BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Casa altfel. Cum transformă diverşi arhitecţi spaţii nefolosite în locuinţe moderne

    Indiferent de gradul de confort al unui apartament sau unei case, unii pur şi simplu nu vor să stea într-o locuinţă obişnuită şi caută altfel de clădiri pe care să le modeleze după gustul lor.

    Un fost turn de apă din oraşul californian Seal Beach de pe coasta Pacificului, spre exemplu, s-a transformat în spaţiu locativ în urma unei campanii a locuitorilor din zonă care nu voiau să-l vadă demolat după dezafectare, scrie Mansion Global. În prezent, turnul de apă a devenit o locuinţă cu patru niveluri, patru dormitoare şi patru băi, bar, bucătărie, terasă şi garaj, care se poate închiria pentru 1.000 de dolari pe noapte. Cine doreşte să-şi stabilească reşedinţa permanentă acolo trebuie să plătească peste 4 milioane de dolari. De la ferestrele construcţiei se pot vedea Disneylandul sau centrul de afaceri al oraşului Los Angeles.

    Un cuplu de americani care-şi construiesc în prezent o casă obişnuită s-au tot mutat, locuind pe o ambarcaţiune, într-un fost coteţ spaţios de găini, un far şi o subunitate de pompieri. Cei doi, Clint şi Kelly Clemens, au achiziţionat cu ceva ani în urmă clădirea unei foste subunităţi de pompieri din localitatea Newport, din statul Rhode Island, şi au investit în transformarea ei într-o reşedinţă de lux. Cum doar aspectul exterior al clădirii mai amintea de utilizarea ei de altădată, cei doi s-au folosit de fotografii ca să reproducă anumite elemente interioare şi au instalat chiar şi o bară folosită de pompieri ca să coboare la intervenţii.

    La Londra, un spaţiu aflat sub un pod de cale ferată s-a transformat, cu ajutorul unei firme de arhitectură, Undercurrent Architects, într-o locuinţă confortabilă. Deşi din afară nu prea seamănă a casă, construcţia pe trei niveluri are două dormitoare şi două băi. Pentru a o proteja de zgomotul trenurilor, s-a realizat o structură de oţel şi o zonă care absoarbe vibraţiile, astfel încât locatarii nu mai aud decât un zgomot slab. Exteriorul este şi el placat cu oţel patinat, iar locuinţa are o formă convexă pentru a beneficia de cât mai multe ore de lumină.

  • Ca o pasăre în cuib. Noul mod în care poţi lucra sau lua masa

    După căsuţele din copac, a venit rândul cuiburilor de păsări să fie transformate în locuri de petrecere a timpului liber pentru oameni, aşa cum o arată un artist american, Chris Baker. Acesta foloseşte crenguţe şi bucăţi de lemn pentru a crea sculpturi masive şi instalaţii de artă amplasate în natură, unde nu fac notă discordantă cu peisajul. Acestea seamănă cu nişte cuiburi mari de păsări, care pot fi folosite de oameni pentru a admira priveliştea din jur, pentru a lua masa sau pentru a lucra, dar nu numai.

  • Modelul digital. Cum se folosesc companiile de jetoanele nefungibie (NFT)

    Jetoanele nefungibile sau NFT, care garantează autenticitatea operelor de artă digitale, asigurându-i pe colecţionari că deţin originalele, îşi găsesc o întrebuinţare mai largă, diverse companii inspirându-se din modul lor de funcţionare pentru proiecte pe care le implementează. O iniţiativă în acest sens, scrie Nikkei Asia, a apărut în Japonia, unde se doreşte păstrarea ilustraţiilor originale realizate de creatori de manga. Astfel, compania Shueisha, care publică, printre altele, foarte popularul serial manga „One Piece” a decis să tipărească în ediţie limitată zece scene ale acestuia, în condiţii de lux. Fiecare exemplar costă 4,500 de dolari, iar doritorii a trebuit să se înscrie la o loterie a achiziţiona imaginile. Ilustraţiile sunt tipărite pe hârtie de bumbac, iar certificatul care le însoţeşte este dotat cu o etichetă specială care poate fi citită cu ajutorul unui smartphone. Astfel se confirmă nu numai că nu sunt falsuri, dar se poate vedea şi ce şi câţi proprietari au avut. De NFT-uri se foloseşte şi platforma Shroom Chan, care pune la dispoziţia creatorilor de anime din Japonia şi Asia o serie de instrumente pentru creat diferite personaje, pe care mai apoi să le vândă cu garanţia autenticităţii, ca să-şi suplimenteze veniturile.


     

  • Desert de milioane. Cum a reuşit o companie să ajungă cunoscută în toată lumea datorită unui singur produs

    Testarea gastronomiei franţuzeşti nu poate lipsi dintr-o vizită în Oraşul Luminilor. Însă aceasta nu poate fi completă dacă nu încerci măcar unul dintre cele mai cunoscute deserturi franţuzeşti: macarons. Cel mai mare comerciant din Franţa al acestui produs este faimoasa casă Ladurée, fondată de antreprenorul Louis Ernest Ladurée în urmă cu aproape două secole

    Louis Ernest Ladurée s-a născut la Paris, pe 21 februarie 1836. Familia lui s-a ocupat, timp de mai multe generaţii, cu morăritul, meserie pe care şi antreprenorul a urmat-o timp de câţiva ani. În 1862 el a deschis o brutărie în arondismentul 16 din Paris, pe Rue Royale – Maison Ladurée. Alegerea locaţiei a fost norocoasă, deoarece în acelaşi an se deschidea, în apropiere, Opera Garnier, transformând zona într-unul dintre cele mai elegante districte comerciale ale Parisului. Şi astăzi, la aproape două secole distanţă, magazinul încă îşi întâmpină clienţii.

    În 1857 el s-a căsătorit cu Constance Jamin, alături de care a avut un fiu, Ernest, care s-a implicat la rândul său în afacerea familiei, şi două fiice gemene.

    În 1871, în urma unui incendiu, unitatea a ars, aşa că Ladurée a fost nevoit să reconsturiască brutăria, angajându-l pe un faimos artist al vremii, Jules Chéret, pentru a se ocupa de interior. Antreprenorul s-a folosit totodată de acest prilej pentru a îmbogăţi rafturile magazinului şi cu o gamă de produse de patiserie. Pictura realizată folosind tehnici asemănătoare celor folosite pentru Capela Sixtină pe tavanul noului magazin, întruchipând mici îngeri „patiseri”, a devenit identitatea grafică a companiei.

    Pe 13 iulie 1904 antreprenorul a murit, frâiele businessului fiind preluate de fiul său. Sub conducerea lui Ernest şi a soţiei sale, Jeanne Souchard, afacerea a prosperat, mai ales la ideea acesteia de a îmbina cafeaua pariziană cu produsele de patiserie vândute de companie într-una dintre primele case de ceai ale oraşului. În 1930 Pierre Desfontaines, vărul fondatorului, a deschis la etajul magazinului şi un mic salon, aducând totodată în portofoliu celebrii macarons. În prezent aceştia reprezintă cel mai vândut produs al companiei şi sunt fabricaţi într-o unitate de 9.000 de metri pătraţi.

    Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, brandul Ladurée este prezent astăzi în 50 de ţări, cu un număr de 85 de unităţi. Compania face parte din portofoliul grupului francez Holder, alături de branduri precum Château Blanc sau lanţul de patiserii Paul. Groupe Holder are venituri anuale de circa 1 miliard de dolari, 60% dintre ele fiind acoperite de vânzările de macarons. De altfel, compania asigură acest produs pentru cei mai mari trei comercianţi de macarons din Franţa: Ladurée, Paul şi McDonald’s.

  • Cum se împacă rolul de antreprenor cu cel de şef de multinaţională. „Nu este ceva anormal să îţi împarţi timpul între două sau mai multe companii.”

    În majoritatea cazurilor, o carieră de succes „în corporaţie” exclude dezvoltarea în antreprenoriat. Pentru Lucian Butnaru, Country director Cegeka East, lucrurile stau diferit: în afară de faptul că este responsabil de coordonarea a peste 700 de angajaţi din rolul de CEO, este şi investitor în real estate, dar şi în antreprenor în domeniul IT. Cum se împacă rolul de antreprenor cu cel de şef de multinaţională?

    Lucian Butnaru este întrebat deseori cum reuşeşte să fie şi antreprenor, şi CEO simultan şi răspunde oferind două exemple: Elon Musk este CEO la SpaceX, la Tesla şi la alte companii; Jack Dorsey este CEO la Twitter şi CEO la Square, ambele companii cu cifre de afaceri de miliarde de dolari. În ceea ce îl priveşte pe el, este acţionar principal şi chairman al SelfPay, reţea care numără aproape 6.000 de staţii de plată şi procesează lunar mai mult de 2 milioane de tranzacţii; conduce multinaţionala IT Cegeka în România şi Republica Cehă, dar este şi investitor în real estate.

    „Nu este ceva anormal să îţi împarţi timpul între două sau mai multe companii. În contexul pandemiei şi al lucrului remote, fără a mai pierde timpul în trafic, acest lucru devine mult mai facil”, descrie Butnaru situaţia sa. El este de părere că atât timp cât o echipă primeşte autonomie în luarea deciziilor, managementul timpului şi acţiunile unui CEO se traduc în crearea de valoare adăugată pentru acţionari, în definirea direcţiei strategice a companiei şi în angajarea de persoane cheie care să execute planul agreat. Restul, respectiv implementarea şi execuţia sunt în mare parte responsabilitatea echipei.  „Din acest rol devii un lider care oferă susţinere şi coaching echipei, care conduce businessul. În felul acesta, eu reuşesc să găsesc suficient timp să împac toate rolurile (de CEO, investitor şi chairman) cu planurile mele personale şi familiale”, punctează el.

    Cum a ajuns însă să aibă o astfel de abordare? Precum mulţi copii, şi Lucian Butnaru a avut o serie de ambiţii legate de carieră. Prima dintre acestea a fost să devină cosmonaut/astronaut, apoi a vrut să fie inventator, iar pe măsură ce a crescut şi a început să aibă acces la cercurile de informatică de la şcoală, a decis că i s-ar potrivi foarte mult jobul de programator. Acest vis aproape s-a concretizat fiindcă mai târziu, a intrat la Universitatea Politehnica, iar în perioada studiilor, a înfiinţat alături de un partener francez prima sa companie. La acel moment, acest lucru nu s-a împăcat prea bine cu statutul de student, având doar 21 de ani şi răspunderea pentru aproape 100 de angajaţi. „Unii profesori de la facultate cereau neapărat prezenţa fizică, iar mie programul de antreprenor nu îmi permitea să merg la cursurile de laborator. Astfel, am decis să pun facultatea pe locul doi în favoarea businessului până la vârstă de 29 de ani, când am decis să continui studiile, urmând programe executive la diverse universităţi din lume. Am realizat că procesul de învăţare trebuie să fie unul continuu şi, tocmai de aceea, acesta face parte din rutina mea zilnică, plecând de la programe de executive training, dezvoltarea personală şi profesională, lectură variată, dar şi învăţăminte de la oamenii cu care interacţionez/din jurul meu”, spune el. Businessul din studenţie, Akela, denumit aşa după numele lupului conducător de haită din Cartea Junglei, a ajuns la primul milion de dolari în anul 2000. În cele din urmă însă, a decis vânzarea acţiunilor Akela către o companie de talie medie din Statele Unite (TechTeam), al cărei general manager a rămas până când compania a ajuns la peste 1.000 de angajaţi.

    CEO-ul

    În 2013, într-un parcurs invers decât cel obişnuit al antreprenorilor, a devenit general manager al Cegeka România.

    Grupul cu origini belgiene a venit pe piaţa din România în anul 2004, pornind cu achiziţionarea a două firme locale de IT, iar ca entitate sub acest nume activează din 2011.

    Cegeka România este compusă, în prezent, din două divizii: Nearshoring şi Applications. Anul 2021 a însemnat dezvoltarea şi transformarea centrului de livrare Nearshore din România în Cegeka European Delivery Center (CEDC), care are rolul de a susţine liniile de afaceri din toate ţările grupului. CEDC contribuie cu 60% la cifra de afaceri şi va deservi clienţii Cegeka din Europa.  Cea de-a doua divizie din companie, Applications, se adresează clienţilor locali, respectiv companii din servicii financiar-bancare, asigurări, retail, real estate, telecom şi logistică, şi are ca obiect de activitate dezvoltarea de aplicaţii şi servicii profesionale. 

    Lucian Butnaru previzionează că creşterea pe care o vor avea la sfârşitul anului 2021 pentru cele două divizii se va apropia de 15%, iar cifra de afaceri va fi de aproximativ 39 milioane de euro, în timp ce marja de profit pentru România este cea mai mare din toate ţările grupului Cegeka. „Multe companii au investit în digitalizarea operaţiunilor, pentru a rămâne relevanţi şi utili pentru clienţii lor, chiar şi într-un context economic mai dificil, ceea ce a reconfirmat importanţa şi stabilitatea businessului din România, precum şi capabilităţile tehnice desăvârşite ale pieţei de talente locale”, spune Lucian Butnaru.

    Când vine vorba despre investiţii, spune că pentru companie, „angajaţii sunt cei mai importanţi, nu doar la nivel declarativ” prin urmare o mare parte din bugetul de investiţii este alocat acestora – aproximativ 1 milion de euro vor fi direcţionaţi în traininguri şi cursuri de dezvoltare profesională. În momentul de faţă, Cegeka România a depăşit numărul de 700 de angajaţi, iar planurile companiei pentru perioada următoare vizează extinderea în mai multe oraşe din România şi Moldova prin înfiinţarea mai multor birouri-satelit, în timp ce în Bucureşti va rămâne sediul central, alături de activităţile pivot din Iaşi. Creşterea prognozată pentru următorii doi ani este reprezentată de angajarea a 75 de oameni noi în Moldova, în timp ce 200 de noi angajaţi urmează să se alăture birourilor-satelit din România. De altfel, unul dintre obiectivele lor principale pentru perioada următoare ţine tocmai de aceste birouri satelit, pe care încep să le implementeze: „Prin aceste birouri ne dorim ca angajaţii să aibă un loc unde pot tine şedinţe sau diverse discuţii atunci când simt nevoia, unde pot participa la diverse evenimente interne organizate de noi, dezvoltând şi sentimentul de apartenenţă. Ne dorim să fim un angajator de top, iar în sensul acesta, cu ajutorul birourilor satelit, al modelului de lucru hibrid, concentrării pe wellness şi dezvoltare profesională, încercam să le oferim un mediu cât mai comfortabil şi flexibil, astfel încât să poată performa şi evolua cât mai bine.” În competiţia din piaţa IT, Lucian Butnaru spune că mizează pe conceptul „Be the CEO of your own career” (Fii CEO-ul propriei cariere), care este de altfel şi sloganul lor în comunicările interne: „Angajaţii pot alege în ce direcţie să se îndrepte cariera lor profesională, iar compania  facilitează şi încurajează această dezvoltare cu bugete semnificative de training, proiecte interesante şi tehnologii de ultimă generaţie”.

    De asemenea, Butnaru menţionează că politica lor de salarii este ajustată permanent cu medianele din piaţă, iar pachetele de beneficii sunt la nivelul superior faţă de ceea ce oferă piaţa (trecerea de la abonament medical la asigurare medicală pentru toţi angajaţii, facilitarea achiziţiei de maşini prin leasing operaţional, workshopuri de well-being, sesiuni de educaţie financiară şi multe altele). 

    Menţinerea poziţiei de piaţă se înscrie, evident, în obiectivele lor, iar Lucian Butnaru nu exclude nici posibilitatea de a face achiziţii în perioada următoare: „Nu ascund faptul că Cegeka are şi un apetit crescut pentru achiziţia de noi companii similare cu a noastră, unele deja fiind concretizate, altele în curs de anunţare, plus alte businessuri care ne-au atras atenţia şi credem în ele. Dar, mai multe detalii vor fi anunţate la timpul lor”.

    Antreprenorul

    În 2011, a fondat SelfPay (fosta ZebraPay), companie specializată în furnizarea de soluţii de plată de tip self-service, în care Butnaru este şi acţionar majoritar şi deţine rolul de chairman. De altfel, el descrie decizia de a-şi asuma controlul companiei drept unul dintre cele mai mare riscuri pe care şi le-a asumat. „Pentru mine cel mai mare risc pe care mi l-am asumat a fost că am crezut în businessul SelfPay atât de mult, încât, deşi, el părea că urmează un trend descendent, am luat decizia să controlez întreaga companie şi să trec de la acţionariat minoritar de 15%, cumpărându-i pe toţi ceilalţi investitori”, descrie el implicarea sa în companie. Consideră că acesta a fost deopotrivă un risc şi o provocare, dar este bucuros şi mândru de decizia luată, întrucât compania înregistrează rezultate financiare foarte bune. „Intuiţia mea a fost una bună, în care mă încred şi este unul dintre lucrurile de care ţin foarte mult cont atunci când trebuie să fac alegeri dificile.”

    Lucian Butnaru spune că pe parcursul celor 11 ani de activitate, compania a dezvoltat piaţa de plăţi self-service şi a contribuit la transformarea în mod pozitiv a unor domenii cheie, precum retailul, sectorul bancar, utilităţile publice şi a modului de plată a taxelor.  „Prima jumătate a anului 2021 a fost caracterizată, în principal, de creşterea şi eficientizarea reţelei naţionale de staţii de plată şi de implementarea de noi servicii cu valoare adăugată pentru clienţi. În acelaşi timp, ne-am concentrat eforturile către proiectul de dezvoltare a Mobile Walletului, precum şi asupra iniţiativei de extindere internaţională”, descrie el cele mai recente obiective legate de compania de plăţi. În prezent, reţeaua SelfPay numără aproape 6.000 de Staţii de Plată, procesează lunar mai mult de 2 milioane de tranzacţii şi are acorduri cu mai mulţi furnizori de servicii din România, cum ar fi principalii furnizori de utilităţi, companiile de telecomunicaţii, instituţii financiare şi autorităţi publice. Într-un interviu anterior reprezentanţii companiei previzionau că aceasta va ajunge la o cifră de afaceri de 124 de milioane de lei anul acesta.

    Lucian Butnaru nu a stat departe nici de investiţiile în imobiliare şi spune că până în prezent s-a axat pe dezvoltarea de clădiri de birouri, amplasate central cu termeni şi condiţii de închiriere flexibile. „Oferta noastră este ideală pentru reprezentanţe de companii multinaţionale sau locale, având în portofoliu birouri moderne cu suprafeţe intre 150 şi 300 mp”, descrie el profilul investiţiilor sale din imobiliare. Situaţia actuală l-a determinat însă să continue investiţiile în zona rezidenţială: „În acest moment dezvoltăm un ansamblu de vile de lux în zona de nord a Bucureştiului şi un alt proiect care integrează închirierea de unităţi rezidenţiale, zone de co-working, spaţii comerciale şi alte facilitaţi într-o zonă centrală. Astfel, vom permite atât locuirea, cât şi munca într-un ansamblu potrivit noilor vremuri”.

     

    5 întrebări pentru un CEO-antreprenor-investitor

    1.Œ Dacă ar fi să vă alegeţi un oricare alt rol, o altă profesie, care ar fi aceea? 

    Ultima dintre pasiunile descoperite este aceea de coaching, iar dacă aş fi în situaţia în care să aleg să rămân în zona de business – aş face coaching, cred că este o altă meserie care mi s-ar potrivi. Un bun coach este acela care prin întrebări ajută la găsirea soluţiilor celor mai potrivite pentru deblocarea celor mai dificile situaţii. Dacă însă, ar fi să ies din această zonă de business, mi-ar plăcea să mă îndrept către unul dintre hobby-urile mele, fie fotografia, fie explorarea lumii.

    2. Cine este mentorul dvs. şi ce aţi învăţat de la el?  

    La această întrebare aş putea spune că nu am sau nu am avut un singur mentor, ci mai mulţi. Consider că eşti media persoanelor cu care te înconjori, iar pentru mine este important să învăţ cât mai mult de la cei din jurul meu. Şi am norocul să fiu înconjurat de foarte mulţi lideri de business, care îmi sunt şi prieteni şi mentori în acelaşi timp. De fapt, ne suntem mentori unii altora, este o reciprocitate. Primul meu mentor a fost primul meu partener de afaceri, de la el am învăţat cel mai mult.  De asemenea, am observat că, la rândul meu, descopăr lucruri noi şi învăţ foarte mult şi de la cei pe care eu îi mentorez. Şi aici există o reciprocitate similară.

    3.Ž Care sunt cele mai importante calităţi pe care ar trebui să le aibă liderii prezentului? Dar care credeţi că sunt calităţile care lipsesc, în general, la liderii din ziua de astăzi? 

    Liderii trebuie să fie în primul rând capabili să inspire echipele multi-disciplinare şi să le motiveze pentru atingerea unui obiectiv comun de business, să contribuie la atingerea maximului de potenţial de la oamenii pe care îi conduc. Majoritatea liderilor au toate calităţile necesare, altfel n-ar mai fi lideri.

    4. Care sunt cărţile pe care le recomandaţi? 

    Aş începe cu „The Diamond Cutter” de Geshe Michael Roach. Mi se pare o carte bună, atât din plan personal, cât şi profesional. Din punctul meu de vedere, este o adevărată „biblie” de business şi nu numai, pe care aş reciti-o oricând. Pe partea de tehnologie, recomand „Hacking Growth” de Sean Ellis, Morgan Brown, dar şi „The Hard Thing about Hard Things” de Ben Horowitz. În zona de real estate aş merge pe „Am I Being Too Subtle” de Sam Zell, o carte foarte bună unde veţi găsi multe sfaturi. Din perspectiva de coaching, recomand „Coach the Person, Not the Problem” de Marcia Reynolds. Un must-have atât pentru persoanele care au funcţia de coach, cât şi pentru cei care doresc să înveţe să comunice şi să asculte mai bine.

    „Think Again” de Adam Grant este fascinantă. Aş adăuga şi „Principles” de Ray Dalio, unde veţi găsi principii neconvenţionale pentru zona de business şi viaţă.

    Încă o carte interesantă este „Atomic Habits” de James Clear, care te va ajuta să iţi schimbi obiceiurile mai puţin bune şi te îndrumă cum să faci alegeri bune, cum să îţi creezi obiceiuri potrivite şi cum îţi formezi mindsetul în direcţia respectivă. „No Rules Rules” de Reed Hastings şi Erin Meyer. Aici Reed Hastings, cofondator şi CEO Netflix, vorbeşte deschis despre filosofia de lider care stă la baza culturii Netflix, poţi găsi exemple concrete despre staffing şi cum să încurajezi oamenii, plus multe alte sfaturi. Apoi, „Dare to Lead” de Brene Brown este încă o carte de leadership unde se pot găsi multe exemple şi poveşti din aceasta sferă.  Ultima, dar nu cea din urmă, ar fi „Never Split the Difference” de Chris Voss sau arta de a negocia la un alt nivel. Când crezi că ştii totul despre cum să negociezi, Chris Voss, care a lucrat în FBI ca negociator de ostatici, îţi va oferi noi abordări şi persective. O lectură foarte interesantă pentru cine doreşte să îşi diversifice tacticile de negociere. 

    Lista ar mai continua, dar o să mă opresc aici. Sper să fie de folos.

    5. Care sunt calităţile pe care le apreciaţi cel mai mult la un angajat?  

    Un lucru pe care l-am învăţat în toţi aceşti ani este să nu te uiţi la competenţele oamenilor. De ce? Pentru că acestea se pot dobândi prin învăţare. Există traininguri, cursuri şi alte modalităţi prin care persoana respectivă se poate dezvolta, iar eu sunt unul dintre cei mai vocali susţinători ai oamenilor care îşi doresc să crească atât profesional, cât şi la nivel personal. Ca lider sunt orientat pe rezultatele şi performanţa în business din poziţia curentă şi, evident, şi din rolurile trecute. Totodată, sunt foarte interesat de valorile pe care angajaţii le au, dar şi de modul în care acestea se împletesc cu valorile şi cultura Cegeka (respect, ownership, entrepreneurship, flexibility, in close cooperation). Însă, pe lângă tot ce am menţionat mai sus, sunt extrem de atent şi la atitudinea colegilor mei. De ce? Pentru că atitudinea este acel element diferenţiator care determină poziţia acestora faţă de provocările şi riscurile din business, modul în care sunt abordate, dar, mai ales, cum se pot transforma în oportunităţi. Atitudinea înseamnă totul!

  • Cine este românul care a intrat în Cartea Recordurilor cu talentul lui. O singură operă făcută de el ajunge şi până la 2.000 de euro

    Încă de la grădiniţă a început să deseneze. Mai întâi a desenat chipul educatoarei, iar apoi chipurile colegilor şi astfel s-a descoperit talentul lui Gogu Neagoe, un caricaturist român de 44 de ani, care a ajuns în Cartea Recordurilor, după ce a realizat 246 de portrete la un eveniment caritabil.

    Intram în casă, luam cearşaful de pe pat, îl puneam pe gard, băgam mâna în nămol şi gata pictura”, îşi aminteşte Gogu Neagoe (44 ani) primii săi paşi în domeniul artei. Mai târziu, a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, redenumit acum Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Activitatea sa a început în 1993 şi de atunci „a descris” prin caricaturi şi portrete pe loc, de la persoane obişnuite la personalităţi, printre care se numără Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Simona Halep, Kurt Thomas, primul gimnast american care a câştigat o medalie de aur la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică, Ion Ţiriac, Traian Băsescu sau Amza Pellea.

    De asemenea, fiind din Slatina, are trei contracte cu două reviste şi cu un ziar din judeţul Olt pentru a realiza caricaturi. Mai mult, datorită talentului său de a desena portrete grafice după o descriere sumară, Gogu Neagoe este deseori solicitat de poliţişti sau procurori pentru a realiza portrete-robot care ajută la soluţionarea mai rapidă a cazurilor. În plus, el organizează şi Salonul de caricaturi la Festivalul Naţional de Caricatură şi Umor „Oltenii şi restu’ lumii”, din Slatina, judeţul Olt.

    „Caricatura în ziua de azi este solicitată de multe firme, care invită un artist caricaturist să realizeze portrete-caricaturi pe loc pentru furnizorii sau colaboratorii invitaţi la un eveniment. Trebuie să spunem că avem în România cei mai premiaţi caricaturişti. Pentru mine, a intra în Cartea Recordurilor a însemnat bucurie”, povesteşte Gogu Neagoe. El a intrat în Cartea Recordurilor în 2020, după ce realizat nu mai puţin de 246 de portrete participanţilor la crossul „Hope Run for Alexandra”, un eveniment caritabil.

    Artistul a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de pictură şi caricatură, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din România şi din străinătate, dar sunt expuse şi în muzee de artă din Australia, SUA, China, Japonia, Iran, Franţa, Italia, Germania, Belgia, Bulgaria şi Grecia, se arată pe site-ul Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionşti din România, în care Gogu Neagoe este membru din 2006.  

    Totodată, el este membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice din Germania din anul 2008. Societatea Umoriştilor Români a fost prima organizaţie a caricaturiştilor din România care a deschis saloane ale umoriştilor români în anii ‘20. Fondatorii societăţii au fost Ion Bărbulescu (B’Arg), Victor Ion Popa, Nicolae Tonitza, S. Maur, Iosif Steurer, Iosif Ross, Gruia, Dan Berceanu, Brutus Haneş, Ginsberg şi Gic Săvulescu. Astăzi, nu se ştie exact numărul caricaturiştilor români, însă Gogu Neagoe, din judeţul Olt, este considerat unul dintre cei mai buni caricaturişti din lume.

    „Eram invitat la Televiziunea Română în 1992, când a cunoscut momente de glorie, să fac caricaturi pentru sărbătorile de iarnă sau de Paşti. În 2005, am participat la Salonul Internaţional de Caricatură de la Bruxelles. Dar mai sunt şi alte ţări care s-au bucurat de prezenţa mea, cum ar fi America, Australia, Japonia, Rusia, Finlanda sau Ungaria”, susţine Neagoe. El menţionează că mai are puţin şi termină de desenat populaţia României.

    „Nu ştiu dacă a scăpat vreo vedetă de la noi nedesenată de mine. Am observat că pictura nud este solicitată de vedete sau de oameni de afaceri discreţi, care vin cu fotografii la mine în atelierul de pictură din judeţul Olt”, întăreşte acesta. O caricatură sau o pictură costă între 50 şi 2.000 de euro, precizează artistul.

  • Un nou tip de vacanţă a apărut după ce pandemia de COVID a făcut ravagii în lume şi a schimbat total modul în care trăim

    Când uşile birourilor s-au închis, le-am deschis pe cele ale sufrageriilor. La început a fost greu, DAR timpul a arătat că se poate. IAR, în vreme ce unii descopereau că tastatul şi vorbitul la telefon de acasă nu sunt aşa rele cum credeau, alţii au mers mai departe (la propriu) şi au căutat metode de a evada din rutina de acasă, fără a consuma totuşi zilele limitate de concediu. Aşa că au găsit o breşă şi, fără să ştie, au dat naştere unui nou concept în piaţa muncii: workation.

    Termenul reprezintă o combinaţie între muncă şi concediu de odihnă, care să le împace pe amândouă. Business Magazin a stat de vorbă cu unii dintre cei care au pus umărul la formarea acestei tendinţe şi a aflat ce i-a făcut să se înhame la o astfel de experienţă, care sunt avantajele şi dezavantajele, cum arată o zi din viaţa lor şi ce locuri noi mai au pe listă. 

    În iulie 2021, Alina Stoian, managing partner al agenţiei de publicitate, comunicare şi branding JustAd, era deja de mai bine de o lună şi jumătate în Grecia, în oraşul Olympiada din Halkidiki, la circa 90 de kilometri de Salonic, îndeplinindu-şi un vis de ani întregi.

    „De mai bine de zece ani, îmi doream să lucrez de pe o plajă însorită, dintr-un loc unde să fie cald cât mai mult timp. Este relaxant, pentru mine este un spaţiu creativ, iar în ceea ce fac eu creaţia este destul de importantă, aşa că faptul că am un plus de creativitate lucrând remote de pe plaja din Grecia este ceea ce trebuie pentru mine”, povestea Alina la emisiunea online de business ZF Live.

    Legătura cu biroul fizic o rupsese încă din 2018, când a făcut o descentralizare a forţei de muncă şi a început să lucreze de la terasă, din parc, de oriunde, aşa că tranziţia către Grecia pentru ea nu a fost foarte abruptă.

    „Sunt aici cu o colegă care se ocupă de strategie pe HR şi, la fel ca mine, şi ea lucrează foarte bine remote. Nu mă duc să mănânc la terase, ci vreau să trăiesc ca şi cum aş locui aici. Bugetul alocat pentru peste 40 de zile de când stau aici nu mi-ar fi ajuns pentru o săptămână la Mamaia.”

    Alina Stoian spunea că a ales un loc unde turiştii nu sunt foarte numeroşi şi că nu ar putea lucra remote din insule foarte populate precum Thassos, Zakynthos sau Skiathos. Preferă rutina locală grecească, nederanjată de puzderia de turişti.

    Alina Stoian, managing partner JustAd: „Nu mă duc să mănânc la terase, ci vreau să trăiesc ca şi cum aş locui aici. Bugetul alocat pentru peste 40 de zile de când stau aici nu mi-ar fi ajuns pentru o săptămână la Mamaia.“

    Pentru Andrei Creţu, fondatorul reţelei de spaţii de co-working Pluria, lucratul remote a însemnat o mutare pentru un an sau doi – cine ştie? – în Spania, undeva nu departe de Madrid, într-o zonă liniştită, cu oameni prietenoşi şi vreme asemenea.

    „M-am mutat aici în august. A fost o decizie venită şi din oportunitatea de business – ştiam că vrem să lansăm Pluria într-o ţară din vest. A contat şi aspectul personal, pentru că ne place foarte mult Spania. În plus, eu am făcut şi un MBA aici şi ştiu spaniolă”, a povestit, într-un interviu desfăşurat online, Andrei Creţu.

    Singurul lucru care ar putea să-l ţină în loc este faptul că cei doi copii ai săi tocmai au început grădiniţa, respectiv şcoala în Spania, aşa că nevoia lor de a se acomoda ar putea să influenţeze flexibilitatea mutării. Altfel, spune antreprenorul, şi-ar schimba locul de unde să muncească remote chiar şi pe perioade mai scurte de timp.

