BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Ce articole sportive şi-au cumpărat românii în pandemie?

    Românii fac sport, dar încă nu au ajuns la nivelul vesticilor, după cum se observă şi în vânzările retailerului de echipamente sportive Hervis. Ce articole sportive şi-au cumpărat ei în pandemie şi care sunt perspectivele de dezvoltare a acestei pieţe în continuare?

    În cadrul companiei, rolul meu presupune gestionarea operaţiunilor curente de mediu online, supravegherea fluxurilor comenzilor online, a produselor, a promovării, pe de o parte, iar pe de altă parte, partea de customer support şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea de noi proiecte”, descrie Constantin Fetica rolul pe care îl ocupă în cadrul Hervis. Chiar dacă businessul retailerului austriac este unul eminamente brick&mortar, online-ul reprezintă un canal foarte important şi anul 2020 a demonstrat că dezvoltarea acestui canal este esenţială. „În cadrul companiei dezvoltăm conceptul de omnichannel, îmbinarea celor două medii, online şi offline”.

    Retailerul a decis să intre în online prin platforma marketplace a eMAG în urmă cu şase ani, iar la aproximativ un an şi jumătate au lansat şi magazinul propriu online.

    „Am observat că semnalele venite din comportamentul consumatorului din marketplace uneori sunt puţin diferite – dacă în eMAG Marketplace apare un interes către articolele sportive dedicate sporturilor individuale, pe site-ul propriu, clienţii sunt orientaţi către articole din zona de leisure, iar în magazine sunt orientaţi mai degrabă către echipamente.”

    Adaugă că Hervis, fiind un business axat mai ales pe magazinele fizice, a înregistrat scăderi de vânzări în pandemie. „Chiar dacă online-ul a înregistrat creşteri frumoase, nu a completat scăderile înregistrate de magazinele fizice. Numărul de comenzi a crescut simţitor, setea oamenilor pentru sport a fost prezentă, iar după lockdown am sesizat bucuria cu care s-au întors în magazine.”

    În 2019, la nivel de companie, au înregistrat o cifră de afaceri de 250 de milioane de lei, iar estimarea pentru anul trecut se referă la o scădere de circa 20%: „Sperăm că oficial scăderea va fi mai mică de 20%”. În ceea ce priveşte structura vânzărilor, Constantin Fetica spune că Marketplace-ul ajută mult online-ul şi variază între 15 şi 20% ca pondere în vânzările din online.

    Unde cumpără însă clienţii mai mult? „Hervis este un business puternic influenţat de vreme, în funcţie de cele trei canale, câteodată bonul din magazine poate depăşi bonul din online şi invers, un bon mediu la biciclete este clar mai ridicat decât în cazul îmbrăcămintei.”

    Referitor la penuria mondială de piese de biciclete, Fetica spune că într-adevăr, furnizorii de componente nu au reuşit încă să revină la un nivel ridicat de producţie şi observă un interes crescut pentru acest tip de produse, cerere care speră că va putea fi acoperită. „Din fericire nu au existat comenzi pe care să nu le putem onora, am gestionat destul de bine situaţia.”

    Cu cât a crescut preţul bicicletelor în noul context? „Pe lângă această penurie a componentelor, s-au mai adăugat costuri legate de transport – respectiv costurile cu containerele venite de peste ocean – preţul pe container a crescut până la şase ori, evident creşterea preţului în preţul bicicletei nu a fost de asemenea anvergură, ci aproape insesizabilă.”

    În pandemie însă, a observat că a existat o cerere semnificativă pentru două tipuri de produse – articolele pentru yoga, greutăţi, fitness – articole sportive dedicate sporturilor individuale şi, nu în ultimul rând pentru zona de leisure, pentru echipamente de stat în casă.

    În ceea ce priveşte preţurile, spune că acestea diferă în funcţie de nevoile oamenilor: „În principal oamenii preferă articole care răspund unei nevoi, dacă mă refer la un pantof de alergare, acesta poate să aibă un preţ cuprins între 200 şi 400 de lei, cei care caută performanţă vor merge către un pantof cu caracteristici tehnice care aduc şi un preţ mai ridicat, de 500-600 lei”.

    Cumpără sau nu mai mult românii decât alte state? „Asta ţine de o filosofie a sportului care în ţările vestice este mai dezvoltată. Un cumpărător din Austria va căuta mai degrabă performanţă şi este mult mai axat către sport. Conform unei statistici, în România, până în 10% din populaţie îşi doreşte să facă sport activ, în timp ce în ţările vestice, procentul este de 30-40%. Românii cumpără, dar nu la nivelul preţurilor vestice şi cu siguranţă nu cumpără articole dedicate sporturilor de performanţă, este o nişă în România şi încercăm să schimbăm orientarea clienţilor în această direcţie.”

    În ceea ce priveşte perspectivele de dezvoltare a comerţului online, Constantin Feetica crede că acestea sunt în continuare optimiste: „Pandemia a schimbat atât la nivelul comportamentului consumatorului anumite paradigme şi, de asemenea, cred că tot ce s-a inovat în perioada de pandemie, toate îmbunătăţirile şi upgrade-urile de platformă vor ajuta la dezvoltarea acestui domeniu.”

    Sfatul său pentru cei care îşi încep un business în online este documentarea, care stă la baza oricărei lansări în afaceri. „Faptul că am pătruns prima dată în online via marketplace ne-a ajutat să sedimentăm anumite fluxuri şi să reuşim să creăm o structură în organizaţie dedicată online-ului. Un alt sfat ar fi să pătrundă şi pe marketplace, acolo know-how-ul este oferit, dacă te documentezi, cu siguranţă poţi învăţa foarte multe.”

  • Est-europenii, care importă maşini second-hand din Vest, produc în schimb supermaşini

    1 iunie 2021 are o însemnătate aparte pentru industria auto est-europeană: atunci şi-a făcut cu succes debutul pe bursă constructorul bulgar de supermaşini Sin Cars, iar concurentul croat, deja vedetă, Rimac şi-a prezentat un nou model, unul cu totul şi cu totul electric. Este vorba, de fapt, de o hipermaşină. Prin Skoda, cehii produc Volkswagen-ul săracului. Cel puţin aşa se spune. Prin Dacia, românii produc Renault-uri pentru toate buzunarele. Şi Skoda şi Dacia sunt mărci locale şi motive de mândrie naţională pentru Cehia şi România, aşa cum au fost şi pe vremea comunismului.

    Celelalte ţări est-europene au avut şi ele propriile aventuri cu branduri auto autohtone, dar cu mai puţin succes. Polonia încă mai tânjeşte după o marcă naţională. Însă între timp o nouă tendinţă a prins contur în regiune: producţia de supercar-uri, maşini de lux, scumpe şi foarte scumpe, sportive, cu producţie limitată. Producătorul bulgar Sin Cars Industry a încercat pe 1 iunie să strângă două milioane de leva (un milion de euro) prin oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni (IPO) pe Bursa de la Sofia, mai precis pe o piaţă specială numită BEAM, şi a reuşit.

    A fost un pas îndrăzneţ pentru o companie de nişă. Sin Cars are nevoie de aceşti bani pentru a începe producţia în serie de maşini electrice (nu supermaşini) pe care intenţionează să le exporte pe piaţa din Europa de Vest, scrie SeeNews. Sin Cars, ca de altfel şi alţi producători de supercaruri est-europeni, au insistat pe maşini electrice chiar înainte ca acestea să devină un trend, sau o necesitate, în Europa.

    Compania s-a folosit de BEAM deoarece aceasta este o platformă special creată pentru a permite companiilor mici şi medii să se listeze printr-o procedură simplificată. Planurile de IPO au fost mult reduse din cauza pandemiei, intenţia iniţială a Sin Cars fiind de a strânge de la investitori 3,1 milioane de euro pentru o linie nouă de producţie, dar şi pentru dezvoltarea de triciclete electrice pentru transportul turiştilor. Planurile erau mari înainte de pandemie, strategia de viitor prevăzând şi posibilitatea dezvoltării de maşini de afaceri cu opt locuri sau de vehicule comerciale pentru transportul de marfă.

    Sin Cars Industry a fost înfiinţată în urmă cu aproape 8 ani de pilotul de curse Rosen Daskalov şi produce în vremuri normale la fabrica sa din oraşul Ruse cam 50 de maşini sport sau de curse personalizate pe an pentru clienţi din SUA, America de Sud şi Australia, zone cu drumuri lungi şi fără aglomeraţie uşor de găsit. Sin Cars a participat, de altfel, la competiţia europeană de amatori GT4  cu modelul pe benzină de sute de cai putere R1 şi cu Daskalov pe postul de pilot. Însă electromobilitatea nu înseamnă doar maşini vitezomane ci şi modele mici, complet electrice, iar pe ele îşi concentra atenţia  Daskalov în 2018, într-un interviu pentru Bloomberg. „Ţinta noastră este să vindem o maşină mică de oraş multifuncţională care să fie folosită pentru livrări de curierat, servicii de taxi, transport”, spunea atunci pilotul de curse. „Oraşele europene au nevoie de acest tip de transport. Centrele oraşelor vor fi în curând închise pentru maşinile pe motorină. China este departe, iar noi putem oferi ceva de o calitate mai bună.”

    Producătorul bulgar Sin Cars Industry a încercat pe 1 iunie să strângă două milioane de leva (un milion de euro) prin oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni (IPO) pe bursa de la Sofia, mai precis pe o piaţă specială numită BEAM, şi a reuşit.

    Sin Cars Industry a fost înfiinţată în urmă cu aproape 8 ani de pilotul de curse Rosen Daskalov şi produce în vremuri normale la fabrica sa din oraşul Ruse cam 50 de maşini sport sau de curse personalizate pe an pentru clienţi din SUA, America de Sud şi Australia, zone cu drumuri lungi şi fără aglomeraţie uşor de găsit.

    În Bulgaria, care a aderat la Uniunea Europeană în 2007 sunt aproximativ 150 de fabrici de piese pentru producătorii auto mondiali de top contribuiau înainte de criză cu 4,5% la Produsul Intern Brut al ţării, potrivit Automotive Cluster Bulgaria, asociaţia de lobby a industriei.

     

    Cu forţă de muncă relativ bine pregătită şi ieftină, Europa de Est a devenit după căderea comunismului o casă pentru o varietate de producători auto, furnizori de piese şi producători de materii prime. În Bulgaria, care a aderat la Uniunea Europeană în 2007, sunt aproximativ 150 de fabrici de piese pentru producătorii auto mondiali de top contribuiau înainte de criză cu 4,5% la Produsul Intern Brut al ţării, potrivit Automotive Cluster Bulgaria, asociaţia de lobby a industriei. Sin Cars se mândreşte cu modelul nou S1 complet electric, o maşină modulară de stradă cu un preţ de pornire de 40.000 de euro prezentată în 2018 la Salonul Auto de la Geneva.

    Astfel de maşini speciale îşi găsesc mai uşor clienţi. Însă Daskalov visa înainte de criză şi de pandemie la producţia de serie de maşini mai mici. Călătoria cu maşini electrice în afara oraşelor, chiar şi cu o autonomie calculată de 500 de kilometri poate fi o provocare, deoarece nu există încă o reţea fiabilă de staţii de încărcare în majoritatea ţărilor europene, a recunoscut el în interviul pentru Bloomberg.

    Cu toate acestea, nişa de piaţă există pentru maşinile electrice mici în oraşe, „unde viteza şi autonomia mai mici permit costuri de producţie mai mici”. Noua platformă electrică L-City a lui Daskalov era deja gata şi promitea să fie versatilă, putând fi folosită atât pentru camioane mici cât şi pentru autoturisme. Cu o autonomie de 150 de kilometri, platforma are un preţ de bază de aproximativ 10.000 de euro, spunea Daskalov în urmă cu aproape trei ani. Însă de atunci febra electromobilităţii i-a cuprins pe toţi producătorii auto mari, care dispun de resurse mult mai mari decât Sin pentru cercetare şi dezvoltare şi dintre care mulţi promit serii întregi electrice. „Visul meu este să fac 30-40 de maşini pe zi, ceea ce este foarte realistic pentru piaţa pe care ne concentrăm – marile oraşe din Europa”, spunea Daskalov.

    Născut în Bulgaria în 1972, Daskalov a crescut în spatele Cortinei de Fier. Tatăl şi bunicul său au concurat atât cu maşini, cât şi cu motociclete, aşa că o mare parte din copilărie şi tinereţe Daskalov şi-a petrecut-o în ateliere care lucrau cu maşini, povesteşte el într-un interviu din 2017 pentru revista Road&Track. Daskalov şi-a reprezentat ţara de curse de karturi, concurând prin Europa de Est şi Uniunea Sovietică şi câştigând campionate înainte de a pleca de acasă la facultate pentru a studia ingineria mecanică. A fost o tinereţe şi o adolescenţă în care automobilele şi cursele au avut roluri princilale. De aceea nu este de mirare că tânărul şi-a dedicat şi viaţa profesională automobilismului. După ce a devenit partenerul tatălui său în afacerea acestuia cu piese de schimb, Daskalov a mers mai departe înfiinţându-şi propriul atelier de carosaj şi propria afacere cu piese de schimb. În cele din urmă, a avut suficient succes încât să poată concura din nou nu doar în curse, ci şi în afacerile mai mari, cu supermaşini. „Am avut un vis într-o noapte că eram într-o cursă de karturi, dar îmi uitasem casca“, povesteşte el. „M-am gândit «Dar ce fac?» De ce lucrez atât de mult în fiecare zi şi visez la curse?’ M-am dus în Germania a doua zi şi am cumpărat un kart.“ În scurt timp, Daskalov s-a lansat în curse cu maşini, sperând ca într-o zi să-şi înfiinţeze o companie auto. Sin Cars a fost fondată în 2012, iniţial cu sediul în Marea Britanie. O despărţire amară de partenerul său de afaceri britanic a stopat progresul companiei la scurt timp, aşa că Daskalov a mutat Sin Cars în Bulgaria şi s-a apucat să conducă singur afacerea. Şi a avut succes, lanţul de magazine de piese de schimb aducându-i un profit de peste un milion de euro pe an. Astfel, Daskalov nu insistă cu Sin Cars pentru a se îmbogăţi, piesele de schimb îi aduc bani suficienţi, ci pentru a-şi realiza un vis.

    Tot pe 1 iunie, din Croaţia, Rimac Automobili a prezentat lumii hipercarul Nevera, o senzaţie electrică destinată mai degrabă călătoriilor prin stratosferă decât pe pământ, după cum scrie Top Gear. Fondatorul companiei, Mate Rimac, este pus pe aceeaşi treaptă cu Elon Musk, Steve Jobs, Mark Zuckerberg sau Jeff Bezos.

    Supercarul R1, prima mândrie a Sin, este un vârf de lance cu motor central, cu două locuri, cu caroseria din carbon. Este construită în jurul unui şasiu cu cadrul spaţial, are un motor LS7 cu opt cilindri în V amplasat în spatele cabinei. R1, de 1400 kg, are suspensie pe tijă cu amortizoare Ohlins. Frânele sunt de la AP Racing. Există mai multe versiuni. 550 dezvoltă 542 CP, dar cumpărătorii care doresc mai multă performanţă ar putea lua în considerare R1 650 supraalimentat. Cutia de viteze este manuală şi de aceea cine ajunge la viteza maximă are o satisfacţie în plus. Sin Cars cere 199.900  de euro pentru R1 550 (înainte de taxe). „La început am vrut să construiesc o maşină la preţuri accesibile, în jur de 60.000 de euro”, spune Daskalov. „Poate 10.000 de euro profit la fiecare maşină. Dar apoi am început să fac calcule …“

    „Motorul, de exemplu, costă 11.000 de euro înainte să îl modificăm. Cutia de viteze este peste 10.000 de euro, iar cablajul costă 8.000 de euro.“ În total, Sin Cars plăteşte furnizorilor aproximativ 100.000 de euro pentru piese pe fiecare maşină şi cheltuie încă 50.000 de euro în casă. Acest lucru lasă un profit de aproximativ 50.000 de euro pe maşină, ceea ce înseamnă că Daskalov nu-şi va acoperi niciodată investiţia iniţială de 8 milioane de euro. Un atuu pe care compania îl are este costul forţei de muncă foarte ieftin din Bulgaria. „Plătesc 800 de euro pe lună pentru un mecanic bun”, explică Daskalov. „Asta ar însemna plata pe doar o săptămână în Marea Britanie.“ Daskalov  oferă astfel o perspectivă rară asupra costurilor astronomice ale înfiinţării şi conducerii unei mici companii de supercaruri. Având aceste numere în minte, este uşor de văzut de ce lista cu start-up-urilor de supermaşini care au venit şi au eşuat rapid pe marginea drumului este atât de lungă.

    Pentru Sin Cars, IPO-ul din 1 iunie de la Sofia a fost mai mult decât un succes. Emisiunea de acţiuni a fost suprasubscrisă de trei ori.

    Tot pe 1 iunie, din Croaţia, Rimac Automobili a prezentat lumii hypercar-ul Nevera, o senzaţie electrică destinată mai degrabă călătoriilor prin stratosferă decât pe pământ, după cum scrie Top Gear. Fondatorul companiei, Mate Rimac, este pus pe aceeaşi treaptă cu Elon Musk, Steve Jobs, Mark Zuckerberg sau Jeff Bezos. În jurul său s-a creat un adevărat cult. Dacă visul lui Daskalov este producţia în serie de maşini electrice, Rimac s-a specializat pe maşini sport electrice şi superputernice. Bazată pe conceptual mai vechi C_Two, Nevera, care în croată înseamnă o furtună cu descărcări electrice care vine dinspre mare şi loveşte uscatul cu vânturi şi de 200 de kilometri pe oră, poate dezvolta aproape 2.000 de cai putere şi poate fi încărcată de la 0 la 80% în ceva mai mult de un sfert de oră şi atinge 100 km/h de pe loc în mai puţin de 2 secunde. Viteza maximă teoretică este de 412 km/h. Rimac intenţionează să producă 150 de unităţi cu un preţ de pornire de 2 milioane euro. O minune a tehnologiei care vine dintr-o ţară cu industrie auto inexistentă.

    Cu specificaţii mai modeste şi mai ieftină, cam la 250.000  de euro, din Polonia vine Hussarya GT, primul supercar al acestei ţări. Start-up-ul, Arrinera, este încă la început cu producţia de maşini, deşi funcţionează din 2008. Numele de Hussarya face apel la mândria naţională, evocând celebra cavalerie poloneză – husarii – din epoca de aur a regatului polonez (secolul XVI). Cehii se mândresc cu Praga R1r şi K-1 Attack.  BAK Motors, fondată în Elveţia de doi antreprenori maghiari şi un avocat britanic, a anunţat recent proiectul unui hypercar electric ce poartă numele unuia dintre cei mai faimoşi cai de curse ai Ungariei, Kincsem. În 2015, Jakusa Design a prezentat conceptul primei supermaşini maghiare electrice, Jakusa Triango. Dar de atunci nu s-a mai auzit nimic despre ea.

    Cu specificaţii mai modeste şi mai ieftină, cam la 250.000  de euro, din Polonia vine Hussarya GT, primul supercar al acestei ţări. Start-up-ul, Arrinera, este încă la început cu producţia de maşini, deşi funcţionează din 2008. Numele de Hussarya face apel la mândria naţională, evocând celebra cavalerie poloneză – husarii – din epoca de aur a regatului polonez (secolul XVI). Cehii se mândresc cu Praga R1r şi K-1 Attack.

     

  • Cum arată maşina care sperie piaţa auto mondială, şi de care se tem chiar şi constructorii de maşini electrice – GALERIE FOTO

    Maşina viitorului nu este doar electrică sau autonomă, ci ar putea fi în curând şi solară. Start-up-ul german Sono construieşte un mic autovehicul care îşi poate umple rezervorul „cu soare”.

    Fondatorul companiei este Laurin Hahn, care creat un prototip în urmă cu câţiva ani. Iniţial, investitorii cheie s-au retras din compania creată pentru lansarea maşinii, astfel că start-up-ul s-a orientat spre crowdfunding. În doar două luni, a strâns o finanţare de 53 de milioane de euro.

    Compania, al cărei nume complet este Sono Motors dezvoltă un model de autovehicul hatchback acoperit de panouri solare. Acestea sunt abia vizibile, dar pot oferi maşinii energia de care are nevoie să funcţioneze după mai multe ore petrecute în soare.

    Modelul se numeşte Sion şi va fi lansat pe piaţă în câteva luni.Preţul de lansare va fi de 25.500 de euro, astfel că va concura cu modele sedan electrice ale unor producători de autovehicule cu tradiţie.

  • După ce anul acesta o companie românească a ajuns să valoreze 37 de miliarde de dolari, încă o companie a dat lovitura în toată lumea şi a devenit un hit global, fiind căutată chiar şi în Peru

    O companie din Braşov a dezvoltat o aplicaţie care a devenit rapid un hit global: numără diferite obiecte de la perle până la buşteni din imagini sau clipuri video capturate de telefoane, webcam-uri sau drone. Soluţia a fost rapid adoptată de companii din diferite sectoare de producţie astfel că echipa CountThings a ajuns chiar şi în Peru pentru discuţii cu clienţii. Este încă un exemplu că o companie tech din România poate avea succes la nivel global.

    Avem înspre 700.000 de instalări pe diferite dispozitive, spre 200.000 de utilizatori care şi-au creat cont şi câteva zeci de mii de clienţi. Majoritatea clienţilor sunt din străinătate – SUA, Australia, Europa, Asia şi America Latină. Ne-a fost tare greu să accesăm piaţa locală. Ne-ar fi fost mult mai uşor să avem contacte aici cu care să putem dezvolta aplicaţia.

    Este altceva să mergi la o fabrică de aici, aproape de tine, spre deosebire de a merge să faci vizite în Peru, spre exemplu, la o fabrică de metal“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Pitch, Marius Păltănea, managerul proiectului CountThings. Proiectul CountThings a fost demarat de Dynamic Ventures, o companie din Braşov specializată în dezvoltarea de soluţii software la comandă, în urmă cu peste şapte ani. „Nu a fost o deschidere mare pe piaţa din România atunci când am început în urmă cu circa 7-8 ani.“

    El a precizat că proiectul CountThings a luat naştere ca urmare a cerinţelor mai multor clienţi ai Dynamic Venture, compania sub care s-a lansat brandul CountThings, care doreau o soluţie prin care să îşi inventarieze stocurile de diferite produse. „Noi produceam soluţii software personalizate pentru clienţii noştri – firme medii şi mari, iar la un moment dat, am avut inspiraţia să pivotăm spre proiecte de image processing, iar mai apoi spre computer vision şi machine learning.

    Încet, încet am început să primim tot felul de cereri interesante de la clienţi pentru numărat lucruri. Cumva s-au aliniat planetele şi am avut într-o perioadă scurtă de timp 2-3 cereri în acelaşi timp de la clienţi din domeniul forestier care vroiau să numere buşteni din poze. Practic atunci ne-am dat seama că ar trebui să facem un produs pentru asta şi am făcut o primă aplicaţie care număra buşteni.“

    Treptat, compania a dezvoltat atât aplicaţia în sine, cât şi algoritmii din spate pe măsură ce şi tehnologia a avansat şi a început să primească tot mai multe cereri de la clienţi din diferite domenii de activitate –  metalurgie, farma, ş.a.m.d.

    „Creasem mai multe aplicaţii practic, dar având atât de multe cereri am ajuns să avem un produs de sine stătător, CountThings. În acest moment avem peste 300 de lucruri pe care le putem număra cu acurateţe 100%“, a punctat Marius Păltănea.

    Aplicaţia CountThings automatizează procesul de inventariere a stocurilor, fiind folosită de zeci de mii de clienţi din întreaga lume – de la o fabrică de metale din Peru şi un producător de ananaşi din Costa Rica, la un producător de perle din China. Soluţia, numără obiecte atât din poze, cât şi din clipuri video. Aplicaţia care numără obiectele din poze este disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOS, iar cea care numără din clipuri video are doar versiune pentru Windows – desktop.

    În prezent, CountThings este practic o suită de aplicaţii care numără automat obiecte din poze sau video. „Problema rezolvată de aplicaţia noastră este numărarea manuală care deseori este foarte anevoioasă sau uneori imposibilă, este suceptibilă erorii umane şi este o «durere» pentru multe dintre companii.

    Cu aplicaţia noastră scoţi telefonul din buzunar, selectezi ce vrei să numeri, faci o poză obiectelor pe care vrei să le numeri, apeşi un buton şi vei avea rezultatele pe ecran în 2-3 secunde, rezultate pe care după aceea le poţi salva în diferite formate sau trimite către diferite sisteme – către baze de date, către sistemul ERP, etc., şi în acest fel o companie poate avea un control centralizat şi în real-time al flow-ului de materiale, va putea automatiza inventarul, primirea şi trimiterea de mărfuri“, a explicat el, adăugând că în cazul aplicaţiei ce numără obiectele din clipuri video, care este disponibilă doar pentru desktop, utilizatorii au nevoie doar de un calculator şi o cameră web pentru a număra obiectele în mişcare, cum ar fi produsele de pe o bandă transportoare din linia de producţie.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Povestea omului care vindea iaurtul ca medicament. Cum au ajuns produsele sale în toată lumea. În România compania sa e unul dintre cele mai populare branduri

    Povestea fondatorului Isaac Carasso şi a iaurtului Danone, pe care l-a creat şi vândut iniţial în farmacii, ca medicament, îşi are începuturile în urmă cu peste un secol. De atunci, compania s-a extins pe zeci de pieţe şi a ajuns unul dintre cele mai cunoscute branduri la nivel mondial.

    Isaac Carasso s-a născut în anul 1874, în Salonic, Grecia, într-o cunoscută familie de evrei hispanici. În 1916, după Războaiele din Balcani, el s-a mutat alături de familie în Barcelona, unde a deschis o fabrică de iaurturi, numită Danone, de la Danon, numele de alint în spaniolă al fiului său, Daniel. Ideea afacerii a avut drept sursă de inspiraţie lucrările imunologului rus Élie Metchnikoff din cadrul Institutului Pasteur, care descoperise beneficiile culturilor lactice în tratarea indigestiilor şi afecţiunilor intestinale, iar motivul pentru care a decis să înceapă producţia a fost numărul mare de copii din Spania care sufereau de astfel de probleme. Iniţial, el a vândut iaurturile Danone în farmacii, ca medicament, deoarece europenii din Vest nu erau familiarizaţi cu acest produs.

    În 1919 a pornit compania Danone, căreia cu timpul i s-a alăturat şi fiul său, după ce şi-a finalizat studiile în Franţa. La 10 ani distanţă, Daniel Carasso a fondat Societatea Pariziană a Iaurtului Danone şi a deschis primul magazin din Franţa al companiei, pe strada Andre Messager din Paris. Pe 19 aprilie 1939, Isaac Carasso a murit, lăsând businessul în mâinile fiului său.

    După 2 ani, Daniel Carasso a traversat Atlanticul împreună cu soţia sa şi s-a stabilit la New York. Aici a cumpărat un magazin de iaurturi de la un cuplu grec şi a pornit filiala americană a companiei. În 1958, întors în Europa, semnează un acord cu Charles Gervais, fondatorul producătorului de brânzeturi cu acelaşi nume, în urma căruia începe distribuţia lactatelor Danone pe tot teritoriul Franţei. La câţiva ani distanţă, în 1972, îl întâlneşte pe Antoine Riboud, fondatorul companiei BSN, alături de care decide să unească cele două businessuri într-un singur grup: BSN-Gervais-Danone, redenumit, în 1994, simplu: Danone.

    Începând cu 1979, odată cu o serie de achiziţii făcute de-a lungul Europei, compania îşi consolidează poziţia de lider pe mai multe pieţe, printre care: Franţa, Germania, Italia, Portugalia şi Luxemburg. Odată cu căderea Zidului Berlinului, businessul se extinde şi în ţările est-europene, iar mai apoi în Asia şi America Latină.

    În România, brandul a intrat în anul 1999, iar de atunci a evoluat la o cifră de afaceri anuală de peste 610 milioane de lei (2019). Pe plan internaţional, grupul Danone a înregistrat, în acelaşi an, venituri de peste
    25 de miliarde de euro. Compania, prezentă în circa 120 de ţări, are o echipă de peste 100.000 de angajaţi.

  • Care au fost primele monede de schimb care au existat şi cine, cum şi când decide să se tipărească banii în zilele noastre?

    În 2020, an marcat de o criză economică fără precedent, venită din senin, s-a auzit des sintagma „banca centrală a dat drumul la tiparniţa de bani”, pentru a susţine economia. Banii reprezintă o formă de „magie” economică, prin care o bucată de hârtie, fără o valoare intrinsecă, spre deosebire de aur, de exemplu, devine un instrument vital, de care nu ne putem lipsi, fie că este în numerar sau card. Cine, cum, şi când decide să se tipărească banii?

    Tipărirea banilor rămâne în zilele noastre o metaforă, pentru că există o pondere foarte mică în masa monetară a unei ţări europene pe care o au banii în numerar. Ponderea cea mai mare este a banilor din cont, care se «tipăresc» pe calculator”, explică, pentru Business MAGAZIN, Adrian Vasilescu, Banca Naţională a României (BNR). Bancnotele au apărut din nevoia de a nu mai transporta cantităţi mari de monede de schimb.

    Monedele de schimb au apărut odată cu dezvoltarea comerţului între civilizaţiile antice şi au înlocuit o parte din troc – schimbul de bunuri. Primele monede de schimb au fost scoicile, vârfurile metalice de săgeţi, diferite metale preţioase sau pietre preţioase, şi în circa 4 milenii au ajuns să fie reprezentate de monede din metale ieftine, bancnote, sau bani virtuali, fie că vorbim de carduri bancare, aplicaţii de plăţi online sau, de 11 ani încoace, de criptoactive.

    Decizia de a «tipări» lei este a Băncii Naţionale a României. Înainte, etalonul pentru «masa monetară», adică banii tipăriţi de banca centrală, era aurul, care garanta valoarea monedei. Astăzi însă, băncile centrale garantează valoarea banilor pe care îi tipăresc.

    „Banii tipăriţi de banca centrală se numesc bază monetară. Baza monetară reprezintă banii tipăriţi fizic şi banii pe care îi iau băncile în contul lor deschis la BNR. Baza monetară are practic o viteză de multiplicare şi banca centrală urmăreşte un leu pe baza monetară câţi lei creează şi apoi, în funcţie de această multiplicare, ia decizia de tipărire”, spune Adrian Codirlaşu, profesor universitar de economie şi vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari. Orice tipărire de bani de către banca centrală se duce în economie prin sistemul bancar. „În zilele noastre este istorie etalonul aur. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în acelaşi timp era şi o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piaţă, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantităţi de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară”, mai spune Adrian Vasilescu.

    Adrian Vasilescu, BNR:„În zilele noastre este istorie etalonul aur pentru tipărirea banilor. Era o bună practică pentru stabilitatea monetară, dar în acelaşi timp era şi o constrângere teribilă pentru că, indiferent ce nevoi aveai pe piaţă, nu puteai să faci bani decât în limita unei cantităţi de aur care putea să reprezinte până la 40% din masa monetară.”

    Cu etalonul aurului, banca centrală americană, Fed, nu ar fi putut să tipărească în criză câţi bani avea nevoie şi să injecteze lichiditate în piaţă pentru companii şi populaţie – angajaţii americani au primit câte 2.000 de dolari, în două tranşe egale. „Acum nu există un etalon. În zilele noastre, bănci ca banca centrală a Franţei, a Angliei şi mai ales SUA spun că vom emite bani cât va fi nevoie. A apărut şi expresia bani din elicopter, în sensul că băncile centrale dau drumul la bani ca să ajungă direct la companii sau chiar la populaţie. Sunt lucruri care nu se întâmplă în mod normal, dar Fed a practicat această metodă (în pandemie – n. red)”, mai spune Adrian Vasilescu.

    Şi atunci, de ce Banca Naţională a României nu tipăreşte bani pe care să îi dea populaţiei? Răspunsul îl dă Adrian Codirlaşu: „SUA şi-a tipărit ieşirea din criză. Toată lumea voia dolari şi în general când e criză toţi vor dolari, yeni şi franci elveţieni. Dolarul este cerut de toată lumea şi euro la fel. Doar o asemenea ţară îşi poate permite să printeze bani şi să îi dea gratuit, pentru că e cerere enormă pentru aceşti bani. Pentru leu, zlot polonez sau forintul maghiar, dacă se printează şi se dau îşi pierd din valoare.” O monedă precum leul, care, în caz de criză nu este cerută precum alte valute, ca dolarul sau euro (care sunt «monede de rezervă») se devalorizează şi creează o creştere accelerată a preţurilor în România. Cu toate acestea, şi tipărirea dolarilor a venit cu un preţ: SUA se confruntă cu o creştere galopantă a inflaţiei, după injecţiile puternice de lichiditate din piaţă.

    Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România:„SUA şi-a tipărit ieşirea din criză. Toată lumea voia dolari şi în general când e criză toţi vor dolari, yeni şi franci elveţieni. Dolarul este cerut de toată lumea şi euro la fel. Doar o asemenea ţară îşi poate permite să printeze bani şi să îi dea gratuit.”

    „Măsura a generat inflaţie, 4,2% în SUA în acest moment, iar Fed a dat semnale că şi-a schimbat strategia de politică monetară, în sensul că acceptă o inflaţie mai mare înainte să ia măsuri. Se uită la inflaţie pe un ciclu economic, să fie în ţintă, ceea ce înseamnă perioade mai lungi”, mai spune Adrian Codirlaşu.

    Adrian Vasilescu explică faptul că politica de tipărire a banilor şi injecţia acestora în piaţă din partea băncilor centrale din SUA, Japonia sau zona euro a avut ca fundament şi deflaţia, cu care zonele respective se luptau deja de câţiva ani. „Acum a apărut un factor nou. Toată largheţea în a tipări bani, între ghilimele, era determinată de persistenţa deflaţiei, atât în SUA, cât şi în Japonia şi mai ales în Uniunea Europeană. Acum însă este o altă eră, a inflaţiei, care creşte şi, pe măsură ce creşte, băncile centrale trebuie să fie mai prudente.”

     

    Istoria leului

    În 1867, în timpul domniei regelui Carol I, în România a fost adoptată legea care a stabilit că leul este moneda naţională românească. Primele monede de 1 leu au fost produse în 1870, când s-a înfiinţat şi monetăria statului. Moneda de 1 leu era confecţionată din argint, iar cea de 20 de lei era din aur. Fiecare leu însemna atunci, ca şi acum, 100 de bani. Denumirea de «leu» vine de la leul imprimat pe una dintre monedele olandeze, talerul-leu, care a fost una dintre cele mai populare monede utilizate pe teritoriul Ţărilor Române în secolul al XVII-lea. Talerul a avut o circulaţie intensă în întreg spaţiul european, înregistrând o multitudine de variante. Dintre acestea, pentru istoria noastră monetară a României, cea mai importantă variantă a fost Leeuwendaalder-ul (talerul-leu sau leul), emis în Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos, având reprezentat pe revers un leu ridicat pe labele din spate. Prima emisiune de acest tip a fost pusă în circulaţie în anul 1575, în provincia Holland, notează BNR.

    În secolul al XVII-lea, mai ales în timpul domniei lui Matei Basarab, talerul-leu a devenit cea mai întâlnită monedă de argint cu valoare ridicată, nu numai în Ţările Române, ci în întreaga Peninsulă Balcanică:

    „Fiind foarte apreciat, dar şi disponibil în cantităţi mari, talerul-leu a ajuns chiar să fie exportat ca marfă pe pieţele Imperiului Otoman. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, emiterea talerului-leu încetează. Identificarea de către populaţie a noţiunii de leu cu aceea de ban (monedă), dovada cea mai elocventă a influenţei pe care o exercita în economia noastră monetară, face ca leul să devină, în Moldova şi Ţara Românească, unitate de cont, împărţită în 40 de parale”, mai scrie BNR în documentul „Istoria leului”.

    La începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Românească şi Moldova nu existau bănci în sensul propriu al termenului, activităţile acestora fiind suplinite de zarafi – negustori specializaţi în stabilirea echivalenţelor dintre numeroasele monede care circulau în lipsa unei monede oficiale.

    „Documentele vremii arată că activitatea lor nu era lipsită de nemulţumiri din partea clienţilor, care se plângeau autorităţilor, fie că foloseau cântare mincinoase, fie că dădeau la schimb monede cu greutatea diminuată sau deteriorate sau chiar că puneau în circulaţie monede false”, mai scrie BNR în documentul citat.

    După 1880, bancnotele româneşti au fost fabricate de către Banca Naţională a României, înfiinţată în acel an. La început, bancnotele româneşti puteau fi preschimbate în aur la BNR. O bancnotă de 20 de lei avea aceeaşi valoare ca o monedă de aur de 20 de lei. Bancnota de o mie de lei însemna 50 de monede de aur.

    Banca Centrală garantează valoarea bancnotelor. În România moneda naţională s-a devalorizat cel mai mult după Al Doilea Război Mondial. În 1947 a fost tipărită o bancnotă de 5 milioane de lei.  În 1947 a avut loc o reformă monetară, când un leu nou a devenit echivalent cu 20.000 de lei vechi.

    După 1989, inflaţia a crescut galopant, iar leul s-a devalorizat puternic. În 2005, BNR a hotărât să schimbe valoarea banilor prin denominare, adică a «tăiat» 4 zerouri şi astfel bancnota de 10.000 de lei a devenit bancnota de 1 leu.

  • Drumul de la ospătar, la proprietar de restaurant. Povestea omului care a lucrat 11 ani în străinătate pentru a-şi îndeplini visul în România

    „Dacă o farfurie din 10 ţi se întoarce înapoi, trebuie să vezi despre ce este vorba, dar nu este o tragedie; dacă ţi se întorc trei din 10, este foarte important să fii prezent şi să remediezi lucrurile.” Aceasta este una dintre lecţiile de bază ale lui Vlad Napar, unul dintre fondatorii restaurantului DeI Frati din Braşov. El îşi trăieşte în fiecare zi visul de peste un deceniu de ospătărie, perioadă după care poate să identifice şi cel mai bun indicator al succesului unui restaurant: feţele clienţilor după ce gustă pastele făcute de soacra sa sau burrata adusă chiar de la ea de acasă, din nordul Italiei.

    “Suntem de profesie ospătari – toată familia mea, tatăl meu a reprezentat restaurantul Alpin ca somelier, ospătar şi altele timp de mai mulţi ani, mama mea a fost tot timpul ospătăriţă şi a lucrat alături de el, iar noi – eu şi fratele meu, am plecat în Italia ca ospătari. La fel ca oricine care lucrează în domeniul acesta, am visat să avem un restaurant”, îşi începe povestea Vlad Napar, cofondatorul restaurantului italienesc aflat în Piaţa George Enescu din Braşov.

    La fel ca în cazul restaurantelor italieneşti, şi în cazul Dei Frati povestea este una în care toţi membrii familiei sunt implicaţi: doi fraţi şi soţiile lor conduc restaurantul, nu stau departe însă nici ceilalţi membri ai familiei (mama lui Vlad Napar, de pildă, i-a ajutat la început cu deschiderea restaurantului, iar soacra este responsabilă de prepararea pastelor de casă).

    Tot acest spirit – regăsit de orice potenţial client care ascultă muzica cu iz de vacanţă doar traversând trotuarul din faţa restaurantului – nu este întâmplătoare.

    Vlad Napar a lucrat în Italia vreme de 11 ani: imediat ce a împlinit 18 ani, a plecat acolo să lucreze ca ospătar, apoi i s-a alăturat şi fratele său, şi viitoarea soţie. Ideea lansării propriului restaurant a venit într-o seară târziu, când cei trei au încheiat orele de program şi au ieşit să se plimbe. „În faţa unui hotel erau nişte farfurii – foarte frumoase, dar oamenii schimbau toată vesela şi au pus-o pe cea veche în faţa restaurantului – noi ne-am spus că am putea să o luăm noi, poate cândva o să avem restaurantul nostru. De acolo a pornit toată magia aceasta. E o cale lungă între a visa să ai un restaurant şi chiar a avea unul”, povesteşte cu entuziasm Vlad Napar.

    Munca în Italia a fost de altfel ca o şcoală antreprenorială pentru ce avea să urmeze la întoarcerea în România. „Eu consider că am fost tot timpul norocos, am ajuns într-o zonă foarte frumoasă, Lago di Garda, un lac spectaculos şi de acolo a început tot parcursul meu – am nimerit într-un restaurant în care şi patronii lucrau de dimineaţa până seara.” Îşi aduce aminte că în primele zile, îl vedea pe patron care aducea apa în restaurant – îşi aminteşte cu exactitate că era vorba despre vreo 200 de lăzi de apă – a vrut să îl ajute, iar acesta a refuzat, fiecare având responsabilităţi bine trasate în cadrul restaurantului. „Practic am văzut ce înseamnă cu adevărat munca. De-a lungul timpului am aflat că aceasta înseamnă reţeta succesului – să fii prezent – adică să îţi respecţi angajaţii şi fiecare să facă ce ştie mai bine.”

    Mai spune că a învăţat acolo că trebuie să existe respect, din toate punctele de vedere, între angajaţi şi şefi. „Patronii italieni sunt foarte primitori, foarte drăguţi, foarte amabili, iar cei din nordul Italiei sunt foarte muncitori. Ei mi-au arătat fără să vrea cum ar trebui să fie gestionat un restaurant. Ei aveau cel mai vechi restaurant din zona respectivă – din 1935 – lucrând cu ei am realizat ce înseamnă să te ocupi de un restaurant şi am ajuns la concluzia că în primul rând contează munca. Dacă vrei să ai un restaurant şi să ajungi la un nivel ridicat, să fii apreciat – este ca un hobby – trebuie să te bucuri de ceea ce faci – acesta nu creşte singur, iar satisfacţiile vin prin muncă.”

    Acumulând aceste învăţături, el a rezistat cei 11 ani la acelaşi patron. „Mă înţelegeam bine cu oamenii, câştigam şi bine, era un mare avantaj faptul că vorbesc patru limbi străine, zona respectivă fiind plină cu turişti din toată lumea. Am rezistat pentru că mi-a plăcut, eu ador meseria de ospătar, sufăr când aud că lumea o percepe ca fiind o meserie de rezervă, este o meserie grea şi pe care nu o înţeleg mulţi, nu ştiu de ce nu e apreciată în ţara noastră.”

    La întoarcere, au investit în restaurant 50.000 – 60.000 de euro, bani pentru investiţia iniţială, strânşi muncind în Italia. „Vorbeam cu o arhitectă care ne spunea la început că sigur ne ajung aceşti bani, dar odată ce avansam cu lucrările, realizam că nu ne ajung deloc. Din fericire am avut cunoştinţe care ne-au ajutat, ne-am împrumutat din toate părţile şi până la urmă am deschis.” Au deschis restaurantul în urmă cu şase ani, iar antreprenorul îşi aminteşte: „Era să nu mai deschidem, cu o săptămână înainte s-a spart o ţeavă şi apa ajunsese până la glezne.  Am avut noroc că nu a mai trebuit să schimbăm parchetul.” Au început cu 10 feluri de mâncare fiindcă sperau ca acestea să fie „puţine, dar bune”. Şi acum au păstrat această filosofie, aducând constant îmbunătăţiri sau schimbând anumite feluri.

    După doar trei luni, fratele a fost nevoit să se întoarcă în Italia pentru a mai aduce bani pentru restaurantul abia deschis; tot cam pe atunci însă, au realizat că restaurantul place oamenilor şi de atunci au tot crescut, prima dată realizând însă că le merge totuşi bine a fost după trei-patru ani. În urmă cu doi ani şi jumătate au mai deschis o unitate, într-un centru comercial, fiindcă nu mai făceau faţă cu producţia de paste. „Nu am vrut să folosim paste din comerţ şi deschiderea noului spaţiu a venit la fix, odată cu criza, am continuat cu livrările şi am crescut şi producţia de paste. La început am început cu o maşină manuală, acum am ajuns să avem două maşini mari, profesionale, iar în curând vom trece la un alt nivel de maşină ca producţie.”

    Visul lor era să vândă paste şi altor restaurante însă, spune antreprenorul, „deocamdată nu am ajuns acolo”.

    Una dintre principalele lecţii când vine vorba despre succesul unui restaurant ţine de prezenţă, a observat Vlad Napar: „Trebuie să fii tot timpul prezent. Trebuie să creşti, dar să fii atent să nu rămâi în urmă fiindcă asta se întâmplă cu multe restaurante. Noi tot timpul am venit cu feluri noi – suntem unul dintre puţinele restaurante care schimbă des meniul, trebuie să fii în continuă mişcare, nu trebuie să rămâi cu acelaşi meniu, dacă vrei să reuşeşti.” Cel mai bun exemplu când vine vorba despre prezenţă este că, dincolo de dezvoltarea afacerii, au ajuns în bucătărie, atât el, cât şi fratele său: „Am lăsat ospătăria şi ne- am dat seama că dacă vrei să reuşeşti, trebuie să fii acolo, în bucătărie.” Fratele său a fost chiar şi, timp de o lună în Italia, la un curs de făcut paste”.

    El observă că mulţi dintre proprietarii de restaurante consideră că odată ce au investit într-un restaurant o sumă mare de bani, acela va funcţiona. „Dar trebuie implicare – am exemple de vecini care au investit în somelieri, în chef bucătari, dar nu este atât de uşor, trebuie să fii conştient că odată ce ai deschis un restaurant, vin şi sacrificiile. Eu am o fetiţă de doi ani, iar anul acesta, când am putut să muncim şi la interior, plecam de acasă când ea dormea şi mă întorceam tot când dormea. Este un domeniu pe care pe cât de multă satisfacţie poate să îţi aducă, pe atât este de greu.”

    În ceea ce priveşte pandemia, avertismentul a venit chiar de la fostul lui patron, care i-a spus din timp că urmează o perioadă grea în baza a ceea ce se întâmpla deja în Italia. După nici 10 zile de izolare, spune că nu au mai putut să stea în casă şi au început să facă livrări la domiciliu. „Lucram cu numai câţiva angajaţi, de la 12 la 16 şi atunci am văzut reacţiile braşovenilor – fratele ducea cu scuterul mâncarea, ceilalţi colegi veneau cu maşinile – toată lumea făcea un service de patru ore – zilnic schimbam meniul –  aveam, prin urmare, foarte mult de lucru. Trebuia să îi atragem pe toţi către noi – pentru noi.” A urmat perioada cu cea mai mare satisfacţie, fiindcă în baza comenzilor, au realizat cât de apreciaţi sunt de braşoveni; apoi a urmat deschiderea terasei, care a funcţionat bine, deşi vânzările nu au mers ca anul trecut, punctează antreprenorul – „Am luptat, nu am închis nicio zi, am avut probleme legate de COVID, dar într-un final toată lumea a fost bine”.

    Vlad Napar, fondator Dei Frati: „Trebuie să fii tot timpul prezent. Trebuie să creşti, dar să fii atent să nu rămâi în urmă fiindcă asta se întâmplă cu multe restaurante. Noi tot timpul am venit cu preparate noi – suntem unul dintre puţinele restaurante care schimbă des meniul, trebuie să fii în continuă mişcare, nu trebuie să rămâi cu acelaşi meniu, dacă vrei să reuşeşti.”

    Subliniează sacrificiul foarte mare care a venit în acest context din partea ospătarilor, în condiţiile în care a fost nevoie să poarte mască de dimineaţa până seara şi făceau servirea chiar şi la -12 grade pe terasă, condiţiile au fost grele, nu a fost un an uşor, dar a fost cu foarte mule satisfacţii. Spune că nu au dat niciun angajat afară şi nu au trimis pe nimeni nici în şomaj tehnic: „Ne-am dat noi puţin mai în spate, am avut încredere în angajaţi – lucrează majoritatea de la deschidere cu noi şi i-am lăsat pe ei să muncească, le-am lăsat tot ce le trebuie, în primul rând ca să nu îi pierdem”, fiindcă de-a lungul anilor, spune că au realizat cât de importante sunt persoanele cu care lucrezi. „Cred că suntem printre puţinii care am angajat oameni – sperăm să fie soare afară, va fi o vară lungă. Şi meseria asta, nu înseamnă numai câştig, trebuie să ai clienţi ca să ai rulaj, dacă ai rulaj, ai marfă proaspătă, dacă ai 3-4 zile cu vreme urâtă, eşti afectat, să ai treabă şi să ai continuitate este primordial.”

    Pandemia a venit cu provocări şi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu produse din Italia.

    „De când a început criza, a trebuit să răresc din produse, sunt produse care rezistă foarte puţin, noi aveam doi colaboratori care veneau săptămânal, acum vin la două săptămâni, luăm brânzeturi, mezeluri, din păcate, am renunţat la peşte – să sperăm că de acum toată lumea va relua transporturile.”

    Planurile de viitor nu includ expansiunea, iar spre deosebire de cazul altor fondatori de restaurante care ţintesc transformarea într-un lanţ, Vlad Napar îşi doreşte să menţină spiritul familial al restaurantului său: „Copil mic, probleme mici, copil mare, probleme mari. Am avut multe oferte să preluăm restaurante mai mari, mai frumoase, chiar în Bucureşti, în Pipera, dar nu vrem să pierdem farmecul acestui restaurant de familie, magia locului. Dacă devenim un restaurant mai mare, devenim ca o fabrică, poate şi asta este o provocare, să menţii tot timpul standardele, lumea ne place aşa şi aşa vrem să continuăm.”

    Îi sfătuieşte pe antreprenorii aflaţi la început de drum să conştientizeze că nu este uşoară dezvoltarea unei astfel de afaceri: „E frumos, satisfacţiile sunt pe măsură, dar să se aştepte la multă muncă şi să fie prezenţi. Munca rezolvă multe probleme, prezenţa, la fel, seriozitatea şi, cel mai important aspecte care aduce succesul este cu siguranţă personalul”.

  • Răsfăţ pe patru roţi: ce înseamnă să îţi duci maşina „la cosmetică” şi cât costă astfel de servicii

    Valentin Bardan şi Ovidiu Butaci împart aceeaşi pasiune pentru autoturisme, pe care au transpus-o într-un business de cosmetică auto profesională. Fondatorii White Detailing au început cu o investiţie de 12.000 de euro în echipamente şi cursuri de formare şi continuă acum cu obiective noi. Pe patru roţi.

     

    Acest business a pornit de la o pasiune pentru autoturisme, acea pasiune care te face să-ţi dedici timp semnificativ pentru întreţinerea estetică a autoturismului. Ideea de business a pornit în anul 2018”, povesteşte Valentin Bardan. Investiţiilor iniţiale li s-au adăugat altele, pentru echipamente şi cursuri profesionale avansate, dar şi pentru amenajarea atelierului, situat în Arad. „Activitatea noastră este una de nişă, ţintim clienţii pasionaţi de autoturisme, precum şi clienţii posesori de autoturisme premium, care vor ca maşinile lor să fie întreţinute corespunzător. Oferim o gamă vastă de servicii, ce vizează întreţinerea autoturismului, cum ar fi detailing interior (cosmetică profesională), detailing exterior (polish sau corecţie lac), aplicare protecţii ceramice, recondiţionare tapiţerie din piele.” Preţurile se calculează în funcţie de orele de muncă necesare prestării serviciilor şi sunt cuprinse între 1.000 şi
    1.500 de lei pentru detailing interior, între 1.500 şi 3.500 de lei pentru detailing exterior sau între 1.200 şi 3.000 de lei pentru protecţii ceramice.

    White Detailing le-a adus celor doi antreprenori o cifră de afaceri de aproximativ 70.000 de lei (circa 14.500 de euro) în 2020. Pentru 2021, planul este dublarea cifrei de afaceri, dar şi angajarea unei persoane şi mutarea într-un spaţiu mai mare. Valentin Bardan şi Ovidiu Butaci sunt singurii angajaţi deocamdată, Valentin fiind la bază economist, cu 13 ani de experienţă bancară, dintre care trei în funcţii de conducere, iar Ovidiu având experienţă de antreprenor în industria ospitalităţii. „Anul 2020 a fost anul adevărului pentru afacerea noastră, care a trecut cu brio testul pandemiei, o adevărată provocare pentru alte domenii de activitate”, adaugă Valentin Bardan. Tocmai de aceea, realizând că businessul White Detailing este unul care poate face performanţă, cei doi fondatori au ales să continue cu investiţiile, sprijinindu-se şi pe un credit luat prin intermediul BT Mic. „Anul 2021 va reflecta pe deplin deciziile din 2020, iar rezultatele vor fi unele pozitive”, preconizează Valentin Bardan.

    Preţurile se calculează în funcţie de orele de muncă necesare prestării serviciilor şi sunt cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei pentru detailing interior, între 1.500 şi 3.500 de lei pentru detailing exterior sau între 1.200 şi 3.000 de lei pentru protecţii ceramice.

     

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Gibalco – depozit de legume şi fructe (Seini, jud. Maramureş)

    Fondator: Alex Pop

    Investiţie iniţială: 15.000 de lei (aproape 3.000 de euro)

    Cifră de afaceri în primul an de funcţionare: 100.000 de euro

    Prezenţă: zona Maramureşului

    ElixirH – brand de cosmetice naturale (Bucureşti)

    Fondator: Dragoş Petrescu

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Prezenţă: online şi în farmacii

    Fundingloop – business de consultanţă pentru companii din tehnologie (Elveţia)

    Fondator: Ovidiu Mihăilă

    Prezenţă: internaţională

    Gattini Pasta – business cu paste (Bucureşti)

    Fondatori: Cristina şi Cristian Niculescu

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 150.000 de euro

    Prezenţă: zona Timpuri Noi din Bucureşti

    Moth – producţie de mese unicat (Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş)

    Fondator: Florin Moroşanu

    Cifră de afaceri în 2020: 20.000 de euro

    Prezenţă: online

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cifra săptămânii 07 – 13 iunie 2021

  • Viitorul sustenabil, în mâinile celor mici. Cine sunt cei patru copii români aleşi de Volkswagen, partener de mobilitate UEFA EURO 2020, să ducă pe teren mingea oficială înaintea meciului, şi cum văd ei România în viitor

    În lupta pentru un viitor sustenabil nu doar marile companii au ceva de spus. Patru copii care s-au remarcat prin performanţele înregistrate în diverse domenii şi au fost aleşi de Volkswagen – partener de mobilitate UEFA EURO 2020 – să aducă pe teren înaintea meciului mingea oficială, vorbesc, alături de reprezentanţii companiei, despre cum arată în viziunea lor acest viitor.

    „ Anul 2020 a fost un an greu, dar şi anul care ne-a forţat pe toţi să ne adaptăm, să facem schimbări, să învăţăm lucruri noi. Şi să nu renunţăm. Vrem să construim un viitor sustenabil, iar asta este o prioritate pentru Volkswagen la nivel global. Însă un viitor sustenabil nu este posibil fără tineri pasionaţi şi implicaţi, care cred în visurile lor. Ştim că noile generaţii au puterea şi energia să schimbe lumea. Astfel, pentru inspiraţie şi motivaţie am ales poveştile a patru tineri care şi-au păstrat energia, indiferent de condiţii, şi au decis să folosească 2020 pentru a se pregăti, pentru a se antrena mai departe şi a-şi construi drumul către visul lor”, spune Bogdan Florea, director marcă Volkswagen autoturisme.

    Acesta a fost modul în care compania a ales, în calitate de partener global al UEFA EURO 2020, să susţină performanţa, oferindu-le acestor copii talentaţi ocazia de a fi Official Match Ball Carriers (OMBC) la cele patru meciuri ce vor avea loc în Bucureşti, rol care le oferă ocazia de a aduce pe teren înaintea meciului mingea oficială, chiar înaintea intrării pe teren a arbitrilor şi celor două echipe, dar şi de a trăi, astfel, o experienţă unică, care să îi motiveze pe mai departe. „Performanţa este imposibilă fără pasiune şi implicare. Volkswagen este dedicat unui efort susţinut şi continuu pentru sustenabilitate în materie de business şi dezvoltare, iar ca partener global al UEFA EURO 2020, îşi propune să aducă mai mult în atenţia publicului valorile care stau la baza dezvoltării sale viitoare.”

    Bogdan Florea este de părere că, având 100% pasiune, poţi atinge 100% performanţă, iar asta contribuie în mare măsură la construirea unui viitor sustenabil. „Cei mici, tinerii, ne oferă cele mai bune exemple de energie, pasiune, implicare şi determinare în atingerea visurilor, ne inspiră şi ne motivează să credem într-un viitor sustenabil şi să nu renunţăm niciodată să credem în el.”

    De-a lungul timpului, Volkswagen şi-a lăsat amprenta în piaţa locală printr-o serie de iniţiative sustenabile realizate în premieră în România de un brand auto, prin care compania şi-a propus să rescrie istoria mobilităţii. Astfel, de la prima staţie de încărcare rapidă din plan local, deschisă în 2015, compania a ajuns la cea mai mare reţea privată de staţii de încărcare din ţară deţinută de un importator, reţea spre care a direcţionat investiţii de peste 1 milion de euro. „În 2015, am lansat prima staţie de încărcare rapidă din România, de 75kW DC Ă 22kW AC. Investiţia a fost de aproximativ 50.000 de euro, însă, mai important, a marcat un pionierat în domeniu şi a fost un pas important de dezvoltare a acestui segment definitoriu pentru un viitor sustenabil. Pentru noi a fost începutul unei noi etape în istoria mărcii, asumarea electromobilităţii ca parte integrantă a unui viitor sustenabil, şi a marcat începutul unei serii de investiţii.” Până acum, compania a instalat la nivel naţional, împreună cu toţi partenerii dealeri, un total de 24 de staţii de încărcare.  „Astfel, clienţii noştri pot accesa serviciile de încărcare în toate locaţiile distribuitorilor Volkswagen, în urma unei investiţii de aproximativ 1 milion de euro.”

    Alături de această reuşită se numără şi o gamă variată de modele electrice, compania continuând să facă paşi definitorii către sustenabilitate sub deviza „Way to Zero”. Trendul a fost pornit cu ani în urmă. În 2013, Bogdan Florea îşi aminteşte că modelul e-up! era o prezenţă exotică pe străzile din România, vânzările începând timid, fiind de ordinul câtorva unităţi. „În prezent, ţintim ca 10% din totalul vânzărilor noastre să fie reprezentat de maşini electrice.” Deja, ciclul de producţie pentru modelele ID.3. si ID.4. este unul neutru din punct de vedere al CO2.

    În ceea ce priveşte numirea modelului VW ID.4 drept „Maşina anului 2021 în lume”, Bogdan Florea spune că autovehiculele eligibile pentru această titulatură trebuie să aibă o producţie de cel puţin 10.000 de unităţi pe an şi să fie oferite pe cel puţin două continente. Potrivit lui,  juriul a apreciat deopotrivă respectul pentru mediu susţinut de tehnologia fără emisii directe şi funcţiile inovatoare ale ID.4. „De exemplu, inovatorul head-up display cu realitate augmentată este disponibil opţional. Acesta proiectează pe parbriz informaţii importante, cum ar fi săgeţile de schimbare a direcţiei din sistemul de navigaţie. Şoferul vede această informaţie ca imagine tridimensională decalată la o distanţă aparentă de trei până la zece metri în faţa autovehiculului. Ceea ce înseamnă că displayul este perfect integrat în lumea reală exterioară. Când Adaptive Cruise Control (ACC) sau Travel Assist (opţional) este activ, autovehiculul care circulă în faţa ID.4 este evidenţiat cu un marcaj luminos pe head-up display, începând de la o anumită viteză, pentru a putea păstra distanţa necesară.” Volkswagen plănuieşte ca în acest an să livreze, în toată lumea, în jur de 150.000 de unităţi ID.4.

    La începutul acestui an, Volkswagen a prezentat şi planul denumit „Accelerate”, potrivit căruia vehiculele electrice ar putea ajunge până în 2023 să reprezinte 70% din vânzările totale ale grupului în Europa. Compania şi-a asumat pe deplin obiectivele acordului de la Paris prin care îşi propune să atingă emisii zero de CO2 până în anul 2050. „Deja în acest an ţintim ca 10% din vânzările noastre sa fie modele electrice.”

    Anual, VW AG comercializează circa 10 milioane de vehicule. Piaţa din România s-a situat anul trecut în jurul valorii de 125.000 unităţi, marca Volkswagen având, potrivit reprezentanţilor companiei, o performanţă peste media europeană. În plan local, businessul are 24 de distribuitori şi 38 de parteneri service, punând la dispoziţia clienţilor un portofoliu de peste 20 de modele, principale şi derivate. În 2020, pe fondul pandemiei, Volkswagen România a înregistrat o scădere moderată a cifrei de afaceri, de 10-12%. „Estimăm să recuperăm decalajul cauzat de criza COVID-19 şi să înregistrăm o creştere moderată chiar şi faţă de anul 2019, an neafectat de pandemia globală”, descrie Bogdan Florea aşteptările pentru acest an.

    În ceea ce priveşte achiziţia de maşini electrice în piaţa  locală, el spune că maşinile electrice sunt din ce în ce mai prezente în viaţa consumatorilor români şi au urcat în lista preferinţelor lor. „Fiabilitatea, costurile reduse de întreţinere, impactul redus asupra mediului şi combinaţia ideală între tehnologie de ultim moment, design revoluţionar şi grija faţă de mediu fac ca modelele electrice să câştige teren şi cotă de piaţă în ultimii ani.”

    Despre mersul cu maşina în viitor, Bogdan Florea are o viziune cât se poate de clară. Acesta va fi „sustenabil, electric, conectat, on demand”.

    Bogdan Florea, director marcă Volkswagen autoturisme: ​„Anul 2020 a fost un an greu, dar şi anul care ne-a forţat pe toţi să ne adaptăm, să facem schimbări, să învăţăm lucruri noi. Şi să nu renunţăm. Vrem să construim un viitor sustenabil, iar asta este o prioritate pentru Volkswagen la nivel global. Însă un viitor sustenabil nu este posibil fără tineri pasionaţi şi implicaţi, care cred în visurile lor. Ştim că noile generaţii au puterea şi energia să schimbe lumea.”

     

    ANDREEA MITRUŞ

    12 ANI ♦ ESTE ÎN CLASA A VI-A ♦  A OBŢINUT TITLUL DE VICECAMPIOANĂ NAŢIONALĂ LA SCRIMĂ U9 ÎN 2017

    Care a fost cea mai mare reuşită a ta de până acum?

    Cea mai mare reuşită a mea de până acum a fost obţinerea titlului de Vicecampioană Naţională la Campionatul Naţional de Copii 2017.

    Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

    Cel mai greu pentru mine în perioada de pandemie a fost începutul anului 2020, când   nu am putut să mă antrenez, deoarece sala de scrimă a fost închisă. Cel mai bine a fost că din 15 iunie 2020 a fost redeschis stadionul, aşa că toată vara am putut să mă antrenez în aer liber.

    Cum te distrezi în timpul liber?

    În timpul liber îmi place foarte mult să citesc, să mă joc şi să mă plimb cu bicicleta.

    Cum ai reuşit să îţi transformi pasiunea în performanţă?

    Am reuşit să îmi transform pasiunea în performanţă prin multă muncă şi ambiţie. Rezultatele au apărut foarte repede şi asta m-a motivat să continui, dar şi să visez la rezultate cât mai mari.

    Cine te susţine cel mai mult şi cui simţi nevoia să-i mulţumeşti?

    Cel mai mult mă susţin familia şi antrenorii. Mă gândesc la ei şi le mulţumesc de fiecare dată când obţin rezultate bune.

    Care este cel mai mare vis al tău şi cum îţi propui să îl îndeplineşti?

    Cel mai mare vis al meu este să ajung campioană olimpică. Îmi propun să îl transform în realitate muncind foarte mult şi inspirându-mă din sfaturile primite de la antrenori şi alţi scrimeri cu performanţe excepţionale la nivel internaţional.

    Cum te vezi în viitor?

    Mă văd ca fiind un om împlinit, fericit şi cu realizări deosebite atât în plan profesional dar şi în plan personal.

    Cum vezi România în viitor?

    Văd România ca pe o ţară importantă în lume, cu mulţi sportivi medaliaţi şi foarte apreciată în marile competiţii internaţionale.

    Când vei fi mare vrei să locuieşti în România sau în altă ţară? De ce?

    Vreau să locuiesc în România pentru că este ţara mea natală şi îmi doresc să fiu aproape de familia mea.

    Cum ţi-ar plăcea să schimbi lumea?

    Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai interesaţi de scrimă, iar copiii să vină la sală şi să vadă singuri ce frumos este să te duelezi.

    Cu ce asociezi cuvântul „sustenabilitate”?

    Asociez acest cuvânt cu multă prosperitate, fără a fi consumate resurse preţioase.

    Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

    Îi sfătuiesc pe copii să nu renunţe foarte uşor la pasiunile lor şi să lupte până la capăt pentru ele.

    Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost aleasă printre cei patru OMBC?

    Sunt foarte fericită pentru că sunt unul dintre cei patru OMBC şi mă bucură faptul că performanţele mele în scrimă sunt apreciate la un nivel atât de înalt.

     

    NIKOL VARGA

    12 ANI ♦ DUBLĂ CAMPIOANĂ MONDIALĂ ŞI DE 4 ORI CAMPIOANĂ EUROPEANĂ LA DANS CONTEMPORAN ŞI ACRODANCE

    Care a fost cea mai mare reuşită a ta de până acum?

    Cea mai mare reuşită a mea a fost în 2018, când am devenit Campioană Mondială şi Vicecampioană Mondială la Dans Contemporan şi Acrodance. Iar în 2021 am obţinut titlul de Dublă Campioană Europeană.

    Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

    Cel mai greu în pandemie a fost dorul de  antrenamente, de concursuri, spectacole, dorul de scenă. Dar a fost şi un bine – am putut să mă antrenez online pe platforma Live Dance Classes Online unde am avut zilnic antrenamente de gimnastică, balet, dans contemporan şi jazz, şi într-un an chiar am avansat frumos pe acestă platformă de dans.

    Cum te distrezi în timpul liber?

    În timpul liber mă întâlnesc cu prietenii mei şi mergem prin parcuri, la shopping, iar iarna am fost de foarte multe ori la patinoar.

    Cum ai reuşit să îţi transformi pasiunea în performanţă?

    Am transformat pasiunea în performanţă cu multă muncă, antrenamente zilnice şi m-a ajutat foarte mult ambiţia mea de a ajunge la nivelul la care mi-am propus.

    Cine te susţine cel mai mult şi cui simţi nevoia să-i mulţumeşti?

    Cel mai mult mă susţin părinţii mei, mami şi tati, şi profesorii mei de dans: Pásztor Tünde, Georgiana Monica Grama şi Oana Ioniţă, care sunt foarte dedicaţi şi mă pregătesc să ajung unde îmi doresc. Mă susţin, de asemenea, prietenii mei, colegii şi diriginta mea, Jullianna Bálint. Simt nevoia să le mulţumesc din suflet părinţilor mei care mă susţin din toată puterea lor şi tuturor persoanelor care îmi sunt dragi şi mă susţin într-un fel sau altul.

    Care este cel mai mare vis al tău şi cum îţi propui să îl îndeplineşti?

    Cel mai mare vis al meu este să devin o dansatoare tot mai bună şi să ajung pe scene mari ale lumii, chiar şi în piese de teatru, iar cu multă muncă şi ambiţie voi reuşi.

    Cum te vezi în viitor?

    Când voi fi adult îmi doresc să am o şcoală de dans renumită.

    Cum vezi România în viitor?

    În viitor în România sper că va fi mai bine, sper că sportul şi copiii vor fi susţinuţi mai mult decât acum.

    Când vei fi mare vrei să locuieşti în România sau în altă ţară? De ce?

    Când voi fi mare îmi doresc să rămân în România pentru că şi în România poţi deveni cineva dacă vrei cu adevărat. Avem sportivi mari în Romania şi aş rămâne în primul rând să fiu aproape de familia mea.

    Cum ţi-ar plăcea să schimbi lumea?

    Mi-ar plăcea să schimb lumea în sensul de a fi noi oamenii mai buni, să ne ajutăm şi să avem mare grijă de Pământ (să economisim apa, să renunţăm la plastic, să reciclăm tot ce se poate, să circulăm mai mult cu bicicleta, să lăsam pământul să răsufle).

    Cu ce asociezi cuvântul „sustenabilitate”?

    L-aş putea asocia cu cuvântul „mediu”.

    Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

    Aş sfătui copiii de vârsta mea să facă sport şi mişcare în primul rând, şi să îşi urmeze viseleoricare ar fi ele, pentru că nimic nu este  imposibil.

    Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost aleasă printre cei patru OMBC?

    Este o onoare că am fost aleasă printre cei patru OMBC, este o şansă unică în viaţă şi aştept cu foarte multe emoţii şi nerăbdare ziua cea mare, în care eu voi duce mingea jucătorilor pe stadion. 

     

    ERIC NICOLAE LIXANDRU

    10 ANI ♦ CAMPION LA MATEMATICĂ BRIO CHALLENGE ŞI MEMBRU AL ECHIPEI DE FOTBAL PROSPORT ACADEMY

    Care a fost cea mai mare reuşită a ta de până acum?

    Cea mai mare reuşită a mea de până acum este câştigarea primei olimpiade digitale de matematică.

    Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

    Cel mai greu a fost faptul că nu m-am putut întâlni cu colegii, cu prietenii şi bunicii. Cel mai bine a fost că am petrecut mult timp cu familia, părinţii şi sora mea, Alice.

    Cum te distrezi în timpul liber?

    În timpul liber mă joc online cu colegii, mă joc pe telefon, mă uit la TV sau ies în faţa blocului.

    Cum ai reuşit să îţi transformi pasiunea în performanţă?

    Pentru a avea performanţă am avut ambiţie şi am muncit din ce în ce mai mult.

    Cine te susţine cel mai mult şi cui simţi nevoia să-i mulţumeşti?

    Atât la mate cât şi la fotbal mă susţin  părinţii şi doamna învăţătoare şi tot lor simt nevoia să le mulţumesc.

    Care este cel mai mare vis al tău şi cum îţi propui să îl îndeplineşti?

    Când vine vorba de matematică vreau să particip la concursuri, să concurez cu cei mai buni şi să câştig. Când vine vorba de fotbal, vreau să ajung un mare fotbalist la o echipă mare şi pentru asta va trebui să muncesc din greu.

    Cum te vezi în viitor?

    Un mare fotbalist care ştie matematică!

    Cum vezi România în viitor?

    România va fi mult mai isteaţă şi din ce în ce mai frumoasă.

    Când vei fi mare vrei să locuieşti în România sau în altă ţară? De ce?

    Când voi fi mare vreau să locuiesc în altă ţară pentru a juca fotbal la o echipă din străinătate.

    Cum ţi-ar plăcea să schimbi lumea?

    Mi-ar plăcea să avem mai mult spaţiu verde şi să nu mai construim aşa mult.

    Cu ce asociezi cuvântul „sustenabilitate”?

    Un proiect de lungă durată.

    Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

    Sfatul meu pentru ceilalţi copii este să fie ambiţioşi şi să nu se dea bătuţi niciodată.

    Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost ales printre cei patru OMBC?

    Faptul că am fost ales printre cei patru OMBC pentru mine înseamnă că am muncit mult şi rezultatele muncii încep să iasă la iveală.

     

    THEODOR VASILE

    13 ANI ♦ MEMBRU AL ECHIPEI NAŢIONALE DE ROBOTICĂ AUTOVORTEX, CÂŞTIGĂTORII PREMIULUI I ŞI AI MEDALIILOR DE AUR LA CAMPIONATUL INTERNAŢIONAL DE ROBOTICĂ DIN RUSIA, ÎN APRILIE 2021

    Care a fost cea mai mare reuşită a ta de până acum?

    Cea mai mare reuşită a mea a fost să câştigăm concursul de robotică din Rusia.

    Ce a fost cel mai greu pentru tine în perioada pandemiei? Dar cel mai bine?

    Cel mai greu a fost faptul că nu am putut să merg la antrenamentele de baschet. Cel mai bine a fost că am putut să mă joc mai mult la calculator.

    Cum te distrezi în timpul liber?

    Mă distrez cel mai bine când merg la robotică şi ies cu prietenii.

    Cum ai reuşit să îţi transformi pasiunea în performanţă?

    Am reuşit să îmi transform pasiunea în performanţă prin multă muncă şi dedicarea timpului pentru ceea ce îmi place.

    Cine te susţine cel mai mult şi cui simţi nevoia să îi multumeşti?

    Pe mine mă susţin cel mai mult părinţii şi prietenii mei. Iar eu vreau să-i mulţumesc pe părinţii mei, pe prieteni şi pe profesori, dar şi pe mine.

    Care este cel mai mare vis al tău şi cum îţi propui să îl îndeplineşti?

    Cel mai mare vis al meu este de a deschide o companie de robotică medicală, vis la care îmi propun să lucrez înainte să intru la liceu.

    Cum te vezi in viitor?

    Eu mă văd lucrând în compania mea şi avansând în educaţie.

    Cum vezi România în viitor?

    Văd România mult mai avansată tehnologic şi medical în următorii ani.

    Când vei fi mare vrei să locuieşti în România sau în altă ţară? De ce?

    Când voi fi mare voi rămâne în România la facultate, dar în anul dintre liceu şi facultate vreau să lucrez într-o companie de investiţii cu capital de risc ca să am experienţă.

    Cum ţi-ar plăcea să schimbi lumea?

    Mie mi-ar plăcea să schimb lumea prin a crea cât mai mulţi roboţi pentru un stil de viaţă mai uşor.

    Cu ce asociez cuvantul „sustenabilitate“?

    Cu idei care se susţin în timp, pentru dezvoltare.

    Ce sfat le-ai da altor copii de vârsta ta?

    Să îţi urmăreşti visele şi să faci ceea ce îţi place!

    Ce înseamnă pentru tine faptul că ai fost ale printre cei patru OMBC?

    E minunat! Sunt fericit că pot atinge mingea oficială a meciurilor UEFA şi că pot cunoaşte fotbalişti care au realizat lucruri importante pentru ţara lor, şi asta mă impulsionează ca şi eu să realizez lucruri frumoase pentru ţara mea.