BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Ce înseamnă pentru companiile româneşti atunci când fondatorii împlinesc 70 de ani

    De mai mult timp, fondurile de investiţii dar şi companiile străine ţintesc firmele româneşti unde proprietarii români au peste 60 de ani, şi mai ales peste 70 de ani. Aceste firme, chiar dacă au o situaţie financiară bună, sunt cele mai vulnerabile din perspectiva viitorului. Cele mai multe dintre ele depind de patronul/antreprenorul român care le-a fondat şi care le-a adus până aici.

    Multe firme nu au un plan de succesiune, nu au directori executivi independenţi, ca să nu mai vorbim de consilii de administraţie independente, care să poată să judece la rece situaţia financiară a firmei sau să stabilească o strategie. În foarte puţine cazuri fondatorul are în business, în spatele lui sau alături de el copiii, care pot prelua conducerea companiei astfel încât să-i asigure un viitor. Pentru că nu au o succesiune, aceste companii teoretic ar fi ţine mai uşoare de achiziţii de către fondurile de investiţii sau de către companiile străine, strategice.

    Există şi varianta ca unul dintre cumpărători să fie un alt patron român, dar orgoliul celui care vrea să vândă este prea mare pentru a accepta o ofertă din partea altui român. Pe rezultatele financiare din 2020 numărul de companii cu o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro pe an era de numai 3.963, dar cele mai mari dintre ele sunt multinaţionale. Cele aproape 4.000 de firme fac 60% din cifra de afaceri totală a companiilor din România. Numărul companiilor cu o cifră de afaceri cuprinsă între 1 milion de euro şi 10 milioane de euro este de 26.050.

    Ca să afli companile unde proprietarii au peste 60 de ani şi mai ales peste 70 de ani este simplu, pentru că nu sunt prea multe. Copiii acestor fondatori nu prea ar vrea să continue businessul părinţilor fie pentru că au afacerile lor, fie că activează într-un alt domeniu. Toţi au văzut pe pielea lor ce înseamnă să conduci un busines şi poate nu vor să aibă viaţa părinţilor lor. Ei ar prefera mai degrabă banii. Cei care au început businessul în anii ’90 s-au confruntat cu toate crizele – inflaţie de peste 100%, deprecierea cursului valutar din anii ’90, perioada creşterii fabuloase a economiei şi a businessurilor dintre anii 2000 şi 2008, care de fapt a fost o criză de creştere, apoi criza din 2008 care a prăbuşit multe afaceri, a urmat revenirea economică din 2012 până în 2020, cei doi ani de criză Covid, iar acum criza din Ucraina, care a dat lumea peste cap în urma atacului armat al Rusiei asupra Ucrainei.

    Această situaţie din România, unde fondatorii au o anumită vârstă, se regăseşte şi în Germania, la celebrele companii mici şi mijlocii germane, denumite mittlestand, care au rezistat două generaţii, dar acum, la a treia generaţie, nu mai au un plan de succesiune în familie. În aceste condiţii toată lumea, în frunte cu chinezii, stă cu ochii pe aceste companii, care reprezintă o oportunitate unică de achiziţie, fiind coloana vertebrală a economiei germane. Cu toţii ne uităm la Siemens, Mercedes, BMW, dar în spatele lor lucrează companii mici şi mijlocii germane foarte puternice, care au un istoric şi în domeniul dezvoltării şi inovării. La germani nu se punea problema vânzării acestor companii, dar între timp au trecut două generaţii, iar a treia nu mai vrea să continue, preferă banii. Criza din Ucraina, venită pe neaşteptate şi care resetează întreaga securitate europenă dar şi mondială, va aduce inevitabil o resetare a parametrilor economici şi de business.

    Adrian Vascu de la Veridio, unul dintre cei mai cunoscuţi evaluatori de pe piaţă, spune că afacerile româneşti vor fi afectate de criza din Ucraina din perspectiva evaluării, pentru că aceste firme se bazează pe veniturile viitoare în a vedea care este valoarea lor de piaţă, dar aceste venituri sunt puse acum sub semnul întrebării, pentru că nimeni nu ştie cum vor evolua lucrurile. Businessul românesc, neavând experienţă, nu ştie când să vândă şi de aceea patronii trag de timp şi de preţ. Când lumea credea că a scăpat de Covid iar companiile lor puteau să valoreze din nou o avere, a venit conflictul armat din Ucraina, care a schimbat din nou datele problemei.

    Cei mai înţelepţi, prea puţini însă, au început să-şi lichidizeze o parte din afacere prin vânzarea unui pachet de acţiuni pe Bursă, cel mai bun caz fiind TTS, unde fondatorii, care au vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani, au vândut jumătate din acţiuni. Cei mai mulţi patroni nu vor să-şi complice viaţa cu Bursa de Valori pentru că ar trebui să facă ordine în hârtii, ceea ce mulţi nu prea vor. Bursa reprezintă o opţiune de lichidizare a unei părţi dintr-o companie, dar multor antreprenori români le este frică de această variantă. Poate sunt prea mulţi scheleţi în afaceri şi printre dosare. Mulţi ar vrea să vândă într-o tranzacţie directă, dar sunt diferenţe destul de mari între ceea ce cred ei că valorează compania şi ceea ce cred cumpărătorii.

    Acum, cu acest conflict armat de la graniţa noastră, diferenţa va fi mai mare, pentru că parametrii de valoare scad. Mulţi proprietari români, ajunşi spre 70 de ani sau chiar peste, trag de timp în privinţa viitorului companiilor, sperând că-şi pot desfăşura activitatea până la 80 de ani, dacă nu chiar peste. Ca reper este luat Ion Ţiriac, care la cei 82 de ani continuă să fie în fruntea afacerilor lui, chiar dacă în ultimii ani mai mult a vândut din businessurile deţinute decât a cumpărat. Ţiriac îşi transferă toată averea pe fundaţie, după cum arată datele. Businessul din România are nevoie de businessuri româneşti, dar întrebarea este cum asiguri această succesiune măcar pentru încă o generaţie.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Cu toţii aşii în mânecă, dar pe picior greşit

    Investitorii în energia verde din cel de-al doilea val spun la unison că bani sunt, România este extrem de atractivă prin profiturile pe care le poate întoarce, singurul lucru de care au nevoie fiind păstrarea regulilor jocului în timpul jocului.

