BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Cum a ajuns un ajutor de bucătar să construiască un imperiu cu banii împrumutaţi de la rude şi prieteni. Compania creată de ele are acum 3.000 de unităţi şi aproape 65.000 de angajaţi

    Când Steve Ells a deschis prima unitate Chipotle, nu se gândea că businessul său se va transforma într-un lanţ de restaurante extins în afara Statelor Unite. Însă cu încrederea primită din partea familiei, care i-a împrumutat banii necesari pentru a porni la drum, şi a gigantului McDonald’s, care a devenit investitor major, a reuşit să îşi transforme afacerea într-un brand cunoscut pe plan internaţional.

     

    Steve Ells s-a născut pe 12 septembrie 1965 în Indianapolis, Indiana. El a urmat cursurile Universităţii din Colorado, din partea căreia a obţinut o diplomă de licenţă în artă şi istoria artei, dar şi ale Institutului Culinar din America, pe care l-a absolvit în 1990.

    Timp de doi ani, Ells a lucrat ca ajutor de bucătar în cadrul restaurantului Star din San Francisco, pentru renumitul chef american Jeremiah Tower. Pe 13 iulie 1993, cu 85.000 de dolari împrumutaţi de la prieteni şi rude, el a pus bazele Chipotle Mexican Grill, un lanţ de restaurante specializat în preparate mexicane, în special tacos şi burritos (chipotle fiind un ardei jalapeño copt şi uscat prin afumare, pentru a fi folosit pentru condimentare).

    Prima unitate a companiei a fost deschisă în Denver, Colorado, în apropiere de campusul universitar. Înainte de a porni compania, antreprenorul calculase că ar fi fost nevoie să vândă 107 burritos pe zi pentru a face profit. La o lună distanţă, reuşise deja să ajungă la un flux zilnic de peste 1.000 de burritos, aşa că în 1995 deschisese încă un restaurant, urmat de alte 14 până în 1998, deşi planul iniţial era ca după prima locaţie să deschidă un restaurant de tip finedining.

    La succesul extinderii a contribuit însă şi tatăl lui, de profesie farmacist, care a decis să investească 1,5 milioane de dolari pentru a-l ajuta pe Ells să inaugureze un al treilea restaurant. În 1998, când compania s-a extins pentru prima dată în afara statului, deschizând un restaurant în Kansas City, Missouri, businessul a reuşit să atragă un investitor important: McDonald’s, care s-a retras la opt ani distanţă, timp în care portofoliul Chipotle a ajuns, de la 16 unităţi, la peste 500.

    În 2006 compania s-a listat la Bursă, iar în 2010 s-a extins în Europa, cu un prim restaurant în Londra, intrând apoi în Franţa şi Germania. Până în 2017, Ells a deţinut rolul de CEO al afacerii, fiind acompaniat timp de câţiva ani şi de Monty Moran.

    A rămas în boardul companiei până în 2020, când a rupt complet legăturile cu businessul pe care l-a înfiinţat. Recent, el a investit aproape 30 de milioane de dolari într-o reşedinţă de lux din cartierul newyorkez West de la În 2019 sa ne ducem in paragraf nou, Chipotle a înregistrat venituri de peste 5,5 miliarde de dolari. În prezent, compania are o reţea de aproximativ 3.000 de unităţi şi aproape 65.000 de angajaţi.

  • Raţional vs. emoţional în industria tech

    Sunt receptive, perseverente, flexibile şi se conectează uşor la munca în echipă. În plus, contrar unei păreri populare, au o logică foarte bună, gândire raţională, iar alegerile lor nu sunt dictate de emoţii. Doar atunci când e nevoie ca emoţiile să facă diferenţa dintre un lider bun şi un manager mediocru. Acestea au fost principalele concluzii ale panelului Women in Tech din cadrul evenimentului Business MAGAZIN dedicat femeilor, o extensie a proiectului video realizat de ZF în parteneriat cu Huawei România.

    „Din fericire, în acest domeniu, nu au existat discrepanţe sau discriminări în funcţie de gen. Se poate observa că în sistemul juridic prezenţa femeilor este majoritară, la fel în avocatură, precum şi în consultanţa internă”, a spus Alina Antonie, Legal Director,  Huawei România, în cadrul panelului Women in Tech, organizat cu susţinerea companiei pe care ea o reprezintă la evenimentul Women in Power al Business MAGAZIN. Evenimentul s-a axat pe modul în care femeile îşi pun din ce în ce mai mult amprenta asupra unor domenii considerate, în mod tradiţional „ale bărbaţilor”.

    În domeniul tehnologiei şi al ştiinţelor, contrar mitului că acesta ar fi dominat de bărbaţi, la nivelul UE, peste jumătate din numărul de angajaţi este reprezentat de femei. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, 51,3% dintre cei 67 de milioane de angajaţii din ştiinţe şi tehnologie de la nivelul UE sunt femei, iar în România lucrurile stau chiar mai bine decât atât: 61% dintre angajaţii din aceste domenii sunt femei, poziţionându-ne pe locul al şaptelea la nivelul UE în clasament, în timp ce Letonia se află pe locul I, cu un procent de circa 63%. Potrivit Alinei Antonie, aceste procente se observă şi în cazul companiei pe care o reprezintă, unde, inclusiv la nivel de management se află foarte multe prezenţe feminine în funcţiile de conducere –  ea a oferit ca exemple departamentul de resurse umane, de taxe, de Public Affairs, unde echipele sunt conduse de manageri femei.

    Iuliana Anton, fondator al platformei axate pe formarea de specialişti din IT, unde vin mai ales  persoane dornice de o reconversie profesională, observă şi ea un echilibru în materie de gen în rândul cursanţilor: din rândul celor care au participat la cursurile lor anul trecut, 56% au fost bărbaţi şi 44% femei. „Pe noi ne bucură foarte mult acest procent. Femeile care vin la Wantsome vin foarte hotărâte, determinate.

    Sunt curajoase, vorbitoare de limba engleză, sunt foarte flexibile, au logică şi gândire raţională ‒ sunt orientate către soluţii, iar dacă mai sunt şi mame, au o putere de nedescris. Eu am un respect deosebit pentru cele care vin să înveţe în cei doi ani de concediu pentru creşterea copiilor şi îşi schimbă cariera ‒ nu ştiu de unde găsesc şi timp, şi forţă, nu se plâng de nimic şi reuşesc să facă minuni”, a observat Iuliana Anton. Ea a mai spus că a văzut numeroase poveşti de carieră de succes, femei din IT cu roluri complexe, care îşi dezvoltă creativitatea, îmbină cunoştinţele lor anterioare cu cele tehnice, având astfel avantaje pe piaţa muncii.

    Andra Cărbunaru, cea de-a treia invitată din panelul Women in Tech, s-a specializat, alături de Măriuca Mihăilescu, prin intermediul Asociaţiei pentru Educaţie Digitală Bigger Picture, în producţia de conţinut digital non-formal, atât pentru copiii mici, cât şi pentru elevii de liceu. Proiectul notebune.ro, de pildă, este o platformă gratuită, online, care oferă tinerilor ce se pregătesc pentru examenul de bacalaureat şi pentru cele de evaluare naţională videoclipuri de câteva minute cu materia structurată, fişe recapitulative şi teste care pot fi făcute online, astfel încât să îşi verifice în timp real cunoştinţele. Pentru dezvoltarea conţinutului acestei platforme, colaborează cu profesori din toată ţara.

    „Nici eu nu am simţit niciodată că sunt dezavantajată ‒ poate sunt un exemplu norocos, poate nu ‒ dar eu nu am simţit niciodată că sunt dezavantajată din cauza faptului că sunt femeie. Eu şi Măriuca am început acest proiect acum aproape patru ani, după ce, ca nişte doamne adevărate, ne-am întâlnit la coafor, iar din această întâlnire a rezultat un proiect”. Platforma lansată recent, notebune.ro, a ajuns în aproximativ o săptămână la peste 90.000 de abonaţi. „Digitalizarea nu înseamnă doar că putem să dăm scroll pe Facebook sau click ‒ este un mod de a face cercetări, de a găsi informaţiile de care ai nevoie, iar noi încercăm tocmai să venim în sprijinul copiilor printr-o variantă modernă, să le oferim aceste lucruri gratuit şi puţin mai altfel decât la şcoală”, descrie ea această platformă.

    Ce le motivează să dezvolte aceste proiecte, de antreprenoriat social? „Şi noi ne trezim dimineaţa la cinci ca să avem puţină linişte, dar avem energie, ne place foarte mult că am întâlnit oameni cu ajutorul cărora am lansat aceste platforme, au pus umărul la treabă ‒ suntem motivate de oamenii care ne încurajează, de echipa pe care o facem şi de partenerii noştri, care ne dau toată încrederea lor şi ne spun «Faceţi în continuare ceea ce faceţi, fetelor, avem încredere în voi».”

    În ceea ce priveşte  abilităţile de lider ale femeilor din industria IT, Iuliana Anton a observat că acestea sunt foarte atente la piaţă, sunt foarte receptive şi se conectează foarte uşor la munca în echipă, motiv pentru care sunt şi foarte bune manageri: „Se conectează cu echipa şi înţeleg nevoile colegilor mult mai repede, se conectează emoţional mai repede, sunt atente şi la piaţă, sunt flexibile şi pot veni cu soluţii adaptate viitorului”.

    Dincolo de accederea la funcţii de management, ea observă că în IT este foarte greu „să intri în piaţă”, să găseşti un prim job, indiferent de gen: „După ce eşti deja pe piaţă e mai simplu, dacă vrei să pleci dintr-o companie, ai minimum trei oferte, dar la intrare nu este uşor, e foarte posibil să mergi la 10 interviuri înainte să reuşeşti, abia al 11-lea să fie cu succes. Perseverenţa este foarte importantă, să îţi doreşti cu adevărat jobul este foarte important, apoi, după ce intri într-o industrie aşa dinamică, se va găsi un drum al tău”.

    Întrebate dacă ele consideră că este nevoie de stimuli pentru a creşte vizibilitatea femeilor din anumite industrii, invitatele panelului sunt de părere că reuşita femeilor ţine mai degrabă de motivaţia lor interioară. „Observ nu numai la mine, ci şi la foarte multe alte femei, avem echilibru, avem tenacitate, capacitate de sinteză, suntem luptătoare, mame ‒ avem puterea de a renaşte. Nu cred că este benefică nici discriminarea pozitivă ‒ noi am reuşit să ajungem aici prin muncă proprie, iar evenimente precum acesta, premii, conferinţe, congrese, pun şi mai mult în lumină calităţile excepţionale ale tuturor femeilor”, a spus Alina Antonie. Iar ca sfat pentru tinerele care îşi încep acum parcursul profesional, ea le-a îndemnat: „Să îşi respecte fiinţa, să fie creative, dar şi intuiţia”.

    Curajul şi încrederea în ele reprezintă principalul motor al reuşitei doamnelor, cred şi Iuliana Anton şi Andra Cărbunaru. „Dacă ai probleme legate de accederea unei anumite funcţii,  întoarce-te către tine, înţelege foarte bine care sunt abilităţile tale şi punctele tale forte şi construieşte pe acestea ‒ să reuşeşti să le prezinţi în interviul de angajare pe poziţii de manager”, a spus Iuliana Anton. Ea le încurajează pe femei să acceadă la roluri în industria IT, datorită potenţialului imens al acesteia: „În domeniul acesta dacă vin, au puterea să schimbe lumea, IT-ul şi tehnologia pot face viaţa oamenilor mai bună şi un motiv mai bun decât acesta pentru a intra în această industrie nu văd. E o industrie în care nu vor avea parte de rutină, vor fi provocate şi vor creşte pe măsură ce fac lucruri, ceea ce este excepţional”. „Aveţi curaj, nu plecaţi cu gândul că este înspăimântător, că sunt o mulţime de monştri sub canapeaua antreprenoriatului ‒ este un spaţiu care merită exploatat şi merită exploatat cu abilităţile noastre feminine cele mai bune”, le-a îndemnat şi Andra Cărbunaru pe tinerele care vor să dezvolte platforme tehnologice.

     

    Ziarul Financiar a lansat, în parteneriat cu Huawei, emisiunile online Women in Tech, prin care vrem să demontăm mitul că industria tech este dominată de bărbaţi. Ne-am propus să vedem dacă discuţia despre egalitatea de gen este în continuare de actualitate în România sau este un subiect depăşit, să identificăm provocările pieţei muncii pentru femeile care accesează acest domeniu şi cât de accesibile sunt rolurile de leadership pentru femeile care îşi construiesc cariere în domeniul tehnologiei.

  • Cum a ajuns Abramovici dintr-un copil orfan, fără nimic, să devină regele răţuştelor de plastic şi un magnat cu o avere de 13 miliarde de euro

    Au fost zile grele pentru Roman Abramovici. Guvernul de la Londra i-a interzis accesul pe teritorul britanic şi i-a îngheţat activele, despărţindu-l de o colecţie impresionantă de maşini sport, de vila sa cu 15 dormitoare din buricul capitalei britanice, de apartamentul de lux cu vedere spre Tamisa şi de echipa de fotbal Chelsea, scrie National Public Radio, o organizaţie media prestigioasă din SUA.

    Uniunea Europeană i-a interzis şi ea accesul în toate cele 27 de state membre şi îi blochează conturile. Rusul nu mai poate merge la refacere în călduţul Saint-Tropez sau la schi şi distracţii de iarnă în Chamonix. Ar putea rămâne şi fără supervila sa din cel mai turistic şi aglomerat cartier al New Yorkului. Iahturile-i sunt vânate. Un activist proucrainean din Spania a închiriat o barcă şi a încercat să deseneze graffiti pe vaporul de lux privat de 140 de metri, Solaris, ancorat într-un port din Barcelona. Deşi activistul n-a reuşit să facă ce şi-a propus, Abramovici a dat ordin ca iahturile sale să fie scoase din porturile europene şi duse în locuri sigure.

    Abramovici însuşi a fugit pentru siguranţă spre est, înapoi, acasă în Rusia, una dintre puţinele naţiuni în care părea că mai este binevenit. Occidentul l-a acuzat că este apropiatul lui Putin, deşi el a negat. Iar, poate ca să-şi spele imaginea în ochii Vestului, sau poate ca să-i arate lui Putin că încă mai este  un personaj important, poate folositor, s-a implicat ca intermediar în negocierile dintre Rusia şi Ucraina. Astfel, a ajuns în Turcia unde, aparent, a fost otrăvit.

    A acuzat o orbire temporară. Toate acestea reprezintă cam multă publicitate nedorită pentru un om cu reputaţia de a evita atenţia lumii. Un orfan care a copilărit în tundra îngheţată a Siberiei, Abramovici a crescut cu nimic pentru a deveni un magnat cu o avere de 13 miliarde de dolari. Dar până la a ajunge acolo, a fost regele răţuştelor de cauciuc.

    Mai tânăr decât cei mai mulţi din prima generaţie de „oligarhi” ruşi – aşa cum sunt numiţi oamenii de afaceri superbogaţi ai Rusiei – Abramovici a devenit cunoscut drept „oligarhul discret” deoarece, spre deosebire de mulţi dintre contemporanii săi plutocraţi, îşi ţinea capul jos. În anii 1990, Abramovici a devenit protejatul lui Boris Berezovschi, care a fost probabil cel mai puţin discret dintre oligarhi. Berezovschi era cunoscut pentru gura sa mare. În 2000, a făcut greşeala de a-l contesta în mod deschis pe noul preşedinte, şi anume pe Vladimir Putin, cineva pe care Berezovschi l-a ajutat decisiv în a fi ales în fruntea Rusiei.

    Când Putin a lovit cu ciocanul, Berezovski a fost forţat să fugă din ţară – iar Abramovici, fidel (şi cu gura închisă) lui Putin, a preluat o mare parte din imperiul petrolier şi cel media ale lui Berezovschi. Deja fostul om de afaceri a rămas un critic gălăgios al lui Putin după ce s-a mutat la Londra. A fost găsit mort acolo în 2013, atârnat de un laţ în baie. Anchetatorii nu sunt siguri dacă a fost vorba de sinucidere sau crimă.

    Un orfan care a copilărit în tundra îngheţată a Siberiei, Abramovici a crescut cu nimic pentru a deveni un magnat cu o avere de 13 miliarde de dolari. Dar până la a ajunge acolo, a fost regele răţuştelor de cauciuc. La propriu.

    Cu excepţia lui Abramovici şi a altor câteva nume notabile, distribuţia personajelor care compun oligarhia Rusiei a fost înlocuită în mare parte după anii 1990, după ce Putin a început să cureţe selectiv pătura superbogată şi să-şi ungă proprii oligarhi în efortul de a-şi întări domnia.

    Cu toate acestea, structura puterii rămâne aceeaşi. Este o relaţie simbiotică în care forţa economică a oligarhilor susţine puterea politică a preşedintelui rus, iar puterea preşedintelui susţine puterea economică a oligarhilor – ca un rege medieval care primeşte tribut de la aristocraţia sa în schimbul protecţiei sale. Este un aranjament pe care Occidentul a încercat să-l destrame prin sancţiuni.

    Este imposibil de ştiut ce s-ar fi întâmplat cu Rusia într-un univers alternativ, unde tranziţia naţiunii la capitalism ar fi fost gestionată mai treptat şi mai corect, iar oligarhii nu ar fi preluat niciodată cârma economiei ruseşti. Dar aici, în acest univers, povestea lor este crucială pentru înţelegerea ascensiunii lui Putin.

    Oligarhia rusă a apărut din haosul privatizărilor rapide din anii 1990. După căderea Uniunii Sovietice în 1991, preşedintele rus Boris Elţîn, lider în revolta împotriva comunismului, a trebuit să găsească cum să treacă de la o economie de comandă şi controlată la una de piaţă. Elţîn a apelat la economiştii ruşi Iegor Gaidar şi Anatoli Ciubais, care, cu ajutorul consilierilor occidentali, au pus la punct detaliile.

    Au existat mulţi economişti – inclusiv Gaidar şi Ciubais înainte de a deveni oficiali guvernamentali – care credeau că tranziţia la capitalism ar trebui să fie organizată lent şi în etape. Ei ştiau că tranziţia va fi complexă şi dureroasă şi avea sens ca Rusia să creeze mai întâi instituţiile de care pieţele sănătoase şi competitive au nevoie pentru a înflori – cum ar fi instanţe independente, pieţe de capital funcţionale şi organisme de reglementare puternice. Dar Elţîn şi aliaţii săi credeau că timpul nu este de partea lor.

    O tentativă de lovitură de stat din august 1991 de către partizanii sovietici de linie dură împotriva reformatorilor aproape că a deraiat întregul proiect. Industriaşii sovietici cu rădăcini adânci şi membrii partidului doreau o întoarcere la vechea orânduire. Administraţia Elţîn a decis că un program cunoscut sub numele de „terapie de şoc” – declanşarea rapidă a forţelor pieţei – era modalitatea de a electrocuta vechiul sistem sovietic şi de a forţa Rusia să îmbrăţişeze capitalismul.

    Consilierii americani şi creditorii globali, în special Fondul Monetar Internaţional, au jucat un rol notabil în susţinerea terapiei de şoc. Dar unii terapeuţi influenţi, precum economistul Jeffrey Sachs, pe atunci la Harvard, credeau că un program atât de radical avea nevoie de sprijin. El a propus ca Statele Unite şi agenţiile multilaterale de dezvoltare să-i ajute pe reformatorii ruşi să reuşească cu un pachet de ajutor de 30 de miliarde de dolari, asemănător cu ceea ce America a oferit Europei după al Doilea Război Mondial prin Planul Marshall. Sachs a cerut, de asemenea, anularea datoriilor Rusiei. Dar aceste idei au fost respinse de liderii americani.

    Oligarhia rusă a apărut din haosul privatizărilor rapide din anii 1990. După căderea Uniunii Sovietice în 1991, preşedintele rus, Boris Elţîn, lider în revolta împotriva comunismului, a trebuit să găsească cum să treacă de la o economie de comandă şi controlATĂ la una de piaţă.

    Preşedintele Elţîn a dat primul şoc de amploare economiei ruse când a oprit sistemul de control al preţurilor în decembrie 1991. Pe măsură ce economia sovietică se prăbuşea, aceste politici au ajuns să declanşeze hiperinflaţia. Până în 1994, preţurile de consum din Rusia aveau să crească vertiginos şi să ajungă de aproape 2.000 de ori mai mari decât în 1990. Hiperinflaţia i-a devastat pe ruşii de rând. În unele regiuni, profesorii ajunseseră să fie plătiţi cu vodcă. Între timp, Ciubais a fost însărcinat cu supravegherea privatizării în masă.

    Acest proces a presupus transformarea unei naţiuni a cărei economie consta aproape în totalitate din industrii controlate de stat – fabrici, rafinării de petrol, mine, instituţii de presă, fabrici de biscuiţi, orice – în întreprinderi şi afaceri private. A fost cel mai mare transfer de bunuri ale statului către proprietari privaţi din istoria umanităţii. Privatizarea s-a desfăşurat în două valuri. Primul val, care a început în octombrie 1992, a avut cel puţin aspectul unui proces corect şi deschis. Rusia a emis 148 de milioane de „certificate de privatizare” sau vouchere pentru cetăţenii ruşi. Aceste vouchere puteau fi vândute sau schimbate la liber pentru a fi apoi folosite la a cumpăra acţiuni ale întreprinderilor de stat care deveneau private la licitaţii publice.

    Era ca şi cum fosta Uniune Sovietică organiza cea mai mare vânzare de vechituri din lume, iar voucherele erau biletele pentru cumpărături. Cei aflaţi pe drumul lor spre a deveni prima clasă de oligarhi ai Rusiei au bătut ţara în lung şi în lat încercând să cumpere cât mai multe vouchere. Mulţi dintre oligarhi au răsărit din nimic. Iniţial, ei s-au îmbogăţit – dar nu chiar încă să-şi permită iahturi peste iahturi – prin avântul de pe piaţa neagră sau prin afaceri legitime, când Uniunea Sovietică a permis pentru prima dată antreprenoriatul privat la sfârşitul anilor 1980.

    De exemplu, Roman Abramovici a făcut primul său purcoi de bani vânzând ruşilor răţuşte de cauciuc şi alte obiecte diverse din apartamentul său din Moscova (serios). A fost şi mecanic. Când a început privatizarea, mulţi dintre viitorii oligarhi deţineau deja bănci şi aveau destui bani pentru a cumpăra o mulţime de vouchere. Iar viitorii mari oameni de afaceri au început să cumpere, de ordinul a sutelor de mii de vouchere, fiecare valorând 10.000 de ruble, sau aproximativ 40 de dolari sau mai puţin în anii 1990. Ruşii din clasa de mijloc, care în tot acest timp se luptau cu hiperinflaţia, erau adesea mai mult decât dornici să vândă.

    După ce au strâns vouchere, oligarhii – atât cei veniţi de nicăieri, cât şi foştii securişti sau oameni din guvernului sovietic – le-au folosit la licitaţii pentru a cumpăra acţiuni la noile companii private. Din toate punctele de vedere, multe dintre aceste întreprinderi au fost subevaluate în mod şocant de clar şi de mult – iar cei care au reuşit să pună mâna pe întreprinderile profitabile au devenit fabulos de bogaţi într-o perioadă foarte scurtă de timp. Între 1992 şi 1994, aproximativ 15.000 de întreprinderi de stat au devenit private în cadrul programului de privatizare în masă. Până în 1994, când a expirat programul de vouchere, aproximativ 70% din economia Rusiei era privatizată. Dar unele dintre cele mai mari şi mai valoroase industrii au rămas în mâinile guvernului. Ciubais avea planuri de a privatiza aceste întreprinderi de stat şi de a strânge fondurile atât de necesare pentru guvern, vânzându-le în numerar celui mai mare ofertant prin licitaţii legitime. Cu toate acestea, politicul a împiedicat procesul de privatizare din ce în ce mai nepopular – şi chiar a ameninţat că îl va inversa. Atunci administraţia Elţîn a recurs la o formă mult mai gri de privatizare. În 1995, Boris Elţîn ajunsese deja foarte nepopular. Hiperinflaţie. Declinul statului de drept şi al ordinii. Apariţia mafiei şi a crimelor de genul execuţiilor pe străzile Moscovei. Incapacitatea Rusiei de a plăti salariile şi pensiile angajaţilor de la stat. Sentimentul că bărbaţii fără scrupule îmbrăcaţi în costume erau singurii care câştigau în noua economie. În plus, Elţîn era un beţiv notoriu cu probleme grave de sănătate. La doar un an de la realegere, gradul de aprobare al lui Elţîn a scăzut la o singură cifră, iar politicianul se confrunta cu spectrul unui contestatar comunist din ce în ce mai popular, care se părea că putea câştiga alegerile prezidenţiale din 1996.

    Aproximativ 15.000 de întreprinderi de stat au devenit private în cadrul programului de privatizare în masă din Rusia, între 1992 şi 1994.
    Aproximativ 70% din economia Rusiei era privatizată la finalul anului 1994.

    Odată cu stagnarea privatizării, cu acutizarea disperării guvernului după bani şi cu cu apariţia fricii tot mai mari că Rusia e pe cale să alunece înapoi în comunism, Ciubais şi administraţia Elţîn au apelat la o schemă mai subtilă cunoscută sub numele de „împrumuturi pentru acţiuni”. Planul secret a funcţionat în principiu cam aşa: cei mai bogaţi oligarhi au împrumutat guvernului miliarde de dolari în schimbul unor pachete masive de acţiuni la cele mai valoroase întreprinderi de stat ale Rusiei. Când guvernul nu şi-a mai plătit împrumuturile, aşa cum se şi aşteptau participanţii la schemă, oligarhii aveau să plece cu cheile celor mai profitabile companii din Rusia. În schimb, guvernul avea să obţină banii de care avea nevoie pentru a-şi plăti facturile, privatizarea ar continua să meargă înainte – şi, cel mai important, oligarhii vor face tot ce le stă în putere pentru a se asigura că Elţîn va fi reales. Între noiembrie şi decembrie 1995, douăsprezece dintre cele mai profitabile întreprinderi industriale din Rusia au fost scoase la licitaţie şi date oligarhilor, inclusiv o companie minieră, două companii siderurgice, două companii de transport maritim şi cinci companii petroliere. Licitaţiile au fost o farsă completă. Ciubais şi echipa sa au stabilit dinainte cu oligarhii cine va primi ce şi pentru ce preţ. Şi preţurile pe care oligarhii le-au plătit pentru aceste corporaţii au fost un jaf – aproape la propriu. De exemplu, Boris Berezovschi şi Roman Abramovici, acum departe cu mult de zilele când vindea răţuşte de cauciuc, au primit cote mari din compania petrolieră Sibneft pentru aproximativ 200 de milioane de dolari. În 2009, când Putin a renaţionalizat compania, Abramovici şi-a vândut pachetul înapoi guvernului pentru 11,9 miliarde de dolari. „Ciubais  nu i-a făcut niciodată publicitate – el a încercat să ţină obiectivele cât mai ascunse pentru a nu alarma opoziţia – dar programul de împrumuturi contra acţiuni ar fi trebuit într-adevăr să fie numit magnaţi pentru Elţîn”, scrie David Hoffman, fostul şef al biroului de la Moscova al The Washington Post, în cartea sa The Oligarhis: Wealth And Power In The New Russia. „Ciubais  a fost dispus să predea proprietăţile statului fără concurenţă şi, după cum s-a dovedit, la preţuri de nimic, dar într-un mod care să-i ţină pe oamenii de afaceri alături de Elţîn în campania de realegere din 1996”.

    Ţinându-se de cuvânt, oligarhii, care se luptau adesea între ei, şi-au unit forţele în spatele campaniei de realegere a lui Elţîn. Ei au donat milioane de dolari pentru acest efort. Au angajat cei mai buni agenţi politici pe care îi cunoşteau. Au spălat bani guvernamentali în băncile lor şi i-au introdus în maşinăria de campanie a lui Elţîn. Doi dintre oligarhi, Boris Berezovschi şi Vladimir Gusinschi, controlau două dintre cele trei mari reţele ruseşti de televiziune – şi au inundat eterul cu propagandă pro-Elţîn. Alimentat de imensa putere a oligarhilor, Elţîn a condus prima campanie prezidenţială în stil american a Rusiei. Pe măsură ce alegerile se apropiau, Elţîn a făcut o mişcare cinică pentru a-i linişti pe criticii schemei sale de privatizare, concediindu-şi public ţarul super nepopular al privatizărilor, pe Ciubais . „A vândut o mare industrie pentru aproape nimic”, a spus Elţîn presei. „Nu putem ierta asta”.

    În ciuda faptului că au fluturat steagul pieţelor libere şi al democraţiei, reformatorii anilor 1990 – poate în mod ironic – au implementat o mare parte din reformele lor în mod nedemocratic, deseori prin decrete prezidenţiale care au avut ca rezultat acorduri încheiate în spate cortinei cu cei bogaţi şi puternici. Mulţumită în mare măsură beneficiarilor din oligarhie ai acestor înţelegeri, Elţîn şi-a învins destinul şi a câştigat (re)alegerile. Capitalismul de cumetrie în stil rusesc s-a instalat pentru a rămâne.

    În 1999, Boris Elţîn şi aliaţii săi oligarhi au fost de acord că un fost ofiţer obscur al KGB pe nume Vladimir Putin trebuie să fie omul care va deveni premierul lui Elţîn şi, în curând, următorul preşedinte al Rusiei. Era un nimeni, o vagă figură publică, dar avea reputaţia de a fi loial. Oligarhii şi conducătorii aveau încredere că, odată ajuns la putere, Putin va avea grijă de interesele lor, aşa cum a făcut Elţîn. Nici nu-şi închipuiau Ce monstru aveau să creeze.

    La câteva săptămâni după victorie, Boris Berezovschi s-a lăudat la Financial Times că el şi alţi şase oligarhi ruşi controlează jumătate din economia Rusiei. Această dimensiune pare să fi fost umflată semnificativ. Cu toate acestea, până în 1996, lumea putea vedea că Rusia avea o nouă clasă de industriaşi şi bancheri care deţineau o putere enormă. O clasă care şi-a făcut averea nu prin idei de îmbunătăţire a societăţii, produse plăcute consumatorilor sau inovaţii tehnologice – ci mai degrabă prin corupţie, lipsă de scrupule şi jefuirea materiilor prime din Rusia. Pe măsură ce sănătatea lui Elţîn continua să se deterioreze la sfârşitul anilor 1990, oligarhii au început să-şi facă griji cu privire la cine va fi succesorul preşedintelui şi protectorului lor. Moştenitorul natural al lui Elţîn ar fi fost oricine ar fi ocupat postul de prim-ministru. Dacă Elţîn demisiona, premierul ar deveni automat preşedinte interimar şi ar avea avantajul de a ocupa funcţia în timpul alegerilor.

    În 1999, Boris Elţîn şi aliaţii săi oligarhi au fost de acord că un fost ofiţer obscur al KGB pe nume Vladimir Putin trebuie să fie omul care va deveni premierul lui Elţîn şi, în curând, următorul preşedinte al Rusiei. Era un nimeni, o vagă figură publică, dar avea reputaţia de a fi loial. Oligarhii şi conducătorii aveau încredere că, odată ajuns la putere, Putin va avea grijă de interesele lor, aşa cum a făcut Elţîn. Nici nu-şi închipuiau ce monstru aveau să creeze. Pe unii dintre eu, Putin i-a mâncat de vii, dar au murit bogaţi.

  • Povestea românului care a avut unul dintre cele mai râvnite locuri de muncă din lume şi la care a renunţat pentru a-şi deschide o afacere cu unul dintre cele mai iubite produse din lume

    Radu Stanciu avea, acum câţiva ani, cel mai râvnit job din lume – lucra într-o fabrică de ciocolată, cea mai veche din Canada. Inspirat de bogăţia de arome şi gusturi, n-a stat mult pe gânduri şi a început să viseze la propria afacere în domeniu, în care să poată schimba totul după bunul său plac şi să dea frâu liber imaginaţiei.
    Ani mai târziu, a reuşit.

    Având deja întipărită în minte această idee, am vrut să descopăr şi tainele ciocolatei artizanale şi în acest fel am ajuns să lucrez pentru una dintre cele mai bune şi cunoscute ciocolaterii artizanale şi bio din Canada. Tot acolo am avut onoarea să-l am ca mentor pe unul dintre cei mai mari ciocolatieri ai lumii, familia sa find fondatoarea uneia dintre cele mai mari companii producătoare de ciocolată din lume, de mai bine de 100 de ani”, povesteşte Radu Stanciu.

    Împreună cu o prietenă din România, Monica Ivan, a pus la cale un plan de business, bazându-se pe ideile lui şi pe un spaţiu pe jumătate utilat pe care ea îl avea deja. Încă de la început, şi-au propus să folosească doar ciocolată bio şi vegană, ceea ce defineşte astăzi brandul Xocol’arte din Cluj-Napoca. Radu lucrează în domeniul industriei alimentare încă din 2009. A început ca bucătar, însă şi-a dat seama că este mult mai atras de produsele dulci. În 2011 a intrat în contact pentru prima dată cu laboratorul unei cofetării, lucrând ca decorator de torturi şi a descoperit, cu acea ocazie, că a lucra cu ciocolata e mult mai fascinant decât a lucra cu pasta de zahăr.

    Tocmai din acest motiv nu a ratat ocazia de a pleca în 2018 în Canada, pentru un job de ciocolatier. La rândul ei, Monica Ivan este asociata unei cofetării din Cluj-Napoca, având experienţă în realizarea prăjiturilor cu ingrediente naturale, vegane şi raw vegane. „Monica deja avea un spaţiu utilat pentru producţia alimentară şi a trebuit doar să îl adaptăm producţiei de ciocolată. Cea mai mare investiţie a fost într-o maşină automată de temperat ciocolată, aproximativ 13.000 de euro. În mare, investiţia totală a trecut de 30.000 de euro, cu tot cu ingrediente”, spune Radu Stanciu.

    Laboratorul Xocol’arte se află în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, iar vânzările se fac momentan doar online şi într-o cofetărie din oraş, planul fiind ca, în viitor, brandul să fie distribuit şi prin intermediul altor parteneri din ţară. În laborator se produc diferite tipuri de ciocolată, în forme diverse de prezentare, cu preţuri de la 13 lei la 220 de lei, în funcţie de tip şi de cantitate. În 2022, planul antreprenorilor este să extindă gama de produse. „În primul rând, ne adresăm celor care sunt în căutarea ciocolatei artizanale, veritabile, vegane, de origine, fairtrade şi bio.

    Nu am vrut să venim pe piaţă cu aceeaşi ciocolată folosită probabil de zeci de ciocolaterii din România. Tocmai din acest motiv, a fost destul de greu să găsim un furnizor pentru ciocolată şi, din păcate, nu în România. Majoritatea ciocolatei pe care o folosim o aducem din Ecuador de la un producător apreciat la nivel internaţional pentru calitatea şi gustul produselor sale, având câteva medalii de aur la concursurile internaţionale. Iar o mică parte a ciocolatei o aducem de la un producător artizanal din Europa.”

    În laboratorul Xocol’arte se produc diferite tipuri de ciocolată, în forme diverse de prezentare, cu preţuri de la 13 lei la 220 de lei, în funcţie de tip şi de cantitate.

    Totodată, Xocol’arte se adresează clienţilor care vor să mănânce ciocolată fără zahăr alb rafinat, astfel că varietăţile de ciocolată produse de Radu Stanciu şi Monica Ivan conţin zahăr de cocos şi, într-o mică măsură, zahăr brun.

    „Iar din motive etice şi din grijă pentru mediu, am decis ca toate produsele noastre să fie vegane (de post) şi bio, deci ne adresăm şi celor care ţin o dietă vegană sau nu pot tolera produsele lactate.” Xocol’arte cuprinde în acest moment două categorii de produse: Ronda şi Cuadro. Ronda reprezintă o variantă modernă a ciocolatei calde, fiind bile de ciocolată cu umplutură de marshmallows, caramel de cocos, cafea. „Caramelul de cocos şi bezelele moi (marshmallows) sunt şi acestea vegane (de post). A fost destul de greu să găsim marshmallows vegane şi din acest motiv îl aducem de la un producător american.”

    Cuadro reprezintă o interpretare a ciocolatei în viziunea artizanilor de la Xocol’arte. Aceste tablete de ciocolată sunt pictate manual sau folosind diverse tehnici de decorare. Ele se găsesc deocamdată doar în varianta cu fructe bio deshidratate şi nuci bio.

    „Cât de curând vom adăuga în portofoliul nostru şi batoane de ciocolată cu fructe deshidratate şi nuci. Acestea vor fi asemănătoare batoanelor energizante şi vor avea 25 de grame. Iar imediat după acestea vom introduce şi tabletele simple de ciocolată, pentru cei care vor doar să simtă gustul pur al ciocolatei. Acestea vor fi la 60 de grame”, mai spune Radu Stanciu. Anul acesta, el şi Monica Ivan vor să introducă şi o gamă de creme de ciocolată tartinabile. Ca să mai îndulcească puţin atmosfera tulbure pe care o traversează lumea întreagă.

    Radu Stanciu, cofondator Xocol’arte

    „Nu am vrut să venim pe piaţă cu aceeaşi ciocolată folosită probabil de zeci de ciocolaterii din RomÂnia. Tocmai din acest motiv, a fost destul de greu să găsim un furnizor pentru ciocolată şi, din păcate, nu în România.”

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Bistro1 – restaurant (Floreşti, jud. Cluj)

    Fondatoare: Anda Onac

    Investiţie iniţială: 6.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: 185.000 de lei (37.000 de euro)

    Prezenţă: Floreşti, jud. Cluj

    cristianpatrascu.ro – birou de arhitectură (Bucureşti)

    Fondator: Cristian Pătraşcu

    Cifră de afaceri în 2021: 63.000 de euro

    Prezenţă: naţională

    Ohvăz – gustări pe bază de ovăz (Bucureşti)

    Fondator: Cristian Barin

    Investiţii: 290.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: peste
    300.000 de euro

    Prezenţă: magazine şi cafenele

    Gânduri de Mână – papetărie (Bucureşti)

    Fondatori: Bianca şi Teofan Gavriliu

    Investiţie iniţială: 1.200 de lei (puţin peste 200 de euro)

    Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 12.000 de euro

    Prezenţă: online

    Motif Studio – papetărie (Jucu de Sus, jud. Cluj)

    Fondatori: Mihaela şi Cezar Derevlean

    Investiţii: 3.000 de euro

    Prezenţă: online

    ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

     

  • Facturile la curent, un subiect sensibil pentru toată lumea, dar care a devenit idee de afaceri pentru alţii. Cum ajută o companie oamenii să plătească preţul corect la energie

    Facturile la energie au devenit un subiect extrem de sensibil în contextul actual, iar în cazul companiilor, posibilitatea de a compara tarifele şi de a negocia contractele cu furnizorii le poate aduce economii semnificative. Un start-up local, numit NRGI.ai, a simţit potenţialul de dezvoltare pe această nişă şi lucrează la realizarea unei platforme paneuropene bazate pe inteligenţă artificială care să le facă recomandări personalizate companiilor, ajutându-le atât în cadrul procesului de negociere a contractelor, cât şi în procesul de tranziţie către energia verde.

    Prin NRGI.ai ajutăm clienţii industriali să obţină preţuri corecte la energie din partea furnizorilor, cu focus pe partea de electricitate şi într-un viitor apropiat cu focus şi pe gazele naturale”, a explicat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Andrei Ilaş, cofondator şi CEO al NRGI.ai. Potrivit acestuia, NRGI.ai este o platformă B2B, un marketplace, în care practic este automatizată estimarea preţurilor corecte şi încheierea contractelor între clienţii industriali şi furnizorii de electricitate.

    „Am pornit prin realizarea de algoritmi de forecasting pe care îi vindeam traderilor de electricitate, dar ne-am dat seama că problema cea mare într-o piaţă foarte complexă ca electricitatea este faptul că, în principal, cumpărătorii mari şi cumpărătorii medii nu au o înţelegere foarte bună asupra pieţei şi asupra trendurilor, dar nici asupra valorii cererii lor şi practic ei sunt partea care este mai puţin deservită în România şi în Europa, iar noi construim această platformă paneuropeană“,

    Practic, pe baza motorului său proprietar de predicţii bazat pe inteligenţă artificială, NRGI.ai îi ajută pe consumatorii industriali de energie să aleagă şi să negocieze cele mai bune contracte cu furnizorii.

    În prezent, start-up-ul se află în plin proces de finalizare a rundei de finanţare de tip pre-seed la care participă ca investitori Fortech Investments – braţul investiţional al companiei clujene de IT cu acelaşi nume – şi Techstars – program de accelerare şi investitor în start-up-uri tech din SUA cu filiale în mai multe ţări, atât din Europa, cât şi din Africa şi Asia. În primă fază, platforma NRGI.ai va fi lansată în România anul acesta, dar deja start-up-ul a identificat şi alte pieţe europene cu potenţial ridicat. Totodată, echipa NRGI.ai şi-a propus ca în toamna acestui an să atragă o rundă de finanţare de tip seed în valoare de 2 milioane euro care să ajute echipa să lanseze soluţia şi pe pieţele externe.

    „Ţinta pe care noi o avem pentru runda seed este în jur de două milioane de euro, sumă necesară pentru a susţine practic experimentarea pe pieţele pe care le vizăm şi anume Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie, pentru a vedea exact unde punem următoarele eforturi pentru a furniza soluţia noastră. Acum însă suntem la runda pre-seed în care avem doi investitori – Fortech şi Techstars. Parteneriatul cu Fortech Investments cuprinde o parte cash şi o parte de dezvoltare – practic, o echipă de dezvoltatori a Fortech lucrează cu noi la prototipul produsului şi la validarea produsului pe care noi sperăm să îl lansăm în luna iulie şi să avem primele tranzacţii până la începutul lunii septembrie. Iar apoi, când mergem la runda seed să putem merge şi în celelalte ţări pe care le vizăm“, a declarat Andrei Ilaş.

    Cu o vastă experienţă ca analist în energie, el a demarat proiectul NRGI.ai alături de Florin Grosu – antreprenor în serie, şi Vlad Iliescu – expert în inteligenţă artificială. Platforma NRGI.ai se află încă în faza de dezvoltare, iar o echipă dedicată din cadrul Fortech se va alătura start-up-ului pentru a accelera dezvoltarea astfel încât soluţia să fie gata de lansare în iulie anul acesta. De altfel, la baza parteneriatului dintre Fortech Investments şi NRGI.ai stă chiar interviul acordat anul trecut de Valentin Filip, managing director Fortech Investments, în cadrul ZF IT Generation cu privire la strategia investiţională a companiei, care spre deosebire de clasicele fonduri de investiţii, pe lângă aportul de capital poate veni şi cu susţinerea pe partea de dezvoltare software care ajută start-up-urile să economisească sume substanţiale. „Discuţia cu NRGI.ai a început chiar după ultimul interviu pe care l-am avut aici la ZF IT Generation.

    Florin Grosu a luat legătura cu noi chiar după ce a văzut care ne sunt planurile şi cum vrem noi să ajutăm start-up-urile şi să ne implicăm mai mult decât cu zona de capital în dezvoltarea start-up-urilor. Aşa am pornit o discuţie care ne-a dus în punctul în care să creăm un parteneriat, să investim în NRGI.ai mai mult decât sub formă de capital şi să fim implicaţi la propriu în dezvoltarea start-up-ului. Lucrul acesta a început undeva spre finalul anului trecut ca şi moment în timp, iar acum ne aflăm în punctul în care ne apucăm propriu-zis de treabă împreună şi dezvoltăm platforma în aşa fel încât să o putem pune în piaţă şi să conturăm până la urmă toate rezultatele pe care le-au avut a noii noştri colegi până în momentul în care au început să colaboreze şi cu noi“, a spus Valentin Filip, managing director Fortech Investments, în cadrul emisiunii.

    NRGI.ai este prima investiţie a Fortech Investments de anul acesta, realizată sub formă de parteneriat, însă pentru anul acesta echipa şi-a propus să realizeze în total investiţii în zece noi start-up-uri tech, fie doar prin aport de capital, fie şi prin parteneriate care să ajute antreprenorii aflaţi la început de drum să dezvolte soluţiile lor din punct de vedere software. Anul trecut, care a fost de altfel şi primul an de funcţionare, Fortech Investments a decis să investească în circa 10 start-up-uri şi a făcut şi o investiţie de tip follow-on, în total suma investită depăşind 1 milion euro.

    „Începem anul cu NRGI.ai, dar ne concentrăm foarte mult pe a găsi noi parteneriate şi start-up-uri pe care să le susţinem chiar şi cu zona de capital în mod exclusiv. Ce ţintim în acelaşi timp este să ne asigurăm că alocăm o cotă din sumele pe care le avem disponibile către zona de susţinere ulterioară a start-up-urilor în care ne-am implicat, aşa că anul acesta noi vizăm să avem trei sau patru, cel puţin, investiţii în start-up-urile pe care le-am finanţat anul trecut. În acelaşi timp, vizăm să avem cel puţin şase investiţii de tip capital şi cel puţin patru investiţii în zona de parteneriat. Deci sperăm să putem să finalizăm anul într-o zonă de 10 colaborări noi, dar totul va depinde bineînţeles şi de start-up-urile pe care le vom putea identifica şi de oportunitatea de a investi în ele”, a declarat Valentin Filip. El a adăugat că în prezent echipa Fortech Investments se află în discuţii cu circa cinci start-up-uri, fiind foarte aproape de a finaliza procesul şi a decide dacă realizează sau nu investiţiile.

    „Nu ştim încă dacă răspunsul nostru va fi 100% pozitiv, dar anul acesta a început foarte bine şi avem cu precădere start-up-uri în care vrem să devenim parteneri, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru noi, deoarece ne place foarte mult pe de-o parte să ne diferenţiem faţă de celelalte fonduri existente pe piaţă, dar în acelaşi timp, şi poate mult mai mult, să ne implicăm în mod activ. Încercăm să oferim cât mai multe avantaje faţă de o investiţie normală de capital, şi în acelaşi timp să le dăm şansa antreprenorilor, care sunt într-adevăr la început de drum şi care mai au foarte mult efort de depus până a ajunge în punctul în care alte fonduri, care sunt exclusiv în zona de capital, să poată să-i susţină, să aibă acces la resurse, implicându-ne şi în partea de validare şi de creare a primelor iteraţii ale produselor lor.”

    Compania locală Fortech, specializată în dezvoltarea de soluţii software în regim outsourcing, a înfiinţat anul trecut Fortech Investments ca o divizie nouă, dedicată zonei de investiţii, strategia sa vizând finanţarea de start-up-uri tech, implicarea în proiecte de tip joint venture, sprijinirea unor proiecte pornite intern şi achiziţii de produse tech. Printre start-up-urile de tehnologie finanţate anul trecut de braţul investiţional al Fortech se numără proiectele locale KFactory, Telios Care şi Licenseware, dar şi proiectul RacketPal din Marea Britanie. „Noi, anul trecut, am avut mai multe start-up-uri pe care le-am identificat şi asu­pra cărora am decis că vrem să investim. Într-adevăr, întotdeauna diferite etape du­rează mai mult sau mai puţin şi pot să spun că sunt start-up-uri pe care noi le-am apro­bat anul trecut şi care şi-au extins ter­menul în anul acesta cu partea de implementare a investiţiei, dar la finalul anului am terminat cu circa
    11 investiţii aprobate.“

    „Pot să spun că dintre aceste investiţii am avut chiar şi o investiţie de follow-on, adică o a doua investiţie într-un start-up ‒ a fost vorba de Licenseware şi ne-am bucurat foarte mult de faptul că deşi fondul în sine este unul tânăr, chiar din primul an am avut ocazia să avem o investiţie ulterioară într-un start-up. Toate start-up-urile în care am investit până acum au o performanţă pozitivă spre foarte pozitivă uitându-ne în urmă şi făcând un sumar al evoluţiei lor anul trecut. Bineînţeles, sper ca această traiectorie să se menţină şi să putem să vedem materializarea ei în exituri pe termen mediu”, a precizat Valentin Filip.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

    Start-up Pitch

     

    1. Invitat: Alice Ionescu, fondator al Doctorbusiness.ro

    Ce face? A creat o platformă prin intermediul căreia orice antreprenor poate afla în ce stare de sănătate se află businessul său, aceasta făcând o analiză pe baza datelor contabile ale unei companii.

    „Până în prezent, platforma a fost testată de aproximativ 120 de companii. Ţinta este de a ajunge la 10.000 de antreprenori până la sfârşitul anului 2022, dar depinde cât de repede se va întâmpla lucrul acesta pentru că sunt antreprenori care folosesc platforma lună de lună, sunt antreprenori care utilizează aplicaţia o dată la trei luni sau chiar mai rar.”

    2. Invitat:  Ionuţ Ţurlea, fondator al Momsi

    Ce face? A dezvoltat o aplicaţie mobilă dedicată strict mamelor, care funcţionează în acelaşi timp atât ca o reţea socială, cât şi ca un marketplace pentru acestea.

    „Am investit până acum 22.000 de euro din fonduri proprii şi am mai primit o investiţie de la un grup de business angels în valoare totală de 85.000 de euro. Cea mai mare sumă am primit-o anul trecut în aprilie şi cu ea am făcut kickoff la product development. Iar anul trecut în decembrie am mai făcut încă un sindicat ca să ne asigurăm runaway-ul pentru a termina produsul şi pentru go-to-market. Sperăm că o să fie suficient ca să ne ducă până la runda de pre-seed pentru care suntem deja în discuţii cu trei fonduri din UE – unul din Polonia, unul din Luxemburg şi încă unul din Marea Britanie.“

    Start-up Update

     

    Invitat: Adrian Daniel, cofondator şi CEO al Expert24.ro – marketplace pentru prestatorii de servicii

    Ce e nou? Start-up-ul din Oradea
    a fost evaluat la
    1,5 mil. euro după ce a obţinut o primă finanţare în valoare de 50.000 euro în cadrul programului Make IT in Oradea. Până acum, start-up-ul s-a dezvoltat în regim bootstrapping, reuşind să îşi dubleze veniturile an de an.

    „Anul 2021 din perspectiva veniturilor a fost unul foarte bun pentru că am reuşit să dublăm cifra de afaceri comparativ cu anul 2020. Mai concret, am ajuns la o cifră de afaceri de 92.000 de euro şi pe lângă asta am reuşit şi să încheiem o înţelegere cu Make IT in Oradea pentru o investiţie de 50 000 de euro care tocmai s-a încheiat cu succes“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

    Investor Watch

     

    Invitaţi: Andrei Ilaş, cofondator şi CEO al NRGI.ai, şi Valentin Filip, managing director Fortech Investments

    Start-up-ul NRGI.ai, care dezvoltă un marketplace B2B pentru energie ce îi ajută pe consumatorii industriali să aleagă şi să negocieze cele mai bune contracte cu furnizorii, se află în plin proces de finalizare a rundei de finanţare de tip pre-seed la care participă ca investitori Fortech Investments – braţul investiţional al companiei clujene de IT cu acelaşi nume – şi Techstars – program de accelerare şi investitor în start-up-uri tech din SUA cu filiale în mai multe ţări, atât din Europa, cât şi din Africa şi Asia.

    Andrei Ilaş: „Acum suntem la runda pre-seed în care avem doi investitori – Fortech şi Techstars. Parteneriatul cu Fortech Investments cuprinde o parte cash şi o parte de dezvoltare – practic, o echipă de dezvoltatori a Fortech lucrează cu noi la prototipul produsului şi la validarea produsului pe care noi sperăm să îl lansăm în luna iulie şi să avem primele tranzacţii până la începutul lunii septembrie. Iar apoi, când mergem la runda seed să putem merge şi în celelalte ţări pe care le vizăm.”

    Valentin Filip: „Discuţia cu NRGI.ai a început chiar după ultimul interviu pe care l-am avut aici la ZF IT Generation. Florin Grosu (unul dintre cofondatori – n.red.) a luat legătura cu noi chiar după ce a văzut care ne sunt planurile şi cum vrem noi să ajutăm start-up-urile şi să ne implicăm mai mult decât cu zona de capital în dezvoltarea start-up-urilor. Aşa am pornit o discuţie care ne-a dus în punctul în care să creăm un parteneriat, să investim în NRGI.ai mai mult decât sub formă de capital şi să fim implicaţi la propriu în dezvoltarea start-up-ului.“

    Andrei Ilaş, cofondator şi CEO al NRGI.ai

    „Începem anul cu NRGI.ai, dar ne concentrăm foarte mult pe a găsi noi parteneriate şi start-up-uri pe care să le susţinem chiar şi cu zona de capital în mod exclusiv. Ce ţintim în acelaşi timp este să ne asigurăm că alocăm o cotă din sumele pe care le avem disponibile către zona de susţinere ulterioară a start-up-urilor în care ne-am implicat, aşa că anul acesta noi vizăm să avem cel puţin trei sau patru, investiţii în start-up-urile pe care le-am finanţat anul trecut. În acelaşi timp, vizăm să avem cel puţin şase investiţii de tip capital şi cel puţin patru investiţii în zona de parteneriat.”

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
    www.zf.ro/zf-it-generation

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovix, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

     

  • Profil de investitor. Cum a ajuns un pensionar care este şi taximetrist să investească la Bursa de la Bucureşti

    Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate experienţele lor sunt adunate într-o serie de materiale găzduitE de Business MAGAZIN. De data asta am stat de vorbă cu Petrică Dumitrescu, un pensionar taximetrist în vârstă de 69 de ani.

    De pe canapea s-au născut cei mai mulţi investitori în ultimii ani, în special din rândul milenianilor (1981-1996), care dispun de mai mult timp şi bani, însă popularitatea pe care au căpătat-o investiţiile la Bursă s-a remarcat şi în ceea ce priveşte reprezentanţii generaţiei X (1965-1980) sau în rândul boomerilor (peste 58 de ani), chiar şi cei din prima fracţiune (1946-1954).

    Acesta este şi cazul lui Petrică Dumitrescu, care la 69 de ani lucrează ca taximetrist şi de anul trecut investeşte ce îi rămâne din salariu la Bursa de Valori Bucureşti.

    PROFIL DE INVESTITOR

    NUME: Petrică Dumitrescu

    VÂRSTĂ: 69 de ani

    PROFESIE: liber profesionist, pensionar

    OCUPAŢIE: taximetrist

    INVESTEŞTE: part-time

    „Investesc când am bani. Ieri am vândut ceva, am cumpărat altceva. Astăzi am alimentat contul cu 500 de lei că ştiu că vine pensia. Investesc din ce câştig ca taximetrist”, spune el.

    Este 1 aprilie, puţin trecut de ora prânzului şi investitorul nostru, tocmai ajuns acasă din tura de dimineaţă, răspunde la telefon.

    „Uite, mă duceam să «mănânc» şi eu un pahar de vin”, îmi spune jovial. „Eu sunt glumeţ, să ştii.”

    Pensionat fiind, Petrică Dumitrescu munceşte 4-5 ore dimineaţa şi 4-5 ore seara. „Altfel nu am cum să rezist. La anii pe care îi am, nu pot să muncesc continuu din cauza aglomeraţiei.”

    În plus, nici pensia de 1.400 de lei nu îi permite să se pensioneze cu adevărat. Îl rog să îmi povestească cum şi de ce a început să investească.

    Fără studii superioare, Petrică Dumitrescu a fost chelner timp de 30 de ani în perioada comunismului, iar meseria de taximetrist i-a fost alături în ultimii 20 de ani.

    Tot în comunism a muncit în Libia şi vorbeşte limba arabă. „Am lucrat, cum zice arabul, «yatbakh», adică bucătar la o companie românească, care avea lucrări de infrastructură acolo.”

    Dacă s-ar fi născut mai târziu, cu siguranţă Petrică Dumitrescu ar fi fost investitor mai devreme. „Mi-a plăcut ideea de a investi. Mă atrăgeau investiţiile în acţiuni şi prima dată am cumpărat acţiuni la ziarul România Liberă. Mă gândeam că ziarele vor merge.”

    La acea vreme, România Liberă era condusă de Petre Mihai Băcanu, jurnalist, editorialist şi dizident român, iar ziarul plătea dividende acţionarilor. „Pot să spun că mi-am scos investiţia.”

    Şi în timpul procesului de privatizare a economiei româneşti, care a început încă din 1991 şi în timpul căruia au fost distribuite gratuit certificate de proprietate şi cupoane, transformate ulterior în acţiuni, Petrică Dumitrescu nu a ratat ocazia de a face „o mică afacere”.

    „Când s-au dat certificatele, înţelegeam ce se va întâmpla cu ele, că vor ajunge pe mâinile mafioţilor. La SIF Muntenia aveam cel mai mult, le-am vândut.”

    Cu ani în urmă, investiţiile la Bursă nu erau atât de accesibile pentru populaţie. Oamenii nu ştiau să investească, iar statului nu îi trebuiau cetăţeni care să ştie să investească, afirmă Petrică Dumitrescu.

    „Nu a fost voinţă ca populaţia să fie educată financiar, mai ales dacă mă refer la cei de vârsta mea. I-a bătut comunismul în cap. Nu ştiu, dar nici nu vor să ştie mai mult. Este cam tragic”, consideră el.

    Spune că a învăţat singur să tranzacţioneze şi investeşte în companii listate la Bursa românească de doar un an. Mărturişeşte că nu stă prea bine cu tehnologia, dar vrea să facă cursuri de IT şi a fost ajutat de fata sa să-şi deschidă contul de tranzacţionare. Primii bani direcţionaţi acolo au fost o sumă primită moştenire de la părinţi.

    „Nu are un taximetrist atâţia bani să investească. După 41 de ani de muncă în România, un stat mafiot, am zis să mai fac şi eu încă o pensie. Ce era să fac cu banii, unde să mă duc cu ei? La bancă? Dobânzi, sufletul! Cine înţelege oportunitatea Bursei, investeşte, cine nu, schimbă banii în euro.” Râde cu poftă.

    Am 10.000 de euro şi aştept listarea Hidroelectrica

    Despre Bursă, le povesteşte tuturor în încercarea de a-i convinge să-şi investească economiile, chiar şi tinerilor. În acelaşi timp, rămâne optimist în faţa unor scăderi recente ale propriilor deţineri.

    „Sora mea a primit şi ea parte din moştenire şi am sfătuit-o să îi bage la Bursă. I-a dus la bancă şi primeşte un kilogram de carne dobândă. Până la urmă, pare că a procedat bine pentru că s-a întâmplat treaba cu războiul, m-am speriat până şi eu. Dar ca exemplu, când a scăzut TeraPlast, cu mult înainte de Putin, mulţi au vândut, eu nu am vândut, iar preţul şi-a revenit”, povesteşte pensionarul.

    Conflictul militar din est, care a transmis o undă de şoc pe pieţele bursiere şi nu numai, l-a determinat pe Petrică Dumitrescu să lichideze toate poziţiile, deşi începuse să investească de nici măcar un an. Înainte de război avea 15%-20% randament pe portofoliu.

    „În februarie am rezistat trei zile, îmi scădea portofoliul cu câte 3.000 de euro pe zi. M-am cam speriat, e adevărat, nu trebuia să mă sperii. Am vrut totuşi să salvez din bani. Am avut Banca Transilvania, aveam TeraPlast, BRD, Nuclearelectrica. La Nuclearelectrica aveam cel mai mare randament, apoi la TeraPlast, dar mai toate erau pe plus”, spune el.

    Ulterior, a reintrat la cumpărare, iar astăzi are un portofoliu de circa 25.000 de euro, în uşoară scădere. „M-am băgat pe agricultură, îmi iau plug şi boi”. Râde.

    „Am investit în două companii de agricultură – Germina Agribusiness şi DN Agrar. Numai să fie apă, că pământul rămâne acolo. Dacă societatea merge bine, oamenii investesc bani.”

    Astăzi, portofoliul lui la BVB este format din Banca Transilvania (50%), cea mai mare instituţie de credit din România, Aquila Part Prod (14%), cel mai mare jucător de pe piaţa de distribuţie a bunurilor de larg consum, Germina Agribusiness (12%), producător şi procesator de seminţe, Transport Trade Services (11%), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, DN Agrar (5,3%), holding de zootehnie, producţie agricolă vegetală şi prestări servicii în agricultură şi altele (7,7%).

    Mai are 10.000 de euro „la saltea”, dar până la urmă, crede că îi va direcţiona tot către bursă. „Aştept listarea Hidroelectrica. În funcţie de posibilităţi, recomand oamenilor să investească treptat. Aşa am investit şi eu, cum am avut bani.”

    În urmă cu câţiva ani, Petrică Dumitrescu a avut investiţii şi în aur. Povesteşte că a făcut odată 800 de dolari pe o singură tranzacţie. Tot atunci a învăţat singur cum stă treaba cu piaţa valutară (ForEx). „Aveam şi brokeriţă, care îmi spunea: dragă, nu te supăra, dar eşti cam lacom. M-am lăsat.”

    „Mă întreba o doamnă dacă joc la bursă. I-am zis că la horă se joacă, la bursă se investeşte. O altă doamnă îmi spunea că are două facultăţi şi mă ruga să o las să fotografieze în ce am investit eu. Îi zic: ştiţi câte clase am eu? Opt.”

    Petrică Dumitrescu, investitor

    Despre FX, a discutat odată şi cu un client, cu mult mai tânăr. „Am văzut că tot buchisea pe telefon. L-am întrebat ce face acolo, a zis că Forex. L-am întrebat cum stă, a zis că e pe plus vreo 2.000 de euro. Avea contul de vreo două-trei luni. I-am zis să cumpere mai bine acţiuni. Nu trebuie să îşi bată capul, să ştie toată politica internaţională. Cumperi acţiuni şi stai mai liniştit. Când n-oi mai avea bănuţi şi nu voi mai putea munci pe taxi – ce să fac eu cu 1.400 de lei pensie! – o să mă apuc de Forex şi ce câştig din Forex bag la bursă”, spune amuzat. „Fac bani pe termen scurt ca să investesc pe termen lung.”

    Petrică Dumitrescu se consideră un investitor mic şi spune că bursa este dominată de investitori mari. Totuşi, nu îl încurcă cu nimic în activitatea lui investiţională.

    “Pot să spun că investesc puţin mai agresiv pentru că nu îmi mai permit anii să aştept, am aproape 70 de ani. În plus, am şi pensie mică.”

    Investitorul îşi adună informaţiile de unde poate, “de peste tot”, presa şi diferitele canale de educaţie financiară de pe YouTube, cum ar fi „Investeşte la bursă”, fiind principalele surse de informare. La o companie, urmăreşte în primul rând dacă este purtătoare de dividende, dar are şi alte filtre.

    “Dacă oferă dividende înseamnă că merge bine, are profit. Mă mai uit la ce perspective are pe termen mai lung, citesc analize. Investiţia poate fi în funcţie de situaţie, de companie, de oportunităţile de moment, de preţul acţiunii”, spune el.

    În loc de concluzie, închei povestea lui Petrică Dumitrescu cu două anecdote, două discuţii cu călători de taxi istorisite chiar de el: „Stau în maşină şi vorbesc cu fel de fel de oameni. Am întâlnit persoane care nu au pic de educaţie financiară. Mă întreba o doamnă dacă joc la bursă. I-am zis ca la horă se joacă, la bursă se investeşte. O altă doamnă îmi spunea că are două facultăţi şi mă ruga să o las să fotografieze în ce am investit eu. Îi zic: ştiţi câte clase am eu? Opt.”

    Dicţionarul investitorului:

    Piaţa valutară, ForEx sau FX, prescurtări de la foreign exchange market în engleză, este o piaţă a tranzacţiilor de vânzare-cumpărare a valutelor. Activitatea de tranzacţionare de monede reprezintă un gen specific de comerţ în care moneda este tratată ca o marfă. Ceea ce rezultă în urma acestui comerţ este un preţ, numit curs valutar. Este, în acelaşi timp, o ramură distinctă a pieţei monetare şi funcţionează atât la nivelul unei economii naţionale, cât şi la nivelul pieţei internaţionale în ansamblul ei. Participanţii în piaţa valutară sunt de obicei băncile centrale, dar sunt şi traderi mai mici. Cursul valutar este afişat de către intermediarii de pe piaţa valutară sub formă electronică şi arată poziţia monedei naţionale faţă de principalele valute. Cursurile pot varia pe parcursul unei zile în funcţie de cererea şi oferta pentru valuta respectivă, la fel ca în cazul acţiunilor. Totuşi, în contextul în care potenţialul de câştig este unul mai ridicat, tranzacţionarea Forex comportă de asemenea riscuri mari, semnalate adesea de brokeri.

  • Cât câştigă unii dintre cei mai importanţi executivi din România. Împreună cu bonusurile, ajung la venituri anuale de milioane de euro

    Ani la rând, unul dintre cele mai bine păzite secrete pentru marile companii listate la Bursa de la Bucureşti era salariul directorilor. Formularea ambiguă a Codului Bursei de Valori le permitea societăţilor să publice laolată remuneraţia conducerii, fără ca aceasta să fie defalcată, individual, pentru fiecare director sau membru al CA-ului în parte. Cu alte cuvinte, transparenţă incompletă şi doar pentru cine vrea. Până în primăvara lui 2022.

    Cea mai importantă dezvăluire a ultimilor ani, una care ar fi trebuit să fie însă o normalitate pentru orice companie care se tranzacţionează la Bursa de la Bucureşti, este accesibilă zilele acestea oricărei persoane cu o conexiune la internet, chiar dacă este sau nu este investitor la compania respectivă: ce salariu are directorul general, directorul financiar, orice director din companie. A fost nevoie ca aceste companii, la care sunt acţionari milioane de români prin intermediul fondurilor de pensii Pilon II, să fie forţate de o directivă europeană pentru a face pasul normal spre transparentizare.

    Toate societăţile listate cu acţiuni pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, aşadar de la cele mai mari precum OMV Petrom, BRD, Chimcomplex, MedLife, Rompetrol, până la cele medii, precum Biofarm, Ropharma, TeraPlast, chiar şi la cele cu zeci de milioane de lei valoare de piaţă, publică din primăvara lui 2022 raportul de remunerare ca parte a unei directive europene transpusă anul acesta în legislaţia românească. Urmează probabil şi cei care administrează banii de pensie ai românilor?

    Business MAGAZIN vă prezintă mai jos câteva exemple de remuneraţie din rapoartele companiilor listate la Bursa de la Bucureşti.

    Cât câştigă CEO-ul OMV Petrom. Christina Verchere, CEO Petrom, a avut în 2021 un salariu brut de 34.500 de euro lunar. În 2021 bonusurile au adăugat 1,1 mil. euro. Christina Verchere, CEO al OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la Bursa de la Bucureşti în termeni de capitalizare, a publicat în raportul privind remunerarea aferentă anului 2021, pe care investitorii îl pot accesa la secţiunea AGA, un salariu brut de bază de 414.000 de euro în 2021, adică circa 34.500 de euro lunar. Bonusul anual a fost de 589.000 de euro în 2021, la care se adaugă şi tranşa planului de stimulare pe termen lung (LTIP), care include şi acţiuni în perioada 2019-2021, de aproximativ 487.700 de euro. Aşadar, din bonus şi din acţiuni, Christina Verchere a adăugat 1,1 mil. euro la remuneraţia brută, rezultând în total 1,49 milioane de euro în raportul pe 2021. Petrom are 27 mld. lei capitalizare iar în ultimele 12 luni acţiunile s-au apreciat cu 8,7% pe o Bursă în creştere cu 14%.

    Cât câştigă CEO-ul Sphera Group. Călin Ionescu, CEO-ul Sphera Group, 680.000 de lei remuneraţie fixă netă în 2021, adică 11.000 de euro lunar plus 258.000 de lei variabil.     

    Călin Ionescu, CEO-ul Sphera Group, a publicat în raportul de remunerare o remuneraţie totală netă de 967.000 de lei, formată din cea fixă de 680.000 de lei, adică 11.000 de euro net lunar, plus 258.000 de lei remuneraţie variabilă. Valentin Budeş, CFO, a avut în total 686.000 de lei, format din remuneraţie fixă netă de 456.000 de lei plus variabil de 201.000 lei. Eftimie Oana Monica, chief marketing officer, a publicat o remuneraţie totală netă de 600.000 de lei, iar Osiac Cristian, director dezvoltare, circa 600.000 de lei. Sphera are 615 mil. lei capitalizare, iar în ultimele 12 luni acţiunile nu au nicio dinamică. Spre comparaţie BET are plus 14%.

    Cât câştigă CEO-ul BRD? François Bloch, CEO BRD, a avut un salariu brut anual de 2,1 mil. lei, adică 36.000 de euro pe lună în 2021, la care s-au adăugat beneficii de 763.000 de lei. François Bloch, director general al BRD, a avut în anul 2021 o remuneraţie fixă de 2,1 milioane de lei brut şi beneficii de 763.210 lei brut. Beneficiile în natură reprezintă conform codului fiscal costurile angajatorului asociate cu cazarea, autoturism de serviciu, telefoane de serviciu, abonamente medicale, tichete de masă. „Pentru 2021, François Bloch, director general, a primit o remuneraţie fixă compusă din indemnizaţie anuală în valoare de 2.134.264 lei brut şi beneficii în natură în valoare de 763.211 lei brut, care au fost plătite conform Politicii de remunerare“, se arată în raportul de remunerare al BRD, publicat pe site-ul băncii şi care urmează să fie discutat în cadrul AGA. Remuneraţia variabilă acordată pentru performanţa anului 2021 a fost de 465.000 euro brut, din care a intrat în drepturi, în martie 2022, pentru suma de 186.000 euro brut şi nu a intrat în drepturi pentru suma de 279.000 euro brut, a cărei plată a fost amânată. BRD are 11,9 mld. lei capitalizare, iar în ultimele 12 luni acţiunile s-au apreciat cu 8%. Spre comparaţie BET are plus 14%.

    Cât câştigă şeful Bursei? Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti, remuneraţie lunară netă de 8.700 de euro în 2021.
         Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), operatorul Bursei locale, a avut în 2021 o remuneraţie totală netă de 523.390 de lei, echivalentul a 44.700 de lei lunar, adică 8.700 de euro, potrivit raportului de remunerare al BVB acolo unde sunt menţionate şi celelalte remuneraţii. La aceasta se adaugă şi beneficii de 47.320 de lei şi o remuneraţie de la Depozitarul Central de 42.300 de lei. Marius Alin Barbu, director general adjunct al BVB, a a avut anul trecut o remuneraţie netă de 390.000 de lei net (78.800 de euro), adică 6.500 de euro. BVB are 229 mil. lei capitalizare, iar în ultimele 12 luni acţiunile s-au apreciat cu 10%. Spre comparaţie BET are plus 14%.

    Cât câştigă CEO-ul Alro? Gheorghe Dobra, CEO al Alro Slatina, a avut în 2021 o remuneraţie brută de 41.000 de euro lunar. Gheorghe Dobra, 63 de ani, director general al producătorului de aluminiu Alro Slatina de aproape trei decenii şi unul dintre cei mai cunoscuţi directori din industria României, a avut în 2021 o remuneraţie fixă brută de 1,6 mil. lei la care se adaugă una brută de aproape 800.000 de lei de la o entitate din grupul Alro Slatina, adică circa 2,4 mil. lei, potrivit raportului de remunerare al Alro Slatina. Lunar acest lucru înseamnă circa 203.000 de lei (41.000 de euro) brut. Marian Năstase, preşedintele Alro Slatina, a publicat 259.000 de lei în 2021, Vasile Iuga, administrator al boardului circa 525.000 de lei, Marinel Burduja aproximativ 297.000 de lei, Laurenţiu Ciocârlan (249.000 de lei), Oana Truţă (201.000 de lei), Voicu Cheta (201.310 lei). Genoveva Tănase, CFO, Alro, a publicat 587.000 de lei. Alro Slatina are 1,2 mld. lei capitalizare, iar în ultimele 12 luni acţiunile s-au depreciat cu 44%. Spre comparaţie BET are plus 14%.

    Cât câştigă preşedintele Chimcomplex? Ştefan Vuza, preşedinte, Chimcomoplex, venit net de 3,4 mil. lei plus un bonus de 5,2 mil. lei în 2021, adică aproape 2 mil. euro în total.
        Ştefan Vuza, cel care care controlează indirect combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti, companie care în 2021 a fost cea mai performantă de la Bursa de la Bucureşti cu un randament de 1.200%, a publicat în raportul de remunerare al companiei un venit net de 3,4 milioane de lei în anul 2021 din funcţia de preşedinte. Astfel, Ştefan Vuza a avut în 2021 un venit net de aproximativ 673.000 de euro, echivalentul a 56.000 de euro lunar. Chimcomplex are 6,2 mld. lei capitalizare după o apreciere de 664% în ultimele 12 luni.

    Cât câştigă CEO-ul TeraPlast? Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast, remuneraţie totală brută de 1,4 mil. lei în 2021.
         Ioana Birta, CFO, circa 770.000 de lei. Alexandru Stânean, director general al producătorului de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (TRP), cea mai performantă acţiune din prima ligă bursieră de la Bucureşti în anul 2021, cu un randament de 181% pe o Bursă în creştere cu 33%, a publicat în raportul de remunerare o remuneraţie totală brută de 1,4 mi-lioane de lei în anul 2021. Astfel, Alexandru Stânean a avut în 2021 o remuneraţie fixă brută de 849.000 de lei, în raport fiind, de asemenea, menţionată suma netă lunară, de circa 42.500 de lei. Remuneraţia în acţiuni a fost de 441.000 de lei pentru 2021 la care se adaugă beneficii de 100.230 de lei. Ioana Birta, director financiar al TeraPlast, a publicat o remuneraţie brută totală de 770.000 de lei pentru anul 2021, respectiv una brută fixă de 527.000 de lei, adică 28.700 de lei net. Remuneraţia în acţiuni a CFO-ului a fost de 147.000 de lei plus 94.600 de lei sub formă de alte beneficii. TeraPlast are 1,7 mld. lei capitalizare după o apreciere de 24% în ultimele 12 luni.

    Cât câştigă fondatorul MedLife? Mihai Marcu, venit de 965.700 de lei brut în anul 2021 din funcţia de CEO al MedLife, adică circa 16.000 de euro lunar. Din funcţia de preşedinte, plus 724.000 de lei. Cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România, compania antreprenorială MedLife (simbol bursier M), cu o expunere semnificativă în portofoliile fondurilor de pensii private Pilon II şi una dintre cele mai performante acţiuni de la Bursa de la Bucureşti în anul 2021, a publicat pe site-ul propriu raportul de remunerare pentru anul trecut. Astfel Mihai Marcu, CEO şi preşedinte al companiei de 3 miliarde de lei capitalizare, a publicat un venit anual brut din funcţia de director general de 966.000 de lei pentru anul 2021, adică circa 16.100 de euro brut lunar, la care se adaugă un venit de 724.000 de lei din funcţia de preşedinte. Aşadar un total de circa 1,7 mil. lei în anul 2021, în care acţiunile M s-au apreciat cu 113% pe o Bursă în creştere cu 33%. Mihai Marcu are 15,5% din MedLife. Nicolae Marcu, fratele lui Mihai Marcu, acţionar cu 10,6% şi director de sănătate şi operaţiuni, a publicat un venit brut anual de 972.300 de lei în anul 2021 la care se adaugă 517.000 de lei din poziţia de administrator CA MedLife. MedLife are 2,9 mld. lei capitalizare după o apreciere de 105% în ultimele 12 luni.

    Cât câştigă CEO-ul Impact? Constantin Sebeşanu, CEO al Impact, remuneraţie fixă brută din aprilie 2021, adică de când a fost numit în funcţie, şi până la decembrie 2021 de 607.500 de lei, la care se adaugă una variabilă de 141.200 de lei.
        Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP), companie antreprenorială controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, arată în raportul de remunerare aferent anului 2021, că directorul general Constantin Sebeşanu a avut de la data numirii în funcţie, adică 28 aprilie 2021 şi până la final de an, o remuneraţie fixă brută de 607.500 de lei. Astfel, de la numirea sa în funcţie şi până la final de an, adică pe parcursul a opt luni, Constantin Sebeşanu a avut o remuneraţie fixă brută de 121.500 de euro, adică circa 15.200 de euro lunar. La aceasta se adaugă şi o remuneraţie variabilă brută de 141.236 de lei, arată Impact. Giani Iulian Kacic, director financiar Impact, a publicat pentru 2021 o remuneraţie fixă brută de 811.230 de lei, adică circa 13.500 de euro lunar, la care se adaugă una variabilă de 387.000 de lei. El are 160.000 de acţiuni Impact, adică circa 97.600 de lei la preţurile curente. Impact are 1 mld. lei capitalizare după o apreciere de 24% în ultimele 12 luni.

    Cât câştigă CEO-ul SIF Banat-Crişana?  Bogdan Drăgoi, CEO, SIF Banat-Crişana, remuneraţie brută de 150.000 de euro în 2021, adică 12.000 de euro lunar, la care se adaugă un bonus de 140.000 euro.
         Bogdan Drăgoi, 42 ani, din iulie 2015 preşedinte director general al SIF Banat-Crişana, a avut în 2021 o remuneraţie fixă brută din poziţia de director general de 744.156 de lei (149.000 de euro adică circa 12.400 de euro lunar), la care se adaugă o remuneraţie variabilă plătită în numerar de 700.000 lei (140.000 de euro), potrivit raportului de remunerare publicat de societate. Bogdan Drăgoi a primit şi 120.000 de lei (24.000 de euro) din funcţia de preşedinte CA al SIF Banat-Crişana plus 360.000 de lei de la companii din grupul SIF1 în calitate de membru în Consiliul de Administraţie. Potrivit raportului de remunerare, la final de 2021 el avea 1,7 milioane de acţiuni SIF1, dobândite şi prin baza stock option plan, ceea ce la preţurile de tranzacţionare de atunci echivalează cu 4,3 mil. lei. Radu-Răzvan Străuţ, CEO adjunct, a primit o remuneraţie fixă brută de 744.156 de lei în 2021, plus una variabilă de 700.000 de lei din funcţia de conducere executivă, la care se adaugă 120.000 de lei ca vicepreşedinte al CA, plus 120.000 de la companii din grupul SIF1 la care este membru în CA-uri. SIF1 are 1,2 mld. lei capitalizare după o scădere de 3% a acţiunilor în ultimele 12 luni.

    Cât câştigă preşedintele SIF Oltenia? Sorin Cioacă, şeful SIF Oltenia, remuneraţie fixă brută de 1,2 mil. lei în 2021, adică circa 19.000 euro lunar.

    Sorin Iulian Cioacă, preşedinte al CA-ului şi director general, SIF Oltenia, societate ale cărei acţiuni în 2021 au adus investitorilor minus 6% pe o Bursă în creştere cu 33% prin BET şi 21% prin BET-FI, a publicat în raportul de remunerare o remuneraţie brută fixă de 1,16 milioane de lei (97.000 de lei lunar adică 19.300 de euro lunar). Niciun membru din conducerea SIF Oltenia nu a avut remuneraţie variabilă în 2021, arată datele din raport. SIF menţionează însă un provizion pentru stimulente pentru angajaţi. „Pentru anul 2021, compania a înregistrat un provizion în sumă de 5.500.000 lei pentru plata stimulentelor tuturor angajaţilor, inclusiv membrii Consiliului de Administraţie. O împărţire exactă a acestei sume va fi făcută de către membrii Consiliului de Administraţie la o dată ulterioară aprobării AGOA luându-se în calcul şi rezultatele evaluărilor anuale“. Societatea a publicat şi remuneraţiile foştilor directori, inclusiv pe cea a lui Tudor Ciurezu, unul dintre veteranii conducerii SIF-urilor. Pentru 2020 Ciurezu a avut 2,16 mil. lei brut, adică 36.000 de euro lunar, pentru 2019 circa 2,6 mil. lei, adică 43.000 de euro, pentru 2018 circa 2,5 mil. lei. SIF5 are 1 mld. lei capitalizare după o creştere de 7% a acţiunilor în ultimele 12 luni.

  • Cât câştigă şefa uneia dintre cele mai mari companii din România. Bonusurile pe anul 2021 au reprezentat peste 1 milion de euro

    Ani la rând, unul dintre cele mai bine păzite secrete pentru marile companii listate la Bursa de la Bucureşti era salariul directorilor. Formularea ambiguă a Codului Bursei de Valori le permitea societăţilor să publice laolată remuneraţia conducerii, fără ca aceasta să fie defalcată, individual, pentru fiecare director sau membru al CA-ului în parte. Cu alte cuvinte, transparenţă incompletă şi doar pentru cine vrea. Până în primăvara lui 2022.

    Cea mai importantă dezvăluire a ultimilor ani, una care ar fi trebuit să fie însă o normalitate pentru orice companie care se tranzacţionează la Bursa de la Bucureşti, este accesibilă zilele acestea oricărei persoane cu o conexiune la internet, chiar dacă este sau nu este investitor la compania respectivă: ce salariu are directorul general, directorul financiar, orice director din companie. A fost nevoie ca aceste companii, la care sunt acţionari milioane de români prin intermediul fondurilor de pensii Pilon II, să fie forţate de o directivă europeană pentru a face pasul normal spre transparentizare.

    Toate societăţile listate cu acţiuni pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, aşadar de la cele mai mari precum OMV Petrom, BRD, Chimcomplex, MedLife, Rompetrol, până la cele medii, precum Biofarm, Ropharma, TeraPlast, chiar şi la cele cu zeci de milioane de lei valoare de piaţă, publică din primăvara lui 2022 raportul de remunerare ca parte a unei directive europene transpusă anul acesta în legislaţia românească. Urmează probabil şi cei care administrează banii de pensie ai românilor?

    Business MAGAZIN vă prezintă mai jos câteva exemple de remuneraţie din rapoartele companiilor listate la Bursa de la Bucureşti.

    Cât câştigă CEO-ul OMV Petrom. Christina Verchere, CEO Petrom, a avut în 2021 un salariu brut de 34.500 de euro lunar. În 2021 bonusurile au adăugat 1,1 mil. euro. Christina Verchere, CEO al OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată la Bursa de la Bucureşti în termeni de capitalizare, a publicat în raportul privind remunerarea aferentă anului 2021, pe care investitorii îl pot accesa la secţiunea AGA, un salariu brut de bază de 414.000 de euro în 2021, adică circa 34.500 de euro lunar. Bonusul anual a fost de 589.000 de euro în 2021, la care se adaugă şi tranşa planului de stimulare pe termen lung (LTIP), care include şi acţiuni în perioada 2019-2021, de aproximativ 487.700 de euro. Aşadar, din bonus şi din acţiuni, Christina Verchere a adăugat 1,1 mil. euro la remuneraţia brută, rezultând în total 1,49 milioane de euro în raportul pe 2021. Petrom are 27 mld. lei capitalizare iar în ultimele 12 luni acţiunile s-au apreciat cu 8,7% pe o Bursă în creştere cu 14%.

    Cât câştigă CEO-ul Sphera Group. Călin Ionescu, CEO-ul Sphera Group, 680.000 de lei remuneraţie fixă netă în 2021, adică 11.000 de euro lunar plus 258.000 de lei variabil.     

    Călin Ionescu, CEO-ul Sphera Group, a publicat în raportul de remunerare o remuneraţie totală netă de 967.000 de lei, formată din cea fixă de 680.000 de lei, adică 11.000 de euro net lunar, plus 258.000 de lei remuneraţie variabilă. Valentin Budeş, CFO, a avut în total 686.000 de lei, format din remuneraţie fixă netă de 456.000 de lei plus variabil de 201.000 lei. Eftimie Oana Monica, chief marketing officer, a publicat o remuneraţie totală netă de 600.000 de lei, iar Osiac Cristian, director dezvoltare, circa 600.000 de lei. Sphera are 615 mil. lei capitalizare, iar în ultimele 12 luni acţiunile nu au nicio dinamică. Spre comparaţie BET are plus 14%.

    VEZI AICI CE SALARII AU SI ALTI SEFI DE COMAPNII GIGANT DIN ROMANIA

  • Glume virtuale

    Obligaţi să evite aglomeraţia în ultimii doi ani, oamenii se adaptează. Unii lucrează de acasă, alţii păstrează distanţa la serviciu, se mută pe internet cât de mult pot sau chiar în lumea virtuală. Aceasta din urmă s-a dovedit a fi un spaţiu bun pentru cei din domeniul stand-up comedy, fie ei profesionişti ori amatori obişnuiţi să participe la spectacole deschise lor.

    Comicii şi-au găsit astfel refugiul în lumea virtuală de pe AltspaceVR, unde participă la un spectacol intitulat „Failed to Render”, creat de comicul texan Kyle Render în aprilie 2020, scrie Washington Post. Ajutat de colegi de breaslă în calitate de consultanţi, artistul a pus la punct un show care se poate urmări în fiecare seară de cei interesaţi. Comicii care doresc să participe la el trebuie să se înscrie pe o listă, după care sunt programaţi pentru apariţia în faţa publicului. Atât auditoriul, cât şi cei care vin să-l înveselească trebuie să poarte ochelari speciali pentru VR.

    Există însă şi dezavantaje faţă de spectacolele de stand-up comedy din lumea reală, chiar dacă şi cele virtuale reuşesc să învelească lumea. În primul rând, comicii nu se pot folosi de expresiile faciale pentru a transmite ceea ce vor să transmită, dat fiind că tehnologia nu a avansat atât de mult încât avatarurile (personajele lor din lumea virtuală) să le poată folosi, iar în al doilea rând trebuie să se adapteze la mediul virtual schimbând inflexiunile vocii, modul şi momentul în care rostesc cuvintele, după cum arată comicii profesionişti. La rândul său, publicul, care poate fi din toată lumea, îşi exprimă aprecierea faţă de artişti nu atât prin râsete, ci mai ales prin emoji, cum ar fi cele cu aplauze sau inimioare.

  • In God money we trust

    Într-o eră a cinematografiei în care principala grijă a producătorilor pare să fie respectarea regulilor de corectitudine politică, Familia Gemstone vine ca o gură de aer proaspăt, satirizând defectele umane, fizice şi de comportament, fără perdea.

     

    După modelul altor sitcomuri care prezintă întâmplările de zi cu zi ale unei familii alcătuite din mai multe generaţii (cum e, de exemplu, Modern Family), producţia celor de la HBO are în centru o cunoscută dinastie de predicatori, conducători ai unei megabiserici (sală de dimensiuni impresionante care găzduieşte întruniri religioase) americane. Scutiţi de taxe, încă de la bun început vedem cum Eli Gemstone (John Goodman) şi cei trei copii ai săi au ştiut să profite de pe urma mulţimilor naive, culegând roadele propovăduirii credinţei: avioane private, maşini de lux, o moşie întinsă, câte un conac pentru fiecare, ba chiar şi un parc imens de distracţii, totul construit cu ajutorul donaţiilor strânse de la enoriaşi. Succesul are însă rădăcini mai vechi şi i se datorează soţiei lui Eli, şarmanta Aimee-Leigh (Jennifer Nettles), alături de care patriarhul familiei reuşise, înainte de moartea acesteia, să construiască un adevărat imperiu cu mii de adepţi. Deşi iniţial tânărul cuplu fusese mânat pe drumul misionariatului de sentimente reale de credinţă, când au înţeles că biserica e „o vacă de muls” pe termen lung, interesele personale au devenit mai puternice, iar locul în care predicau s-a transformat într-o simplă scenă de spectacol pe care, adulaţi de auditoriu, îşi puteau hrăni egoul prin show-uri din ce în ce mai pompoase.

    Deşi în faţa publicului cu toţii par o mare familie fericită, alcătuind modelul perfect de creştini autentici, la adăpostul vilelor în care locuiesc şi în lipsa busolei morale reprezentate până atunci de mama lor, ipocrizia este demascată, iar viciile şi frustrările celor doi fii – Jesse (Danny McBride) şi Kelvin (Adam Devine) şi al fiicei lui Eli Gemstone, Judy (Edi Patterson), acum adulţi în toată firea, dar încă avizi de aprobarea tatălui, încep să iasă la iveală. Însă, în ciuda faptului că în paralel cu a-i sabota pe alţii se sabotează frecvent şi între ei, când unul dintre fraţi ajunge victima unui şantaj, sunt gata să calce, la propriu, pe cadavre pentru a evita un scandal care le-ar putea periclita renumele şi, implicit, bunăstarea. Deşi există momente în care par a avea fărâme de umanitate şi eşti gata să crezi că atitudinea arogantă ascunde doar nişte adulţi imaturi şi răsfăţaţi, peripeţiile prin care trec de-a lungul episoadelor lasă la iveală caracterul unor adevăraţi psihopaţi, incapabili să manifeste empatie pentru cei din jur, pe care îi folosesc doar pentru a-şi atinge scopurile.

    Nume: The Righteous Gemstones

    Producţie: Danny McBride

    Distribuţie: John Goodman, Danny McBride, Adam Devine, Edi Patterson

    Anul lansării: 2019

    Număr sezoane: 2

     

    Sezonul 2, lansat în prima lună a acestui an, ni-i prezintă pe Gemstoni mai uniţi decât oricând, în lumina unei noi investiţii, în ton cu vremurile, care le-a sporit puterea şi popularitatea – o platformă creştină de streaming prin care să îşi poată amplifica propaganda. Nu lipseşte nici o sală creştină de fitness, deschisă printr-un moft ridicol al mezinului familiei, Kevin. Ba chiar Jesse Gemston e gata să devină, alături de soţia sa, Amber (Cassidy Freeman) şi de un alt promiţător cuplu de predicatori tineri, investitor în industria turismului. Împreună, ei plănuiesc să lanseze o agenţie destinată organizării vacanţelor exotice, cu resorturi în care se vor caza exclusiv familii creştine înstărite. Însă, când se loveşte de refuzul tatălui de a apela la „puşculiţa” bisericii pentru a-i finanţa ambiţiile, Jesse va stârni un nou război, prin care se luptă pentru a fi gata să prindă frâiele bisericii când patriarhul familiei se va retrage din activitate. Eli Gemstone nu este însă gata să se dea la o parte, şi nici nu o poate face, căci umbrele trecutului său rebel, care încep să îl bântuie, îl forţează să acţioneze, iar mita, corupţia şi manipularea nu lipsesc din peisaj.

    DannyMcBride, deja cunoscut pentru activitatea în industria de comedie, nu se dezice de această traiectorie şi îşi lasă amprenta în rolul de regizor şi de actor principal, având o interpretare fără cusur alături de John Goodman, pe care îl întâlnim şi în producţii premiate cu Oscar (Artistul). Deşi în rol secundar, un expresiv personaj este şi soţul lui Judy, BJ, un bărbat insipid, interpretat de Tim Baltz, la rândul său comedian, acesta mulându-se perfect în postura de molâu fără opinii. Dincolo de scenele absurde, replicile sarcastice presărate la tot pasul, stupizenia personajelor şi comicul de situaţie, la fel de amuzate sunt şi costumele folosite, în special prin ţinutele excentrice ale personajului Jesse Gemstone, care seamănă mai mult a cowboy decât a predicator, în contrast cu stilata sa soţie, şi ale fratelui său mai mic, care şi-a îmbrăcat armata de culturişti în costume ce amintesc de veşmintele religioase iudaice, dar cu o tentă cool, pentru a atrage tineretul pe calea credinţei. Muzica este în ton cu atmosfera, redând fidel manifestaţiile religioase întâlnite în marile biserici neoprotestante, adevărate concerte care ridică sălile în picioare, iar chimia dintre protagoniştii seriei este impecabilă, şi nu e de mirare, ţinând că mulţi au avut deja ocazia să împartă platoul de filmare şi în trecut. Îi întâlnim, astfel, pe Danny McBride şi Edi Patterson şi într-un alt binecunoscut serial de comedie lansat în 2016, Vice Principals (Directori adjuncţi), împreună cu Walter Goggins, care în Familia Gemstone îl interpretează pe cumnatul lui Eli, Baby Billy, un predicator fără scrupule, dar şi fără succes. Acesta din urmă s-a întâlnit, de asemenea, în urmă cu mulţi ani, în serialul Lege şi Ordine, şi cu Eric Roberts, fratele Juliei Roberts, acum personaj secundar în al doilea sezon, interpretându-l pe un anume Junior. Saga familiei Gemstone îşi va găsi continuarea şi într-un al treilea sezon, inspiraţia nefiind greu de găsit, ţinând cont că producţia nu face decât să satirizeze scandalurile în care sunt implicate cultele religioase de peste ocean şi nu numai.