Publicul poate fi nu doar îmbiat cu produsele unei mărci, ci şi pus să dea o mână de ajutor la crearea acestora, după cum o arată unii producători de ceasuri, scrie Financial Times. O parte dintre aceşti producători s-a gândit că publicul ar putea veni cu idei noi, apelând la acesta pentru anumite modele şi nu la designerii in-house. Un exemplu ar fi compania belgiană Ressence, care, constatând că oamenii obligaţi să stea în case ajung să treacă şi cărţile de colorat pe lista modalităţilor de relaxare, le-a solicitat în 2020 fanilor mărcii să coloreze un desen cu un model de ceas al său, Type 1 Slim şi să trimită creaţia. În urma concursului, pentru care s-au primit desene de la copii până la persoane din industria orologeră, s-a realizat un ceas care s-a vândut la licitaţie la Hong Kong, banii obţinuţi fiind donaţi pentru cercetări în domeniul Covid-19. La creativitatea publicului a apelat şi compania japoneză Seiko anul trecut, cei interesaţi fiind rugaţi să-şi creeze propriul model de Seiko 5 Sports folosind instrumente de configurare online. Din cele 48.000 de propuneri primite, firma a ales una, transformând-o într-o ediţie limitată de 2021 de bucăţi care s-a epuizat deja.
Category: Revista BM
-
Cum a transformat o studentă un produs comercializat într-o singură perioadă a anului într-un business de succes
Povestea Zada este una sinuoasă, cu multe începuturi, schimbări şi încercări. Primul început a fost în 2007, când Alexandra Tudose tocmai ce intrase la facultate. Din dorinţa de a avea mai mulţi bani de buzunar pentru excursii şi festivaluri, împreună cu prietena ei cea mai bună, a născocit un plan pe termen foarte scurt: să înveţe să facă mărţişoare şi să le vândă la Universitate, chiar pe 1 martie. Mai erau două săptămâni până atunci.
Zis şi făcut. Cu mult entuziasm, dar fără vreo pricepere în arts&crafts, am reuşit să încropim în jur de 200 de mărţişoare. A fost o experienţă foarte faină şi dragă mie, care pentru mine s-a transformat într-un obicei – în fiecare an particip la Târgul Mărţişorului organizat de Muzeul Ţăranului Român”, povesteşte Alexandra Tudose. Cel mai mult din acea experienţă i-a plăcut procesul în sine, lucrul cu mâinile, starea pe care i-o dădea activitatea de pictat sau modelat. „Al doilea început a fost momentul în care am aflat de existenţa maşinilor care brodează. Mă apropiam de încheierea studiilor şi, aproape convinsă că nu o să lucrez în domeniul ales, am zis să mă gândesc şi la ceva, la altceva, care să îmi placă. Având experienţa mărţişoarelor, am zis că sigur trebuie să fie ceva în zona meşteşugăritului.” Descoperirea unui nou mod de lucru i-a schimbat viaţa, pentru că a învăţat că aproape orice desen poate fi transformat într-o broderie. De atunci şi până acum, Alexandra a învăţat să folosească maşina dedicată pentru brodat până în cele mai mărunte detalii. Alexandra a absolvit Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA şi apoi a urmat cursurile masteratului Consultanţă şi Expertiză în Publicitate, din cadrul Universităţii din Bucureşti. În Zada, numele afacerii ei, resursa cea mai importantă pe care a investit-o a fost şi este în continuare timpul ei – perioada nedeterminată dedicată învăţării a tot ce ştie.
„În rest, investiţiile pentru ce înseamnă Zada au avut şi ele o poveste faină. Prima maşină de brodat a fost cumpărată de părinţii mei, era un Brother Innov-is 950, care cam acum opt ani a costat sub 3.000 de lei. Şi nu este doar o maşină de brodat, este una combinată, adică este pentru cusut şi brodat. Cu ajutorul ei am învăţat tot ce ştiu.” Aşa a învăţat să brodeze pe traiste şi tricouri şi tot felul de accesorii. Acum, planul Alexandrei Tudose este să finalizeze magazinul online Zada, pentru a face tot procesul de cumpărare mai uşor şi pentru a creşte numărul vânzărilor. Mai departe, una dintre dorinţele ei este să pună bazele primei expoziţii de broderie digitală. „Avem nevoie de o viziune multidisciplinară, de curatori, de artişti, de experienţa organizării de evenimente culturale, de sponsori şi de tot restul arsenalului pentru a face acest vis posibil.”
Clienţii Zada sunt în general oamenii tineri, care vor să susţină afacerile mici şi locale şi care înţeleg rolul participativ pentru această industrie. Sunt oamenii care vor produse de calitate, din materiale premium, sunt oameni interesaţi de sustenabilitate şi care nu doresc produse făcute în serie. „Produsele noastre sunt produse textile: tricouri din bumbac 100%, traiste din bumbac organic, bluzoane din bumbac organic 80% şi 20% poliester reciclat, şorţuri croite şi cusute de noi din bumbac 100% produs în ţară la noi, toate brodate cu modele botanice, desenate de noi.” Magia se întâmplă într-un atelier din Braşov, într-un apartament din centrul oraşului. Vânzările sunt deocamdată făcute pe platformele de social media, în special pe Instagram. În magazine fizice, produsele se pot găsi la Inspiratio, situat vizavi de Biserica Neagră. Preţurile produselor Zada încep de la 90 de lei, pentru un tricou brodat şi ajung până aproape de 300 de lei pentru un şorţ sau un bluzon brodat. Printre cei care au cumpărat de la Zada se numără şi companii mari, precum Majorel, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii BPO activi pe piaţa locală.
„Imediat după perioada lockdownului, în care nu ştiam nimic despre nimic şi eram doar extrem de stresată cu orice plan de viitor, directorul de marketing de la Majorel ne-a contactat şi ne-a spus că îşi doreşte să ajute producătorii locali în această perioadă şi să le facem 100 de tricouri brodate pentru o campanie dedicată angajaţilor. A fost pentru prima oară când am avut genul acesta de comandă şi interacţiune cu o multinaţională”, îşi aminteşte Alexandra
Preţurile produselor Zada încep de la 90 de lei, pentru un tricou brodat şi ajung până aproape de 300 de lei pentru un şorţ sau un bluzon brodat
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
Cristina Cupar Bags – brand de genţi (Braşov)
Fondatoare: Cristina Cupar
Investiţii: 100.000 de euro
Prezenţă: online
Zuze – ceainărie (Braşov)
Fondatoare: Gabriela Crăciun
Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 70.000 de euro
Prezenţă: Braşov
On Time Pizza and Lounge – restaurant (Botoşani)
Fondator: Cornel Haras
Investiţie iniţială: 50.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 1,5 mil. lei (300.000 de euro)
Prezenţă: Botoşani
Poveşti pe biscuite – atelier de turtă dulce (Bucureşti)
Fondatoare: Raluca Matei
Investiţie iniţială: 10.000 de euro
Cifră de afaceri în 2021: 17.000 de euro
Prezenţă: online
Căsuţa cu ghiduşii – grădiniţă (Chiajna)
Fondatoare: Alexandra Ciceoi
Investiţie iniţială: 10.000 de euro
Prezenţă: Chiajna
ZF, Banca Transilvania şi Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
70-80 mld. euro.Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
-
Copacul eco digital. Cum pot fi automatizate operaţiunile specifice managementului deşeurilor
Despre reciclare, sustenabilitate şi proiecte „green”, vorbim tot mai mult. Datele referitoare la modul în care se face, concret, reciclarea, la noi în ţară, nu sunt însă la fel de prezente precum discuţiile. De la această ipoteză au pornit cei patru antreprenori care au lansat EcoTree, prima platformă digitală ce conectează companiile din diverse domenii de cele care oferă servicii de reciclare, colectând în acelaşi timp şi informaţii despre cum se reciclează în România.
EcoTree este un marketplace ce are rolul să automatizeze cât mai mult din operaţiunile specifice managementului deşeurilor. Practic, platforma digitală pune în legătură companiile cu nevoi de reciclare, cu furnizorii acestor servicii. În plus, stochează datele clienţilor şi emite documentele necesare procesului de reciclare. „În mod tradiţional, procesul se desfăşura astfel: companiile căutau furnizorii serviciilor prin intermediul motoarelor de căutare, alegeau oferta de colectare selectivă şi trebuia să întocmească documentele scriind de mână”, explică Bogdan Andronache, cofondator şi CEO al EcoTree. Un demers destul de anevoios dacă ne gândim la exemplul unui retailer care se numără printre clienţii platformei: „Unul dintre marii retaileri din România, care are 47 de puncte de prezenţă în mai multe judeţe şi lucrează cu aproximativ 60 de companii, trebuie să completeze aproximativ şase documente pentru fiecare comandă – dacă vorbim despre 400 de comenzi, va avea 2.400 de documente completate în relaţia cu 60 de furnizori”.
Scopul şi viziunea fondatorilor este ca prin intermediul platformei, prin colectarea datelor referitoare la reciclare, oamenii nu doar că vor recicla mai mult, ci vor putea, prin analiza istoricului acestor date, să îmbunătăţească fluxul deşeurilor, astfel încât să scadă cantitatea acestora, precum şi costurile ce ţin de reciclare.
În acest moment, platforma se adresează doar clienţilor companii: „Este mult mai uşor să ne adresăm companiilor, atât datorită cadrului legislativ existent în materie de reciclare, cât şi pentru că vorbim despre o platformă aflată la început de drum – vrem să punem la punct un flux digital pentru colectarea selectivă”.
Fondatorii proiectului, Bogdan Andronache şi asociatul său, Alexandru Petrescu (director de operaţiuni), alături de alţi doi cofondatori, Dan Simotea şi Marius Cîrstea, toţi cu experienţe profesionale diferite (Bogdan Andronache a lucrat pentru unul dintre cei mai mari integratori IT de pe piaţa locală), se află la prima experienţă antreprenorială cu EcoTree: „Suntem complementari, unii mai tehnici, ceilalţi orientaţi pe zonele de business şi marketing”.
Ei şi-au propus din start să construiască un business în zona „verde”, după ce au sesizat potenţialul acestei nişe. Şi, pentru că orice plan bun de afaceri începe cu documentarea, în 2017 au prospectat domeniul deşeurilor reciclabile şi au observat că lipsesc tocmai datele de care aveau nevoie pentru a-şi începe proiectul antreprenorial. „Aveam nevoie de informaţii legate de deşeuri – tipurile acestora, unde se generează, unde există nevoia ş. a. m. d. Şi acum lipsesc datele – este foarte complicat pentru oricine îşi doreşte să întocmească un plan de afaceri în domeniul acesta.”
Şi-au propus să înceapă astfel tocmai de la adresarea acestei probleme, pentru ca în viitor să existe un loc de unde clienţii să pornească şi să îşi verifice ipotezele de lucru.
Până acum, pentru a-şi finanţa proiectul au avut două runde de investiţii, conduse de Sparking Capital, cu ajutorul Seedblink şi de alţi angel investors, iar totalul investiţiilor a ajuns la 650.000 de euro. Monetizarea e de tipul utilizator/lună, iar costul folosirii platformei de către clienţi ajunge la câteva zeci de euro, variind în funcţie de funcţionalităţile folosite de aceştia. „Ne-am propus ca anul acesta să ajungem la venituri recurente lunare de 40.000 de euro şi la 100 de clienţi companii, descrie Andronache obiectivele financiare pentru anul acesta.În ceea ce priveşte profilul celor care accesează serviciile lor, ei sunt reprezentaţi mai ales de multinaţionale, care sunt, după cum observă Bogdan Andronache, foarte riguroase în ceea ce priveşte procedurile de mediu, atât prin prisma legislaţiei existente în domeniu, dar şi pentru că de la grupul internaţional primesc obiective destul de mari de reciclare ca ţintă, chiar mai mari decât cele impuse la nivel european. „Avem însă şi clienţi mai mici, start-up-uri care sunt responsabile şi vor să pornească pe o cale solidă, să vadă ce deşeuri generează, pe măsură ce cresc de la an la an şi vor să le fie uşor, nu vor să completeze hârtii, şi-au pornit businessul digital 100%.” De asemenea, toţi sunt din Bucureşti (cu excepţia retailerului menţionat, care are unităţi răspândite în toată ţara) şi sunt din domenii diverse: producţie, retail, FMCG, auto. „Credem că abordarea noastră permite, pe termen mediu, să se observe că există o problemă referitoare la felul în care se face colectarea selectivă – şi pornind de la datele noastre, ar putea să fie găsită o rezolvare”, descrie Bogdan Andronache perspectiva sa asupra felului în care se face reciclare la nivelul întregii ţări.
