Category: Revista BM

  • Sătul de programul 9:00-17:00, un tânăr român a decis să pornească propria afacere pe o nişă puţin cunoscută în România. Astăzi lucrează cu nume grele din piaţa de business

    „Am lansat UX Project în 2015 cu o dorinţă nebună de a încerca antreprenoriatul. Eram printre primii UX (user experience – experienţa utilizatorului – n. red.) designeri din ţară, aveam deja o experienţă considerabilă în acest domeniu şi am vrut să îi învăţ şi pe alţii ceea ce ştiu eu. Aşa au luat naştere primele cursuri de UX design (UX Essential Training) din România”, povesteşte Andrei Mihai. Ulterior, spune el, au venit şi proiectele de consultanţă, aşa că, de la an la an, a adăugat cărămidă după cărămidă la businessul de azi.

    „La momentul în care am pornit pe cont propriu nu aveam niciun ban pus deoparte. În primele două luni a trebuit să le cer bani părinţilor pentru a mă susţine, dar ulterior lucrurile au avut un parcurs pozitiv. Spre norocul meu investiţia iniţială a fost mai mult legată de alocarea timpului propriu”, povesteşte antreprenorul. Absolvent al Facultăţii de Economie şi comunicare în afaceri din cadrul ASE şi al unui master în Comunicare în Afaceri, înainte de a-şi găsi locul în lumea antreprenoriatului, Mihai a lucrat timp de 8 ani în diverse agenţii de digital şi corporate.

    „Am lucrat prin mai multe companii şi agenţii de digital, printre care Yahoo! şi National Geographic Channel, apoi am făcut tranziţia către zona corporate, la Raiffeisen Bank, pe poziţia de UX architect.” Spune însă că nu suporta programul 9:00-17:00 şi senzaţia de a se simţi „doar o rotiţă”. „Îmi place să îmi fac mereu de lucru, să creez câte ceva, să explorez idei noi. Viaţa de angajat îţi ia acest elan şi te duce în alte direcţii.” 

    Libertatea poate fi înspăimântătoare la început, susţine el. „Un şoc a fost când pentru unul dintre primele mele contracte am fost plătit după 60 de zile – nu ştiam ce se întâmplă, dacă voi fi sau nu plătit la final. Au fost paşi mici de la an la an, când unul în faţă, când doi în spate şi tot aşa. Important este că mergem înainte.” Cele mai dificile provocări din mediul de servicii în care activează, spune antreprenorul, le reprezintă scalarea businessului şi predictibilitatea.

    „Am căutat intens un model de business care să ne permită să fim profitabili.” Anul trecut, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de 140.000 de euro, iar estimările iniţiale pentru acest an vizau o creştere de 10%. „Din păcate, nu cred că mai este realistă. Ne propunem să revenim în T2/T3, prin abordarea pieţelor internaţionale. Pe de altă parte, scoaterea din zona de confort ne poate aduce alte oportunităţi. Suntem deci optimişti în privinţa viitorului, în ciuda crizei sanitare care ne-a bulversat pe toţi.”

    În prezent, echipa UX Project numără trei persoane, alături de o serie de colaboratori pe diverse proiecte. Din rândul clienţilor – majoritatea, companii mari cu care au lucrat de-a lungul anilor pe zona de consultanţă – enumeră E.ON, Honda, Carrefour, Orange sau NN. „Pe partea de training lucrurile sunt la fel de interesante: ING, Banca Transilvania, Oracle sau AROBS Transilvania.” Businessul se axează pe servicii B2B, iar persoanele fizice sunt de obicei excepţii, fiind interesate în general de participarea la diverse evenimente pe care compania le organizează. „Sunt oameni din sfera industriilor digitale, designeri, developeri sau analişti de business, cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani şi venituri peste medie.”

    Costul serviciilor UX Project depinde de mai mulţi factori, cum ar fi durata trainingului sau complexitatea produsului / serviciului pentru care se oferă consultanţă, dar în general, porneşte de la câteva mii de euro. Proiectele încep de la un angajament pe două săptămâni, unde se lucrează cu metodologii de la Google pentru construirea de prototipuri şi validare cu clienţii din publicul ţintă, iar cele mai lungi contracte se întind pe o perioadă şi de trei luni. „Din păcate, COVID-19 ne-a afectat şi pe noi, eram în discuţii pentru câteva proiecte care au fost amânate. Sperăm ca, odată cu încheierea stării de urgenţă, companiile să îşi reanalizeze priorităţile.”

    Pe de altă parte, notează Mihai, criza provocată de pandemie le-a oferit prilejul de a se concetra pe diverse proiecte in-house pe care le puneau mereu în aşteptare. „Spre exemplu, am organizat o serie de patru webinarii pentru comunitatea specialiştilor în design, iar evenimentele au fost primite cu entuziasm. Peste 100 de persoane ni s-au alăturat în discuţii despre provocările acestei perioade. A fost un schimb de experienţă şi de idei foarte util.” În plus, au pus şi bazele primului masterclass online adresat comunităţii internaţionale de designeri UX – un curs intensiv de şase săptămâni, cu multe teme practice şi lucru individual, dar şi în echipă.

    În privinţa nivelului la care se situează România faţă de alte pieţe europene în ceea ce priveşte investiţiile din zona de user experience, Mihai spune că ne plasăm destul de jos. „În multe ţări chiar statul este angrenat şi investeşte în astfel de iniţiative (experienţa cetăţeanului cu serviciile publice, fie el educaţional sau sanitar). Din păcate, nu este cazul României.” Pe de altă parte, adaugă el, companiile încep să ia în serios acest aspect şi îşi dezvoltă fie departamente interne, fie apelează la companii de consultanţă.

    „Pot să observ inclusiv o maturizare a angajaţilor privind practicile de user experience design – fie îl consideră un factor de inovare pe care şi-l însuşesc, fie sunt forţaţi de competiţie si de dinamica pieţei.” În mediul corporate, spune antreprenorul, există o preocupare vizibilă pentru acest domeniu, dar bugetele alocate variază. „Practicile de UX design nu se rezumă doar la experienţa cumpărătorului, ci inclusiv a angajaţilor. Promovează colaborarea, oferă tehnici şi instrumente vizuale, ceea ce ajută enorm în luarea deciziilor, promovează empatia şi mai ales experimentarea.” În ultimii ani, companiile medii şi mari fac progrese importante pe toate planurile, când vine vorba de transformarea digitală, inclusiv în industrii ce se mişcă mai greu, de pildă în energie sau agricultură, domenii în care a operat şi compania pe care o conduce, remarcă Mihai.

      „Se adoptă tehnologii de ultimă oră, dispozitive mobile, softuri cu care să îşi desfăşoare activitatea pe teren, dar inclusiv în mediul de birou, prin diverse metodologii de lucru precum agile, design thinking, design sprints – ce ţin tot de sfera user experience design.” Raportându-ne însă la mediul internaţional, „simt că suntem cu un pas în spate faţă de Europa de Vest. La noi, deşi IT-ul reprezintă al doilea contribuitor la PIB, suntem totuşi o ţară în care se face dezvoltare doar pentru produse şi servicii cu capital străin.

    Sunt ţări în care toată interacţiunea cu o companie se face direct online; în România, în plină criză COVID-19 şi ordonanţă de urgenţă, mi se cerea să mă prezint la o agenţie bancară să mai semnez un document”, adaugă antreprenorul. În opinia sa, un efect al actualei crize a scos în evidenţă faptul că avem nevoie de fluxuri digitale complete. „Ca şi în alte ţări dezvoltate, ghişeul trebuie să devină opţional, nu obligatoriu. Pe de altă parte, companiile ar trebui să pună la dispoziţia angajaţilor instrumente cu ajutorul cărora să îşi poată desfăşura activitatea.”

    Care sunt însă elementele pe care un produs sau un serviciu trebuie să le deţină pentru a se plia pe nevoile utilizatorului? „Experienţa utilizatorului este ceva subiectiv, foarte personal. Cred însă că principalul aspect îl reprezintă nevoia, sau mai mult decât atât, crearea unei nevoi.” Aşadar, în literatura de specialitate, pentru ca un produs să ofere o experienţă remarcabilă trebuie să îndeplinească o serie de criterii, notează Mihai; citându-l pe consultantul britanic Peter Morville, el spune că acesta trebuie să fie: util, valoros, credibil, uşor de găsit şi de folosit, accesibil şi să provoace dorinţa de achiziţie/utilizare.

    Mihai remarcă faptul că numeroase companii înţeleg prin user experience partea vizuală a instrumentelor prin care interacţionează cu clientul, cunoscută în mod tradiţional sub denumirea web design, adică se gândesc doar să facă un site care să arate bine. Din punctul său de vedere, user experience reprezintă însă un echilibru între nevoile de business şi nevoile utilizatorului şi se manifestă prin mai multe acţiuni ce au un efect direct asupra companiilor: înţelegerea utilizatorului –  „adică chiar să stai de vorbă cu el şi să iei un feedback real”; ruperea barierelor dintre departamente promovând instrumente de colaborare şi co-creare, totul fiind transparent şi la îndemâna oricui; strategie şi viziune holistică prin maparea tuturor punctelor de contact cu clientul (nu doar un site sau aplicaţie), precum şi analize, statistici şi experimente în ideea de a valida rapid înainte de a intra într-o fază de dezvoltare propriu-zisă.

    „Multe companii înţeleg că aceste practici nu fac decât să lungească un plan de proiect, când în realitate toate acestea nu fac decât să reducă riscul de dezvoltare inutilă şi, pe lângă satisfacţia clientului, au impact major în: productivitatea angajaţilor, time to market (timpul de comercializare – perioada de timp dintre fabricarea unui produs până la momentul în care este disponibil pentru vânzare – n. red.), creşterea conversiilor, reducerile de cheltuieli prin identificarea de fluxuri inutile sau slab reprezentate, dar şi identificarea de noi oportunităţi în piaţă. Noi încercăm să educăm piaţa prin acţiunile noastre fie de training, fie webinarii sau evenimente.”

  • Antreprenoarea care a construit un imperiu în ţara noastră. Ea şi-a dus afacerea şi peste graniţe, vânzându-şi produsele în 15 ţări

    Printre cele mai recente realizări profesionale ale Rucsandrei Hurezeanu, fondator şi CEO Ivatherm, inclusă recent în catalogul 105 Cele mai puternice femei din business – ediţia 2020, realizat de Business Magazin, se numără extinderea internaţională a brandului Ivatherm în 15 ţări, precum şi o serie de lansări de produse noi. Pentru anul în curs ea spune că şi-a propus o creştere de 30% a businessului.

    În ceea ce priveşte calităţile pe care o femeie le poate aduce într-o afacere, fondatoarea Ivatherm observă astăzi o creştere a importanţei valorilor „feminine” în conducerea companiilor: comunicarea, empatia, grija faţă de ceilalţi sunt valorizate mai mult, iar femeile-lider de astăzi par confortabile cu propria feminitate, recunoscând şi apreciind grija pentru ceilalţi în stilul lor de conducere. „Când mă întorc din Asia sau din Orientul Mijlociu, ţări în care femeilor le e greu să se facă auzite şi îşi câştigă greu locul la masă, sunt recunoscătoare şi bucuroasă că sunt româncă şi apreciez mai mult ţara în care trăiesc şi valorile ei, chiar dacă mai e mult de muncă până să ajungem la o egalitate reală.”

    În cazul său, spune că, fiind mamă a doi băieţi, nu i-a fost întotdeauna uşor să găsească un echilibru între partea profesională şi cea personală, să se împartă între muncă, viaţa de familie şi călătorii. „Dar băieţii mei au înţeles că muncesc mult şi sunt des plecată, că nu sunt ei mereu centrul universului şi cred că le-a prins bine.”

    Sfatul său pentru tinerele antreprenoare este: „Să se concentreze pe profesia lor şi pe a fi cele mai bune în ceea ce fac, fără să se lase distrase de la inima businessului şi de la pasiunea lor.”

