Marfield Farm, Walby Farm Park, National Forest Adventure Farm ori Folly Farm transmit în direct ultimele noutăţi despre oile sau caprele lor. Se pot vedea atât animale adulte, cât şi miei şi iezi zburdând, scrie The Guardian. Peste ocean, ferme de păsări cum ar fi Flying Skunk Farm transmit imagini cu găini, cocoşi şi pui, iar cei interesaţi pot să şi discute pe chat, de unde pot afla cum le cheamă pe „vedetele” care apar în imagini. Altă fermă, Coop Farm, le permite celor care urmăresc orătăniile online să le şi hrănească ocazional.
Category: Revista BM
-
Cum se reprofilează costumierii de la Hollywood după ce au rămas fără obiectul muncii
Aceştia s-au aliat cu scenografi, cusători şi persoane specializate în tăiatul materialelor textile care lucrau pentru industria cinematografică sau în teatre pentru a confecţiona măşti pentru personalul medical şi pentru public, scrie LA Times. La Los Angeles aceştia au reuşit deja să confecţioneze câteva mii de măşti şi colaborează cu filiala din oraş a Universităţii din California pentru a îmbunătăţi gradul de protecţie al măştilor. Un astfel de grup este condus de costumierul Nickolaus Brown, căruia i-a venit ideea de reprofilare după ce a aflat de lipsa de materiale de protecţie de la sora sa, asistentă medicală.
Un alt grup, care şi-a ales numele de Masked Crusaders, are ca membri cusători, curieri care aleargă să facă rost de materiale şi voluntari care adună donaţii în bani şi materiale necesare şi este condus de scenografa Lauren Oppelt. Măştile confecţionate de aceste grupuri nu sunt folosite ca atare în prima linie, neoferind gradul de protecţie necesară. Ele sunt însă acceptate de o parte din personalul medical ca rezervă în caz de nevoie sau pentru a acoperi măştile medicale cu grad maxim de protecţie care se poate să fie nevoie să fie refolosite din cauza crizei de astfel de articole. -
După 15 ani de corporaţie, un cuplu din Bucureşti a renunţat la multinaţională şi a plecat să străbată drumurile de ţară din Italia. Nu doar că au găsit ce căutau, dar s-au întors şi cu o idee de business unică
După ce au străbătut timp de câteva săptămâni drumurile de ţară din Italia pentru a găsi ulei de măsline extravirgin de calitate, necesar pentru un tratament, antreprenorii Crina şi Geo Dobre s-au întors acasă nu doar cu produsul îndelung căutat, ci şi cu o idee de afacere. Aşa a apărut Măslinescu, despre care cei doi spun că este „prima cramă de uleiuri de măsline din România”.
Soţii Crina şi Geo Dobre sunt din Bucureşti şi, înainte de a intra în lumea antreprenoriatului, au lucrat timp de peste 15 ani în diverse companii multinaţionale în marketing, publicitate şi vânzări. Ideea de a pune bazele businessului de import cu ulei de măsline le-a venit dintr-o nevoie personală, în timp ce căutau ulei de măsline extravirgin, pentru o problemă de sănătate despre care citiseră că s-ar ameliora „prin consumul unui ulei de măsline tradiţional”.
-
Ce putem vedea pe Netflix: Studenţii Profesorului s-au întors în bancă
Cu toate că Álex Pina nu lansase iniţial decât un sezon din „La casa de papel”, pe care Netflix a decis să îl difuzeze în două părţi, succesul formidabil pe care l-a avut a atras după sine încă două sezoane, dintre care ultimul a fost lansat luna aceasta, pe 3 aprilie.
„La casa de papel” nu m-a „prins” nici din prima, nici din a doua încercare de a-l viziona. A treia oară însă, când m-am ambiţionat să urmăresc până la capăt episodul pilot, am sfârşit prin a nu mă mai ridica preţ de multe ore (şi episoade) din faţa ecranului.
Primele două sezoane ale producţiei „La casa de papel” prezintă, prin ochii unuia dintre personajele principale, Tokio (Úrsula Corberó), etapele unui jaf dat de un grup de opt infractori, foarte diferiţi ca abilităţi şi personalitate, costumaţi în salopete roşii, cu feţele acoperite de măşti înfăţişându-l pe Dalí şi care folosesc drept porecle nume de capitale, cu toţii recrutaţi de un personaj deosebit de inteligent şi misterios căruia îi spun Profesorul (Álvaro Morte). Aceştia intră în Monetăria Regală a Spaniei cu un plan pus la punct până în cele mai mici detalii: să imprime fabuloasa sumă de 2,4 miliarde de euro şi să evadeze. Deşi o armată de jurnalişti şi cortul comisiei de poliţie desemnate să se ocupe de caz se află la o aruncătură de băţ de clădire, ei îşi continuă nestingheriţi treaba, transformându-se, după o serie de evenimente, dintr-o gaşcă de bandiţi, în nişte eroi adulaţi şi susţinuţi de publicul revoltat împotriva autorităţilor, un fel de haiduci ai timpurilor actuale care declanşează o adevărată isterie naţională.
În sezonul 3, celebrul grup se întoarce pe micul ecran, însă cu o nouă poveste – tot un jaf – dat această dată în Banca Spaniei – şi cu alte scopuri: eliberarea lui Rio, cel mai tânăr membru al grupului, capturat de poliţie după evadarea din Monetăria Regală, dar şi topirea într-un timp record a unei cantităţi uriaşe de aur pentru a putea fi scoasă mai uşor din clădire. Sfârşitul sezonului 3 se încheie cu capturarea Lisabonei, un membru special al bandei, aceasta fiind nu doar fosta inspectoare de poliţie Raquel Murillo (interpretată de Itziar Ituño), care se ocupase iniţial de negocierile cu Profesorul şi care se alătură în final grupului, după ce se îndrăgosteşte de misteriosul cap al bandei, ci şi iubita sa, dezvăluind publicului latura sentimentală, bine ascunsă a acestui personaj.
Ca şi în primele sezoane, în paralel cu firul narativ principal se conturează, prin tehnica flashback-ului, alte două planuri – unul mai apropiat de prezent, în care Profesorul le explică protejaţilor săi detaliile jafului şi rolul pe care îl are fiecare, învăţându-i, de asemenea, nenumărate tehnici de supravieţuire care implică inclusiv lecţii complexe de anatomie şi chirurgie, cu ajutorul cărora îşi pot salva camarazii, la nevoie, dar şi unul petrecut cu cinci ani în urmă, când, alături de fratele său, un personaj carismatic cunoscut din primul sezon sub pseudonimul Berlin, el punea la cale tot ce se materializează astăzi, putând fi, asfel, de cele mai multe ori, cu mai mulţi paşi în faţa poliţiei.