El spune că suntem undeva la 16% când vine vorba de gradul de reciclare la nivel naţional, însă nu crede că acesta este într-adevăr procentul real: „Cred că este mai mare de atât, cel puţin când vine vorba de companii, de B2B, procentul în care se face reciclare este mai mare. Problema o avem la persoane fizice, unde depindem de foarte mulţi actori: autorităţile locale, legi centrale, consilii judeţene, companiile de salubritate, persoanele fizice şi întâmpinăm şi o serie de alte provocări, dar sperăm să găsim o soluţie şi aici lucrând cu autorităţile şi cu toţi cei implicaţi în acest domeniu.”
Adaugă că principalele obstacole care ţin de activitatea lor se leagă de faptul că trebuie să îi facă pe clienţi să înţeleagă responsabilitatea vizavi de deşeurile pe care le generează, dar şi importanţa de a le urmări şi de a înţelege valoarea acestora: „Am întâlnit companii care plătesc în neştire servicii de colectare şi le spunem ca în loc să plătească pentru acest tip de servicii, pentru ca acele deşeuri să ajungă la groapă, să primească bani – şi nu puţini – pentru ca deşeurile să fie duse la fabrici de reciclare. Schimbarea aceasta de mentalitate este cea mai mare provocare pe care o avem”.
În continuare, vor să atragă şi o nouă rundă de investiţii, iar cu ajutorul acesteia, să dezvolte modelul şi în alte părţi din Europa. „Credem cu tărie că pe pieţele vestice va fi adoptat serviciul mult mai uşor, acolo modelul de colectare selectivă este mult mai apreciat şi se află într-o altă etapă, astfel că valoarea acestui serviciu este mai uşor de înţeles.” Există platforme similare în Vest, dar Andronache spune că e vorba despre o nişă la început de drum, a platformelor digitale care rezolvă ceva fie în zona de waste management, fie pentru a-i pune pe clienţi în legătură cu furnizorul, digitalizarea documentelor etc. „Există platforme disponibile, însă sunt insuficiente pentru a dinamiza piaţa. Ne dorim să aducem din România o soluţie complexă.” Estimează că pentru a face acest pas au nevoie de o investiţie de în jur de 2 milioane de euro. Ţintesc o nouă rundă de finanţare spore finalul anului – în conformitate cu rezultatele pe care le vor obţine şi după stabilirea exactă a planurilor de expansiune.
Care este viitorul businessurilor verzi în România? „Din punctul meu de vedere – şi sunt într-un grup de astfel de businessuri greentech în toată lumea –, nu doar în România, ci peste tot în lume aceste afaceri au un potenţial extraordinar. În primul rând, faţă de orice alt segment, faptul că reuşeşti să rezolvi o problemă socială sau de mediu îţi aduce un plus în a obţine finanţare. Uniunea Europeană are axe strategice pe zona aceasta; aşadar e un mare avantaj să rezolvi o problemă de mediu şi socială, este şi o direcţie profitabilă. Domeniul este la început acum, dar eu cred cu tărie că businessurile green şi cele care rezolvă probleme sociale vor fi mult mai profitabile decât celelalte.”
Iar ca sfat pentru cineva care îşi doreşte să înceapă o astfel de afacere, Bogdan Andronache spune că ar trebui să pornească de la problemele cu care se confruntă comunitatea în care antreprenorul se află şi cu o echipă care crede în vizunea sa. „De asemenea, e important şi să aibă curaj. Piedici, aş zice descurajări, vei întâlni şi nu doar în România, important este să crezi în tine şi să mergi mai departe.”
Bogdan Andronache, cofondator şi CEO, EcoTree: „Din punctul meu de vedere, nu doar în România, ci peste tot în lume aceste afaceri au un potenţial extraordinar. În primul rând, faţă de orice alt segment, faptul că reuşeşti să rezolvi o problemă socială sau de mediu îţi aduce un plus în a obţine finanţare. Uniunea Europeană are axe strategice pe zona aceasta; aşadar e un mare avantaj să rezolvi astfel de probleme, reprezintă şi direcţii profitabile. Domeniul este la început acum, dar eu cred cu tărie că businessurile green şi cele care rezolvă probleme sociale vor fi mult mai profitabile decât celelalte.”
-
Povestea antreprenorului care a lucrat cot la cot cu fondatorul KFC. Ce imperiu financiar a reuşit să clădească în urma acestei experienţe
Activ în industria restaurantelor încă de la 12 ani, Rex David Thomas a avut oportunitatea de a-şi îmbogăţi experienţa în acest domeniu alături de însuşi binecunoscutul colonel Sanders, fondatorul KFC. Pe această bază el a construit, la rândul său, unul dintre cele mai MARI lanţuri de restaurante din lume: Wendy’s.
Rex David Thomas s-a născut pe 2 iulie 1932, în Atlantic City, New Jersey. La câteva luni, el a fost adoptat de Rex şi Auleva Thomas, fapt care l-a determinat, peste ani, să devină la rândul său avocat de adopţii. După moartea mamei, şi-a petrecut copilăria în Kalamazoo, aproape de Michigan, iar la vârsta de 12 ani a obţinut primul loc de muncă, într-un restaurant de lux din Knoxville, Tennessee, pe care l-a pierdut însă într-o dispută cu şeful său. La câteva decenii distanţă, restaurantul avea să afişeze la intrare un poster imens cu fotografia şi autograful lui Thomas, care a rămas acolo până la închiderea afacerii. În adolescenţă, după ce s-a angajat la Hobby House Restaurant, în Indiana, a decis să renunţe la şcoală şi să lucreze full-time, visând să poată deschide propriul restaurant. Thomas, care a absolvit liceul abia în 1993, la vârsta de 61 de ani, avea să declare că decizia de a abandona cursurile a fost cea mai mare greşeală a vieţii sale. La 18 ani s-a înrolat voluntar în armată şi, datorită experienţei în industria restaurantelor, a fost desemnat să se ocupe de mesele a peste 2.000 de soldaţi. Când a fost demobilizat, şi-a reluat jobul la Hobby House, unde avea să îl întâlnească, la mijlocul anilor ’50, pe colonelul Harland Sanders, care vizita restaurantul pentru a încerca să vândă una din francizele KFC. Iniţial, proprietarii afacerii, împreună cu Thomas, care ajunsese bucătar-şef, au respins oferta, dar la insistenţele lui Sanders au acceptat într-un final să investească în business, achiziţionând mai multe francize în următorii ani. În acest timp, antreprenorul, care devenise acţionar şi director regional, a lucrat alături de fondatorul KFC pentru a mări profitabilitatea şi popularitatea brandului. În 1968, el i-a vândut partea sa de acţiuni lui Sanders, pentru circa 1,5 milioane de dolari, iar la un an distanţă, pe 15 noiembrie 1969, a pornit propriul lanţ de restaurante, Wendy’s, numit astfel după porecla nepoatei sale, Melinda Lou. Această primă unitate a companiei a rămas funcţională până în 2007. În 1982, Thomas s-a retras din business, dar a continuat să ia parte la deciziile importante ale companiei. În acelaşi an, alături de mai mulţi antreprenori, a pus bazele unei şcoli independente – The Wellington School, în Ohio. Antreprenorul s-a căsătorit, la vârsta de 47 de ani, cu Lorraine, alături de care a avut trei fiice – Pam, Lori şi Molly, şi un fiu, Kenny. Thomas a murit în 2013, an în care compania ajunsese la o reţea de 6.000 de unităţi. Fiicele sale au continuat să opereze afacerile familiei. În 2020, lanţul avea 6.828 de unităţi, mare parte dinte ele – aproape 6.500 – fiind operate în franciză. În acelaşi an, businessul a înregistrat venituri de 1,4 miliarde de dolari.
-
Arta transportului în comun
Arta nu se mulţumeşte întotdeauna cu muzeele şi galeriile specializate, ci mai porneşte şi la drum. După ce s-a plimbat cu taxiurile, pe casetele acestora, la New York, cu câţiva ani în urmă, acum călătoreşte prin staţiile de autobuz ale unor oraşe din SUA. Călătoria a început la iniţiativa unei organizaţii nonprofit din New York, Public Art Fund, care a decis să instaleze copii ale lucrărilor unor artişti în diverse staţii de autobuz din Boston, New York sau Chicago. Expoziţia curentă din refugiile de autobuz se intitulează „Global Positioning” şi prezintă creaţii ale unor artişti din 17 ţări ale lumii, scrie Boston Globe. Participanţii la expoziţie realizează picturi, fotografii sau sculpturi şi au fost invitaţi să contribuie cu lucrări, fiecare lucrare acceptată fiind expusă în câteva staţii de autobuz în acelaşi timp, deoarece organizatorii doresc să se asigure că va fi văzută de cât mai multă lume. Printre creaţiile expuse se numără „Nowhere is Cool” a ghanezului Rufai Zakari, realizată din pungi de plastic. Pungile de plastic au fost alese ca material pentru a atrage atenţia asupra marii probleme a deşeurilor de acest tip cu care se confruntă Ghana şi au fost adunate chiar de artist care le-a curăţat, le-a întins şi apoi le-a folosit pentru a crea portretul unei femei gânditoare, care stă singură pe o podea cu dale roşii şi albe. O altă lucrare se intitulează „Jogo perigoso” şi este semnată de artista braziliană Rosana Paulino, care a dorit să atragă atenţia asupra „jocului periculos” pe care-l practică omenirea cu natura prin nerespectarea mediului înconjurător.
Iniţiatorii proiectului artistic au ales staţiile de autobuz datorită faptului că acestea se găsesc în diferite zone din oraşe, mai sărace sau mai bogate, arta ajungând astfel peste tot, lucru care i-a atras şi pe artiştii care expun.
-
Profil de investitor: Cu prima de Crăciun la bursă
Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate într-o serie de materiale găzduită de Business MAGAZIN. De data aceasta, István-Balázs Nagy îşi spune povestea debutului la bursă.
„Am primit la locul de muncă o primă de Crăciun de aproximativ 1.000 de euro şi (…) am decis să deschid un cont la broker cu banii de primă, urmând să redirecţionez toate economiile noi spre investiţii”, povesteşte István-Balázs Nagy, de profesie economist.
István avea deja destule economii pentru un avans în scopul achiziţiei unei locuinţe şi un fond de siguranţă de câteva salarii, economii cu un randament foarte scăzut, de aproximativ 1%.Văzând dobânzile foarte scăzute la bănci, a început să investească la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2021, când emitenţii de la Bursa locală, cu unele excepţii, recuperaseră din scăderi.
Primele achiziţii au fost pe piaţa principală, respectiv ETF-ul BET Patria-Tradeville, MedLife, Banca Transilvania, OMV Petrom, Fondul Proprietatea şi Nuclearelectrica.
PROFIL DE INVESTITOR
NUME: István-Balázs Nagy
VÂRSTĂ: 30 de ani
PROFESIE: economist
OCUPAŢIE: analist financiar/ manager proiecte
INVESTEŞTE: part-time, din pasiune
„Scăderea pieţei din timpul crizei de sănătate a fost unul din momentele în care am considerat că ar fi un moment bun de intrare pe Bursa din România, însă am ezitat, iar Bursa şi-a revenit, după părerea mea, spectaculos de repede la nivelul anterior scăderilor”, povesteşte István, în vârstă de 30 de ani.
István Nagy a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca, profilul management, respectiv masteratul Managementul Afacerilor. Din 2015, lucrează la compania Unichem SRL, filiala din România a producătorului de produse chimice Unichem Ungaria. István se consideră un value investor.
Investitorilor începători le recomandă să înceapă cu sume mici, pentru a se familiariza cu emitenţii şi cu funcţionarea burselor sau să investească în indici care urmăresc pieţele. De asemenea, consideră că investiţiile încep în primul rând prin a investi în educaţie, cunoştinţe şi competenţe.
