BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Businessul se poate îmbina cu arta: O absolventă de Artă şi Design şi-a transformat pasiunea pentru lumină în afacere

    Diana Buga a căutat dintotdeauna modalităţi de exprimare a pasiunii ei pentru artă prin care să-şi lase amprenta în timp. Unul dintre aceste moduri a căpătat viaţă sub numele Diabuga Design, un atelier de obiecte de iluminat aparte, pentru că şi ideea de lumină o fascinează pe antreprenoare în egală măsură.

    A absolvit Universitatea de Artă şi Design, în cadrul căreia a făcut cunoştinţă cu multe materiale cu care a trebuit să experimenteze şi să pună în practică diverse teme, aşa că acesta a fost mediul în care au luat naştere primele idei, cele premergătoare pentru ceea ce este astăzi Diabuga Design. „Totul s-a născut din pasiune şi dragoste. Nu am avut o strategie clară pentru ce am construit, lucrurile în viaţă apar uneori spontan şi îmi place să le văd ca pe o provocare sau oportunitate şi să le abordez în parte, pas cu pas. De aceea, mă axez pe prezent şi sunt atentă la tot ce îmi oferă viaţa”, povesteşte Diana. Fiecare ban primit pentru un obiect de iluminat creat de ea a fost investit mai departe în atelierul pe care şi l-a amenajat în Cluj-Napoca. La început, cumpărătorii erau familia şi prietenii, aşa că au fost, practic, „sursele de finanţare”. Timpul şi răbdarea dedicate s-au adăugat şi ele la planul de investiţii, în perioada în care Diana descoperea forme şi materiale. „Consider lumina foarte importantă într-un spaţiu, deoarece are un rol puternic de a influenţa percepţia asupra spaţiului şi capacitatea de a modifica dispoziţia unei persoane. Am ales să mă joc cu spaţiul şi lumina, să descopăr noi forme de exprimare şi metode de a da spaţiului un aer unic şi o personalitate puternică. Cât despre lumina ambientală şi jocul de umbre rezultate la întâlnirea luminii cu materialele şi forma lămpilor, este ceva ce m-a fascinat mereu.”

    Cele câteva colecţii de corpuri de iluminat pe care le-a făurit până acum sunt concepute în propriul atelier, în Cluj-Napoca, şi au preţuri între 500 şi 800 de lei. Diana îşi doreşte însă să conceapă şi alte categorii de produs în viitor. „Clienţii mei sunt în special oamenii care apreciază munca produselor create manual, designerii de interior cu care colaborez şi mă recomandă clienţilor lor şi showroomurile specializate care îmi găzduiesc produsele.”

    Cele câteva colecţii de corpuri de iluminat pe care Diana le-a făurit până acum sunt concepute în propriul atelier, în Cluj-Napoca, şi au preţuri între 500 şi 800 de lei.

    Dacă 2021 a fost un an prosper, Diana Buga şi-a propus ca 2022 să fie unul mult mai matur şi plin de responsabilităţi, un an în care îşi doreşte să-şi mărească echipa şi să lucreze la un alt capitol în viaţa de antreprenor pe care şi-a ales-o. „Consider că pandemia a avut un impact nu doar pentru businessul meu, ci şi pentru cum eram obişnuită să trăiesc şi să fac lucrurile. Pentru mine personal, a fost o situaţie fericită, pentru că am avut timp să regândesc totul legat de business şi să fac lucrurile altfel.” În acelaşi timp, adaugă Diana Buga, toată această pauză în vieţile noastre de doi ani încoace a educat puţin lumea, astfel că acum oamenii sunt mult mai deschişi să cunoască produsele create în România, produsele create manual. Pentru Diabuga Design, 2021 a fost un an destul de bun, primul în care Diana a simţit că începe să culeagă roadele muncii ei, după trei ani de muncă în propriul business. Cifra de afaceri pentru 2021 a fost puţin peste 80.000 de lei, iar profitul – undeva la 40.000 de lei. Nu a avut angajaţi până acum, a făcut totul singură şi a încercat să înveţe câte puţin din fiecare capitol de care avea nevoie. Cu lecţiile făcute, Diana vrea acum să treacă la următorul nivel.

    Diana Buga, fondatoare, Diabuga Design: „Consider lumina foarte importantă într-un spaţiu, deoarece are un rol puternic de a influenţa percepţia asupra spaţiului şi capacitatea de a modifica dispoziţia unei persoane.”

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Atelier Devi – bijuterii din aur filat şi perle (Bucureşti)

    Fondatoare: Raluca şi Brânduşa Sima

    Cifră de afaceri în 2021: 60.000 de euro

    Prezenţă: în magazinul online propriu, magazinele AlbAlb şi Dalb din Bucureşti, un magazin din Timişoara şi pe site-ul Fashion Days

    Sorana Croşetează – jucării şi obiecte decorative croşetate (Bucureşti)

    Fondatoare: Sorana Cocheci

    Prezenţă: online

    OzonFix – generatoare de ozon (Corunca, jud. Mureş)

    Proprietar: Gabi Dumitraş

    Cifră de afaceri în 2020: 650.000-700.000 de euro

    Prezenţă: naţională şi internaţională

    Adami’s Sweets – atelier de ciocolată artizanală (Râmnicu Vâlcea)

    Fondatoare: Daniela Achim

    Investiţie iniţială: 50.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: 200.000 de lei (40.000 de euro)

    Prezenţă: online şi în Râmnicu Vâlcea

    ZAD Illustrations – accesorii brodate (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Diana Zadic

    Investiţie iniţială: 2.000 de lei (400 de euro)

    Prezenţă: online

    ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • După trei ani de eşecuri, un antreprenor român a reuşit să pună bazele unei afaceri de succes. Care este povestea lui şi cum a reuşit să supravieţuiască prin mai multe crize în business

    După trei ani de antreprenoriat soldaţi cu un eşec şi alţi trei pe o zonă care nu îl motiva suficient, Christian Tudorache şi-a găsit într-un final nişa care i se potrivea: property managementul. Cum l-a ajutat aceasta să supravieţuiască în actuala criză?

    Născut în Constanţa, Christian Tudorache a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, la finalul căreia şi-a început cariera în compania Allianz-Ţiriac, ca agent de vânzări. A rămas aici patru ani, timp în care a avansat până la poziţia de leadership manager. Visând să construiască propria afacere, a decis să renunţe la statutul de angajat şi să pornească o firmă de recrutare, care avea să se extindă în Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. În lipsa unei şcoli de business însă, această primă experienţă antreprenorială s-a soldat, după trei ani, cu un eşec, care i-a adus însă o serie de lecţii importante. „Mi-am analizat toată povestea şi mi-a luat ceva timp să văd unde am greşit şi să nu dau vina exclusiv pe ceilalţi, pentru că poate am fost naiv la vremea respectivă şi am avut mai multă încredere în partenerii de business decât ar fi trebuit să am”, îşi aminteşte el. După circa un an, în care şi-a oferit timp să depăşească şocul, a luat-o de la capăt în imobiliare, „în formatul pe care îl urmează majoritatea agenţiilor – intermediere”. Spune că a ales acest domeniu pentru că i se părea una dintre variantele care îl vor putea repune pe picioare, mai ales că nu necesita o investiţie mare – câteva mii de euro au fost de ajuns pentru deschiderea unui birou. În plus, voia să facă lucrurile diferit, mai ales că avusese ocazia să întâlnească inclusiv agenţi veniţi în şlapi şi pantaloni scurţi la vizionări. După alţi trei ani şi-a dat seama însă că nu se regăsea în zona de intermediere. „Nici clienţii nu erau pregătiţi, nici piaţa. A fost un fiasco, aşa că în decembrie 2014 mi-am luat un Crăciun sabatic, nu am mai mers la familie, am stat să mă gândesc. Şi am luat decizia ca de la 1 ianuarie, orice s-ar întâmpla, să continui lucrurile aşa cum le văd eu şi cum îmi doream să fie, chiar şi cu riscul de a avea venituri mai puţine.” Aşa a şi făcut.

    La începutul anului 2015 a schimbat numele companiei din „The mentor” în cel actual, Kastel Group, şi a început să ia ca model diveşi jucători din piaţă, care se aflau în zona în care îşi dorea şi el să ajungă. „Vedeam la ei că fac property management, şi abia atunci am înţeles ce înseamnă acest segment. Îmi doream foarte tare să fac şi eu asta, dar nu aveam de unde să obţin informaţii.” Până când, un an mai târziu, a întâlnit persoana potrivită – un client care se ocupa de proprietăţile unor rude din Israel şi care căuta un agent capabil să se ocupe şi de partea administrativă. „M-a întrebat: Faci administrare? Ce puteam să zic? Fac!, i-am răspuns.” La acea vreme nu putea să ceară exclusivitate pentru că nu era încă pregătit, dar în scurt timp, după o întâlnire cu proprietarii de drept, a reuşit să obţină, chiar de ziua sa de naştere, un contract exclusiv. Tot prin recomandarea lor, pe care îi consideră „părinţii mei în property management”, a început să îşi dezvolte portofoliul şi cu alţi clienţi. Şi-a extins, totodată, şi aria de activitate la tranzacţii şi închirieri. Subliniază însă că tot segmentul de property management rămâne pilonul principal al businessului, cu o creştere de 79% în 2021, adică peste 500.000 de euro chirii anuale administrate, fiind totodată şi „activitatea care ne-a salvat în lockdown, când lumea nu ştia ce va face”. Alte agenţii care fac doar intermedieri şi cu care a stat de vorbă spune că au avut foarte mult de suferit. „Poperty managementul e o activitate cu venituri recurente şi care ne-a oferit şi ne oferă în continuare o stabilitate. În timp ce o agenţie de imobiliare clasică porneşte în fiecare lună cu zero şi trebuie să aibă rezultate noi, noi pornim cu venituri din start, pentru că avem clienţi cu activităţi recurente. Mi-am dat seama de asta şi am mizat foarte mult pe acest segment.”

    Potrivit lui, pe această nişă are puţini concurenţi reali în piaţă – 4-5 companii, pentru agenţii individuali fiind, crede antreprenorul, foarte dificil. Cei care înţeleg foarte bine acest segment, care ocupă undeva la 35-40% din serviciile companiei, sunt, potrivit lui, în special clienţii care vin din afară. Pe divizia property management businessul a avut, în 2021, 100 de clienţi, din care cam jumătate străini, iar în total, la nivelul tuturor diviziilor, în jur de 400-500 de clienţi, din care 20% de peste graniţe. „Am remarcat o creştere a numărului de străini care vin şi investesc în România. De ce sunt interesaţi? Pentru că, în continuare, România, Bulgaria şi Cipru sunt cele mai ieftine pieţe de imobiliare. Cu 500.000-1 milion de euro pot cumpăra mult mai mult în România decât, să zicem, în Berlin.”

    Ce presupune însă, mai exact, activitatea de property management? „Tot ce trebuie să faci ca proprietar, gestiunea şi managementul chiriaşului – nu doar de a verifica dacă a plătit sau nu chiria. Proprietarul trebuie să înţeleagă că un chiriaş e un client, nu cineva care stă gratis la el în casă. El îşi amortizează prin acei bani investiţia.” Ca la un hotel în care oamenii îşi doresc să aibă pe cineva binevoitor la recepţie care să intervină dacă apar diverse probleme, antreprenorul spune că e foarte important ca relaţia chiriaş-proprietar să fie una profesională şi acesta din urmă să îi ofere toate serviciile, ca cel ce închiriază să se simtă bine şi să stea cât mai mult în proprietatea sa. „Cu cât un chiriaş stă mai mult în proprietate, cu atât vei avea un randament mai bun.” Schimbările frecvente de chiriaşi presupun nu doar bani neîncasaţi, ci şi cheltuieli suplimentare cu agenţii, întreţinere şi altele. Comisionul practicat de Kastel Group porneşte de la 30 de euro/lună şi diferă în funcţie de tipul, mărimea şi gradul de uzură al proprietăţii. „În banii aceştia proprietarul are o echipă care lucrează cu el şi pentru el şi proprietatea lui. Are la dispoziţie toate resursele, pe care dacă le-ar lua separat l-ar costa foarte mult, pornind de la timp, şi apoi celelalte – gestiunea proprietăţii, gestiunea fiscală.” Compania se ocupă inclusiv de curăţenia generală, eliminarea pieselor inutile de mobilier, fotografii – „cu fotograf profesionist, nu cu telefonul” şi publicitate, dar şi de declaraţiile pentru persoane fizice, depunerea acestora şi ajustările necesare. „Se degrevează şi de partea asta de taxe şi impozite plătite, chiar şi pentru veniturile din chirii. Gestiunea chiriaşului, a proprietăţii, administraţia financiară, administraţia imobilului, şedinţele de bloc. Noi când semnăm, preluăm toate îndeletnicirile. El doar încasează banii lunar. Uneori mai discutăm dacă avem nevoie de un ok să cumpărăm ceva anume sau să facem anumite reparaţii.” Iar la vânzare, proprietarul se vede cu cumpărătorul la notariat, cu clauzele deja negociate.

    Pentru acest an, Tudorache estimează o dublare, până la 1 milion de euro chirii administrate doar pe zona de property management. În ceea ce priveşte vânzările, compania a tranzacţionat proprietăţi de 6 milioane de euro, din care 4,5 milioane de euro de la un singur client. Ca număr de unităţi, pe zona de property management şi închirieri Kastel Group are în portofoliu în jur de 400 de proprietăţi.

    În medie, antreprenorul spune că, în general, o proprietate scoasă la vânzare stă în jur de 2-3 luni pe piaţă. „Dar a crescut un pic durata din 2019, chiar la 3-4 luni, pentru că oamenii au început să se uite mai mult, studiază mai mult, verifică mai mult, sunt mai atenţi.” Alte schimbări aduse de actuala criză sanitară constau în faptul că înainte de pandemie priorităţile clienţilor erau zona şi preţul, iar acum, spune Tudorache, au început să fie atenţi nu doar la preţ, ci şi la suprafaţă, calitatea proiectului, confortul locuinţei, mobilierul şi facilităţile din complex sau din apropiere – grădiniţe, şcoli, centre comerciale şi parcuri, pentru că „din ce în ce mai mult lumea vrea verde”. Un alt element primordial e locul de parcare, şi din ce în ce mai multe persoane sunt interesate şi dacă au unde să îşi monteze wallboxul de încărcare a maşinii electrice.

    În momentul de faţă, antreprenorul spune că o problemă cu care piaţa se confruntă e inflaţia, care vine la pachet cu creşterea dobânzilor, aceasta atrăgând după sine şi un apetit mai scăzut la credite.  În echipa sa, care însumează şapte persoane, dar care se aşteaptă să crească anul acesta la 10-12 angajaţi, Christian Tudorache promovează un cult al greşelii. „Le-am spus: Să nu vă fie teamă să greşiţi. Pentru că dacă vă e teamă să greşiţi, nu vă veţi putea pune la contribuţie creativitatea şi veţi căuta să lucraţi doar în anumite limite. E normal să greşim, câtă vreme nu persistăm în greşeală.” Mai degrabă spune că îl deranjează teama de a nu face ceva pentru a nu greşi. Dar ce greşeli se pot face în acest domeniu? „Multe, de la o comunicare eronată cu un client, la a fi agresiv acesta, tonul folosit. Contează foarte mult şi cum ieşi din situaţia respectivă.” În plus, aşa cum a învăţat încă de când era angajat în Allianz-Ţiriac, pune mare preţ pe traininguri şi pregătirea oamenilor prin traininguri interne şi nu numai. „Avem şi target să citim o carte pe lună – dar nu e impus. Dacă nu se poate, măcar Spotify, podcasturi. Când ne întâlnim în şedinţe, team buildinguri, mesele de vineri, nu vorbim despre cifre. Acelea sunt one-to-one-uri. Deschidem subiecte din zona de dezvoltare personală pentru a mai învăţa unii de la alţii.” În plus, pentru că părerea sa despre facultăţile şi învăţământul românesc e că se rezumă doar teorie şi atât, el însuşi învăţând practica la locul de muncă, nu îl interesează ca angajaţii care se alătură echipei sale să fi terminat o anumită facultate, ci mai degrabă ce greşeli a făcut acea persoană şi ce lecţii a deprins din ele. „Când vin oameni cu mai multă experienţă la interviu, mă interesează care au fost problemele lor sau eşecurile pe care le-au avut în viaţă, şi cum au trecut peste ele, cum le-au gestionat. Pentru că experienţa unui eşec şi modul în care a fost gestionat corespunzător e mai valoroasă decât dacă nu te-ai întâlnit cu el. Atunci vezi abilităţile omului.” În plus, evită să recruteze oameni care au mulţi ani în imobiliare, „pentru că s-au format în acel fel pe care noi evităm să îl avem, strict de intermediere”. Pe alţi tineri aflaţi la începutul carierei şi care vor să devină antreprenori îi sfătuieşte să îşi identifice foarte bine pasiunile şi să pornească un business într-un domeniu care să le placă. „Dacă faci un business doar pentru că ai auzit că aduce bani, nu funcţionează. Imobiliarele sunt un domeniu cu foarte mulţi bani în joc. Dar dacă nu îţi place sau nu eşti axat către servicii, va fi un fiasco. Sunt multe agenţii şi agenţi care intră şi ies din piaţă.”

  • La 25 de ani, punea bazele propriei companii, cu un singur angajat şi un birou de apartament. Astăzi, are parteneri precum Microsoft, Google şi Adobe, iar afacerea generează venituri de aproape 18 milioane de euro

    La nici 25 de ani, Alexandru Lăpuşan punea bazele propriei companii. Cu un singur angajat şi un birou deschis într-un apartament din centrul Capitalei. Astăzi îi are drept parteneri pe Microsoft, Google şi Adobe. Cum s-a reflectat pandemia în afacerea sa şi ce planuri are el pentru viitor?

    „Pe toată durata pandemiei, obiceiurile noastre zilnice legate de activitatea profesională s-au schimbat, iar comunicaţiile la distanţă sau cumpărăturile au devenit tot mai indispensabile. Toate acestea au presupus investiţii în zona de IT, prin urmare întregul sector s-a aflat în toată această perioadă pe un trend ascendent”, notează Alexandru Lăpuşan, cofondator şi CEO, Zitec. Recunoaşte că nu se aştepta la un astfel de fenomen disruptiv, „cu impact atât de puternic asupra mediului social, al modului în care colaborăm în cadrul echipei, asupra afacerilor clienţilor noştri”. Totuşi, spune că unele dintre provocările pandemiei i-au surprins pregătiţi. De exemplu, pentru că de mai mulţi ani implementaseră deja o politică de lucru de acasă şi o politică de program flexibil, momentul lockdownului nu a presupus acţiuni deosebite. „Am informat colegii că vom colabora de la distanţă printr-un e-mail. Toate sistemele necesare, cu securitatea aferentă, erau deja implementate, modul de lucru deja testat şi cunoscut.” De-a lungul pandemiei, compania – activă pe piaţa IT & digital marketing, a adoptat şi politici noi – un exemplu fiind că toată echipa a trecut la utilizarea de laptopuri, iar principala prioritate a fost, potrivit lui Lăpuşan, siguranţa echipei, „dar nu numai din punct de vedere medical, ci holistic”. În acest sens, a hotărât să îmbunătăţească modul şi transparenţa cu care a comunicat informaţii privind evoluţia companiei şi a relaţiei cu clienţii şi a implementat programe care să faciliteze organizarea unor sesiuni de terapie psihologică individual, printre altele.

    Pe de altă parte, antreprenorul susţine că actuala criză sanitară a reprezentat un catalizator de dezvoltare prin faptul că a generat nenumărate oportunităţi, accelerând procesul de transformare digitală în foarte multe domenii, fie că vorbim de activitatea instituţiilor publice, de telemunca pe care cele mai multe dintre companii au fost nevoite să o implementeze sau de segmentul e-commerce, care a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Pentru Zitec, spune el, acest lucru s-a tradus în creşteri anuale de peste 50%, atât în 2020 cât şi în 2021. „Privind la ultimii trei ani, evoluţia companiei s-a menţinut pe un trend ascendent, raportând o rată medie anuală de creştere a afacerilor de 52%.” Jucătorul a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 17,9 milioane de euro, în creştere cu 68% comparativ cu anul precedent. Până în prezent, businessul, care funcţionează cu birouri în Bucureşti şi Braşov şi este deţinut în procent de 25% de eMAG (tranzacţia având loc în 2017), a înregistrat 650 de proiecte în peste 20 de pieţe, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei. În ultima perioadă, Zitec a înregistrat creşteri importante pe segmente de business precum product development, soluţii Google & Microsoft Cloud, digital marketing, mobile sau e-commerce. „Creşterea a fost susţinută şi de extinderea portofoliului de clienţi cu peste 50 de nume noi din diverse industrii, printre care: Pfarma.ro, Brico Dépôt, Kärcher România, Finqware, Fashion Days, Decathlon Cehia, Freshful, Flip.ro sau eMAG marketplace.”

    În plus, pe durata pandemiei, Zitec şi-a mărit echipa cu peste 65%, de la 160 de angajaţi în martie 2020 la 265 în prezent, procesul de recrutare desfăşurându-se exclusiv online. Şi în perioada următoare jucătorul se va concentra pe creşterea echipei, „astfel încât să putem susţine dezvoltarea proiectelor de transformare digitală din România şi din străinătate”. Executivul caută la viitorii angajaţi proactivitate, pasiune pentru tehnologie, precum şi dorinţa de a învăţa şi de a deveni mai buni, „inclusiv ca persoană, nu doar ca profesionist”. Tot pentru acest an, businessul îşi propune să continue accelerarea procesului de transformare digitală pentru un număr cât mai mare de instituţii şi companii din România prin soluţia lansată de companie, Regista, o aplicaţie care are rolul de a automatiza şi a eficientiza activităţile din instituţiile locale, guvernamentale şi din companii prin modulele de registratură electronică, managementul documentelor, formulare electronice, sesizări, programări, plăţi online şi Monitorul Oficial Local. „Regista facilitează atât o comunicare optimă între departamentele unei instituţii, cât şi între funcţionari şi contribuabili, pentru o rezolvare rapidă şi mult mai organizată a solicitărilor primite”, explică Lăpuşan. În acest sens, executivul spune că vor continua dezvoltarea de noi funcţionalităţi în cadrul aplicaţiei, precum: posibilitatea de plată online a impozitelor, pe lângă amenzi şi taxe locale în parteneriat cu Banca Transilvania, dar şi identificarea cetăţenilor de la distanţă prin video şi aplicarea semnăturii electronice în parteneriat cu Namirial.

    Din rândul altor proiecte importante în care compania s-a implicat recent se numără lansarea, în anul precedent, a unei fabrici de NFT-uri care susţine companiile sau persoanele fizice în procesul de creare şi monetizare al unui NFT propriu – NFTăria, încheierea unui parteneriat cu Startarium, „cea mai complexă platformă pentru antreprenori din România” în contextul extinderii infrastructurii digitale şi a portofoliului de produse pe platformă, dar şi preluarea, în 2020, a agenţiei Under Development Office, pas prin care antreprenorul a vizat atât extinderea portofoliului de clienţi, cât şi creşterea echipei, dar şi consolidarea capacităţilor Zitec în zona de dezvoltare software pentru aplicaţii mobile şi blockchain. Totodată, echipa Zitec a dezvoltat noul website al Arctic, utilizând conţinut generat de inteligenţă artificială (AI). Lăpuşan spune că ce au în comun clienţii Zitec este mai degrabă orientarea spre inovaţie, apetitul pentru digitalizare, dar şi dorinţa de optimizare a călătoriei consumatorilor în online, pentru care compania dezvoltă diferite proiecte. „Un exemplu de astfel de proiect este dezvoltarea în parteneriat a noului magazin online Brico Dépôt, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj prezenţi pe piaţa din România, folosind platforma Magento 2 Commerce Cloud, care oferă mai multă flexibilitate, vizibilitate şi control din punct de vedere al gestionării conţinutului şi al produselor.”

    În opinia sa, procesul de transformare digitală, indiferent că vorbim de businessuri private sau de instituţii publice, va continua. „Este posibil să mai existe şi alte provocări în contextul pandemiei, însă digitalizarea va permite funcţionarea unei vieţi normale.” Majoritatea companiilor, adaugă Lăpuşan, au fost nevoite să se adapteze noului context pentru a-şi putea desfăşura operaţiunile, accelerând procesele de digitalizare. „Faptul că oamenii lucrează de acasă a demonstrat firmelor că este nevoie să trateze mai serios acest mod de lucru de la distanţă. Prin urmare, s-a investit mai mult în infrastructura de IT necesară pentru lucrul la distanţă, iar aici nu mă refer numai la softuri de conferinţe, ci şi la aplicaţii sau soluţii software care să permită companiilor un mod de lucru mai eficient la distanţă.” De asemenea, executivul spune că sectorul e-commerce se află într-o continuă expansiune, pentru că foarte multe companii, inclusiv jucătorii clasici, offline, care vindeau înainte de criză undeva pe la 5-10% prin magazinul online, acum şi-au redefinit strategia privind digitalul, alocând o mult mai mare importanţă vectorului online, într-o perioadă în care se comandă mai mult de acasă. Pe de altă parte, completează el, lipsa de digitalizare s-a simţit cel mai acut în rândul autorităţilor şi instituţiilor publice şi a interacţiunilor cu cetăţenii, care ar fi trebuit să se desfăşoare electronic, mai ales în contextul pandemiei. „Prin Regista am încercat să acoperim această nevoie şi ne bucurăm că multe dintre instituţiile publice au înţeles cât este de importantă transformarea digitală pentru activitatea lor. În timpul pandemiei, am văzut multe oportunităţi în comunităţile mici din ţară, unde procesele de digitalizare se pot realiza cu viteză mai mare. De aceea, cred că pandemia a arătat că digitalizarea în România are şanse mai mari să plece din comunităţile mai mici, decât dinspre Bucureşti spre toată ţara.”

    În perioada următoare, executivul se aşteaptă să remarce în continuare o tendinţă ascendentă pe zona de soluţii software personalizate, soluţii cloud şi soluţii e-commerce, pe fondul maturizării parteneriatelor pe care compania le are cu Google, Microsoft şi Magento Commerce (Adobe) sau VTEX. „Totodată, mizăm pe dezvoltarea segmentului de mobile şi blockchain, precum şi pe serviciile de securitate şi protecţia datelor şi marketing digital.”

    Antreprenor de la 24 de ani, când a lansat Zitec, business pornit într-un apartament din zona Universitate, Alexandru Lăpuşan spune că un lucru pe care l-ar face diferit ar fi să investească mai mult în educaţia antreprenorială, şi mai repede. „În 2003, când am pornit, e drept, nu erau nici multe resurse, nici atâtea cărţi pe acest subiect, şi cu siguranţă nu erau atâtea evenimente dedicate antreprenoriatului. Astfel, am încercat să fiu autodidact şi să învăţ de la locul de muncă atât aspecte legate de finanţe, cât mai ales cum să îmi îmbunătăţesc modul de comunicare cu colegii, cum să devin un lider mai bun.” În opinia lui, un antreprenor trebuie să fie, printre altele, autodidact. „Pot spune ceva despre învăţăturile pe care le-am extras singur din toate momentele de cumpănă prin care am trecut. Primul lucru pe care l-am învăţat a fost să realizez că am greşit. Astfel, mi-am dezvoltat capacitatea de a analiza şi de a învăţa din aceste experienţe pentru a nu repeta aceeaşi greşeală în viitor.” Dacă ar fi să o ia de la zero în antreprenoriat, spune că s-ar îndrepta, cu siguranţă, tot spre tehnologie.

  • Tot felul de simboluri. Antreprenorii români care rescriu povestea mărţişorului

    Din lemn, din ceramică, din sticlă, din lut, din textile, mărţişoarele au trecut de mult graniţa imaginaţiei, aşa că versiunile puse pe piaţă de noile afaceri antreprenoriale depăşesc chiar şi cele mai creative minţi. Luna martie e după colţ, tradiţia merge mai departe, la fel şi mâinile neobosite ale artiştilor antreprenori care lucrează de zor la colecţii întregi de mărţişoare care mai de care mai speciale. Găsiţi mai jos doar câteva poveşti care stau temelie pentru atelierele din care ies cele mai cool mărţişoare din 2022.

     

    Andreea Tölgyi este artist plastic, a studiat la Universitatea de Arte Vizuale şi Design „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia Ceramică, iar Iza Kiss este istoric de artă şi a absolvit Facultatea de Istorie a Artei la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Împreună au creat, în 2010, Atelierul de Murano, unde prelucrează sticla de Murano la lampă, schiţează şi asamblează bijuterii şi mărţişoare. Produsele Atelierului de Murano se găsesc atât în atelierul fizic din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cât şi online. Partea de online, spun fondatoarele, a ajutat ca bijuteriile lor să ajungă aproape peste tot în ţară. În atelier, cele două tinere produc bijuterii şi mărţişoare unicat şi tocmai din acest motiv ele şi-au propus ca businessul lor să rămână unul de dimensiuni mici.

    Laura Ungureanu este mintea creativă din spatele Ceramiceanu, un atelier din Timişoara care, când nu produce tot felul de accesorii din ceramică, îşi dedică spaţiul mărţişoarelor. Laura a urmat în 2015 cursurile de design ceramic din cadrul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. Îi plăcea ceramica şi era atrasă de bijuterii, astfel că a căutat o modalitate de a le armoniza pe amândouă, cu un strop de emoţie ca liant între ele. De şase ani este pasionată de ceramică, dar abia în 2018 şi-a făcut curaj să scoată în lume obiectele cărora cu măiestrie le dă formă. Lucrează totul la ea acasă, unde a reuşit să-şi împartă spaţiul astfel încât să aibă un loc dedicat pasiunii ei, cea care poartă numele Ceramiceanu. Nu e neapărat simplu, dar până acum a fost un succes. Totuşi, Laura Ungureanu admite că i-ar plăcea să aibă un atelier propriu pentru businessul ei. Piesele Ceramiceanu, fie ele cercei, broşe sau chiar ceşti, decoraţiuni pentru brad şi mărţişoare, au preţuri care reflectă, pe cât posibil, munca din spatele fiecăreia. Ele pornesc de la 35 de lei şi ajung la 120 de lei. Semnificaţia lor este însă inestimabilă.

    Andra Tudor a lăsat în 2015 munca de economistă pentru a se dedica propriului business – Didi Craft, un atelier în care poate produce zilnic circa 30 de cărţi educative, adaptate vârstelor de la şapte luni, la şapte ani. În plus, din atelierul Didi Craft din Târgovişte, ies şi jucării din lemn şi mărţişoare. Antreprenoarea a început să cocheteze cu domeniul producţiei când încă avea statutul de angajat, lucrând ca economist pentru un producător. Ulterior, s-a dedicat businessului, atrăgând fonduri prin programe pentru start-up-uri pentru a dezvolta businessul. La realizarea mărţişoarelor, ea începe să lucreze încă din timpul verii, pentru ca stocurile să fie suficiente în februarie.

    Doi Atomi este numele pe care Sandra Grădinaru l-a dat accesoriilor minuţioase pe care le creează, fie ele brelocuri, semne de carte sau, în această perioadă, mărţişoare. Absolventă de Construcţii, Sandra a lucrat un an în domeniu, apoi şi-a dat seama că, mai mult decât să proiecteze, îi place să creeze, aşa că a schimbat macazul şi a pornit propriul business. Şi-a amenajat un mic atelier, unde prelucrează marochinărie, de la semne de carte, suporturi de căşti şi broşe, până la portcarduri, portofele, rucsacuri şi genţi, o gamă largă de accesorii, iar în această perioadă lucrează de regulă sute de mărţişoare.

    Acum şase ani, Nicoleta Nicşan era proaspătă mamă, locuia într-un apartament cu două camere din zona Tineretului din Bucureşti şi îşi transformase balconul în atelier pentru meşterit mărţişoare din lut. Când cererile au tot crescut, iar volumul de muncă a devenit şi el mai mare, s-a mutat în Mogoşoaia, în judeţul Ilfov, şi şi-a amenajat şi un atelier propriu, unde lucrează astăzi la decoraţiunile şi accesoriile sub brandul Fuioru’ Fermecat. „Am început cu mărţişoarele lucrate din lut, mi-a picat o bucată de lut în mână şi am vrut să văd ce pot face cu el. A fost o joacă, apoi am fost selectată de o companie pentru care a trebuit să realizez 700 de mărţişoare. Am continuat cu accesorii pentru diverse ocazii, seturi pentru botez. Încerc să mă extind pe partea de cadouri lucrate manual”, povesteşte Nicoleta Nicşan. După încheierea concediului de maternitate, Nicoleta şi-a dat demisia de la compania la care lucra şi a început să se concentreze exclusiv pe businessul propriu. Colecţia de mărţişoare din acest an include diverse modele cu flori de primăvară pictate pe lemn. Un mărţişor făcut în atelierul Fuioru’ Fermecat costă 15 lei. „Este cea mai aglomerată perioadă, am primit deja comenzi pentru peste 300 de mărţişoare. Lucrez singură în atelier, ajutoare am doar pentru livrări. Vând pe site, pe Facebook, pe Instagram, iar planul este ca după pandemie să deschid un magazin de cadouri în Mogoşoaia, să facem ateliere pentru copii, să creez o comunitate.” În perioada sărbătorilor de iarnă şi a mărţişorului, o parte importantă din clienţi o reprezintă companiile care oferă cadouri angajaţilor. Dincolo de mărţişoare, Nicoleta Nicşan creează şi lumânări de botez pictate manual, cutii de trusouri, căni, puşculiţe, cutii de amintiri sau decoraţiuni.

    Lutul polimeric este materia primă de bază cu care lucrează Simona Pop, o absolventă de Jurnalism din Cluj, care şi-a format un atelier de design şi producţie ce stă sub brandul Lionbox. Face asta de cinci ani deja şi a dezvoltat un portofoliu care tot creşte de la un an la altul. Simona Pop a descoperit lutul polimeric în 2015 şi a găsit, odată cu el, o pasiune pe care nu ştia că o are. Practic, modelele făcute din acest material au devenit o formă de terapie pe care a adoptat-o instantaneu, iar acum, după ce a acumulat experienţă, l-a cooptat în firmă şi pe soţul ei. Primele ei creaţii au fost mici figurine Dollme, sub formă de pandantive sau broşă. Apoi, la scurt timp, Simona a creat prima colecţie de figurine Dollme pe cană, care au fost apreciate. Astăzi, produsele Dollme şi borcănelele decorate cu dulciuri şi biscuiţi sunt cele mai căutate. În portofoliul Lionbox şi-au făcut loc şi câteva accesorii, introduse mai recent în stoc, dar şi mărţişoare, creând sute de astfel de modele.

    Denisa şi Marcel Puşcaşu căutau, în 2013, o modalitate de a pune în comun cunoştinţele lor în domeniul artei, iar rezultatul acestei dorinţe a căpătat numele Push Design, un atelier de creaţie din Iaşi, în care cei doi confecţionează accesorii, magneţi de frigider, albume foto şi multe alte obiecte în general de dimensiuni mici. Printre ele, evident şi mărţişoare. Toate produsele au la bază trei materiale care pot fi uşor reciclate – lemnul, pielea şi hârtia. În această perioadă, cei doi lucrează la o serie de obiecte care pot fi oferite ca mărţişor.

    După mai mulţi ani în care a lucrat ca arhitect în cadrul unei companii, Roxana Nicolae s-a reorientat către o afacere proprie în producţia de genţi din piele. Din prima bucată de piele a croit câteva poşete pe care le-a vândut rapid printre prieteni şi pe internet, apoi s-a gândit să transforme pasiunea într-un business. A investit apoi câteva sute de euro pentru materiale, echipamente, vopsea şi accesorii şi a început să lucreze manual, în serii mai mari, poşete tip plic. Pentru a-şi vinde produsele, Roxana Nicolae a deschis un magazin virtual, o pagină de socializare şi a continuat să-şi dezvolte afacerea. Genţile şi mărţişoarele Spicul de grâu sunt făcute într-un apartament din zona Dorobanţi, unde a fost deschis şi un showroom, pentru clientele care vor să le vadă înainte de a le comanda. Pielea este adusă din Italia, vopseaua vine din Statele Unite ale Americii, iar o parte din celelalte materiale – precum accesorii, pânza cu care sunt căptuşite genţile, dantelele şi unele aplicaţii – vin din România.

  • Matematica viitorului fără fum

    În 2021, Philip Morris a investit aproape 100 de milioane de dolari în fabrica din Otopeni, unde compania deţine capacităţi de producţie pentru tehnologia IQOS. În următorii doi ani, businessul are în plan să dubleze această investiţie. La ce valoare va ajunge suma totală pe care jucătorul a bugetat-o în plan local în ultimii ani?

     

    Concentrarea noastră rămâne repoziţionarea businessului de la ţigări, la alternativele fără fum. Vom face asta investind în îmbunătăţirea experienţei consumatorului, aducând inovaţii pe piaţă. Vom investi atât în fabrica de la Otopeni, cât şi în infrastructura comercială şi oameni”, a conturat planurile de viitor ale companiei, Daniel Cuevas, director general al Philip Morris România, într-o conferinţă de presă organizată recent. Potrivit lui, Philip Morris deţine 80% din piaţa locală de tutun încălzit, tehnologia IQOS, lansată de companie, fiind adoptată în prezent de peste 200.000 de români. Executivul spune că în intervalul 2017-2021, în transformarea fabricii din Otopeni deţinută de companie, au fost investiţi 500 de milioane de dolari, fondurile fiind direcţionate inclusiv în dezvoltarea capacităţilor de producţie a tehnologiei IQOS. Dintre aceştia, doar în 2021 au fost investiţi aproape 100 de milioane de dolari. „Astfel, fabrica din Otopeni se află în centrul strategiei noastre pentru viitor, alături de alte şapte fabrici care produc consumabile pentru IQOS. Trei dintre acestea se află în Uniunea Europeană: cele din România, Grecia şi Italia. În 2022-2023 vom investi încă 100 milioane de dolari în fabrică”, anunţă el.

    Dragoş Bucurenci, director external affairs al companiei, susţine că în acest moment, în România, categoria produselor fără fum a ajuns la 4,6% din piaţa totală de nicotină la finalul anului trecut. Potrivit lui, acest lucru se datorează, în parte, şi investiţiilor pe care PMI le face în plan local, subliniind că impactul acestora nu este vizibil doar la nivelul companiei pe care o reprezintă, ci la nivelul întregii economii româneşti. „Cu ajutorul acestor investiţii, am creat 300 de noi locuri de muncă, iar 92% din producţia fabricii din Otopeni a ajuns să fie exportată în 54 de pieţe de pe cinci continente. Astăzi, utilizatorii de IQOS din Tokyo, Londra, Paris, Amsterdam, Ciudad de Mexico şi Kuala Lumpur cumpără consumabile fabricate la Otopeni, lângă Bucureşti.”

    Acest lucru spune că se vede şi din balanţa comercială a României – „de la începutul acestor investiţii, în 2017, exportul de bunuri din categoria alte tutunuri şi înlocuitori de tutun au crescut de aproape 20 de ori, iar în 2020 au fost de 669 de milioane de euro. Astăzi, acestea se situează în top 5 exporturi agroindustriale ale României şi surclasează exporturile de seminţe de floarea-soarelui, în condiţiile în care România este cel mai mare producător de seminţe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană”. În ciuda acestui lucru, Bucurenci aminteşte că România are în continuare una dintre cele mai mici rate de conversie a fumătorilor la produsele alternative din tutun din Uniunea Europeană. În plus, adaugă el, România se află într-un grup restrâns, şi deloc de invidiat, de state membre ale UE în care procentajul fumătorilor din populaţie este în creştere faţă de anul 2017.

    Explicaţia ar fi, potrivit lui, dezinformarea. Într-un sondaj internaţional pe care îl citează, care a inclus şi respondenţi din România, aproape 8 din 10 persoane chestionate spun că fumătorii, care altfel ar continua să fumeze, au nevoie de informaţii corecte şi de acces la alternativele fără fum, iar şase din zece fumători ar trece la o alternativă mai bună, aşa cum sunt produsele care încălzesc tutunul, dacă ar şti care este diferenţa dintre acestea şi ţigările convenţionale. „Este evident că eforturile de a-i convinge pe fumători să se lase de fumat şi de a-i descuraja pe nefumători să se apuce de fumat sunt departe de a da rezultatele scontate. În faţa acestei probleme de sănătate publică trebuie să venim cu soluţii pragmatice, o minte deschisă, fără prejudecăţi, şi să învăţăm din rezultatele altor ţări, aşa cum sunt Marea Britanie şi Noua Zeelandă.”

    Categoria produselor inovatoare fără fum are potenţialul de a creşte, adaugă el, dar are nevoie de sprijin. „Un cadru fiscal care să încurajeze investiţiile şi dezvoltarea categoriei şi o reglementare în funcţie de profilul de risc al produsului. Mai simplu spus, toate produsele din tutun ar trebui reglementate, dar nu toate produsele din tutun ar trebui reglementate în acelaşi mod.” Despre riscurile care ar putea să apară în derularea investiţiilor din plan local, Bucurenci spune că atunci când faci o investiţie, când pariezi pe viitor, pariezi pe un cadru de reglementare şi pe o politică fiscală cât de cât predictibile. În momentul în care acestea s-ar schimba radical, acest lucru spune că ar afecta, cu certitudine, condiţiile în care compania poate face respectiva investiţie.

    „În acest moment mizăm pe o astfel de predictibilitate, dar nu cred că e un secret pentru nimeni că asta este la mare căutare în România, mai ales atunci când este vorba de fiscalitate. Noi nu avem în acest moment un calendar de accizare pentru ţigări sau pentru produsele din tutun încălzit. Sperăm că Ministerul Finanţelor va adopta unul, dar până la acel moment nu putem vorbi cu adevărat de predictibilitate fiscală în acest domeniu.” Potrivit reprezentanţilor PMI, în plan global există peste un miliard de fumători, iar în România, aproape 5 milioane. Deşi spune că nu poate face o estimare a modului în care numărul de fumători din România a evoluat în pandemie, Bucurenci susţine că se remarcă „o creştere semnificativă a numărului de ţigări vândute anual” în plan local, însă, potrivit lui, aceasta „este oarecum o eroare de optică: nu s-au fumat neapărat mai multe ţigări, dar mult mai multe s-au vândut în mod legal, au ajuns sume la bugetul de stat şi de-acolo banii au putut fi investiţi în infrastructură”, traficul ilicit de ţigări fiind, astfel, redus.

    Dragoş Bucurenci, director external affairs, Philip Morris România: „În faţa acestei probleme de sănătate publică trebuie să venim cu soluţii pragmatice, o minte deschisă, fără prejudecăţi, şi să învăţăm din rezultatele altor ţări, aşa cum sunt Marea Britanie şi Noua Zeelandă.”

     

  • Împreună, mai puternici

    Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins niveluri istorice în 2021, iar pentru 2022 perspectivele sunt bune. Pandemia nu a pus frână apetitului investitorilor de a achiziţiona noi businessuri, iar cifrele vorbesc de la sine: peste 4 miliarde de euro a fost totalul tranzacţiilor de fuziuni şi achiziţii de peste 5 milioane de euro fiecare. Bani sunt, businessuri la vânzare sunt, iar antreprenorii români încep să domine piaţa.

     

    Peste 50% din tranzacţiile monitorizate în 2021 sunt reprezentate de preluări ale unor jucători locali de către alţi jucători locali. Acesta este un nou indicator al faptului ca piaţa de M&A (Mergers and Acquisitions – n. red.) se îndreaptă către o zonă matură si jucătorii locali au un cuvânt de spus”, a spus Radu Dumitrescu, partener coordonator consultanţă financiară la Deloitte România, la prima conferinţă organizată de compania de consultanţă şi audit pe tema pieţei de fuziuni şi achiziţii. O piaţă tânără încă, dar care merge spre maturizare, exprimă o nouă tendinţă: din ce în ce mai multe tranzacţii se finalizează înainte de a se plăti preţul integral, astfel încât preţul final al achiziţiei sau al fuziunii depinde în bună măsură de rezultatele viitoare ale companiilor. Astfel, vânzătorul este mai angajat în a livra un business viabil, iar încrederea cumpărătorului creşte considerabil. „Am observat foarte multe tranzacţii în ultima perioadă în care o componentă importantă de preţ este plătită după closing şi depinde de performanţa ulterioară a businessului vândut. Aceasta arată o poziţionare diferită a cumpărătorului şi o dorinţă de a-l ţine implicat pe vânzător”, a spus Georgiana Singurel, partener la Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, una dintre  cele mai mari case de avocatură din România.

    Deloitte România a organizat, cu sprijinul ecosistemului media al Ziarului Financiar, prima conferinţă a companiei în România pe tema pieţei de fuziuni şi achiziţii. Dezbaterea a prilejuit prezentarea studiului Deloitte privind piaţa M&A din România, în cadrul căruia au fost identificate 137 de tranzacţii M&A de peste 5 milioane de euro în 2021. La masa discuţiilor s-au alăturat investitori, bănci şi specialiştii Deloitte, care au radiografiat evoluţia şi tendinţele unei pieţe în plină ascensiune. Hrana pentru apetitul companiilor de a achiziţiona businessuri există: „Avem bănci disponibile să finanţeze achiziţii, produsele există pe piaţă, există expertiză. De partea investitorilor rămâne să îşi construiască planul de creştere şi să fie conştienţi că în partea din programul de creştere există şi elementul de finanţare bancară”, a spus Andrei Burz-Pînzaru, partener Reff & Asociaţii | Deloitte Legal.

    Reprezentanţii sistemului bancar de la dezbatere au confirmat la unison spusele avocatului: băncile sunt pregătite să finanţeze tranzacţiile. „Perspectivele pieţei M&A în România sunt la fel de bune în 2022 cum au fost în 2021. Un alt avantaj, pe lângă poziţia geografică, salariile atractive, lichiditatea pieţei, este creditul neguvernamental sau creşterea gradului de intermediere financiară. În 2021 trendul s-a inversat, ceea ce denotă interesul băncilor pentru finanţarea economiei”, a spus Laura Mihai, care conduce direcţia clienţi mari la CEC Bank. Care sunt cele mai atractive sectoare pentru investitori? Toate, cât timp businessul este solid. Cu toate acestea, sunt câteva sectoare care atrag atenţia. „Tindem să fim «oportunişti» din punctul de vedere al sectoarelor vizate, dar cu siguranţă sunt câteva sectoare importante: healthcare, retail şi consumer, zona de tehnologie”, a spus Harold Chatelus, managing director, The Rohatyn Group (TRG), fondul de investiţii care, recent, a făcut exit din businessurile MaxiPet şi Animax. Concluziile specialiştilor din piaţă, investitorilor şi băncilor au fost că efervescenţa pieţei M&A din 2021 va continua şi în 2022 şi cele mai importante două tendinţe sunt legate de finalizarea plăţii după închiderea tranzacţiei, dar şi creşterea ponderii tranzacţiilor în care sunt implicaţi antreprenorii români. „Cred că 2022 a început foarte bine pentru piaţa de M&A, cu tranzacţii în desfăşurare şi sper să vedem la finalul acestui an noi recorduri şi cât mai mulţi jucători locali care investesc în afara ţării. Piaţă există, finanţare există”, a mai spus Radu Dumitrescu.


    Valoarea estimată a pieţei de fuziuni şi achiziţii în 2021 a fost între 4 şi 4,4 miliarde de euro. Aici am inclus tranzacţii ale căror valori au fost transmise în spaţiul public, cât şi valori estimate de noi pentru tranzacţiile ale căror valori nu au fost exprimate în spaţiul public.

    Radu Dumitrescu, partener coordonator consultanţă financiară, Deloitte România

    Am observat foarte multe tranzacţii în ultima perioadă în care o componentă importantă de preţ este plătită după closing şi depinde de performanţa ulterioară a businessului vândut. Aceasta arată o poziţionare diferită a cumpărătorului şi o dorinţă de a-l ţine implicat pe vânzător.

    Georgiana Singurel, partener Reff & Asociaţii | Deloitte Legal

    Avem bănci disponibile să finanţeze achiziţii, produsele există pe piaţă, există expertiză. De partea investitorilor rămâne să îşi construiască planul de creştere şi să fie conştienţi că în partea din programul de creştere există şi elementul de finanţare bancară.

    Andrei Burz-Pînzaru, partener Reff & Asociaţii | Deloitte Legal

  • Profil de investitor: Investiţii dimineaţa, job după-amiaza

    Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate într-o serie de materiale găzduită de Business Magazin. Astăzi aruncăm un ochi ÎN bucătăria lui Dan Harlea, şef departament food la unul dintre cele  mai mari lanţuri de magazine tip cash&carry.

    În ultimii 25 de ani, globalizarea a facilitat accesul investitorilor la pieţele internaţionale, iar tehnologia şi inovaţia au jucat rolurile principale în procesul de schimbare a felului în care tranzacţionăm. Noile condiţii de piaţă au adus şi o schimbare de optică asupra investiţiilor, în sensul că oricine cu un loc de muncă stabil are şi şansa să fie participant la piaţă – de pe canapea, din vacanţă sau din pauza de masă.

    Acesta este şi cazul lui Dan Harlea, băcăuan în vârstă de 39 de ani care din 2006 lucrează în cadrul lanţului de magazine Selgros Cash&Carry. Din 2010 încoace ocupă funcţia de şef departament food, fiind responsabil de activitatea a cinci raioane cu aproximativ 50 de angajaţi.

    Pe lângă locul de muncă full-time în retail, din decembrie 2018 el investeşte la Bursa de la Bucureşti, atunci când timpul îi permite.

    „Faptul că lucrez două weekenduri înseamnă câte două zile întregi dedicate pentru bursă. În zilele în care lucrez după-amiaza, am toată dimineaţa la dispoziţie. În concluzie, activitatea de investiţii se împacă de minune cu activitatea de zi cu zi”, afirmă Dan Harlea.

    PROFIL DE INVESTITOR

    NUME: Dan Harlea

    VÂRSTĂ: 39 de ani

    PROFESIE: manager

    OCUPAŢIE: şef departament food

    INVESTEŞTE: part-time

    Noile tehnologii, aspectul social pe care l-au căpătat investiţiile şi accesul tot mai facil la informaţii, dar mai ales rapiditatea cu care se întâmplă lucruri, au schimbat şi modul investitorilor de a se raporta la companiile în care îşi plasează economiile.

    Pentru investitorii mai nerăbdători sau pentru cei care vor să profite şi de oportunităţile care apar pe moment, soluţia a două conturi de tranzacţionare, unul pentru investiţii pe termen lung şi altul pentru tranzacţionare activă, poate fi o variantă bună.

    „Am două portofolii distincte, pe unul fac trading, pe altul aplic o strategie de buy and hold. Am făcut un cont separat pentru investiţii ca să nu mai fiu tentat să vând”, explică Dan Harlea.

    În acest sens, în contextul corecţiilor bursiere din ultimele săptămâni şi în plin sezon de raportări financiare anuale, investitorul „stă” pe o rezervă de cash de 30%-35% din valoarea celor două portofolii, care se ridică la circa 50.000 de euro.

    Ca strategie, Dan Harlea are expunere mai mare pe piaţa secundară AeRO, în companii pentru care vede şanse de creştere şi foarte puţin pe blue chip-uri. Momentan vede un curent negativ în zona pieţei AeRO şi spune că nu ar suplimenta deţinerile pe care le are. În acelaşi timp, nu ar miza pe gaz şi petrol.

    „În contul de investiţii am luat şi nişte obligaţiuni. Am început cu Norofert, urmează câte ceva pe euro şi, dacă piaţa va continua scăderea, vreau să măresc expunerea pe Banca Transilvania şi MedLife. Pe contul de investiţii, consider că obligaţiunile au sens, pentru echilibru. La cât de volatilă este piaţa AeRO, bondurile echilibrează şi păstrează o oarecare rezervă indirectă de cash, potenţială”, spune investitorul.

    În portofoliul de investiţii, cea mai mare pondere o are integratorul de servicii medicale private MedLife (12%), fiind urmată de compania românească de inginerie şi tehnologie Simtel Team (11%), grupul de companii de IT Bittnet Systems (10%), furnizorul de servicii în domeniul tehnologiilor şi echipamentelor de comunicaţii Arctic Stream (9,4%) şi grupul de retail, agricultură şi alimentaţie Agroland Business System (8,6%). Aproximativ 49% reprezintă alte deţineri şi cash disponibil.

    Pe de altă parte, portofoliul de trading este dominat în prezent de Arctic Stream (15%), Bittnet Systems (14%), Simtel Team (13%), Lăptăria cu Caimac (11%) şi grupul Agroland (10%), restul de 38% fiind reprezentat de alte deţineri şi cash.

    „Pentru listare la Bursa de la Bucureşti mi-aş dori ceva din zona de curierat, Cargus, Fan Courier sau DPD. Este încă loc de creştere pe acest segment”, continuă investitorul.

    Dan Harlea a încheiat anul 2020 cu un randament de aproximativ 60%-70%, iar câştigul din 2021 a fost de 52%. Nu a participat la plasamente private, dar spune că ar fi vrut să participe la cele derulate de Arctic Stream şi Simtel Team. Care au fost cele mai grele momente pe care le-a traversat de când este prezent în piaţă?

    „Dacă te prinzi la timp, poţi ieşi la timp şi să cumperi mai jos. La criza COVID-19 am vândut din decembrie, la OUG 114 din decembrie 2018 nu am vândut nimic, iar lipsa lichidităţilor m-a costat. Am tot cumpărat din martie, la un moment dat am fost chiar integral investit”, afirmă el.

    Dan Harlea, investitor

    „Dacă te prinzi la timp, poţi ieşi la timp şi să cumperi mai jos. La criza COVID-19 am vândut din decembrie, la OUG 114 din decembrie 2018 nu am vândut nimic, iar lipsa lichidităţilor m-a costat. Am tot cumpărat din martie, la un moment dat am fost chiar integral investit.”

    Cu ce se „mănâncă” bursa?

    Dan Harlea a absolvit cursurile Facultăţii de Management din cadrul Universităţii Spiru Haret. Este de asemenea absolvent al cursului de somelier organizat de Sergiu Nedelea, fondatorul Winetaste, o platformă românească de formare a somelierilor.

    A aflat de piaţa de capital din presă şi cărţi de dezvoltare personală şi a început să investească acum trei ani pentru a genera profit pe termen scurt, respectiv un venit recurent pe termen lung. Astăzi afirmă că este nevoie de mult studiu individual, răbdare şi investiţii regulate cu sume mici.

    „Până nu am reuşit să plătesc apartamentul în care stau şi să nu am datorii, mi-a fost cam greu să îmi stăpânesc emoţiile. Recomand să începi să investeşti cât mai devreme pentru că experienţa contează, iar în timp, fiecare va avea propriul vibe”, spune el.

    Odată intrat în piaţă, primele achiziţii au fost unităţi de fond ale BT Index Romania ROTX, fond ce reproduce indicele bursier ROTX (Romanian Traded Index) cu o componentă de acţiuni de cel puţin 85%, administrat de BT Asset Management. Pe Bursă, primele achiziţii le-a făcut în funcţie de deţinerile preponderente ale fondurilor de pensii.

    „Piaţa de capital are nevoie de mai multă reclamă pentru a atrage mai mulţi investitori. În ultima perioadă avem listare după listare, dar trebuie şi alţi bani pentru aceste listări. Educaţia financiară în şcoli cred că ar fi bine-venită”, consideră Dan Harlea.

    El mai observă că apartenenţa la o comunitate de investitori aduce multe beneficii pentru un investitor începător.

    „Am avut foarte multe de învăţat de la comunitatea de investitori din Iaşi. Întâlnirile regulate şi oamenii valoroşi de acolo au deschis pentru mine noi orizonturi, noi oportunităţi şi au venit, desigur, cu foarte multă informaţie.”

    Mai mult, investitorul spune că activitatea la Bursă l-a ajutat să se familiarizeze cu grafice, documente de contabilitate, bugete de venituri şi cheltuieli sau conturi de profit şi pierdere, dar în acelaşi timp îl şi ţine permanent la curent cu situaţia economică la nivel local sau internaţional.

    În procesul de investire, se uită la potenţialul de creştere al firmei, dar şi al sectorului în care aceasta activează. Analizează datele financiare din ultimii 2-3 ani şi în detaliu pe cele din ultimul trimestru şi studiază notificările adunărilor generale ale acţionarilor, site-ul emitentului, gradul de îndatorare şi dacă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anii anteriori a fost realizat sau nu.

    „Intru pe companii cu o dinamică bună a creşterii cifrei de afaceri şi a marjei de profitabilitate, caut şi firme care sunt prost privite de piaţă şi iau poziţii de monitorizare urmărind în acelaşi timp bugetul de venituri şi cheltuieli şi aşteptând schimbări de trend în evoluţie”, adaugă Dan Harlea.

    Dicţionarul investitorului:

    Œ Tradingul implică participarea activă a investitorilor în pieţele financiare, spre deosebire de acţiunea de a investi, care sugerează o strategie de buy & hold, adică pe termen lung. Prin extensie, day
    tradingul implică tranzacţionarea de valori mobiliare pe parcursul unei şedinţe şi poate reprezenta o carieră lucrativă, în timp ce interday trading-ul este atunci când un investitor cumpără un activ cu aşteptarea că ar putea dura mai mult de o zi pentru ca investiţia să atingă ţinta de profit. Ambele sunt strategii de tranzacţionare pe termen scurt, însă diferă din punctul de vedere al abordării, al orizontului de timp şi al profilului de risc.

     Termenul de blue chip este împrumutat din poker, acolo unde jetoanele albastre sunt cele mai valoroase, însă în ceea ce priveşte Bursa, blue chips este o etichetă folosită pentru companiile publice considerate cele mai solide, mai eficiente şi mai stabile de pe piaţă.

  • Cum a reuşit Polonia să ajute Ucraina să poată scăpa de pe orbita Rusiei şi să intre pe cea a UE şi NATO

    Nimeni n-ar spune că Polonia este o superputere europeană, dar această ţară din Estul Europei a jucat un rol important în ultimele ore ale liderului rusofil  Viktor Ianukovici la cârma Ucrainei şi în începutul tumultoasei ere prooccidentale. Şi tot Polonia, ca vârf de lance a iniţiativei europene Eastern Partnership,  este cea care a netezit calea pentru ca Ucraina să poată scăpa de pe orbita Rusiei şi să intre pe cea a UE şi NATO.

    Era februarie 2014. Pe măsură ce numărul protestatarilor ucişi de forţele de securitate ale lui Ianukovici în jurul pieţei Maidanului creştea, miniştrii de externe din trei ţări membre ale Uniunii Europene soseau la Kiev să negocieze un acord de pace, scrie BBC. Nu este surprinzător că şefii diplomaţiilor din Germania şi Franţa au fost chemaţi acolo. Însă alături de ei a fost şi Radoslaw Sikorski. Polonezul a fost filmat avertizând un lider al opoziţiei că dacă nu susţine acordul „va fi impusă legea marţială, va veni armata peste ei şi vor muri cu toţii”.

    Acordul a fost semnat, dar nu a fost pus în aplicare deoarece imediat după aceea preşedintele Ianukovici a părăsit oraşul, iar personalul său de securitate şi-a abandonat posturile din clădirile guvernamentale. „Ianukovici a făcut ceva nemaiauzit. După semnarea acordului, a mers la o întâlnire în afara oraşului, care pare să fi fost planificată mai devreme, fără a aprecia impactul psihologic pe care l-ar avea“, a povestit mai târziu Sikorski la un post de radio polonez. „Poate că şi-a plănuit evadarea, dar nu avea nicio obligaţie să înlăture securitatea din clădirile guvernamentale şi asta a permis opoziţiei să le ocupe fără să se tragă un foc de armă”, a adăugat el. Diplomatul polonez a spus că a văzut forţele de securitate cu mitraliere şi un lunetist când trecea pe străzile Kievului pentru a ajunge la negocieri. El a postat şi o fotografie cu o astfel de scenă pe contul său de Twitter.

    Dar în momentul în care au început – şi au continuat toată noaptea fără pauză – omorurile au încetat”, a adăugat el. Rolul de negociator al Poloniei a fost lăudat atât în ţară, cât şi în străinătate. „Odată ce acordul a fost semnat, acesta a răsturnat situaţia, întorcând-o contra lui Ianukovici deoarece susţinătorii săi şi-au dat seama că puterea lui scade şi că era timpul să părăsească vaporul”, a explicat pentru BBC Konstanty Gebert, editorialist pentru principalul cotidian polonez Gazeta Wyborcza.

    Polonia a insistat mult timp ca UE să aibă legături mai strânse cu vecina sa Ucraina. Varşovia vrea ca o Ucraina stabilă şi democratică să se alăture sau cel puţin să se apropie de UE. Acest lucru i-ar oferi mai multă protecţie din punctul de vedere al securităţii şi acces liber la o piaţă imensă, cât jumătate din cea a Germaniei. Revoluţia de pe Maidan, a cărei scânteie a fost  refuzul lui Ianukovici de a semna un pact de asociere cu UE – rodul iniţiativei Eastern Partnership promovate de Polonia –, a fost doar începutul calvarului pentru Ucraina. Direcţia finală pe care o va lua această ţară nu-i va influenţa doar pe ucraineni şi pe vecinii lor din UE, ci şi pe Rusia. Politicienii aflaţi acum la guvernare la Kiev sunt convinşi că  viitorul Ucrainei, la fel ca trecutul ei, nu este unul comun cu al Rusiei, ci cu al ţărilor din Europa Centrală, ferm fixate în NATO şi Uniunea Europeană: Slovacia, Ungaria, Lituania şi în special Polonia, scrie revista Foreign Policy.

    În ultimii 20 de ani, Polonia a influenţat dezvoltarea culturală şi politică a Ucrainei mai mult decât oricare altă ţară în afară de Rusia. A fost susţinătorul său cel mai ferm în cadrul UE şi NATO; a primit milioane de ucraineni să trăiască, să studieze şi să lucreze acolo; şi a oferit un model alternativ pentru ceea ce Ucraina ar putea deveni ca ţară cu adevărat central-europeană. De când Rusia a invadat-o şi a anexat peninsula Crimeea în 2014, Ucraina s-a construit în mod constant ca stat naţional pe modelul polonez. Este un proces pe care Rusia însăşi l-a pus în mişcare şi unul care – pe măsură ce Moscova agită spiritele la graniţa cu Ucraina cu ameninţări de război – este aproape imposibil de inversat acum.

    Deşi majoritatea ţărilor occidentale au susţinut puternic Ucraina pe poziţia ei împotriva Rusiei, nimeni nu poate pretinde legăturile personale, istoria comună şi proximitatea care leagă Polonia de Ucraina.

