BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Obiectiv de business? 1 miliard de euro

    La doar 34 de ani, Victor Răcariu conduce operaţiunile regionale ale unuia dintre cei mai importanţi jucători europeni din piaţa serviciilor de livrări rapide, un job total diferit de meseria de doctor, la care visa când era mic. Ce ambiţii şi-a setat pentru acest an?

    În anul 2021, am ajuns să tranzacţionăm prin Glovo o valoare de 240 de milioane de euro, iar pentru anul 2022 ne propunem să ajungem la peste 500 de milioane de euro”, conturează executivul, care deţine funcţia de regional general manager Glovo pentru Europa de Sud-Est, obiectivele acestui an, în cifre. Pe viitor, el spune că se va focusa în continuare pe planurile de extindere ale companiei. „Ne dorim tare să fim prezenţi în cât mai multe oraşe din România. În acest moment, Glovo oferă servicii de livrare rapidă în peste 50 de oraşe din ţară, printre care se numără Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Galaţi, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, dar şi multe altele.

    Ne dorim să continuăm să adăugăm noi oraşe în aplicaţie, chiar şi oraşe de dimensiuni mai mici (15.000 locuitori) şi sperăm ca până la finele anului 2022 să ajungem la un număr de 80.” Executivul este absolvent al Academiei Tehnice Militare din Bucureşti şi deţine totodată o diplomă în Disruptive Strategy, obţinută din partea Harvard Business School Online. El s-a alăturat echipei Glovo în urmă cu circa patru ani, pe poziţia de general manager România.

    Anterior, a activat în cadrul Fashion Days şi eMag, unde a ocupat mai multe roluri, printre care cel de CIO (chief information officer) şi CPO (chief product officer). Pentru Victor Răcariu, anul 2021 a adus mai multe lecţii, însă cele mai importante spune că au fost legate de echipă şi importanţa acesteia în asigurarea unor procese extrem de complexe, cum ar fi migrarea în şapte ţări unde Glovo este prezent. „Anul trecut, în luna mai, am anunţat achiziţia businessului Delivery Hero din regiunea Sud-Est a Europei, lucru care a însemnat pentru noi nouă luni de migrări de business şi integrări de echipe, oportunitate care mi-a permis să fiu parte dintr-un proces meticulos şi laborios şi să deprind noi cunoştinţe şi o experienţă care în mod clar ne va ajuta pe viitor.”

    Ca rezoluţie pentru anul în curs, din punct de vedere profesional executivul îşi doreşte să poată duce povestea Glovo mai departe şi să ajungă, în 2023, la o valoare tranzacţionată de un miliard de euro în regiunea pe care o conduce. „Din punct de vedere personal, îmi doresc să am mai mult timp pentru mine şi pasiunile mele.”

    Recent, la finele anului trecut, el a depăşit, la cârma companiei, o nouă bornă: preluarea competitorului Foodpanda. „Migrarea Foodpanda a fost a şaptea în ultimul an, deci, deşi aveam experienţă acumulată anterior, tot ne-a pus în faţa unui proces extrem de complex, ce necesita o multitudine de acţiuni într-un timp foarte scurt. Am primit aprobarea de la Consiliul Concurenţei la începutul lunii decembrie, iar la începutul lunii februarie am început migrarea utilizatorilor, lucru care a însemnat, mai exact, să migrăm mii de parteneri şi curieri în platforma Glovo, dar şi sute de colegi noi pe care să-i integrăm în echipele deja existente. Nu au lipsit nici mici incidente, dar în final putem spune că ne-am atins obiectivul propus.” Despre modul în care s-a schimbat industria locală în care compania activează, executivul spune că e limpede pentru noi toţi că vedem din ce în ce mai multe cumpărături mobile şi soluţii create speciale pentru a răspunde acestor noi necesităţi. „Iar acest aspect este valabil pe toate pieţele, indiferent de ţara din care provine consumatorul. Cred că, pe măsură ce jucătorii din comerţul electronic au acces la mai multe date, le-au putut valorifica şi au putut crea pentru cumpărători noi experienţe relevante, personalizate.” El este de părere că în viitor, chiar mai mult decât acum, personalizarea va face diferenţa între un serviciu de livrare şi unul rapid şi care răspunde efectiv unei nevoi imediate din partea consumatorului. „Mai mult decât atât, consumatorii şi întreprinderile deopotrivă devin din ce în ce mai conştienţi de mediu. Din acest motiv, consumatorii sunt mai conştienţi de locul în care cumpără şi de impactul pe care îl are asupra mediului şi de efectele aferente.” Legat de tehnologiile care ar putea reinventa piaţa livărilor, el menţionează explorarea utilizării vehiculelor la distanţă, inovaţie care „reprezintă o oportunitate de a creşte eficienţa livrărilor pe distanţe scurte, nu de a înlocui curierii”.

    În opinia lui, liderul ideal este cel care îţi oferă libertate, iar despre sine susţine că are un stil de management definit de simplitate. În compania pe care o conduce spune că fiecare angajat trebuie să aibă o serie de calităţi indispensabile, printre care se numără viteza de reacţie, ownershipul, dorinţa de a performa în fiecare zi mai bine, atenţia şi respectul pentru curieri, parteneri şi clienţi, o atitudine pozitivă. Nu în ultimul rând, consideră că e important „să rămânem tot timpul cu picioarele pe pământ”. Dacă s-ar afla acum la primul job, executivul spune că nu ştie dacă ar face ceva diferit, dar probabil ar acorda o importanţă şi mai mare necesităţii de a fi la curent cu toate noutăţile şi trendurile, indiferent de domeniul de activitate. Despre o eventuală schimbare de direcţie spre antreprenoriat, Victor Răcariu spune că nu a luat încă în calcul o astfel de variantă. „Dar cred că dacă m-ar tenta la un moment dat, m-aş orienta spre un business care să aibă componentă puternică de sustenabilitate, deci o foarte mare grijă la mediul înconjurător.” De altfel, el îşi doreşte un viitor mai puţin poluat şi, într-un interviu acordat în 2021 pentru anuarul
    100 Tineri Manageri de Top, realizat de Business Magazin, a spus că în zece ani îşi doreşte să lucreze în zona de healthy food, energie sau reciclare.

  • Profil de investitor: Cum ajungi la primul milion pe bursă

    Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate experienţele lor sunt adunate într-o serie de materiale găzduită de Business Magazin. Din domeniul comunicării vine Ioana Rusu, care investeşte la bursa de la Bucureşti de la listarea Romgaz din 2013.

    Data de 12 noiembrie 2013 a rămas în istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a României ca ziua în care a avut loc cea mai mare listare din ultimul deceniu, în contextul în care intra la tranzacţionare producătorul de gaze naturale Romgaz la o evaluare de 3 miliarde de euro. Oferta Publică Iniţială (IPO) de acţiuni a Romgaz a determinat investitori noi să intre în piaţă, iar printre ei s-a numărat şi Ioana Rusu.

    „Am început să investesc în noiembrie 2013, după listarea Romgaz, pentru că voiam o sursă de venit alternativă, nu voiam să depind toată viaţa de salariu sau de angajator şi nici nu aveam o idee pentru o afacere proprie. Am început cu 4.500 de lei, iar primele achiziţii au fost 100 de acţiuni Romgaz şi 100 de acţiuni OMV Petrom”, spune Ioana.

    PROFIL DE INVESTITOR

    NUME: Ioana Rusu

    VÂRSTĂ: 33 de ani

    PROFESIE: specialist în comunicare

    OCUPAŢIE: specialist relaţii publice (PR)

    INVESTEŞTE: part-time, cu obiectivul de a deveni o activitate full-time

    O premieră în istoria privatizărilor din România a fost şi faptul că oferta Romgaz, şi mai apoi listarea, s-au derulat concomitent pe Bursa de la Bucureşti, dar şi pe cea de la Londra, prin intermediul instrumentelor financiare numite certificate de depozit globale (GDR-uri).

    Pe acest model au mers ulterior şi Fondul Proprietatea şi OMV Petrom. Ioana Rusu spune că spre deosebire de momentul 2013, când a petrecut cam o oră la sediul brokerului pentru a-şi deschide cont de tranzacţionare, astăzi lucrurile stau diferit, bursa având un alt nivel de accesibilitate.

    „Singura chestiune mai birocratică a fost în 2013, când mi-am deschis primul cont de tranzacţionare şi am completat circa 30 de foi. În prezent, am cont la trei brokeri şi nu văd dificultăţi de acest gen, pe celelalte două le-am deschis online în câteva minute şi m-am acomodat uşor cu platformele de tranzacţionare”, spune ea.

    În vârstă de 33 de ani, Ioana este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea jurnalism şi a unui master în Teorii ale Comunicării, iar de 10 ani lucrează la o companie de relaţii publice. Investeşte part-time, dar planul încă de la început a fost ca aceasta să devină o activitate full-time.

    „Investiţiile au devenit parte din activitatea de zi cu zi. Nu tranzacţionez foarte des, cumpăr şi vând de câteva ori pe an. Aloc mai mult timp analizelor, mă uit pe grafice, îmi stabilesc ţinte de preţ la companiile pe care le consider potrivite pentru mine. Dimineaţa verific cum au închis pieţele americane, pieţele din Asia, cum sunt indicii futures”, continuă investitoarea.

    Ioana Rusu, investitor:„Am încheiat anul 2021 cu un randament de peste 100%, dar asta datorită contextului de piaţă, nu mă aştept ca în viitor să mai am astfel de randamente la final de an. Cel mai mare câştig l-am avut pe acţiunile MedLife şi TeraPlast”.

    În prezent, Ioana are acţiuni la doi emitenţi listaţi pe piaţa AeRO şi unul pe piaţa principală. Cea mai mare pondere în portofoliu, respectiv 89%, o are compania de securitate cibernetică SafeTech Innovations, unde tatăl său este director financiar şi unul dintre cei doi acţionari majoritari. SafeTech s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei locale la finele lunii ianuarie 2021.

    „Am participat la plasamentele SafeTech, atât în octombrie 2020, cât şi in ianuarie 2022, pentru că tatăl meu este unul dintre acţionarii majoritari şi am vrut să contribui şi eu la povestea de creştere a companiei”, explică Ioana.

    Dezvoltatorul imobiliar One United Properties şi conglomeratul agroalimentar Norofert sunt următoarele cele mai mari deţineri, fiecare cu o pondere de 1% în portofoliu. A cumpărat acţiuni la cele două companii după ce a lichidat deţinerile la Banca Transilvania la finele anului trecut şi la producătorul de vinuri Purcari în ianuarie 2022.

    „Situaţia din pieţe este destul de incertă, o situaţie cu care eu ca investitor nu m-am confruntat până acum. Mă refer la inflaţia foarte ridicată, peste care a mai venit şi conflictul din Ucraina. Mă aştept să mai vedem scăderi pe burse, anul acesta îl văd mai mult de acumulare, iar roadele investiţiilor probabil vor apărea anul viitor”, afirmă investitoarea.

    Din acest motiv, 9% din portofoliul ei reprezintă cash disponibil pentru oportunităţi. Spune însă că în acest moment nu ar investi în titluri de stat şi obligaţiuni, date fiind randamentele sub inflaţie.

    După aproape nouă ani de investiţii, Ioana a ajuns recent la o valoare a portofoliului de circa 1 milion de lei. Doar anul 2021 i-a adus mai mult de o dublare a valorii deţinerilor.

    „Am încheiat anul 2021 cu un randament de peste 100%, dar asta datorită contextului de piaţă, nu mă aştept ca în viitor să mai am astfel de randamente la final de an. Cel mai mare câştig l-am avut pe acţiunile MedLife şi TeraPlast”, spune Ioana, care se consideră un investitor activ. „Fac stock picking şi marchez profitul când câştigul este mulţumitor pentru mine, dacă văd o opţiune mai bună sau pur şi simplu când consider că rezultatele sau contextul de piaţă nu mai sunt favorabile companiei pe care am ales-o.”

    Cea mai bună lecţie pe care a învăţat-o în momentele de criză a fost că este bine să investească în companii solide, bine poziţionate în piaţă, care îşi vor reveni uşor sau care chiar vor creşte în perioade tulburi.

    „Criza din 2020 m-a prins cu mult cash, am lichidat destul de mult din portofoliu la început de martie. Eu mi-am schimbat puţin strategia în 2018, după OUG 114, când am început să investesc doar în companii care ar putea fi afectate cât mai puţin de modificări legislative apărute peste noapte”, afirmă Ioana Rusu.

    După ce a experimentat efectele Ordonanţei de Urgenţă 114, adică declinuri accentuate ale acţiunilor din sectoarele bancar, telecom şi energie, dar şi după criza pandemică şi conflictul militar din Est, Ioana i-ar spune unui investitor începător să fie diversificat, să investească constant, să nu se teamă să înveţe din greşeli, să nu facă market timing sau overtrading şi să nu vândă în panică pentru ca mai apoi să răscumpere la un preţ mai ridicat.

    „Îmi plac companiile cu potenţial de creştere, în primul rând mă uit la marja netă şi la rata de creştere a profitului. Dividendul îl consider un bonus, în special la companiile de creştere, arată că afacerea este solidă, iar eu primesc un influx de capital pe care îl pot reinvesti”, adaugă ea.

    Ioana Rusu ar vedea listate la Bursa locală companii precum lanţul de cafenele 5 To Go, lanţul de magazine de bijuterii Teilor, care a listat obligaţiuni sau compania de curierat Fan Courier. În privinţa pieţei noastre, ea mai are un singur dor: o lichiditate îmbunătăţită. „S-au listat multe companii, numărul de investitori a crescut, dar lichiditatea creşte doar în momentele în care se vinde în panică.”

    Dicţionarul investitorului:

    1. Stock pickingul este atunci când un investitor sau analist utilizează o formă sistematică de analiză pentru a concluziona dacă o anumită acţiune merită adăugată în portofoliu. Este cunoscut şi sub numele de management activ şi diferă de managementul pasiv, în care investitorii cumpără vehicule de investiţii pasive precum fondurile tranzacţionate la Bursă (ETF).

    2. Market timing este strategia prin care un investitor ia decizii de cumpărare sau de vânzare încercând să prevadă mişcările viitoare ale preţurilor pieţei. Predicţia se poate baza pe o perspectivă a pieţei sau a condiţiilor economice rezultate din analiza tehnică sau fundamentală, aşadar depinde de capacităţile investitorului şi de factorii luaţi în calcul.

    3. Overtrading se referă la cumpărarea sau vânzarea în mod excesiv a unui activ de către un investitor, ceea ce uneori poate fi contrar propriei strategii. Conceptul se referă totodată la tranzacţionarea pe un cont discreţionar şi la niveluri excesive de către un broker a unor valori mobiliare cu scopul câştigării unor comisioane mai mari. Raportat la o firmă, overtradingul intervine atunci când aceasta îşi extinde operaţiunile mai mult decât îi permite capitalul de lucru, apărând pericolul falimentului.

    4. Contractul futures este un angajament care obligă persoanele contractante să cumpere sau să vândă o anumită cantitate de acţiuni, mărfuri, aur sau alte titluri la un preţ stabilit între vânzător şi cumpărător în prezent, dar la un anumit moment în viitor, numit scadenţă. Contractele futures pe indici funcţionează similar, părţile implicate se angajează fie să plătească, fie să primească valoarea unui indice suport la o dată viitoare predeterminată. În general, suportul unor astfel de contracte futures sunt indici precum Nasdaq 100, FTSE 100, Euro Stoxx 50 sau S&P 500. Pe piaţa futures, se iniţiază poziţii short (de vânzare) atunci când se anticipează o scădere a preţurilor sau poziţii long (de cumpărare) atunci când se anticipează o creştere a preţurilor. De aici şi expresia “a intra short/long pe indici”.

  • Jocurile puterii nasc monştri

    Jocurile de putere degenerează de cele mai multe ori într-un abuz. Cam în orice situaţie, indiferent de context. Iar victima, în cele mai des întâlnite cazuri, nu are şansa sau puterea de a-şi face dreptate sau de a-şi spune măcar varianta sa de poveste.

    Cazul imaginat de dramaturgul David Mamet în piesa sa OLEANNA, scrisă în 1992, deci cu vreo 25 ani înainte de celebrul fenomen internaţional #MeToo, este unul care ilustrează un astfel de abuz, petrecut în cadru instituţional. Mai exact, în cadru universitar; iar protagoniştii sunt exact cum vă imaginaţi, un profesor universitar şi o studentă de-a sa.

    Intriga pleacă de la o discuţie în aparenţă inofensivă, petrecută face to face, în biroul profesorului şi escaladează într-un conflict cu deznodământ trist, în care nici nu ştii cu cine să mai ţii. Asta, dacă nu eşti foarte atent la nuanţe. Acuzaţii de hărţuire sexuală, mai mult sau mai puţin susţinute de fapte, şantaj, agresiune fizică şi verbală, intimidări…tot arsenalul din spectrul jocurilor de putere. Care arsenal se mută de la victimă la agresor şi invers în piesa lui Mamet. Pentru că victima din povestea sa este curajoasă şi ia atitudine, caută sprijin printre colegi şi alţi profesori, îşi asumă riscuri, pentru a demasca ceea ce ea numeşte ipocrizie şi falsitate amestecată cu aroganţă şi nepăsare pentru student ca individ cu personalitate. Şi lupta ei este încrâncenată şi se poartă ulterior în numele unui grup, al unei minicomunităţi.

    Văzând piesa la Teatrul de Artă Bucureşti (str. Sfântul Ştefan, nr. 21) în regia lui Bogdan Budeş, am avut un flashback de acum aproape 25 de ani, de când eram elevă. Eram clasa a XII-a şi la Olimpiada Naţională de Filosofie de la Craiova, unul dintre profesorii din stafful profesoral m-a invitat la o plimbare să discutăm pe marginea subiectelor care picaseră la examen. Doar că era cam seară, oraşul necunoscut, străzile prea înguste şi slab luminate, un cadru perfect în care „domnul” profesor a considerat de cuviinţă să mă ia de mână şi să încerce să mă sărute. Fată simplă şi nefricoasă din fire, mi-am retras mâna şi fără alte comentarii, am cerut ferm să ne întoarcem în campus. Lucru care s-a şi întâmplat, fără ca scena să degenereze în alte complicaţii.

    Cu altă ocazie, un alt profesor, a făcut o remarcă cel puţin libidinoasă pentru poziţia de diriginte pe care o avea, văzându-ne pe mine şi o colegă care fumam…”Fumaţi? Mmm. Mi îmi place carnea afumată”. De obicei sunt spontană, am cate o replică să nu rămân datoare, însă unele afirmaţii consider că nu merită niciun efort. Exact ca fluieratul pe stradă. Eu am fost, să zicem, norocoasă. Dar alte femei, nu au avut sau nu au acelaşi noroc. Sau nu-şi găsesc tăria să fie ferme, sau se blochează şi intră în ceea ce se numeşte freeze mode. Şi oricum, bărbatul nu se opreşte la primul semn potrivnic al femeii. Ba dimpotrivă. Cu cât femeia se împotriveşte mai vehement, unii consideră că sunt provocaţi şi că vânătoarea trebuie să continuie pentru că „prada” vrea doar să fie alergată, ca să se frăgezească. Vănătorul îşi doreşte căprioara cu orice preţ şi mintea îi este întunecată de  umbra erectă a propriului prohab. 

    Pe Lucian Pavel îl puteţi vedea la Teatrul de Artă Bucureşti în spectacolele „Oleanna” şi „O relaţie deschisă” şi la Teatrul Apropo în „Medeea:Furie”.

    Deznodămintele unor astfel de situaţii care par inacceptabile în secolul XXI, dar care încă se întâmplă, sunt uneori tragice, purtătoare de traume pe termen lung, sunt distrugătoare de familii, de destine, de cariere. Ca orice abuz sau supradoză, finalul este îngrozitor.

    Şi astfel de situaţii se întâmplă nu doar în mediul universitar, ci şi în companii private, între manageri şi subalterni şi mai ales în instituţii publice, unde oricum ierarhiile sunt rigide, numirile de şefi/directori sunt politice şi nu au la bază vreo moralitate sau măcar decenţă a sus-puşilor. De obicei, societăţile patriarhale şi tradiţionaliste  sunt şi mai expuse unor astfel de dezechilibre şi poveştile pe care le cunosc de la prietene apropiate sunt nenumărate.

    În societăţile ultramoderniste şi progresiste, lucrurile au luat o altă întorsătură şi s-a căzut să zicem aşa în cealaltă extremă, în care bullyingul şi agresiunea vin din partea elevilor, studenţilor ş.a.m.d., iar profesorilor le este teamă să-şi apere poziţia tocmai pentru a nu fi acuzaţi de abuz de putere. Situaţiile dezechilibrate sunt aiurea oricum ar fi şi orice abuz trebuie demascat şi neutralizat, iar agresorul sau abuzatorul trebuie pedepsit.

    Mergeţi să vedeţi piesa la Teatrul de Artă Bucureşti şi făceţi-vă propria părere. Apoi, imi puteţi scrie un mesaj în care să-mi spuneţi care este părerea voastră despre subiect. Sau poate că aveţi o situaţie asemănătoare şi din diverse considerente v-a fost teamă să recunoaşteti că sunteţi într-un context abuziv. Şi puteţi demasca astfel un personaj toxic şi grotesc.

    Cristiana Luca este absolventă a UNATC „I.L.Caragiale (licenţă şi master). Din 2020 e angajată a Teatrului de Stat Constanţa. O puteţi vedea în: „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya (regie: Diana Mititelu), „Tartuffe” de J.B. Moliére (regie: Horia Suru), „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare (regie: Alexandru Mâzgăreanu), „8 TAŢI” de Tina Müller (regie: Irisz Kovacs), „ZIUA Z” de Ionuţ Sociu (regie: Bobi Pricop), „Goi puşcă” de Simon Beaufoy (regie: Vlad Cristache), “#acedesiguranţă” de Ionuţ Sociu (regie Bobi Pricop) şi „Oleanna” la Teatrul de Artă Bucureşti. Are în lucru un nou rol într-un spectacol la Teatrul de stat Constanţa – „Îndoiala” de John Patrick Shanley. Foto: Dan Andrei

    În spetacol veţi descoperi doi actori foarte credibili. Cristiana Luca (25 ani) joacă rolul studentei. Cu o figură de căprioară sensibilă, Cristiana face un joc extraordinar în compania lui Lucian Pavel (54 ani), care este perfect în rolul profesorului John. Carismatic, volubil, prea prietenos, neatent şi uşor arogant în raport cu studenta Carol, profesorul are nevoie de o singură mişcare greşită, de o singură propunere nepotrivită ca să îşi dinamiteze întreaga existenţă. Ea, Carol, studenta lucidă, acidă şi cu un neliniştit spirit justiţiar.

    E o invitaţie la dialog cât se poate de serioasă. Mergeţi la teatru şi scrieţi-mi
    opinia voastră pe adresa de email
    g@ocultadelaloja.ro.

    Cu cine ţii? Cu Carol sau cu John? Sau poate ai vreo poveste tristă care trebuie spusă sau cunoşti un personaj abuziv care trebuie expus.

     

    OLEANNA de David Mamet

    Traducerea: Andreea Vulpe şi Cristi Juncu

    Cu: Cristiana Luca şi Lucian Pavel

    Scenografia: Alma Ungureanu

    Costume: Monica Florescu

    Fotografia şi grafica: Dan St. Andrei

    Regia: Bogdan BudeşPreţ bilet: 50 lei

    Georgiana Gheorghe este colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru

  • Cum să locuieşti mai bine?

    De la primii bani puşi deoparte în contul de economii până la ultimul cui bătut în perete pentru a agăţa un tablou, procesul achiziţiei unei locuinţe şi al mutării presupune multe provocări. O serie întreagă de dileme îl pune pe viitorul locatar în faţa deciziilor de care va depinde, în final, confortul lui. Încercăm să rezolvăm câteva dintre ele.

    La alegerea unei locuinţe, trebuie avute în vedere anumite aspecte. În multe cazuri, dezvoltatorii prezintă planuri comerciale ce nu corespund realităţii”, spune Antoanela Comşa, la rândul ei reprezentant al unui dezvoltator imobiliar, Gran Via Real Estate.

    Ea vorbeşte despre câteva elemente care sunt cruciale pentru un mediu eficient şi confortabil de locuire, precum holul, livingul, bucătăria, dormitoarele, băile, balcoanele, liftul. „Multe apartamente au intrarea direct în zona de living. În acest caz, ar trebui să existe lângă intrare o zonă în care să putem instala un cuier sau un dulap pentru haine şi pantofi. În cazul în care avem un hol, ar trebui să existe o zonă a cărei lăţime să fie de minimum 1,5 metri, pentru a putea instala un dulap cu adâncimea de 60 de centimetri şi să ne putem mişca”, mai spune Antoanela Comşa.

    Pentru living, lăţimea minimă ar trebui să fie de 3,5 metri, însă ca lungime, dacă depăşeşte cinci metri, ar putea deveni destul de întunecos. Bucătăriile, dacă au o lăţime mai mică de 2 metri, sunt dificil de amenajat cu o masă. În plus, ideal ar fi să existe o nişă sau un loc special gândit pentru frigider. „Pentru dormitoare, lăţimea minimă acceptabilă ar trebui să nu fie mai mică de trei metri. De asemenea, ar trebui văzut unde este amplasat radiatorul, să existe loc pentru noptiere, loc de şifonier. Nu trebuie să credem în planul comercial al dezvoltatorului, care ne arată că putem avea şi pat, şi noptiere, şi dulapuri. Trebuie să facem noi calcule, adunând dimensiunile acestora.”

    Şi pentru băi trebuie avute în vedere dimensiunile – cele ale obiectelor sanitare, ale uşilor, astfel încât să nu apară surpriza că uşa se împiedică de vasul de toaletă sau de lavoar. „În ceea ce priveşte balcoanele, chiar dacă ni se prezintă o terasă frumoasă, cu masă şi scaune, cu o lăţime mai mică de 1,80 de metri liberă, de multe ori dezvoltatorii pun dimensiunea până în marginea plăcii, dar mai există şi balustrada, care reduce din această dimensiune, astfel încât nu vom putea instala o masă cu mai multe scaune. Un alt aspect este ţeava de evacuare a gazelor arse de la centrală – de multe ori, acestea se opresc în interiorul terasei, ducând în timp la o deteriorare a tencuielii”, adaugă Antoanela Comşa. Cu mai mulţi ani de experienţă în imobiliare, ea este director general al dezvoltatorului imobiliar Gran Via Real Estate, care a dezvoltat pe plan local mai multe ansambluri rezidenţiale, cumulând câteva mii de apartamente.

    Tot ea aminteşte despre rolul ascensoarelor – în cazul cărora trebuie verificată capacitatea şi viteza – dar şi al zonelor verzi, ce ar trebui să reprezinte 30% din suprafaţa terenului pe care a fost autorizat proiectul. Toate acestea sunt doar câteva dintre informaţiile de care un cumpărător trebuie să ţină cont atunci când se hotărăşte să investească banii economisiţi într-o locuinţă ce va deveni viitorul acasă.

    Ziarul Financiar şi Business MAGAZIN au identificat 30 de întrebări la care un cumpărător de locuinţă sau pur şi simplu un locatar aflat în proces de renovare ar putea avea nevoie de un răspuns din partea unui specialist. Am alcătuit astfel un ghid de locuire de la A la Z, menit să simplifice tot acest traseu, explicând ce decizie ar fi mai inteligentă atunci când cineva se află în faţa unei asemenea dileme. Practic, un ghid despre cum să locuieşti mai bine.

     

    O ţară de proprietari

    Peste 183.000 de apartamente au fost tranzacţionate anul trecut în România, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, chiar dacă 2021 a fost al doilea an de pandemie, unul în care efectele asupra economiei au început din plin să se resimtă. Din cele 183.032 de apartamente care s-au vândut anul trecut, 52.004, adică mai mult de un sfert, au vizat doar Bucureştiul, potrivit datelor colectate de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi centralizate de ZF.

    La o valoare medie a unui apartament de 85.000 de euro în regiunea Bucureşti-Ilfov şi de 60.000 de euro în restul ţării, rezultă că valoarea totală a tranzacţiilor cu apartamente parafate în 2021 a depăşit 12 miliarde de euro, potrivit calculelor şi estimărilor făcute de consultanţii de la SVN România.

    Pentru Bucureşti, cea mai bună lună a anului trecut a fost decembrie, când s-au tranzacţionat aproape 5.800 de apartamente, în vreme ce în ianuarie, o lună care, în mod tradiţional, vine cu un volum mai redus, numărul tranzacţiilor a fost aproape la jumătate. Anul 2021 a adus pe piaţă aproape 20.000 de locuinţe noi în Bucureşti şi împrejurimi, un volum similar cu cel înregistrat în anul anterior, potrivit datelor consultanţilor imobiliari.

    Cele 183.032 de apartamente tranzacţionate în 2021 au marcat o creştere de 50% faţă de anul precedent. Recordul anterior datează din 2017, când numărul tranzacţiilor cu apartamente a fost de peste 151.000.

    Ghid de locuire de la A la Z

     

    Amenajare pe cont propriu sau cu un arhitect? De ce?

    „Noi recomandăm să se apeleze la un specialist – arhitect sau designer de interior – din mai multe motive”, spune Andrei Ichim, unul dintre proprietarii reţelei de decoraţiuni interioare Silver Decor.

    Unul dintre argumente este expertiza cu care vine un specialist, care va fi vizibilă în rezultatul final. La început, poate părea o cheltuială în plus, aşa că mulţi proprietari preferă să aloce acest buget către achiziţia de materiale, însă un specialist cu experienţă poate face ca investiţia să se recupereze rapid prin folosirea eficientă a materialelor.

     

    Aparatul de aer condiţionat – în dormitor sau în sufragerie? De ce?

    „Cu siguranţă, cea mai ieftină soluţie de climatizare pentru un apartament cu două camere este achiziţionarea unui singur aparat, ce va fi montat în living, pentru a asigura climatizarea apartamentului. Principalul dezavantaj al acestei soluţii ar putea fi deranjul pentru musafirii care rămân peste noapte, de exemplu. De asemenea, gradul de confort din dormitor este mai mic, pentru că aparatul nu poate regla temperatura pe fiecare încăpere”, spune Marian Pandele, director executiv la Avi Compact, o companie care furnizează soluţii integrate de climatizare şi instalaţii.

    În cazul în care varianta aleasă este cea a unui singur aparat, atunci este important ca acesta să fie dotat cu senzor de prezenţă, care să direcţioneze jetul de aer fără să deranjeze persoana aflată în imediata apropiere.

    Apartament cu loc de parcare inclus sau nu? De ce?

    Apartamentul cu loc de parcare inclus are sens pentru unele categorii de oameni şi de firme şi variază aşadar, ca preţ, în funcţie de zonă, dar şi de tipul clădirii – apartament în bloc nou sau vechi ori în vilă.

    „Sunt unele proiecte care prevăd construirea de case, vile sau blocuri cu locul de parcare pe terasă, cu lift pentru maşină. Ca alternativă, apartamentul poate să nu aibă parcarea inclusă pentru maşină, dar ar putea avea în schimb opţiuni pentru transport alternativ – parcări pentru biciclete, staţii de încărcare pentru maşinile electrice”, spune Cornel Bărbuţ, directorul general al Vegacomp Consulting, o companie care oferă consultanţă în dezvoltarea oraşelor din punctul de vedere al soluţiilor de comunicaţie, al energiei şi al parcărilor inteligente.

     

    Apartament sau casă la sol? De ce? „Desfăşurarea activităţii de la distanţă şi noile modele de învăţământ online sau hibrid au amplificat la rândul lor necesitatea unui spaţiu mai mare şi a unei curţi sau grădini”, mai spune Gabriel Voicu.

     

    Apartament vechi sau nou? De ce?

    „Dincolo de criteriile ce ţin de finanţare, intervin criteriile subiective ale cumpărătorilor: localizarea în oraş, facilităţile, finisajele locuinţei, suprafaţa şi dispunerea camerelor, siguranţa, presiunea timpului”, spune Mihai Sava, strategy director real estate Europe în cadrul OLX Group, care deţine platforma Storia.ro, destinată domeniului imobiliar. Datele anunţurilor listate pe Storia.ro arată că, în medie, apartamentele de trei camere în unităţi nou-construite au o suprafaţă cu aproximativ 20% mai redusă decât cele în construcţii vechi. Pe de altă parte, locuinţele noi beneficiază adesea de compartimentări moderne.

    „O casă cu curte prezintă, desigur, multiple avantaje, însă vine la pachet şi cu unele aspecte specifice, precum costurile de întreţinere mai mari – de la cele cu terenul până la încălzire, în cazul caselor individuale, care nu au pereţi comuni cu alte case”, spune Gabriel Voicu, vicepreşedintele firmei de consultanţă imobiliară SVN România. Compania a remarcat puternic această tendinţă în ultimele luni: cererea pentru case a crescut foarte mult.

    Balcon închis sau deschis? De ce?

    „Balconul este legătura dintre spaţiul interior şi cel exterior, aşa că acesta ar trebui să fie gândit ca o extensie a interiorului, însă să ofere o parte din avantajele exteriorului”, spune Andra Raicu, arhitect şi membru al comunităţii de designeri de interior Roomzia. Cel mai puternic argument pentru a închide balconul este dorinţa de a adăuga câţiva metri utili în plus la interiorul locuinţei. Înainte de a lua decizia legată de remodelarea spaţiului de locuit, pentru ca aceasta să fie una în avantajul locatarilor, este totuşi important de ţinut cont dacă reglementările locale permit închiderea balconului (în unele cazuri, regulamentul urbanistic putând interzice acest gen de modificare), dacă se va îmbunătăţi eficienţa energetică a locuinţei, dacă există într-adevăr un disconfort legat de zgomotul care vine din exterior şi pe care această măsură l-ar putea rezolva. Trebuie, de asemenea, anticipat cum ar putea fi folosit balconul în viitor, dacă nu cumva ar fi mai bine să rămână deschis pentru a beneficia mai rapid de aerul de afară.

     

    Birou acasă sau nu? De ce?

    Dezvoltatorii imobiliari au conceput noile tipuri de locuinţe cu zone special gândite şi amenajate astfel încât să găzduiască un birou la domiciliu. Cum însă mulţi oameni văd în pandemie doar o etapă trecătoare, ideea de a avea un birou acasă nu este fezabilă pentru o durată mare de timp. „Printre punctele slabe ale lucratului de acasă, se regăsesc scăderea creativităţii şi a concentrării, consumul mai mare de utilităţi, oboseala psihică, mai ales pentru familiile cu copii, care locuiesc în imobile supraaglomerate”, spune Antoanela Comşa, reprezentant Gran Via Real Estate.

     

    Cadă sau duş? De ce?

    „Principalul criteriu de care ar trebui să ţinem cont este spaţiul. Dacă acesta ne permite, cazul ideal este acela în care reuşim să înglobăm atât o cadă, cât şi o cabină de duş (preferabil un duş walk-in). Pentru casele/apartamentele recent construite, să porneşti la drum cu ideea unei băi încăpătoare este esenţial. Observ ca direcţie în noile ansambluri rezidenţiale dotarea apartamentelor, inclusiv a celor de două camere, cu două băi – una dedicată zonei de dormit şi una care să deservească zona de zi. Acest lucru permite satisfacerea ambelor nevoi”, spune Andra Bica, de profesie arhitect.

     

    Canapea fixă sau extensibilă? De ce?

    „Pentru mult timp, funcţionalitatea a fost criteriul principal luat în considerare de clienţi în alegerea unei canapele. Cumpărătorii optau pentru modele extensibile, care ofereau un pat suplimentar pentru vizitatorii care rămâneau peste noapte. În prezent, clienţii acordă o importanţă deosebită şi altor criterii, precum confortul şi designul”, spune Dana Vasile, product manager la Mobexpert. În general, în alegerea unei canapele, indiferent de tipul ei, câteva criterii sunt important de luat în considerare. Printre ele, se regăsesc dimensiunile încăperii unde aceasta va fi amplasată, tapiţeria (stofă sau piele naturală), fermitatea produsului, spaţiul de depozitare disponibil şi dacă are spătarul suficient de înalt pentru a oferi sprijin pentru spate.

    Bucătărie închisă sau openspace? De ce? „Un prim aspect pe care l-am observat este faptul că acest spaţiu în care preparăm alimentele şi acoperim una dintre necesităţile de bază se împarte adesea între doi poli — fie este un loc în care avem o masă, o chiuvetă, un cuptor, fie este un spaţiu în care am investit avid şi în care avem instrumentarul adecvat, dulap cu mirodenii, frigider de vinuri şi alte elemente ce îmbogăţesc experienţa gătitului. Pentru cei dintâi, activitatea de a prepara masa este adesea mai mult un hobby sau o activitate care le asigură subzistenţa. În schimb, cei din urmă (puţini la număr), cunosc tainele acestei meserii, gătesc excelent şi, prin urmare, când îmbraci şorţul de chef la domiciliu, ai şi mai mulţi prieteni”, spune Matius Ichim, managing partner şi fondator al studioului de arhitectură Matius.

    El recomandă totuşi un spaţiu modular, flexibil, versatil, pentru că nu de puţine ori există situaţii în care bucătăria devine birou, atelier de hobby pentru copii sau părinţi şi mai puţin o bucătărie în sensul clasic al termenului.

    Când e cel mai bun moment să cumperi o locuinţă? De ce?

    „Cel mai la îndemână răspuns este, evident, «Când ai bani». Dacă nu dispui şi de alte resurse financiare în afară de salariu, atunci este bine să cumperi când preţul pentru un metru pătrat de locuinţă este mai mic sau egal cu salariul net lunar, pentru a putea susţine ratele”, spune Adriana Iftime, directorul general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).

     

    Credit ipotecar sau Noua Casă? De ce?

    „Un credit Noua casă înseamnă un avans de 5%, limitări de sumă şi câteva restricţii ulterioare. Un credit ipotecar înseamnă un avans de 15%, suma maximă a creditului corelată cu venitul şi nicio restricţie de înstrăinare/rambursare anticipată. În ultimii patru-cinci ani, costurile celor două produse sunt relativ comparabile, de aceea am recomandat întotdeauna clienţilor un credit ipotecar standard”, spune Anca Bidian, CEO al băncii Kiwi Finance.

    Singurul avantaj al unui credit Noua Casă, crede ea, rămâne un avans mai mic, care poate fi văzut ca un avantaj iniţial.

     

    Depozitarea hainelor din extrasezon – Acasă sau în depozite externe?

    În cazul apartamentelor mai mici, se caută soluţii smart de depozitare a hainelor din extrasezon: depozitare sub pat sau canapea, depozitare închisă pe balcon. Cei care locuiesc la casă beneficiază de spaţiu mai mare, prin urmare vor avea un dressing dedicat şi chiar mansarde transformate în dressing pentru hainele din extrasezon. „Din ce am observat, la noi în ţară nu există încă obiceiul de a depozita hainele sau obiectele de care nu ai nevoie în storage extern”, spune arhitecta Irina Radu.

     

    Draperii sau jaluzele? De ce?

    „Draperiile arată frumos, însă nu sunt neapărat practice”, spune arhitecta Andreea Ştefan. O soluţie ar fi alegerea ţesăturilor mai subţiri şi mai uşoare sau croite cu mai puţine falduri. „Storurile/jaluzelele sunt o altă soluţie la problema intimităţii şi se pot realiza din diverse materiale, în funcţie de stilul dorit.”

     

    E nevoie de verificarea în detaliu a calităţii construcţiei? De ce?

    „Este o perioadă de creşteri fără precedent, o perioadă în care, dacă nu ne asigurăm că lucrurile se întâmplă aşa cum ne dorim, vom descoperi mai târziu gunoiul de sub preş. Este important să ştim că unii dezvoltatori care nu şi-au previzionat aceste creşteri de preţuri pot face rabat la calitate tocmai pentru a se încadra în bugetul construcţiei”, spune Cosmin Răileanu, fondatorul platformei de consultanţă în construcţii Vindem-Ieftin.

    Documentarea înaintea achiziţiei unei locuinţe. Care sunt paşii?

    În primul rând, este obligatorie analiza zonei în care se află imobilul. Accesul la transportul în comun, nivelul de zgomot şi cel de siguranţă, proximitatea faţă de şcoli, spitale, magazine, parcuri sau alte locuri de care viitorii locatari ar avea nevoie sunt aspecte care pot înclina balanţa în luarea unei decizii.

    „Al doilea aspect important în alegerea unei locuinţe ţine de compartimentarea interioară a spaţiului”, spune Alexandra Stamate, CEO al biroului de deisgn interior Jooca Studio. Totodată, ar fi bine ca dispunerea camerelor să fie gândită în aşa fel încât să existe o separare între zona de zi şi zona de noapte.

    „În al treilea rând, poziţionarea spaţiului faţă de punctele cardinale este un alt aspect de avut în vedere. Interesează-te foarte bine în ceea ce priveşte materialele de construcţie care au fost folosite la ridicarea locuinţei – pereţi de beton, cărămidă, gips-carton.”

    Electrocasnice încorporabile sau nu? De ce?

    „Segmentul electrocasnicelor încorporabile, în special cele destinate gătitului, înregistrează creşteri consistente în fiecare an, fiind preferate aragazului clasic. Deşi majoritatea consumatorilor se gândesc doar la cuptor, plită şi hotă când vine vorba de încorporabile, această noţiune include o gamă largă de electrocasnice, de exemplu maşinile de spălat vase încorporabile, cu o pondere tot mai mare în preferinţele utilizatorilor, frigidere încorporabile până la maşini de spălat rufe sau chiar espressoare care se pot încorpora în mobilier”, spune Cezar Zamfirescu, product trainer la BSH Electrocasnice.

     

    În chirie sau în propria locuinţă? De ce?

