BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • 95% dintre români deţin propria locuinţă, ceea ce reprezintă principalul activ al lor în această nouă criză. Să nu îi invidiaţi deloc pe americani sau nemţi pentru salariile lor.

    Am pornit de la o statistică a BNR privind averea netă a populaţiei, care pentru români era de 22.000 de dolari la finalul anului 2018, din care 78% însemnau active imobiliare (pentru statistică, BNR a calculat o avere netă de 2.023 miliarde de lei, adică
    430 miliarde dolari).
    Averea netă a unui american era de 332.110 dolari, din care cea mai mare parte o reprezintă investiţii în acţiuni sau alte titluri financiare.
    În România, cele mai bogate 10% gospodării deţin 60% din avuţie, în timp ce în America primii 10% deţin 74% din avuţie, iar ceea ce este mai interesant este că 1% din cei mai bogaţi americani deţin 30% din avuţia totală.
    Deşi fiecare american, pe medie, este de 10 ori mai bogat decât un român, egalitatea distribuţiei bogăţiei este mai bună în România.
    În timp ce românii deţin proprietăţi imobiliare, americanii deţin acţiuni sau titluri financiare. Această putere de a deţine propria casă îi face pe români să fie mult mai confortabili în aceste vremuri de criză atât în privinţa prezentului, cât şi a viitorului.
    Faptul că 95% dintre români deţin o proprietate imobiliară, cel mai ridicat nivel din Europa, este şi principalul activ al românilor, nu al României, în această criză.
    Având în vedere că românii deţin proprietatea în care stau, chiar şi cei cu un credit imobiliar, românii vor traversa mai bine această criză.
    Chiar dacă o parte dintre români îşi vor pierde jobul (prima estimare indică 1 milion de români pe o perioadă cuprinsă între câteva luni şi 2-3 ani), faptul că deţin proprietatea în care locuiesc reprezintă ceva extraordinar.
    Asta ca să nu mai vorbim de faptul că şi părinţii, şi bunicii lor deţin câte o proprietate.
    În America, această criză va crea cea mai mare dramă, peste cea din 1929-1933. Joi seara, 23 aprilie 2020, când scriu acest articol, în America sunt deja 26 de milioane de şomeri, o cifră şocantă inclusiv pentru cel mai pesimist analist.
    Doar jumătate dintre americani, cei mai bogaţi, deţin locuinţa unde stau, iar restul stau cu chirie. Pierderea jobului şi mai ales criza de pe piaţa muncii îi vor arunca pur şi simplu în stradă, pentru că acolo „land lord-ul” nu stă la discuţie.


    Conform unui articol din Wall Street Journal, cel mai mare ziar economic american, cea mai mare temere a angajaţilor americani este că îşi pierd jobul, ceea ce înseamnă că nu-şi mai pot plăti chiria, şi apoi nu mai au acces la asigurările sociale, care, dacă le-ar plăti într-o stare de urgenţă, i-ar ruina pur şi simplu.
    Donald Trump a promis că trimite fiecărui american un cec de
    1.200 de dolari ca să treacă prin această perioadă de două luni, când economia este închisă, dar suma este insuficientă în realitate: chiria poate ajunge la 500-700 de dolari, iar dacă mai pui asigurarea de sănătate pentru tine şi familie, pur şi simplu un american nu mai rămâne cu nimic.
    Mulţi se întreabă cum pot trăi o treime din angajaţii din România din sectorul privat care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, de
    1.200 de lei (250 de euro sau 300 de dolari), plus celebrele bonuri de masă şi o primă de 200-300 de lei de două ori pe an.
    Răspunsul este că majoritatea acestor angajaţi deţin locuinţa în care stau şi nu mai trebuie să plătească chirie, deci toţi banii pe care îi câştigă sunt ai lor, mai ales că sistemul de sănătate şi educaţie este gratis.
    Această nouă criză va aduce scăderea veniturilor pentru mulţi angajaţi, mergând până la pierderea locului de muncă, dar faptul că toţi aceştia au unde să locuiască, reprezintă cel mai puternic câştig al capitalismului după 1990 pentru populaţia României.
    Programul Prima casă, apărut în 2009, a fost extraordinar şi a dat posibilitatea câtorva sute de mii de români să aibă acces la o locuinţă la un cost care poate fi plătit.
    Cu toţii îi invidiem pe nemţi, dar în Germania numai 55% deţin o proprietate. În Berlin 70% din locuitori stau cu chirie, ceea ce nu este chiar un activ.
    Dacă îţi pierzi jobul şi nu ai economii suficiente, eşti aruncat în stradă.
    Înainte de criză, noua generaţie spunea că achiziţia unei locuinţe nu reprezintă o prioritate, aşa cum a fost pentru părinţii şi bunicii lor.
    Ar putea ca acum să-şi schimbe părerea şi să se uite cu atenţie la ce moştenire vor primi. 