Raquel însă nu este singura care se află în pericol. Nairobi, una dintre cele mai îndrăgite membre ale găştii, se află la un pas de moarte, forţându-şi colegii să ia în mână bisturiul şi să se transforme în medici pentru a o salva. În sezonul 4 vedem, din nou, că atât inamicii, cât şi aliaţii grupului nu sunt doar afară, în cortul poliţiei sau în interior, în rândul ostaticilor, ci chiar în gaşca lor. Conflictele născute între membrii bandei, care se pierd cu firea în cele mai nepotrivite momente, i-au adus, nu de puţine ori, la un pas de a eşua în îndeplinirea planului, obligându-l pe Profesor să găsească rapid rezolvări la probleme nepremeditate, însă, nu o dată, s-au sfârşit tragic, chiar cu pierderea unui membru al bandei.
În sezonul 4 m-am reîndrăgostit de eroii cu mască, cu temperamente şi istorii atât de diferite, am „urât” personajele antagoniste ca Arturo Román sau Gandia şi m-a intrigat spiritul manipulator al Aliciei Sierra, noua inspectoare de poliţie care conduce acum negocierile în locul lui Raquel, având un rol decisiv în soarta grupului.
Dacă ultimele secvenţe ale sezonului 3 îi permit privitorului să anticipeze acţiunea din următorul, sfârşitul ultimului episod din cel de-al patrulea sezon aduce cu sine, în acordurile pătrunzătoare ale melodiei „Bella, ciao”, un mare semn de întrebare şi o mulţime de finaluri posibile. Sau, mai degrabă, începuturi. Vom avea însă de aşteptat cel puţin încă un an pentru a-l descoperi pe cel real.
Pe actriţele Alba Flores, interpreta personajului Nairobi, şi pe Naiwa Nimri, care o joacă pe inspectoarea Alicia Sierra, am avut ocazia să le urmăresc şi în alt serial spaniol, „Vis a vis”, regizat tot de Alex Pina, unde au fost la fel de dinamice şi au reuşit să interpreteze caractere şi să stârnească sentimente la fel de puternice ca şi în „La casa de papel”. Dacă e să compar „La casa de papel” cu un alt serial spaniol foarte în vogă la momentul actual, „Elite”, pot să remarc că, deşi ambele au un ritm aproape la fel de alert şi ţin în suspans privitorul, implicând investigaţii ale poliţiei şi având totodată integrate în acţiune diverse poveşti de dragoste construite între personaje, acţiunea celui din urmă tinde însă mai mult spre genul telenovelă, lucru explicabil de altfel dat fiind faptul că protagoniştii sunt un grup de adolescenţi, în timp ce primul se concentrează pe detalii impecabile pentru a construi o poveste cât mai plauzibilă.
Ca să închei cu o curiozitate, ştiaţi că Darko Perić, actorul sârb care îl interpretează pe Helsinki în serial, vorbeşte limba română? Şi încă foarte bine.
Álex pina (pamplona) este un producator, regizor şi scenarist spaniol, cunoscut mai ales pentru producţia „la casa de papel”, care se bucură de succes la nivel global. Din portofoliul său fac parte şi „vis a vis” („locked up”), „el embarcadero” („the pier”), „los hombres de paco” („paco’s men) şi „el barco” („the ship”). El şi-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru cotidianele „diario vasco” şi „diario de mallorca”, dar şi pentru o agenţie europeană de presă. Între 1993 şi 1996 a lucrat ca scenarist şi editor pentru videomedia, înainte de a se alătura echipei globomedia în 1996. La sfârşitul anului 2016, după lansarea „vis a vis” în cadrul postului de televiziune spaniolantena 3, pina şi-a fondat propria companie de producţie, vancouver media. Prima serie produsă sub noul brand a fost „la casa de papel”, lansată pe 2 mai 2017, fiind urmărită de 4 milioane de persoane.
La casa de papel
Regie: Álex Pina
Distribuţie: Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Alba Flores, Naiwa Nimri
Nr. sezoane: 4
Nr. episoade: 31 -
Cum a reuşit o absolventă de Medicină să creeze o afacere care i-a adus o avere de 1,4 miliarde de dolari
Katie Rodan a avut rezultate strălucite în anii de studiu petrecuţi în cadrul şcolii de medicină pe care a urmat-o la universitatea Stanford, dar nu s-a mulţumit doar cu o carieră în domeniul medical. A ales să o îmbine cu lumea antreprenoriatului, punând bazele unui business care i-a adus recunoaştere internaţională şi o avere de aproape 1,4 miliarde de dolari.
Katie Rodan s-a născut în 1954 în SUA, într-o familie de evrei, şi a crescut în Los Angeles. Bernardine, mama sa, era profesor de microbiologie, iar tatăl său, Harry Pregerson, judecător federal. Ea a primit, din partea Universităţii Virginia, o diplomă în istorie, urmată de titlul de doctor în medicină din partea din California de Sud. Pentru rezidenţiatul în dermatologie a mers la Şcoala de Medicină de la Stanford, unde a fost numită rezident-şef. În perioada rezidenţiatului, ea a întâlnit-o pe Kathy A. Fields, alături de care a dezvoltat, în 1995, Proactiv Solution, un tratament de îngrijire a pielii pentru combaterea acneei. Şapte ani mai târziu, în 2002, cele două au pus bazele companiei Rodan + Fields, cumpărată, în 2003, de Estée Lauder. În 2006, compania şi-a schimbat modelul de business, de la vânzări directe la vânzări de tip multi-level marketing. În 2007, Rodan şi Fields s-au hotărât să cumpere înapoi businessul din portofoliul Estée Lauder. Compania foloseşte consultanţi independenţi, majoritatea femei, pentru a-şi vinde produsele. Deoarece doar 2% dintre aceştia câştigă peste venitul minim, modelul de business a fost de multe ori criticat de avocaţii consumatorilor ca fiind mult prea apropiat de modelelele de business tip schemă piramidală.
Cele două antreprenoare au scos şi o serie de cărţi pe teme asociate businessului pe care îl conduc. În 2015, Rodan a fost clasată de publicaţia internaţională Forbes în topul celor mai de succes 50 de antreprenoare din SUA care şi-au construit singure averea.
În 2016, fondatoarele businessului şi-au vândut drepturile pentru tratamentul Proactiv Solution unui joint venture format de Guthy Renker şi Nestlé, care comercializează produsul. Veniturile companiei au crescut cu 50% în 2017, până la 1,5 miliarde de dolari. Businessul are în prezent o echipă de circa 300.000 de consultanţi. În mai 2018, firma de capital privat TPG a investit 1 miliard de dolari pentru a cumpăra o participaţie de 25% din Rodan + Fields.
În prezent, Rodan este profesor asistent de dermatologie la Universitatea Stanford şi are o avere de 1,4 miliarde de dolari. Antreprenoarea este căsătorită şi are doi copii cu Amnon Rodan. Cuplul locuieşte în San Francisco, California. -
Antreprenoarea care a descoperit cum te poţi transforma peste noapte în „grădinar de apartament”
„Povestea Aerium a început prin 2014, după ce am văzut prima dată un terariu şi am fost fascinată de ideea de plante în sticlă”, spune Ramona Bejan, antreprenoarea din spatele acestui business.