    „În ultimii ani a fost foarte avantajos să cumperi un imobil, în cazul în care erai eligibil pentru un credit ipotecar, pentru că rata bancară echivala sau era chiar mai mică decât chiria lunară. Cu toate acestea, în ultimul an am văzut o creştere accelerată a preţurilor pe achiziţie, dar nu şi la chirii”, spune Andreea Comşa, managing partner la Premier Estate Management.

     

    Încălzire în pardoseală sau nu? De ce?

    „Când te ia frigul, te ia de la picioare, iar acest tip de încălzire rezolvă această problemă de confort termic. Dacă stai acasă cu picioarele pe pardoseală şi resimţi 35-38 de grade Celsius, confortul este ridicat. La nivelul capului, temperatura este de circa 23 de grade Celsius, iar în tavan ajunge la 17-18 grade Celsius. Folosind radiatoare, de exemplu, toată căldura se duce în tavan”, spune Victor Dumitrache, fondatorul businessului Zugrăvim într-o zi.

     

    La ce etaj este mai indicat să-ţi cumperi apartament? De ce?

    Etajele inferioare vin cu dezavantajul zgomotului, iar la parter în special este inevitabil, de cele mai multe ori, sunetul uşii de la intrarea în bloc. „Din acest motiv, şi penthouse-urile sunt cireaşa de pe tort a unei clădiri, pentru că oferă aceste avantaje şi se vând cu un preţ mult mai mare decât apartamentele de la etajele inferioare”, spune designerul Hamid Nikola Katrib. Expunerea de la ultimul etaj are însă şi un dezavantaj din punct de vedere termic, adaugă Hamid Nikola Katrib. Acolo, vara temperaturile sunt mai ridicate, în timp ce iarna sunt mai scăzute decât în locuinţele de la celelalte etaje.

     

    Locuinţă cu dormitor de 10 metri pătraţi – o cumperi sau nu? De ce?

    „Un arhitect ar trebui, teoretic, să poată să includă în cei 10 metri pătraţi cele necesare unei camere de copil”, explică arhitectul Radu Negoiţă. Sunt posibile şi situaţii în care chiar şi dormitoare de 13-15 metri pătraţi sunt gestionate defectuos din faza de concepţie, cazuri când într-o cameră mare nu intră întotdeauna piesele de mobilier minimale, iar poziţia uşilor, a ferestrelor şi forma în plan a spaţiului pot anula avantajele suprafeţei. Dar este vorba despre excepţii. În general, lista de suprafeţe a unei locuinţe reflectă intenţiile dezvoltatorului. Dacă acestea sunt sub minimul cerut de lege, este vorba despre dezvoltatori care merg pe principiul că „micile nereguli” scapă nepenalizate, iar apartamentele nu rămân nevândute.


    Notă: Din datele ANCPI, a fost selectat numărul de unităţi individuale, care include apartamentele, boxele şi locurile de parcare. 99,9% sunt însă apartamente, conform ANCPI. Sursa: bazele de date ale ANCPI

    Locuinţă nouă complet echipată sau nu? De ce?

    „În ţările mai dezvoltate, în Vest, dezvoltatorii elaborează un concept care integrează elementele cele mai importante, care nu pot fi schimbate uşor, cum ar fi bucătăria, zona de dressing, spălătoria (laundry) – toate acestea vin complet dotate. În România, suntem momentan în faza în care ne-am învăţat să punem nişte uşi ieftine şi un parchet de slabă calitate, dar apoi vrem să scoatem maximul dintr-o amenajare. Clientul cumpără locuinţa gata finisată, apoi apelează la un designer care începe să-i modifice jumătate din planimetrie şi să-i propună înlocuirea finisajelor”, spune arhitectul Victor Grosu. În realitate, dezvoltatorul trebuie să apeleze la specialişti încă din faza incipientă şi să nu economisească alegând un arhitect care percepe cel mai mic tarif din piaţă.

     

    Maşina de spălat rufe – în baie, în bucătărie sau pe hol? De ce?

    „Ideal ar fi să avem un spaţiu independent destinat maşinii de spălat şi, eventual, uscătorului de rufe. Ar putea fi dotat cu un raft sau două, pentru depozitarea detergentului şi a soluţiilor pe care le folosim la spălat. Dacă spaţiul nu permite acest lucru, atunci vom găsi o soluţie care să permită accesul facil la maşina de spălat şi pentru utilizarea ei eficientă şi care să integreze acest obiect într-un corp de mobilier care să-l ascundă. Am putea amplasa maşina de spălat într-un dulap cu uşi pline, care va fi integrat şi corelat cu întreaga schemă de mobilare”, explică designerul Anda Roman.

     

    Maşina de spălat rufe – cu sau fără uscător integrat? De ce?

    „Umezeala degajată în locuinţă poate duce la afecţiuni respiratorii sau le poate agrava pe cele deja existente. În acelaşi timp, uscarea rufelor pe balcon sau în aer liber este tot mai puţin fezabilă din cauza prafului şi a poluării din marile oraşe. Situaţia este şi mai dificilă în sezonul rece când trebuie să aştepţi chiar şi câteva zile până când te poţi bucura de hainele preferate. Lipsa unui spaţiu suficient de mare pentru a putea usca mai multe încărcături este un alt impediment”, spune Alexandra Pascu, head of brand marketing la Arctic, cel mai mare producător local de electrocasnice.

    Tocmai de aceea, maşina de spălat rufe cu uscător încorporat este o variantă practică şi preferată în ultimii ani de clienţi, pentru că, în loc de două electrocasnice separate care să îndeplinească aceleaşi funcţii de spălare şi uscare, clientul cumpără un singur aparat.

    Locuinţă în oraş sau în proximitate? De ce?

    „Locuinţele aflate în centru sunt, de cele mai multe ori, mai scumpe şi mai căutate decât cele de la periferia unui oraş. Totuşi, în ultimii ani, odată cu pandemia şi cu apariţia trendului work from home, cererea pentru locuinţe în proximitatea oraşelor a luat amploare”, spune Daniel Tudor, CEO al agenţiei imobiliare The Concept.

    Mobilier colorat sau în tonuri neutre? De ce?

    „Mobilierul curbat, cu forme organice, va fi vedeta. Tonurile naturale precum maroul ciocolată, maroul camel, ocrul sau maroul ruginiu se vor afla în topuri. De la clasicele negru şi alb, la diversele nuanţe de gri, maro şi bej, această paletă neutră va domina camera modernă. Livingul s-ar putea să se simtă rece, plictisitor şi inconfortabil. Pentru a da viaţă interiorului, veţi putea folosi canapele sau fotolii cu tapiţerie deschisă, în culori calde, sau nişte accesorii luminoase”, explică Patrik Iorga, content responsible pentru platforma online The Home.

    Elementele de design minimaliste şi piesele de mobilier simple schimbă viziunea sub influenţa culorilor. Aşa că este mai uşor să faci o schimbare majoră a designului camerei, dacă anterior ai ales o canapea într-o culoare deschisă.

    „Simplitatea este stylish şi elegantă.”

     

    Mobilier pe comandă sau din magazin? De ce?

    „Clienţii apelează la serviciile noastre de cele mai multe ori din dorinţa de a eficientiza procesul de amenajare a locuinţei şi de a obţine un rezultat care să le îndeplinească nevoile estetice şi funcţionale pe o perioadă de timp cât mai îndelungată. Majoritatea proiectelor pe care le realizăm se axează pe mobilier custom, însă există şi o categorie de proiecte unde clienţii preferă să comande piese direct din magazine. Nu este totuşi exclus ca cele două să se îmbine”, spune arhitecta Laura Finkelştain-Bodnar, cofondatoare a biroului de design NOAR Studio din Iaşi. Există mai multe criterii care determină alegerile clienţilor, explică ea, însă, când vine vorba de mobilierul custom, accentul se pune pe aspecte precum eficientizarea spaţiilor de depozitare din locuinţă, flexibilitatea designului, diversitatea materialelor ce pot fi folosite, durata de viaţă mai mare, atât calitativ, cât şi estetic.

     

    Pat pe mijloc sau la perete? De ce?

    „În general, un pat dublu este ales pentru o cameră matrimonială. Poziţia optimă a acestuia este, bineînţeles, pe mijloc, cu asigurarea unui flux în jurul patului de cel puţin 60 de centimetri. Acest flux este absolut necesar şi primează în amenajare, restul pieselor de mobilier fiind juxtapuse în jurul patului astfel poziţionat”, explică arhitectul Beatrice Tîrzianu, responsabil de biroul de proiectare al furnizorului de amenajări interioare Delta Studio.

    Un pat la perete reprezintă, de cele mai multe ori, soluţia pentru camerele de copii sau adolescenţi, în amenajarea cărora se optează în general pentru un pat de o singură persoană.

     

    Plită electrică sau pe gaz? De ce?

    „Printre avantajele pe care le oferă plitele electrice se numără o libertate mai mare în amenajarea bucătăriei, pentru că nu mai necesită racordarea la instalaţia de gaze; salvează timp, atât prin gătirea mai rapidă, cât şi prin curăţarea mai uşoară; oferă siguranţă în utilizare, prin funcţii precum cele de blocare a comenzilor ori oprirea de siguranţă; protejează vasele de gătit, dar şi mâncarea, împotriva arderii, atât prin setarea exactă a temperaturii, cât şi prin funcţii speciale”, spune Ovidiu Nicuşan, director de marketing la Flanco, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa locală de electro-IT.

     

    Şifonier sau dressing? De ce?

    „Dulapul este o piesă de mobilier, iar dressingul este un spaţiu care găzduieşte piesele de mobilier specifice depozitării hainelor. Dacă dulapurile sunt prevăzute cu uşi şi de regulă aceste uşi sunt integrate în decorul interior, la dressinguri, care sunt spaţii separate, mobilierul pentru depozitarea hainelor poate fi fără uşi, practic totul la vedere, separarea spaţiului făcându-se, de regulă printr-o uşă, sau oricum printr-o delimitare clară de tip pereţi ori compartimentări interioare”, explică Adela Pârvu, designer de interior.

  • Cine este oligarhul preferat al lui Putin. Are acţiuni la Facebook şi cel mai mare vas de agrement din lume, pe care l-a cumpărat cu 600 de milioane de dolari

    …Iahturile negre morţii-şi debarcară;

    Pe când cele albe

    Şi cu cele roşii

    Ancorele grele greu le ridicară

    Şi din port plecară

    Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

    Încotro?

    Spre care ţărmuri depărtate?

    Încotro?

    Spre care zări însângerate?…

    Încotro?

    Spre care lupte-apropiate?…

    (Ion Minulescu, Romanţa iahturilor, Flacăra 1912)

     

     

    Iahturile au fost dintotdeauna un simbol al luxului, o cale de etalare a bogăţiei şi puterii.

    Poate şi a nepăsării. Lumea capitalistă abundă de ele. Dar pe lume există şi superoligarhii ruşi şi megaiahturile lor. Sau acum, mai degrabă, arce private ale opulenţei care fug acum de mânia Occidentului faţă de apropiaţii lui Putin. Un top precis ale celor mai scumpe iahturi este greu de găsit şi greu de făcut. Însă în cele mai multe încercări oligarhii ruşi sunt prezenţi cu cele mai scumpe. Prieteni sau nu cu Putin, aceştia sunt prigoniţi patrimonial în Occident de când Rusia a pornit război de de ocupaţie şi denazificare contra Ucrainei. Iahturile lor au devenit un simbol al luptei SUA, UE şi aliaţilor cu pretenţiile de expansiune teritorială ale Kremlinului.

    Era în 2015, la un an după ce Rusia şi-a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi şi-a instalat trupele separatiste în două judeţe din estul acestei ţări. Occidentul a reacţionat cu sancţiuni financiare. Preţul petrolului era în scădere, iar economia rusească se îndrepta spre o criză financiară şi recesiune severă. Atunci miliardarul rus Andrei Igorevici Melnicenko, fondatorul producătorului de îngrăşăminte chimice EuroChem – deci un oligarh –, şi-a prezentat noua achiziţie, un iaht de 600 de milioane de dolari şi de aproape 90 de metri înălţime împopoţonat cu o cameră de observare submarină. O operă de artă cu o lungime de peste 140 de metri. Cel mai mare iaht cu pânze din lume, din clasa „Sailing Yacht A”. Vasul a fost construit la un şantier naval din Germania şi a reprezentat un “upgrade” de la un iaht de „doar” 250 de milioane de dolari. Ultima locaţie cunoscută – Trieste, Italia. Dar oriunde în lumea occidentală s-ar afla iahturile superbogaţilor Rusiei, acestea nu sunt în siguranţă. În prima săptămână de la invadarea Ucrainei, poliţia italiană a confiscat vile şi iahturi de 143 de milioane de euro de la cinci oligarhi ruşi puşi de aliaţi pe lista sancţiunilor, scrie Reuters.

    În Toscana, o regiune pitorească italiană, autorităţile au pus sechestru pe două iahturi. Cel mai preţios, „Lady M“, cu un preţ de 65 de milioane de euro, aparţine celui mai bogat om din Rusia, Alexei Mordaşov. Celălalt vas, Lena, costă 50 de milioane de euro şi îi aparţine lui Ghennadi Timşenko, considerat unul dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Putin. Autorităţile fraceze au blocat iahtul „Amore Vero” cu care se lăuda oligarhul Igor Secin, nimeni altul decât şeful Rosneft, una din companiile prin care Kremlinul face rost de bani prin vânzarea de petrol şi de gaze naturale. Agenţii vamali francezi au intervenit când au observat că vasul, lung de 88 de metri şi al cărui nume în traducere înseamană „Dragoste adevărată”, se pregătea grăbit de plecare, sub acoperirea nopţii. În portul francez ajunsese pentru reparaţii. Secin este de anul acesta pe lista personajelor sancţionate în contextual invaziei ruse din Ucraina, iar Rosneft este acolo încă din 2014.

    Există iahturi şi există superiahturi, aşa cum există pătura oligarhilor şi elita oligarhilor. Un superiaht a cărui poveste face vâlvă zilele acestea este Dilbar, de aproape 160 de metri, aflat în proprietatea lui Alişer Usmanov. Dilbar fost până nu demult cel mai mare vas privat de agrement din lume.

    Există iahturi şi există superiahturi, aşa cum există pătura oligarhilor şi elita oligarhilor. Un superiaht a cărui poveste face vâlvă zilele acestea este Dilbar, de aproape 160 de metri, aflat în proprietatea lui Alişer Usmanov. Dilbar fost până nu demult cel mai mare vas privat de agrement din lume. Usmanov , magnat al oţelului, prin Metalloinvest, şi investitor la Facebook când aceasta era o companie tânără, a fost cel mai bogat om din Rusia până în 2015. Este considerat oligarhul preferat al lui Putin şi deţine pachetul majoritar de acţiuni la MegFon, al doilea cel mai mare operator de telefonie din Rusia. Usmanov a investit în Facebook când reţeaua de socializare, devenită cea mai mare din lume, avea probleme în a accesa finanţare din cauza crizei financiare globale.

    La un moment dat ajunsese să deţină 10% din firmă mulţumită unor injecţii de capital de aproape un miliard de dolari. Un efort mic dacă este comparat cu valoarea pe care a avut-o Dilbar în momentul cumpărării şi banii cheltuiţi apoi de oligarh pentru schimbări aduse iahtului. Şi Usmanov a fost pus pe lista sancţiunilor aplicate Rusiei după invadarea Ucrainei, iar în presă au apărut ştiri cum că megaiahtul acestuia a fost confiscat în Germania.

    Autorităţile germane au negat acest lucru. În afară de Dilbar, Usmanov mai are şi alte iahturi mai mici şi un Airbus A340 de 200 de milioane de dolari. Megaoligarhul a cumpărat megaiahtul în 2016 pentru 600-650 de milioane de dolari. Suma exactă nu este cunoscută. Usmanov se pare că n-a fost mulţumit de achiziţie şi a trimis vaporul în şantier pentru modificări, care ar costa încă 200 de milioane de dolari. În ultima configuraţie cunoscută, iahtul avea două heliporturi şi putea găzdui peste 130 de oameni.

    Avea şi o piscină de 25 de metri cu o suprafaţă suficient de mare pentru primi un iaht mai mic. Dilbar a fost trimisă pentru modificări la şantierul naval din Hamburg, iar autorităţile de acolo au explicat că nu au confiscat vasul pentru că nu au reuşit să stabilească cine este proprietarul. Dilbar este numele mamei lui Usmanov. Iahtul poartă steagul Insulelor Caiman şi este înregistrat pe numele unei companii fantomă din Malta. Când lista cu sancţionaţi a fost făcută publică, mai multe iahturi deţinute de oligarhi ruşi erau andocate într-un port din Barcelona, inclusiv Solaris, asociat cu numele Roman Abramovici, miliardarul care a anunţat că va vinde clubul de fotbal Chelsea şi că va dona veniturile unei fundaţii pentru persoanele afectate de invazia Ucrainei. Abramovici nu a fost sancţionat. Galactica Super Nova, deţinută de Vagit Alekperov, directorul companiei petroliere ruse LUKOIL, a părăsit Barcelona şi a traversat Marea Mediterană spre Tivat, Muntenegru, înainte de a naviga spre sud, în Marea Adriatică. Deşi Alekperov nu a fost sancţionat, el este preşedintele unei companii care a fost lovită de sancţiunile americane în trecut. Alte iahturi cu conexiuni cu Rusia se află în Caraibe, inclusiv Eclipse, un alt vas deţinut de Abramovici. Eclipse este printre cele mai mari din lume şi include o piscină care poate fi transformată într-un ring de dans. În Caraibe s-ar afla Anna, care ar fi deţinută de oligarhul Dmitri Ribolovlev.

    Acesta a cumpărat mai demult un conac din Florida de la fostul preşedinte american Donald Trump. Ribolovlev nu a fost sancţionat. Mai multe iahturi legate de oligarhii ruşi au sosit în ultimele săptămâni în Maldive, o ţară-arhipelag din Oceanul Indian. Printre acestea se numără Clio, care ar fi deţinută de oligarhul Oleg Deripaska. Vasul a părăsit Sri Lanka la începutul lunii februarie şi de atunci navighează între diferiţi atoli din Maldive, potrivit MarineTraffic. Deripaska a fost sancţionat de SUA în 2018. Entuziaştii iahturilor au observat în ultimele săptămâni un exod al vaselor de lux deţinute de ruşi spre locaţii exotice sigure şi cu legislaţii permisive. La începutul invaziei ruse, cele mai mari patru iahturi de lux din Maldive erau deţinute de ruşi, potrivit unei analize realizate de Bloomberg News. Cel mai mare, Ocean Victory, de 140 de metri, aparţine magnatului oţelului Victor Raşnikov, în timp ce un altul, Clio, este cel al lui Deripaska. Nord, al lui Alexei Mordaşov, un alt miliardar al oţelului, se află în Seychelles după ce a plecat din Maldive. Sea Rhapsody al bancherului rus Andrei Kostin se îndrepta către lanţul de insule după ce a părăsit Turcia pe 18 februarie. Se estimează că 7-10% din flota globală de superiahturi este deţinută de ruşi. Iahtul cu cea mai controversată poveste rusească are pavilion rusesc şi se numeşte Graceful. Specialişti şi jurnalişti speculează că nava îi aparţine lui Putin însuşi, deşi nu există dovezi concrete că aşa ar fi. Graceful a plecat din Hamburg la începutul lunii februarie – cu aproximativ două săptămâni înainte de invadarea Ucrainei – şi a pornit în viteză spre Kaliningrad, Rusia, arată datele MarineTraffic. Nu au fost înregistrate alte date despre locaţie de când a sosit în oraşul rusesc pe 9 februarie. Romanţa oligarhilor ruşi cu iahturile scumpe a început în deceniul tumultuos de după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, când industriile de stat centrate în jurul petrolului şi metalelor au fost vândute la preţuri mici, de cele mai multe ori oamenilor de afaceri şi bancherilor ruşi cu conexiuni politice care au acordat noului stat rus împrumuturi la schimb pe acţiuni, scrie Fortune.

    Noii bogaţi ai Rusiei au început să cumpere iahturi de lux după modelul celor deţinute de miliardarii, şefii de stat, prinţii şi regii din Occident. Iahtul a devenit un simbol al statutului pe scenele de putere de la Moscova şi la Sankt Petersburg, iar în marea Rusie dimensiunea contează. „Niciun oligarh rus care se respectă nu ar sta fără un superiaht”, a spus William Browder, un finanţator născut în Statele Unite care a lucrat ani de zile la Moscova înainte de a deveni unul dintre cei mai gălăgioşi critici străini ai regimului lui Putin. „Iahtul este parte din ritul de trecere pentru a deveni oligarh. Este o condiţie prealabilă.” Pe măsură ce averile au crescut, s-a conturat o cursă a înarmării printre oligarhi, cei mai bogaţi dintre ei acumulând flote personale de vapoare din ce în ce mai luxoase şi impunătoare. De exemplu, se crede că Roman Abramovici a cumpărat sau a comandat cel puţin şapte dintre cele mai mari iahturi din lume, dintre care unele le-a vândut altor oligarhi. Samsar de iahturi de lux? În 2010, Abramovici a lansat la apă Eclipse, sub pavilion Bermude. Cu o lungime de 163 de metri, la acea vreme era cel mai lung superiaht din lume. Caracteristicile includ un şemineu cu lemne şi celebra piscină care se transformă într-un ring de dans. Eclipse se mândreşte şi cu propriul hangar pentru elicoptere şi cu o cameră submarină în care se pare că este parcat un minisubmarin. Dennis Cauiser, un specialist în superiahturi la VesselsFinder, a spus că vapoarele oligarhilor includ adesea măsuri secrete de securitate demne de răufăcătorii din filmele cu James Bond: trape de evacuare subacvatice, ferestre antiglonţ şi camere blindate pentru caz de atac sau dezastru. „Eclipse este echipat cu un întreg arsenal special, inclusiv lansatoare de rachete şi sisteme de autoapărare la bord”, a spus Cauiser.

    „Are şi o zonă secretă de evacuare a submarinelor.” Eclipse a fost eclipsat de Azzam, care ar fi deţinută de emirul din Abu Dhabi. Nava şi-a revendicat titlul de cel mai lung iaht când a fost lansată în 2013. La trei ani după aceea, Usmanov a lansat Dilbar, pe atunci cel mai mare iaht din lume ca volum de apă dislocuit. Abramovici, a cărui avere este estimată la 12,4 miliarde de dolari, a ripostat lansând anul trecut Solaris. Deşi nu este la fel de lungă ca Eclipse sau la fel de mare ca Dilbar, ambarcaţiunea de 600 de milioane de dolari sub pavilionul Bermudelor este posibil să fie mai luxoasă. Cu o înălţime de opt etaje, Solaris are o palisadă elegantă de punţi late acoperite cu lemn de tec, potrivite pentru a găzdui o hoardă întreagă de petrecăreţi de prin păturile de sus. Pentru ca cineva să-şi poată face o idee ce înseamnă luxul de mai sus în Rusia, trebuie spus că PIB-ul celei mai sărace regiuni din Federaţia Rusă este de nici 900 de milioane de dolari. Adică ceva mai mare decât valoarea pe care o va avea Dilbar după îmbunătăţirile comandate de Usmanov. Regiunea cu pricina este Inguşeţia.

  • Investiţia săptămânii

    Canadienii de la Rock Tech Lithium, companie înfiinţată în 1996 care este listată şi la Bursa de la Frankfurt, spun că vor investi
    400 de milioane de euro pentru o unitate de producţie de componente pentru maşinile electrice. Aici ar urma să fie produsă pulberea de litiu necesară bateriilor, materia primă urmând să fie adusă din Canada. În urma memorandului semnat între canadieni şi Guvernul României, noua unitate ar urma să creeze 500 de noi locuri de muncă, componentele realizate aici fiind capabile să doteze 500.000 de maşini anual.

     

     


     

  • Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene: Trebuie să fim uniţi în refuzul de a fi la mâna lui Putin. Nu poate câştiga acest război

    Nu putem să mai avem vreodată Rusia în această poziţie pentru că Rusia de azi nu este un partener. Trebuie să fim uniţi în refuzul de a fi la mâna lui Putin. Nu poate câştiga acest război. Putin vrea să-şi refacă imperiul, dar va cădea.

  • Andrei Dudoiu, SeedBlink: Odată bancher, porţi hainele de bancher toată viaţa. Eu sper să nu mai fiu catalogat bancher

    Andrei Dudoiu este cofondator şi CEO SeedBlink, prima platformă de equity crowdfunding din România, care ajută zeci de start-up-uri tech să obţină finanţare. El are o experienţă de peste 20 de ani în banking, dintre care 15 ani în cadrul Băncii Transilvania şi este exemplul concret că saltul de la corporatist la antreprenor nu este niciodată imposibil. În 2018, a fondat platforma de finanţare şi educaţie antreprenorială Human Finance, prin care şi-a propus să creeze o punte de legătură între antreprenori. Platforma locală de equity crowdfunding SeedBlink a fost lansată în decembrie 2019 de el alături de un alt fost bancher, Ionuţ Pătrăhău. Andrei Dudoiu a fost invitat la emisiunea Viaţa ta e un business, a canalului Aleph Business, unde a vorbit despre cariera de bancher, dar şi despre cum a devenit antreprenor, pas pe care ar fi vrut să-l facă mai demult.

     

    Ai da credit pentru SeedBlink, ţie, dacă ai mai fi bancher?

    Nu, nu mi-aş da credit pentru că SeedBlink, aşa cum sunt companiile sau start-up-urile listate pe SeedBlink, reprezintă un altfel de model. Şi noi ne adresăm, de fapt, investitorilor care vor randament pe termen lung. Băncile au un alt raţionament, se uită la profitabilitate, la active, la garanţii, tocmai de asta e un model care nu e adresabil băncilor. Şi asta am vrut să fac în a doua parte a vieţii mele profesionale, ceva diferit faţă de etapa de banking.

    De ce ai plecat din sistemul bancar?

    Se spune că odată bancher, porţi hainele de bancher sau comportamentul de bancher toaţă viaţa. Eu sper să nu mai fiu catalogat ca fiind bancher, dar am, fară doar şi poate, ADN de bancher. Aveam deja 20 de ani în banking când am renunţat, mi se pare că într-o viaţă eşti dator să experimentezi şi să ai cât mai multe experienţe care îţi dau valoare. Am vrut să fac cu totul altceva după 20 de ani şi singurul gând pe care îl aveam atunci când am părăsit bankingul a fost să acopăr un domeniu nebancabil. Iată că după trei ani şi jumătate sunt în acest sector de finanţare a start-up-urilor IT.

    Când erai la liceu, ce voiai să fii?

    Când eram mic, ţin minte că în şcoală eram DJ pe la toate petrecerile. Eu sunt din Sibiu şi atunci, chiar după Revoluţie, a fost un val de petreceri prin apartamentele părinţilor. Şi voiam să mă fac inginer de sunet. Când am evoluat către zona de liceu, tatonam ideea de a deveni finanţist şi am vorbit cu o mătuşă de a mea care era în domeniul financiar. Ea mi-a dat mai multe referinţe despre ce înseamnă banking-ul şi cumva m-a atras dorinţa de a cunoaşte cât mai mulţi oameni de business, antreprenori, pe vremea aia poate erau catalogaţi altfel antreprenorii, dar asta m-a atras. Să cunosc cât mai multă lume şi afaceri diferite şi să le dau sau nu credit în funcţie de experienţa pe care o câştig.

    Cum a fost primul an în sistemul bancar?

    Am intrat în BRD – şi nu am intrat uşor. Pe vremea aia, în ‘97, erau patru bănci importante. Eu am făcut chiar facultatea de finanţe-bănci, deci aveam cumva clare drumul şi mentalitatea de a intra în banking. Am avut norocul ca, după vreo jumătate de an, să am un unchi care lucra în BRD şi cumva „pe pile” am reuşit să intru acolo pentru că nu erai foarte uşor acceptat în sistemul bancar. În afara de atenţia, de brânza şi slănina de la Sibiu pe care o aduceam ca să mă împrietenesc mai bine cu lumea de acolo, nu am avut alte daruri, dar am stat pe tuşă cam jumătate de an după terminarea facultăţii că să pot să intru într-o bancă.

    După BRD ce a urmat?

    După BRD am aflat de deschiderea unei bănci străine la Sibiu, e vorba de ABN Amro. Nu ştiu dacă lumea îşi mai aduce aminte de brandul ABN Amro, acesta există încă în Olanda, dar a fost cred cea mai bună şcoală de
    banking din sistemul bancar românesc. Atunci doar prin corporate banking am ajuns să fim în top patru sau cinci bănci româneşti. Eu am ales ABN Amro Sibiu, deci m-am relocat acasă.

    Ce au bancherii străini şi nu avem noi?

    Cred că şcoala de banking olandeză e foarte riguroasă, dar faţă de alte bănci străine pe care
    le-am văzut în piaţă, au o vivacitate comercială, îşi pun clientul tot timpul în faţă, prioritizează feedbackul pe care îl primesc de la clienţi, e o şcoală comercială care e desăvârşită la nivel de banking.

    Care a fost cea mai bună decizie pe care ai luat-o tu în banking?

    Cred că decizia cea mai bună care mă caracterizează mi-a venit natural – să fiu un bancher deschis. Cumva am implementat, alături de alţi colegi, această latură umană a bankingului.

    Ai primit oferte de a prelua alte poziţii în sistemul bancar, după ce ai fost disponibil?

    Da, am fost căutat în anul respectiv. Am avut mai multe discuţii, dar cumva aveam speech-ul meu era deja pregătit. Nu vreau să revin în sistemul bancar. După ce ai fost părtaş în povestea unei bănci regionale, care a devenit banca numărul unu din sistem, e greu să revii într-o poziţie în care probabil entuziasmul ar fi fost mult diluat faţă de perioada de antreprenoriat în banking pe care am trăit-o alaturi de BT.

    Ai primit vreodată o ofertă pentru un post de CEO, de preşedinte?

    Da, chiar pentru genul acesta de poziţie am fost căutat. Eu, de fapt, am fost nouă luni CEO şi preşedinte la Volksbank, pe perioada integrării în Banca Transil­vania, dar nu poziţia contează pentru mine. Mă interesează ceea ce pot să construiesc. Mi se pare că ce puteam construi în banking s-a întâmplat în cei 20 de ani.

    Ce decizie ai ratat în carieră?

    Nu m-a marcat nicio ratare. Probabil că au fost mai multe oportunităţi pe care le-am ratat, dar nu am o amintire concretă acum. Probabil că ceea ce cu siguranţă o ratare este că am stat prea mult în banking şi aş fi putut construi mai devreme ceva antreprenorial.

    Ce defecte trebuie să ai ca să fii un bancher bun?

    Pe măsură ce organizaţia creşte – şi nu cred că aceasta se întâmplă doar în banking – trebuie să faci politică, politică internă, corporatistă. Trebuie să fii un bun politician şi asta înseamnă un mare consum de energie, pe care altfel eu simţeam că o pot depune într-o cu totul altă direcţie, care să fi generat valoare.

    Dar ce calităţi trebuie să ai?

    Cred că trebuie să fii riguros, pentru că e un sistem tot mai reglementat şi trebuie să ţii cont de foarte multe repere, trebuie să faci această echilibristică între partea de riscuri şi partea comercială şi trebuie să construieşti încredere pentru că despre asta e vorba în sistemul bancar.

    Care este relaţia ta cu banii, eşti generos, eşti darnic, eşti cumpătat, eşti zgârcit?

    Am trecut printr-o evoluţie. Am fost destul de zgârcit, dar cred că am învăţat asta din familie sau văzând modele din familie. După care, mai ales în etapa de când am renunţat la banking, mi se pare că m-am detaşat de relaţia cu banii destul de mult, devenind şi investitor, devenind şi fondator, cumva am simţit că banii nu sunt scopul în sine, ci un mijloc de a construi ceva care să te motiveze.

    Poţi să faci un business dacă nu ai capital, dacă nu ai finanţare?

    Poţi să îl începi la faza de idee, după care construieşti din aproape în aproape. Dar cel puţin în zona în care suntem noi, al afacerilor din tech, cea mai mare problemă pe care o ai ca să evoluezi este accesul la capital.

    Cât ai investit tu în SeedBlink?

    În faza iniţială de Human Fi­nance, când călătoria noastră a fost să descoperim ce vrem să facem de fapt, am investit împreună cu Ionuţ circa 200.000 de euro. Şi startul SeedBlink cred că e cumva în bugetul acesta, după care, ca fondator am participat la o rundă cu încă 40.000 de euro aproximativ, după care afacerea a devenit finanţabilă de către investitori şi am mers pe principiul „Hai să construim o plăcintă mai mare, în care noi avem o felie tot mai mică, dar să facem plăcinta cât mai mare”.

    Ai pierdut vreodată într-un business, oricare ar fi fost el?

    Am pierdut mult în calitate de bancher şi aici am avut multe regrete, cu decizii eronate pe care le-am luat, am pierdut clienţi, au devenit credite neperformante şi aşa mai departe.

    Crezi în puterea parteneriatului de afaceri? Se spune că mai bine faci o afacere de unul singur şi istoria noastră arată că antreprenoriatul românesc este mai degrabă individualist.

    Cred că aceasta ţine de încredere. Să spunem că acum noi suntem patru parteneri, dacă unul dintre noi nu ar avea încredere în ceilalţi, asta s-ar resimţi. Cred că toţi suntem cu cărţile pe masă, şi cu bune, şi cu rele, ştim fiecare cum suntem poziţionaţi şi ce plusuri şi minusuri avem şi ne dezvoltăm în acest mediu de încredere.

    Care este partea cea mai grea atunci când eşti propriul tău şef?

    Nu simt o parte dificilă în asta, aş fi simţit mai degrabă dacă aş fi fost singur. Simt tot timpul nevoia să validez idei, să obţin feedbackuri. Ideile bune se generează într-un astfel de sistem de transparenţă şi de parteneriat. Avem fondatori celebri, dar cu siguranţă au creat în jurul lor un sistem de feedback care îi ajuta să ia deciziile corecte. Nu simt greutăţi să fiu propriul sef, aş simţi mai degrabă dacă aş fi singur în acest sistem.

    Cum este Andrei Dudoiu când nu este antreprenor?

    Sunt biciclist.  De ciclism m-am apucat cu adevărat când eram CEO la Volsbank, în perioada integrării. Am făcut 3.500 de km în anul respectiv. Îmi place să schiez foarte tare, e un sport sezonier. Şi evident, familia, de care sunt îndrăgostit. Am o fetiţă de 15 ani şi un băieţel de 11 ani.

    Ai fost pus în situaţia de burnout?

    Am fost de două ori în burnout şi acesta a fost un factor care
    m-a influenţat să iau decizia de a părăsi BT şi sistemul bancar. Am intrat în BT cu noi proiecte, cu o echipă devenită pestriţă, prin fuziuni, prin aducerea de oameni noi, mulţi timpi consumaţi pe politică internă şi m-a adus la o fază în care eram destul de zombi, eram aproape de burnout.

    Care este programul tău zilnic?

    Nu am o zi asemănătoare cu cealaltă. Avem tot felul de comitete noi, vedem start-up-uri, avem meeting pe produs, când găsesc o pauză de două ore încerc să biciclesc, să fac legătura între cele două lumi. Seara mă provoacă fiul meu la fotbal, deşi mi-am rupt piciorul la fotbal.

    Funcţia te face mai puternic sau mai vulnerabil?

    Dacă o urmăreşti ca un scop în sine, te face vulnerabil. Dacă vine natural leadershipul tău, te face mai puternic.

    Te-ai gândi că BT ar ajunge banca numărul unu din România?

    Nu, nu-mi trecea prin cap, dar e foarte valabilă zicala: ce nu te doboară, te întăreşte. După aceea au urmat cinci ani în care celelalte bănci au făcut un pas în spate din cauza crizei şi noi am profitat de acest pas în spate şi am făcut mulţi pasi în faţă, probabil în perioada respectivă s-a făcut diferenţa.

    Ce urmează după SeedBlink?

    Nu am acum un alt gând în afară de SeedBlink, dar nicioadată nu spune niciodată. M-aş bucura ca în trei, patru ani să demonstrăm cu SeedBlink ceea ce ne-am propus acum. Ar fi o realizare spectaculoasă pentru cei care suntem parteneri. Dar avantajul nostru e că vedem foarte multe afaceri şi idei care vin la noi şi mi-ar plăcea să rămână un sistem antreprenorial.

     

    În lumea de astăzi ce i-ai spune lui Andrei Dudoiu, care are 20 de ani? Să se mai ducă sau nu în banking?

    Bankingul actual a devenit supra-reglementat. Nu doar în România, cred că şi la nivel internaţional. E o şcoală bună dacă vrei să fii tipul de bancher clasic, riguros, axat foarte mult pe norme şi pe proceduri. Poate fi o şcoală iniţială bună, dar cu scopul de a merge mai departe.

     

    Ca antreprenor, de ce îţi este teamă?

    Ca antreprenor trebuie să ai curaj fantastic. Nu am fost obişnuit din prima, dar am avut norocul că am fost într-o echipă care trecuse prin asta, mâncase antreprenoriatul pe pâine. Trebuie să nu ai această teamă de a lua decizii curajoase şi să pivotezi la nevoie, dar trebui să iei decizii în permanenţă.

     

    Puteţi vedea toate emisiunile pe: alephbusiness.ro/emisiune/viata-ta-e-un-business/

  • Strategul antreprenorilor digitali

    Oana Antohe şi-a dorit, încă din perioada studiilor, să înţeleagă mai bine oportunităţile aduse de coordonarea unei afaceri. În aproximativ 10 ani de carieră, a ajuns să Îndrume nu doar un business, ci câteva mii – 42.000 mai exact – prin intermediul ecosistemului digital Marketplace, lansat de eMAG într-o perioadă în care conceptul era necunoscut pieţei locale. Cu un buget de investiţii de 251 de milioane de lei pentru următorii ani şi 100 de colegi alături, pare că pentru Oana Antohe visul din facultate a fost de departe atins. Ce urmează?

     

    Sunt multe proiecte în care m-am implicat în eMAG Marketplace şi de rezultatele cărora sunt extrem de mulţumită, dar dacă ar fi să aleg doar un exemplu, m-aş lega de faptul că am reuşit să creştem de la an la an peste nivelul pieţei online. Dezvoltarea ecosistemului eMAG Marketplace înseamnă noi locuri de muncă, atât intern, cât şi în afacerile partenerilor noştri”, descrie Oana Antohe, Seller Growth Director Marketplace eMAG pentru România, Ungaria şi Bulgaria, principala sa reuşită de carieră. Ecosistemul pe care îl coordonează a evoluat în cinci ani, de la 5 persoane, la peste 100, iar numărul afacerilor înscrise pe platformă, de la 2.000 la peste 42.000. 

    A coordonat astfel construcţia, bucată cu bucată, a acestui ecosistem pentru antreprenorii digitali, acoperind servicii logistice, soluţii de curierat, instrumente tehnice, marketing, loializare şi programe de dezvoltare, inclusiv în mediul internaţional. „Rolul meu este acela de a mă asigura că ecosistemul eMAG Marketplace produce valoare tuturor stakeholderilor (clienţi, colegi, selleri, management), atât astăzi, cât şi în viitor, că utilizăm eficient toate resursele şi că avem predictibilitate şi o viteză foarte bună de reacţie”, îşi descrie ea responsabilităţile. Parcursul Oanei Anthohe până aici nu este deloc întâmplător şi a început chiar cu alegerea domeniului de studiu: a urmat Facultatea de Administrare a Afacerilor, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru că i se părea că aceasta oferă cele mai multe oportunităţi legate de coordonarea unui business: „Facultatea se diferenţia prin perspectiva de ansamblu oferită – sunt plăcut surprinsă că am de-a face până şi astăzi cu elemente pe care le-am deprins în anii de facultate”.

    La finalul studiilor, a ales un rol de management trainee pentru că îşi dorea mai mult acces şi vizibilitate către cât mai multe departamente dintr-o companie complexă, cu procese de producţie, astfel încât să identifice ce i se potriveşte cel mai bine. „Încă din timpul masterului, m-a cucerit Excelul, cu care am lucrat mult în primii ani de la angajare, atât în rolul de business analyst, cât şi în rolurile următoare. Am coordonat proiecte variate şi am coordonat alţi project manageri, iar atunci când s-a ivit o oportunitate, am fost susţinută şi am preluat oficial coordonarea unui departament, cel de trade marketing, care m-a ajutat să îmi consolidez cunoştinţele de vânzări şi marketing, oferindu-mi şi oportunitatea unei activităţi cu o componentă creativă”, descrie ea felul în care şi-a conturat cariera.

    Echipei eMAG s-a alăturat în urmă cu 6 ani, fiind atrasă chiar de ideea proiectului de care devenea responsabilă, crearea unui Marketplace pentru alţi antreprenori: „Era ceva unic în România în acel moment şi am avut şansa să pun bazele unui model sustenabil. Am testat, am învăţat şi am mers mai departe cu gândul că în fiecare zi am mai făcut un pas să ne susţinem sellerii în demersul lor de dezvoltare şi am câştigat încrederea altor clienţi mulţumiţi de experienţa cu sellerii eMAG Marketplace”.

    „În fiecare zi avem o nouă provocare: de la ideile noi de programe pentru selleri, până la iniţiativele rezultate din feedbackul de la clienţi şi la răspunsurile la noile nevoi ale sellerilor, precum şi la contribuţia la dezvoltarea colegilor noştri. Dacă noutatea m-a atras, complexitatea modelului de business şi cea tehnică, posibilităţile nelimitate de a analiza comportamente şi acţiuni şi de a inova, toate aceste elemente care fac din eMAG Marketplace un organism viu mă conving în fiecare zi să îmi aduc contribuţia în echipă”, îşi descrie Oana Antohe rolul curent. Adaugă că eMAG i-a oferit deopotrivă încrederea şi resursele să se dezvolte, în acelaşi ritm cu dezvoltarea businessului pe care îl coordonează. Iar când vine vorba despre resursele propriu-zise care ţin de dezvoltarea acestei platforme în continuare, Oana Antohe spune că au planificate investiţii de peste 251 de milioane de lei pînă în 2024.