    Mai departe, gaz de miliarde de dolari din Marea Neagră şi de pe uscat aşteaptă să fie scos. Între timp, în 2021 România, cu gaz care zace degeaba îngropat, a plătit peste 1 mld. de dolari pentru importuri, aproape triplu faţă de 2020. Peste 80% au venit din Rusia.

    Şi mai departe, de la furnizori la distribuitorii de energie, toţi iau bani de la bănci nu pentru investiţii, ci pentru a-şi asigura cash-flow-ul după ce statul roman a a făcut protecţie socială pe spatele investitorilor strategici.

    Astfel, într-o perioadă care va accelera tranziţia spre energia verde, România rămâne blocată în acelaşi scenariu de film (prost).

    Roxana Petrescu, guest editor


     

     

  • Recreator de bijuterii

    Rămaşi în istorie pentru averea impresionantă pe care au reuşit s-o acumuleze cât au fost la putere în Filipine, dictatorul Ferdinand Marcos şi soţia sa, Imelda, revin în atenţia publicului graţie unui proiect aparte realizat de artistul englez de origine filipineză Pio Abad, scrie The Guardian. Acesta şi-a propus să reproducă sub formă de sculpturi bijuteriile pe care Imelda Marcos a încercat să le scoată din ţară după pierderea puterii în 1986. Proiectul a demarat cu câţiva ani în urmă şi presupune recrearea bijuteriilor sub formă de mici sculpturi, cât mai realiste, artistul cerând ajutorul unei creatoare britanice de bijuterii, Frances Wadsworth Jones. Piesele realizate până acum fac obiectul unor expoziţii în care pe lângă fiecare articol este trecută şi posibila destinaţie publică a sumei cheltuite pentru el, cum ar fi „două aeroporturi”, „vaccinuri pentru mii de copii” sau altele.


     

  • Shopping cu o mie de copaci

    Grădinile suspendate nu sunt doar nişte realizări din trecut, existând proiecte moderne care s-ar putea încadra la această categorie. Un astfel de proiect este „1,000 Trees” din Shanghai, cărui primă etapă a fost inaugurată în 2021.  Chiar dacă are funcţie principală de centru comercial, complexul „1000 Trees”, conceput de firma britanică de arhitectură şi design Heatherwick Studio,  a fost gândit să semene cu o culme de munte împădurită. Proiectul va cuprinde la finalizare mai bine de 1000 de copaci şi circa 250.000 de plante alese atent ca să reflecte biodiversitatea zonei şi va avea astfel propriul său microclimat. Copacii şi restul vegetaţiei se vor planta pe mai multe niveluri, iar publicul va avea acces la acest spaţiu verde în timp ce se îndreaptă spre magazinele, restaurantele, cafenelele sau chiar muzeele din complex.


     

  • Crapi la domiciliu

    Ajunşi o prezenţă constantă în diverse locuri din San Francisco în ultimii doi ani, crapii japonezi (koi) instalaţi pe trotuare şi pe pereţii unor clădiri sunt prilej de fotografii pentru reţelele de socializare online şi nu numai, iar mai nou fac şi vizite la domiciliu.

    Artistul care-i creează, Jeremy Novy, a avut ideea de a desena aceşti peşti ornamentali după o călătorie în China în care a studiat arta veche şi contemporană.  Novy s-a întors la San Francisco în 2020 şi de atunci au început să apară desenele sale în tehnica stencil (aplicare de imagini folosind un şablon) pe trotuare şi pereţi, dar şi în galerii de artă contemporană din oraş. Desenele sale prezintă unul sau mai mulţi koi, numărul lor fiind ales ca să respecte numerele norocoase din cultura chineză. Crapii decorativi nu rămân numai pe spaţiul public, ei putând ajunge şi la persoanele particulare, deoarece artistul face vizite la domiciliu atunci când este chemat şi desenează koi acolo unde îi spune clientul.

     


     

  • Pariu pe tineri

    Când oferta e prea mică faţă de cerere, creşte preţul, principiu care se aplică şi în lumea artei, unde unii câştigă bani frumoşi din lucrările unor tineri artişti. Aceştia profită de faptul că există tot mai mulţi colecţionari mai tineri care se descurcă bine pe internet şi mai ales reţelele de socializare online, de unde află informaţii despre artişti ale căror lucrări i-ar putea interesa, şi încearcă să anticipeze popularitatea unui artist cumpărându-i lucrările de la galeria care îl reprezintă, după care le vând la licitaţie pe sume mult mai mari atunci când creşte cererea. Un astfel de exemplu este cel al pictoriţei britanice Flora Yukhanovich, în vârstă de 31 de ani, ale cărei tablouri se vindeau în urmă cu câţiva ani pentru circa 40.000 de dolari, pe când în 2021 o lucrare a sa a fost adjudecată la o licitaţie a Sotheby’s pentru suma de 3 milioane de dolari.

    Tendinţa se remarcă şi în privinţa lucrărilor altor artişti sub 40 de ani, a căror valoare la licitaţie a crescut de la 181 milioane de dolari în 2014 la 450 milioane de dolari în 2021, scrie New York Times. Faptul că lucrările unui artist tânăr se vând pentru sume mari la licitaţie nu este neapărat de bun augur pentru acesta, existând riscul de a-i fi afectată cariera când interesul colecţionarilor care vânează licitaţii scade. Ca atare, galeriile care-i reprezintă pe artişti încearcă să-i protejeze pe aceştia de speculatori, preferând să le vândă o vreme lucrările doar muzeelor, spre exemplu. Dacă accesul la artistul din SUA sau Europa căutat este restricţionat, atât colecţionarii, cât şi speculanţii pornesc în căutare de talente noi, ajungând, de exemplu, în Ghana. Unul dintre cei mai importanţi tineri artişti ai ţării, Amoako Boafo, deja îşi vede lucrările vândute la licitaţie pentru peste 3 milioane de dolari, chiar dacă în galerii tablourile sale costă şi 10.000 de dolari.