  • Arhitecţii „prezicători”

    Cum multe blocuri sunt prevăzute cu balcoane sau logii mici în ideea că oricum omul se duce în parc, o serie de clădiri care pun accent pe balcon ca spaţiu de relaxare şi element definitoriu pentru aspectul unei construcţii par să arate că arhitecţii lor ar fi anticipat situaţia actuală, scrie Financial Times. Aceste clădiri se regăsesc în special în Franţa: L’Arbre Blanc din Montpellier, proiectată de japonezul Sou Fujimoto, Méridia Tower din Nisa (Sou Fujimoto, Nicolas Laisné şi Dimitri Roussel) ori turnul UNIC din Paris, proiectat de MAD Architects din Beijing.

  • Colecţionari de caritate

    Aşa se face că în ultima vreme au avut mare succes la vânzare afişele, desenele, gravurile şi copiile printate după lucrări digitale, scrie The Telegraph.
    Licitaţiile, organizate online, au ca scop strângerea de fonduri pentru sistemele de sănătate din diverse ţări, mai ales în scopul cumpărării de echipamente de protecţie pentru personalul medical, pentru OMS, pentru refugiaţi ori pentru a susţine artiştii fără posibilităţi materiale.
    S-au vândut bine afişe cu „Thank God for Immigrants” realizate de artistul Jeremy Deller, banii mergând la o organizaţie de refugiaţi şi la una care se ocupă de bănci de alimente, sau 250 de copii după un tablou al scriitorului şi artistului Harland Miller care reprezintă o copertă imaginară a unei cărţi de la Editura Penguin intitulată „Who Cares Wins” la 5.000 de lire sterline bucata, banii ajungând la organizaţii care ajută sistemul de sănătate din Marea Britanie, New York şi Hong Kong.
    Colecţionarul atent cu banii lui se poate îndrepta şi spre ceva disponibil pe platforma online Artsy, care găzduieşte numeroase galerii, târguri de artă şi case de licitaţii. Spre exemplu, se poate achiziţiona o versiune printată a unui peisaj de primăvară realizat de artistul David Hockney pe o tabletă iPad, pentru suma de 55.000 de dolari.

  • Asamblaţi acasă!

    O asemenea idee a avut-o studioul japonez de design Nendo, care a creat pentru platforma online de accesorii Up To You Anthology o colecţie de genţi de damă din piele care necesită asamblare de către cliente. Genţile din colecţia Mai sunt livrate sub forma unor coli de piele, utilizatoarele trebuind să le plieze şi să unească părţile cu ajutorul unor nituri în locuri marcate pe produsele respective. Genţile Mai sunt de diverse forme şi culori, iar soluţia de asamblare la client a permis platformei pe care sunt disponibile să simplifice procesul de fabricaţie şi să scadă costurile de depozitare şi livrare. 

  • A lucrat încă de mic în aprozarul părinţilor, iar acolo a învăţat tot ce i-a trebuit pentru gigantul pe care îl conduce acum. A început tot cu un aprozar, iar acum brandul său este cunoscut în toată lumea

    Bernard Lewis a avut ocazia încă din copilărie să ia contact cu lumea businessului prin prisma micii afaceri pe care o aveau părinţii săi, astfel că s-a îndrăgostit rapid de ideea de antreprenoriat.  Compania pe care a fondat-o în urmă cu şapte decenii a ajuns astăzi unul dintre cele mai cunoscute branduri britanice de fashion – River Island – cu venituri anuale de aproape 1 miliard de euro.

    Bernard Lewis s-a născut pe 10 februarie 1926 în Marea Britanie. Antreprenorul a urmat  Jewish Free School din Londra şi, ulterior, University of North London Northern Polytechnic Institute. În copilărie, obişnuia să îşi ajute părinţii la aprozarul acestora, dobândind astfel experienţa şi abilităţile necesare unui comerciant. În 1944 – 1945 a activat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Regatului Unit.

    După război, Lewis şi-a deschis o mică afacere cu fructe şi legume în nordul Londrei, pe  Holloway Road. Trei ani mai târziu a decis să intre în industria de retail vestimentar, lansând în 1948 un magazin în care a vândut iniţial ţesături, iar apoi haine, în special bluze, fuste şi rochii. Cunoscut sub numele Lewis Separates, businessul ajunsese, în 1955, la nouă unităţi. În 1965, compania, având 70 de magazine, este redenumită Chelsea Girl. Mult timp, Leonard, fiul cel mare din primul mariaj al antreprenorului, i-a fost mână dreaptă la cârma afacerii (el are cinci copii, din trei căsnicii).

    În 1982 a deschis primul magazin al companiei destinat bărbaţilor, sub brandul Concept Man. Nouă ani mai târziu, în 1991, Chelsea Girl & Concept Man sunt integrate într-un nou business, River Island. După doi ani, compania se extinde în afara graniţelor, cu un prim magazin în Irlanda.

    În 2015 este lansată linia River Island Kids, destinată copiilor, urmată la trei ani distanţă de cea pentru amenajarea locuinţei, River Island Home. În 2018, businessul a înregistrat venituri de 877,7 milioane de lire sterline. Până anul trecut, grupul, prezent printr-o reţea de francize nu doar în Europa, ci şi în Asia şi Orientul Mijlociu, a fost condus de nepotul fondatorului, Ben Lewis, ales CEO în 2010. În 2019, el i-a cedat conducerea lui Will Kernan.
    Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, Bernard Lewis are în prezent o avere de 1,2 miliarde de dolari. 

  • Restaurant elegant la distanţă

    Astfel a apărut o bază de date intitulată London Restaurant Resistance, în care cei înscrişi oferă livrări de meniuri care să arate pe cât posibil la fel de bine ca la restaurant. Unele preparate au fost regândite ca să nu se li se deterioreze aspectul de la transport, altele mai necesită un pic de muncă din partea clienţilor şi vin cu instrucţiuni în acest sens, iar unele localuri trimit şi şervete şi pahare pe care le-ar fi folosit în mod normal la servire sau adaugă chiar şi playlisturi de muzică care pot fi descărcate pentru ascultat la cină ori oferă meniuri pentru cine prin Skype cu prietenii.

  • Dacă va fi vreun lucru sau aspect al actualei crize care-şi va lăsa amprenta asupra culturii omenirii, acesta va fi masca de protecţie

    De asemenea, de acum deja banala mască a scos la lumină paradoxuri economice. Spre exemplu, în timp ce Germania este un producător important de utilaje care fabrică măşti şi materiale, industria germană, până să vină pandemia de COVID-19, nu avea o producţie naţională de măşti.
    Construirea unei astfel de capacităţi de producţie, permanentă sau pentru cazuri de nevoie, pare cu atât mai necesară cu cât este mai mult privită prin prisma unui scandal de fraudă de mai multe milioane de euro cu măşti importate căruia i-a căzut victimă Germania.
    La începutul lunii aprilie, procurorii germani au explicat public cazul. Astfel, spun ei, Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land al ţării şi unul dintre cel mai sever lovite de pandemie, a plătit 14,7 milioane de euro pentru aproximativ 10 milioane de măşti în martie doar pentru a descoperi că acestea nu există, scrie Euractiv. Un director executiv german care conduce două companii de distribuţie cu sediul la Zürich şi Hamburg a sunat alarma după ce şi-a dat seama că a fost păcălit.
    Conform raportului poliţiei, bărbatul a primit la mijlocul lunii martie o ofertă pentru furnizarea de măşti de la companii care se presupunea că au sediul în Asia. Presupuşii furnizori asiatici au primit ulterior o comanda mare de la Renania de Nord-Westfalia.  Autorităţile au transferat 14,7 milioane de euro către una dintre companiile gemane, care a făcut apoi o plată în avans de 2,4 milioane de euro.
    Potrivit anchetatorilor bavarezi, au fost mobilizate 52 de vehicule pentru a ridica râvnitele măşti din Olanda şi pentru a le aduce în ţară sub protecţia poliţiei. Dar măştile nu au fost de găsit. Compania de distribuţie a restituit 12,3 milioane de euro autorităţilor de stat. Cu toate acestea, nu este clar dacă restul de 2,4 milioane de euro, care a fost îngheţat în conturi bancare străine, poate fi recuperat.
    Măştile şi alte echipamente medicale de protecţie au devenit mărfuri mult râvnite la nivel mondial, iar procurarea lor este un motiv de bravadă pentru guverne.

    Cancelarul Angela Merkel a spus că o lecţie care trebuie învăţată din pandemie este că Europa trebuie să devină autosuficientă în producerea de echipamente medicale critice precum măştile. Piaţa a fost dominată până acum de producătorii din Asia, mai ales de cei din China.

    „Indiferent dacă această piaţă este actualmente dominată de Asia, avem nevoie de o anumită autosuficienţă, sau cel puţin să construim un pilon al producţiei proprii, în Germania sau în altă parte a Uniunii Europene”, a declarat Merkel la Berlin.
    Măştile au fost pe cale să provoace şi un scandal diplomatic între SUA şi Germania. Astfel, americanii au fost acuzaţi că au deturnat pentru uzul propriu 200.000 de măşti destinate Germaniei, potrivit BBC.
    Guvernul local din Berlin a declarat că un transport de măşti fabricate în SUA a fost „confiscat” la Bangkok. Măştile de tipul FFP2, comandate de forţele de poliţie din Berlin, nu au ajuns la destinaţie, a informat acesta, precizând că, probabil, transportul a fost redirecţionat către SUA.

    Companiei americane care produce măşti (în China), i s-a interzis să exporte produsele medicale în alte ţări în temeiul unei legi din perioada războiului din Coreea, invocată de preşedintele Donald Trump.
    Trump a spus că foloseşte legea privind producţia de apărare pentru a cere firmelor americane să livreze mai multe consumabile medicale pentru a răspunde cererii interne.

    Preşedintele a explicat că autorităţile americane au luat în custodie aproape 200.000 de aparate pentru respiraţie artificială N95, 130.000 de măşti chirurgicale şi 600.000 de mănuşi. El nu a spus de unde au fost luate.