    „Direcţiile noastre principale rămân neschimbate: clienţi, selleri şi membri ai echipei. În egală măsură, nu neapărat în această ordine”, descrie ea pilonii pe care platforma Marketplace se dezvoltă. Iar când vine vorba de planurile de business, în contextul actual de piaţă, prioritatea o reprezintă expansiunea internaţională. „Dezvoltarea economiei digitale atrage multe oportunităţi pe plan local, iar comerţul online este unul dintre segmentele care traversează un proces de creştere accelerată, mai ales în contextul în care utilizatorii înţeleg beneficiile pe care le au, precum acces la o gamă mai variată de produse care pot fi livrate oriunde, dar şi la servicii flexibile de plată sau livrare. În această etapă, dezvoltarea pe plan internaţional este o prioritate”.

     

    Expansiune fără bariere, în online

    „Unul dintre avantajele online-ului este că diminuează barierele de spaţiu, dar pentru a valorifica această oportunitate este nevoie, în primul rând, de infrastructură digitală”, descrie Oana Antohe principalul avantaj al platformei eMAG Marketplace. În peste 10 ani de activitate, aceasta s-a dezvoltat constant, oferindu-le un sprijin antreprenorilor care îşi doresc să dezvolte un business în online, fără investiţii adiţionale. În momentul în care Oana Antohe s-a alăturat echipei, pe această platformă erau înscrişi aproximativ 2.000 de comercianţi, iar în prezent, numărul acestora a ajuns la  42.000, în toate ţările în care activează.  În prezent, li se alătură trei parteneri noi în fiecare oră.

    „În ultimii ani, antreprenorii din zona de retail au învăţat că, pentru a asigura sustenabilitatea businessului, este util să abordeze piaţa printr-o structură omnichannel. Astfel, numărul celor care au ales să se listeze pe eMAG Marketplace a crescut constant, datorită faptului că acest canal de vânzare oferă deschidere către un număr mare de clienţi, care au încredere să comande de pe eMAG. De asemenea, un aspect important este că aceştia nu au niciun cost de listare, ci plătesc doar un comision din vânzări”, punctează ea. 

    De asemenea, este convinsă că numărul lor va continua să crească pe măsură ce vom continua planul de investiţii şi vom dezvolta servicii noi, care le oferă un plus de valoare şi care le permit să facă tranziţia către economia digitală. „Două dintre instrumentele care au stimulat vânzările sunt asistentul virtual de business – implementarea recomandărilor privind optimizarea stocurilor, care a generat o creştere cu peste 50% a vânzărilor, iar indicatorul seller rating a contribuit la creşterea cu peste 150% a ratei de conversie în cazul celor care au primit mai mult de 4 stele. Aceste instrumente, pe care sellerii le pot folosi gratuit, şi-au dovedit valoarea, iar pe termen lung vor avea, cu siguranţă, un rol important în dezvoltarea comunităţii de antreprenori eMAG Marketplace”, explică Oana Antohe.

    Platforma eMAG Marketplace a reprezentat, pentru cei mai mulţi dintre ei, principala punte de trecere în afara graniţelor: „Mulţi dintre selleri au făcut primul pas către vânzarea internaţională prin eMAG, listând produsele din oferta lor în Ungaria şi Bulgaria de exemplu şi au fost încurajaţi de feedbackul bun pe care l-au primit de la clienţi”. Pentru a le oferi o deschidere şi mai mare, au dezvoltat împreună cu partenerii lor din Germania, Franţa şi Italia reţeaua Internaţională Marketplace Network, care le oferă antreprenorilor români infrastructura necesară pentru a ajunge şi la clienţi din aceste ţări. „Încurajaţi de rezultatele de până acum, dar şi de impactul în economie al activităţii partenerilor noştri, ne dorim să extindem eMAG Marketplace şi în alte pieţe, mai ales că unul dintre obiectivele noastre pe termen lung este să ne consolidăm prezenţa şi în alte ţări din regiune. Marketplace are un rol important în susţinerea antreprenorilor locali, iar peste 60% dintre cei care s-au listat au obţinut o creştere a cifrei de afaceri de 50% de la an la an, ceea ce ne motivează să facem în continuare investiţii prin care să le punem la dispoziţie know-how-ul şi infrastructura  de care au nevoie pentru a se dezvolta”, punctează ea. În egală măsură, vor continua să dezvolte şi alte instrumente care să îi ajute să valorifice oportunităţile pe care aceştia le au, două exemple în acest an fiind extinderea serviciului eMAG Genius easybox şi dezvoltarea librăriei online eMAG Academy.

    Din planurile lor nu lipseşte dezvoltarea instrumentelor şi serviciilor pentru antreprenori în continuare. Spre exemplu, în a doua jumătate a acestui an, va deveni complet operaţional noul depozit al companiei din comuna Joiţa. Rezultatul unei investiţii de 90 de milioane de euro, şi-au propus ca acesta să integreze 1.000 de comercianţi în sistem de fulfillment (ceea ce înseamnă că îi vor degreva de procesele logistice cum ar fi inventarul, recepţia, coletarea, client service-ul etc), iar ei vor avea mai mult timp să se concentreze asupra strategiei de dezvoltare. Tot în rândul planurilor pe termen scurt se numără extinderea serviciului eMAG Genius, dar şi baza de clienţi loiali care comandă frecvent; serviciul de promovare eMAG Ads, care contribuie la creşterea vizibilităţii produselor promovate de partenerii lor  şi să lanseze noi funcţionalităţi ale aplicaţiei eMAG Marketplace, pe care comercianţii o pot folosi pentru a-şi gestiona activitatea de pe platformă direct de pe mobil.

    Ce a învăţat Oana Antohe în urma experienţei cu miile de antreprenori români din online? „Lecţia pe care am învăţat-o ţine de curaj şi creativitate. Antreprenorii români sunt conectaţi şi testează diverse soluţii pentru afacerea lor. Sunt implicaţi în toate aspectele businessului şi ne determină de fiecare dată să fim mai buni. Pasiunea lor este cea care ne determină să facem acei paşi suplimentari, iar feedbackul lor de-a lungul anilor a contribuit la dezvoltarea ecosistemului eMAG Marketplace.”  Iar când vine vorba de sfaturile pe care ea le-ar transmite antreprenorilor care se alătură platformei, acestea sunt mai degrabă o încurajare pentru folosirea platformei Marketplace şi a tuturor funcţionalităţilor acesteia: „Ce le recomand celor care gestionează afaceri noi lansate pe eMAG Marketplace este să fie deschişi şi să utilizeze cât mai mult susţinerea personalizată pe care noi o oferim la lansare, cum ar fi, de exemplu, un account manager gratuit în primele 3 luni de la listare.  De asemenea, îi încurajez să urmărească trendurile din industrie şi să fie atenţi la nevoile şi feedbackul clienţilor, fiindcă orice business care pune clientul pe primul loc are o şansă în plus să se dezvolte sustenabil”.

     

     

    5 întrebări pentru managementul eMAG

    1.Œ Cum aţi descrie eMAG din perspectiva potenţialului de dezvoltare şi învăţare?

    eMAG este o şcoală, iar materialul de studiu se schimbă constant. Este un loc în care îţi poţi vedea ideile cum devin realitate şi ai întotdeauna colegi pregătiţi în fiecare domeniu, care să te ajute să identifici şi să implementezi cea mai bună soluţie. Nu este o şcoală uşoară, dar îţi oferă constant şansa de a te implica, de a coordona proiecte, de a-ţi extinde aria de expertiză, contribuind la o perspectivă mai largă asupra businessului şi la dezvoltarea unui set nou de abilităţi. Mai mult, accesul la date îţi permite să înţelegi impactul acţiunilor tale şi să îmbunătăţeşti continuu, acolo unde este nevoie. Şi poate cel mai important, eMAG îţi permite să experimentezi şi să înveţi din greşeli.

    2. Care este, din punctul dvs. de vedere, motorul reuşitei în carieră?

    Pentru mine, nu doar în carieră, ci şi în viaţă, curiozitatea este ceea ce ne menţine relevanţi şi motivaţi. Este ceea ce ne pune în mişcare dimineaţa şi în acelaşi timp nu ne lasă să dormim nopţile. Curiozitatea ne ajută să descoperim oportunităţi noi, să vedem cum putem face lucrurile mai bine şi ne scoate din inerţie. Se spune că oamenii pasionaţi nu simt că muncesc, dar pasiunea vine din dorinţa noastră continuă de a aprofunda un subiect, în armonie cu valorile noastre. În orice job, curiozitatea te va ghida spre ceea ce vrei să ajungi. 

    3. Cât de importantă este, din punctul dvs. de vedere, evoluţia profesională continuă?

    Mai ales în mediul digital, trebuie să fii conectat în permanenţă. Ritmul schimbărilor este mai alert ca niciodată, iar adaptarea este unul dintre cele mai importante elemente. În mediul de business este nevoie de persoane specializate, care sunt la curent cu tot ce se întâmplă în aria lor de expertiză, este nevoie şi de oameni cu seturi de abilităţi multiple, care să facă uşor conexiunile, dar întotdeauna este nevoie de persoane cu ochii deschişi şi pregătite să asimileze noi informaţii despre lumea în care trăim şi despre noi oportunităţi.

      Cum aţi descrie atmosfera de lucru şi colegii de la eMAG?
    Mi-ar fi plăcut mai mult să vorbesc despre experienţa de lucru în birou, dar în ultimii 2 ani am făcut tot posibilul ca şi în mediul online să se transmită atmosfera faină de lucru pe care o avem. Ne mai bem cafeaua împreună dimineaţă, povestim ce am făcut în weekend, dezbatem ştirile momentului şi ne bucurăm să ne cunoaştem, mai ales că mare parte dintre cei cu care lucrez direct ni s-au alăturat în perioada pandemiei. Ne place viteza, ne place să vedem rapid o idee pusă în practică, aşa că ne provocăm constant cum să livrăm o calitate mai bună, într-un termen mai scurt decât înainte. Colegii sunt buni specialişti, întotdeauna se dezbat în mod constructiv ideile, nimic nu trece uşor, dar ştii că atunci când ajungi în implementare, ai pe masă cea mai bună variantă de concept.

    4. Care este calitatea principală pe care o apreciaţi la un coleg? Dar defectele pe care nu le toleraţi?

    Implicarea. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii cărora le pasă, care vor să fie mai buni şi să fie mândri de ce iese din mâinile lor. Mă gândesc la acele persoane care îşi iau energie din respectul colegilor şi al partenerilor, rezultat din faptul să sunt mereu pregătiţi şi cu un pas înainte, formulând răspunsuri şi soluţii complete şi care anticipează  posibilele întrebări care pot apărea. Mai pe scurt, apreciez o persoană care mă ajută ca la o problema complexă să răspund cu „ok, go for it.”  Aceste persoane sunt motorul unui business sănătos. Cât despre defecte, aş spune neasumarea responsabilităţii.

  • Resetarea designului. Cum acomodezi un nou stil de viaţă?

    Pe segmentul amenajărilor de lux, odată cu pandemia, nu doar biroul s-a mutat în sufragerie, ci şi cafeneaua în bucătărie sau barul în spaţiul de socializare nou creat în locuinţă. Iar când vine vorba de birouri, felul în care acestea arată aduce din ce în ce mai mult din intimitatea şi relaxarea de acasă. Pare că regulile de amenajare nu mai există – iar tocmai această regulă este singura cu care surorile Cristina Căpitanu şi Elena Oancea rezonează. Şi nu de acum, ci încă de la lansarea afacerii Lemon Interior Design, în urmă cu aproape 18 ani.

     

    „În design, a gândi diferit este corect” (original: „In design, thinking wrong is right”, John Bielenberg) – răspund surorile Cristina Căpitanu şi Elena Oancea la întrebarea despre regulile de design pe care le aplică. Şi acum, ca şi în cadrul interviurilor Business MAGAZIN din trecut, mi-au amintit că există un singur principiu de care ţin cont în toate proiectele Lemon Interior Design: cunoaşterea clientului. 

    Înfiinţată în 2004, afacerea surorilor Cristina Căpitanu şi Elena Oancea se axează pe furnizarea de servicii integrate de design şi management al amenajărilor interioare. S-au orientat pe nişa amenajărilor de lux, iar printre cele mai cunoscute proiecte pe care cele două surori le-au gândit şi implementat se numără lobby-urile unor clădiri rezidenţiale cunoscute din Bucureşti, precum One Cotroceni Park, dar şi o serie de apartamente şi penthouse-uri. În 2019, au anunţat şi lansarea diviziei office, axată pe soluţii complete de proiectare, design şi implementare pentru configurarea spaţiilor de birouri, într-un mod personalizat, precum şi expansiunea în afara graniţelor. De-a lungul timpului, au evoluat de la un business în care ele erau singurele angajate şi de la venituri de câteva zeci de mii de euro, la o cifră de afaceri  care a ajuns la 13 milioane de euro în 2021, în creştere cu 200% faţă de anul anterior. În ceea ce priveşte segmentarea celor două divizii pe care le au, rezidenţialul reprezintă acum 64% din business-ul Lemon, cu o cifră de afaceri de 8,3 milioane de euro, în vreme ce Lemon Office Design  generează o cifră de afaceri de 4,7 milioane de euro şi are o pondere de 36% din business.