Coincidenţă sau nu, sediul Aerium este în Bucureşti pe Aleea Platanului, iar potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor firma nu a încheiat în niciun an pe minus, deşi variaţii în evoluţia indicatorilor de business au existat. În 2018, Aerium a ajuns la o cifră de afaceri de circa 77.000 lei, dar cu o marjă generoasă de peste 40%.
„Am absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti, apoi am fost reprezentant medical o scurtă perioadă. Probabil aveam nevoie de o activitate creativă, nu mi-am dat seama iniţial, dar a fost o chemare spre natură şi spre frumos. Business-ul s-a dezvoltat organic, făcusem şi un curs de antreprenoriat în industrii creative şi asta probabil a fost baza de cunoştinţe pe care am avut-o.”
Ramona Bejan şi-a dorit foarte mult ca businessul dezvoltat să fie pe cât posibil made in Romania. A început să caute furnizori pentru sticlă şi după mai multe refuzuri a găsit fabrica potrivită, cu care lucrează şi azi. Problema era că la acel moment, plantele aeriene, Tillandsia, nu existau în Româia, aşa că antreprenoarea a convins un distribuitor local să-i aducă o serie de plante aeriene din Olanda.
Terenul era absolut nou, dar cumva ideea unor plante suspendate, fără rădăcini, aduse parcă dintr-o altă lume a prins şi în România. „Aerium a pornit ca un proiect din zona de design minimalist, unde accentul e pus pe produse simple, dar cu materiale şi finisaje de calitate şi totodată cu un vibe modern. Aşa că plantele aeriene au fost alegerea perfectă pentru produsele Aerium, fiind din start nişte plante mai aparte, fără nevoie de pământ, pe care le putem considera nişte curiozităţi ale naturii. În primii ani toţi clienţii întrebau dacă sunt vii, erau o noutate totală pentru România.”
Plantele din familia Tillandsia, care are circa 650 de specii, au forme sculpturale, absorbţia nutrienţilor fiind făcută exclusiv prin frunze. Dacă pui o astfel de plantă în pământ, aceasta moare.
„Rădăcinile le folosesc în natură doar pentru fixarea de substrat. Sunt multe specii de plante, noi putem să aducem din seră peste 100 de specii de plante aeriene, toate diferite între ele. De-a lungul timpului, am experimentat cu probabil două treimi din varietatea disponibilă a furnizorului, dar pentru clienţi toate erau noi şi aveau preferinţă mai ales spre unele specii de plante, le evitau pe cele care erau mai scumpe, considerate specii mai rare, aşa că am păstrat o gamă considerată accesibilă pentru clienţi care nu au preferinţă spre colecţionare, ci preferă să aibă în casă câteva plante aeriene, indiferent de specie.”
Neavând rădăcini fixe, o plantă aeriană capătă utilizări nebănuite, inclusiv de „animal” de companie pentru un copil. „Avantajul e că pot fi mai aproape de tine tocmai pentru că nu au nevoie de pământ ca să trăiască. Se ştie că plantele au efect asupra stării noastre de bine. Când eşti la birou şi ai nevoie de un pic de relaxare, planta aeriană nu are nevoie de la fel de mult spaţiu ca o plantă în ghiveci. Experienţa e cumva mai apropiată, pentru că le uzi prin scufundare sau le pulverizezi. Am observat că cei mici, copiii, sunt fascinaţi de ele, iar părinţii preferă de multe ori să le ofere o plantă aeriană de care să aibă grijă în locul unui animal de companie.”
Mai mult, o plantă aeriană îţi exersează şi creativitatea, tot datorită caracterului ei mobil.
„Poţi să o muţi oriunde, poţi să-i construieşti un suport sau un ambient, poţi inclusiv să o pui pe altă plantă. Practic, ai libertatea de a face orice cu ea, mai puţin de a o planta în pământ. În plus, sunt foarte rezistente, e destul de greu să omori o plantă aeriană, dar trebuie să ştii câteva secrete, şi anume să nu o uiţi în apă pentru că poate putrezi şi să îi observi frunzele pentru că în timp îţi poţi da seama dacă e deshidratată şi are nevoie de mai multă apă. Poţi să pleci în vacanţă două săptămâni (nu e cazul acum – n.red.) şi trebuie doar să o laşi în apă câteva ore înainte să pleci, în locul celor 15-20 de minute obişnuite.”
Mai departe, atât timp cât plantele aeriene au lumină indirectă, orice casă este potrivită. În general, este de preferat ca lumina directă să fie în primele ore ale dimineţii sau spre seara, pentru că soarele de prânz sau de după-amiază le poate arde frunzele, mai ales vara.
„Temperatura trebuie să fie peste 4 grade Celsius, deci le putem folosi şi la exterior, pe perioada primăvară-toamnă. În funcţie de specie, pot prefera o umiditate mai scăzută sau mai crescută, dar cel mai bine ne dăm seama după forma frunzelor. Atunci când frunzele încep să se «răsucească» sau să-şi piardă din forma lor iniţială, înseamnă că au nevoie de mai multă apă. Ca regulă, se pot scufunda o dată, de două ori pe săptămână, timp de 15-20 de minute, cu frunzele în apă, se pot pulveriza sau se pot scufunda şi pulveriza alternativ. Sunt foarte rezistente şi uşor de îngrijit, dar cu acest mic detaliu, că trebuie întotdeauna să fim atenţi la forma frunzelor.”
Ramona Bejan spune că dincolo de plante, încercarea ei este de a dezvolta businessul şi spre alte direcţii, organic bineînţeles, aşa cum a făcut-o şi până acum. „Momentan am adăugat în gama de produse şi nişte ilustraţii cu plante aeriene, tot pentru zona home deco, şi am început o serie de produse unicat. O să încercăm accesarea altor medii de vânzare, vizate sunt florăriile din România şi piaţa externă, prin site-uri de campanii online şi mici magazine de design.”
Interesant este că pasiunea pentru plante a început să lege şi comunităţi, un exemplu fiind Schimb de Plante, un grup în care oamenii îşi împărtăşesc experienţele şi cunoştinţele legate de plantele de apartament.
„Oamenii îşi petrec 97% din timp în spaţii închise. Acest lucru ne face, involuntar, să ne deconectăm de ceea ce ne afectează negativ sănătatea fizică şi psihică. Plantele de interior pot suplini parţial nevoia oamenilor de a petrece timp cu natura”, spune Mihaela Budescu, fondatoarea comunităţii online Schimb de Plante, care în prezent are circa 1.500 de membri. A început să îi strângă în noiembrie 2018, atunci când a avut loc primul eveniment. „Scopul cu care am pornit a fost să aduc natura mai aproape de oameni, făcând schimburi de plante şi experienţe legate de ele”, explică Mihaela, care dincolo de lansarea comunităţii Schimb de Plante se mai ocupă de strategie în publicitate şi copywriting.