     

     

  • OPINIE Bogdan Florea, fondator Connections România: “Este industria tech favorizata crizei? Cum ar fi putut digitalizarea să reducă impactul crizei”

    Dacă gradul de implementare a digitalizării în companii ar fi fost, în general, mai mare, multe provocări pe care le-am trăit în aceste două luni ar fi fost mult mai uşor de surmontat. Companiile cu un grad crescut de automatizare şi digitalizare au făcut mult mai uşor tranziţia spre lucrul remote şi au putut să se adapteze mai uşor la schimbările aduse de criză.
    În general, firmele de tehnologie au fost puţin afectate. Connections şi-a menţinut încasările şi a reuşit să continue activitatea în condiţiile crizei generate de pandemia de COVID-19. Din păcate, proiectele care trebuia să înceapă în perioada imediat următoare au fost suspendate şi marea întrebare este cum vor gestiona clienţii investiţiile în lunile care vin, într-un climat nesigur şi total impredictibil, pe care, cred, generaţia actuală activă profesional nu l-a mai întâlnit.
    Fiind o companie de tehnologie, am avut toate resursele disponibile şi întreaga infrastructură pregătită pentru munca de la distanţă. Practic, am generalizat o practică deja funcţională în multe echipe. O mare parte din colegi lucrau în acest regim 1-2 zile în fiecare săptămână. Clienţii noştri sunt, în general, companii multinaţionale care au avut planuri de business continuity bine articulate, care le-au permis, de asemenea, o funcţionare fără sincope.
    Aparent, vedem că industria tech este favorizată în această perioadă. Totuşi, să nu uităm că există companii de tehnologie care deserveau clienţi din industrii care au avut de suferit enorm. Să luăm cazul ipotetic al unei companii de implementare de sisteme IT enterprise pentru industria HoReCa sau travel. Evident că, dacă dependenţa de clienţii respectivi era mare, au avut de suferit semnificativ. Aşadar, ar trebui să ne gândim că nu toate companiile de tehnologie au fost imune la impact. În plus, marea majoritate a clienţilor au amânat noile proiecte. Pentru zona B2B, după părerea mea, impactul asupra companiilor de tehnologie se va simţi cu intensitate mare în trimestrul al III-lea.
    Este greu de spus ce măsuri ar trebui luate pentru sprijinirea mediului privat. Intrăm într-o zonă care implică foarte multă filosofie socială şi incertitudine. Nimeni nu poate şti cum va evolua pandemia, dacă şi cât de virulente vor fi (dacă vor fi) valurile ulterioare. Toată lumea aşteaptă un vaccin miraculos. Până atunci, guvernele iau măsuri tactice, în genul “helicopter money”. Ele pot avea succes în condiţiile în care societatea depăşeşte rapid criza sanitară. Probabil investiţia în infrastructură digitală ar fi ceva ce trebuie urgent demarat, pentru că digitalizarea accelerată a administraţiei le face tuturor viaţa mai uşoară. Apoi, cred că guvernele ar trebui să finanţeze proiecte şi investiţii realizate direct sau de către firmele private. Ar trebui stimulată inovaţia, nu doar de produs, ci şi de model de business. Cu alte cuvinte, statul ar trebui să finanţeze intens, insist, intens, eforturile şi capacitatea de adaptare a businessurilor. De exemplu, ar putea să subvenţioneze cheltuieli, inclusiv salarii, pentru companii de alimentaţie publică care au închis spaţiile fizice şi livrează la domiciliu.
    Evoluţia economiei în lunile următoare va fi în strânsă legătură cu informaţiile de pe frontul sanitar. Cea mai mare parte a deciziilor majore la nivel economic se vor lua în funcţie de evoluţia eforturilor pentru obţinerea unui vaccin. Cum este practic imposibil să apară ceva nou în această zonă mai devreme de un an, economia va descreşte, mai mult sau mai puţin, în funcţie de percepţie, de intervenţia tactică a statelor, de evoluţia valului doi al pandemiei. Nu estimez evoluţii pozitive, din păcate.
    Pe cei câţiva care vor evita probabil falimentul sau insolvenţă nu i-aş numi “câştigători”. Poate, mai degrabă, “supravieţuitori”. Văd 9 din următoarele 12 luni ca fiind global lockdown. Poate mă înşel, dar nu cred că sunt departe în estimări. Când din 7 miliarde de oameni vor fi mai mult sau mai puţin de 4 miliarde în izolare la domiciliu 70-80% din următorul an, nu cred că economia va avea câştigători. Industriile care se vor menţine pe linia de plutire, probabil, vor fi pharma, retail online, dezvoltarea de content online, healthcare, toate variantele de home delivery. Cam aici cred că ne vom opri cu “premianţii”. Mediul de afaceri a făcut, în mare parte, ce putea să facă. S-a repliat, s-a adaptat şi a încercat să supravieţuiască. Nu ştiu dacă era ceva de făcut în plus în două luni. Rămâne de văzut ce se poate face pentru următorul an. Personal, cred că mediul de afaceri este singurul care poate genera progres şi asigura supravieţuirea de facto a societăţii în următorul an. Rămâne să înţeleagă şi establishmentul politic acest aspect. Singurul lucru de făcut, în viziunea mea, este ca mediul de afaceri să pună presiune pe guvern pentru a investi, aşa cum spuneam mai sus, în eforturile de adaptare.
     Încă o dată, revenirea nu se va produce atâta timp cât nu avem un vaccin. Chiar dacă la nivel concret criza sanitară va avea descreşteri, percepţia generală va reţine companiile din dezvoltare şi investiţii. Este nevoie de un declic, care va trebui să fie în zona medicală – ori un tratament infailibil (ceea ce, evident, este o utopie) ori un vaccin. Altfel, companiile vor trăi mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului, planificând pentru următorul lockdown. Repet, chiar dacă nu se va întâmpla al doilea lockdown, percepţia va dicta comportamentele.
    Ulterior, după finalizarea propriu-zisă a crizei sanitare, se vor schimba multe: digitalizarea administraţiei va fi ireversibilă, multe servicii fizice vor fi înlocuite de cele online, comportamentele consumatorilor vor fi afectate pe terment lung.
     Ar fi poate momentul ca România să parieze pe tehnologie şi să încurajeze investiţiile mari în acest sector – atât facilităţi de tip data center (vezi exemplul Poloniei, unde Microsoft tocmai a anunţat o investiţie de 1 miliard de dolari), cât şi relocări de centre de servicii ale unor companii multinaţionale. Apoi, apetitul statului pentru finanţarea inovaţiei şi, implicit, pentru consolidarea ecosistemelor de tip cercetare universitară/mediu privat, ar trebui să crească fulminant.
    Roboţii software au fost deja înlocuiţi de platforme de automatizare inteligentă integrată. Acest lucru înseamnă că digitalizarea se va produce folosind un repertoriu extins de instrumente, printre care, da, şi roboţi software. Dar nu numai. Vorbim deja şi de machine learning şi smart analytics probabil, în curând, şi de inteligenţă artificială. Acest set de intrumente ale viitorului – triple-A trifecta: automation, analytics, artificial intelligence – poate simplifica mult viaţa companiilor, împingând umanitatea spre a crea valoare adăugată, spre depărtarea de activităţi repetitive şi cu impact redus şi spre migrarea în zona creativă. Indirect, ieşirea din criză ar fi mai rapidă în momentul în care oamenii vor părăsi joburile de rutină şi vor contribui la adaptarea la noile condiţii post-COVID-19 şi la noi modele de business.
     Connections a automatizat procese de business din industrii diverse – banking & financial services, energy, healthcare, insurance. În mod evident, companiile care aveau deja un grad crescut de automatizare şi digitalizare, spre exemplu prin implementarea de soluţii RPA, au făcut mult mai uşor tranziţia spre lucrul remote, au avut o dependenţă mai redusă faţă de staff şi au putut să se adapteze mai uşor schimbărilor aduse de criză. Adaptarea modelului de business la noile condiţii a fost mult mai rapidă şi acest lucru le-a creat un avantaj competitiv consistent.
    Dacă gradul de implementare a digitalizării în companii ar fi fost, în general, mai mare, cred că multe provocări pe care le-am trăit în aceste două luni ar fi fost mult mai uşor de surmontat. Gândiţi-vă la un restaurant care a trebuit să se reorienteze spre online şi care poate nu avea deloc activ acest canal de vânzare. Sau la o casă de licitaţii care a trebuit să implementeze o platformă de licitaţii online. Sau poate la un teatru sau o sală de spectacole care s-a reorientat spre spectacole în mediul virtual, transmise live. Toţi ar fi fost mult mai pregătiţi dacă implementau soluţii digitale. Pe de altă parte, este clar că modelele de business se schimbă foarte rar din puseu inovativ şi, cel mai des, din nevoie. Deci abordarea contrafactuală, oricât de tentantă ar fi, nu e chiar o bază relevantă de discuţie.
    Digitalizarea are marele avantaj că ne ajută să ne conservăm lenea şi să provocăm progresul. Ne ajută să scăpăm de rutină şi irelevanţă în joburile noastre şi să forţăm creativitatea să iasă la suprafaţă. Criza presupune adaptare şi noi paradigme. Dacă, atunci când a început lockdownul, practic de pe o zi pe alta, în loc de revitalizarea unor business continuity nerealiste oricum, companiile şi, în ultimă instanţă, economiile ar fi fost digitalizate şi deci operaţionalizate în regim de remote work, poate că oamenii ar fi avut mai mult timp şi energie să proiecteze rapid noi modele de livrare, să îşi pună la contribuţie partea
    creativă şi să compenseze efectele negative. Imaginaţi-vă o bancă unde stafful a trebuit ca două săptămâni să muncească pentru acomodarea lucrului la distanţă. În aceste două săptămâni puteau fi imaginate multe activităţi cu valoare mai mare, pentru businessul băncii: de exemplu apelarea clienţilor şi încercarea de a înţelege provocările prin care trec, ajustări de scheme de rambursare etc. Poate se mai putea salva ceva din cash-flow, poate se puteau găsi clienţi care ar fi acceptat să plătească ratele dacă obţineau reduceri de dobândă. În realitate, multe bănci au luptat ca stafful să poată lucra de pe laptop de acasă, iar statul a amânat ratele clienţilor.  

    DESPRE CONNECTIONS:
    Connections este lider pe piaţa de digital transformation din România, având 300 de angajaţi, birouri în Bulgaria, Serbia şi planuri de extindere la nivel global, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Compania este specializată în intelligent automation, IT infrastructure support, digital business process management şi software development on demand. Clienţii Connections sunt companii globale şi companii medii româneşti din industrii precum banking, FMCG, oil & gas, telecom şi retail. Începând cu luna iulie 2018 Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopţie la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată Connections a investit peste 200.000 euro în dezvoltarea unei platforme fintech de open banking menită să integreze API-urile puse la dispoziţie de băncile din România, odată cu aplicarea directivei Revised Payment Service Directive (PSD2), care obligă băncile să dea acces la informaţii privind conturile bancare de plăţi accesibile online, unor terţe părţi care îşi pot dezvolta servicii de informaţii, plăţi şi alte servicii financiare către clienţii băncilor. Connections a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 7 milioane de dolari. 

  • Despre scepticismul anticarantină, jurnalism şi politică

    Este bulversantă imaginea britanicilor beţi care se veseleau în martie în Spania cântând „Am luat virusul. Este doar o gripă, ia o bere” în timp ce spaniolii se pregăteau de intrarea în carantină în contrast cu imaginea de acum a Marii Britanii de ţară copleşită de pandemie. Petrecăreţii veniţi din Marea Britanie nu făceau atunci decât să oglindească mesajele transmise de guvernul pro-Brexit şi de presa afiliată acestuia.

    The Guardian, publicaţie britanică, a analizat curentul social şi psihologic al scepticilor anticarantină în Marea Britanie. Însă astfel de atitudini sunt vizibile peste tot în lume, uneori la nivelul cel mai de sus, alteori în mediul de business sau în stradă. La câteva zile după ce premierul Boris Johnson a anunţat restricţii de carantină la sfârşitul lunii martie, Toby Young – autonumit secretar general al Uniunii pentru Libertatea de Exprimare – a ieşit cu propria variantă a sloganului tripartit al guvernului: „Rămâneţi sceptici. Nu staţi în carantină. Salvaţi vieţi“, scrie The Guardian.
    Scepticismul are o istorie lungă şi respectabilă. De la reflecţiile lui Descartes privind metafizica şi până la „arta fină a detectării tâmpeniilor” a lui Carl Sagan, scepticii nu se tem să pună întrebări incomode. Chiar dacă acest lucru înseamnă a fi eretic. Jurnaliştii sunt moştenitori ai acestei fine tradiţii intelectuale. Este sarcina jurnaliştilor să critice puterea, să o tragă la răspundere. De la ratele de testare dubioase pentru Covid-19 şi până la negarea crizei din azilele de bătrâni, motivele puternice pentru scepticism abundă în ultima perioadă în Marea Britanie.
    Însă din secţiunile de comentarii ale unei părţi din presa de dreapta se desprinde o nouă tulpină virulentă a scepticismului legat de Covid-19 care este exact opusul jurnalismului. În loc să ceară socoteală puterii, virusul jurnalistic denaturează şi distorsionează realitatea pentru a servi intereselor unei elite – şi pentru a încinge dezbaterile publice. În paginile The Daily Telegraph – ziarul pro-Brexit în care scrie premierul Johnson – The Spectator şi în alte publicaţii, scepticii anticarantină din Marea Britanie s-au dedicat unei singure cauze: se dovedea faptul că răspunsul Regatului Unit la epidemia de COVID-19 a fost o reacţie exagerată masivă şi isterică. „Ridicaţi carantina” este suma gândirilor lor, iar Suedia este pentru ei pământul făgăduinţei.
    Chiar dacă amploarea epidemiei de COVID-19 a crescut nebuneşte, rândurile scepticilor carantinei din Marea Britanie s-au îngroşat. Ceea ce a fost cândva în mare parte un teren rezervat libertarienilor şi contrarienilor profesionişti găzduieşte acum oameni din guvern şi chiar, se pare, din anturajul premierului. Scepticii autonumiţi ai Marii Britanii arată adesea mai mult a războinici ai culturii în stil american decât a gânditori critici. Carantina – şi oamenii de ştiinţă care recomandă prudenţă – au devenit ţinte ale atacurilor lor partizane din ce în ce mai frenetice.
    Young a fost unul dintre cei mai gălăgioşi sceptici ai carantinei – deşi a făcut turul posturilor de televiziune şi de radio plângându-se de modul în care a fost redus la tăcere. O aventură personală cu coronavirusul nu a făcut decât să-l încurajeze. „Coronavirusul ne-a transformat într-o naţiune de pisici speriate“, a spus el într-o opinie publicată în aceeaşi zi în care numărul oficial de decese din Marea Britanie a trecut de 31.500. (Site-ul Young Lockdown Skeptics rulează chiar şi reclame de la avocaţi care promit să consilieze pe oricine „ar putea avea un caz legal sau o plângere privind reglementările guvernului pentru carantină”). Young nu este singur. Autorii de opinii jurnalistice, cum ar fi Allison Pearson – care şi-a început cariera la Financial Times şi  trecut pe la The Independent, The Daily Telegraph, Daily Mail  şi chiar BBC – fac semnul egal între a cere şcolarilor să poarte măşti pe faţă şi abuzurile asupra copiilor. Între timp, închiderea puburilor britanice este redată ca o privare de libertate comparabilă cu totalitarismul comunist.
    O furie specială este rezervată pentru un grup de oameni a căror profesie se bazează pe scepticism: oamenii de ştiinţă. Echipa de la Imperial College London – al cărei model a prezis până la jumătate de milion de morţi din cauza Covid în Marea Britanie fără măsuri de izolare – a fost acuzată de „ghiceală matematică brutală”.
    Când The Telegraph l-a prins pe epidemiologul angajat de guverm Neil Ferguson încălcând regulile de carantină, puţini se arătau mai războinici decât editorialiştii ziarului. Pe reţelele de socializare, luptătorii anticarantină au prezentat delictele profesorului ca pe o dovadă că activitatea sa a fost defectuoasă. Inginerii imperiali au distrus economia.
    Nu este surprinzător faptul că atât de mulţi contrarieni profesionişti sunt sceptici anticarantină plătiţi. Ei sunt produsele ecosistemului media distorsionat britanic, care privilegiază invariabil arsura în locul luminii. Pentru ei, singurul lucru mai rău decât a fi bârfiţi este a nu fi băgaţi în seamă – chiar dacă ceea ce se discută este echivalent cu darwinismul social. Însă cei care se opun carantinei nu sunt doar „personalităţi” media. Mulţi dintre cei mai generoşi donatori ai conservatorilor au cerut redeschiderea economiei. (Aceasta deoarece opiniile finanţatorilor de partide sunt, desigur, o consideraţie crucială într-o situaţie de urgenţă pentru sănătatea publică.)
    Politicienii au intrat şi ei în cor. David Davis – care încă pare să creadă că Marea Britanie post-Brexit va fi salvată de influenţa politică a producătorilor de maşini din Germania – s-a convertit la cauza scepticilor. Fostul ministru Steve Baker i-a cerut premierului său să pună capăt „carantinei absurde, distopice şi tiranice”. Colegul lor Daniel Kawczynski ar dori să vadă desfiinţată Adunarea Naţională a Ţării Galilor astfel încât alegătorii săi să poată ajunge pe litoral. Cu asemenea personaje, n-ar fi de mirare ca vreun parlamentar britanic cu drepturi depline să se întrebe cu voce tare dacă Covid-19 nu este cumva o conspiraţie. Nadine Dorries, Lucy Allan şi Maria Caulfield, membri ai parlamentului, chiar cu atribuţii în sănătate (mintală), au arătat deja o dragoste aparte pentru împărtăşirea punctelor de vedere ale extremei dreapta. Cine va face acest lucru va primi, fără îndoială, mult mai mult spaţiu de opinie decât politicianul irlandez Mattie McGrath care, în căutare de atenţie, a întrebat dacă pandemia nu este cumva o mare escrocherie şi a fost ignorat în media locală, cu excepţia unor satire răutăcioase.
    Sondajele sugerează că scepticismul anticarantină este deocamdată mai mult un sport cu puţini admiratori, însă istoria recentă a Marii Britanii arată cât de repede părerile venite de pe margine pot intra în mainstream. Când fostul eurodeputat şi editorialist proeminent de la The Telegraph Daniel Hannan a urcat pentru prima dată la bordul euroscepticismului, a produs o îngrijorare extremă. Acum el este una dintre călăuzele principale ale votului Marii Britanii de a părăsi UE – şi, aşa cum se întâmplă de obicei, un critic înverşunat al carantinei, care a proclamat absurd în februarie: „Îmi pun capul la bătaie. Este puţin probabil să fii ucis de coronavirus“, pentru ca în mai să trimită avertismente spre UE de genul „Nu veţi recăpăta niciodată puterea pe care o pierdeţi mulţumită coronavirusului”. El vorbea despre revenirea statului-naţiune, scopul Brexitului. Între timp, chiar premierul său a fost infectat şi a ajuns la spital.
    Ecourile Brexitului în toate acestea nu sunt greu de observat. Ignorarea experţilor. Punerea „elitei” împotriva „poporului”. Este izbitor faptul că, deşi nu toţi brexiterii sunt sceptici în privinţa carantinei, aproape toţi lockdown sceptics sunt adepţi ai Brexitului. După ce a condamnat guvernul pentru inacţiune la începutul lunii martie, Nigel Farage cere acum revenirea la libertate pentru toţi. Pe reţelele de socializare, portofelul cu bani al campaniei pentru Brexit Arron Banks se numără printre cele mai beligerante voci anti-carantină.
    Aceşti sceptici pot fi uşor de respins ca fiind o adunătură de frustraţi legaţi între ei de un contrarianism instinctiv, de ideologia libertaristă, de interesele de afaceri sau politice şi de teama unei schimbări către un conservatorism mai puternic. Însă ei au reuşit deja să schimbe discursul public – activişti de extremă dreapta au organizat manifestaţii anticarantină la Londra. S-ar putea ca societatea să ajungă într-un punct în care aproape că nu va mai exista o „expertiză” care să nu poată fi discreditată cumva de această marcă de „scepticism”. Şi având în vedere platforma şi puterea pe care mulţi dintre cei care o practică o posedă, ei pot încerca să facă pe oricine să pară un ipocrit sau un idiot util, subminând orice simţ al adevărului.

  • Cum ar trebui românii să cheltuie banii în perioada aceasta de criză şi care este de fapt MOTIVUL pentru care nu au ECONOMISIT SUFICIENT până acum

    Nevoia de economisire devine mai clară în contextul unei crize, precum cea prin care trecem acum. Înainte de pandemie însă, doar 40% dintre români aveau bani puşi deoparte, potrivit unui studiu derulat de ING Bank. Care sunt motivele şi cum poate fi îmbunătăţită această situaţie a povestit pentru Business MAGAZIN Serge Offers, CFO-ul ING Bank România. 

    „Într-o notă personală aş putea să spun că oamenii sunt încrezători în ceea ce priveşte viitorul lor şi merg mai departe cu planurile lor antreprenoriale, ceea ce este un lucru foarte bun”, a spus Serge Offers, CFO-ul ING Bank România, în cel mai recent interviu acordat Business MAGAZIN. El menţiona că până în urmă cu aproximativ două săptămâni, când a avut loc acest interviu, circa 35.000 de persoane au solicitat sprijinul ING Bank, atât prin solicitări de amânare a plăţii ratelor, cât şi prin solicitări de finanţare prin creditele garantate de stat IMM Invest.

    Din acest număr, majoritatea sunt persoane fizice, dar în ceea ce priveşte companiile, procentul celor care au aplicat pentru programul IMM Invest îl depăşeşte pe al celor care au solicitat amânări de plată, de unde şi perspectiva sa optimistă. Iar când vine vorba despre principalele lucruri care s-au schimbat pentru ING Bank în contextul pandemic, el se referă la mutarea unui procent semnificativ dintre colegii săi la munca de acasă. „Unul dintre principalele lucruri pe care le-am realizat este că lucrăm acum în regim de telemuncă în procent de 95%”, menţionează el.

    În ceea ce priveşte comportamentul de economisire al românilor – a cărui necesitate a devenit poate mai evidentă în acest context neaşteptat – Serge Offers oferă ca reper un studiu al ING Bank derulat înainte de această pandemie, în care au analizat modul în care stau lucrurile când vine vorba de sănătatea financiară a românilor. „Eu cred că ar trebui să existe un soi de tampon care să cuprindă economii ale veniturilor cuprinse între trei şi şase luni astfel încât să nu intri în dificultăţi financiare în perioada unor crize precum aceasta cauzată de COVID-19”, crede Offers.

    Din studiul ING reiese însă că 40% dintre respondenţi nu aveau economii de acest tip. „Dacă 40% dintre oamenii îşi pierd locul de muncă sau se confruntă cu crize neaşteptate precum aceasta, vor avea imediat dificultăţi”, spune Offers. Din rândul celor 60% care aveau economii, acestea cuprindeau mai puţin de trei luni din veniturile lor pentru  mai mult de jumătate dintre ei, or acest lucru îi face şi pe ei vulnerabili la situaţii neaşteptate precum pandemia de COVID-19.