  • Cum a reuşit această tânără să facă o afacere de 1 milion de euro în România. Acum îşi mai face meseria doar din pasiune

    De profesie arhitect, Roxana Dan a decis să îşi folosească inspiraţia şi creativitatea în antreprenoriat. Nu a mizat însă de la început pe arhitectură, ci a ales să înceapă de la zero o afacere cu bijuterii pe placul său. După patru ani de activitate, Lisa&Co. se îndreaptă spre afaceri de 1 milion de euro şi îi permite Roxanei Dan şi luxul de a face arhitectură doar din pasiune.

    Lisa&Co. este un brand creat de femei, pentru femei. Suntem un grup de femei puternice, dar sensibile, creative, care scriu o poveste despre eleganţă, rafinament şi subtilitate”, descrie Roxana Dan businessul său, în stilul creativ care o caracterizează atât în profesia sa de bază, arhitectura, cât şi în rolul de „bijutier”.

    Afacerea axată pe crearea şi comercializarea de bijuterii din metale şi pietre preţioase Lisa&Co. este formată în prezent dintr-un showroom în Bucureşti, unde lucrează 8 angajaţi şi a generat anul trecut afaceri de 960.000 de euro, având o  valoare a bonului mediu de 1.000 de lei.

    Roxanei Dan i-a venit ideea înfiinţării unui astfel de business după ce a rămas însărcinată, într-un moment în care a simţit că trebuie să îşi ia viaţa-n propriile mâini şi să facă ceva pe cont propriu, după cum spune chiar ea. „Cred că în viaţa fiecărui om există momente în care inevitabil apar întrebările „Ce vreau să fac cu viaţa mea? Ce îmi doresc cu adevărat?” Şi ca să găseşti răspunsul la această întrebare ajungi la alte multe întrebări şi cred că una dintre cele mai relevante este „Cine sunt eu?”. Astfel, la 27 de ani, după studiu, masterate, burse, joburi în birouri de arhitectură, a primit răgazul să se gândească la ce îşi doreşte cu adevărat.

    „S-a oprit timpul în loc şi am avut puţin timp de gândit după primele luni de sarcină când simţeam că în viaţa mea urmează să se întâmple nişte schimbări majore. Când am simţit că nimic nu va mai fi ca înainte, atunci m-am întrebat, cred, pentru prima dată, cine sunt şi ce vreau cu adevărat. Mi-am cristalizat relativ uşor răspunsul: sunt o combinaţie destul de bună dintre o persoană creativă, cu un simţ artistic bine dezvoltat, dar cu capul pe umeri, pragmatică şi cu un dezvoltat simţ antreprenorial.”

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL 

  • Care este cea mai dorită resursă a momentului, pentru care se luptă toţi giganţii lumii. Aceasta este socotita drept noul aur, noul petrol sau noile diamante

    Războiul lor pentru cea mai preţioasă resursă de pe glob este reglementat de legi. Tot în această lume nouă, cel mai aprig război se duce pentru mintea umană. Armele: propaganda. Ultimul episod:  justificarea crizei ucrainene. Limitele nu există.

    În România, un pescar, un pensionar cu trecut dubios, dar obişnuit al bălţii, îi atrage atenţia colegului că el ştie ceva ce nu mulţi cunosc. Este vorba de preşedintele rus Vladimir Putin. Este ceva legat de vaccinuri, de pandemie, de  cum liderul rus se luptă cu o ocultă mondială pe care pescarul nu o poate identifica. Ultimele luni au fost marcate de pericolul ca problema ucraineană să se transforme într-un război în toată regula între Ucraina, sprijinită mai mult indirect decât direct de Occident, şi vecinul mai mare şi mai puternic Rusia.

    Naraţiunea pescarului nu are de-a face cu Rusia invincibilă. Se centrează pe persoană, pe Putin, în ton cu tema centrală a ceea ce pare a fi propaganda vândută de Kremlin Occidentului: un lider rus puternic, dar drept, care nu-şi pleacă fruntea în faţa intereselor potrivnice naţiunii sale şi bunului simţ (definit adesea după standardele ruseşti). Cam cum sunt domnitorii din legendele est-europene. De altfel, pescarul român l-a şi asociat pe Putin cu Vlad Ţepeş. În Germania, povestea este diferită, ţinând de sensibilităţile locale.

    Despre ea scrie Gideon Rachman, comentatorul principal de politică externă la Financial Times. Într-o plimbare recentă pe străzile Berlinului el a dat peste un personaj agitat care deborda furie. Era un bărbat înalt care-şi chinuia bicicleta şi ţipa în liniştea nopţii. Tema discursului său părea să fie aceea că preşedintele rus Putin este singurul lider mondial de încredere şi că americanii încearcă din nou să păcălească Germania să intre într-un război. Este tentant – dar prea optimist – să respingi astfel de scene ca fiind lipsite de sens, scrie Rachman.

    Sondajele recente sugerează că 26% dintre americani sunt de acord că „Joe Biden este un preşedinte marionetă” controlat de interese obscure; în timp ce 31% dintre americani, 28% dintre francezi şi 23% dintre germani cred că este cert sau probabil adevărat că există „un singur grup de oameni care controlează în secret evenimentele… şi conduc lumea împreună.”

    Aceasta pentru că criza din Ucraina a evoluat într-o perioadă în care teoriile conspiraţiei se răspândesc în întreaga lume occidentală. Liderii vestici sau din UE care se luptă să formuleze un răspuns eficient şi unit faţă de Rusia ştiu că atragerea de partea lor a opiniei publice este critică. Pentru fiecare nebun care aruncă cu biciclete există mult mai mulţi cetăţeni care sunt neîncrezători în guvernele lor. Opinia publică din Vest a arătat rareori niveluri mai scăzute de încredere în liderii politici ca acum. Barometrul anual Edelman Trust arăta în ianuarie un „colaps al încrederii în democraţiile dezvoltate” – doar 46% dintre germani, 44% dintre britanici şi 43% dintre americani având încredere în guvernele lor. Lupta pentru Ucraina se desfăşoară în timp ce străzile din Ottawa, capitala Canadei, sunt sufocate de anti-vaxxeri.