În ceea ce priveşte pasiunea ei pentru plante, aceasta a început încă din copilărie. „Când eram mică, de la bunica mea de la ţară cu care mergeam pe câmp, de la vecina din faţa blocului cu care grădinăream, de la mama, cu care îngrijeam plantele de acasă.”
Acum, comunitatea creată de ea acţionează ca un agregator de informaţii, dar şi ca o sursă de inspiraţie pentru cei care abia acum iau primele lecţii despre organizarea unor grădini interioare, partea bună fiind că acest schimb de informaţii se poate realiza online, prin intermediul Facebookului. Astfel, cu plante care cresc aproape singure şi care pot avea întrebuinţări multiple, dar şi alături de o comunitate care înfloreşte pe zi de trece, adăugarea în CV a unei noi meserii, cea de „grădinar de apartament”, ar putea fi chiar doza de relaxare necesară în aceste momente. -
Criza actuală: marele moment al start-up-urilor tech
Acesta este crezul după care se ghidează echipa ROCA X – un vehicul investiţional dedicat start-up-urilor de tehnologie.
„Considerăm că în această situaţie de criză companiile tech se pot adapta foarte rapid şi pot fi flexibile, aşadar este un moment în care să nu ne retragem şi să stăm deoparte, ci dimpotrivă, să susţinem mai departe creşterea acestui ecosistem care aduce valoare adăugată. Ne propunem să fim tot mai activi în această perioadă deoarece domeniul start-up-urilor este cel care ar trebui să dea acum foarte multă speranţă prin faptul că sunt de obicei foarte agile – au echipe suple care se pot adapta uşor şi face faţă acestui nou mod de lucru remote, şi care în sine vin cu modele disruptive”, a spus Alexandru Bogdan, manager investiţii în cadrul ROCA X, la emisiunea ZF IT Generation.
Lansat în iunie anul trecut de un grup local de antreprenori, ROCA X a finanţat până în prezent 11 start-up-uri de tehnologie, iar echipa îşi continuă strategia şi planul de a adăuga în portofoliu încă
14 businessuri noi până la finalul acestui an.
„Obiectivul nostru este foarte ambiţios. Acum avem în portofoliu 11 companii pe care le susţinem în varii formule, iar obiectivul până la sfârşitul anului ar fi să ne apropiem de 25 de start-up-uri în portofoliu. Deci vom menţine acest ritm destul de alert. În acest moment suntem în curs de a perfecta cinci tranzacţii care se află în diferite stadii ale deal-ului, semnării actelor ş.a.m.d. Continuăm să investim şi niciunul dintre lead-urile consistente pe care le avuseserăm înainte nu a fost stopat în contextul crizei”, a punctat el.
Tranzacţiile la care lucrează acum ROCA X sunt investiţii în start-up-uri ce activează în domeniile eHealth, digital learning, cybersecurity, deep tech şi marketplace.
„Considerăm că este foarte important ca aceste start-up-uri să fie pregătite şi pentru schimbările comportamentale din viitor. Nu vedem nevoia unui focus pe lucrurile contextuale care pot să aibă tracţiune în aceste zile de lockdown, de work from home, ci mai degrabă pe cele care vor rămâne în comportamentul consumatorilor şi vor putea să se adapteze mai departe”, a subliniat Alexandru Bogdan.
Astfel, echipa ROCA X se ghidează în continuare după aceleaşi criterii de selecţie pentru start-up-urile tech pe care le finanţează, însă este atentă la capacitatea lor de a se adapta noului context, precum şi la ceea ce va urma apoi.
„Există un set de criterii universal valabile pe care trebuie să le aplicăm cu toţii – de la evaluarea echipei de fondatori la capacitatea tehnică şi planurile de «go to market». Sunt anumite ajustări şi este evident că în momentul în care întâlnim un nou model de business, o nouă iniţiativă de start-up, trebuie să punem lucrurile în contextul curent, în ce măsură pot fi afectate, în ce măsură activează în aceste domenii afectate de criza curentă, dar, evident, încercăm să îi susţinem cât mai mult cu sfaturi despre cum să se ajusteze şi adapteze acestei noi situaţii”, a explicat el.
În contextul actual al crizei declanşate de pandemia de COVID-19, echipa ROCA X a analizat toate businessurile din portofoliul său şi a conceput un plan de măsuri dedicat pentru fiecare din cele trei categorii – companii care sunt favorizate de această criză, companii care se află la început de drum şi companii afectate direct de criză. Astfel, în cazul companiilor care înregistrează creşteri acum, echipa ROCA X le-a sfătuit să monetizeze momentul, să profite de oportunitate, dar fără să fie oportunişti, a punctat Alexandru Bogdan.
„În cazul celei de-a doua categorii – companii aflate la început de drum, acestea au acum o gură de aer pentru a se adapta şi pentru a lucra la îmbunătăţirea produselor lor. Iar în cazul companiilor afectate, fiindcă activează în mod direct în domeniile lovite acum, a trebuit să fim alături de ele pentru a optimiza cashflow-ul şi pentru a face planuri de backup. Majoritatea companiilor în care noi am investit sunt însă într-o poziţie favorabilă acum.”
Printre start-up-urile din portofoliul actual al ROCA X care se află în prezent într-o poziţie favorabilă se numără MedicAI, Beez, Frisbo şi Milluu.
„MedicAI a creat o platformă de procesare de imagistică complexă care înregistrează o adopţie accelerată în rândul clinicilor mici şi mijlocii ce au nevoie să rămână în contact cu pacienţii cronici al căror tratament trebuie să continue. De asemenea, Beez şi Frisbo, care acţionează în zona de e-commerce, înregistrează pe de o parte creşteri, iar pe de altă parte se adaptează, au idei de spin-off-uri în materie de extindere a portofoliului pe care le pregătesc pentru perioada următoare. Iar cei de la Millu (aplicaţie mobilă pentru închiriere de apartamente – n.red.) s-a implicat social pentru cei care luptă acum în prima linie împotriva răspândirii virusului prin campania «Locuinţe pentru medici»”, a explicat el.
În portofoliul ROCA X există însă şi un start-up din Portugalia – BetMarkets, care tocmai în perioada izbucnirii crizei vroia să lanseze platforma online dedicată pariurilor sportive, însă acum competiţiile sportive nu mai au loc, aşa că fondatorii au fost nevoiţi să amâne lansarea. De asemenea, un alt proiect din portofoliul ROCA X care are parte de un moment de respiro acum este yeParking din Cluj-Napoca – o aplicaţie mobilă care le oferă utilizatorilor de smartphone-uri posibilitatea de a găsi cu uşurinţă un loc de parcare în oraş.
„În condiţiile în care acum lumea nu se mai deplasează atât de mult cu maşina, echipa yeParking are un moment de respiro pentru a finaliza anumite implementări în zona B2B ce vor fi anunţate cât de curând”, a menţionat Alexandru Bogdan. Totodată, a adăugat el, start-up-ul Feexers din portofoliu, care a dezvoltat o aplicaţie mobilă ce pune în legătură clienţii cu diverşi furnizori verificaţi de servicii de îngrijire personală şi de întreţinere a locuinţei (electricieni, instalatori, zugravi, cosmeticieni etc.), se confruntă cu o reticenţă a utilizatorilor în această perioadă.