    „Observăm că România are cel mai ridicat număr de oameni care nu au economii, dar pentru aceasta nu cred că trebuie să îi învinovăţim pe oameni, în contextul în care motivele pentru care ei nu economisesc se leagă de veniturile lor.”
    Potrivit aceluiaşi studiu citat de el,  7 din 10 români spun că motivele pentru care nu economisesc se leagă de un cost al vieţii mai ridicat decât salariile pe care le obţin, iar 2 din 10 spun că nu au economii pentru că s-au confruntat cu cheltuieli neaşteptate precum plata unor facturi medicale sau nevoia de a repara o maşină. „Astfel,  90% dintre români au motive bune din cauza cărora nu economisesc, iar acest lucru este foarte important, nu cred că este vorba despre un comportament iresponsabil, este o provocare pentru mulţi oameni să îşi plătească cheltuielile zilnice.”
    Astfel, datele legate de gradul mic de economisire în rândul românilor trebuie pus în contextul dificultăţilor lor de a-şi gestiona cheltuielile lunare din cauza remuneraţiei scăzute.

    Pe de altă parte, Serge Offers consideră că oamenii trebuie încurajaţi să facă paşi în direcţia economisirii şi menţionează o aplicaţie mobilă lansată de ING Bank care permite oamenilor să economisească sume mici de bani când fac achiziţii, prin care se rotunjeşte suma plătită pentru diferite produse, iar surplusul de bani până la suma rotunjită este direcţionat într-un cont de economii. „Aşadar este aproape un obicei zilnic ca atunci când plăteşti ceva, o sumă mică de bani să fie direcţionată în acel cont.”
    Pentru cei care au posibilitatea să economisească mai mult, Serge Offers indică stabilirea unui obicei lunar de a pune deoparte o parte din veniturile obţinute. „Nu aş indica o sumă fixă, dacă ne uităm la faptul că 7 din 10 oamenii spun că motivul pentru care nu economisesc este că nu au suficiente venituri comparativ cu cheltuielile lor, cred că ar trebui să pui deoparte oricât de puţini bani în fiecare lună.”

    Pentru un eveniment neprevăzut, cum este acesta al pandemiei, ideal ar fi să existe un fond de urgenţă care să cuprindă veniturile cuprinse între 3 şi 6 luni.

    În ceea ce priveşte una dintre preocupările principale ale românilor – după cum reiese din statisticile care ne plasează în fruntea europenilor când vine vorba despre gradul de proprietate a românilor în materie de imobiliare – Serge Offers este de părere că achiziţia unei locuinţe nu ar trebui condiţionată de contextul actual.

    „Când mă uit la numărul de proprietari din România şi observ că acesta este foarte ridicat, aceasta indică faptul că oamenii au o stabilitate, deţin un mai bun control asupra vieţii lor, prin urmare este important ca ei să continue să se gândească dacă vor să îşi cumpere o casă chiar şi în aceste circumstanţe. Dacă ai găsit o casă pe care ţi-o poţi permite, din punctul meu de vedere nu există un motiv pentru care să nu cumperi acea locuinţă.”

    Chiar dacă în prezent nu poate oferi previziuni referitoare la evoluţia pieţei imobiliare sau asupra evoluţiei preţurilor, este de părere că nu preţul trebuie să fie elementul care să cântărească cel mai mult atunci când vorbim despre decizia de achiziţie a unui locuinţe. „Sunt multe motive pentru care preţurile caselor pot urca sau scădea, elementul cheie în a lua această decizie este dacă îţi permiţi sau nu achiziţia.”

    Când vine vorba despre predicţii ale evoluţiei economiei în următoarea perioadă, CFO-ul ING Bank menţionează studiile economistului-şef al ING Bank, care vorbea despre o contracţie a PIB-ului cuprinsă între 6,5%  şi 7%. Corelând aceste previziuni cu cele ale Comisiei Europene, Serge Offers spune: „Cred că ne putem aştepta la o contracţie economică ce va fi cuprinsă între 5 şi 7%; depinde de modul în care evoluează economia în starea de alertă, odată cu deschiderea treptată a activităţii economice”. 

  • Fondatorul unei clinici private din România: „Frica de pandemie va ţine sistemul medical cel puţin până în 2021”

    Centrul Medical Provita, o companie de talie medie din piaţa serviciilor medicale private, pus pe piaţă de familia Palea în Bucureşti în urmă cu aproape un deceniu, era în plină dezvoltare înainte de izbucnirea pandemiei. Puşi faţă în faţă cu răspândirea virusului şi în rândul cadrelor medicale, dar şi cu măsurile autorităţilor de limitare a circulaţiei, antreprenorii au fost nevoiţi să „oprească hemoragia”, aşa cum spune chiar medicul Ovidiu Palea, fondatorul Provita.
    „Aveam de departe cele mai bune ultime şase luni cu o consolidare pe spital, cu programe noi şi deschiderea unui nou centru de recuperare. Am anticipat o cădere majoră a încasărilor care s-a adeverit în aprilie. A trebuit să luăm măsuri foarte grele ca «să oprim hemoragia», povesteşte Ovidiu Palea.
    El este de profesie medic, având şi experienţa unui alt sistem de sănătate din afară, după ce a lucrat timp de zece ani în Statele Unite ca medic anestezist şi de terapie intensivă, în Washington.
    Venind des în ţară şi văzând o oportunitate după intrarea României în Uniunea Europeană, medicul român a decis să ia fonduri europene pentru a începe propriul business, în 2011, din banii săi şi ai soţiei sale, Ada Palea, economistă în SUA.
    În 2012, Provita a preluat o clinică ambulatorie din Bucureşti, iar până în 2015 a dezvoltat centrul de ambulatoriu. în 2015 a investit
    9 milioane de euro în spitalul Provita, o unitate cu 39 de paturi.
    Iar planurile pentru 2020 urmăreau în continuare dezvoltarea, înainte ca noul virus să ajungă în Europa, după care să afecteze toată lumea.
    Una dintre primele măsuri luate de autorităţi au afectat direct industrii importante, cu o contribuţie semnificativă la economie, cum ar fi HoReCa, acolo unde activitatea s-a oprit în perioada stării de urgenţă. Indirect însă, şi activitatea din sănătate a fost afectată, după ce doar pacienţii care aveau o urgenţă medicală mai puteau fi internaţi, iar ceilalţi pacienţi erau sfătuiţi să mai aştepte dacă există această posibilitate. Această recomandare a lovit direct în încasările operatorilor privaţi din sănătate.
    „Marea majoritate a proprietarilor de spaţii s-au dovedit cu adevărat parteneri de business şi am găsit soluţii într-o lună când am avut o cădere de 80% a încasărilor şi cu un prognostic rezervat pe mai departe”, a mai spus Ovidiu Palea.
    Totuşi, măsurile de distanţare au păstrat numărul pacienţilor confirmaţi cu noul virus la un nivel redus, astfel încât spitalele să nu fie solicitate, ceea ce a redus impactul coronavirusului în România, în comparaţie cu ţări precum Italia sau Spania.
    Un aspect care nu a fost luat însă în calcul a fost cât de mult îi va afecta pe pacienţii care nu au putut să facă programări pentru probleme care nu erau urgenţe.
    „România nu a avut un impact acum deloc mare pentru că măsurile de distanţare, deşi păreau exagerate, au funcţionat. Cred însă că pe termen mediu va fi major! Pentru că sunt zeci de mii de pacienţi amânaţi pentru că n-au fost urgenţe şi care ies din ferestrele terapeutice fie cu prognostic ideal, fie devin urgenţe. Aceasta va genera un cost major în sistem în următorii ani”, a explicat fondatorul Provita.
    El crede că frica de pandemie va ţine sistemul medical „în gardă” cel puţin până în 2021, iar costurile vor creşte semnificativ, având în vedere funcţonarea la un nivel mai scăzut şi toate măsurile de protecţie.
    „În perioada în care era voie să operăm doar urgenţe, am ţinut deschise clinicile la un minim necesar raportat la un grad de încărcare aproape de zero în multe zile”, a mai explicat fondatorul Provita.
    Ovidiu Palea estimează că principalele schimbări în sistemul medical vor fi de la mai puţini pacienţi la stat la costuri mai mari pentru oameni şi creşterea tarifelor în sistemul privat, care se va lupta să menţină standardele de calitate. Recesiunea care va urma crizei sanitare se va vedea însă direct în buzunarul pacientului, mai spune medicul.
    Personalul medical s-a aflat în contact direct cu pacienţii, iar odată ce transmiterea virusului a devenit comunitară, fără a putea fi identificat primul pacient, virusul încă nou pentru lumea medicală şi-a adăugat încă o „necunoscută”.
    „Toţi colegii, furnizorii, bănci, medici asociaţi, pacienţi, absolut toţi am trecut prin clipe foarte grele şi cred că în perioada asta, unii mai mult decât alţii – dar oricum în premieră – am învăţat să fim mai puţin egoişti, să ne gândim la cei din jur şi faptul că nu poate să-ţi fie ţie bine şi tuturor rău. Şi cred că mulţi am avut brusc o trezire la realitate sau măcar un iz de ce înseamnă în viaţă să ai probleme cu adevărat”, a spus medicul Ovidiu Palea.
    Adaptare prin telemedicină?
    „N-ar trebui să existe acest termen”, crede Ovidiu Palea. Medicul spune că o consultaţie online nu poate înlocui relaţia dintre medic şi pacient în cabinet.
    Pentru a se adapta, operatorii privaţi au mizat pe telemedicină, iar pacienţii care voiau să discute cu un medic specialist despre o problemă de sănătate pot face acest lucru, contra cost, din propria casă. Inclusiv autorităţile au venit în spirijinul medicilor din punct de vedere legal pentru a reglementa activitatea medicală online.
    „Nu mă consider un conservator, dar medicina înseamnă contact! Verbal şi fizic! Pacientul trebuie să aibă un examen fizic, trebuie evaluat dosarul, investigaţiile, făcut un plan terapeutic şi explicat alternativele. Online e departe de ideal”, susţine Ovidiu Palea.
    Medicul crede că va creşte acest domeniu al consultaţiilor online pentru că există un deficit major de medici în anumite zone ale ţării şi ar putea fi parţial rezolvată această problemă, iar oamenii au văzut în aceste luni că funcţionează. Inclusiv Provita a creat o platformă online pentru a se adapta acestor vremuri.
    „Noi am început agresiv o platformă de online în ciuda opiniei mele conservatoare, pentru că idealul e una, ce trăim e altceva. Pot spune că pacienţii au fost foarte interesaţi pe perioada izolării, e posibil acum să scadă temporar, dar pe termen lung va creşte, zic eu, încet şi sigur”, a mai spus Ovidiu Palea.

    Scenarii optimiste
    Fondatorul Provita crede că va recupera pierderile din lunile martie şi aprilie şi va încheia anul 2020 pe creştere.
    „Dacă vorbim strict în cifre, venituri, cred că vom fi peste 2019 – adică vom recupera cele două luni – dar asta şi pentru că mă aştept la schimbări în rândul jucătorilor mari care au fost mai loviţi ca noi. Asta va genera fluctuaţii de personal şi business care cred că ne vor ajuta.
    Deci creşterea o văd mai mult dintr-o redistribuire. Pentru că buzunarul pacientului se va goli chiar şi pentru sănătatea lui”, a precizat Ovidiu Palea.
    El crede însă că anul 2021 va fi mai greu pentru business, iar măsurile la nivel de politică de sănătate ar trebui deja luate pentru a atenua impactul crizei. „Şi trebuie dată legea asigurărilor medicale private, care este în orice ţară europeană. Dacă se întâmplă asta, pacienţii români sunt salvaţi. Altfel, agonia va continua şi la stat, şi la privat”, a concluzionat Ovidiu Palea.
    Provita numără în prezent o reţea de două centre de imagistică medicală, trei clinici, un laborator de analize medicale şi un centru medical de diagnostic şi tratament. În cadrul centrelor Provita lucrează 110 persoane şi peste 200 de cola­boratori. Compania a ajuns în opt ani de la înfiinţare la afaceri de
    25 de milioane de lei în 2018 şi profit de 1,6 milioane de lei, activând într-o piaţă concurenţială, dominată de marile reţele cu clinici la nivel naţional.
    Serviciile medicale private generează anual circa 7 miliarde de lei, fiind o piaţă cu o evoluţie efervescentă în ultimii cinci ani, mai ales în urma tranzacţiilor prin care operatorii privaţi pot să se consolideze.