„Din punctul meu de vedere, momentul potrivit pentru a începe investiţiile la bursă este atunci când ai economii pentru situaţii urgente şi, în afară de aceste economii, deţii un surplus de bani sau venituri, de care nu ai nevoie pe termen scurt. Astfel îţi permiţi să te detaşezi emoţional de acei bani şi să iei decizii corecte pe termen mai lung”, spune István.
Astăzi, portofoliul lui la BVB este format în mare parte din acţiuni tranzacţionate pe piaţa principală, precum Banca Transilvania (26%), MedLife (21%), Fondul Proprietatea (20%), OMV Petrom (6,2%), dar conţine şi acţiuni listate pe piaţa secundară AeRO, precum Arctic Stream (14%).
„Pentru portofoliul BVB, indicatorii cu privire la dividende sunt importanţi în cazul câtorva emitenţi de pe piaţa principală, iar în cazul emitenţilor de pe AeRO, iau în considerare preţul acţiunii şi creşterea preconizată în raportări. Aşteptările mele de la o acţiune depind de motivul de cumpărare şi de portofoliul din care face parte”, afirmă investitorul.
Pe lângă deţinerile de la BVB, acesta mai are un portofoliu de dividend growth, format, din motive fiscale, doar din acţiuni americane care şi-au majorat dividendul acordat în fiecare din ultimii 5-10 ani. În momentul de faţă, portofoliul din SUA este alcătuit din 16 instrumente plătitoare de dividende, din care niciunul nu depăşeşte o pondere de 10% şi este diversificat pe mai multe sectoare – sănătate, consumer cyclicals (linii aeriene, mobilă, maşini, obiecte de lux), consumer non-cyclicals (apă, electricitate, gaz), finanţe, industrie, real estate, tehnologie şi utilităţi.
„Pentru asta consult lista «Dividend Champions, Contenders and Challengers», după care încerc să identific companiile în care doresc să investesc în următoarele luni şi încep să citesc raportările, modul de funcţionare sau sursele de venituri pentru a putea identifica un eventual avantaj competitiv, respectiv dacă rezultatele financiare indică faptul că o majorare a dividendului poate fi susţinută pe viitor”, continuă el.
István-Balázs Nagy, investitor
„Activitatea de investiţii în momentul de faţă pentru mine este o combinaţie între pasiune şi part-time job, pe lângă locul de muncă cu normă întreagă. Fiind la început de drum în investiţii, îmi place să învăţ lucruri noi săptămânal, din cărţi, podcasturi, raportări şi alte surse, activităţi în care „investesc” timp.“
Indicatorii la care se uită în construcţia acestui portofoliu sunt randamentul dividendelor, rata de creştere a dividendelor pe ultimii ani, raportul de plată a dividendelor, creşterea veniturilor, creşterea profitului, nivelul de îndatorare şi, desigur, preţul acţiunii şi indicatorii de preţ.
Ambele portofolii ale sale au o valoare apropiată, de aproximativ 8.000 de dolari fiecare. În cazul deţinerilor la BVB, randamentul din perioada ianuarie 2021 încoace este de 40%, luând în calcul dividendele primite şi reinvestite, dar şi ponderea mai mare în MedLife, companie în cazul căreia evoluţia de la momentul achiziţiei este de peste 100%.
În ceea ce priveşte portofoliul dividend growth, început în mai 2021, randamentul de la începutul anului 2021 este de sub 10%. Indicatorul urmărit pentru acest portofoliu este randamentul dividendului raportat la preţurile de achiziţie – în momentul de faţă aproximativ 3,5% anual, net – neluând în considerare creşterea sau scăderea valorii acţiunilor.
„Deţinerile şi valoarea portofoliului au evoluat peste aşteptările mele iniţiale. Pe unii emitenţi am înregistrat mici scăderi după acordarea de dividende, dar nu sunt îngrijorat, este o oportunitate de a mări din deţineri la un preţ mai scăzut prin reinvestirea dividendelor”, explică el.
István adaugă faptul că pieţei de capital locale îi lipsesc emitenţi noi, mai ales pe piaţa principală, în contextul în care trendul listărilor a fost mai accentuat pe piaţa secundară AeRO.
„Aş dori să văd pe bursă mai multe companii cu producţie proprie, cum ar fi Farmec, dar şi mari companii deţinute de stat, de exemplu Hidroelectrica.”
De ce (să) investim?
István Nagy spune că scopul iniţial pentru care a intrat în lumea investiţiilor a fost în primul rând obţinerea unor randamente superioare faţă de cele oferite de către băncile comerciale. Între timp, în căutarea unei strategii potrivite, a găsit noi motive pentru a investi. „Investesc pentru a-mi face viaţa mai uşoară la bătrâneţe, pentru a asigura un venit pasiv şi a evita grijile legate de sistemul de pensii publice. Investesc pentru dezvoltare intelectuală, profesională, chiar şi socială (…). Totodată îmi oferă oportunitatea de a cunoaşte oameni noi, cu aceleaşi interese, cu opinii asemănătoare sau diferite, exprimate prin discuţii constructive, dar şi posibilitatea de a lăsa moştenire urmaşilor atât deţinerile, cât şi cunoştinţele”, spune István Nagy.
Dicţionarul investitorului:
value investor
Value investing este strategia care implică alegerea unor acţiuni care se tranzacţionează la o valoare mai mică decât valoarea intrinsecă sau valoarea contabilă. Warren Buffett, cel mai cunoscut investitor value spunea că “preţul este ceea ce plăteşti, evaluarea este ceea ce primeşti”.
dividend growth
Creşterea dividendelor se referă la rata anuală medie de creştere a dividendului plătit de o companie. Un istoric de creştere susţinută şi puternică a dividendului poate indica profitabilitatea pe termen lung şi, implicit, poate semnala probabilitatea unei creşteri viitoare a sumelor distribuite acţionarilor.
-
Stăpânul roboţilor. Cine este românul care pune roboţii la treabă şi care şi-a extins afacerea din România până în Filipine şi Bolivia
Micii roboţi care le atrag atenţia clienţilor prin mişcări şi sunete asupra produselor aflate pe rafturile magazinelor au ajuns deja să cucerească lumea, fiind prezenţi din România până în Filipine şi Bolivia. Start-up-ul local Tokinomo, care a dezvoltat armata de roboţei, are însă planuri şi mai mari care sunt alimentate de recent încheiata rundă de finanţare în valoare de 1,7 milioane de dolari. Ambiţia Tokinomo? Să înveţe roboţeii să colecteze şi date privind comportamentul consumatorilor, astfel încât start-up-ul să le poată livra clienţilor şi rapoarte privind cele mai bune abordări în mixul de marketing.
Lansată pe piaţă în urmă cu circa trei ani, soluţia hardware şi software dezvoltată de Tokinomo s-a îmbunătăţit constant pe parcurs.„Am schimbat mai multe lucruri – poate invizibile către utilizatorul final – la nivel de administrare de platformă. Unde într-adevăr avem proiecte mari şi lucrăm foarte intens este la dezvoltarea de funcţii noi şi la produse noi.
Aici este să zicem un update destul de important, mai ales în zona de colectare de date, unde practic a venit din piaţă o cerere – domnule, ok voi aveţi roboţelul ăsta, dar uite, dacă îl aveţi m-ar interesa să aflu şi asta şi asta despre cumpărător, ce face la raft, cam cine e cumpărătorul şi lucrăm intens pentru a dezvolta soluţii care să le ajute pe branduri nu numai să îşi promoveze produsele, dar să şi înţeleagă comportamentul cumpărătorilor – de ce aleg produsele lor, care e comportamentul lor în magazine, ş.a.m.d., lucruri care îi ajută pe ei să optimizeze campania, nu numai cu Tokinomo, ci în general tot mixul de marketing”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Ionuţ Vlad, cofondator şi CEO al Tokinomo. Anul trecut, start-up-ul şi-a extins puternic operaţiunile, principala piaţă pentru companie fiind Arabia Saudită. „Top 3 pieţe pentru noi au fost – la nivelul anului trecut cel puţin – Arabia Saudită, Filipine şi România, pe locul trei.
Nu este un lucru pe care neapărat îl controlăm – acum cu noua rundă ne plănuim cumva să avem un focus mai pronunţat pe anumite teritorii – dar, în principiu noi am mers unde ne-a dus businessul, deci nu am fost selectivi în ceea ce priveşte teritoriile, am văzut unde este interes şi unde am putut găsi un partener local puternic şi interesat să crească alături de noi şi pur şi simplu aşa s-a dezvoltat businessul.
Într-adevăr, în mod neaşteptat, dacă mă întrebai acum câţiva ani pe ce ţări mizezi, bineînţeles, probabil nu aş fi spus Arabia Saudită şi Filipine”, a precizat el. Start-up-ul a dezvoltat o serie de roboţi plasaţi pe rafturile magazinelor şi o platformă web care permite managementul acestora şi generarea de rapoarte şi analize în timp real. Anul trecut businessul a crescut puternic. „Am crescut de trei ori veniturile, ne-am extins în şi mai multe ţări, am ajuns undeva la 40 de ţări în care suntem activi şi avem campanii şi parteneri.”
A fost un an în care ne-am consolidat afacerea, start-up-ul, ne-am mutat mai mult în zona de scale-up şi ne-am rafinat mai multe lucruri – de genul modelului de business, am înţeles mai bine problemele din piaţă şi pentru noi a fost un an bun în ciuda anumitor încetiniri generate de pandemie. Am încheiat anul pozitiv şi de asta şi runda de finanţare şi planurile pentru viitor, cumva toate merg mână în mână.” Runda recentă de finanţare obţinută, în valoare de 1,7 mil. dolari, are rolul de a susţine creşterea, a explicat Ionuţ Vlad. „Am crescut de trei ori cifra de afaceri, deci nu pot să mă plâng şi nu cred se plânge cineva dintre investitori sau din companie. Deci am fost pe plus, am reuşit să ţinem şi costurile sub control. Runda am ridicat-o pentru creştere, nu am ridicat-o pentru nevoia de capital imediat, deci nu eram într-o situaţie de urgenţă, să zicem, ceea ce ne-a permis cumva să fim mai relaxaţi şi să reuşim să gândim pozitiv, nu negativ.
Deci din punctul ăsta de vedere suntem mulţumiţi.” În urma recentei finanţări, semnată cu un grup de business angels şi parteneri, la care au participat şi investitorii existenţi, proiectul Tokinomo a fost evaluat la 12,5 mil. euro. „Evaluarea post-money, în urma tranzacţiei, este de 12,5 milioane de euro”, a punctat cofondatorul şi CEO-ul Tokinomo. Iniţial runda avea o valoare mai mică, dar a fost suplimentată pe fondul cererii mari. „Am mai suplimentat suma pentru că a fost într-adevăr interes destul de mare din partea investitorilor şi atunci am suplimentat puţin, dar în principiu ne-am păstrat în parametrii pe care ni i-am setat.” El a explicat şi care a fost modalitatea prin care a fost stabilită valoarea rundei şi structura investitorilor. „Runda asta e un pas intermediar, deci nu este o serie A propriu zisă, este o rundă calibrată pe stadiul la care suntem noi acum şi tot timpul este vorba despre cum să găseşti un mix, un balans bun între evaluarea companiei, cât equity dai din companie versus cât iei pentru a-ţi face planurile pentru termen mediu în general. Şi atunci noi aşa ne-am gândit, ne-am calibrat suma necesară, pentru că probabil că am fi putut strânge şi mai mulţi bani, dar nu era în interesul nostru în momentul de faţă.” În ceea ce priveşte alegerea investitorilor, Ionuţ Vlad a precizat că au găsit şi aici un mix bun având în vedere etapa în care se află proiectul. „În principiu nu prea avea sens acum să mergem la un fond foarte mare, am găsit un mix între investitorii actuali care au făcut follow-up şi o parte de investitori strategici cum ar fi partenerul nostru din România IPP sau alţi parteneri cu care putem colabora în alte teritorii. Deci cumva a fost mai degrabă o decizie legată de business şi este şi o zonă destul de nişată să zicem din punct de vedere al investitorilor – adică să cunoască destul de bine piaţa. Noi avem şi elementul acesta de hardware, deci în momentul când vom fi la nivelul în care vom avea nevoie de un fond foarte mare, probabil că şi acolo vor fi nişte fonduri destul de specializate, nu neapărat jucătorii obişnuiţi. Ne-am propus ca un un an şi jumătate să dureze această perioadă, până la o finanţare de seria A, şi dacă ne facem temele bine şi avem rezultatele pe care credem că o să le avem atunci cred că o să fie o rundă pozitivă în continuare.”
Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.
Start-up Update
1. Invitat: Adrian Cighi, cofondator Pago – aplicaţie mobilă pentru plăţi
Ce e nou? Start-up-ul se află în prezent în ultima etapă pentru obţinerea unei finanţări de peste 1 milion de euro de la fonduri locale de investiţii, bani ce vor fi folosiţi cu precădere pentru extinderea businessului şi a echipei atât pe plan local, cât şi pe alte pieţe, şi implicit pentru dezvoltarea de noi funcţionalităţi în aplicaţie. Recent, start-up-ul a lansat funcţionalitatea de transfer de bani în timp real între oricare două carduri emise de bănci din România sau de Revolut. Investiţiile totale în proiectul Pago au ajuns până acum la circa 1,1 milioane euro.
„Suntem foarte aproape de finalizarea tranzacţiei, suntem în faza în care se negociază practic ultimele documente şi sperăm noi ca semnarea să fie undeva peste două-trei săptămâni. Cu această investiţie nouă vom avea ocazia să creştem echipa şi ne vom axa atât pe România, cât şi pe celelalte ţări. Practic, această finanţare ne va permite să lansăm mai repede şi mai multe funcţionalităţi decât aveam capacitatea până acum. Urmează să avem colegi noi în Polonia, Italia şi Spania – următoarea ţară în care ne vom extinde cel mai probabil. Avem nevoie de echipe locale pe marketing şi vânzări, nu neapărat pe dezvoltare. Echipa de dezvoltare va rămâne în România.”
2. Invitat: Răzvan Enache, growth manager în cadrul Volt Finance şi Ocean Credit – soluţii fintech
Ce e nou? Start-up-ul local Volt vrea ca anul acesta să ajungă la 300.000 de utilizatori pentru aplicaţia cu acelaşi nume, o creştere explozivă, de peste 5 ori faţă de numărul actual de utilizatori: circa 55.000. Prin intermediul aplicaţiei mobilă Volt utilizatorii îşi pot afla gradul de îndatorare, scorul de credit şi accesa un credit online. Ţinta ambiţioasă setată de echipa Volt vine în condiţiile în care start-up-ul a pivotat anul trecut de la transferul instant de bani între oricare două carduri, funcţionalitate încă prezentă în aplicaţie, la serviciul de aflare a gradului de îndatorare şi a scorului de credit, scopul final fiind crearea unui marketplace în aplicaţie cu oferte avantajoase de creditare online pentru utilizatori de la diferite bănci partenere.
„Dacă vorbim de un total de număr de utilizatori care include atât utilizatorii care folosesc funcţionalităţile privind scorul de credit, cât şi cei care folosesc opţiunea de transfer de bani, suntem la peste 50.000 de utilizatori, ceea ce este o bază bună de clienţi însă pentru a ridica interesul mai multor bănci este nevoie să arăţi volum bineînţeles şi asta este ceea ce ne dorim anul acesta. Încercăm să accelerăm pe cât posibil şi să încheiem 2022 cu 300.000 de utilizatori. Iniţial, vizam 150.000 de utilizatori, însă estimarea fusese făcută înaintea rezultatelor din T4. Acum suntem şi mai optimişti şi am dublat ţinta deoarece campaniile şi tot ce am făcut noi în T4 din punct de vedere marketing ne-a adus foarte mulţi utilizatori, ceea ce înseamnă că, având bineînţeles nişte sume pe care să le investim în creştere şi achiziţii de clienţi, suntem destul optimişti că putem ajunge la cei 300.000 de utilizatori pe care îi dorim să îi avem în Volt şi să îi ajutăm cu diverse oferte, scor FICO, linie de credit şi aşa mai departe.”
3. Invitaţi: Inesa Schmidt şi Marius Trifu, cofondatori 2SPACE – servicii de lansare orbitală pentru nanosateliţi
Ce e nou? Start-up-ul local a reuşit să obţină recent prima sa investiţie, în valoare de 150.000 euro, sumă cu care poate începe acum dezvoltarea prototipului pentru racheta care va transporta nanosateliţi în spaţiu. Finanţarea, de tip pre-seed, a fost obţinută de la angel investors locali, însă numele lor nu a fost făcut public.
Inesa Schmidt: „Cu această sumă vom începe primul nostru obiectiv, mai exact dezvoltarea prototipului de rachetă, iar primul nostru milestone în următoarele şase este de a dezvolta motorul şi pompele criogenice ale prototipului.“
Marius Trifu: „Momentan lucrăm la dezvoltarea componentelor principale ale rachetei cu ajutorul cărora plănuim să facem un prototip pe parcursul acestui an, iar de asemenea în următoarele luni vom veni şi cu câteva teste legate de motorul pe care îl dezvoltăm, scopul final fiind să devenim un nou lansator pentru nanosateliţi. Practic, ar fi cel mai mic din această piaţă, reuşind să oferim servicii de lansare pe orbita inferioară, adică undeva la minim 200 km altitudine, pentru sateliţi de dimensiuni foarte mici între 1 şi 10 kg ţintim noi.“
4. Invitat: Ionuţ Vlad, cofondator şi CEO al Tokinomo – soluţii tech pentru creşterea vânzărilor la raft
Ce e nou? Start-up-ul de tehnologie pentru retaileri a fost evaluat la 12,5 mil. euro după runda de finanţare de 1,7 mil. dolari semnată cu un grup de business angels şi parteneri, la care au participat şi investitorii existenţi.
„Evaluarea post-money, în urma tranzacţiei, este de 12,5 milioane de euro. Am mai suplimentat suma pentru că a fost într-adevăr interes destul de mare din partea investitorilor şi atunci am suplimentat puţin, dar în principiu ne-am păstrat în parametrii pe care ni i-am setat. Runda asta e un pas intermediar, deci nu este o serie A propriu zisă, este o rundă calibrată pe stadiul la care suntem noi acum şi tot timpul este vorba despre cum să găseşti un mix, un balans bun între evaluarea companiei, cât equity dai din companie versus cât iei pentru a-ţi face planurile pentru termen mediu în general. Şi atunci noi aşa ne-am gândit, ne-am calibrat suma necesară, pentru că probabil că am fi putut strânge şi mai mulţi bani, dar nu era în interesul nostru în momentul de faţă.”
Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
www.zf.ro/zf-it-generationZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot. Emisiunea este realizată cu susţinerea InnovX-BCR.
-
Povestea profesorului român care s-a luptat cu giganţii IT mondiali pentru a construi o afacere în domeniu. Acum el face zeci de milioane de euro cu afacerea sa
Începutul anilor 2000 l-a prins pe Andrei Cruceru la catedra de fizică a Universităţii Politehnica din Bucureşti. Un an mai târziu, renunţa la cariera academică pentru a-şi croi drum în industria IT. Când a acumulat suficientă experienţă, a decis să pună bazele propriei companii, un business autohton cu venituri anuale de peste 30 de milioane de euro. Ce formulă a găsit pentru a ţine piept competiţiei acerbe venite din partea giganţilor internaţionali?
Am mizat întotdeauna pe calitatea oamenilor în toate deciziile pe care le-am luat, iar experienţa mi-a confirmat că am procedat corect. Nicio idee nu are şanse de reuşită dacă nu se ia in calcul factorul uman. Cred că se uită prea des acest adevăr elementar”, susţine Andrei Cruceru, CEO, Metaminds, fostă Nova Tech Integrated Solution. El consideră că mai ales în domeniul în care activează – tehnologia informaţiei cu accent pe securitatea cibernetică –, „de multe ori perceput ca fiind depersonalizat şi foarte abstract”, strategia, soluţiile şi implementarea trebuie să se construiască având elementul uman în centrul preocupărilor. „Tehnologia trebuie pusă în serviciul oamenilor, nu invers.”
Pornit în 2015, businessul a ajuns, în primii cinci ani, la o cifră de afaceri de 156 de milioane de lei (potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice), fiind inclus de FT în clasamentul din 2020 şi 2021 al celor mai performante 1.000 de companii din Europa din punct de vedere al ritmului de creştere. Metaminds are o echipă de 40 de angajaţi, iar principalii clienţi vin atât din sectorul public cât şi din cel privat, în special din industria financiar-bancară, utilităţi, energie şi telecomunicaţii. În plină criză sanitară, compania nu a dus lipsă de activitate, pe fondul unui ritm accelerat de cerere de soluţii, pandemia acutizând nevoia de digitalizare în instituţii şi companii care nu făcuseră progrese în acest sens până atunci. Nici provocările nu au lipsit. Dintre acestea, Cruceru enumeră: găsirea unor soluţii viabile care să poată fi implementate pe sisteme/infrastructuri nu întotdeauna aduse la zi; atragerea de resurse umane „în contextul în care, ca angajator, concurezi cu giganţi IT precum Google, Amazon, Oracle, IBM, Microsoft, HP”; creşterea vulnerabilităţilor, provocată de apariţia unor noi suprafeţe de atacuri cibernetice odată cu introducerea muncii de la distanţă şi o mai mare accesare a soluţiilor de tip cloud; creşterea, diversificarea şi sofisticarea metodelor de atac cibernetic la adresa organizaţiilor, dar şi întârzierile de livrare de la furnizori, provocate de criza lanţurilor de aprovizionare la nivel global.
Nevoia unui parteneriat funcţional
În comparaţie cu toate celelate state europene, şi accentuează cuvântul „toate”, antreprenorul consideră că în România elementul decisiv, dar şi cel mai vulnerabil, îl reprezintă modul în care evoluează – sau nu – proiectele IT în parteneriatele de tip public-privat – ca parte din priorităţile naţionale – cu scopul dezvoltării infrastructurii digitale şi a sistemelor de comunicare asociate. El susţine că şi sectorul public are, în continuare, un mare potenţial în zona implementării de proiecte de amploare, amintind de analiza făcută pentru „Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare”, care constată „în continuare grava lipsă de capacitate administrativă de a interacţiona digital cu cetăţenii şi companiile şi, ca element central, lipsa de interoperabilitate a sistemelor IT”. Iar aceasta, adaugă el, este doar una din marile lacune ale infrastructurii publice, pe lângă lipsa de digitalizare a sistemului educaţional, a celui medical sau cultural. „Este suficient să ne uităm la raportul DESI (indicele economiei şi societăţii digitale – n. red.) al Comisiei Europene de la finalul lui 2021 ca să vedem că România este pe ultimul loc, sub valorile din 2020, în ceea ce priveşte indicatorii de bază la nivel de progres digital: capital uman, conectivitate, integrarea tehnologiilor digitale, servicii publice digitalizate. Mi-aş dori ca autorităţile responsabile să gestioneze deblocarea acestei situaţii, să fie conştiente de urgenţa cu care se impun măsuri.” Acest lucru nu va fi posibil fără un parteneriat funcţional cu sectorul IT&C, atrage atenţia Andrei Cruceru. „Devine un fenomen agravant, pentru că factorul de competitivitate economică al unei ţări este direct proporţional cu nivelul său de evoluţie digitală. În România există companii cu înaltă expertiză în domeniu, care pot rezolva într-o foarte mare proporţie aceste lacune. Din păcate, această expertiză nu este accesată suficient.” Executivul spune că oportunitatea uriaşă este oferită de bugetele care vin pe filiera fondurilor europene – PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – n. red.) şi Exerciţiul Financiar 2021-2027. „Mi-aş dori ca în 2022 să avem disponibile pârghiile şi mecanismele care să demareze acest exerciţiu amplu de absorbţie de fonduri. Să începem să concretizăm această resursă financiară în infrastructuri de servicii digitale performante şi interconectate de pe urma cărora să beneficiem toţi, cetăţeni şi companii.”
Carte de vizită Andrei Cruceru, CEO, Metaminds
♦ Este absolvent al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti şi al Facultăţii de Economie Generală din cadrul ASE şi deţine o diplomă de masterat în biofizică;
♦ A fost asistent universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti, catedra de Fizică, unde a predat circa patru ani;
♦ A activat timp de un deceniu şi jumătate în departamentele de vânzări ale companiilor IBM România, HP România şi Asesoft Technologies;
♦ În 2015 a fondat Nova Tech Integrated Solution, actuala Metaminds;
♦ Este pasionat de sport, în special de tenis.
Drumul de la stat la privat
Despre decizia de a pune bazele propriei afaceri, executivul spune că a fost, la acel moment, cea bună opţiune, atât în plan personal cât şi profesional. Absolvent al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, Andrei Cruceru este dublu licenţiat în fizică şi economie şi deţine o diplomă de masterat în biofizică. În 2000 a absolvit şi Facultatea de Economie Generală a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi, înainte de a intra în mediul privat, el a cochetat timp de patru ani cu lumea academică, fiind asistent universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Catedra de Fizică, unde a predat până la începutul anului 2001. A renunţat la acest post pentru un job în sectorul IT, timp de 13 ani construindu-şi cariera în departamentele de vânzări ale IBM România şi HP România. În martie 2013 a preluat funcţia de director de vânzări pentru sectorul public la integratorul de soluţii IT Asesoft Technologies, „tranziţie influenţată de contextul general al repoziţionării IBM pe piaţa din România în raport cu celelalte pieţe regionale unde compania era prezentă”. Odată cu această trecere de la un producător global de soluţii IT la un integrator local de servicii şi soluţii, antreprenorul susţine că a avut loc o transformare a modului în care aborda relaţia cu acest domeniu. „Am dobândit o înţelegere mult îmbogăţită a industriei, dar, în primul rând, această schimbare de paradigmă mi-a oferit ocazia să descopăr la un nivel mult mai subtil şi mai direct nevoile clienţilor şi mecanismele de funcţionare ale domeniului.”
Având o experienţă construită atât în corporaţii, cât şi în cadrul unei companii româneşti, spune că pasul spre antreprenoriat se prefigura aşadar firesc în evoluţia sa. „Aşa a început povestea Nova Tech Integrated Solution, pe care am început să o dezvolt alături de un nucleu format din patru oameni cu care lucrasem de-a lungul timpului.”
Pentru acest an, „prioritatea vitală” a companiei constă în diversificarea portofoliului de soluţii de orchestrare şi securizare atât pentru utilizatorii interni ai clienţilor Metaminds, cât şi pentru platformele şi interfeţele publice pe care aceştia le oferă utilizatorilor externi. „Previzionăm o creştere a cifrei de afaceri cu cel puţin 20%, pe o piaţă locală foarte volatilă, puternic dependentă de decizii şi blocaje la nivel de politici publice, mecanisme şi procese.” În ceea ce priveşte eventualele planuri de extindere a activităţii în afara ţării, antreprenorul susţine că are în vedere posibilitatea unei astfel de mişcări, ca un pas firesc, fără a avea însă un orizont de timp bine definit. Cât despre vânzarea companiei, executivul spune că acesta nu este un scenariu pe care îl ia în calcul în acest moment. Întrebat unde vede Metaminds în zece ani, antreprenorul a spus că, în decurs de numai doi ani, lumea aşa cum o ştiam noi a suferit transformări profunde în urma pandemiei, aşa că e greu de crezut, în acest context, că se pot face previziuni pe o perioadă atât de lungă. „Însă pot spune că mi-aş dori ca Metaminds să îşi consolideze reputaţia şi să rămână una dintre cele mai importante şi respectate companii în domeniul integrării soluţiilor de securitate cibernetică şi a arhitecturilor complexe din domeniul IT.”
Alter ego
Într-un scenariu ipotetic în care ar fi ales alt parcurs antreprenorial, Andrei Cruceru crede că ar fi continuat cariera în domeniul cercetării, pornind de la specializarea sa postuniversitară în biofizică. Nu consideră însă că acesta ar fi fost un domeniu potrivit pentru a-şi dezvolta propria afacere în România. „După terminarea studiilor am avut ocazia – nesperată la vremea aceea – să petrec două luni în Statele Unite, unde am luat contact cu o societate şi o cultură complet diferite faţă de ce trăisem în România. Probabil că acolo aş fi reuşit să îmi construiesc un parcurs academic solid, ţinând cont de tradiţia şi performanţele de notorietate în SUA. Însă în niciun moment nu regret ca am ales să fac ceea ce fac acum.”
Privind retrospectiv la întreg parcursul profesional, executivul nu are regrete. El consideră că toate deciziile pe care le-a luat de-a lungul carierei au fost cele pe care le-a considerat corecte la momentul respectiv, într-un context dat. „Orice fel de rezultat se datorează unui cumul de factori, din care nu toţi se află în controlul nostru. Consider că, odată ce îţi asumi un set de valori şi o conduită, toate deciziile vor fi cele corecte la nivel personal, chiar dacă uneori ele nu se vor dovedi neapărat cele mai bune. Abordez lucrurile cu o atitudine deschisă şi depun toate eforturile care ţin de mine pentru a găsi cele mai bune soluţii.”
Antreprenorul se declară un mare iubitor de sport, pasiune care s-a format încă din copilărie. Preferă tenisul, deşi îşi face timp şi pentru câte un meci de fotbal cu colegii de la birou în fiecare săptămână. Dintre sportivii favoriţi îl numeşte pe Rafael Nadal, pe care îl admiră pentru modul special în care practică tenisul, pentru felul în care disciplina acestuia nu umbreşte cu nimic bucuria de juca, reuşind să facă din acest sport un spectacol de pasiune şi înaltă performanţă, şi chiar citeşte acum biografia acestuia, „Povestea mea”. Ca destinaţie de vacanţă îi place foarte mult Spania, „pentru că reprezintă un spaţiu geografic şi cultural de o mare frumuseţe şi varietate”.
În plan personal, anul acesta îşi doreşte „acelaşi lucru pe care cred că îl aşteaptă fiecare dintre noi: o interacţiune socială nepenalizată de restricţii şi limitări, mai multă certitutinde şi vizibilitate care să ne permită să ne organizăm timpul personal mai relaxat”. Aceste tensiuni acumulate timp de doi ani nu au cum să nu se reflecte în activităţile noastre zilnice, adaugă el, şi tocmai de aceea speră să avem în curând ocazia să recâştigăm o zonă de confort şi de echilibru de care avem mare nevoie.
-
Care este cea mai dorită resursă din lume, pentru care toată lumea se luptă. Putem să ne gândim la aceasta ca la noul aur, noul petrol sau noile diamante
Războiul lor pentru cea mai preţioasă resursă de pe glob este reglementat de legi. Tot în această lume nouă, cel mai aprig război se duce pentru mintea umană. Armele: propaganda. Ultimul episod: justificarea crizei ucrainene. Limitele nu există.
În România, un pescar, un pensionar cu trecut dubios, dar obişnuit al bălţii, îi atrage atenţia colegului că el ştie ceva ce nu mulţi cunosc. Este vorba de preşedintele rus Vladimir Putin. Este ceva legat de vaccinuri, de pandemie, de cum liderul rus se luptă cu o ocultă mondială pe care pescarul nu o poate identifica. Ultimele luni au fost marcate de pericolul ca problema ucraineană să se transforme într-un război în toată regula între Ucraina, sprijinită mai mult indirect decât direct de Occident, şi vecinul mai mare şi mai puternic Rusia.
Naraţiunea pescarului nu are de-a face cu Rusia invincibilă. Se centrează pe persoană, pe Putin, în ton cu tema centrală a ceea ce pare a fi propaganda vândută de Kremlin Occidentului: un lider rus puternic, dar drept, care nu-şi pleacă fruntea în faţa intereselor potrivnice naţiunii sale şi bunului simţ (definit adesea după standardele ruseşti). Cam cum sunt domnitorii din legendele est-europene. De altfel, pescarul român l-a şi asociat pe Putin cu Vlad Ţepeş. În Germania, povestea este diferită, ţinând de sensibilităţile locale.
Despre ea scrie Gideon Rachman, comentatorul principal de politică externă la Financial Times. Într-o plimbare recentă pe străzile Berlinului el a dat peste un personaj agitat care deborda furie. Era un bărbat înalt care-şi chinuia bicicleta şi ţipa în liniştea nopţii. Tema discursului său părea să fie aceea că preşedintele rus Putin este singurul lider mondial de încredere şi că americanii încearcă din nou să păcălească Germania să intre într-un război. Este tentant – dar prea optimist – să respingi astfel de scene ca fiind lipsite de sens, scrie Rachman.
Sondajele recente sugerează că 26% dintre americani sunt de acord că „Joe Biden este un preşedinte marionetă” controlat de interese obscure; în timp ce 31% dintre americani, 28% dintre francezi şi 23% dintre germani cred că este cert sau probabil adevărat că există „un singur grup de oameni care controlează în secret evenimentele… şi conduc lumea împreună.”
Aceasta pentru că criza din Ucraina a evoluat într-o perioadă în care teoriile conspiraţiei se răspândesc în întreaga lume occidentală. Liderii vestici sau din UE care se luptă să formuleze un răspuns eficient şi unit faţă de Rusia ştiu că atragerea de partea lor a opiniei publice este critică. Pentru fiecare nebun care aruncă cu biciclete există mult mai mulţi cetăţeni care sunt neîncrezători în guvernele lor. Opinia publică din Vest a arătat rareori niveluri mai scăzute de încredere în liderii politici ca acum. Barometrul anual Edelman Trust arăta în ianuarie un „colaps al încrederii în democraţiile dezvoltate” – doar 46% dintre germani, 44% dintre britanici şi 43% dintre americani având încredere în guvernele lor. Lupta pentru Ucraina se desfăşoară în timp ce străzile din Ottawa, capitala Canadei, sunt sufocate de anti-vaxxeri.
Demonstraţii asemănătoare au loc la Paris şi în alte capitale occidentale. În SUA, preşedintele Joe Biden încă mai trebuie să se confrunte cu teoriile conspiraţiei despre relaţiile de afaceri anterioare ale fiului său în Ucraina. În Marea Britanie, Boris Johnson, premierul Brexit, prins într-un scandal cu petreceri ilegale, se visează personaj în teoriile conspiraţiei. Problema încrederii este acum centrală în lupta internaţională pentru Ucraina. Guvernul rus este expert în „războiul hibrid” – unde informaţiile şi formarea opiniilor fac parte din luptă. Putin este un fost spion. Cât de bun a fost, nimeni nu ştie. Cât de bun strateg este, se vede acum.
Guvernele occidentale sunt foarte conştiente că au fost prinse pe picior greşit în războiul informaţional rusesc în trecut, nu în ultimul rând în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016. Acesta este, parţial, motivul pentru care Casa Albă oferă acum briefinguri de informaţii nu doar preşedintelui, ci şi lumii în general. Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, a urcat pe podiumul Casei Albe pentru a spune lumii fără ocolişuri despre acumularea de trupe ruseşti la graniţele cu Ucraina şi pentru a avertiza cu privire la iminenţa unei invazii.
Scopul nu a fost pur şi simplu să le acorde americanilor timp să iasă din Ucraina. A fost un efort al SUA de a câştiga controlul asupra naraţiunii principale, înainte ca Rusia să o facă. Dar orice efort al SUA de a folosi informaţiile pentru a modela opinia publică globală trebuie să se confrunte cu umbra războiului din Irak. Efortul, încununat cu succes, al Americii de a construi o „coaliţie a celor dornici” în 2003 s-a bazat pe publicarea unor informaţii conform cărora Saddam Hussein era în posesia unor „arme de distrugere în masă”. Eşecul în a găsi vreo astfel de armă a dat credibilităţii americane o lovitură din care nu şi-a mai revenit niciodată pe deplin. Cu toate acestea, există o diferenţă importantă între tipul de informaţii utilizate în Ucraina şi cele din Irak. Existenţa armelor de ditrugere în masă a fost întotdeauna contestată. Faptul că 130.000 de soldaţi ruşi au fost mobilizaţi la graniţele Ucrainei nu este contestat nici măcar de Moscova. Războiul de propagandă s-a purtat jurul chestiunii intenţiei.
Rusia a negat de la început că pregăteşte o invazie şi a acuzat Occidentul că a promovat în mod deliberat această ameninţare. Mesajul Rusiei este că trupele ei se vor pune în mişcare doar dacă sunt provocate de Ucraina. Sugestiile frecvente ale Occidentului că Rusia plănuieşte o operaţiune înşelătoare pentru a produce tocmai o astfel de provocare sunt cruciale pentru această bătălie a naraţiunilor. Unele guverne occidentale ar putea presupune cu multă satisfacţie că o victorie în războiul de propagandă cu Kremlinul nu ar trebui să fie dificil. La urma urmei, câtă credibilitate poate avea Putin – după ce a negat mai întâi că a trimis „omuleţi verzi” la anexarea Crimeei în 2014 şi apoi a recunoscut-o? Sau după ce a trimis asasini să-l omoare pe un fost agent rus în Salisbury, Anglia; şi apoi să-i aducă pe asasini la televizor pentru a susţine că au vizitat oraşul de două ori — dar doar pentru că doreau să vadă celebra catedrală de acolo? Cu toate acestea, succesul ruşilor nu necesită convingerea alegătorilor occidentali că Kremlinul spune adevărul. Poate fi aproape la fel de util să sugereze că şi Casa Albă minte. Spre deosebire de Irak în 2003, guvernele occidentale par să fie în mare măsură de acord cu privire la ceea ce se întâmplă pe teren în Ucraina. Franţa şi Germania s-au opus războiului din Irak. Liderii lor chiar au împărţit o platformă comună cu Putin pentru a-şi exprima această opoziţie.
De data aceasta, guvernele marilor ţări sunt unite în opoziţia lor faţă de ameninţările Rusiei. Diferenţele care există între Washington, Berlin, Paris şi Londra ţin în principal de strategia diplomatică. Opinia publică occidentală rămâne o verigă slabă. Sondajele recente sugerează că 26% dintre americani sunt de acord că „Joe Biden este un preşedinte marionetă” controlat de interese obscure; în timp ce 31% dintre americani, 28% dintre francezi şi 23% dintre germani cred că este cert sau probabil adevărat că există „un singur grup de oameni care controlează în secret evenimentele…şi conduc lumea împreună”. Acest tip de scepticism extrem, iraţional, este o bază slabă pe care să se construiască un consens pentru un răspuns politic occidental care ar fi probabil costisitor şi periculos. Din nefericire, Putin are mult material cu care să lucreze deoarece încearcă să exploateze slăbiciunile Occidentului. Iar Putin îşi ţine adversarii în şah jucând pe terenul lor. Libertatea din Vest îi uşurează munca. Internetul, presa şi platformele de socializare sunt incubatoare de propagandă. La el acasă presa nu mai este demult liberă. Dispune şi de un internet pur rusesc, care poate fi decuplat de la reţelele globale. În Vest, RT, o reţea de televiziune internaţională, emite în engleză, spaniolă, franceză, germană şi arabă. Clipurile sale, de multe ori cu aspect nevinovat, sunt promovate de Facebook. Televiziunea a fost interzisă în mai multe ţări, inclusiv în fostele republici sovietice, acum state membre ale UE şi NATO, Lituania şi Letonia. Mai recent, transmisiunile RT Deutsch au fost interzise în Germania pe motive de birocraţie. În replică, Rusia a închis biroul Deutsche Welle de la Moscova. Războiul informaţional este în plină desfăşurare.
Între 2005 şi 2013, guvernul rus a cheltuit 2 miliarde de dolari pe RT, arată unele estimări. Majoritatea angajaţilor televiziunii ruse sunt străini, inclusiv americani, dar în funcţiile de conducere sunt ruşi, ceea ce dă credibilitate ideii că autorităţile ruse sunt implicate în deciziile editoriale, în cele legate de personal şi cenzură. Liz Wahl, fostă jurnalistă RT care a demisionat în timpul emisiei în 2014, susţinea că adevăratul scop al RT este de a genera „confuzie şi de a semăna neîncrederea în guvernele şi instituţiile occidentale, raportând tot ceea ce pare să discrediteze Occidentul şi ignorând tot ceea ce este pozitiv”. Americanii au ca instrument de propagandă Radio Free Europe/Radio Liberty. Dar Radio Europa Liberă şi-a pierdut de mult timp farmecul până şi în fostele state comuniste acum membre ale UE. Este privită chiar şi cu suspiciune.
Teoriile conspiraţiei care înconjoară episoadele căderii comunismului nu au fost uitate. Iar aceste teorii se repetă şi repetă. Spre exemplu, guvernul autoritar al Kazahstanului i-a catalogat drept terorişti pe protestatarii care au adus recent ţara în atenţia comunităţii internaţionale. Terorist este un cuvânt cu un ecou aparte în revoluţia din România din 1989. Un expert al ONU a explicat că „etichetarea extinsă a protestatarilor drept terorişti permite folosirea legislaţiei cu aplicare excesiv de largă privind combaterea terorismului în Kazahstan. Este justificată astfel utilizarea forţei, inclusiv o politică de folosire a armamentului letal împotriva oricărui individ găsit a fi terorist”. O declaraţie a ministerului afacerilor externe din Kazahstan trimisă prin e-mail publicaţiei The Diplomat pe 9 ianuarie a început cu o plângere cu privire la acoperirea massmedia străină „unilaterală” a evenimentelor din ţară. Declaraţia arată că, după protestele din regiunea Mangystau şi din alte părţi, „cererile protestatarilor au fost îndeplinite întru totul”. Apoi, continuă declaraţia, „protestele paşnice au fost deturnate de grupuri teroriste, extremiste şi criminale pentru a escalada tensiunile şi violenţa”.
Putin are mult material cu care să lucreze deoarece încearcă să exploateze slăbiciunile Occidentului. Iar Putin îşi ţine adversarii în şah jucând pe terenul lor. Libertatea din Vest îi uşurează munca. Internetul, presa şi platformele se socializare sunt incubatoare de propagandă. La el acasă presa nu mai este demult liberă. Dispune şi de un internet pur rusesc, care poate fi decuplat de la reţelele globale.
În Almaty, capitala, conform versiunii guvernamentale a evenimentelor, „Kazahstanul a fost supus agresiunii armate de către grupuri teroriste bine coordonate antrenate în străinătate… atacatorii incluzând persoane care au experienţă în zonele de luptă militară în rândurile grupurilor islamiste radicale”. Problema, desigur, este că statul nu a prezentat dovezi care să susţină această afirmaţie, cum ar fi numele grupărilor teroriste sau unde s-au antrenat în străinătate teroriştii. Nicio grupare teroristă cunoscută nu şi-a revendicat responsabilitatea pentru violenţă. (Un videoclip apărut pe Telegram pe 7 ianuarie arată patru bărbaţi mascaţi cu arme care pretind că sunt „Frontul de eliberare a Kazahstanului”. Pe reţelele de socializare, mulţi au comentat că rusa vorbitorului nu avea accent kazah şi că Rusia are o istorie ca producătoare de astfel de videoclipuri în scopuri propagandistice.) Guvernul susţine că a arestat 10.000 de persoane, dar numele celor mai mulţi dintre cei reţinuţi nu au fost făcute publice.
Liderul kazah a susţinut în mod bizar că „teroriştii” au luat cadavrele camarazilor lor morţi de la morgi şi de pe străzi – justificând astfel de ce nimeni nu poate contesta explicaţiile guvernului. Se poate şi mai rău de atât? Probabil. Chiar preşedintele Serbiei Aleksandar Vučić, mult timp cocoloşit de UE şi SUA, a fost ministrul informaţiilor într-un guvern al dictatorului sârb Slobodan Milošević, una dintre figurile principale ale sângeroaselor războaie iugoslave. În această poziţie, Vučić a fost responsabil cu propaganda, cenzura şi controlul presei. În iulie 1995, actualul preşedinte sârb declara de la tribuna parlamentului că „pentru fiecare sârb ucis, o să omorâm 100 de musulmani“, notează revista franceză Le Monde Diplomatique.
-
Au sau nu de ce să se teamă toţi influencerii şi companiile care trăiesc şi se promovează pe Instagram şi Facebook. Ce spune un expert despre ieşirea din Europa a companiei Meta
Când vine vorba despre explicaţii referitoare la modul în care se fac transferurile de date cu caracter personal între Uniunea Europeană şi companiile din Statele Unite, românca Gabriela Zanfir-Fortuna se află printre cei care înţeleg cel mai bine ambele părţi. De altfel, ea acţionează ca un consultant pentru acestea, cu misiunea de a-i ajuta pe cetăţeni să beneficieze de avantajele tehnologiei, dar nu cu orice preţ. Cum a ajuns să o pasioneze domeniul protecţiei datelor încă din vremea în care bibliografia în limba română pe această temă nu era scrisă şi de unde vin îngrijorările curente ale giganţilor americani?
Ştirea că Facebook şi Instagram s-ar putea retrage din Europa i-a îngrijorat pe mulţi dintre aspiranţii la popularitate în online, pe reprezentanţii companiilor care au dezvoltat un nou model de advertising prin aceste platforme sau pe influencerii care au ajuns chiar să îşi câştige existenţa prin intermediul acestora.
Am găsit explicaţiile referitoare la această situaţie ale Gabrielei Zanfir-Fortuna, vicepreşedinte Global Privacy, Future of Privacy Forum, într-un articol al publicaţiei internaţionale Slate şi ne-am întrebat cum a ajuns să se numere ea printre persoanele care desluşesc cel mai bine domeniul din ce în ce mai important al protecţiei datelor. Nu a întârziat să ne răspundă printr-o poveste de carieră puţin atipică pentru un avocat ce îşi începe parcursul în Craiova, România.
„Domeniul protecţiei datelor personale este un domeniu de drept tehnic care atunci când a început pe mine să mă intereseze, în anul 2008, nu era interesant pentru aproape nimeni, nici din afara României, dar cu atât mai puţin din România”, îşi aminteşte Gabriela Zanfir-Fortuna. Interesul ei pentru domeniu a venit odată cu o competiţie de procese simulate, organizată de instituţii europene de prestigiu, în colaborare cu judecătorul britanic de la Curtea de Justiţie a UE.
Era o competiţie între studenţii la Drept din Europa Centrală şi de Est, iar ea coordona în acel moment echipa de studenţi ce reprezenta universitatea sa, Universitatea din Craiova. În acel an, în cadrul concursului au primit o speţă care avea legătură cu Directiva 95/46 de protecţie a datelor şi, în încercarea de a-i ajuta pe studenţii care participau la competiţie şi pe care îi coordona să rezolve acea speţă, a observat că nu găseşte niciun material în limba română pe această temă.
A surprins-o faptul că era o competiţie de înalt nivel, despre un domeniu despre care nu învăţaseră nimic la şcoală. A citit multe materiale în limba engleză pe această temă, iar de atunci, a tot citit…. „Era un domeniu care mi s-a părut fascinant. Pasiunea mea a început prin prisma directivei 95/46 (o directivă a Parlamentului şi a Consiliului European menită să protejeze drepturile şi libertăţile persoanelor în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal n.red.), care a fost transpusă în România prin Legea 667/2001. Deşi aveam o lege din România care transpunea această directivă, aproape nimeni nu se ocupa cu aşa ceva, în niciun caz la nivel academic.”
Carte de vizită
⇒ Dr. Gabriela Zanfir-Fortuna este vicepreşedinte pentru Global Privacy în cadrul Future of Privacy Forum, unde conduce dezvoltările ce ţin de protecţia datelor cetăţenilor la nivel global.
⇒ Înainte să se mute în Statele Unite, în 2016, a lucrat pentru European Data Protection Supervisor din Bruxelles (Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor).
⇒ A făcut parte din echipa care a consiliat organismele legislative ale UE referitor la procesul legislativ de implementare a GDPR.
⇒ Deţine un doctorat în Drept (2013), obţinut în cadrul Universităţii din Craiova; unde a absolvit de altfel şi studiile universitare, în 2009.
După ce a terminat facultatea a rămas la aceeaşi universitate să studieze într-un program masteral axat pe Drepturile Omului şi şi-a scris teza pe tema Dreptului la Protecţia Datelor Personale, iar apoi a finalizat şi doctoratul, în acelaşi domeniu. Îşi aminteşte însă că nu a primit niciun fel de încurajare când şi-a exprimat dorinţa de a-şi scrie teza de doctorat în domeniul protecţiei datelor personale. „A trebuit să mă lupt timp de un an cu coordonatorul meu de doctorat, care nu înţelegea de ce este o temă atât de interesantă la momentul respectiv, cu şase ani înainte să fie adoptat GDPR.”
Timp de un an a lucrat în paralel la teza sa, dar şi la subiectul pe care şi-l dorea profesorul, pentru ca într-un final să îl convingă să scrie această teză, pe drepturile persoanei vizate, convingându-l că va avea un impact major asupra vieţilor noastre, ale tuturor, dacă principiile sunt aplicate felului în care evoluează dezvoltările tehnologice din jurul nostru. Un rol în dezvoltarea carierei sale actuale l-a avut şi trecutul nostru istoric, cu repercusiuni asupra vieţii private asupra fiecărui individ. „Cele două domenii, protecţia vieţii private şi protecţia datelor personale sunt puternic conectate, deşi în Dreptul UE sunt domenii de drept diferite. Este esenţial să fie înţelese amândouă, iar dreptul de protecţie a vieţii private m-a interesat chiar înainte de facultate şi am citit foarte mult despre acesta.”
La doctorat a publicat şi un articol referitor la protecţia vieţii private, în care a observat efectul supravegherii constante în masă asupra psihicului populaţiei, la nivel individual sau colectiv. „Am găsit câteva studii foarte interesante din anii ‘90 care au fost publicate de un psiholog ce vorbea despre cum în anii ‘80, atunci când situaţia în ţară era drastică şi au fost impuse foarte multe limitări populaţiei, oamenilor le era mai frică să vorbească despre faptul că le este frig şi foame, decât de faptul în sine. Se temeau de repercusiuni, se simţeau monitorizaţi tot timpul şi asta într-adevăr mă motivează şi acum să vorbesc despre asta destul de des în cariera mea actuală.”
„Fraţii mai mari” din mediul online vs. statul de drept
Trăim un fenomen similar într-o variantă digitală? „Da, trăim asta într-o variantă digitală şi sunt câteva diferenţe: există acea metaforă a fratelui celui mare, iar ce se întâmplă în prezent este că aproape trăim într-un Big Brother, dar privat, nu neapărat centralizat sub un guvern; ca rezultat al monitorizării constante a preferinţelor, a atenţiei utilizatorilor, astfel încât aceştia să continue să folosească serviciile online cât mai mult. Se pot trage paralele între fratele cel mare şi fratele cel mare privat sau o multitudine de fraţi mai mari privaţi.
Sunt şi alte tipuri de diferenţe, dar concluzia la care ajunsesem eu este că totuşi, ce se întâmplă acum cu această multitudine de fraţi mai mari privaţi se întâmplă într-un stat de drept, unde avem protecţie juridică şi totuşi avem valori democratice – şi în România, şi în alte state europene. În principiu, avem la îndemână uneltele necesare să ne protejăm drepturile.” La finalizarea tezei doctorale, în 2013, Gabriela Zanfir-Fortuna şi-a căutat un loc de muncă în România în acest domeniu şi nu a găsit nimic – cei de la universitate i-au propus să fie consilier juridic pe drepturile proprietăţii intelectuale la un centru de cercetare, ceea ce nu avea nicio legătură cu ce îşi dorea să facă. Le-a scris şi celor de la Autoritatea de Supraveghere a Datelor Personale din România în timpul ultimului an la doctorat, să îi întrebe dacă o primesc timp de două săptămâni ca intern neplătit, să vadă ce înseamnă de fapt această activitate. „Nu vedeam această disciplină manifestându-se nicăieri, nici în domeniul privat, nicăieri. Cei de la autoritatea respectivă nu au răspuns, prin urmare m-am uitat la ceea ce aş fi putut să fac peste hotare.”
O oportunitate a fost să aplice pentru un stagiu de practică la Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (AEPD). „Mi s-a părut fantastic să pot să fiu în Bruxelles mai ales pentru că, de un an, fusese publicat proiectul de lege pentru modernizarea directivei iniţiale în domeniu, modernizare care s-a transpus ulterior în GDPR.” A fost la un interviu la Bruxelles, iar în urma acestuia a primit cinci luni de stagiu plătit la AEPD. Aşa a ajuns să se mute acolo, la 27 de ani, ca intern, după ce a reuşit să îşi termine doctoratul. „A fost o experienţă extraordinară şi am reuşit în sfârşit să văd în ce constă protecţia datelor mai exact. Am reuşit să lucrez pe câteva dosare foarte importante, inclusiv în pregătirea adoptării GDPR, fiindcă la momentul respectiv instituţiile europene erau în mijlocul procesului de negociere, iar AEPD are rol consultativ pentru cele trei instituţii implicate în procesul de adoptare a legilor europene, respectiv Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European. Am avut noroc că era vorba despre drepturile persoanei vizate, exact subiectul tezei mele de doctorat.”
„În lipsa unui acord (între Statele Unite şi Uniunea Europeană), toate companiile care transferă date din Europa, dar şi toate companiile europene care transferă date în Statele Unite au un risc foarte ridicat şi continuu să fie sancţionate sau să primească un ordin de oprire a transferurilor de date.”
Dr. Gabriela Zanfir-Fortuna, vicepreşedinte Global Privacy, Future of Privacy Forum
După stagiu, a primit propunerea să rămână consilier juridic contractual pentru instituţii, ceea ce a şi făcut, vreme de trei ani. În cadrul acestei experienţe, s-a întâmplat să lucreze şi pentru Article 29 Working Party (un comitet în care se întâlneau toate autorităţile europene de protecţie a datelor şi care luau decizii despre cum se aplică directiva referitoare la acest domeniu – iar apoi GDPR – , în mod conform şi în mod unitar la nivelul UE). Ea a făcut parte din câteva subgrupuri ale acestui comitet din partea AEPD, unul dintre acestea fiind axat pe transferurile internaţionale de date. Aşa a luat pentru prima dată contact cu acest domeniu. „Am fost acolo când a fost anulat Safe Harbour, primul aranjament între Statele Unite şi UE care să permită transferurile de date nerestricţionate, am fost acolo când Comisia Europeană a negociat Privacy Shield cu Statele Unite care să permită în continuare transferul de date şi să înlocuiască Safe Harbour, de atunci sunt familiarizată cu transferul internaţional de date.”
În Statele Unite s-a mutat în 2016, din motive personale, soţul său fiind acolo. La început, a decis să lucreze 50% din timp pentru Future of Privacy Forum şi în restul timpului pentru o companie de consultanţă. „Mi-am dorit să văd dacă o să-mi placă mai mult să lucrez în think tank şi în policy making sau în consultanţă, să consiliez companii cu privire la modul în care să îşi adecveze practicile la GDPR”. A mers aşa în paralel vreme de un an, iar apoi a decis să rămână doar la Future of Privacy Forum.
Ce este acesta? Organizaţia pentru care lucrează acum este un think tank creat în urmă cu aproximativ 15 ani în Washington DC, unde se află şi acum sediul central al acesteia, dar care, în ultimii doi ani şi jumătate s-a extins la nivel global. Au un birou în Bruxelles, unul în Tel Aviv şi cel mai recent deschis birou este în Singapore. „Future of Privacy Forum consideră că toată dezvoltarea tehnologiei care a avut loc în ultimele decenii poate fi benefică pentru societate şi pentru indivizi; organizaţia este optimistă cu privire la ceea ce poate aduce tehnologia societăţii, dar, numai dacă în procesul acesta sunt avute în vedere drepturile oamenilor, comunităţilor, iar datele sunt prelucrate responsabil, în mod etic. Încearcă să se poziţioneze undeva la mijloc în spectrul acesta al politicilor publice în domeniu – nu vrem să fim nici pesimişti cu privire la ce aduce tehnologia, nici extrem de optimişti, astfel încât să ignorăm toate elementele acestea ce ţin de protecţia datelor, încercăm să găsim o soluţie de echilibru”, explică Gabriela Zanfir-Fortuna.
Partea de „forum” din numele think tankului se referă la actorii numeroşi care sunt membri şi susţinători ai acestuia. „Vorbim despre foarte multe companii, peste 200 în prezent, din majoritatea industriilor care folosesc date, precum Microsoft, Apple, Meta; companii din industria auto precum Ford sau General Motors, companii din farma, de testare genetică, mari companii de avocatură; o mare plajă de actori care prelucrează date. Partenerii lor de discuţie din partea acestor companii sunt Data Protection Officers, Chief Privacy Officers şi, în general, persoane la nivel executiv din companie sau responsabili cu protecţia datelor care au, în descrierea jobului lor, în primul rând «Privacy» sau «Data Protection».” Apoi, în advisory boardul organizaţiei se află şi câţiva profesori din mediul academic din Statele Unite, ONG-uri, asociaţii. Sprijinul financiar vine de la companiile private, dar au şi proiecte în derulare cu fundaţii precum Bill and Melinda Gates Foundation, Sloan Foundation, Naţional Science Foundation. Gabriela Zanfir-Fortuna este co-principal investigator la un proiect finanţat de aceasta din urmă (este fundaţia prin care Guvernul Statelor Unite finanţează proiecte de cercetare substanţială), un parteneriat cu University of Michigan şi Penn State University într-un proiect pe care l-au început anul trecut şi se desfăşoară pe trei ani, cu o finanţare de peste 1 milion de dolari. „Este un proiect condus de câţiva cercetători în computer science de de la Penn State University care creează un motor de căutare şi un mare repozitoriu de politici de privacy – cataloghează, organizează informaţiile, urmăreşte evoluţia acestora în timp. Este un produs destul de tehnic şi noi vrem să îl facem cât mai util cercetărilor, companiilor, societăţii.” O altă linie de finanţare a organizaţiei pe care o reprezintă vine prin intermediul unei serii de traininguri. „Cu toate aceste linii de finanţare, încercăm acelaşi lucru, să avem poziţia aceea de mijloc şi să putem să vorbim cu fiecare dintre actorii implicaţi, ajungând la un rezultat echilibrat.”
Statele Unite, în urma UE când vine vorba de protecţia datelor cetăţenilor?
Peisajul american este mai prietenos cu companiile sau cu cetăţenii când vine vorba de protecţia datelor, prin comparaţie cu UE, unde sunt mult mai multe instituţii care reglementează aceste domenii? „În primul rând, peisajului american îi lipseşte o lege similară cu GDPR, adică o lege care să se aplice tuturor industriilor şi domeniului public de asemenea, universităţilor, spitalelor, care să protejeze drepturile persoanelor atunci când datele lor sunt folosite – colectate, prelucrate, folosite să creeze profiluri ş.a.m.d.p. Faptul că acest tip de lege lipseşte din Statele Unite a creat un mediu în care într-adevăr companiile şi alte instituţii au un avantaj faţă de drepturile indivizilor.” (GDPR – General Data Protection Regulation – a fost cel mai important element disruptiv din domeniul protecţiei datelor la nivel european şi are ca scop un control mai bun de către oameni când vine vorba de folosirea datelor lor personale. Oferă, de asemenea, autorităţilor de reglementare, posibilitatea să poată impune amenzi de până la 4% din veniturile globale pentru nerespectarea acestuia, n.red.) Gabriela Zanfir-Fortuna observă că există şi în Statele Unite câteva legi sectoriale, adoptate acum câteva decenii, cum ar fi, de exemplu, o lege care se aplică doar datelor medicale a unei persoane, dar doar atunci când sunt prelucrate de un profesionist din domeniul medical sau de un departament dintr-un spital; în niciun caz aplicaţiilor mobile care au acces la date medicale, la date cu privire la sănătatea cuiva. „În urmă cu trei ani, în 2018, după ce GDPR a devenit aplicabil, acesta a avut un efect extraordinar şi în Statele Unite, dar şi în restul lumii, fiindcă a inspirat foarte multe jurisdicţii să îşi modernizeze legile de protecţie a datelor sau să adopte legi noi.” De altfel, faptul că siguranţa datelor cetăţenilor europeni în Statele Unite nu este foarte bine reglementată reprezintă unul dintre principalele motive pentru care apar discuţiile din spaţiul public de tipul „Facebook părăseşte Europa”. Concret, în cel mai recent raport transmis către SEC, Meta preciza că „este puţin probabil să fie capabilă să furnizeze un număr mare din cele mai importante produse şi servicii, inclusiv Facebook şi Instagram, în Europa, dacă nu va fi posibil că aceste platforme să transfere date din regiunea europeană spre Statele Unite”. Ulterior, într-o clarificare trimisă către Bloomberg, reprezentanţii Meta au spus: „Nu avem absolut nicio dorinţă sau plan să ne retragem din Europa, însă realitatea simplă este că Meta, şi multe alte afaceri, organizaţii şi servicii, se bazează pe transferurile de date între UE şi Statele Unite”. „Ceea ce s-a întâmplat este că în contextul obligaţiilor de raportare pe care Facebook le are către autorităţile americane şi în special către SEC (US Securities and Exchange Commision – autoritatea care supraveghează companiile publice, care au obligaţii foarte clare de raportare, prin care trebuie să divulge toate riscurile la care sunt supuse şi trebuie să fie foarte transparente pentru că nu e de glumit cu acest SEC), Facebook considera că toată situaţia aceasta a transferurilor de date reprezintă un risc major; au fost obligaţi să dezvăluie acest risc şi să facă o analiză a posibilelor consecinţe”, explică Gabriela Zanfir-Fortuna. Ea aminteşte şi de o amendă împotriva Amazon dată de autoritatea din Luxemburg, de aproape 800 de milioane de dolari, o amendă dată prin prisma GDPR, despre care s-a aflat tot prin prisma raportărilor către SEC.
Dezbaterea despre felul în care datele cetăţenilor europeni sunt folosite în Statele Unite nu este însă una nouă şi are un istoric complicat. În inima nemulţumirilor Meta şi ale altor giganţi americani stau negocierile în desfăşurare dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite în legătura cu lansarea unui nou pact transatlantic referitor la transferurile de date. Pactul anterior, cunoscut ca Privacy Shield, a fost invalidat de către Curtea de Justiţie a UE în 2020 din cauza îngrijorărilor că nu îi protejează pe cetăţenii UE de supravegherea Agenţiilor de Securitate Naţională din Statele Unite. Noul pact fusese lansat în contextul dezvăluirilor făcute de Edward Snowden, referitoare la spionajul de peste Ocean a acestor agenţii. De câteva luni, Statele Unite şi autorităţile reglementatoare din UE încearcă să negocieze o nouă înţelegere.
Ce poate face un utilizator pentru a se proteja ÎN ONLINE, potrivit Gabrielei Zanfir-Fortuna
► În primul rând, ce poate să facă un utilizator este să aibă grijă ca atunci când este pe o reţea socială să limiteze persoanele care au acces la ceea ce postează. Dacă nu au intenţia ca postările lor să fie publice şi accesate de oricine, să aibă grijă să îşi selecteze audienţa.
► Alt lucru pe care toată lumea ar trebui să îl aibă în minte este ca atunci când publică o fotografie sau o informaţie pe internet, aceea de obicei rămâne acolo şi poate fi diseminată, preluată, de actori cu intenţii mai mult sau mai puţin bune. Să se gândească de două ori când postează o fotografie, mai ales când e vorba de copii.
► Să aibă o igienă a parolelor, dacă este posibil, să îşi schimbe parolele o dată la un an – sau la cel puţin doi ani.
► Să îşi limiteze accesul la locaţie – informaţiile cu privire la locaţie sunt foarte sensibile şi locaţia în care se află telefoanele oamenilor este foarte adesea accesată de aplicaţii la care nici nu te-ai gândi că au nevoie neapărat de locaţia ta. Atunci când sunt întrebaţi în legătură cu oferirea acestui acces, utilizatorul trebuie să se gândească bine dacă aplicaţia respectivă chiar are nevoie de locaţia lor ca să funcţioneze sau nu. De exemplu, dacă ai o aplicaţie de mobil care îţi oferă un joc cu buline colorate, nu are nevoie de locaţia ta, cum ar fi cazul unei aplicaţii de ridesharing, de exemplu.
► Foarte important mi se pare şi ca oamenii să transmită către decidenţi de la orice nivel că aceste lucruri sunt importante pentru oameni, că îşi doresc mai multă siguranţă cu privire la cum sunt prelucrate datele lor personale pentru că, până la urmă, crearea unui cadru juridic relevant nu ţine atât de mult de ei, ci de decidenţii de la diferite niveluri; aceştia reacţionează la nevoile oamenilor şi atunci mi se pare important ca oamenii să semnalizeze că le pasă de aceste lucruri.
O primă decizie a Curţii de Justiţie a UE de invalidare a unui pact a apărut însă în 2015, când a fost anulată decizia de adecvare pe care Comisia Europeană o dăduse sub titulatura Safe Harbour. „Curtea de Justiţie a UE consideră că modul în care cadrul juridic în care agenţiile de securitate naţională din Statele Unite îşi desfăşoară activitatea nu are suficiente garanţii că drepturile fundamentale ale europenilor, atunci când datele lor sunt transferate în Statele Unite sunt protejate la nivel similar ca atunci când datele sunt în Europa, acesta este motivul principal pentru care avem foarte multă incertitudine cu privire la transferurile de date din UE în Statele Unite.”
După acea primă decizie a Curţii de Justiţie Europene referitoare la Safe Harbour, Comisia Europeană şi Guvernul american au ajuns la noul acord, Privacy Shield, care a adus îmbunătăţiri referitoare modul în care indivizii ar fi putut interacţiona cu organizaţiile din Statele Unite ce ar putea supraveghea modul în care agenţiile de securitate naţională accesează datele personale. „Practic, partea americană a creat un organism intern de control în aparatul acesta al securităţii naţionale prin care cetăţenii europeni ar fi putut să ridice întrebări cu privire la protecţia datelor şi drepturilor lor, dar Curtea de Justiţie UE a considerat că această modificare nu a fost suficientă.” Privacy Shield a fost prin urmare invalidat în anul 2020, iar de atunci se negociază pentru un acord care să îl înlocuiască.
„Dificultatea constă în faptul că guvernul american trebuie să modifice cadrul legislativ în care agenţiile de securitate naţională îşi desfăşoară activitatea fără o intervenţie a Congresului, ceea ce este foarte dificil. Pentru a avea o modificare pe termen lung, soluţia cea mai sigură ar fi o soluţie legislativă la nivelul Congresului. Dar acesta nu are deloc apetit să intervină în legile respective, prin urmare guvernul american se concentrează pe soluţii la nivel executiv – directive, ordine care pot fi date de Guvern”, explică specialistul. În prezent există discuţii cu Comisia Europeană pentru a vedea ce ajustări pot fi făcute pentru ca viitorul acord să reziste totuşi, având în vedere faptul că şi aceasta este mai prudentă şi încearcă să se asigure că soluţia găsită este una pe termen lung, pe care Curtea de Justiţie UE să o poată valida.
De ce le este de fapt frică giganţilor americani de deciziile UE?
Discuţiile referitoare la părăsirea Meta a spaţiului european vin pe fondul lipsei acestui acord, care creează incertitudine pentru businessul din Europa al acestor companii. „Dacă ar exista un acord, atunci nu ar exista o incertitudine juridică referitoare la transferurile de date. Un astfel de acord ar anula riscul de non-compliance.”
Practic, în lipsa acestui acord, toate companiile care transferă date din Europa, dar şi toate companiile europene care transferă date în Statele Unite au un risc foarte ridicat şi continuu să fie sancţionate sau să primească un ordin de oprire a transferurilor de date. Spre exemplu, în 2019, Autoritatea franceză de supraveghere a felului în care sunt folosite datele de către cetăţenii europeni a amendat Alphabet, compania mamă a Google, cu 57 de milioane de dolari pentru încălcarea regulilor de protecţie a datelor la nivelul UE – organizaţia spunea că Google nu oferă transparenţă şi claritate referitoare la felul în care îşi informează utilizatorii despre felul în care sunt folosite datele lor personale.
„Future of Privacy Forum consideră că toată dezvoltarea tehnologiei care a avut loc în ultimele decenii poate fi benefică pentru societate şi pentru indivizi şi este optimist cu privire la ceea ce poate aduce tehnologia societăţii, dar, numai dacă în procesul acesta sunt avute în vedere drepturile oamenilor, comunităţilor, iar datele sunt prelucrate responsabil, în mod etic.”
Dr. Gabriela Zanfir-Fortuna, vicepreşedinte Global Privacy, Future of Privacy Forum
„Dincolo de amenzi, foarte recent, câteva autorităţi de supraveghere, autoritatea din Austria, din Franţa, autoritatea europeană a protecţiei datelor, AEPD, au emis ordine sau au avut cazuri în care a fost discutată folosirea Google Analytics, (un program de măsurare a audienţei unui website n.red.) care a fost ţintit de organizaţia lui Max Schrems (activist austriac cunoscut pentru campaniile sale împotriva felului în care Facebook foloseşte datele utilizatorilor n.red), imediat după o decizie din 2020. Au fost 101 plângeri pe care organizaţia le-a transmis tuturor autorităţilor europene de protecţie a datelor referitoare la faptul că, deşi nu este cel mai riscant transfer de date, este totuşi un transfer de date personale care are loc către Statele Unite.” Toate aceste plângeri au fost depuse în august 2020, iar nu de puţin timp (în ianuarie), a sosit o primă hotărâre de la autoritatea austriacă, ce a confirmat că, într-adevăr are loc un transfer de date personale, prin simpla folosire a Google Analytics. „Prin tot raţionamentul din hotărârea respectivă se înţelege că website-ul austriac care folosea Google Analytics nu va putea să folosească programul în continuare.” Autoritatea de protecţie a datelor din Franţa a emis decizia într-un caz similar recent şi a fost aceeaşi concluzie: site-ul care a făcut obiectul plângerii trebuie să oprească folosirea Google Analytics şi să îşi aducă prelucrările în conformitate. „Ne aşteptăm ca decizii similare să apară în toate cele peste 100 de cazuri, sunt hotărâri care practic sunt date împotriva organizaţiilor europene şi care le impun acestora să nu folosească un serviciu precum Google Analytics furnizat de o companie americană.” De ce sunt importante aceste cazuri? „Efectele pot fi majore – aici vorbim doar despre website-uri care folosesc un program de măsurare a audienţei, dar dacă extrapolăm la nivelul întregii societăţi şi asupra acestui mediu în care toată lumea foloseşte servicii IT create, în mare parte, de companii americane, se poate ajunge la un blocaj. Gândiţi-vă la şcoli care folosesc Zoom, la autorităţi publice care folosesc servicii de cloud furnizate de companii americane – efectele pot fi foarte serioase dacă această situaţie va continua – situaţia creată de lipsa unui acord şi de faptul că autorităţile de supraveghere continuă să acţioneze.” În cazurile acestea, Gabriela Zanfir-Fortuna a observat că nu există neapărat apetitul unei amenzi – ci se emit aceste ordine de oprire a transferurilor de date. „Într-adevăr tot ce înseamnă furnizare de servicii în online, servicii cloud şi alte servicii online de către companii americane, companiilor europene, este afectat de această situaţie şi orice caz ar putea apărea cu privire la orice companie. Există şi riscul acestor amenzi, dar în primul rând, riscul ordinelor de a opri transferul de date, ceea ce, în mod efectiv, înseamnă oprirea utilizării folosirii datelor de către companiile americane.”
Câteva companii americane reacţionează prin a oferi servicii de localizare a datelor, adică încearcă să localizeze datele ceţăţenilor europeni în Europa. „Nu ştim în ce măsură această soluţie va putea fi practicată în realitate, având în vedere arhitectura internetului. Nu ştim nici din punct de vedere juridic dacă această soluţie poate exista pe termen lung, având în vedere câteva legi din Statele Unite care au obligaţii destul de clare pentru companiile americane să ofere acces la date indiferent unde acestea sunt localizate atunci când este vorba despre securitate naţională. „Situaţia este foarte complicată şi toată lumea îşi doreşte ca deopotrivă Comisia Europeană şi guvernul american să ajungă la un acord, dar un acord care să fie sustenabil, adică schimbările propuse să fie sustenabile, nu ca în cazul Safe Harbour şi Privacy Shield”.