Mihai Peşte şi-a urmat pasiunea pentru energie electrică – chiar dacă în copilăria sa era un concept abstract -, iar aceasta i-a ghidat întreaga carieră. Încurajat de părinţii săi „să înveţe meserie”, a rezistat tentaţiei de a pleca din ţară şi a fost primul din familie care a ajuns la facultate. Experienţele profesionale internaţionale nu au lipsit însă din parcursul său. El spune că a fost răsplătit mai ales pentru calităţile sale umane, nu neapărat pentru cele de specialist.
„Sunt un profesionist în domeniul energiei electrice, dar de fapt sunt un om foarte, foarte normal, căruia îi place mult domeniul acesta”, se descrie, în câteva cuvinte, Mihai Peşte, în deschiderea evenimentului Meet the CEO care l-a avut ca invitat principal. Directorul general al companiilor de distribuţie de energie electrică Reţele Electrice (Reţele Electrice Banat, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Muntenia), este unul dintre norocoşii care au ştiut încă din copilărie că îşi vor construi parcursul în acest domeniu. Era pasionat de lucruri tehnice, i-au plăcut electronica, electricitatea, astfel că alegerea profesiei a venit natural. „Chiar dacă nu aveam noţiuni foarte clare de transport, de distribuţie, de energie, de producţie, îmi plăcea conceptul, mă întrebam cum poţi să controlezi ceva despre care se vorbeşte, se ştie, nu o vezi, nu are miros. Era ceva oarecum abstract, dar interesant” – erau gândurile lui de atunci.
Originar din Braşov, după terminarea şcolii generale Mihai Peşte a studiat la Liceul Energetic din Braşov, iar mai târziu, la Facultatea de Electrotehnică, tot acolo. A fost încurajat şi de părinţii săi îşi urmeze pasiunea: ei nu aveau neapărat o preferinţă pentru viitoarea sa carieră, dar îşi doreau ca fiul lor să urmeze o meserie. „Părinţii mei amândoi au fost muncitori, iar în familie sunt primul care a ajuns la facultate, dar în afară de asta, şi mama, şi tatăl meu îşi doreau pentru mine să am o meserie şi o meserie bună. Şi-au dorit să pot trăi liniştit, să produc suficient, să ţin o familie, să fie mândri. Să aibă urmaşi care fac ceva.”
A absolvit facultatea în anul 2004 şi mărturiseşte că, la acea vreme, gândul plecării din ţară nu a lipsit. „Chiar ajunsesem să-mi iau bilete, Italia era El Dorado la momentul respectiv, toţi plecau să lucreze mai ales în construcţii, dar cumva am rămas după ce am văzut că încep să asimilez destul de repede. Îi vedeam şi pe părinţi că erau mândri de ceea ce fac şi am reuşit să merg înainte şi să renunţ la tentaţiile acestea de a pleca.” Cu gândul de a-şi construi totuşi o profesie acasă, opţiunea pe care a ales să meargă după terminarea facultăţii a fost angajarea la Electrica, în Braşov. „Am lucrat acolo vreo două-trei luni, având în vedere că ţinta după facultate mai ales după inginerie electrică, era să lucrezi în domeniile transportului sau distribuţiei de energie electrică. Erau şi varii firme de proiectare, abia apăruseră atunci, erau foarte mulţi contractori, piaţa nu era matură în domeniul privat. În Electrica erau puternice reorganizări la momentul respectiv, dar cea mai atractivă companie de la momentul acela într-adevăr era Electrica.” Nu a rămas însă prea mult acolo, iar după câteva luni a decis să meargă la un interviu la CFR, care avea o divizie de tracţiune electrică. „CFR-ul, cel puţin infrastructura din România, era în mare parte electrificată şi cumva m-a atras domeniul acesta.” A obţinut locul de muncă de acolo şi îşi aminteşte despre experienţa aceea că cel mai tare a fost impresionat de dedicarea colegilor săi pentru acel loc de muncă. „La CFR, cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost legat de angajamentul oamenilor faţă de asseturile lor, faţă de structură, faţă de infrastructură, faţă de căi ferate. Sincer, nicăieri, nici ulterior, dar nici până atunci n-am văzut oameni mai mândri să lucreze pentru ceva în ţara asta – erau foarte ataşaţi şi dedicaţi. Erau oameni care spuneau cu o mândrie incredibilă despre ei că sunt văzuţi ca o a doua armată; erau oamenii care ţineau calea ferată şi angajamentul pentru ei a fost cea mai de impact calitate. Cu unii dintre ei încă mai ţin legătura.”
