BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Este bine sau rău că au fost închise şcolile în perioada pandemiei? Cum au fost afectaţi copiii de această perioadă şi ce probleme uriaşe a scos la iveală în România şcoala online

    Pandemia de COVID-19 a schimbat vieţile oamenilor din întreaga lume, fie că vorbim de Jeff Bezos şi ceilalţi miliardari ai planetei, de oamenii de ştiinţă izolaţi în staţiile de cercetare din Antarctica sau de culegătorii de pe plantaţiile de orez din Asia. Ceea ce a început ca o criză sanitară s-a răsfrânt pe neaşteptate în toate sectoarele de activitate ale omenirii. În scurt timp după conştientizarea amplorii epidemiei apărute în China, guvernele au început să ia măsuri pentru a limita răspândirea infectărilor. Se instaura, treptat, lockdownul.

    Unul dintre primele sectoare vizate de blocaj a fost sistemul educaţional. De ce? Pentru că închiderea şcolilor este un pas firesc în protocolul urmat de majoritatea statelor în cazul pandemiilor, cum s-a văzut şi în cazul crizelor sanitare precedente. Cât ne costă însă acest fenomen?

    În primăvara trecută, presa de pretutindeni titra cu fonturi mari titluri care, la prima vedere, nu prevesteu impactul uriaş pe care aveau să îl aibă aceste decizii luate de autorităţi: „Coronavirus: UK schools, colleges and nurseries to close from Friday” (Coronavirus: şcolile, colegiile şi creşele din Marea Britanie se închid de vineri), BBC; „New York City Public Schools to Close to Slow Spread of Coronavirus” (Şcolile publice din New York se închid pentru a limita răspândirea coronavirusului), The New York Times; „Italy shuts all schools over coronavirus outbreak” (Italia închide toate şcolile din cauza coronavirusului), CNN; „Senegal orders all schools closed in response to coronavirus” (Senegal ordonă închiderea tuturor şcolilor ca răspuns la coronavirus), Reuters; „Coronavirus: South Korea reports record daily spike, Japan to close all schools” (Coronavirus: Coreea de Sud raportează creşteri zilnice, Japonia închide toate şcolile), CNBC.

    Curând însă, oamenii au început să realizeze ce înseamnă blocarea sistemului educaţional. Pentru că nu era vorba de o situaţie de scurtă durată, apărută izolat, în urma unei calamităţi, a unui atentat sau, pur şi simplu, din cauza vremiirele. Era o criză mondială care avea să afecteze, potrivit Naţiunilor Unite, „aproape 1,6 miliarde de elevi” şi care avea să scoată la iveală handicapurile sistemelor educaţionale, lipsa unui bun management, să adâncească inegalitatea socială şi producă un dezastru economic pe termen lung, pandemia de COVID-19 cauzând „cea mai puternică perturbare în masă a educaţiei din istorie”, după spusele celor de la UNICEF.

    O întrebare fără niciun răspuns corect

    Unul dintre titlurile apărute atunci în presă, formulat drept o întrebare de către cei de la The New York Times, mi-a rămas în minte, pentru că stârneşte o problemă de ordin etic – în orice variantă, răspunsul pare unul greşit. Întrebarea era: „Is closing the schools a good idea?”

    La prima vedere, răspunsul evident, ţinând cont de factorul sanitar, a fost şi este „Da!”. Da, pentru că şcoala este un mediu propice pentru răspândirea virusului SARS-CoV-2, pentru că elevii şi profesorii pot declanşa o întreagă pânză de paianjen a infectărilor şi pentru că în rândul copiiilor este, poate, cel mai greu să impui măsuri de siguranţă precum purtarea măştii sau spălatul frecvent pe mâini.

    Aşadar, şcolile s-au închis. În majoritatea statelor s-a decis trecerea la învăţământul online. Însă „da” nu a fost singurul răspuns corect. Nu pentru toţi elevii, studenţii şi profesorii din sistem. Potrivit UNESCO, „aproximativ 40% din ţările cu venituri mici şi medii nu şi-au putut susţine elevii în timpul pandemiei de COVID-19”, statisticile referindu-se la cei care locuiesc în zone mărginaşe, cei săraci, minorităţile sau persoanele cu dizabilităţi. Ce a însemnat, aşadar, blocarea sistemului educaţional tradiţional şi migrarea spre online la nivel mondial?

     

    Un pas uriaş  în spate

    Deşi pentru unii elevi mersul la şcoală presupune multe sacrificii, precum străbaterea unor drumuri neasfaltate, pline de noroi, cu încălţăminte neadecvată condiţiilor meteo, a unor distanţe mult prea mari sau îndurarea bullyingului, şcoala reprezintă, totuşi, nu doar locul în care pot învăţa pentru a-şi depăşi condiţia socială şi pentru a-şi construi un viitor mai bun. Este şi locul în care au şansa de a se bucura câteva ore de căldură, de apă potabilă, de o toaletă, este locul în care au posibilitatea de a învăţa să folosească un PC de care nu dispun acasă, ba chiar, pentru unii, locul în care pot mânca singura masă din ziua respectivă, oferită prin programe guvernamentale precum „Cornul şi laptele”. Sunt lucruri pe care şcoala online nu le oferă.

    În plus, pentru copiii din familiile sărace noul context a adâncit şi mai mult inegalitatea socială. Dacă până acum educaţia era printre puţinele lucruri prin care îşi puteau cel puţin egala colegii cu posibilităţi materiale, deoarece aveau la ea acces gratuit şi egal deopotrivă, acum pentru unii este imposibil să ţină pasul cu ceilalţi în lipsa resurselor tehnologice necesare, şcoala online fiind, pentru această categorie de elevi, un concept de neatins. Vorbim despre elevi care nu au nici măcar curent electric. O statistică realizată de Teacher Task Force arată că 50% dintre elevii din toată lumea – 826 de milioane – nu au un computer acasă, 43% – 706 milioane – nu au internet, iar 56 de milioane de elevi nu pot folosi un telefon mobil pentru a accesa informaţii deoarece nu există acoperire pentru reţele mobile în zona în care locuiesc. Mai mult, tot o statistică a UNICEF realizată în parteneriat cu Save the Children arată că numărul copiilor care trăiesc în sărăcie multidimensională a crescut la aproximativ 1,2 miliarde din cauza pandemiei, un plus de 15% – 150 de milioane de copii faţă de cifrele înregistrate înainte de apariţia crizei sanitare.

    În România, un sondaj realizat de fundaţia World Vision România relevă faptul că 20% dintre copiii care trăiesc în mediul rural sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiţi, iar o pondere de 7% afirmă că au o viaţă rea. „Pentru ei, singura şansă la un viitor este educaţia, un sistem modern de învăţământ, care să le ofere tuturor şanse egale, indiferent de mediul de provenienţă şi starea materială a familiei”, afirmă reprezentanţii fundaţiei. „Continuarea şcolii online pentru toţi elevii, neluând în considerare rata de infectare sau accesul real al copiilor la educaţie, va duce la creşterea nivelului de abandon şcolar şi va crea lacune majore în educaţia unei întregi generaţii de elevi. Educaţia este vitală!”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată de ZF.

    Elevii înscrişi acum în sistemul educaţional se estimează că vor pierde, pe durata anilor de activitate în câmpul muncii, o valoare cumulată de 10 trilioane de dolari, arată datele UNESCO. „Pentru a realiza magnitudinea acestei cifre, trebuie să ne gândim că este echivalentul a 10% din PIB-ul global, jumătate din producţia economică anuală a Statelor Unite, şi este de două ori mai mare decât cheltuielile publice anuale globale pentru învăţământul primar şi secundar.” De altfel, analfabetismul, în creştere în urma blocajului din învăţământ, costă economia globală 1,5 trilioane de dolari pe an.  

    Consecinţele închiderii şcolilor şi ale lipsei accesului la şcoala online transformă aşadar elevii de astăzi în şomerii de mâine.

    Factorul afectiv

    În lucrarea „Politica”, filosoful grec Aristotel numeşte omul un „animal social”. Integrarea în societate este un atribut firesc şi o necesitate a fiinţelor umane, lucru indicat şi prin celebra piramidă a lui Maslow, care plasează nevoia de apartenenţă la un grup printre cele mai importante nevoi ale oamenilor. Apartenenţa la o comunitate şi socializarea cu semenii ne ajută să ne dezvoltăm, să împărtăşim opinii, experienţe, să învăţăm unii de la alţii.

    Pandemia a creat însă o prăpastie între oameni şi, cu toate că această distanţare este una necesară pentru a ne menţine în siguranţă, nu putem nega faptul că lipsa interacţiunii ne afectează sănătatea mintală şi emoţională. Omul s-a transformat, pe neaşteptate, dintr-un animal social, obişnuit să îşi petreacă timpul în haită, într-un lup singuratic. Iar copiii sunt cu atât mai afectaţi, cu cât rezilienţa lor la schimbări drastice nu e încă formată. Ei nu au avut, de pildă, ocazia de a experimenta mutatul din casa părinţilor, pierderea unui job, reorientarea profesională, formarea unei familii sau alte schimbări majore, cu care cei mai mulţi dintre adulţi sunt deja obişnuiţi – evenimente care ne călesc şi ne uşurează adaptabilitatea la contexte neaşteptate. A lua un copil dintr-o clasă plină de elevi, de prieteni cu care este obişnuit să îşi petreacă mare parte din programul zilnic, şi a-l izola în faţa unui calculator ore bune din zi, să nu mai vorbim şi de situaţia în care va trebui să petreacă acele ore în plus în preajma unor părinţi supuşi unui nivel de stres uriaş în această perioadă în care graniţele dintre „acasă” şi „la muncă” au dispărut, riscul de a se pierde cu firea şi de a deveni violenţi fiind în creştere, este invariabil o situaţie care va declanşa deopotrivă afecţiuni mentale, precum anxietate sau depresie, cât şi fizice: sedentarism, obezitate, tulburări de atenţie sau probleme de vedere.

    Potrivit unui studiu realizat în aprilie 2020 de asociaţia nonprofit Active Minds, 80% dintre respondenţi – elevi de liceu şi studenţi – au declarat că pandemia a avut un impact negativ asupra lor, 1 din 5 respondenţi a spus că sănătatea psihică i s-a înrăutăţit, 91% au experimentat stres şi anxietate, 81% – dezamăgire şi stări de depresie, 80% – singurătate, iar 48% probleme financiare. În România, sondajul World Vision indică faptul că aproximativ o treime dintre elevi au fost stresaţi şi s-au plictisit acasă, aproximativ 20% s-au simţit confuzi, au fost îngrijoraţi şi trişti, iar 25% dintre ei au gestionat doar rareori sau deloc problemele cu care s-au confruntat.