    Acum, casa şi biroul lui sunt undeva lângă Madrid, combinând apropierea de centrul de business şi de cultură al capitalei spaniole cu liniştea unei zone mai puţin populate şi mai apropiate de natură.

    „Muncesc hibrid – în unele zile lucrez de acasă, în altele de la birou, folosindu-mă de cele o sută de spaţii de co-working din reţeaua Pluria din Spania. Ce este diferit faţă de Bucureşti este că aici mă simt în fiecare zi un pic ca un turist, sunt ca în vacanţă câteva ore pe zi. E mult mai relaxant”, spune fondatorul Pluria.

    Pluria este, practic, ca un Uber al spaţiilor de coworking, iar principiul de funcţionare este similar cu cel al 7card, platforma de acces la săli de fitness pe care tot Andrei Creţu a fondat-o în 2011, împreună cu Iulian Cîrciumaru. Businessul 7card a fost vândut către compania franceză Sodexo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa emitenţilor de tichete valorice. 

    Platforma Pluria funcţionează doar în sistem B2B (business to business), adresându-se aşadar doar companiilor, care, la rândul lor, pun la dispoziţie serviciile propriilor angajaţi. Reţeaua de parteneri numără spaţii din Bucureşti şi din oraşele mari din ţară, dar şi din state precum Spania, Portugalia, Columbia. În total, peste 50 de oraşe din întreaga lume fac parte din reţea, care poate fi accesată din aplicaţiile disponibile în Google Play şi AppStore.

    După câteva luni de lucrat din Spania, Andrei Creţu a realizat că nu s-au schimbat doar peisajul şi limba pe care o aude zi de zi, ci a ajuns la concluzia că aspecte aparent nesemnificative din viaţa de zi cu zi în Bucureşti duceau la acumularea unor frustrări de care înainte nu era conştient întru totul.

    „Mici lucruri din rutina zilnică din România, cumulate, ne făceau mai stresaţi. Nervii din trafic de pildă. Remote working a deschis însă oportunitatea să experimentăm şi să înţelegem mai bine nişte locuri pe care ajungem să le cunoaştem mai profund, stând acolo pentru un timp mai îndelungat. Aici, merg mult pe jos, asta e activitatea mea preferată. În plus, sunt un mare fan al artei moderne, îmi place să mă duc la muzee, iar în Spania ai ce vedea, sunt multe evenimente culturale.”

    Andrei spune că este conştient că nu ne vom mai întoarce niciodată la modul de lucru de dinaintea pandemiei. S-au reconfigurat relaţiile de muncă şi de prietenie atât de mult încât o revenire la ce era cândva este imposibilă. Aşa că se adaptează la realitatea de azi şi şi-a trasat deja câteva planuri pentru mai târziu.

    „După Spania, voi merge des în America Latină, începând cu Columbia, unde de asemenea am lansat Pluria. Cu siguranţă voi avea episoade de o săptămână-două de lucrat de acolo.”

    El este unul dintre acei manageri care au înţeles că munca s-a deconectat de la factorii timp şi spaţiu, aşa că nu contează unde, cât şi când lucrezi, atât timp cât eşti eficient şi productiv.

    „Unii manageri au însă o teamă că pierd controlul asupra angajaţilor şi ei sunt aceia care încearcă o revenire aproape completă la birou. Au senzaţia că dacă îşi ştiu toţi oamenii în aceeaşi încăpere, lucratul e mai eficient, ceea ce e un mit. Pe mine nu mă interesează câte ore muncesc colegii mei, la ce ore încep sau la ce ore termină, ci rezultatul lor”, spune Andrei Creţu.


    Andrei Creţu, fondator Pluria: „Ce este diferit faţă de Bucureşti este că aici mă simt în fiecare zi un pic ca un turist, sunt ca în vacanţă câteva ore pe zi. E mult mai relaxant.“

    Tocmai de aceea, echipa lui de la Pluria şi-a luat libertatea de a lucra de oriunde, iar Anca Şerban este, poate, cel mai grăitor exemplu.

    „La 1 august 2020 am plecat de acasă să lucrez remote din alte ţări şi de atunci acesta a devenit stilul meu de viaţă şi de lucru: am un job full-time pe care îl fac de la distanţă, indiferent de ţara sau locul în care mă aflu în acel moment”, spune Anca Şerban, marketing manager la Pluria.

    Când am vorbit cu ea, se afla în Ecuador şi lucrase din 15 ţări de pe patru continente: Turcia, Franţa, Madeira, Azore şi Maroc în 2020, iar la 1 ianuarie 2021 a făcut un pas mai departe şi a plecat să lucreze remote din America Latină.

    „Am început cu o lună în Mexic, apoi am mers în Columbia, Chile, două luni în Peru, Costa Rica, Guatemala, SUA, Republica Dominicană, Aruba, din nou în Mexic, iar acum sunt în Ecuador. De obicei stau câte o lună în fiecare ţară, dar în unele locuri am stat câte două-trei săptămâni sau câteva zile, iar pe acasă prin România am trecut doar anul trecut de Crăciun şi urmează să ajung din nou şi anul acesta, tot de Crăciun.”

    În 2020, când pandemia abia începuse, a avut o perioadă în care a lucrat exclusiv de acasă, la fel ca mulţi angajaţi care s-au trezit că sunt nevoiţi să muncească din sufragerie. Era perioada de restricţii în România şi în lume şi mai multe vacanţe pe care le plănuise pentru primăvara aceea se duseseră pe apa sâmbetei. Deşi a mai găsit destinaţii în care să evadeze pentru scurt timp în perioada mai-iulie 2020, în ţări precum Suedia sau Islanda, Ancăi i-a fost clar că lucrurile s-au schimbat foarte mult şi nu mai e uşor să pleci în city breakuri scurte, atâta vreme cât condiţiile de intrare într-o ţară deveniseră destul de complicate.

    „După câteva luni de work from home, am avut revelaţia că aşa cum lucrez remote de acasă aş putea să fac asta şi din altă parte a lumii. Mereu mi-a plăcut să călătoresc şi să scriu despre asta pe blogul meu, dar am făcut-o doar în vacanţe, nu s-a pus niciodată problema să lucrez de la distanţă, deşi am un job în marketing care se poate face foarte bine de oriunde. Eram într-un supermarket când mi-am dat seama că remote nu înseamnă doar de acasă şi l-am întrebat pe şeful meu de atunci dacă, teoretic vorbind, aş lucra de la distanţă din altă ţară, ar fi asta o problemă? N-a fost şi îi sunt recunoscătoare că a avut deschiderea pentru un alt mod de lucru.”

    Pentru Anca Şerban, nu era o premieră să viziteze singură destinaţii îndepărtate precum India sau Brazilia, dar s-a gândit că este cu totul altceva să trăieşti şi să lucrezi din alte ţări, aşa că a ales ca primă destinaţie de remote working o ţară mai aproape de casă, ca să se poată întoarce înapoi dacă nu i-ar fi plăcut.

    „Am plecat o lună în Berlin şi am stat la o familie locală, într-un apartament rezervat pe Airbnb. În timpul săptămânii lucram şi mă plimbam prin oraş, în weekend luam trenul ca să vizitez nord-estul ţării. După o lună deja ştiam că acest stil de viaţă e pentru mine: nu am responsabilităţi care să mă ţină legată de casă, am fost mereu o persoană independentă, cu o mare poftă de explorare pe cont propriu şi curiozitate de a vedea locuri noi. Călătoresc singură şi nu mi-am pus niciodată problema dacă pot face ceva, ci mai degrabă cum pot face ceva.”

    Pentru Anca Şerban, lucratul remote din alte ţări a fost o modalitate de a-şi satisface dorul de ducă, dar astfel şi-a dat şi seama că e o oportunitate rară de a trăi alte experienţe.

    „Paradoxal, o pandemie globală care a închis graniţe şi pe care lumea a perceput-o exclusiv ca pe una de restricţii a avut şi efecte la care nu se aştepta nimeni. Probabil cea mai mare schimbare a fost asupra modului în care lucrăm: de la modelul centralizat şi destul de ineficient, în care pierzi una-două ore doar cu mersul la birou, la un model flexibil în care nu mai contează de unde lucrezi. Atâta vreme cât ai acces la internet şi ai un job care nu presupune prezenţă fizică, poţi lucra de oriunde din lume.”

    Experienţei pe care o trăieşte de aproape doi ani, Anca Şerban îi spune „workation”, o combinaţie de muncă şi concediu, care nu trebuie să fie neapărat pe termen lung, cum face ea, ci poate fi şi pentru câteva zile.

    „De exemplu, să pleci joi undeva la munte, lucrezi de acolo până vineri, iar în weekend faci drumeţii sau te odihneşti. Sau poţi să mergi la Cluj o săptămână şi să lucrezi dintr-un co-working sau de la hotel, iar în timpul liber faci ce vrei – eşti deja acolo şi e mult mai uşor să te bucuri de locuri mai îndepărtate, fără să trebuiască să îţi iei vacanţe în care să pierzi una-două zile doar pe drum ca apoi să vezi totul pe fugă.”

    Acest stil de viaţă i-a permis să trăiască pe termen lung în ţări din America Latină şi să înveţe limba spaniolă fără nicio lecţie sau carte citită, doar vorbind cu localnicii şi folosind Google translate. I-a permis să cunoască culturile locale într-un ritm mai lent, şi nu doar din perspectiva unui turist grăbit, care într-o săptămână trebuie să vadă cât mai multe locuri. Are timp să se plimbe după-amiaza printr-un oraş ca Quito (capitala Ecuadorului) sau să-şi ia laptopul şi să lucreze una-două ore dintr-un parc din Funchal (capitala arhipelagului Madeira). Pauza de prânz nu presupune să stea la coadă la vreo cantină dintr-o clădire de birouri, ci poate să se ducă la plajă în Las Galeras, Republica Dominicană, şi să culeagă mango pe drumul spre casă.

    „Din momentul în care munca mea nu a mai depins de o locaţie anume şi nici de un anumit program (lucrez de pe alte fusuri orare cu opt-zece ore diferenţă faţă de România), zilele mele s-au schimbat complet. De regulă, încep ziua cu calluri online cu colegii din alte ţări, în principal cu cei din România şi Spania: dimineaţa pentru mine înseamnă după-masa/seara pentru ei şi e singurul moment în care ne putem auzi, fără să le invadez prea mult timpul personal. Ziua mea nu începe la 9 dimineaţa ca înainte, ci poate începe la 6-7 dimineaţa sau chiar şi la 5, deşi e ceva mai greu la astfel de ore.”

    Nu mai lucrează într-un singur bloc unitar, ca înainte când programul 9-18 era regula. Preferă să lucreze dimineaţa şi din nou după-masa sau seara, iar la prânz să-şi ia câteva ore pentru ea. Are zile foarte lungi în care lucrează şi 15 ore şi altele în care lucrează doar trei. De unde lucrează nu mai este însă relevant.