    Cele două au trăit secole împreună în Commonwealth-ul polono-lituanian, care a fost şters de pe hartă în 1795. În timpul epocii naţionalismului romantic din secolul al XIX-lea, polonezii şi ucrainenii au concurat pentru vaste teritorii din Europa de Est, dar au găsit şi un teren comun: ostilitatea lor faţă de dominaţia rusă.

    O veche zicală poloneză spune: „Nu poate exista o Polonie liberă fără o Ucraină liberă, nici o Ucraină liberă fără o Polonie liberă”. Acest principiu a animat politica poloneză faţă de Ucraina încă de la începutul secolului – lucru care nu a trecut neobservat la Moscova. Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că ucrainenii şi ruşii „sunt un singur popor” şi spune că occidentalilor, inclusiv polonezilor, le-a păsat doar să exploateze Ucraina.

    „Istoria a fost un câmp de luptă încă de la începutul războiului Rusiei cu Ucraina”, a remarcat istoricul ucrainean Serhii Plochi. Pe deo parte, unii cred că Ucraina este pur şi simplu „o mică parte rusă” a unui întreg mai mare rus. Însă unii susţin că Ucraina ar trebui să facă parte din Occident,  să fie o ţară central-europeană cum sunt Polonia şi Lituania, deoarece aceastea împărtăşesc o soartă comună din punct de vedere istoric, caracterizată de opresiuni în numele imperialismului rus şi de speranţa pentru renaşterea unei Europe moderne. Ambele perspective istorice îşi au susţinătorii în Ucraina şi în străinătate, dar cele două sunt ireconciliabile.

    Polonia a oferit Ucrainei un model despre cum să ducă acest război istoric. După căderea comunismului în Polonia, Uniunea Sovietică a fost reetichetată ca un ocupant şi opresor al naţiunii poloneze, mai degrabă decât ca eliberatoare în cel de-al Doilea Război Mondial. Şi cu un motiv întemeiat. În pădurea Katyn din Polonia, în 1940, liderul sovietic de atunci, Joseph Stalin, a ordonat în secret execuţia în masă a 22.000 de ofiţeri şi intelectuali polonezi, după ce ţara a fost spartă în două de către Germania nazistă. Abia în 1990 guvernul sovietic a recunoscut că este responsabil, acuzându-i pe germani cât timp a durat Războiul Rece.

    În 1998, guvernul polonez şi-a înfiinţat controversatul braţ al războiului pentru istorie — Comisia pentru urmărirea penală a crimelor împotriva naţiunii poloneze (IPN) a Institutului pentru Memoria Naţională — cu scopul de a investiga crimele regimurilor comuniste şi naziste din Polonia, precum cea comisă la Katyn. Implicită în această iniţiativă a fost echivalarea celor două ca rele de acelaşi grad, ceva obişnuit în Polonia şi statele baltice, dar de negândit în Rusia şi printre aliaţii săi apropiaţi, unde Uniunea Sovietică este încă văzută ca o forţă a binelui care a eliberat Europa de agresiunea nazistă. În 2006, Ucraina şi-a creat propriul Institut al Memoriei Naţionale (UINR), după modelul IPN. (Operaţiunile UINR au fost oprite din 2010 până în 2014 sub preşedintele ucrainean prorus  Viktor Ianukovici.) UINR a primit un mandat similar cu cel al IPN: să investigheze crimele comise de autorităţile sovietice din 1917 până în 1991.

    La un an de la înfiinţare, UINR a jucat un rol cheie în elaborarea unui set controversat de legi de inversare a sovietizării din Ucraina care a dus la demolarea monumentelor sovietice din cel de-al Doilea Război Mondial, la redenumirea locurilor şi la interzicerea tuturor simbolurilor comuniste. Legile au fost modelate după cele adoptate în Polonia şi statele baltice, unde eliberarea sovietică a Europei de Est de sub dominaţia nazistă a fost tratată ca o nouă ocupaţie. Contrastul nu poate fi mai puternic cu Rusia, unde un cult reînnoit al Marelui Război Patriotic şi al glorificării lui Stalin au apărut în ultimii ani. Ucraina i-a urmărit şi pe foştii comunişti. În 2014, un set controversat de legi privind lustraţia a fost adoptat pentru a viza foştii oficiali comunişti, la fel cum au făcut Polonia şi statele baltice, care şi-au adoptat toate aceste legi în anii 1990. Lustraţia este o încercare de a dezrădăcina nu numai moştenirea culturală a comunismului, ci şi moştenirea sa instituţională – ceva ce vizează mai ales populaţia prorusă şi pe cea care are nostalgia vremurilor sovietice.

    Când Polonia şi Ucraina au ajuns în umbra URSS – prima ca stat satelit şi cea din urmă ca parte a uriaşei ţări – nu existau, în esenţă, relaţii distincte polono-ucrainene. Acest lucru s-a schimbat după căderea comunismului în Polonia în 1989 şi după destrămarea URSS în 1991, dar nu peste noapte. Scopul primordial al Poloniei de atunci a fost „integrarea euroatlantică”: aderarea la NATO şi la UE cât mai curând posibil pentru a evita exact genul de situaţie cu care se confruntă Ucraina astăzi. Polonia chiar a ameninţat că îşi va dezvolta propriile capacităţi nucleare dacă nu i se oferă aderarea la NATO, iar primul preşedinte al Poloniei, Lech Wałęsa, l-a presat pe preşedintele rus de atunci Boris Elţin să fie de acord că aderarea la organizaţia militară nord-atlantică „nu este contrară interesului niciunui stat,” inclusiv Rusiei. Polonia a devenit parte a NATO în 1999, iar aderarea la UE a urmat în 2004. Odată cu atingerea obiectivului integrării euroatlantice, Polonia a devenit liberă să urmărească o nouă mare strategie pentru est: să se asigure că limita sferei de influenţă ruseşti nu se află chiar pe frontiera sa de est.

    În 2008, Polonia şi Suedia au propus ca UE să urmărească un parteneriat estic cu vecinii săi europeni, în mod explicit o cale de aderare pentru Ucraina, Moldova, Bielorusia, Azerbaidjan, Georgia şi Armenia. Principalele ţări din UE au fost în cel mai bun caz călduţe faţă de iniţiativă, ezitând să enerveze Kremlinul, care a acuzat parteneriatul că este o încercare de a lărgi sfera de influenţă a UE. Pentru Ucraina,  impactul imploziei Uniunii Sovietice a fost mult mai distructiv decât schimbarea de regim de la Varşovia. Economia ucraineană se micşora an de an după 1990, depăşind nivelul din 1989 abia în 2005. Problemele de identitate politică şi culturală începeau deja să divizeze naţiunea. În timp ce Polonia sărbătorea aderarea la UE, în 2004, Ucraina era zdruncinată de o serie de proteste împotriva unor presupuse fraude electorale care au culminat cu ceea ce este cunoscut sub numele de Revoluţia Portocalie. Într-un scrutin prezidenţial contestat puternic, Ianukovici l-a învins la limită pe candidatul prooccidental Viktor Iuşcenko. Dar Iuşcenko şi susţinătorii săi au contestat rezultatul şi au obţinut o victorie atunci când Curtea Supremă ucraineană a anulat votul şi a cerut reluarea acestuia. Iuşcenko a ieşit învingător. Rusia s-a supărat, recunoscându-l deja pe Ianukovici drept învingător legitim. Polonia şi-a ales tabăra fără să stea pe gânduri. Wałęsa şi alţi oficiali polonezi au fost unanimi în sprijinul lor pentru Iuşcenko. Preşedintele polonez de atunci, Aleksander Kwasniewski, a făcut presiuni pentru discuţii la mese rotunde între guvern şi opoziţie, la care a fost prezent alături de alţi lideri europeni. La un deceniu după Revoluţia Portocalie, o mişcare de protest şi mai puternică a dus la aşa-numita revoluţie de pe Euromaidan după ce Ianukovici – care a fost ales în cele din urmă în 2010 – a refuzat să semneze un acord de asociere cu UE.

    Ce a urmat a fost alungarea lui Ianukovici, anexarea Crimeei de către Rusia şi  un război în regiunea de est, cunoscută ca Donbas, a Ucrainei. Moscova a decris Euromaidanul drept o lovitură de stat la orchestrarea căreia Varşovia a ajutat. Ucraina a intrat din nou într-o criză economică severă, iar milioane de ucraineni şi-au căutat o viaţă mai bună în Polonia, devenind o resursă umană atât de preţioasă pe timp de criză demografică şi de forţă de muncă încât la ea râvneşte şi Germania. Însă ucrainenii nu sunt priviţi întotdeauna cu blândeţe în Polonia. O amintire neagră, sângeroasă, este încă vie în memoria şi cultura poloneză. Este vorba de masacrarea polonezilor din Volânia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 1943 şi 1944. Unele estimări plasează la 80.000 numărul de etnici ucraineni ucişi de o armată de partizani ucraineni şi de localnici sub ochii îngăduitori ai naziştilor. Altele la 100.000. Unii experţi spun că omorurile au fost epurare etnică,  alţii că s-ar încadra la genocid. Au murit atunci femei, copii şi bărbaţi deopotrivă. Au fost torturi şi violuri, indiferent de vârsta victimei. În prezent mulţi polonezi se identifică cu acele victime.

  • Ce impact va avea seceta din ultimii ani şi falimentul City Insurance asupra pieţei asigurărilor agricole

    Pentru prima dată în ultimii cinci ani este posibil ca piaţa asigurărilor agricole – care acoperă aproape 2,5 milioane de hectare – să stagneze, în loc să fie pe un trend ascendent. Ce impact va avea seceta din ultimii ani şi falimentul City Insurance asupra acestei nişe?

    Luând în calcul nivelul ridicat al daunelor din ultimii ani, dispariţia unuia dintre jucători, City Insurance, politica prudentă a asiguratorilor şi, dacă mai adaugăm şi faptul că plata subvenţiilor se face cu întârziere – încă sunt la acest moment fermieri care nu au încasat subvenţia – este puţin probabil ca piaţa asigurărilor agricole să fie pe un trend ascendent în acest an”, spune Alinda Bănică, consultant principal şi fondator al Alinda Bănică Business Consultancy, companie care are două obiecte de activitate – asistenţa în brokerajul de asigurări şi consultanţa financiară. Ea are o experienţă de 20 de ani în domeniul asigurărilor şi financiar. La sfârşitul celui de-al treilea trimestru din 2021, primele brute subscrise pe clasa de asigurări agricole reprezenta puţin peste 2% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările generale, explică Alinda Bănică. Primele brute subscrise au fost de 157 de milioane de lei, în creştere cu 11% comparativ cu cel de-al treilea trimestru din 2020, iar numărul contractelor de asigurare a crescut cu 6% în aceeaşi perioadă.

    Piaţa asigurărilor agricole a evoluat în ultimii cinci ani, pe de o parte pentru că mai mulţi fermieri au dobândit încredere în sistemul de asigurări private, iar pe de altă parte ca urmare a  condiţiilor meteorologice nefavorabile, în special, secetă, dar şi grindină, ploi torenţiale sau furtuni. Astfel, Georgiana Rusu, director executiv al Clubului Fermierilor Români Broker de Asigurare, estima o creşte de 10% a pieţei asigurărilor agricole în 2021, suprafaţa îndreptându-se spre 2,5 milioane de hectare. În 2020, cel mai secetos an din istoria României, suprafaţa asigurată a fost de 2,2 milioane de hectare. Săptămâna trecută, Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, a anunţat că România riscă o secetă severă în anul agricol 2021-2022 din cauza lipsei precipitaţiilor din sol, iar fermierii sunt îngrijoraţi de evoluţia situaţiei.

    „România lucrează doar 50% din suprafaţa agricolă (circa 5 milioane de hectare – n.red.). Dacă fermierii ar avea-o pe aceasta asigurată corect, nu ar mai fi atât de vulnerabili din punct de vedere financiar. Sunt mai multe măsuri pe care fermierii ar fi indicat să le ia pentru propria stabilitate financiară: de la un comportament bun la plată, la achiziţionarea de echipamente şi utilaje adaptate nevoilor lor şi nu supradimensionate, achiziţionate în leasing sau credit, ceea ce le măreşte gradul de îndatorare, la o deschidere mai mare spre a învăţa despre produse financiare şi despre cum se pot proteja de clauze abuzive în contracte”, consideră Alinda Bănică.

    Ea susţine că asigurătorii îşi doresc să îmbunătăţească produsele financiare sau să vină cu unele noi pe piaţă. Un exemplu de produs nou apărut pe piaţă este cel pentru asigurarea culturilor de sfeclă de zahăr, al companiei Agra Asigurări, singura firmă din România dedicată exclusiv asigurărilor agricole. Acesta acoperă pierderile cantitative şi de randament de zahăr ale plantelor, produse de particule de nisip sau pământ antrenate de vântul puternic, grindină, îngheţ, ploi torenţiale prin daune produse de spălarea solului sau crustă, precum şi daunele produse de dăunătorii specifici ai culturii, potrivit reprezentanţilor companiei. În situaţia producerii daunei, fermierii sunt despăgubiţi de la plafonul de 7.000 de lei, cu posibilitatea de majorare a despăgubirii de la 10% cu până la 50% din suma asigurată iniţial, din 10 în 10 puncte procentuale. Însă, atât Alinda Bănică cât şi Georgiana Rusu observă că au crescut foarte mult procentual daunele şi sunt asigurători care au rata de daunalitate foarte mare, dar şi unii care au restricţionat anumite culturi din cauza daunalităţii foarte mari, produsă în principal de secetă.

    Firma austriacă Agra Asigurări este una dintre puţinele companii de asigurări din Europa care are în portofoliu o asigurare pentru secetă încă din anul 2000. Astfel, anul 2021 a adus o creştere a numărului poliţelor de asigurare cu 20-30% pentru compania Agra Asigurări. Pentru a încuraja fermierii să-şi asigure culturile, statul, prin Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), le oferă o subvenţie prin care li se rambursează 70% din prima de asigurare plătită, dar, chiar şi aşa „există încă fermieri care nu îşi încheie poliţe de asigurare şi există şi fermieri care, deşi încheie poliţe de asigurare, nu mai depun dosare la AFIR. Este necesară simplificarea ghidului solicitantului, ţinând cont de faptul că în fiecare an de la implementarea sa au rămas fonduri disponibile”, crede Alinda Bănică. De asemenea, ea observă că este nevoie de grupuri consultative cu fermierii şi autorităţile, iar în urma acestora discuţiile să se transforme în acţiuni concrete şi rapide. Ea spune şi că una dintre cele mai importante aşteptări ale fermierilor de la companiile de asigurare este o mai mare transparenţă a modalităţii de calcul a daunelor. „Aş adăuga la acest lucru faptul că ne dorim în piaţa de asigurări  agricole mai multe tipuri de clauze/produse, care sunt prezente în Vest, dar nu sunt disponibile pentru fermierii români: despăgubiri pentru daune calitative sau asigurări parametrice.”

    Cum se implică statul în relaţia dintre fermier şi asigurători în alte ţări? În Austria, riscul de grindină este foarte prezent şi este subvenţionat 50% de către stat, potrivit Georgianei Rusu. În Franţa este subvenţionată primă de asigurare totală, dar de către Uniunea Europeană. Israelul are o societate de asigurări agricole, dar la care coproprietar este 50% statul, iar 50% sunt asiguratorii şi există o cotaţie peste care nu se trece momentul în care fermierii doresc o asigurare.

    ALINDA BĂNICĂ, consultant principal şi fondator, Alinda Bănică Business Consultancy: „România lucrează doar 50% din suprafaţa agricolă (circa 5 milioane de hectare – n.red.). Dacă fermierii ar avea-o pe aceasta asigurată corect, nu ar mai fi atât de vulnerabili din punct de vedere financiar.”

  • Negustorul de date. Cine este Vlad Cealicu, românul din Craiova care a construit CryptoCompare, una dintre cele mai importante companii de date din lume

    Cei mai mediatizaţi români din lumea crypto sunt cei care şi-au lansat propriile criptomonede sau cei care au făcut milioane într-o piaţă volatilă aflată încă la început. Totuşi, unii români au intrat în acest domeniu din pasiune pentru tehnologie şi din dorinţa de a furniza un produs util, nou şi diferit faţă de competitorii lor. Unul dintre aceşti români este Vlad Cealicu, cofondator şi chief technology officer (CTO) al CryptoCompare, unul dintre cei mai mari agregatori de date şi furnizori de indici crypto din lume, evaluat la peste 50 de milIoane de dolari.

    „Îmi place să rezolv probleme”, spune Vlad Cealicu, în vârstă de 35 de ani, care s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu mai bine de zece ani.

    Născut în `86 în Craiova, într-o familie de militari, el era pasionat de computere încă de când era copil. Aşa cum se întâmplă în cazul unui copil de clasa a 5-a, pasiunea lui a plecat de la jocuri şi de la posibilităţile oferite de acestea.

    „Mi-au luat ai mei calculator în clasa a 4-a, iar în clasa a 5-a nu scriam programe, dar începeam să modific diferite lucruri, dacă era un joc care te lăsa să schimbi pozele sau muzica din el. De exemplu, era un joc, Worms Armageddon, şi puteai să schimbi anumite fişiere, să pui alte fişiere de sunet, să pui alte imagini, nu scriam cod, dar modificam valori şi diferite chestii.”

    Momentul când a început să înveţe limbaje de programare a fost odată cu intrarea la liceul de informatică din Craiova, în clasa a 9-a. Ulterior, a urmat cursurile Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică ale Universităţii din Craiova, începând din 2005.

    „Am avut colegi care s-au mutat la Bucureşti sau s-au dus la Timişoara, dar mie nu îmi place să schimb multe chestii foarte des şi prietena mea era încă la liceu, nu prea avea rost să plec. M-am gândit că oriunde o să fac facultatea o să mă joc mai mult World of Warcraft, deci nu contează”, glumeşte Vlad Cealicu.

    În perioada facultăţii a reuşit chiar să câştige şi bani din jocul numit World of Warcraft, în contextul în care vindea „aur digital” în joc împreună cu doi profesori din Horezu, jud. Vâlcea, pe care i-a cunoscut tot prin intermediul jocului.

    Când era în ultimul an de facultate la Craiova, el şi prietena lui au luat decizia de a se muta în anul următor în Marea Britanie.

    „Cristina (prietena lui Vlad, n.red.) este cu trei ani mai mică decât mine şi ea terminase liceul cu un an înainte să termin eu facultatea. A zis să încerce Dreptul în Craiova, dar la jumătatea semestrului şi-a dat seama că nu îi place şi s-a gândit să ne mutăm în Marea Britanie. S-a aliniat bine, întrucât terminam şi eu facultatea, masterul în Marea Britanie era de numai un an şi am zis «haide».”

     În 2009, la 23 de ani, Vlad Cealicu se muta în Marea Britanie alături de prietena lui, într-o mutare care avea să-i definească următorul deceniu din viaţă, dar şi direcţia în care s-a îndreptat cariera lui.

    Programul de master de la Universitatea Canterbury Christ Church l-a costat circa 4.000 de lire sterline, în contextul în care el a ajuns în Marea Britanie cu un total de 8.000 de lire sterline, bani care pot fi consideraţi un ajutor de început din partea familiei.Banii rămaşi după achitarea programului de master i-au ajuns circa 7-8 luni, însă ulterior a avut nevoie de bani.

    „Am căutat, am aplicat la nişte joburi de grădinar, dar apoi am realizat că era departe şi trebuia să iau un autobuz şi era prea mult efort. Făceam voluntariat la un fel de azil de bătrâni şi am întrebat dacă nu au ceva plătit şi mi-au zis că au un job la curăţenie.”

    Deşi acest loc de muncă a fost doar o soluţie temporară până la finalizarea programului de master, un job plătit cu 6-7 lire pe oră, Vlad îşi aminteşte că a fost „cel mai puţin stresant job pe care l-am avut vreodată”.

    În timp ce făcea curăţenie la un azil de bătrâni pentru trei ore în fiecare seară, românul a început să lucreze şi ca asistent de laborator la facultatea la care era înscris, un job care îi aducea 50 de lire pe oră, dar care îi asigura doar 3-4 ore de lucru pe săptămână.

    „Mi-au ajuns banii şi în vară am găsit un program cu facultatea să lucrez la o agenţie de turism. Era un program cumva finanţat de guvern, prin care trebuia ca cei care termină studiile să ajute anumite companii să se modernizeze. Era prin 2010 şi era vorba despre un an de internship.”

    Aici a învăţat cum să lanseze un website, cum să îl actualizeze, cum să introducă datele şi toate celelalte aspecte care au ţinut de platforma unei agenţii de turism. După un an programul era pe cale să se încheie, iar Vlad era pe cale să intre ca IT-ist într-o piaţă a muncii care iubea IT-iştii încă de pe atunci, dar într-un moment mai de început.

    „Am aplicat la mai multe joburi, cum face toată lumea din IT presupun, adică aplici la toate şi vezi ce se întâmplă. Mai ales la început, când nu ai experienţă multă, este greu în IT. Degeaba zice toată lumea vino în IT că se plăteşte bine. Se plăteşte bine, dar toată lumea vrea pe cineva cu 3-4 ani de experienţă şi era şi mai greu în 2011.”

     

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL