BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Povestea grecului care face zeci de milioane de euro din vânzarea resursei din care România deţine 60% din rezerva totală a Europei. Cu toate acestea, românii o ignoră

    Îşi spune „făuritor de branduri”. A creat Dorna, LaDorna şi Aqua Carpatica. A bătut palma cu Coca-Cola, Lactalis şi PepsiCo. Este un creator de branduri cu ambiţia de a-şi duce mărcile pe o piaţă globală, dar şi cu speranţa că învinge timpul. „Noi suntem trecători, Aqua Carpatica va rămâne.”

    Jean Valvis are 68 de ani, iar în 2008, după ce a vândut producătorul de lactate LaDorna către gigantul francez Lactalis, al doilea exit semnat de el după ce în 2002 vânduse brandul de ape minerale Dorna către Coca-Cola, le-a făcut o promisiune fiilor săi. „E o promisiune sacră între mine şi fiii mei că nu voi mai face exit nici din Aqua Carpatica, nici din vinuri”. Promisiunea pe de o parte şi crezul său pe de altă parte.

    Crezul că a descoperit cea mai pură apă minerală din lume, că Aqua Carpatica poate deveni un brand global, că România este patria apelor minerale. A construit Dorna cu gândul  la o piaţă mai mare decât cea locală şi a vândut către Coca-Cola în 2002 cu acelaşi gând. „Eram tânăr atunci, a fost o înţelegere verbală (cea legată de extinderea peste hotare – n. red). Poate dacă se ţineau de cuvânt nu aş mai fi vrut atât de tare să revin”, spune Valvis, care admite că din acel acord, semnat când avea 48 de ani, a învăţat multe.

    Doi ani au durat atunci negocierile cu Coca-Cola, doi ani şi acum discuţiile cu PepsiCo. „În mai 2020, cu nesiguranţa pandemiei, am pornit de la o bună propunere a unui grup internaţional şi am avut de la început două condiţii: să ia un pachet minoritar şi să considere Aqua Carpatica ca pe un Rolls-Royce al portofoliului lor. Totul s-a făcut într-un mod profesionist chiar dacă ei au avut mai multe centre de decizii.” La cele două exituri anterioare a fost mai simplu. Valvis a negociat direct cu un CEO sau cu un antreprenor, însă acum echipe întregi de avocaţi, consultanţi, manageri s-au aşezat la masă sau în şedinţe online pentru a închide un acord de vânzare către PepsiCo a 20% din acţiunile Carpathian Springs, compania care produce brandul Aqua Carpatica. „A fost cea mai lungă şi cea mai dificilă negociere.

    Mulţumesc conducerii PepsiCo Europa. Fără voinţa strategică a lui Silviu Popovici (CEO al Pepsi Europa – n. red) nu ştiu dacă aş fi avut răbdarea să negociez doi ani.” Marţi, 2 august, Valvis-Holding şi grupul Pepsi au anunţat oficial semnarea unui acord strategic care îi deschide brandului Aqua Carpatica graniţele lumii. „Devenim ambasadorii economici ai României”, spune antreprenorul care merge pe drumul său fără să mai aştepte. „Prin acest proiect eu nu mai aştept nimic, ci materializez singur o idee pe care o tot repet de mai mulţi ani. România are o caracteristică ce o deosebeşte într-un mod competitiv de toate celelalte ţări din lume: România este patria apelor minerale. Acesta este atuul nostru naţional incontestabil. Iar astăzi avem o multinaţională dispusă să lupte împreună cu mine, avem o altă forţă.”

    Pentru Valvis, România este patria apelor minerale şi acesta e brandul pe care se poate construi la fel cum Elveţia este patria ceasurilor de lux, Franţa a vinurilor sau Scoţia a whisky-ului. Nu este prima dată când o spune. De mai bine de un deceniu vorbeşte despre puritatea izvoarelor de ape minerale din Carpaţi, despre calitatea apei, despre importanţa unui produs care reprezintă 70% din corpul nostru. „Eu nu vând maşini, vând apă naturală, cea mai importantă substanţă a vieţii. Nu propun niciodată un produs care nu-mi place mie. Vreau să le dau şi celorlalţi posibilitatea să consume ce consum eu, la aceeaşi calitate, utilitate şi frumuseţe. Meseria mea, de făuritor de branduri, înseamnă să stabileşti o relaţie de încredere cu cel care consumă brandul.” Despre încredere vorbeşte şi în noua relaţie cu partenerul său – Pepsi. „Pentru noi este un moment extraordinar pentru că vine o multinaţională, are încredere în colectivul nostru, a demonstrat această încredere prin acceptarea statutului de acţionar minoritar.” Jean Valvis a dezvoltat mereu cu ajutorul unui grup de acţionari minoritari.

    Carte de vizită:

    ► Omul de afaceri s-a născut la Atena şi are cetăţenie elveţiană şi greacă;

    ► Este absolvent al Facultăţii de arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice din Atena, dar şi al Universităţii Sorbona din Paris, unde şi-a luat şi doctoratul;

    ►Ž A profesat ca arhitect aproape 10 ani, iar apoi a fost inginer consultant pentru diverse studii de fezabilitate, rol din care a călătorit în 1993 în România, la Bucureşti, pentru a realiza  un studiu de fezabilitate în industria alimentară – aşa a identificat oportunitatea unei afaceri în domeniul apelor minerale;

    ► În afară de dezvoltarea mărcilor Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti şi Chateau Valvis, s-a implicat recent şi în afaceri în domeniul energiei verzi şi al agriculturii bio.

    CITITI AICI MATERILAUL INTEGRAL

  • Un lider cucerit de frumuseţe

    Vanya Panayotova coordonează, din rolul de General Manager, afacerile grupului francez L’Oréal din 11 pieţe. Totuşi, România este ţara pe care o numeşte acasă, ajungând, de-a lungul carierei sale, să petreacă aici aproape la fel de mult timp ca în ţara sa de origine, Bulgaria. Sau, cel puţin, aşa glumesc prietenii care o vizitează – nu de puţine ori, fiindcă şi-a asumat misiunea de a duce vorba în lume despre frumuseţile ţării de care s-a îndrăgostit. La fel cum şi-a asumat rolul de lider în industria frumuseţii.

    Vanya Panayotova este General Manager pe două unităţi de business ale grupului L’Oréal: una dintre acestea include România şi Republica Moldova, iar cealaltă este regiunea Adriatică-Balcani, unde este responsabilă de nouă pieţe – Bulgaria, Croaţia, Serbia, dar şi Slovenia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Kosovo. „Fiind un Shared GM, înseamnă că fac managementul a două businessuri, cu multe asemănări, fiindcă avem produse similare şi un portofoliu asemănător, dar şi diferenţe, ca urmare a consumatorilor diferiţi şi a abordărilor în aceste pieţe”, îşi descrie ea responsabilităţile actuale. Ea lucrează însă din România – unde, odată cu obţinerea rolului de General Manager, în 2017, a revenit pentru a treia oară alături de familia sa.

    „Foamea pentru o viaţă mai bună m-a motivat să caut noi oportunităţi”


    Cum a ajuns aici? La bază medic, Vanya Panayotova are ceea am putea numi un parcurs profesional atipic, modelat de contextul politico-socioeconomic al ţării sale de origine, Bulgaria. „Am crescut în vremurile dominate de socialism, prin urmare cititul a fost singura modalitate prin care generaţia mea putea să îşi lărgească orizonturile – a fost singura modalitate prin care puteai să visezi şi să îţi imaginezi lucrurile mai departe de situaţia politică ce se crea la vremea respectivă în jurul nostru”, îşi aminteşte ea. A absolvit Medicina la mijlocul anilor 1990, când lucrurile se schimbau după căderea regimului comunist şi a lucrat mai puţin de un an ca doctor: „Nu mi-e ruşine să recunosc, aveam dificultăţi din perspectiva veniturilor, atât eu, cât şi soţul meu, salariul de medic era foarte scăzut la vremea aceea, aveam doi copii – aşadar a existat un motiv practic să mă mut în zona de business. Trebuia să îmi hrănesc copii, trebuia să fac ceva care să îmi permită să am un trai mai bun”. La vremea aceea, voia să facă lucruri noi, pe care părinţii săi nu le-au putut face, dar şi-a dorit, de asemenea, un standard de viaţă mai bun: „Cred că foamea aceasta pentru o viaţă mai bună m-a motivat să caut noi oportunităţi”. La momentul absolvirii, în 1996, salariul său echivala  cu 40 de dolari – erau ani dificili, cu inflaţie ridicată – dar chiar şi acum, crede Vanya Panayotova – „Medicii din regiunea noastră sunt plătiţi mai slab decât merită şi prin comparaţie cu alte ţări. Anii aceia însă erau ani de tranziţie, era nebunie, ca tânăr doctor, era o situaţie grea – am mulţi colegi care a trebuit să schimbe domeniul”. Chiar dacă la vremea aceea credea că se va întoarce la medicină la un moment dat, a fost atât de atrasă de business, încât şi-a construit întreaga cariera, de aproximativ 20 de ani, în acest domeniu: „Tot ceea ce faci trebuie să faci cu pasiune, datorită acestei pasiuni sunt şi acum în acest domeniu”.

    Prima companie pentru care a lucrat a fost P&G; voia să se angajeze într-o companie internaţională şi a început aici ca om de vânzări, în 1998. A lucrat pentru ei vreme de 14 ani, evoluând de la roluri comerciale, spre trade marketing, marketing, management. A urmat apoi Kraftman Delice (devenită ulterior Mondelez), următoarea a fost o companie din domeniul distribuţiei, iar apoi a ajuns la L’Oréal. „Criteriile de selecţie a locurilor de muncă au ţinut pentru mine de două lucruri importante: produsele – ştiam că voiam să lucrez într-o companie care produce branduri ce pot îmbunătăţi vieţile oamenilor. Un alt aspect important a fost ca acea companie să fie etică, să aibă valori în linie cu ale mele. Sunt fericită că toate companiile pentru care am lucrat se încadrează în aceste criterii – P&G face viaţa oamenilor mai uşoară, Kraft îi face pe oameni să zâmbească, iar L’Oréal adresează cele mai de bază nevoi ale oamenilor.” Crede că a fost vorba şi despre o alegere emoţională, în contextul în care, în perioada comunismului, a crescut neavând acces la aceste branduri internaţionale. „Sunt fericită că generaţiile voastre au acces la orice, odată cu dezvoltarea internetului, oamenii pot avea acces şi pot face alegeri în baza propriilor decizii, nu doar când vine vorba de ce este disponibil. În orice caz, dacă vă întrebaţi părinţii, brandurile care nu erau disponibile în ţările noastre reprezentau o mare atracţie pentru noi”, se adresează ea milenialilor şi generaţiilor mai tinere. Vanya Panayotova nu contestă faptul că decalaje între oferta disponibilă pe pieţele din regiune şi cele din Vest încă mai există, dar este încrezătoare că acestea vor fi depăşite: „Vedem că această recuperare se întâmplă într-un ritm foarte rapid şi este normal fiindcă românii sunt consumatori foarte pretenţioşi, vor calitate, îşi doresc o varietate a brandurilor, iar acesta este un motor care împinge piaţa în această direcţie. În cazul L’Oréal, brandurile care sunt aduse consumatorilor români sunt primite bine – contează calitatea, inovaţia, varietatea, aici văd că nu există diferenţe între consumatorii români şi cei francezi, de exemplu. Această apreciere a inovaţiei, căutare a calităţii, predilecţia spre produsele personalizate – când îşi aleg machiajul, de exemplu, ne indică faptul că separarea între Vest şi Est nu mai este validă, nu este ceea ce separă lumea şi nu ar trebui să fie”.

    Niciun an fără creşteri

    Businessul gigantului francez L’Oréal a înregistrat în România creşteri de două cifre aproape anual, ajungând în 2021, la afaceri de 628,9 milioane de lei şi un profit de 62,7 milioane de lei. Compania are în România activităţi de import, distribuţie şi retail propriu on şi offline şi este organizată în patru divizii operaţionale, în funcţie de canalele de distribuţie: divizia de mass market distribuită în magazine partenere precum lanţurile de supermarketuri sau drogherii (cu brandurile L’Oreal Paris, Garnier şi Maybelline), divizia dermatocosmetice vândute în farmacii (Vichy şi La Roche-Posay), divizia de produse profesionale pentru saloane (L’Oréal Professionnel, Matrix şi Kerastase) şi divizia de lux, vândută în magazine de profil (Lancôme, Yves Saint Laurent, Biotherm, Giorgio Armani, Diesel şi Cacharel), potrivit informaţiilor despre companie citate de ZF.

    La nivel global, compania a ajuns anul trecut la vânzări de 32,287 miliarde de euro şi la un profit de 4,5 miliarde de dolari, înregistrând o creştere record de 16,1%, dublă faţă de creşterea înregistrată la nivelul pieţei, potrivit informaţiilor financiare publicate de companie la nivel internaţional.

    Vanya Panayotova a ajuns mai întâi în România în 2004, cu compania pentru care lucra  la acea vreme: „Când mi s-a oferit să vin aici, principala motivaţie era evoluţia în carieră pentru că sediul central al companiei mele era în Bucureşti atunci – astfel că dacă trebuia să mă dezvolt şi să cresc trebuia să vin aici”. Îşi aminteşte că atunci au avut o discuţie în familie, fiind prima dată când trebuia să îşi părăsească ţara, iar soţul şi cei doi copii urmau să o însoţească: „Sunt extrem de norocoasă că soţul meu a fost dispus să mă susţină; copilul meu cel mai mare avea 13 ani la vremea respectivă, el era cel mai mult împotriva acestei mutări fiindcă voia să rămână cu prietenii săi şi la şcoala sa, dar apoi, după ce am venit aici, a învăţat limba română foarte rapid şi şi-a făcut mulţi prieteni”. Au locuit aici pentru trei ani, s-au mutat apoi în Serbia, iar după Serbia au revenit, aici, în 2011, adaptarea fiind mai uşoară: „Pentru familie era ca şi cum am fi venit deja acasă – faptul că ştiam România atât de bine a fost motivul pentru care mi s-a oferit să mă întorc aici pentru a treia oară, în 2017. Cineva mă întreba dacă nu am deja mai mulţi ani petrecuţi în România decât în Bulgaria – nu este cazul, dar mă simt bine aici. Este convenabil, de asemenea, fiindcă sunt din Varna, pot să merg cu maşina să îmi văd părinţii des şi, de asemenea, pentru mine România aduce o descoperire permanentă – descopăr încontinuu lucruri despre cultură, istorie, locuri, mâncare, vinuri, călătorii.” De altfel, Vanya Panayotova spune că una dintre misiunile sale aici este să promoveze România pentru lumea întreagă, invitând aici şi prieteni din alte ţări:  „Nu vă puteţi imagina cât de plăcut surprinşi au fost cu toţii să vadă ce aveţi aici – la fiecare a doua propoziţie îşi exprimau uimirea referitoare la cât de frumos este. Nu ştiu de ce, românii subestimează ceea ce au aici – sunteţi prea timizi, modeşti când vine vorba de promovarea României – poate este misiunea străinilor să facă acest lucru”.

     

    „Sunt pregătită să las loc noilor talente”


    Uitându-se retrospectiv la cariera sa, Vanya Panayotova crede că cele mai mari realizări nu ţin neapărat de rezultatele de business: „Cred că oamenii uită cifrele când vine vorba de business, dar îşi amintesc ceea ce ai făcut pentru ei, aşadar cred că cea mai mare realizare a fost să schimb viaţa multor oameni pe care i-am cunoscut şi să le ofer şansa să crească şi să găsească calea lor. De atunci când eu eram pe punctul de a deveni manager, mediul de business s-a schimbat mult şi cred că mi-am adus un mic aport care a schimbat acest mediu de afaceri, în special când vine vorba despre felul în care femeile din business sunt percepute.”

    Asta contrar sfaturilor pe care le-a primit atunci când a avansat în prima funcţie de leadership: „Când am devenit prima dată manager şi aveam o echipă de trei oameni, şeful meu a venit la mine şi mi-a spus – «Eşti prea bună cu oamenii, trebuie să îţi ascuţi dinţii»”. I-a spus acest lucru în contextul în care percepţia de atunci, din urmă cu peste 20 de ani era că şeful trebuie să fie un dictator, iar ca femeie în business trebuia să fii foarte rea:  „De-a lungul anilor cred că am reuşit să îmi demonstrez mai întâi mie şi apoi altora că poţi să fii un lider de succes concentrându-te pe respectarea oamenilor, pe a vedea ce e mai bun în ei, luând ce e mai bun din ei. Cred că uneori oamenii nu ştiu cât de buni sunt, dacă reuşeşti să vezi măreţia în fiecare om, să creezi acest mediu în care să îşi demonstreze această măreţie – poţi reuşi să faci orice business de succes – businessul este suma a tot ce pot oferi oamenii businessului respectiv. Cred că aceasta este cea mai mare realizare a mea – transferul acestor cunoştinţe altor lideri – schimbarea percepţiei este ceea ce mă face mândră, nu cifrele, dacă reuşeşti să scoţi ce este mai bun din oameni, oamenii vor avea rezultate, prin urmare şi businessul la fel.”  Oamenii au nevoie de o viziune, strategie, dar mai ales să fie încurajaţi: „Poate sunt bună la strategii, dar nu aş spune că aceasta este cea mai mare calitate a mea – cea mai mare calitate a mea este ceea ce reuşesc să fac pentru oameni”.

    Iar când vine vorba de calităţile pe care ea le admiră la cei care o înconjoară, acestea ţin de pasiunea lor pentru ceea ce fac: „Trebuie să văd scânteia în oameni, pasiunea pentru ceea ce fac, sinceritatea şi transparenţa sunt alte calităţi importante, apoi, desigur, vreau în echipă oameni care au această abilitate de a gândi cu un pas mai departe – unii numesc asta strategic thinking, smart brain, innovation – eu aş spune că este vorba despre oamenii ce sunt capabili să gândească cu un pas mai departe, să anticipeze ce urmează”. Crede, de asemenea, în puterea diversităţii: „Chiar dacă pare să sune a clişeu, echipele cele mai de succes, pentru care am lucrat în multe alte ţări, sunt cele care au oameni diferiţi în echipă – dacă ai o echipă formată din cinci oameni similari, vor gândi la fel, ceea ce nu este benefic pentru companie. E nevoie de oameni care să aducă o perspectivă diferită”.

    Vanya Panayotova nu ezită să vorbească nici despre slăbicinile sale, care ţin, după cum spunea ea, de faptul că îşi doreşte ca lucrurile să se întâmple rapid: „Câteodată fac presiuni asupra oamenilor din jur. Sunt rapidă când vine vorba de decizii, ceea ce este, în general, un lucru bun, aşadar nu sunt genul de manager care procrastinează o decizie, cred că încerc să fac mereu asta – dar din cauza aceasta – câteodată iau decizii prea repede. Am reuşit să îmi recunosc greşelile, să analizez uneori felul în care am gândit, să recunosc că am făcut o greşeală”.

    Referitor la echilibrul între viaţa de carieră şi cea de familie, Vanya Panayotova observă că percepţia asupra femeilor în business s-a schimbat, iar în geografiile din regiunea Europei Centrale şi de Est, unde şi-a construit şi ea cariera, am fost mai norocoşi din acest punct de vedere: „Aici a fost mereu normal să avem un loc de muncă – o carieră – chiar şi în socialism. Spun mereu că cea mai mare problemă a femeilor care încearcă să echilibreze viaţa personală cu profesia este mai mult la interior, din cauza unor percepţii ale societăţii şi este despre factorul intern al vinovăţiei despre care îmi place să vorbesc, pe care l-am trăit şi eu când încercam să echilibrez cariera şi familia: când eşti la birou, te simţi vinovat că nu eşti acasă, iar când eşti cu copiii, te simţi vinovat că nu petreci o oră în plus pentru a-ţi termina proiectele din birou. Această vinovaţie e ceea ce ne dăunează în societatea noastră, aceasta este o provocare – să laşi femeile să îşi urmeze cariera şi să ştie că este OK să facă acest lucru, că pot avea propriile alegeri. Lăsaţi-le să aibă propriile alegerile şi să se descurce cu acele alegeri. Cred că asta este cel mai important – nu să presezi femeile cu anumite prejudecăţi. Apoi, cum am spus, echilibrul dintre carieră şi viaţa personală înseamnă să faci alegeri şi să fii OK cu acele alegeri.”

    Ce admir foarte mult la români este modestia – cred că sunteţi una dintre cele mai modeste naţiuni – sunteţi foarte muncitori, oamenii au un simţ mare de responsabilitate, nu am văzut vreun român care să mă dezamăgească; odată ce fac un proiect, oamenii vor face tot posibilul să îl livreze la timp şi să se ridice la nivelul aşteptărilor.
     

    Echipele cele mai de succes, pentru care am lucrat în multe ţări, sunt cele care au oameni diferiţi în echipă – dacă ai o echipă formată din cinci oameni similari, vor gândi la fel, ceea ce nu este benefic pentru companie. Este nevoie de oameni care să aducă o perspectivă diferită.

    Vanya Panayotova

    După 20 de ani de carieră, a ajuns în punctul în care înţelege că sunt anumite lucruri care trebuie să fie sacrificate şi că totul ţine de deciziile luate şi asumate: „Am decis că nu voi putea să fac curăţenie tot timpul şi că voi găti doar în weekenduri – prin urmare familia mea va supravieţui mâncând pizza în timpul săptămânii şi mâncare de acasă în weekend. Am fost de asemenea dispusă să accept tot ajutorul pe care l-aş fi putut avea – de la părinţii noştri, de la oricine poate să ajute. Când vine vorba de familie, pentru mine contează calitatea timpului petrecut împreună – atunci când sunt acasă, prefer să nu fac curăţenie, să angajez pe cineva care să facă acest lucru o dată pe săptămână, dar să petrec timpul cu copiii”, exemplifică ea.

    În punctul în care se află acum, crede că cel mai important rol pe care îl are este să pregătească următoarea generaţie de lideri şi să creeze spaţiu pentru ei: „Lumea se schimbă foarte rapid, iar ceea ce am învăţat în urmă cu 20 de ani devine poate insuficient, am văzut oameni care au învăţat mult mai multe lucruri decât mine în multe domenii – asta este evoluţia naturală în viaţă. Cred cu adevărat în oferirea de spaţiu talentelor noi, România are foarte multe talente, una dintre ambiţiile mele în cadrul companiei este să promovez talentele româneşti, sunt fericită că am putut trimite mai mulţi oameni de aici în sediul central, precum şi în alte ţări. Ce admir foarte mult la români este modestia – cred că sunteţi una dintre cele mai modeste naţiuni – sunteţi foarte muncitori, oamenii au un simţ mare de responsabilitate, nu am văzut vreun român care să mă dezamăgească, odată ce fac un proiect, oamenii vor face tot posibilul să îl livreze la timp şi să se ridice la nivelul aşteptărilor.” Un sfat pentru generaţiile care vor să îi calce pe urme? „Nu fii speriat să faci greşeli – fii mândru de greşelile tale fiindcă acestea sunt parte din viaţă – oferă cele mai bogate lecţii.”

    Carte de vizită:

    ► Vanya Panayotova a petrecut peste 20 de ani din carieră în sectorul FMCG şi are o experienţă bogată la conducerea unor companii internaţionale de top;

    ► De profesie medic, şi-a început cariera la Procter&Gamble şi şi-a continuat dezvoltarea în cadrul Mondelēz International, unde a deţinut poziţii cu responsabilităţi în zona Europa de Est şi Africa & Orientul Mijlociu;

    ► Ea are o experienţă vastă de leadership, inclusiv pe piaţa locală, unde a deţinut diferite poziţii de conducere, printre care cea de general manager al Orbico România, înainte de a prelua, în urmă cu trei ani, funcţia actuală;

    ► Este pasionată de natură şi de activităţi sportive, a finalizat două maratoane şi face drumeţii pe munte de fiecare dată când are ocazia.

    O piaţă mereu în creştere. Revenind la business, Vanya Panayotova punctează, fără să ofere prea multe detalii referitoare la cifre, că situaţia pandemică a influenţat afacerea din mai multe puncte de vedere – una dintre acestea a fost dezvoltarea e-commerce-ului, stând mai mult acasă, oamenii s-au orientat spre acest canal şi în cazul industriei dedicate frumuseţii. „Oamenii au început să caute mai multe soluţii de sănătate dedicate categoriilor de beauty şi sunt mai critici în ce priveşte calitatea produselor, acestea sunt principalele aspecte pe care le-am observat în perioada pandemiei. Am văzut că oamenii sunt mai loiali brandurilor în care au încredere, au nevoie de un teren sigur pe care îl aduce un brand pe care îl cunosc.” Per ansamblu, spune că au avut parte de  ani de succes, şi au crescut peste nivelul pieţei în 2020 şi în 2021: „Cred că, per ansamblu, a fost o perioadă cu multe lecţii, dar cu rezultate foarte bune”. Acum, la fel ca toate companiile, se confruntă cu efectele creşterii costurilor combustibilului, ale transportului, dar şi-au propus ca în continuare să fie un brand pe care consumatorii să şi-l permită, având în acelaşi timp în vedere un echilibru al costurilor: „Este un echilibru fin cel pe care companiile trebuie să îl realizeze, iar pentru noi este important să avem un portofoliu în care nivelurile de preţ să întâmpine nevoile fiecărui consumator”. Potrivit informaţiilor financiare publicate la nivel de grup, compania a înregistrat creşteri duble faţă de nivelul pieţei în anul 2021 la nivel global, de 16%, marcând vânzări de peste 32,2 miliarde de euro. Pe plan local, compania a crescut similar faţă de anul anterior, ajungând la afaceri de 628,9 milioane de lei şi peste 300 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. În ceea ce priveşte importanţa pieţei locale în afacerile grupului, Vanya Panayotova spune: „Felul în care măsurăm succesul afacerii ţine de numărul de consumatori la care ajungem şi la cota de piaţă obţinută, suntem lider de piaţă în toate pieţele menţionate. Piaţa din România este foarte importantă pentru grup, la fel ca orice altă piaţă de altfel, poţi să fii un lider global doar dacă eşti numărul 1 în fiecare piaţă, aceasta fiind prioritatea noastră. Afacerea din România este într-o formă foarte bună – am impus anumite ţinte cu managementul şi sper că vom reuşi să le atingem în curând”. Per ansamblu, Vanya Panayotova se declară optimistă în legătură cu viitorul industriei din care face parte: „Cucerirea frumuseţii ţine de felul în care gândim – dacă ne uităm la piramida nevoilor, după nevoile de bază, parte din nevoia aceasta de socializare este nevoia care ţine de felul în care ne percepem noi înşine şi de cum avem grijă de noi înşine. Sunt multe trenduri interesante care vor defini viitorul domeniului, printre care cel al sustenabilităţii, al personalizării produselor, al incluziunii/diversităţii, al eticii în ceea ce priveşte felul în care obţinem materia primă – toate aceste trenduri influenţează piaţa frumuseţii. Viitorul frumuseţii este frumos”.

  • Soldatul lui Putin în lupta cu economia. Cine este omul care salvează Rusia de la un dezastru financiar după ce sancţiunile au făcut ca Fortăreaţa Rusia să se clatine

    Oreskin, consilierul economic în vârstă de 40 de ani al preşedintelui, a gândit pariul de a rupe acorduri şi de a răsturna o ordine contractuală care dura de decenii potrivit unor oficiali care au cunoştinţe despre această schemă. De la invazia din 24 februarie, el a apărut ca un membru cheie al cercului de apropiaţi ai lui Putin în domeniul politicii economice, una dintre cele câteva persoane din interior cu experienţă financiară occidentală care ajută acum la ghidarea reacţiei Kremlinului.

