BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Întrebarea săptămânii: Câţi bani vrei să cheltui în concediu vara asta?

    După doi ani în care turismul a fost suspendat, Japonia anunţă că îşi redeschide parţial graniţele şi reporneşte una dintre cele mai afectate industrii în urma apariţiei pandemiei. Doar pentru grupuri organizate şi doar pentru anumite naţionalităţi. Alte ţări de pe continent, precum Indonezia, Malaysia sau Filipine, au suspendat, în primăvara aceasta, majoritatea restricţiilor, ca urmare a scăderii ritmului de infectări cu SARS-CoV-2. Repornirea turismului în Asia-Pacific vine ca o gură de aer proaspăt pentru economiile din regiune, Asia fiind cel mai afectat continent la nivelul industriei, cu scăderi de 94% în 2021, comparativ cu media mondială, de 71%. În ciuda inflaţiei care a atins recent niveluri record, românii îşi păstrează încă apetitul pentru călătorii, Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” anunţând o revenire a traficului aerian în primele patru luni ani ale anului curent la niveluri apropiate de cele prepandemie. Mă întreb dacă vor profita de noile destinaţii deschise sau vor alege obişnuitele sejururi all-inclusive, în Grecia şi Turcia. Dacă te numeri printre cei aventuroşi, scrie-ne în ce ţară ieşită din tipare îţi vei petrece concediul şi câţi bani plănuieşti să aloci pentru vacanţă.

    Andra Stroe, Redactor, Business MAGAZIN

    Aşteptăm răspunsurile pe adresa andra.stroe@businessmagazin.ro.

     

  • Profil de investitor. Şcoala japoneză pe bursa românească: cum faci sutele de euro să devină milioane când priveşti inflaţia ca pe un vânt în pânze

    Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, îşi expun strategiile şi convingerile pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business Magazin.

    Absolventă de Fizică Nucleară şi pasionată de sporturi de anduranţă, Carmen Bobu a învăţat să tranzacţioneze pe bursa din Tokyo şi s-a întors acasă, în România, să facă acelaşi lucru. De la economii de ordinul sutelor de euro pe care le-a investit la bursă în anii 2000, astăzi vorbeşte de milioane de euro în acţiuni româneşti. Care a fost reţeta ei?

    „Am avut ocazia să merg în Japonia în 1999 şi am locuit acolo timp de 18 ani. Când am ajuns, nu ştiam absolut nimic despre piaţa de capital, dar toată lumea era educată financiar şi ancorată la piaţă şi aşa am ajuns s-o descopăr şi eu. Bursa de la Tokyo funcţionează de la ora 09:00 până la ora 15:00, iar la închiderea şedinţei toată lumea stătea aproape hipnotizată şi urmărea cotaţiile. Am fost uimită, nu ştiam de această lume”, povesteşte Carmen Bobu, de profesie inginer fizician, dar şi cu alte valenţe.

    PROFIL DE INVESTITOR

    NUME: Carmen Bobu

    VÂRSTĂ: 47 de ani

    PROFESIE: inginer fizician

    OCUPAŢIE: investitor full-time

    În vârstă de 47 de ani, a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia Inginerie Nucleară. La un an de la absolvire a ajuns în Japonia, dar nu pentru fizica nucleară, ci pentru electronică. S-a angajat la Panasonic pe un post de asistent tehnic de calitate, unde a stat până în 2007. În paralel, a început să deprindă noile obiceiuri din ţara adoptivă.

    „La 24 de ani aproape că nu aveam bani economisiţi. Am absolvit o facultate de stat, familia mea nu a fost bogată, aveam câteva sute de dolari pe care i-am investit la început. Am avut şansa să învăţ despre piaţa de capital la o vârstă foarte fragedă, 25 de ani însemna foarte repede atunci faţă de acum. Pe piaţa din Japonia aveam programe demonstrative, puteam face şi simulare cu bani virtuali, la noi erau inexistente. Am considerat însă că impactul ar fi mult mai mare dacă intru cu bani fizici. Asta era tot ce voiam să fac”, mărturiseşte ea.

    Carmen Bobu a început astfel un proces complex de autoeducare financiară, iar în 2000 a făcut primele investiţii pe Bursa de la Tokyo, cu câteva sute de dolari. Au urmat mai multe cursuri specifice pieţei de capital, chiar şi la New York, un curs de brokeraj, apoi un MBA de trei luni la o universitate din Tokyo. De la Panasonic a plecat la o companie de investiţii financiare pe pieţele din România şi Bulgaria care i-a schimbat perspectiva legată de investiţii.

    „În România, la fel, am început cu câteva sute de euro. În 2004 am intrat pe Bursa de la Bucureşti, prin Vanguard. Mama mea m-a ajutat să fac investiţii aici, nu erau ordine electronice, la orice fel de ordin era nevoie de semnătură fizică, aşa că i-am făcut ei împuternicire. Acum investesc prin TradeVille”, adaugă Carmen Bobu.

    În cadrul unei emisiuni ZF Deschiderea de astăzi din vara anului 2020, Carmen Bobu spunea că atunci când a început să tranzacţioneze, piaţa din România era aproape nefuncţională. „Nu aveai emitenţi unde să-ţi poţi muta banii, erau SIF-urile şi câteva blue chip-uri. Atunci mergeai la broker să îţi deschizi un cont de tranzacţionare.”

    Dacă în România cultura investiţiilor la bursă nu este atât de înrădăcinată în rândul populaţiei, iar bursa locală a fost promovată recent la statutul de piaţă emergentă secundară de către furnizorul global de indici FTSE Rusell, în Japonia piaţa de capital este aproape un mod de viaţă. Dacă la noi găsim case de pariuri la tot pasul, la ei sunt răspândite mai mult societăţile de brokeraj.

    „În anii 2000, în Japonia nu se uita nimeni la cotaţii pe mobil, erau afişate afară, la posturile de televiziune, în toate gările şi la toate casele de brokeraj, care erau aproape omniprezente. Eram hipnotizată, nu înţelegeam de ce pentru câteva momente toată lumea se oprea în loc. Unii se bucurau, alţii nu”, spune investitoarea.

    În Japonia, Carmen a locuit în municipiul Shirakawa, prefectura Fukushima, aproape de locul unde în 2011 a avut loc accidentul nuclear la centrala atomică în urma unui cutremur şi a tsunamiului care l-a urmat. Totuşi, a decis să rămână şi în 2012 a reuşit să obţină cetăţenie japoneză.

    Mai târziu, în 2015-2016, a urmat un master în Finanţe-Bănci la Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar în 2017 s-a întors în ţara natală. Acela a fost şi momentul în care a luat decizia să investescă doar pe Bursa de la Bucureşti, dar şi anul în care a devenit persoană juridică în România.

    „Din 2017 sunt şi investitor profesional în piaţă. Sunt cetăţean japonez şi nu am voie să stau în România fără activitate economică. Mi-am deschis acest SRL şi administrez banii familiei şi ai prietenilor foarte apropiaţi. Ocupându-mă de această firmă, fac cumva ce făceam în Japonia. Am avut şi acolo o companie care plasa investiţii şi pe piaţa românească”, spune ea.

    Pentru Carmen Bobu, studiul a continuat şi în România. În 2018 a obţinut autorizaţie de brokeraj, pentru că nu înţelegea foarte multe din ce se întâmplă în domeniul intermedierilor bursiere.

    „Întorcându-mă în România şi fiind investitoare pe piaţa de capital de aici, am încercat să iau pulsul şi să înţeleg cum funcţionează mentalitatea unui broker local, pentru că diferă foarte mult de cea a unui broker din Japonia – nu ca să profesez, ci pentru a înţelege şi mai mult piaţa locală”, afirmă ea.

    Carmen Bobu spune că nu foloseşte atestatul de broker, dar, în general, cursurile au ajutat-o foarte mult în activitatea investiţională.

    „Este o continuă educaţie, ca să fiu în permanenţă la curent cu tot ce este nou pe piaţa pe care activez. Cum oricare şofer care vrea să şofeze trebuie să meargă la o şcoală de şoferi, şi un investitor trebuie să obţină o minimă cultură generală a pieţei de capital, să înţeleagă termenii specifici. Cred că este nevoie neapărat de un ABC al pieţei de capital”, continuă investitoarea.

    Astăzi Carmen Bobu este investitoare full-time. Nu îi place să speculeze, ci investeşte pe termen mediu şi lung. Se mai întâmplă şi să tranzacţioneze zilnic atunci când are bani disponibili în portofoliu şi volatilitatea este mare, dar nu riscă foarte mult şi nu-i place să fie caracterizată ca investitor speculator.

    Prin firma care gestionează economiile familiei şi ale apropiaţilor are deţineri de aproape 4 milioane de euro la Bursa de Valori Bucureşti, în timp ce valoarea propriului ei portofoliu se ridică la circa 1 milion de euro şi este format din Fondul Proprietatea în proporţie de 40%, în timp ce TeraPlast Bistriţa şi Transilvania Broker de Asigurare au fiecare o pondere de 10%, iar 40% reprezintă rezervă de cash.

     

    „Dacă la Bursa de Valori Bucureşti se va lista Hidroelectrica, eu cred foarte mult în Fondul Proprietatea. Indiferent de condiţiile de piaţă, FP va ieşi în câştig dacă va lista pachetul deţinut”, spune ea.

    În trecut, a investit şi în alte societăţi listate la Bucureşti, mai ales dintre cele nou intrate în ringul bursier, care în 2021 i-au oferit randamente neaşteptat de mari. Spune că a participat la aproape toate plasamentele private de acţiuni derulate de brokerii români, fiind o mare susţinătoare a companiilor antreprenoriale româneşti, iar anul acesta aşteaptă alte finanţări.

    „În 2021 am avut un randament mediu pe dividende de circa 8%, puţin mai mic faţă de anii precedenţi, când randamentele erau de 10%-12%, dar foarte mulţumitor. Cred că randamentul acţiunilor a fost între 20% şi 25%. Este neoficial, pentru că nu am marcat la piaţă, am rămas investită. Acum a mai scăzut valoarea deţinerilor, faţă de august 2020 nu mai sunt aceleaşi creşteri sau aceleaşi cifre în portofoliu. Am banii pregătiţi pentru plasamentul privat de la RodBun. Încă sunt cu ochii pe investiţii, nu m-am retras din piaţă”.

    Vânt din pupă, investitori!

    „Japonezii pe care-i vedeam că merg în călătorii se mândreau că locuiesc gratuit şi nu puteam înţelege cum. În realitate, creştea preţul acţiunilor şi considerau că tot ce fac este gratuit relativ la disponibilităţi. În acei ani, japonezii lucrau pentru banii lor şi îşi permiteau bucurii chiar din rezultatul financiar al economiilor investite pe Bursă”.

    Astăzi, şi Carmen Bobu se află în poziţia celor pe care acum 21 de ani nu îi înţelegea. După o muncă asiduă, îşi dă răgaz şi pentru micile bucurii ale vieţii. Am cunoscut-o în 2020, chiar în plină pandemie, dar pentru a-i surprinde întreaga poveste în universul investiţiilor, am povestit cu ea în timp ce era într-o expediţie nautică, pe un velier, încercând să traverseze Marea Tireniană din Sicilia spre Napoli.

    „Încerc să navighez cu pânze, să folosesc natura pentru a ajunge într-un punct stabilit. Cum în economie avem inflaţia ca un vânt, care trebuie să fie între 2% şi 3% pentru a naviga bine economic, aşa şi în viaţa nautică vântul reprezintă un fel de inflaţie. Dacă este prea mare, cum avem noi inflaţia acum, se rup velele şi nu este bine, iar fără vânt trebuie să folosim costuri, adică benzină, motorină, pentru a ajunge în locul propus”, spune ea.

    Cum trebuie să fie vântul pe mare? „Şi aici trebuie să fie mediu, adică numai bun de prins în pânze, între 2% şi 3%, ca o inflaţie normală într-o piaţă ideală, evident”, spune amuzată.

    Carmen Bobu face tot timpul paralele între viaţa financiară şi toate hobby-urile pe care le are. Dacă vorbim de hobby-uri, cu siguranţă este o femeie competitivă, energică şi disciplinată. Îi place să-şi seteze obiective şi se simte împlinită când le atinge.

    În Japonia a participat la şapte triatlonuri, sport la care concurenţii participă înotând, mergând cu bicicleta şi apoi alergând şi ale cărui probe au loc fără întrerupere şi sub cronometru. Acesta a devenit sport olimpic în 2000 la Jocurile Olimplice de vară de la Sydney.

    Ce a motivat-o? „În Japonia am înotat în toate lacurile, dorindu-mi să mă perfecţionez şi să ajung la nivelul Ironman. Sunt finisher de Ironman în Australia în 2017. Este un triatlon triplu. Asta a fost medalia mea de încoronare pentru a mă întoarce în România. Am zis că dacă nu pot să termin competiţia, nu mă întorc acasă”, explică investitoarea.

    În timp ce triatlonul conţine trei probe – înot 1,5 kilometri, bicicletă 40 de kilometri şi alergat 10 kilometri – Ironman este un triatlon triplu, adică implică distanţe de 3,8 kilometri la nataţie, 180 de kilometri la ciclism şi 42 de kilometri la alergare. Pentru această competiţie, Carmen s-a antrenat peste şase luni, şase zile pe săptămână. Întoarsă în România cu această reuşită, a schimbat perspectiva, dar nu a renunţat la sport.

    „În România, nivelul triatlonului nu este foarte bine dezvoltat. În 2017 noi eram la a 10-a ediţie, în timp ce Japonia era la a 75-a. Ei de peste 75 de ani practică acest sport, astfel că infrastructura şi nivelul competitorilor sunt altele. În România am vrut în schimb să încerc ceva nou şi m-am apucat de navigaţie cu vele. La noi, nivelul acestui sport este de talie internaţională. Am întâlnit oameni deosebiţi în această lume”, adaugă investitoarea.

    O altă paralelă pe care Carmen Bobu îl face între latura sportivă şi cea financiară este legat de disciplină şi educaţie, fără de care nu putem reuşi în niciunul dintre cazuri. Cum în viaţa financiară ne impunem ţinte, şi în lumea sportivă vorbim de atingerea unor ţinte, spune ea.

    „În ambele câmpuri îţi pui un target de atins şi este o fericire când îţi atingi ţinta şi în termenul de timp propus. Pe plan sportiv, orizontul de timp este mult mai scurt, în timp ce pe plan financiar este mediu sau lung, dar ambele părţi sunt caracterizate de disciplină, de efort şi de educaţie. Fără educaţie şi fără ancorare la realitatea pieţei de capital, nu poţi reuşi. Nu faci investiţii după ureche. Trebuie să-ţi acorzi mereu timpul să înţelegi, să aplici şi să controlezi riscul tocmai prin această educaţie permanentă”, explică investitoarea.

    Carmen Bobu consideră că momentul potrivit pentru a investi este oricând, indiferent dacă piaţa este în creştere sau în scădere. „Nu investeşti o singură dată şi ai terminat cu investiţiile, ci mereu. Acumulezi în timp şi vei avea la un moment dat un preţ mediu, indiferent de valoarea primei achiziţii.”

    De pe piaţa secundară AeRO de la BVB a ieşit în ultima perioadă şi spune că în situaţii de criză precum cea care se întrevede la orizont companiile mici nu au puterea să reziste cum ar rezista o companie mare.

    „O barcă mare cu vele are puterea să reziste mai bine într-o furtună decât o bărcuţă mică pe care inflaţia o suflă de colo-colo. M-aş orienta pe companii mai vechi în piaţă, care au avut profit şi dividende predictibile în ultimii, să spun, 10-15 ani. Istoricul pe ultimii ani este neconcludent, au fost situaţii excepţionale, m-aş uita la companii ca la sportivi care au livrat mereu performanţă”, conchide Carmen Bobu.

    Dicţionarul investitorului:

    1.Œ Randamentul dividendelor este un indicator financiar care face parte din câmpul analizei fundamentale şi reprezintă câştigul procentual al unui investitor din dividendele repartizate din profiturile unei companii. Se calculează ca raport dintre dividendul brut pe acţiune, adică suma dividendelor împărţită la numărul de acţiuni ale companiei, şi preţul de tranzacţionare al acţiunii respective. Pentru a stabili cât de atractiv este un dividend, randamentul lui poate fi comparat cu randamentele aduse de depozitele bancare, cu nivelul dobânzilor şi al randamentelor obligaţiunilor guvernamentale, dar şi cu randamentele dividendelor altor companii.

    2. Volatilitatea este un termen care se referă la gradul de incertitudine, riscul sau fluctuaţiile de preţ ale unui instrument financiar într-o anumită perioadă de timp. Unele active sau pieţe sunt mai volatile decât altele. În astfel de perioade, preţurile tind să se schimbe foarte dinamic şi pe termen scurt, ca urmare a unor crize, ştiri macroeconomice, evenimente neaşteptate sau politice. Ca exemplu, pandemia şi războiul din Ucraina, au adus perioade de volatilitate pe bursele globale. Cel mai bun mod de a măsura volatilitatea pieţei este prin indicele VIX, calculat cu preţul opţiunilor financiare de pe indicele S&P 500 din Statele Unite. Mai este denumit şi „indicele fricii“.

  • Povestea antreprenorului care a fondat renumitul lanţ hotelier de lux Shangri-La. Cum şi-a câştigat acesta porecla de „regele asiatic al zahărului“

    Robert Kuok Hock Nien s-a născut pe 6 octombrie 1923 în Malaysia (numită, la momentul respectiv, British Malaya) şi a urmat cursurile Raffles Institution şi ale English College Johore Bahru. Primul său loc de muncă a fost ca asistent într-un birou, iar mai târziu a lucrat ca funcţionar într-un departament din cadrul conglomeratului Mitsubishi, în perioada ocupaţiei japoneze din ţara sa natală.

    A fost promovat rapid ca şef de departament, iar după ce Malaysia şi-a câştigat independenţa, s-a folosit de cunoştinţele şi relaţiile dobândite pentru a porni o afacere cu mărfuri agricole. În 1959, antreprenorul a pus bazele Malayan Sugar Manufacturing Co. Bhd. împreună cu doi investitori japonezi, iar la doi ani distanţă a început să cumpere zahăr ieftin din India, înainte ca preţurile să crească, investind masiv în mai multe rafinării. După un timp a ajuns să controleze 80% din producţia naţională de zahăr, în jur de 1,5 milioane de tone, adică 10% din producţia mondială, ocazie cu care şi-a câştigat porecla de „Regele asiatic al zahărului“.

    În 1971 a început să facă business şi în industria ospitalităţii, deschizând în Singapore prima unitate din cunoscutul lanţ hotelier de lux Shangri-La, numit astfel după locul mitic descris de James Hilton în nuvela „Lost Horizon”. La câţiva ani distanţă a extins afacerea şi în Hong Kong, brandul ajungând în prezent la peste 100 de unităţi răspândite în Africa, Asia, Europa, Orientul Mijlociu şi America de Nord, cu un număr de circa 40.000 de camere.

    De-a lungul timpului antreprenorul şi-a extins investiţiile în numeroase ţări şi este, printre altele, proprietarul a zece îmbuteliatori chinezi care au contracte cu Coca-Cola, dar şi China World Trade Center, cel mai mare complex comercial al ţării. Deţine, totodată, acţiuni în transportatorii Malaysian Bulk Carriers Berhad şi Transmile Group, iar în 2007 el a unit o parte din afaceri cu Wilmar International, parteneriat în urma căruia s-a născut cel mai mare procesator de ulei de palmier din lume.

    Antreprenorul are opt copii din două căsnicii. Există şi o carte despre viaţa sa: „Robert Kuok, A Memoir”.

  • Milioanele de pe şevalet. Câţi bani se pot face din investiţiile în artă şi care sunt cei mai căutaţi artişti din România

    În timp ce majoritatea investitorilor aleg să „parieze” pe bursă, real estate, aur sau bitcoin, arta are şi ea adepţii săi, chiar şi în România. Un curator, o tânără artistă şi un antreprenor care a ales recent să îşi ducă pasiunea de colecţionar la următorul nivel ne-au povestit, printre altele, la ce valoare se ridică piaţa locală de investiţii în artă, ce profil are investitorul român în obiectele din pasiune şi ce noutăţi există la ora actuală în industrie.

    Dacă ar fi să ofer nişte caracterizări foarte exacte pentru investitorul român, aş zice că este inteligent, are studii de specialitate şi înţelege bine ce înseamnă rentabilitate şi diversificarea investiţiilor”, descrie Ioana Ciocan, curator independent şi General Manager al Art Safari, unul dintre cele mai cunoscute evenimente de artă locale, profilul românilor care investesc în artă. Ei fac o investiţie cam de 2-3 ori pe an, conform observaţiilor sale. „Pandemia a influenţat mult procesul de achiziţie, tranzacţiile sunt mai accesibile şi mai populare prin platformele online. La nivel global, piaţa online a continuat să se extindă în 2021, ajungând la o valoare de 13,3 miliarde de euro.”

    Potrivit ei, valoarea pieţei locale de artă se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro anual, în timp ce tranzacţiile globale ale pieţei de artă se situează la un estimat de peste 65 de miliarde de euro. „Christie’s şi Sotheby’s sunt cele mai puternice case de licitaţie din lume, iar Sotheby’s este prezentă şi în România prin intermediul Romania Sotheby’s International Realty, iar casa de licitaţii Artmark este principala platformă de promovare culturală.”

    În Europa, ţările cu cel mai mare apetit pentru investiţiile în artă sunt Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Elveţia, urmate de Polonia. „Anul 2021 a înregistrat o creştere de aproximativ 30% faţă de anul 2020. Pe plan european, domină pieţele din Marea Britanie, Franţa şi Germania. Marea Britanie este chiar pe locul al treilea mondial, după Statele Unite şi China. Economiile statelor dezvoltate au, în primul rând, o cultură a investiţiei şi a economisirii. Banii cheltuiţi cu o operă de artă reprezintă o investiţie sigură, o investiţie care nu se devalorizează. Achiziţia de obiecte de artă sau ceasuri reprezintă (de secole!) o investiţie sigură, valoarea acestora crescând constant.” Investitorii din statele dezvoltate îşi diversifică portofoliul de investiţii şi au avut timp să experimenteze rentabilitatea investiţiei în artă, unde totodată cultura este aceea de „usual family business”. „În 2021, regăsim pentru prima dată pe locul patru în lume Franţa, care a înregistrat o performanţă solidă, depăşind pentru prima dată un miliard de dolari.”

    Înapoi în România, Ioana Ciocan susţine că preferata iubitorilor de artă este arta clasică, arta muzeelor, arta marilor maeştri, dar notează că opere importante ale artiştilor muzealizaţi apar în piaţă din ce în ce mai rar. Remarcă, de asemenea, şi o preferinţă crescândă pentru ceasuri şi bijuterii de colecţie. „În 2021, pe 18 februarie, a avut loc cea mai bună licitaţie de artă contemporană organizată vreodată de casa de licitaţii Artmark, înregistrând un total de vânzări de 712.900 de euro şi o rată de adjudecare de 84,4%. Atunci s-au adjudecat Adrian Ghenie, Untitled, cu 129.000 de euro, Sabin Bălaşa, Călătorie, cu 31.000 de euro (record de autor), Costin Ioniţă, Cavalerul Negru, cu 30.000 de euro (record de autor la secţiunea sculptură tânără), Constantin Brâncuşi – Cap de fată (Premiere pierre directe) cu 14.000 de euro (record de adjudecare pentru o fotografie).”

    În ceea ce priveşte NFT-urile de artă, în prezent pe val în rândul colecţionarilor din toată lumea, executiva spune că valoarea vânzărilor acestora a ajuns la 2,6 miliarde de euro. În România, adaugă ea, există un mare interes pentru NFT-uri, dar se remarcă mai degrabă un interes crescut pentru arta contemporană în general. „Un NFT interesant adjudecat pentru 2.250 de euro care mi-a atras atenţia a fost un NFT cu tematică religioasă, semnat de Daniel Codrescu şi intitulat «Cea mai înaltă decât cerurile».”

    Despre ArtSafari, ajuns la a noua ediţie, Ioana Ciocan spune că anul acesta va funcţiona diferit faţă de ediţiile precedente, şi asta pentru că în 2022 vor exista două sezoane expoziţionale, ajungându-se „de la zece zile de artă pe an, la trei luni de artă per ediţie”. Executiva descrie schimbarea drept „un maraton de artă pentru public, dar şi pentru întreaga echipă Art Safari, care va avea la dispoziţie (doar) o lună şi jumătate de la finalizarea primei ediţii, pentru amenajarea sezonului expoziţional din toamnă”.

    Potrivit ei, este pentru prima dată în istoria evenimentului când se va folosi doi ani la rând acelaşi spaţiu, Palatul Dacia-România, în baza unui parteneriat între Art Safari şi Muzeul Municipiului Bucureşti. „Spaţiile clădirii în care odinioară lucrau bancheri şi funcţionari vor fi cucerite încă o dată de artă, conturându-se astfel un spaţiu expoziţional contemporan.” Acestea vor găzdui în sezonul de primăvară-vară, între 12 mai şi 7 august, de joi până duminică, cinci expoziţii, una dintre cele mai aşteptate fiind „Picasso, Dali & Falla – Pălăria cu trei colţuri”, care va expune arta grafică a celor mai importanţi artişti spanioli ai secolului trecut: Pablo Picasso şi Salvador Dali. Un alt obiectiv în cadrul evenimentului va fi Pavilionul Muzeal, dedicat lui Theodor Aman, marele maestru al picturii româneşti, întemeietor al şcolii de belle-arte de la noi. „Aman a reuşit să arate într-un mod extrem de amănunţit stilul de viaţă al elitei sociale şi culturale româneşti prin scenele de gen cu instantanee din lumea contemporană.” Publicul va putea vizita, de asemenea, Pavilionul Aniversar, care va găzdui o expoziţie de fotografie semnată de Barbara Klemm, care marchează 30 de ani de parteneriat germano-român în Europa. „Este o expoziţie de neratat (…), care prezintă fotografii realizate de distinsa fotografă, cu Germania de Vest şi de Est înainte de unificare, dar şi fotografii realizate în aceeaşi perioadă în România.” În Pavilionul Contemporan, al cărui curator este Alexandru Rădvan, vizitatorii vor putea admira arta tânără, printre care se numără şi lucrările Irinei Dragomir, „o artistă-fenomen, în plină ascensiune, care s-a remarcat încă de la absolvirea Universităţii de Artă din Bucureşti prin arta numită „figurative pop”, şi unul dintre artiştii favoriţi ai Ioanei Ciocan. În anii trecuţi, ea povesteşte că lucrările Irinei Dragomir au fost incluse în expoziţii de grup şi au fost printre preferatele publicului Art Safari, primind mii de share-uri pe reţelele de socializare, „astfel că am hotărât să îi dedicăm prima expoziţie personală”. Ioana Ciocan aminteşte totodată şi de tururile de noapte din cadrul evenimentului, în cadrul cărora lucrările pot fi descoperite „pe ritmuri de muzică live, la un cocktail party, cu ajutorul unui ghid carismatic care iubeşte arta şi reuşeşte să îi facă şi pe vizitatorii noştri să se îndrăgostească de ea”.

    Mai bine mai târziu decât niciodată

    Am stat de vorbă şi cu Irina Dragomir, pentru a afla cum e viaţa de artist în România şi care a fost evoluţia sa până în prezent. Am aflat de la ea că frumos să trăieşti din artă, dar nu este simplu. Despre sine spune că a crescut după o perioadă în care a muncit mult.
    „În februarie 2020, lucrarea mea, Woman with Weapon, s-a adjudecat cu 600 de euro, în aprilie 2021, Love is Blind, cu 1.600 euro, iar în noiembrie 2021, Queen Takes King s-a adjudecat cu 3.500 euro! Sunt mândră că arta mea este dorită de colecţionari şi că ajuns şi peste graniţe.”

    Pasiunea sa pentru pictură a început în clasa a 5-a, prin prisma tehnicii de predare a profesorului de desen de atunci. „Ne explica totul cu atenţie şi pasiune, era foarte diferit ce ceilalţi profesori pe care-i avusesem. Tot el mi-a recomandat să mă înscriu la Şcoala gimnazială de arte nr. 1 (actualmente, Şcoala gimnazială de arte „Iosif Sava”). I-am urmat sfatul şi lumea mea s-a schimbat! La şcoala de artă mi s-a deschis o altă lume care mi se potrivea de minune şi am început să pictez cu mai multă seriozitate.” Îşi aminteşte că, în anii de şcoală, arta devenise aproape terapeutică: „Mă foloseam de ea ca să-mi exteriorizez frământările specifice vârstei”.

    „Cred că părinţilor mei le era teamă ca nu mă voi putea susţine financiar din artă, aşa că nu am dat la Tonitza, ci la Informatică. Mi-am petrecut anii de liceu încercând să desluşesc tainele calculatoarelor şi visând la atelierele de la liceul de artă.”  

    Irina Dragomir, artist

    La vremea aceea, spune însă că pictura nu era considerată o meserie de viitor. „Cred că părinţilor mei le era teamă ca nu mă voi putea susţine financiar din artă, aşa că nu am dat la Tonitza, ci la Informatică. Mi-am petrecut anii de liceu încercând să desluşesc tainele calculatoarelor şi visând la atelierele de la liceul de artă.”

    După terminarea liceului, nu s-a înscris imediat la UNARTE, pentru că i se părea că a rămas în urma faţă de cei care au studiat la liceele de specialitate. „M-am gândit că al doilea cel mai bun lucru pe care aş putea să îl fac cu viaţa mea ar fi să încerc să ajut oamenii care suferă, aşa că am dat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost o idee bună, pentru că m-a pregătit pentru viaţa reală şi mi-a oferit repere importante despre cum să mă raportez la mine şi la ceilalţi.” A continuat să picteze însă de-a lungul anilor, indiferent de ce a mai studiat şi de ocupaţiile pe care le-a avut. „Inima mea a rămas mereu acolo, dar îmi lipsea încrederea. Trecusem de 30 de ani când am hotărât să dau admiterea la UNARTE. Mi-am dat seama că mi-e mai frică de regretul (care m-ar putea urmări toată viaţa) că nu am încercat, decât de un posibil eşec.” Între timp, s-a maturizat şi asta spune că se vede şi în felul în care se raportează la pictură. „A devenit ceva foarte serios şi intim, care nu mai ţine doar de abilităţi tehnice. Este o pictură care creşte şi se transformă odată cu mine. Felul în care m-aş descrie pe mine se potriveşte şi cu lucrările mele. E ceva jucăuş şi copilăresc, dar şi ceva sobru şi serios în ele şi în mine.”

    Obiectivul său principal a fost şi este acela de a progresa şi de a fi un artist bun, fără să se situeze într-un context sau o sferă anume. „Interesul publicului pentru lucrările mele a crescut începând cu anul 2019. În acel an, dar şi în 2021, arta mea a împânzit tot oraşul pentru a promova cel mai important eveniment din domeniul artelor vizuale, din România – Art Safari. Picturile mele au apărut pe afişe imense care îmbrăcau clădirile, pe autobuze şi chiar pe cartele de metrou. În nici un caz nu puteau fi ignorate.”

    Personajele sale spune că povestesc depre lucruri pe care le-a trăit şi le-a gândit sau le-a văzut la oamenii din jurul său. „Sunt o persoană sensibilă şi analitică, aşa că tot ce văd şi aud lasă urme în mine şi devine potenţial material pentru creaţia artistică. Simt că aş strica magia dacă aş povesti faptele concrete din spatele picturilor. Cred că privitorul trebuie să aibă libertatea de a-şi suprapune propriile conţinuturi peste imaginile pe care eu le creez. Vreau ca el să se joace în voie cu ceea ce vede şi să decripteze poveştile în cheie proprie.” Irina Dragomir este de părere că arta poate fi considerată un teren periculos financiar. „De aceea, părinţii nu m-au susţinut neapărat în această direcţie atunci. Acum mă susţin.” Expoziţia sa din cadrul Art Safari, „Roşu, galben şi albastru”, curatoriată de Alexandru Rădvan, spune că va vorbi despre culoare şi putere. „Voi semna, de asemenea, şi instalaţia din holul central al Palatului Dacia-România, unde se va desfăşura Art Safari, care va fi şi un omagiu adus lucrării „Roşu, galben şi albastru” de Piet Mondrian.

     

    Antreprenoriat în industria talentelor

    Cu toate că au deja un business într-un domeniu total diferit (curăţătoria ecologică Blue Lagoon Clean), ca pasionaţi de artă, antreprenorii Vlad Elias şi Cristina Tarasevici au ales să dedice şi acesteia o parte din timpul şi resursele financiare de care dispun. Recent, au pus bazele galeriei de artă online englehARdT collection, cu o investiţie operaţională de 10.000 de euro şi investiţii în opere de artă, efectuate pe parcursul ultimilor 15 ani, care depăşesc 100.000 de euro. „Galeria englehARdT collection s-a născut din pasiunea pentru artă şi în general pentru frumos”, spune Vlad Elias, cofondator. Potrivit lui, galeria se axează pe trei piloni de dezvoltare, primul fiind patrimoniul expoziţional, care nu este scos la vânzare şi al cărui rol este de a promova şi informa publicul despre valorile româneşti autentice, în materie de artă. Al doilea pilon este cel de vânzare propriu-zisă, unde antreprenorii au deja conturate două categorii de artişti care expun: cei foarte tineri, aflaţi la început de drum şi cărora le pun la dispoziţie o platformă online pe care să se poată exprimă şi ajunge la public, categorie pe care au denumit-o „Capsula de artă”, şi a două categorie, în care pun la dispoziţia pasionaţilor de artă şi nu numai, opere ale pictorilor contemporani consacraţi. Al treilea pilon de dezvoltare este cel investiţional, în care sunt expuse opere de artă cu randament mare, segment dedicat mai mult investitorilor în artă. Ideea galeriei povesteşte că a plecat de la propria colecţie de ară, de la nevoia de a promova valorile româneşti autentice ca alternativă la ce este promovat şi considerat „main-stream” în zilele noastre, dar şi de la un sentiment puternic că românii sunt pregătiţi şi îşi doresc să investească în cultură şi educaţie. „Poate fi considerat un pariu riscant, dar noi avem încredere că este un moment oportun pentru a investi şi promova cultura românească.” Vlad Elias spune că, ţinând cont de structura galeriei englehARdt collection, publicul ţintă este unul vast. „Pentru iubitorii de artă, avem Patrimoniul expoziţional unde au acces la lucrări care altfel nu ar fi expuse publicului. Pentru cei nou iniţiaţi avem proiectul Capsula de artă, unde preţurile de achiziţie pentru o lucrare variază între 300 şi maxim 2.000 de lei, pentru lucrări originale, de calitate, lucrate pe pânză cu şasiu din lemn, tehnică ulei pe pânză sau tehnici mixte. Iar pentru pasionaţii de artă şi colecţionari, am pregătit zona de pictori contemporani consacraţi, de unde îşi pot alege lucrările favorite.”

    Printre artiştii expuşi în cadrul Patrimoniului expoziţional antreprenorul îl menţionează pe Bogdan Mihai Radu, cu o un superb tablou intitulat «Fantoma din bibliotecă», amintind totodată de lucrarea „Femeie îmbăindu-se”, ce poartă semnătură lui Nicolae Tonitza, de o lucrare rară semnată de Ştefan Luchian – „Proiectul picturii Bisericii Amzei, dar şi de lucrarea lui Lucian Grigorescu, „Interior din atelierul artistului”. Din cadrul portofoliului expoziţional mai fac parte lucrări semnate de Lucian Liciu, Ţia Peltz, Dumitru Macovei şi Eugen Raportoru. „În cadrul Capsulei de artă – Volumul I, suntem extrem de mândri de colaborarea cu Liceul Tonitza în care avem 30 de lucrări semnate de patru dintre cei mai buni elevi ai liceului, dar şi o colaborare cu Giulia Mara Gaga, o artistă talentată aflată la început de drum. La capitolul pictori contemporani consacraţi, expunem spre vânzare nouă lucrări ale pictorului Mihai Noroc.” Obiectivele pe termen scurt şi mediu ale fondatorilor ţin de întregirea patrimoniului expoziţional, astfel încât să deţină cel puţin o lucrare semnată de fiecare pictor reprezentativ pentru arta românească. „Pentru proiectul Capsula de artă ne dorim să extindem parteneriatele cu tinerii artişti aflaţi la început de drum, la nivel naţional, şi astfel proiectul să capete reprezentativitate. Iar obiectivele pentru segmentul investiţional ţin de a oferi lucrări cu randament mare, semnate de pictori români celebri.” Potrivit lui Vlad Elias, apetitul românilor pentru artă este în creştere în ultimii ani, iar sfera de interes este diferită în funcţie de etapa de dezvoltare a fiecăruia în materie de artă. Cei tineri, exemplifică el, sunt mai mult atraşi de digital, NFT-urile fiind preferate „ca formă de artă digitală dacă îi putem spune aşa”, cei care acum îşi conturează preferinţele în artă, dar şi bugetele alocate, sunt atraşi mai mult de artă contemporană, în timp ce pasionaţii şi investitorii sunt atraşi de opere de calitate, indiferent dacă vorbim despre clasic, contemporan şi mai nou, digital. „Dacă ne referim la segmentul sub 35 de ani, aceştia sunt mai mult atraşi de arta digitală, aspect pe care îl considerăm pozitiv deoarece am observat o migrare a interesului de la digital la clasic, dar şi invers. În orice caz, atât timp cât discutăm despre artă, în orice formă, digitală sau clasică, discutăm despre un beneficiu adus societăţii româneşti în ansamblul ei.”

    Antreprenorul susţine că lucrările bine alese pot aduce randamente anuale şi de 20%, iar ca o medie, în ultimii câţiva ani „putem spune că arta, referindu-ne la pictori români consacraţi, generează un randament mediu de 10%”.

    „Lucrările bine alese pot aduce randamente anuale şi de 20%, iar ca o medie, în ultimii câţiva ani putem spune că arta, referindu-ne la pictori români consacraţi, generează un randament mediu de 10%.” 

    Vlad Elias, cofondator, enGlehARdT collection şi Blue Lagoon Clean

     

  • Cum se transformă hobbyul unei tinere dintr-un atelier mic din Bucureşti într-o afacere

    Bella Carta este un studio de design care poartă în spate o experienţă de zece ani. Totul a pornit ca un hobby, mai mult decât ca o afacere, având la bază pasiunea Ralucăi Copil pentru hârtie şi papetărie. Deşi pe piaţa din România, la acel moment, existau mulţi furnizori de invitaţii de nuntă, ea a identificat un segment de piaţă prea puţin acoperit pe atunci – cel al invitaţiilor cu elemente personalizate, atât ca design grafic, cât şi ca materiale folosite.

    Bella Carta este un studio de design şi tipar letterpress care creează cu multă pasiune papetărie pentru evenimente private sau pentru afacerile care doresc să-şi transpună identitatea de brand în formă fizică”, povesteşte Raluca Copil. A pus la bătaie o investiţie de circa 25.000 de euro în echipamente şi cursuri de instruire şi specializare şi şi-a format o echipă de trei angajaţi care îşi valorifică ideile şi creativitatea pentru a face cele mai inedite invitaţii de nuntă. „În urma introducerii în portofoliul nostru a unor noi metode şi tehnici de print, ne vom diversifica oferta de produse către un segment şi mai premium, în zona papetăriei personale de lux.

    Clienţii noştri sunt atât persoane fizice, cât şi companii care apreciază articolele de papetărie de lux, lucrate cu materiale atent selectate.” Toată producţia are loc într-un atelier din Bucureşti, unde Raluca şi ajutoarele ei lucrează atât invitaţii de nuntă şi de botez, papetărie pentru companii – cărţi de vizită, gift vouchere, thank you cards, etichete, ambalaje –, cât şi o gamă de felicitări şi carduri pe care le comercializează într-o reţea de magazine. „Fiind produse personalizate, care se realizează, în general, manual, în tiraje mici, preţul fiecărui proiect poate varia destul de mult. În general, invitaţiile noastre au avut preţuri medii cuprinse între 17 şi 20 de lei în 2021”, spune Raluca Copil.

    Cum piaţa evenimentelor a fost puternic afectată de pandemie, astfel că unele proiecte planificate au fost amânate, şi businessul Bella Carta a avut puţin de suferit, însă Raluca spune că a reuşit să păstreze echipa, ceea ce a fost o performanţă. „Anul 2020 a fost unul foarte dificil, deoarece au fost suspendate sau anulate toate evenimentele private şi corporate. De asemenea, lucrându-se de acasă, nu au mai fost necesare nici elementele de papetărie corporate. Practic, toate sursele de venit erau blocate.” Nici anul 2021 nu a fost cu mult diferit, adaugă Raluca Copil, însă revenirea treptată a activităţii şi a ritmului de viaţă anterior pandemiei a făcut mai uşoară misiunea de a acoperi cheltuielile lunare curente, fără ca businessul să mai genereze pierderi.

    Fiind produse personalizate, care se realizează, în general, manual, în tiraje mici, preţul fiecărui proiect poate varia destul de mult. În general, invitaţiile Bella Carta au avut preţuri medii cuprinse între 17 şi 20 de lei în 2021.

    Toată producţia are loc într-un atelier din Bucureşti, unde Raluca şi ajutoarele ei lucrează atât invitaţii de nuntă şi de botez, papetărie pentru companii – cărţi de vizită, gift vouchere, thank you cards, etichete, ambalaje -, cât şi o gamă de felicitări şi carduri pe care le comercializează într-o reţea de magazine.

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Bellissimo – brand de lumânări (Bucureşti)

    Fondator: David Samoilă

    Prezenţă: online şi la târguri

    Luana’s Boutique – brand de haine şi accesorii pentru copii (jud. Argeş)

    Fondatoare: Luana Mihai

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 50.000 de euro

    Prezenţă: online şi la târguri

    Beauty Studio Artist – salon de înfrumuseţare (Sibiu)

    Fondatori: Isabela şi Răzvan Bobdan

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru primul an de activitate: 60.000 de euro

    Prezenţă: Sibiu

    Paul the bunny – jucării şi accesorii pentru copii (Braşov)

    Fondator: Nicoleta Costache

    Prezenţă: online

    Maya Concept – magazin de accesorii (Iaşi)

    Fondatoare: Alina Apescăriţei

    Investiţie iniţială: 30.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: 1,6 mil. lei (circa 320.000 de euro)

    Prezenţă: un magazin în Iaşi

    ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Drumul unei românce de pe băncile şcolii până la conducerea unei companii de zeci de milioane de lei în ţara noastră

    Cei şase ani de studii ai Luciei Stoicescu, urmaţi de peste 15 ani de experienţă în diverse sectoare şi ramuri ale industriei de IT, au fost încununaţi de preluarea rolului de CEO al companiei româneşti de software mindit.io, în urmă cu doi ani. Ce lecţii a învăţat în drumul până la vârf?

    Am studiat informatică la Universitatea din Craiova şi am continuat cu studiile de master în baze de date la Universitatea din Bucureşti. Sunt absolventă de MBA, sunt mamă a doi copii şi lucrez în software din 2005, într-o varietate de roluri, echipe şi organizaţii. Experienţa mea profesională acoperă expertiză în operaţiuni, managementul proiectelor IT, telecom şi management al proceselor, risk management şi ceea ce numim process improvement. Cele mai importante realizări se leagă de mindit şi de ceea ce am construit împreună cu echipa noastră”, îşi autodescrie Lucia Stoicescu, CEO al mindit.io, parcursul.

    Compania de servicii software a fost înfiinţată în urmă cu şapte ani de către antreprenoarea Irina Arsene şi a dezvoltat până în prezent parteneriate cu clienţi din industrii precum retail, banking, fintech, e-health, semnături elecronice, switch-uri electromecanice, pharma, foodtech.

    În 2021, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 45 de milioane de lei şi un profit de 10 milioane, având o echipă de 180 de angajaţi.

    Executivul s-a alăturat companiei în urmă cu cinci ani, iar de atunci a schimbat diverse roluri în zona de leadership operaţional, COO, leadership în business development, ajungând, ulterior, la cârma companiei. În cariera pe care şi-a construit-o până acum susţine că ceea ce a contat cel mai mult întotdeauna au fost relaţiile cu oamenii din jurul său. „Fie că vorbim despre evoluţia profesională sau despre povestea pe care o scriu alături de familia şi prietenii mei, a fost întotdeauna despre a face bine şi a mă conecta autentic cu oamenii pe care îi am alături.” A ales IT-ul pentru impactul pe care tehnologia îl are în lume, dar o inspiră totodată creşterea oamenilor şi spune că îşi ia multă energie din interacţiunile pe care le are zilnic şi din oportunitatea de a fi parte din evoluţia oamenilor care o înconjoară. Pe parcursul vieţii sale profesionale, Lucia Stoicescu spune că nevoia de digitalizare a crescut semnificativ şi cu cât a crescut aceasta, cu atât a crescut şi complexitatea proiectelor şi nevoia de adaptare la schimbare. „Eu mi-am dorit întotdeauna un context în care să inovez, în care să generez schimbare, nu doar să mă adaptez. Provocările au fost întotdeauna altele, în funcţie de mărimea proiectelor, de dimensiunea echipelor şi a organizaţiei, de trendurile tehnologice, de ariile de business – toate au fost parte dintr-un proces de învăţare pentru care sunt recunoscătoare că îl pot explora zilnic.”

    A ales să rămână în România deoarece a găsit destul loc de făcut bine şi multe oportunităţi de învăţare pentru oamenii companiei aici, chiar dacă preponderent partenerii de business au fost şi sunt în pieţele externe. „Experienţa de a deschide un prim birou în Elveţia (la începutul acestui an – n. red.) a fost de asemenea cu foarte multă învăţare, dar şi o bucurie sinceră de a duce o parte din noi mai aproape de oamenii cu care lucrăm. Să fim împreună înseamnă pentru noi împreună cu echipa, împreună cu partenerii noştri. Aleg să îmi cresc copiii în România în această etapă a vieţii noastre, dar nu exclud opţiunile de a putea trăi şi învaţa în alte ţări, dacă ne vom dori acest lucru.” Vorbind de provocările aduse de anii de pandemie, Lucia Stoicescu consideră că această perioadă a fost un context continuu de învăţare, un antrenament intensiv de a ne consolida încrederea şi susţinerea reciprocă, parteneriatele şi adaptarea în cel mai clar context VUCA (volatility, uncertainty, complexity and ambiguity). „Pandemia ne-a arătat clar că o bază puternică susţine adaptarea şi implicit şi rezultate foarte bune. Pandemia, şi acum războiul, ne-a pus în contextul în care să ne exersăm empatia faţă de noi înşine şi faţă de colegii noştri şi chiar faţă de oameni pe care nu îi cunoaştem dar ne acceptă ajutorul.” Un aspect important pentru sine spune că este şi faptul că a învăţat să ceară ajutorul echipei sale, să pregătească bine întâlnirile şi discuţiile chiar şi la distanţă „şi să folosim timpul pentru a ne conecta şi a lua mai uşor decizii şi a face planuri”.

    Obiectivele acestui an se leagă de oameni şi de „impactul pe care îl putem avea, despre creşterea echipei şi a businessului într-un mod firesc şi cu multă bucurie”. În cifre, compania a adoptat un sistem de management bazat pe OKRs (obiective şi rezultate cheie) care spune că li se potriveşte şi pe care îl adaptează în funcţie de nevoile echipei. În ultimii ani, Lucia Stoicescu remarcă o evoluţie pozitivă în industria de software, cu o creştere de 17% de la an la an, „ceea ce înseamnă că România avansează de 1,2 ori mai repede în acest sector faţă de media ţărilor din CEE”. În acelaşi timp, spune ea, această industrie se dezvoltă de trei ori mai rapid decât economia naţională, care a înregistrat o creştere de 6% anual. „Vorbind în continuare despre cifre promiţătoare, conform unor estimări recente realizate de ANIS, sectorul IT poate aduce contribuţii de 20,4 miliarde de euro la PIB în 2025. Deşi România are cea mai mică densitate în ceea ce priveşte numărul de companii de software raportat la ţările vecine şi un randament scăzut în ceea ce priveşte gradul de inovaţie, se poate observa o tendinţă pozitivă în ceea ce priveşte acest aspect.” Tot mai multe companii autohtone îşi axează activitatea pe a oferi soluţii inovatoare şi competitive nu doar la nivel naţional, ci şi pe plan european şi internaţional, iar digitalizarea, ce cuprinde adoptarea de noi tehnologii cu scopul transformării proceselor şi serviciilor de business (incluzând aici migrarea datelor către cloud, folosirea device-urilor tehnologice şi diferite tooluri pentru îmbunătăţirea şi automatizarea proceselor de comunicare) a cunoscut o creştere accelerată, de asemenea. „Se observă totodată şi creşterea volumului de investiţii în tehnologie şi în redefinirea strategiilor de business; astfel încât industria locală se aliniază din ce în ce mai mult cu celelalte state europene. De altfel, vechea paradigmă, în care companiile de IT aveau doar rol de execuţie, este pe cale de dispariţie. Acest punct marchează un nou aspect promiţător, întrucât este în linie cu poziţionarea noastră de parteneri strategici de încredere.” Potrivit ei, în industria IT oportunităţile sunt, aşadar, în creştere şi vin prin tot felul de canale, atât în zona de roluri tehnice cât şi în zona de management. „Sunt multe lentile prin care te poţi uita la un business. Într-o companie în creştere, provocările sunt balansate de oportunităţile de accelerare a creşterii personale pentru oameni. Evoluţia salariilor este pe un trend de creştere destul de accelerată şi reflectă cererea din pieţe şi preocuparea companiilor în digitalizare şi automatizare a proceselor.”