  • Acceleraţie când competitorii pun frână

    Bolt a spus că finanţarea îi va permite să câştige cotă de piaţă într-un sector afectat de COVID-19, deoarece restricţiile au ţinut clienţii acasă, iar rivalii Uber, Lyft şi Ola au redus mii de locuri de muncă.
    După debutul pandemiei, estonienii de la Bolt au anunţat că nu vor concedia oameni, în ciuda impactului crizei medicale asupra businessului, o altă abordare diferită în criză în raport cu competitorii.
    Compania Bolt a fost afectată puternic de măsurile de carantină impuse în Europa, precum şi rivalii de la Uber, întrucât vânzările estonienilor au scăzut cu 75% în luna martie, în comparaţie cu nivelul mediu din februarie.
    Spre exemplu, activitatea din Slovacia s-a prăbuşit total, după ce guvernul ţării a impus restricţii pentru serviciile de taxi în luna martie – acestea fiind ridicate astăzi.
    Bolt a fost înfiinţată în 2013 şi are peste 30 de milioane de utilizatori în 35 de ţări.

  • Ce se va întâmpla cu cea mai tânără generaţie de angajaţi din România în contextul generat de coronavirus

    Dacă cele cinci generaţii contemporane născute înainte de 1995 au trecut deja printr-o serie de evenimente mondiale care le-au schimbat mentalitatea, comportamentul de consum şi mai ales viitorul, pentru membrii Generaţiei Z (1995-2010) schimbările aduse de actuala criză globală reprezintă o noutate pe toate planurile. 
     

    Indiferent că vorbim despre un elev de liceu care urma să susţină examenul de bacalaureat, de un student care căuta cel mai bun program de master peste hotare, de un proaspăt angajat aflat la primul job ori de un cuplu tânăr care urma să se căsătorească în vara aceasta sau să îşi cumpere prima casă, pandemia a dat peste cap toate aceste planuri şi, mai mult, a schimbat fundamental modul în care vor putea fi refăcute. Cum arată viitorul Generaţiei Z în context pandemic?

     

    Îmi amintesc dezamăgirea din vocea unei prietene, studentă la facultatea de medicină, când mi-a spus că balul şi ceremonia de absolvire au fost anulate din cauza pandemiei, dezamăgire însoţită de stresul de a se adapta la noul format al examenelor, susţinute online, şi la celelalte schimbări venite „peste noapte” în rândul celor  din generaţia sa, Generaţia Z, a celor crescuţi „cu tehnologia, cu internetul, cu social media, identificaţi uneori cu stereotipuri precum «dependenţi de tehnologie», «antisociali» sau «luptători pentru justiţie socială»”, după cum îi descriau într-un articol colegii noştri de la Business Insider. Ce spun specialiştii despre schimbările cu care se confruntă cei mai tineri dintre cei care sunt sau ar putea să intre în câmpul muncii în curând?
    „Când spunem «Generaţia Z» gândim involuntar că avem de-a face cu o masă compactă, cu caracteristici ce se manifestă identic pentru întreaga populaţie cuprinsă de această definiţie, cu interese convergente. Totuşi, dacă ne gândim că Generaţia Z înseamnă, conform definiţiei, tinerii născuţi după 1995 şi până în 2010 (chiar puţin peste), deci cei care acum au între 10 şi 25 de ani, realizăm dintr-o dată că ne uităm la un grup atât de divergent din punctul de vedere al intereselor, activităţilor, socializării, încât este imposibil să-i evaluăm uniform. Cred că este mult mai eficient să-i împărţim în minimum trei grupuri şi să ne uităm la ele punctual”, notează Romulus Oprica, sociolog şi consultant senior în programul Advice for Small Businesses al BERD în România.


    Astfel, când vine vorba de efectele pe care pandemia le-a avut asupra acestei generaţii, „dacă discutăm de cei cu vârste mici, între 10 şi 18-19 ani, aflaţi încă sub tutela părinţilor, atunci pot spune că ei sunt afectaţi mai ales din perspectiva socializării directe, interacţiunii cu prietenii lor şi sunt în mod natural mult mai puţin afectaţi de presiunea financiară”, este de părere sociologul, adăugând că „din acest grup, cei mai afectaţi sunt cei care se regăsesc în situaţia de a susţine un exemen, indiferent că discutăm de finalul ciclului gimnazial sau liceal. Este un stres suplimentar, dar diferit de teama noastră – criza economică”. Romulus Oprica observă că spre deosebire de Millennials, care la vremea crizei precedente „erau în majoritatea lor cu multe responsabilităţi asumate, fie că se aflau în plină ascensiune din punct de vedere al carierei, îşi întemeiaseră o familie şi chiar aveau copii, ori aveau credite imobiliare sau de consum, nefiind însă stabili sau realizaţi din punct de vedere financiar, aşadar foarte afectaţi de criza financiară din acel moment, cei din Generaţia Z sunt în majoritatea lor covârşitoare într-o situaţie mult mai uşoară pentru că nu au apucat să-şi asume o serie de responsabilităţi. Din acest punct de vedere, cei din Generaţia Z sunt mult mai flexibili şi cu posibilitatea de a se adapta mai uşor la perioada care urmează.”
    În schimb, adaugă el, restricţiile din această perioadă de pandemie şi cele care vor urma cu privire la apropierea şi interacţiunea fizică sunt mult mai pline de provocări pentru membrii acestei generaţii, deoarece lovesc exact în centrul vieţii lor sociale, care nu poate fi compensat de familia primară (soţ/soţie/copil) pentru că majoritatea sunt încă integraţi în familia părinţilor – chiar şi cei care s-au angajat relativ recent. „Din acest punct de vedere, cel mai afectaţi de pandemie sunt tinerii din această Generaţie Z care se află în pragul asumării unor decizii importante, precum alegerea unei facultăţi sau începerea vieţii de familie. Mai ales pentru cei din urmă impactul este major din două perspective: atât social – imposibilitatea de a interacţiona cu prietenii – cât şi economic – imposibilitatea de a planifica un parcurs.”
    În această perioadă, spune Romulus Oprica, majoritatea celor din Generaţia Z care trecuseră de perioada şcolarizării sunt, indiferent dacă doresc sau nu, nevoiţi să apeleze la sprijinul părinţilor. „Cel mai probabil această situaţie va determina o creştere a dorinţei de a obţine independenţa financiară, dar este prematur să ne formăm o opinie clară, cu atât mai mult cu cât nu ştim cât de abruptă va fi criza economică sau cât de rapidă va fi revenirea.”


    Experienţa primei crize
    În urma unui studiu coordonat de Lavinia Ţânculescu, lector univ. dr. în cadrul Departamentului de Psihologie a Universităţii Hyperion şi Masterului de Comunicare Managerială şi Resurse Umane (SNSPA) şi senior manager în consultanţă axată pe capitalul uman, care a investigat modul în care au fost percepute dificultăţile în pandemie, a reieşit faptul că respondenţii născuţi între 1995 şi 2002 (cel mai tânăr respondent având vârsta de 18 ani) au, pe majoritatea secţiunilor analizate, percepţii foarte diferite asupra unei situaţii de criză faţă de cei născuţi în generaţiile precedente. „Din perspectiva personalităţii, aceştia sunt mai anxioşi şi mai vulnerabili decât persoanele de peste 25 de ani, dar şi mai deschişi în a-şi exprima propriile emoţii pozitive. De asemenea, au o capacitate de rezilienţă – adică rezistenţă psihică, vigoare, capacitate de repliere – mai scăzută faţă de ceilalţi. E ceea ce s-ar putea încadra în expresia «copii de sticlă», care au tot felul de frici”, notează Lavinia Ţânculescu. Există două tipuri de anxietate investigată în rândul acestora: de perspectivă – „îşi fac griji legat de ce se întâmplă în viitor”, dar şi inhibitorie – „anxietatea îi paralizează şi în momentul acesta sunt lipsiţi de direcţie”. În ambele cazuri, tinerii au scoruri mai ridicate decât respondenţii cu vârste mai mari de 26 de ani.

    Una dintre explicaţii, spune Lavinia Ţânculescu, ar putea fi lipsa de modele, faptul că nu au trecut prin perioade dificile, precum comunismul. „Persoanele născute până în ’89 au o mai mare capacitate de a se replia – pe vremuri se învăţa la lumânare, se mergea mult pe jos, se aştepta o scrisoare zile în şir –, au experimentat carenţarea de resurse, de limitare a libertăţii, lucruri pe care tinerii nu le-au experimentat vreodată, aşa că e normal să nu le cunoască, cu excepţia celor care provin din familii în care s-au pus foarte multe limite, cu educaţie, mai curând, de tip spartan. Generaţia aceasta nu are exerciţiul experimentării limitărilor reale.” O altă categorie care îi diferenţiază pe respondenţii din această grupă de vârstă faţă de ceilalţi este îngrijorarea cu privire la relaţii. „Cei de sub 25 de ani s-ar teme mai degrabă că vor avea de suferit mai degrabă în registrul relaţiilor, îngrijorându-se că ar putea pierde din prietenii apropiaţi sau că vor pierde relaţiile deja stabilite, ori că familia se va supăra că nu au respectat diverse reguli.” Lipsa de încredere în sine sau neîncrederea că pot gestiona o situaţie dificilă este resimţită, de asemenea, mai acut în rândul celor de sub 26 de ani, iar „viitorul fără scop, fără perspective bune” este la rândul său o temere mai proeminentă a aceleiaşi categorii; scorul înregistrat în rândul respondenţilor din celelalte marje de vârstă, deşi asemănător, a fost mai mic. În cadrul studiului s-a remarcat în rândul celor 100 de respondenţi din această categorie de vârstă şi o mai mare incertitudine legată de serviciu, de competenţa la locul de muncă, teama că nu vor avea lucrurile făcute la zi, precum şi temerea legată de aspectul financiar, că nu îşi vor permite unele lucruri, că nu îşi vor mai putea plăti facturile sau că problemele financiare le vor restricţiona concediile şi călătoriile. În legătură cu interesul Generaţiei Z faţă de călătorii, publicaţia internaţională Forbes, citând un raport realizat de cei de la Booking.com, remarca faptul că utilizatorii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani consideră că independenţa este o prioritate maximă, 34% dintre cei interogaţi spunând că preferă să călătorească singuri. Una dintre marile probleme pe care Lavinia Ţânculescu o remarcă în rândul tinerilor de sub 26 de ani, şi cu care spune că se vor întâlni şi de acum încolo, este lipsa răbdării. „Va fi nevoie ca tinerii să îşi antreneze mai mult răbdarea şi amânarea gratificărilor, respectiv să fie capabili să îşi amâne rezolvarea lucrurilor neimportante şi nu neapărat urgente, până când situaţia este un pic mai stabilă.”

    O dimensiune foarte interesantă, adaugă ea, se leagă de acceptarea a ceea ce se întâmplă – „tinerii acceptă ce se întâmplă, însă doar persoanele mai în vârstă învaţă să trăiască şi să se adapteze unei situaţii noi. În rândul tinerilor există un tip de pasivitate în această acceptare: deşi acceptă ce se întâmplă şi că nu au cum să schimbe lucrurile, pentru că nu au cele mai exersate mecanisme pentru a gestiona tipul acesta de frustrare, au această tensiune interioară, această impulsivitate de moment. Vor să acţioneze, nu se resemnează, nu se liniştesc. Nu învaţă să trăiască cu situaţia stresantă. Acceptă să respecte regulile, dar nu şi să îşi creeze mecanismele de adaptare la o situaţie de criză.” O altă problemă, spune ea, vine din faptul că tinerii din această categorie de vârstă se plâng foarte des şi pentru orice. Iar unii dintre ei par a fi foarte îndârjiţi. Explicaţia? „Nu au avut ocazia să trăiască vremuri cu adevărat dificile. Nu au fost restricţionaţi mai niciodată. Faptul că au la discreţie lucruri destul de sofisticate nu îi face să aprecieze ceea ce au şi /sau ceea ce sunt. Şi ar mai fi vorba şi de faptul că nu se pot desprinde de copilărie, faţă de alte generaţii, care la 25 de ani aveau copii şi, implicit, responsbilităţi, trebuia să gestioneze situaţiile. Ei se plâng, cel mai probabil, pentru că nu au o greutate reală.”