    Elvira Nabiullina, în vremuri de pace unul dintre cei mai respectaţi bancheri europeni, se ocupă în vremuri de război de protejarea rublei, de stabilitatea preţurilor şi de resursele celei mai încercate bănci centrale din lume. Andrei Kostin, în calitate de şef al băncii de stat VTB Bank, are experienţă în afacerile bancare globale şi misiunea de a sesiza orice slăbiciune din sistemul bancar local. Are pe mână şi resurse financiare enorme. Anton Siluanov este responsabil cu bugetul de război, cu strângerea taxelor şi găsirea de noi surse de finanţare pentru guvern şi afacerile statului. Igor Secin, prieten vechi, conduce un colos energetic, coloana vertebrală a economiei.

    Aceşti oameni, scrie Meduza, un site rus de informaţii care ocoleşte cenzura guvernamentală, fac parte din ceea ce ar putea fi definit ca „biroul politic” al lui Putin. Dintre toţi, Maxim Oreşkin se distinge în mod deosebit.

    Când sancţiunile au făcut ca Fortăreaţa Rusia, la construirea căreia a contribuit să pară mai puţin invincibilă, Maxim Oreşkin a venit cu o mutare la sacrificiu care-i este specifică în încercarea de a rupe asediul economic, scrie Bloomberg.

    Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei încă nu împlinise o lună şi blitzkriegul din planurile Moscovei se transforma deja într-o luptă de durată. Şocul economic a fost, de asemenea, dur, deoarece guvernul s-a străduit să evite un default, iar rubla a intrat în picaj.

    Pe 23 martie, Vladimir Putin a ripostat, cerând adversarilor Rusiei din Europa să-şi plătească facturile masive pentru gazele naturale în ruble.

    Oreşkin, consilierul economic în vârstă de 40 de ani al preşedintelui, a gândit pariul de a rupe acorduri şi de a răsturna o ordine contractuală care dura de decenii, potrivit unor oficiali care au cunoştinţe despre această schemă.

    De la invazia din 24 februarie, el a apărut ca un membru cheie al cercului de apropiaţi ai lui Putin în domeniul politicii economice, una dintre cele câteva persoane din interior cu experienţă financiară occidentală care ajută acum la ghidarea reacţiei Kremlinului. „Acum sunt ocupaţi să găsească cum să ocolească sancţiunile şi o fac cu succes”, a spus Serghei Guriev, un economist care a consiliat guvernul rus în primii ani ai guvernării lui Putin, iar mai târziu a fugit la Paris, unde acum este rector al Sciences Po. „Dar toţi banii câştigaţi sunt pentru a finanţa războiul.”

    Mecanismele de apărare au ajutat Kremlinul să evite cele mai grave şi de temut prejudicii economice atunci când au fost dezlănţuite pentru prima dată sancţiunile. Cei care fac prognoze economice văd acum o contracţie la jumătate faţă de cea estimată când ceea ce se anunţa a fi cele mai dure sancţiuni occidentale de până atunci încă mai impresionau. Rubla şi-a recuperat pierderile iniţiale pentru a deveni un performer de top, ajutată de zecile de miliarde de dolari şi euro care ajung la Rusia contra energie şi alte exporturi de materii prime.

    Prin valorificarea influenţei Rusiei asupra livrărilor de gaze către Europa, strategia lui Oreşkin de a cere ruble în loc de euro i-a permis lui Putin să pară că luptă împotriva atacului iniţial cu sancţiuni. În cele din urmă, a forţat UE să se retragă, deoarece majoritatea consumatorilor europeni importanţi au acceptat noile condiţii, care includeau deschiderea de conturi speciale la Gazprombank, menţinând banca ferită de sancţiuni. „Consider că efectul utilizării schemei cu ruble pentru gaze este pozitiv”, a spus Oreşkin pentru Bloomberg, refuzând să comenteze rolul său în conceperea strategiei. El îi şopteşte lui Putin înflorituri retorice care apoi ajung în discursuri prezidenţiale. El a inventat o frază pe care Putin o repetă de nenumărate ori, descriind confiscarea rezervelor internaţionale ale Rusiei ca fiind de fapt „adevărata neonorare a obligaţiilor” faţă de Rusia de către SUA şi Uniunea Europeană.

    Prin valorificarea influenţei Rusiei asupra livrărilor de gaze către Europa, strategia lui Oreskin de a cere ruble în loc de euro i-a permis lui Putin să pară că luptă împotriva atacului iniţial cu sancţiuni. În cele din urmă, a forţat UE să se retragă, deoarece majoritatea consumatorilor europeni importanţi au acceptat noile condiţii, care includeau deschiderea de conturi speciale la Gazprombank, menţinând banca ferită de sancţiuni.

    Consilierul a contribuit, de asemenea, la elaborarea planurilor de limitare a impactului blocării  Rusiei la serviciul de mesagerie financiară SWIFT şi a contracarat apelurile altor persoane influente din interior pentru mai mult control al statului pe măsură ce economia Rusiei devine izolată de o lume pe care Oreşkin şi aliaţii săi au căutat cândva să o aducă mai aproape. Putin l-a luat cu el într-o călătorie recentă în Iran, care are decenii de experienţă de luptă împotriva sancţiunilor occidentale. Întrebat despre ideile republicii islamice pentru depăşirea unor astfel de limite, Oreşkin s-a lăudat: „ale noastre sunt mult mai bune”.

    Fost bancher la subsidiara din Rusia a Société Générale, el îşi foloseşte acum experienţa occidentală pentru a reduce impactul sancţiunilor. Oreşkin face parte dintr-un grup de oficiali care încearcă de mult timp să meargă pe o linie subţire între elaborarea unei politici economice favorabile investitorilor şi represiunea în creştere a lui Putin. Războiul a făcut ca acest exerciţiu de echilibru să fie aproape imposibil, Oreşkin şi colegii săi fiind loviţi şi ei de sancţiuni deoarece politicile lor economice servesc maşinăriei de război a Kremlinului.

    „Pot să-mi dau seama exact cum ar spune vreunul dintre tehnocraţi: «Uitaţi-vă la mine cum fac acest lucru foarte important în sistemele de plată, în domeniul bancar, acesta este domeniul meu de responsabilitate. Menţin stabilitatea şi voi continua să o fac»”, a spus Jacob Nell, care, în calitate de economist rus la Morgan Stanley, a dus cândva investitori să se întâlnească cu Oreşkin.

    „Era o judecată ce putea fi apărată înainte de 24 februarie, dar după invazie nu mai este”, a adăugat Nell, care acum este membru al unui grup de lucru internaţional care consiliază SUA şi Europa cu privire la modul de concepere a sancţiunilor împotriva Rusiei.

     

    Oreşkin face parte dintr-o generaţie-punte care a apucat sfârşitul erei sovietice şi şi-a petrecut anii adolescenţei în timpul a ceea ce a devenit cunoscut în Rusia drept tumultuoşii ani 1990, o perioadă de greutăţi de neînchipuit azi, dar şi de cutezanţă economică. Cu treizeci de ani mai tânăr decât Putin, el a fost cel mai mic dintre cei doi fii ai unei familii de academicieni moscoviţi, crescând într-o lume diferită de începuturile grele ale preşedintelui în Leningradul postbelic.

    În timpul perioadei de trei ani petrecute la ministerul de finanţe, Oreskin s-a numărat printre oficialii care au conceput un mecanism pentru a redirecţiona venituri de sute de miliarde de dolari din exporturile de petrol şi gaze într-un fond suveran care să ajute Kremlinul să treacă prin perioadele negre – au fost primele valuri de sancţiunile americane şi europene asupra Rusiei după ce aceasta a anexat Crimeea în 2014.

    Cohorta de tineri tehnocraţi a lui Oreşkin îi include pe viceguvernatorul Băncii Rusiei Alexei Zabotkin, de 44 de ani, şi pe ministrul adjunct al finanţelor Vladimir Kolicev, de 39 de ani. Absolvenţi ai şcolilor economice de elită din Rusia, aceştia şi-au transformat locurile de muncă de la băncile europene într-un stagiu la banca de investiţii de stat VTB Capital, înainte de a câştiga roluri la vârful statului. Renunţând la sectorul privat, s-au dedicat construirii fortăreţei financiare a lui Putin. Cu cât Putin a fost mai dur cu criticii şi rivalii din străinătate şi din ţară, cu atât tinerii au devenit mai indispensabili în construirea unor mecanisme de  rezistenţă pentru a susţine economia când aveau să vină marile şocuri. În timpul perioadei de trei ani petrecute la ministerul de finanţe, Oreşkin s-a numărat printre oficialii care au conceput un mecanism pentru a redirecţiona venituri de sute de miliarde de dolari din exporturile de petrol şi gaze într-un fond suveran care să ajute Kremlinul să treacă prin perioadele negre – au fost primele valuri de sancţiunile americane şi europene asupra Rusiei după ce aceasta a anexat Crimeea în 2014.

    Cu toate acestea, anii de protejare a economiei contra sancţiunilor şi de construire de rezerve nu au fost suficienţi pentru a apăra economia rusească după invadarea Ucrainei. SUA şi aliaţii săi au îngheţat o mare parte din rezervele de 600 de miliarde de dolari la acumularea cărora politicile lui Oreşkin au ajutat. Cu toate eforturile sale de a găsi un alt vinovat, Rusia nu a reuşit să plătească datorii şi a intrat în incapacitate de plată pentru prima dată într-un secol. Economia nu merge atât de rău pe cât se credea în urma invaziei, dar este încă pe drumul spre una dintre cele mai profunde recesiuni din ultimele decenii.