    Demonstraţii asemănătoare au loc la Paris şi în alte capitale occidentale. În SUA, preşedintele Joe Biden încă mai trebuie să se confrunte cu teoriile conspiraţiei despre relaţiile de afaceri anterioare ale fiului său în Ucraina. În Marea Britanie, Boris Johnson, premierul Brexit, prins într-un scandal cu petreceri ilegale, se visează personaj în teoriile conspiraţiei. Problema încrederii este acum centrală în lupta internaţională pentru Ucraina. Guvernul rus este expert în „războiul hibrid” – unde informaţiile şi formarea opiniilor fac parte din luptă. Putin este un fost spion. Cât de bun a fost, nimeni nu ştie. Cât de bun strateg este, se vede acum.

    Guvernele occidentale sunt foarte conştiente că au fost prinse pe picior greşit în războiul informaţional rusesc în trecut, nu în ultimul rând în timpul alegerilor prezidenţiale din SUA din 2016. Acesta este, parţial, motivul pentru care Casa Albă oferă acum briefinguri de informaţii nu doar preşedintelui, ci şi lumii în general. Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, a urcat pe podiumul Casei Albe pentru a spune lumii fără ocolişuri despre acumularea de trupe ruseşti la graniţele cu Ucraina şi pentru a avertiza cu privire la iminenţa unei invazii.

    Scopul nu a fost pur şi simplu să le acorde americanilor timp să iasă din Ucraina. A fost un efort al SUA de a câştiga controlul asupra naraţiunii principale, înainte ca Rusia să o facă. Dar orice efort al SUA de a folosi informaţiile pentru a modela opinia publică globală trebuie să se confrunte cu umbra războiului din Irak. Efortul, încununat cu succes, al Americii de a construi o „coaliţie a celor dornici” în 2003 s-a bazat pe publicarea unor informaţii conform cărora Saddam Hussein era în posesia unor „arme de distrugere în masă”. Eşecul în a găsi vreo astfel de armă a dat credibilităţii americane o lovitură din care nu şi-a mai revenit niciodată pe deplin. Cu toate acestea, există o diferenţă importantă între tipul de informaţii utilizate în Ucraina şi cele din Irak. Existenţa armelor de ditrugere în masă a fost întotdeauna contestată. Faptul că 130.000 de soldaţi ruşi au fost mobilizaţi la graniţele Ucrainei nu este contestat nici măcar de Moscova. Războiul de propagandă s-a purtat jurul chestiunii intenţiei.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Studenţi români la vânătoare de diplome străine

    Trendul studiilor în străinătate era unul bine conturat înainte de apariţia pandemiei. Restricţiile impuse în ultimii doi ani au adus însă schimbări fără precedent în modul de desfăşurare a cursurilor. A afectat criza sanitară dorinţa românilor de a se forma în cadrul facultăţilor de peste graniţe? Răspunsul îl au consultanţii educaţionali.

    Cel puţin în România, pandemia a avut un efect pozitiv asupra plecatului la studii în străinătate. În cadrul Edmundo, numărul studenţilor pe care i-am ajutat să aplice la studii în afara graniţelor a crescut”, susţine Adina Cristescu, manager echipă consilieri Edmundo, un programul de consiliere şi asistenţă pentru admiterea la instituţii din străinătate, lansat de Educativa. Potrivit ei, această creştere se datorează şi faptului că în 2020 multe universităţi au permis începerea semestrului de toamnă online, de acasă, dând astfel posibilitatea unui număr destul de mare de studenţi să rămână în România, dar să înveţe online la o universitate din străinătate.

    Trendul pozitiv e confirmat şi de Ana Maria Papp, business development manager al consultantului educaţional pentru studii în străinătate şi pentru programele Work and Travel în SUA IntegralEdu, prezent în piaţa locală din 2008, cu birouri în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Timişoara şi Iaşi. „Faţă de anii anteriori, nu observăm diferenţe majore în ceea ce priveşte dorinţa de a merge la studii în străinătate. Doar că procesul de decizie solicită un timp mai îndelungat, întrucât apar întrebări noi de tipul: «Voi învaţa online sau fizic?», «Oare viaţa de student va fi aceeaşi?»”, afirmă ea.

    Ana Maria Papp, business development manager, IntegralEdu: Faţă de anii anteriori, nu observăm diferenţe majore în ceea ce priveşte dorinţa de a merge la studii în străinătate. Doar că procesul de decizie solicită un timp mai îndelungat, întrucât apar întrebări noi de tipul: «Voi învaţa online sau fizic?», «Oare viaţa de student va fi aceeaşi?».

    Remarcă, totodată, că pe studenţi nu i-a dat înapoi nici necesitatea desfăşurării cursurilor într-o variantă mixtă, un studiu realizat de University World News, pe care Ana Maria Papp îl citează, indicând faptul că 79% dintre viitorii studenţi au ales să aibă experienţa de studiu în străinătate în formă fizică, studiind în campus, în pofida faptului că această variantă poate fi una hibridă. „Acelaşi trend îl regăsim în rândul tinerilor cu care ne întâlnim zilnic: vor să experimenteze viaţa de student internaţional cu tot ce are ea de oferit, în ţara de destinaţie aleasă. În septembrie 2021 am înregistrat creşteri ale numărului de studenţi înregistraţi în universităţile din străinătate, comparat cu septembrie 2020.” La începutul acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, IntegralEdu a înregistrat o evoluţie de 20% a aplicaţiilor, destinaţia cu cea mai importantă creştere (50% – pentru studiile de licenţă) fiind SUA.

     

    Impactul Brexitului, mai mare decât al pandemiei. O creştere – de circa 20% – a numărului de studenţi care au plecat la studii prin intermediul programului a fost înregistrată şi de Edmundo, evoluţia fiind similară atât la nivelul anului 2020, cât şi 2021. Totuşi, „anul acesta ne aşteptăm la o scădere de aproximativ 20% din cauza Brexitului şi efectului său. Înainte de 2022, toţi studenţii europeni puteau opta pentru un împrumut guvernamental din partea Marii Britanii pentru acoperirea taxelor de şcolarizare. De anul acesta, acest împrumut nu mai este valabil, iar studenţii români care vor să studieze în UK vor plăti sume între 13.000 şi 20.000 de lire pentru un an de studiu. Evident, nu mulţi români îşi permit să plătească această sumă şi deci mulţi s-au reorientat să studieze în România”, subliniază Adina Cristescu.

    Adina Cristescu, manager echipă consilieri, Edmundo: În România, pandemia a avut un efect pozitiv asupra plecatului la studii în străinătate. În cadrul Edmundo, numărul studenţilor pe care i-am ajutat să aplice la studii în afara graniţelor a crescut.

    Prin urmare, dacă anterior crizei sanitare cele mai populare destinaţii printre cei care plecau la cursuri în afara ţării, cu ajutorul Edmundo, erau Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Suedia şi Belgia, de anul acesta s-a schimbat clasamentul, „nu din cauza pandemiei, ci din cauza Brexitului şi a faptului că în Danemarca, din cauza unor decizii politice, multe programe în limba engleză s-au închis”. Aşadar, preferinţele studenţilor români care aplică prin Edmundo se împart în momentul de faţă între Olanda, Suedia, Belgia, Marea Britanie şi Finlanda.

    Şi în cazul IntegralEdu, înainte de pandemie Marea Britanie ocupa primul loc în clasamentul celor mai dorite destinaţii de studiu, fiind acum devansată de ţări precum Olanda, Franţa, Spania, Italia, Germania şi Statele Unite. Chiar şi aşa, „pentru învăţământul liceal, considerând solicitările pe care le primeşte IntegralEdu, Marea Britanie rămâne principala destinaţie de studiu, fiind urmată de Elveţia, Germania, Austria şi Spania. Observăm o creştere a interesului familiilor şi pentru liceele din SUA şi Canada, dar şi pentru alte destinaţii care oferă programe educaţionale în special cu predare în limba engleză.” Dorinţa de a călători, de a ieşi din pandemie, influenţează decizia copiilor de a alege o universitate în străinătate, având şi sprijinul părinţilor în această direcţie, adaugă Ana Maria Papp.

    Potrivit ei, şi în acest an se păstrează aceeşi proporţie de interes pentru programele de licenţă şi masterat, 70% dintre cei care aplică prin IntegralEdu înscriindu-se la un program de licenţă, în timp ce 30% aleg programe de masterat/certificat/MBA. „În momentul de faţă am început să lucrăm cu tineri care încep studiile la universitate anul viitor (septembrie 2023), fiind în prezent în clasa a 11-a. Familiile ne contactează acum mult mai devreme pentru a începe pregătirea dosarului de admitere sau pentru a se informa referitor la ce acţiuni sunt necesare întocmirii dosarului. Aceştia doresc să maximizeze timpul în mod eficient, pentru a avea un dosar bine întocmit.” Mulţi, adaugă ea, sunt deja documentaţi în ceea ce priveşte domeniul sau universitatea. Reprezentanta IntegralEdu spune că şi în ceea ce priveşte interesul pentru învăţământul liceal în străinătate se menţine trendul ascendent înregistrat în ultimii doi ani. „De asemenea, observăm o scădere a vârstei de la care elevii, având sprijinul familiei, decid continuarea studiilor în şcolile cu internat (boarding schools) din afara ţării.” Procentajul e uşor diferit la Edmundo, unde 80% dintre cei care aplică la o facultate prin acest program merg la studii de licenţă, iar 20%, la master.

    Potrivit Adinei Cristescu, problema cea mai mare pe care reprezentanţii Edmundo au identificat-o printre studenţi odată cu începerea pandemiei a fost pierderea veniturilor din anumite joburi, iar în unele cazuri, imposibilitatea de a se întoarce în ţară. Legat de modul de desfăşurare a orelor, Ana Maria Papp spune că pe durata pandemiei multe ţări au impus de la bun început o modalitate hibridă de desfăşurare a cursurilor, atât fizice (cu o limitare a numărului de studenţi participanţi), cât şi online, respectând normele în vigoare impuse de fiecare ţară, prin distanţare fizică.„S-au luat în considerare şi aplicat toate condiţiile de igienizare a spaţiilor de studiu, prin limitarea accesului la acestea, prezenţa în campus făcându-se în baza certificatului verde.” Ea spune că principalele provocări prin care tinerii români au trecut au fost restricţiile în a experimenta viaţa de student prin socializarea cu alţi colegi, dar şi limitarea acestor interacţiuni, care într-o perioadă pandemică a fost resimţită mai pregnant.

    „Şi în cazul învăţământului liceal, au fost respectate reglementările sanitare impuse la nivel guvernamental. În general, perioadele de studiu online au fost limitate, fiind preferată varianta clasică faţă-în-faţă, a procesului educaţional. Fiind vorba despre şcoli/licee cu internat, elevii au fost şi continuă să fie testaţi periodic în campus, cazurile confirmate pozitiv fiind izolate în locaţie.” Reprezentanta IntegralEdu notează că majoritatea elevilor care aleg să-şi continue studiile în licee din străinătate au ca obiectiv tranziţia spre o universitate de prestigiu. „Liceele oferă atât pregătirea academică centrată pe nevoile educaţionale ale elevului cât şi posibilitatea acestuia de a participa în cadrul campusului la cât mai multe activităţi extracurriculare care să îi îmbogăţească dosarul de aplicaţie la universitate. În acelaşi timp, elevul îşi îmbunătăţeşte nivelul lingvistic şi se familiarizează cu mediul de lucru internaţional.” În rândul studenţilor, IntegralEdu nu are o statistică clară în ceea ce priveşte numărul absolvenţilor români care, după finalizarea studiilor, aleg să rămână acolo sau să se întoarcă în România. „Însă, în mod cert, putem spune că se întorc pentru a ne solicita ajutorul în depunerea candidaturilor pentru programele de master.”

     

    Ce au străinii şi noi nu. În aplicaţiile făcute prin intermediul IntegralEdu, cele mai căutate domenii sunt: business, computer science and engineering, humanities (internaţional relations/journalism/media and communication), game design, medicină. „Pentru alegerea instituţiei se iau în analiză mai mulţi factori cum ar fi: amplasarea universităţii, poziţia în clasamentele internaţionale, nivelul taxei de şcolarizare, oportunităţile de burse şi ajutor financiar.” În ceea ce priveşte principalele criterii pentru care românii aleg alte ţări pentru formarea universitară, Ana Maria Papp enumeră accesul la un program a cărei curriculă este adaptată pieţei muncii curente, accesul la facilităţi şi laboratoare de ultimă generaţie, posibilitatea de a face un internship pe perioada studiilor – „multe universităţi oferă acest program integrat în programa lor, experienţa unei studenţii într-un mediu mulţicultural, precum şi accesul la joburi încă din perioada de studiu”.

    Vorbind la rândul său de criteriile în funcţie de care sunt alese universităţile din afara ţării de către românii care apelează la consultanţii Edmundo, Adina Cristescu e de părere că sunt multe de spus aici. „Voi enumera câteva: prestigiul universităţii, facilităţile de ultimă oră oferite, taxele de şcolarizare, cât şi costurile de trai din oraşul respectiv, posibilităţile de angajare după absolvire, sprijinul constant pe care îl au din partea universităţii pe parcursul studiilor, salarii mai mari şi nu numai.” Cele mai populare domenii printre aplicanţi sunt similare cu cele alese de studenţii care se orientează spre celălalt serviciu de consultanţă: business, computer science, inginerie, psihologie şi ştiinţe sociale. Deşi spune că businessul pe care îl reprezintă nu măsoară acest lucru, „din ce vedem, destul de mulţi dintre studenţii Edmundo rămân în ţara respectivă după absolvire”.

    Dacă îi întrebăm pe absolvenţii români ai unor facultăţi din afară despre motivele care i-au determinat să aleagă drumul străinătăţii, acestea sunt multiple: „Factorul principal care mi-a influenţat decizia de a pleca din România a fost experienţa din liceu. Deşi per total a fost una plăcută, am simţit că sunt mult prea multe materii pentru ce voiam eu să fac mai departe. Mi-a fost frică că se va întâmpla acelaşi lucru la facultate şi, în acelaşi timp, am simţit că nu aş avea nici o oportunitate în România pentru ce îmi doream ca şi carieră”, spune Andreea Coporan, absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Coventry, Marea Britanie.

    Andreea Coporan, absolventă a unei facultăţi din Marea Britanie: Eu am avut examene practice la facultate, am avut procese şi am experimentat rolul de avocat încă din primul an. În România nu am auzit pe nimeni care să urmeze Facultatea de Drept şi să facă practica gratis sau să aibă parte de internshipuri fără să plătească un avocat/notar/jurist.

    De loc din Cluj, a ales să studieze în Regatul Unit deoarece a simţit ca ar avea mult mai multe oportunităţi, atât pentru internshipuri, cât şi pentru job, „plus că aici facultatea a fost foarte concentrată pe studiul legilor şi practică.” În plus, faptul că nu a plătit practica ci, din contră, a fost plătită spune că a fost destul de motivant. În opinia Andreei, oportunităţi de studiu în România există, cu siguranţă, şi se pune o bază de valori şi cunoştinţe încă din clasele primare. „Sunt convinsă că avem facultăţi bune, însă aspirând la Facultatea de Drept nu cred că m-ar fi ajutat mult facultatea din România” – nu pentru că nu ar fi bună, explică ea, ci vorbind de practică şi oportunităţi de job din timpul studiilor şi după terminarea lor. „Eu am avut examene practice la facultate, am avut procese şi am experimentat rolul de avocat încă din primul an, lucru care m-a făcut să mă conving şi mai tare că vreau să fac asta toată viaţa. În România nu am auzit pe nimeni care să facă Facultatea de Drept şi să facă practica gratis sau să aibă parte de internshipuri fără sa plătească un avocat/notar/jurist.”

    Alte lucruri care au convins-o că a făcut alegerea corectă au fost deschiderea oamenilor de acolo şi faptul că birocraţia este aproape inexistentă, totul făcându-se online: „fără ghişee la care stai o zi întreagă, fără oameni care se uită la tine urât”. Când a plecat, povesteşte că a luat din start decizia de a se stabili peste hotare, iar faptul că acolo a întâlnit oamenii deschişi şi săritori a ajutat-o mult în hotătârea de a rămâne. „M-am obişnuit destul de uşor aici şi îmi place viaţa pe care mi-am construit-o în Anglia în 4-5 ani.”

    Un alt student român care a ales să se formeze în străinătate, dar să şi rămână acolo, este Andrei Ionuţ Săcăleanu, absolvent al Multimedia Design & Communication Ă Top-up Innovation and Entrepreneurship în cadrul Business Academy Aarhus din Danemarca, oraşul universitar Aarhaus fiind „al doilea cel mai mare din ţară şi foarte friendly cu expaţii”, după cum îl descrie chiar el. A luat decizia de a pleca la studii peste graniţe în urma unei conferinţe – RIUF – la care a participat de două ori, şi în cadrul căreia i-au atras atenţia diferite facultăţi din străinătate, întrezărind o oportunitate de luat în calcul. A făcut puţin research, analizând iniţial o serie de instituţii din Germania, Suedia, Franţa, Marea Britanie, însă şi-a dat seama că Danemarca oferea cele mai mai multe avantaje – atât financiare, cât şi ca stil de viaţă pentru studenţi. „Îmi oferea o viaţă destul de uşoară. Am ales întâi oraşul, tot din motive financiare, orientându-mă spre Aarhaus deoarece în Copehnaga preţurile erau duble cam la orice.” Abia apoi a ales facultatea, decizia bazându-se pe faptul că aceasta îi oferea un program de interes, înglobând tot ce ţinea de digital, video, foto şi web design.

    Andrei absolvit în urmă cu o lună, după doi ani de studii de bază, completate de un program de „top-up” de un an şi jumătate. „Plănuiesc să rămân aici, pentru că Danemarca îmi oferă tot ce am nevoie. Nu am stresul zilei de mâine. În România, după absolvire, tot ai stresul zilei de mâine. Financiar, aici nu am nicio grijă – legată de la bani, mâncare, cazare.” Momentan lucrează part-time pentru o firmă la care s-a angajat în urmă cu trei ani, însă acum e în căutarea unui job cu normă întreagă.

    Andrei Ionuţ Săcăleanu, absolvent al unei facultăţi daneze: Din trei semestre, unul l-am făcut online, şi a fost destul de dezamăgitor. Nu din pricina studiilor – studiile au fost ok, profesorii au fost pregătiţi, facultăţile la fel. Problema a fost lipsa interacţiunii cu colegii, ştiind că te duci la facultate, îţi cunoşti colegii, lucrezi cu ei.

    Despre provocările aduse de pandemie, spune că în ceea ce îl priveşte nu l-au afectat foarte tare, deşi recunoaşte că i-a lipsit interacţiunea cu colegii. „Programul de multimedia are doi ani, iar eu am mai făcut un an şi jumătate în inovaţie şi antreprenoriat. Aceşti doi ani m-au prins exact în programul de top-up.” Din trei semestre, unul l-a făcut online, şi spune că a fost destul de dezamăgitor. „Nu din pricina studiilor – studiile au fost ok, profesorii au fost pregătiţi, facultăţile la fel. Problema a fost lipsa interacţiunii cu colegii, ştiind că te duci la facultate, îţi cunoşti colegii, lucrezi cu ei.” Nu a trecut nici prin burnout, deşi povesteşte că a avut colegi care au fost afectaţi la nivel psihic. „Nici cu intrarea în România nu au fost probleme, Danemarca a şi avut nivel mare de persoane vaccinate şi, în general, a gestionat foarte bine pandemia, nu au fost prea multe provocări.” O problemă pe care o notează însă este cea amintită şi de reprezentanta Edmundo – faptul că multe facultăţi daneze au renunţat la programele de studii în limba engleză.

    „Danemarca a închis anul trecut, dacă îmi amintesc bine, 70% din programele în limba engleză. Din toată facultatea mea au rămas doar două programe care împreună formează o licenţă, pe limba engleză.” Povesteşte însă că sunt cazuri mult mai rele – în Copenhaga, la KEA (Copenhagen School of Design and Technology) nu a mai rămas niciun program în limba engleză. „Au tăiat programele de la academii pentru că nu aveau un return – studenţii veneau şi, după terminarea studiilor, unii preferau să intre în şomaj în loc să se angajeze, iar alţii aveau dificultăţi în a se angaja, din cauza limbii daneze, a lipsei anumitor skilluri, a cerinţelor prea mari pentru o poziţie de Junior sau a reglementărilor din piaţa muncii. În opinia politicienilor, aceste programe nu contribuiau suficient la angajare.” Potrivit lui, programul de multimedia design a fost păstrat de cele mai multe academii, deoarece oferă mai multe oportunităţi de angajare, fiind destul de vast. În ceea ce priveşte minusurile facultăţilor din ţară, Andrei menţionează atitudinea profesorilor, la un loc cu şpăgile şi examenele prea grele. „Cred că şi în ţară sunt oportunităţi, însă mie nu mi-a convenit atitudinea profesorilor.”

    Deoarece e decis să se stabilească în Danemarca, consideră că nu îl va afecta în mod direct nici situaţia incertă adusă de războiul de la graniţa României, însă spune că îngrijorările pe care le are sunt legate de faptul că familia sa se află în nord-estul ţării, el fiind originar din Iaşi. Recunoaşte însă că nu se aştepta să prindă astfel de vremuri. „E de necrezut.”

  • Ce vedem la teatru: Medeea – paradoxalul părinte al parentingului modern

    Marşul funebru al Medeei contemporane are un RITM electronic, care răsună din cluburile „prăfuite”, care nasc pasiuni şi, câteodată, copii nedoriţi.

    A început luna martie şi va fi o abundenţă de spectacole despre femeie ca mamă, nevastă, amantă, femeie de afaceri, casnică şi tot felul de situaţii mai comice sau mai tragice, în care aceasta se situează de-a lungul vieţii. Căci în ciuda restricţiilor din sălile de spectacole, care funcţionează pe un grad de ocupare de 30%, care e deja falimentar, actorii vor totuşi să joace, regizorii au idei, scenografii ştiu să improvizeze şi managerii se mai scobesc de un bănuţ, mai fac o datorie, mai iau o finanţare micuţă din fondurile ridicole dedicate culturii în România, astfel încât aceasta să nu sucombe, să reziste vremurilor ăstora ciudate şi nefavorabile actului cultural, în orice formă a sa. Dar să lăsăm asta şi să vă povestesc puţin despre „Medeea: Furie”, pe care îl puteţi vedea la Teatrul Apropo, un teatru independent, care se zbate să reziste deschis. Apropo! Pentru cei dintre voi care lucraţi în zona City-ului bucureştean – Pipera/Barbu Văcărescu/Floreasca, sediul teatrului e chiar vecin cu voi, pe Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 8, la demisolul uneia dintre clădirile de business.

    E şi ăsta un motiv pentru care m-am dus sa văd „Medeea”: nostalgia drumurilor în Pipera, atât de dragi odată, dar care s-au împuţinat spre extincţie în realitatea recentă. Am avut un business mic, cu o rulotă mobilă acolo, pe care am vândut-o între timp. Dar să revin la subiect, că mă pierd în nostalgii şi o să daţi pagina, fără să înţelegeţi ce vreau să vă povestesc.

    Medeea. Femeia înfricoşătoare, răzbunătoare, crudă, din tragedia antică a lui Euripide sau din cea a lui Seneca. De la ea pleacă şi autorul textului acestui spectacol contemporan, scris şi regizat de Radu Popescu, cel care şi conduce operaţiunile din Teatrul Apropo. El a luat-o pe Medeea din mitul antic, a cosmetizat-o contemporan şi i-a pus-o în braţe actriţei Valentina Zaharia, cu invitaţia de a îmblânzi puţin scorpia, de a o face să aibă conştiinţă, de a fi plăcută, uşor pedantă şi chiar de neuitat. Şi Valentina a reuşit un lucru formidabil, în opinia mea. A reuşit s-o scoată cumva pe Medeea din mizeria destinului ei de ucigaşă a tuturor celor care se opun marii ei iubiri pasionale pentru un bărbat, iubitul ei Iason dar şi a propriilor copii, orbită şi fără minţi în răzbunarea orgoliului rănit de femeie înşelată de acesta.

    „Eu m-am hrănit din mitul antic cât am putut. Pentru cine nu îl ştie, la origini, Medeea e întruchiparea fricilor noastre cele mai mari despre maternitate, în forma ei cea mai întunecată. O mamă care îşi ucide copiii ca o formă de răzbunare.

    Mărturisesc că nu ţineam musai să mă gândesc la asta înainte de Crăciun la finalul unui an pandemic. Dar talentul şi pasiunea mea cea mai mare sunt să înţeleg ce naiba se petrece în mintea oamenilor. Aşa că am făcut-o!