    Exodul studenţilor din Generaţia Z în context pandemic
    „În cursul următorului an universitar, din cauza coronavirusului, la Universitatea Cambridge nu vor avea loc prelegeri faţă în faţă”, scria BBC în urmă cu aproape două săptămâni. O decizie istorică pentru o universitate cu o tradiţie de peste opt secole. Cum se situează însă studenţii români dornici să urmeze universităţi de peste graniţe în noul context al învăţământului?
    Potrivit unor informaţii recente furnizate de platforma de consultanţă educaţională IntegralEdu, care cita un sondaj internaţional realizat în rândul tinerilor care îşi doresc să studieze în străinătate, 75% dintre aceştia nu vor să schimbe această opţiune în contextul actual dominat de evoluţia pandemiei de COVID-19. „La sfârşitul lunii martie peste 400 de respondenţi au completat cerinţele studiului. În ceea ce priveşte nivelul de îngrijorare al acestora legat de studiile în afară, 84% se arată foarte îngrijoraţi în legătură cu restricţiile privind deplăsările, 67% dintre cei care au răspuns la chestionar spun că sunt îngrijoraţi de faptul că economiile părinţilor pentru studiile copiilor vor avea de suferit, în timp ce 60% consideră că actuala criză le va afecta propriul buget”, notau reprezentanţii platformei. Ana Maria Papp, business developement manager al IntegralEdu, spune că momentan nu au înregistrat schimbări referitoare la  cerinţe de amânare sau anulare a plecării la studii din partea clienţilor cu care platforma colaborează. „În acest moment clienţii noştri continuă pregătirea pentru plecarea la studii, continuând procedurile de obţinere a împrumutului studenţesc şi a completării formularelor de cazare. Lucrurile se desfăşoară normal, fiind pregătiţi de asemenea de o posibilă începere a anului academic în mediul online. Nici la această potenţială propunere din partea universităţilor, care este încă la nivel de decizie ce va fi comunicată ulterior, nu înregistrăm reţineri din partea elevilor români.”
    În ceea ce priveşte o posibilă schimbare de perspectivă asupra carierei şi domeniului de studii alese, reprezentanta IntegralEdu spune că, în rândul celor cu care intră zilnic în contact, atât clienţi care deja au primit răspunsurile de la universităţile la care au candidat prin intermediul platformei, dar şi elevi care adună informaţii în vederea admiterii la studii în străinătate, nu au înregistrat schimbări decizionale precum o reorientare în carieră in contextul COVID-19, şi nu consideră că actualul context ar trebui să impacteze o asemenea decizie importantă, precum aceea a alegerii unui alt domeniu de studiu, „clienţii IntegralEdu beneficiind de suport în determinarea domeniului de studiu potrivit acestora, prin administrarea testărilor de orientare profesională.”
    Potrivit Anei Maria Papp, universităţile europene, chiar şi în noul context al pandemiei, au sprijinit demersurile elevilor români în procesul de admitere la studii în afară ţării, unul dintre planurile de încurajare a mobilităţii fiind de a prelungi chiar termenele finale de admitere dar şi de transmitere a documentaţiei finale în vederea finalizării procesului de admitere. „Observăm un trend de încurajare a mobilităţii studenţilor prin prezenţa în mod activ în mediul online a universităţilor din străinătate prin activităţi de promovare, acestea organizând tururi virtuale ale universităţilor, webinarii cu diferite tematici oferite în mod gratuit atât candidaţilor admişi cât şi potenţialilor studenţi – pentru a-i informa despre programele lor de studiu, facilităţile pe care le pun la dispoziţia studenţilor, oportunităţile pe care le oferă în general.” Numărul aplicanţilor români din acest an versus anul precedent, adaugă ea, s-a păstrat la acelaşi nivel, firma de consultanţă educaţională IntegralEdu neînregistrând o scădere în numărul de aplicaţii comparativ cu anul trecut, în aceeaşi perioadă; aşadar, „interesul studenţilor români s-a menţinut constant”.


    Generaţia Z în câmpul muncii
    Un sondaj realizat de platforma de recrutare eJobs în intervalul 1-15 mai arăta că în perioada respectivă au fost înregistrate aproximativ 650.000 de aplicări pentru joburile disponibile pe platformă, o creştere importantă fiind remarcată şi în rândul candidaţilor foarte tineri: aproximativ 150.000 de aplicări venind din partea persoanelor cu vârste cuprinse 18 şi 24 de ani, „categoria care s-a mobilizat cel mai repede”, după cum a remarcat la vremea publicării sondajului Bogdan Badea, CEO al eJobs, el punând acest aspect pe seama faptului că „această perioadă i-a schimbat cel mai mult pe tineri atunci când vine vorba de felul în care abordează piaţa muncii”.  Astfel, potrivit lui Badea, dacă până nu de mult aceştia aveau suficientă încredere în numărul mare de joburi disponibile în piaţă şi amânau momentul primei angajări chiar până după absolvirea facultăţii sau a masteratului, lucrurile stau acum diferit, deoarece ei „văd că lupta este destul de acerbă între candidaţi şi nu vor să mai piardă timp”.


    Mădălina Bălan, managing partner al firmei de consultanţă în resurse umane Hart Consulting, spune că unele studii generaţionale longitudinale ar demonstra faptul că nu există diferenţe de personalitate majore între generaţii şi de fapt diferenţele dintre acestea ţin de diferenţele de etapă de vârstă şi de experienţele formatoare din mediul în care au crescut. „Desigur că Generaţia Z s-a născut şi a crescut cu internetul, este mai deschisă, chiar dependentă de mediul digital faţă de cei din generaţia Millennials, având în vedere că au crescut cu mobilul sau tableta părinţilor. Generaţia Z este mai preocupată de imagine, Instagramul lăsând o amprenta asupra acesteia. Au dificultăţi poate şi mai pronunţate decât predecesorii lor în a se concentra un timp îndelungat asupra unor sarcini «monotone», dar sunt mai antreprenoriali în abordare. Este generaţia care s-a născut, dacă vorbim de România, însă nu numai, într-o perioada de convulsii şi transformări sociale şi economice, o parte dintre ei (cei născuţi la începutul perioadei care defineşte generaţia aceasta) fiind la vârsta la care puteau înţelege anxietatea părinţilor lor atunci când a lovit criza economică din 2008-2010.”
    Cât de greu a fost însă pentru Generaţia Z să se adapteze la conceptul de work/study from home (munca sau studiul de acasă)? „(Generaţia Z) caută securitate în job, comunică uşor pe telefon sau tabletă cu text, voce şi imagine. În perioada de remote work «forţată» de carantină, mulţi tineri angajaţi s-au adaptat foarte repede la lucrul virtual, fiind practic o a doua natură. Ceea ce au resimţit Millennials sau Generaţia X ca fiind mai dificil în tranziţia de lucru de acasă, şi anume faptul că nu mai vedeau fizic colegii, că nu mai puteau socializa în acelaşi spaţiu, lua masă împreună, bea cafeaua în timp ce stau în grupuri faţă în faţă, cei din Generaţia Z au convertit rapid în virtual”, remarcă Bălan.
    Potrivit ei, mulţi membri ai acestei generaţii trăiesc acut visul antreprenoriatului şi îşi doresc propria afacere. „Unii chiar încep de foarte devreme să experimenteze acest statut, ceea ce este bine pentru că pot pune în practică abilităţi ce le vor fi utile şi pe viitor, inclusiv în formula în care se vor angaja sau în viaţa lor în general (de exemplu, managementul financiar, comunicarea eficientă cu ceilalţi, planificarea, rezilienţa etc). Mai ales zona antreprenoriatului social este pregnant atractivă pentru aceştia. Însă şi partea de tehnologie, cercetare, biotehnologie este de interes pentru unii, din păcate o parte dintre aceştia plecând spre ţări unde educaţia şi apoi piaţa forţei de muncă în aceste industrii complexe sunt mai atractive.”
    Totuşi, adaugă ea, atunci când vorbim despre meseriile spre care se îndreaptă trebuie să ţinem cont şi de realitatea din piaţa forţei de muncă existentă într-o ţară, adică ce pot face ei acolo cu acele meserii, mai ales dacă cele mai multe joburi entry level sunt în shared services, BPO, call center, support center.
    Despre „fidelitatea” faţă de acelaşi loc de muncă, Mădălina Bălan spune că ţinând cont de faptul că reprezentanţii acestei generaţii sunt la primul lor job sau printre primele, este greu de spus dacă cei care pleacă o fac pentru că aşa sunt ei structuraţi, să experimenteze continuu, sau pentru că este un comportament al multora în primii ani de carieră, indiferent de generaţie, un fel de tatonare până când găsesc locul potrivit. Migraţia mai rapidă (sub doi ani) de la o companie la alta, cum se remarcă în ultimii ani destul de mult în piaţa locală în rândul celor din generaţia Millennials şi Generaţia Z, ţine totuşi şi de un specific aparte, spune ea, de la creşterea economică la care am asistat, la numărul mare de noi joburi care apăreau de la an la an. „Acum este de văzut în noul context dictat de pandemia de COVID-19 cât va mai continua această dinamică de piaţă”, adaugă Bălan.
    În opinia sa, etapa în care ne aflăm este una foarte diferită în sensul în care este un soi de „traumă” colectiv trăită. „Mulţi angajaţi, antreprenori, manageri, părinţi cu care noi am stat de vorba în ultima perioada resimt cât de greu a fost «lockdownul», de brusc, şocant, cum le-a apăsat pe temeri fundamentale (de boală şi moarte), cum a schimbat reacţile lor de conexiune cu ceilalţi. Mulţi s-au plâns de ştergerea graniţelor personal versus business, prin video conferinţe simţind că se «revarsă» toţi colegii în livingul lor. Dintr-o dată mulţi oameni nu au mai ştiut când se termină o realitate sau alta, li s-a rupt o rutină bine împământenită a modului de a-şi trăi vieţile proprii, ale partenerilor şi copiilor.” Este foarte greu de prezis concret ce se va întâmpla cu cei din această generaţie care sunt la momentul unei alegeri importante, notează Mădălina Bălan. „Cred că va depinde de toleranţa părinţilor lor şi a lor, apoi de ambiguitate, stres şi de rezilienţa personală. Cred că unii vor fi influenţaţi şi de acest context înspre a merge către domenii umaniste, pentru că în ultimele luni s-a apăsat pe un buton al altruismului, de asemenea. Este posibil ca unii să şi amâne decizia aceasta importantă.”


    Irina−Elena Câmpanu, 20 de ani, viitor student

    Unde ţi−ai propus să studiezi şi de ce?
    Am finalizat studiile anul trecut, promoţia 2015-2019, specializarea Filologie, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Iaşi. Nu prea am cochetat cu ideea de a studia în străinătate din pricina situaţiei financiare, aşa că ideea de a studia în Marea Britanie a fost spontană. După finalizarea studiilor eram foarte debusolată în legătură cu ce facultate voi urma, ba îmi doream să studiez la Facultatea de Litere Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca, ba îmi doream medicină, ba îmi doream asistenţă medicală. Eu nu mi-am dorit să fac o facultate doar de dragul de a o face, aşadar am renunţat la gândul de a merge la o facultate de care nu eram sigură. După bac, am plecat la mare şi am lucrare la o pensiune pe timp de vară. Marea mi-a adus numai linişte în gânduri, iar odată cu liniştea din mintea mea au venit şi oportunităţile. Ştiam că anul respectiv e pierdut, aşa că am decis să caut joburi în afara ţării pentru a mă acomoda cu viaţa din străinătate şi să strâng ceva bani. A fost foarte greu, dar după ceva timp lucrurile s-au aliniat, iar eu mi-am început aplicaţia pentru facultate prin intermediul platformei Edmundo. Am luat această hotărâre pentru viitorul meu, pe care eu nu prea îl văd în România. Marea Britanie mi-a oferit mai mult decât mă aşteptam, aşa că nu am de gând să renunţ. Am ales specializarea criminology din cadrul Colegiului Liberal Arts and Sciences al University of Westminster din Londra.