    „Deşi o criză perturbă prin definiţie, ea generează şi o anumită solidaritate şi creativitate, multă inovaţie şi o nouă perspectivă asupra comunicării”, descrie Cristina Căpitanu cei doi ani care au trecut de la ultimul nostru interviu, care au coincis şi cu situaţia pandemică. La fel ca pentru întreaga planetă, anii care au trecut au fost şi pentru cele două surori-antreprenoare ani de adaptare din mers, de găsire a celor mai bune soluţii pentru echipă, precum şi de identificare a direcţiilor în care pot dezvolta businessul în continuare. În primă fază, au implementat  măsuri de siguranţă pentru echipa Lemon şi pentru colaboratori, s-au adaptat la un stil nou de muncă, iar Cristina Căpitanu crede că acest lucru i-a unit şi mai mult. În ceea ce priveşte evoluţia businessului, s-au numărat printre cei care au beneficiat de o creştere a cererii, în contextul în care tot mai mulţi dintre români au acordat o importanţă mai mare spaţiilor de locuit: „Am constatat o creştere a cererilor de amenajare interioară, fie că vorbim despre clienţi care se mutau în casă nouă, fie de alţii care făceau un upgrade al locuinţei pe care deja o deţineau, dorind să îşi reconfigureze spaţiul pentru a le oferi cele mai bune condiţii adaptate la noul context”.

    Pe de altă parte, pe sectorul office balanţa a înclinat diferit şi a cunoscut cele mai mari fluctuaţii, revenind acum la o creştere susţinută a interesului pentru birouri adaptate vremurilor, în care să primeze confortul şi siguranţa angajatului, după cum observă Elena Oancea: „Acum, la doi ani de la începutul pandemiei, ceea ce observăm noi este că primează criteriile de siguranţă atunci când companiile caută un birou, astfel încât acesta să ofere cele mai bune garanţii de sănătate şi de wellness pentru angajaţi”. Toate aceste creşteri ale cererii atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel office au dus şi la mărirea echipei Lemon în ultimii ani, care acum numără 42 de arhitecţi, designeri, graficieni, oameni de cifre, „toţi cu abilităţi estetice şi experienţă solidă în domeniu şi în business”, după cum punctează cele două surori. Odată cu creşterea echipei, s-au mutat şi într-un nou birou, la parterul unuia dintre turnurile One Floreasca City.

    „Noile birouri ies din tiparele convenţionale şi se concentrează pe design si ergonomie, relaxare şi intimitate, spaţii comune de discuţii şi întâmpinare a partenerilor de lucru.”

    Elena Oancea, cofondator, Lemon Interior Design. Foto: Adrian Cristea

     

    Biroul de acasă devine casa de la birou?

    „Segmentul office a fost unul supus unor mari provocări în ultimii ani, însă această schimbare de paradigmă vine cu beneficii în primul rând pentru angajaţi”, descrie Elena Oancea evoluţia sectorului de office, o piaţă aflată pe un trend de revenire şi reconfigurare în acelaşi timp.

    Ea spune că pe agenda companiilor contează tot mai mult siguranţa, sănătatea şi starea de bine  a angajaţilor, astfel încât este important ca biroul să fie situat într-o clădire certificată sanitar, pentru a asigura un mediu de lucru sigur: „Primează certificarea sanitară acum, iar companiile nu îşi mai permit să îşi cheme echipele înapoi la lucru în spaţii care nu sunt moderne, cu mobilă veche, fără tehnologii moderne integrate”. Iar dacă în trecut, adaugă ea, criteriul financiar era cel mai important, acum pe primul loc au trecut certificările biroului, fie LEED, fie WELL Health & Safety.

    „În plus, dezvoltările multifuncţionale devin foarte atrăgătoare pentru că la parterul biroului sau în incinta ansamblului echipele au acces la o gamă variată de facilităţi, de la restaurante, cafenele, la clinici medicale, săli de sport sau spaţii verzi de recreere. Această dinamică a unei comunităţi office care beneficiază de servicii integrate schimbă percepţia asupra ideii de mers la birou”, observă Oancea. Apoi, spaţiile de lucru vor integra din ce în ce mai mult spaţii care să stimuleze socializarea şi vor aduce puţin cu confortul de acasă: „Pentru foarte multe companii care revin la birou, chiar şi pentru un sistem de lucru hibrid, spaţiul office devine acum un element social, ce întreţine relaţiile din echipă, este un liant al echipelor, un loc de teambuilding şi brainstorming, în care accentele leisure sunt un „must”, iar reconectarea este esenţială, în special după aceşti ultimi doi ani de pandemie.”

    Încă anterior declanşării crizei pandemice, în 2019, odată cu lansarea diviziei office, cele două surori spun că au pornit la drum cu o viziune nouă, inspirată mult din zona rezidenţială şi care propune spaţii de muncă flexibile, ce integrează elemente de relaxare, zone personale sau de entertainment. Elena Oancea oferă ca exemplu birourile companiei CBRE din cadrul clădirii de birouri One Tower, finalizate recent, iar una dintre cerinţele centrale ale conceptului de design a fost aceea de structurare a spaţiului în zone de lucru standard, dar şi o gamă largă de arii informale, locuri de muncă flexibile şi zone de discuţii care încurajează atât concentrarea individuală, cât şi interacţiunea în echipă.

    „Noile birouri ies din tiparele convenţionale şi se concentrează pe design si ergonomie, relaxare şi intimitate, spaţii comune de discuţii şi întâmpinare a partenerilor de lucru.” În prezent, pe acest segment, au în lucru amenajarea lobby-ului de la One Cotroceni Park, birourile companiei Superbet, ale companiei DB Cargo, precum şi noul sediu One United Properties din cadrul One Floreasca City.

    „Tot mai mulţi clienţi îşi doresc un birou acasă, pentru că, deşi unii au revenit la lucru, încă există trendul muncii hibride. În acelaşi timp, mulţi dintre noi ne-am văzut tot mai mult acasă cu prietenii şi familia, astfel că în zona de socializare a casei vedem integrate baruri sau o cafenea mică, a crescut accentul pe zona de bucătărie, cu spaţii şi mobilier sofisticate şi atemporale.”

    Cristina Căpitanu, cofondator, Lemon Interior Design. Foto: Adrian Cristea

     

    Cu luxul în afara graniţelor

    Iar dacă pandemia a adus elemente ale spaţiului de locuit în birourile actuale, biroul are în continuare o influenţă asupra amenajării locuinţei. „Amenajările rezidenţiale din ultimii ani au adus la interior elemente de socializare, dar şi office. Pentru că pandemia a impus anumite restricţii de mobilitate, multe din aceste activităţi îşi găsesc acum locul în amenajările caselor. Tot mai mulţi clienţi îşi doresc un birou acasă, pentru că, deşi unii au revenit la lucru, încă există trendul muncii hibride. În acelaşi timp, mulţi dintre noi ne-am văzut tot mai mult acasă cu prietenii şi familia, astfel că în zona de socializare a casei vedem integrate baruri sau o cafenea mică, a crescut accentul pe zona de bucătărie, cu spaţii şi mobilier sofisticate şi atemporale”, observă Cristina Căpitanu.

    În acelaşi timp, clienţii au căutat spaţii mai mari şi zone verzi sau terase, astfel că elementele naturale au fost solicitate a fi integrate în amenajările interioare: „Toate aceste tendinţe apar odată cu schimbările care vin din redefinirea stilului de viaţă, prin regândirea amenajărilor spaţiului de locuit”. Lemon Interior Design şi-a continuat activitatea care le-a consacrat pe cele două surori, respectiv, amenajările de apartamente de mărimi diferite, penthouse-uri si vile. „Credem că trendul interesului crescut al românilor pentru locuinţele lor se va accentua cu siguranţă”, spune ea. În ultimii ani, au avut proiecte şi în afara ţării, în ţări precum Spania, Franţa sau Emiratele Arabe; chiar şi acum au în desfăşurare un proiect de amenajare la Paris, chiar în zona centrală a oraşului. Cristina Căpitanu spune că au reuşit să îndeplinească şi cerinţele premium ale clienţilor de peste graniţe, deşi managementul unei astfel de amenajări a ridicat provocări de ordin logistic.

    „Ca abordare conceptuală, am fost imediat pe aceeaşi lungime de undă cu clienţii străini, stilul de amenajare propus de Lemon fiind unul atemporal şi fără graniţe, aş putea spune, concentrat pe elemente contemporane şi accente îndrăzneţe. Este o zonă pe care ne dorim să o dezvoltăm în perioada următoare”, descrie Căpitanu planurile de dezvoltare a acestui segment în continuare. De altfel, acesta reprezintă şi unul dintre principalii piloni de creştere pentru anul acesta: „Ne propunem ca în 2022 să creştem businessul cu 25%. Pe lângă continuitate în segmentele rezidenţial şi office, ne propunem să extindem zona proiectelor internaţionale şi să devenim un jucător relevant şi din acest punct de vedere. Avem o echipă talentată, cu experienţă valoroasă în domeniu şi o viziune originală şi inovativă, care poate aborda cu succes şi alte pieţe”.

    În 2019, Lemon Interior Design a anunţat şi lansarea diviziei office, axată pe soluţii complete de proiectare, design şi implementare pentru configurarea spaţiilor de birouri, într-un mod personalizat, precum şi expansiunea în afara graniţelor.

     

    Afacerea la majorat

     „Am întâmpinat provocări cu fiecare etapă de creştere a Lemon, de la perioada când totul era făcut doar de mine şi de Elena şi până în prezent când coordonăm echipe complexe la birou şi pe şantier. Ultimii doi ani în sine au fost o provocare”, descrie Cristina Căpitanu businessul început alături de sora sa, uitându-se retrospectiv. Povestea afacerii de design şi amenajări interioare a celor două surori nu are nicio legătură cu planurile lor iniţiale. Niciuna dintre ele nu şi-a propus de la început să se axeze pe acest domeniu, ţinând cont de faptul că Cristina Căpitanu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar sora ei, Dreptul, potrivit unui interviu pe care l-au acordat Business MAGAZIN la scurt timp după lansarea afacerii.

    În timpul facultăţii şi după facultate, Cristina Căpitanu a lucrat în cadrul a două companii ca manager de import-export, iar apoi ca account manager în cadrul magazinelor TCM. Şi-a dorit însă o schimbare, iar în căutarea a ceva care să fie pe placul amândurora, cele două surori au intrat în businessul decoraţiunilor şi mobilierului de interior. Au început cu retailul, prin achiziţia unui lanţ de magazine în care se vindeau astfel de produse şi care purta, de altfel, numele pe care afacerea lor îl are şi în prezent – Lemon Interior Design.

    Au funcţionat în retail până în 2013, deschizând şi închizând magazine, până când au identificat un potenţial în zona proiectelor de design, ca urmare a solicitărilor primite de la clienţi – treptat, au decis să se dedice cu totul afacerii de amenajări interioare. Buticul de design a început să funcţioneze prin furnizarea unui concept de design – exclusiv de către cele două surori – şi a unei amenajări complete, iar clienţii cărora li s-au adresat încă de la început erau cei care nu au timp pe care să-l dedice amenajării unei locuinţe.

    Cum reuşesc cele două surori să dezvolte acest business în familie? „E vorba de complementaritate. Fiecare dintre noi aduce ce are mai bun în ecuaţia abilităţilor, iar faptul că acestea sunt complementare ne-a ajutat să creştem şi să obţinem rezultate bune”, descrie Cristina Căpitanu felul în care funcţionează businessul fondat alături de sora sa. „Iar faptul că ne cunoaştem atât de bine una pe cealaltă ne ajută să ne înţelegem din priviri, să ştim când una dintre noi are o perioadă mai dificilă, să ne sprijinim şi să ne completăm de minune. Suntem una în prelungirea celeilalte atât din punct de vedere al abilităţilor, cât şi ca stil şi credem noi că succesul businessului nostru provine şi din această complementaritate”, o completează, şi când vine vorba de răspuns, Elena Oancea.

     

     

    „In design, thinking wrong is right”

    „Ne facem treaba cu multă pasiune, perseverenţă, dăruire, entuziasm şi ne propunem să nu ne abatem de la principiile care ne ghidează zilnic în birou: calitate, originalitate, servicii durabile pentru clienţii noştri. Toate acestea ne inspiră, suntem la curent cu tendinţele mondiale pe piaţa de design interior, păstrând întotdeauna amprenta personală a brandului creat de Lemon”, descria Oancea felul în care se raportează la proiectele lor. Atât pe segmentul office, cât şi pe cel rezidenţial, cel mai important aspect pe care cele două surori îl au în vedere ţine de cunoaşterea clientului. „Când vine vorba despre amenajarea spaţiului personal, primul aspect important este comunicarea cu clientul, identificarea nevoilor şi a profilului său, cât şi poziţionarea spaţiului (lumină, dimensiuni etc.)”, spune Cristina Căpitanu.

    În ceea ce priveşte spaţiul de lucru, primul indiciu important este cunoaşterea companiei şi a filosofiei sale, care de cele mai multe ori se reflectă într-un brand book. „Cercetarea personală ca designer în acest segment este foarte importantă pentru a înţelege evoluţia brandului şi pentru a oglindi în conceptul de design cu cât mai multă acurateţe planurile şi evoluţia sa”, punctează Elena Oancea. Una dintre regulile importante în realizarea completă a unui spaţiu de birou este chestionarea detaliată a departamentelor pricipale ale companiei, pentru a afla obiceiurile şi nevoile angajaţilor, cât şi a structurilor: „Este foarte important ca aceşti angajaţi şi conducerea lor  să beneficieze de fluiditatea necesară între departamentele cheie. Obiceiurile angajaţilor sunt strâns corelate cu posibilitatea accentuării spaţiilor precum: think cells, phonebooths, mai multe zone de relaxare, mai multe zone de vorbit la telefon sau chiar de întâlnire în conceptul de compartimentare”.

    A doua regulă de aur este respectarea unei palete de culori existente care reprezintă brandul în sine şi care poate fi derivată într-un concept propriu, care să integreze valorile companiei, dar să ofere şi deschidere către ideea de continuă schimbare şi evoluţie. „Pe lângă acestea, există multe lucruri care trebuie luate în considerare, însă  noi putem spune că evităm de cele mai multe ori, atât în rezidenţial cât şi în partea de office, să trasăm nişte bariere fixe. Flexibilitatea şi schimbarea sunt singurele​constante ale vieţii cotidiene”, conchid cele două surori.