BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Un român care s-a săturat să trăiască printre străini a decis să revină în ţară după 15 ani, să readucă la viaţă un loc uitat de lume şi să îl transforme într-o afacere

    Glod. Judeţul Alba. O casă la capătul unui sat care nu continuă niciunde mai departe. Un loc de încărcat bateriile, unde familia Muşat s-a „branşat” acum mai bine de doi ani şi unde primeşte oaspeţi dornici de conexiune, într-un loc ca acasă. E Casa Glod, un cuibar unde patul miroase a ierburi şi lavandă, soba e împărăţia lemnelor care trosnesc când afară ţiuie viscolul, iar dimineaţa răsună numai a linişte.

    Pe Alin Muşat, brăilean la origine, l-a adus în Alba o discuţie ispititoare cu finul său, ai cărui părinţi locuiesc în Glod. Stăteau de vorbă într-o zi la telefon, când finul i-a spus că tocmai se afla la Glod ca să-şi încarce bateriile. „Am spus că vreau şi eu să văd cum e să-ţi încarci bateriile!”, îşi aminteşte Alin Muşat.

    Aşa că a mers direct la sursă. El şi familia s-au îndrăgostit instantaneu de locul în care au poposit în plină lună mai, după o ploaie zdravănă, când totul era înflorit şi însorit până la refuz. Glodul este excepţional în orice anotimp, spune Alin Muşat, însă mai este cireaşa de pe tort. E un loc izolat, drum mai departe de el nu există, pe unde vii trebuie să te şi întorci. Din tot satul, familia Muşat s-a stabilit într-un loc unde nu exista drum de acces, apă sau curent, aşa că le-au făcut pe toate de la zero.

    Alin Muşat poartă în spate o experienţă de 18 ani ca asistent medical. O perioadă, a lucrat la Milano, în cadrul unuia dintre cele mai mari grupuri de spitale private din Italia – Gruppo San Donato (GSD). Când patronul spitalului în care lucra a încetat din viaţă, la conducere a venit fiul său, iar atunci Alin Muşat a decis să se întoarcă în România.

    „Ne doream să facem ceva pentru noi, legat însă de tradiţie. Noi şi în timpul în care am stat în Italia, adică 15 ani, tăiam purcelul, făceam şuncă, afumam peşte, ne îmbrăcam tradiţional la petreceri.”

    Aplecarea către tradiţie nu l-a părăsit aşadar niciunde, aşa că, înapoi acasă, nu a avut decât să se reconecteze cu ea. Până când s-a restabilit definitiv în România, o perioadă a făcut săptămânal naveta Milano – Glod, pentru a pune la punct ceea ce avea să devină cel mai confortabil refugiu. Într-un final, acum aproape trei ani, în februarie 2018, Casa Glod a fost gata.

    „Citisem pe site-ul Adelei Pârvu (blogger de design interior – n. red.) despre un băiat din Maramureş care recondiţionează casele vechi din lemn, Dani Hotea. Am ajuns la el şi am văzut cum redă viaţa caselor la care oamenii renunţă.”

    El a strămutat trei case şi le-a adus în complexul pe care îl are astăzi familia Muşat. Fiecare din ele are o poveste. Cea mai apreciată de turişti este Casa-Muzeu, denumită astfel pentru că este cea mai veche dintre toate. Urmează Primăria şi Şcoala în topul preferinţelor.

    „Oamenii din sat au făcut aceste căsuţe acum 200-300 de ani, le-au construit ca pe nişte case din lego, dar la scară mare. Ele se desfac şi se construiesc la loc, se montează cu ceară, iar lemnul are o elasticitate foarte mare. Casa de lemn oferă un mare confort – iarna este călduroasă, vara este răcoroasă”, spune Alin Muşat.

    Alin Muşat, proprietar Casa Glod: „Multe agenţii de turism ne-au sunat şi ne-au spus că le place locul şi vor să încheiem o colaborare. Dar vara asta a fost atât de ocupată, încât nici agenţiile nu au mai putut trimite oameni la noi. Dacă aveam de trei ori capacitatea pe care o avem, am fi ocupat totul.”

    Le-a poziţionat astfel încât, în fiecare anotimp, soarele să desfete fiecare fereastră în parte. În total, disponibile pentru cazare sunt cinci camere, cu câte două locuri, iar în fiecare cameră se mai poate instala, la nevoie, un pat suplimentar. Pentru două persoane, tariful este de 235 de lei pe cameră pe noapte.

    „Mai avem două căsuţe. Una dintre ele e foarte mică, a fost de fapt o fierărie, nu o casă, iar deasupra ei vrem să facem o cameră. În cealaltă casă vrem să amenajăm alte trei camere. Dar rămâne de văzut când vom avea suficienţi bănuţi. În spatele fiecărei case sunt foarte multe detalii, iar acestea costă”, mărturiseşte Alin Muşat.

    În spaţiile de cazare pe care le-a amenajat cu migală, el îşi doreşte ca oaspeţii să se simtă cum s-ar simţi într-o vacanţă la bunici. Tocmai de aceea, nu a denumit proiectul „pensiune”, ci „casă”. Un fel de „acasă”. Cineva care alege să vină pentru câteva zile la Casa Glod trebuie să plece din start cu dorinţa de a se regăsi pe sine. Nu va găsi acolo televizor sau internet, dar se va putea bucura din plin de apă bună, aer curat, mâncare delicioasă, trasee montane, sobe ca-n poveşti, pe care se poate dormi.

    „Este o altă lume, o lume uitată, pe care oamenii o apreciază din ce în ce mai mult, tocmai pentru că e din ce în ce mai greu de găsit.”

    La distanţă de o oră cu maşina de jur-împrejur, se poate ajunge la Alba Iulia, la Hunedoara, la Deva sau la Roşia Montană. Nu sunt departe nici Cheile Cibului, Cheile Caprei sau Cheile Glodului. Iar pentru aventurieri, zona nu duce lipsă de trasee montane, de la cele mai simple, de o oră, până la cele mai provocatoare, de patru ore. Vara aceasta, de ele s-au bucurat din plin turiştii reorientaţi către România din cauza pandemiei.

    „Anul trecut au fost foarte mulţi străini la noi, iar anul acesta – foarte mulţi români. Multe agenţii de turism ne-au sunat şi ne-au spus că le place locul şi vor să încheiem o colaborare. Dar vara asta a fost atât de ocupată, încât nici agenţiile nu au mai putut trimite oameni la noi. Dacă aveam de trei ori capacitatea pe care o avem, am fi ocupat totul.”

    De linişte şi de pace s-au îndrăgostit şi oamenii care au revenit la Casa Glod chiar şi de şase ori, spune Alin Muşat. Nici nu mai încape vorbă că toate camerele sunt deja ocupate pentru Crăciun încă din vară. Această vară ca niciuna alta înainte, în zodia coronavirusului, care i-a făcut pe unii chiar să meargă să lucreze „remote“ de la Casa Glod, vreme de câteva săptămâni. Chiar dacă nu există conexiune la internet, hotspotul funcţionează, aşa că, de la profesori la corporatişti, au fost numeroşi cei care s-au retras în Alba pentru a presta munca de acasă dintr-o altfel de casă. Una tradiţională.

    „Avem saltele făcute din cânepă ţesută la război, pe care am luat-o de la oamenii din sat. Am umplut saltelele cu paie de ovăz şi flori de lavandă. De ce ovăz? Pentru că nu face gărgăriţe. Am luat gata tradiţiile bătrânilor şi le-am adus la noi în casă.”

    Împreună cu soţia lui şi copiii, Alin Muşat s-a stabilit în Glod, pentru a fi sigur că rămâne mereu cu bateriile încărcate. Copiii merg la şcoală la Alba Iulia, iar de luni până vineri mama lor stă cu ei acolo, pentru ca weekendurile să le petreacă împreună în Glod.

    „Noi nu am investit aici ca să scoatem banii într-un anumit număr de ani. Scopul a fost să nu facem un loc comercial, ci unul în care oamenii să vină cu drag. Pe toţi cei care vor să facă aşa ceva, îi încurajez să facă, dar fără să transforme totul în ceva comercial. Vrem să rămânem mici şi să putem oferi acea căldură pe care oamenii o găsesc când merg acasă la rudele lor”, spune Alin Muşat.

  • Ce este mai bine să ai în România, ţara unde a fi proprietar este mai presus de orice: casă sau apartament?

    „Tipul de locuinţă la care visăm – apartament sau casă – este o temă recurentă în discuţiile românilor, cunoscuţi pentru a fi cei mai mari proprietari ai Europei şi având o predispoziţie aproape ancestrală pentru statutul de proprietar. La ce trebuie să te uiţi când se depăşeşte stadiul de discuţie şi eşti pus în faţa unei astfel de alegeri am discutat în cea mai recentă ediţie a webinarului Real Estate. Real Talk. by Storia.ro.

    Cred că ne gândim la această temă încă de la romanul Ion al lui Liviu Rebreanu – cred că este ceva ancestral în această zonă a lumii. În general, la oameni, dorinţa de a avea o casă pe pământ vine din dorinţa de a avea o grădină. Chiar dacă majoritatea dintre noi locuim în apartamente, rămânem cu această dorinţă, mai ales acum cu pandemia, s-a exacerbat şi mai mult dorinţa aceasta de a fi într-o casă şi cred că vom vedea în viitor evoluţii interesante în contextul Work from Home, care ne va permite să fim şi mai mobili, chiar să locuim şi mai departe de oraşele mari”, răspunde Daniel Tudor, CEO şi fondator al agenţiei imobiliare The Concept.

    El observă că avantajele şi dezavantajele există când vine vorba de ambele tipuri de locuinţă. Pe de o parte, la casă te bucuri de o grădină, de o construcţie unde teama de cutremur dispare, dar şi de dorinţa de recunoaştere, în contextul în care majoritatea oamenilor stau la apartament. În momentul în care oamenii se mută într-o casă, automat cresc însă şi costurile, fie că vorbim despre reparaţii, încălzire, întreţinere, asigurare etc.; lipsa comunităţii – casele sunt înconjurate de nişte garduri, în zona aceasta a lumii chiar foarte înalte – adaugă Daniel Tudor – în timp ce la bloc, locuind împreună cu mai mulţi oameni, ai ocazia să legi o comunitate.

    La apartamente în schimb, în afară de avantajul comunităţii, beneficiezi de proximitatea de ceea ce te interesează – există facilităţi urbane multiple, retaileri, spitale etc; pe termen lung apartamentele vor avea o valoare crescută mai repede decât valoarea unei case – şi probabil că sunt şi mai uşor de cumpărat. Dezavantajele vin din faptul că vecinii pot fi deseori gălăgioşi, iar cei care se tem de cutremure sunt mai predispuşi să le fie frică într-o astfel de locuinţă.

    „Majoritatea tinerilor se gândesc mai degrabă la un apartament fiindcă vor să fie mai flexibili, o casă te face puţin mai inflexibil, eşti mai departe, nu ai la fel de multe opţiuni şi este mai probabil ca tinerii să se gândească la achiziţia unui apartament. Pe măsură ce trec anii, iei în calcul casa pentru că ai acumulat şi o sumă de bani pe care te bazezi – poate ai o familie, vrei să se joace copiii în grădină, astfel, clienţii pentru case sar de 35 de ani; apartamentele se vând clienţilor cu vârstele în jur de peste 20-40 de ani, iar casele, celor cu vârste de 35-50-60 de ani”, descrie Tudor şi profilul clienţilor pe tipuri de locuinţă.  

    În ceea ce priveşte preţurile, observă că preţul unui apartament cu două camere dintr-o zonă bună, upper medium, costă circa 100.000 – 120.000 de euro, preţ la care poate fi găsită de altfel şi o casă într-o zonă aflată în apropierea oraşului. „Este o alegere pe care trebuie să o faci: dacă eşti ok cu a locui mai departe, a avea mai puţină flexibilitate în opţiuni şi în a face drumul acesta oraş – locuinţă, atunci este clar o opţiune foarte bună – în acelaşi timp, bugetează-ţi şi o creştere a costurilor fiindcă nu vei avea aceleaşi costuri ca la apartament. Dacă vrei flexibilitate, cred că în continuare a sta în oraşe şi în locaţii bune cărora să le crească şi valoarea în timp este o opţiune foarte bună – a crescut foarte mult cererea de case, dar a crescut de la foarte puţin, la puţin, nu de la mediu, la majoritar.” Preţurile caselor din interiorul Bucureştiului (şi nu Ilfov) se plasează la peste 250.000 euro – 300.000 de euro fără probleme, terenul fiind foarte scump.

    Daniel Tudor, fondator şi CEO The Concept: „În imobiliare, ca să faci o investiţie cu adevărat bună, trebuie să fii la locul potrivit, înaintea momentului potrivit – astfel ai şansa să beneficiezi de o creştere mai mare a randamentului.”

    Locuinţe vechi vs. locuinţe noi? „Nu există apartamente, locuinţe vechi mai bune decât locuinţele noi sau invers. Există o locuinţă nouă mai bună decât o locuinţă veche sau invers – adică trebuie să iei punctual lucrurile, nu poţi să generalizezi. Şi acum 30 – 35 de ani se construia şi prost, şi bine, cum la fel şi astăzi se construieşte şi bine, şi prost. Diferenţa între o locuinţă nouă şi între o locuinţă veche este dată, pentru locaţii similare, doar de cât s-a avut grijă de respectiva locuinţă veche.” Astfel, dacă vorbim despre o locuinţă bine întreţinută, ea trebuie să aibă aceeaşi valoare ca o locuinţă nouă. „Dacă nu optezi pentru o locuinţă nouă, în momentul în care îţi alegi o locuinţă veche, trebuie să mergi cu nişte oameni tehnici care se pricep să analizeze lucrurile din punct de vedere tehnic, cum arată respectiva locuinţă – dacă instalaţiile sunt ok, dacă finisajele trebuie schimbate, dacă închiderile perimetrale sunt ok – apoi analizezi, luând în calcul şi timpul pe care îl ai de investit.”  

    În ceea ce priveşte preferinţele clienţilor şi modul în care au evoluat acestea în contextul pandemic, Daniel Tudor sesizează că orientarea lor este în continuare mai ales către apartamente, dar îşi doresc în schimb terase mai largi; el spune că au avut clienţi care au intrat în showroomuri şi au spus din start că vor apartamentele cu terasa cea mai mare.

    Apoi, a observat tendinţa ca oamenii să caute o cameră pe care să o folosească pe post de birou – nu în living, ci un loc separat unde să facă lucrurile concentrat. „Marea problemă cu Work from Home este cum îi faci pe oameni să îşi păstreze concentrarea la maximum, ca şi cum ar fi la birou – e important să aibă o ancoră spaţială – când au intrat în locul respectiv, să ştie că sunt pe modul de muncă”. 

    Iar dacă ne-am luat deja o locuinţă şi luăm deja în calcul alegerea unei case de vacanţă, Daniel Tudor recomandă ca o astfel de achiziţie să fie realizată în cunoştinţă de cauză. „Aş recomanda în primă fază închirierea, sunt implicaţii pe care cumpăratul unei locuinţe le are: costurile – o casă nu este ca o acţiune la bursă, pe care dacă ai cumpărat-o, nu te mai interesează, unei case trebuie să îi asiguri o mentenanţă, trebuie să îi repari ceea ce se strică. Trebuie să plăteşti taxe şi impozite, costuri pe care dacă nu o foloseşti, ele curg. Casei de vacanţă nu îi pasă dacă stai sau nu în ea şi atunci este bine să vezi dacă stilul acesta de viaţă ar fi benefic pentru tine încercând mai multe luni să închiriezi în loc să cumperi.” Apoi, pot interveni costuri legate de managementul acelei case de vacanţă, atunci când proprietarul nu o foloseşte – poate alege folosirea unei firme specializate care să se ocupe de închirierea locuinţei respective pentru turişti.

    „Un mix interesant este să găseşti o formulă mai flexibilă de astfel de case, în care să poţi să ai o casă care să funcţioneze independent, atât ca loc pentru tine să locuieşti în ea, cât şi ca loc pe care să îl poţi închiria în acelaşi timp – să stai la parter şi să închiriezi sus de exemplu. Sunt genul de locuinţe mixte, atât rezidenţial, cât şi investiţional, în acelaşi timp. Altminteri ai nevoie de management şi acesta ar trebui să fie profesionist, datul şi luatul cheii nu este management.”

    Preţurile acestor locuinţe sunt similiare cu ale unor apartamente în oraş sau chiar le întrec: „Majoritatea locuinţelor de acest tip de pe litoral sunt asemănătoare camerelor de hotel ca suprafaţă – nu cred că poţi să stai trei luni într-o astfel de locuinţă cu familia. Iar dacă alegi drept casă de vacanţă o proprietate asemănătoare celei în care locuieşti acasă, va fi foarte scump şi s-ar putea să nu aibă sens achiziţia”.  

    Daniel Tudor adaugă că o investiţie de genul acesta se recuperează între 11-12 ani şi 20 de ani, la un randament cuprins între 5% şi 9% net. 

    Iar când vine vorba despre investiţii bune, în general, el punctează: „În imobiliare, ca să faci o investiţie cu adevărat bună, trebuie să fii la locul potrivit, înaintea momentului potrivit – astfel ai şansa să beneficiezi de o creştere mai mare a randamentului”. Locurile potrivite sunt cele în care circulă oamenii şi banii, zone de business, zone comerciale, zone aflate lângă parcuri, şcoli, grădiniţe, universităţi – să fie lângă infrastructură existentă sau potenţială. „În Drumul Taberei de exemplu era ideal să cumperi înainte de deschiderea metroului; în general, cumpără în zone unde economia şi populaţia cresc, campioanele fiind oraşele mari”, exemplifică Tudor. De asemenea, el crede că o zonă unde preţul în imobiliare ar putea intra pe un trend ascendent este al locurilor cu potenţial turistic mare, cum este Transilvania.

    „În contextul Work from Home, pentru multe joburi şi profesii, poţi lucra acum de oriunde. Putem adresa o populaţie globală şi cred că Transilvania, mai ales zona sudică, are potenţial mare. În Viscri, de exemplu, am văzut o familie de nemţi, pensionari, care cu pensia lor de câteva mii de euro în Germania pot trăi foarte bine în România.”

    este numele seriei de webinarii realizate de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN în care ne propunem să discutăm cu specialiştii pieţei imobiliare despre cele mai noi schimbări înregistrate pe aceasta. Urmăriţi-ne live în fiecare lună şi adresaţi întrebările voastre referitoare la imobiliare pe pagina de Facebook a Storia.ro.

     

    1. Sunt în căutarea unui apartament cu trei camere şi văd diferenţe foarte mari între zona Pallady şi Sectorul 4 din Capitală. Infrastructura este asemănătoare, de unde vine această diferenţă?

    Din două direcţii: istoric, sectorul 3 este mai bogat decât sectorul 4, apoi, sectorul 4 este mai aglomerat decât sectorul 3 şi, automat, dacă oferta este foarte mare, raportat la o cerere destul de mare, oferta ţinând pasul, sunt şanse mai mici să crească rapid preţul. În sectorul 3, Pallady, nu sunt la fel de multe opţiuni şi atunci, cererea fiind mare, preţurile cresc mai repede. Apoi, mai este un al treilea factor, legat de felul în care arată sectoarele – mie mi se pare că sectorul 3 este mai îngrijit – sunt parcuri mai mari, mai frumoase sau cel puţin mai celebre. 

     

    2. Ce cartier din Bucureşti oferă cel mai mare randament la închirierea unui imobil?

    Nu cred că randamentul poate fi calculat pe cartiere, este un cost foarte simplu, este matematică pură: trebuie să împarţi venitul net obţinut pe parcursul unui an, la totalul investiţiei, iar dacă reuşeşti ca într-un cartier care nu are apartamente excepţionale să scoţi un «deal» foarte bun, atunci randamentul este puţin mai mare. 

    Dar dacă ne uităm la localizare, ar trebui să luăm în calcul mai ales, locaţiile din preajma infrastructurii de transport, metroului, de pildă, dar şi aeroportului, locaţiile unde circulă banii şi oamenii sunt cele cu randamente mai bune. 

     

    3. Cum vor evolua preţurile, mai ales după această iarnă?

    Pot fi fluctuaţii mici, şi în plus, şi în minus, nu văd în schimb ceea ce toată lumea se aşteaptă – o prăbuşire a preţurilor. Nu se va întâmpla asta fiindcă piaţa imobiliară este una foarte lentă. În 2008, economic piaţa nu era sustenabilă, acum este în schimb mult mai echilibrată. Pot exista mici scăderi, dar o prăbuşire este puţin probabilă. Pandemia a dus la amânarea a foarte multe proiecte noi, automat oferta se ajustează în pas cu cererea, avem o cerere mai mică, dar şi o ofertă care se ajustează. Chiar şi în contextul pandemiei, au fost proiecte de anvergură care au ales să crească cu câteva procente preţul pentru că vânzările au mers foarte bine. Dacă ai un minimum simţ de business şi de economie, îţi dai seama că nu va exista o prăbuşire a preţurilor. Piaţa se autoreglează, pot exista mici scăderi. Duceţi-vă să negociaţi lucruri – decât să stai să aştepţi, este mai bine să mergi activ, să te întâlneşti cu oameni, cu proiecte, fă videocalluri dacă simţi că riscul este prea mare şi vezi ce îţi oferă oamenii şi ce poţi să negociezi. Sunt şanse bune să găseşti ceva de calitate într-o zonă corectă.

     

    4. Dacă te gândeşti pur investiţional la achiziţia unei locuinţe, spre ce tip de locuinţă ar trebui să te orientezi?

    Este bine să te orientezi eminamente înspre apartamente cu două camere şi studiouri – sunt cele mai bune investiţii. Pe termen lung, fiindcă populaţia mai îmbătrâneşte, este posibil ca apartamentele cu trei camere să devină în câţiva ani o nouă vedetă, dar momentan randamentele acestora sunt mai mici fiindcă sar de TVA-ul de 5% de cele mai multe ori.

     

    5. Oferă-ne câteva ponturi în procesul de negociere. 

    Trebuie să fii la locul potrivit, înaintea momentului potrivit. Contextul contează foarte mult, trebuie să fii în contextul care să îţi permită negocierea. Un moment foarte potrivit poate fi în fazele incipiente ale construcţiilor noi, în presales. Atunci este mai multă flexibilitate, fiindcă dezvoltatorii vor să îşi valideze produsul, vor să simtă că lucrurile merg, e o energie care trebuie să se creeze. Sunt bănci finanţatoare care le cer un număr de prevânzări şi atunci dezvoltatorii trebuie să le obţină ca să poată lua finanţarea şi acolo poţi găsi din start promoţii şi chiar pe lângă ele să mai poţi şi negocia puţin.Noi cumpărăm eminamente în scopuri de investiţie în proiectele partenerilor noştri. E şi o formă de curtoazie pe care o aducem în relaţia cu ei, dar pe lângă asta, avem încredere în ei – am văzut ce fac şi îi putem urmări în timp real ce/cum construiesc. Mă uit în primul rând la astfel de dezvoltări unde pot avea încredere 100% că sunt făcute la nivelul calitativ pe care mi-l doresc şi apoi mă uit la cele trei criterii despre care spuneam mai devreme – să fie o locaţie cu economia în creştere, cu circulaţie mare de oameni şi bani şi cu potenţial de creştere a infrastructurii. Ideal este să te uiţi la zone unde va exista un potenţial proiect de infrastructură important în viitor. De când este anunţat până când este făcut, şansele de creştere sunt foarte mari şi, în plus, cumpărând proprietăţi în presales, în momentul în care se poate negocia cel mai bine, mai adaugi un câştig suplimentar (de regulă peste 10-15%).

  • Trump a fost înfrânt, trumpismul nu

    Cu preşedintele SUA, republicanul Donald Trump, învins, comentatori din toate părţile lumii se întreabă ce se va întâmpla cu trumpismul, amprenta naţionalistă, izolaţionistă, iliberală pe care miliardarul a imprimat-o politicii americane şi nu numai. Unii se tem că Trump va deveni şi mai influent pentru că nu va mai fi limitat de politică. Alţii cred că preşedinţia sa a deschis calea unei noi generaţii, mai radicale. Cei mai mulţi atrag atenţia că Trump, deşi înfrânt, este departe de a fi nepopular. A pierdut alegerile după o luptă grea, cu un rezultat la limită.

    „Trumpismul nu e mort. Doar că lupta pentru democraţiile libere a devenit mai grea, spune Simon Tisdall”, comentator la The Guardian. Ultima sută de metri a cursei electorale din SUA a fost dificilă pentru democraţie în general. Într-o lume plină de dictatori, lideri autoritari, populişti şi prădători, ţara libertăţii s-a dat în spectacol, şi nu neapărat într-un mod bun.

    Din China şi Rusia până în Orientul Mijlociu, antidemocraţii au râs dispreţuitori în timp ce preşedintele SUA a distrus sistemul electoral al propriei ţări, denunţând alegerile drept jaful secolului. Există câteva aspecte pozitive ale spectacolului electoral. Americanii au votat în număr record, manifestând o credinţă impresionantă în procesul democratic. Rezultatul personal al lui Joe Biden, de aproximativ 74 de milioane de voturi, a spulberat recordul lui Barack Obama, stabilit în 2008. Participarea totală a fost de 160 de milioane sau de 67% dintre alegătorii înscrişi pe listele de vot, cea mai mare din ultimii 120 de ani.

    Oriunde altundeva, avantajul lui Biden în faţa lui Trump de peste 4 milioane de voturi i-ar fi adus acestuia preşedinţia – însă nu în SUA unde, legat de mecanismele constituţionale, colegiul electoral are ultimul cuvânt. Acest grad de implicare a publicului într-o săptămână când totalul zilnic de cazuri de Covid-19 a depăşit 100.000 pentru prima dată, iar numărul de morţi a fost de peste 234.000, a fost remarcabil. Au existat numeroase proteste electorale, dar la puţine s-au raportat incidente de violenţă. Spre deosebire de anul 2000, spectacolul a decurs în general fără probleme, chiar dacă a fost lent. La fel ca în 2016, majoritatea sondajelor de opinie au fost extrem de imprecise.

    Atitudinea lui Biden în momentele de confuzie a fost exemplară. El a cerut calm şi răbdare. S-a agăţat scrupulos de faptele cunoscute, nu a exagerat. A insistat că toate voturile, fie că sunt democrate, fie republicane, au  aceeaşi importanţă şi trebuie să fie contorizate.

    „Trump a fost înfrânt, dar nu şi trumpismul. Trumpismul este o ideologie statistă, autoritară, contrară preceptelor democraţiei americane. Este antitetic faţă de ideile şi idealurile Americii şi repere fasciste. Este un cult al personalităţii şi peste 70 de milioane de americani îl acceptă, cu antagonismele  sale rasiale, cu asaltul asupra instituţiilor şi statului de drept. Va dura mult timp până vom reuşi să-i devenim imuni”, spune  Steve Schmidt, un strateg republican veteran care a înfiinţat Lincoln Project, un comitet de acţiune politică anti-Trump care are acum ca scop înfrângerea politicienilor văzuţi ca o ameninţare pentru democraţie.

    Acesta a fost un indiciu al intenţiei declarate a lui Biden de a reînvia politica de consens şi de a vindeca diviziunile Americii. Dacă acesta a fost un referendum privind viitorul democraţiei, a trecut testul. Dar povestea era departe de a se fi încheiat.

    Când Biden dădea tonul, Trump îl cobora. Preşedintele a susţinut, în mod fals, că a câştigat şi a spus că un „grup trist” de oameni (democraţi) fură alegerile. Pe măsură ce rezultatele se întorceau împotriva lui, el a acuzat o practică greşită pe scară largă, a încercat să oprească numărătoarea voturilor şi a lansat o serie de provocări legale. A făcut toate acestea deşi acelaşi sistem l-a adus şi pe el la Casa Albă.

    Afirmaţiile nejustificate şi incendiare ale lui Trump au fost periculos de iresponsabile. Scopul său (prea) evident era să-şi delegitimizeze adversarul şi să se agaţe de putere, cu cârligul sau prin escrocherie.

    După atâta incertitudine, un lucru este sigur: Trump va continua să se plângă , să-l defăimeze pe Biden aşa cum a făcut-o cu Obama şi cu Hillary Clinton, exploatând diviziunile din societate şi nemulţumirea fanilor săi. Cu peste 69 de milioane de alegători în spate, el va rămâne perturbatorul-şef al Americii. Iar Trump ştie cum să capteze atenţia publicului. Doar a fost un showman. A fost vedetă TV înainte de a fi politician. Teoriile conspiraţiei, minciunile şi denaturările neruşinate, suprimarea voturilor, atacurile dure în instanţă, denigrarea opozanţilor, oficialilor şi mass-mediei independente, incitarea tacită la violenţă, abuzul de putere, coluziunea ilegală cu un stat ostil, nepotismul, corupţia şi auto-glorificarea – aceasta este moştenirea lăsată de Trump, darul său pentru democraţia Americii.

    Pe scurt, conducerea absolutistă a lui Trump a dat un exemplu teribil, nu numai pentru americani, ci şi pentru o lume care urmăreşte îndeaproape ce se întâmplă în America. Îşi făcuse un obicei din a se alătura liderilor care conduc cu mână de fier dispreţuind voinţa populară, unor bărbaţi precum Recep Tayyip Erdogan din Turcia şi egipteanul Abdel Fatah al-Sisi, pe care Trump l-a numit „dictatorul său favorit”. În schimb, el i-a batjocorit pe aliaţii aleşi democratic şi pe prietenii SUA.

    Aceiaşi bărbaţi autoritari râd de el acum, savurând polarizarea societăţii americane. Rusului Vladimir Putin i-a plăcut clar să aibă propriul său „idiot util” la Casa Albă. Nu-i pare rău de fisurile adânci pe care le-au evidenţiat alegerile (şi la accentuarea cărora au ajutat trolii şi cyber-propaganda Rusiei) sau de haosul din inima guvernului SUA.

    Veselia cu care a reacţionat Viaceslav Nikonov din partidul de guvernământ Rusia Unită este grăitoare: „Indiferent de cine câştigă în instanţă, jumătate din americani nu îl vor considera preşedintele legitim”, a spus el. În timpul alegerilor, mii de susţinători ai lui Trump au ieşit să protesteze strigând „opriţi furtul” în Atlanta,  Philadelphia şi alte oraşe, atacând astfel integritatea procesului electoral. Rebeliunea a fost alimentată de acuzaţii, lipsite de dovezi, pe social media că votul este fraudat, notează The Washington Post. Alegerile au adus la putere susţinători aprigi ai lui Trump, precum Marjorie Taylor Greene, politician şi femeie de afaceri din Georgia, devenită primul adept deschis al teoriei conspiraţiei Qanon – care îl transformă pe Trump în salvatorul umanităţii – care câştigă un loc în congres.

    Este o situaţie care face pe plac şi liderilor chinezi, ei interpretând spectacolul electoral drept ultimul semn al declinului Americii. Pentru ei, delirurile anti-China ale lui Trump sunt produsul slăbiciunii, nu al puterii. La Beijing există o şcoală de gândire care crede că succesul Chinei în suprimarea pandemiei, spre deosebire de SUA şi Europa, dovedeşte superioritatea guvernării centralizate, cu un singur partid. Trump a invidiat preşedinţia pe viaţă a lui Xi Jinping. A vrut şi el una.

    7 noiembrie 2020, Carson City, Nevada: Un susţinător înarmat al lui Trump flutură un semn de campanie. Protestatarii contestă faptul că media a proclamat prematur victoria lui Biden. Foto: HEPTA

    Autocraţii nealeşi din zona Golfului Persic cu care s-a împrietenit Trump pot concluziona în mod similar că aici te aduce democraţia: nicăieri. Pentru israelianul Benjamin Netanyahu, îmblânzitorul lui Trump, sunt momente negre – dar nu şi pentru democraţia israeliană. La fel, pe iranienii obişnuiţi, care, în pofida regimului lor opresiv, sunt democraţi înfocaţi, îi vor înveseli greutăţile prin care trece Trump.

    Totuşi, de peste tot apar pericole. Percepţia globală că democraţia nu mai funcţionează în ţara care crede că a inventat-o ​​ar putea avea efecte negative pe scară largă. De exemplu, conducătorii de decenii ai Africii, precum Yoweri Museveni, preşedintele Ugandei din 1986, care intenţionează să candideze din nou anul viitor, sunt adesea reticenţi să renunţe la putere. La fel ca Museveni, dictatorii schimbă regulile pentru a se asigura că pot domni pe viaţă. Pentru politicienii fără principii de pretutindeni, Trump este un model.

    În Europa, unde structurile democratice sunt asediate de cinism şi neîncredere, votul din SUA va creşte speranţa că fluxul populist-naţionalist de dreapta se va retrage în cele din urmă. Trump a împărţit continentul de-a lungul liniei est-vest, la fel cum a împărţit America. A tratat Germania şi Uniunea Europeană ca pe duşmani. Comportamentul său ostil a fost hrană pentru o industrie de anti-americanism.

    Majoritatea guvernelor europene au dorit să-l vadă pe preşedintele SUA plecând. Ei speră că preşedinţia Biden va aduce o revenire la politica de consens în ceea ce priveşte rezolvarea unor probleme precum criza climatică, va reînvia transatlanticismul şi va reactiva ordinea internaţională bazată pe reguli pentru a ajuta la limitarea expansiunii Chinei şi la descurajarea Rusiei. Excepţii pot fi guvernul lui Boris Johnson, care s-a bazat pe ajutorul lui Trump pentru Brexit, şi Polonia şi Ungaria, conduse de conservatori.

    Cu toate acestea, europenii se vor păcăli singuri dacă cred că umilirea lui Trump semnalează înfrângerea, fie în America, fie în străinătate, a politicii fricii sau a credinţelor antagonice, a prejudecăţii şi urii pe care acesta le promovează şi le personifică.

    Trumpismul este departe de a fi învins. Bătălia globală pentru societăţi democratice libere şi egale este fără sfârşit. De fapt, lupta tocmai a devenit mai intensă.

    În SUA, cu 70 de milioane de adepţi, Trump va rămâne figura principală a republicanilor. „Trump a fost înfrânt, dar nu şi trumpismul. Trumpismul este o ideologie statistă, autoritară, contrară preceptelor democraţiei americane. Este antitetic faţă de ideile şi idealurile Americii şi repere fasciste. Este un cult al personalităţii şi peste 70 de milioane de americani îl acceptă, cu antagonismele  sale rasiale, cu asaltul asupra instituţiilor şi statului de drept. Va dura mult timp până vom reuşi să-i devenim imuni”, spune  Steve Schmidt, un strateg republican veteran care a înfiinţat Lincoln Project, un comitet de acţiune politică anti-Trump care are acum ca scop înfrângerea politicienilor văzuţi ca o ameninţare pentru democraţie.

    DUPĂ ATÂTA INCERTITUDINE, UN LUCRU ESTE SIGUR: TRUMP VA CONTINUA SĂ SE PLÂNGĂ, SĂ-L DEFĂIMEZE PE BIDEN AŞA CUM A FĂCUT-O CU OBAMA ŞI CU HILLARY CLINTON, EXPLOATÂND DIVIZIUNILE DIN SOCIETATE ŞI NEMULŢUMIREA FANILOR SĂI. CU PESTE 69 DE MILIOANE DE ALEGĂTORI ÎN SPATE, EL VA RĂMÂNE PERTURBATORUL-ŞEF AL AMERICII. IAR TRUMP ŞTIE CUM SĂ CAPTEZE ATENŢIA PUBLICULUI. DOAR A FOST UN SHOWMAN.

     

  • De la şomer la IT-ist în 200 de zile: Cum se pot salva oamenii care au rămas şomeri din cauza pandemiei de COVID-19

    Dacă nu ai mai avut de-a face cu IT-ul, cursul introductiv pentru programare sau pentru cunoştinţe IT de bază durează o lună. Apoi, poţi urma un curs de bază de patru luni în care aşezăm fundamentul, fie în testare manuală, programare, UX design, business analysis sau network şi infrastructură, după care vei merge într-o structură avansată timp de două luni pentru aprofundare. Practic, în 7 luni poţi începe să îţi găseşti o companie de IT în care să lucrezi.

    Acesta poate fi parcursul unui român care a rămas fără loc de muncă în această criză sau care îşi caută o nouă profesie, spune Iuliana Anton, fondatoare a şcolii independente de IT Wantsome, care are un sediu în Iaşi şi unul în Bucureşti.

    „Parcursul depinde de la persoană la persoană, nu aş generaliza neapărat ca şi timp. Am avut o persoană care lucra în poziţia de chelner, terminase Facultatea de Chimie şi a venit la Wantsome pentru a învăţa să facă un site pentru barul în care era chelner. A făcut un curs de front-end developer la noi şi s-a angajat imediat după”, povesteşte ea.

     De asemenea, în funcţie de bagajul de cunoştinţe pe care îl are persoana care urmează cursurile, angajarea se poate produce încă din timpul cursului.

    „Cel mai rapid angajată persoană era la cinci săptămâni de curs, dar a început să studieze puţin mai devreme de Wantsome. A venit cu nişte noţiuni la noi, s-a perfecţionat şi a fost luată într-o companie mare din Iaşi cu peste 1.000 de salariaţi pentru că s-a văzut potenţialul. Şi a intrat în internship şi a beneficiat şi de oferta de învăţare a companiei. Această fată s-a dezvoltat foarte bine şi după 3 ani de zile este test manager. A avut o evoluţie extraordinară şi anterior era tehnician dentar”, îşi aminteşte Iuliana Anton.

    Experţii din piaţă estimează că România are un deficit anual de circa 25.000 de specialişti IT, ceea ce înseamnă că jucătorii din piaţă îi aşteaptă pe români să facă pasul spre acest sector.

    Iuliana Anton, fondator, Wantsome: „În piaţă se caută testeri, programatori, UX designeri, business analysts şi project manageri. Rolurile în IT sunt foarte diverse şi foarte complexe, nevoia de resursă calificată şi abilitată este destul de prezentă.”

    „Cel mai căutate poziţii sunt pe nivel de mid-senior, însă companiile ştiu că e nevoie să introducă şi poziţii de junior pentru că dacă nu suntem atenţi şi nu angajăm în fiecare an şi juniori vom avea probleme destul de mari peste 2-3 ani. Şi-atunci un echilibru înseamnă şi junior şi mid-senior. În piaţă se caută testeri, programatori, UX designeri, business analysts şi project manageri. Rolurile în IT sunt foarte diverse şi foarte complexe, nevoia de resursă calificată şi abilitată este destul de prezentă”, spune ea.

    Cei care vor să urmeze astfel de cursuri de reconversie profesională în IT nu trebuie să fi urmat anterior cursurile unei universităţi, însă trebuie să cunoască limba engleză. Wantsome le cere celor care participă la cursuri să cunoască engleză la nivel minim B1, ceea ce înseamnă un nivel mediu.

    În contextul crizei sanitare, cursurile şcolilor de IT au trecut în online, iar acest lucru a deschis porţile şi pentru românii din diaspora, care se pot califica în IT şi se pot întoarce în ţară, iar cererea din partea lor a crescut. În acelaşi timp, contextul online generează premisele pentru un transfer de cunoştinţe între generaţii, întrucât specialiştii români de IT plecaţi peste hotare sunt din ce în ce mai interesaţi să susţină cursuri şi să formeze specialiştii români din IT-ul de mâine.

    „Sunt români foarte buni plecaţi în afară care ne-au contactat şi vor să mentoreze la Wantsome şi este o oportunitate foarte mare pentru noi. Vom menţine şi pe viitor prezenţa în online datorită libertăţii pe care ne-o oferă”, explică Iuliana Anton.

    Fireşte, nu toată lumea este făcută pentru IT, dar nu trebuie să fii absolvent de facultate pentru a deveni web designer sau suport de nivelul 1 într-un serviciu de suport de IT, apreciază Dan Berteanu, CEO al Bittnet Training, un furnizor de servicii de training IT, parte a grupului Bittnet.

    Dan Berteanu, CEO al Bittnet Training şi vicepreşedinte pentru Educaţie în Bittnet Group:  „Fireşte, nu toată lumea este făcută pentru IT, dar nu trebuie să fii absolvent de facultate pentru a deveni web designer sau suport de nivelul 1 într-un serviciu de suport de IT.”

    Bittnet demarează în decembrie un program de reconversie profesională în IT la nivel naţional, în urma căruia industria de IT ar trebui să mai câştige încă 25.000 de specialişti în următorii cinci ani.

    „Cifra nu este la întâmplare, ci pleacă de la deficitul de specialişti IT dintr-un an. Ne-am gândit că în cinci ani putem acoperi singuri deficitul. Este şi motivul pentru care cumva preţul stabilit pentru un curs de reconversie profesională este suficient de decent şi acceptabil, sub 200 de euro pentru un traseu de învăţare care durează între 12 şi 22 de săptămâni”, explică Dan Berteanu, care este şi vicepreşedinte pentru Educaţie în cadrul grupului Bittnet.

    El spune că programul CTRL+N se va adresa românilor care vor să intre în reconversie profesională spre IT şi va avea şi o componentă de burse, care vor fi donate românilor afectaţi de criza sanitară care şi-au pierdut locul de muncă sau care au salarii mai mici decât salariul mediu pe economie, ceea ce înseamnă că jobul lor este la risc.

    „În primele două zile de discuţii cu jucătorii din piaţă avem deja primele 50 de burse, deci suntem optimişti din acest punct de vedere. Depinde de tracţiunea pe care o va avea campania de promovare, vom avea şi o campanie de crowdfunding pentru aceste burse. (…) Deja am discutat cu companii serioase, precum Microsoft, Fundaţia Autonom, fondul de investiţii Simple Capital (n.red: fondat de Andrei Pitiş), compania de software Softbinator. Sunt organizaţii care ni s-au alăturat în a cumpăra şi a dona burse”, povesteşte el.

    Programul lansat de Bittnet va avea şi o componentă B2B şi se va adresa companiilor care au angajaţi în poziţii aflate la risc de a fi automatizate. Această direcţie B2B prinde avânt în această criză, aşa cum a semnalat şi Iuliana Anton, fondatoarea Wantsome.

    Dan Berteanu este încrezător că absolvenţii acestor programe îşi vor găsi un loc în piaţa muncii destul de repede, în contextul în care deficitul există şi planează asupra economiei în fiecare an. Mai mult, pe lângă românii care merg la cursuri de IT din proprie iniţiativă, companiile investesc în astfel de reconversii pentru unii dintre angajaţii lor.

    „Noi lucrăm cu companii din IT şi tehnologie de foarte mulţi ani. Ideea proiectului a venit şi datorită faptului că am fost solicitaţi să reconvertim profesional oameni din interiorul unor companii, adică angajaţi care au fost mutaţi dintr-un departament operaţional în zona de analiză de business sau de testeri. Din acest punct de vedere există oportunităţi şi noi ne asumăm că îi vom promova activ pe cei care obţin examenul final spre cele câteva sute de companii cu care lucrăm atât noi în divizia de educaţie, cât şi colegii noştri în companiile diviziei de tehnologie”, adaugă el.

    Cursurile prin care companiile pot spori nivelul de pregătire al angajaţilor sunt din ce în ce mai multe şi sunt cu atât mai importante în perioadele de criză, care sunt caracterizate prin reconfigurări şi replieri. Există şi variante de cursuri gratuite puse la dispoziţia companiilor.

    Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) lansează cursurile gratuite de tehnologie TechTalent Growth, într-un proiect finanţat din bani europeni, prin Programul Operaţional Capital Uman.

    Demersul ANIS se adresează IMM-urilor de IT din judeţele Argeş, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Suceava şi Timiş. Astfel, jucătorii cu o cifră de afaceri anuală de sub 50 mil. euro şi cu mai puţin de 250 de angajaţi pot opta să îşi trimită angajaţii la unul dintre cele cinci cursuri disponibile, şi anume programare DevOps, programare Java, baze de date, web design şi formare Data Protection Oficer.

    „Invităm companiile IT din judeţele eligibile să se înscrie în programul TechTalent Growth pentru a creşte nivelul de pregătire a angajaţilor, sporindu-şi astfel competitivitatea şi capacitatea de inovare. România are nevoie de specialişti tech bine pregătiţi pentru a rămâne relevantă în contextul pieţei europene IT”, a declarat Gabriela Mechea, director executiv, ANIS, într-o declaraţie de presă lansată cu ocazia anunţului legat de program.

  • Cine sunt oamenii care au creat un nou mijloc de transport care în viitor ar putea înlocui toate mijloacele de transport în comun existente

    Doi pasageri umani au călătorit pentru prima dată în una dintre capsulele „plutitoare” – hyperloop – ale companiei Virgin. Ei au călătorit, pe 8 noiembrie, cu o viteză de 100 de mile (cca 170 km) pe oră într-un tunel aproape vidat construit în deşertul  american Nevada.

    Cei doi pasageri sunt Josh Giegel, CTO şi cofondator al Virgin Hyperloop şi Sara Luchia, director de experienţe ale pasagerilor în cadrul companiei.

    Tunelul din deşert se întinde pe o suprafaţă de 500 de metri, iar călătoria a durat în jur de 15 secunde.

    Vehiculul este unul cu două locuri, ce poartă denumirea XP-2 şi a fost creat de companiile Bjarke Ingels Group (BIG) şi de studioul de arhitectură Kilo Design, cu scopul de a demonstra că pasagerii pot călători în siguranţă într-un astfel de mediu.

    Când sistemul va fi finalizat, capsula singulară va fi mai mare, va acomoda până la 28 de pasageri şi va putea atinge viteze de până la 760 de mile pe oră.

    Înfiinţată pe 1 iunie 2014, compania Virgin Hyperloop este o companie americană de transport care lucrează în direcţia comercializării conceptului de transport super-rapid denumit Hyperloop.

    Compania este susţinută de Sir Richard Branson. Proiectul Hyperloop constă în construirea unor tuneluri vidate destinate trenurilor cu levitaţie magnetică.

    Josh Giegel, CTO şi cofondator Virgin Hyperloop: „Când am început să dezvoltăm această idee în garaj, în urmă cu şase ani, scopul era simplu, să transformăm felul în care oamenii se mişcă. Astăzi, am făcut un pas uriaş înspre obiectivul final. nu doar pentru mine, dar pentru toţi cei care aspiră la un pas spre lună, chiar aici pe Pământ.”

     

  • Nu toată lumea vrea şi poate să fie antreprenor. Nu toată lumea vrea să fie lider. Dacă vrei o poziţie de top, diplomele contează

    Dragoş Dragoteanu de la brokerul imobiliar Euroest, un antreprenor de peste 20 de ani, a scris în ZF o opinie intitulată „Mulţi colecţionari de diplome riscă să moară de foame. Piaţa muncii va fi complet diferită”.

    El spune că acest colaps din educaţie nu este cauzat de lipsa tabletelor sau a predării online.

    „Cine vrea să înveţe, învaţă în orice condiţii. Cine are carte are parte este un proverb des întâlnit. În acest caz, riscul este că unii pot deveni colecţionari de diplome, dar mediocri din punct de vedere profesional”, spune el.

    Pandemia dă o şansă tinerilor să creeze noile meserii, schimbând radical o parte din piaţa muncii.

    Câţi dintre adolescenţii din România sunt îndrumaţi să-şi urmeze vocaţia? Câţi tineri îşi pierd energia aiurea alergând după diplome? Câţi copii cu un potenţial imens găsesc în şcoală un ajutor real?

    Acestea sunt întrebările la care ar trebui să răspundă învăţământul actual, spune el.

    Diplomele sunt bune dacă vrei să te angajezi la stat sau să devii un oarecare într-o multinaţională. Dacă ai ajuns acolo vei fi o rotiţă în sistem şi atât. Cel mult, poţi să dai din coate făcând compromisuri pentru a ajunge şef/şefuleţ, dar nu poţi schimba sistemul. Birocraţia la nivelul bugetarilor şi corporatiştilor e aproape egală, adaugă el.

    De obicei, colecţionarii de diplome nu devin lideri!, conchide el.

    Fără să-l contrazic, pentru că multe lucruri din opinie sunt reale, eu spun că nu toată lumea vrea şi poate să fie antreprenor. Nu toată lumea vrea şi poate să fie lider, nu toată lumea vrea să-şi asume conducerea unui grup, a unei echipe, a unui departament sau unei companii.

    Nu toată lumea vrea să iasă în faţă, să ia decizii pentru alţii sau să-şi asume eşecurile, ci dimpotrivă, marea majoritate a oamenilor vor să stea în spate, ascunşi într-o organigramă, aşa birocratică cum este. După frica de moarte, frica de a vorbi în public, de a ieşi în faţă este cea mai mare frică umană. Şi foarte puţini o să gestioneze aceste lucruri.

    Nu toată lumea vrea să fie responsabilă de plata salariilor angajaţilor sau a taxelor şi impozitelor la stat când nu sunt bani în firmă.

    Nu cred că toată lumea vrea să fie milionar, cu toate beneficiile, dar şi pierderile de rigoare.

    Eu cred că doar 10% dintre tineri, dintre oameni au şansa să-şi descopere vocaţia. De obicei totul ţine de şansă, de o întâmplare, de altcineva.

    În privinţa colecţiilor de diplome cred că prima triere într-un departament de HR este diploma, dacă sunt mai multe cu atât mai bine, chiar notele din şcoală sau facultate şi recomandările – sectorul privat abundă de recomandări, nepotism şi pile etc.

    După 100 de angajaţi, niciun antreprenor, patron nu poate să mai gestioneze resursa umană, nu poate să-i selecteze pe toţi, şi chiar atunci când trebuie să aleagă pe cineva nu ştiu dacă ia întotdeauna decizia cea mai bună. Poţi să nimereşti un angajat ideal poate din 100 de CV-uri sau 100 de întâlniri. Pentru a nu scăpa lucrurile de sub control, organigrama trebuie birocratizată de la un anumit nivel al numărului de angajaţi. Aşa că diploma este un criteriu de triere la început.

    Dacă ai mai multe diplome, de cursuri de management, psihologie, IT, poate un MBA, CFA etc., ai mai multe şanse de promovare şi acces la un pachet salarial mai mare.

    Dacă vrei să accesezi o poziţie de top, un criteriu pentru departamentul de HR, firmele de recrutare şi cel care te angajează este dacă ai un CFA sau un MBA.

    Dacă vrei să ajungi la McKinsey sau celelalte firme mari de consultanţă din lume, CV-ul, diploma de facultate, notele sunt principalele criterii de selecţie pentru a intra în acel mecanism birocratic, dar care te pot propulsa ulterior în poziţii de top în alte companii.

    Dacă ai o „patalama” de la McKinsey, Bayn, Roland Berger, Big4, ca să dau nişte exemple, ai şanse mult mai mari să ajungi să conduci o companie foarte mare.

    Asta-i lumea în care trăim, unde ai nevoie de o diplomă, şi chiar de mai multe.

    Pentru cei care nu au această vocaţie de antreprenor, de asumare a unui risc, de a câştiga sau pierde, de a da totul pentru o idee, notele mari, toceala şi diplomele reprezintă alternativa şi fac diferenţa.

    Nu am făcut eu aceste reguli, dar aşa birocratice cum sunt, ele ţin companiile.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Omul din spatele unuia dintre cele mai mari lanţuri de magazine din lume. El s-a inspirat după modelul de business al unui lanţ german

    Ce putem învăţa din povestea antreprenorului Odd Reitan este că modelele sunt esenţiale în business. Inspirat de modelul de afaceri al retailerului german Aldi, el a pus bazele unuia dintre cei mai mari discounteri alimentari din Norvegia, companie care i-a adus statutul de cel mai bogat norvegian.

    Odd Reitan s-a născut pe 11 septembrie 1951  în Trondheim, Norvegia, în familia lui Ole Reitan şi a lui Margit Aarhaug, care deţineau o băcănie. Antreprenorul a intrat în lumea afacerilor în 1972, alături de tatăl său, cu un prim magazin, AS Sjokkpris.

    În timpul unei călătorii în Germania în 1977, Reitan a fost atât de impresionat de modelul de business al retailerului Aldi şi de filosofia din spatele acestuia încât şi-a propus să o transpună în propriile afaceri. Astfel, doi ani mai târziu, pe 15 februarie 1979, a pus bazele lanţului de magazine alimentare REMA (o prescutare de la Reitan, numele său, şi Mat – mâncare), care a înregistrat un succes imediat. În primul an de activitate, portofoliul companiei număra în jur de 500 de produse, însă pentru a-şi ţine competitorii la distanţă, fondatorul a decis să dubleze numărul acestora, până la 1.000. De aici şi numele sub care compania este cunoscută astăzi: REMA 1000. Până în 1990, antreprenorul deschisese câte un magazin  în fiecare localitate cu peste 10.000 de locuitori din Norvegia. În anii ’90, businessul s-a extins şi în afara graniţelor ţării de origine, intrând în Danemarca, Suedia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

    În 1952 Reitan s-a căsătorit cu Marit Arntsen, cu care are doi fii: Ole Robert Reitan şi Magnus Reitan. S-a recăsătorit în iunie 2018 cu Hilde Undlien, cu care avea o relaţie încă din 2012.

    Una dintre marile pasiuni a lui Odd Reitan este muzica. În anii ’60, a făcut chiar parte dintr-o formaţie rock, Four Jets, unde a cântat la clape. De asemenea, antreprenorul a scris şi o carte publicată în 2012, Hvis jeg var president („Dacă aş fi fost preşedinte”).

    Până la sfârşitul anului 2016, REMA 1000 ajunsese la un portofoliu total de 868 de magazine şi deţinea, în Norvegia, o cotă de piaţă de 24,2%. Anul trecut, Reitangruppen, sub umbrela căruita REMA 1000 îşi desfăşoară operaţiunile, alături de alte patru divizii: Reitan Convenience, Reitan Eiendom, Uno-X Energi şi Reitan Kapital, a înregistrat venituri de 95 de miliarde de NOK (circa 8 miliarde de euro). În prezent, grupul are o echipă de 38.000 de angajaţi la nivel internaţional. Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, averea lui Odd Reitan, care îl plasează în topul miliardarilor norvegieni şi pe poziţia 442 în clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumii, se ridică la 5,3 miliarde de dolari.

  • Clienţii îi ai cum ţi-i creşti, iar ca să ajungi la o parte din ei, trebuie să te adaptezi

    Clienţii îi ai cum ţi-i creşti, iar ca să ajungi  la o parte din ei trebuie să te adaptezi, după cum consideră, mai recent, diverşi producători auto, care şi-au îndreptat atenţia către companii din industria modei.

    Dat fiind că anumite studii cu privire la piaţa de automobile din SUA, cel puţin, au arătat că jumătate din persoanele care cumpără maşini sunt în vârstă de 54 de ani sau chiar mai mult, în timp ce procentul cumpărătorilor în vârstă de 34 de ani sau mai puţin se situa la 14% în 2017, companiile auto s-au gândit că e cazul să ia măsuri. Mulţi dintre tinerii de azi, scrie Wall Street Journal, preferă să circule cu maşinile comandate prin intermediul aplicaţiilor de transport alternativ ca Uber şi Lyft în loc să-şi ia propriul autovehicul.

    Ca atare, producători ca BMW sau Porsche şi-au căutat parteneri în lumea modei urbane („streetwear”) , încheind parteneriate cu Kith sau Aimé Leon Dore şi încercând să atragă atenţia asupra unor modele clasice ale lor cu ajutorul creatorilor de modă ale acestor firme, dar nu numai. La începutul anului a fost prezentat într-o expoziţie un Porsche 964 Coupé restaurat după dorinţa fondatorului Aimé Leon Dore, Teddy Santis, iar mai nou BMW a anunţat ediţie limitată a modelului M4 pe care şi-a lăsat amprenta Kith şi care s-a epuizat, în ciuda preţului de peste 100.000 de dolari. Ca să atragă tinerii, casele de modă au creat şi diverse articole vestimentare cum ar fi geci, hanorace, tricouri, pulovere, şepci, brelocuri sau umbrele în cadrul parteneriatul cu producătorii auto, în ideea că publicul căruia i se adresează va cumpăra aceste produse şi va fi mai uşor de convins să cumpere şi maşini pe viitor.


     

  • Jocul care te învaţă ce şcoala nu prea reuşeşte. Un start-up dezvoltă o modalitate prin care copiii din întreaga lume să poată înţelege finanţele încă de mici

    În primul modul al aplicaţiei povestim despre venituri – venituri recurente. Copiii primesc alocaţie şi atunci învaţă ce înseamnă un venit recurent, despre împrumuturi, despre servicii, despre investiţii, la un nivel mic, bineînţeles”, a menţionat Valentin Filip, CEO al Investory, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Povestea Investory a început în martie anul acesta, iar primul modul al jocului a fost lansat pe 19 iunie.

    Ideea de a dezvolta aplicaţia a venit în contextul în care membrii echipei Investory şi prietenii lor se pregătesc să aibă copii sau au deja şi atunci şi-au pus problema cum le pot asigura o educaţie de calitate.

    „Problema a pornit de la momentul din viaţă în care mă aflu şi eu şi mai mulţi din prietenii mei şi anume punctul în care fie ne gândim la a avea copii, fie îi avem, şi ne gândim la modul în care îi vom educa. Iar partea aceasta financiară reprezintă o constantă în viaţa noastră şi cu siguranţă vrem să îi facem pe copiii noştri să fie performanţi din punctul acesta de vedere, problema noastră fiind că noi la rândul nostru nu prea am primit educaţie financiară. Dacă îmi aduc aminte sfaturile pe care le-am primit de la mama au fost să pui bani albi pentru zile negre şi dacă este să fiu sincer cam aici s-a oprit partea de educaţie financiară pentru că, bineînţeles, perioada în care am crescut şi educaţia pe care au primit-o părinţii noştri a fost una limitată. Şi atunci ne-am gândit că am vrea să ajutăm generaţia noastră şi generaţiile viitoare în a acorda o educaţie bună, o bază bună de evoluţie pentru copiii care astăzi sunt undeva între 6 şi 10 ani pentru că sunt la punctul în care pot să înţeleagă şi pot fi responsabilizaţi din acest punct de vedere”, a relatat el.

    Până acum, aplicaţia a fost descărcată de aproape 4.000 de utilizatori, iar echipa Investory dezvoltă în continuare jocul mobil. Start-up-ul local a pornit la drum cu o investiţie de 300.000 de euro de la compania de IT Fortech din Cluj şi are în plan ca anul viitor să atragă din nou bani de la investitori pentru a se extinde. „Am pornit iniţial cu 100.000 de euro – capital de început – pentru a face primul modul, şi acum planificăm să consumăm circa 200.000 de euro pentru următoarele două module pe care sperăm să le avem disponibile până la începutul lunii martie. Ne dorim ca la începutul anului viitor să obţinem o finanţare pentru continuarea jocului”, a punctat Valentin Filip. „Suntem deschişi la finanţare pentru că dorinţa noastră este să-l conturăm cât mai mult şi să-l ducem în mâinile a cât mai multor copii şi atunci cu siguranţă este nevoie de sprijin.”

    Investory

    Proiect: Investory

    Ce face?Joc mobil care îi ajută pe copii să înveţe finanţe

    Finanţări totale atrase: 300.000 de euro

    Invitat: Valentin Filip, CEO Investory

    Modelul de business al Investory se bazează pe module oferite gratuit şi cu plată, dar şi pe colaborare cu actori din piaţa financiară, a explicat antreprenorul. „Mergem pe un model de business freemium în ideea în care modulul pe care îl avem deja dezvoltat pe care îl vom finisa în perioada următoare va fi disponibil gratuit pentru ca atât copii, cât şi părinţii lor să înţeleagă despre ce este jocul nostru, să simtă că pot să evolueze jucându-se, iar apoi modulele următoare, pentru persoanele care vor să meargă mai departe cu învăţarea, vor fi plătite. În acelaşi timp, noi creăm o punte între mai mulţi actori şi aici putem vorbi şi de bănci şi de magazine.”

    Start-up-ul, care a fost acceptat în programul de accelerare Techcelerator, are în plan să se extindă la nivel internaţional. „Am vrut să pornim dintr-o piaţă apropiată nouă pentru a putea să accesăm uşor publicul. Odată ce avem destul de multe informaţii şi considerăm că businessul este pregătit vrem să începem să accesăm şi alte pieţe internaţionale, pornind din Europa, şi apoi capturând cât mai multe pieţe din lume.”

     

     

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

     

    Actevanzarimasini.ro

    Proiect: Actevanzarimasini.ro

    Ce face? Platformă online pentru generarea automată a actelor necesare în procesul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul

    Necesar de finanţare: 50.000 de euro

    Invitat: Alexandru Piele, fondator Actevanzarimasini.ro

     

    SMSLink

    Proiect: SMSLink

    Ce face? Platformă care integrează servicii de comunicare prin SMS pentru companii din diferite sectoare de activitate

    Invitaţi: Alexandru Stupar, director SMSLink

     

    Sypher Solutions

    Proiect: Sypher Solutions

    Ce face? Platformă software ce funcţionează asemenea unui asistent virtual pentru asigurarea conformităţii GDPR (regulamentul privind protecţia datelor cu caracter personal) în cadrul unei companii

    Finanţări obţinute până acum: 300.000 de euro

    Invitat: Mihai Ghiţă, cofondator Sypher Solutions

    Urmăreşte de luni până vineri  emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Afacerea care în doar într-un an şi jumătate a ajuns la venituri de milioane de euro în România

    Premium Store Bosch, un business de distribuţie de electrocasnice marca Bosch, fondat de un antreprenor din Republica Moldova, se îndreaptă spre venituri de 2 milioane de euro în România după aproximativ un an şi jumătate de funcţionare.  Businessul este format din patru magazine fizice şi prezenţă în online printr-un magazin propriu, dar şi prin intermediul platformelor tip marketplace. Dar ambiţiile fondatorilor afacerii merg mai departe de atât.

    Ideea businessului Premium Store Bosch s-a născut în Republica Moldova, la finalul anului 2018. Fondatorul companiei, Mircea Baciu, deţinea deja în Republica Moldova un lanţ de magazine multibrand, care a ajuns la peste 20 de unităţi, printre care şi câteva magazine specializate pe brandul Bosch. El a vrut să se extindă la nivel internaţional, iar primul pas făcut în acest sens a fost deschiderea unui magazin în Bucureşti, în primăvara anului 2019 – au ajuns ulterior la patru magazine -, precum şi la prezenţa în mediul online. Pe piaţa locală au ales să se axeze exclusiv pe marca Bosch.

    „Piaţa din Republica Moldova este foarte mică, ţinând cont că acolo avem o populaţie formată din 2,5 milioane de persoane  – dacă e să ne raportăm la cea din România, care este prin comparaţie una foarte mare. În Republica Moldova, Mircea Baciu a dezvoltat aceste magazine care reprezintă şi o mândrie naţională, în timp ce în  România suntem la început de drum; nu am ajuns la nivelul de acolo, dar timpul este de partea noastră”, a spus Adrian Modîrcă, administratorul afacerii, în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF ECOSISTEMUL MARKETPLACE.

    Adrian Modîrcă anticipează ca la final de an, businessul Premium Store Bosch să genereze afaceri de 2 milioane de euro, însă planurile lor sunt şi mai ambiţioase: „Ne dorim să dezvoltăm foarte mult aceste magazine, iar începând cu 2021, odată cu oprirea pandemiei, să reuşim să ne dezvoltăm deja la nivel naţional aici în România, unde vrem să ajungem la 26 de unităţi fizice”. 

    În ceea ce priveşte efectele COVID-19 asupra afacerii, acestea s-au reflectat prin lipsa de activitate din mediul offline, care a fost compensată însă de vânzările din mediul online. Pe eMag Marketplace, Modîrcă spune că realizează între 7 şi 15% din cifra de afaceri, procent care variază de la lună la lună, în funcţie de campanie, de interesul clienţilor etc. Au avut două tipuri de contracte, unul iniţial în care gestionau ei înşişi comenzile, ulterior au trecut la un contract unde eMag se ocupă de facturare şi de trimiterea mărfii către clienţii finali.

    Cât priveşte Black Friday, spune că anul trecut au înregistrat vânzări în creştere cu 50% în perioada acestui eveniment, iar aşteptările lor sunt mari şi pentru anul acesta, în contextul în care au pregătit, spune Modîrcă, „o ofertă agresivă”, unele produse fiind disponibile şi după terminarea stocului, prin comenzi.

    Mircea Baciu, antreprenorul care dezvoltă afacerea în Republica Moldova, a lansat acolo o platformă tip marketplace unde oferă şi el posibilitatea unor antreprenori să se extindă mai mult în mediul online. Cât de diferite sunt cele două pieţe – cea din Republica Moldova cu cea  din România?

    „Consumatorii nu au foarte multă încredere în online în Republica Moldova, ei vor să meargă în magazine fizice să vadă produsul fiindcă pe partea de online nu se înţeleg anumite detalii – în România este puţin diferit. Republica Moldova merge pe paşii României, probabil şi în România înainte de dezvoltarea vânzărilor online, foarte mulţi clienţi mergeau în magazine – după care au început toţi să se axeze mai mult pe online.”