    Ţi−a influenţat pandemia în vreun fel decizia de a studia peste hotare?
    Pandemia nu m-a influenţat în niciun fel. Sunt o fire puternică, aşa că nu am renunţat la visul meu de a studia în străinătate.

    Cum ţi−a influenţat criza provocată de pandemie planurile la nivel financiar?
    Pentru finanţarea studiilor am optat pentru împrumut la guvernul britanic. Am lucrat aproape un an în Marea Britanie, astfel criza nu m-a afectat prea tare. Eu nu am avut pe cine să mă bazez pe partea financiară, aşa că am fost nevoită să ma descurc singură. E mult mai OK ca buget să împarţi cu cineva o cameră sau un apartament deoarece cheltuielile se împart la doi, însă depinde şi cu cine locuieşti. În urma căutărilor şi studiilor pe care le-am făcut pe piaţă am decis să locuiesc singură, astfel că nimeni nu îmi va influenţa nici studiile şi nici pe mine ca persoană.

    Vrei să te întorci şi să lucrezi în România sau ai alte planuri? 
    Nu am de gând să mă întorc în România. România nu-mi oferă nimic altceva decât stresul că nu am ce să fac cu o diplomă internaţională, sunt 101% sigură că nimeni nu-mi va face loc în ţară pentru a lucra ca şi criminolog sau măcar să prelevez nişte amprente. Sunt oameni care au plecat de jos şi au uitat, oameni care te iau peste picior, oameni care nu investesc în tineri, oameni care au căpătat o funcţie şi au impresia că au lumea la picioare. În Marea Britanie am întâlnit oameni cu o gândire deschisă şi cu o dorinţă extraordinară de a te ajuta să creşti şi să evoluezi. Aşadar îmi doresc să cresc şi să evoluez aici. Peste ani mă voi întoarce, doar în vizită, iar dacă se va schimba ceva, poate voi reveni, însă dacă în atâţia ani nu s-a produs nicio schimbare, nu am încredere că se va schimba ceva acum. Ofer toată încrederea mea tinerilor din România. Doar ei mai pot schimba ceva.


     

    Abel Bejan,
    24 de ani, specialist în marketing

    Ce ai studiat şi cum ai ajuns să lucrezi în marketing?
    Am studiat un an la Facultatea de Litere, apoi am început Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei pe care am absolvit-o, în 2019. În prezent lucrez în marketing, nu este neapărat domeniul meu de activitate, dar psihologia este foarte importantă dacă vrei să fii un bun specialist în marketing.

    Cu ce provocări a venit, pentru tine, această pandemie? Ţi-a schimbat în vreun fel perspectiva şi planurile de viitor?
    În primă instanţă am fost nevoiţi, ca şi mulţi alţi angajaţi din întreaga lume, să muncim de acasă. După un timp, însă, am fost anunţat că mi se va scurta şi programul.  Deoarece tocmai îmi schimbasem jobul, mă aşteptam chiar să fiu disponibilizat, fiind încă în perioada de training. Am apreciat că s-a dorit să nu se renunţe la nimeni, mai ales în această perioadă, chiar dacă programul a fost redus la numai două ore. Lucrez la o firmă de IT, mai exact la o firmă specializată în softuri ERP. Aceste softuri sunt utile pe timp de criză, ceea ce teoretic ar fi însemnat pentru mine o mai multă stabilitate. În plan personal, pandemia nu a contribuit în mod esenţial în vreun fel, poate doar m-a ajutat să apreciez mai mult spaţiul deschis şi libertatea. Nu mi-a influenţat nici decizia de a-mi schimba locuinţa în vara acestui an, mai ales că preţurile locuinţelor au scăzut puţin. Spun acest lucru deoarece vreau să mă mut tot în chirie, deci nu depind de un credit. Per total, sunt mulţumit de felul cum am gestionat această situaţie, chiar am reuşit să economisesc nişte bani pentru viitoarea locuinţă.

    În ce regim de lucru ai lucrat în timpul pandemiei?
    În această perioadă am lucrat de acasă. Îmi place acest mod de lucru pentru că nu mai pierd timp pe drum, mă trezesc mai târziu şi sunt mai relaxat. Pe de altă parte, mi-au lipsit colegii de la locul de muncă şi cred că plictiseala poate fi foarte dăunătoare. De asemenea, acasă sunt mai uşor distras şi mai ineficient, poate şi din cauza plictiselii. Cu siguranţă nu mi-aş fi dorit să intru în şomaj tehnic. Cu toţii avem nevoie de o cantitate normală, sănătoasă de stres. Plictiseala, dacă se cronicizează, poate duce uşor la depresie.
    Ţi-a schimbat în vreun fel pandemia perspectiva şi planurile de viitor?
    Pot spune că situaţia din primăvara aceasta m-a determinat să acţionez mai precis. Rămânând aproape complet fără loc de muncă, am decis să îmi iau un al doilea job, care să îmi permită să îmi plătesc facturile. Am acceptat să lucrez într-un callcenter şi pot spune că a fost o experienţă interesantă şi mi-am şlefuit multe zone, ca să le numesc aşa.
    Cred că voi încerca mai mult să mă bucur de momentul prezent. Am ieşit recent la o plimbare în parcul Herăstrău şi nu mi-a venit să cred cât de bine mă simţeam. Cred că acest lock down a crescut mult setea de viaţă a oamenilor. Sunt convins că oamenii îşi doresc mai mult ca niciodată să iasă în oraş, să viziteze şi să se bucure de soare. Probabil că în această vară voi ieşi destul de mult în oraş pentru că îmi este dor de locurile mele favorite.

    În viitor vrei să rămâi în ţară sau iei în calcul să te muţi în străinătate?
    În momentul de faţă este dificil să spun dacă îmi doresc să plec din ţară. Cu toţii ne dorim să ne fie mai bine, iar copiii noştri să trăiască într-o ţară mai bună decât cea în care ne-am născut noi. Cred însă că putem face acest lucru în România, şi cred că ţara aceasta dispune de mulţi oameni care ar putea schimba lucrurile în bine. Cred că este timpul să nu mai aşteptăm nimic de la nimeni şi să ne implicăm cu toţii pentru binele comun.


    Ionela Ercuş,

    23 ani, referent bancar

    După absolvirea studiilor ţi-ai găsit de lucru în domeniul tău sau te-ai reorientat spre un altul?
    Am urmat cursurile Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi un master în marketing şi comunicarea în afaceri în cadrul aceleiaşi instituţii. În prezent mă aflu în febra pregătirii lucrării de disertaţie, a cărei susţinere se apropie cu paşi repezi. Am căutat de lucru în domeniul meu însă nu am găsit ceva potrivit, aşa că m-am reorientat rapid către domeniul financiar-bancar. Cumva, faptul că am studiat în primii doi ani materii din cadrul tuturor facultăţilor din ASE mi-a permis să mă reorientez uşor. Lucrez în acest domeniu de la finalul anului I – licenţă.

    Cu ce provocări a venit, pentru tine, această pandemie? Ţi-a schimbat în vreun fel perspectiva şi planurile de viitor?
    Pandemia a reprezentat încă de la început o adevărată provocare pentru mine, deoarece mă aflam în plin proces de căutare a unui job. Revenită recent din Franţa, unde am studiat pentru o perioadă de timp şi neavând un loc de muncă, a trebuit să încep căutările. La început, acestea nu au reprezentat o prioritate, însă în momentul în care mi-am dat seama cât de greu este, am început să mă alarmez. La un moment dat m-am gândit chiar la o reconversie profesională, însă am abandonat destul de repede acest gând. După mai multe oferte refuzate şi „n” aplicaţii, am reuşit să mă angajez. Procesul a fost unul foarte diferit şi aş putea spune chiar ciudat. Mare parte s-a realizat online, mai puţin interviul şi protecţia muncii. Primul s-a desfăşurat în parametrii normali, dar nu şi cel
    de-al doilea act (protecţia muncii), care s-a desfăşurat în condiţii de distanţare fizică, cu protecţie şi într-un ritm extrem de alert. După ce am fost efectiv angajată, adică de pe 8 aprilie, am lucrat de acasă.
    Tot în această perioadă a trebuit să îmi schimb şi domiciliul. Căutarea unei noi chirii nu a fost atât de dificilă pe cât mă aşteptăm. Deşi în plină pandemie, agenţii imobiliari şi-au continuat activitatea, astfel că am reuşit într-un timp relativ scurt să găsesc o nouă locuinţa pe placul meu. Preţurile pentru chirii au scăzut uşor în această perioadă, astfel că m-am putut bucura de un raport calitate-preţ foarte avantajos.

    În ce regim de lucru ai lucrat în timpul pandemiei?
    În perioada pandemiei am lucrat de acasă. Mi-a fost foarte greu, deoarece am început chiar în plină criză. În cadrul instituţiei nu există un program de mentorat, iar până la revenirea la birou a trebuit să învăţ singură. Acest regim de lucru consider că este foarte benefic mai ales pentru persoanele care locuiesc departe de sediul în care îşi desfăşoară activitatea, deoarece economisesc foarte mult timp şi sunt de părere şi că eficienţa lor este mult mai ridicată. Dintre aceste persoane fac şi eu parte. Aş prefera ca, după finalizarea procesului de învăţare, să lucrez de acasă.

    Cum ţi-a modelat criza actuală aşteptările referitoare la un job?
    Pretenţiile mele salariale au scăzut, a trebuit să accept un job pentru care salariul nu este unul tocmai satisfăcător însă, ţinând cont că în această perioadă foarte multe dintre firme
    şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic sau chiar i-au rugat să îşi dea demisia, a trebuit să mă mulţumesc, dacă pot spune aşa, cu acest salariu. Este unul decent, dar aşteptările mele erau altele. În plus, sediul instituţiei este foarte departe de casă. Drumul până acolo şi înapoi este foarte obositor şi îmi ocupă timp mult.
    Cele mai importante criterii ale unui loc de muncă sunt: nivelul salarial, apropierea de casă, respectiv de mijloacele de transport în comun, stabilitatea, oportunităţile de dezvoltare profesională, mediul de lucru, echilibrul între viaţă personală şi cea profesională, precum şi relaţia cu superiorul.

    Crezi că le va fi mai uşor celor din generaţia ta să facă faţă noii crize sau celor din generaţiile anterioare, care au înfruntat deja criza din 2008?
    Deşi tind să spun că le va fi mai uşor celor care deja s-au confruntat cu criză din 2008, până la urmă afirm că totul depinde şi de modul în care ne raportăm la această criză. Într-adevăr, despre cei care au deja experienţa crizei precedente, putem afirma că au un avantaj, ştiind deja cum s-a manifestat şi ce a presupus. Totodată, crizele nu sunt identice, astfel că în cadrul fiecăreia regăsim elemente definitorii şi astfel abordările pot fi diferite. Generaţia mea consider că se poate adapta cu uşurinţă noilor provocări şi va putea face faţă acestora, fie prin reconversie profesională, fie prin însuşirea unui al doilea job sau poate prin punerea în valoare a hobby-urilor, câştigând şi de pe urma acestora sume importante.

    Cum crezi că ţi se va schimba comportamentul financiar în urma acestei crize provocate de pandemie?
    Cu siguranţă voi fi mai atentă la cheltuieli şi voi încerca pe cât posibil să fac unele economii. Probabil că nu voi renunţa la prea multe lucruri, nefiind o persoană căreia îi plac extravaganţele sau luxul, dar voi încerca să profit de reduceri, să îmi achizitionez vacanţele cu mult timp înainte pentru a beneficia de un preţ mult mai accesibil.

    În viitor vrei să rămâi în ţară sau iei în calcul să te muţi în străinătate?
    Deşi părinţii mei sunt stabiliţi într-o altă ţară, nu iau deloc în considerare varianta mutatului în străinătate, fie în acelaşi loc cu ei, fie în altul. Nu am luat niciodată în calcul această posibilitate, iar după experienţa Erasmus, care a fost una dezamăgitoare, cu atât mai mult refuz ideea plecării. Nu este uşor în România însă nici în  afara ţării traiul nu este mai roz. Totul depinde de fiecare dintre noi; „cum ne aşternem aşa dormim”.


     

    Victor Balaniuc,
    25 de ani, antreprenor −cofondator Front Row Events

    Care sunt avantajele şi dezavantajele pe care le are un antreprenor din generaţia ta faţă de cei din generaţiile anterioare?
    În România, generaţiile anterioare au avut oportunitatea de a trece prin perioada anilor ’90, reprezentată de mari oportunităţi de afaceri, pentru cei care au reuşit să le identifice. Acum, aceste oportunităţi au fost înlocuite de cele din zona tech. Oricine are acces oricând şi oriunde în lume să îşi dezvolte ideea de afaceri.

    Ce impact crezi că va avea această criză asupra mediului de business?
    Eram prea tânăr în criza din 2008 ca să fi putut să îmi formez propria opinie referitoare la criza anterioară, dar această criză pare că va genera foarte multe pagube în lumea de business, iar cei mai puternici, bine organizaţi şi pregătiţi vor supravieţui. Ca în orice perioadă de criză, vor fi şi câţiva care vor câştiga de pe urma ei.

    Cu ce provocări a venit această pandemie la nivelul activităţii businessului pe care îl coordonezi şi ce ai învăţat din această experienţă?
    Dezvoltând afaceri în special în domeniul evenimentelor şi fitnessului, suntem în „prima linie”, în grupul ţintă al afacerilor închise. Primele închise şi ultimele deschise. Aceste businessuri sunt evident, în stand-by, iar focusul este orientat spre activităţi care încă funcţionează în acestă perioadă şi ne generează venituri. De asemenea, suntem în continuă căutare de moduri prin care să ne reinventăm; planurile de viitor s-au schimbat total. Ne concentrăm atenţia pe reinventare personală şi profesională, să ne adaptăm noului mod de viaţă şi de lucru.

    Cum crezi că se vor schimba obiceiurile în urma pandemiei?
    Atât la nivel personal, cât şi în afaceri, vom fi mult mai precauţi în ceea ce priveşte „scenariul pentru cel mai rău caz”. Cel mai rău caz nu mai e doar un gând la care nu crezi cu adevărat că ajungi vreodată. A devenit realitatea din teren. Astfel, ne pregătim mult mai bine să facem faţă oricând unei noi situaţii de criză, care poate să modifice peste noapte total regulile jocului. De la preţul negativ al petrolului la o invazie extraterestră şi o pandemie zombie, orice a devenit posibil în noua lume în care trăim.


    Anda Sontea, mama lui Vladimir Sontea − elev în clasa a IX−a la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu

    Eraţi părinte şi când a venit criza din 2008. ​Cum credeţi că veţi resimţi criza actuală faţă de cea precedentă, când fiul dvs. era încă mic? Cum diferă provocările financiare – şi nu numai – de atunci faţă de cele de acum?
    Atunci când se complică lucrurile în societate (apare o criză) şi eşti părinte, îţi faci griji, indiferent de vârsta copilului. Criza din 2008 a fost una preponderent economică, aşadar grijile din acea perioadă aveau tentă financiară. Întrebările pe care ţi le puneai erau sub forma „Voi fi oare în stare să îi asigur copilului meu cele necesare pe termen lung?” Criza de acum a început ca una medicală şi primele griji au fost legate de siguranţa copilului. Apoi au apărut îngrijorările legate de urmările economice ale acesteia şi am ajuns din nou la întrebarea „Voi fi oare în stare să îi asigur copilului meu cele necesare până se va putea susţine de unul singur?”

    Deşi este încă în clasa a IX-a, probabil fiul dvs. are o oarecare idee despre ce vrea să facă după terminarea liceului. Spre ce facultate şi domeniu ar dori să se îndrepte, aţi luat în calcul studiile în străînătate?
    Vladimir îşi doreşte (cel puţin în această perioadă) să devină game developer. Se gândeşte să urmeze o facutate cu profil IT şi programare şi da, se gândeşte să urmeze această facultate în străînătate.

    Vi s-a schimbat în vreun fel perspectiva asupra acestor planuri în urma pandemiei?
    Nu. Pandemia va avea multiple efecte asupra vieţilor noastre, dar nu i-a schimbat lui Vladimir planurile de viitor. Şi nici mie, cel puţin deocamdată. Suntem optimişti că o să putem să ne continuăm vieţile aşa cum ne plănuiserăm înainte de criză.

    Cu ce provocări a venit „şcoala de acasă” şi cum le faceţi faţă?
    „Şcoala de acasă“ nu este o reuşită 100%. Dar nici nu poţi să nu apreciezi eforturile generale (instituţii, şcoli, profesori, părinţi) de a se adapta la o situaţie complet nouă, într-un timp foarte scurt. Nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. Pentru Vladimir provocarea este de a se mobiliza într-o conjunctură mai relaxată decât cea de la o orele de clasă normale. Până acum lucrurile s-au desfăşurat rezonabil, aş spune eu, având în vedere contextul.

    L-aţi sfătui pe fiul dvs. să rămână (sau să se întoarcă) în România după finalizarea studiilor sau să plece peste hotare?
    Îmi doresc pentru fiul meu să aibă experienţa studiilor în străinătate. Nu pot spune în acest moment cum vor arăta discuţiile noastre din momentul în care el va fi terminat o facultate în străi­nătate. Depinde foarte mult de cum vor evolua lucrurile până atunci.

    În privinţa independenţei financiare, aţi vrea să o dobândească din timpul facultăţii sau după ce va începe propriu-zis cariera sa, în domeniul ales? 
    În legătură cu libertatea financiară, în general, ca sfat părintesc, i-am spus întotdeauna lui Vladimir că este important să nu se grăbească „să facă bani” dacă preţul este „schilodirea” educaţiei (în perioada de acumulare). Dacă va reuşi să le combine în mod eficient, bravo lui! Oricum, domeniul către care se îndreaptă este unul care permite o astfel de abordare mai mult decât altele.

  • Care vor fi câştigătorii crizei de acum?

    De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.
    Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.

    Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
    În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.
    Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se  în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
    Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
    Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.
    Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.

  • Afacerea cu vacanţe lansată de două românce în vremuri de criză. Unde veţi putea călători cu ajutorul lor

    Vremea vacanţelor pare departe, atât în trecut, cât şi în viitor, în vremuri în care cea mai lungă călătorie este cea dintre patul din dormitor şi ibricul de cafea din bucătărie. Şi totuşi, pentru că nimic neplăcut nu durează o veşnicie şi nici fără vacanţe nu putem trăi la infinit, există oameni care pun la cale poveşti peste mări şi ţări pentru cei răbdători şi care stau acum cuminţi în case. Oana Pricop şi Alina Deak, de pildă, au pus pe picioare Free Spirit în 2008, la începutul unei alte crize, şi de atunci au tot ţesut poveşti de-a lungul şi de-a latul lumii.

    „Am pornit de la pasiunea pentru călătorii, de la dorinţa de a avea un business într-un domeniu dinamic. Primii ani au fost extrem de grei, mai ales că am demarat businessul în 2008, în prag de criză, şi nici foarte multă experienţă în domeniu nu aveam. Am muncit foarte mult, am schimbat strategia de dezvoltare foarte des, în funcţie de contextul economic, de dinamica pieţei şi, mai ales, am învăţat că trebuie să renunţăm la visele de la început şi să ne adaptăm”, povesteşte Alina Deak, una dintre fondatoarele agenţiei de turism Free Spirit.
    Încă de la început, ea şi Oana Pricop l-au avut alături pe Luca Cătălin, colegul care a dezvoltat departamentul de evenimente al firmei. Fiecare a venit cu propriul lui bagaj de cunoştinţe în business: Oana a terminat un master în marketing şi negocieri în afaceri, iar Alina a absolvit jurnalismul. Ambele au la activ zeci de ţări vizitate.
    Au dezvoltat împreună mai multe proiecte în domeniul turismului, printre care Transilvania Train sau Japan by Myself, cu o echipă de tineri care vorbesc japoneză, au călătorit în Japonia şi sunt promotori ai culturii nipone.
    „Constanţa în toată această perioadă a fost dată de divizia de vacanţe exotice şi de Business Travel. Acest departament reprezintă peste 30% din businessul Free Spirit şi ne mândrim cu un portofoliu de clienţi importanţi din industria de retail, case de avocatură şi IMM-uri. Unii dintre ei sunt alături de noi încă din primii ani de activitate.”
    Cele două antreprenoare au investit 10.000 de euro până când Free Spirit a devenit ceea ce şi-au dorit – o colecţie de călătorii pornite din agenţia pe care au deschis-o în Bucureşti. Banii au venit însă la pachet cu multe ore de muncă, documentare, experienţe. În 2019, cifra de afaceri a agenţiei a fost de peste 4 milioane de lei, iar profitul – de 55.000 de lei. Echipa numără
    15 angajaţi.
    „Mai avem în faţă încă doi ani de dezvoltare şi expansiune a liniilor de business curente, care au ca finalitate şi intrarea pe noi pieţe din Europa. Vom merge mai departe cu Transilvania Train, concentrarea principală fiind să atragem cât mai mulţi turişti din afara ţării în proiect. Iar proiectul de călătorii By myself dorim să-l extindem şi pe alte destinaţii în afară de cele care ne-au consacrat – Japonia, Bali şi Asia de Sud-Est”, mai spune Alina Deak.
    Cine sunt clienţii? Sky is the limit. De la oameni pasionaţi de muzică, ce aleg să-şi urmeze artistul preferat la concerte prin Europa, la grupuri mici, care optează pentru circuite personalizate în destinaţii exotice, chiar şi cu o durată de trei săptămâni. Free Spirit are chiar şi o divizie de seniori, care coordonează programe de grup interne şi externe, destinate, evident, seniorilor. Pasionaţii de vacanţe exotice aleg destinaţii din locuri ca Republica Dominicană, Maldive sau Mexic.
    „Sunt oameni cu un nivel financiar peste medie şi timp limitat. Acestea sunt motivele pentru care caută un consultant de turism experimentat, care să le ofere mai mult decât o rezervare de bilet de avion şi un hotel, care să le pună la dispoziţie întreaga experienţă acumulată şi o listă de tips & tricks”, mai spune Alina Deak.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


    Atelier Lignum – producţie de tocătoare şi platouri din lemn (Oradea)
    Fondator: Daniel Jolţa
    Investiţie iniţială: 37.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 10.000 de euro
    Prezenţă: târguri, evenimente


    Reedact – platformă care concepe
    CV-uri (Bucureşti)
    Fondator: Cristian Maria
    Investiţie iniţială: 6.000-7.000 de euro
    Prezenţă: online


    Mugur de ZOF – firmă de design şi organizare de evenimente (Bacău)
    Fondatoare: Iulia Iacob
    Investiţie iniţială: 3.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 100.000 de euro
    Prezenţă: naţional


    BroClean – servicii de curăţenie şi dezinfecţie (Bucureşti)
    Fondatori: Dragoş Ciucur şi Marius Dumitrescu
    Investiţie iniţială: 30.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019 (patru luni de funcţionare): 20.000 de lei (peste 4.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti


    Unii cu Duba – servicii de mutare (Bucureşti)
    Fondator: Paul Stencoane:
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 15.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.