„Chiar dacă echipa Feexers a luat măsuri şi a făcut traininguri cu feexerii în ceea ce priveşte conduita şi igiena, există acum această reticenţă de a invita oameni străini în casă.”
În cazul în care start-up-urile din portofoliu vor întâmpina probleme, fondatorii ROCA X vor lua măsurile necesare pentru a-i ghida şi ajuta să îşi redreseze businessul.
„Pentru fiecare caz în parte vom analiza în ce măsură se confruntă cu astfel de situaţii care doar amână momentul în care ele vor confirma dezvoltarea, în ce măsură este nevoie să se adapteze şi să ajusteze modelele de business pe care le au într-o direcţie în care credem că vor avea succes, şi vom susţine mai departe start-up-urile respective sau cele care sunt în faza de decolare, astfel încât să primească şi mai mult suport pentru a se lansa rapid”, a spus managerul de investiţii al ROCA X.
În plus, echipa ROCA X are în plan să facă runde de follow-up pentru o parte din start-up-urile în care a investit deja.
„Noi ne-am propus să facem runde de followup, să fim mai mult timp alături de start-up-urile în care avem încredere. În domeniul investiţiilor în start-up-uri tech, procentele/şansele nu sunt neapărat de partea companiilor de venture capital. Este cunoscut faptul că 65% dintre investiţii au un randament subunitar şi toată lumea mizează pe acele 2-3 câştigătoare care să crească rapid şi să ajungă la multipli de 10x, 20x, 30x şi poate chiar 100x, la care sperăm cu toţii, că de aceea vorbim de unicorni.”
Tranzacţiile la care lucrează acum ROCA X sunt investiţii în start-up-uri ce activează în domeniile eHealth, digital learning, cybersecurity, deep tech şi market-place.
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.
-
Ce l-a făcut pe un tânăr de 35 de ani să lanseze o afacere cu pălării care ajung să coste peste 1000 de euro şi cine sunt clienţii lui
Sapovalov este originar din Rîmnicu Sărat, judeţul Buzău, şi vine dintr-o familie cu tradiţie în artizanat şi cu înclinaţii artistice. Bunicul său a fost cizmar, iar tatăl lucrează în domeniul auto – în trecut a cochetat cu designul auto, iar acum recondiţionează maşini clasice.
„Având aceste repere în familie şi fiind de mic atras de latura artistică şi de cea a meşteşugului, mi-a fost mult mai uşor să asimilez anumite cunoştinţe şi deprinderi pentru a-mi asuma meseria de pălărier”, spune el.
Buzoianul în vârstă de 35 de ani spune că proiectul a fost hrănit de vechea sa pasiune pentru filmele western, cultura nativ americană şi perioada anilor 1930-1940. La acestea s-a adăugat curiozitatea de a afla şi a învăţa procesul care stă în spatele pălăriilor. Aşa a apărut proiectul The Hat Butcher.
„Neavând acces la o şcoală şi o bază didactică pentru a învăţa această meserie (cel puţin la noi în ţară), am decis să învăţ singur şi aşa a început un lung proces de căutare, descoperire şi autoeducare. A constat în studierea de cărţi vechi de la 1800 dedicate acestei meserii, în multe ore petrecute în online căutând orice informaţie legată de subiect şi foarte multe ore de practică şi experimentare. Învăţarea este continuă, deoarece încerc să mă dezvolt şi să evoluez pentru a putea oferi un produs handmade superior, care să se ridice sau chiar să depăşească nivelul vechilor pălării – impecabile prin aspect, calitate şi personalitate”, povesteşte Octavian Sapovalov.
De ce The Hat Butcher? „Numele (butcher – măcelar, călău / hat – pălărie – n.red.) îşi trage rădăcinile tot din perioada Vestului Sălbatic, când nelegiuiţii foloseau denumiri şi porecle pentru a impune o anumită imagine şi respect. În alegerea numelui a contribuit şi dorinţa mea de a ieşi din tiparele obişnuite ale meseriei de pălărier.”
Comenzile primite în primă fază l-au ajutat pe Sapovalov să reinvestească în atelier şi în toate uneltele necesare, despre care spune că „niciodată nu sunt de ajuns”. Nu are o echipă, ci face totul de unul singur, chiar şi fotografiile de prezentare a pălăriilor.
„Nu am niciun asistent, iar activitatea mi-o desfăşor într-un atelier amenajat într-un apartment în Bucureşti. Totul este făcut de mine, cu excepţia unor accesorii – am o colaborare cu un talentat făuritor american – dar am câţiva prieteni apropiaţi care m-au ajutat şi mă ajută în continuare cu diferite aspecte. Cu ocazia asta ţin să le mulţumesc din suflet pentru că îmi sunt aproape şi pentru încrederea acordată mie şi proiectului.”
Activitatea The Hat Butcher se desfăşoară pe două planuri. Primul ţine de crearea de produse handmade de calitate, autentice şi personalizate, iar cel de-al doilea plan are ca scop menţinerea în viaţă, promovarea şi transmiterea acestui meşteşug mai departe prin aducerea lui în prezent, în cotidian.
„Îmi doresc ca toţi cei care sunt atraşi de zona de artizanat şi care vor să înveţe, să beneficieze de o bază, de un ghidaj sub forma unei platforme de learning pe care o pot accesa. Acest plan este într-o formă de concept şi cercetare în momentul de faţă, caut o formă optimă de implementare în piaţa internă şi externă. Revenind la primul plan de activitate, The Hat Butcher îşi doreşte să readucă în atenţia oamenilor pălăria şi rolul ei în definirea stilului personal. Totodată poate fi o unealtă care forţează o descoperire a sinelui printr-un aspect vizual personalizat. The Hat Butcher nu vrea să promită nimic, vrea doar să arate şi o altă faţă a pălăriei, să o facă mai accesibilă perioadei actuale şi îşi doreşte crearea unei comunităţi care să fie parte la o serie de evenimente dedicate meşteşugului handmade”, explică artizanul.
Octavian Sapovalov spune că vrea să mai cumpere unelte noi pentru a putea îmbunătăţi procesele de execuţie şi a evolua din punctul de vedere al time managementului şi al calităţii. Urmează şi lansarea site-ului de prezentare şi are în plan o relocare a atelierului într-un spaţiu mai mare, care să includă un showroom şi posibilitatea de organizare a unor evenimente pe zona de craft, handmade, după propria viziune. „Pe termen lung îmi doresc să creez o bază puternică în ceea ce priveşte promovarea comercială şi profesională a conceptului The Hat Butcher pe pieţele interne şi externe, menţinerea calităţii produsului şi a serviciului oferit clientului şi un mediu mai efervescent, mai înţelegător şi care să sprijine mai mult meşteşugul.”
