BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Vlad Deliu, NN Asigurări de Viaţă: „Îmi doresc ca impactul activităţii mele să crească la o scară cât mai mare, iar acest lucru cred că se poate întâmpla când eşti într-o poziţie de CEO”

    Rol ocupat în companie: La începutul lui 2019, am preluat poziţia de corporate sales & health business director în cadrul NN Asigurări de Viaţă. Este un rol comercial, pe care l-am preluat după ce am activat mai bine de zece ani în zona de management al investiţiilor. Misiunea mea şi a echipei mele este să continuăm dezvoltarea canalului de distribuţie B2B şi să dezvoltăm linia de business de asigurări de sănătate. Principalul meu obiectiv este să susţin clienţii corporate ai companiei în demersul lor de a contribui la siguranţa financiară a angajaţilor lor. Altfel spus, fie că vorbim de asigurări de viaţă şi de sănătate sau despre pensii private facultative oferite de angajatori, ca beneficiu extrasalarial, departamentul pe care îl coordonez răspunde nevoilor specifice ale fiecărui angajator când vine vorba de soluţii pentru viitorul financiar al angajaţilor.
    Cele mai importante roluri profesionale avute până la această funcţie: Înainte de rolul de corporate director, am acumulat o experienţă vastă în managementul investiţiilor din domeniul pensiilor private. M-am alăturat echipei de investiţii a NN Asigurări Viaţă şi NN Pensii S.A.F.P.A.P. concomitent cu lansarea sistemului de pensii private, în poziţia de manager de investiţii. Principala mea responsabilitate a fost să contribui la gestionarea portofoliilor fondurilor de pensii obligatorii şi facultative ale NN. Din 2018, am preluat poziţia de chief investment officer în cadrul NN Asigurări de Viaţă, unde am continuat să coordonez strategia de investiţii a companiei pentru fondurile de pensii facultative şi să maximizez performanţele obţinute în beneficiul participanţilor.
    Rolul propus pentru anul 2030: Îmi doresc să conduc o echipă curajoasă, care pune accent pe inovaţie şi care, prin ceea ce face, lasă ceva remarcabil în urmă. Partea frumoasă e că deja fac acest lucru la NN, dar în perspectivă îmi doresc ca impactul activităţii mele să crească la o scară cât mai mare, iar acest lucru cred că se poate întâmpla când eşti într-o poziţie de CEO.
    CEO/Antreprenor admirat: Admir liderii îndrăzneţi care lucrează cot la cot cu echipele lor şi care, înainte de toate, transmit mai departe principiile solide în care cred. Şi mă bucur să pot descoperi tot timpul astfel de oameni în businessul românesc. ”

    PROFILUL LUI VLAD DELIU A APĂRUT ÎN CEA MAI RECENTĂ EDIŢIE A ANUARULUI „100 TINERI MANAGERI DE TOP”.

  • Tânăra responsabilă de creditele acordate populaţiei într-o întreagă regiune pentru una dintre cele mai mari bănci din România

    Rol ocupat în companie: Coordonez activitatea de retail a 65 de agenţii şi 400 de angajaţi. Cel mai important obiectiv este motivarea şi dezvoltarea personală şi profesională a colegilor mei. Am reuşit să aducem mai aproape managerii de echipe, să împărtăşim idei la orice nivel, să fim deschişi, să identificăm soluţii acolo unde lucrurile pot fi îmbunătăţite şi să reuşim să ne adaptăm în orice context. Atmosfera plăcută, un mediu deschis care încurajează recunoaşterea performanţelor, transparenţa şi suportul oferit colegilor, indiferent de nivel, au creat mediul în care orice colaborator poate atinge performanţă.
    Cele mai importante roluri profesionale avute până la această funcţie: Am intrat în organizaţie la 23 de ani. Am ocupat diverse roluri, atât în zona zona businessului de retail, cât şi în zona de corporate (administrator operaţiuni, back office persoane juridice, consilier persoane juridice, director de agenţie, director de express grup, director regional small business grup constanta, director regional retail grup constanta, director regional retail, regiunea sud-est). Cea mai importantă provocare a fost coordonarea la nivelul regiunii a noului segment Small Business, în 2014, când am avut posibilitatea să organizez de la zero un segment important al băncii. În 2016, a urmat o nouă provocare, preluarea coordonării activităţii de retail a regiunii Constanţa, cu patru judeţe coordonate (Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi). Aici am îndrăgit segmentul affluent (clienţii de top ai băncii), unde, împreună cu 12 manageri, am reuşit să atragem cei mai importanţi clienţi ai regiunii. Din 2018, coordonez activitatea retail în regiunea sud-est. Celor 4 judeţe coordonate, s-au adăugat în 2018 judeţele Buzău şi Vrancea, odată cu preluarea coordonării activităţii de retail în regiunea de sud-est.
    Rolul propus pentru anul 2030: În 2030 mă văd tot în BRD, perfecţionând experienţa clienţilor şi performanţa businessului. Ultimele luni ne-au ajutat să fim mult mai agili în implementarea cu succes şi foarte rapid a unor noi programe şi aplicaţii informatice menite să îmbunătăţească experienţa clienţilor cu banca.
    CEO/Antreprenor admirat: Prin prisma poziţiei ocupate, am avut plăcerea să întâlnesc oameni minunaţi şi businessuri de succes, cu care BRD a fost partener în dezvoltarea afacerilor. Admir afacerile de familie şi este o reală plăcere să ascult poveştile oamenilor de succes, pasiunea cu care lucrează, entuziasmul, dedicarea. 

    Profilul Cristinei Labeş a apărut în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP DIN ROMÂNIA.

  • Ghivece pentru sănătatea planetei

    Propunerea francezului Nicolas Abdelkader este de a transforma vehiculele nefolosite, de la avioane la maşini ori vapoare în uriaşe ghivece pentru plante, acesta realizând o serie de fotografii digitale editate pe computer intitulată ”The Urgency to Slow Down” în care-şi expune viziunea. 

  • Cum merg afacerile cabinetelor stomatologice în pandemie. Este vorba despre o piaţă de 1,5 miliarde de lei

    „Dinamica pacienţilor s-a schimbat, pacienţii care făceau turism medical s-au aflat în imposibilitatea de a accesa serviciile medicale de la noi din ţară. Am observat însă, o creştere a numărului de pacienţi români care au solicitat servicii stomatologice. Acest lucru, în contextul pandemiei, îl putem pune pe seama schimbării priorităţilor oamenilor şi a creşterii interesului faţă de sănătatea generală şi dentară”, descrie Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog ortodont şi fondator al clinicii PerfectDent, schimbările aduse de pandemie pe piaţa pe care activează. Prezentă pe piaţa din Bucureşti din 2007, PerfectDent a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 370.000 de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe şi are un număr mediu de trei salariaţi.

    „Chiar dacă există o estimare de creştere a pieţei faţă de anul trecut, o perioadă de 2 luni de zile fără niciun venit este greu de compensat, astfel încât estimăm venituri la nivelul anului 2019, cel mult o creştere de câteva procente, într-o perspectivă optimistă. Indiferent de rezultatul de la finalul anului, aceste rezultate se situează peste previziunile pesimiste din timpul pandemiei”, descrie medicul previziunea sa pentru evoluţia până la final de an. 

    În ceea ce priveşte evoluţia pieţei în continuare, Densia Zaharia spune că estimarile iniţiale au fost că piaţa va creşte în jur de 10% faţă de 2019, valoarea acestei fiind de peste
    1,5 miliarde de lei. „Contribuţiile majore vin din creşterea numărului celor care accesează servicii stomatologice şi a faptului că pacienţii se orientează către soluţii de tratament moderne. Aceste soluţii implică tehnologii digitatalizate, materiale premium şi implicit costuri mai mari pentru tratamente”, explică ea.

    Potrivit ei, perioada celor două luni de pauză în activitatea medicală stomatologică a influenţat nu doar businessurile de profil, ci şi confortul pacienţilor cu tratamente începute şi nefinalizate, acestea cauzând complicaţii, prin urmare ei au devenit mult mai conştienţi de importanţa sănătăţii dentare. „Am observat o creştere a numărului celor care solicită tratamente stomatologice atât în rândul copiilor şi a adolescenţilor, cât şi în rândul adulţilor. Spre exemplu, în ceea ce priveşte tratamentele ortodontice, tehnologia şi noile tipuri de aparate dentare apărute pe piaţă îi atrag pe pacienţi. Ei aleg variante de aparate proiectate computerizat, cu tehnică precisă, «invizibile», cu poziţionare în spatele dinţilor sau gutiere transparente detaşabile şi foarte confortabile”, explică ea.

    Ea spune că principalele măsuri pe care le-au luat în contextul pandemiei au fost de cumpărare  a aparaturii şi a echipamentelor necesare în scopul reluării activităţii în condiţii sigure atât pentru personal, cât şi pentru pacienţi.
    „Investiţiile au fost axate în principal pe achiziţia de dispozitive pentru dezinfecţia suprafeţelor şi a mediului, pe prevenţia răspândirii virusului prin achiziţionarea de echipamente speciale de protecţie.  

    Clinica de medicină dentară este un loc în care existau dintotdeauna procedee de dezinfecţie şi sterilizare pentru a preveni răspândirea infecţiilor cu diverşi agenţi patogeni, însă, în acest context, cu o planificare amănunţită, am îmbunătăţit măsurile de prevenţie, am elaborat protocoale suplimentare pentru a crea un mediu cât mai sigur”, detaliază ea. De asemenea, un accent important se pune acum pe triajul pacienţilor, pe stabilirea programării acestora la intervale mai mari de timp, astfel încât să reducă interacţiunile pacienţilor între ei, limitarea staţionării lor în sala de aşteptare, în acest fel prevenind răspândirea infecţiei cu coronavirus.

    Ea spune că din punct de vedere economic au depăşit perioada critică relativ bine, au controlat costurile, însă criza îşi lasă amprenta asupra business-ului. „În primul rând, am reconsiderat investiţiile pe termen scurt şi mediu. Conştientizând importanţa prevenţiei şi a modului în care societatea percepe sănătatea orală, ne-am propus ca până la sfârşitul anului să deschidem o locaţie specializată în tratamentul copiilor.

    Patologia copiilor este una complexă, cuprinde, pe lângă tratamente de prevenţie şi tratamente specifice la nivelul dinţilor de lapte şi permanenţi recent erupţi, tratamente ortodontice, toate efectuate de medici specialişti şi cu abilităţi în relaţionarea cu cei mici”, detaliază ea. Una dintre temerile pacienţilor este că măsurile împotriva răspândirii coronavirusului se vor reflecta în preţurile tratamentelor – or acest lucru nu este departe de adevăr în contextul în care, la fel ca în cele mai multe dintre domenii, materia primă vine din China. „Piaţa de produse stomatologice depinde de materia primă din China, aşa cum depinde 30% din comerţul mondial.

    Deşi economia de piaţă reacţionează, în situaţie de criză, stimulând apariţia unor producători locali, cum a fost cazul celor de echipamente de protecţie şi produse de dezinfecţie şi sterilizare, majoritatea produselor stomatologice sunt importate, suferind creşteri de 20% în contextul actual. La acest lucru se adaugă şi costul suplimentar al produselor de protecţie pentru personal şi pacienţi, ca urmare costuri mai mari pentru clinici şi cabinete, care se reflectă, într-o anumită măsură, şi în costul pentru pacient.” 

    Vorbind despre fragmentarea pieţei, o particularitate a industriei cabinetelor stomatologice – indiferent de context – Zaharia observă că în Capitală sunt peste 1.000 de cabinete, iar  la nivel naţional alte câteva mii, veniturile acestora sunt puternic segmentate, existând numai câteva reţele de clinici mari, iar la celălalt pol existând un număr mare de cabinete mici. „Noi considerăm că poziţionarea între aceste două extreme este reţeta succesului în viitorul apropiat: menţinem relaţia profesională apropiată între medic şi pacient şi îi oferim acestuia posibilitatea de a beneficia de tratamente moderne efectuate de o echipa interdisciplinară de medici, în locaţii premium, la preţuri corecte”, punctează ea. 

  • O nişă care a crescut în pandemie

    „O creştere spectaculoasă a vânzărilor fost înregistrată în luna martie, dar acestea s-au menţinut la un nivel ridicat şi în perioada următoare, inclusiv în iunie, după relaxarea măsurilor de siguranţă şi ieşirea din starea de urgenţă impusă de autorităţi”, a relatat Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO, un magazin online local specializat în comercializarea de produse bio şi naturale, care în prima jumătate a acestui an a înregistrat venituri de 3 milioane lei, ajungând astfel deja la nivelul cifrei de afaceri realizată în 2019. 

    El a pus bazele magazinului online în urmă cu circa cinci ani, businessul înregistrând în medie an de an o creştere de 43%. Luna martie a acestui an, marcată de instaurarea stării de urgenţă în România în încercarea de a stopa răspândirea noului coronavirus, a dus însă la cele mai mari creşteri la nivel de vânzări.

    „În acea perioadă, în care totul părea copleşitor şi incert, se remarca preocuparea clienţilor de a-şi face stocuri la alimente de bază, rezultatul fiind o componenţă dezechilibrată a coşului zilnic. Şi următoarele luni au adus creşteri ale vânzărilor, astfel că, dacă ne raportăm la primul semestru din 2020, valoarea medie a comenzii a înregistrat o creştere cu peste 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019”, a completat fondatorul Republica BIO.

    În primele şase luni ale acestui an, numărul de produse cumpărate de un client al Republica BIO a crescut cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare creştere a fost înregistrată tot în luna martie, aceasta depăşind 35%

    „Din ce în ce mai mulţi clienţi înţeleg că ceea ce mâncăm poate să ne îmbolnăvească sau să ne menţină sănătoşi. Pe măsură ce cumpărătorii au început să se orienteze către hrană sănătoasă şi curată, mâncarea BIO s-a dovedit a fi alegerea multora. Printre cele mai vândute produse în perioada ianuarie – iunie 2020 se remarcă în primul rând alimentele de bază precum făinuri, paste, conserve, cereale şi leguminoase (fasole, linte, năut, mazăre etc), urmate de suplimente alimentare şi superalimente precum spirulina, chlorella, curcuma sau mierea de manuka”, a precizat Ciprian Stancu.

    În prezent, magazinul Republica BIO comercializează peste 3.000 de produse de la circa 125 de branduri, din care 30 sunt branduri introduse în portofoliu anul acesta. Totodată, 42 de produse sunt marca proprie Republica BIO.
    „Listarea de produse în magazinul Republica BIO este un proces căruia noi îi acordăm atenţie sporită şi pentru care alocăm resurse specializate. Verificăm certificările, lista şi calitatea ingredientelor din compoziţia produselor şi trasabilitatea acestora pentru a ne asigura că produsele sunt curate, fără ingrediente periculoase pentru sănătatea clienţilor noştri. De asemenea, standardele sub care dezvoltăm produsele marca Republica BIO sunt extrem de ridicate, poate chiar printre cele mai ridicate de pe piaţă. Vizăm ingrediente BIO, de cea mai bună calitate, de provenienţă non-China, raw, neiradiate, fără metale grele, fără pesticide dăunătoare sau antibiotice în cazul mierii. Loialitatea de care se bucură produsele marca Republica BIO este un indicator că ne aflăm în direcţia bună”, a explicat el.
    Republica BIO a lansat produsele sub brand propriu încă din 2015, anul când magazinul online a început de altfel să livreze şi primele comenzi.

    „Investiţia iniţială, care a inclus costurile primului an de învăţare pentru întreaga echipă (în primul an nu am livrat nicio comandă) au fost de aproxmativ 250.000 de euro. De atunci am investit continuu, în fiecare an, deoarece piaţa de e-commerce are o velocitate extremă şi dacă te opreşti din inovaţie şi investiţii pierzi poziţia de lider în câteva luni. În e-commerce nu există zi de repaos dacă vrei să contezi”, a punctat fondatorul Republica BIO.

    În 2016, Ciprian Stancu a deschis şi un magazin fizic Republica BIO, acesta fiind un proiect din care antreprenorul a învăţat că este mai bine să rămână centrat pe ce ştie să facă cel mai bine şi anume e-commerce şi dezvoltare de produse.

    „Astfel, în 2017 am lansat două noi categorii de produse brand propriu: suplimentele alimentare şi mierea, iar în 2018 gama de superalimente. Odată ce portofoliul de produse Republica BIO a devenit mai consistent, am avut multe solicitări din partea magazinelor de a lărgi distribuţia şi astfel, în 2019 am început să ne concentăm pe încheierea de noi parteneriate pentru a da posibilitatea clienţilor să găsescă produsele Republica BIO în cât mai multe magazine.”
    Continuând să investească, Republica BIO a dezvoltat în primăvara acestui an, marcată de pandemia de COVID-19, o serie de funcţionalităţi noi pentru magazinul online cum ar fi   recomandări de produse în funcţie de starea vizitatorului, opţiunea de a vedea un produs în propria casă cu ajutorul realităţii virtuale, dar şi posibilitatea de a vedea în timp real cum produsele din comandă sunt puse în colet.

    „Cu toţii am fost forţaţi de împrejurări să ne schimbăm rutina şi o parte dintre obiceiurile zilnice. În acest context ne-am dorit să răspundem cu empatie sporită şi grijă nevoilor clienţilor, acesta fiind un moment în care magazinele online cărora le pasă cu adevărat de experienţa clienţilor au putut să îşi consolideze poziţiile, cu efect de durată asupra sentimentului de încredere şi loialitate. Pe lângă consilierea dedicată oferită prin call center, am conceput o serie de noi funcţionalităţi în magazin cu scopul creării unor experienţe cât mai apropiate şi personale.”

    Astfel, pentru dezvoltarea unor noi funcţionlităţi precum „coletul meu”, „realitatea virtuală” sau „cum te simţi azi” au fost necesare sute de ore de programare.
    „Ne-am dorit ca prin aceste «tooluri» să îi uşurăm clientului alegerile, să îi îmbunătăţim starea de spirit şi totodată să îl ţinem informat în privinţa etapei în care se află comanda lui”, a subliniat Ciprian Stancu.
    Dezvoltarea şi testarea noilor funcţionalităţi au avut loc în luna mai, spre finalul lunii, pe data de 17 mai fiind lansată opţiunea de a vedea un produs în propria casă cu ajutorul realităţii virtuale, iar la începutul lunii iunie funcţionalităţile „coletul meu” şi „cum te simţi azi”.

    „În privinţa rezultatelor, în medie cam 10 produse pe zi sunt vizualizate în casele vizitatorilor noştri (trebuie avut în vedere că încă nu toate produsle au informaţiile necesare), cu o rata de conversie de 7%. «Cum te simţi azi» atrage aproximativ 250 de interacţiuni zilnice şi are o rată de conversie de 9%. De asemenea, un sfert dintre clienţii care primesc mesajul de informare «coletul meu» accesează linkul şi urmăresc cum produsele comandate de ei sunt puse în colet.”

    Ce planuri de dezvoltare are în continuare Republica BIO? „Deşi o să sune plicticos, zi de zi avem aceeaşi preocupare: experienţa clienţilor noştri. Nu există compromis, scurtături sau jumătăţi de măsură când vorbim despre «user experience». De la interacţiunea cu platforma online până la momentul în care primesc la uşă coletul, tot procesul trebuie să fie ca un ceas elveţian. Asta presupune ca zilnic, literalmente zilnic, să testăm noi aplicaţii şi funcţionalităţi”, a menţionat antreprenorul.

    Totodată, Republica BIO vrea ca în următoarele luni să dezvolte parteneriatul cu marile lanţuri de retail fizic, prin care consumatorii să poată găsi pe rafturile super si hipermarketurilor produsele certificate sub marca proprie. „Aici ne pregătim ca, până la finalul lui 2020, numărul de produse sub marca Republica BIO să crească de la 42 la peste 100, pentru a putea oferi un portofoliu consistent oricărei categorii de retaileri.”
    Ca atare, pentru a doua jumătate a acestui an, fondatorul Republica BIO se aşteaptă la menţinerea unei cereri crescute pentru produsele bio şi naturale şi la afaceri cel puţin duble faţă de 2019.
    „Anticipăm o menţinere a trendului ascendent al cererii şi pentru semestrul doi, cu o accelerare în noiembrie şi decembrie ca urmare a Black Friday şi sărbătorilor de iarnă, astfel că estimăm venituri cel puţin duble faţă de 2019. Pe lângă contextul favorabil ne bazăm pe diversificarea portofoliului de branduri din magazin şi pe extinderea distribuţiei produselor marca Republica BIO.”
    Anul acesta Republica BIO a atins masa critică de clienţi, ceea ce îi permite de aici încolo să scaleze repede.
    „Echipa Republica BIO este formată în prezent din 11 oameni şi 5 colaboratori. Avem nevoie de noi resurse care să susţină creşterea bruscă a cererii înregistrată anul acesta şi estimăm că până la sfârşitul anului vom mai avea încă 3 colegi noi în echipă.”

    CE IMPACT A AVUT DECLANŞAREA PANDEMIEI IN BUSINESSUL REPUBLICA BIO?
    Republica BIO avea deja un model de business funcţional, nu a fost nevoie să-l reinventăm, însă a trebuit scalat pentru a putea gestiona creşterea neprevăzută a cererii. Spre exemplu, apelurile în call centerul Republica BIO au crescut cu 40% în perioada martie-iunie 2020, faţă de perioada similară a anului trecut, iar timpul mediu de asistenţă cu 20%. Acest lucru a impus suplimentarea resurselor în call center pentru consilierea clienţilor.
    A fost o luptă contra cronometru să ne menţinem promisiunea faţă de clienţi şi să livrăm în 24/ 48 de ore în contextul în care majoritatea magazinelor online au întârziat timpii de livrare. Faptul că livrăm din stoc propriu a reprezentat un avantaj major, iar cu un efort suplimentar am reuşit să ne păstrăm promisiunea de a livra mereu la timp.
    è O altă provocare a reprezentat-o menţinerea lanţului de aprovizionare deoarece mulţi producători europeni au limitat livrările în afara ţărilor de origine pentru a-şi proteja consumatorii locali. Cu sprijinul partenerilor şi cu o planificare riguroasă, am redus la minimum disconfortul resimţit de clienţi prin lipsa stocurilor la anumite produse.
    Adaptarea portofoliului de produse la noile nevoi ale clienţilor rămâne o prioritate pentru Republica BIO. Dacă la începutul pandemiei de COVID-19, în luna martie, panica a generat cumpărături de impuls ce vizau în special stocuri la alimente de bază, în lunile aprilie şi mai s-a observat în rândul clienţilor o schimbare de atitudine şi conştientizare a importanţei menţinerii sănătăţii, reflectată în dublarea vânzărilor de suplimente şi triplarea vânzărilor de superalimente. Trendul de creştere a vânzărilor pe categoriile de suplimente şi superalimente încă se menţine, astfel că una dintre priorităţile accentuate de contextul pandemic ramâne diversificarea portofoliului de suplimente alimentare.

  • Povestea tinerei care îşi trăieşte visul la doar 26 de ani. A construit o afacere plecând de la dragostea pentru maşina de cusut a familiei

    În atelierul ei din Cluj-Napoca, Ştefania scoate la iveală zi de zi noi articole, de la cuiburi pentru bebeluşi (baby nests), jucării pentru dentiţie, centre de activitate (baby gyms), până la articole vestimentare.

    „Eu mă ocup de tot procesul, de la design până la livrare, un proces format din mulţi paşi, însă pe care îmi face plăcere să-l parcurg, ştiind că produsul final va ajuta părinţii de nou-născuţi şi nu numai, în perioada frumoasă şi solicitantă care le stă înainte”, povesteşte Ştefania Iancovici.

    A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice Romulus Ladea din Cluj-Napoca, perioadă în care s-a ataşat de maşina de cusut care îşi făcea veacul prin casă. Aşa că, după absolvire, a urmat alte cursuri – de formare antreprenorială, dar şi de croitorie şi calificare profesională.

    „Pentru a acumula experienţă, am lucrat o perioadă într-o fabrică de confecţii textile şi broderie. În 2017, împreună cu soţul meu, am deschis o afacere de familie, un barbershop situat în Cluj-Napoca, după care am prins curaj pentru a-mi realiza visul, şi anume deschiderea unui atelier de croitorie.”

    S-a speriat de birocraţia pe care o presupunea accesarea unor fonduri europene oferite pentru startupuri, aşa că a aşteptat până când a putut porni micul atelier cu fonduri proprii. În aprilie 2020, la un an de la acel moment, a lansat brandul IAN Kids, iar la începutul lunii iulie a devenit funcţional şi magazinul online.

    „Ştiam de la început că voi merge pe materiale sustenabile şi un mod etic şi responsabil de realizare a articolelor, aşadar ştiam că asta presupune un cost final puţin mai ridicat faţă de preţurile producătorilor din România”, spune Ştefania Iancovici.

    Acum, odată lansat brandul pentru copii, tânăra vrea să dezvolte şi o linie de articole pentru adulţi, sub numele IAN Wear. Vizaţi ar urma să fie, astfel, părinţii celor care poartă sau folosesc IAN Kids, dar nu numai. Şi chiar dacă acum contextul economic, puternic afectat de pandemie, îşi face simţite efectele mai ales în rândul afacerilor mici, Ştefania Iancovici are planuri de creştere.

    „Este adevărat că se menţine o nesiguranţă şi o frică în rândul antreprenorilor şi al clienţilor din cauza pandemiei, însă eu privesc cu optimism viitorul. Industria textilă este una dintre cele mai poluante din lume, iar consumerismul a ajuns la cote alarmante.”

    Pe site-ul Ian Kids, un baby nest, adică un mic cuib în care se pot răsfăţa cei mici, costă 370 de lei, o bavetă sau o căciuliţă costă 50 de lei, iar o pătură este, în funcţie de model, între 75 şi 270 de lei.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Moon Resort – case mobile pentru turişti (Buşteni)
    Fondator: Cristian Brînză
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: Buşteni

    Mezanin Market – târguri cu antreprenori români (Bucureşti)
    Fondatoare: Silvia Floareş
    Cifră de afaceri în 2019: 45.000 de euro
    Prezenţă: Palatul Universul din Bucureşti

    Frez – activităţi de producţie, băcănie, wine & coffee bar (Piteşti)
    Fondatori: Iulia Dincă şi Alexandru Gheorghe
    Investiţii: 500.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 250.000 de euro
    Prezenţă: Piteşti

    Oriel Beer – brand de bere artizanală (Bucureşti)
    Fondatori: Ioana Coca şi Laurenţiu Mândrilă
    Investiţie iniţială: 55.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 200.000 de lei (circa 42.000 de euro)
    Prezenţă: 37 de localuri din Bucureşti şi restul ţării

    Joy2Wander – serviciu de închirieri autorulote (Bucureşti)
    Fondatori: Manuela şi Răzvan Păduraru
    Investiţie iniţială: 15.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 100.000 de euro
    Prezenţă: naţională

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Lupta micilor ateliere româneşti cu marile lanţuri de magazine venite din afară. Cum reuşesc să fure din clienţii acestora

    Garajul Galben
    Dragoş Jivan şi Radu Piloca au început în urmă cu circa opt ani să recondiţioneze biciclete într-un garaj din Timişoara. Ulterior, au început să-şi diversifice activităţile şi au trecut la confecţionarea de mici obiecte de mobilier, precum cuiere, taburete sau măsuţe de cafea. Activitatea a crescut de la an la an, iar din 2019 a devenit o afacere în adevăratul sens al cuvântului, în producţia de mobilier unicat. Businessul poartă numele de Garajul Galben. De ce astfel? Pentru că au luat singura găleată de vopsea pe care au găsit-o rătăcită şi au vopsit garajul cu ea. În galben. Şi aşa a apărut Garajul Galben.
    Hala de producţie a celor trei tineri se află, în acest moment, în afara Timişoarei, în apropierea şoselei de centură. Tot mobilierul este realizat din lemn masiv, de esenţă superioară.
    Una dintre piesele de rezistenţă ale celor trei designeri este Muzikia, o creaţie compusă din trei esenţe de lemn – stejar, nuc american şi carpen, pe cadru metalic tratat doar cu lac transparent pentru a scoate în evidenţă textura neprelucrată a metalului. Piesa este folosită ca suport pentru boxe, pentru pick-up ori pentru discuri.

    Movi Design
    Mirela Florea, de profesie inginer, a început în urmă cu 16 ani producţia de mobilă într-un mic atelier din Bucureşti, sub numele Movi Design. Astăzi, mobilierul este realizat într-o fabrică de 1.000 de metri pătraţi din Bucureşti.
    Totul a pornit cu o investiţie de 5.000 de euro, după o perioadă în care antreprenoarea a lucrat pentru un institut de proiectare a podurilor. La început, avea doar o bormaşină şi doi băieţi care nici nu se pricepeau prea bine la mobilă, dar au învăţat împreună pe parcurs, îşi aminteşte Mirela Florea. Mai bine de cincisprezece ani mai târziu, proiectarea şi prelucrarea mobilierului se face cu maşini cu comandă computerizată. Utilajele noi scurtează timpii de producţie pentru elementele de mobilier, astfel că şi numărul de proiecte realizate a crescut. Proiectele vin nu doar din Bucureşti, ci şi din provincie – din oraşe ca Tulcea, Timişoara, Sibiu, Braşov, Sighetu Marmaţiei, iar uneori chiar din afara ţării. Din fabrica Mirelei Florea au plecat piese de mobilier către Germania şi Italia, însă, în cazul comenzilor pentru străinătate, mai dificilă este asigurarea montajului.

    Şezi Brand
    Şezi Brand, afacerea construită de doi arhitecţi – Octavia şi Lucian Loiş, într-un mic atelier din comuna Ciugud, judeţul Alba, a pornit în urmă cu cinci ani de la două scaune sculptate pentru un cuplu care urma să se căsătorească. Ulterior, la îndemnul familiei, cei doi antreprenori au lăsat oraşul pentru liniştea din atelier şi realizează circa 400 de produse de mobilier sculptat manual.
    Deşi nu aveau experienţă în arta lemnului, Constantin Donisan, unchiul lui Lucian Loiş, le-a ghidat paşii la început celor doi antreprenori. După ce şi-au achiziţionat câteva utilaje de tâmplărie de mici dimensiuni, antreprenorii au trecut la construcţia unui mic atelier în curtea casei de vacanţă a părinţilor din judeţul Alba.
    Motivele tradiţionale sunt specifice pentru Şezi Brand, cei doi fondatori găsindu-şi inspiraţia în cărţi, vizitele la muzee, dar şi în jurul lor. Octavia Loiş spune că viaţa retrasă din comuna din Alba îi ajută să creeze modelele.
    Dacă la început clienţii comandau doar scaune, acum portofoliul Şezi Brand s-a diversificat, iar oamenii îşi îndreaptă atenţia şi spre mese, băncuţe, paturi, dulapuri, amenajarea camerelor pentru copii.

    Kenosis
    Andreas Samuelsson, un suedez mutat de un deceniu şi jumătate în România, a început în urmă cu patru ani să sculpteze în lemn tocătoare, mese şi rafturi rustice, într-un atelier de 400 de metri pătraţi din Giarmata, localitate aflată la 17 kilometri de Timişoara.
    Antreprenorul a pornit afacerea din pasiunea pentru natură, moştenită de la tatăl său şi din plăcerea de a modela lemnul. Finanţarea iniţială a fost de 100.000 de euro şi a venit de la o fundaţie suedeză, cu scopul de a sprijini comunitatea de rromi din România. Astăzi, Kenosis are o echipă care reuneşte 11 persoane, cinci de etnie rromă şi şase de etnie română.
    Echipa Kenosis a început cu produse mici, cu tocătoare şi stative pentru telefoane, iar în prezent realizează chiar şi mese şi rafturi, paturi sau alte obiecte mari de mobilier.

    Pătuţul lui Eric

    Soţii Alin şi Diana Mindu au lăsat joburile din corporaţii pentru a se dedica propriului business, Pătuţul lui Eric, o afacere în producţia de mobilă pentru copii, inspirată de la numele copilului celor doi, care a fost şi primul care a încercat produsele. După o investiţie iniţială mică, de 5.000 de euro, cei doi antreprenori au ajuns să dezvolte 20 de modele de pătuţuri pentru copii.
    Pătuţul lui Eric se bazează pe conceptul Montessori, prin care se promovează dezvoltarea naturală a copiilor. Părinţii şi bunicii sunt publicul-ţintă pentru business, iar produsele sunt adaptate în funcţie de vârsta copilului şi camera în care urmează să fie amplasat produsul.
    Forma de casă pe care o are patul îl ajută pe copil să simtă că are propria casă, devenind astfel mai uşor pentru părinţi să-l mute în propria cameră sau propriul pătuţ.

    Solid Atelier
    Ideea lui Adrian Holerga de a deschide un atelier de mobilă luase naştere cu mult timp în urmă şi a început să prindă contur în iarna lui 2019. Chiar şi în condiţii de pandemie, Solid Atelier – proiectul său – nu s-a dat înapoi de la lansare, astfel că, la sfârşitul lunii aprilie 2020, mobilierul şi corpurile de iluminat făcute într-un mic atelier de lângă Capitală au ieşit în lume.
    La final de aprilie, în plină stare de urgenţă, Solid Atelier exista deja printr-un site, cu o gamă de 44 de produse diferite, fiecare având între şapte şi 56 de variaţii de culori.
    Adrian are în spate o experienţă de câţiva ani în zona creativă, astfel că tot ceea ce înseamnă strategie, marketing, creaţie, fotografie de produs şi crearea site-ului a fost rezultatul propriilor eforturi. Solid Atelier este, în acest moment, un business la nivelul de atelier şi aşa ar vrea să-l păstreze, fără pretenţii de a ajunge la stadiul de mare fabrică de mobilă.
    Stilul pe care şi l-a asumat Adrian Holerga este unul industrial, cu ţevi galbene de gaz sau roşii de hidrant şi lemn masiv care să te transpună într-un spaţiu ca de producţie industrială, tipic mediului urban. Solid Atelier are două categorii de clienţi în vizor: pe de o parte, sunt cei care vor să-şi personalizeze casele după sufletul lor, iar pe de alta sunt jucătorii din HoReCa, astfel încât mobila din atelierul aflat în Bălăceanca, lângă Bucureşti, să ajungă în cât mai multe hoteluri, cafenele, baruri şi restaurante.

    Durbane urbane
    Pentru cei mai puţin conformişti, mobilă poate deveni oricând o combinaţie de lădiţe din lemn, aşezate astfel încât să poată primi în gazdă cărţile preferate sau orice alte decoraţiuni. Durbane urbane este un brand numai bun pentru astfel de improvizaţii. Născut în Braşov, sub „bagheta” lui Mădălin Pop, businessul şi-a început existenţa în urmă cu aproape trei ani.
    Numele de „Durbane urbane”, unde „durbană” este un termen arhaic pentru „lădiţă”, a fost ales pentru a sugera că astfel de obiecte pot fi integrate în zilele noastre. Durbanele urbane poartă nume care amintesc de personaje din poveştile şi legendele româneşti, printre care Cosânzeana, Dochia, Neghiniţă şi Făt-Frumos.
    Familia lui Mădălin Pop avea deja atelierul din 1995 în Braşov şi producea iniţial acolo mobilier de grădină pentru export. După 2008, s-a reprofilat pe piaţa internă şi a început să facă elemente de mobilier urban, scaune şi măsuţe pentru copii. Bucăţile mici de lemn care rămâneau după prelucrarea obiectelor de mobilier au tot fost păstrate de-a lungul timpului, cu scopul de a fi refolosite pentru alte produse. Astfel, materia primă vine, în mare parte, din bucăţile de lemn care rămân în atelier.

    O piaţă a exportatorilor
    Volumul producţiei de mobilă şi a ajuns la 2,32 mld. euro în 2019, în scădere faţă de 2,49 mld. euro în 2018, arată datele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR). Lipsa forţei de muncă, majorarea preţului lemnului autohton – lemn masiv, stejar, fag – şi creşterea costurilor cu utilităţile sunt factorii care au generat acest declin. Totuşi, producătorii de mobilă continuă să exporte peste 90% din producţia anuală, cei mai „avizi” consumatori de mobilă „made in Ro” fiind Germania, Slovacia, Marea Britanie, Spania şi Polonia. În 2019, lucrau 56.200 de angajaţi în industria mobilei, un domeniu care continuă să crească şi să se diversifice, susţinut şi de brandurile mici care apar an de an.

    Ziarul Financiar şi Business Magazin au spus, din mai 2019 până acum, poveştile mai multor afaceri de la zero în producţia de mobilă. Pe câteva dintre ele, le regăsiţi în aceste pagini.

  • Servicii şi strategii noi pentru nevoi schimbate

    „Comportamentul de cumpărare al clienţilor vechi nu s-a schimbat semnificativ, doar că s-a ajustat în funcţie de tipul de activitate a fiecăruia. Înainte de pandemie clienţii aveau activităţi de birou şi de recreere, iar serviciile de curăţătorie erau implicit necesare. Dacă înainte un client cu abonament premium consuma 1,5 abonament lunar, în perioada stării de urgenţă consumul de abonamente a scăzut la 0,75 abonamente/lună/client”, notează Cristina Tarasevici, cofondator al Blue Lagoon Clean.

    Lanţul de curăţătorii ecologice a fost lansat în 2013, iar investiţia în deschiderea primului punct de lucru s-a ridicat la 100.000 de euro. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 4 milioane de lei, iar pentru 2020 estimările iniţiale vizau o creştere de până la 4,7 milioane de lei şi o creştere de 50% a profitului. Estimările după începutul pandemiei situează însă cifra de afaceri în jurul valorii de 3 milioane de lei, iar „din punct de vedere al profitabilităţii, luăm toate măsurile necesare astfel încât să nu avem o valoare negativă, deşi pierderile până în acest moment depăşesc 500.000 de lei”, spune Vlad Elias.

    O scădere semnificativă a fost înregistrată şi pe segmentul clienţilor noi, „acei clienţi care abia începeau să folosească serviciile de curăţătorie în general”. Potrivit Cristinei Tarasevici, schimbarea de comportament în rândul acestora a fost cauzată de incertitudinea veniturilor după pandemie. O altă modificare constatată a fost migrarea clienţilor de la punctele de lucru către serviciul de colectare şi livrare gratuită. „Odată cu pandemia am reuşit să adăugăm un segment de clienţi care să aibă certitudinea dezinfectării hainelor, cerinţă pe care o putem satisface în condiţiile în care la începutul lunii martie am schimbat detergenţii folosiţi în procesul de curăţare, aceştia având avizul Ministerului Sănătăţii”, adaugă antreprenoarea.

    Chiar şi pe perioada stării de urgenţă, toate unităţile companiei au rămas deschise. În prezent businessul funcţionează prin trei centre, două în Bucureşti şi unul în Pantelimon – „cel mai mare din sud-estul Europei”, dar serviciile afacerii sunt disponibile pe întreg teritoriul Capitalei şi în Ilfov, în limita a 15 kilometri, prin serviciul de colectare şi livrare gratuită. Produsele aduse cel mai des la curăţat în unităţile Blue Lagoon Clean sunt: cămăşile, costumele, rochiile şi gecile. Din totalul vânzărilor, articolele de casă reprezintă 30%, în special covoarele, lenjeriile, perdelele şi draperiile.
    Pentru a depăşi provocările aduse de scăderea cererii, una dintre strategiile businessului a fost să lanseze un serviciu adiţional celui de bază: „Le-am oferit clienţilor posibilitatea să le facem cumpărăturile de fiecare dată când apelau la serviciile noastre de curăţătorie. Astfel am răspuns la două nevoi – cea legată de dezinfectarea articolelor de îmbrăcăminte, dar şi cea de distanţare socială.”

    De asemenea, în primăvară compania a dezvoltat un kit de lămpi germicidale, idee născută din „nevoia de a ne asigura că putem desfăşura activitatea în siguranţă atât pentru clienţi, cât şi pentru angajaţi”, spune Vlad Elias. La momentul respectiv, achiziţia unei lămpi UVC de capacitate mică, de 36W, se ridica la peste 3.000 de lei, „fără a avea o automatizare care să o facă utilizabilă în condiţii de siguranţă”. Produsul nou-dezvoltat are însă un preţ mai mic, de 2.400 de lei, dar şi o putere mai mare, de 110W. Lansarea noului model de lămpi nu a fost lipsită de provocări. „Iniţial am încercat să importăm piesele necesare, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece termenele de livrare ar fi fost foarte lungi. Ne-am documentat şi am comandat toate piesele necesare din România, aspect care a generat însă un cost mare de producţie.”

    Din rândul altor investiţii bugetate pentru acest an, antreprenorul spune că planurile pentru 2020 prevedeau finalizarea unei aplicaţii ERP/CRM destinată gestionării companiei şi a relaţiei cu clienţii. „Până în martie am reuşit să finalizăm penultimul modul, cel de facturare, urmând ca modulul ce conţine aplicaţia de plasare a comenzilor pentru client să fie gata până la finalul anului.” Investiţia totală în produs a depăşit 25.000 de euro şi reprezintă axul central al dezvoltării viitoare a companiei, atât prin puncte de lucru proprii, cât şi prin francize. Potrivit lui Elias, investiţia într-un punct de procesare într-un centru comercial se ridică la 100.000-120.000 de euro, în timp ce investiţia într-un centru de preluare în sistem de franciză se ridică la 15.000-20.000 de euro. „Dacă discutăm despre un centru de procesare de dimensiunea celui din Pantelimon, investiţia depăşeşte 600.000 de euro.”
    Tot pentru anul în curs reprezentanţii businessului au în vedere începerea demersurilor pentru construcţia unei hale de procesare, care, ţinând cont de situaţia economică actuală, va fi cel mai probabil finalizată la sfârşitul anului viitor, investiţia ridicându-se la 500.000 de euro. Pe termen mediu şi lung, obiectivele companiei sunt: să devină prima opţiune a clienţilor în materie de servicii profesionale de curăţătorie, dar şi să deschidă un centru de procesare de dimensiunea celui din Pantelimon în fiecare sector din Bucureşti, lucru care se va concretiza „în funcţie de abilitatea de a atrage un investitor strategic”. În ceea ce priveşte extinderea în afară Capitalei, aceasta se va face în sistem de franciză.

  • Soarta nefericită a unei dinastii care a fost cândva un simbol al antreprenoriatului. Cum a reuşit un partid politic să îi facă să cedeze statului compania pe care o deţineau

    Soarta familiei Benetton, cândva simbol al antreprenoriatului italian, a luat o direcţie nefericită după ce prăbuşirea unui pod de autostradă din Genova în 2018 i-a adus imperiul infrastructurii în colimatorul guvernului populist de la Roma, scrie Politico.

    De atunci, bogata dinastie – care a ajuns la faima mondială producând pulovere colorate şi campanii publicitare provocatoare în anii 1990 – a devenit subiectul unor dezbateri politice prelungite, problema dacă să fie revocată sau nu profitabila concesiune pentru autostrăzi acordată companiei divizând în profunzime guvernul.

    Între timp, profitând de relaxarea normelor UE privind cheltuielile bugetare pe fondul crizei provocate de padnemia de COVID-19, guvernul i-a forţat pe Benettoni să accepte o înţelegere prin care aceştia cedează statului controlul afacerii lor cu autostrăzi.

    Pentru Mişcarea 5Stele, o formaţiune politică antisistem care guvernează într-o coaliţie cu Partidul Democrat de centru-stânga, aceasta este o şansă să ataşeze rezultate tangibile retoricii sale anti-elită. Mişcarea şi-a pierdut jumătate din alegători de la venirea la putere în 2018, conform unui sondaj de opinie realizat de Politico.

    Dar jocul de putere a crescut tensiunile în coaliţia de guvernare, unii critici acuzând guvernul că a încheiat un acord favorabil companiei şi că riscă să afecteze încrederea pieţei în sistemul juridic al Italiei. Guvernul s-a comportat ca un regim sud-american, spune Andrea Colli, profesor de istoria companiilor la Universitatea Bocconi din Milano şi autor al unei cărţi despre familia Benetton. „Este probabil prima dată în istorie când un guvern italian a naţionalizat de facto o afacere prin utilizarea ameninţărilor pentru a forţa o companie privată să cedeze un activ.“

    Când podul Morandi s-a prăbuşit în urmă cu doi ani, ucigând 43 de oameni, cei de la Mişcarea 5Stele au dat imediat vina pe grupul Benetton, care operează aproximativ jumătate din reţeaua de autostrăzi din Italia printr-o participaţie care oferă controlul asupra gigantului de infrastructură Atlantia.

    Potrivit Mişcării 5Stele, divizia de autostrăzi a Atlantia, Autostrade per l’Italia (Autostrăzi pentru Italia), a primit cadou oferte îndulcite de la guvernele anterioare. Înainte de începerea oricărei investigaţii, guvernul a identificat o horă de ţapi ispăşitori convenabili – afaceri mari, vechea clasă politică şi familia miliardarului Benetton – şi a ameninţat în mod repetat cu revocarea contractului. Însă aproape doi ani dosarul a părut prea complex şi costisitor pentru a fi rezolvat rapid.

    Acum, guvernul, văzut stropit din belşug cu finanţarea de la UE din planul de recuperare economică din criza provocată de pandemia de Covid-19, s-a pregătit să ia înapoi un activ profitabil al statului şi să obţină punctele politice atât de necesare, ordonând Benettonilor la începutul acestei luni să îşi vândă pachetul de acţiuni la divizia de autostrăzi şi să cedeze controlul către banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP) şi investitorilor aliaţi.

    „Compania a fost ameninţată cu o armă lipită de cap“, au descris situaţia persoane apropiate familiei Benetton. „Dacă nu erau de acord cu cerinţele guvernului, contractul ar fi fost revocat, provocând incapacitatea de plată.”
    În joc erau 7.000 de locuri de muncă şi ruina financiară a investitorilor instituţionali şi mici, precum şi a creditorilor şi băncilor cărora compania le datora suma cu potenţial destabilizator de 10 miliarde de euro.

    Cei de la 5Stele au făcut presiuni pentru anularea completă a contractului, dar au revendicat victoria oricum, publicând o postare pe blogul lor cu titlul „La revedere Benetton”.

    „În sfârşit, ne-am eliberat de Benettoni, cred că este o mare victorie pe toate fronturile”, a declarat pentru o agenţie locală de ştiri subsecretarul de transport Giancarlo Cancelleri, de la 5Stele. „Am demonstrat că în Italia cu acest guvern, cei care fac rău sunt pedepsiţi.”

    Dar nu toată lumea este convinsă că decizia a fost un câştig pentru stat. Fostul premier Matteo Renzi, care conduce acum partidul Italia Viva  şi susţine coaliţia de guvernare, a sugerat că acordul a fost mai benefic pentru Benettoni. „Era evident, de la început, că nu va exista nicio revocare, ci doar  o înţelegere cu Benettonii”, a scris Renzi într-o informare pentru public. „În loc să fie dată afară, compania este plătită.”

    Un insider de la Atlantia a recunoscut că acesta „nu este cel mai rău scenariu” de care se temeau – o anulare imediată a concesiunii. Investiţia venită de la banca de stat CDP alături de prezenţa investitorilor internaţionali „ar putea fi pozitivă” pentru companie, la fel ca în cazul altor scindări provocate de stat, cum ar fi gigantul din apărare Finmeccanica, acum Leonardo, şi compania energetică Enel.

    Decizia extrem de politizată a provocat, de asemenea, nelinişte în rândul investitorilor internaţionali ai companiei, printre care se numără asigurătorul german Allianz şi Silk Road, fondul de stat al Chinei. Interesul cancelarului german Angela Merkel pentru decizie a adăugat presiuni suplimentare după ce aceasta a declarat reporterilor, în urma unei întâlniri cu premierul italian Giuseppe Conte, că este „foarte curioasă” să afle deznodământul. Merkel a tras sforile în Europa pentru crearea planului de recuperare economică al cărui principal beneficiar va fi Italia.

    Un mare fond de hedging, TCI Fund Management, a acuzat recent guvernul de însuşirea ilegală a unei companii private şi a lansat proceduri de infringement împotriva Italiei cu Comisia Europeană pentru încălcarea principiilor cheie, inclusiv stabilitatea juridică şi imparţialitatea.

    Într-un astfel de mediu de afaceri „instabil şi imprevizibil”, investitorii nu vor mai avea încredere că Italia este un stat de drept”, se arată în plângere.

    TCI a cerut o soluţie alternativă – o licitaţie cu mai mulţi concurenţi sau ca firma să fie listată astfel încât Atlantia să îşi poată vinde pachetul de acţiuni la divizia de autostrăzi către banca CDP la un preţ „corect”.

    Războiul a reaprins o dezbatere cu privire la nivelul de responsabilitate al Benettonilor pentru dezastrul provocat de prăbuşirea podului – şi despre cine va beneficia de pedepsirea lor. Familia a fost atrasă în afaceri cu în 1999 după ce activitatea lor principală de retail a încetinit. Italia se pregătea să intre în zona euro, iar guvernul trebuia să reducă datoria publică privatizând unele dintre cele câteva sute de companii de stat italiene. Roma căuta o companie italiană cu umeri largi care să facă posibile investiţii pe termen lung.

    Afacerea cu autostrăzi s-a dovedit a fi o gâscă cu ouă de aur. Concesiunea a fost extinsă pentru a o face mai atractivă, iar contractele favorabile au însemnat că tarifele creşteau automat în fiecare an. Autostrăzile italiene sunt acum cele mai scumpe din Europa, deşi, probabil, datoria făcută pentru a construi reţeaua în anii ’60 şi ’70 a fost achitată de mult timp de către utilizatori.

    Un raport al autorităţii naţionale anticorupţie publicat la începutul acestei luni a acuzat compania că nu a investit suficient pentru verificări de întreţinere şi siguranţă.

    Concesiunile de autostrăzi sunt un fel de oligopol unde un număr mic de „aristocraţi ai asfaltului” sunt capabili să domine piaţa şi să-şi impună voinţa asupra statului, a raportat către Comisia pentru lucrări publice din Senat Francesco Merloni, preşedintele Fundaţiei Aristide Merloni şi un fost ministru al lucrărilor publice.
    Doar 440.000 de euro – sau 33.000 de euro pe an – au fost cheltuiţi pentru întreţinerea podului Morandi între 1994 şi accidentul din 2018, deşi o renovare de 20 de milioane de euro era programată să înceapă la câteva săptămâni după prăbuşire. Managerii, conform raportului, au cheltuit doar 2,2% din totalul investiţiilor pe 7.317 viaducte, tuneluri şi poduri. Atlantia contestă constatările.

    Persoana apropiată familiei Benetton a subliniat că ministerul transporturilor a aprobat planul de întreţinere programat şi a spus că familia a fost persecutată pe nedrept din motive politice.

    Având în vedere că compania este condusă de o echipă profesionistă, vina a fost personală pe nedrept, a spus sursa respectivă. „Benettonii au fost identificaţi imediat ca ţapi ispăşitori, persecutaţi, nu au dreptul să vorbească nici de a exista.“ O mare parte din echipa de conducere de la Atlantia – inclusiv CEO-ul Giovanni Castellucci – a fost înlocuită după prăbuşirea podului în 2018. Insiderul de la Atlantia a spus că s-a schimbat complet cultura companiei. Evaluarea riscurilor şi inspecţiile, care erau făcute anterior de o companie internă, sunt acum efectuate de o parte terţă independentă.

    Însă, ca urmare a inspecţiilor mai stricte, multe viaducte şi tuneluri îmbătrânite au fost reclasificate ca având un risc mare de prăbuşire. Două poduri rutiere din Italia, inclusiv un viaduct de autostradă, s-au prăbuşit după colapsul podului Morandi.

    Deocamdată, cu investigaţia penală sub diferite acuzaţii asupra foştilor manageri şi tehnicieni angajaţi de Atlantia – inclusiv numeroase acuzaţii de ucidere din culpă şi de falsificare de documente – la ani distanţă de orice concluzii finale, lupta pare să rămână extrem de politică.

    Pentru a placa detractorii, guvernul va trebui să se asigure că investiţiile în infrastructură atât de necesare nu sunt descurajate şi să garanteze că statul de drept exista, şi este considerat, a fi menţinut. Anularea contractului ar fi fost o pedeapsă pentru toată lumea, dar cei de la 5Stele vor fi acum îngrijoraţi de faptul că aşa-numita lor victorie asupra Benettonilor, dărâmarea un imperiu, le-ar putea scăpa din mână.

    În locul podului prăbuşit a fost construit unul nou, numit Genoa San Giorgio, în mai puţin de doi ani. Construcţia a fost inaugurată la începutul acestei luni, muncitorii lucrând chiar şi în timpul carantinei pentru ca podul să poată fi deschis la timp. Genoa San Giorgio a devenit rapid mândria oraşului şi a întregii Italii, demonstrând că italienii pot construi ceva grandios. „Este un simbol al noii Italii, care-şi revine”, a spus premierul Conte. Inaugurarea s-a făcut cu mult fast, însă rudele victimelor dezastrului din 2018 au refuzat să participe la ceremonie, preferând să celebreze, în schimb, împlinirea a doi ani de la prăbuşire.

  • Viaţa într-o ţară greu încercată de-a lungul istoriei. Salarii mici, barter pentru mâncare şi scutece, economii confiscate

    Salarii cu puterea de cumpărare redusă la un sfert, barter pentru mâncare şi scutece, economii confiscate sunt câteva dintre particularităţile vieţii trăite de libanezi, o naţiune greu încercată de-a lungul istoriei sale. Cel mai bine se vede acest lucru prin ochii şi preparatele bucătarului Antoine El Haji, care apare gătind la televizor în faţa libanezilor timp de cinci zile pe săptămână. 

    Un bucătar cu o emisiune TV renunţă la carne pentru că este prea scumpă; carnea roşie nu şi-o mai permite nici măcar armata; penele de curent aruncă în beznă un oraş considerat cândva o perlă strălucitoare a Levantului; să schimbi valută este la fel de periculos ca traficul de droguri: colapsul financiar al Libanului înseamnă suferinţă zi de zi pentru o naţiune greu încercată de războaie şi apoi de o libertate chinuită.

    Timp de trei ani, bucătarul Antoine El Haji apare la televizor cinci zile pe săptămână pentru a-i ajuta pe cei care gătesc să progreseze în arta culinară, scrie The New York Times într-un reportaj realizat înainte de explozia din capitala Beirut, despre viaţa libanezilor în plină criză economică şi financiară. În urmă cu câteva luni, în timp ce dezastrul financiar făcea ca lira libaneză să se prăbuşească şi preţurile să crească văzând cu ochii, chef-ul şi-a dat seama că mulţi telespectatori s-ar putea să nu-şi mai permită carnea roşie, cum este cea de vită, pe care s-a bazat atât de mult în pregătirea reţetelor sale de mâncăruri.

    „În Liban a existat o clasă de mijloc, dar acum bogaţii sunt mai bogaţi, clasa de mijloc a devenit săracă şi săracii au ajuns să trăiască în mizerie“, spune El Haji. A tăiat carnea de vită din meniurile sale şi îşi umple timpul de emisie cu sfaturi despre cum pot fi menţinute mâncărurile gustoase cu mai puţin ulei, mai puţine ouă şi cu legume mai ieftine. Bucătarul are 65 de ani şi a prins vremuri mai bune, dar şi cumplite războaie: conflictele cu Israelul, războiul civil, asedierea şi masacrele din Beirut şi ocupaţia israeliană.

    Criza libaneză, rezultatul câtorva decenii de corupţie la cele mai înalte niveluri şi de management financiar greşit, a provocat creşterea şomajului şi a sărăciei, a forţat afacerile să se închidă şi a împins inflaţia la cote astronomice, ceea ce face ca salariile să rămână fără valoare. Protestele masive împotriva elitei politice au izbucnit în toată ţara în toamna trecută şi uneori au fost violente, până când s-au oprit din cauza pandemiei.

    Ţara şi economia au fost închise, ca în multe alte părţi ale lumii, însă acest lucru a acutizat privaţiunile societăţii şi suferinţa economică. Consecinţa a fost reizbucnirea demonstraţiilor odată cu relaxarea măsurilor de lockdown. Turbulenţele sociale au luat o amploare fără precedent după distrugătoarea explozie din portul Beirutului. Efectele colapsului economic se infiltrează din ce în ce mai mult în vieţile de zi cu zi ale multor libanezi. Penele de curent întunecă străzile, băncile refuză să predea banii deponenţilor şi familiile se chinuie să cumpere bunuri esenţiale de import cum ar fi scutece şi detergent pentru rufe.

    Întreruperile în furnizarea curentului electric au devenit ceva obişnuit în ultimii ani, însă în ultimul timp frecvenţa şi durata lor au crescut atât de mult încât traficul din Beirut, unde trăieşte aproximativ o treime din cei 5,4 milioane de locuitori ai Libanului, a fost înlocuit de gălăgia infernală a generatoarelor suprasolicitate. Gazele emise de maşinării încing şi împut aerul şi multe clădiri rezidenţiale le închid noaptea pentru a le lăsa să se răcească, ceea ce privează locuitorii de aer condiţionat în timpul celor mai caniculare veri mediteraneene.

    Recent, în două zile Spitalul Universitar Rafik Hariri, principalul centru care tratează cazurile de îmbolnăviri de COVID-19 din Beirut, a trecut brusc de la o oră pe zi fără curent la 20 de ore fără energie electrică, spune directorul Firass Abiad, medic şi el. Înainte de explozia din port, spitalul trebuia să funcţioneze cu doar şase ore de energie electrică pe zi, şi-a închis câteva săli de operaţie şi a amânat intervenţiile chirurgicale. „Senzaţia este ca şi cum te-ai lupta fără oprire cu incendiile şi focul nu se mai termină“, a spus doctorul Abiad. După ce se întunecă, Beirutul este cuprins de o dezolare înfiorătoare, în contrast cu viaţa  de noapte bogată de dinainte de criză. Barurile au rămas fără patroni, străzile principale sunt întunecate şi semafoarele de la intersecţiile majore sunt stinse, lăsând şoferii să se descurce singuri la lumina excesivă a farurilor şi încrezându-se în norocul lor. Decăderea rapidă a lovit mândria multor libanezi, care de obicei pretind că au cea mai bună bucătărie din Orientul Mijlociu şi s-au crezut mai sofisticaţi decât alţii din regiune. Acum, mulţi se întreabă cât de mult se va mai duce în jos nivelul lor de trai.

    „Beirutul este un oraş supravieţuitor. Oamenii găsesc întotdeauna modalităţi de a mânca şi de a bea, de a face muzică şi activism. Dar acum, aerul este foarte înecăcios”, spune Carmen Geha, profesor asistent de administraţie publică la Universitatea Americană din Beirut. „Acum, nici măcar oamenii din clasa de mijloc nu îşi mai pot permite să mănânce în oraş. Este ca şi cum ţi-ai lua salariul şi trebuie să-l împarţi la nouă ca să-i afli valoarea reală”.

    Astfel, simte omul de rând inflaţia accelerată, o boală a unei economii dependente de importuri şi de banii veniţi din străinătate. Din toamna trecută, lira libaneză şi-a pierdut aproximativ 85% din valoarea sa pe piaţa neagră. Pe hârtie, moneda este stabilă deoarece începând cu 1997 Banca Centrală Libaneză a ancorat-o artificial de dolarul american la o rată de 1 dolar pentru 1.507 lire libaneze. O vreme, strategia a mers, stabilitatea astfel obţinută reprezentând o bază solidă pentru sistemul financiar. Însă ultimul an a fost de coşmar.

    O bună parte din problemele financiare de acum se trag din haosul din sistemul bancar produs tot de banca centrală. Instituţia a condus ceea ce criticii au numit o schemă Ponzi, încurajând băncile comerciale să constituie depozite mari de dolari, cu rate mari ale dobânzii, care puteau fi acoperite doar prin atragerea altor deponenţi mari, dar cu rate de dobândă şi mai ridicate. Însă acest sistem s-a blocat anul trecut, când investitorii noi au încetat să mai vină, lăsând băncile din ţară fără fondurile în dolari pe care le datorau deponenţilor lor. Băncile comerciale au reacţionat refuzând să dea înapoi dolarii, moneda pe care libanezul a folosit-o de mult timp în viaţa de zi cu zi schimbând-o în lire, sau invers. Un fost bancher libanez, Dan Azzi, şi-a asumat creditul pentru inventarea unui termen acum utilizat pe scară largă pentru aceşti dolari teoretici care există doar în băncile libaneze şi nu-i vede nimeni: Lollars.

    Rezultatul a fost izbucnirea unui iad financiar şi durere. Lira s-a prăbuşit atât de mult, iar deprecierea a devenit ceva atât de obişnuit încât lira libaneză a primit un cont satiric pe Twitter, unde reacţionează la propriu-i declin. „Sunt cea mai ieftină monedă, dar nu sunt un nimic”, se arată într-un tweet de săptămânile trecute după ce cursul liră/dolar ajunsese în stradă la 9.500 de lire pentru un dolar, rata oficială fiind cea din 1997, de 1.500 de lire pentru un dolar. Venirea pandemiei a complicat şi mai mult situaţia. Inflaţia a făcut ca foamea să devină de nesuportat până-ntr-atât încât după o scurtă pauză în timpul şocului iniţial provocat de măsurile de lockdown protestatarii au riscat şi au ieşit din nou în stradă.

    Guvernul a căutat să controleze tranzacţiile de pe piaţa neagră, unde schimbarea banilor în condiţii mai bune decât rata oficială poate face pe oricine să se simtă cumpărător de droguri, necesitând întâlniri rapide pe alei obscure cu dealerii de bani care folosesc nume false şi se tem că vor fi arestaţi. Efectele haosului economic şi financiar al ţării asupra săracilor sunt dramatice, după cum este evidenţiat de patru sinucideri într-o perioadă de doar două zile, toate legate de lipsurile provocate de criză. Un bărbat care s-a împuşcat pe unul dintre cele mai cunoscute bulevarde ale Beirutului a lăsat în urmă un mesaj scris de mână care spunea „Nu sunt un infidel”, o linie dintr-o cunoscută melodie al cărei următor vers este „dar foamea este un infidel”.

    Numărul membrilor unui grup de pe Facebook numit Barter în Liban s-a umflat, membrii săi oferind orice, de la chipsuri de poker şi narghilele la schimb pentru mâncare. Postările lor dau uneori impresia de poezie tragică. „Greutăţi noi, niciodată folosite, la schimb cu scutece de dimensiunea 6 şi o sticlă de ulei”, se arată într-o postare cu o fotografie cu gantere încă în cutie. O altă postare prezenta o rochiţă verde-lime pe care Fatima al-Hussein, mamă a şase copii din nordul Libanului, a cumpărat-o pentru a o oferi cadou uneia din fiicele sale.

    Pentru că avea nevoie de zahăr, lapte şi detergent, Fatima a încercat să dea la schimb rochiţa. Într-un interviu telefonic, ea a declarat că soţul ei câştigă 200.000 de lire libaneze pe săptămână ca muncitor pentru orice, o sumă pe care obişnuia să valoreze la 130 de dolari. Acum, banii au valoarea a mai puţin de 30 de dolari, ceea ce face ca procurarea bunurilor esenţiale să fie un chin. Doamna al-Hussein a povestit că a decis să dea rochiţa după ce n-a mai avut cu ce să-şi hrănească copiii în afară de pâine înmuiată în apă. Dar cine să vrea o rochiţă verde-lime în aceste vremuri? Când vreunul din vecinii ei găteşte şi mirosul ajunge la ei în casă, închide uşile şi geamurile. „Nu vreau ca ăştia mici să se îmbolnăvească de poftă”, a spus ea. Domnul El Hajj, bucătarul de televiziune, povesteşte şi el că ceea ce pot fi considerate reţete accesibile sunt o ţintă în mişcare.

    „Carnea de vită s-a scumpit, aşa că am trecut la pui, iar acum oamenii îmi spun că şi puiul este scump”, a spus el. În timp ce pregăteşte mâncărurile pentru emisiunea zilei, răspunde la apeluri din partea telespectatorilor care vor să ştie cum pot fi păstrate alimentele când curentul electric se întrerupe atât de des. Cum poţi păstra carnea proaspătă când nu poţi conta pe congelator? Bucătarul a prezentat opţiunile. Fructele şi legumele pot fi conservate la borcan, murate sau uscate. Carnea tocată se poate păstra în grăsime. „Toate problemele au o soluţie”, a spus el. „Ceea ce este important pentru mine legat de această emisiune este să ajut oamenii să mănânce în continuare”.