Category: Revista BM

  • Cei mai noi milionari în euro de la BVB

    Luna iulie a adus cinci noi milionari în euro după listarea ONE şi Simtel.

    1. Victor Căpitanu (41 ani) şi Andrei Diaconescu (45 de ani) sunt acţionarii majoritari ai dezvoltatorului imobiliar One United Properties, companie care şi-a majorat capitalul social cu 10% printr-o ofertă de circa 260 mil. lei. La preţurile din prima zi de tranzacţionare, capitalizarea ONE ajunsese la circa 2,9 mld. lei.

    2. În urma ofertei, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu au fiecare câte 29,73% din ONE, comparativ cu 32,7% cât era participaţia înainte de ofertă, adică un pachet de circa 385 milioane de acţiuni. La preţul de tranzacţionare de
    1,98 lei la momentul redactării acestei ştiri (miercuri, 14.07), deţinerea fiecăruia la ONE este de peste 835 de milioane de lei.

    3. Cei doi şi-au început cariera la Alpha Bank. Căpitanu este absolvent al Facultăţii de Finanţe Bănci din cadrul ASE şi deţine o diplomă CFA din 2005. A urmat Executive Private Equity Program la Universitatea Harvard şi un Executive Program la Universitatea  Singularity din Silicon Valley. Andrei Diaconescu deţine un EMBA de la ASEBUSS şi o diplomă în drept internaţional din partea universităţii Macedonia din Salonic. Şi-a început cariera în 1997 la Alpha Bank, unde a ocupat mai multe poziţii de conducere.

    4. Iulian Nedea (director general), Sergiu Bazarciuc (director operaţiuni) şi Radu Vilău (director tehnic), fondatorii Simtel, listată pe 1 iulie la BVB, deţin fiecare 26% din compania care se tranzacţionează sub simbolul SMTL. Aceasta a început tranzacţionarea la o capitalizare de 160 mil. lei,  cu 80% mai mult decât evaluarea din prospectul de listare de la finele lunii mai. Astfel, averea la bursă a fiecăruia dintre ei, dată prin deţinerea la Simtel Team, ajunsese la peste 40 de milioane de lei la câteva zile de la listare. Primele incursiuni antreprenoriale ale celor trei datează din anii de studenţie, când au lansat şi administrat un service GSM la Piaţa Romană în Bucureşti. În 2005 au decis să vândă afacerea şi au înfiinţat o nouă companie, Eurocom Center SRL, specializată în integrarea de echipamente de telecomunicaţii. În 2010, cei trei au înfiinţat Simtel Team după ce doi clienţi importanţi au solicitat să aibă exclusivitate pentru serviciile furnizate, se arată în prospectul de listare.

    5. Iulian Nedea a absolvit Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind licenţiat în Inginerie electronică şi telecomunicaţii. Sergiu Bazarciuc a absolvit Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind licenţiat în Inginerie electronică şi telecomunicaţii. Radu Vilău a absolvit Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind licenţiat în inginerie electronică şi telecomunicaţii.

  • Roxana Petrescu, guest editor: Evenimentele care contează

    Rana adâncă lăsată de Brexit a fost mai vizibilă ca niciodată în finala de anul acesta a Campionatului European de Fotbal. Victoria Italiei, pe Wembley, la lovituri de la 11 metri a fost aproape dramatică, Azzurii fiind susţinuţi public, de la cel mai înalt nivel, de oficiali de seamă ai UE, poziţie aproape fără precedent într-o competiţie sportivă.

    Tot din sferele înalte ale UE au venit măsurile din pachetul Fit for 55, cele care vor duce la îndeplinire obiectivul blocului de a tăia emisiile de carbon cu 55% până în 2030. Neutralitatea climatică va deveni astfel fenomenul care va genera o nouă revoluţie industrială în Europa, România părând din nou a fi prinsă cu temele nefăcute.

    O veste bună a venit totuşi de la echipa EfdeN, cel mai important ONG local destinat cercetării şi dezvoltării de soluţii pentru un trai urban sustenabil, concentrat mai ales pe zona de energie solară.

    Organizaţia va reprezenta pentru a treia oară România la cea mai importantă competiţie globală destinată caselor solare, Solar Decathlon 2021. Evenimentul va avea loc în 2022, în Germania, pentru ca în 2023 Solar Decathlon să ajungă în sfârşit în România.

    Roxana Petrescu, guest editor

  • Citatul săptămânii: Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru realizarea şi implementarea Green Deal

    România are o mare provocare, ca toate ţările UE care se încălzesc cu cărbune. Aceste ţări vor avea nevoie de gaz, pentru că altfel tranziţia energetică va fi extrem de dură. Infrastructura care se va face însă pentru gaze trebuie să acomodeze şi hidrogenul pentru că economia hidrogenului va fi uriaşă.

     

     

     

     

     


     

  • CV de CEO nomad: din Muntenegru în România, via Mexic

    Auzindu-i povestea, majoritatea l-ar descrie pe Vladan Pekovic, CEO-ul Telekom Romania, drept un risk-taker. A schimbat numeroase joburi pe mai multe continente, în nu mai puţin de opt ţări, şi nu a stat niciodată prea mult pe gânduri când a fost vorba să facă schimbări radicale în carieră. În cel mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN, executivul ne-a povestit ce decizii l-au ajutat să ajungă în rolul actual – pe care îl descrie drept etapa de vârf a carierei sale – şi cum i-au schimbat acestea viziunea.

     

    Sunt tatăl unui băiat adolescent de 13 ani. Sunt căsătorit, de asemenea. Am un câine, o soţie şi un fiu”, se autodescrie în câteva cuvinte executivul originar din Muntenegru. El s-a alăturat echipei Telekom Romania în urmă cu 4 ani, în rolul de director executiv tehnologie şi informaţie, preluând funcţia de director general în toamna anului trecut. România este deja a opta ţară în care locuieşte şi lucrează. „Pot să spun că mă bucur cu adevărat că locuiesc în România, românii sunt persoane minunate şi gentile”, spune el.

    Vladan Pekovic are aproape 50 de ani şi, înainte de începe studiile în cadrul Universităţii din Muntenegru, unde a fost licenţiat în Inginerie Electrică cu specializare în telecomunicaţii mobile şi tehnologia informaţiei, a fost în armată. „A fost decizia mea să studiez la această universitate, dar a fost influenţată puternic de familie, pentru că tatăl, unchiul şi fratele meu sunt ingineri, mama e profesor de matematică, cumva în aceeaşi zonă, aşa că pentru mine a fost ceva natural să devin inginer. Într-un fel mi-a şi plăcut, dar cumva am simţit că această pasiune a venit din familie.”

    După absolvire, s-a angajat în departamentul de IT al fondului de stat pentru pensii, unde lucra în unul dintre primele limbaje de programare, COBOL. Îşi aminteşte cu exactitate valoarea primului său salariu, 100 de mărci germane, echivalentul a circa 250 de lei. După doar şase luni i s-a oferit ocazia de a se angaja în cadrul universităţii, care lansa o divizie de IT. A acceptat postul din pasiune, în ciuda faptului că avea un salariu de două ori mai mic. Executivul îşi aminteşte amuzat şi de primul său telefon mobil – un Ericsson 318. „Bateria ţinea mai puţin de două ore. Era second hand, bateria era deja uzată, iar telefonul în sine era deja demodat.”

    În 1998 a venit prima oportunitate importantă din carieră – să se alăture echipei operatorului de telefonie mobilă ProMonte GSM, care abia se lansa în Muntenegru. „A trebuit să aleg între a rămâne pe postul de la universitate, care îmi plăcea, dar unde aveam un salariu mic, sau să aleg acest job care îmi plăcea, chiar dacă nu la fel de mult, dar care avea un salariu de 16 ori mai mare. Şi acest de 16 ori mai mare a făcut diferenţa. Am plecat de la un salariu de 50 de mărci la unul de 800. M-am simţit ca şi cum aş fi câştigat la loterie. A fost un salt uriaş, pentru că operatorii de telefonie mobilă ofereau salarii mult mai bune”, povesteşte el. Din primul salariu primit la noua companie îşi aminteşte că a cumpărat o mulţime de lucruri pentru familie. „Aveam nişte limitări financiare care atunci au dispărut.”

     

    Debutul ca expat

    După un an şi jumătate, o agenţie de headhunting i-a propus să preia un proiect care urma să fie lansat în Praga. „În anii ’90 era un boom al companiilor de telefonie mobilă. Erau start-up-uri peste tot. Am avut colegi puţin mai experimentaţi care au fost recrutaţi mai rapid şi au plecat în Ungaria. La câteva luni distanţă, m-au sunat şi pe mine să mă întrebe dacă sunt interesat, deoarece era acest nou proiect în Praga, în Republica Cehă. Mă întrebam dacă după un an şi jumătate sunt pregătit, dacă am dobândit suficiente cunoştinţe, dar ei mi-au spus să nu-mi fac griji, aşa că am fost la interviu, a mers bine. Prin urmare, m-am alăturat echipei Ericsson în Praga, la începutul anilor 2000.”

    Executivul spune că schimbările multiple din carieră au fost influenţate într-o măsură şi de problemele politice din ţara sa, care îi creaseră dorinţa de profita de toate oportunităţile ivite. „În 1991 a început războiul în Iugoslavia. În ţara mea nu era război, dar în jurul nostru da. O mulţime de prieteni au sfârşit luptând în Bosnia, Croaţia sau Kosovo. (…) Cea mai grea criză din viaţa mea a fost însă la bombardamentul din ’99. Pentru mine chiar şi această pandemie pare uşoară în comparaţie cu acele vremuri. Unii poate ar spune că schimbam joburile prea des, dar cumva eu răspundeam pozitiv oportunităţilor. Când aveam ocazia, în special la acea vârstă, şi probabil că influenţat de viaţa pe care o avusesem în anii precedenţi, cu problemele din ţară, aspiraţia mea de a-mi asuma riscuri a devenit mai mare decât a altor tineri de aceeaşi vârstă din alte ţări.”


    Bio:

    Vladan Pekovic este licenţiat în Inginerie Electrică, cu specializare în telecomunicaţii mobile şi tehnologia informaţiei, în cadrul Universităţii din Muntenegru. Pe parcursul carierei sale profesionale, a urmat programe educaţionale la European School of Management and Technology Berlin, ESSEC Business School, Franţa, Duke University, Statele Unite ale Americii, INSEAD Business School, Franţa. A debutat în carieră în 1998, în calitate de inginer pentru ProMonte GSM. În perioada 2000-2004 a ocupat mai multe poziţii în cadrul Ericsson Mexico, SUA şi Algeria, iar în 2004 a avut primul contact cu Telekom, SUA, în calitate de Switch Manager. Ulterior, a ocupat poziţii de Project Manager Integrare pentru Crnogorski Telekom (2005-2006), manager regional de program la Glotel Inc (2006-2007), director executiv tehnologie la M:tel d.o.o. (2007-2009). În vara anului 2009 a revenit la Crnogorski Telekom, unde a deţinut funcţia de Director de Programe (2009-2010) şi de Director de Reţea şi Servicii (2010 -2013). În perioada 2013-2014 a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Supervizare al NetWorkS!. Din 2013 a revenit în Telekom, ocupând poziţii de director reţea, director tehnologie în cadrul T-Mobile Polska şi director executiv tehnologie şi informaţie în cadrul Crnogorski Telekom. Din 2017 este parte din echipa Telekom Romania, mai întâi în calitate de director executiv tehnologie şi informaţie, iar din noiembrie 2020 ca director general.


    Experienţa multiculturală

    Oferta de a pleca în Cehia spune că a fost, într-un fel, o surpriză. „Încă mă calibram la a fi bogat cu acel salariu, pentru că îmi oferea posibilitatea să fac nişte lucruri pe care nu mi le permiteam înainte, cum ar fi să merg la restaurant de câte ori doream. Înainte era un întreg proiect, trebuia să strâng bani pentru a-mi invita prietenii în oraş. Acum puteam să mă bucur de viaţă. Aşa că m-am gândit: «Ce aş putea să cer mai mult?». Însă am fost provocat nu de salariul mai mare, ci de oportunitatea de a pleca peste graniţe, un lucru care nu fusese uşor de făcut în anii ’90 în Iugoslavia, când nu puteam călători. În acei 10 ani ieşisem de două ori din ţară, în Italia, pentru o zi, aşa că am fost tentat să mă alătur echipei şi să lucrez în altă ţară.” După această primă experienţă în afara graniţelor aveau să urmeze multe altele, din ce în ce mai provocatoare. Următoarea destinaţie în carieră a fost Mexico City, tot în cadrul echipei Ericsson, unde a rămas preţ de trei ani, între 2000 şi 2003. „Salariul era bun, dar nu banii m-au motivat, nu banii mi-au setat direcţia, ci altceva. În acest caz, proiectul din Republica Cehă era pe cale să se termine. Plănuiau, probabil, să îi oprească pe câţiva dintre noi să ajute la operarea reţelelor şi câteva luni după. Probabil aş fi rămas în acea echipă de suport alte câteva luni, dar am vrut să îmi asigur un nou job.” Mexic îi oferea o combinaţie interesantă de destinaţie nouă – o ţară pe care nu o mai vizitase, o limbă nouă, un proiect într-o ţară cu o populaţie cu peste 120 de milioane de locuitori, „iar eu veneam din Muntenegru, o ţară cu o populaţie de jumătate de milion. Era atractiv pentru mine şi am vrut să îmi asum riscul atât pentru carieră, dar şi pentru ocazia de a mă îmbogăţi cultural. Mi-a fost teamă, dar într-un mod în care vrei să depăşti obstacolele pe care le vei întâlni, ştiind că îţi vei dezvolta încrederea în tine, abilităţile, că trebuie să înveţi nişte lucruri pe loc, foarte repede, că trebuie să fii gata pentru a face asta. Pentru mine a fost un factor care m-a motivat.” De altfel, executivul susţine că odată ce pleci în afara ţării, următoarea mutare devine mult mai uşoară.

    Cultural, spune că a fost o experienţă foarte diferită, şi în doar şase luni ajunsese să vorbească limba spaniolă, lucru apreciat atât de colegii săi cât şi de clienţi, însă un minus al întregii experienţe a fost aerul poluat, din cauza căruia se îmbolnăvea frecvent, lucru care nu s-a mai întâmplat după ce a părăsit ţara.

    În Mexic ajunsese să conducă o echipă de 60 de oameni, ingineri back office, iar când proiectul s-a terminat, a primit o ofertă de job în cadrul Ericsson SUA, cu baza în Texas, dar cu proiecte pe tot teritoriul ţării. „Am stat o lună în statul Washington, o lună în Wisconsin, o lună în Atlanta. Nu am avut un apartament închiriat, stăteam doar la hoteluri. Acest lucru a durat cam 6 luni şi mi-a plăcut.”

    După jumătate de an, odată cu sosirea verii, a decis să se întoarcă acasă şi să vadă care va fi următoarea mişcare. „Aşa că după şase luni am încheiat jobul din SUA. Eram în căutarea altui loc de muncă când unul dintre prietenii mei cu care lucrasem în Cehia şi care se afla în Algeria mi-a spus că au un proiect uriaş acolo, dar că lucrurile nu sunt fixate bine, aşa că au nevoie de cineva care să facă un audit. Am spus, «Ok, Algeria e Africa, dar îmi oferă o experienţă de Orient Mijlociu», aşa că am acceptat. Am stat acolo, în capitală, în Alger, trei luni, din septembrie până de Crăciun.”

    După aceea, cei care îl recrutaseră pentru Cehia i-au cerut, în 2004, să meargă din nou în State, pentru un nou proiect, de această dată în California, în cadrul Telekom, unde a ajuns, după ceva timp, să conducă o echipă de 100 de angajaţi.

    El îşi aminteşte amuzat cum, la acea vreme, Andy, un coleg care îi era şi prieten l-a anunţat că îşi dă demisia pentru a merge într-o companie similară cu MySpace – Facebook. „Eu l-am întrebat: «Eşti sigur?». Şi a spus da, iar dacă lucrurile nu merg bine poate să se întoarcă. „Aşa că a plecat la Facebook şi acum, deşi e mai tânăr decât mine, s-a pensionat, e DJ, merge la golf.” Dacă ar putea să aleagă însă între a fi CEO al Deutsche Telekom SUA şi a fi prietenul său, ar alege cu siguranţă să fie CEO, „pentru că îmi place mult ceea ce fac. Nu mă văd în locul lui, el este o combinaţie între om de afaceri, star rock şi idol de la Hollywood. Eu aş prefera să continui să învăţ, să duc o viaţă activă, să conduc companii, să încerc să contribui la succesul companiei şi de-abia apoi să mă retrag la sailing.” De-a lungul timpului, spune că s-a gândit totuşi şi să îşi pornească propriul business. „Când munceşti pentru corporaţii, când îţi închei ciclul, te întorci şi vezi că ai avut şi tu o contribuţie în acel mare succes ai un anumit sentiment de mândrie. Când ai propriul business munceşti mult, eşti recompensat, dar creezi o moştenire. Poţi spune «Iată, asta e chitara mea, eu am construit-o!». Asta e un fel de dorinţă să laşi o amprentă mai mare. Amprentele pe care le lăsăm în corporaţii sunt de altă natură.”

    Pekovic a rămas în California până în 2007, şi, cu toate că nu a avut niciodată acel dor imens de casă (homesick, cum îi spun americanii), avea momente când dorea să petreacă timp cu familia şi cu prietenii din Muntenegru, aşa că în momentul în care i s-a oferit posibilitatea de a primi o poziţie în cadrul Crnogorski Telekom, în Muntenegru, a acceptat-o. A rămas aici timp de doi ani. Ulterior, a urmat un nou şir de experienţe: rolul de manager regional de program la Glotel Inc. în Chicago, SUA, cel de director executiv tehnologie la M:tel d.o.o., în Muntenegru, urmate de întoarcerea la Crnogorski Telekom, unde a deţinut funcţia de director de programe şi de director de reţea şi servicii. În intervalul 2013-2014 a fost preşedinte al Consiliului de Supervizare al NetWorkS!, din 2013 revenind totodată în echipa Telekom, iniţial ca director reţea şi director tehnologie în cadrul T-Mobile Polonia, apoi ca director executiv tehnologie şi informaţie în cadrul Crnogorski Telekom, rol care acoperea atât Croaţia cât şi Muntenegru. S-a alăturat apoi echipei Telekom România, poziţie care a venit printr-o căutare internă. „Când am auzit de România, m-am gândit atât la ţară, cât şi la business, şi ambele perspective erau pozitive. Prima dată vizitasem România în 2014, iar apoi m-am întors anual pentru afaceri. Am observat că puteai să vezi progresul uriaş făcut în doar câteva luni de fiecare dată. Iar interacţiunea cu românii era frumoasă.”

    În opinia sa, românii sunt buni cu expaţii, şi asta pentru că „în România oamenii sunt politicoşi în interacţiuni şi văd fiecare străin ca un oaspete. Este un lucru tipic pentru Balcani ca atunci când cineva îţi trece pragul să aduci tot ce ai mai bun în casă, chiar dacă sunt lucruri pe care nu le dai uneori nici copiilor”. Executivul mai spune că românii îi amintesc de el atunci când era tânăr, pentru că sunt foarte deschişi la schimbare, profită atunci când apare o oportunitate. „Sunt, de asemenea, nerăbdători să înveţe. Când am ajuns aici, în 2017, stăteam într-o clădire la etajul 7, şi pe etaj cu mine erau
    10-12 studenţi pe cale să devină ingineri, pe care îi angajasem, şi îi vedeam că investesc mult în cunoştinţele lor, în creşterea propriei valori pe piaţă. Aşa îi văd pe tinerii specialişti români: foarte concentraţi, muncitori, deschişi în faţa oportunităţilor şi gata să îşi asume riscuri.”

     

    Profil de lider

    Vladan Pekovic se consideră un om normal, care face şi multe greşeli. „Cred că am avut mulţi colegi, atât la universtitate cât şi ulterior, care sunt mult mai buni decât mine. Aşadar, nu aş spune că nu am anumite abilităţi în afaceri, dar cred că a existat şi norocul şi de asemenea perseverenţa. Asumarea riscurilor este iarăşi ceva ce te ajută să progresezi. Sunt mulţumit de ceea ce fac, dar încerc să nu mă privesc ca fiind extraordinar.”

    Privind retrospectiv, el susţine că nu are regrete şi nu ar schimba nimic. Printre punctele sale tari spune că se numără perseverenţa şi asumarea riscurilor calculate, iar în ceea ce priveşte aspectele pe care ar vrea să le îmbunătăţească la sine, acestea ar fi abilitatea de a asculta şi focusul.

    Ca lider, el se descrie drept un facilitator, un integrator. „Pot spune că nu sunt direcţional. Întotdeauna încerc să angajez oameni mai buni decât mine pentru că asta îmi face viaţa mai uşoară şi pentru că asta creşte şansele de succes. Dacă ai oameni care ştiu businessul mai bine decât tine, care ştiu finanţe mai bine decât tine, ai suficient timp la dispoziţie să îi aduci împreună şi să creezi o echipă valoroasă, în loc să le spui ce să facă. Nu ştiu dacă aceasta e abordarea potrivită pentru că există executivi care fac lucrurile diferit, dar eu încerc să conduc boardul ca o echipă, nu pentru a urma doar deciziile CEO-ului.” A avut, întotdeauna, şi mentori – nu neapărat şefi, uneori doar colegi. „Am încercat întotdeauna să ascult sfaturile lor. Spre exemplu, cu şeful meu din Muntenegru discut şi acum o dată la trei luni şi mă sfătuiesc cu el legat de diverse situaţii, dileme pe care le am.”

    De-a lungul carierei, executivul a ajuns la concluzia că durata optimă pentru a conduce o echipă este de 3 ani. „Cred că în 3 ani poţi să-ţi laşi amprenta. Pe de altă parte, cultura organizaţională e mult mai greu de schimbat, e necesar mai mult efort şi mai mult timp. Dar cred că şi în 3 ani poţi să faci asta.”

    În prezent, Pekovic consideră că se află într-o perioadă de vârf a carierei, „pentru că să primeşti un rol de CEO este, cu siguranţă, un vârf”. Perioada în care a condus departamentul de tehnologie şi IT spune că i-a adus, de asemenea, o mulţime de provocări, „dar să devin CEO nu a fost o recunoaştere doar pentru mine personal ci şi pentru echipa mea, care m-a ajutat cu tot ce a presupus funcţia de CTIO.” Nu are însă o reţetă care te poate ajuta să ajungi CEO. „Depinde dacă obiectivul tău este să devii CEO. Faptul că eu am schimbat multe joburi a însemnat de fapt disponibilitatea mea de a-mi asuma riscuri, de a fi deschis la noi oportunităţi şi a dus, în cele din urmă, la numirea mea ca CEO. Mi-a plăcut însă foarte mult să învăţ, chiar şi acum sunt înscris la o şcoală de business, am făcut acelaşi lucru şi în timpul pandemiei, continuând cursuri începute în 2019.” El spune că încearcă să facă asta din două motive: „pentru că învăţ ceva nou şi pentru că am colegi foarte deştepţi. Îmi place să mă educ în multe zone care nu au legătură cu tehnologia. Am câştigat câteva noţiuni în plus despre cum să conduci un business, despre psihologie, despre oameni – toate aceste lucruri le-am acumulat în funcţie de interesele mele, şi nu raportat la scopul de a deveni CEO.” Încercarea de a face multe lucruri în moduri diferite îţi lărgeşte orizontul, iar asta îţi va oferi mai multe şanse, adaugă el. „Nu contează dacă eşti tot timpul în aceeaşi companie sau schimbi companiile. Mai mult, schimbarea e şi ea bună, mie personal îmi place. Chiar şi atunci când schimbarea e impusă, nu trebuie să o vezi ca pe o ameninţare, ci ca pe o oportunitate. Aşa a fost în cazul meu, cel puţin.”

    Vorbind despre echilibrul între viaţa personală şi profesională, executivul povesteşte că, în timpul unei şedinţe cu un antrenor pe care l-a avut în Polonia, a trebuit să facă o listă cu cele mai importante valori pe care le are. „Am pus mai întâi familia şi abia apoi alte valori. Când ne-am revăzut, m-a pus să îi descriu activităţile şi timpul rezervat fiecăreia, iar familia a ajuns pe locul al şaselea. Prin urmare, trebuie să fii conştient tot timpul de aceste lucruri şi să corectezi atunci când e nevoie de aşa ceva. Nu e însă uşor. Aş spune că pandemia m-a ajutat să îmbunătăţesc acest aspect, pentru că am lucrat timp de câteva luni de acasă, am putut petrece mai mult timp cu cei dragi. Există însă sacrificii pe care trebuie să le faci. Însă putem fi cu toţii de acord că familia e extrem de importantă şi nu ar trebui să facem prea multe sacrificii.” Despre programul său zilnic, executivul spune că acesta începe în zorii zilei, în jur de 6 dimineaţa, dar nu pentru că aşa vrea, ci pentru că aşa îi e obiceiul. „De la 6 la 8 nu fac nimic special, îmi beau cafeaua şi mă uit la televizor, nu am nevoie de acest timp pentru ceva anume. Cu toate astea, nu aş acorda prea multă atenţie orei la care mă trezesc, e mai important cum îţi distribui timpul şi cum acorzi timp activităţilor care contează pentru tine. Trebuie să găseşti echilibrul perfect. Eu încă îl caut.”

    Ca hobby-uri, lui Vladan Pekovic îi place să petreacă timp la mare, în mare şi pe mare. „Am o mică barcă şi îmi place să navighez, îmi plac înotul şi alte sporturi nautice.”

    Dacă ar fi să aleagă să lucreze într-o ţară în care nu a ajuns încă, el spune că aceea ar fi Japonia, dar nu ar spune „nu” nici unei experienţe africane reale. „Pentru mine, Algeria a reprezentat mai mult Orientul Mijlociu.” Despre varianta de a se pensiona anticipat, ca prietenul său, fost angajat Facebook, spune hotărât că iese din discuţie. „Nu mă văd ieşind la pensie înainte de termen.” În urma sa, la Telekom România, ar vrea să lase moştenire o abordare disruptivă şi, din punct de vedere al culturii organizaţionale, o cultură full-service. „Mi-ar plăcea ca toată lumea din companie să preia asta, nu doar cei din magazine sau call-center. (…) Asta e cultura pe care mi-aş dori-o.”

     

    Amprenta ierarhiei

    În primul trimestru al acestui an, Telekom Romania a înregistrat venituri de 210 milioane de euro, valoarea EBITDA după IFRS16 a atins 34,5 milioane de euro, baza de clienţi pe servicii mobile a ajuns la 3,55 milioane, baza de clienţi servicii convergente fix-mobil (FMC) – 924.000, iar baza de clienţi TV (DTH, IPTV şi Cablu) – 1,1 milioane, rezultate înregistrate în T1/2021. Compania spune că se focusează pe digitalizare şi simplificare, cu scopul îmbunătăţirii serviciilor pentru clienţi, oferind drept exemple platforma LiveShop, aplicaţia Where is my technician, dar şi dublarea numărului de roboţi în 2021, pentru al treilea an consecutiv. Legat de strategia comercială a Telekom Romania pentru următorii ani, Vladan Pekovic alege să o descrie printr-o metaforă: „Avem o grădină zoologică şi trei animale – un rechin, care să atace şi să muşte din piaţa mobilă, un arici, care să apere zona fixă şi un vultur, care să observe oportunităţile şi să le atace la momentul optim. Aceasta va fi strategia noastră în perioada următoare.” Odată cu apariţia pandemiei, executivul spune că obligaţia companiei a fost de a proteja oamenii, nu doar nu de apariţia virusului, ci să le asigure şi bunăstarea mentală şi fizică. „Prin urmare, am organizat mai multe sesiuni online de coaching – aproape 4.000 de oameni au participat la sute de astfel de evenimente online unde am prezentat cursuri de yoga, lecţii de gătit şi altele. Când ne vom întoarce la lumea offline, cred că vom putea continua astfel de iniţiative, şi mi-aş dori ca toţi cei din management să devină factori de integrare, mai degrabă decât să ofere o anumită direcţie. Ideea este că România şi toate statele ex-comuniste sunt foarte ierarhice, deci schimbarea acestui lucru, aplatizarea organizaţiei şi încercarea de a-i face pe oameni mai abordabili reprezintă o provocare, dar e ceva de care e nevoie pentru a livra clienţilor experienţa dorită”, este de părere Pekovic. În opinia sa, „şi asta cred că e ceva ce am învăţat în timpul petrecut în Statele Unite”, experienţa clienţilor şi relaţia cu aceştia sunt extrem de importante. „Un business se ocupă de oameni atât din perspectiva clienţilor, cât şi a angajaţilor, şi dacă te ocupi de ambele în mod corect atunci banii vor veni.”

     

     

    Sfaturi pentru tinerii aflaţi la început de carieră:

    1. Tratează-i pe alţii în acelaşi fel în care vrei să fii tratat – în familie, pe stradă, între prieteni, în business.

    2. Nu te aştepta să fii recompensat imediat pentru ceea ce faci. Trebuie să acorzi timp, recunoaşterea pentru anumite eforturi va veni când nu te aştepţi. Când cineva îţi cere să faci ceva acum, nu îi arăta imediat nota de plată. Fii răbdător.

    3. E foarte important să îţi placă ceea ce faci. Dacă nu îţi place o profesie, schimb-o. Fă altceva!

    4. Când îţi place ceva, fă-o cu pasiune până la maximizarea capacităţii. Cred că asta e cheia. De fiecare dată când faci tot ce-ţi stă în putinţă, e mai mult decât suficient.

    5. Trebuie să ai o privire de ansamblu asupra businessului, nu te limita la o zonă, la o funcţie.

    6. Învaţă cât poţi din literatură, din diverse surse, dar încearcă   să acumulezi cunoştinţe şi de la colegi.

    7. Distrează-te! Dacă te trezeşti dimineaţa, te duci la birou şi crezi că asta e o pedeapsă, dacă petreci 8 ore la birou fără să glumeşti, nu e ok.

    8. Nu te teme de riscuri.

    9. Schimbările sunt bune, schimbările reprezintă oportunităţi, nu ameninţări.

    10. Expune-te diverselor culturi, fii un burete pentru noi cunoştinţe, noi comportamente şi obiceiuri, şi apoi vei vedea cum te poţi adapta şi ce să faci.

  • În timp ce companiile au nevoie de ingineri, constructori, meseriaşi, românii vor să se facă bodyguarzi sau să fugă la muncă în afară

    Conform Indexului locurilor de muncă OLX pentru luna iunie 2021, analizat de ZF, în topul 10 al locurilor de muncă după interesul candidaţilor, pe primele trei poziţii se regăsesc:

    1. Pază şi protecţie

    2. Muncă în străinătate

    3. Internship – muncă temporară – sezonieră

    Dacă ne ducem la polul opus în topul 10 al celor mai căutate meserii de către angajatori, pe primele trei locuri avem:

    1. Ingineri – meseriaşi – constructori

    2. Şoferi – servicii auto – curierat

    3. Lucrători producţie – depozit – logistică

    Deci, în România anului 2021, în timp ce companiile caută ingineri – meseriaşi – constructori, românii, bărbaţii, tinerii vor să se facă bodyguarzi, să plece la muncă în străinătate sau caută un job sezonier.

    Este o discrepanţă foarte mare care arată şi nivelul redus de educaţie din România.

    În iunie 2021, pe OLX, numărul de anunţuri de recrutare pentru ingineri – meseriaşi – constructori era de 15.359, în creştere cu 32% faţă de iunie 2020.

    La polul opus, după interesul candidaţilor, numărul mediu de aplicaţii pentru un post de bodyguard era de nu mai puţin de 10,6.

    Pentru posturile de muncă din străinătate numărul mediu de aplicaţii pentru un post era de 10,2. În medie, o ofertă pentru un post în afară cu un salariu lunar net de aproape 1.900 de euro (este cam mare), se ocupă în
    10 zile.

    În ţară, Horia Rusu, directorul general al retailerului german de bricolaj Hornbach, spunea pentru ZF că are un buget de investiţii de 80 mil. euro pentru deschiderea a încă 3 noi magazine – Constanţa, Bucureşti, Timişoara, dar cea mai mare provocare este găsirea de angajaţi.

    „Găsirea şi calitatea personalului influenţează puternic decizia privind deschiderile de magazine.” El a menţionat că pentru magazinul deschis în Cluj, unde au investit 27 mil. euro, au găsit cu greu angajaţi: Oamenii sunt din ce în ce mai puţin pregătiţi.

    Cum să găsească oameni pregătiţi, educaţi, dornici să muncească, dacă românii vor să se facă bodyguarzi? O meserie respectabilă, dar care  nu necesită foarte multă valoare adăugată.

    Economia României se află pe val, cu o creştere estimată la peste 7% în acest an, dar care riscă să se izbească de un zid în anii următori dintr-un motiv legat nu de investiţii, nici de bani, ci de lipsa oamenilor cu care să se realizeze aceste investiţii.

    Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici, spune că „o parte din necazurile pe care le avem astăzi cu forţa de muncă este pentru că unii dintre noi, antreprenorii, am plătit muncitorii necalificaţi, dar şi specialiştii, cu salariul minim pe economie, ceea ce i-a făcut pe oameni să-şi ia câmpii pentru că nu îşi puteau întreţine familia”.

    Sistemul de educaţie se află într-o cădere continuă: dintr-o generaţie, 30% dintre copii abandonează şcoala, iar cei care termină generala luând examenul de Evaluare Naţională reprezintă doar 60-70%.

    Dintre cei care dau bacul, numai 60% îl iau.

    Dintre cei care intră la facultate, doar 70-80% finalizează studiile.

     În aceste condiţii,  numărul celor care au o pregătire superioară este din ce în ce mai redus şi poţi să dai cu tunul şi nu găseşti prea mulţi ingineri sau constructori.

    Din masa salarială de 5 milioane de angajaţi, numai 10% au, oficial, în acte, un salariu de peste 1.000 de euro net pe lună. Iar cei mai mulţi lucrează în administraţia publică, în IT şi în bănci.

    Aceasta este realitatea de pe piaţa forţei de muncă, unde companiile au nevoie de un anumit tip de angajaţi, iar piaţa le oferă bodyguarzi.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Pantofii care costă cât un apartament de lux. Care sunt motivele

    Pantofii sport reprezintă obiecte de colecţie de ceva vreme, dar în ultimii ani preţurile la care colecţionarii îi achiziţionează au crescut, scrie CNN. Astfel, s-au plătit, de exemplu, preţuri de la 190.000 de dolari pentru o pereche de Converse purtaţi de baschetbalistul Michael Jordan la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984 şi care au, bineînţeles, autograful lui, la 615.000 de dolari pentru o pereche de Nike Air Jordan 1s, iar anul acesta s-a vândut într-o tranzacţie privată prototipul unei creaţii a lui Kanye West în colaborare cu Nike, Nike x Yeezys pentru suma de 1.8 milioane de dolari.

    Pe lângă evenimente organizate de casele de licitaţii, colecţionarii pot achiziţiona pantofi sport prin intermediul unor platforme dedicate, cum ar fi StockX, piaţa secundară a pantofilor sport fiind estimată de oficialii platformei la 10 miliarde de dolari şi urmând a creşte la aproape 30 de miliarde de dolari până în anul 2030. Pantofilor sport li se dedică chir şi expoziţii cum ar fi cea deschisă în colaborare de London Design Museum şi StockX, „Sneakers Unboxed: Studio to Street”, iar unii colecţionari îi privesc drept opere de artă, în timp ce alţii doar ca o investiţie. Printre cei mai cunoscuţi colecţionari de încălţăminte se numără filipineza Anna Jacobe, care deţine circa 500 de perechi de pantofi sport, pe care, aşa cum declară, nu se sfieşte să-i poarte.

  • Toaleta publică în armonie cu natura. Soluţia ingenioasă la care s-a gândit un arhitect

    Niciun proiect nu-i prea mic dacă-ţi stimulează creativitatea, ca în cazul arhitectului japonez Kengo Kuma, care s-a gândit să schimbe imaginea pe care o au toaletele publice, scrie Dezeen. Acesta a creat şi prezentat la Tokyo o astfel de toaletă cu un design aparte, construcţia fiind îmbrăcată în lemn de cedru. Instalată într-un parc, aceasta a fost gândită să se armonizeze cu copacii din jur. Noua construcţie este de fapt un complex de cinci toalete pe care le pot folosi şi copiii, dar şi persoanele care participă la evenimentele din zona în care este amplasată şi vor să-şi schimbe hainele, în Tokyo urmând a fi instalate 16 astfel de complexuri.


  • Pandemia în petice

    Cunoscute ca o soluţie de a repara hainele, peticele au ajuns o formă de protest în Chile, în timpul regimului lui Augusto Pinochet, atunci când un grup de femei au creat tot felul de imagini din bucăţi de material. Mai nou, peticele sunt vedetele unei expoziţii rezultate din colaborarea unui centru de artă, De La Warr Pavilion din East Sussex, şi a unei organizaţii menite să ajute refugiaţii, Refugee Buddy Project, scrie The Guardian. Intitulată „All in the Same Storm: Pandemic Patchwork Stories”, expoziţia prezintă experienţele oamenilor din perioada de lockdown din timpul pandemiei, fiecare redată pe câte un pătrat de pânză care apoi a fost cusut de altele, formând patru pături mari, pe care le poate vedea şi publicul până la sfârşitul lunii august.

     


     

  • Cum a schimbat pandemia piaţa bijuteriilor de lux. Parisul nu mai este centrul luxului pentru marile case de modă

    Cum prezentările trebuie să meargă înainte, casele din domeniul bijuteriilor de lux au continuat şi în acest an, numai că nu toate au ales locul tradiţional pentru a-şi arăta noile colecţii, Parisul.

    Brandurile încearcă astfel să profite de faptul că publicul lor ţintă are bani puşi deoparte pe care nu a apucat să-i cheltuiască din cauza pandemiei şi este dispus să-i investească acum, conform experţilor din domeniul retailului de produse de lux, scrie The New York Times.

    Chanel şi Dior, de exemplu, au preferat să meargă în Asia, în timp ce Cartier a organizat un eveniment în zona Lacului Como din Italia. Colecţia Chanel, prezentată în Hong Kong, se intitulează No.5 şi constă din 123 de piese. Aceasta marchează aniversarea unui secol de la lansarea parfumului Chanel No.5 şi urmează a se plimba prin Shanghai, Paris şi New York. Dior a optat tot pentru China, de data aceasta Chengdu, pentru a-şi arăta colecţia Dior Rose.

    Casa Bulgari a decis să meargă la Milano în loc de oraşul în care îşi are sediul, Roma, pentru lansarea colecţiei Magnifica. Una dintre cele mai spectaculoase piese ale acesteia este „Spinelul Imperial”, un colier care include o piatră preţioasă de 131 de carate şi totodată cel de-al patrulea spinel ca mărime din lume, achiziţionat, conform directoarei de creaţie a firmei, Lucia Silvestri, în urma unei oferte făcute de un colecţionar pe Instagram.

    Printre bijuteriile spectaculoase ale sezonului se numără şi broşele în formă de balerină din colecţia „Dance Reflections” lansate de Van Cleef & Arpels.

    Alte branduri au ales să stea acasă, la Paris, arătându-şi noile colecţii celor care făceau o programare prealabilă sau online. Aşa a procedat Boucheron cu a sa colecţie Holographique, cu piese din cristal-de-stâncă şi pietre preţioase ori Pomellato, cu al său colier „Bavarole Trittico”.