     

    Şcoala, un refugiu pierdut

    O altă dramă a pandemiei este strigată de glasurile mute ale fetelor care, odată ce porţile şcolilor s-au închis, au rămas pradă abuzurilor şi violenţei domestice, în special în Africa, Orientul Mijlociu şi alte zone defavorizate în care acest fenomen este unul extrem de întâlnit iar educaţia este unul dintre puţinele drepturi pe care le-au câştigat, după lupte duse de eneraţii cu societatea patriarhală, egalitatea de gen fiind încă în multe state din regiune un subiect tabu.

    Potrivit Plan International, peste 120 de milioane de fete din Africa nu merg la şcoală din cauza restricţiilor impuse de pandemie, iar multe se tem că nu se vor mai întoarce niciodată în sala de curs. Violenţa nu este însă singurul lacăt pus pe uşa coliviei acestor fete. Nivelul de sărăcie, adâncit de criza economică actuală, a determinat familiile să le folosească drept monedă de schimb pentru achiziţionarea de alimente şi alte bunuri necesare supravieţuirii – fie că sunt căsătorite pentru zestre sau supuse abuzurilor şi exploatării sexuale contra cost. În Kenya, una dintre liniile naţionale de urgenţă sprijinită de departamentul pentru egalitatea de gen a raportat în iunie 1.108 apeluri, de zece ori mai multe decât în februarie 2020, majoritatea fiind legate de violuri asupra copiilor. Iar abuzurile sexuale, violenţa şi căsniciile în rândul minorilor sunt urmate de sarcinile nedorite şi la vârste fragede, situaţie în legătură cu care organizaţiile caritabile din Malawi, de pildă, au înregistrat o creştere de 350% a apelurilor de urgenţă în intervalul martie-mai 2020, creşteri similare fiind raportate şi în Tunisia, Niger, Africa de Sud, Uganda şi Somalia. Din nefericire, problemele vor fi răsfrânte şi asupra sănătăţii mamelor minore şi a copiilor născuţi din aceste căsnicii încheiate forţat, care le afectează într-un final nu doar calitatea vieţii, ci şi durata acesteia.

    Un handicap la nivelul întregului sistem

    O altă categorie de elevi şi studenţi adânc afectată de contextul disruptiv creat de pandemie în sistemul educaţional este reprezentată de studenţii cu dizabilităţi. În prezent, la nivel mondial unu din zece copii prezintă o dizabilitate, conform Naţiunilor Unite, elevii cu dizabilităţi având cele mai mici şanse de a beneficia de soluţiile învăţământului la distanţă, deoarece mulţi sunt predispuşi în paralel şi la o situaţie materială precară, care le limitează accesul la internet şi software-uri de învăţare.

    Să ne gândim, de pildă, la teleşcoală sau la cursurile online, în varianta de bază. Unui copil cu deficienţe de vedere şi/sau de auz îi este complet inutilă o astfel de soluţie, deoarece nu va putea vedea/auzi lecţiile şi explicaţiile profesorilor. Iar şcolile, în special în ţările în dezvoltare, nu au acces la tehnologii care să asigure acelaşi nivel de învăţare şi pentru copiii cu dizabilităţi, precum convertirea textelor în sunete sau în litere Braille. Handicapul acestor elevi şi studenţi se răsfrânge aşadar la nivelul întregului sistem, neputincios  în a le acorda şanse şi acces egal la educaţie în situaţii de criză precum cea pe care o trăim în prezent.

     

    Gaudeamus igitur, cântat via Zoom

    În luna mai, universitatea Cambridge din UK, anunţa, pentru prima dată în istoria instituţiei, că în anul academic 2020-2021 cursurile vor fi ţinute online, devenind prima instituţie majoră care a mutat oficial în online un întreg an universitar. Exemplul său a fost urmat rapid de universităţi din toată lumea. Dar, pe cât ar părea de simple cursurile online pentru studenţii obişnuiţi cu tehnologia, pe atât de provocatoare sunt.

    Una dintre cele mai evidente probleme este diferenţa de fus orar. Chiar dacă, teoretic, un student ar putea participa la cursuri online de la mii de kilometri distanţă, ce înseamnă acest lucru pentru o persoană aflată într-o ţară în care ora de începere a cursului coincide cu ora sa de culcare? Nu e un simplu disconfort, ci o situaţie care poate genera dereglări grave ale organismului şi probleme medicale pe termen lung, precum insomnii, nevroze sau depresie.

    Factorul „neprevăzut” şi-a spus cuvântul şi în privinţa accesibilităţii facultăţilor. Să luăm exemplul studenţilor sau al viitorilor studenţi internaţionali din SUA. În iulie 2020, guvernul Statelor Unite anunţa că acordarea vizelor va fi oprită temporar. O astfel de decizie poate zădărnici ani întregi de planuri şi sacrificii pentru a studia la universitatea mult visată. Într-o situaţie asemănătoare au fost sau sunt şi studenţii înscrişi în schimburi de experienţă ca Erasmus.

    Interdicţiile de călătorie nu afectează însă sistemul universitar doar la nivel individual, pentru fiecare student în parte, ci are un impact major şi asupra instituţiilor în sine. Potrivit unei analize realizate de dr. Mirka Martel în rândul universităţilor din SUA, în urma apariţiei pandmiei de COVID-19 aproximativ 85% din instituţiile chestionate anticipau o scădere a interesului studenţilor pentru a studia internaţional în următorul an academic.

    Cu bibliotecile universitare şi municipale închise sau cu acces limitat, lipsa resurselor de studiu vine ca o completare a acestor probleme, la care se adaugă, pentru mulţi studenţi, lipsa unui spaţiu individual de studiu, a unei camere personale.

    Un alt efect al migrării spre online este şi creşterea fenomenului copiatului, în special pentru că şcolile şi universităţile au fost luate prin surprindere şi nu au avut implementat un sistem care să gestioneze acest fenomen în cadrul cursurilor online. ProctorU, o companie care oferă servicii de supraveghere online, a raportat că în intervalul ianuarie-martie 2020 procentul studenţilor prinşi copiind a fost de sub 1% din 340.000 de examene. În schimb, în intervalul aprilie-iunie, numărul de examene pe care le-a supravegheat a crescut la 1,3 milioane, iar rata de copiat a crescut la peste 8%. Dacă ne gândim că această tendinţă se remarcă şi în rândul studenţilor de la facultăţile de medicină sau drept, de pildă, viitori profesionişti în mâinile cărora ne vom încredinţa sănătatea, viitorul, ba chiar şi viaţa, statisticile devin alarmante.

     

    Catedra din bucătărie

    După ce au fost şi, în unele state, încă sunt printre cele mai expuse categorii profesionale în faţa riscului de contractare a virusului SARS-CoV-2, profesorii s-au lovit de o nouă provocare: şcoala online. Pandemia i-a luat pe nepregătite, văzându-se nevoiţi să îşi adapteze peste noapte metodele de predare şi evaluare. În multe state, un impediment este lipsa pregătirii în direcţia predării online. În regiunea subsahariană de pildă, doar 64% dintre profesorii din şcoala primară şi 50% dintre profesorii din învăţământul secundar au beneficiat de trainingul minim, care de multe ori nu a inclus abilităţi tehnologice de bază, după cum arată statisticile publicate de Teacher Task Force (TTF). Alături de cei din regiunile sărace se află, într-o situaţie similară, dascălii de vârste mai înaintate, care nu au avut ocazia, în timpul pregătirii didactice, să se familiarizeze cu tehnologiile actuale.

    Sondajul celor de la World Vision România indică şi în rândul profesorilor probleme afective apărute pe durata susţinerii cursurilor online. Astfel, adesea sau aproape tot timpul unul din cinci cadre didactice (20%) a fost îngrijorat şi stresat şi unul din zece a experimentat tristeţea şi teama. 16% dintre cadrele didactice nu au fost mulţumite niciodată sau au fost rareori mulţumite de modul în care au utilizat tehnologia digitală pentru predarea online, iar 12% nu s-au adaptat niciodată sau s-au adaptat rareori bine situaţiei.

    Gestionarea unei clase de elevi cu temperamente diferite din faţa şi prin prisma unui ecran preţ de câteva ore pe zi, cinci zile pe săptămână, reprezintă o muncă epuizantă chiar şi pentru cei mai bine familiarizaţi cu tehnologia. În plus, foarte mulţi dintre profesori au copii care poate nu înţeleg că părintele, chiar dacă de acasă, are totuşi un job şi nu le poate acorda atenţia dorită, lucru care le complică şi mai mult eforturile, în special în cazul celor cu posibilităţi materiale limitate, care sunt nevoiţi, de pildă, să îşi  împartă spaţiul de lucru cu restul membrilor familiei.

     

    O LECŢIE DUREROASĂ RĂMÂNE, TOTUŞI, O LECŢIE

    Deşi pandemia a declanşat un dezastru de proporţii la nivel mondial, într-un final va rămâne în amintirea noastră drept o lecţie. Una dureroasă, dar din care am învăţat şi vom învăţa multe. În primul rând să rămânem uniţi şi empatici, chiar dacă fizic am fost şi suntem distanţaţi.

    În ceea ce priveşte domeniul educaţiei, criza actuală este, cu siguranţă, un duş rece care ar trebui să mobilizeze guvernele în a implementa măsuri şi în a adopta reglementări amânate prea mult, pentru a transforma sistemul, pe alocuri putred, neputincios,
    într-un organism sănătos, capabil să susţină elevii, studenţii şi profesorii în procesul educaţional. Ajutându-i pe cei mai slabi, societatea se ajută pe sine. Pentru că, aşa cum a spus cândva umanistul Desiderius Erasmus, „cea mai mare speranţă a unei naţiuni se bazează pe o bună educaţie a tinerilor săi”.

  • Zona din Bucureşti unde lucrau peste 100.000 de oameni pe care pandemia a transformat-o total şi acum pare părăsită

    Parisul are La Défense, Londra are City of London şi Canary Wharf, Bucureştiul are Pipera. Nu mai departe de acum un an, aproape nici un angajat care mergea la serviciu în fiecare dimineaţă, la 8-9, cu metroul în nord nu scăpa de nervi şi de înghesuială. Un an mai târziu, rămân scaune neocupate în metrou de la un capăt la altul al magistralei Berceni-Pipera, iar pe scările rulante de la staţia Aurel Vlaicu nu-şi mai suflă în ceafă zeci de oameni deodată.

    Confortul e incontestabil şi valoros, iar cei care mai merg azi la birou spre nord n-ar vrea să renunţe la el vreodată. Dar el vine la pachet cu o întrebare: va mai fi Pipera ce a fost odată? Vor mai sta ferestrele clădirilor de birouri luminate până la ore târzii ale serii, pentru corporatiştii care îşi termină taskurile pe ultima sută de metri de deadline?

    Aproape 100.000 de oameni coborau în fiecare seară în staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera pentru a merge acasă de la job. O sută de mii de perechi de picioare se călcau între ele pentru a prinde cât mai curând un loc în metrou. O sută de mii de legitimaţii se îndreptau în fiecare dimineaţă către turnicheţii de la intrarea în clădirile de birouri şi ajungeau în faţa monitoarelor. Doar vreo 20-30.000 au mai urmat acelaşi traseu în ultimul an, iar acelea nu cu regularitate, ci în schimburi şi după necesităţi.

    Lifturile urcă şi coboară mai rapid, dar mai goale. Cozile la cafenele sunt mai scurte. Un loc liber la cantina clădirii este mai uşor de găsit, dar bucătăria e pustie. Locurile libere de parcare sunt mai multe, dar colegii de birou sunt mai puţini. Ce va mai rămâne dintr-o zonă care concentra cândva puterea multinaţionalelor şi a dezvoltatorilor din România?

    Poveştile nespuse de la bucătărie

    „Bucătăria de la birou este acum mai mult goală. E sinistru când mergi acolo. În general, abia găseai un loc să iei prânzul, trebuia să te organizezi să mergi la ora potrivită astfel încât să găseşti un loc. Era veselie, era gălăgie, se spuneau poveşti. Acum abia dacă mai văd câţiva oameni când merg. Cafeneaua de la parter, o afacere mică ce profitase de zarva din clădirea de birouri pentru a-şi atrage publicul, e acum mai mult goală”, povesteşte un angajat al unei companii cu sediul în zona de nord a Capitalei.

    Spre deosebire de alţi corporatişti, el mai merge periodic la birou, deoarece trebuie să aibă o prezenţă lunară minimă. Este însă unul dintre puţinii angajaţi care mai populează clădirea, în condiţiile în care firme din domeniul IT sau financiar, care îşi au sediul acolo, au ales să-şi ţină angajaţii acasă tot timpul.

    „În mod obişnuit, pe un etaj, eram cam 200 de oameni zilnic. Astăzi, nu ştiu dacă mai suntem 20 într-o zi. Avantajul, pentru cei care, până în martie anul trecut, nu găseau loc de parcare, este că acum nu se mai confruntă cu problema asta.”

    El avea loc de parcare asigurat şi înainte, aşa că nu resimte acest avantaj, însă este fericit pentru un alt beneficiu: cele aproape două ore pe care le petrecea înainte pe drum spre şi dinspre birou, pe traseul Militari-Voluntari, s-au comprimat acum până la maximum 40 de minute. Câştigul nu e de lepădat, dar parcă atmosfera de la birou umbreşte această bucurie.

     

    Disponibilităţile de birouri de închiriat în zona metroului Aurel Vlaicu – Pipera. Valorile în metri pătraţi reprezintă suprafeţele maxime disponibile în acest moment, pe care un chiriaş le poate închiria.
    Sursa: www.spatii-de-birouri.ro

    „Mi-ar plăcea ca în continuare să petrec mai puţin timp pe drum, însă atmosfera de la serviciu nu e deloc plăcută. Interacţiunea cu cei care totuşi vin la serviciu este mai grea, nu poţi să schimbi o vorbă la fel când porţi mască şi păstrezi distanţa.”

    În compania lui, nu s-a pus încă problema revenirii la serviciu „ca în vremurile bune”, în condiţiile în care nu se ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Însă mulţi angajatori iau în calcul posibilitatea de a menţine sistemul de „work from home” şi când totul – sau aproape totul – se va fi rezolvat. Şi chiar dacă mulţi manageri nici n-ar fi conceput o astfel de alternativă până anul trecut, acum îmbrăţişează cu entuziasm ideea.

    „Am o colegă care locuieşte în Bragadiru şi, înainte, ca să ajungă la birou, se trezea la cinci dimineaţă. De când cu pandemia, lucrând de acasă, se mişcă mult mai bine. Înainte de pandemie, în echipa mea exista un rulaj mare de personal, pentru că oamenii pierdeau destul de mult timp pe drum, iar salariul nu reuşea să compenseze acest efort. Vorbeam pe atunci cu şefii mei şi le spuneam că poate ar trebui să le acordăm acestor angajaţi nişte beneficii, nu neapărat financiare, dar poate un program mai scurt sau o zi de lucrat de acasă în fiecare săptămână. Dacă atunci nici nu puteau să se gândească la aşa ceva, acum sunt mult mai deschişi.”

    Sunt însă şi manageri care ar da orice să-şi vadă angajaţii înapoi la birou, să-i poată coordona şi să simplifice procesul de atribuire a sarcinilor. Pentru că, oricât de mult ar uşura Internetul comunicarea, e totuşi greu să rezolvi un task ASAP (as soon as possible, un termen frecvent utilizat în rândul corporatiştilor) când prânzul se arde pe aragaz, copilul face ora de muzică pe Zoom, iar vecinul de deasupra dă găuri cu bormaşina.

     

    Locuitor la kilometrul zero al businessului românesc

    Maria Ardelean locuieşte chiar în zona de nord a Capitalei, acolo de unde se dă ora exactă când vine vorba de prezenţa la birou a angajaţilor din corporaţii. Era obişnuită cu miile de paşi care îi însoţeau pe ai ei în fiecare dimineaţă şi în fiecare după-amiază şi, cumva, îşi intrase în acest ritm, întrerupt brusc în martie 2020.

    „Pe de o parte, îmi lipseşte forfota zilnică din această zonă, însă, pe de altă parte, în perioada aceasta, am învăţat să mă obişnuiesc cu un Bucureşti mai liniştit şi cu oamenii care par să nu se mai grăbească. Este vizibilă schimbarea în trafic, dar şi în magazinele, cafenelele din zonă, e o perioadă de adaptare la un nou context”, spune Maria Ardelean.

    În magazinele pe care le frecventează aproape zilnic, fie ele băcănii, brutării, florării, cafenele sau supermarketuri, a remarcat că oamenii respectă regulile de distanţare socială şi că, oricât de redus ar fi traficul, aceste locuri nu duc lipsă de clienţi şi de agitaţie.

    „Aştept ca următoarea perioadă să vină cu o întoarcere lentă la realitatea cu care am fost obişnuiţi”, spune Maria, locuitoare din zona Aviaţiei.

    Dezvoltatorii imobiliari au simţit de acum câţiva ani efervescenţa din zona de nord, de la Aurel Vlaicu spre Pipera şi chiar mai departe, aşa că nu puţini au fost cei care s-au ancorat cu ansambluri rezidenţiale în zonă, pentru a veni în întâmpinarea celor care au nevoie de o locuinţă aproape de birou.

    Forte Partners, dezvoltatul condus şi fondat de Geo Mărgescu, este doar unul dintre cei care au pariat pe un proiect în zona Aviaţiei, sub numele Aviaţiei Park, cu circa 350 de apartamente. În aceeaşi zonă, cel mai activ dezvoltator este One United, controlat de Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu. Tot acolo, au construit şi spaniolii de la Gran Via un proiect rezidenţial, Aviaţiei Apartments, cu aproape 300 de apartamente. Un studio în acest complex s-a vândut cu 72.000 de euro plus TVA, iar un apartament cu trei camere a ajuns la 125.000-130.000 de euro plus TVA.

    „Am terminat proiectul în iarna lui 2019, am vândut 153 de apartamente în 2020, din 291 în total. Acum mai avem cinci nevândute, aşa că nu am resimţit un şoc încă. Chiar dacă birourile nu mai sunt deschise, lumea vrea să locuiască aproape de viitorul birou”, spune Antoanela Comşa, director la Gran Via România.

    Ea spune însă că zona este saturată şi că sunt deja multe proiecte în zonă pentru cât interes există. Tot în nord, în preajma birourilor, mai există proiecte precum Cloud9 (complex cu peste 800 de apartamente dezvoltat de Alin Niculae pe Şoseaua Pipera), dar şi un complex în dezvoltare al familiei Nusco, ce deţine producătorul de uşi Pinum, şi unul al israelienilor de la Hagag, care vor să construiască 1.350 de apartamente spre rondul OMV, în Voluntari. Şi cei de la Prime Kapital au în lucru proiectul Avalon Estate cu peste 700 de locuinţe, iar britanicii de la London Partners, care au dezvoltat proiectul rezidenţial Soho Unirii, fac şi ei aproape 1.000 de locuinţe în proiectul Belvedere Residence din zona Aviaţiei – Barbu Văcărescu, după ce au preluat dezvoltarea de la compania Belvedere Developments.

    „Zona era atractivă pentru cei care lucrau în clădirile de birouri, dar e atractivă în continuare. Are foarte multe facilităţi la îndemână: parc, malluri, şcoli. Nu am văzut un impact foarte mare asupra vânzărilor de locuinţe în zonă, dar depinde şi cât de mult se prelungeşte situaţia. Există totuşi posibilitatea să scadă puţin cererea pentru imobile cumpărate în scop investiţional, pentru a le închiria”, spune Gabriel Voicu, Condominium Sales Director la firma de consultanţă imobiliară SVN România.

    În medie, preţurile pentru apartamentele din zona Aviaţiei – Aurel Vlaicu – Pipera se situează, spune el, la 1.800-2.200 euro pe metru pătrat util, poate şi puţin mai mult, în funcţie de facilităţi.

    Concentrarea activităţii de business din zonă a dus şi la deschiderea unui hotel în mijlocul corporatiştilor, sub brandul Courtyard Bucharest Floreasca by Marriott, deţinut de lituanienii de la Apex Alliance. Deschis spre finalul lui 2019, hotelul are 259 de camere şi a „înghiţit” o investiţie de 22,5 milioane de euro.