    „Am lucrat noaptea din aeroport pentru că aveam escală acolo şi nu puteam dormi. Am lucrat din hoteluri, cafenele, co-workinguri sau din parcuri cu wi-fi. Cel mai ciudat loc din care am lucrat e un cazino în Las Vegas – nu mă puteam conecta la wi-fi-ul de la hotel şi cea mai apropiată cafenea cu internet am găsit-o acolo, lângă păcănele.”

    Indiferent de unde a lucrat, principala problemă a fost şi este cea a internetului: el există peste tot, dar nu ştii niciodată cât de bună e conexiunea sau cât de stabilă. Munca ei implică lucrul cu programe online, iar legătura cu cei de acasă o ţine pe Whatsapp, aşa că, dacă nu are internet la hotel, trebuie să caute un WiFi în altă parte şi să lucreze de acolo sau să-şi cumpere carduri sim de la companiile locale.

    „Alt lucru de luat în calcul e impactul pe care un astfel de stil de viaţă îl are asupra ta, în special într-o perioadă în care e pandemie globală. Ce înseamnă să locuieşti… oriunde? Înseamnă să fii extraordinar de flexibil şi mobil, să priveşti călătoria dintr-o ţară în alta ca pe o formalitate, chiar şi pe timp de pandemie, să nu mai vezi graniţe, ci posibilităţi. Uneori înseamnă (prea mult) timp petrecut în aeroporturi sau să realizezi că într-un interval de o lună de zile poţi să treci prin cinci ţări pe două continente. Înseamnă să îţi schimbi biletele de avion şi planurile de călătorie pe nepusă masă, când realizezi, de exemplu, că nu ţi-ai făcut temele cum trebuie şi nu poţi intra în Bolivia. Sau că nu poţi sta o lună în New York cum voiai iniţial şi te duci în altă destinaţie.”

    Toate această experienţă mai înseamnă să ai parte de interviuri la graniţă şi bagaje verificate pentru că vii din Mexic, dar şi extrem de multă birocraţie cu zeci de formulare completate, în jur de 15-20 teste Covid şi foarte multă documentare pentru fiecare ţară ca să fii sigur că ţi se va permite să intri acolo: unii cer asigurare, alţii vor să vadă biletul de ieşire din ţară, pentru alţii îţi trebuie un cod QR sau măcar un formular tipărit.

    „Toate astea se traduc prin oboseală, un stil de viaţă haotic în care eşti mereu cu bagajul pregătit şi nu stai nicăieri suficient de mult încât să îţi construieşti o rutină a ta. Când am ocazia, încerc să stau câte o lună într-un loc, cum am făcut în destinaţiile în care am trăit anul trecut. America Latină, însă, e un spaţiu mult prea vast şi am fost nevoită să mă mut frecvent dintr-un oraş în altul, iar asta devine obositor la un moment dat.”

    La fel ca Andrei Creţu, nici Anca Şerban nu crede într-o întoarcere la vechiul mod de lucru, cel din 2019. Tranziţia spre un mod de lucru hibrid este prezentă la nivel global, iar oamenii îşi doresc flexibilitate mai mult decât orice şi merită să primească încrederea angajatorilor că îşi pot face munca indiferent de locul în care se află.

    „În schimb, îmi este dor să îmi văd colegii, prietenii şi familia după atâtea luni departe de casă, dar îmi este dor de atmosfera de lucru şi sentimentul de comunitate, nu mi-e dor de nişte piese de mobilier şi de mersul cu metroul.”

    Este ea mai eficientă în acest nou stil de a munci? Crede că da, paradoxal, pentru că, deşi nu mai e nimeni s-o controleze, se simte mult mai responsabilă şi se organizează singură, conştientă că, în final, contează rezultatele, nu câte ore a stat peste program la birou.

    „În acelaşi timp, lucratul exclusiv remote din alte ţări are şi minusuri: îmi lipsesc interacţiunea din offline şi întâlnirile cu colegii pentru proiecte noi, sentimentul că fac parte dintr-o comunitate. Am colegi pe care nu i-am întâlnit niciodată în viaţa reală (încă), deşi vorbim online sau pe Whatsapp zilnic.”

    Concluzia Ancăi Şerban este că, dacă vrei să lucrezi din alte ţări pe termen lung, trebuie să fii pregătit să renunţi la unele lucruri, măcar pentru o perioadă. O variantă mult mai bună e să lucrezi remote din alt oraş sau ţară pentru o perioadă limitată, câteva săptămâni sau o lună, şi să iei ce e mai bun din toate posibilităţile de acum.

    Anca Şerban, marketing manager Pluria: „Am lucrat noaptea din aeroport pentru că aveam escală acolo şi nu puteam dormi. Am lucrat din hoteluri, cafenele, coworkinguri sau din parcuri cu wifi. Cel mai ciudat loc din care am lucrat e un cazino în Las Vegas – nu mă puteam conecta la wifi-ul de la hotel şi cea mai apropiată cafenea cu internet am găsit-o acolo, lângă aparatele de păcănele.“

    Pe măsură ce tot mai multe ţări îşi vor restrânge restricţiile, Anca Şerban îşi conturează lista de locuri din care vrea să lucreze. Momentan, se uită către Asia, Oceania şi Africa. Îşi doreşte însă să îmbine perioadele remote din alte ţări cu cele de acasă şi să găsească un echilibru între dorinţa de explorare care nu-i dă pace şi una mai casnică, cu zile obişnuite în care să aibă timp să citească o carte sau să se relaxeze gătind la ea acasă.

    Daniela Shah este unul dintre proprietarii agenţiei de turism Eturia, specializată în vacanţe exotice. Să lucreze remote din destinaţii inedite a fost aşadar o decizie naturală, dar, mai mult decât atât, una care i-a demonstrat că poate fi foarte productivă şi că îşi poate găsi inspiraţia mai repede în afara biroului decât în interiorul lui.

    „Am deja trei experienţe: în 2020, am lucrat remote o lună din Maldive, iar în acest an am aplicat o altă metodă care mi-a permis să fiu şi mai creativă: după două săptămâni de vacanţă în Costa Rica, am mai rămas să lucrez remote încă alte două săptămâni. La fel am procedat şi în Kenya”, spune Daniela Shah.

    Destinaţiile le-a ales foarte simplu: erau foarte sus pe lista de dorinţe şi, în plus, a intervenit criteriul imperativ dictat de pandemie, aşa că trebuia să fie destinaţii cu graniţe deschise şi fără restricţii de carantină pentru cetăţenii români. Tot din cauza pandemiei, a urmărit cu atenţie şi tendinţele ratelor de infectare din ultimele 7-14 zile ca să prevadă eventualele liste-semafor actualizate.

    „Am ales să muncesc remote din destinaţii exotice din mai multe motive. Întâi, am vrut să înţeleg mai bine clienţii Eturia care ne solicită încă din 2020 din ce în ce mai multe pachete personalizate pentru remote work. Apoi, am realizat că şi eu, după ce mă deconectez într-o vacanţă cu familia şi ajung într-un loc relaxant, pot lucra mai uşor, pentru că inspiraţia şi ideile bune vin din energia şi din peisajele locului.”

    Echipa Eturia a remarcat aşadar că, după un an în care majoritatea angajaţilor au lucrat de acasă şi au experimentat un nou mod de a se organiza, tot mai mulţi vor acum să-şi „mute” biroul într-o destinaţie exotică, ducând la un concept nou, cel al sejururilor cu laptopul pe plajă. Pentru un pachet cerut în acest sens,  pretenţiile sunt simple: viteză bună la internet şi un fus orar apropiat celui din România.

    Daniela Shah, cofondator Eturia: „Gândeşte-te că vineri seară, după ce închizi laptopul, eşti deja în vacanţă şi-ţi poţi planifica o sumedenie de activităţi deosebite peste weekend!“

     

  • Care este una dintre cele mai mari probleme ale societăţii într-o perioadă în care pandemia aduce doar carantină, izolare, boală, moarte şi multă suferinţă

    Carantină, izolare, boală, moarte, o pandemie poate aduce multă suferinţă şi prin aceasta poate lăsa răni adânci în societate, în emoţionalul colectiv şi în cele din urmă în economie. Unele naţiuni sunt mai empatice decât altele şi se descurcă mai bine în a alina suferinţa, construindu-şi astfel un drum mai scurt şi mai lin de revenire şi baze mai puternice de pe care pot înfrunta o criză viitoare.

    David Kessler tratează pentru revista Quartz chiar problema lipsei de empatie în cea mai urâtă consecinţă a pandemiei, moartea. Adică problema analfabetismului emoţional în caz de doliu. Kessler este director de empatie la Empathy, o companie americană de tehnologie care se ocupă cu alinarea suferinţei familiilor îndoliate.

    Pentru guverne şi angajatori, a şti să facă şi ei acest lucru poate însemna productivitate mai bună, angajaţi mai motivaţi şi mai fideli şi o societate mai sănătoasă. El discută din punctul de vedere al SUA, o ţară cu deficit de empatie în care salariaţii au mai puţine drepturi decât colegii din multe dintre ţările membre ale UE. Însă ideile sale sunt de actualitate şi în Europa mai ales acum când pandemia produce mai multă suferinţă decât unele comunităţi pot duce.

    În mulţii ani în care am discutat cu oamenii despre pierderi şi i-am consiliat în suferinţa lor, de multe ori am fost uimit de cât de prost echipaţi sunt cei mai mulţi dintre noi când vine vorba de a vorbi despre moarte, scrie Kessler. Moartea este o parte nedorită a vieţii, dar una cu care fiecare dintre noi va trebui să se confrunte la un moment dat. Şi totuşi, de multe ori ne simţim atât de incorfortabil în faţa inevitabilităţii morţii încât găsim modalităţi de a evita să discutăm despre ea sau chiar să ne gândim la ea, până când devine imposibil de evitat – şi apoi, având atât de puţină practică, de multe ori pur şi simplu nu ştim ce să facem sau să spunem.

    Trăim într-o societate analfabetă emoţional, mai ales când este vorba de doliu, de durerea provocată de pierderea unei fiinţe. Acesta este motivul pentru care mulţi oameni care şi-au pierdut recent o persoană iubită nu sunt familiarizaţi cu sau nu înţeleg doliul, ceea ce le poate adânci şi prelungi sentimentele de durere şi melancolie.

    Trăim într-o societate analfabetă emoţional, mai ales când este vorba de doliu, de durerea provocată de pierderea unei fiinţe. Acesta este motivul pentru care mulţi oameni care şi-au pierdut recent o persoană iubită nu sunt familiarizaţi cu sau nu înţeleg doliul, ceea ce le poate adânci şi prelungi sentimentele de durere şi melancolie. Se pot lupta cu reacţii necunoscute, cum ar fi vinovăţia sau furia, fără să-şi dea seama că acestea pot fi elemente foarte comune şi chiar productive ale procesului de doliu. Şi, în multe cazuri, ei nu ştiu cum să vorbească despre asta cu alţii sau cum să ia legătura cu cei care-i pot ajuta şi astfel ajung să se simtă pierduţi şi singuri.

    Trecerea prin doliu necesită timp, energie şi înţelegere şi nu este un drum uşor. Prin demistificarea morţii, putem atenua o parte din suferinţa şi sentimentul de singurătate trăite de cei care pierd pe cineva. Cu toate acestea, costul emoţional pe care îl are pierderea este doar un aspect al consecinţelor negative ale tabuului construit în jurul morţii. Este vorba de adevărate consecinţe logistice, sociale şi chiar economice, atât pentru cei care au suferit din cauza pierderii, cât şi pentru comunităţile cărora le aparţin.

    În timp ce eu şi colegii mei care predau, consiliază familiile şi conduc grupuri de sprijin pentru cei în doliu ne facem partea pentru a încuraja discursul onest despre moarte, sunt foarte necesare intervenţii proactive şi directe, inclusiv din partea angajatorilor şi a guvernelor, pentru a rezolva multe dintre aceste probleme, mai spune Kessler.

    Un bun exemplu de situaţie în care în care societatea eşuează este lipsa unei conversaţii coerente despre concediul pentru caz de deces. În SUA, un singur stat, Oregon, are o formă de concediu legal obligatoriu pentru angajaţii care au suferit o pierdere în familie, iar la companiile care oferă concediu de deces plătit, durata medie permisă este de doar trei zile.

    Un bun exemplu de situaţie în care în care societatea eşuează este lipsa unei conversaţii coerente despre concediul pentru caz de deces. În SUA, un singur stat, Oregon, are o formă de concediu legal obligatoriu pentru angajaţii care au suferit o pierdere în familie, iar la companiile care oferă concediu de deces plătit, durata medie permisă este de doar trei zile.

    De cele mai multe ori suferinţa provocată de pierderea unei fiinţe durează mai mult decât trei zile de concediu. Durerea sufletească acută se poate prelungi săptămâni şi chiar luni. Lipsa politicilor de concediu adaptate momentului nu numai că provoacă suferinţă angajatului îndoliat, care se poate confrunta adesea cu alegerea imposibilă de a se întoarce la muncă în timp ce încă este pierdut în ceaţa suferinţei intense sau de a pierde venituri în timp ce trece prin procesul necesar de vindecare.

    De asemenea, o astfel de disfuncţionalitate dăunează angajatorilor, care ajung să aibă fie angajaţi în concediu fără plată pe durată mare, fie  productivitate şi moral scăzut atunci când lucrătorii care nu sunt vindecaţi sau pe drumul spre vindecare se întorc la birourile lor. Pe frontul socioeconomic, analfabetismul doliului din cultura noastră ne costă mai mult decât dificultăţile emoţionale şi productivitatea pierdută.

    De exemplu, majoritatea familiilor îndoliate sunt eligibile pentru diverse beneficii, surse importante de finanţare care pot ajuta la acoperirea costurilor de înmormântare, la compensarea veniturilor pierdute ale gospodăriei şi, în general, permit oamenilor să treacă peste săptămânile şi lunile dificile de după moartea unei persoane dragi. Acestea includ beneficii de urmaş, beneficii pentru veteran, asistenţă pentru înmormântare etc. Dar multe familii nu cunosc beneficiile la care au dreptul şi chiar şi cei care ştiu despre ce este vorba nu sunt suficient de familiarizaţi cu procesele birocratice prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la ele.

    Acesta este doar un exemplu costisitor al barierelor logistice peste care trebuie să treacă familiile îndoliate în timp ce sunt insuficient informate cu privire la paşii şi detaliile importante. Mulţi trebuie să se ocupe şi de testamente, bunuri şi succesiune, de planificarea înmormântării,  de închiderea conturilor pe care persoana iubită nu le va mai folosi şi de multe alte astfel de sarcini.

    Tăcerea noastră din jurul morţii expune, de asemenea, familiile îndoliate la un risc mai mare de abuz sau exploatare. În timp ce majoritatea persoanelor şi organizaţiilor care lucrează în spaţiul din jurul sfârşitului vieţii sunt corecţi din punct de vedere moral şi plini de compasiune, vor exista întotdeauna cei care vor căuta să profite de cei mai vulnerabili. Recuperatorii de datorii, de exemplu, au căpătat reputaţia de a încearca  să-i convingă pe membrii familiei că sunt responsabili pentru datoriile persoanei dragi decedate – o practică ilegală care persistă deoarece oamenii îndureraţi, care nu au cunoştinţele suficiente, uneori vor plăti pur şi simplu facturile pentru a-i face pe recuperatori să tacă.

    Deschiderea discuţiei despre moarte are potenţialul de a ajuta în mare parte din aceste probleme, nu în ultimul rând pentru că îi poate inspira pe inovatori să-şi îndrepte atenţia către ele. Avem nevoie de campanii la scară largă care să informeze publicul în ansamblu, şi nu doar pe cei îndoliaţi, despre drepturile şi cele mai bune practici în astfel de situaţii. Există atât o nevoie, cât şi o oportunitate ca firmele inovatoare să vină cu o gamă largă de soluţii şi metodologii, oferind o experienţă mai raţională, umană, instructivă şi de sprijin familiilor care trec printr-o perioadă foarte dificilă. Cu acest tip de ajutor poate fi eradicat stigmatul durerii, al pierderii şi al morţii, pentru a menţine o relaţie mai sănătoasă cu sfârşitul vieţii, atât ca indivizi, cât şi la nivel de cultură.

    Ideile lui Kessler sunt importante în contextul în care în unele ţări mari, cum ar fi Marea Britanie şi Canada, se vorbeşte de epidemii tăcute de suferinţă provocată de moarte şi pierdere. Mai important, astfel de concluzii arată că acolo există discuţii şi sunt făcute studii temeinice privind impactul pandemiei şi al suferinţei aduse de aceasta, în societate. În statele mai sărace, cum ar fi cele est-europene, astfel de analize lipsesc.

    În unele ţări mari, cum ar fi Marea Britanie şi Canada, se vorbeşte de epidemii tăcute de suferinţă provocată de moarte şi pierdere. Mai important, astfel de concluzii arată că acolo există discuţii şi sunt făcute studii temeinice privind impactul pandemiei şi al suferinţei aduse de aceasta, în societate. În statele mai sărace, cum ar fi cele est-europene, astfel de analize lipsesc.

     

  • Feedback în era www

    Discuţiile pe WhatsApp, Facebook Messenger sau chiar şi pe bătrânul e-mail reprezintă încă de multe ori modul standard în care echipele din agenţiile de creaţie discută cu clienţii lor în legătură cu dezvoltarea unor website-uri. Această colaborare dintre echipe poate şi trebuie să fie una mai bună şi mai eficientă, adaptată la progresele pe care tehnologia le-a înregistrat în ultimii ani. Acesta este pariul pe care îl face un start-up local care a dezvoltat o platformă ce aduce întreaga conversaţie despre un website chiar în jurul acestuia, accelerând şi simplificând în acelaşi timp efortul creativ.

    Am început anul trecut cumva ca proiect al agenţiei mele (B2B – stoica.co) şi l-am construit treptat. Anul acesta s-a alăturat ca partener Mihai Ivaşcu (Modex, Ulpia Ventures – n. red.), care ne-a dat o perspectivă internaţională şi ne-a transmis ideea că am putea creşte mai repede şi mai mult. Anul acesta am tot iterat pe produs şi încercăm să îl creştem în continuare“, a relatat în în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Pitch, Andrei Stoica, CEO şi cofondator al Brunch. În prezent, echipa Brunch se află în etapa în care vrea să obţină cât mai mult feedback pentru a ajunge la o versiune finală a produsului. Proiectul Brunch a pornit cu o investiţie iniţială de circa 30.000 euro, iar apoi prin asocierea cu Ulpia Ventures, vehiculul de investiţii al antreprenorului în serie Mihai Ivaşcu, start-up-ul a primit o finanţare de 250.000 euro. Cel mai cunoscut proiect actual al lui Mihai Ivaşcu este Modex – un sistem de baze de date axat pe tehnologia blockchain.

    Ce face însă mai exact soluţia Brunch? „Produsul în sine este un instrument de colaborare online construit pentru agenţii care lucrează cu clienţii lor atât pe partea de review, în momentul când construiesc un website sau o pagină activă online şi au nevoie sa feedback –, cât şi pe partea de optimizare.” În prezent, soluţia Brunch este folosită de circa 20 de utilizatori în mod activ, însă în următoarele două luni, start-up-ul vrea să crească de cinci ori acest număr.

    „Credem că este realizabil. Construim pe produs şi îl optimizăm. Avem şi o ţintă financiară şi de performanţă şi încercăm să ajungem acolo cât mai repede, dar cât mai sustenabil“, a precizat Andrei Stoica.

    În prezent, start-up-ul se află în plină campanie de finanţare pe platforma de equity crowdfunding SeedBlink.com prin intermediul căreia vrea să atragă o investiţie de 200.000 euro. Campania de strângere de fonduri de pe SeedBlink.com face parte practic din a doua rundă de finanţare a start-up-ului, care în total se ridică la 285.000 euro, suma de
    85.000 euro provenind tot de la Mihai Ivaşcu.

    „În momentul de faţă avem primii utilizatori, primii doi plătitori chiar, şi 20 de utilizatori activi. Încercăm să vedem cum ar trebui să arate produsul final ca să poată scala internaţional. Ca atare, în perioada aceasta ne concentrăm în primul rând pe a discuta foarte mult cu utilizatorii actuali şi să facem onboarding, să adăugăm utilizatori noi.” Odată cu dezvoltarea produsului, accesul la finanţare este o prioritate. „Punem accent pe detalii astfel încât să avem o variantă finală cât mai bună. În acelaşi timp, cu ajutorul SeedBlink încercăm să strângem finanţare, să le explicăm partenerilor paşii următori şi cum vedem noi că o să se întâmple lucrurile mai departe“, a punctat cofondatorul Brunch.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

    Start-up Pitch

    Invitat: Ionuţ Munteanu, Reefkig Solutions

    Ce face? A lansat o soluţie de tip SaaS, numită Reefkig Budgets, care ajută magazinele online, specialiştii în marketing şi agenţiile digitale să monitorizeze bugetele pentru promovarea în mediul digital.

    „Per total cred că până acum am investit circa 250.000 de euro în tot ceea ce înseamnă aplicaţiile Reefkig Solutions – adică Reefkig Budgets, Reefkig Tasks şi Reefkig CRM, şi cam atât căutăm să luăm ca finanţare în etapa aceasta. Dar,
    într-adevăr mai trebuie să ne facem temele – adică modelul de business -, business-ul trebuie să îl clădim, nu produsul, produsul este perfect, produsul funcţionează. Acum suntem în etapa în care clădim businessul.”

     

    Invitaţi:Inesa Schmidt şi Marius Trifu, cofondatori 2Space

    Ce fac? Dezvoltă rachete dedicate exclusiv nanosateliţilor – sateliţi până în
    10 kilograme.

    Inesa Schmidt: „Scopul nostru este să oferim lansări rapide, precise şi la un preţ accesibil pentru că în momentul curent singura soluţie de pe piaţă este ridesharingul, rachete care transportă doar cantităţi foarte mari în spaţiu şi asta vine cu mai multe impedimente, iar noi încercăm să găsim o altă alternativă pentru oamenii care trebuie să transporte cantităţi mai mici în spaţiu şi mai mult mai precis.”

    Marius Trifu: „Suma de care noi estimăm că avem nevoie este undeva la 2 milioane de euro. Avem deja discuţii pentru o rundă de finanţare.”

    Invitat: Andrei Stoica, CEO şi cofondator, Brunch

    Ce face? Dezvoltă o aplicaţie de colaborare şi gestionare a feedbackului pe website-uri live.

    „Planul este să ajungem la
    100 de utilizatori plătitori până la finalul anului. Credem că este realizabil. Construim pe produs şi îl optimizăm. Avem şi o ţintă financiară şi de performanţă şi încercăm să ajungem acolo cât mai repede, dar cât mai sustenabil.“

    Start-up Boost

    Invitat:  Vladimir Oane, antreprenor cu experienţă în domeniul tech şi membru în board-ul Innovation Labs

    Principalul sfat pentru fondatorii de start-up-uri tech:

    „Tehnologia este o unealtă. Trebuie să te uiţi la tehnologie ca la o unealtă şi este de datoria ta să dai scopul acestei tehnologii, iar pentru acest lucru trebuie să înţelegi cine sunt potenţialii utilizatori, care este problema pe care vrei să o rezolvi sau oportunitatea pe care vrei să o urmăreşti, iar după aceea tehnologia va ajuta în găsirea unei soluţii şi implementarea unei soluţii. Acest lucru este greu de înţeles, mai ales pentru studenţi care vin la o facultate tehnică să înveţe un limbaj de programare, o bază de date sau să dezvolte senzori. Innovation Labs te provoacă în a găsi o utilitate acestor tehnologii, în a spune «ok şi dacă avem aceşti senzori, ce putem să facem cu ei ca să ajutăm, pe cine mai exact şi care este oportunitatea financiară acolo, care este beneficiul şi pentru cine».”

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată împreună cu Banca Transilvania, Seedblink şi Telekom, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

     

  • Cum poţi deveni un investitor pe bursa şi să începi să faci bani fără şcoli speciale sau pregătire în domeniu

    Democratizarea cunoştinţelor financiare a permis multor oameni să renunţe la locul de muncă şi să se ocupe de investiţii şi trading full time sau să câştige un al doilea venit, indiferent de istoricul lor în domeniul financiar. Unii au făcut profit doar pentru ei înşişi, însă dimensiunea socială pe care a căpătat-o tranzacţionarea în ultimii ani i-a determinat pe mulţi să-şi îndrepte strategiile şi spre câştigul noilor investitori.

    „Mă trezesc la 06.00 dimineaţa, înaintea copiilor, îmi fac o cafea, citesc ştirile de pe piaţa asiatică şi verific diverse mişcări ale indicilor. La 07:00, grabă nebună pentru a pregăti copiii. De la ora 8:00, urmăresc deschiderea pieţei britanice. Monitorizez indicii şi preţurile acţiunilor şi citesc diverse publicaţii şi analize” – aşa îşi începe ziua sud-africanul Wesley Warren Nolte, care este responsabil de capitaluri de 50 de milioane de dolari plasate de aproape 20.000 de investitori, care îi copiază investiţiile.

    Democratizarea cunoştinţelor financiare a creat în ultimii ani o realitate în care oricine este dispus să investească timp şi efort pentru studierea pieţelor şi să-şi construiască o strategie solidă de tranzacţionare şi investiţii are potenţialul de a obţine profit.

    Globalizarea este cea care a facilitat investitorilor accesul la pieţele internaţionale, iar tehnologia şi inovaţia au jucat un rol definitoriu în acest proces.

    De tehnologie şi inovaţie ţine şi copy tradingul, o funcţionalitate care permite utilizatorilor nu doar să vadă şi să urmărească investitori de top din toată lumea, ci şi să le poată copia automat portofoliul, exact aşa cum fac cei 20.000 de oameni care îi copiază „la indigo” investiţiile lui Wesley Warren Nolte.

    Un sistem automat de copiere a investiţiilor a fost următorul pas firesc în evoluţia felului în care tranzacţionăm. Cum decurge tot procesul?

    De exemplu, cu o anumită sumă un investitor poate copia întregul portofoliu al unui alt investitor în propriul portofoliu, iar acest lucru se face direct proporţional cu suma investită şi cu ponderea pe care o are fiecare activ în portofoliul copiat.

    Prin urmare, nu este nevoie să fie implicat cu totul şi nici expert în fiecare clasă de active sau în fiecare acţiune din lume, ci doar să urmărească investitorii potriviţi, care au livrat randamente pozitive în timp.

    „Dacă vezi pe cineva care a generat în medie 30% randament în ultimii cinci ani, poţi lua de exemplu 1.000 de dolari din contul tău şi poţi copia întregul lui portofoliu în portofoliul tău.

    FOTO: Wesley Warren Nolte

    Astfel, de fiecare dată când el tranzacţionează, tranzacţionează automat în acelaşi timp în contul tău, la acelaşi preţ şi la aceleaşi proporţii”, spunea Yoni Assia, fondator şi CEO al platformei de social trading eToro, într-un interviu pentru ZF din mai 2021.

    Sub categoria „Popular Investor”, eToro a strâns oameni din toate domeniile profesionale, care gestionează investiţii ce sunt copiate de utilizatori cu sume de ordinul sutelor de milioane de dolari.

    În acest tren au urcat şi Jeppe Kirk Bonde, Heloise Greeff şi Wesley Warren Nolte, care ocupă locurile 1, 3 şi 4 în topul celor mai urmăriţi investitori de pe eToro. Business Magazin a vorbit cu fiecare dintre ei şi i-a întrebat cum au ajuns în postura de a le fi copiate strategiile de către 64.000 de utilizatori cu peste 170 de milioane de dolari cumulat.

     Cei mai populari investitori

    Jeppe Kirk Bonde s-a născut în Danemarca, unde a obţinut o diplomă de master în finanţe şi management strategic la Copenhagen Business School, însă locuieşte în Marea Britanie. A renunţat la cariera de consultant în management şi la poziţii de consilier în cadrul unor bănci pentru a deveni investitor cu normă întreagă.

    Portofoliul lui Bonde este replicat de aproape 23.000 de investitori cu sume de aproximativ 67 de milioane de dolari, ceea ce îl face cel mai copiat utilizator de pe eToro.

    Investit în proporţie de 90,9% în acţiuni, cu o strategie pe termen lung şi un scor de risc de 4 din 10, Bonde a livrat un randament de 16,5% în 2021, date din 20 octombrie 2021.

    „Am 34 de ani, sunt un investitor popular danez care locuieşte în Marea Britanie. Sunt un investitor în acţiuni şi investesc pe termen lung. Analizez tendinţele de pe pieţele globale, politica, tehnologia şi societatea şi efectuez evaluări fundamentale”, spune Jeppe Kirk Bonde pentru BM.

    Heloise Greeff este originară din Cape Town, Africa de Sud, dar locuieşte în Marea Britanie. După ce s-a specializat în machine learning şi a obţinut un MBA la Universitatea Oxford, s-a dedicat tranzacţionării sociale pentru a-şi îmbina interesele – pieţe de capital şi analiză tehnică.

    Pe locul trei în topul celor mai populari investitori de pe eToro, Heloise Greeff are în prezent aproape 21.000 de oameni care îi copiază deţinerile cu puţin peste 54 de milioane de dolari. Şi Heloise Greeff are un scor de risc de 4 din 10 şi o strategie pe termen lung, având investit un procent de 87% din active în acţiuni. Ea a livrat un randament de 22% în 2021.

    „Am 31 de ani şi sunt cercetător în domeniul inteligenţei artificiale la Universitatea Oxford, Marea Britanie. M-am alăturat eToro în 2016, după zece ani de investiţii prin intermediul managerilor de fonduri, în căutarea unor randamente mai mari pentru economiile mele câştigate cu greu. Părinţii mei au deschis conturi de economii şi investiţii la două zile după ce m-am născut şi au subliniat importanţa investiţiilor timpurii pe tot parcursul vieţii mele. Cu toate acestea, abia mai târziu am început să investesc mai activ pe piaţa bursieră pentru a obţine independenţa financiară”, spune Heloise Greeff pentru BM.

    Heloise Greeff, 31 de ani, al treilea cel mai copiat investitor de pe eToro: Părinţii mei au deschis conturi de economii şi investiţii la două zile după ce m-am născut şi au subliniat importanţa investiţiilor timpurii pe tot parcursul vieţii mele. Cu toate acestea, abia mai târziu am început să investesc mai activ pe piaţa bursieră pentru a obţine independenţa financiară.

    Wesley Warren Nolte este de asemenea de naţionalitate sud-africană şi locuieşte tot în UK şi are un master în ştiinţe la Universitatea KwaZulu-Natal (UKZN).

    În 2015 şi-a vândut businessul de consultanţă către Accenture pentru o sumă de opt cifre pe care nu o face publică. În afara portofoliului de pe eToro, Nolte deţine câteva start-up-uri şi proprietăţi în Londra.

    Lui Nolte, al patrulea cel mai copiat investitor de pe eToro, i se replică structura portofoliului de către 29.900 de investitori cu sume de aproximativ 50 de milioane de dolari. Cu un scor de risc de 5 din 10, o strategie pe termen lung şi investit în proporţie de 83% în acţiuni, Nolte are în 2021 o performanţă de 5,3%.

    „Sunt un investitor popular cu normă întreagă şi am 40 de ani. Portofoliul meu a oferit un randament de peste 630% în anii în care am fost pe eToro. Combin mai multe abordări, dar în principal sunt un investitor pe termen lung care foloseşte o analiză bottom-up pentru a găsi companii puternice. Prefer afacerile care au o creştere bună, cu echipe de conducere dovedite şi, deşi aş prefera să le cumpăr atunci când sunt ieftine, sunt dispus să plătesc ceva în plus pentru o creştere viitoare uriaşă”, spune Nolte pentru BM.

    În ce investesc

    Analizând portofoliile celor trei investitori, se remarcă o pondere mare a sectorului de tehnologie, dar se poate observa şi prezenţa unor retaileri, producători sau a unor companii din sănătate. Retailerul Amazon se află în top trei preferinţe în toate cele trei cazuri.Top trei cele mai mari deţineri ale lui Jeppe Kirk Bonde sunt Aurubis (4%), Centene Corporation (3,95%), şi Amazon (3,84%).

    „Mă potrivesc cel mai bine în categoria investitorilor de termen lung, buy and hold, folosind analiză fundamentală, diversificând pe industrii, zone geografice şi modele de afaceri.”

    Cele mai mari ponderi pe care Heloise Greeff le are în portofoliu sunt reprezentate de Amazon (4,61%), Micron Technology (3,95%) şi PayPal Holdings (3,95%).

    „Portofoliul meu eToro se concentrează predominant pe acţiuni pe termen lung, care reprezintă aproximativ 80%. Acţiunile sunt diversificate pe regiuni şi sectoare, concentrându-se pe industriile care adoptă rapid inovaţiile tehnologice, cum ar fi sectorul financiar şi cel al sănătăţii. Mai mult, înţelegând potenţialul cripto ca rezervă de valoare şi acoperire împotriva inflaţiei, folosesc cripto în mod strategic în portofoliul meu. În mod istoric, piaţa criptoactivelelor nu este corelată cu piaţa bursieră, ceea ce înseamnă că are tendinţa de a se mişca independent de S&P 500, indicele meu de referinţă. Ca atare, deţin 5% cripto. Restul este distribuit între mărfuri, ETF-uri şi numerar.”

    Cele mai mari trei deţineri ale lui Wesley Warren Nolte sunt Amazon (8,35%), Walt Disney (5,35%) şi Alibaba (5,23%).

    „Tranzacţionez şi investesc aproape exclusiv în acţiuni, iar jumătate dintre acestea se află în SUA, în timp ce restul sunt răspândite în America de Sud, Europa şi Asia. În prezent, cele mai mari participaţii ale mele sunt în semiconductori şi în afaceri de comerţ electronic, dar acest lucru se schimbă în funcţie de locul în care ne aflăm în ciclul economic.”

    Când şi de ce au intrat în piaţă

    În 2013, Jeppe Kirk Bonde era consultant de management, oferind unor companii expertiză în materie de strategie de afaceri şi evaluare. Având un surplus de numerar disponibil în fiecare lună, a vrut să pună aceşti bani la treabă.

    „M-am uitat la ceea ce ofereau fondul meu de pensii şi banca şi am fost destul de şocat. De exemplu, fondul de pensii era foarte puţin diversificat în ceea ce priveşte investiţiile şi avea multe active cu randament destul de scăzut. M-am gândit că sigur pot să-mi construiesc un portofoliu mai bun decât acesta. Am făcut apoi o foaie de calcul pentru a compara diferitele platforme de investiţii, iar eToro a ieşit pe primul loc în topul meu. Am deschis apoi un cont şi prima mea investiţie a fost în Facebook”, povesteşte Bonde.

    Dacă Heloisse Greeff a fost familiarizată de către părinţi cu mediul investiţional încă din copilărie, Wesley Warren Nolte spune că a început să investească la vârsta de 19 ani, în 1999.

    „Din câte auzisem, investiţiile erau o modalitate de a te îmbogăţi rapid. Am aflat repede că nu era aşa. Primele mele investiţii au fost în companii de tehnologie sud-africane, la apogeul bulei dot-com. Puteţi ghici ce s-a întâmplat”, mărturiseşte Nolte.

    „Am norocul de a face ceea ce mă pasionează”

    Cultura muncii s-a transformat în timp. Dacă Generaţia X, 35 spre 50 de ani, cunoscută şi sub numele de „generaţia cu cheia la gât”, schimbă puţine joburi de-a lungul carierei, fiind mai degrabă statornică, Generaţia Y, 25-35 de ani, adică „milenialii”, a ajuns să schimbe chiar şi 10-12 locuri de muncă pe parcursul vieţii şi, în multe cazuri, să dezvolte proiecte în timpul liber sau să lucreze part time.

    Generaţia Z, până în 25 de ani, numită şi iGeneration, Centennials sau „nativii digitali”, deja vrea alte schimbări în piaţa muncii, iar pe unele pandemia le-a accelerat.

    Full time job sau part time job?, este una dintre întrebările pe care le-am adresat celor trei investitori în legătură cu piaţa de capital.

    „Este totul pentru mine”, afirmă Jeppe Kirk Bonde. „Îmi petrec cea mai mare parte a timpului cercetând despre lume, prognozând viitorul şi discutând cu prietenii despre investiţii. Cu mulţi ani în urmă, am fost la o petrecere şi am observat că oamenii beau Aperol Spritz. Mi-am petrecut vara cercetând preferinţele în materie de băuturi şi clasificând băuturile în funcţie de diferiţi parametri, am vorbit cu prietenii şi cu barmani la întâmplare şi, în cele din urmă, am făcut o investiţie de succes în Campari Group, compania care produce Aperol.”

    Bonde continuă spunând că vrea să fie numărul unu în lume în materie de evaluare, acesta fiind lucrul pe care îşi concentrează tot timpul.

    „Când beau o ceaşcă de cafea, ştiu care este randamentul investiţiei în această alegere în ceea ce priveşte timpul petrecut, plăcerea şi alte costuri şi beneficii derivate. Fac evaluări mai ciudate doar pentru distracţie, cum ar fi evaluarea mea asupra totalităţii Pământului (valuation of the totality of Earth – n.red.) sau evaluarea mea privind conceptul abstract de timp.”

    Heloise Greeff afirmă că are norocul de a face ceea ce o pasionează. „Ca mulţi alţii astăzi, asta înseamnă mai multe lucruri în paralel. Cred că perfecţionarea unor competenţe complementare poate fi reciproc benefică pentru orice activitate. Faptul că mă ocup de realităţi complexe prin intermediul investiţiilor mă face un cercetător de date (data scientist) mai bun, în timp ce dezvoltarea unor algoritmi de AI de ultimă generaţie mă face un analist mai bun. Este o situaţie win-win. În unele zile poate fi copleşitor, dar, în general, nu pot spune că mă plictisesc. Viaţa este un puzzle complex pe care încerc în mod constant să îl rezolv.”

    Wesley Warren Nolte, pe de altă parte, spune că nu consideră ocupaţia pe care o are nici cu normă întreagă, nici cu jumătate de normă.

    „Nu cred că există o diferenţă pentru mine. A început ca un proiect secundar, din pasiune, dar acum este ceva ce fac tot timpul. Muncesc mult mai multe ore decât la o slujbă normală de la 9 la 17, dar abia dacă observ că o fac.”

     

    Wesley Warren Nolte, 40 de ani, al patrulea cel mai copiat investitor de pe eToro: Am început să investesc la vârsta de 19 ani, în 1999. Din câte auzisem, investiţiile erau o modalitate de a te îmbogăţi rapid. Am aflat repede că nu era aşa. Primele mele investiţii au fost în companii de tehnologie sud-africane, la apogeul bulei dot-com. Puteţi ghici ce s-a întâmplat.

    Whiskey şi Netflix

    Ai crede că o zi obişnuită din viaţa lor se rezumă la investiţii şi tot ce ţine de investiţii, însă în afara orelor în care monitorizează piaţa, fac tranzacţii sau citesc, investitorii populari au, ca noi toţi de altfel, pasiuni şi activităţi de timp liber. Chiar dacă nicio zi nu seamănă cu alta, fiecare se sfârşeşte cu închiderea pieţelor.

    „Călătoresc destul de mult. În calitate de investitor popular, pot lucra de oriunde, atât timp cât am o conexiune bună la internet. Am petrecut primele şase luni de COVID-19 în Grecia şi Crăciunul cu familia mea acasă, în Danemarca. Există o mulţime de detalii importante despre lume care se pierd în perspectivele generale de ansamblu şi pe care le observi atunci când călătoreşti”, spune Jeppe Kirk Bonde.

    Pentru a se concentra pe ceea ce ştie să facă cel mai bine, adică investiţii şi evaluare, Bonde afirmă că a reuşit să externalizeze majoritatea lucrurilor care mănâncă timp şi care pot fi externalizate.

    „Folosesc o companie care îmi livrează zilnic mâncare sănătoasă şi am un nutriţionist personal pentru a o personaliza în funcţie de preferinţele mele. De asemenea, mănânc la restaurant de patru-cinci ori pe săptămână.”

    Ziua îi începe în jurul orei 06:30 dimineaţa, când deschide sistemul de To do list programat şi începe să facă ce se află în capul listei.

    „De obicei, asta înseamnă să stau toată ziua în faţa calculatorului, să citesc, să mă uit la tabele de date, să actualizez diverse instrumente IT, să am întâlniri cu angajaţii mei şi cu alte persoane interesante etc. De asemenea, petrec puţin timp în fiecare zi răspunzând la întrebările copiatorilor mei de pe eToro şi, uneori, dau interviuri presei, vorbesc la conferinţe sau seminarii web. După prânz, de obicei, iau o pauză de o oră sau două până la deschiderea pieţei americane. De obicei, mă pun la somn la ora 23:00 şi dorm efectiv şapte ore bune.”

    Heloise Greeff încearcă să păstreze o structură riguroasă a felului în care îşi împarte timpul pentru a se asigura că au loc şi alte activităţi pe care le consideră esenţiale.

    „Chiar dacă nu există două zile la fel, fiecare zi începe cu exerciţii fizice şi meditaţie, urmate de o perioadă de timp de creaţie concentrată. Pauza mea de prânz include o plimbare cu partenerul meu şi câinele nostru Pepper de-a lungul canalelor liniştite din Oxford înainte de deschiderea pieţelor din SUA, după-amiază în Marea Britanie. După-amiezile mele sunt destinate activităţilor de rutină. Serile le petrec de obicei cu prietenii şi familia, în persoană sau virtual, înainte de a verifica din nou pieţele.”

    Şi programul lui Wesley Warren Nolte variază şi se amestecă cu viaţa de familie, pregătirea copiilor pentru şcoală având loc între deschiderea pieţei asiatice şi a celei britanice. 

    „Monitorizez indicii şi preţurile acţiunilor şi citesc diverse publicaţii ale analiştilor. Creez conţinutul analizei mele zilnice prin postări pe eToro sau un videoclip pe YouTube care descrie un aspect al strategiei mele sau poate analizează o acţiune. Îmi revizuiesc portofoliul în funcţie de orice informaţie semnificativă care a ieşit la iveală sau fac ajustări pe baza datelor fundamentale”, spune el.

    În Londra, la 14.30 se deschide piaţa americană, timp în care investitorul începe să monitorizeze mişcările de preţ şi, eventual, să efectueze ajustări de portofoliu dacă este necesar, adică foarte rar, sau să facă swing trading dacă vede un set-up bun, această abordare reprezentând 5% din strategia sa.

    Spre deosebire de position trading, care presupune o strategie de buy & hold sau de day trading, o strategie în care poziţiile sunt deschise şi închise în aceeaşi zi, scopul abordării swing trading este de a profita de fluctuaţiile pieţei prin deschiderea de poziţii de câteva zile sau săptămâni în urma unei analize a graficului unui activ.

    De la 18.00 petrece timp cu copiii şi ia cina, iar la ora 20.00 verifică din nou pieţele americane. Încă o dată, este posibil să facă swing trading sau să îşi ajusteze portofoliul. În acest moment, starea de spirit a zilei este mai mult sau mai puţin bătută în cuie. La ora 21.00 se închid pieţele americane şi urmează un „timp pentru un whiskey şi Netflix.”