BIO
► Mihai Peşte este directorul general al companiilor de distribuţie a energiei electrice ale Grupului PPC în România, după ce anterior a condus E-Distribuţie Muntenia şi operaţiunile de distribuţie a energiei electrice ale Enel în Rio de Janeiro, Brazilia, precum şi departamentul de dezvoltare a reţelei de distribuţie a grupului Enel în Brazilia, între 2020 şi 2023.
► El s-a alăturat companiilor Enel în România în vara anului 2006, în rolul de inginer proiectant de reţele electrice. A urmat ulterior un program intens de dezvoltare managerială, astfel că, după 2011, timp de peste zece ani, a gestionat reţelele de distribuţie din Ilfov şi Bucureşti şi a coordonat (după 2015) distribuţia de energie electrică în regiunea Muntenia.
► În 2004, a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică a Universităţii Transilvania din Braşov, iar astăzi este unul dintre specialiştii de top din România în domeniul energiei.
Experienţa italiană, via Dobrogea
După timpul petrecut la Electrificare CFR a ajuns într-un final şi în Italia, locul în care visa să ajungă încă din perioada studiilor – dar nu ca angajat în construcţii, ci prin intermediul unei noi oportunităţi profesionale. În 2005, compania Enel intrase în România prin achiziţia a două firme de distribuţie, iar în perioada de după finalizare a facultăţii aplicase acolo pentru un job. „M-au contactat cred că pe la sfârşitul anului 2005. Nici nu ştiam ce îşi doresc exact – am vorbit cu o doamnă într-o engleză nu foarte bună.” Ulterior, discuţia s-a concretizat într-o serie de interviuri care au avut loc la Bucureşti, cu managementul Enel de la acea vreme. „Până la momentul respectiv habar n-aveam cine sunt, dar după ce mi-au spus, m-am documentat. Începuseră expansiunea internaţională şi mi s-a părut foarte interesant să lucrez într-o companie străină care a venit să investească în România şi mai ales în domeniul distribuţiei de energie. În plus, mi se părea că este o bună oportunitate să călătoresc şi să ajung în Italia.” Iar dacă interviurile pentru primele sale locuri de muncă au fost mai degrabă tehnice, în cazul Enel a avut parte să fie întrebat, în cadrul a trei interviuri de angajare, mai ales despre cultura sa de la momentul respectiv. A fost plăcut surprins de felul în care a fost tratat, servit cu apă, cafea şi, mai ales, înconjurat de oameni preocupaţi să îl asculte. Iar primul interviu a fost chiar cu CEO-ul grupului din România de la momentul respectiv. „Nici nu ştiam exact ce înseamnă CEO atunci, ştiam că este cel mai mare director la momentul respectiv din grup. Mi-au prezentat viziunea grupului de la momentul respectiv, că au achiziţionat prin privatizare două distribuţii care nu era niciuna în Bucureşti. La momentul acela erau Dobrogea şi Banatul. Un alt şoc a fost că m-au întrebat unde mi-ar plăcea să lucrez, la Dobrogea sau la Banat. Şi am ales sentimental, pentru că avusesem în facultate conexiuni destul de multe cu Constanţa.”