Preţul pălăriilor, care începe de la 250 de euro şi poate ajunge până la 1.000 de euro, variază în funcţie de materialul folosit, de stilul pălăriei, cât şi de accesorizare. Fondatorul brandului spune că are clienţi din tagma artiştilor, creatorilor, a oamenilor din breaslă, şi se bucură că din ce în ce mai multă lume se deschide către zona de custom made şi că e dispusă să înveţe şi să aprecieze efortul depus pentru un produs handmade creat de la zero. „Am avut comenzi din câteva ţări îndepărtate şi de la oameni din domeniu, iar asta m-a bucurat nespus de mult, pentru că feedback-ul lor şi nu numai al lor îmi dă putere şi energie pentru a-mi continua misiunea.”
Mărturiseşte însă că în momentul de faţă criza cauzată de pandemia de COVID-19 îi afectează activitatea şi îi pune în pericol proiectul. „Ştiu că e o perioadă critică, dar am încredere în mine şi în proiect şi îmi cultiv perseverenţa şi optimismul (nu pe cel prostesc). În momentul de faţă am o activitate constantă, cu comenzi regulate de la clienţi noi şi de la cei «de-ai casei», care deja simt nevoia să-şi creeze colecţii şi pălării pentru diverse stări şi ocazii. Cu excepţia acestei perioade care ne îngreunează traiul tuturor. Să sperăm că nu ieşim prea tăvăliţi din situaţia asta. Oricum, va trebui să ţinem capul sus orice s-ar întâmpla. Eventual şi pălăria pe cap. Cu speranţa că vom trece cu toţii cu bine de această perioadă, le transmit pe această cale un mesaj colegilor de breaslă şi nu numai: ţinem capul şi spiritul sus, strângem din dinţi, nu ucidem visul, ne adaptăm şi vom supravieţui, pe plan psihic, fizic şi economic. Şi, în cazul în care simţiţi că o puteţi face, susţineţi artizanii/artiştii meşteşugari locali.”Înapoi în Vestul Sălbatic
Procesul de creaţie a unei pălării este format din mai multe etape şi este integral manual. Spre deosebire de firmele care produc pălării în serie şi dispun de linii automatizate de producţie, Octavian foloseşte tehnici şi unelte care îşi au originea la începutul anilor 1800. Totul începe prin discuţia cu clientul şi prin stabilirea stilului, materialului, a mărimii şi a culorii pălăriei.
Materialul de bază al pălăriei este fetrul, un produs obţinut din păr de animal (oaie, iepure, castor sau nutrie). Fetrul se obţine prin aplicarea de apă fierbinte pe straturile de păr, care apoi sunt agitate şi comprimate rezultând astfel un material dens şi compact. Ulterior, este expus la abur, pentru a relaxa fibra, devenind astfel maleabil şi potrivit pentru prelucrare. Imediat după aceea este tras peste un calapod de lemn care creează forma de bază şi face delimitarea dintre partea de sus a pălăriei, denumită coroană, şi partea de jos, denumită bor.
După ce materialul a fost tras pe calapod, se lasă o zi-două la uscat pentru a căpăta forma dorită, după care suprafaţa materialului este prelucrată cu şmirghel fin pentru un finisaj plăcut şi uniform. Următorul pas este acela de a monta şi de a coase în interior o bandă de piele ce va susţine pălăria pe capul clientului. După adăugarea benzii de piele, urmează aplicarea benzii exterioare, care are rol decorativ. „În cazul produselor The Hat Butcher, banda şi funda sunt din bumbac 100% produs şi în perioada anilor 1940-1950. Culoarea şi lăţimea lor sunt determinate de dorinţa clientului, dar şi de nuanţa de bază a pălăriei – de obicei se aleg culori în contrast.”
Următorul pas şi ultimul este acela de a modela coroana şi borul pălăriei în stilul ales de client. Apoi urmează o ultimă probă şi eventuale adaptări, daca este cazul, după care produsul finit e înmânat clientului.
„Procesul manual face ca fiecare pălărie să fie unică şi creată pe profilul şi dorinţa clientului, cu elemente de design şi accesorii aplicate în stilul The Hat Butcher. Astfel, rezultă un produs custom made. The Hat Butcher se remarcă prin faptul că reuşeşte să îmbine vechiul cu modernul, aducând pălăria într-o formă mult mai accesibilă în lumea modernă. Cu fiecare pălărie încerc să evoluez şi să ofer un produs premium. Mereu încerc să vin cu un concept… nu neapărat nou, pentru că nimeni nu reinventează roata, dar cu o viziune proprie asupra produsului, care, sper eu, îl face în final mai atractiv şi mai misterios”, spune pălărierul.
-
Experimentul gastronomic transformat în business
Soţii Crina şi Geo Dobre sunt din Bucureşti şi, înainte de a intra în lumea antreprenoriatului, au lucrat timp de peste 15 ani în diverse companii multinaţionale în marketing, publicitate şi vânzări. Ideea de a pune bazele businessului de import cu ulei de măsline le-a venit dintr-o nevoie personală, în timp ce căutau ulei de măsline extravirgin, pentru o problemă de sănătate despre care citiseră că s-ar ameliora „prin consumul unui ulei de măsline tradiţional”.
Fiind gurmanzi, au realizat rapid că uleiul de măsline extravirgin produs corect are un gust cu totul diferit faţă de ceea ce găseau în supermarket. „Făcusem câteva degustări în vacanţe în toate dintre cele trei ţări mari producătoare de ulei, Spania, Grecia şi Italia, şi ştiam că gustul uleiului este foarte diferit în funcţie de loc şi de soiul măslinei.” Au aprofundat aşadar cât au putut informaţiile despre efectul curativ al uleiului de măsline, iar în final s-au urcat în maşină şi au petrecut trei săptămâni în Italia, căutând mici producători de ulei de măsline care să pună calitatea înaintea volumului. „Deşi am fost cu adevărat impresionaţi de doar doi dintre cei peste 15 producători pe care i-am vizitat, am ales să începem business-ul de import, nu doar să cumpărăm pentru consumul propriu, pentru că ni s-a părut că am găsit cu adevărat ceva ce merită împărtăşit şi cu alţii”, povesteşte Crina Dobre.
Businessul a fost înfiinţat în vara anului 2018, cu o investiţie iniţială de 10.000 de euro, exclusiv din surse proprii, sumă folosită la crearea site-ului, la promovarea în online şi la realizarea stocului iniţial de marfă. Cei doi nu s-au oprit însă la colaborările iniţiale, ci au continuat să caute mici producători şi în alte ţări, iar în acest moment „portofoliul businessului numără unele dintre cele mai premiate uleiuri de măsline din Europa, inclusiv pe cel mai premiat din lume în ultimii cinci ani, provenind din Italia, Spania şi Franţa.”
Pe lângă prezenţa din online, prin platforma companiei, antreprenorii participă aproape lunar la diverse târguri de mâncare şi produse sănătoase şi organizează, de asemenea, degustări în diverse locaţii pe care le anunţă în avans pe pagina de Facebook. În 2019, compania a avut o cifră de afaceri de 50.000 de euro, profitul fiind încă negativ, „ca urmare a investiţiilor consecvente în comunicare şi participări la evenimente”. În acest moment, spun soţii Dobre, este destul de greu să anticipeze cum va continua acest an, din cauza pandemiei de COVID-19. „Efectul direct al acesteia este lipsa târgurilor şi a evenimentelor de degustare, care sunt motorul principal al atragerii noilor clienţi.” În plus, tot anul acesta aveau în plan şi deschiderea unei prime locaţii permanente.
„Şi acest plan este în aşteptare până după încheierea problemelor legate de sănătatea mondială, şi, posibil, economia mondială.” O altă provocare vine dinspre importurile intracomunitare, mult întârziate de centrele logistice care lucrează la minimă capacitate, şi de transportatorii care petrec mult mai mult timp la graniţe decât de obicei. „De exemplu, ultimul import din Spania a durat patru săptămâni în loc de zece zile cât le lua înainte”, spune Crina Dobre. La nivel de vânzări antreprenorii spun că nu înregistrează scăderi, ba dimpotrivă, acestea sunt în creştere pentru că oamenii caută în această perioadă produse alimentare de bună calitate, mai ales că se consumă cu preponderenţă mâncare gătită în casă. În prezent, portofoliul de produse numără în jur de 100 de articole.
„Multe dintre produsele noastre sunt în serie limitată – avem uleiuri Grand Cru care se produc în cantităţi de doar 1.800 sau 2.000 de sticle pe an -, iar unele produse sunt de sezon, deci numărul acestora are variaţii destul de mari de la un moment la altul.” Preţurile variază, de la condimente cu peperoncino şi usturoi în ulei de măsline, de pildă, care costă 12 lei, până la oţetul balsamic de Modena, original, învechit peste 25 de ani, care costă 900 de lei. În funcţie de sezon şi de evenimentele la care participă, numărul clienţilor este cuprins, lunar, între 30 şi 150 de persoane.
„În general clienţii noştri au peste 30 de ani, venituri peste medie şi vor să cumpere cele mai bune produse de pe piaţă. Câteva zeci dintre ei sunt clienţi care se întorc cel puţin o dată pe lună pentru a face noi cumpărături.” Între timp, soţii Dobre au urmat şi o serie de cursuri pentru degustători de ulei de măsline. „Încercăm să educăm publicul din România, indicându-le diferenţele de gust între uleiuri realizate din soiuri diferite de măsline (sunt peste 600 în lume, din care în jur de 500 doar în Italia şi Spania) şi compatibilităţile cu diverse alimente şi preparate culinare”, spune Crina Dobre. Pe termen lung, fondatorii Măslinescu spun că, fiind „prima cramă de uleiuri de măsline din România, ne dorim, pe de o parte să ne extindem cu magazine fizice în mai multe oraşe, iar pe de altă parte să ne mărim reţeaua de parteneri B2B, reprezentată de restaurante şi firme de catering. În final, ceea ce ne dorim este să aducem adevăratul ulei de măsline în farfuriile românilor”.
-
Afacerea care a crescut în timpul pandemiei de COVID-19 în câteva săptămâni cât alţii în câţiva ani. Cine este omul care a creat o afacere de peste 40 mld. dolari
Blocaţi în casă din cauza măsurilor impuse pentru a opri răspândirea pandemiei, din ce în ce mai mulţi oameni au început să folosească aplicaţii de videoconferinţe în 2020.
Una dintre acestea, Zoom, a câştigat o popularitate ieşită din comun, care i-a adus o creştere de peste 120% pe bursa americană de la începutul anului. Cu toate acestea, finalul lunii martie şi începutul lunii aprilie au venit cu o serie de critici şi avertismente legatE de securitatea în platformă şi de gestionarea datelor personale, ce a şters jumătate din avântul dobândit. Chiar şi aşa, Zoom înregistrează încă o creştere de 67% de la începutul anului.
Pe 1 aprilie compania Zoom Video Communication anunţa că numărul de utilizatori care accesează platforma zilnic a crescut de la 10 milioane în decembrie 2019 la 200 de milioane în martie 2020. Nu era o glumă, ci compania potrivită la momentul potrivit.
În doar patru luni, numărul utilizatorilor a crescut de 20 de ori, întrucât în mai multe sectoare de activitate serviciile de videoconferinţă au devenit necesare pentru a continua activitatea prin muncă de la distanţă. În acelaşi timp, Zoom a avut succes şi în mediul educaţional, serviciul fiind folosit de elevi, studenţi şi profesori din toată lumea, inclusiv din România. Pentru a alimenta acest succes, Zoom a decis să ofere accesul gratuit pentru utilizatorii din şcoli şi universităţi pe durata pandemiei.
La finalul lunii martie, compania listată în 2019 înregistra pe bursa americană o creştere de peste 120% a preţului acţiunilor, ceea ce îi ducea valoarea la 42 miliarde dolari. Lăudat în presa internaţională în luna martie, Zoom a fost vânat de investitorii care căutau pariuri sigure, întrucât şi-au vândut poziţiile în urganul dezlănţuit pe bursele internaţionale de pandemia de COVID-19.
În mijlocul acestei poveşti frumoase de creştere, pentru Zoom au început să apară problemele. Mai mulţi experţi în securitate cibernetică au început să critice aplicaţia şi să expună diverse erori de securitate, care s-au corelat cu reclamaţiile clienţilor şi chiar ale unor persoane publice.
Elon Musk a interzis utilizarea Zoom pentru angajaţii companiei sale de rachete SpaceX, iar această lovitură a fost dublată când New York-ul a interzis utilizarea serviciului în şcoli, conform CNBC. Ce i-a determinat însă pe aceştia să treacă la interzicerea Zoom? Oamenii au reclamat atacuri sub o formă pe care au numit-o „zoombombing” (n.r.: parafrazare a termenului „photobombing” – acţiunea prin care strici fotografia cuiva aruncându-te brusc în cadru). În cazul Zoom, asta înseamnă că anumiţi utilizatori deturnează videoconferinţele altor participanţi cu imagini alese la întâmplare sau chiar cu conţinut pornografic.
Fenomenul a mers atât de departe încât a întrerupt cursurile online ale mai multor şcoli şi universităţi din lume, iar FBI-ul a lansat un avertisment referitor la zoombombing. Dimensiunea problemei l-a determinat pe Eric Yuan, CEO-ul şi fondatorul Zoom, să îşi ceară scuze public pentru hibele platformei care au permis aceste acţiuni şi să spună că lucrează la rezolvarea problemelor de securitate, sfătuindu-i pe utilizatori să folosească anumite funcţii ale platformei pentru a bloca astfel de interferenţe.