    Am explorat împreună cu toată echipa ce înseamnă şi ce poate aduce ideea asta de străin, de paria, de inadecvare, pe care statutul de emigrantă, presupus vrăjitoare al Medeei îl poartă. Pe care doar iubirea lui Iason îl face tolerabil. Şi am chestionat ce se petrece când dispare sprijinul acesta.

    Şi m-am raportat  şi la presiunea de a deveni mamă iar, şi iar, şi iar pentru un om foarte traumatizat aşa cum am gândit-o eu pe Medeea. M-am lăsat greu apăsată de lucrurile astea, în încercarea de a nu face un personaj bidimensional şi/sau ridicol cum m-am temut eu că ar fi riscul.

    Medeea mea se gândeşte pe sine, ceea ce dă un extra „layer” durerii şi întorsătura în  deznodământul spectacolului, în versiunea noastră contemporană.

    Ce a făcut suportabil travaliul şi ce face un paradoxal succes de public acest spectacol e în primul rând talentul si experienţa echipei de actori, care navighează cu multă graţie prin nişte ape tulburi ale subiectului şi input-ul scenografic al Dianei Miroşu”, mi-a spus Valentina Zaharia, când am întrebat-o despre pregătirea rolului.

    Şi are mare dreptate cu scenografia, pentru că decorurile, deşi minimaliste, ca la orice teatru independent, care are presiunea bugetului pe creier, sunt absolut impresionant puse în valoare de o proiecţie de lumini foarte bine realizată, care te pătrunde prin ferestrele sufletului direct în intestine. Şi acolo, în ceea ce englezul numeşte „gut feeling” încep să se amestece alchimic întrebările şi răspunsurile existenţiale despre iubire, trădare, maternitate, parenting, limite.

    Despre laboratorul acesta de alchimie mi-a vorbit regizorul şi autorul textului, Radu Popescu. L-am întrebat care ar fi într-o frază morala poveştii lui, a adaptării lui pentru o Medeea contemporană. Mi-a spus cu toată sinceritatea că nu vrea să dea răspunsuri spectatorilor. Nu vrea să le servească pe tavă soluţii. Vrea să le dea de gândit atât celor care sunt deja părinţi, cât şi celor care îşi doresc sau se pregătesc să devină.

    Şi e un lucru cu care sunt perfect de acord. Cum nu există vreo facultate de parenting şi cum societatea a luat-o cam razna în goneta ei spre tot felul de realizări materiale, cred că o oră şi patruzeci de minute de spectacol va ajuta mult în luarea unor decizii. Eu personal am văzut la unii părinţi nişte comportamente complet distrugătoare de personalităţi ale copiilor, atât de nocive şi toxice în ceea ce priveşte creşterea unui copil cu încredere şi stimă de sine, atât de mutilatoare de caracter şi integritate, încât aş impune prin lege, exact ca la examenul de carnet auto, şi un test psihologic pentru cei ce vor să procreeze. Şi astfel de spectacole, cu astfel de tematică şi teme de gândire sunt foarte necesare. Pentru că nu e obligatoriu să devii părinte în viaţa asta, dacă nu eşti pregătit să fii părinte. Nici pentru că a scăzut natalitatea la tine în oraş, nici pentru că mama ta îşi doreşte să devină bunică şi nici pentru că aşa au făcut toţi prietenii tăi din liceu sau de la facultate.

    Dar mă opresc aici din a vă ridica problemele grele la fileul stomacului şi vă las să serviţi singuri concluziile, direct de la sursă, pe scăunel, în laboratorul Teatrului Apropo.

    Ce pot să vă mai spun în plus, este că jocul Valentinei este senzaţional. Cu trei ţinute superbe, sexy şi provocatoare, Valentina face vrăjitorie pe scenă. Un moment de dans lasciv, languros, te face să înţelegi de ce Medeea e periculoasă, iar dicţia foarte rapidă te hipnotizează în avalanşa ei ofensivă de a câştiga cu orice preţ în lupta cu întreaga cetate. Regatul tot, pentr-un bărbat. O nebunie.

    „Pe la 30 ani m-am dat singură la balet, că ai mei au omis în copilărie. Faptul că nu mi-am rupt picioarele încă, pe treptele de la Medeea: Furie e meritul profei de balet Margareta Dumitru (Margo). Dar dincolo de dans, cel mai mult despre mişcare scenică am învăţat de la doamna Miriam Răducanu, cu al cărei sprijin artistic am realizat spectacolul „Venus & Adonis”, Regia Ioana Petre, selectat la Festivalul Internaţional Shakespeare din Craiova.

    Apoi m-am înscris de-a lungul timpului la workshopuri ţinute de profesionişti: „Florin Fieroiu, cu care am şi lucrat la TNB, Yves Marc la Theatre du Movement, Paris. La Medeea: Furie n-am făcut dansurile de capul meu. Teodora Tudose e de vină pentru tot ce ţi-a plăcut în spectacol. Eu am încercat doar să organicizez şi să includ mişcarea in jocul meu actoricesc”, îşi justifică Valentina minunata prestaţie coregrafică din spectacol.

    Am ţinut musai să o întreb despre coregrafie, pentru că o remarcasem anul trecut in Pisica lui Schrodinger, care se joacă la Teatrul unteatru, pe 18 martie.

    Puteţi vedea luna aceasta Medeea: Furie vineri, pe 11 martie. Spectacolul este parte din stagiunea permanentă a Teatrului Apropo şi deci va reaparea frecvent în calendarul spectacolelor, pe site-ul www.teatrulapropo.ro.

    Textul a fost nominalizat pentru Premiul Concursului Naţional de Dramaturgie FEST-FDR, Timişoara, 2021.

    Distribuţia: Valentina Zaharia, Denis Hanganu, Lucian Pavel, Sidonia Doica, Fulvia Folosea

    Scenografie: Diana Miroşu

    Muzică: Adrian Piciorea

    Mişcare scenică: Teodora Tudose

    Multimedia: Diana Butnaru

    Regie: Radu Popescu

    Preţul unui bilet este 50 lei.

    Spectacolul este destinat persoanelor cu vârste de peste 16 ani.

    Text de Georgiana Gheorghe (colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru)