BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Culori vesele pentru zile mohorâte

    Lor li se potriveşte numai bine o tendinţă recentă din moda masculină, pe care încearcă s-o promoveze diverse case de modă, scrie Wall Street Journal. Costumele în culori mai vesele, uneori îndrăzneţe chiar, au apărut prin diverse filme ori s-au afişat în ele actori şi cântăreţi. Le mai poartă şi unele vedete TV pentru a-şi crea o imagine distinctă, uşor de reţinut de către public. Restul lumii poartă, în general, costume în culori monotone, dar acum are ocazia să facă o schimbare, când vrea să se îmbrace elegant pentru lucrul de acasă şi în acelaşi timp să mai înveselească ţinuta. Pentru cei cu adevărat îndrăzneţi casa Alexander McQueen propune un costum bărbătesc în aceeaşi nuanţă de roz ca aceea pe care o poartă elegant păsările flamingo, casa franceză Jacquemus are în ofertă costume verde-limetă, iar Marni a optat pentru turcoaz ce aminteşte de Caraibe. Pe de altă parte, o altă casă franceză, Berluti, a preferat o veselie ceva mai temperată cu ale sale costume galben-muştar, negru-vineţiu de pătlăgeaua vânătă ori roşu-tomat, iar casa newyorkeză Sies Marjan sugerează bărbaţilor să poarte roşu-stacojiu.

  • Îndemnurile spre un trai mai tihnit, acel concept de slow living care, paradoxal, cucereşte teren

    „Gruni s-a născut din joacă şi din curiozitate, ceramica a fost întotdeauna o mare pasiune şi de trei ani experimentăm cu luturi şi pigmenţi. În 2018 am câştigat un concurs de proiecte cu finanţare europeană care a permis amenajarea, autorizarea şi utilarea unui atelier. Suntem un start-up, o echipă de două persoane şi vreo douăzeci de colaboratori, un atelier în centrul Timişoarei şi un brand vesel”, spune Livia Coloji, una dintre cele două antreprenoare din spatele atelierului Gruni.
    Brandul este creaţia Liviei, care este şi ilustratoare, iar producţia atelierului Gruni este susţinută de ea şi Dona Arnakis. Înainte de aventura Gruni, Livia Coloji a început cu Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, au urmat câţiva ani de graphic design la un studio local şi apoi multă, multă ilustraţie, iar de aici la ceramică ilustrată a fost doar un pas.„Toate se leagă, chiar dacă planul cu atelierul de ceramică este unul relativ nou. Numele e ales strategic în grai bănăţean, care sună internaţional.” Livia Coloji spune că în Banat gruniurile sunt dealuri sterpe, din lut, un fel de moştenire necăjită pe care atelierul de ceramică o poleieşte cu aur. „În Timiş, există chiar şi o localitate Gruni, pe care recunosc că nu am vizitat-o niciodată. Gruniul meu este inspirat de gruniul Oraviţei. Aflat la capătul străzii pe care m-am născut, e cel mai necăjit loc pe care-l ştiu şi care, deşi era locuit de o mică comunitate marginalizată, avea de oferit un singur lucru – un pic de lut pentru cei care aveau teracotă de lipit, respectiv ceva mai mult lut pentru cei care aveau o colibă de ridicat. Prin urmare, idealistul din mine a avut de făcut cea mai simplă alegere: să ia cea mai nefastă situaţie şi să se angajeze că o va transforma în inversul ei”, spune Livia Coloji.
    Deschiderea atelierului a coincis cu un apetit tot mai mare pentru produsele realizate local, deja designerii români având evenimente dedicate, ajunse la un nivel de popularitate sănătos.
    „Lutul rămâne un material accesibil şi uşor de modelat, cu o tradiţie bogată şi tehnici multiple, rafinate în timp. Popularitatea sa este relativ nouă în rândul tinerilor creatori chiar dacă în artizanat ceramica a avut întotdeauna o pondere mare. Comunităţile organizate în jurul resurselor (fie că e vorba de cuptoare sau târguri de creatori), concepte noi bazate pe reinventarea unor idei vechi, de genul slow fashion, buy local, small business, makers movement, ajută la formarea şi susţinerea unei pieţe diverse şi creative. În Timişoara comunitatea e mai mică, dar într-o dezvoltare rapidă, ceea ce ne bucură enorm.”
    În acest moment, Gruni este axat pe producţia de obiecte ceramice, în primul rând  cercei şi broşe. La acestea se adaugă veselă şi câteva obiecte decorative. „Farfurioarele pentru bijuterii, de exemplu, se bucură de mare succes internaţional. Designul nostru se poate adapta în funcţie de cererea clienţilor, dar putem realiza şi de la zero: design, matriţare, producţie de aproape orice.”
    Ca linii de design, antreprenoarea spune că optează pentru o estetică nepretenţioasă, piesele fiind prietenoase cu utilizatorul, dar şi cu mediul. „Nu ai cum să produci bijuterii, veselă şi obiecte ceramice fără să consumi resurse, dar ne-am concentrat pe ceea ce putem face pentru a diminua impactul asupra mediului: facem livrări pe bicicletă în Timişoara şi împrejurimi, reparăm şi recondiţionăm obiectele sparte sau le preluăm spre reciclare, folosim etichete din hârtie reciclată de fiecare dată când este posibil, refolosim ambalaje, avem cuptoare pe curent electric şi, (deocamdată doar în magazinul online de pe platforma Etsy, dar în curând şi pe site-ul gruni.ro) compensăm amprenta de carbon.”
    De asemenea, cele două antreprenoare au în desfăşurare şi un proiect de conservare a patrimoniului local: broşe în chip de căsuţe albastre cu arhitectură tradiţională transilvăneană, pe care le-au dezvoltat împreună cu Diana Iabraşu şi Albastru.ro, agregator de articole pe teme de design sau arhitectură care au ca numitor comun culoarea albastră. „Cea mai mare parte din încasările obţinute pe aceste broşe tip pin se duc spre documentarea şi restaurarea mai multor faţade albastre.”
    Livia Coloji mai spune că posibilităţile de extindere a portofoliului sunt nelimitate, ceramica fiind în sine un material foarte versatil. „Pasiunea noastră este pentru obiecte mici şi preţioase, dar lutul frământat şi ars poate deveni orice şi poate arăta în orice chip, pentru că preia din amprenta creatorului.”
    Fondatoarea Gruni mai explică faptul că ceramica e un termen mai larg, care se poate referi la ceramica de temperatură joasă, medie sau la ceramica de temperatură înaltă (care se arde la temperatură similară cu porţelanul). „Include şi porţelanul, desigur, deşi noi, din motive de marketing, preferăm să subliniem că lucrăm în ceramică şi porţelan. Porţelanul este, de fapt, o ceramică foarte fină care se vitrifică la temperatură înaltă şi care, ars în condiţii bune, devine translucid.”
    Cu atâtea posibilităţi, Livia Coloji crede că portofoliul de produse este în continuă dezvoltare, dar că obiectivul său nu este de a atinge un prag de la care atelierul să îi ocupe tot timpul. Ba, dimpotrivă, conceputul de slow living care a readus ceramica în atenţia tuturor este şi un concept de business.
    „Cred că trebuie să creştem până în punctul în care nimeni din echipă nu va lucra mai mult de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Dacă lucrurile merg bine, poate chiar mai puţin de atât. Nu pentru că nu ne-ar plăcea ce facem, ci pentru că un om odihnit este mult mai eficient şi lucrează cu mai multă bucurie. Deci planul nostru de dezvoltare este, de fapt, un plan de odihnă. :)”

  • (În) avangarda energiei verzi

    Simtel este o companie de inginerie înfiinţată în anul 2000 de trei prieteni, absolvenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti în aceeaşi promoţie. Cei trei fondatori, Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău, în vârstă de 43 de ani fiecare, deţin o participaţie de 100% în Simtel şi sunt implicaţi şi în afacerile de zi cu zi ale companiei – Iulian Nedea este CEO, Sergiu Bazarciuc este director executiv, iar Radu Vilău este director tehnic.

    Compania a funcţionat la început ca integrator de soluţii pentru operatorii de telefonie mobilă, dezvoltând proiecte complexe pentru toţi operatorii prezenţi în România, iar  între timp a dezvoltat alte două linii de afaceri, respectiv automatizări industriale şi construcţia şi întreţinerea de centrale electrice fotovoltaice şi alte surse alternative de energie verde.

    „În anul 2012 am început să livrăm proiecte în sectorul industriei energiei regenerabile, proiectare, furnizare materiale şi echipamente, construcţie şi mentenanţă de centrale fotovoltaice. Între anii 2015 şi 2017, în România nu s-a construit aproape nimic în materie de parcuri fotovoltaice, dar noi am rămas conectaţi la domeniul fotovoltaic fiind lideri în mentenanţa centralelor electrice fotovoltaice. Situaţia s-a schimbat însă în jurul anului 2017, când am construit o centrală fotovoltaică pentru Penny Market la Videle. Din acel moment, lucrurile au început să se dezvolte într-un ritm mult mai rapid. Acel proiect practic ne-a propulsat, iar anul trecut am fost responsabili pentru construcţia a aproximativ jumătate din centralele fotovoltaice nou construite în România”, spune Iulian Nedea, CEO al Simtel, într-un interviu pentru Business MAGAZIN.

    Până în prezent, Simtel a construit în ţară peste 50 de facilităţi fotovoltaice. Beneficiari au fost în principal retaileri, dar şi companii care deţin spaţii de producţie. După proiectul cu Penny Market, în 2018, Simtel a dezvoltat parcuri fotovoltaice pe acoperişurile a 16 magazine Mega Image din România. În acest an, alte 10 magazine Mega Image vor avea noi panouri fotovoltaice instalate pe acoperişurile lor de echipa Simtel, dar şi cel puţin şapte magazine Dedeman din toată ţara (cererea din partea fraţilor Pavăl venind la începutul lui 2020), însă compania va continua şi colaborarea cu supermarketurile Penny.

    În 2019, Simtel a construit aproape jumătate din centralele fotovoltaice care s-au realizat pe plan local, atât ca număr, cât şi ca putere instalată. Aşadar, ponderea veniturilor generate de activitatea din sectorul energiei regenerabile în veniturile totale ale Simtel a crescut semnificativ anul trecut datorită proiectelor pe care le-a livrat retailerilor din România.

    „În 2019, aproximativ 60% din venituri au provenit din construcţia şi mentenanţa parcurilor fotovoltaice, proiectele din automatizare şi robotică au adus 10% din venituri, iar telecomunicaţiile au participat cu restul de 30%. Ne aşteptăm ca în anii următori, pe măsură ce veniturile vor creşte, şi ponderea veniturilor din proiectele de energie verde să crească”, spune Iulian Nedea, care consideră că programul Green Deal va contribui la creşterea exponenţială a oportunităţilor companiei. „La urma urmei, acolo unde există bani, există proiecte noi. Ca afacere, cu siguranţă putem beneficia de context.

    Green Deal pune în lumină domeniul energiei regenerabile. Suntem într-o poziţie favorabilă pentru că suntem şi susţinători ai energiei verzi şi pionieri ai acestei mişcări în România, cel puţin în domeniul energiei solare. Cert este că preţul energiei va continua să crească, deoarece cererea creşte, prin urmare companiile au o oportunitate unică în acest moment pentru a se asigura deja că afacerea lor nu va fi afectată de aceste costuri în creştere în anii următori. De asemenea, dorim să inovăm în continuare implicându-ne
    în proiecte inedite, precum staţii de încărcare maşini electrice sau trotinete electrice.”
    Programul Green Deal la care se referă antreprenorul a fost adoptat de Uniunea Europeană la finalul anului 2019 şi este menit să încurajeze accesul la surse regenerabile de energie atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice, oferind finanţare pentru astfel de proiecte. Două dintre principalele ţinte din strategia Green Deal până în 2050 sunt transformarea UE într-un bloc cu emisii nete zero de gaze de seră şi reducerea cu 90% a emisiilor de gaze în sectorul transporturilor. Documentul arată aşadar că executivul european vrea ca UE să devină neutră din punctul de vedere al gazelor cu efect de seră.

    De la proiectare până la punerea în funcţiune, Simtel a realizat în parcările Penny Market România o reţea de 11 staţii de încărcare pentru maşini electrice, marca ABB, cele mai performante din România. Patru dintre acestea formează o premieră pentru traseul Bucureşti-Constanţa, o reţea în drumul spre mare. Până la existenţa acestora, un şofer cu o maşină electrică cu autonomie de 200 de kilometri risca să nu ajungă la Constanţa. Pe durata unei pauze sau a unei sesiuni de cumpărături în magazinele Penny Market, respectiv circa 15-30 de minute, bateria unei maşini se poate încărca până la 80% din capacitate.

    În afară de staţiile de încărcare, Simtel are expertiză şi în întreţinerea parcurilor eoliene, construieşte staţii de încărcare solare pentru trotinete electrice, unul din proiecte fiind staţia din sensul giratoriu de la Charles de Gaulle din Bucureşti, realizată împreună cu operatorul de trotinete electrice Flow, şi intenţionează să fie şi în avangarda soluţiilor pentru stocarea de energie. „În acest moment, tehnologia este încă destul de costisitoare, astfel că nu este o practică obişnuită în România pentru companii să investească în astfel de soluţii, dar ne aşteptăm ca în acest an sau în următorii companiile să înceapă să investească şi în stocarea de energie, mai ales că în ultimii patru ani costul acestei tehnologii a scăzut cu peste 60%.”

    Evoluţia domeniului se reflectă şi în veniturile companiei: în 2018, aceasta a înregistrat venituri la nivel consolidat de 3 milioane de euro, în 2019 au crescut la 5,5 milioane euro, iar pentru 2020 compania se aşteaptă la venituri de 11 milioane de euro, adică de două ori mai mari faţă de anul precedent. „În 2018 am avut o marjă de profit netă de 12% şi ne aşteptăm să o menţinem la acest nivel şi pe viitor, deoarece vom continua să investim în dezvoltarea echipei noastre, în realizarea de proiecte mai mari şi, de asemenea, în dezvoltarea unei noi direcţii de afaceri pe viitor. Dacă vom accesa metode alternative de finanţare, prin intermediul pieţei de capital sau al altor surse, credem că impactul pozitiv al acestora va fi vizibil abia începând cu anul 2021.”
    Iulian Nedea mai spune că Simtel este, probabil, „primul start-up autentic din România”, întrucât a fost finanţat de un investitor care a crezut în ideile celor trei prieteni. Ulterior, acesta s-a retras din business, iar compania a continuat să se finanţeze prin reinvestirea profitului şi prin produse tradiţionale, adică în principal finanţarea bancară.
    Astăzi, Simtel are 45 de angajaţi, din care 26 sunt ingineri, şi peste
    100 de colaboratori. Şeful Simtel spune că au nevoie constantă de ingineri calificaţi, dat fiind faptul că afacerea creşte de la lună la lună. „Inginerii noştri sunt atraşi de salariile pe care le oferim, de proiectele pe care Simtel le livrează în România şi în străinătate, dar şi mai încântaţi că au ocazia să lucreze cu tehnologii noi. Lucrăm la proiecte mari pe plan local şi în străinătate. De exemplu, ne ocupăm de mentenanţa parcurilor fotovoltaice în ţări precum Chile, Marea Britanie, Franţa, Germania, Bulgaria, Ucraina şi cu proiecte în zona de robotică şi automatizări procese industriale (motoare electrice, convertizoare, PLC-uri ş.a.) în Brazilia, Coreea de Sud, Turcia, Olanda, Suedia, Norvegia, Egipt. Astfel, pe piaţă suntem consideraţi un angajator destul de atractiv, aspect de care suntem foarte mândri.”
    Experienţa inginerilor de la Simtel a fost solicitată de companii din întreaga lume, atât în România, cât şi în ţări din Europa, Asia, America de Sud şi de Nord sau Africa. Compania a dezvoltat reţele de comunicaţii mobile pentru Huawei, Vodafone, Telekom şi Orange, iar pentru Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a realizat un upgrade al sistemului de monitorizare al spectrului de radiofrecvenţă din România. Pe alte segmente, Simtel a livrat proiecte de automatizare pentru producătorul japonez de componente auto Takata şi pentru belgienii de la Bekaert Slatina, iar pentru Dacia, producătorul de maşini de la Mioveni, a fost responsabilă pentru un proiect de automatizare a liniei de asamblare.

    De ce energie verde?
    Energia regenerabilă este o soluţie viabilă pentru reducerea amprentei de carbon lăsate în atmosferă. În teorie, potenţialul energiei regenerabile depăşeşte celelalte tipuri de energie, deoarece este nelimitat şi nu are efecte negative. Ponderea energiei generate în România de panourile fotovoltaice este încă relativ mică, echivalând cu aproximativ 3,46% din energia totală, dar este în continuă creştere.
    „Energia regenerabilă este viitorul, deoarece ajută la descentralizarea pieţei energiei, oferind atât companiilor, cât şi utilizatorilor individuali oportunitatea de a dezvolta surse proprii de energie fără a mai depinde de furnizorii clasici. În plus, deţinerea de surse proprii de energie poate contribui şi la predictibilitatea preţului. În prezent, România se află într-o poziţie favorabilă, deoarece preţul energiei este încă mic faţă de alte pieţe occidentale, ca de exemplu Germania. Cu toate acestea, se estimează că în fiecare an, costul energiei din România va creşte cu 3% aşa că trebuie să luăm în considerare faptul că în 20 de ani energia va costa cel puţin triplu. Creşterea preţului se datorează investiţiilor ce trebuie făcute în modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie, consumului mare de energie odată cu creşterea numărului de maşini electrice şi Green Deal-ului prin renunţarea la producţia de energie poluantă”, explică Iulian Nedea. În plus, un alt motiv important pentru care energia verde, în special energia solară, este în prezent în tendinţă ascendentă, este faptul că preţul tehnologiei a scăzut semnificativ în ultimii 10 ani. „Viitorul industriei constă cu siguranţă în soluţii care să permită stocarea de energie. În prezent, aproape toate centralele fotovoltaice sunt proiectate pentru consum imediat, adică energia nu este stocată şi tot ce se produce se consumă. Opţiunea de stocare a energiei este disponibilă, dar companiile momentan nu o implementează din cauza preţului tehnologiei, care este încă relativ mare. Cu toate acestea, este clar că preţul tehnologiei centralelor va scădea în anii următori şi va face ca energia solară să fie şi mai atractivă”, explică Iulian Nedea.
    La nivel global există o presiune pe companii pentru integrarea componentei ESG în activitatea lor, adică a celor trei factori care măsoară
    durabilitatea şi impactul societal al unei investiţii într-un business – mediu, social şi guvernanţă corporativă – care ajută la determinarea mai plauzibilă a performanţelor viitoare ale companiilor. Implementarea acestor aspecte, la care un investitor se uită, a început să ajungă şi în România.
    Ca urmare a poziţiei pe harta lumii, România este una dintre ţările cu un potenţial ridicat în ceea ce priveşte beneficierea/exploatarea energiei solare. „Vă puteţi imagina că inclusiv în ţările nordice, unde este foarte puţin soare pe an, companiile şi persoanele fizice instalează panouri fotovoltaice şi soluţii de stocare de energie. În UE, România, alături de Grecia, Bulgaria, Italia, Franţa şi Spania, are cel mai mare potenţial de a beneficia de energia fotovoltaică, având în vedere cantitatea de soare şi expunerea medie zilnică la soare.” Însă România se află pe unul dintre ultimele locuri în UE când vine vorba de producţia de energie pentru autoconsum, deoarece preţul energiei este încă destul de scăzut în comparaţie cu alte ţări europene. Pe de altă parte, dacă vorbim de producţia comercială, aici ne situăm mai bine faţă de alte ţări, ceea ce înseamnă că antreprenorii văd potenţialul şi avantajele pe care sursele proprii de energie regenerabilă le oferă.
    Iulian Nedea spune că energia fotovoltaică este o strategie crucială pentru optimizarea costurilor şi existenţa unui model de afaceri durabil. „Investiţia pe care companiile o fac pentru construirea centralei fotovoltaice poate fi amortizată în 6-7 ani, dar compania va beneficia de aceste investiţii pe parcursul a cel puţin 25 de ani, deoarece aceasta este durata minimă de viaţă a unui panou fotovoltaic, care poate fi prelungită prin procese corecte de mentenanţă şi actualizări periodice ale tehnologiei.”
    Cofondatorul companiei spune că prin implementarea de soluţii energetice regenerabile, companiile pot avea un impact pozitiv asupra educării clienţilor sau angajaţilor lor, motiv pentru care în magazinele retailerilor pentru care au construit facilităţi fotovoltaice Simtel a instalat ecrane care informează în timp real despre cantitatea de energie generată de companie şi impactul pozitiv pe care l-a avut asupra mediului, adică numărul de copaci salvaţi de la tăiere sau cantitatea de CO2 care nu se mai emite. Practic, prin instalarea panourilor fotovoltaice proprii pe acoperişuri, magazinele pot acoperi până la 75% din toată energia utilizată de acestea fără a avea niciun cost suplimentar. Soluţia nu este viabilă doar pentru magazine, ci şi pentru fabrici, parcuri logistice şi corporaţii care doresc să-şi reducă costurile de energie şi să devină eco friendly.
    De altfel, energia verde se foloseşte în din ce în mai multe domenii. De exemplu, Neversea îşi propune să devină în 2020 primul festival din lume alimentat aproape integral cu energie regenerabilă, iar pentru a marca momentul, DJ-ul Alex Parker a mixat, pentru prima dată în lume, din vârful unei turbine eoliene. În Olanda, toate trenurile electrice sunt alimentate în prezent numai cu energie eoliană, în timp ce multe primării din România au început să instaleze incărcătoare solare pentru telefoane sau alte gadgeturi.

    „Construim fabrici de bani”
    Deoarece performanţa energiei verzi este direct influenţată de condiţiile meteorologice, vânt în cazul energiei eoliene şi cantitate de soare în cazul energiei solare, această pondere variază de la o zi la alta şi de la sezon la sezon. În România, circa 40% din energia produsă provine din surse regenerabile, respectiv solară, eoliană şi hidro. Cea mai rapidă şi mai fezabilă din punct de vedere financiar dintre cele trei soluţii este o centrală fotovoltaică, a cărei construcţie şi autorizare durează două-trei luni, spre deosebire de fermele eoliene, a căror perioadă de construire este de circa 4-5 ani.
    Iulian Nedea spune că Simtel construieşte „fabrici de bani”.
    „Sunt funcţionale imediat şi gata să înceapă să asigure randamentul investiţiei. Considerăm că energia solară are potenţialul de a fi cea mai rapidă sursă de energie în România, în special datorită timpului scurt de implementare şi al costului tehnologiei. Dorim să subliniem că deşi construcţia durează o lună, procesul de proiectare şi autorizare poate dura în jur de două luni. Întregul proces include informarea primăriei locale, elaborarea soluţiei şi a proiectului, asigurarea racordării la reţea şi finalizarea construcţiei. Atât timp cât compania construieşte un parc fotovoltaic pentru consum propriu, nu are ca obiect principal de activitate producţia de energie şi nu dă energie în sistem, atunci procesul de autorizare este relativ simplu şi rapid. Pentru clienţii noştri, oferim o soluţie completă, ceea ce înseamnă că pe lângă construcţie, ne ocupăm de autorizare, proiectare şi mentenanţă”, explică el.
    Costul construirii unei centrale fotovoltaice şi durata de amortizare a investiţiei depind de la caz la caz. Iulian Nedea spune că investiţia poate fi amortizată în decurs de
    6-7 ani, timp în care panourile livrează beneficii financiare directe prin reducerea în fiecare lună a costului facturii de energie. Centralele fotovoltaice au o durată de viaţă de minimum 25 de ani. “Pentru a vă oferi un exemplu real, pentru unul dintre retailerii din România, am construit o centrală electrică fotovoltaică cu o putere instalată de 100 kWp ce produce 120 MWh energie electrică pe an şi aduce reduceri de cost pentru beneficiar de peste 12.000 euro anual. Asta înseamnă că în loc de 100 de euro pe MWh, care este preţul actual al energiei electrice (energie activă plus taxe), beneficiarul va avea un cost de 30 de euro pentru fiecare MWh de energie electrică produs din sursă proprie, respectiv o rată internă de rentabilitate (IRR) de 17%.”
    Dar mai întâi este nevoie de asigurarea că structura clădirii pe care se doreşte instalarea de panouri fotovoltaice poate suporta greutatea sistemului. “Imaginaţi-vă că vorbim despre adăugarea, în cazul unui supermarket, a aproximativ 30 de tone de greutate pe acoperiş sau între 20 şi 40 kg pe metru pătrat. Când am început în 2013, nicio companie nu avea în vedere acest aspect, dar astăzi retailerii ne consultă deja în momentul proiectării construcţiei spaţiului care va găzdui magazinul pentru a se asigura că acoperişul are capacitatea de a susţine greutatea.”
    Dar care este randamentul unei astfel de investiţii? “Randamentul, precum şi impactul asupra costului energiei, depind de dimensiunea parcului construit, precum şi în ce măsură acoperă nevoia de energie a unei companii individuale sau a unei familii. Dacă ne uităm la exemplul unui supermarket sau al unei companii care optează pentru instalarea de centrale fotovoltaice pentru a optimiza consumul de energie, panourile fotovoltaice pot scădea costurile cu facturile de energie, în medie, cu 50% pe parcursul unui an. Practic, într-un an, o companie poate produce între 50% şi 60% din energia pe care o consumă de la panourile solare, sub rezerva desigur a dimensionării puterii instalaţiei fotovoltaice în acord cu consumul actual. Aici este important să subliniem că 50% reprezintă media de economisire pe parcursul unui an, deoarece se produce mai multă energie pe timp de vară, aproximativ 75% din necesarul de energie, spre deosebire de timpul iernii, unde media în România este de 25%.”
    În ianuarie 2020, România a produs în total 5,4 miliarde kWh de energie electrică, din care doar 1,8 miliarde kWh au fost produşi în hidrocentrale, centrale eoliene şi centrale fotovoltaice, adică în facilităţi de energie regenerabilă. Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia de energie eoliană a înregistrat de la an la an o scădere de 19,5%, dar producţia de energie hidro a crescut cu 11,2%, iar cea de energie fotovoltaică a crescut cu 75,5%, adică cele mai mari aprecieri din rândul celor mai importante surse de energie.
    Pe de altă parte, producţia de energie în termocentrale clasice a scăzut în perioada ianuarie 2019 – ianuarie 2020 cu 4,7%, în timp ce energia produsă în centrale nucleare, adică cea de la Cernavodă, singura din România, a crescut cu 2,4%. Pentru că nu produce suficientă energie pentru a răspunde întregii cereri, care va creşte în următorii ani şi în contextul maşinilor electrice, România a devenit anul trecut importator net de energie.
    Sectorul energiei verzi va cunoaşte însă o ascensiune şi mai puternică în anii următori ca urmare a programului Green Deal adoptat de Uniunea Europeană. Ca urmare, companiile axate pe producţia de energie verde au un potenţial ridicat de creştere în anii următori, dat fiind faptul că societăţile vor trebui să implementeze componenta de energie regenerabilă în activitatea lor.

  • Business din retuşuri

    „Am tot încercat să găsesc un atelier bun, am încercat la cele din malluri, am încercat la cele vechi şi uitate în negura timpului, dar nimeni nu reuşea să-mi satisfacă cerinţele care ţineau mai mult de viziune, dar şi de calitatea serviciului. Îmi aduc aminte o experienţă ilară. M-am dus la o croitorie dintr-un mall din Bucureşti cu câteva cămăşi să le scurtez mânecile. Le-au scurtat de tot. M-am supărat atunci”, povesteşte Dragoş Amihăesei, de profesie economist.
    A ales să ia asupra lui responsabilitatea modificării hainelor, dar nu doar pe ale sale, ci şi pe ale altora. Aşa că a deschis un atelier de retuşuri, dedicat oamenilor ca el, tot timpul ocupaţi, care găsesc greu măsurile potrivite. Atelierul se află în zona Dorobanţi din Bucureşti.
    „Am început uşor-uşor, cu baby steps (paşi mici – trad.), eu şi cu un singur angajat, pe care îl am şi astăzi alături de mine. Pe parcurs, businessul a crescut şi, alături de noi, au mai venit şi alţi colegi.”
    Perioada de stabilizare şi de formare a colectivului nu a fost uşoară, dar antreprenorul a mers tot timpul mai departe, reinventând conceptul de atelier de croitorie urban, unde se fac retuşuri şi modificări de orice gen, pentru orice articol vestimentar – sacouri, cămăşi, pantaloni, rochii de mireasă.
    „Investiţia a fost făcută în timp şi a crescut odată cu mărimea businessului. La început, am investit aproximativ 15.000 de euro, dar în timp am reinvestit în utilaje noi şi complexe”, spune Dragoş Amihăesei.
    În 2019, Retoucherie a generat o cifră de afaceri de 527.000 de lei (111.000 de euro) şi un profit de 41.000 de lei (aproape 9.000 de euro). Atelierul funcţionează cu opt angajaţi, dintre care doi sunt croitori, cinci sunt confecţioneri, iar unu este responsabilul de atelier. „Pentru anul 2020, ne dorim extinderea cu încă unu sau două puncte de lucru în Bucureşti. Cochetez şi cu ideea de a extinde businessul în sistem de franciză.”
    La Retoucherie vin atât clienţi individuali din zona Bucureşti-Ilfov, care au nevoie de modificări şi retuşuri mai mult sau mai puţin complicate, cât şi clienţi de tip business, precum hoteluri, restaurante sau magazine.
    Până acum, media a fost de peste 5.000 de clienţi anual, care apelează la diferite servicii de retuş sau croitorie de haine. Dintre aceştia, peste 900 modifică sacouri, peste 1.200 solicită modificări de rochii sau fuste, iar peste 3.000 vor alte servicii, precum scurtat sau strâmtat de pantaloni, cambrat sau scurtat de mâneci ale cămăşilor, schimbarea căptuşelii sau, în unele cazuri, modificarea ori confecţionarea de perdele.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceride la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    FoodKit – producţie şi livrare de kituri de mâncare sănătoasă (Bucureşti)
    Fondatori: Alexandru Popescu şi Mihai Pîslă
    Investiţie iniţială: 70.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 200.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti

    Mr. Ursy – livrări de fructe pentru corporatişti (Timişoara)
    Fondatoare: Adelina Hobeanu
    Cifră de afaceri în 2019: 140.000 de euro
    Prezenţă: Timişoara

    Colorate – brand de pictură pe pereţi şi obiecte decorative (Bucureşti)
    Fondatoare: Ioana Stănescu
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Prezenţă: online

    Optimef – relansarea unui brand de ceasuri şi alte accesorii (Bucureşti)
    Fondatori: Andrei Morariu şi Bogdan Costea
    Cifră de afaceri în 2019: 85.000 de euro
    Prezenţă: online, produsele ajungând şi la New York, Hong Kong sau San Francisco

    Cursuri de actorie cu Denisa Dogaru – cursuri de actorie pentru copii (Bucureşti)
    Fondatoare: Denisa Dogaru
    Investiţie iniţială: 10.000 de lei (2.100 de euro)
    Cifră de afaceri în 2019: 60.000 de lei (aproape 13.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti, în Palatul Universul

  • Noua eră în sănătate: consultaţii şi opinii medicale la un clic distanţă

    Două start-up-uri locale, MedicChat şi DOXTAR, au fost vizionare şi au început să pună bazele digitalizării interacţiunii dintre pacient şi doctor în urmă cu câţiva ani, soluţiile lor devenind astăzi prima opţiune pentru persoanele care au nevoie doar de un sfat medical sau de o doua opinie medicală.
    „Ideea platformei MedicChat s-a conturat pe o perioadă mai lungă de timp. Discutasem de conceptul acesta cu prietenul meu Emilian Rădoi, alături de care am acest start-up. Pentru mine personal ideea s-a cristalizat atunci când am avut un accident la schi, am căzut, nu mi-au sărit schiurile şi mi-am rupt un ligament. Am fost la doctor, la acea dată trăiam în Marea Britanie, în Scoţia, iar doctorul mi-a spus că trebuie să mă operez. În Marea Britanie sistemul este de aşa natură încât nu îţi permite să mergi la un specialist foarte uşor, durează luni de zile, nu poţi ajunge când ai tu o nedumerire. Căutam date pe internet dacă să fac sau nu operaţia şi această problemă ne-a motivat”, a povestit în cadrul emisiunii ZF IT Generation Cosmin Dumitrache, cofondator al MedicChat, alături de Emilian Rădoi, ambii absolvenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.
    Cei doi au construit o platformă online – accesibilă prin aplicaţii dedicate pentru smartphone-urile cu software de la Apple sau Google, dar şi pe web prin intermediul oricărui browser – prin care utilizatorii au acces rapid şi uşor la sfatul unui medic fără a se deplasa la o clinică sau cabinet medical.
    „Avem până în momentul de faţă peste 20.000 de conturi de pacienţi. Avem sute de întrebări pe lună şi a fost o creştere în ultimul an de aproximativ zece ori. Din ce vedem acum creştem din ce în ce mai mult şi credem că o să ajungă să crească de încă zece ori în următoarele şase luni. Veniturile au tot crescut, sunt direct proporţionale cu numărul de întrebări, care au crescut de zece ori în ultimul an. Noi estimăm că în şase luni o să ne putem acoperi cheltuielile ca start-up“, a precizat Cosmin Dumitrache.
    Serviciul MedicChat funcţionează pe bază de întrebare-răspuns text, iar doctorii răspund în mai puţin de 24 de ore. Pentru fiecare doctor sunt prezentate informaţii profesionale precum studii, experienţă, dar şi calificative din partea altor utilizatori. În acest moment pe platformă sunt disponibili peste 70 de medici din 26 de specialităţi. Preţul pentru a pune o întrebare unui doctor porneşte de la 30 de lei, sumă din care platforma reţine un comision, a explicat cofondatorul MedicChat.
    Pentru a reuşi să dezvolte în continuare soluţia şi pentru a accelera expansiunea, start-up-ul are nevoie de o finanţare de circa 200.000 euro.
    „Vrem să ducem start-up-ul până la punctul în care să putem obţine o investiţie care să ne accelereze şi credem că se va întâmpla asta anul acesta. Ne interesează o investiţie pentru a accelera. Până acum nu am luat nicio investiţie, am investit 100% banii şi timpul nostru. Am investi banii în inginerie şi marketing”, a punctat el.
    Un alt start-up local care a pariat pe digitalizarea consultaţiilor medicale este DOXTAR, platforma online creată de acesta oferindu-le pacienţilor posibilitatea de a cere o a doua opinie medicală. Platforma DOXTAR, disponibilă atât în varianta web, cât şi ca aplicaţie mobilă, reuneşte în prezent o echipă de peste 70 de medici cu diferite specializări medicale. „Avem 27 de specializări active în prezent, cele mai populare fiind chirurgia, oncologia, obstetrica şi ginecologia, neurologia şi endocrinologia. Recent, am adăugat în platformă şi specializarea de radiologie şi imagistică“, a spus Corin Chiriac, business developer în cadrul DOXTAR, la emisunea ZF IT Generation.
    O consultaţie prin intermediul DOXTAR pentru a cere o a doua opinie medicală costă între 60 şi 250 de lei, tariful fiind diferit în funcţie de specializarea medicului. „Doctorii au libertatea de a-şi stabili singuri tarifele în aplicaţie şi le pot modifica oricând doresc. Noi reţinem un comision de 20% plus TVA“, a punctat el, adăugând că DOXTAR lucrează doar cu medici specialişti. Acum, pe platforma DOXTAR sunt înregistrate peste 4.000 de conturi de pacient, iar numărul continuă să crească.
    Cum se foloseşte însă platforma? Utilizatorii trebuie să îşi creeze un cont în prealabil, iar apoi îşi pot alege specialitatea medicală în funcţie de primul diagnostic şi pot selecta un doctor în funcţie de CV, preţ, competenţe şi eventual de proximitate. Plata se face online, iar apoi începe discuţia cu medicul.
    „Discuţia medicală se întâmplă într-o interfaţă care seamănă foarte tare cu cea din orice aplicaţie de messenger. Atât pacientul cât şi doctorul pot încărca fişiere medicale relevante pentru caz – practic orice informaţie care poate fi digitizată poate fi încărcată în sistem. Durata de răspuns la o întrebare este de sub 48 de ore”, a explicat Corin Chiriac. Platforma DOXTAR a fost lansată în februarie anul trecut în urma unei investiţii iniţiale de circa 150.000 euro, pragul de rentabilitate urmând să fie atins înspre finalul acestui an, conform estimărilor reprezentanţilor start-up-ului.
    „Aplicaţia are în spate un plan pe termen lung, sub nici o formă nu ne-am imaginat că ne vom recupera banii în primul an. Suntem on track cu planul nostru de dezvoltare. Nu suntem încă în zona break-even, probabil că vom ajunge acolo undeva spre sfârşitul anului. Trebuie să ţinem minte că a doua opinie medicală este totuşi o nişă cu 1.000-2.000 de cazuri active lunar în toată România”, a spus Corin Chiriac. 
    În prezent, valoarea de piaţă a platformei DOXTAR este estimată la circa 250.000 euro, însă în momentul în care start-up-ul va atinge pragul de rentabilitate, aceasta se va dubla la 500.000 euro, iar atunci când va lansa şi primul produs derivat, businessul va ajunge la o evaluare de circa 750.000 euro. 

    „Avem până în momentul de faţă peste 20.000 de conturi de pacienţi. Avem sute de întrebări pe lună şi a fost o creştere în ultimul an de aproximativ zece ori.”
    Cosmin Dumitrache, cofondator al MedicChat

    MedicChat
    Ce face? Platformă online care facilitează comunicarea între pacienţi şi doctori
    Necesar de finanţare: 200.000 euro
    Invitat: Cosmin Dumitrache, cofondator MedicChat 

    DOXTAR
    Ce face? Platformă digitală pentru a doua opinie medicală
    Investiţie iniţială: 150.000 euro
    Necesar de finanţare: 500.000 euro
    Ţinta de venituri pentru 2021: 1 milion euro
    Evaluare ţintiţă: 750.000
    Invitat: Corin Chiriac, business developer în cadrul DOXTAR

    AlphaBlock
    Ce face? Soluţii bazate pe inteligenţă artificială pentru managementul investiţiilor 
    Evaluare proiect: peste 15 milioane euro
    Evaluare ţintită: 50 milioane euro
    Invitat: Andrei Nagy, director de vânzări pe zona Europei în cadrul AlphaBlock

    Machinations
    Ce face? Platformă de game design
    Investiţii totale atrase până acum: 500.000 euro
    Evaluare proiect: 2 milioane euro
    Necesar de finanţare: 1 milion euro
    Invitat: Mihai Gheza, CEO şi cofondator al Machinations

    Tire2Tire
    Ce face? Soluţie bazată pe inteligenţa artificială pentru a detecta automat gradul de uzură al anvelopelor din flotele de camioane
    Invitaţi: Teodora Moraru şi Ionuţ Oţelea, cofondatori Tire2Tire

    Exigo
    Ce face? Exoschelete pentru recuperare medicală personalizate prin imprimare 3D
    Invitaţi: Ioana Ciripan şi Ana-Maria Melinte, cofondatori Exigo

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor. Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Căderea Imperiului roman, o poveste chinezească

    Primul val semnificativ de imigranţi chinezi a ajuns în zona industrială din jurul Prato, un oraş aflat la nici jumătate de oră de condus de Florenţa, în anii 1990. Aproape toţi au venit din Wenzhou, un oraş-port la sud de Shanghai. Pentru chinezi, şocul cultural a fost mai mic decât s-ar fi putut aştepta. „Italienii erau prietenoşi”, îşi aminteşte unul dintre nou-veniţii de atunci. „La fel ca noi, îşi spuneau unul altuia unchiule.

    Erau oameni de familie.” În regiunea Toscana, afacerile se învârteau în jurul firmelor mici şi interconectate, la fel cum se întâmpla şi în Wenzhou, un oraş atât de dedicat de antreprenoriatului încât a rezistat sângeroasei campanii de colectivizare a lui Mao. Zona Prato a fost un centru renumit de ţesătorii şi ateliere, unele făcând haine şi articole din piele pentru marile case de modă. Dacă erai dispus să fii plătit la negru la bucată, Prato oferea o mulţime de oportunităţi. Mulţi wenzhouani şi-au găsit de muncă acolo. „Italienii, crezându-se şmecheri, subcontractau munca celor veniţi din China”, spune Don Giovanni Momigli, un preot cu parohia lângă Prato. „Apoi, au fost surprinşi de câţi chinezi au început să lucreze pe cont propriu.”

    La mijlocul anilor 1990, wenzhouanienii îşi înfiinţau deja afaceri cu textile în garaje mici, unde adesea şi locuiau. Curând, au început să închirieze ateliere goale, plătind cu numerar. Autorităţile nu puneau prea multe întrebări. Modelul de afaceri preferat în Prato se prăbuşea sub presiunile globalizării. Întrucât italienilor le-a devenit mai greu să îşi câştige traiul în producţie, unii dintre ei au primit cu două mâini banii pe care muncitorii chinezi i-au adus în economia locală. Dacă nu mai puteau fi artizani, puteau cel puţin să fie proprietari.

    În anii 2000, chinezii au continuat să apară în Toscana. O cursă aeriană nonstop a fost stabilită între Wenzhou şi Roma. Unii migranţi au venit cu vize turistice şi au rămas mai departe. Alţii au plătit contrabandiştilor bani grei pe care trebuia apoi să-i recupereze muncind, o formă de sclavie însoţită adesea de ameninţări cu violenţa fizică. Programul lung de lucru al chinezilor i-a uimit pe mulţi italieni, obişnuiţi cu câteva săptămâni de concediu plătit pe an şi cu cinci luni de concediu de maternitate. În 1989, ziarul Corriere della Sera, folosind un limbaj rasist încă obişnuit printre unii italieni, a publicat un articol despre un muncitor chinez sub titlul „Stahanovistul gălbejit de pe Arno”.

    În timp ce Florenţa era lăudată pentru lucrările din piele premium, Prato era cunoscut mai ales pentru producţia de textile. Muncitorii din Wenzhou au ales o a treia direcţie. Ei importau pânză şi materiale ieftine din China pe care le transformau în ceea ce se numeşte în prezent pronto moda, sau fast fashion (modă rapidă): cămăşi din poliester, pantaloni cu textură de plastic, jachete cu simboluri. Aceste articole erau vândute rapid comercianţilor cu amănuntul low-end şi în pieţele de stradă din întreaga lume.

    Firmele chineze şi-au extins treptat nişa, făcând haine pentru mărci de nivel mediu, precum Guess şi American Eagle Outfitters. Iar în ultimul deceniu au devenit producători pentru Gucci, Prada şi alte case de modă de lux, care folosesc de multe ori forţa de muncă imigrantă chineză pentru a crea accesorii şi genţi scumpe care poartă râvnita etichetă „Made in Italy”. Multe dintre aceste produse sunt apoi vândute consumatorilor mai bogaţi din Shanghai şi Beijing. Nu doar brandurile italiene au profitat de acest aranjament intercultural: un antreprenor chinez de articole din piele din Prato poate purta la fel de bine un ceas Bulgari de 40.000 de euro.
    Peste 10% din cei 200.000 de rezidenţi cu acte în regulă din Prato sunt chinezi. Potrivit lui Francesco Nannucci, şeful din 2018 al unităţii de anchetă a poliţiei din Prato, oraşul găzduieşte şi aproximativ 10.000 de chinezi care stau acolo ilegal. Se crede că Prato are a doua cea mai mare populaţie de chinezi dintre oraşele europene, după Paris, şi că are cea mai mare proporţie de imigranţi din Italia, inclusiv o populaţie nord-africană însemnată.
    Mulţi localnici care au lucrat în industria textilă şi a pielii n-au sentimente prea bune pentru imigranţii chinezi, plângându-se că acestora le pasă doar de costuri şi viteză, nu de estetică, şi spun că nou-veniţii nu ar fi avut nicio idee despre cum să facă haine şi accesorii fine dacă n-ar fi fost meşterii locali care i-au învăţat. Simona Innocenti, care lucrează cu piele, se plânge că soţul ei a fost obligat să iasă din afacerile cu genţi de concurenţi chinezi care produceau mai ieftin. „Copiază, imită. Nu fac nimic original. Sunt ca maimuţele”, a povestit ea.
    Deşi s-ar putea spune că chinezii au reînviat industria prelucrătoare din Prato, a existat o reacţie împotriva lor. Localnicii i-au acuzat pe imigranţii chinezi că au adus în oraş criminalitate, război între bande şi mizerie. Proprietarii de ţesătorii chinezi, se plâng italienii, ignoră legile privind sănătatea şi fac evaziune fiscală; folosesc şcolile şi spitalele fără să contribuie cu bani pentru ele. La începutul anilor 1990, un grup de italieni care lucrau în zone cu o concentrare ridicată de imigranţi a trimis o scrisoare deschisă guvernului chinez, solicitând sarcastic cetăţenia: „Suntem 600 de lucrători cinstiţi care ne simţim ca şi cum am fi deja cetăţeni ai măreţei dumneavoastră ţări“.
    Cea mai ciudată acuzaţie a fost că chinezii din Toscana nu mureau – sau, cel puţin, că nu lăsau în urmă niciun trup fără viaţă. În 1991, guvernul regional a început o anchetă pentru a afla de ce în ultimele 12 luni nu fusese înregistrată oficial nicio singură moarte în comunitatea chineză din Prato sau în alte două oraşe din apropiere. În 2005, guvernul era încă nedumerit – în acel an, au fost înregistraţi peste 1.000 de chinezi nou sosiţi şi doar trei decese. Localnicii bănuiau că mafioţii chinezi făceau să dispară cadavrele în schimbul paşapoartelor morţilor pe care le vindeau apoi nou-sosiţilor, un sistem care a profitat de aparenta incapacitate a populaţiei autohtone de a face diferenţa între chinezi.
    Mulţi italieni, încă suspicioşi din cauza imigranţilor chinezi, îi critică pe aceştia pentru că nu contribuie pe deplin la economia regiunii. Innocenti, artizan în piele, spune că „chinezii nici măcar nu merg la magazinele din oraş. Au o autoutilitară care merge din fabrică în fabrică, vânzând de la pansamente la tampoane şi mâncare de pui. Iar în spatele autoutilitarei au o oală de fiert sub presiune pentru orez”.
    Economia gri, bazată pe numerar, a fabricilor chinezeşti din Prato a facilitat evaziunea fiscală. În 2017, ca rezultat al unei investigaţii a ministerului italian de finanţe în privinţa unor transferuri de bani dubioase de 5 miliarde de dolari, Banca Chinei, a cărei sucursală din Milano fusese folosită pentru jumătate din aceste transferuri, a plătit o amendă de peste 20 de milioane de dolari. Multe dintre transferuri, au spus autorităţile, au reprezentat venituri nedeclarate ale întreprinderilor administrate de chinezi sau bani obţinuţi prin falsificarea produselor de modă italiene.


    În Italia, aceste tipuri de investigaţii sunt adesea mai mult de formă decât de substanţă, iar mulţi rezidenţi chinezi se consideră ţapi ispăşitori. Problema chinezească este exploatată din plin de politicienii populişti. Într-o perioadă în care Europa musteşte de retorică anti-imigranţi, politicienii extremişti au indicat schimbările demografice din Prato ca dovadă că Italia este asediată.
    O legendă locală, cu un sâmbure foarte mare de adevăr, spune că familiile bogate din Oraşul Chinezesc din Prato defilează prin oraş în maşini BMW, Audi şi Mercedes. Niciun chinez nu a fost văzut conducând Fiat Panda, una dintre cele mai ieftine modele ale constructorului auto italian. Acest lucru nu poate decât să hrănească invidia sau frustrarea localnicilor pe care globalizarea şi concurenţa chineză i-a lăsat fără loc de muncă sau afacere.
    Italienii au încercat să lupte cu crima organizată din comunitatea chineză. În ianuarie 2018, poliţia l-a arestat pe Zhang Naizhong, un presupus lider al mafiei chinezo-italiene, care, spuneau ei, avea o prezenţă mare în Prato. Francesco Nannucci, de la poliţia de investigaţii din Prato, spune că Zhang era il padrino – naşul. „Au imitat până şi structura mafiei italiene”, a explicat el râzând. În Prato este activă şi mafia italiană, însă Nannucci spune că cele două grupuri nu interacţionează. Poliţistul estimează că 80% din fabricile chinezeşti ale oraşului au plătit bani pentru protecţie organizaţiei lui Zhang, care a fost implicată şi în trafic de droguri, prostituţie şi jocuri de noroc. Înainte de a-l aresta pe Zhang, a povestit Nannucci, poliţia l-a urmărit pe acesta de la Roma la Prato. Chinezul a schimbat maşinile de opt ori pe parcurs pentru a îngreuna o urmărire, a vizitat un restaurant, unde oamenii de afaceri din China s-au aliniat la masa lui şi s-au plecat în faţă acestuia, şi în cele din urmă a fost arestat la un hotel din Prato. Nannucci s-a declarat dezamăgit de faptul că a primit foarte puţin ajutor din partea chinezilor din Prato.
    În timpul unui raid din iunie 2016, un chinez bătrân a intrat într-o altercaţie cu un carabinier în timp ce încerca să părăsească ţesătoria unde lucra. Se presupune că bărbatul, care avea cu el un bebeluş, a căzut şi s-a lovit. Vorba s-a răspândit pe social media şi rapid câteva sute de chinezi s-au adunat în piaţă strigând şi aruncând cu pietre şi sticle. Poliţia a respins protestul, iar guvernul regional a promis şi mai multe raiduri. Atunci, ministerul chinez de externe a intervenit şi i-a avertizat cu blândeţe pe italieni să nu se ia de cetăţenii chinezi. (Aproape toate persoanele din Prato născute în China rămân cetăţeni ai Chinei.)
    Afacerile chinezilor din Prato au evoluat cu timpul, dar problemele rămân. În Oraşul Chinezesc pot fi văzute lejer clădiri cu ferestrele acoperite. În spatele lor sunt fabrici ilegale. În camere fără căldură, chinezi nousosiţi sau săraci stau aplecaţi deasupra maşinilor de cusut, legând gulere de cămăşi sau fixând dungi colorate de cracii pantalonilor de alergat. Astfel de pantaloni pot fi vânduţi retailerilor la o cincime din preţul unor produse similare fabricate legal de italieni. 
    Însă afacerile din Oraşul Chinezesc au şi o altă faţă. Enrico, un antreprenor venit din Wenzhou – mai toţi imigranţii chinezi adoptă nume italiene –, a ajuns în Italia când avea 13 ani, în 1988.
    Localnicii au fost prietenoşi la început, povesteşte el, dar apoi, pe măsură ce soseau tot mai mulţi chinezi din Wenzhou, sentimentele calde s-au stins. Însă niciodată nu a avut în vedere serios să plece. „Noi, chinezii, avem o cultură a adaptării la moment”, a spus el. Ca antreprenor, a făcut totul ca la carte – a avut chiar şi un program de pensii pentru angajaţi. Doar că nu toţi proprietarii de fabrici chinezi s-au purtat astfel, a recunoscut el. „Dacă urmezi prea îndeaproape regulile, nu vei putea porni niciodată”, a explicat  Enrico. „Un chinez care foloseşte o scurtătură face întotdeauna şi munca grea. Folosind aceeaşi scurtătură, un italian va munci între şapte şi opt ore. Un chinez, dacă are un obiectiv, va lucra 12 ore.”


    Afacerea lui Enrico, care s-a concentrat pe articole din piele, are o atmosferă mult mai rafinată decât multe alte fabrici din Oraşul Chinezesc. Nu este neobişnuit ca un manager de ţesătorie să spună că locuieşte singur în dormitoarele adiacente; ca răspuns, oficialii italieni indică şirurile lungi de papuci. Apoi, poliţia îi caută prin clădire pe muncitorii fără documente, iar un inspector de finanţe adună dovezi privind plăţi în numerar. La final, autorităţile dau o amendă care ajunge de obicei la câteva sute de euro. Imigranţii fără documente duşi la secţiile de poliţie nu prea au de ce să se teamă. Detenţia extinsă este rară, iar statul nu poate expulza în China oameni despre care nu are dovada că sunt cetăţeni chinezi.
    Spre deosebire de acele ateliere, fabrica lui Enrico aminteşte de o fabrică de electronice bine condusă. Muncitorii mânâncă într-o sală de mese adecvată şi poartă uniforme curate. Fluxul de muncă este profesionist, iar cablajele sunt ascunse într-un tavan fals. Munca este împărţită pe secţii: îndoirea pielii într-o formă de geantă, coaserea, instalarea căptuşelii interioare şi fixarea cataramelor şi curelelor. Decupajele de piele care aşteaptă să fie cusute pentru a fi transformate în genţi stau aşezate bine pe platforme rulante, ca hălcile de ton pe un cântar de sushi. Conduc un fel de operaţiune specială, explică Enrico cu mândrie. „Mărci celebre ne trimit materialele, iar noi facem produsele finite.”
    Un alt antreprenor chinez din Prato, Arturo, etalează mândru pe biroul său două genţi elegante Gucci. Marile mărci de modă, spune el, au toate fabrici proprii. Dar, a continuat Arturo, „gândiţi-vă – vând zece mii de genţi pe lună. Cum vor produce atât de multe? Au tăiat pielea şi confecţionează prototipurile, dar numai atât“. Arturo spune că a refuzat comenzi de la Prada deoarece compania nu a plătit suficient.
    Recent, mulţi proprietari de fabrici chinezi au început să angajeze lucrători şi mai ieftini, din ţări ca Siria, Pakistan şi Senegal. Astăzi, peste 300.000 de chinezi locuiesc şi muncesc în Italia. Epidemia de coronavirus a favorizat şi apariţia unei epidemii de sinofobie în Italia – violenţă, discriminare, hărţuire, îndemnuri la boicotarea afacerilor chinezilor. Unii localnici reproşează acestor oameni că au adus coronavirusul în ţară. 

  • Dupa 20 de ani în multinaţională în diaspora, a decis să renunţe la tot şi să se întoarcă în România. A deschis aici o afacere cu care face sute de mii de euro

    După aproape două decenii petrecute în mediul corporatist şi o experienţă de trei ani peste graniţe, în cultura canadiană, Ioana Romanescu a decis să facă o schimbare majoră în carieră. A ales calea antreprenoriatului, pornind în Capitală un atelier de brioşe, afacere care i-a adus, până în prezent, peste 30.000 de clienţi.

    Ioana Romanescu povesteşte că ideea fondării Cupcake Philosophy i-a venit în timp ce locuia şi studia în Canada, unde i-a atras atenţia un magazin de brioşe aflat în apropierea locuinţei sale.  „Ideea mi-a rămas undeva în minte, fără să mă gândesc însă că peste câţiva ani îmi voi fonda propria afacere cu deserturi.” Businessul a fost înfiinţat în anul 2014, cu o investiţie iniţială de aproximativ 40.000 de euro din surse proprii, banii fiind direcţionaţi în principal către dezvoltarea unui laborator certificat HACCP (sistem de management al siguranţei produselor alimentare) şi a echipei (cursuri de dezvoltare şi perfecţionare).

    Antreprenoarea are o experienţă de 18 ani în companii multinaţionale; anterior a lucrat ca manager senior în România şi Canada în domeniul managementului financiar şi operaţional, unde a condus mai multe echipe globale de pe mai multe continente. A absolvit, totodată, şi cursurile şcolii culinare şi de ospitalitate Le Cordon Bleu, business cu mai mult de 35 de institute în 20 de ţări. În paralel cu antreprenoriatul, fondatoarea Cupcake Philosophy este şi consultant, predă cursuri către studenţi români şi străini despre produsele creaţie proprie, cursuri de calificare în industria HoReCa, susţine ateliere cu adulţi din cadrul companiilor multinaţionale, dar şi cu copii din şcoli şi la evenimente private.

    Primul magazin fizic Cupcake Philosophy a fost deschis în anul 2016, în zona Piaţa Victoriei, la parterul clădirii America House, investiţia în amenajarea acestuia fiind de aproximativ 20.000 de euro. La magazin, clienţii vin „atât pentru a cumpăra deserturile Cupcake Philosophy, cât şi pentru a participa la sesiunile de degustare organizate pentru evenimentele importante din viaţa lor sau pentru a se relaxa savurând un desert elegant în interior sau exterior, atunci când vremea permite acest lucru”. În 2019 compania a înregistrat o cifră de afaceri de circa 300.000 de euro, în creştere cu aproximativ 60% în comparaţie cu anul 2018. În ceea ce priveşte marja de profit, aceasta se încadrează, potrivit fondatoarei, în limitele normale pentru această industrie, variind între 10% şi 20%. Echipa companiei numără între 12 şi 15 membri, în funcţie de sezonalitate.

    Aproximativ 10% din totalul vânzărilor vin din segmentul de vânzări directe, procentul majoritar, de circa 90%, fiind acoperit de evenimente. Anul trecut, compania a realizat deserturi pentru peste 600 de evenimente, perioadele cu cele mai multe solicitări fiind februarie-iunie şi septembrie-decembrie. De la înfiinţare şi până în momentul de faţă, businessul a înregistrat peste 30.000 de clienţi, iar Ioana Romanescu spune că 60% dintre aceştia revin pentru a cumpăra din nou.

    Potrivit descrierii sale, clienţii companiei se împart în două categorii. Prima este reprezentată de clienţi persoane fizice, care organizează un eveniment important din viaţa lor (nuntă, botez) „şi sunt în căutarea unui furnizor de încredere şi profesionist ale cărui produse îi pot încânta invitaţii la aceste evenimente”. Despre clienţii persoane fizice, Ioana Romanescu spune că au un gust rafinat şi sunt în căutarea unui desert diferit, o experienţă care să îi facă pe invitaţi să vorbească şi să îşi amintească de ea mult timp după eveniment. Ea spune că în ultimii ani a observat o creştere a cererii persoanelor care locuiesc în afară României, persoane care îşi organizează evenimentul în ţară şi îşi doresc ceva deosebit, atât pentru ei, cât şi pentru invitaţi, ceva care să se ridice la standardele evenimentelor la care au participat în afara ţării. „Sunt clienţi care îşi organizează ziua de naştere, o mică petrecere sau pur şi simplu au poftă de ceva dulce. Acest tip de client este, de asemenea, foarte înclinat către calitatea ingredientelor, solicitând produse care să conţină ingrediente atent selecţionate care să nu includă premixuri (prafuri) şi să aibă o cantitate cât mai scăzută de zahăr.” O altă categorie semnificativă este cea a clienţilor corporate care apelează la produsele Cupcake Philosophy fie pentru evenimentele externe pe care le organizează (lansări de produse, aniversarea firmei, rebrandinguri), dar şi pentru evenimentele interne (motivarea angajaţilor, zile de naştere ale acestora, petrecerea de Crăciun, cadouri de 1 sau 8 Martie).
    Deşi la început produsul-fanion al businessului a fost brioşa, în prezent Cupcake Philosophy are o gamă de peste 200 de deserturi, cu preţuri pentru bugete diferite. Astfel, preţurile deserturilor încep de la 4 lei/produs, iar cele ale torturilor, de la 100 de lei. „Excepţia este reprezentată de torturile de nuntă, care, în funcţie de compoziţie şi design, au un cost calculat special pentru fiecare model solicitat de clienţii noştri.”
    Ioana Romanescu consideră că, în ciuda concurenţei din industria în care activează, o industrie cu mulţi jucători, există totuşi oportunităţi pentru fiecare. „Noi continuăm să ne concentrăm pe a avea ca diferenţiatori principali respectul şi atenţia faţă de client, gustul şi designul produselor, precum şi calitatea premium a ingredientelor alese, acest lucru fiind confirmat pe parcursul anilor de rezultatul sondajelor de satisfacţie a clienţilor, sondaje în urmă cărora reiese faptul că 100% dintre aceştia ne recomandă produsele şi serviciile prietenilor, colegilor sau altor persoane.” În plus, adaugă ea, „principalii noştri competitori suntem chiar noi înşine, pentru că încercăm şi trebuie să devenim din ce în ce mai buni pentru a răspunde exigenţelor clienţilor”.
    Deşi la începutul anului Ioana Romanescu estima o creştere de 50% a veniturilor, în contextul legat de pandemiei de COVID-19 ea şi-a ajustat aşteptările şi estimează că businessul va înregistra, la final de an, un procent de creştere de 20-30%. În urma răspândirii pandemiei de COVID-19, antreprenoarea spune că prima măsură luată a fost de a proteja angajaţii.
    Astfel, le-a permis să stea acasă o perioadă pentru a avea grijă de ei şi de familiile lor şi pentru a-şi proteja sănătatea, iar din punct de vedere financiar a găsit variante pentru a le asigura locul de muncă în continuare, chiar dacă acest lucru presupune o diminuare a profitului companiei. „Avem o echipă solidă construită pe parcursul a şase ani şi ne dorim să o avem alături şi după ce trecem de această perioadă.” A doua măsură a fost legată de clienţii companiei. „Înţelegem contextul actual în care multă lume lucrează de acasă şi, de asemenea, temerile clienţilor referitoare la răspândirea coronavirusului. Tocmai de aceea continuăm să livrăm, astfel încât clienţii să se poată bucura de micile plăceri ale vieţii şi în această perioadă dificilă. Pregătim totul cu atenţie şi am implementat măsuri suplimentare de igienă, astfel încât produsele să ajungă în siguranţă la client, iar plata se poate efectua online, astfel încât să limităm interacţiunea cu numerar în această perioadă şi să reducem cât de mult posibil interacţiunea între clienţi şi colegii noştri care fac livrări”. Având în vedere că aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei provin din vânzări către clienţii care organizează evenimente, în urma măsurilor oficiale luate de autorităţi pentru a preveni răspândirea coronavirusului, a faptului că nu se mai organizează evenimente în această perioadă (nunţi, botezuri) iar angajaţii companiilor lucrează de acasă, deci nu se mai organizează evenimente nici în cadrul companiilor, dar şi pe fondul faptului că oamenii nu mai ies din casă şi îşi îndreaptă cheltuielile către nevoile de bază pentru această perioadă petrecută cu preponderenţă în interiorul locuinţei, antreprenoarea spune că, la fel ca şi în cazul celorlalte companii din industria în care activează, şi vânzările Cupcake Philosophy au scăzut în mod semnificativ. „Totuşi, deşi lucrăm la capacitate redusă în această perioadă, vestea îmbucurătoare este că primim în continuare comenzi pentru torturi pe care am decis să le livrăm în mod gratuit clienţilor noştri şi, de asemenea, să le punem la dispoziţie variante de plată care nu implică numerar, precum şi livrarea în condiţii de siguranţă ridicată, astfel încât să nu uite să se bucure de micile plăceri ale vieţii în această perioadă dificilă pentru toată lumea.” Ioana Romanescu îi sfătuieşte pe toţi cei care au evenimente programate în următoarea perioada să nu le anuleze, ci să le amâne. „Noi suntem deschişi şi flexibili pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte asigurarea deserturilor în funcţie de noile date la care se vor reprograma acestea.”

  • Cine sunt femeile care salvează lumea. Ele sunt personajele cheie care coordonează lupta cu COVID-19

    Răspândirea noului coronavirus la nivel global a transformat această epidemie în pandemie, iar şocurile economice generate de îngheţarea activităţii în cele mai multe sectoare transformă încetinirea economică în ceea ce vom cunoaşte în viitor drept Criza COVID-19. Ce este diferit acum faţă de orice altă criză? Structurile de conducere care trebuie să salveze economiile globale sunt conduse astăzi de unele dintre cele mai puternice femei pe care le-a văzut istoria.

    Christine Lagarde este şefa Băncii Centrale Europene, ceea ce înseamnă că toată zona euro se bazează pe susţinerea ei în timp de criză. Lagarde a răspuns până acum cu un plan masiv de achiziţie de active în valoare de 750 miliarde euro – prin care se angajează să cumpere atât titluri de stat, cât şi datorie corporate.

    Ursula von der Leyen este femeia care trebuie să ţină Uniunea Europeană unită în aceste momente, întrucât cel mai afectate ţări, precum Italia, Franţa şi Spania, îi cer să deblocheze sute de miliarde de euro pentru a salva economia aflată în faţa crizei. Până acum, ea a activat o serie de mecanisme de câteva zeci de miliarde de euro, prin care ajută statele membre şi businessurile mici din acestea.

    Cancelarul Angela Merkel este deja la a treia criză – după criza financiară şi criza creditului – dar de data aceasta strategia nemţească e diferită: austeritatea din ultimii şapte ani este aruncată pe fereastră, iar Germania pregăteşte un pachet de 350 miliarde euro, adică 10% din PIB, pentru a ajuta economia şi businessurile, – care are chiar şi o componentă de 50 miliarde euro care ajută artiştii şi liber-profesioniştii.

    Kristalina Georgieva a scos la bătaie tot arsenalul Fondului Monetar Internaţional şi a anunţat că mobilizează întreaga capacitate de creditare de 1.000 miliarde dolari pentru a ajuta ţările aflate în criză. Cu FMI ca ultimă variantă pentru mulţi, Georgieva este pregătită să îşi folosească experienţa dobândită în lucrul cu crizele umanitare pentru a o trece şi pe aceasta – care este acum de natură globală.

    Cu euro în mână

    Născută în 1956, Christine Lagarde este un politician francez, avocat de profesie, care a preluat conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) la data de 1 noiembrie 2019.

    Ea a devenit astfel prima femeie care ocupă această poziţie, însă este doar una dintre poziţiile de rang înalt în care Lagarde a făcut pionierat. În 2007, Christine Lagarde a devenit prima femeia care a ocupat funcţia de ministru de finanţe în Franţa, timp de patru ani, până în 2011.
    Plecarea ei de la conducerea ministerului de finanţe al Franţei a fost urmată de un traseu istoric, întrucât ea a devenit prima femeie care a condus Fondul Monetar Internaţional (FMI) – la şefia căruia a stat până în 2019, când a preluat conducerea BCE.
    Însă fiecare pas din traseul ei a fost marcat de nuanţele pionieratului. După ce şi-a terminat studiile la prestigioasa şcoală de fete Holton-Arms din Bethesda, Maryland, Lagarde a studiat dreptul la Universitatea din Paris, unde a fost şi lector după absolvire, înainte de a se specializa în dreptul muncii.
    În 1981, Lagarde se alătură firmei de avocatură Baker & McKenzie în Paris, unde a devenit partener în 1987, pentru ca mai apoi să fie prima femeie din comitetul executiv al firmei, în perioada 1995-1999.
    Ea a fost votată preşedinte al comitetului executiv al casei de avocatură pentru prima dată în 1999 şi s-a mutat în Chicago, schimbând strategia firmei spre una în care avocatul merge spre client, ceea ce a adus profituri record la acel moment, potrivit biografiei din Encyclopaedia Britannica.
    După ce făcut parte în 2003
    dintr-un grup de lucru interguvernamental SUA-Polonia ale cărui eforturi au dus la un contract de 3,5 miliarde dolari, Lagarde a primit în 2004 cea mai mare recunoaştere a statului francez, fiind decorată cu Legiunea de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac, care a descris-o drept un model de urmat – în ceea ce anumiţi critici din Franţa au considerat a fi un conflict de interese.
    Lagarde s-a întors în Franţa în iunie 2005 pentru a face parte din cabinetul premierului Dominique de Villepin, ca ministru al comerţului, înainte de a fi pentru o scurtă perioadă în fruntea ministerului pentru agricultură şi pescuit în 2007. Ca ministru al comerţului a avut o politică îndreptată spre încurajarea investiţiilor străine, cât şi spre identificarea unor noi pieţe internaţionale pentru produsele francezilor.
    În iunie 2007, Lagarde a fost desemnată ministru de finanţe de preşedintele Nicolas Sarkozy şi a devenit prima femeie din ţările G8 care a deţinut o poziţie cu atât de multă influenţă.
    În iunie 2011 a preluat funcţia de preşedinte al FMI în mijlocul crizei datoriilor din Grecia, după demisia lui Dominique Strauss-Kahn, unde a pus în aplicare o serie de măsuri care au fost considerate controversate atunci, dar s-au dovedit eficiente în următorii ani. Astfel, Lagarde a fost votată în 2016 pentru al doilea mandat la şefia FMI, unde a rămas până în noiembrie 2019. În mijlocul uneia dintre cele mai mari crize financiare pe care le-a cunoscut lumea modernă, Christine Lagarde conduce instituţia responsabilă de stabilitatea euro – o misiune importantă şi dificilă, întrucât ea a fost deja criticată iniţial pentru că nu a luat măsuri mai stricte.
    Însă ea a pus la lucru un program de achiziţie de datorie – atât titluri de stat, cât şi datorii corporate – în valoare totală de 750 miliarde euro.
    Criza este departe de a fi rezolvată şi pentru a-i putea pune capăt va fi nevoie de mutări curajoase, nervi tari şi de câteva „premiere” – specific pentru Lagarde.

    Luptătoarea pentru Europa Unită

    Ursula von der Leyen, născută în 1958 în Bruxelles, Belgia, a fost prima femeie din politica germană numită la conducerea Ministerului Apărării.
    Von der Leyen a ocupat această funcţie în perioada 2013-2019, înainte de a fi aleasă drept prima femeie care să devină preşedinte al Comisiei Europene – corpul executiv al Uniunii Europene.
    Născută Ursula Albrecht, ea este fiica politicianului german Ernst Albrecht, care a fost şeful de cabinet al Comisiei Comunităţii Economice Europene – una dintre cele trei organizaţii regionale care au format Uniunea Europeană de astăzi.
    În ceea ce priveşte studiile, Von der Leyen are o colecţie surprinzătoare de diplome şi aptitudini, care s-ar putea dovedi extrem de utile în actuala criză cu care se confruntă omenirea.
    Ea a studiat economie la universităţile din Gottingen şi Munster, precum şi la London School of Economics, însă de la aceasta din urmă nu a absolvit. În schimb, ea s-a înscris la Facultatea de Medicină din Hanovra, pe care a absolvit-o în 1987.
    Ursula von der Leyen a lucrat într-o  clinică de ginecologie timp de patru ani, până în 1992, timp în care a obţinut un doctorat în medicină.
    Între 1992 şi 1996 a trăit în Statele Unite cu soţul ei, Heiko von der Leyen, care studia la Universitatea din Stanford. După ce s-a întors în Germania, a fost membru al departamentului de epidemiologie, medicină socială şi cercetare medicală al Facultăţii de Medicină din Hanovra. Von der Leyen, care a intrat în partidul german Uniunea Creştin-Democrată (CDU) în 1990, s-a implicat în mediul politic din Saxonia Inferioară în 1996 – statul federal în care tatăl său a guvernat în perioada 1976-1990.
    Ea a ocupat o serie de funcţii la nivel local şi la federal, înainte de a fi aleasă în 2004 în comitetul de conducere al CDU. În 2005, ea a fost numită ministru pentru familie, cetăţeni seniori şi femei în primul cabinet condus de cancelarul Angela Merkel.
    Printre măsurile luate de Von der Leyen pentru a combate natalitatea redusă este inclus şi concediul maternal plătit, pe care ea l-a implementat în Germania, alături de alte beneficii substanţiale pentru cei care aleg să aibă copii.  În 2009, Ursula von der Leyen a fost aleasă membră a parlamentului german – Bundestag – şi a devenit ministru al muncii şi afacerilor sociale, funcţie pe care a păstrat-o pe timpul crizei financiare. La finalul anului 2019, ea a fost numită vicepreşedinte al CDU.
    În 2013 mulţi o vedeau deja pe Von der Leyen drept o potenţială succesoare pentru Angela Merkel. Ea a devenit prima femeie care conduce Ministerul Apărării, o funcţie din care a încercat să reformeze armata federală. Cu toate aceastea, ea s-a confruntat cu o serie de probleme internaţionale precum anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014. Un an mai târziu s-a confruntat cu criza refugiaţilor care au ajuns în Europa şi cereau azil Germaniei. Ea a fost printre vocile care au încercat să explice maselor că este greşit să consideri refugiaţii terorişti, însă poziţia ei a fost criticată dur după atacurile teroriste din Paris, în 2015, şi Bruxelles, în 2016.
    În octombrie 2018, când CDU a mai pierdut o parte din putere la alegerile regionale, Merkel a anunţat că nu va candida pentru un nou mandat la şefia partidului. Von der Leyen a respins ideea de a intra în cursa pentru conducerea CDU – funcţie care a ajuns mai târziu la protejata Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer.
    În conjunctura politică a anului 2019, liderii Consiliului European căutau un înlocuitor pentru Jean-Claude Juncker, dar faptul că structura Parlamentului European s-a schimbat după alegerile europarlamentare i-a pus pe liderii europeni în faţa unei situaţii dificile: o variantă care să mulţumească şi partidele de centru-dreapta, şi pe cele de centru-dreapta şi care să obţină susţinerea câtorva dintre verzi, liberali şi eurosceptici pentru a câştiga confirmarea.
     Deşi era văzută ca o persoană din afara Bruxelles-ului, Ursula von der Leyen a fost confirmată cu 383 din 747 de voturi la conducerea Comisiei Europene, întrucât avea nevoie de
    374 de voturi – ceea ce arată că votul a fost la limită. La data de 1 decembrie, ea a devenit prima femeie numită preşedinte al Comisiei Europene. Astăzi, când lumea se confruntă cu pandemia de COVID-19, cumulul de aptitudini dobândit de Ursula von der Leyen pare mai util ca niciodată, în special într-un moment în care globalizarea este pusă în pericol, iar colţii naţionalişti ameninţă visul european.

    Responsabila cu răspunsuri în vreme de criză
    Kristalina Ivanova Georgieva-Kinova, născută în 1963, este economist de origine bulgară şi a devenit în octombrie 2019 prima şefă a Fondului Monetar Internaţional (FMI) care provine din Europa Centrală şi de Est.
    Georgieva a studiat economia la Universitatea Naţională de Economie din Sofia, unde a obţinut şi un doctorat în ştiinţe economice.  
    Începând cu anul 1977 şi până în 1993, Kristalina Georgieva a fost profesor asociat la Universitatea de Economie. În tot acest timp, ea a ţinut cursuri ca profesor invitat atât la London School of Economics, cât şi la vestitul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Până acum, ea a scris peste 100 de lucrări academice şi a fost autoarea unui manual de microeconomie.
    Din 1993 şi până în 2010 ea a ocupat mai multe poziţii în Banca Mondială, începând cu cea de economist de mediu pentru Europa şi Asia Centrală. De la această poziţie a avansat în cadrul Băncii Mondiale până când a ajuns directorul Departamentului de Mediu. Din acest rol ea supraveghea circa 60% din operaţiunile de creditare ale grupului.
    Din 2004 şi până în 2007, Georgieva a fost directorul Băncii Mondiale pentru Federaţia Rusă. Când s-a întors în Washington a fost numită în 2008 în poziţia de vicepreşedinte şi secretar corporate în 2008. Din acest rol ea a operat ca un liant între managementul Băncii Mondiale, boardul director şi ţările care sunt acţionari.
     În 2010, Georgieva a fost chemată de Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene de atunci, să devină comisarul pentru cooperare internaţională, ajutoare umanitare şi răspuns în caz de criză.
    Ea a lucrat în numele Uniunii Europene în cazul mai multor dezastre din ultimul deceniu, începând de la cutremurul din Haiti din 2010 şi până la cutremurul din Chile şi inundaţiile din Pakistan. Tot ea a fost comisarul care a ajutat România la inundaţiile din 2010.
    În 2014, când Jean-Claude Juncker a devenit preşedintele Comisiei Europene, acesta a numit-o pe Kristalina Georgieva în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabiă cu bugetul şi resursele umane. Astfel, în funcţia pe care a ocupat-o până în 2016, Georgieva a gestionat un buget de 161 miliarde euro şi 33.000 de angajaţi.
    În 2017, Kristalina Georgieva a ocupat poziţia de CEO al Băncii Mondiale până în 2019, iar pentru o perioadă de trei luni în acest interval a fost şi preşedinte interimar al Grupului Băncii Mondiale.
    A părăsit Banca Mondială în 2019, când a devenit a doua femeie din istorie care conduce FMI, după Christine Lagarde, care a plecat să conducă BCE.
    În criza COVID-19 Georgieva a scos „armele” pe masă. FMI a anunţat că va mobiliza întreaga capacitate de creditare de 1.000 miliarde dolari pentru a ajuta economiile lumii să treacă peste şocurile generate de răspândirea virusului.

    Măsuri de la cea mai mare economie europeană

    Născută în 1954 cu numele Angela Dorothea Kasner, puternicul politician german Angela Merkel a devenit în 2005 prima femeie numită în funcţia de cancelar al Germaniei din istorie.

    După ce şi-a obţinut diploma în fizică de la Universitatea din Leipzig (atunci Universitatea Karl Marx), a lucrat în cadrul Academiei de Ştiinţe din Berlinul de Est. În 1982, Merkel şi soţul ei pe care îl cunoscuse în 1977, Ulrich Merkel, au divorţat, însă ea şi-a păstrat numele pe care îl poartă şi astăzi. În 1986, Angelei Merkel i-a fost acordat un doctorat pentru teza ei în chimie cuantică.
    După căderea Zidului Berlinului din 1989, Merkel s-a alăturat noului partid democrat fondat în Germania şi în februarie 1990 a devenit purtător de cuvânt al partidului.
    În aceeaşi lună, partidul democrat nou fondat a intrat în coaliţia conservatoare Alianţa pentru Germania – formată din Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Uniunea Creştin-Democrată (CDU). În august 1990, Angela Merkel se înscrie în CDU. În primele alegeri electorale de după reunificare, care au avut loc în decembrie 1990, Merkel a câştigat un loc în camera inferioară a Parlamentului.
    În 1991, cancelarul german Helmut Kohl a numit-o pe Merkel ministru pentru femei şi tineret. Când Lothar de Maiziere a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al CDU, a deschis calea pentru alegerea Angelei Merkel în locul său.
    După alegerile din 1994, Merkel a devenit ministru al mediului şi a prezidat prima Conferinţă Climatică a Naţiunilor Unite în Berlin, în primăvara anului 1995. În septembrie 1998 CDU a ieşit de la putere şi a fost înlocuit de Partidul Social Democrat din Germania (SPD). În aprilie 2000 Merkel a devenit prima femeie din istorie care a ajuns la conducerea partidului CDU, precum şi prima persoană care nu aparţine credinţei catolice şi ocupă acastă funcţie în partid. În 2002, alianţa CDU-CSU a pierdut alegerile, iar Merkel a devenit liderul opoziţiei.
    Pe măsură ce susţinerea naţiunii pentru SPD a scăzut, cancelarul Schröder a organizat alegeri anticipate în septembrie 2005, iar alianţa CDU-CSU a câştigat la diferenţă de un procent. Atât coaliţia, cât şi SPD voiau să facă parte din guvern, ceea ce a dus la unul dintre cele mai importante compromisuri din politica germană – cu Angela Merkel drept cancelar.
    Mandatul ei a fost reînnoit în septembrie 2009, întrucât SPD a pierdut foarte mult teren şi a ieşit din coaliţia de guvernare. Acest al doilea mandat al Angelei Merkel a fost marcat de criza din zona euro şi de măsurile de austeritate impuse atunci pentru a trece de această criză.
     După alegerile federale din 2013, Merkel s-a văzut nevoită să încheie o nouă alianţă cu SPD, pentru a nu fi nevoită să conducă ţara cu Partidul Verzilor – un partid care se îndepărtează mult de centrul politic. În data de 17 decembrie a acelui an, ea a devenit pentru a treia oară consecutiv cancelarul Germaniei. Deşi ultimii ani au fost mai tumultuoşi, Merkel a reuşit să obţină al patrulea mandat la conducerea Germaniei după alegerile din 2017. Astăzi, când lumea se scufundă într-una dintre cele mai dure crize economice din cauza efectelor generate de pandemia de COVID-19, Merkel şi liderii politici din Germania trebuie să vină cu un răspuns puternic în faţa populaţiei şi a businessurilor.
    Una dintre cele mai îndrăzneţe mutări în acest sens a fost anunţarea finalului politicilor de austeritate, întrucât Comisia Europeană a dat liber la deficite, iar Germania vrea să arunce 350 miliarde euro, echivalentul a 10% din PIB, în lupta cu criza.

  • Susana Laszlo: „În industria în care activez, a fi femeie este un avantaj competitiv uriaş, mai ales în înţelegerea nevoilor consumatoarelor”

    ∫ Care au fost cele mai recente realizări profesionale?
    Cea mai mare realizare profesională a anului 2019 este remodelarea şi relansarea cu succes a companiei, după aproape 30 de ani de existenţă pe piaţă: prin rebranding şi noua extensie de gamă într-un segment superior de preţ, cu produse inovatoare unice pe piaţă, fiind primul producător din România care aduce consumatoarelor o gamă de FaceCare cu formule moderne, bazate pe ingrediente revoluţionare cu eficienţă superioară.

    ∫ Ce v-aţi propus pentru anul în curs?
    Ne propunem o vizibilitate mai mare în piaţă prin parteneriate strategice cu reţele de farmacii şi magazine de specialitate, bazată pe o strategie de trade inovatoare în acest sens. Vom continua lansările de produse noi, pregătim noutăţi pentru consumatoarele noastre şi pentru piaţă, cu lansări programate deja pe luna aprilie. Participăm şi anul acesta la cel mai important concurs internaţional pentru recunoaşterea calităţii produselor. În prezent, suntem singurul producător de cosmetice din Europa care a câştigat trei ani la rând Grand Gold Award la categoria de cosmetice a celui mai prestigios concurs internaţional de calitate al produsului, World Quality Selections, organizat de Monde Selection la Bruxelles. În privinţa investiţiilor, vom continua cu secţia de producţie, achiziţionând noi utilaje automate şi semiautomate de etichetare a ambalajelor şi umplere a acestora. De asemenea, avem în plan şi dezvoltarea parcului auto şi a unui nou sediu.

    ∫ Aţi identificat dezavantaje ale faptului că sunteţi femeie în cariera dvs.? Dar oportunităţi?
    Consider că în industria în care activez, a fi femeie este un avantaj competitiv uriaş, mai ales în înţelegerea nevoilor consumatoarelor şi, evident, în cercetarea şi dezvoltarea produselor noi. Toate produsele pe care urmează să le lansăm le testez, înainte de validare, pe propria piele şi le îmbunătăţim formulele până la obţinerea eficienţei maxime.

    ∫ În ce situaţii din parcursul dvs.profesional aţi fi fost tratată diferit dacă aţi fi fost bărbat?
    Femeile au luptat din greu pentru egalitatea de şanse şi nu consider ca este greu să avem funcţii de conducere. Totul ţine de deciziile pe care le luăm, priorităţile şi obiectivele pe care ni le setăm şi paşii pe care îi facem pentru atingerea lor. Nu văd nicio diferenţă între femei şi bărbaţi din perspectiva businessului. Consider că o femeie poate conduce o companie la fel de bine cum o poate face şi un bărbat. Cel mai important lucru este să nu te abaţi de la obiectivele setate, să îţi urmezi cu încredere calea şi să investeşti în permanenţă în dezvoltarea ta personală şi profesională.

    ∫ Ce calităţi poate aduce o femeie într-o afacere pe care nu le poate aduce un bărbat?
    Aşa cum am subliniat şi mai sus, consider că nu sunt diferenţe majore între calităţile şi capacităţile unei femei faţă de un bărbat, dar dacă ar fi totuşi să amintesc ceva în care o femeie ar putea aduce o plusvaloare este intuiţia. În experienţa mea personală, femeile pot fi mai intuitive decât bărbaţii şi uneori mai curajoase în a-şi urma această intuiţie.

    ∫ Echilibrul între viaţa personală şi profesională: mit sau obiectiv?
    Recunosc că mi-a fost mai greu la început, când copiii erau mai mici, dar pentru mine familia a fost şi este întotdeauna pe primul loc. Nu este uşor să păstrez un echilibru sănătos între familie şi business, însă timpul petrecut cu familia şi oamenii dragi este extrem de important pentru mine, deci fac tot posibilul să fiu cât mai mult alături de aceştia.
    Consider, de asemenea, că este foarte important să ne facem timp pentru pasiunile noastre.

    ∫ Sfatul dvs. pentru o tânără care îşi începe acum parcursul profesional.
    Vorbind în calitate de antreprenor, şi nu de manager, aş sfătui tinerele care sunt la începutul carierei să îşi urmeze visul, vocaţia şi valorile în care cred, indiferent de ce spun ceilalţi. Pe cele care doresc să lanseze o afacere le îndemn să îşi definească, înainte de toate, principiile de business, să îşi dezvolte competenţele manageriale pentru a putea ţine pasul cu evoluţia companiei. Este necesar, chiar şi în cazul unei firme mici, să ai o viziune de ansamblu asupra afacerii, să ai o minimă cultură de business, altfel nu vei reuşi să faci salturile către nivelul următor, ori de câte ori evoluţia afacerii o cere.
    Le îndemn să investească permanent atât în dezvoltarea personală şi profesională a lor, cât şi cea a angajaţilor lor.
    La fel de important mi se pare – dacă se decid să activeze în domeniul producţiei – să nu facă niciodată compromisuri în ceea ce priveşte calitatea produselor, chiar dacă asta ar însemna un profit mai mare.

    Susana Laszlo este una dintre antreprenoarele al căror profil va apărea în catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS
    Nume: Susana Laszlo
    Funcţie: Coacţionar şi CEO al Cosmetic Plant
    Companie: Cosmetic Plant
    Cifră de afaceri 2019: 11,5 mil. lei
    Număr de angajaţi 2019: 36
    Investiţii recente: În anul 2019, Cosmetic Plant a investit în repoziţionarea şi relansarea brandului, alocând, potrivit reprezentanţilor companiei, bugete considerabile pentru cercetare-dezvoltare în produse revoluţionare. Premergător acestora, compania a investit în efectuarea a două ample cercetări de piaţă (calitative şi cantitative), regândirea identităţii vizuale corporate, precum şi în designul şi ambalajele superioare, din sticlă, dedicate noii gamei FaceCare. Suma investită – exceptând bugetul de comunicare – este de aproximativ 100.000 euro.

    Urmează lansarea noului anuar dedicat femeilor din businessul românesc

  • Business MAGAZIN a lansat catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS

    La ediţia de anul acesta, a noua, a catalogului dedicat doamnelor din business, le-am provocat pe femeile lider din acest anuar să ne spună care cred ele că sunt calităţile specifice femeilor când este vorba de leadership. În majoritatea răspunsurilor s-au regăsit empatia, rezilienţa, intuiţia. Or acestea sunt calităţi de care credem că este cea mai mare nevoie în contextul actual.

    E nevoie de empatie ca să trecem prin criza prin care trecem şi e nevoie să-l înţelegem pe cel de lângă noi – cetăţean, companie sau ţară. De rezilienţă este indiscutabil, din nou, nevoie – în acest moment lupta pe care o vom duce se arată a fi una pe termen lung. Ca să nu mai vorbim despre intuiţie – fiindcă nu există „proceduri” pentru a gestiona o astfel de situaţie.
    Este o criză în care raţionalul poate nu ajută atât de mult, iar femeile pot să îşi acceseze mai uşor emoţionalul, potrivit declaraţiilor celor mai multe dintre reprezentantele companiilor din acest catalog. Aşa cum spunea una dintre ele – în situaţii dificile „trebuie să apelăm la inimă. Acolo vor fi toate răspunsurile, liniştea, puterea, entuziasmul, vitalitatea, empatia, deschiderea şi creativitatea”.
    Aceasta este una dintre direcţiile prezentei ediţii a anuarului: calităţile femeilor puternice, dar şi modul în care ele pot să inspire generaţiile următoare de lideri. Iar fiindcă unul dintre crezurile revistei Business MAGAZIN este că succesul nu are graniţe – un lucru devenit poate şi mai evident acum, când graniţele fizice practic nu mai contează pentru activităţile multora dintre noi – veţi regăsi în paginile acestui catalog cinci exemple de femei manager care au preluat responsabilităţi la nivel internaţional pornind din România. Acesta este motivul pentru care ediţia de anul acesta a anuarului s-a transformat din „100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS” în „105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS”. Ele sunt cu siguranţă mai multe, dar probabil ar trebui să suplimentăm consistent numărul de pagini pentru a le include. De ce nu, acesta poate fi unul dintre proiectele viitoare ale revistei Business MAGAZIN.