În privinţa acestor hibe, Zoom a anunţat deja că va introduce o verificare prin parolă pe lângă metoda de identificare prin meeting ID care iniţiază astăzi conversaţia. „Ne-am mişcat prea repede şi am făcut unele greşeli. Intenţia noastră era să ajutăm copiii să aibă acces cât mai repede în contextul actual. Ar fi trebuit să introducem o protecţie suplimentară sau să punem o setare cu verificare dublă. Deja am început să luăm măsuri pentru a rezolva aceste greşeli”, a spus Eric Yuan, CEO-ul Zoom, într-un interviu acordat CNN.
Cu toate acestea, compania Zoom a fost criticată pentru mai multe lucruri. În primul rând, presa internaţională a scris că Zoom transmite datele personale către gigantul Facebook – chiar şi pentru utilizatorii care nu au cont de Facebook – în timp ce compania a mai recunoscut că „din greşeală” ar fi redirecţionat o serie de apeluri prin servere din China, pe care
le-ar folosi ca variantă de rezervă în cazul congestionării reţelei. Potrivit CNBC, compania a anunţat o serie de schimbări pentru a soluţiona aceste probleme.Săptămâna trecută, acţiunile Zoom se tranzacţionau pe o creştere de 67% de la începutul anului, la o capitalizare de 32 miliarde dolari la momentul redactării acestui articol. Deşi evoluţia actuală este mai temperată faţă de avansul de 122% pe care îl avea în urmă cu două săptămâni, Zoom este încă unul dintre cele mai reuşite pariuri ale investitorilor pentru anul 2020. Însă nu toată lumea consideră acest lucru. Tot săptămâna trecută, Zoom a fost dată în judecată de unul dintre acţionari, pentru că nu ar fi fost transparentă în faţa investitorilor în legătură cu problemele de securitate ale aplicaţiei.
Un drum cu peripeţii până în Silicon Valley
Eric Yuan are 50 ani şi a emigrat din China în Silicon Valley în 1997, când avea doar 27 de ani. Pariul pe care şi l-a asumat mai târziu cu platforma Zoom a fost unul în care nici prietenii lui nu credeau în acel moment, potrivit CNBC. În 2011, când a fost fondată platforma, piaţa videoconferinţelor era deja acaparată de jucători precum Google, Skype, Cisco şi GoToMeeting. La acel moment, Yuan era încă unul dintre inginerii-şefi ai gigantului Cisco. Bazându-se pe ideea că platformele existente erau învechite şi plictisitoare, Yuan şi-a asumat pariul care îl transformă astăzi într-unul dintre cei care se îmbogăţesc în criză.
Născut în China, miliardarului Eric Yuan i-a fost respinsă aplicaţia pentru viză de opt ori înainte de a ajunge în Silicon Valley, conform publicaţiei Fortune. În 1997 el a intrat în noua echipă care construia sistemul de conferinţe online WebEx, când nici măcar nu vorbea prea bine limba engleză.
„Pentru primii câţiva ani tot ce făceam era să scriu cod, iar asta mă ţinea ocupat”, a spus Eric Yuan într-un interviu acordat CNBC. El spune că a optat să nu îşi piardă timpul urmând cursuri standard de limba engleză. În schimb, a reuşit să înveţe de la colegii lui.
În 2007, când Cisco a cumpărat WebEx pentru 3,2 miliarde dolari, Eric Yuan era deja inginerul-şef al companiei de conferinţe online. Patru ani mai târziu el a părăsit compania.
În aprilie 2011, Yuan l-a sunat pe Dan Scheinman amicul său, fost coleg la Cisco şi l-a invitat la un ceai pentru a-i prezenta noua sa ideea. Scheinman părăsise Cisco în acea lună.
Pentru că îi cunoştea deja abilităţile lui Eric Yuan, Dan Scheinman a simţit nevoia doar să-şi mai sune două surse pentru a le cere părerea profesională despre acesta, iar până când a ajuns la acel ceai din 2011 deja semnase un cec de 250.000 de dolari, pe care Yuan trebuia doar să mai treacă numele firmei – întrucât ea nici măcar nu exista încă.
La începutul lunii martie 2019, investiţia lui Dan Scheinman se multiplicase deja de 700 de ori, până la circa 180 milioane dolari.
„I-am spus că eu cred în el şi că nu îmi pasă ce scrie în prezentare, pentru că eu pariez pe el”, a povestit Scheinman într-un interviu. Răspunsul lui Yuan a fost: „Pentru binele amândurora, pot totuşi să îţi arăt prezentarea?”. Eric Yuan spune că mai mulţi investitori au contribuit la capitalul iniţial al Zoom, dar Scheinman a fost „primul care a transferat banii în cont”.
Dan Scheinman i l-a prezentat lui Yuan şi pe fratele său, Jim, partener fondator al firmei Maven Ventures. Jim Scheinman a devenit investitor şi consilier al firmei, sugerându-i lui Eric Yuan patru nume posibile pentru platformă: Zippo, Hangtime, Poppy şi Zoom – care a devenit astăzi numele oficial al platformei. În primii doi ani de funcţionare compania era formată dintr-o echipă mică, din care făceau parte foşti ingineri de la WebEx.
Prima versiune a platformei a fost lansată în 2013, iar echipa era încă atât de mică încât Yuan a ales să facă singur partea de customer service. De fiecare dată când un client îşi anula abonamentul, Eric Yuan încerca să îl contacteze printr-un apel video pe Zoom şi să îl întrebe care au fost problemele şi să discute cum ar putea să le rezolve.
Zoom a prins avânt printr-o combinaţie de produs gratuit şi o suită de instrumente prin care puteai sincroniza toate device-urile într-o singură conferinţă – în contextul în care până atunci puteai folosi doar Google Hangouts şi Skype pe mobil, însă unele firme foloseau WebEx sau GoToMeeting pentru varianta de computer şi produsele Cisco pentru săli mari de conferinţe.
În acest context, Yuan voia ca Zoom să poată furniza toate aceste capabilităţi într-o singură platformă, bazată pe subscripţie lunară şi care să poată fi adaptată pentru businessuri de orice dimensiune.În 2015, Emergence Capital a condus o rundă de finanţare de 30 milioane dolari. La acel moment, Zoom avea deja 65.000 de companii care utilizau diferite versiuni ale platformei.
În anii ce au urmat, Zoom a înregistrat o serie de contracte importante care i-au adus mai mulţi clienţi şi o expunere semnificativă, precum contractul pe trei ani semnat cu echipa de baschet Golden State Warriors – prin care s-a angajat să transmită online meciurile acestora.
În 2019, Zoom s-a listat pe NASDAQ şi a obţinut o evaluare mai mare decât alte companii mai populare care s-au listat în aceeaşi perioadă, precum Lyft sau Pinterest.
Averea lui Eric Yuan se ridică astăzi la 6,6 miliarde dolari, conform Bloomberg Billionaires, după ce a înregistrat o creştere de circa 70% de la începutul anului, întrucât el deţine o participaţie de aproximativ 20% în Zoom.