BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • La paradisul artizanilor: cum poţi să îmbini pasiunea cu dezvoltarea şi cu afacerile

    Mioara Iofciulescu este de profesie jurist şi specialist în comunicare. A împletit cariera cu o pasiune aparte pentru artă în general şi pentru dezvoltare personală, iar toate împreună au constituit imboldul pentru un business care valorifică şi apetitul altor amatori de artă.

    Galeria de Artă Handmade este un magazin fizic în care se găsesc exclusiv produse lucrate manual de artişti şi artizani români. Fondarea galeriei în martie 2022 şi deschiderea magazinului în luna aprilie a acestui an au fost demersuri fireşti în contextul activităţii pe care am desfăşurat-o în domeniul artei handmade, începând din anul 2019”, povesteşte Mioara Iofciulescu. Ea este unicul asociat al businessului, însă în organizare îi mai vin în ajutor soţul ei şi încă doi colaboratori. Din 2019 încoace, a urmat mai multe cursuri în domeniul artelor şi al dezvoltării personale, de la modelaj de bijuterii la arte combinate, fiind, totodată, managing director în cadrul grupului Atlantis România, o companie cu activitate în dezvoltarea imobiliară şi producţia de energie regenerabilă. „Investiţia iniţială în amenajarea spaţiului şi crearea conceptului a fost de 15.000 de euro. Noi idei apar în fiecare lună şi noi investiţii sunt necesare, la o scară mai mică, pentru că e nevoie să fim creativi şi inventivi pentru a atrage cât mai mulţi clienţi. Portofoliul de produse aflate în magazin depăşeşte valoarea de 120.000 de euro.”

    Galeria de Artă Handmade, situată în mallul Promenada din Bucureşti, a prins contur în martie 2022, iar de atunci până la finalul lunii august a generat o cifră de afaceri de circa 13.000 de euro. Mioara Iofciulescu are doi angajaţi, consilieri artistici, cu studii în domeniul artelor, care se ocupă de prezentarea şi vânzarea produselor în galerie. Pe rafturi se găsesc tablouri şi decoraţiuni realizate cu diferite tehnici şi materiale (pictură, mandala, decoupage, răşină, modelaj, croşetat), produse textile pictate, bijuterii ţesute cu mărgele, realizate cu pietre semipreţioase sau coliere statement, creaţii vestimentare realizate cu dantele şi broderii fine, genţi croşetate sau pictate, brâuri, accesorii pentru păr, berete şi pălării, dar şi jucării croşetate, lucrate din fetru, din lână împâslită sau alte materiale cu textură moale, potrivite pentru copii. De toate pentru toţi, dar neapărat handmade. „Dorim să diversificăm gama de produse, să ne adaptăm fiecărui sezon, să dezvoltăm zona creaţiilor vestimentare unicat cu rochii de ocazie şi rochii de mireasă, precum şi să deschidem un atelier de design vestimentar. În acest sens, am şi aplicat pentru fonduri în cadrul proiectului StartUp Nation.”

    Clienţii galeriei sunt, în general, iubitori de artă, români sau străini aflaţi în vizită, cunoscători ai domeniului sau care apreciază produsele lucrate manual, care înţeleg că principala caracteristică şi valoare a acestora este unicitatea. Produsele din magazin au preţuri care pornesc de la 25 de lei, cum este cazul cerceilor pictaţi cu tehnica punctului pe suport de lemn, sigilaţi în răşină, şi pot ajunge până la câteva mii de lei pentru o rochie, de pildă. La rândul ei, Mioara Iofciulescu este şi ea un artizan precum cei pe care i-a adunat în galerie. În 2019, a fondat brandul Candy Flowers Art, sub care realizează decoraţiuni turnate din răşină epoxidică, flori modelate petală cu petală din pastă de porţelan cu uscare la aer, aranjamente cu flori criogenate şi bijuterii cu pietre semipreţioase. În 2021, a fondat Academia de Artă Handmade Bucureşti, ca modalitate de a susţine şi a dezvolta arta handmade, după ce pandemia îngreunase şi mai mult efortul artizanilor de a-şi vinde produsele. Membrii academiei sunt şi producătorii obiectelor care se găsesc la vânzare în Galeria de Artă Handmade. Academia a organizat până acum workshopuri şi alte evenimente menite să consolideze comunitatea de artişti pe care a strâns-o în jurul ei. „Obiectivul major pentru viitorul apropiat este amenajarea unui muzeu de artă handmade, în cadrul căruia să fie expuse obiecte valoroase atrase în patrimoniul Academiei de Artă Handmade Bucureşti, cum ar fi costume tradiţionale, lucrări premiate la concursuri de profil sau piese deosebite realizate pentru expoziţii”, mai spune Mioara Iofciulescu.

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Patos – brand de bere (Siliştea Snagovului, jud. Ilfov)

    Fondatori: Anca şi Bogdan Puia

    Investiţie iniţială: 70.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: 50.000 de euro

    Prezenţă: în 27 de localuri din Bucureşti şi din ţară

    Lunaz – brand de haine (Bucureşti)

    Fondatori: Roxana şi Andrei Zaharescu

    Investiţie iniţială: 20.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 20.000-30.000 de euro

    Prezenţă: online

    Loca – business cu preparate low-carb (Bucureşti)

    Fondatoare: Laura Eremia

    Investiţii: peste 65.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti

    Şedinţe foto pentru bebeluşi (Bucureşti)

    Fondatoare: Daniela Ursache

    Cifră de afaceri în 2021: 100.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti

    Krest – unitate de cazare (Vatra Dornei)

    Fondatori: Ştefan Codescu, Mirela Codescu, Mădălina Alupei şi Andrei Alupei

    Investiţii: 260.000 de euro

    Prezenţă: Vatra Dornei

    ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Moldova ar putea cuceri Europa… cu mere colorate şi delicioase, dacă este ajutată

    Rusia a ştiut unde loveşte când a interzis importurile de fructe şi legume din Moldova. Producătorii moldoveni, chiar dacă au acum deschidere spre piaţa UE, se bazau pe cea rusească, mai permisivă şi unde aveau legături formate în ani de zile. Dintre fructe, exporturile de mere sunt cele mai importante. Merele au devenit simbolul expansiunii comerciale a Poloniei în Europa de Est şi în restul UE. De ce n-ar fi aşa şi cu merele moldoveneşti?

     

    Republica Moldova fascinează Europa cu pasinea sa pentru vinuri. În plin război economic şi geopolitic între Est şi Vest, între civilizaţii, industria viticolă din mica ţară prinsă la mijloc fascinează şi mai mult. Însă Moldova nu înseamnă numai dealuri întinse cultivate cu vii şi sute de kilometri de galerii subterane transformate în crame. Are livezi şi sere şi o industrie conexă surprinzător de modernă chiar şi pentru specialiştii olandezi.

    Şi chiar ei, elita agriculturii moderne, intensive, dar ecologice a Europei, cer ajutor pentru comerţul cu fructe moldoveneşti. În acest scop, sectorul de profil din Republica Moldova are dedicat un serial întreg pe FreshPlaza, o platformă media focalizată pe industria agroalimentară şi cu acoperire globală, a cărei fundaţie a fost turnată în urmă cu două decenii în Olanda. Cu această ocazie, FreshPlaza trage şi un semnal de alarmă: este important ca UE să-i ajute pe cetăţenii moldoveni. Un sfert din PIB-ul ţării este dat de sectorul agricol şi aceasta înseamnă că mulţi dintre ei sunt dependenţi de agricultură. De aceea este important ca traderii de fructe europeni să sprijine sectorul din Republica Moldova. Dacă Moldova este ignorată, în cele din urmă se va reîntoarce la Rusia. Sau va rămâne puternic polarizată, ruptă între est şi vest.

    În primăvară, după ce Rusia a invadat Ucraina, Chişinăul şi Kievul au cerut aderarea la Uniunea Europeană. Drept răspuns, Moscova a blocat complet importurile de fructe din Moldova, invocând măsuri fitosanitare. A fost ca un cutremur pentru fermieri deoarece 95% din exporturile de mere şi  de struguri se duceau în Rusia. Între timp, Moldova a primit statutul de candidat la aderarea la UE, dar numai o mică majoritate a populaţiei vrea pe acest drum. O parte însemnată din cetăţeni susţine Rusia chiar şi acum, în timpul războiului. De unde ştie FreshPlaza acest lucru? Simplu. Şi-a trimis un colaborator acolo însoţit de doi specialişti în agricultură olandezi. Echipa a descoperit că în livezile de meri se investeşte în noi soiuri moderne precum Fuji, Braeburn, Gala şi Crimson Crisp. Dar au rămas şi soiuri care nu sunt potrivite pentru piaţa europeană, precum Idared. La fel de nepotriviţi sunt şi delicioşii struguri moldoveneşti cu sâmburi. Pentru astfel de produse piaţa rusă era vitală. Pe de altă parte, prunele Stanley sunt acum exportate pe scară largă în Germania şi în alte regiuni unde se vorbeşte germana.

    Echipa de la FreshPlaza a vizitat zece staţii de ambalare a fructelor. Se aşteptau să vadă livezi vechi neglijate, dar au găsit exact opusul; livezi moderne dotate cu instalaţii de irigare prin picurare, cu plase antigrindină şi pergole din plastic pentru struguri. În cazul merelor, fructele sunt cu adevărat fantastice. Solul este foarte aerisit şi fertil, iar merele sunt uniforme si de calitate. Atât de multe ore de soare conferă fructelor un gust unic. Aproape toate sunt trimise la ambalat, atât de perfecte sunt. Cultivatorii olandezi furnizează alte soiuri şi de aceea merele şi prunele moldoveneşti îşi pot găsi un loc pe piaţa vestică. Mai ales acum că Uniunea Europeană a adoptat un regulament de liberalizare temporară a comerţului cu şapte produse horticole moldoveneşti a căror comercializare nu fusese încă pe deplin liberalizată şi anume roşii, usturoi, struguri, mere, cireşe, prune şi suc de struguri.

    În primăvară, după ce Rusia a invadat Ucraina, Chişinăul şi Kievul au cerut aderarea la Uniunea Europeană. Drept răspuns, Moscova a blocat complet importurile de fructe din Moldova, invocând măsuri fitosanitare. A fost ca un cutremur pentru fermieri deoarece 95% din exporturile de mere şi  de struguri se duceau în Rusia.

    Războiul a avut un impact devastator asupra Ucrainei, dar şi Republica Moldova a fost lovită. Capacitatea ţării de a face comerţ cu restul lumii este afectată deoarece exporturile sale depind în mare măsură de infrastructura ucraineană, iar Moldova a pierdut în mare parte accesul la pieţele sale din Ucraina, Rusia şi Bielorusia. „Obişnuiam să exportăm aproximativ 95% din merele noastre pe piaţa rusă, dar în prima jumătate a anului 2022, din motive evidente, această cifră a scăzut la 70%, ceea ce este încă un procent foarte mare”, a spus Vladimir Bolea, ministrul agriculturii.  De când politicianul a făcut aceste declaraţii şi până acum, situaţia s-a înrăutăţit, iar fermierii sunt obligaţi să se adapteze. La începutul lunii august a acestui an, cultivatorii şi exportatorii moldoveni de mere au intrat pe piaţa din Arabia Saudită şi în prezent negociază cu guvernul egiptean exporturi preferenţiale de mere, de departe cel mai important produs de export din categoria fructe şi legume al Moldovei. Este clar că şi deschiderea oferită de UE este mai mult decât binevenită şi acum chiar vitală. Pe 15 august, Rosselkhoznadzor, serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Rusia, a blocat importurile de fructe din Moldova, excepţie făcând  Transnistria, o regiune separatistă prorusă.  Motivul embargoului sunt infecţiile cu dăunători şi boli ale plantelor şi este de neînţeles pentru preşedintele Maia Sandu în condiţiile în care produsele moldoveneşti îndeplinesc standardele de calitate ale UE, mai înalte decât cele ruseşti.

    Smarta AS este o companie de familie. A fost fondată la începutul secolului cu livezi vechi, din epoca sovietică, şi este concentrată pe ceea ce a ajuns să definească industria fructelor din Moldova – merele reprezintă trei sferturi din pomicultura ţării. Anatolii Caduc, primul preşedinte al companiei, a infiinţat Smarta în anul 1999. „Când fiul şi fiica sa s-au alăturat conducerii companiei, aceasta a început să se modernizeze”, spune Valeria Caduc, manager de marketing şi soţia actualului proprietar, Andrei, fiul lui Anatolii. „Au înlocuit treptat soiurile vechi de mere, precum Idared, cu altele noi. Au acoperit şi pomii, au pus la punct cultivarea superintensivă cu sisteme de irigare, au instalat camere frigorifice şi au încercat să obţină certificări precum GlobalGAP.“ Pe o suprafaţă de 60 de hectare sunt cultivate numeroase soiuri de mere, printre care Gala Must, Gala Royal, Golden Delicious, Super Chief, Florina, Jonagold, Idared, Champion şi Fuji. Smarta cultivă, de asemenea, prune Stanley. Recoltarea se face manual, iar merele sunt păstrate în depozite frigorifice cu o capacitate de 2.500 de tone. Fructele sunt sortate în funcţie de greutate, dimensiune, culoare şi calitate. „Depozitele noastre frigorifice au condiţii controlate dinamic, astfel încât merele îşi păstrează aroma proaspătă şi textura crocantă până în luna mai. Suntem poziţionaţi favorabil într-o zonă cu o climă continental temperată şi soluri fertile. Acesta este ceea ce conferă merelor moldoveneşti gustul lor“, explică Valeria. Recent, ea a preluat controlul şi asupra exporturilor

    Până la începutul anului 2022, Smarta AS vindea către comercianţi care îşi colectau personal merele de la depozitele frigorifice ale companiei. Majoritatea ajungeau pe pieţele din Rusia, Bielorusia şi România, spune Valeria. Dar când a devenit dificil accesul pe piaţa rusească, în primăvară, compania nu a avut de ales decât să înceapă ea însăşi să exporte pe alte pieţe.

    „În aprilie, ne-am dus la Fruit Logistica şi am luat legătura cu comercianţi şi importatori. Când ne-am întors, am început să exportăm în Dubai, Arabia Saudită şi Malaezia. Este mai complicat şi încă nu ştim dacă este cu adevărat mai profitabil. La urma urmei, sunt implicate o mulţime de costuri, cum ar fi ambalarea şi logistica. Aşa că trebuie să investim mult înainte de a vedea în sfârşit banii pentru livrările noastre. Dar, până acum, am fost plătiţi fără probleme.” Fruit Logistica este un târg renumit de fructe organizat anual în Germania.

    În prezent, SV Fruct cultivă mere pe 47 de hectare şi cireşe pe 10 hectare. În urmă cu 12 ani, a construit 14 celule de depozitare de 682 metri cubi fiecare, cu o capacitate totală de 2.000 de tone. Aceste celule folosesc tehnologia Smartfresh.

    Compania dorea să expedieze o încărcătură în Orientul Mijlociu la sfârşitul lunii august, dar nu a putut obţine ambalajul corespunzător la timp. De asemenea, nu avea, la acel moment, fonduri pentru a avansa cu operaţiunile de logistică. Contractul a fost anulat, ceea ce, potrivit Valeriei, înseamnă o descurajare. „Ei oferă un preţ mult mai mic acum. Este regretabil, dar asta este.“ Exporturile către Dubai se fac prin portul românesc Constanţa şi durează o lună: o săptămână pentru transportul de la staţia de ambalare la vapor şi apoi 24 de zile pe mare. Deoarece portul ucrainean Odesa era blocat din cauza războiului şi încă mai este, merele ucrainene şi-au găsit drumul spre pieţele externe tot prin portul românesc. „A fost o perioadă aglomerată în Constanţa”, spune managerul de marketing. Ceea ce FreshPlaza nu scrie este că Smarta nu este lipsită de controverse, ca mai toate afacerile mari din Moldova. Mama actualului proprietar, pe care o cheamă tot Valeria, a fost preşedintele judecătoriei raionului Briceni şi a fost criticată în deceniul trecut ca fiind cel mai împroprietărit magistrat din ţară. Era vorba mai ales de terenuri agricole, cu un preţ în acte sub cel al pieţei. O parte din aceste terenuri se află într-una dintre cele mai bune zone pentru cultivat meri din ţară, acolo unde Smarta îşi are livezile. Caduc tatăl a fost mare politician din partea Partidului Democrat din Moldova în raionul unde doamna Valeria a fost magistrat.

    O altă companie care se face remarcată pe piaţa fructelor moldoveneşti este SV Fruct, afacerea familiei Scutaru. Scutaru senior este asistat de cei patru fii ai săi. „Toată familia a fondat firma”, spune Vitalii, unul dintre fii. „Asta a fost în 2003. Fratele meu Victor şi cu mine eram comercianţi de fructe şi ne-am gândit să vindem fructe pe care le cultivăm noi înşine. Când a venit momentul, ne-am făcut cu toţii partea pentru a construi afacerea.“

    În prezent, SV Fruct cultivă mere pe 47 de hectare şi cireşe pe 10 hectare. În urmă cu 12 ani, a construit 14 celule de depozitare de 682 metri cubi fiecare, cu o capacitate totală de 2.000 de tone. Aceste celule folosesc tehnologia Smartfresh. În anul următor a devenit prima companie de fructe din istoria Moldovei care a primit certificare GlobalGAP. SV Fruct îşi sortează şi îşi împachetează fructele – în cutii deschise sus – în propria staţie de ambalare. Ei îşi vând întreaga recoltă pe piaţa externă, fie prin exporturi directe, fie prin intermediari. „Asta depinde de preţurile pe care le putem obţine pentru produsul nostru”, spune Victor. Îşi găsesc majoritatea clienţilor prin contacte la târguri internaţionale.

    În primele zile ale companiei, exporturile ajungeau doar în Rusia şi, până în 2009, erau doar din soiuri de patrimoniu pur tradiţionale. Apoi totul s-a schimbat, iar accentul s-a mutat pe modernizare. O schimbare treptată a culturii de la soiurile vechi la cele noi a precedat construirea celulelor de depozitare. Chiar anul trecut, o parcelă de 2,3 hectare a fost plantată cu Devil Gala, iar în această primăvară, o livadă întreagă a fost defrişată şi replantată cu Gala SniCo red. Această reînnoire a soiului se realizează cu scopul de a accesa noi pieţe, inclusiv Orientul Mijlociu şi Asia. Fiecare dintre aceste destinaţii are preferinţele sale de varietate. Deocamdată nu există mere de la SV Fruct pe piaţa vest-europeană.

    Această companie are nu mai puţin de 15 soiuri care cresc în livezile sale din nordul Moldovei. Printre acestea se numără Empire, Braeburn, Jonagold, Ruby Star şi Fuji. „De asemenea, lucrăm cu companii de înmulţire belgiene şi poloneze care testează soiuri de mere şi cireşe în livezile noastre. În prezent avem o varietate care nu este încă înregistrată în UE. Pare foarte promiţătoare“, spune Vitalii, care adaugă că merele cu dungi roşii pe fond roşiatic sunt deosebit de populare pe piaţa locală. „Fructele trebuie să arate atractiv. Acest lucru pare să fie mai important aici decât aroma. Pentru pieţele noastre de export, calitatea are prioritate. Prin urmare, acordăm o mare importanţă acestui lucru.“

    Producătorii de mere din Moldova încep să se unească. Din livezi se recoltează aproximativ 500.000 de tone de mere anual. Spre comparaţie, Polonia, un campion european, produce 4,5 milioane de tone.

    Producătorii de mere din Moldova încep să se unească. Din livezi se recoltează aproximativ 500.000 de tone de mere anual. Spre comparaţie, Polonia, un campion european, produce 4,5 milioane de tone. „Sunt cel mai mare competitor al nostru”, recunoaşte Victor. „Au randamente mai mari, posibilităţi logistice mai bune – datorită locaţiei şi infrastructurii mai moderne – livezi mai avansate şi costuri de producţie mai mici. Poate părea ciudat, având în vedere salariile şi preţurile terenurilor mai mici de aici, dar cultivatorii polonezi primesc mai multe subvenţii. Şi, pentru depozitare şi marketing, se pot baza pe cooperative mari. Asta reduce costurile.“

    SV Fruct trece treptat la cultivarea superintensivă. Vitalii explică că unul dintre avantaje este reducerea costurilor de protecţie a culturilor. „Anul trecut am cheltuit 150.000 de euro pe astfel de produse, anul acesta au fost cu 50.000 de euro mai puţin. Şi randamentul este acelaşi. Este un câştig semnificativ”. Compania nu vrea să se extindă deocamdată. Prioritară este modernizarea. Iar accentul este pus în prezent pe vânzări deoarece a apărut brusc o nouă provocare. Rusia a dispărut ca piaţă de destinaţie, aşa că SV Fruct trebuie să găsească noi cumpărători. „Sperăm că putem continua să ne vindem toate merele pe piaţă proaspete şi nu va trebui să deturnăm nimic către industria prelucrătoare. Aşa că, pentru prima dată, ne îndreptăm privirea către piaţa UE“, încheie Vitalii.

    Cifrele arată cât de importante sunt merele pentru sectorul agricol al republicii. Ele, luate ca atare, spun că Moldova este unul dintre fraţii mai mici din Europa de Sud-Est (sunt excluse Polonia, Ungaria şi Grecia). Cu atât mai remarcabil este că ţara a devenit al doilea exportator de fructe şi legume de pe listă, după Serbia. În plus, Moldova şi o altă ţară, Macedonia de Nord, sunt singurele care exportă mai multe fructe şi legume decât importă. Fructe si legume? Aşa spune statistica, dar este un adevăr trunchiat. Datele arată că fructele monopolizează exporturile de produse proaspete ale Moldovei. Dacă sunt excluse legumele, Moldova depăşeşte chiar şi Serbia. Acest frăţior are astfel un pumn greu atunci când vine vorba de exportul de fructe.

    Totul este despre fructe. Dintre celelalte 12 ţări din Europa de Sud-Est, micuţa Moldovă nu se înclină decât în faţa României şi Serbiei când vine vorba de cultivarea fructelor. Iar în Moldova merele domină. Cu nu mai puţin de 500.000 t. recoltă în 2021, merele reprezentau 75% din producţia de fructe a ţării. Fructele cu sâmburi, strugurii, pepenii verzi şi fructele moi urmează, dar la mare distanţă. În mod logic, merele ar trebui să ocupe şi primul loc la export: reprezentau două treimi din plăcinta cu fructe înainte de război şi de embargoul rusesc. Aproximativ 40% din recolta de mere din Moldova îşi găsea drumul în străinătate, cea mai mare parte în Rusia.

    Pe scurt: Moldova era înainte de invazie cel mai mare exportator de fructe dintre ţările din sud-estul Europei în mare parte datorită unei singure culturi şi destinaţii: merele care ajungeau în Rusia.

  • O nouă agenţie de turism intră pe piaţa din România. Cum vrea să cucerească turismul din ţara noastră şi să ajungă să controleze aproape jumătate din piaţă

    „Vrem să ajungem la 40% cotă de piaţă”, spune Marius Surdu, CEO al Join UP! România, parte din grupul cu acelaşi nume înfiinţat în Ucraina, care colaborează cu peste 10.000 de agenţii din Ucraina, Moldova, Kazahstan, Estonia, Letonia şi Lituania, iar mai nou,  România. Abia intrat în piaţă, touroperatorul îşi setează un obiectiv foarte ambiţios. Cum are de gând să îşi pună planul în aplicare?

    Join UP! nu a intrat pe piaţa locală ca urmare a izbucnirii războiului din Ucraina, existau planuri de dezvoltare în România înainte de acest eveniment. România a reprezentat o plajă destul de largă de creştere, piaţa locală a trecut printr-o perioadă de creştere în turism în ultimii ani, când vorbim despre zona de turoperare, au intrat şi alţi jucători mari din vest în România. Aceste intrări în România nu au făcut altceva decât să dea semne că această piaţă poate”, spune Marius Surdu, CEO al Join UP! România. Deşi planurile de intrare pe piaţa locală existau chiar înainte de pandemie, criza sanitară a încetinit sau chiar oprit aceste planuri de dezvoltare ale jucătorilor din turism şi nu numai.

    Potrivit lui, România a devenit totuşi destul de interesantă pentru că este aproape de ţări puternice precum sunt Polonia, Ungaria sau Cehia. „Mai mult, numărul populaţiei este foarte important. În România mai este loc de creştere pentru oamenii care vor să meargă în vacanţe. La noi, poate, călătoresc un sfert (dintre oameni – n.red.) în afara ţării, există potenţial.” Înfiinţat în 2010 în Ucraina, turoperatorul Join UP! şi-a extins treptat activitatea şi în afara ţării, mergând către pieţele din Ucraina, Moldova, Kazahstan, Estonia, Letonia şi Lituania, iar acum România, urmând ca în toamna acestui an să lanseze şi primele pachete de vacanţă.

     

    Start din patru poli

    Marius Surdu previzionează că în primul an de activitate touroperatorul va înregistra un număr total de 50.000 de turişti, însă este încrezător cu privire la aceste cifre având în vedere că vor opera din patru oraşe – Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Jucătorul îşi doreşte să ajungă la o felie de 40% din piaţa locală de turism, strategia pe care mizează fiind colaborările cu circa jumătate dintre agenţiile de turism locale. Segmentul pe care se concentrează este cel de business, astfel că turiştii nu vor putea cumpăra direct de la Join UP! pachete de vacanţă. „Până la finalul anului 2023, vrem să avem mai mult de jumătate din piaţa de agenţii revânzătoare, ca şi contractări, există cerere pentru aşa ceva, agenţiile de turism caută touroperatori de încredere. Noi credem că ne vom concentra pe un top 300, dar la nivel de contract poate vor fi mai mulţi. Sunt foarte multe agenţii active în datele oficiale, dar în realitate acestea sunt inactive”, explică el.

    Portofoliul de destinaţii va fi în primă fază orientat pe zonele populare în rândul turiştilor români, precum Hurghada şi Sharm El Sheikh (Egipt), Antalya (Turcia), Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi Tenerife (Spania). Marius Surdu consideră că asul din mâneca lor este că, spre deosebire de alţi touroperatori, au intrat în România şi cu compania aeriană SkyUp Airlines, care va deservi touroperatorul, ceea ce creează un business integrat. Ei pot astfel să ofere agenţiilor de turism, implicit şi turiştilor, atât servicii de cazare, masă, cât şi transport. SkyUp Airlines dispune de 12 aeronave Boeing 737 cu o vechime medie de 14 ani.

    Zborurile pentru Join UP! către Dubai vor fi operate de Flydubai. „Sinergia între touroperator şi compania aeriană va ajuta, pentru că pe piaţa din România există această carenţă când vine vorba de companiile aeriene. Dacă tu oferi un business integrat, clar va exista încredere din partea turiştilor.” Companiile active sub brandul Join UP! distribuie pachete turistice prin intermediul a 10.000 de agenţii de turism pe pieţele în care se află grupul. Grupul Join UP! a avut o cifră de afaceri de 400 milioane de dolari, cifră care reprezintă veniturile totale ale acestuia de la înfiinţare şi până în prezent. Touroperatorul nu are încă în plan să facă incoming, ci se concentrează în special pe partea de outgoing; cu toate acestea, pe viitor, un astfel de plan nu este exclus. „Poate putem avea în vedere odată cu dezvoltarea şi partea de incoming. Ce ar putea să ajute şi piaţa din România este aeroportul din Braşov, care, dacă va fi deschis este posibil să intre în planurile noastre şi incomingul”, explică el.

     

    Orizonturi îndepărtate

    În 2023, touroperatorul intenţionează să intre şi pe pieţele din Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia, însă, dincolo de asta, Marius Surdu precizează că au în vedere şi alte planuri de dezvoltare. „Pe lângă destinaţiile menţionate, avem deja în plan o dezvoltare pe Tunisia, Portugalia, Spania şi Grecia şi cu siguranţă vor apărea în paleta noastră pentru anul 2023. În toamna anului viitor vom intra, dar natural, dacă vom simţi că se potriveşte o astfel de dezvoltare, în Zanzibar, avem planuri inclusiv pentru Maldive. Avem planuri pentru exotice”, adaugă el. Jucătorul va avea centre de operare în toate oraşele ţării din care vor fi operate zboruri, însă aceste centre nu vor fi deschise publicului, astfel că Join UP! va avea o prezenţă online, fără sedii fizice, bazându-se pe colaborările cu partenerii. „Noi avem în Bucureşti sediul central, dar plănuim pentru anul viitor să avem şi birouri operaţionale, nu de vânzare, dar în acest moment, forţa de vânzare este către partenerii revânzători. Vom avea site public, însă vom redirecţiona turiştii către agenţiile de turism revânzătoare”, mai spune el.

    În prezent, turoperatorul este în plin proces de recrutare a personalului, având doar cinci angajaţi, însă îşi doresc să ajungă la un număr de 20 de angajaţi în toate birourile din ţară.

     

    De un deceniu şi jumătate în turism

    Marius Surdu vine cu o experienţă de 16 ani în industria de turism, lucrând la DerTour România, Fibula Air Travel, TUI Travel Center România, ceea ce l-a ajutat să înţeleagă piaţa, crede el, lucru care îl va ajuta la dezvoltarea turoperatorului Join Up!. „Am făcut parte din managementul unei companii unde s-au pus bazele unor proceduri, unui flux de lucru, unui stil de management destul de bine stabilit şi standardizat şi cu siguranţă mentalitatea grupului Join Up! este destul de asemănătoare cu cea din vestul Europei. A fost poate primul motiv pentru care am acceptat această provocare, pentru că au venit cu aceeaşi viziune asupra businessului, de nu a pune monopol, de a nu face dumping, de a merge pe ideea unui business crescut natural”, încheie el.

  • O nouă agenţie de turism intră pe piaţa din România. Cum vrea să cucerească turismul din ţara noastră şi să ajungă să controleze aproape jumătate din piaţă

    „Vrem să ajungem la 40% cotă de piaţă”, spune Marius Surdu, CEO al Join UP! România, parte din grupul cu acelaşi nume înfiinţat în Ucraina, care colaborează cu peste 10.000 de agenţii din Ucraina, Moldova, Kazahstan, Estonia, Letonia şi Lituania, iar mai nou,  România. Abia intrat în piaţă, touroperatorul îşi setează un obiectiv foarte ambiţios. Cum are de gând să îşi pună planul în aplicare?

    Join UP! nu a intrat pe piaţa locală ca urmare a izbucnirii războiului din Ucraina, existau planuri de dezvoltare în România înainte de acest eveniment. România a reprezentat o plajă destul de largă de creştere, piaţa locală a trecut printr-o perioadă de creştere în turism în ultimii ani, când vorbim despre zona de turoperare, au intrat şi alţi jucători mari din vest în România. Aceste intrări în România nu au făcut altceva decât să dea semne că această piaţă poate”, spune Marius Surdu, CEO al Join UP! România. Deşi planurile de intrare pe piaţa locală existau chiar înainte de pandemie, criza sanitară a încetinit sau chiar oprit aceste planuri de dezvoltare ale jucătorilor din turism şi nu numai.

    Potrivit lui, România a devenit totuşi destul de interesantă pentru că este aproape de ţări puternice precum sunt Polonia, Ungaria sau Cehia. „Mai mult, numărul populaţiei este foarte important. În România mai este loc de creştere pentru oamenii care vor să meargă în vacanţe. La noi, poate, călătoresc un sfert (dintre oameni – n.red.) în afara ţării, există potenţial.” Înfiinţat în 2010 în Ucraina, turoperatorul Join UP! şi-a extins treptat activitatea şi în afara ţării, mergând către pieţele din Ucraina, Moldova, Kazahstan, Estonia, Letonia şi Lituania, iar acum România, urmând ca în toamna acestui an să lanseze şi primele pachete de vacanţă.

     

    Start din patru poli

    Marius Surdu previzionează că în primul an de activitate touroperatorul va înregistra un număr total de 50.000 de turişti, însă este încrezător cu privire la aceste cifre având în vedere că vor opera din patru oraşe – Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Jucătorul îşi doreşte să ajungă la o felie de 40% din piaţa locală de turism, strategia pe care mizează fiind colaborările cu circa jumătate dintre agenţiile de turism locale. Segmentul pe care se concentrează este cel de business, astfel că turiştii nu vor putea cumpăra direct de la Join UP! pachete de vacanţă. „Până la finalul anului 2023, vrem să avem mai mult de jumătate din piaţa de agenţii revânzătoare, ca şi contractări, există cerere pentru aşa ceva, agenţiile de turism caută touroperatori de încredere. Noi credem că ne vom concentra pe un top 300, dar la nivel de contract poate vor fi mai mulţi. Sunt foarte multe agenţii active în datele oficiale, dar în realitate acestea sunt inactive”, explică el.

    Portofoliul de destinaţii va fi în primă fază orientat pe zonele populare în rândul turiştilor români, precum Hurghada şi Sharm El Sheikh (Egipt), Antalya (Turcia), Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi Tenerife (Spania). Marius Surdu consideră că asul din mâneca lor este că, spre deosebire de alţi touroperatori, au intrat în România şi cu compania aeriană SkyUp Airlines, care va deservi touroperatorul, ceea ce creează un business integrat. Ei pot astfel să ofere agenţiilor de turism, implicit şi turiştilor, atât servicii de cazare, masă, cât şi transport. SkyUp Airlines dispune de 12 aeronave Boeing 737 cu o vechime medie de 14 ani.

    Zborurile pentru Join UP! către Dubai vor fi operate de Flydubai. „Sinergia între touroperator şi compania aeriană va ajuta, pentru că pe piaţa din România există această carenţă când vine vorba de companiile aeriene. Dacă tu oferi un business integrat, clar va exista încredere din partea turiştilor.” Companiile active sub brandul Join UP! distribuie pachete turistice prin intermediul a 10.000 de agenţii de turism pe pieţele în care se află grupul. Grupul Join UP! a avut o cifră de afaceri de 400 milioane de dolari, cifră care reprezintă veniturile totale ale acestuia de la înfiinţare şi până în prezent. Touroperatorul nu are încă în plan să facă incoming, ci se concentrează în special pe partea de outgoing; cu toate acestea, pe viitor, un astfel de plan nu este exclus. „Poate putem avea în vedere odată cu dezvoltarea şi partea de incoming. Ce ar putea să ajute şi piaţa din România este aeroportul din Braşov, care, dacă va fi deschis este posibil să intre în planurile noastre şi incomingul”, explică el.

     

    Orizonturi îndepărtate

    În 2023, touroperatorul intenţionează să intre şi pe pieţele din Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia, însă, dincolo de asta, Marius Surdu precizează că au în vedere şi alte planuri de dezvoltare. „Pe lângă destinaţiile menţionate, avem deja în plan o dezvoltare pe Tunisia, Portugalia, Spania şi Grecia şi cu siguranţă vor apărea în paleta noastră pentru anul 2023. În toamna anului viitor vom intra, dar natural, dacă vom simţi că se potriveşte o astfel de dezvoltare, în Zanzibar, avem planuri inclusiv pentru Maldive. Avem planuri pentru exotice”, adaugă el. Jucătorul va avea centre de operare în toate oraşele ţării din care vor fi operate zboruri, însă aceste centre nu vor fi deschise publicului, astfel că Join UP! va avea o prezenţă online, fără sedii fizice, bazându-se pe colaborările cu partenerii. „Noi avem în Bucureşti sediul central, dar plănuim pentru anul viitor să avem şi birouri operaţionale, nu de vânzare, dar în acest moment, forţa de vânzare este către partenerii revânzători. Vom avea site public, însă vom redirecţiona turiştii către agenţiile de turism revânzătoare”, mai spune el.

    În prezent, turoperatorul este în plin proces de recrutare a personalului, având doar cinci angajaţi, însă îşi doresc să ajungă la un număr de 20 de angajaţi în toate birourile din ţară.

     

    De un deceniu şi jumătate în turism

    Marius Surdu vine cu o experienţă de 16 ani în industria de turism, lucrând la DerTour România, Fibula Air Travel, TUI Travel Center România, ceea ce l-a ajutat să înţeleagă piaţa, crede el, lucru care îl va ajuta la dezvoltarea turoperatorului Join Up!. „Am făcut parte din managementul unei companii unde s-au pus bazele unor proceduri, unui flux de lucru, unui stil de management destul de bine stabilit şi standardizat şi cu siguranţă mentalitatea grupului Join Up! este destul de asemănătoare cu cea din vestul Europei. A fost poate primul motiv pentru care am acceptat această provocare, pentru că au venit cu aceeaşi viziune asupra businessului, de nu a pune monopol, de a nu face dumping, de a merge pe ideea unui business crescut natural”, încheie el.

  • O săptămână în SUA: Între „American dream” şi o dură realitate

    Dincolo de peisajele luxuriante, extrem de familiare însă datorită nenumăratelor filme hollywoodiene vizionate de-a lungul anilor, şi melodiile semnate Guns N’ Roses şi Green Day încă difuzate la radio, Statele Unite ascund un peisaj care, deşi intens documentat de presa de peste ocean, încă mai surprinde un cetăţean oarecare din estul Europei. Cum arată, de fapt, traiul într-o ţară precum Statele Unite?

    Statele Unite ale Americii, prima economie la nivel mondial de peste 100 de ani, se află pe lista de dorinţe a multor pasionaţi de călătorii, cultura americană fiind poate cea mai cunoscută la nivel mondial şi, cu siguranţă, cea pe care, personal, o cunosc cel mai bine, în afară, bineînţeles, de cea a României.

    De la muzică şi cinematografie la artă, istorie şi politică, Statele Unite şi-au lăsat atât te intens amprenta asupra conştiinţei subsemnatului încât vizita mea acolo a fost în egală măsură familiară – de parcă trăisem acolo deja de câţiva ani – şi stranie, rămânând aproape într-o stare de visare în timpul celor şapte zile petrecute aproape de oceanul Pacific.

    De altfel, în urmă cu aproximativ două luni, în timpul unei banale sarcini familiale, un gând oarecare mi-a străbătut scurt mintea, sunând în felul următor: „Probabil că nu voi ajunge niciodată în SUA”. N-am simţit nicidecum tristeţe atunci, însă mi-am amintit acea idee în clipa în care mi s-a propus să călătoresc în SUA la invitaţia celor de la Disney, gigant ce serbează anul viitor 100 de ani de la înfiinţare şi care a reluat anul acesta convenţia D23 Expo, neorganizată din 2019 din cauza problemelor impuse de pandemie. Atât de straniu funcţionează uneori viaţa.

    Fiecare staţie de autobuz era aranjată cu perne, pături şi suficiente băuturi pentru a adăposti câţiva oameni fără adăpost.

    Primele impresii. După trei ore de zburat către Paris, două ore petrecute pe Charles de Gaulle şi alte 11 ore în avion către Los Angeles, am aterizat în cele din urmă pe LAX, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, cu aproape 88 de milioane de pasageri în 2019.

    Timp de o oră şi jumătate în drum spre Anaheim, oraş aflat la 40 de kilometri sud de Los Angeles, am simţit ceea ce avea să devină o constantă de-a lungul şederii în State, anume amabilitatea şi politeţea americanilor din zonele bogate, în special vizavi de străini (poate şi datorită faptului că zonele vizitate erau unele dintre cele mai bogate din SUA). Arthur, şoferul de Uber, mi-a prezentat extrem de politicos peisajele aflate de lângă metropolă, care – deşi nu te lăsau neapărat cu gura căscată – reuşeau să îţi facă cunoştinţă cu vestita coastă de vest a Americii.

    Ajuns pe străzile din Anaheim, am luat-o la pas către centrul oraşului, încântat de oamenii tocmai ieşiţi din Disneyland, purtând pălării cu Mickie şi Minnie Mouse. Totodată, n-am putut să nu remarc că fiecare staţie de autobuz era aranjată cu perne, pături şi suficiente băuturi pentru a adăposti câţiva oameni fără adăpost. Situaţia oamenilor străzii avea însă să îmi fie explicată mai târziu.

    Sărind de la o extremă la altă, ziua de dinaintea evenimentului de patru zile organizat de Disney avea să ne introducă organizatorilor şi temelor discutate în timpul convenţiei, precum industria de streaming, cinematografie şi celebrii „imagineers” din parcurile Walt Disney. Termenul este un joc de cuvinte format din imagination (imaginaţie) şi engineer (inginer), adică oameni care au suficient know-how tehnic şi imaginaţie încât să poată construi un roller coaster la Disneyland. Însă despre convenţia de la Disneyland vom vorbi în materialele următoare.

    Pentru cei interesaţi, preţurile în California arată în felul următor: un drum cu Uber-ul te poate costa de la 8 dolari (dacă vrei să călătoreşti pe o distanţă extrem de scurtă, dar pe care nu o poţi parcurge în timpul propus) la 170 de dolari (atât a costat cursa LAX-Anaheim la oră de vârf). Aici, aproximativ o treime dintre şoferi se plângeau că nu mai vor să facă Uber şi vor să îşi găsească un job mai bănos. Totodată, un pachet de ţigări ajunge la 11 dolari, iar un meniu la un fast food te costă de la 7 la 20 şi ceva de dolari. Am văzut, totuşi, extrem de puţini americani fumând, iar respectivele restaurante nu erau niciodată populate aşa cum vezi în food court-urile de la noi.

    70% dintre mileniali (cei născuţi între 1981 şi 1996) trăiesc de la un fluturaş de salariu la altul.

    Din Los Angeles în New Mexico. Odată terminată convenţia, am zburat către Albuquerque, New Mexico, un oraş unde visasem doar în glumă că voi ajunge vreodată şi locul unde s-au filmat Breaking Bad şi Better Call Saul, unele dintre cele mai bune seriale realizate vreodată, aflate în vârful topurilor multor împătimiţi după seriale. Aici mi-am cunoscut gazda de la Airbnb, Kyler Padilla, un tânăr de aceeaşi vârstă cu a mea, care a renunţat la facultate, după spusele lui, pentru a putea să aibă un trai decent ca agent imobiliar.

    Harnic şi cu mintea deschisă, Kyler mi-a explicat că taxele impuse de facultate erau prea mari pentru un tânăr care vrea să se întreţină singur, iar munca în real estate îi aduce un confort peste medie, deşi crede în acelaşi timp că industria imobiliară poate stagna o perioadă mai îndelungată de timp, trasă în jos de o recesiune mult mai gravă decât cea recent anunţată. Produsul intern brut (PIB) al SUA a scăzut cu 1,6% şi 0,9% în T1, respectiv T2 faţă de aceleaşi perioade de anul trecut, intrând astfel într-o recesiune tehnică.

    Totuşi, adaugă Kyler, care nu pare să vorbească din auzite, Statele Unite par să se îndrepte către o perioadă crâncenă, iar starea actuală a pieţei muncii – cu care se laudă des oficialii americani – conturează o poveste total diferită de cea spusă de către şefii Rezervei Federale.

    Chiar dacă, în medie, venitul unei gospodării ajunge la 70.000 de dolari pe an şi, în prezent, există mai multe gospodării cu venituri anuale de 100.000 de dolari decât orice altă perioadă din istoria SUA, suma din urmă nu pare atât de impresionantă ca la prima vedere, neputând să îţi ofere luxul pe care ni-l imaginăm vizionând un film american, de exemplu.

    Mai mult, numărul oamenilor cu două sau chiar trei locuri de muncă continuă să crească, fapt reflectat, de altfel, în faptul că 70% dintre mileniali (cei născuţi între 1981 şi 1996) trăiesc de la un fluturaş de salariu la altul, conform unui studiu citat de ABC News. „Oamenii o duc mai rău decât se vede din afară. Suntem, într-adevăr, cea mai mare economie din lume, însă subiecte precum acestea rămân o constantă aici şi vor rămâne şi în anii următori. Lumea are nevoie de mult ajutor pentru a se descurca cu banii şi depune mult efort pentru a face faţă cheltuielilor”, mi-a explicat, sobru, Kyler.

    Spre Nevada şi înapoi în California. Şederea în Albuquerque a durat numai o noapte, urmând să îmi continui aventura americană în Las Vegas, unde am stat tot o noapte, şi încheind-o în locul unde a început. Plecând cu o mulţime de idei şi imagini create de filmele şi cărţile americane, peisajul din Las Vegas şi Hollywood n-a încetat să mă fascineze de la o atracţie la alta. Alături de vestitele cazinouri din Las Vegas, viaţa trăită zi de zi de un homeless te loveşte în cel mai brutal mod imaginabil, de la droguri puternice şi lipsă de mâncare, stăvilită doar de mila străinilor croiţi să îşi cheltuie toţi banii, la sevraj şi paturi improvizate, nu departe de embleme precum MGM Grand, Luxor, Caesar’s şi The Venetian.

    Prin comparaţie cu celelalte ţări pe care le-am vizitat, o bună parte din oamenii fără adăpost din SUA reuşesc să te înspăimânte cu episoadele lor de sevraj, fiind scoşi parcă din „The Exorcist”. De pildă, aproape de hotelul Flamingo din Vegas, un astfel de om încerca să urce gardul de doi metri care delimita trotuarul de şosea, folosindu-şi numai picioarele, în timp ce stătea în mâini şi striga ceva de neînţeles.

    În Los Angeles, lângă Walk of Fame şi la câţiva kilometri de semnul Hollywood, care celebrează anul acesta 100 de ani, îmi vin în minte replicile lui Kyler – „ţara pare să se îndrepte către o perioadă crâncenă” – în timp ce observ miile de corturi amplasate în inima oraşului, decorate dezolant cu seringi şi hârtii de staniol. Dacă SUA va ajunge, într-adevăr, către o astfel de perioadă rămâne de văzut, însă un lucru este cert.

    Aşa arată Statele Unite în 2022 – precum India palatelor luxuriante şi mahalalelor de „Slumdog Millionaire”, în Statele Unite te întâlneşti brusc cu un nivel impresionant de opulenţă pe care l-ai visat de mic copil din filme şi cu o frumuseţe care reuşeşte fără exagerare să îţi taie respiraţia, cât şi cu o stare deplorabilă de mizerie, de care cu greu vei reuşi să te debarasezi şi care îţi taie fără milă filmul îndelung imaginat.

  • O săptămână în SUA: Între „American dream” şi o dură realitate

    Dincolo de peisajele luxuriante, extrem de familiare însă datorită nenumăratelor filme hollywoodiene vizionate de-a lungul anilor, şi melodiile semnate Guns N’ Roses şi Green Day încă difuzate la radio, Statele Unite ascund un peisaj care, deşi intens documentat de presa de peste ocean, încă mai surprinde un cetăţean oarecare din estul Europei. Cum arată, de fapt, traiul într-o ţară precum Statele Unite?

    Statele Unite ale Americii, prima economie la nivel mondial de peste 100 de ani, se află pe lista de dorinţe a multor pasionaţi de călătorii, cultura americană fiind poate cea mai cunoscută la nivel mondial şi, cu siguranţă, cea pe care, personal, o cunosc cel mai bine, în afară, bineînţeles, de cea a României.

    De la muzică şi cinematografie la artă, istorie şi politică, Statele Unite şi-au lăsat atât te intens amprenta asupra conştiinţei subsemnatului încât vizita mea acolo a fost în egală măsură familiară – de parcă trăisem acolo deja de câţiva ani – şi stranie, rămânând aproape într-o stare de visare în timpul celor şapte zile petrecute aproape de oceanul Pacific.

    De altfel, în urmă cu aproximativ două luni, în timpul unei banale sarcini familiale, un gând oarecare mi-a străbătut scurt mintea, sunând în felul următor: „Probabil că nu voi ajunge niciodată în SUA”. N-am simţit nicidecum tristeţe atunci, însă mi-am amintit acea idee în clipa în care mi s-a propus să călătoresc în SUA la invitaţia celor de la Disney, gigant ce serbează anul viitor 100 de ani de la înfiinţare şi care a reluat anul acesta convenţia D23 Expo, neorganizată din 2019 din cauza problemelor impuse de pandemie. Atât de straniu funcţionează uneori viaţa.

    Fiecare staţie de autobuz era aranjată cu perne, pături şi suficiente băuturi pentru a adăposti câţiva oameni fără adăpost.

    Primele impresii. După trei ore de zburat către Paris, două ore petrecute pe Charles de Gaulle şi alte 11 ore în avion către Los Angeles, am aterizat în cele din urmă pe LAX, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, cu aproape 88 de milioane de pasageri în 2019.

    Timp de o oră şi jumătate în drum spre Anaheim, oraş aflat la 40 de kilometri sud de Los Angeles, am simţit ceea ce avea să devină o constantă de-a lungul şederii în State, anume amabilitatea şi politeţea americanilor din zonele bogate, în special vizavi de străini (poate şi datorită faptului că zonele vizitate erau unele dintre cele mai bogate din SUA). Arthur, şoferul de Uber, mi-a prezentat extrem de politicos peisajele aflate de lângă metropolă, care – deşi nu te lăsau neapărat cu gura căscată – reuşeau să îţi facă cunoştinţă cu vestita coastă de vest a Americii.

    Ajuns pe străzile din Anaheim, am luat-o la pas către centrul oraşului, încântat de oamenii tocmai ieşiţi din Disneyland, purtând pălării cu Mickie şi Minnie Mouse. Totodată, n-am putut să nu remarc că fiecare staţie de autobuz era aranjată cu perne, pături şi suficiente băuturi pentru a adăposti câţiva oameni fără adăpost. Situaţia oamenilor străzii avea însă să îmi fie explicată mai târziu.

    Sărind de la o extremă la altă, ziua de dinaintea evenimentului de patru zile organizat de Disney avea să ne introducă organizatorilor şi temelor discutate în timpul convenţiei, precum industria de streaming, cinematografie şi celebrii „imagineers” din parcurile Walt Disney. Termenul este un joc de cuvinte format din imagination (imaginaţie) şi engineer (inginer), adică oameni care au suficient know-how tehnic şi imaginaţie încât să poată construi un roller coaster la Disneyland. Însă despre convenţia de la Disneyland vom vorbi în materialele următoare.

    Pentru cei interesaţi, preţurile în California arată în felul următor: un drum cu Uber-ul te poate costa de la 8 dolari (dacă vrei să călătoreşti pe o distanţă extrem de scurtă, dar pe care nu o poţi parcurge în timpul propus) la 170 de dolari (atât a costat cursa LAX-Anaheim la oră de vârf). Aici, aproximativ o treime dintre şoferi se plângeau că nu mai vor să facă Uber şi vor să îşi găsească un job mai bănos. Totodată, un pachet de ţigări ajunge la 11 dolari, iar un meniu la un fast food te costă de la 7 la 20 şi ceva de dolari. Am văzut, totuşi, extrem de puţini americani fumând, iar respectivele restaurante nu erau niciodată populate aşa cum vezi în food court-urile de la noi.

    70% dintre mileniali (cei născuţi între 1981 şi 1996) trăiesc de la un fluturaş de salariu la altul.

    Din Los Angeles în New Mexico. Odată terminată convenţia, am zburat către Albuquerque, New Mexico, un oraş unde visasem doar în glumă că voi ajunge vreodată şi locul unde s-au filmat Breaking Bad şi Better Call Saul, unele dintre cele mai bune seriale realizate vreodată, aflate în vârful topurilor multor împătimiţi după seriale. Aici mi-am cunoscut gazda de la Airbnb, Kyler Padilla, un tânăr de aceeaşi vârstă cu a mea, care a renunţat la facultate, după spusele lui, pentru a putea să aibă un trai decent ca agent imobiliar.

    Harnic şi cu mintea deschisă, Kyler mi-a explicat că taxele impuse de facultate erau prea mari pentru un tânăr care vrea să se întreţină singur, iar munca în real estate îi aduce un confort peste medie, deşi crede în acelaşi timp că industria imobiliară poate stagna o perioadă mai îndelungată de timp, trasă în jos de o recesiune mult mai gravă decât cea recent anunţată. Produsul intern brut (PIB) al SUA a scăzut cu 1,6% şi 0,9% în T1, respectiv T2 faţă de aceleaşi perioade de anul trecut, intrând astfel într-o recesiune tehnică.

    Totuşi, adaugă Kyler, care nu pare să vorbească din auzite, Statele Unite par să se îndrepte către o perioadă crâncenă, iar starea actuală a pieţei muncii – cu care se laudă des oficialii americani – conturează o poveste total diferită de cea spusă de către şefii Rezervei Federale.

    Chiar dacă, în medie, venitul unei gospodării ajunge la 70.000 de dolari pe an şi, în prezent, există mai multe gospodării cu venituri anuale de 100.000 de dolari decât orice altă perioadă din istoria SUA, suma din urmă nu pare atât de impresionantă ca la prima vedere, neputând să îţi ofere luxul pe care ni-l imaginăm vizionând un film american, de exemplu.

    Mai mult, numărul oamenilor cu două sau chiar trei locuri de muncă continuă să crească, fapt reflectat, de altfel, în faptul că 70% dintre mileniali (cei născuţi între 1981 şi 1996) trăiesc de la un fluturaş de salariu la altul, conform unui studiu citat de ABC News. „Oamenii o duc mai rău decât se vede din afară. Suntem, într-adevăr, cea mai mare economie din lume, însă subiecte precum acestea rămân o constantă aici şi vor rămâne şi în anii următori. Lumea are nevoie de mult ajutor pentru a se descurca cu banii şi depune mult efort pentru a face faţă cheltuielilor”, mi-a explicat, sobru, Kyler.

    Spre Nevada şi înapoi în California. Şederea în Albuquerque a durat numai o noapte, urmând să îmi continui aventura americană în Las Vegas, unde am stat tot o noapte, şi încheind-o în locul unde a început. Plecând cu o mulţime de idei şi imagini create de filmele şi cărţile americane, peisajul din Las Vegas şi Hollywood n-a încetat să mă fascineze de la o atracţie la alta. Alături de vestitele cazinouri din Las Vegas, viaţa trăită zi de zi de un homeless te loveşte în cel mai brutal mod imaginabil, de la droguri puternice şi lipsă de mâncare, stăvilită doar de mila străinilor croiţi să îşi cheltuie toţi banii, la sevraj şi paturi improvizate, nu departe de embleme precum MGM Grand, Luxor, Caesar’s şi The Venetian.

    Prin comparaţie cu celelalte ţări pe care le-am vizitat, o bună parte din oamenii fără adăpost din SUA reuşesc să te înspăimânte cu episoadele lor de sevraj, fiind scoşi parcă din „The Exorcist”. De pildă, aproape de hotelul Flamingo din Vegas, un astfel de om încerca să urce gardul de doi metri care delimita trotuarul de şosea, folosindu-şi numai picioarele, în timp ce stătea în mâini şi striga ceva de neînţeles.

    În Los Angeles, lângă Walk of Fame şi la câţiva kilometri de semnul Hollywood, care celebrează anul acesta 100 de ani, îmi vin în minte replicile lui Kyler – „ţara pare să se îndrepte către o perioadă crâncenă” – în timp ce observ miile de corturi amplasate în inima oraşului, decorate dezolant cu seringi şi hârtii de staniol. Dacă SUA va ajunge, într-adevăr, către o astfel de perioadă rămâne de văzut, însă un lucru este cert.

    Aşa arată Statele Unite în 2022 – precum India palatelor luxuriante şi mahalalelor de „Slumdog Millionaire”, în Statele Unite te întâlneşti brusc cu un nivel impresionant de opulenţă pe care l-ai visat de mic copil din filme şi cu o frumuseţe care reuşeşte fără exagerare să îţi taie respiraţia, cât şi cu o stare deplorabilă de mizerie, de care cu greu vei reuşi să te debarasezi şi care îţi taie fără milă filmul îndelung imaginat.

  • Mihaela Feodorof, Executive Coach şi Business Consultant, Performanceway: Valorile te cheamă

    M-am întors la această temă după doi ani altfel. Faptul că am traversat o perioadă diferită de toate aşteptările noastre, fiecare cum a putut mai bine, a generat o nevoie de realiniere. Credinţele noastre şi modul în care ne ajutăm de ele în diverse situaţii de viaţă sunt subiecte mereu revelatoare.

    În acest context, diverse echipe, indiferent de dimensiune, şi-au alocat timp cu prioritate pentru a se reîntâlni şi a se uita din nou, dar altfel, la valorile lor. Am întâlnit organizaţii care exercită o forţă coagulată în cele mai sănătoase comportamente în situaţii de criză, dar şi companii cărora, oricât de bine le-ar fi, tot mai au de exprimat formule de nemulţumire. Uitându-mă către toţi cu acelaşi drag, îi asemui uneori cu copilul determinat şi de nădejde, comparativ cu cel cocoloşit şi mofturos care nu ştie ce sunt lipsurile şi adevărata putere a familiei.

    Perlajul valorilor este un exerciţiu necesar, de igienă individuală şi a grupului căruia i te alături. Neconcordanţele la acest nivel, în adâncimea fiinţei tale şi a celei organizaţionale, se concretizează într-o serie de atitudini şi manifestării nepotrivite, sau cel puţin nefolositoare.

    Barca în care vâslaşul trage în direcţia opusă şi/sau în ritmul diferit îşi schimbă direcţia, ajunge mai târziu şi cu mai mult efort la mal. Există şi ambarcaţiuni în care parte dintre vâslaşi nu trag deloc sau o fac fără elan, iar rezultatul este unul mediocru şi nimeni nu este entuziast când ajunge la destinaţie, dar toţi îşi spun în sinea lor „bine că am ajuns la mal”.

    Valorile au nevoie să fie descoperite. Declaraţiile răsunătoare, în rime şi cuceritoare, nu sunt mereu formularea ideală. Simplitatea şi frumuseţea cuvântului, puterea acestuia care dă viaţă principiilor după care te ghidezi în toate demersurile tale, sunt esenţa. Avem fiecare propria modalitate de a ne transpune credinţele, ne alegem formula care ne reprezintă, dar avem înţelegere comună a conceptului atunci când ne regăsim valorile în relaţia cu altă persoană sau comunitate.

    Valorile au nevoie să fie păstrate în viaţă. Împăiate pe pereţi, valorile rămân doar un decor în culorile brandului. Deseori se fac glume pe seama lor, ceea ce semnifică că încă pot fi readuse la viaţă, dar nu este asta prioritatea noastră pentru că avem de atins obiective, de făcut faţă unei perioade care se anunţă complicată. Tracţiunea pe care te aştepţi să o ai de la membrii echipei se hrăneşte tocmai din ceea ce ne uneşte. Greu de crezut că vei ajunge la destinaţie cu cel mai performant vehicul fără să-l alimentezi.

    Valorile au nevoie să fie acţionabile. Să le poţi identifica cu uşurinţă din modul de viaţă al membrilor comunităţii. Eşti un om bun, vii în preajma colegului tău şi îţi pasă de starea lui şi cum îl poţi ajuta fără să scrie în fişa postului. Unul dintre exerciţiile bine primite de grupuri este a scotoci în tine şi bogăţia limbajului tău pentru a învieţui valoarea. Felul în care te îmbracă ea, te diferenţiază şi te susţine în contexte diferite de viaţă este formula secretă a echipelor de vis.

    Măreţia şi bogăţia cuvântului, a vorbei prin care foloseşti valoarea ca mai apoi prin acţiunile tale să-i dai putere ajutându-te să obţii rezultatele la care tinzi, este doar la tine, la fiecare dintre noi.

    N-am găsit o altă explicaţie la cererea de a revedea în acest an, al treilea de vieţuire diferită, valorile fiecărei comunităţi. Grija purtată nouă şi celor din jurul nostru este un demers natural al fiinţei omeneşti. Indiferenţa, lupta pentru supravieţuire până la agresiune, retragerea din relaţiile sociale, hrănirea egoului şi manifestarea unor comportamente dictatoriale sunt doar câteva dintre formele de autodistrugere a individului şi deteriorare a grupului din care acesta face parte.

    Mai vreau să citez pe cineva, de astă dată pe unul dintre participanţii unui proiect de team coaching, de altfel o persoană cu competenţe tehnice înalte ale cărui vorbe cântăresc greu atunci când le glăsuie: „Suntem noi înşine atât timp cât nu-i călcăm pe ceilalţi în picioare.” Atât! Sună extrem de bine, dar cum se transpune această valoare în viaţa organizaţiei sau a echipei, o să vă întrebaţi. În primul rând, prin repoziţionarea faţă de client. Din perspectiva „clientul nostru, stăpânul nostru” în „partener de încredere”. Apoi în interiorul companiei, în echipă, prin grija pe care o porţi fiecărui membru astfel încât munca lui să poată fi făcută într-un ritm sănătos. În acest an, doi dintre clienţii mei organizaţionali au închis câte un contract, valoros de altfel din punct de vedere financiar, cu un beneficiar care manifesta comportamente nocive în relaţia cu angajaţii săi. Colegii din echipă erau afectaţi  de relaţiile nocive cu clientul, deveniseră la rândul lor pasiv agresivi sau alunecaseră  pe panta muncii în exces, peste program, din dorinţa de a tempera comportamentele dominatoare ale clientului. Nu găseşti din prima sursa care hrăneşte astfel de reacţii şi este greu chiar să-l ajuţi pe cel în cauză să privească din afară la context şi să realizeze cum a reacţionat. 

    Nu are sens să vă spun că în locul acestor clienţi, care nu erau în valorile lor, au venit alte oportunităţi şi proiecte împlinitoare. Acesta este un alt exerciţiu, al curajului pe care îl manifeşti în a fi tu însuţi şi la care răspunsul pieţei este unul apreciativ.

    Cresc mereu alături şi mulţumită oamenilor pe care îi însoţesc. Fiecare proces, individual sau în echipă, este un prilej de a primi daruri de acest fel pe lângă cunoaşterea omului, a profesionalismului său şi a industriei în care lucrează. 

    Ne împuternicim unii pe ceilalţi. Atunci când poţi atinge valorile şi credinţele, când ştii exact unde sunt şi cum să te foloseşti de ele, simţi că ai descoperit o resursă naturală şi nemăsurată de a fi şi rămâne autentic.

  • INTERVIURILE BUSINESS MAGAZIN: „Norii unei noi recesiuni se apropie dar, indiferent dacă vom trece sau nu printr-o perioadă de declin economic, vom vedea mai multe intervenţii ale guvernelor în economie, pentru că „piaţa liberă” nu mai este, de fapt, aşa de liberă”

    Norii unei noi recesiuni se apropie dar, indiferent dacă vom trece sau nu printr-o perioadă de declin economic, vom vedea mai multe intervenţii ale guvernelor în economie, pentru că „piaţa liberă” nu mai este, de fapt, aşa de liberă, a explicat pentru Business MAGAZIN prof. dr. Nenad Filipović din cadrul şcolii de afaceri IEDC-Bled School of Management din Slovenia.

    Vom vedea o intervenţie din ce în ce mai mare a guvernelor în economie, indiferent dacă vom fi martorii unei recesiuni sau nu, conform definiţiilor diferite ale economiştilor, şi ne vom confrunta cu o predictibilitate mult mai scăzută decât până acum, a spus profesorul Filipović, prezent recent la Bucureşti. „Ideologic, guvernele au renunţat la «pieţele libere» şi cred că au avut dreptate că au făcut acest lucru.

    Ca să vă dau un exemplu: dacă ne uităm la factorii care au condus la creşterea preţului la energie în Europa în această perioadă, vedem că o mare parte a acestei creşteri este generată de speculaţie. Aşa că nu este o piaţă liberă. Este o piaţă în care unii dintre marii investitori în energie au speculat, au preluat controlul pieţei şi au şantajat. Unele bănci, unele instituţii financiare, unii mari producători de energie duc preţurile în această direcţie, preţuri care nu reflectă adevăratele probleme de cerere şi ofertă. Şi atunci, dacă vedem că nu e o piaţă liberă, de ce ar trebui ca guvernele să nu intervină în economie?”, a explicat prof. dr. Nenad Filipović, directorul programelor de educaţie managerială din cadrul şcolii de afaceri IEDC-Bled School of Management din Slovenia.

    Faptul că vom  vedea o mai puternică implicare a guvernelor în economie faţă de cea din crizele anterioare face dificil de previzionat cum va arăta viitoarea criză. Dar un lucru este cert: intervenţiile guvernelor vor limita efectele crizei. Războiul din Ucraina va fi o sursă permanentă de instabilitate, care ar putea dura mai mult decât ne aşteptăm acum. Pe de altă parte, pandemia a afectat puternic lanţurile de aprovizionare, ceea ce duce la un curent antiglobalizare în întreaga lume. „În următorii doi ani cred că vom avea o perioadă cu o mai mare complexitate şi cu o mai mare volatilitate. Dacă va fi aşa, cred că vom avea nevoie modele de business mai robuste, care se pot adapta rapid, care pot echilibra riscurile. Iar un exemplu în acest sens putem vedea la companiile din industria ospitalităţii, care au fost forţate de pandemie să îşi modifice modelul de business, iar în urma acestor ani au devenit mai puternice.”

    Pe de altă parte, industria transporturilor aeriene, ca parte componentă a industriei ospitalităţii, a dat exemplul opus, pentru că „să alergi prea repede într-o direcţie poate crea probleme”, din cauza lipsei capacităţii operatorilor aerieni de a-şi deservi cum trebuie clienţii. Întrebat cum crede că va face faţă economia României unei eventuale crize, profesorul Filipović a spus că, deşi nu este un expert în această arie, a observat că, istoric, statele cu instabilitate politică sunt mai dezavantajate din punct de vedere economic în astfel de situaţii. „E adevărat, România nu este singura ţară din Europa cu instabilitate politică, dar acesta este un dezavantaj pentru economie. Pe de altă parte, ce văd ca avantaj pentru România este faptul că, prin comparaţie cu alte state, aveţi o piaţă locală destul de mare din punctul de vedere al numărului de locuitori. Totuşi, faptul că vă confruntaţi cu o scădere demografică foarte mare este un mare dezavantaj.”

    „România nu este singura ţară din Europa cu instabilitate politică, dar acesta este un dezavantaj pentru economie. Pe de altă parte, ce văd ca avantaj pentru România este faptul că, prin comparaţie cu alte state, aveţi o piaţă locală destul de mare din punctul de vedere al numărului de locuitori. Totuşi, faptul că vă confruntaţi cu o scădere demografică foarte mare este un mare dezavantaj.”

    Prof. dr. Nenad Filipović, directorul programelor de educaţie managerială din cadrul şcolii de afaceri IEDC-Bled School of Management din Slovenia

    Profesorul Filipović spune că un alt avantaj al României este că a cam terminat cu restructurarea companiilor şi că prezenţa companiilor internaţionale mari s-a stabilizat şi nu a „eliminat” de tot sectorul antreprenorial românesc, cum s-a întâmplat în alte state. „România a reuşit să menţină, în zona companiilor mici şi mijlocii, multe companii antreprenoriale. Şi asta am observat că s-a întâmplat în majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est, atunci când am făcit un studiu despre aşa-numiţii «campioni ascunşi» (companii relativ mici, dar cu un succes foarte mare – n.red.).”

    El şi-a amintit că, la un moment dat, a colaborat în cadrul unor proiecte de competitivitate naţională pentru Germania şi Brazilia cu firma de consultanţă în management strategic McKinsey, iar rezultatele au arătat câteva concluzii care să ajute guvernele  să intervină acolo unde este necesar pentru creşterea competitivităţii economiei. „Trebuie să investiţi în educaţie, dar în toate sectoarele ei: de la formarea meseriaşilor până la cea a inginerilor, a doctorilor, a profesorilor, a unui sistem social care îi va face pe oameni să se simtă în siguranţă în ţară. Siguranţă atât în ceea ce priveşte protecţia cetăţenilor în cazul eventualelor violenţe şi infracţiuni, cât şi siguranţa psihologică, ca ei să ştie, de exemplu, că statul are grijă de ei în cazul în care devin inapţi pentru muncă. Apoi, trebuie investit în clustere industriale, pentru că nicio ţară nu poate fi bună la toate.” Profesorul Filipović s-a aflat săptămâna trecută la Bucureşti, cu ocazia organizării, de către asociaţia de absolvenţi din România ai IEDC-Bled School of Management în parteneriat cu şcoala de afaceri a unei competiţii – „Case Study” –, care provoacă angajaţii mai multor companii de pe plan local să lucreze împreună, timp de două zile. Peste 200 de manageri români au urmat până în prezent programele de educaţie managerială oferite de IEDC- Bled School of Management din Slovenia, dintre care circa 60 au fost absolvenţii programului de MBA.

  • Taxiurile viitorului

    United Airlines pariază din nou pe taxiurile electrice aeriene care, spun reprezentanţii companiei, citaţi de Yahoo, vor ajuta la reducerea emisiilor de carbon odată ce vor ajunge să înlocuiască călătoriile cu automobilele. După ce a anunţat că va cumpăra 200 de astfel de aeronave de la start-up-ul Eve Air Mobility, lansat de producătorul brazilian de aeronave Embraer, înţelegere marcată de o garanţie de 15 milioane de dolari, compania ia în calcul acum să investească în alte 200 de unităţi. Prima livrare are ca termen de livrare estimativ anul 2026. Vehiculele de acest tip sunt proiecate pentru a putea zbura la altitudine mică pe distanţe scurte, în zone urbane şi pot fi folosite, de pildă, pentru a transfera pasagerii între diverse huburi ale oraşelor şi aeroporturi. Unul dintre protoripurile prezentate de Eve poate parcurge o distanţă de 60 de mile şi prinde o viteză de 150 de mile pe oră, având capacitatea de a transporta patru pasageri aşezaţi pe două banchete amplasate faţă în faţă. În plus, are potenţialul de a reduce nivelul de zgomot cu 90%.


     

     

  • Design exploziv

    De la nave spaţiale la rechini, ba chiar şi diamante, inspiraţia poate veni de oriunde când vine vorba de designul superiahturilor vândute cu milioane de dolari. Creativitatea lui Anthony Glasson, de la studio-ul de arhitectură M51, a avut drept sursă de inspiraţie o imagine dramatică – silueta unui vulcan înconjurat de ape. Realizat din aluminiu, cu o structură piramidală, în designul exterior al iahtului a fost folosit negrul şi portocaliul, vasul având capacitatea de a găzdui un număr de până la 12 persoane în cele opt suite. Pentru preţul piperat, estimat la circa 100 de milioane de dolari, cumpărătorul se va bucura de facilităţi ca cinema cu spaţiu dedicat VR, piscină, bazin de plutire, tavan cu luminatoare, un centru de fitness dotat cu saună, un garaj care adăposteşte echipamente pentru sporturi acvatice ca snorkelingul şi divingul, dar şi o serie de skyjet-uri, printre altele. Deşi încă în stadiu de concept, construcţia propriu-zisă ar dura, estimativ, între doi ani şi jumătate şi trei ani. Nava ar urma să funcţioneze cu un sistem de propulsie diesel-electric şi ar avea o autonomie de aproximativ 5.000 de mile marine (în jur de 8.000 de kilometri), potrivit CNN.