    „Nu putem vorbi de atingerea gradului de ocupare bugetat la început de an, mai ales fiind şi un hotel nou-deschis pe piaţa din Bucureşti, dar am reuşit să atingem undeva la 25% din forecastul de la începutul anului 2020”, spune Roxana Vişan, Cluster General Manager pentru hotelul Courtyard Bucharest Floreasca.

    Gradul mediu de ocupare a fost de 15% în 2020, aceasta fiind, de altfel, media înregistrată în tot Bucureştiul, mai ales pentru principalele zone afectate. Se observă însă o îmbunătăţire pentru luna februarie, un trend pozitiv în ceea ce priveşte rezervările.

     

    Nostalgici după cozile la cafea şi covrigi

    Pe 4 ianuarie, prima zi lucrătoare din 2021, la Aurel Vlaicu şi Pipera, furnicarului de altădată îi luase locul o mână de oameni. La staţia de metrou Aurel Vlaicu – kilometrul zero al febrei corporatiste din Bucureşti – mirosea a cafea şi covrigi proaspeţi. Cu un an în urmă, chiar şi după cozonacii de Crăciun, la patiserii şi covrigării erau cozi de câţiva metri. Pe 4 ianuarie 2021, doar doi-trei cumpărători îşi aşteptau rândul la cappuccino.

    „Lucraţi în zonă? Ştiţi cum era înainte… Noi aici suntem deschişi pentru corporatişti, dar din păcate ei acum lucrează de acasă şi nu ştim dacă se vor mai întoarce. Poate acum, cu vaccinul, vor prinde curaj, rămâne să vedem”, spune vânzătorul unei mici cafenele amplasate exact la staţia de metrou Aurel Vlaicu.

    La distanţă de câţiva metri, patiseria Vlaicu nu numără nici ea mai mult de doi-trei clienţi. La semaforul de lângă staţia de metrou mai stau doar cinci-şase oameni care cine ştie prin ce împrejurare trebuie să meargă la birou. La fel e şi la lifturile din clădiri: angajaţii care înainte le aşteptau câte cinci minute spun că acum nu trec mai mult de două până când uşile li se deschid în faţă. Gol e şi la Pipera, cealaltă staţie de metrou care deserveşte aglomerarea de birouri a Capitalei.

    Cristian Turculeţ, director regional Starbucks România şi Bulgaria: Comparativ cu 2019, observăm un trafic mai scăzut în cafenele, în general, ceea ce este perfect de înţeles având în vedere circumstanţele. Cu toate acestea, cafeneaua din Promenada primeşte în continuare un număr considerabil de clienţi în fiecare zi, susţinută şi de vânzările realizate prin opţiunile de livrare.

    Iar scăderea traficului se vede şi în staţia de metrou de la Piaţa Unirii, „nodul” de pe magistrala care duce către nordul oraşului. Pe peronul unde altădată nu aveai unde să arunci un ac, abia se mai adună astăzi 10-20 de oameni în aşteptarea metroului către Pipera. În vremuri apuse, treceau la rând două-trei, poate şi mai multe metrouri, până când călătorii îşi găseau locul, înghesuiţi ca sardelele.

    Scăderea traficului în staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera s-a văzut imediat ce companiile au decis să treacă în sistemul „work from home” (munca de acasă), din martie 2020. Astfel, dacă în martie 2019, prin staţia Aurel Vlaicu trecuseră aproximativ 23.300 de oameni în medie pe zi, un an mai târziu numărul a scăzut la mai puţin de jumătate, mai exact 11.000, potrivit datelor Metrorex. Potrivit consultanţilor imobiliari, deja pe 15 martie doar 20 până la 50% dintre corporatişti au mai venit la birou.

    Cele mai recente date furnizate de Metrorex la solicitarea ZF arată că traficul de la Aurel Vlaicu s-a redus de la aproape 1,2 milioane de călători în intervalul 1 octombrie – 15 noiembrie 2019, la doar 360.000 în aceeaşi perioadă a anului 2020. Scăderea este de circa 70% şi este rezultatul aplicării variantei „work from home”, adoptată de numeroase companii de la instalarea pandemiei de Covid-19 în România.

    Câteva zeci de mii de corporatişti tranzitau zilnic staţia de metrou Aurel Vlaicu până în martie 2020, pentru a ajunge la birou, în clădiri precum Equilibrium, Floreasca Business Park, Floreasca Tower, Globalworth Plaza, Lakeview, Oregon Park, Sky Tower. Aceeaşi staţie deserveşte şi mallul Promenada. Situaţia este similară şi la Pipera, capătul magistralei 2, în jurul căreia de asemenea s-au dezvoltat mai multe proiecte office în ultimii ani. Hermes Business Campus, Iride Business Park, Novo Park sunt doar câteva dintre ele.

    Scăderi s-au înregistrat şi în ceilalţi poli de business ai oraşului, precum Piaţa Victoriei, Timpuri Noi, Politehnica sau Grozăveşti, zone ale oraşului care concentrează fiecare mai multe clădiri de birouri şi, în consecinţă, zeci de mii de oameni care mergeau zi de zi la birou.

     

    Cafeaua cea de toate zilele

    Cafenelele mici nu sunt singurele care resimt scăderea traficului, şi numele mari confruntându-se cu aceeaşi problemă. Multe compensează însă prin comenzile primite prin platformele pe care sunt listate.

    „Multe afaceri din polul de business din nordul Capitalei au fost afectate într-un fel sau altul de această pandemie, iar traficul în zona Promenada este clar diferit faţă de ce prevedeam la începutul anului trecut. Comparativ cu 2019, observăm un trafic mai scăzut în cafenele, în general, ceea ce este perfect de înţeles având în vedere circumstanţele. Cu toate acestea, cafeneaua din Promenada primeşte în continuare un număr considerabil de clienţi în fiecare zi, susţinută şi de vânzările realizate prin opţiunile de livrare”, spune Cristian Turculeţ, Director Regional Starbucks România şi Bulgaria.

    Starbucks are o cafenea chiar la parterul mallului Promenada şi era unul dintre locurile favorite ale angajaţilor care voiau să-şi înceapă ziua cu o cafea. Dar ei au început să fie tot mai puţini.

    Subsidiara locală a companiei de logistică şi curierat DHL este una din firmele cu sediul în apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, mai exact pe Calea Floreasca, la numărul 169A. Din martie 2020, prezenţa în sediu a angajaţilor s-a făcut doar în cazurile în care activitatea cerea în mod expres acest lucru şi nu exista altă soluţie.

    „Au fost situaţii în care am avut colegi care au preferat să lucreze de la birou şi, pentru o perioadă, acest lucru a fost posibil. Am avut echipe care au decis să-şi reia activitatea în schimburi şi am făcut acest lucru posibil. Către final de an, am reluat lucrul de acasă pentru toţi colegii din departamentele din sediul nostru central”, spune Diana Zamfir, Manager de HR la DHL România.

    Pentru salariaţii din prima linie, a căror activitate este de teren şi nu permite lucrul de acasă – curieri, angajaţi din centrele de expedieri şi o parte din cei care asigură operaţiunile de vămuire – s-au furnizat echipamente individuale de protecţie şi dezinfectanţi.

    „De asemenea, am organizat, la nivel de ţară, o campanie de vaccinare antigripală pentru toţi angajaţii care şi-au dorit acest lucru, campanie necesară în condiţiile în care simptomele celor două boli sunt relativ similare”, mai spune Diana Zamfir de la DHL.

     

    Ora exactă din businessul local

    Estimările firmelor de consultanţă imobiliară arată că, de-a lungul ultimului an, după declanşarea pandemiei, doar aproximativ 20-30% din angajaţii corporaţiilor care îşi au sediul în zona staţiilor de metrou Aurel Vlaicu – Pipera au mai folosit birourile din sedii. Procentul a variat în funcţie de evoluţia crizei sanitare şi de perioadele de stare de urgenţă şi stare de alertă traversate, dar majoritatea angajaţilor corporatişti au continuat să lucreze de acasă şi să folosească sediile firmei doar ocazional sau cu schimbul. Situaţia este similară şi în celelalte zone unde sunt concentrate clădirile reprezentative de clasa A şi unde se regăsesc cele mai multe sedii de corporaţii.

    „Estimăm că situaţia nu se va schimba semnificativ în următoarele trei luni. Rata de neocupare a birourilor este în prezent de 7% în zona staţiei de metrou Aurel Vlaicu, respectiv de 13% în zona staţiei de metrou Pipera, conform datelor actualizate disponibile pe platforma www.spatii-de-birouri.ro, administrată de Activ Property Services. Rata medie de neocupare la nivelul Bucureştiului este de aproximativ 10,5% din stocul competitiv, respectiv 9,5% pentru stocul de clasa A, fiind înregistrată o tendinţă de creştere a neocupării în ultimele trimestre”, spune Florian Gheorghe, Head of Ofice Department în cadrul companiei de consultanţă Active Property Services. Zona cuprinsă între staţiile de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera a înregistrat o dezvoltare accelerată începând din 2008, majoritatea platformelor industriale fiind redezvoltate în ceea ce a devenit cea mai mare zonă de birouri din România. Zona concentrează aproape 950.000 de metri pătraţi de birouri şi reprezintă 28% din stocul modern de birouri existent în Bucureşti.

    „În jurul staţiei de metrou Pipera, de-a lungul Bulevardului Dimitrie Pompeiu, sunt desfăşurate clădiri de birouri însumând jumătate de milion de metri pătraţi, clădiri având în general 5-8 etaje de suprafaţă mare, pretabile marilor ocupanţi de IT&C, centrelor de servicii şi companiilor de servicii externalizate”, adaugă Florian Gheorghe.

    Florian Gheorghe, head of office department în cadrul Active Property Services: În jurul staţiei de metrou Pipera, de-a lungul Bulevardului Dimitrie Pompeiu, sunt desfăşurate clădiri de birouri însumând jumătate de milion de metri pătraţi, clădiri având în general 5-8 etaje de suprafaţă mare, pretabile marilor ocupanţi de IT&C, centrelor de servicii şi companiilor de servicii externalizate.

    Doar zona din jurul staţiei de metrou Aurel Vlaicu include aproape 450.000 de metri pătraţi de birouri în cadrul unor clădiri cu 6-19 etaje, alături de cele mai înalte clădiri din România – Sky Tower (36 de etaje plus unul tehnic) şi Globalworth Tower (26 de etaje). Frontul stradal a fost ocupat de clădiri moderne pe o lungime de aproape un kilometru de-a lungul Bulevardului Barbu Văcărescu şi Căii Floreasca, conferind zonei un aspect de „business district”.

    „Înainte de startul pandemiei, aproape 100.000 de angajaţi făceau naveta zilnic către zona staţiilor de metrou Aurel Vlaicu – Pipera, marea majoritate pentru a lucra în clădirile de birouri. Dezvoltarea segmentului de birouri a atras şi alte funcţiuni care să deservească angajaţii corporatişti, precum centrul comercial Promenada Mall, clinici medicale private, săli de fitness, restaurante şi cafenele), în timp ce, în ultimii trei ani, au fost demarate proiecte rezidenţiale cu sute de apartamente care se adresează în special angajaţilor care lucrează în zonă.”

    Oracle, Amazon, Deloitte, P&G, Nestlé, Kellogg, Luxoft, Honeywell, Dell, Allianz, UniCredit, Schneider Electric, Raiffeisen Bank, Vodafone, Carrefour, Orange, Mondelez, Huawei, Garanti Bank, Stefanini, ADP, Genpact, Deutsche Bank, Harman Kardon sunt numai câteva dintre cele mai mari companii care îşi au sediul în nordul Bucureştiului. Ce urmează pentru această zonă unică în România?

    „Estimăm că zona va continua să se dezvolte pe termen mediu şi lung, atât cu noi clădiri de birouri, cât şi cu alte funcţiuni – rezidenţial, comercial, hoteluri, urmând să-şi menţină statutul de principală zonă de birouri a Capitalei”, spune Florian Gheorghe de la Active Property Services.

    O singură clădire majoră de birouri este în prezent în construcţie, finalizarea clădirii Globalworth Square, de 29.700 de metri pătraţi, fiind anunţată pentru primăvara acestui an. Alte proiecte, precum Equilibrium 2, Green Court 4 şi proiectul de birouri de deasupra extinderii Promenada Mall, totalizând aproximativ 65.000 de metri pătraţi, sunt în diverse stadii de proiectare şi autorizare.

    „Piaţa de birouri va continua să fie afectată de incertitudine atât timp cât situaţia sanitară va provoca perioade de creştere/ descreştere a numărului de infectări. Credem că, pe parcursul anului 2021, strategia companiilor va deveni mai clară, iar revenirea angajaţilor la birouri se va realiza gradual din primăvară – vară.”

    Activitatea de închirieri birouri s-a redus şi ea la jumătate – minus 55% mai exact – anul trecut în Bucureşti pe fondul pandemiei, volumul de tranzacţii-record de 430.000 de metri pătraţi din 2019 scăzând la doar 193.000 de metri pătraţi în 2020, cel mai redus nivel din ultimii zece ani.

    „Incertitudinea a determinat amânarea multor decizii, astfel încât ponderea extinderilor de contract a crescut la 46% din totalul volumului tranzacţionat, faţă de o medie de 28-30% în ultimii zece ani, în timp ce tranzacţiile de preînchiriere s-au limitat la puţin peste 30.000 de metri pătraţi, reprezentând mai puţin de 20% din evoluţia anului precedent”, explică Florian Gheorghe.

     

    Work from home nu mai e cool

    Cu doar un proiect aflat efectiv în lucru în acest moment şi cu zeci de mii de corporatişti care îşi rezolvă task-urile din sufragerie, Pipera stă sub semnul întrebării când vine vorba de dezvoltarea viitoare.

    „Există în continuare terenuri disponibile pentru a construi clădiri de birouri. Fiind deja un pol important de business, dar şi o zonă în care vedem şi un interes din partea dezvoltatorilor de proiecte rezidenţiale lansate, considerăm că această parte a Bucureştiului va rămâne de interes pentru multe companii. Ritmul de dezvoltare va fi însă diferit faţă de alte zone din Bucureşti, în care vedem o creştere mai rapidă pe segmentul de birouri”, spune Marius Şcuta, Head of Office Department and Tenant Representation în cadrul firmei de consultanţă imobiliară JLL România.

    Companiile preferă să aleagă zone de birouri deja dezvoltate, care oferă infrastructura necesară, atât din punct de vedere al transportului, cât şi în ceea ce priveşte facilităţile disponibile pentru angajaţi, în acest caz mallul Promenada sau Piaţa Pipera. Toate proiectele de birouri existente, proiectele rezidenţiale, sistemul de transport public, opţiunile de restaurante, de săli de sport sunt puncte de atracţie către acest pol de birouri din Bucureşti.

    Va mai fi însă Pipera ce era înainte de pandemie?

    „Sunt multe semne de întrebare despre cum se vor organiza angajaţii între munca de acasă şi cea de la birou. Dezavantajele muncii de acasă sunt din ce în ce mai vizibile şi multe companii trăiesc cu speranţa ca, după apariţia vaccinului şi creşterea numărului de persoane vaccinate, să poată să revină la o viaţă mai aprope de cea normală, cel mai rapid în a doua jumătate a anului”, mai spune Marius Şcuta.

    Variabilele sunt multe, la fel ca temerile şi frustrările. Sunt mulţi de „dacă” în ecuaţie, iar asta face ca totul să pară şi mai complicat, şi mai greu de suportat. Viitorul polului de business naţional se scrie în aceste zile, în aceste luni cruciale pentru sănătatea financiară a României.

    Marius Şcuta, head of office department and tenant representation în cadrul JLL România: Sunt multe semne de întrebare despre cum se vor organiza angajaţii între munca de acasă şi cea de la birou. Dezavantajele muncii de acasă sunt din ce în ce mai vizibile şi multe companii trăiesc cu speranţa ca, după apariţia vaccinului şi creşterea numărului de persoane vaccinate, să poată să revină la o viaţă mai aproApe de cea normală, cel mai rapid în a doua jumătate a anului.

  • Pe uscat şi ape

    Oricât de bine ar fi pe ape, călătorii tot trebuie să ajungă şi pe mal din când în când, fie cu elicopterul, fie cu barca, dacă nu cumva apelează la un vehicul gândit de compania specializată în proiectarea de iahturi şi maşini Lazzarini Design Studio. Denumit „Pagurus”, noul vehicul se comportă ca un catamaran pe ape şi ca o maşină de teren pe uscat, putând adăposti opt pasageri, plus personal de serviciu. Cei care doresc să deţină un astfel de vehicul trebuie să fie dispuşi să cheltuiască de la 30 de milioane de dolari în sus pentru a-l personaliza.

  • Colecţia de băcănii

    Oamenii sunt atraşi de o metropolă din diverse motive, de la diversitatea de oferte de muncă la locuri de petrecere a timpului liber, iar unii se simt inspiraţi să creeze ceva care să arate cât de drag le e oraşul adoptiv. Aşa stau lucrurile în cazul artistei canadiene Gabi Lamontagne, care s-a mutat la New York în 2012, scrie The Guardian. Aceasta a creat o serie de picturi care imortalizează diverse băcănii de cartier, prezentându-le din exterior sau din interior, cu tot cu eventualele mascote. Înainte de a picta, artista fotografiază subiectul, după care recreează imaginea cu acuarele lichide.

  • Fără portofel

    Pe lângă diverse afaceri care s-au închis, una dintre victimele situaţiei din ultimul an ar putea să fie un obiect banal pe care-l foloseşte mai toată lumea: portofelul.  Cum în ultima vreme s-a încurajat utilizarea cât mai rar a bancnotelor şi monedelor, scrie Financial Times, iar multă lume lucrează de acasă şi nu pleacă prea departe de locuinţă, nemaiavând nevoie de cartele de transport, legitimaţii sau alte astfel de documente, portofelul începe să fie înlocuit cu aplicaţii de plată prin telefon ori cu borsete considerate mai comode. Tendinţa este confirmată de cifrele de vânzări pentru portofele şi portmonee, mai scăzute anul trecut decât în 2019, conform companiei de cercetare de piaţă Euromonitor. Aceste accesorii sunt însă căutate în continuare pentru cadouri, preferându-se modele mai scumpe şi mai elegante.


     

  • Nederanjat, dar nu singur

    Cu toate că nu e o noutate, o opţiune de relaxare şi vacanţă câştigă teren în rândul celor care vor să călătorească, tot mai multă lume preferând să se izoleze în deplasare alături de un grup de rude sau prieteni pe care-i invită să le ţină companie.

    Metoda de izolare care asigură distanţarea socială este, scrie New York Times, închiriatul unor hoteluri sau complexuri turistice la fel cum altădată se închiriau case de vacanţă. Astfel, clienţii se pot asigura că nu mai stă nimeni în afară de invitaţii lor în locul respectiv, şi în plus au parte de serviciile unui hotel şi intimitatea unei case de vacanţă. Moda asigurării izolării prin rezervarea unui hotel întreg de către cei dispuşi să plătească zeci de mii de dolari a început dinainte de pandemie, dar şi-a câştigat tot mai mulţi adepţi odată cu restricţiile impuse anul trecut. Se preferă structuri de cazare care au şi spaţii în aer liber unde se pot aduna oamenii şi unde se poate asigura distanţarea necesară pentru cupluri sau grupuri mai mici de persoane care înainte să vină stăteau împreună.

    La rândul lor, hotelurile au ales să profite de noua tendinţă ca să nu stea neocupate, adaptându-se la noile cerinţe. Dacă înainte de pandemie ofereau opţiunea de rezervare completă numai la cerere, între timp şi-au regândit oferta, având din start asemenea pachete pentru cei dispuşi să plătească suficient. Mai mult, unele şi-au reamenajat, de exemplu, bucătăriile pentru ca clienţii care doresc să poată găti fără a se simţi intimidaţi de toată aparatura profesionistă şi au pregătit mici spaţii cu birouri şi imprimante pentru cei care vor să mai şi lucreze.

  • Cifra săptămânii 25 – 31 ianuarie 2021

    Altă categorie de angajaţi care a înregistrat scăderi este cea a profesioniştilor, respectiv 3,25% în T3 din 2020 faţă de T3 din 2019. 

    Profesioniştii reprezintă o grupă de angajaţi care cuprinde persoane cu înaltă calificare în domenii precum ştiinţă, inginerie, sănătate, învăţământ, afaceri şi administraţie, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, domeniul juridic, social şi cultural.

    La polul opus, s-au înregistrat creşteri ale numărului de angajaţi în două categorii profesionale: cea a tehnicienilor şi a profesioniştilor asociaţi (plus 1,5%) şi cea a angajaţilor din segmentul de asistenţă administrativă (plus 392.600). 

  • Vlad Ghinescu, CEO Capidava Financial: „Dacă am reuşit în România, putem să ne extindem şi în afară”

    – proiect susţinut de Capidava Financial – 

    După mai mulţi ani în care a lucrat ca angajat în domeniul consultanţei fiscale, al asigurărilor şi al transportului de marfă, Vlad Ghinescu a văzut o oportunitate antreprenorială pe o nişă puţin dezvoltată pe piaţa locală: seagmentul acordării de instrumente de garantare. În doar trei ani, compania înfiinţată de el şi câţiva asociaţi a ajuns la venituri de 35 de milioane de lei şi ţinteşte statutul de jucător internaţional. Cum se dezvoltă o afacere care are la bază încrederea?

    „Capidava Financial a fost înfiinţată ca răspuns la cererea de pe piaţa asigurărilor de a avea un nou tip de jucător pentru sectorul de asigurare a riscurilor garanţiilor”, descrie Vlad Ghinescu, board member şi CEO Capidava Financial, raţiunea din spatele lansării unei companii în industria financiar-bancară. El, alături de câţiva prieteni, au înfiinţat compania la începutul anului 2018 orientând-o încă de la început pe emiterea de instrumente de garantare – respectiv scrisori de garanţie.

    Acestea sunt asimilate scrisorilor de garanţie bancară sau poliţelor de asigurare. „Orice tranzacţie poate fi garantată printr-o astfel de scrisoare, indiferent dacă părţile din contract sunt firme private sau firme ce au ca acţionar statul român parţial sau în totalitate”, descrie Vlad Ghinescu specificul activităţii pe care s-au axat. Spre exemplu, scrisorile lor pot fi folosite pentru participarea la licitaţii, pentru asigurarea bunei execuţii în cadrul contractelor, asigurarea bunei plăţi, asigurarea returului avansului contractual sau pot fi utilizate pentru asigurarea garanţiilor necesare în cadrul instituirii eşalonărilor cu ANAF, DITL etc.

    „Spectrul de utilizare a scrisorilor noastre este unul foarte larg, avem clienţi români care au utilizat scrisorile noastre de garanţie în relaţia cu partenerii externi”, punctează el.

    Capidava Financial a reuşit să intre pe această nişă rapid şi a încheiat contracte de colaborare cu mai mulţi brokeri din piaţa autohtonă, înregistrând astfel o creştere constantă a cifrei de afaceri: dacă în 2018, aceasta nu depăşea pragul de 3 milioane de lei, în 2020 estimau afaceri de peste 35 de milioane de lei.  Ambiţiile lor însă sunt mai mari şi ţintesc expansiunea la nivel internaţional: la finalul anului trecut, au deschis o reprezentanţă în Chişinău, Republica Moldova, iar în cursul primului trimestru al acestui an vor deschide o reprezentanţă şi la Milano, Italia.  

    „În viitorul apropiat, dorim să ne extindem aria de servicii prin introducerea altor servicii financiare, pe care le vom prezenta ulterior”, descrie Ghinescu alte obiective fixate pentru perioada următoare.

    În ceea ce priveşte profilul clienţilor, Vlad Ghinescu spune că aceştia provin din aproape toate domeniile economice existente în acest moment pe piaţa din România, fie că vorbim despre firme de construcţii, firme de transport marfă, firme care activează în domeniul HoReCa etc. În anul 2020 au avut peste 700 de clienţi care au accesat produsele lor.

     „Serviciile noastre pot fi utile în orice domeniu de activitate, diferenţierea în cadrul departamentului de risc al Capidava Financial nu se face în funcţie de domeniul de activitate, ci doar în funcţie de bonitatea clientului, de comportamentul fiscal al acestuia, de procesele juridice în care este implicat etc.”, spune Ghinescu.

    Adaugă că şi-au propus să fie mai flexibili decât o bancă sau o societate de asigurări în momentul analizării unui client. „În cazul în care constatăm anumite probleme, vom discuta aceste aspect cu clientul, iar dacă justificarea pe care acesta o oferă ne asigură un anumit grad de confort, vom trece peste analiza matricială a clientului şi îl vom oferta”, adaugă el.

    Pentru emiterea intrumentelor de garantare, Capidava Financial percepe o primă de emitere, iar aceasta se calculează în x%/an din suma garantată.

    „Nivelul primelor de emitere diferă de la client la client, în funcţie de bonitatea acestuia, de structura de contragaranţii pe care o poate aduce şi de tipul riscului pe care Capidava Financial îl garantează. Aşadar, nu putem oferi o primă standard de emitere pentru fiecare tip de garanţie în parte, dar ce putem spune este că mereu încercăm să aducem un beneficiu clientului din punctul de vedere al costurilor şi, astfel, primele de emitere ofertate de compania noastră sunt extrem de competitive.”  

    De altfel, pentru a se diferenţia mizează pe faptul că primele de emitere pe care le ofertează sunt în cele mai multe cazuri sub primele oferite de firmele de asigurări sau de bănci, cât şi prin adaptabilitate în faţa oricărei cerinţe ce poate apărea atât din partea clientului, cât şi din partea beneficiarului.

    „De asemenea, structura contragaranţiilor pe care le solicităm este gândită astfel încât să nu încurce clientul (prin înregistrarea ipotecilor asupra activelor, etc.) sau să blocheze relaţiile pe care le are cu diverşi finanţatori”, explică Vlad Ghinescu. „Scopul nostru este de a asigura buna desfăşurare a contractelor comerciale şi comportamentul corect din punct de vedere economic al tuturor părţilor implicate”, spune el. De aceea, pentru a putea avea o imagine clară asupra tuturor aspectelor financiare ale unui contract şi pentru a putea gestiona o potenţială despăgubire în cele mai bune condiţii pentru ambele părţi implicate, spune că preferă să emită toate instrumentele de garantare (garanţie participare licitaţie, garanţie retur avans, garanţie bună execuţie şi mentenanţă).

    În ceea ce priveşte structura organizatorică a companiei, Vlad Ghinescu explică că aceasta este similară cu a unei companii de asigurări, fiind formată dintr-un director comercial, un director de departament de subscriere, un director de departament de risc, un director de protecţie internă, un director financiar şi un director general.

    Modul lor de lucru este similar cu al unei societăţi de asigurare sau al unei bănci: departamentul comercial identifică noii clienţi sau preia solicitările venite prin brokeri şi le trimite către departamentul de risc. Acesta analizează solicitarea clientului şi emite un aviz pozitiv sau negativ. Ulterior, rezultatul acestei analize este transmis înapoi către departamentul comercial. Acesta din urmă stabileşte prima de emitere şi condiţiile transmiţându-le către client/broker. După acceptarea ofertei, departamentul de subscriere preia solicitarea şi eliberează draftul scrisorii, condiţiile de garantare şi decontul.

    În cadrul echipei Capidava Financial lucrează 15 persoane, un număr care a rămas constant de-a lungul celor trei ani de funcţionare. Vlad Ghinescu spune că angajaţii care lucrează la Capidava Financial trebuie să aibă capacitatea de a se adapta oricăror solicitări sau condiţii impuse de client sau beneficiar, trebuie să aibă capacitatea de a înţelege nevoile clientului şi de a identifica cea mai eficientă soluţie pentru toate părţile implicate. „Fiecare din colegii mei, cu siguranţă pot identifica soluţii pentru orice solicitare venită din mediul de afaceri.”

    Cât despre funcţia sa, el spune: „Rolul de CEO al Capidava Financial este un rol plin de responsabilităţi. Domeniul financiar în care activăm este un domeniu extrem de bine legiferat şi monitorizat, astfel încât niciun pas greşit nu este permis”.

    Vlad Ghinescu a urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. A decis să aplice ceea ce învăţase chiar după primul an de facultate şi a reuşit să obţină un internship neplătit, în domeniul consultanţei fiscale, la PricewaterhouseCoopers. Internshipul s-a transformat într-o propunere de colaborare part time care a durat mai bine de doi ani. A decis apoi să continue pe linia consultanţei fiscale şi s-a angajat la Ţuca Zbârcea & Asociaţii TAX, unde a rămas în jur de trei ani şi jumătate. „În paralel cu jobul de consultanţă fiscală am reuşit, alături de un prieten, să obţinem o franciză de la un broker local şi aşa am început să activez şi în domeniul asigurărilor”, descrie el următorul pas din carieră. De la Ţuca Zbârcea şi Asociaţii TAX a plecat după ce a primit o nouă provocare din punct de vedere profesional, spune el, din partea Transferoviar Grup SA (acesta fiind un grup de firme ce prestează servicii de transport marfă şi călători pe cale ferată, precum şi producţie/reparare material rulant), unde a evoluat până în rolul de director comercial şi membru al consiliului de administraţie în cadrul fabricii de material rulant Remarul 16 februarie S.A. din Cluj.

    „În paralel, am continuat să dezvolt franciza de brokeraj, prin intermediul căreia am ajuns să îmi cunosc actualii parteneri de afaceri, Alexandru Floroiu şi George Niculae, alături de care am pus bazele Capidava Financial.”

    Foto de la stânga la dreapta: Mihai Buga, Robert Mihai, Marilena Chira, Daiana Mihai, Oana Albu, Vlad Ghinescu şi Robert Ganfaleanu

    A lucrat în cadrul grupului Transferoviar timp de patru ani, „perioadă în care m-am dezvoltat foarte mult din punct de vedere profesional”, spune el, apoi a decis să se dedice în totalitate ramurii de business proaspăt înfiinţate la acel moment – Capidava Financial.

    „Privind acum în urmă, pot spune că cei aproximativ 6 ani de consultanţă fiscală au fost extrem de utili pentru dezvoltarea Capidava Financial, datorită faptului că în această perioadă am reuşit să studiez modele de business din foarte multe domenii. Am reuşit să am o imagine de ansamblu despre ceea ce înseamnă fiecare industrie în parte, ce particularităţi are şi aşa mai departe. Experienţă care în acest moment mă ajută să dezvolt produse dedicate pentru fiecare client în parte, să îi înţeleg nevoile şi, mai mult, să pot anticipa dezvoltarea ulterioară a respectivului business”, îşi descrie Vlad Ghinescu parcursul profesional de până acum. Din rândul particularităţilor acestuia enumeră adaptarea constantă la cerinţele mediului de afaceri, precum şi adaptarea constantă şi în ceea ce priveşte legislaţia în continuă dezvoltare.

    Ce urmează?

    „Legat de planurile mele de viitor, pot spune doar că în acest moment îmi doresc să continuu să dezvolt Capidava Financial atât pe plan local, cât şi pe plan internaţional. Trebuie să ne consolidăm poziţia în piaţă şi să reuşim să creştem indiferent de condiţiile economice actuale.”

    Când vine vorba despre provocări, spune că cele mai mari provocări din cariera sa şi din scurta istorie a companiei se leagă de anul pandemiei: „Am reuşit să ne păstrăm poziţia în piaţă în anul 2020, an în care am văzut cu toţii ce efecte dezastruoase poate avea o pandemie din punct de vedere economic şi nu numai. Astfel, ne-am văzut în postura în care nu numai că a trebuit să ne consolidăm poziţia în piaţă, dar a trebuit să venim în sprijinul clienţilor noştri prin acordarea anumitor facilităţi (spre exemplu, înlesniri la plata primei de emitere, acordarea de prelungiri ale scrisorilor de garanţie emise etc.).

    În pofida acestor condiţii neprielnice din punct de vedere economic, şi-au atins obiectivele şi au înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 15%.

    „Principala problemă a ecosistemului antreprenorial românesc este reprezentată de pandemia de COVID-19. Din cauza acestei epidemii, mediul de afaceri nu mai poate avea nici un fel de predictibilitate sau trasabilitate, regulile jocului schimbându-se de la o zi la alta. Măsurile legislative apar şi ele peste noapte şi au un impact major asupra mediului de afaceri.”

    Astfel, el este de părere că vor supravieţui doar cei care au puterea să se adapteze din mers la noile reguli şi vor fi cazuri în care vor avea o evoluţie semnificativă a cifrei de afaceri în această perioadă. „Din păcate, cei care nu pot să se adapteze vor fi nevoiţi să îşi declare falimentul”, crede Ghinescu.

    „Trăim momente unice, neavând un precedent sau un manual cu instrucţiuni, nimeni nu ştie cu certitudine care sunt măsurile care să asigure ieşirea din acest impas. Ecosistemul antreprenorial se va confrunta cu provocări şi obstacole din ce în ce mai mari în perioada care urmează.”

    În contextul pandemiei s-au aliniat şi ei instituţiilor financiar-bancare care au anunţat soluţii pentru clienţi: „Am avut şi noi situaţii în care am ofertat plata primei de emitere în rate lunare, atât timp cât acest lucru a fost posibil conform legislaţiei în vigoare. Vom încerca în continuare să identificăm soluţii pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, având în vedere dificultăţile economice prin care trecem din cauza pandemiei de COVID-19.”

    IFN-urile câştigă teren în rândul companiilor

    În termeni relativi, creditarea companiilor şi a populaţiei de către IFN-uri a înregistrat un avans mai pronunţat decât cel consemnat la nivelul instituţiilor de credit, în contextul în care IFN-urile practică rate de dobândă mai ridicate şi pe fondul înăspririi din ultimii ani a cadrului de reglementare şi supraveghere a IFN-urilor. Structura stocului total de împrumuturi acordate gospodăriilor populaţiei şi firmelor s-a modificat uşor la finele lunii martie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (la sfârşitul lunii martie 2020, 11,7 la sută din stocul total de credite erau deţinute de IFN, faţă de 11,4 la sută la finele lunii martie 2019). Defalcat pe tipuri de debitori, IFN-urile deţin 5,4 la sută din stocul de credite aferent populaţiei, în timp ce ponderea creditării de la IFN-uri în cazul companiilor este semnificativ mai mare (18,3 la sută, martie 2020).

    Iar când vine vorba despre provocări în general pe nişa lor de activitate, acestea se leagă mai ales de stigmatul de neîncredere cu care sunt asociate deseori IFN-urile. Vlad Ghinescu consideră că acesta au fost generate de instituţiile care au acordat credite de nevoi personale. Chiar dacă firma este autorizată de Banca Naţională a României să acorde credite persoanelor juridice, până în prezent nu au vrut să acceseze această linie de business, axându-se pe instrumentele de garantare, tocmai din cauza felului în care acestea sunt percepute.

    „Consider că IFN-urile au dobândit un stigmat de neîncredere din cauza acelora care au acordat credite de nevoi personale cu dobânzi astronomice urmărind practic executarea silită a clientului. Pentru aceste IFN-uri, scopul final nu era rambursarea integrală a împrumutului şi încasarea dobânzilor, ci executarea silită a contragaranţiilor aduse de client, în cele mai multe cazuri acestea constând în propriile imobile. În momentul în care un client îşi pierde apartamentul în care locuia pentru un împrumut de 20.000 – 40.000 de lei, imaginea IFN-urilor are de suferit.”

    De altfel, provocările legate de dezvoltarea businessului cu care s-au confruntat au fost în primul rând de imagine. „Am avut destule cazuri în care la început clienţii refuzau orice dialog în momentul în care auzeau cuvântul IFN. A trebuit să avem foarte multe discuţii cu clienţii şi să le explicăm care este filosofia noastră de afaceri pentru a le putea câştiga uşor-uşor încrederea. După trei ani de activitate, putem spune că am reuşit să facem progrese semnificative în acest sens, iar clienţii apelează în mod constant şi recurent la serviciile noastre.”

    O altă problemă de ordin practic a fost şi reticenţa beneficiarilor, în special a entităţilor de stat cu privire la seriozitatea şi bonitatea lor. „Am reuşit să depăşim şi acest impediment, în special prin plata la timp a solicitărilor de la executare şi printr-un dialog constant şi foarte deschis cu fiecare beneficiar în parte.”

    Totuşi, motivul pentru care ei au decis să evite acordarea de credite şi să se axeze pe sectorul emiterilor de instrumente de garantare se leagă tocmai de acest stigmat de care fuge toată lumea.

    „Din punctul meu de vedere, această piaţă va creşte constant, mediul de afaceri românesc devine din ce în ce mai sofisticat şi se va inspira din ce în ce mai mult din modul de lucru practicat în afara ţării. Astfel, fiecare beneficiar al unui contract cred că va dori să îşi garanteze toate riscurile ce pot apărea şi astfel cererea pentru instrumentele oferite de noi va creşte constant”, descrie el perspectivele de evoluţie a pieţei instrumentelor de garantare în continuare.

    Pentru anul acesta, şi-au propus expansiunea, atât pe plan local, cât şi internaţional. „După înfiinţarea reprezentanţei în Milano, vom căuta să mai deschidem încă două sau trei reprezentanţe în alte ţări. De asemenea, vom continua să ne consolidăm poziţia pe plan local şi să venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu soluţii eficiente pentru problemele pe care le întâmpină.”

    Pe termen lung, planurile lor sunt chiar mai ambiţioase de atât: „Capidava Financial doreşte să îşi extindă reţeaua la nivel global şi să aducem noi servicii financiare în portofoliul nostru. Vom targeta sectorul de leasinguri operaţionale, internet banking şi emiterea/tranzacţionarea de monedă electronică”.

  • Mai mulţi români vor să se angajeze, dar peste jumătate din salariaţi vor să schimbe locul de muncă

    Vestea bună: peste 300.000 de români şi-au făcut pentru prima dată în 2020 cont pe platforma de recrutare online eJobs. „Angajarea a fost pe parcursul anului 2020 principalul obiectiv profesional al românilor. 2020 a fost anul recordurilor în materie de aplicări”, anunţă e-Jobs.

    Luna ianuarie 2021 a debutat în forţă, cu peste 500.000 de aplicări în primele două săptămâni ale anului şi aproape 70.000 de oameni care şi-au trimis CV-ul pentru angajare, menţionează Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online.

    Mai mult de 7.000 de locuri de muncă au fost postate în primele săptămâni din 2021, retailul, bankingul, IT-ul şi industria de comunicaţii fiind pe primele locuri.

    Vestea proastă: conform unui sondaj realizat de BestJobs, a doua mare platformă de recrutare online, mai mult de jumătate dintre angajaţii români se gândesc să schimbe locul de muncă în 2021, iar 28% au făcut chiar paşi concreţi în această direcţie.

    De ce vor să schimbe jobul? 39% dintre angajaţi spun că principalul criteriu este salariul; 29% susţin că voiau să schimbe locul de muncă înainte de pandemie pentru că vor o altă provocare în carieră; 27% dintre angajaţi susţin că actualul loc de muncă nu le oferă suficiente oportunităţi de dezvoltare profesională; 19% dintre cei care au răspuns la sondaj se gândesc la un job în străinătate, dacă firma i-ar anunţa că urmează să le scadă salariul, 57% spun că ar accepta, dar şi-ar căuta imediat un alt job; doar 15% şi-ar da demisia pe loc.

    Ca o concluzie, pe piaţă au apărut candidaţi care îşi caută un job, ceea ce este un lucru bun, dar pe de altă parte, jumătate dintre angajaţii existenţi ar vrea să schimbe locul de muncă, ceea ce este dărâmător din punctul de vedere al unei companii.

    Economia României a scăzut cu aproape 5% în 2020, iar previziunea optimistă pentru 2021 indică o revenire de 4,3% în varianta guvernului şi de 2,5-3,5% în varianta analiştilor.

    Marile reţele de comerţ, care sunt preponderent străine, vor să investească între 700 şi 800 de milioane de euro în acest an pentru a deschide încă 400 de magazine noi. Asta înseamnă noi locuri de muncă.

    Pe de altă parte, cei din IT, care se confruntă cu un deficit de 15.000 de programatori, vor să mai angajeze între 10 şi 100 de programatori/companie ca să facă faţă cerinţelor de digitalizare ale clienţilor. Problema în România este că lipseşte mijlocul: avem poziţii deschise pentru lucrători comerciali în supermarketuri, unde nu ai nevoie de foarte multă şcoală, iar pe de altă parte avem nevoie de IT-işti, unde este nevoie de o şcoală destul de înaltă. Salariile între cele două extreme se mişcă între 1.500 de lei şi 7.500 de lei, adică 1.600 de euro.

    Pentru poziţiile de mijloc, unde ai nevoie de şcoală şi de mai multă specializare, există un mare gol în piaţă. Companiile româneşti nu pot să plătească salarii mai mari, iar multinaţionalele nu găsesc suficienţi specialişti pe cât ar avea nevoie.

    Anul 2020, când economia şi companiile s-au confruntat cu aceasstă criză COVID a mai temperat din vânzoleala de pe piaţa forţei de muncă, dar la primul semn de creştere economică, tensiunile se vor relua.

    Odată ce va dispărea pandemia, exodul extern se va relua, pentru că salariile nu sunt suficient de mari încât să constituie o alternativă pentru cei care se gândesc să lucreze în străinătate.

    Nici creşterea salariului minim – cu numai 3%, care înseamnă un plus de 43 de lei net pe lună, până la 1.386 de lei – nu ajută prea mult piaţa muncii.

    Dacă această tensiune de pe piaţa forţei de muncă se va menţine în următorii 5 ani, iar bazinul disponibil de angajaţi va seca, România nu va mai atrage investiţii, nici străine şi nici româneşti, pentru că nu va avea cu cine să le facă.

    Importul de asiatici, cota fiind de 25.000 pe an, poate să tempereze febra de pe piaţa forţei de muncă, dar mai mult în construcţii sau în joburile care nu necesită o pregătire superioară.

    Pentru celelalte joburi, unde trebuie mai multă şcoală şi pregătire, piaţa va fi extrem de dură, în sensul că nu se vor găsi candidaţi. Companiile româneşti nu au suficientă valoare adăugată ca să plătească salarii ca în IT, de peste 1.500 de euro pe lună.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Cum poate rezolva agricultura problemele fermierilor moderni?

    Până nu demult, agricultura nu era unul dintre domeniile pentru care companiile de tehnologie să creeze soluţii hardware şi software. Avansul din ultimii ani al tehnologiei  permite însă realizarea unor soluţii care promit să rezolve o serie de probleme cu care se confruntă fermierii moderni. CBN AgroTech se numără printre companiile care au sesizat oportunitatea şi s-a axat pe dezvoltarea unor astfel de soluţii pentru domeniul agricol, businessul fiind deja evaluat la circa 4 milioane de dolari.

    Am început prin a oferi fermierilor o soluţie de conservare a mărfii depozitate în silozuri şi magazii agricole, dar planul este să avem cea mai dezvoltată soluţie pentru a acoperi întreaga necesitate din supply chain – de la recoltare până la procesare. Prima dată am avut solicitări de dezvoltare a unei soluţii care să citească senzorii deja existenţi în silozuri şi primul nostru produs, care a rămas în acelaşi stadiu, este un echipament electronic, cu rolul de a capta datele de la senzorii analogici deja instalaţi în siloz, iar echipamentul redă informaţiile direct pe telefonul mobil, astfel încât fermierul să poată accesa datele în timp real”, a povestit în cadrul ZF IT Generation Cezar Nourescu, cofondator şi CEO al CBN Agrotech. El a adăugat că fermierii au mai vrut să automatizeze şi partea de ventilaţie pentru că aerarea are un rol important în conservarea mărfii.

    „Astfel că am dezvoltat un întreg sistem care corelează senzorii din interior cu o staţie meteo din exterior, controlând ventilaţia şi corelând totul cu prognoza meteo, astfel încât să răcim marfa cât mai eficient. Am colectat multe date de la senzorii deja instalaţi de fermeri, am făcut câteva analize pe ele şi am obţinut un algoritm software care controlează ventilatoarele pe pilot automat. Din câte am văzut pe piaţă, la acest moment, sistemul este cel mai avansat. Fermierul poate lăsa silozul pe pilot automat, ventilatorul porneşte şi se opreşte în mod automat pe baza unor parametri şi obiective stabilite de fermier.”

    Între timp, CNB AgroTech, specializată în furnizarea de soluţii de monitorizare şi automatizare a proceselor din silozuri agricole, a devenit şi producător de senzori, oferind soluţia integrală mai ales pentru producătorii de siloz. „Am dezvoltat senzorii prin prisma analizei concurenţei. Am luat ideile bune observate la jucătorii din piaţă şi le-am pus împreună”, a punctat Cezar Nourescu. El a pus bazele CBN AgroTech în 2010 împreună cu fratele său, anul trecut compania reuşind să îşi dubleze veniturile, în pofida crizei cauzate de pandemia de COVID-19, ajungând astfel la un business de 0,5 milioane de euro. Pentru anul în curs, ţintele sunt mai ambiţioase, fraţii Nourescu mizând pe o creştere de minimum 500% în ceea ce priveşte nivelul veniturilor.

    „Pe baza contractelor deja semnate şi a estimărilor pentru anul în curs, ne aşteptăm la venituri de 3 – 3,5 milioane de euro la finalul anului 2021. Ne concentrăm pe producătorii internaţionali de silozuri anul acesta, deja colaborăm cu producători locali, iar unii dintre aceşti producători sunt filiale ale unor grupuri mari, astfel că vrem să ne extindem către companiile mamă – deja am semnat cu unii dintre ei“, a spus Cezar Nourescu.

    Compania vinde echipamentele de monitorizare şi automatizare a proceselor din silozuri la un anumit preţ, urmând ca jucătorii care achiziţionează soluţiile să mai plătească apoi un abonament pentru serviciile prestate. „Pentru soluţia software există o subscripţie anuală, ce reprezintă o sumă pe care firmele o plătesc. Această subscripţie cuprinde update-uri ale soluţiilor, un suport online, partea de securitate, şi alte funcţii“, a precizat el. Totodată, antreprenorul a afirmat că după implementarea soluţiilor dezvoltate şi furnizate de CBN Agrotech, fermierii pot păstra marfa (precum grânele) în silozuri timp de 6-8 luni, chiar şi 12 luni, şi o pot vinde atunci când preţul acestora este mai avantajos, obţinând între 10% şi 12% profitabilitate, versus dacă ar vinde marfa imediat după recoltare.

    CBN Agrotech

    Proiect: CBN Agrotech

    Ce face? Soluţii hardware şi software pentru stocarea şi transportul în siguranţă al cerealelor

    Necesar de finanţare: 1 mil. dolari

    Evaluare proiect: 4 mil. dolari

    Ţintă venituri 2021: 3,5 mil. euro

    Invitat: Cezar Nourescu, cofondator şi CEO CBN Agrotech

    „Un siloz de dimensiuni mici – medii are 1.000 tone, adică peste 50 de tiruri pline de grâne, spre exemplu. Cele 50 de tiruri conţin marfă de calitate diferită. Toate boabele sunt vărsate în siloz, apoi se amestecă într-un anumit mod, ceea ce înseamnă că în diferite zone ale silozului pot apărea probleme, datorită temperaturii şi umidităţii. Orice problemă de fermentare se manifestă printr-o creştere de temperatură, de aceea, cu senzorii şi soluţiile noastre putem depista problemele şi putem interveni prin aerarea silozului respectiv, prevenind aceste probleme“, a explicat CEO-ul CBN Agrotech.

    În prezent, reprezentanţii companiei CBN Agrotech, evaluată la 4 milioane de dolari (peste 3,2 milioane de euro), se află în discuţii cu mai multe fonduri de Venture Capital (VC), în vederea ridicării unei finanţări de aproximativ un milion de dolari (circa 817.000 euro).

    „O să ridicăm o rundă de finanţare, poate chiar la începutul acestui an, pentru că suntem în discuţii destul de avansate. Avem două variante, prima ar fi să obţinem jumătate de milion de dolari de la un fond de VC local sau activ în ţările din regiune şi restul de bani să îi atragem prin platforma locală de equity crowdfunding SeedBlink, iar a doua variantă este să atragem un mil. dolari de la un singur fond de VC.“

    Pandemia şi măsurile de distanţare socială au afectat activitatea companiei pe parcursul anului 2020, cel mai mare impact avându-l asupra întâlnirilor cu companii internaţionale, a menţionat Cezar Nourescu. „Am fost afectaţi pe partea de întâlniri la nivel european. Începusem să ne facem contacte, am semnat câteva contracte cu producători internaţionali de silozuri, dar nu am mai putut să ne întâlnim cu ei. Acele înţelegeri ne-ar fi asigurat venituri de câteva milioane. Pe plan local, în 2020 ne-a afectat mai mult seceta decât pandemia.“

    CEO-ul CBN Agrotech a explicat că în majoritatea cazurilor, producătorii de silozuri semnează cu un singur furnizor pentru tot anul, motiv pentru care anul 2020 nu a mai putut fi salvat, cel puţin pe plan internaţional.

    „Ne-am pregătit însă pentru 2021. Am început deja să semnăm contracte, colaborăm şi cu firme din Germania, unde avem în plan să ne extindem. Ăsta este şi modul de a scala businessul pentru că este greu să ne dezvoltăm echipe în fiecare ţară în care vrem să fim activi, dar aceşti producători de siloz au deja prezenţă în 20-30-40 de ţări, iar dacă începem să semnăm cu un astfel de producător, el integrează mai multe soluţii şi le vinde către fermierii globali.“

    Anul acesta, producătorul şi furnizorul de soluţii software pentru silozuri agricole va lansa mai multe soluţii software de gestiune a stocurilor, de validare a procesului de conservare şi oferirea unor certificate care să ateste
    calitatea păstrată a mărfii, de la momentul recoltării până la vânzarea acesteia.

    „Soluţiile pe care le vom lansa anul acesta ne vor oferi o nouă perspectivă de control şi gestiune a nivelului calităţii hranei, pe partea de hrană brută (grâne). Sunt firme care pentru strict nişte buletine de calitate au cifre de afaceri de milioane de euro. Ţinta noastră este de a oferi o alternativă digitală în această zonă, poate chiar în colaborare cu aceste firme deja consacrate.“

    De asemenea, un alt obiectiv al companiei CBN Agrotech vizează extinderea soluţiilor către întreg lanţul de supply chain. „Planul este să avem cea mai dezvoltată soluţie pentru a acoperi întreaga necesitate din supply chain – de la recoltare până la procesare. Putem agrega şi corela datele (fără a divulga absolut nimic) astfel încât să îmbunătăţim algoritmii, să putem oferi sugestii, să putem să aducem plus valoare şi către cei care depozitează, cei care transportă marfa, sau către fabricile procesatoare.“

     

     

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreuna cu Banca Transilvania, casa de avocatura Stratulat & Albulescu şi Telekom, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.
    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de mail zfitgeneration@zf.ro.

    1. Quandary Systems

    Proiect: Quandary Systems

    Ce face? Platformă software pentru optimizarea procesării plăţilor online

    Invitat: Robert Kemenyfi, cofondator Quandary Systems

    2. AiVA

    Proiect: AiVA

    Ce face? Platforma care foloseşte inteligenţa artificială pentru a analiza fluxurile video din sistemele CCTV

    Ţintă venituri 2021: 0,5 mil. euro

    Invitat: Pushkar Chatterji, fondator şi CEO AiVA

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.