    Despre modul de a gestiona propria echipă, CEO-ul mindit.io spune că, în cadrul companiei, a fost adoptată de ani buni „holacracy”. Asta înseamnă că ei cred în echipe autonome, nu în ierarhii şi că valoarea vine din a-i da fiecărui coleg spaţiul pentru a se dezvolta aşa cum îşi doreşte. „Suntem dezvoltatori software, arhitecţi, BI’s, oameni de integrare, QAs, analişti de business, manageri de proiect, oameni de HR şi recrutare, oameni de financiar – suntem oameni şi ce ne leagă sunt valorile comune – suntem autentici, dorim să creştem o comunitate care să aibă impact, fiecare prin rolul lui. Suntem toţi diferiţi şi ne căutăm oameni complementari nouă. Cred cu tărie în puterea leadershipului de calitate şi sunt mândră de evoluţia echipei noastre care transformă în fiecare zi acest rol.” În prezent businessul recrutează pentru toate nivelurile de senioritate – intern, junior, middle sau senior, în tehnologii precum Java, Angular, React, Azure & AWS, TIBCO, IIB, QA Engineers, SQL. „Pe plan local, mindit are birouri deschise în Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Cluj, dar viitorii noştri colegi sunt liberi să-şi aleagă cea mai potrivită variantă – muncă de la birou sau de acasă – iniţiativă denumită în cadrul companiei minditNomad.” În ceea ce o priveşte, executivul susţine că funcţia este ceva fluid, „rolul nu se dă, se ia, astfel că îmi doresc să continui, să am impact şi să pot ajută cât mai mulţi oameni”. Ca obiective de viitor îşi doreşte, totodată, să poată construi cu mindit şi să ducă modul de a face lucrurile şi bucuria de a crea ceva disruptive, diferit din punct de vedere a culturii organizaţionale în România. Dacă ar fi să schimbe ceva în industria în care activează, ar alege „ceea ce schimbăm deja în outsourcing, şi anume, modul în care ne raportăm la oameni şi cum îi încurajăm să îşi exploreze potenţialul şi să-şi construiască propria carieră, ieşind din tiparele unor roluri „bine îngrădite“. O zi din viaţa Luciei Stoicescu începe întotdeauna cu lista de lucruri pe care şi le propune pentru ziua respectivă. Deşi adaugă multe taskuri, recunoaşte că nu toate sunt la fel de importante. „Îmi păstrez timp în zi pentru analiză şi reflecţie, timp pentru acţiune şi timp pentru oameni. Tot ce reprezintă nivelul strategic are prioritate, tot ce reprezintă tactic şi operaţional este adresat că atare, cu verificări şi întâlniri recurente şi timp blocat în calendar pentru ele.” Încearcă totodată să se concentreze constant pe ce aduce valoare şi acceptă că nu le poate face pe toate într-o zi. „De fapt, când înţelegi asta, accepţi mai uşor.” A reuşit astfel să reducă multitaskingul şi îl păstrează doar pentru lucruri repetitive pe care incearcă să le automatizeze atât cât este posibil. „Lucrăm anul acesta la a deveni o companie data driven – dacă tot vorbim despre proiecte complexe în domeniu – şi asta are impact în time managementul fiecăruia dintre noi.” Următoarea destinaţie în care Lucia Stoicescu îşi doreşte să evadeze este Singapore şi spune că „vacanţa este vacanţă”, aşa că se bucură de timpul liber din plin şi nu îşi verifică e-mailurile frecvent. „Îmi place să cer ajutorul oamenilor din echipa mea şi sunt foarte norocoasă să îl primesc.” În ceea ce priveşte ultima carte pe care a citit-o, aceasta e „Big Data – o revoluţie”, a lui Viktor Meyer Schonberger.

     

    Carte de vizită:

    ►Œ Lucia Stoicescu lucrează în industria de software din 2005, iar experienţa sa profesională acoperă zona de operaţiuni, de project şi programme management, de risk management, de îmbunătăţire de procese (process improvement);

    ► Are experienţă în gestionarea a peste 50 de proiecte şi programe pentru clienţi internaţionali;

    ►Ž S-a alăturat echipei actuale în februarie 2017, în funcţia de COO, iar in iunie 2020 a preluat rolul de Co-CEO;

    ► A urmat cursurile Facultăţii de Informatică (2001-2005) la Universitatea din Craiova, un program de masterat la Universitatea din Bucureşti, în programare (2005-2007), şi programul MBA al UQAM (Université du Québec à Montréal).

  • Cum a devenit gazul din Marea Neagră o afacere a BNR

    Doi oameni cheie şi-au pus semnătura pe cea mai mare tranzacţie făcută de statul român prin Romgaz şi anume preluarea de 1 miliard de dolari  a participaţiei americanilor de la ExxonMobil în Neptun Deep, perimetrul de gaze vedetă al Mării Negre. Unul dintre ei a venit direct din conducerea BNR şi a continuat astfel istoria acestui proiect strategic pentru România, început în anii 2000, chiar cu semnătura lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

     

    Pe 3 mai, Romgaz, cel mai mare producător de gaze al României, controlat de statul român, a semnat preluarea participaţiei de 50% pe care americanii de la ExxonMobil o deţineau în zona de mare adâncime a perimetrului XIX Neptun din Marea Neagră. Tranzacţia, de 1 miliard de dolari, este cea mai mare din istoria recentă a României şi angajează Romgaz într-un proiect de explorare şi producţie de gaze de o complexitate fără precedent. Miza? Gaz de 85 de miliarde de dolari, la preţul de azi, într-un pariu în care ultimul cuvânt îl are OMV Petrom, operatorul Neptun Deep, care deţine tot 50% din acţiuni. „Se împuterniceşte directorul general şi directorul economic Romgaz să aprobe şi să semneze documentele necesare finalizării tranzacţiei, precum şi pentru realizarea tuturor formalităţilor necesare şi utile finalizării tranzacţiei”, se arată într-un referat întocmit pe data de 28.03.2022 în pregătirea AGA Romgaz de pe 28 aprilie.  Astfel, Aristotel Marius Jude, directorul general al Romgaz, şi Răzvan Popescu, directorul financiar al companiei, au devenit oamenii care au semnat din partea statului român cea mai mare tranzacţie din ultimii 30 de ani, cu implicaţii majore atât pentru companie în sine, cât şi pentru economia naţională.

    „Semnarea contractului va fi urmată de demersurile legate de finalizarea tranzacţiei, moment după care, împreună cu viitorul partener, o să realizăm formalităţile necesare şi utile pentru trecerea la faza de dezvoltare-exploatare a zăcămintelor de gaze din zona perimetrului Neptun Deep, astfel încât prima producţie de gaze naturale să fie obţinută la sfârşitul anului 2026 sau începutul anului 2027. Acest proiect reprezintă o oportunitate strategică atât pentru Romgaz, cât şi pentru ţara noastră, mai ales în actualul context geopolitic, oferind astfel României o sursă importantă de gaze naturale în vederea asigurării securităţii şi independenţei energetice”, a declarat Aristotel Marius Jude, la ceremonia de semnare a contractului.

    Jude a preluat funcţia de director general al Romgaz în februarie 2021, dar este activ în cadrul companiei, cu mici întreruperi, din 2002. Înainte de numirea la vârful Romgaz, Jude a mai ocupat şi funcţia de secretar de stat în Ministerul Energiei. În CV-ul său se mai regăsesc funcţii de conducere în Amgaz sau Depomureş. Răzvan Popescu însă, directorul financiar, are un cu totul alt background, venind în Romgaz după aproape 9 ani de activitate în cadrul BNR.

    La momentul când a părăsit BNR-ul, Răzvan Popescu ocupa funcţia de arbitragist principal, fiind responsabil cu efectuarea tranzacţiilor pe pieţele financiare internaţionale în conformitate cu strategia de administrare a rezervelor aplicată de BNR. „Experienţa dobândită după aproape nouă ani în BNR – Serviciul Administrarea Rezervelor Internaţionale i-a permis cunoaşterea aprofundată a pieţelor financiare globale şi a instrumentelor de credit tranzacţionate, precum şi a factorilor ce influenţează evoluţiile acestora în cadrul procesului de alocare a activelor. A participat în mod direct la administrarea, cu rezultate apreciabile, a rezervei valutare internaţionale deţinută de BNR, acumulând o experienţă importantă în administrarea unor portofolii de valori considerabile şi dovedind capacitatea de concentrare şi adoptare rapidă a unor decizii importante în condiţii de stres şi sub presiunea timpului”, anunţa Romgaz la momentul numirii în funcţie a noului său CFO, pe 14 decembrie 2020. După această numire, Romgaz a accesat un credit record de 325 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank pentru a finanţa tranzacţia cu ExxonMobil. „Acest acord constituie prima etapă de finanţare necesară Romgaz în contextul proiectului Neptun Deep, urmând ca după finalizarea tranzacţiei de achiziţie a acţiunilor EMEPRL (ExxonMobil) să demarăm formalităţile asigurării viitoarelor finanţări necesare grupului Romgaz pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep”, spunea Răzvan Popescu, în martie anul acesta, la semnarea acordului de împrumut cu Raiffeisen Bank. Marea Neagră, un teritoriu complet nou pentru compania de stat, va înghiţi astfel cele mai multe din resursele de dezvoltare a Romgaz, devenind cel mai riscant pariu pe care compania îl face într-un proiect cu o istorie la fel de furtunoasă, întinsă pe mai bine de două decenii.

    Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun a fost încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Societatea Naţională a Petrolului Petrom şi francezii de la ELF Aquitane (deveniţi ulterior Total) prin Hotărârea de Guvern 1.233 din 29 noiembrie 2000. Contractul a fost semnat pe 22 decembrie, la Bucureşti, investiţiile necesare pentru explotarea perimetrului fiind estimate la 1,5 miliarde de dolari. La acel moment, parteneriatul urma să fie doar un prim pas către consolidarea relaţiilor dintre România şi Franţa din sectorul energetic, în contextul în care privatizarea Dacia cu Renault sau vânzarea Băncii Române de Dezvoltare către Société Générale puseseră primele cărămizi la o colaborare economică strategică. La semnare, cele două companii obţinuseră prin acord o perioadă de 30 de ani în care să desfăşoare aceste lucrări. Pe 3 decembrie 2008 însă, francezii se retrag făcându-le loc americanilor de la ExxonMobil în explorarea suprafeţei de 9.900 de kilometri pătraţi a blocului Neptun, în ape ale mării cu adâncimi cuprinse între 50 şi 1.000 de metri. Venirea americanilor a împins deodată proiectul către o altă viteză de dezvoltare, aducând la Marea Neagră o companie globală şi o amprentă de securitate energetică fără precedent. „Peste 1,5 miliarde de dolari au fost investiţi în explorare şi evaluare în blocul Neptun între 2008 şi 2016. Activităţile de explorare au inclus şi două campanii de achiziţie de date 3D precum şi două campanii de foraj de explorare, cu opt sonde de explorare şi evaluare forate”, se arată pe site-ul OMV Petrom. În 2012, Domino-1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din România, a confirmat existenţa unui zăcământ de gaze naturale. În ianuarie 2016, s-a încheiat cu succes a doua campanie de foraj de explorare în apele de mare adâncime din zona românească a Mării Negre, cu şapte sonde săpate. Majoritatea dintre acestea au descoperit acumulări de gaze naturale. În 2017, s-au desfăşurat activităţi intense de inginerie în vederea unei potenţiale decizii finale de investiţie. Potrivit celor mai recente informaţii, Neptun ar ascunde 80 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, având azi o valoare de piaţă de 85 de milarde de dolari. La finalul anului 2019, Guvernul României a prelungit cu alţi 15 ani acordul petrolier, astfel că ExxonMobil şi OMV Petrom puteau continua lucrările până în 2045. „Etapa de dezvoltare offshore în ape de mare adâncime implică investiţii masive în tehnologie sofisticată, fiind necesar un nivel ridicat de rezerve pentru a justifica dezvoltarea economică a zăcămintelor. Costurile de dezvoltare ajung, în mod obişnuit, până la câteva miliarde de dolari. Pe lângă aceasta, este nevoie de o perioadă suficientă în vederea creării infrastructurii şi capacităţilor de producţie offshore şi pentru exploatarea resurselor comerciale potenţiale. Ţinând seama de împrejurările menţionate anterior, s-a apreciat că în vederea maximizării şanselor de obţinere a producţiei de hidrocarburi din perimetrul XIX Neptun, într-o perioadă de timp rezonabilă, este esenţial ca titularul Acordului de concesiune să dispună de timpul adecvat, astfel că se impune prelungirea duratei concesiunii cu cincisprezece (15) ani”, se arăta în nota de fundamentare care a însoţit această decizie. Această prelungire a perioadei de explorare a venit însă după ce statul român publicase în 2018 Legea Offshore, care avea să blocheze toate investiţiile, într-o ultimă încercare de a-i convinge pe investitori să continue proiectul în noul cadru legislativ. Trucul nu a mers, aşa că americanii şi-au anunţat exitul, statul având drept de preemţiune pe acţiunile din blocul Neptun. Aşa a ajuns Romgaz în cel mai complex proiect energetic al României, fiind ghidat financiar de un om cheie din BNR, Răzvan Popescu. Coincidenţă sau nu, întreaga istorie a blocului Neptun şi a gazului pe care îl ascunde, este legată de BNR. Pe 29 noiembrie 2000, acel acord iniţial care deschidea Marea Neagră către investitorii străini, a fost semnat chiar de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, pe atunci prim ministru al României. La o lună după semnare, Isărescu a ieşit complet de pe scena politică, retrăgându-se în turnul de fildeş al BNR. Dar acea semnătură din 2000, urmată de o nouă semnătură anul acesta a unui alt om cheie din BNR vot declanşa viitorul tsunami energetic al României.

    Istoria celui mai mare proiect energetic al României, blocul Neptun, Marea Neagră

    29 noiembrie 2000

    Se semnează acordul de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun între ANRM pe de o parte şi Petrom şi francezii de la Elf Aquitane. Acordul pe 30 de ani este semnat de Mugur Isărescu, prim-ministru al României la acel moment, actual guvernator BNR;

     

    3 decembrie 2008

    Francezii se retrag şi intră ExxonMobil într-un parteneriat istoric cu OMV Petrom, aducând deodată influenţa americană la Marea Neagră;

    2008-2016

    Cele două companii realizează investiţii de 1,5 mld. dolari. Explorările au succes şi indică prezenţa unei pungi de gaze de 80 de miliarde de metri cubi. România consumă anual circa 12 miliarde de metri cubi;

    12 noiembrie 2018

    Apare Legea Offshore, proiect PSD. Investiţiile din Marea Neagră îngheaţă;

    Ianuarie 2019

    Statul încearcă să-i ţină pe investitori şi prelungeşte durata acordului cu 15 ani. Fără rezultat însă pentru că ExxonMobil îşi anunţă retragerea;

    3 mai 2022

    Romgaz plăteşte 1 miliard de dolari pentru participaţia de 50% a ExxonMobil în Neptun Deep, aceasta fiind cea mai mare tranzacţie a statului din ultimii 30 de ani. Contractul poartă semnătura lui Aristotel Jude, CEO al Romgaz, şi a lui Răzvan Popescu, CFO-ul companiei, fost arbitragist principal al BNR. Romgaz nu preia şi calitatea de lider al proiectului, anterior deţinută de ExxonMobil, aceasta revenind către OMV Petrom.

    Cine sunt oamenii de 1 mld. $

     

    Aristotel Marius Jude

    Feb. 2021 – prezent: director general Romgaz

    Dec. 2019 – feb. 2021: administrator provizoiu Romgaz

    Iun. 2019 – dec. 2019: consilier manager Romgaz

    Iul. 2018 – iun. 2019: membru neexecutiv în CA-ul Romgaz

    Dec. 2015 – ian. 2017: secretar de stat, Ministerul Energiei

    Sursa: LinkedIn

    Aristotel Marius Jude, director general, Romgaz
    Semnarea contractului va fi urmată de demersurile legate de finalizarea tranzacţiei, moment după care, împreună cu viitorul partener, o să realizăm formalităţile necesare şi utile pentru trecerea la faza de dezvoltare-exploatare a zăcămintelor de gaze din zona perimetrului Neptun Deep, astfel încât prima producţie de gaze naturale să fie obţinută la sfârşitul anului 2026 sau începutul anului 2027.

    Răzvan Popescu

    Dec. 2020 – prezent: director economic Romgaz

    Mai 2012 – dec. 2020: arbitragist principal, BNR

    Iun. 2007 – feb. 2010: agent pentru servicii de investiţii financiare. SSIF Vienna Investment Trust

    Sursa: Romgaz

    Răzvan Popescu, director financiar, Romgaz
    După finanţarea achiziţiei, semnarea contractului de vânzare cumpărare cu EMEPRL (ExxonMobil) reprezintă un alt pas important al etapei de transformare prin care va trece compania din punct de vedere financiar şi procedural. Astfel, ne vom asigura că modelul de business al grupului Romgaz să fie adaptat nevoii de finanţare necesare dezvoltării proiectului Neptun Deep.

  • „Instabilitatea economică devine regula şi nu excepţia”

    În contextul evoluţiilor globale  – deglobalizare, conflict între marile blocuri economice, efectele tot mai pregnante ale schimbărilor climatice – instabilitatea economică devine regula, şi nu excepţia, crede Bogdan Ion, country managing partner la EY România şi Moldova şi chief operating officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală. În aceste condiţii, atât firmele în plan micro, cât şi ţările ar trebui să aibă planuri gândite pentru mai multe scenarii, pentru că nu-şi pot permite să fie surprinse nepregătite.

    La nivel de ţară, România va trebui să îşi găsească calea prin care să administreze complexitatea geopolitică ca şi vecin al Ucrainei, dar şi o segmentare diferită a lumii, cu o schimbare a relaţiilor între marile puteri, emergenţa middle powers la nivel global, dar şi un intervenţionism şi mai accentuat legat de asigurarea stocurilor în sectoare critice, «naţionalismul» legat de tehnologii cheie, politica de autonomie şi agenda green ale UE”, consideră Bogdan Ion, country managing partner la EY România şi Moldova, care este şi chief operating officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală. Iar a ne găsi calea înseamnă să contribuim activ şi la agenda de business europeană şi globală şi a crea argumente suplimentare pentru a investi în România, pentru că deglobalizarea nu înseamnă dispariţia businessurilor globale, ci organizarea lor diferită la nivel regional astfel încât să răspundă provocărilor curente – deglobalizarea sau regionalizarea businessurilor nu se va întâmpla de la sine în România, explică şeful EY. Dar care sunt provocările care se conturează la orizont în contextul războiului de la graniţă în raport cu atuurile României?

    „România nu se află printre ţările cu un grad foarte ridicat de dependenţă de importurile de energie din Rusia şi poate să facă paşi importanţi către o securitate energetică mai avansată prin proiectele din bazinul Mării Negre, dar şi prin investiţia în noi surse de energie.” Totodată, un alt atu este faptul că România are o infrastructură IT&C de calitate şi un ecosistem puternic de business services. Iar expunerea directă a economiei şi sistemului bancar la pieţele din Rusia şi din Ucraina este relativ limitată. Însă, există evident efecte negative legate de disponibilitatea unor materii prime pentru industria mobilei, industria constructoare de maşini şi zona construcţiilor. O întrebare care apare în contextul tensiunilor geopolitice este cum poate atrage România o parte din afacerile care se relochează din Rusia sau Ucraina? „Relocarea firmelor multinaţionale din Rusia şi Ucraina reprezintă un context concret în care România ar trebui să se afle printre destinaţiile favorite, pe baza unei oferte concrete prezentate potenţialilor investitori”, crede Bogdan Ion. În termenii comerţului global, Rusia şi Ucraina sunt exportatori-cheie de metale (fier, oţel, nichel şi paladium), produse alimentare (seminţe şi ulei de floarea soarelui, grâu, orz, porumb şi fructe de mare), fertilizatori, într-o măsură mai mare decât exportul lor de petrol, cărbune şi produse derivate. Iar strategia industrială a României poate lua în considerare aceste tendinţe, într-un context regional, dar şi global, unde decarbonizarea joacă un rol important. Sectorul serviciilor globale (GBS) care susţine activitatea multinaţionalelor, centrele de cercetare dezvoltare, sectorul IT&C, automotive sunt sectoare importante care în caz de relocare vor conduce la crearea unor  sinergii şi lanţuri de valoare noi în România, de asemenea. În plus, agricultura, sectorul logistic şi al infrastructurii de transport sunt şi acestea domenii care stimulate, pot rapid să beneficieze de tendinţele curente.

    „Câteva acţiuni care pot fi întreprinse pentru a susţine potenţiala relocare a businessurilor multinaţionale în România sunt reinventarea Agenţiei de Investiţii Străine, simplificarea procedurilor şi reducerea timpului pentru obţinerea documentelor necesare pentru imigrarea persoanelor din afara UE (în prezent durează aproximativ 6-7 luni n.red.), ajustarea Schemelor de Ajutor de Stat disponibile (HG 332 şi HG 807) pentru a putea răspunde mai rapid şi mai relevant nevoilor investitorilor şi afacerilor ce se relochează, inclusiv din perspectiva principiului începerii de investiţii (conform căruia aprobarea finanţării trebuie emisă înainte ca investiţia sau recrutarea să înceapă – acest flux nu ajută în contextul relocării în timp de criză). O posibilă soluţie ar putea fi postvalidarea investiţiilor în scopul acordării de ajutor de stat.” Pentru a stimula investiţiile străine (inclusiv relocări de active şi personal), este nevoie de proactivitate şi sprijin guvernamental, atât la nivel central cât şi la nivel local, precum şi de instrumente şi stimulente adaptate noului context şi nevoilor investitorilor susţine şeful EY România.Din mai multe puncte de vedere, România este într-o situaţie economică relativ mai bună în acest moment decât anterior crizei economice din 2008, iar Europa este mai puternică şi unită decât anterior începerii crizei din Ucraina, în opinia sa. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, deja celebrul PNRR, decis la nivel european şi care ar urma să fie aplicat în România, este un cadru financiar care poate reprezenta un catalizator pentru investiţii de anvergură, cu implicarea atât a investitorilor locali, cât şi de investiţii străine directe.

    „România nu se află printre ţările cu un grad foarte ridicat de dependenţă de importurile de energie din Rusia şi poate să facă paşi importanţi către o securitate energetică mai avansată prin proiectele din bazinul Mării Negre, dar şi prin investiţia în noi surse de energie.”

    „Presiunile create de război, perturbarea reţelelor de aprovizionare, nevoia de securizare a furnizării de energie din alte zone geografice, crize legate de anumite produse agricole sau metale, ca şi nevoia de a susţine valul de refugiaţi, creează presiuni inflaţioniste adiţionale.”

    „Antreprenoriatul va continua să se dezvolte, atât cantitativ (ca număr şi anvergură a businessurilor), cât şi calitativ (sofisticare a modelelor de business). Dezvoltarea businessurilor antreprenoriale va depinde de evoluţia economiei, dar apetitul pentru antreprenoriat nu va scădea, aşa cum nu a scăzut nici în ultimii doi ani, care au fost dificili pentru multe firme antreprenoriale.”

    Bogdan Ion, country managing partner la EY RomÂnia Şi Moldova Şi chief operating officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală

    „Pentru a valorifica oportunităţile este nevoie de planuri concrete care trebuie comunicate şi implementate proactiv şi agil, planuri care să se concentreze într-o mai mare măsură către oportunităţi strategice, prin comparaţie cu atenuarea impactului diferitelor crize, iniţiative importante dar care au în mod inerent efecte pozitive limitate.” În plan macroeconomic există o serie de provocări, de riscuri care au început să-şi facă simţită prezenţa chiar înainte de începerea războiului de la graniţă. Iar războiul a accentuat unele probleme economice. „Războiul de la graniţele noastre are un impact nefavorabil asupra gradului de risc perceput de investitori pentru noi investiţii în România, dar este valabil şi pentru ţările europene din regiune, limitrofe Ucrainei. Există mai multe scenarii legate de modul în care războiul va continua, iar aceste scenarii se adaptează la o realitate într-o continuă schimbare. Estimarea noastră la momentul acesta este că războiul va fi unul de lungă durată şi că în următoarele 12 luni, creşterea PIB-ul european ar putea să se reducă cu 2- 3% (NB cu o ipoteză de reducere substanţială a importurilor de energie din Rusia), iar creşterea globală cu 1%. Cu alte cuvinte, pe baza datelor de la acest moment, războiul din Ucraina va încetini trendul de recuperare economică postpandemie la nivel mondial, dar nu îl va compromite”, atenţionează Bogdan Ion. Pe termen lung, impactul razboiului va fi determinat de interacţiunea dintre politicile externe, cele de politică monetară, reacţia consumatorilor şi a sectorului privat, susţine el. Legat de România, prognozele anterioare ale instituţiilor financiare internaţionale şi ale băncilor privind creşterea economică în acest an s-au cam înjumătăţit. Banca Mondială a modificat ultima estimare de creştere economică pentru 2022, reducând-o de la 4,3% la 1,9%.

    Pe lângă încetinirea economiei la nivel naţional şi internaţional, şi într-o strânsă legătură cu aceasta, au apărut şi  norii negri ai inflaţiei. Inflaţia este în creştere atât în Europa, cât şi în SUA, motivul principal al inflaţiei la nivel european până la momentul începerii războiului din Ucraina fiind în principal legat de creşterea costurilor energiei, aminteşte Bogdan Ion, aducând în discuţie şi apariţia unor presiuni inflaţioniste adiţionale. „Presiunile create de război, perturbarea reţelelor de aprovizionare, nevoia de securizare a furnizării de energie din alte zone geografice, crize legate de anumite produse agricole sau metale, ca şi nevoia de a susţine valul de refugiaţi, creează presiuni inflaţioniste adiţionale.” Dilemele curente sunt multidimensionale, este de părere şeful EY, războiul din Ucraina reprezentând un risc important pentru economia globală: creştere accelerată a preţurilor materiilor prime în condiţiile unei inflaţii deja existente, perturbarea fluxurilor comerciale în situaţia în care deja fluxurile de aprovizionare erau tensionate, îngrijorarea pieţelor financiare când acestea tocmai se ajustau la o anticipare de politică monetară mai strictă, o reducere a gradului de încredere în economie, când inflaţia şi volatilitatea unor pieţe de capital aveau deja un impact în sentimentul general.

    Coborând din sferele macro la nivel microeconomic apare întrebarea: care ar fi strategia de business recomandată firmelor pentru perioada următoare? Cum ar trebui să se pregătească companiile româneşti pentru acest an şi pentru anii viitori? „Complexitatea situaţiei geopolitice şi economice aduce în discuţie nevoia de hiperrezilienţă la nivelul companiilor. Într-adevăr, a adăuga într-un timp atât de scurt la efectele pandemiei impactul războiului din Ucraina, noile presiuni inflaţioniste, tensiunile suplimentare şi paroxistice legate de preţul energiei şi de lanţurile de aprovizionare înseamnă presiuni suplimentare din şi mai multe direcţii, iar toate acestea cer hiper-rezilienţă.” Ori nu este uşor să fim hiper rezilienţi la nivelul societăţii româneşti (pentru că nu există proiectare suficientă pentru asemenea scenarii), firmele pot fi hiper reziliente, în special dacă pot transfera presiunile inflaţioniste către clienţi sau dacă se pot transforma rapid, dar o întrebare fundamentală este cum putem proteja capitalul uman de unele din aceste presiuni şi a evita amplificarea „brain drainului” din România, spune Bogdan Ion. Pentru firme, analiza riscurilor dintr-o perspectivă geostrategică a devenit vitală, consideră şeful EY, ca şi dezvoltarea de scenarii geopolitice, evaluarea expunerii afacerilor la aceste scenarii şi integrarea proactivă a riscului politic în strategia de business. În acest context, teme importante pentru evaluarea impactului războiului din Ucraina sunt securitatea business-ului şi a angajaţilor, controlul exportului şi al capitalurilor, riscurile cibernetice, răspunsul angajaţilor şi clienţilor, revizuirea furnizorilor existenţi şi sancţiunile financiare existente.

    „Se vorbeşte prea puţin despre cum firmele şi guvernele aplică sancţiunile impuse de SUA, UE, Marea Britanie, Australia, Japonia etc. unele dintre sancţiuni cu efect la nivel global, în condiţiile în care avem persoane, firme, active şi tranzacţii sub efectul complex al sancţiunilor, ale căror ramificaţii trebuie înţelese şi aplicate în mod obligatoriu, riscurile fiind mari şi pe termen lung.” Printre afacerile cu potenţial aduse în discuţie de şeful EY în noul context s-ar regăsi forme nontradiţionale de producere a hranei (de exemplu – farming vertical, hrana crescută în laborator (în mod deosebit carne, alternative la carne, şi altele), tehnologii de reciclare avansate ( de exemplu pentru plastic, extragerea de microparticule de plastic din mediu), combustibili low/no-carbon, sisteme de tranzit autonome integrate, sănătate (inclusiv nanontech, biotech, s.a). Rămânând în planul mediului de business o altă întrebare care se evidenţiază este ce se va întâmpla cu antreprenoriatul în România? Putem vedea o efervescenţă mai mare sau o temperare a apetitului de afaceri? „Antreprenoriatul va continua să se dezvolte, atât cantitativ (ca număr şi anvergură a businessurilor), cât şi calitativ (sofisticare a modelelor de business). Dezvoltarea businessurilor antreprenoriale va depinde de evoluţia economiei, dar apetitul pentru antreprenoriat nu va scădea, aşa cum nu a scăzut nici în ultimii doi ani, care au fost dificili pentru multe firme antreprenoriale.”

    După ce au fost confruntaţi cu criza pandemică, fracturarea lanţurilor de aprovizionare şi au integrat interacţiunea virtuală cu clienţii şi angajaţii, antreprenorii trebuie să inoveze pentru a crea valoare care să rezolve probleme presante, ca de exemplu creşterea costurilor cu energia sau penuria unor alimente al căror preţ creşte, dezvoltând relaţii directe cu consumatorii, consideră Bogdan Ion. Iar dintre toate domeniile de activitate, ecosistemul antreprenorial din tehnologie a progresat enorm şi vom mai vedea unicorni din România în următorii ani. Privind retrospectiv la ultimele decenii, ce lecţii ar fi trebuit să învăţăm din crizele precedente – criza coronavirusului, criza finanicară şi economică izbucnită în 2008/2009)? Şi ce măsuri preventive ar putea fi luate pentru a evita o nouă criză economică puternică? În contextul evoluţiilor globale (deglobalizare, conflict între marile blocuri economice, efectele tot mai pregnante ale schimbărilor climatice), instabilitatea economică devine regula şi nu excepţia, afirmă Bogdan Ion. Ca urmare, firmele nu-şi pot permite să fie surprinse nepregătite şi trebuie să aibă planuri gândite pentru mai multe scenarii economice. Criza financiară din 2008/2009 a fost diferită ca natură de criza economică declanşată de coronavirus. Cu toate acestea, câteva lecţii comune pot fi învăţate din cele două crize. „În primul rând, în perioade de criză economică, intervenţia statului în economie este importantă şi poate face diferenţa între o recesiune de scurtă durată şi una mai profundă. În al doilea rând, este bine să ne pregătim de crize în perioadele de prosperitate economică: businessurile trebuie să-şi crească rezilienţa, statul să-şi consolideze finanţele şi să creeze infrastructura critică şi soluţii de răspuns rapid. Tot în perioadele de creştere economică, autorităţile trebuie să limiteze apetitul pentru risc al jucătorilor din pieţele reglementate, pentru a scădea expunerea acestora la efectele ciclului economic. În al treilea rând, businessurile trebuie să aibă planuri/strategii/scenarii pregătite atât pentru perioadele de creştere economică, cât şi pentru crize care apar inerent în economie (crize generate de războaie, pandemii, instabilitate politică, istoric considerate mai puţin probabile, dar care în ultimul timp sunt tot mai frecvente)“, concluzionează Bogdan Ion.

  • Radiografia celui mai mare faliment recent din istoria României, care a zguduit ţara din temelii, afectând milioane de oameni

    City Insurance, compania de asigurări care a fost liderul întregii pieţe a asigurărilor din România din anul 2017 până în 2021, a ajuns într-un final, aşa cum majoritatea jucătorilor din piaţă credeau că se va întâmpla, să se prăbuşească. Dar cum a trecut o astfel de companie prin filtrul reglementărilor şi al cerinţelor din piaţă ajungând să conducă asigurările româneşti în doar câţiva ani?

     

    Totul a început cu data de 31 martie 1998, data la care societatea City Insurance a fost înfiinţată. Ulterior, în anul 2008, City Insurance a primit autorizare pentru a putea activa şi în Italia, iar în 2013 şi în Grecia. Între timp, activitatea companiei a fost în principal bazată pe zona asigurărilor RCA şi a asigurărilor de garanţii.

    În 2007, City Insurance era printre jucătorii mici din piaţă, cu subscrieri de 3,5 milioane de lei. Ce este important de observat este evoluţia acestor subscrieri. În anul 2008, volumul subscrierilor a ajuns la 9 milioane de lei, însemnând aproape o triplare faţă de anul anterior, iar în 2009, primele subscrise au depăşit 28 de milioane de lei, însemnând o nouă triplare a volumului subscrierilor.

    Această metodă de subscriere agresivă şi captare a pieţei a fost baza pe care City Insurance a ajuns la volume ale subscrierilor din ce în ce mai mari, creşterile fiind în acelaşi timp unele semnificative. Numai din anul 2009 până în anul 2021, cota de piaţă a companiei s-a majorat de 64 de ori, în timp ce subscrierile companiei au crescut de 700 de ori în 14 ani. Deşi evoluţia companiei poate părea spectaculoasă, City Insurance a întâmpinat prima oară probleme legate de lichiditate în anul 2016, motiv pentru care a trebuit să vină cu un plan de redresare pe care să îl realizeze conform cerinţelor ASF.

    „În acel moment, City Insurance şi-a asumat anumite obligaţii de restabilire a obligaţiilor economice atât prin aducerea de sume suplimentare, cât şi prin obţinerea unor mecanisme de garantare. Aspectul pus în discuţie acolo a fost dezechilibrul între suma pe care trebuia să o acopere din poliţă şi activul de care beneficia. Ieşirea din redresare s-a făcut pe baza angajamentelor pe care City şi le-a luat”, a explicat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, lichidatorul judiciar al City Insurance, desemnat odată cu decizia oficială din partea Tribunalului Bucureşti din 9 februarie 2022 de a intra în faliment. Astfel, pe baza unor promisiuni pe care City Insurance şi le-a asumat, ASF a aprobat ieşirea companiei din redresare.

    Acest lucru nu a făcut decât să îi permită asigurătorului să îşi continue drumul, scopul rămânând acelaşi, captarea agresivă a pieţei, practicând în acelaşi timp printre cele mai mici tarife pe zona asigurărilor RCA. Unul din motivele pentru care în prezent, preţurile poliţelor RCA au crescut semnificativ, unele companii dublând sau chiar triplând tarifele, a fost politica de dumping a preţurilor pe care City Insurance a folosit-o de-a lungul evoluţiei sale pe piaţă. Această practică a presupus setarea celor mai mici preţuri dintre jucătorii care activau în zona asigurărilor RCA pentru a putea capta cât mai mulţi clienţi şi a subscrie un volum cât mai mare. Prin urmare, restul jucătorilor nu aveau de ales şi ajungeau să îşi asume riscuri mai mari pentru a putea concura cu City Insurance.

    După mai bine de patru ani în care City Insurance s-a aflat printre cele mai mari companii de asigurări din piaţă, dar mai ales pe segmentul RCA, asigurătorul s-a prăbuşit într-un final în anul 2021. Mai exact, pe data de 17 septembrie 2021 ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare a companiei, a constatat starea de insolvenţă şi a demarat promovarea procedurii de faliment împotriva City Insurance. Cu toate acestea, până în acel moment, City Insurance a fost sancţionată în repetate rânduri de-a lungul timpului. Numai în perioada 2014-2021, valoarea cumulată a amenzilor pe care ASF le-a impus companiei a fost de 18,7 mil. lei, valorile cele mai mari fiind înregistrate în anul 2021, anul în care City Insurance s-a prăbuşit.

     

    Ce se întâmplă în culisele celui mai mare faliment din asigurări?

    Ulterior, pe lângă zona asigurărilor RCA, unde City Insurance avea peste 3,1 milioane de clienţi înainte de a intra în faliment, compania avea şi o expunere semnificativă din zona asigurărilor de garanţii. Astfel, în prezent, masa credală constituită ca urmare a falimentului City Insurance a strâns 1.600 de creditori, care s-au înscris pentru a-şi recupera datoriile de la companie.

    Valoarea expunerii calculată de CITR pe baza înscrierilor creditorilor este de 8,4 miliarde de lei. Printre cei mai mari creditori ai City Insurance se numără FGA cu o expunere de peste 2 miliarde de lei, CNAIR cu 1,55 mld. lei, RAJA Constanţa, cu aproape 1 mld. lei şi BCR cu aproape 800 mil. lei. „Mecanismul falimentului are ca scop lichidarea a tot ce există în patrimoniu.

    Cu siguranţă, şi nu va fi primul caz, în care disponibilităţile nu vor acoperi datoriile. Când nu mai există active şi sume de recuperat sau litigii pe rol, se radiază şi compania dispare. În ceea ce priveşte sumele rămase, dacă în urma finalizării raportului se identifică persoane responsabile, acestea trec printr-un proces în instanţă, apoi devin sentinţe executorii care se îndreaptă către persoanele responsabile pentru sumele care se constată că este o legătură de cauzalitate între faptele respective şi prejudiciul pe care l-au creat. Dar şi în această situaţie există perspectiva reală ca acestea să rămână sume neacoperite”, susţine Paul-Dieter Cîrlănaru.

    El a mai explicat că există totuşi o diferenţă între expunere şi datorie, iar până nu se va vedea fiecare contract în ce stadiu este, nu se va putea determina sumele efectiv de recuperat. „Există o diferenţă importantă între expunere şi datorie. Până nu vom vedea CNAIR în fiecare contract în ce stadiu este nu avem cum să determinăm sumele de recuperat efective. Este important să vedem întreaga situaţie ca una care are o dimensiune sistemică”, a mai spus CEO-ul CITR. În ceea ce priveşte activele City Insurance, momentan lichidatorul judiciar nu are o evaluare concretă, dar cea mai mare parte a activelor este reprezentată de sumele pe care le are de recuperat City Insurance de la reasigurători.

    „Avem o valoare contabilă în acest moment de ordinul sutelor de milioane de lei. Dar care până nu se intră punctual în fiecare nu o să putem să vedem efectiv. Indiferent ce se va întâmpla, va fi o etapă care va trece. Pe viitor, va fi foarte important să fie mai multă stricteţe.”, este de părere Paul-Dieter Cîrlănaru. CEO-ul CITR a mai adăugat că produsul acesta RCA este un produs atipic, iar calitatea produsului nu prea interesează cumpărătorul. „Cumperi poliţa pentru a îndeplini o obligaţie legală, pentru a nu primi amendă şi cel care are de suferit dacă respectivul asigurător nu livrează calitativ este cel pe care l-ai lovit cu maşina.

    Controlul în domeniul altor produse se face de către consumator, care stabileşte că plăteşte un preţ pentru un anumit serviciu, pentru că este bun sau rău sau satisfăcător, aici nu există acest feedback. Aici cred că intervine zona de reglementare. Fiind un produs obligatoriu, care asigură riscul altcuiva, trebuie să vedem mai multă reglementare sau mai precisă. Trebuie încurajat un comportament mult mai bun în piaţă pentu a nu se ajunge într-o astfel de situaţie”, susţine Paul-Dieter Cîrlănaru.

    Printre situaţiile financiare ale City Insurance, lichidatorul judiciar a observat că City Insurance a acordat împrumuturi societăţii afiliate City Invest & Managment, la care City Insurance este acţionar, cu şanse de recuperare reduse. Soldul de recuperat se ridică la 82 de milioane de lei. Pe lângă acestea, compania a achitat dobânzi pentru împrumuturi primite care s-au dovedit a fi fără substanţă economică în valoare de 114 milioane de lei şi a mai achitat comisioane intermediarilor pentru împrumuturi, de asemenea, fără substanţă economică, de 33 de milioane de lei. În primele 85 de zile de la deschiderea falimentului City Insurance, CITR a identificat şi notificat peste 71.000 de creditori. Dintre aceştia 1.600 de creditori s-au înscris la masa credală cu o expunere de 8,4 mld. lei. În acelaşi timp, lichidatorul judiciar are de gestionat direct peste 14.000 de litigii în 10 ţări, în care City Insurance este angrenată.

    Următorii paşi în procedura de faliment, după întâlnirea creditorilor, care a avut loc pe data de 6 mai 2022, sunt evaluarea patrimoniului, demersurile pentru recuperarea creanţelor şi valorificarea activelor.

  • Dezvoltarea fantastică a industriei de IT din România din ultimii ani şi efervescenţa din ecosistemul de start-up-uri tech l-au determinat pe Sandu Băbăşan, antreprenor în serie

    Dezvoltarea fantastică a industriei de IT din România din ultimii ani şi efervescenţa din ecosistemul de start-up-uri tech l-au determinat pe Sandu Băbăşan, antreprenor în serie şi angel investor, să-şi reorienteze atenţia de la managementul unei singure companii (Blugento) către investiţiile în noile proiecte. „Pot ajuta mai mult implicându-mă în aceste noi proiecte, nu doar financiar, ci mai ales prin transferul de know-how”, spune el. Cum şi-a propus să ajute?

    Sandu Băbăşan a investit până acum în trei start-up-uri de tehnologie – Bookr, StageMe.Live şi Autodeal, la care se adaugă şi proiectele proprii – Nooka Space (reţea globală de birouri smart),  Blugento, Robin Good (proiect de dezvoltare de business dedicat start-up-urilor din România), iVox (platformă online de sondare a opiniei publice) şi CashControl (aplicaţie online de administrare a finanţelor personale). Bugetul său anual pentru finanţarea unor astfel de proiecte se situează între 100.000 şi 200.000 euro în următorii trei ani.

    „Ecosistemul de start-up-uri tech creşte extraordinar în România. Fiind în acest ecosistem din 2005, am văzut o dinamică fantastică şi încep să cred că suntem capabili să dezvoltăm produse de mare calitate. Dacă la un moment dat segmentul de IT din România era considerat un segment care îşi închiriază resursele, adică acel outsourcing clasic, astăzi toate companiile se uită la dezvoltarea de produse. Iar în acest proces de dezvoltare de produse tech în România cred că pot să contribui, pot să contribui cu know-how şi de ce nu, acum, datorită experienţei plăcute financiare pe care am avut-o în Blugento, pot să contribui şi financiar. Astfel, intru în categoria de smart money, iar de fiecare dată când interacţionez cu aceste start-up-uri mă simt extraordinar de util. Este ceea ce eu pot să dau comunităţii, dar totodată această comunitate îmi dă înapoi acea apreciere de care avem nevoie când ajungem la un punct de dezvoltare în carieră“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Investor Watch, Sandu Băbăşan.

    El a adăugat că are trei direcţii diferite prin care face investiţii în start-up-uri – individual, în cadrul proiectului Robin Good şi alături de alţi business angels şi VC-uri. „La nivel personal şi aici pot să investesc între 100.000 – 200.000 de euro în fiecare an. Chiar îmi fac un plan să investesc în aproximativ două proiecte în fiecare an în următorii trei ani.“ Apoi, investeşte împreună cu partenerii săi, Alin Laurenţiu şi Florin Pop, în cadrul proiectului Robin Good, care este o platformă ce accelerează companii în special din segmentul tech, dar în zona de pree-seed. „Împreună cu ei putem să investim şi sume mai mari, dar obiectivul nostru este de fapt să venim şi să oferim know-how, să facem acest transfer de know-how, acel concept de mentoring şi de ce nu, să şi deschidem oportunitatea către alte pieţe prin ecosistemul pe care îl avem în jurul nostru“, a explicat Sandu Băbăşan. Două dintre investiţiile lui Sandu Băbăşan de până acum – Bookr (soluţie de booking pentru zona de beauty, dar şi pentru zona medicală) şi StageMe.Live (soluţie de live streaming pe zona de e-commerce) – au fost realizate prin platforma Robin Good în cadrul căruia este acţionar.

    Cea de-a treia investiţie însă – în Autodeal (aplicaţie pentru gestionarea costurilor şi obligaţiilor auto), a fost realizată în mod individual. În prezent, el se află în negocieri cu alte două proiecte tech din România, unul în zona de digital marketing, iar altul în domeniul industry 4.0. „În acest moment încă negociez cu două proiecte noi, tot din România, în care sper să investesc pe parcursul acestui an. Unul este fix în segmentul în care sunt pasionat, adică în zona de digital marketing. Este un segment fantastic de frumos în care absolut toate activităţile sunt măsurabile şi aici trebuie să facem inovaţie, iar proiectul cu care astăzi negociez intrarea în parteneriat este un proiect foarte inovativ cu antreprenori cu multă experienţă şi cu ambiţii internaţionale. Celălalt proiect este într-un segment total diferit, este într-o zonă industrială în care segmentul de IoT şi senzoristică va veni să îmbunătăţească nişte procese în cadrul elementelor de producţie sau în procesele de producţie la nivel de fabrici. Şi chiar dacă nu am multă experienţă în segmentul acesta, am încredere atât în parteneri, dar am încredere şi în faptul că deja au validat produsul în piaţă şi au clienţi în portofoliu“, a punctat Sandu Băbăşan.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

    Investor Watch

    Invitat: Sandu Băbăşan, antreprenor în serie şi angel investor

    Start-upUpdate

    1. Invitaţi: Adrian Trif, CEO & managing partner în cadrul MERO, şi Vlad Dobre, cofondator al Logbox

    Ce e nou? Cele două companii se află în proces de fuziune,  în urma achiziţiei Logbox – sistem pentru gestiunea internă a unui salon de înfrumuseţare, de către MERO – soluţie pentru programări online la saloane de beauty.

    Adrian Trif: „Anul acesta previzionăm o dublare a numărului de saloane de înfrumuseţare care folosesc soluţia noastră, plus o adăugare de 50%, în urma achiziţiei Logbox. Anul arată bine, în primul trimestru al acestui an suntem la 196% creştere faţă de acelaşi trimestru al anului 2021. Este loc de creştere organică şi se poate creşte încă foarte bine. Vom uni echipele şi va fi un efort de echipe pentru a obţine soluţia finală.”

    Vlad Dobre: „Când am început dezvoltarea soluţiei Logbox, la finalul lui 2017 – începutul lui 2018, aveam în vedere gestiunea internă a unui salon de înfrumuseţare – programare, stocuri, gestiune, raportare, tot ce ţine de managementul intern al unui salon. Nu am fost competitor cu Mero, pentru că ei se axau pe atragerea de clienţi în saloanele de înfrumuseţare.”

    2. Invitat: Cătălin Sporiş, cofondator SMSO – platformă de comunicare prin mesaje de tip text

    Ce e nou? Platforma SMSO, pornită ca proiect în cadrul companiei locale NOOH Media în 2019, a reuşit să genereze venituri de 400.000 euro anul trecut, dublu faţă de 2020, iar ţinta pentru anul curent vizează din nou o dublare până la aproape de un milion de euro. Compania lucrează la o nouă arhitectură software a platformei, care îi va permite să adauge şi alte canale de comunicare, precum e-mail sau soluţii de instant messaging – WhatsApp, Telegram etc., finanţarea realizându-se momentan prin forţe proprii. Pentru o dezvoltare mai accelerată însă, SMSO ar avea nevoie de o investiţie de circa 600.000 euro care i-ar permite să se extindă şi în regiune mai rapid.

    „Am reuşit să dublăm cifra de afaceri de la 209.000 de euro în 2020 la 410.000 de euro în 2021. Şi la începutul acestui an avem o creştere de 50% în primul trimestru în condiţiile în care martie a fost doar o creştere de 30% versus martie 2021 pe fondul situaţiei din Ucraina. Altfel, dacă lucrurile nu ar fi fost afectate de ce se întâmpla la graniţă, probabil ar fi fost o creştere de 80-90%, ceea ce este pe proiecţia noastră şi pe obiectivele noastre de a dubla cifra de afaceri în 2023 versus 2021 şi să ajungem undeva spre 900.000 –
    1 mil. euro venituri. Aceasta este ţinta în condiţiile în care nu reuşim să atragem o rundă de finanţare la care lucrăm de ceva timp.”

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şipe pagina de Facebook a Ziarului Fina r de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovix, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.