000 de joburi în piaţa locală, adică un procent de 1,2% din totalul locurilor de muncă, iar salariul minim net al angajaţilor companiei este cu 60% mai mare decât salariul minim pe economie din România.

    Din rândul furnizorilor cu care compania colaborează, 85%, reprezentând un număr de 2.300 sunt  furnizori locali, faţă de 50%, în urmă cu trei ani. Anul acesta, pe fondul greutăţilor generate de pandemie, una dintre măsurile luate de reprezentanţii businessului a fost scurtarea termenelor de plată către companiile locale partenere, o altă măsură fiind plata cu trei luni mai devreme a taxelor în valoare de 69 de milioane de lei către bugetul de stat şi bugetele locale.
    Directorul general al Kaufland spune că noua criză, care a schimbat lumea, a schimbat şi modul de lucrul al companiei pe care o conduce.

    „La început a fost greu, şi pentru mine personal, nu a fost un mers normal al businessului, am luat multe măsuri, am învăţat repede, am simţit că a fost foarte emoţionant să iau decizii grele. A fost un spagat între business şi oameni, pentru mine a fost foarte greu. Suntem o companie, trebuie să acţionăm ca întreprindere, dar trebuie să luăm şi măsuri pentru angajaţi, clienţi, furnizori, de aceea a fost un spagat. Am simţit ce important este să fim alături de angajaţi, de clienţi şi parteneri”, a fost feedbackul executivului asupra ultimei perioade.

    Explozia retailului alimentar din online, un trend internaţional

    Potrivit unui sondaj al Coresight Research, vânzările online de alimente din SUA au crescut cu 22% în 2019, iar anul acesta, impulsionate de cererea ridicată din timpul blocajelor impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 la nivel naţional, vor creşte cu aproximativ 40%. Acest lucru ar echivala cu aproape 38 de miliarde de dolari din vânzările online, cheltuiţi pe produse alimentare şi băuturi în 2020, adică aproximativ 3,5% din piaţa totală, în creştere de la 2,6% în 2019, potrivit supermarketnews.com. 
    Şi în Asia se remarcă acelaşi trend: Coreea de Sud, de pildă, a înregistrat o creştere de peste 90% a vânzărilor de produse alimentare online în timpul focarului de COVID-19, scriu cei de la foodnavigator-asia.com. Un alt exemplu vine din Marea Britanie: CEO-ul retailerului Sainsbury’s, Mike Coupe, a declarat, citat de barrons.com, că pandemia de COVID-19 va accelera rapid digitalizarea magazinelor şi migrarea clienţilor spre online, obicei care se va menţine probabil şi în perioada postpandemie. „Presupun că odată ce oamenii îşi formează un obicei din a-şi cumpăra alimentele online, îl vor menţine.” În ultimele luni, Sainsury’s şi-a dublat volumele de produse destinate platformei online şi a înregistrare o dublare a vânzărilor pe acest canal. 

  • Violeta Luca, General manager, Microsoft România: „Fă ceea ce îţi dă energie, nu ceea ce îţi ia mai multă energie”

    Invitată să îşi facă o analiză SWOT (strengths, weaknesses, opportunities and threats), Violeta Luca şi-a descris punctele mai puţin tari, despre care spune că a lucrat de-a lungul timpului să le diminueze influenţa: „Lipsa de răbdare este una dintre ariile la care am lucrat şi cred că am adresat mare parte din ea, apoi aş adăuga şi perfecţionismul, care poate să devină un inamic dacă nu este bine gestionat”. În ceea ce priveşte punctele forte, crede că este un om foarte intenţional atunci când îşi propune ceva: „Dacă vorbesc cu cineva că trebuie să urcăm un munte sau că trebuie să dublăm businessul sau că trebuie să micşorăm costurile cu până la 50%, indiferent că obiectivele acestea sunt foarte ambiţioase, construiesc un plan, fie el într-o primă fază şi foarte teoretic, ca să le ating”. Spune că de-a lungul timpului a învăţat să aibă şi hobbyuri, iar la acest capitol menţionează drumeţiile montane, dar şi plimbările pe malul mării şi golful. Lectura nu lipseşte în continuare din viaţa ei şi îl recomandă pe Kissinger, precum şi cărţile despre Coco Chanel, pe care o consideră o femeie care a avut o influenţă importantă; îi place să citească însă şi poezie şi la acest capitol preferatul ei este Lucian Blaga. Când se relaxează, se uită şi pe albume de artă. Curiozitatea este, potrivit ei, fundamentală ca să poţi să înveţi – „Dacă devii plictisit prea repede şi ţi se pare că ştii suficient de mult nu prea mai ai cum să creşti –, iar curiozitatea îţi menţine cumva şi mintea ageră, te face să interacţionezi cu oamenii extrem de uşor, fiindcă vei vrea să auzi ceea ce are celălalt de spus; altfel, autosuficienţa în care îţi imaginezi că le ştii pe toate este extrem de nocivă”.

    Profilul Violetei Luca a fost publicat în ediţia de anul acesta a anuarului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Povestea româncei care conduce una dintre cele mai importante divizii ale Huawei pe piaţa locală

    „Într-un mediu de business sănătos ne raportăm în primul rând la contribuţia profesională, indiferent de gen”, a spus VVeronica Cristea-Nanu, Senior HR Manager, Huawei Technologies, în răspunsurile acordate Business MAGAZIN pentru realizarea profilului  său din anuarul dedicat celor mai puternice femei din business.

    Cele mai recente realizări ale Veronicăi Cristea-Nanu, care lucrează în cadrul departamentului de resurse umane al Huawei Technologies de aproximativ şapte ani, se leagă de proiecte din zonele de design organizaţional, educaţie, comunicare strategică şi engagement. „Vrem ca oamenii noştri să simtă că sunt vizibili şi că îşi pot atinge potenţialul prin perseverenţă şi implicare personală”, descrie ea una dintre filosofiile prin care se raportează la cei peste 2.200 de angajaţi ai companiei. Pentru anul curent, spune că şi-a propus să devină mai bună în ceea ce face şi să aplice cât mai bine „principiile minimaliste în planurile mari ale existenţei”. Spune că o preocupă, de asemenea, sustenabilitatea în business, precum şi direcţia pe care o oferim generaţiilor tinere. În ceea ce priveşte diferenţele legate de gen, Cristea-Nanu spune că nu a identificat dificultăţi sau oportunităţi aduse de faptul că este femeie şi, de asemenea, spune că a fost tratată întotdeauna în mod corect de oamenii importanţi cu care a lucrat şi care au contribuit la construcţia sa ca profesionist. Pe tinerele care îşi încep acum parcursul profesional le sfătuieşte: „Găseşte ceva ce îţi place, decide direcţia în care mergi şi nu îţi pierde concentrarea. Fă tot posibilul să ajungi una dintre cei 10% care fac asta cel mai bine!”.