    Guvernul Berlinului pretinde că SUA se fac vinovate de un „act de piraterie modernă”, demn de „vestul sălbatic”, şi a cerut administraţiei Trump să respecte regulile comerciale internaţionale.
    Acuzaţiile aduse de Berlin rezonează cu sentimentele altor oficiali europeni, care s-au plâns cu privire la practicile de procurare şi de diversiune ale SUA. În Franţa, spre exemplu, liderii regionali spun că se luptă să asigure consumabile medicale deoarece cumpărătorii americani le-o iau înainte în licitaţii. Preşedintele regiunii Île-de-France a comparat cursa pentru procurarea măştilor cu o „vânătoare de comori”. Autorităţile franceze s-au plâns că măştile necesare în lupta cu coronavirusul pe care Franţa le-a comandat din China au fost cumpărate de Statele Unite în ultima clipă în timp ce acestea erau pe cale să fie încărcate pe avioanele de marfă cu destinaţia Franţa. „Americanii plătesc de trei sau de patru ori suma pe care o stabilim noi. Şi plătesc în numerar”, a declarat Jean Rottner, şeful regiunii de est a Franţei, notează France Info. Americanii au reuşit să „deturneze” un avion încărcat cu măşti destinate iniţial Franţei chiar de pe pista de decolare.
    O explicaţie a „actelor de piraterie” americane ar fi că măştile aparţineau companei americane 3M, care avea obligaţia să aprovizioneze în primul rând spitalele americane. Confruntat cu lipsuri mari acasă, guvernul american s-a folosit de ceea ce se numeşte Defense Production Act (DPA, Legea pentru producţia de apărare) din 1950. 3M a vândut măştile celor care au oferit preţul cel mai mare şi care au venit cu cash, încălcând astfel Defense Production Act. Guvernul american s-a văzut astfel forţat să intervină şi să redirecţioneze transporturile de măşti pe care 3M le-a produs în China. Însă contracte anterioare activării DPA pentru ţări ca Italia şi Spania au fost onorate.
    Franţa s-a văzut şi ea în rolul SUA, fiind  forţată de Suedia să returneze măşti de faţă pe care le-a confiscat de la Spania. O comandă de 4 milioane de măşti de protecţie a fost programată să sosească de la compania suedeză Molnlycke – cu sediul în Lyon – în Spania. Cu toate acestea, pe 5 martie, guvernul francez a confiscat măştile. Cu două zile mai devreme, preşedintele francez, Emmanuel Macron, semnase un decret care permitea guvernului rechiziţionarea tuturor produselor necesare în lupta împotriva pandemiei.
    După 15 zile de presiune intensă din partea guvernului suedez, Franţa a fost nevoită să returneze măştile atât Spaniei, cât şi Italiei, care erau destinaţiile iniţiale. Dar nu toate măştile au ajuns acolo, Franţa oprind jumătate, fie pentru a fi folosite acolo, fie pentru reexport. În urma incidentului, compania suedeză nu mai permite ca mărfurile sale să circule prin Franţa şi îşi va muta logistica în Belgia, care va deveni centru de distribuţie. Povestea a fost expusă de revista franceză L’Express. Preşedintele Macron speră că Franţa îşi va reconstrui „suveranitatea naţională” în ceea ce priveşte producţia de echipamente medicale până la sfârşitul anului. Mediapart, sursa mai multor scandaluri în care au fost implicate autorităţile franceze, şi France 2 au anunţat că guvernul a ascuns cu bună ştiinţă penuria de măşti timp de peste două luni, schimbându-şi în consecinţă sfaturile de sănătate. Iniţial, ministerul sănătăţii a recomandat ca orice persoană aflată în contact cu un pacient cu coronavirus să poarte o mască. Dar, pe măsură ce stocurile au început să scadă, a insistat că măştile nu sunt folositoare decât pentru cei care care prezintă simptome de boală sau iau contact cu bolnavii. Când rezervele de măşti au crescut, a urmat o întoarcere la 180 de grade şi Académie Nationale de Médecine a anunţat că măştile de protecţie ar trebui să fie obligatorii pentru oricine iese din casă. Unele ziare germane au remarcat această „treabă franţuzească”. Un renumit doctor francez a descris ceea ce a făcut guvernul ca fiind o „minciună pentru o cauză bună”, anume pentru a se asigura că personalul medical are suficient echipament de protecţie.
    Şi Finlanda are o poveste fabuloasă cu măşti. Este vorba de un scandal care a lovit agenţia pentru aprovizionarea în situaţii de urgenţă a guvernului.
    O livrare de 2 milioane de măşti de protecţie a ajuns la începutul lunii aprilie din China pentru a ajuta la combaterea pandemiei, scrie Politico. Însă organismul guvernamental care coordonează furnizarea de bunuri esenţiale în situaţii de urgenţă NESA a anunţat că testele de laborator arată că măştile nu sunt conforme cu standardele şi nu sunt adecvate pentru utilizare în spital.
    Câteva ore mai târziu, Tiina Jylha – o celebritate de tabloid, vedetă de reality show-uri şi proprietară a unei clinici de chirurgie plastică din Estonia – a anunţat că a fost înşelată cu milioane de euro care i se cuvin pentru rolul său în procurarea măştilor.
    Potrivit lui Jylha, compania ei, Look Medical Care, a semnat un acord de 5 milioane de euro cu guvernul finlandez pentru a obţine măşti din China. În ultimul moment, Jylha a declarat pentru revista Suomen Kuvalehti că banii au fost deturnaţi într-un cont bancar belgian al omului de afaceri finlandez Onni Sarmaste. „Jaful s-a petrecut peste noapte“, a spus Jylha.
    Sarmaste are o versiune diferită a evenimentelor. El susţine că firma sa a fost cea care a încheiat un acord cu guvernul finlandez şi că doar a contactat-o pe Jylha pentru a se informa despre utilizarea clinicii sale ca furnizor de măşti. „Au spus că nu au marfă”, a povestit Sarmaste pentru ziarul Helsingin Sanomat. Aşa că el a cumpărat măştile din altă parte.
    Sarmaste a adăugat că Jylha şi soţul ei Tape Valkonen l-au ameninţat şi au angajat gaşca de motociclişti Hell’s Angels pentru a încerca să obţină 5 milioane de euro de la el. Omul de afaceri a spus că cineva a încercat să intre în apartamentul său în toiul nopţii şi că o piatră a fost aruncată prin fereastra lui. Jylha a negat acuzaţiile. Şeful agenţiei guvernamentale a recunoscut că a fost necesară scurtarea drumului pentru procurarea cât mai rapidă a măştilor. Tomi Lounema, CEO-ul NESA, a spus că agenţia a cumpărat măşti de protecţie şi de la Sarmaste şi de la Jylha, afacerile valorând fiecare câte 5 milioane de euro. Oficialul a precizat că loturile lui Sarmaste conţineau măştile substandard. Omul de afaceri susţine că cele 2 milioane de măşti erau la standarde de spital, dar pentru spitale chineze, nu pentru cele finlandeze.
    „Cel mare, cel rapid şi cel bogat îi vor mânca pe toţi ceilalţi. Condiţiile de pe piaţă sunt foarte dificile”, s-a plâns Lounema. Ulterior, acesta şi-a oferit demsia, care a fost acceptată de guvern. Premierul Sanna Marin a spus că şi-a pierdut încrederea în acest oficial.

  • Micile bucurii din micile detalii

    „Am început cu o cutie de lemn confecţionată manual, din dorinţa mea de a preda materialele video de la evenimente într-un mod original. Momentul-cheie a fost în anul 2017, când m-am hotărât să schimb direcţia profesională cu o ramură care să-mi permită să-mi pun în aplicare ideile creative”, spune Daniel Parascan, de profesie grafician, ceea ce a înlesnit crearea tuturor produselor dezvoltate ulterior sub brandul Vintage Box.
    Pornind de aici, el şi soţia lui – Lili Parascan – au amenajat un atelier în Bacău şi au dezvoltat o afacere cu albume foto, agende, cutii din lemn şi alte accesorii pentru evenimente, în care au investit 44.000 de euro, bani atraşi prin programul Start-Up Nation, şi alţi 15.000 de euro din surse proprii.
    „Cifra de afaceri în 2019 a fost de 83.000 de lei (aproape 18.000 de euro – n. red.), iar de la începutul anului până acum, în 2020, am făcut peste 26.000 de lei (aproape 6.000 de euro – n. red.). Simţim o creştere substanţială din momentul în care am abordat piaţa online”, spune Daniel Parascan.
    Cutiile din lemn, agendele, invitaţiile sunt vândute fie companiilor, fie persoanelor fizice care vor obiecte personalizate. Pentru 2020, ţinta este ca portofoliul de clienţi să crească.
    „Suntem în discuţii cu un colaborator, pentru ca Vintage Box să producă suveniruri pentru turiştii străini. Deja am realizat o serie de produse ca mostră. Acesta ar fi un obiectiv pentru anul în curs, să ajungem în ţări diferite.”
    Preţurile produselor Vintage Box sunt cuprinse între 25 şi 600 de lei (un ceas din lemn conceput la cererea clientului, livrat într-o cutie de lemn). Produsele mai ieftine, precum invitaţii, etichete cu nume pentru evenimente, brelocuri, se vând în volume mai mari.

    Cutiile din lemn, agendele, invitaţiile sunt vândute fie către companii, fie către persoane fizice care vor obiecte personalizate.
    Preţurile produselor Vintage Box sunt cuprinse între 25 şi 600 de lei (un ceas din lemn conceput la cererea clientului, livrat într-o cutie de lemn).

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Front Row Events – organizare de turnee naţionale şi internaţionale (Timişoara)
    Fondatori: Victor Balaniuc şi Darius Tapalagă
    Cifră de afaceri în primii trei ani de activitate: peste 1 mil. euro
    Prezenţă: în România şi în străinătate

    Lunet Eyewear – brand românesc de ochelari (Bucureşti)
    Fondatori: Ştefan şi Alexandru Gugurel
    Investiţie iniţială: 80.000 de euro
    Prezenţă: online

    GoLED – soluţii de iluminat personalizate (Bucureşti)
    Fondator: Paul Schintee
    Investiţie iniţială: 80.000-100.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 180.000 de euro
    Prezenţă: online, Bucureşti

    Panamea – producţie de biciclete (Bucureşti)
    Fondatori: Daniel Moisă şi Cătălin Stanciu
    Investiţie iniţială: sub 50.000 de euro
    Cifră de afaceri în primul an de activitate: 20.000 de euro
    Prezenţă: în România şi în străinătate

    Couture de Marie – brand de haine (Bucureşti)
    Fondatoare: Claudia Ioniţă
    Cifră de afaceri în 2019: 70.000 de euro
    Prezenţă: un showroom pe bdul. Dacia din Bucureşti

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • OPINIE – Daniela Necefor, managing partner Total Business Solutions România: Modalitatea în care companiile îşi tratează angajaţii pe timp de criză va avea efect pe termen lung

    În acest moment asistăm la o turnură neaşteptată.
    Avem câteva categorii majore de industrii:
    – industrii care sunt blocate, îngheţate – aşa acum sunt turismul şi HoReCa, o parte din imobiliare (locuinţe), o parte din servicii;
    – industrii care funcţionează la maximum sau în limite normale – farma, FMCG foods, o parte din industria chimică, banking;
    – industrii care funcţionează la limita de avarie – producţie materiale de construcţie, imobiliare (partea de birouri), FMCG non–foods, producţie şi vânzare îmbrăcăminte (din care mai funcţionează doar o parte online), o parte din servicii.
    Avantajul de până acum este că angajatorii care oscilau faţă de work from home sau telemuncă acum au accesat imediat această metodă şi activitatea se desfăşoară în mod normal.
    Este evident că trecem printr-o perioadă de criză cu mult peste cea din 2008, iar efectele acesteia se vor vedea câţiva ani de aici înainte. Chiar după încetarea stării de urgenţă, companiile vor porni destul de greu.
    La prima vedere ar există tentaţia să spunem că va deveni o piaţă a angajatorilor, dar să nu ne grăbim. Vom avea două curente care se vor întrepătrunde şi care se vor echilibra abia după 2-3 ani, poate chiar 5.
    Un prim curent este al celor care au intrat deja în şomaj tehnic, care lucrau în industriile blocate în totalitate: în primă instanţă vor accepta un job rapid, indiferent unde şi pe ce pachet salarial, cu o minimă condiţie – de  a fi la acelaşi nivel ca poziţie şi mai ales în acelaşi domeniu ca în jobul deţinut anterior, venind din domenii industriale cu anumite particularităţi.
    Un al doilea curent este al celor care acum lucrează în prima linie, în producţie, companiile aflate la limita de avarie. Aceştia, şi datorită domeniilor în care activează, fac parte din categoria specialiştilor, a joburilor nişate şi a managerilor de producţie, al căror număr era oricum mic, iar necesarul mult mai mare. Şi aici trebuie să fim foarte atenţi la trendul din piaţă.
    Este exact domeniul – producţia – de care nu se vorbeşte foarte mult în ultimul timp. Tot auzim de work from home, care în cazul lor nu se poate aplica, sau de domeniile care s-au închis. Acest segment separat este extrem de expus şi la infectarea cu coronavirus, producţia neputând permite distanţarea socială aşa cum e ea definită acum, respectiv cu respectarea unei limite între angajaţi de 1,5-2 metri, nu pot fi excluse în totalitate hârtiile, pauza de masă se poate lua doar în maximum trei persoane, deoarece producţia nu poate fi oprită oricând şi oricum.
    În industriile care funcţionează acum la limita avariei, dar care produc, în continuare, se observă comportamente diferite ale angajatorilor. Unii dintre ei, comunicând excepţional şi implicându-se în mod activ, pe teren, sunt un adevărat model pentru ceilalţi, iar o a doua categorie care merge pe poziţie de forţă şi s-a retras, trimiţând mesaje subalternilor aflaţi în fabrici, fără prea multe explicaţii, sau chiar deloc, oferindu-le în afara grijilor de infectare şi întrebările privind intenţia companiei de a închide, de a restructura sau de a continua. Acest stres suplimentar nu face altceva decât să diminueze capacitatea de concentrare asupra obiectivului de a continua activitatea în condiţii optime.
    Aproape în toate situaţiile au avut loc reduceri de venituri, fie ele prin tăierea bonsurilor, fie prin tăieri salariale, sau alte metode.
    Dar, în acest moment, nu asta este ceea ce pe angajaţi îi  frământă cel mai tare, ci lipsa de informaţii de la angajator, pentru a şti exact cum sunt priviţi.
    Aceştia, în momentul începerii revenirii economiei, cât şi cei care la început au fost forţaţi să accepte orice post, deoarece veneau din şomaj tehnic şi nu mai au o situaţie finaciară stabilă, vor fi foarte atenţi la alegerea angajatorului.
    Mai exact vor căuta să se angajeze în companii care s-a dovedit că ştiu să îşi încurajeze angajaţii, să fie alături de ei, să comunice adecvat şi care, mai ales, au dat dovadă de umanitate. Practic modalitatea în care companiile îşi tratează angajaţii pe timp de criză va avea efect pe termen lung, această experienţă intrând ca o componentă a brandului de angajator. 
    Va exista un pool mare de candidaţi, dar să nu ne imaginăm că vom scăpa de criza forţei de muncă.  Primul pas, atât al angajatorilor cât şi al angajaţilor, va fi de a se căuta unii pe alţii în funcţie de valori. 
    Dacă această criză va duce la schimbări majore? Evident că da. Una dintre schimbări va fi aceea că brandul angajatorului, din punctul de vedere al susţinerii sănătăţii angajaţilor, va cântări foarte mult şi marea majoritate a angajaţilor se vor îndrepta către companiile care au dovedit a fi umane.
    Am putea spune că UMANUL, chiar dacă suntem pe trend crescător al digitalizării, îşi va spune cuvântul. 

  • Antreprenorii care au lansat un business pornind de la expresia „trăieşti o singură dată”

    „În perioada aceasta în care cu toţii facem şi stocăm fotografiile pe telefonul mobil, ne-a venit ideea de a reintroduce tradiţia imprimării fotografiilor, combinând-o cu tehnologiile moderne prin care se efectuează comanda şi cu realizarea acestor produse cu ajutorul echipamentelor de imprimare”, spune Kristina Mancu, administratorul firmei Yolo Technology, cea care operează businessul.

    În doi ani de existenţă, Filip Milenković şi Stefan Bogunović au primit şi onorat peste 100.000 de comenzi, numărul celor care au descărcat aplicaţia YoloBook fiind dublu. Odată cu solicitările, s-a extins şi echipa, care numără acum 40 de angajaţi în patru ţări – România, Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Croaţia. În România, punctul de lucru se află în Timişoara, unde lucrează o echipă formată din trei oameni.

    Cum funcţionează concret YoloBook? Clientul descarcă o aplicaţie, accesează produsul pe care şi-l doreşte, încarcă fotografiile pe care le vrea printate, din galeria telefonului, de pe Facebook sau de pe Instagram, alege coperta dorită pentru album şi plasează comanda. Fotografiile sunt printate în Serbia şi de acolo pleacă mai departe către cei care vor să-şi ţină amintirile în mâini.

    „70% din succesul realizat a fost înregistrat în anul 2019. Ne străduim să ne extindem fabrica şi portofoliul de produse. Birourile noastre acoperă pieţele din ţările balcanice şi ale Uniunii Europene, iar viziunea noastră este ca, într-o zi, în fiecare locuinţă să existe un colţ în care vor fi ataşate produsele noastre YoloBook, un colţ de emoţie, fericire şi amintiri”, mai spune Kristina Mancu.

    YoloBook este o afacere de tip B2C (business to consumer), astfel că ţinta sunt beneficiarii finali, cei care vor ca fotografiile lor să dăinuiască în format fizic sau cei care vor să le dăruiască familiei, prietenilor, apropiaţilor un album cu fotografii ceva mai emoţionant decât un folder din computer.

    „Produsele noastre se adresează tuturor – tinerilor, persoanelor vârstnice, bărbaţilor şi femeilor, acestea din urmă fiind totodată şi principalii consumatori, în principiu cele între 20 şi 45 de ani.”
    Fotografiile integrate într-un album astfel încât să spună o poveste sunt printate în fabrica din Belgrad, acolo unde, de altfel, a început toată povestea. Deşi businessul a crescut, fabrica a rămas tot în Serbia. Un album YoloBook costă 59 de lei, în vreme ce o cutie cu poze tip polaroid YoloBox costă 69 de lei, iar o ramă foto de perete YoloFrame – 89 de lei sau 109 lei.

    „Am investit într-un număr mare de echipamente, angajaţi şi muncitori instruiţi, astfel încât să putem acorda atenţie fiecărui detaliu al procesului de realizare a produselor. Datorită cererii şi comenzilor în creştere, dar şi având în vedere faptul că avem un potenţial destul de mare pe o piaţă mai largă, următorul pas este extinderea activităţii şi în alte ţări din UE. Dorinţa noastră este să reintroducem trendul imprimării fotografiilor, să readucem această obişnuinţă, să avem amintiri păstrate în format fizic, şi nu doar într-un format digital”, mai spune Kristina Mancu.