A fost plăcut impresionat de faptul că se simţea ascultat, că a fost întrebat ce i-ar plăcea să facă şi care este viziunea sa profesională. „Atunci mi-am clarificat că să avansez profesional nu-nseamnă doar să creşti ierarhic, ci şi să te specializezi pe un anumit domeniu. Şi sincer, la momentul acela, că m-au întrebat ce prefer, am spus că vreau să fiu un bun specialist, nu m-am gândit că vreau să promovez ierarhic şi, prin urmare, am fost angajat ca inginer proiectant.” A avut câteva ezitări înainte să accepte, având în vedere că oferta nu îi aducea o diferenţă foarte mare faţă de salariul pe care îl avea deja la Electrificare CFR. A fost impresionat însă de abordare şi „în plus, mi-au plătit chiria în Constanţa. Eram tânăr, voiam să ajung cumva pe picioarele mele, trebuia să plec cumva de acasă. În Braşov, nu exista posibilitatea asta, să-mi plătească o companie chiria, cel puţin n-am întâlnit-o fiind de acolo. Şi dacă la momentul respectiv Enel a avut dispoziţia şi disponibilitatea să îmi fac această ofertă, am fost foarte, foarte încântat. Am fost primul inginer efectiv angajat pentru zona tehnică după privatizare, în vechea Electrica Dobrogea.” Acolo spune că a întâlnit „o familie bine legată şi consolidată”, în care nu se observa o diferenţiere foarte mare în cadrul ierarhiei, iar în ceea ce îl priveşte, exista o curiozitate referitoare la motivele pentru care a fost ales de italieni. „Am început să merg în Italia mult pentru traininguri, iar acolo se vedea o diferenţă foarte mare, în ceea ce privea dotările folosite, echipamentele de protecţie să spunem, tehnologiile”, îşi aminteşte el.
Din punctul de vedere al competenţelor, diferenţele nu erau însă chiar atât de mari. „România a avut şi are în continuare specialişti foarte buni, electricieni, ingineri care s-au dus în afară şi au performat foarte bine, diferenţa ţinea mai degrabă între ce lucrau şi cum făceau anumite lucruri la momentul respectiv; cu toate acestea, după ce s-a importat o grămadă de tehnologie, de know-how din afară, oamenii din România au asimilat foarte repede şi ulterior au ajuns să contribuie foarte mult la creşterea tehnologică a grupului. România a fost pentru Enel practic prima ţară unde s-au extins şi cred cu destul de multă convingere că dacă România şi businessul din România nu funcţionau bine la momentul respectiv, nu cred că se mai extindeau.” Astfel, Mihai Peşte este de părere că experienţa din România a fost pentru Enel avântul de care avea nevoie pentru a se transforma într-o mare multinaţională, iar ulterior România a avut mereu o contribuţie importantă la creşterea atât tehnologică, cât şi profesională a oamenilor din grup. „De-a lungul anilor, şi eu am fost de multe ori reprezentantul companiei din partea României în varii grupuri de lucru, tot felul de întâlniri de reprezentare, de cunoaştere, de dezvoltare, chiar cercetare.”
În ce priveşte Dobrogea, cel mai interesant proiect a ţinut de plantarea seminţelor pentru ceea ce avea să fie primul val al eolienelor. „În 2005-2006 se studia destul de mult implementarea de energie regenerabilă în România. Ţin minte că în 2006, când am ajuns în Dobrogea, singura turbină eoliană pe care o văzusem acolo era la Baia, era o turbină de 1,2 megawaţi, dacă nu mă înşel, şi toţi o studiau. Toţi preluau date despre vânt, capacitate de producţie, injecţie. Noi la distribuţie nu aveam neapărat contribuţie sau cumva o legătură directă cu respectiva turbină decât din punctul de vedere al racordării. Dar atunci sistemul avea capacitate să preia zeci, sute de megawaţi. Nu erau problemele care sunt sunt acum, dar într-adevăr am prins acel boom.” Îşi aduce aminte că la sediul companiei, când începuseră să vină dezvoltatorii şi investitorii în energie regenerabilă, era un flux incredibil, „părea un mic mall”: „Erau străini, consultanţi locali, proiectanţi, investitorii din varii ţări care veneau pe acolo. A fost interesant pentru că ulterior a trebuit să diversificăm foarte mult zona de racordare, să înţelegem cum putem să-i racordăm, să le oferim condiţiile necesare pentru a face asta. Dobrogea pentru vânt a fost primul spaţiu unde s-a investit mult, pe fotovoltaice nu prea se punea accent. Toţi visau şi îşi doreau energie eoliană”. Vreme de trei ani a lucrat pentru companie în zona Dobrogea, timp în care a fost martorul creării unei noi lumi, conturate de investiţiile din domeniul eolienelor. „Chiar am considerat mereu că şansa vieţii mele a fost să intru să am parcursul ăsta profesional, deşi scurt, poate în Electrica şi pe urmă în Electrificare CFR, dar ulterior, cu Enelul, am fost convins că am ales şi am reuşit să merg pe trasa cea mai bună a carierei mele.”
Între a doua jumătate a anului 2010 şi prima parte a anului 2011, în cadrul unui training de dezvoltare profesională ce viza şi dobândirea de abilităţi manageriale, a locuit în Italia – mai întâi, în nordul Italiei, „unde se fac lucrurile mai nemţeşte”, şi ulterior în sudul Italiei. „M-au testat în varii situaţii, de multe ori fără să ştiu, de exemplu m-au trimis la nişte cursuri axate pe clienţi, chiar dacă la momentul respectiv nu înţelegeam eu exact ce clienţi are distribuţia. Acolo au fost tot felul de traininguri prin care au fost varii evaluări atât psihologice cât şi de capacitate managerială, simulări, programe diverse, iar când a fost momentul pentru programul din Italia, am fost selectaţi la momentul respectiv zece ingineri, care aveau să fie viitorul managerial al companiei în maximum cinci ani.” Astfel, s-a numărat printre cei aleşi să preia funcţii manageriale în companie – „asta iniţial nu mi se părea cine ştie ce, dar m-a tentat foarte mult când am auzit că trebuie să stau aproape un an în Italia, mi s-a părut o oportunitate incredibilă de dezvoltare”.
Îşi aminteşte că în cadrul acestui program au fost expuşi atât la realităţi cât se poate de pozitive, dar şi cu impact foarte puternic şi de aceea erau plimbaţi în varii medii, în care nu se punea accent pe zona tehnică neapărat, cât pe felul în care se comportau, inclusiv cum erau acceptaţi de variile grupuri unde trebuia să lucreze. Şi chestia asta a contat foarte mult, pentru că Italia implică foarte multe culturi puse împreună cu orgolii incredibile.” Exemplifică prin faptul că, în perioada în care a stat în sud, devenise chiar pasionat de mafie şi aflase care sunt cele mai puternice organizaţii de la momentul respectiv – „Să reuşeşti să activezi într-un ambient de felul acesta, să-ţi faci bine şi treaba, să menţii etica, să menţii coerenţa businessului nu e simplu”. A învăţat acolo modul în care pot fi gestionate discuţiile şi chiar şi situaţiile complicate şi periculoase din punctul de vedere al integrităţii fizice sau în teren, cum poţi să gestionezi riscuri, cum poţi să conduci discuţii astfel încât „să nu se termine rău”. Dincolo de aspectele manageriale, i-au plăcut şi îi place în continuare cultura Italiei, bucătăria lor, cât şi felul în care sunt ei ca oameni: „Simt că ei contribuie foarte mult în sectorul lor, că sunt cei care fac lucrurile esenţiale în societate. Cei din nord erau mult mai concreţi, abstracţi; cei din sud aveau şi latura sensibilă, personală, simţeau contribuţia lor în societate, pe care o transpuneau şi în muncă”.
De la inginerie la management
După 2011 s-a întors în ţară, iar în Enel a avut loc o schimbare profundă de management, în care acesta a fost revigorat. Mihai Peşte primise un proiect de construire a unei echipe pentru reducerea pierderilor comerciale. „Era un proiect foarte complex. Lucram cu consultanţi, lucram cu personal profesional, lucram cu terţi. Aveam ajutor inclusiv din Italia, mai ales din sudul Italiei, pentru că erau specialişti în zona de pierderi şi ştiau multe lucruri pe care am putut şi noi să le aplicăm aici. Ulterior, echipa aceasta de pierderi ajunsese într-un interval de doi-trei ani la un nivel de performanţă atât de bună, încât la un moment dat i-am trimis în Spania, ca să îi ajute şi pe ei să recupereze pierderile, deci chiar făcuse performanţă.” Aminteşte că la momentul respectiv un punct procentual de pierderi valora în jur de 20 de milioane de euro. „Am privatizat Muntenia, că aici era consistenţa, procentul era de în jur de 15%, iar acum suntem la circa 9%.” A recrutat prima echipă de 20 de ingineri şi, după ce a început să lucreze cu ei, în 2012 a preluat judeţul Ilfov ca distribuţie, iar aceea a fost pentru el prima poziţie managerială, în care vreme de doi ani a trebuit să gestioneze tot ce înseamnă reţea de distribuţie. „În Ilfov erau foarte multe investiţii, iar mai ales zona de pierderi era o zonă complicată. Ilfovul mereu a fost într-o expansiune incredibilă. Până să intru în profund în problemele din judeţul Ilfov, dar şi în felul în care se dezvolta, nu cred că a mai existat undeva în Europa o regiune sau un judeţ care să se dezvolte în acest ritm.” Dacă în 2012, aici erau 120.000 de clienţi, acum numărul este mai mult decât dublu, de 300.000 de clienţi. După Ilfov, a urmat Capitala: „Au fost doi ani de Bucureşti în care, din rolul de inginer-şef, eram responsabil pe zonă. Am prins o perioadă foarte interesantă, mai ales din punctul de vedere al administraţiei publice şi cumva a fost o piatră de încercare, nu cred că neapărat managerială, să îmi dovedesc că chiar pot să fac destul de multe lucruri după Bucureşti. Oricum mi se consolidase destul de bine poziţia că sunt unul din oamenii care rezolvă lucrurile. Am reuşit cumva să facem şi investiţii masive şi să îmbunătăţim esenţial relaţia cu autorităţile locale”. Între finalul anului 2015 şi până în 2020, a fost directorul regiunii Muntenia – respectiv Bucureşti-Ilfov, Giurgiu – „regiunea cea mai mică din perspectiva dimensiunii, dar cea mai consistentă ca business”. „Am reuşit să ţinem reţeaua nu numai în funcţiune, dar şi să dăm posibilitatea să crească consumul cât se poate de mult în funcţie de necesităţile oamenilor, companiilor, clienţilor noştri. Iar un aspect foarte important pentru Bucureşti a fost faptul că prin reţeaua noastră de distribuţie, de exemplu, putem să suplinim eventuale probleme în reţeaua de transport.”
Un alt punct de cotitură în cariera sa a venit în anul 2020, când, spune el, „şi-au dat seama toţi că deja stătusem prea mult la Muntenia”; iar în 2018 începuseră să îl curteze pentru a accesa o experienţă internaţională în Enel. A refuzat prima ofertă, Argentina, fetiţa sa fiind încă mică atunci. Ulterior a venit însă o ofertă din Spania, dar, fiindcă i-a luat destul de mult timp să se hotărască, aceasta nu a mai fost valabilă. În 2020, la începutul anului, a venit oferta şi necesitatea acestei experienţe internaţionale în Brazilia. „Experienţele de genul acesta sunt cele mai de impact şi mai interesante atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Adică descoperi o cu totul altă lume, o cu totul altă realitate, toate acestea concură la dezvoltarea, nu doar profesională, dar şi ca dezvoltare personală a celor care hotărăsc şi au poate tăria sau entuziasmul necesar să acceseze astfel de provocări.” A fost încurajat şi de colegii din management, având în vedere că refuzase experienţele anterioare, iar poziţia din acel moment nu mai venea cu provocări noi pentru el.
În primă fază, oferta a fost pentru rolul de director de dezvoltare a reţelei din Brazilia, iar investiţiile ce avea să le gestioneze, de aproximativ zece ori mai mari decât cele din zona de distribuţie din Muntenia. „A trebuit să merg acolo, deşi era pandemie. În primele luni am lucrat în videoconferinţe. În aproximativ două luni, după 13-14 ore pe zi de întâlniri brazilieni, am învăţat portugheza. Când m-am dus acolo, la începutul lui 2021, m-am bucurat de experienţă, de oameni, de mult experienţa asta, mi-au plăcut oamenii.” Acolo, i s-a spus că profilul lui managerial este să gestioneze mai degrabă operaţional o distribuţie, nu doar investiţiile. Astfel, i s-a propus distribuţia din Rio de Janeiro. „Brazilienii reprezintă un popor cu foarte multe probleme sociale, într-adevăr, dar profesioniştii lor, oamenii care lucrează în industrie, sunt foarte bine pregătiţi. Cred că principala lor caracteristică este legată de inovaţie – n-am întâlnit nicăieri în lume şi n-am auzit nicăieri să ajung să văd atâtea propuneri de idei, atâta inovaţie cât se produce în Brazilia.” Ca exemplu, spune că în cadrul concursurilor de inovaţie organizate în România se propuneau circa 15-20 de teme; acolo, într-o săptămână, a primit 700 de propuneri. Încercau să facă lucrurile cu cât mai puţine resurse posibile. De asemenea, l-a impresionat faptul că toţi inginerii care termină facultatea, mai ales în domeniul industrial, în general ştiu programare, să codeze. „Din păcate nu sunt persoane care să-şi impună punctul de vedere foarte pregnant. Adică sunt foarte docili şi cred că asta la fel vine dintr-o zonă foarte culturală a lor; sunt angajaţi ideali, se chinuie să producă foarte mult, doresc să facă lucrurile bine acolo, dacă lucrurile nu ieşeau cum trebuie lucram foarte mult pe zona de susţinere psihologică. Într-un interval de doi ani, cred că nici zece oameni nu au venit să-mi spună că au nevoie de o creştere de salariu.” Formalismul, de asemenea, nu este specific culturii brazilienilor, mai degrabă simt nevoia să se apropie de persoanele din jur – Mihai Peşte se obişnuise acolo cu îmbrăţişarea ca formă de salut, de pildă. Contractul iniţial pentru Brazilia era de doi ani, cu posibilitate de extindere. A cochetat cu ideea să rămână expat în Brazilia şi să îşi mute şi familia acolo, mai ales în contextul războiului care începuse la graniţa României. Mărturiseşte că a primit, de asemenea, şi oferte din partea altor companii – dintre care două atrăgătoare pentru el. „Este foarte important unde te duci, companiile să fie foarte deschise, să ţi se permită să testezi, să ţi se permită să încerci să implementezi strategii. Trebuie să existe şi ambientul şi mediul necesar care să te stimuleze să faci lucruri noi.” După o discuţie cu familia şi în contextul în care Enel îşi vindea operaţiunile din România, au hotărât revenirea sa în ţară. La finalul anului 2022 a încetat colaborarea cu Enel Brazilia şi s-a întors în România, unde a urmat o perioadă de tranziţie, perfectarea contractului de vânzare-cumpărare între Enel şi grupul PPC şi începerea noului său mandat în cadrul companiei Reţele Electrice.
Omul de la Reţele Electrice
Chiar dacă Mihai Peşte nu l-a întrebat pe CEO-ul Enel de atunci ce a văzut la el la momentul recrutării ce avea să îi contureze parcursul profesional ce a urmat, după câţiva ani petrecuţi în companie, în care a ajuns şi el să facă recrutări, a înţeles că nu trebuie să angajeze neapărat pentru cunoştinţele tehnice, pentru că acestea se pot dobândi în timp. „Cel mai important este să angajez pentru mentalitate şi comportament, iar eu am fost norocos că prin natura mea am fost foarte entuziast şi bucuros să pot să contribui, să fac ceva, acesta cred că este în continuare aspectul cel mai important de căutat la un om şi în prezent. Acum tehnologia are o evoluţie foarte rapidă, nu mă interesează formula puterii sau alte aspecte foarte tehnice cât mă interesează să văd oameni care îşi doresc să contribuie, că pot face, au iniţiative şi, mai ales, că au disponibilitate să greşească. Oameni cu iniţiativă care vor să testeze. Testarea nu înseamnă neapărat să şi iasă lucrurile imediat. Testarea înseamnă să încerci să vezi care ar putea fi rezultatul, iar asta implică, normal, greşeala.” Nu are un alt vis profesional – nici în rolul de antreprenor spune că nu se vede: „Parcursul meu profesional n-a fost foarte planificat, în sensul că nu m-am gândit la 20 de ani că vreau să fiu ceva, la 30 de ani să fiu altceva etc. Să ajung în Rio de Janeiro nu îmi imaginasem. Tatălui meu şi acum dacă îi spun că sunt CEO nu cred că înseamnă foarte mult pentru el asta – dar am văzut cumva că pot să-mi depăşesc continuu limitele, iar aceasta este într-adevăr o satisfacţie profesională foarte mare. Încerc în acelaşi timp să menţin o doză de normalitate, adică să rămân acelaşi om OK, cu viziuni mai actuale, prelucrate în 20 de ani de carieră. Acum sunt într-o poziţie managerială importantă, dar tot în acelaşi domeniu m-aş vedea şi peste zece ani, inclusiv ca inginer proiectant. De multe ori mă gândesc cred că mi-ar plăcea din când în când să mai fac şi proiectare.”
Titlul pe care el însuşi l-ar da textului care îi descrie cariera? „Omul de la Reţele Electrice”: „Îmi place să cred că rămân şi chiar îmi doresc să rămân în zona de umanitate maximă, de confort emoţional şi de preocupare faţă de ceilalţi. Tehnologia e importantă, ingineria e frumoasă, e nemaipomenită, poţi să construieşti, să vezi efectul muncii tale. Dar până la urmă, cel mai important e modul în care este călătoria pe care ţi-o faci şi pentru ceilalţi. Mi-ar plăcea să fiu recunoscut şi cunoscut pentru omul care am fost, nu neapărat pentru megainginerul care îmi imaginez eu că aş fi sau aş putea fi.” ■
Zece sfaturi pentru un tânăr aflat la început de carieră:
1. Fii entuziasmat de ceea ce faci şi menţine-ţi entuziasmul.
2. Atunci când îţi alegi meseria, alege ceva ce îţi place să faci.
3. Fii deschis să înveţi lucruri noi.
4. Fii foarte mobil – să ai disponibilitate să călătoreşti, inclusiv când vine vorba de muncă.
5. Banii sunt importanţi, dar nu primordiali.
6. Construieşte foarte multe conexiuni, mai ales în zona profesională. Acest aspect este ideal pentru pentru viitor, pentru că aceste conexiuni, incredibil sau nu, durează ani – ani în care te reîntâlneşti cu oameni, împarţi experienţe şi dezvolţi tot felul de parteneriate care sunt incredibile din toate punctele de vedere, atât profesional, cât şi personal.
7. Nu-ţi construi restul vieţii în funcţie de profesie.
8. Există culturi şi culturi. Dacă cineva identifică o cultură care-i place mai mult, să nu ezite să o acceseze.
9. Încearcă să alegi mereu echipe care te provoacă, dacă vrei să creşti. E foarte uşor să te blazezi, e foarte uşor să te obişnuieşti cu un ambient, dar dacă eşti stimulat continuu, provocarea vine cu un impact şi în zona profesională.
10. Comunică foarte bine, spune tot ce ai pe suflet (iar acest sfat este prioritar, nu l-aş pune pe un loc final al listei). Rezultatul poate fi incredibil.
O nouă identitate
În data de 25 octombrie 2023, Grupul PPC a anunţat finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat participaţiile deţinute de către grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piaţa externă. Companiile Grupului PPC în România sunt companiile de furnizare a energiei electrice PPC Energie şi PPC Energie Muntenia (cu aproximativ 3 milioane de consumatori rezidenţiali, companii şi instituţii); companiile care activează în domeniul distribuţiei de energie electrică, Reţele Electrice Banat, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Muntenia (care distribuie anual aproximativ 15 TWh de energie electrică prin peste 134.000 km de reţea – linii electrice subterane şi aeriene de înaltă, medie şi joasă tensiune) şi PPC Renewables, companie axată pe producţia de energie eoliană şi solară (în prezent, compania a ajuns la o capacitate totală instalată de aproximativ 600 MW a centralelor eoliene şi fotovoltaice în România, din care aproximativ 100 MW în fotovoltaice şi 500 MW în eoliene, în timp ce proiectele în curs se ridică la 5 GW); precum şi compania de mobilitate electrică PPC Blue, axată pe furnizare de soluţii integrate de mobilitate electrică persoanelor fizice, companiilor şi administraţiei publice din România.
Sursa: site-ul companiei
Ştefan Petrea, cofondator şi CTO al Autocalls.ai 
Darius Moldovan, fondator şi CEO al Platyfend (fost Zero Code)
„Din experienţa noastră, procesul de dezvoltare a produselor şi introducerea lor în piaţă este linia centrală care defineşte succesul sau eşecul unei organizaţii. Companiile din România sunt tot mai interesate de această tranziţie spre produse, însă piaţa locală nu are suficienţi oameni specializaţi.