    Văzut ca o persoană politică de categorie mică nu cu mult timp în urmă, Oreşkin apare acum ca mâna dreaptă economică a unui preşedinte aflat în război. „Putin încă are încredere în economiştii noştri”,  apreciază Guriev. Pe măsură ce unii dintre jucătorii puternici de la Kremlin fac eforturi tot mai mari pentru reafirmarea controlului statului asupra economiei, Oreşkin ripostează şi el, până acum cu succes. „Rusia nu va abandona economia de piaţă”, a spus Oreşkin, ca răspuns la întrebările puse de Bloomberg. „Dimpotrivă, se mişcă în direcţia inversă. Iniţiativa privată este acum încurajată în mod special. Acest lucru este remarcat constant de către preşedinte în discursurile sale.” Totuşi, el şi aliaţii săi adoptă din ce în ce mai mult retorica stridentă a criticilor cândva marginali din Rusia ai capitalismului occidental. Oreşkin a asemănat moneda americană cu „un drog folosit pentru a crea dependenţa de întreaga lume”. Aleksey Moiseev, ministrul adjunct al finanţelor în vârstă de 49 de ani şi un alt absolvent al şcolii VTB Capital, a spus că intensitatea sancţiunilor a echivalat cu detonarea unei „bombe nucleare financiare”. Lăsând la o parte retorica, măsurile anticriză luate până acum se apropie în mare măsură de teoria de manual care se bazează pe principiile economice tradiţionale, factorii de decizie politică demontând deja controalele de capital folosite pentru a închide ermetic Rusia după invazie. Acest lucru ar putea să nu fie suficient pentru a se asigura că lasă ceva în urmă. „Ceea ce au făcut în primii ani ai şederii lor la ministerul de finanţe şi la banca centrală a fost deja şters”, a spus Konstantin Sonin, un economist născut la Moscova şi acum cercetător la Universitatea din Chicago, care critică de mult timp politicile lui Putin. „Acum munca lor nu este diferită de munca funcţionarilor bine plătiţi
    dintr-un guvern care poartă un război criminal.”

  • Un italo-german îndrăgostit de România a oferit un exemplu tuturor românilor care s-au săturat de ţara lor: „Într-o zi, aici, trebuie să facem ceva! Este prea frumos să te trezeşti dimineaţa cu această privelişte!” Ei bine…

    Jorg a ajuns pentru prima dată în Bucovina într-o plimbare, ghidat de Raluca, soţia lui, în locurile pe unde se găsea, la acea vreme, doar stâna unde vara se aduc şi acum animalele din sat. Era un italo-german, care nu se gândea că-şi va adăuga şi „cetăţenia” bucovineană în sânge. Raluca îşi aminteşte că atunci, la prima vizită, Jorg s-a aşezat pe scaunul de muls şi s-a uitat deasupra văii, spunând: „Într-o zi, aici, trebuie să facem ceva! Este prea frumos să te trezeşti dimineaţa cu această privelişte!” Ei bine…

    A vorbit serios. Aşa că, pentru o vreme, Jorg şi Raluca au încercat, prin diferite metode, să pornească un proiect de undeva, dar parcă nimic nu se lega. „Până când, într-o zi, când am venit la părinţi, cineva din vecini ne-a întrebat dacă nu dorim lemn de foc. Avea o căsuţă veche şi voia să-şi facă o altă casă mai mare”, îşi aminteşte Raluca Voina Riommi. Acela a fost momentul când ea şi Jorg s-au gândit să cumpere ei vechea casă, ceea ce au şi făcut. Au luat-o, au recondiţionat-o, iar ulterior au mai strămutat alte două case şi le-au alăturat celei dintâi, împreună cu un grajd de pe deal. Construcţia primei căsuţe a început în octombrie 2016, iar primii oaspeţi, cei mai buni prieteni ai lor, le-au călcat pragul cu ocazia Crăciunului din 2019. „În spatele proiectului se află o muncă de echipă între familii şi în familie. Ideea a fost a lui Jorg să recondiţionăm căsuţele şi a fost o muncă enormă să le strămutăm pe deal, apoi unchiul Dumitru, cu maestrul tâmplar Sorin le-au ridicat, au făcut interioarele şi au recondiţionat totul cu atentă supraveghere de la Bucureşti din partea noastră.” În tot acest timp, mama Ralucăi gătea şi ajuta băieţii zilnic, tatăl se ocupa cu animalele, bunicul cu sfaturile despre cum se făceau casele în trecut şi chiar cu o mână de ajutor, când a fost nevoie. Tot proiectul a primit, la final, numele Hai la Saivan, unde „saivan” este un cuvânt vechi românesc, de etimologie turcă, ce desemnează un adăpost de iarnă pentru oi sau vite. Şi astfel, Hai la Saivan a devenit un al treilea copil al familiei, care mai are doi băieţi, dar şi doi căţei. Raluca şi Jorg au făcut din Bucovina casa lor, după ce acolo au făcut cununia religioasă şi petrecerea de nuntă, ei cunoscându-se în 2011 la o filmare în Lisabona şi căsătorindu-se după doar câteva luni, în Las Vegas.

    Pentru proiectul din Bucovina, s-au inspirat din cărţi vechi despre arhitectura tradiţională românească şi de la toate muzeele satului din România. „Locul a fost al familiei de mai bine de treizeci de ani. Părinţii au făcut stână şi loc pentru fân pe perioada verii acolo. Ne este frică să calculăm exact cât am investit pentru a transforma locul”, mărturiseşte Raluca. Astăzi, Hai la Saivan înseamnă un proiect compus din trei case, datând din anii 1910, 1920 şi 1930, iar cazarea este disponibilă oaspeţilor pe case, nu pe camere. Casa Mare are o capacitate de maximum şase persoane şi costă 260 de euro pe noapte off-season şi 280 de euro pe noapte în sezon, cu micul dejun inclus. Casa Mică are o capacitate de maximum patru persoane şi se închiriază la un preţ de 160 euro pe noapte off-season şi de 170 euro pe noapte în sezon, cu micul dejun inclus, iar Casa foarte Mică care este potrivită pentru două persoane, la preţul de 110 euro pe noapte în afara sezonului şi de 120 euro pe noapte în sezon, cu micul dejun inclus. Pentru perioade mai lungi sau pentru grupurile care închiriază mai mult de o căsuţă, pot să apară discounturi.

    Locul se defineşte ca un retreat bio, aşezat în vârful unui platou cu vedere la valea râului Moldova şi cu muntele Rarău pe fundal. Toată mâncarea şi băutura este făcută chiar acolo, în mod tradiţional, după metode cu secole de vechime în spate. „Noi nu ne focusăm atât de mult pe numărul de oaspeţi, ci mult mai mult pe experienţa premium a lor, de aceea şi locurile puţine de cazare, adică pentru maximum douăsprezece persoane. Am prins ani atipici de când am început, doi cu Covid şi unul cu război, însă avem o rată de ocupare aproape de 100% în timpul sărbătorilor şi în lunile de vară.” Chiar şi în afara sezonului, weekendurile sunt cam mereu pline, iar în timpul săptămânii de regulă vin oaspeţi care lucrează remote de la Hai la Saivan. Mai ales în timpul pandemiei, pe acolo au trecut şi foarte mulţi străini, din Olanda, din Statele Unite ale Americii, Germania, Franţa, Israel, Peru, Ucraina, Italia. „Paradoxal, am avut mai multe rezervări anul trecut, în pandemie, decât anul acesta. Dat fiind că fiecare are intimitatea sa aici sus, în propria căsuţă, am avut oaspeţi care ne-au călcat pragul şi de mai multe ori pe an, căutând acest gen de experienţă, retreat cu mâncare bio, tradiţională, aer curat şi linişte.” În zonă, se află mănăstirile bucovinene devenite parte a patrimoniul UNESCO, Muzeul Oului din Vama, pădurea virgină Slătioara, Moara Dracului, Pietrele Doamnei de pe masivul Rarău, pârtiile de schi din Câmpulung Moldovenesc – o atracţie pe timp de iarnă, precum şi experienţele oferite chiar de proprietarii de la Hai la Saivan, printre care cules de ciuperci, plimbări cu sania sau cu căruţa, picnic în pădure, trasee montane şi „ateliere” de făcut brânză ca acum 100 de ani, în stâna proprie sau de cusut ii. „Pentru moment, am terminat ultima etapă a proiectului Hai la Saivan, un grajd recondiţionat de peste 120 de ani, transformat în loc pentru mici evenimente, care poate găzdui până la 40 de persoane. Nu cred că ne vom extinde şi în alte părţi ale ţării”, spune însă Raluca, adăugând că a văzut că apar tot mai multe locuri frumoase în România, dezvoltate de oameni cu iniţiative bune şi că îşi doresc să le devină şi ei, la rândul lor, oaspeţi.

    Preţurile de cazare la Hai la Saivan pornesc de la 110 euro şi ajung la 280 de euro pe noapte pentru o casă, în funcţie de tip.

    Chiar şi în afara sezonului, weekendurile sunt cam mereu pline, iar în timpul săptămânii de regulă vin oaspeţi care lucrează remote de la Hai la Saivan.

    Mai ales în timpul pandemiei, pe acolo au trecut şi foarte mulţi străini, din Olanda, din Statele Unite ale Americii, Germania, Franţa, Israel, Peru, Ucraina, Italia.

  • Zgârie-nori pe orizontală: cum arată oraşul de 170 de kilometri pe care guvernul saudit vrea să îl construiască

    Guvernul Arabiei Saudite plănuieşte să construiască un oraş care se va întinde pe 170 de kilometri. Potrivit Dezeen, acesta s-ar numi „The Line” (Linia), va avea o înălţime de 500 de metri şi ar trebui să găzduiască 9 milioane de oameni. Clădirea va include atât locuinţe, cât şi zone de retail, leisure, şcoli şi parcuri. Un sistem de transport va conecta toate structurile oraşului şi ar trebui să permită rezidenţilor acestuia să ajungă dintr-un punct în celălalt în 20 de minute. Potrivit guvernului arab, oraşul va fi alimentat exclusiv cu energie regenerabilă şi va fi construit ca o alternativă sustenabilă a oraşelor tradiţionale. „Odată cu lansarea acestui proiect anul trecut, ne-am dedicat unei revoluţii a civilizaţiei care îi pune pe oameni mai întâi, pe baza unei schimbări radicale în planificarea urbană”, a spus prinţul Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman. „Designul propus pentru comunităţile construite astăzi pe verticală vor aduce provocări locuinţelor tradiţionale, oraşelor orizontale şi vor crea un model de conservare a naturii şi de a mări durata de viaţă umană”, a continuat el.


     

     

  • Sunteţi în căutare de lucruri inedite? Puneţi-vă pe listă restaurantul de la capătul lumii

    Chef-ul Poul Andrias Ziska speră că restaurantul Koks din izolata Groenlanda este o destinaţie în sine, după cum declară chiar el în presa internaţională. Asta pentru că la Koks se poate ajunge doar cu ajutorul unei bărci sau al unui elicopter fiind unul dintre cele mai izolate restaurante ale lumii în prezent. Acesta s-a aflat anterior în Insulele Faroe, unde a câştigat prima stea Michelin a ţării, în 2017 şi pe o a doua, în 2019. Acum se află într-o casă de lemn care datează din anul 1751 şi este una dintre cele mai vechi clădiri ale Groenlandei. Poate să primească doar 20 de oameni pe serviciu şi le oferă clienţilor produse locale – inclusiv preparate din carne de balenă şi alge.

  • Artă 3D din trecut: cum au reuşit magazinele Apple să aducă arta în interiorul acestora

    Duoul format din artiştii australieni Tin Nugyen şi Ed Cuttling au adus la viaţă o instalaţie animată  care va fi afişată într-un nou magazin Apple din Londra, scrie The Art Nrewspaper. Concepută iniţial pentru muzeul Getty din Los Angeles, instalaţia poate fi vizionată printr-o aplicaţie de realitate virtuală numită United Visions, care este, de altfel, şi numele proiectului. Acesta este o extindere în viaţa modernă a operelor lui William Blake, în special „Fantoma unei muşte“. Tabloul întruchipează o creatură umanoidă care pare extrem de puternică, cu un gât mic şi un cap deformat. Imaginile 3D vor fi însoţite de muzică şi de versuri citite ale poeziei lui Blake.

     


     

     

  • Un exemplu curajos: ce idee le-a venit unor tineri din România după ce au mers împreună într-o excursie. Nu aveau nicio tangenţă cu domeniul, dar au lansat o afacere de succes

    În 2016, pe când piaţa de food truckuri abia prindea contur în România, Mari Matei, alături de soţul ei – Costi, şi de prietena ei – Dana Coman, se lăsau inspiraţi de o excursie în Italia în care testaseră mai multe astfel de concepte, cu ocazia unui meci de fotbal. Au revenit în România cu gândul să reproducă ce au experimentat acolo. Şi au reuşit.

    “Guvernul de atunci avea un program prin care finanţa cu 50% afacerile noi. Ne-am înscris cu proiectul nostru şi am fost acceptaţi. În decembrie 2016 am comandat şi achitat avansul pentru fabricarea rulotei la Cluj. Am primit echivalentul a 10.000 de euro nerambursabili, iar restul investiţiei, adică încă pe atât, a fost din fonduri proprii, economiile noastre”, povesteşte Mari Matei, unul dintre fondatorii MiT Burgărie, un local din Popeşti-Leordeni al cărui preparat-vedetă este lesne de ghicit. Pe lângă food truck, cei trei antreprenori la început de drum şi-au dorit să aibă şi un spaţiu fix, aşa că au început să caute un loc unde să amplaseze rulota.

    Au găsit, undeva în Pipera, foarte aproape de clădirile de birouri de pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, şi acolo au pornit totul, în martie 2017. Aveau în vedere şi festivalurile, la care stabiliseră deja că vor pleca atunci când avea să fie nevoie. Treptat, investiţiile au crescut, profitul a fost reinvestit, o parte din bani fiind folosiţi pentru a cumpăra un container alimentar, în al treilea an de business. „În 2017-2020, cât am avut rulota în zona de birouri, clienţii noştri erau corporatiştii din Pipera. Acum, clienţi ne sunt corporatiştii care muncesc de acasă, de când ne-am mutat după ei, în zona rezidenţială din Popeşti-Leordeni, din 2020.”

    Localul din Popeşti-Leordeni a fost deschis în prima parte a pandemiei, deoarece Mari, Costi şi Dana ştiau că acolo locuiesc mulţi dintre clienţii lor din Pipera. Începând cu luna iunie 2020, când o parte dintre angajaţi au revenit la birou, MiT Burgărie a funcţionat cu două spaţii – atât în Pipera, cât şi în Popeşti-Leordeni, însă din ianuarie 2021 primul spaţiu a fost înlocuit de un punct nou de lucru, în zona Orhideea, la parterul clădirii de birouri The Bridge, care însă a funcţionat doar pentru jumătate de an. „Restaurantul din Popeşti-Leordeni a funcţionat fără întrerupere din iunie 2020 până azi, iar în septembrie 2021 am avut inspiraţia să ne mutăm cu afacerea într-o zonă rezidenţială. Anul acesta vrem să creştem această nouă locaţie fixă, iar dacă apare o oportunitate să amplasăm rulota într-un loc bun, o vom reloca.”

    Mari Matei are studii de contabilitate, soţul ei a învăţat marketing, iar Dana Coman s-a implicat în afacere neavând nici ea legătură cu domeniul bucătăriei. Împreună au învăţat însă cum se gestionează un business în HoReCa şi au reuşit să construiască o echipă formată din şase angajaţi. Ar avea nevoie de mai mulţi, însă dificultatea în a găsi angajaţi este mare şi tot acesta este şi motivul pentru care nu s-au extins mai mult cu MiT Burgărie. Meniul cuprinde, fără nicio surpriză, cu precădere burgeri, însă lor li s-au adăugat şi câteva produse adiacente, precum cafea, sucuri şi preparate specifice pentru mic-dejun. „Preţurile sunt medii, folosim doar materie primă de calitate, chiflele sunt coapte zilnic de o brutărie artizanală, carnea este curată, burgerii sunt făcuţi doar din carne şi sare.

    Cel mai ieftin burger costă 30 de lei anul acesta, după ce materia primă a explodat ca preţ de achiziţie. Încercăm să păstrăm calitatea la un cost decent.” Mari Matei spune că firmele mici trec permanent prin tot felul de provocări, iar cele legate de forţa de muncă sunt printre cele mai acute. „Antreprenorul din ziua de azi, cel care are o firmă mică, trebuie să fie şi casier, şi bucătar, şi contabil, şi femeie de serviciu câteodată. Lista atribuţiilor este infinită şi stresul este greu de controlat. În plus, o criză şi mai mare decât pandemia a început de la sfârşitul anului 2021, când toate preţurile au explodat”, spune ea.

    Cel mai ieftin burger costă 30 de lei anul acesta, după ce materia primă a explodat ca preţ de achiziţie.

    Mari Matei are studii de contabilitate, soţul ei a învăţat marketing, iar Dana Coman s-a implicat în afacere neavând nici ea legătură cu domeniul bucătăriei.

    20 de idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Baby Parking – servicii de supraveghere a copiilor (Braşov)

    Fondatoare: Delia Sandu

    Investiţii: 60.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: 250.000 de euro

    Prezenţă: Braşov

    Wicked Barrel – microberărie (sat Neagra, comuna TaŞca, jud. Neamţ)

    Fondatori: Andreea şi Radu Andrieş

    Investiţii: 150.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: 160.000 de euro

    Prezenţă: în magazine de specialitate şi baruri

    DooDaDoo – magazin cu produse pentru copii

    Fondatori: Andreea Roman şi Octavian Cristea

    Investiţii: 30.000 de euro

    Prezenţă: online

    Ceramica de soare – bijuterii din ceramică (Râmnicu Vâlcea)

    Fondatoare: Narcisa Soare

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Prezenţă: online şi în câteva magazine fizice, naţională şi internaţională

    NERV – brand de modă (Braşov)

    Fondator: Claudiu Obreja, Sabrina Nicolescu, Dragoş Iordache şi Bogdan Muşat

    Investiţii: peste 50.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2021: peste 250.000 de lei (50.000 de euro)

    Prezenţă: la evenimente precum Electric Castle, Untold, Neversea, Femei pe Mătăsari, Awake şi alte festivaluri

    Punctul gastronomic Elena din Deal – punct gastronomic (Bistriţa)

    Fondatoare: Elena Rus

    Prezenţă: Bistriţa

    Hai să socializăm – agenţie de turism (Bucureşti)

    Fondator: Bogdan Vladu

    Investiţie iniţială: 20.000 de lei (4.000 de euro)

    Prezenţă: naţională şi internaţională

    Sănătate din fructe uscate – fructe deshidratate (Bucureşti)

    Fondatoare: Roxana Andrei

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Prezenţă: online

    Din inima ţării – produse artizanale (Rupea, jud. Braşov)

    Fondatori: Marilena şi Avram Rus

    Investiţii: 50.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2023: 100.000 de euro

    Prezenţă: online, naţional şi internaţional

    Verv Kitchen – restaurant vegan (Bucureşti)

    Fondatoare: Dana Anghel

    Investiţii: 200.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti

  • O relaţie pe viaţă cu… publicitatea

    SUA, mai exact oraşul Chicago, supranumit „the windy city”, i-a fost acasă timp de patru ani şi jumătate executivului român Ioana Filip, care s-a mutat în martie 2018 dincolo de Ocean, pentru a lucra în cadrul agenţiei de publicitate Energy BBDO. Acum, ea face drumul înapoi, dar nu cu destinaţia Bucureşti, ci Londra, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe europene, unde merge tot datorită carierei în media şi advertising, dat fiind că a fost numită în funcţia de chief creative officer al agenţiei de marketing digital MRM pe piaţa din Marea Britanie.

    Am plecat din ţară ca expat în martie 2018. America m-a căutat pe mine, nu eu pe ea. Iar acum, sunt mai recunoscătoare ca oricând”, povesteşte Ioana Filip. Ea îşi aminteşte că cei de la BBDO i-au scris încă de undeva de prin 2016 că vor să o recruteze.

    Atunci, i-au oferit prima dată poziţia de executive creative director, pe care, după multe deliberări, a refuzat-o. „O nebunie, privind înapoi, dar eu sunt un om foarte loial echipei din care fac parte şi produsului creativ, iar în acel moment eram chiar la începutul experienţei de a conduce creativ departamentul MRM//McCann şi nu voiam să renunţ.” Totuşi, au păstrat legătura, dat fiind că şi Ioanei îi plăcuse echipa din SUA, nu doar americanilor de ea. Iar un an mai târziu, BBDO a revenit cu o ofertă. „De data asta, parcă mai convingători ca oricând. Şi am zis, OK, let’s do it.” 

    Uitându-se în urmă, executivul român spune că a fost, fără niciun dubiu, cea mai bună decizie pe care a luat-o pentru cariera sa. Felul în care îţi deschide orizonturile viaţa într-o altă ţară, mai ales dacă eşti într-un domeniu creativ, nu ţi-l poate oferi niciun MBA şi nicio şcoală pe lumea asta.

    Ioana Filip şi-a început cariera în 2006, în poziţia de copywriter. Era atunci studentă în anul al doilea la SNSPA. „Nu prea am avut avantajul altor studenţi de a-mi trăi anii de studenţie. Nici chiria, nici ieşitul în oraş nu se plăteau singure.” În primii ani, a lucrat în domenii tangenţiale cu publicitatea, pentru că pur şi simplu nu avea curaj să aplice pentru un job la o agenţie. Nu credea că e suficient de smart pentru asta. „După vreun an şi jumătate, am zis că trebuie să încerc să-mi urmez visul. Am renunţat la un job plătit în marketing şi am aplicat pentru un internship la Scala JWT.”

    După câteva luni de internship, i se părea că are piciorul pe acceleraţie şi totul se mişcă foarte repede. Din fericire, în favoarea ei. „În şase luni filmam prima reclamă, iar şase ani mai târziu am devenit creative director la McCann.” După alţi câţiva ani, a fost promovată ca executive creative director la MRM//McCann, unde a condus departamentul digital de creaţie al agenţiei. „Toată experienţa asta a venit la pachet cu multă muncă, mentori extraordinari, multe provocări, premii, oameni mişto pe care i-am cunoscut şi cu experienţă regională şi europeană.”

    După doi ani la MRM, în 2018, a fost recrutată de grupul BBDO în Chicago, ca executive creative director. Aici, executivul român a condus tot ce ţinea de inovaţie, activări şi conţinut pentru întreg portofoliul de clienţi ai agenţiei. „Iar din august, sunt chief creative officer la MRM în Marea Britanie.” După 16 ani în „câmpul muncii”, Ioana crede că unul din cele mai dificile momente din cariera ei a fost şi unul din cele mai bune. E vorba de primul pitch în SUA. A fost dificil pentru că era totul foarte nou, era pentru un business autohton, iar lupta se dădea între cele mai tari agenţii din SUA. „A fost o miză mare şi personală pentru mine să-l câştigăm, pentru că sunt foarte competitivă. L-am câştigat, deci a fost cu un final fericit.” Momente bune au fost atât de multe însă, de la primul premiu câştigat, la prima oară când a urcat pe scenă la Cannes şi de la prima campanie globală, primul pitch global câştigat, la prima promovare. „În principiu, publicitatea îţi dă oportunitata să ai multe experienţe pentru prima oară, iar suma tuturor reprezintă cel mai bun moment de până acum.” A vrut să facă publicitate încă dinainte de a şti ce înseamnă publicitatea. Primul ei contact cu domeniul au fost reclamele de pe Italia Uno la Ace Gentile, cândva prin ’92-’93. „Ştiam fiecare cuvânt, fiecare notă muzicală a jingle-ului. Retrospectiv, erau unele dintre cele mai plictisitoare şi clişeice demonstraţii de produs.” Dar erau primul ei contact cu viaţa pe care românii nu o aveau atunci.

    CV
    Cine este Ioana Filip?

    ►Œ Şi-a început cariera în 2006, în poziţia de copywriter;

    ► După un an şi jumătate, a renunţat la un job plătit în marketing şi a aplicat pentru un internship la Scala JWT;

    Ž► Şase ani mai târziu, a devenit creative director la McCann;

    ► După alţi câţiva ani la McCann, a fost promovată ca executive creative director la MRM//McCann, unde a condus departamentul digital de creaţie al agenţiei;

     ► În 2018, a fost recrutată de grupul BBDO în Chicago, ca executive creative director;

    ‘► Din august 2022, este chief creative officer la MRM în Marea Britanie;

    ’► A absolvit SNSPA şi are un curs la MIT.

    Fără să înţeleagă exact, la momentul acela, publicitatea îi arăta un ideal. Era ceva ce nu puteai vedea în România. „Vedeai case care nu existau la noi, dulciuri pe care nu le găseai la raft. Idealul acela m-a format şi m-a inspirat să încerc să-l depăşesc pentru tot restul vieţii – din nou şi din nou, şi din nou, ori de câte ori se schimbă.” În continuare, chiar şi după aceşti ani, ea crede că publicitatea trebuie să fie inspiraţională, să fie mai mult decât doar o oglindă a societăţii în care trăim. „Cred că aici, printre toate reclamele la Ace Gentile şi Koo Koo Rooku, aici gut feelingul meu nu a greşit.”

    După o carieră construită în publicitate, Ioana consideră că pentru a lucra (şi a reuşi) în acest domeniu trebuie să fii curios. „Ai nevoie de multă, multă, muuuuultă curiozitate. Dacă nu eşti curios, nu poţi să inovezi, iar dacă nu inovezi, nu poti să surprinzi. Iar dacă nu surprinzi, nu poţi face o reclamă bună!”

    um, ca chief creative officer, Ioana Filip va seta viziunea creativă pentru toată agenţia din Marea Britanie şi va fi responsabilă de întreg produsul creativ al acesteia. „Am un singur task – să fim cea mai bună agenţie de creaţie digitală din Marea Britanie mai întâi, apoi din Europa, iar ulterior din lume. Cum ajungem acolo, mai vorbim peste un an.”

    Ca director executiv de creaţie, ziua de lucru a Ioanei e, în principiu, ca orice zi a oricărui executiv – plină până la refuz de întâlniri. „Când coordonezi echipe din mai multe ţări, lucrurile sunt un pic mai complicate pentru că ziua poate începe şi se poate termina la ore foarte ciudate.” Ea a avut întâlniri virtuale şi la 2 dimineaţa, dar şi la 7 dimineaţa. În general, ziua sa e împărţită între prezentări cu clienţii, brainstorminguri cu echipa, întâlniri one-to-one cu clienţi sau echipe, review-uri de campanii, review-uri de strategii de brand etc. Crede că o particularitate a acestui job, mai ales înainte de pandemie, era călătoritul. „Nu am zburat nicioată aşa de mult cum am făcut-o când am ajuns în SUA. Erau zile când zburam la Seattle, timp de cinci ore, prezentam o campanie şi mă întorceam în aceeaşi zi în Chicago. Era ceva normal şi, mă rog, mie chiar îmi plăcea. Iubesc să călătoresc.”

    Apropo de pandemie, executivul român spune că această criză sanitară a învăţat-o pe ea, ce ne-a învăţat pe noi toţi – că peste noapte, tot ce ştim se poate schimba. Dar, totodată, avem o capacitate de a ne adapta mai mare decât ne-am imaginat vreodată. Nici din punct de vedere al publicităţii nu a fost uşor. Au fost schimbări multe, era aproape imposibil să gândeşti campanii pe distanţe mai mari de timp decât o lună. „Totul se putea schimba peste noapte din nou: ai mască, n-ai mască, valul 1, valul 2, valul 200. Am lucrat la aşa de multe campanii back to school care nu s-au mai întâmplat niciodată, pentru şcolile care ba se deschideau, ba se închideau. A fost, cu siguranţă, ceva total atipic, de care sper să nu ne mai lovim curând.”

    Totuşi, tot pandemia ne-a făcut să avem timpi de reacţie mult mai rapizi din punct de vedere producţie, pentru că situaţia a fost de aşa natură. „Cred că aceste schimbări au fost benefice şi cred că vor rămâne.” Apoi, deşi ea personal nu este un fan al lucratului de acasă, pentru că pune multă valoare pe interacţiunea directă dintre oameni, crede că pandemia ne-a arătat că e posibil să lucrăm de oriunde. „Iar munca hibrid va rămâne definitiv. Cred că e normal să rămână definitiv.”

    Ioana se declară un om al oportunităţilor, nu al continentelor. Crede, tocmai de aceea, că nimic nu e exclus din punct de vedere locativ când vine vorba de cariera ei. „Oportunitatea şi echipa de la MRM din Marea Britanie m-au făcut să decid că e timpul pentru ceva nou.” Biroul din Londra, spune ea, este unul dintre cele mai importante birouri ale reţelei MRM, parte din grupul McCann, unul dintre cel mai mari nume de pe piaţa de advertising şi media. Iar piaţa de creaţie din Marea Britanie este premiată an de an la toate festivalurile de profil. „Doar anul acesta, agenţiile din Marea Britanie au câştigat şase Grand Prix-uri la Cannes Lions, cel mai important festival de creativitate din lume.” În plus, viziunea globală a agenţiei şi concentrarea pe tehnologie sunt două dintre aspectele care au primat întotdeauna pentru Ioana în alegerea următoarei mişcări în carieră. „Faptul că deja mai fusesem în reţea (a lucrat la Bucureşti pentru MRM – n.red.) a fost un plus pentru mine. Dar, poate cea mai importantă, a fost chimia cu leadershipul global şi britanic. Cred că împreună putem schimba fundamental cum arată creaţia digitală în Marea Britanie.” În contextul în care abia şi-a schimbat jobul, executivul român spune că e dificil să anticipeze acum dacă s-ar întoarce în România definitiv. Totuşi, merge pe principiul „niciodată să nu spui niciodată”. „Încă simt nevoia să călătoresc, să îmi împart timpul între diferite ţări, culturi, să cunosc oameni noi. Faptul că din august sunt în Londra, îmi permite să fiu des acasă.” Deci, încă nu se pune problema unei întoarceri definitive, ci mai degrabă a unei vieţi hibrid, împărţită între mai multe ţări. După ce s-a obişnuit cu două zboruri de câte cinci ore pe zi, ce mai contează un zbor de trei ore o dată pe săptămână? De altfel, ultima dată a fost în România în iulie. „Sunt mereu în mişcare, sunt des în România. Nu am fost niciodată un om al locului, ci un om al oamenilor şi al experienţelor.” Deci, oriunde ar fi, cel mai dor îi e mereu de cei apropiaţi. Când e în SUA îi e dor de cei din România, iar când e în România îi e dor de cei din SUA. La fel va fi cazul şi la Londra. „Nu mi-e niciodată dor de răutatea pe care o văd din ce în ce mai mult în dialogul românilor şi de haosul politic din ultimii 30 de ani. S-ar putea ca acestea două să meargă mână în mână.” Dacă totuşi va decide să se întoarcă definitiv în ţară, ar alege să fie antreprenor. Piaţa din România nu poate concepe angajarea unui român cu experienţă globală, cu beneficii de expat. Doar străinii, chiar cu experinţă mai puţină, beneficiază de aceste beneficii. „Cred că e o moştenire culturală tâmpită că străinii sunt mai tari ca noi. Ce mi s-ar părea interesant pentru România, ca să atragă acasă talente, ar fi să existe o scutire de taxe temporară pentru cei care fac asta.” Ea dă exemplul Portugaliei sau al Olandei. Cele două ţări reuşesc să atragă talente tocmai prin aceste beneficii la nivel de taxe. „Dacă ne plângem că ne pleacă talentele, poate ar trebui să ne gândim şi cum putem să le facem să se întoarcă.” Dacă va deveni antreprenor, cu siguranţă ar rămâne tot în domeniu.

     

    „Iubesc publicitatea, e un job care, deşi e foarte greu şi foarte stresant, îţi oferă posibilitatea în fiecare zi să faci altceva, să interacţionezi cu o altă industrie, să cunoşti oameni interesanţi, să înveţi ceva nou. Sunt foarte puţine joburi care îţi dau această oportunitate.” Ioana declară că e într-o relaţie pe viaţă cu publicitatea şi se iubesc la fel ca în prima zi.

    Până să se întoarcă însă în România, executivul aminteşte câteva lucruri ce ar trebui îmbunătăţite local. Spune că sunt răspunsuri foarte previzibile şi începe cu trotuarele. „Cineva trebuie să-şi aducă aminte că Bucureştiul nu este o parcare imensă, ci este un oraş al oamenilor, care trebuie să aibă pe unde circula. E absolut ridicol ca în centrul Capitalei mamele să meargă cu cărucioarele pe stradă, ca pe uliţele din sat, pentru că nu au loc pe trotuare. Nu înţeleg cum s-a ajuns aici şi de ce o maşină are mai multe drepturi decât un om.” Apoi, continuă cu autostrăzile. Mai mult, spune că probabil şi peste 30 de ani tot despre autostrăzi vom vorbi. Şi vom continua să ne întrebăm oare de ce nu merge bine economia ţării. „Last, but not least, cum ar zice americanii, spitalele. Mai trebuie să explic de ce?” Şi pentru că a venit vorba de SUA, în încheiere, Ioana face o succintă comparaţie între cele două ţări unde a locuit până acum şi Londra, respectiv Marea Britanie, pe care o ştie foarte bine. Traficul e un coşmar peste tot. Chicago poate e ceva mai OK pentru că are bulevarde late, dar oricum, e trafic şi acolo. În New York nici nu are rost să încerci să iei maşina. „E incredibil de aglomerat. Ce apreciez foarte mult în ţările civilizate, mai ales în Londra, de exemplu, sunt taxele de centru pentru şoferi.” Această abordare ajută să se filtreze cât de mulţi oameni ajung efectiv în centru cu maşina. „Şi, ghici ce, chiar nu toţi trebuie să fim şoferi pe lumea asta.” Există însă şi ceva la care excelează Bucureştiul, şi anume cafeaua. „Sincer, cafeaua din Bucureşti e una dintre cele mai bune din lume. New Yorkul e asemănător, dar mie personal mi se pare că mereu cea mai bună cafea am băut-o în Bucureşti.” Cea mai proastă, fără discuţie, e în Franţa. Din punct de vedere culinar, Londra este în top clar. „Eu sunt un mega foodie, deci abia aştept să am acces la restaurantele din Londra în fiecare zi. Cunosc oraşul, am fost de multe ori, dar evident că una e să fii turist şi alta e să locuieşti.” Noua aventură, acum începe!

  • Greseala incredibilã fãcutã de tânãrul care a creat unul dintre cele mai cunoscute si valoroase site-uri din lume. Site-ul valoreazã acum miliarde de euro, dar nu îi mai apartine

    Steve Huffman a învăţat pe propria piele lecţia dureroasă a neîncrederii în propriul business, vânzând prea repede site-ul Reddit, pe care îl fondase. El a ajuns totuşi unul dintre cei mai de succes tineri antreprenori americani, iar ideea sa valorează astăzi câteva miliarde de dolari.

    Steve Huffman s-a născut pe 12 noiembrie 1983 în Warrenton, Virginia. Şi-a descoperit pasiunea pentru programare la vârsta de 8 ani, iar ulterior a ales să studieze informatica la Universitatea din Virginia, pe care a absolvit-o în 2005. În anii studenţiei, în timpul unei vacanţe de primăvară, el a condus, împreună cu Alexis Ohanian, un coleg de cameră, până în Boston, pentru a asculta un discurs ţinut de antreprenorul-programator Paul Graham.

    Cei doi colegi au purtat la final o discuţie cu Graham, care i-a invitat să aplice la incubatorul lui de start-up-uri, Y Combinator. Ulterior, Huffman a fost venit cu ideea de a dezvolta My Mobile Menu, care iniţial avea scopul de a permite utilizatorilor să comande mâncare prin SMS. Ideea a fost respinsă, dar Graham le-a oferit ocazia de a găsi o altă idee pentru un start-up. În urma unei sesiuni de brainstorming, au fost acceptaţi în incubator şi, în 2005, cu ajutorul finanţării primite din partea Y Combinator, antreprenorii au lansat Reddit.

    Audienţa site-ului a crescut rapid încă din primele luni. La doar un an distanţă, ei au vândut Reddit către Condé Nast, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 10-20 de milioane de dolari. Ulterior, Huffman avea să declare că regretă vânzarea companiei, rezultatele start-up-ului depăşindu-i aşteptările. El rămas în Reddit până în 2009, în rolul de CEO. Ulterior, a petrecut câteva luni în Costa Rica, călătorind cu rucsacul în spate, iar la întoarcere a lansat site-ul de travel Hipmunk, împreună cu autorul şi devoltatorul de software Adam Goldstein, site finanţat, de asemenea, de Y Combinator. În 2011, Inc. l-a inclus pe lista 30 under 30, iar în 2020 revista Fortune l-a inclus pe lista 40 under 40, la categoria „tehnologie“.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL