BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Sociologul Gelu Duminică: „Compania nu poate trăi fără angajaţi şi nici angajaţii fără companie, de aceea empatia şi respectul arătat oamenilor trebuie să fie parte din viitorul muncii”

    Opusul stresului la locul de muncă este bunătatea, spune David Hamilton, scriitor, chimist şi cercetător care acum învaţă oamenii cum pot lucra cu emoţiile pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea. Compania nu poate trăi fără angajaţi şi nici angajaţii fără companie, de aceea empatia şi respectul arătat oamenilor trebuie să fie parte din viitorul muncii, crede sociologul Gelu Duminică. Burnoutul vine cu epuizare, cinism şi eficienţă redusă, iar responsabilitatea profesioniştilor din resurse umane este să construiască Businessuri centrate pe oameni, crede Andra Pintican, fondatoare şi trainer al Şcolii de HR. Astfel, într-o vreme în care tot mai multe probleme apasă pe umerii angajaţilor, se conturează o nevoie clară: companiile trebuie să se concentreze pe latura umană a resurselor umane.

     

     

    Obişnuiam să credem despre stresul la locul de muncă că este un lucru personal, dar acum înţelegem că este un fenomen global, care afectează toate companiile din toate ţările din lume şi toate categoriile de locuri de muncă. Suntem din ce în ce mai motivaţi să găsim metode eficiente şi inovative prin care să abordăm această problemă a stresului la locul de muncă”, a spus David Hamilton în cadrul evenimentului REsource by OLX Locuri de Muncă.

    Ultimii doi ani au fost foarte solicitanţi pentru angajaţii români, pandemia de COVID-19 a dus la o serie de provocări legate de sănătatea psihică şi fizică. Apoi a apărut un război la graniţă, care a adus propriul său set unic de nesiguranţe şi anxietăţi, precum păstrarea unui loc de muncă, stabilitatea financiară. Astfel organizaţiile se confruntă cu provocări în a găsi o modalitate de a crea un mediu sănătos, fericit şi productiv pentru angajaţii lor în acest context, contextualizează el. „Dacă ne gândim la opusul stresului, mulţi dintre noi ar spune că este pacea sau calmul, însă pacea şi calmul sunt absenţa stresului, nu opusul lui. Opusul stresului este bunătatea. Altfel spus, opusul experimentării stresului este experimentarea bunătăţii, care creează efecte opuse atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere fizic, în corp”, crede Hamilton.

    O modalitate prin care angajatorii pot da dovadă de bunătate este să ajute candidatul să se exprime mai clar. De exemplu, având în vedere că lucrătorii blue collar nu au un CV de obicei, nu au nici o structură clară în minte despre cum să se prezinte la un interviu. Asta nu înseamnă că nu sunt buni la ce fac, dar înseamnă că intervievatorul trebuie să ştie să scoată de la ei ce au mai bun în interior. „Majoritatea angajaţilor din categoria blue collar pleacă din companii nu din motive precum salariile, beneficii extrasalariale sau din cauza programului de lucru, ci din cauza culturii organizaţionale, a mediului în care lucrează, a modului în care li se vorbeşte, cum îi tratează şefii”, completează scriitorul.

    Despre cum putem să creăm o cultură a bunătăţii la locul de muncă, Hamilton spune că studiile arată că organizaţiile care includ bunătatea în modul lor de lucru, încurajează respectul şi care apreciază oamenii au angajaţi mai fericiţi, au o rată de retenţie mai bună şi angajaţii sunt şi mai productivi. „Astfel, companiile trebuie să încorporeze în practicile lor de leadership stilul de conducere prin bunătate, să încurajeze angajaţii să se ajute între ei şi să-şi arate mulţumirea cât se poate de des pentru lucrurile pe care angajaţii le fac bine”, a concluzionat el.

    „Companiile trebuie să încorporeze în practicile lor de leadership stilul de conducere prin bunătate, să încurajeze angajaţii să se ajute între ei şi să-şi arate mulţumirea cât se poate de des pentru lucrurile pe care angajaţii le fac bine.”

    David Hamilton, scriitor, chimist şi cercetător

     

     

    Un fenomen cu multe nuanţe

    Andra Pintican, founder şi trainer la Şcoala de HR, a vorbit la rândul său despre burnout, despre cum se vede el la angajaţi, care sunt semnele şi cum pot să lucreze companiile cu angajaţii lor ca să nu ajungă în acest punct. „Wikipedia spune că munca este o acţiune care nu determină supravieţuirea speciei şi că această supravieţuire este un drept universal. România nu ne-a învăţat cele mai frumoase lucruri despre muncă şi despre bani. Am moştenit cultural o definiţie a muncii destul de toxică şi nu este a fost o surpriză când datele de la Undelucram.ro au spus că 76% dintre angajaţii români au trecut prin minimum un burnout în ultimii cinci ani”, a punctat ea în cadrul evenimentului OLX.

    În ultimii ani a venit pandemia de COVID-19 peste noi, ne-am trezit în mijlocul unui război, am aflat că toate se scumpesc, iar multă lume s-a apucat să-şi facă paşaportul. Aflăm că peste 200.000 de români pleacă anual din ţară, iar 47% dintre românii cu vârste cuprinse între 16 şi 35 spun că vor să plece din România în ultimii ani, a mai subliniat Andra Pintican. „În acest ritm, până în 2060 mai rămânem vreo 12 milioane de oameni în România, dintre care o treime pensionari. În plus, peste 60% dintre tineri nu vor avea competenţele necesare pentru piaţa muncii în 2030. Avem atâtea semne că lucrurile nu stau cum trebuie.”

    Pentru angajaţii pe care încă îi mai avem, totul este o luptă pentru supravieţuire, crede Andra Pintican, adăugând că feedbackul primit de la oamenii din zona de blue collar este că la job sunt terminaţi de ore suplimentare neplătite, de faptul că nu au colegi care să-i înlocuiască, nu au utilaje, nu au concedii, uneori nu se simt respectaţi, comunicarea poate fi deficitară şi se pare că cel mai enervant lucru pentru angajaţi este faptul că şefii care vin peste ei nu ştiu mersul lucrurilor.

    „Responsabilitatea HR-ului este conservarea demnităţii umane în organizaţie, să înceteze divizarea aceasta între blue collars şi white collars ca importanţă în companie, să nu creadă că ei nu au o importanţă în cultura organizaţională, să facă un obiectiv din a le recunoaşte realitatea de zi cu zi a oamenilor şi ce nevoi au cu adevărat şi să nu-i judece.”

    Andra Pintican, fondatoare şi trainer în Şcoala de HR

     

    „Ţine de noi, ca oameni de HR, să ajutăm oamenii care sunt într-o etapă de supravieţuire în primul rând să o conştientizeze şi apoi să le oferim resursele să iasă de acolo. Oamenii care lucrează în zona aceasta de supravieţuire, un lucru pe care eu l-am întâlnit preponderent în zona de producţie, au de obicei două motoare: fie lucrează din inerţie, acei angajaţi care nu prea mişcă lucrurile, fie lucrează din hiperactivitate, o dependenţă ce survine ca mecanism de supravieţuire. Oamenii care lucrează din zona asta nu aduc performanţă, deşi pare că fac asta. Ei se autodistrug pe dinăuntru: nu au timp să se ducă la doctor, nu au timp să-şi ia liber, oamenii din sfera aceasta lucrează foarte mult din frică.”

    Fondatoarea Şcolii de HR mai spune că burnoutul înseamnă epuizare, cinism şi eficienţă redusă. „Pare că avem acei angajaţi superactivi, dar ei sunt aceia care ard cel mai repede pentru a îi impresiona pe angajatori.”

    Potrivit ei, sunt şase factori care duc la burnout: lipsa controlului asupra rezultatelor muncii, supraîncărcarea, lipsa recompensei şi validarea, ruperea ideii de comunitate, conflictul de valori şi comportamentul. Realitatea şi percepţia sunt lucruri foarte diferite. Angajaţii aceştia au trăit toată viaţa în modul de supravieţuire, iar dacă angajatorii nu reuşesc să-i facă pe aceşti oameni să se simtă în siguranţă, nu vor putea simţi valoarea reală a lucrurilor frumoase pe care le fac companiile pentru ei.”

    Ca să facă oamenii să se simtă în siguranţă, companiile trebuie să iasă din zona de micromanagement, să nu mai pedepsească oamenii dacă nu sunt productivi, să nu aibă medii toxice de lucru, mai spune Andra Pintican. „Trecem la abonament la sală, psiholog, cursuri de limbi străine, se dau şi acţiuni în companie, dar nu astea sunt soluţia, ci soluţia este să creeze programe personalizabile conform nevoii şi tiparelor mintale ale angajatului pentru că un angajat din IT nu va avea aceleaşi nevoi cu cel din controlul calităţii.”

    În plus, companiile trebuie să-i facă pe oameni să se simtă în siguranţă printr-o echipă de management pregătită, prin un mediu sigur de lucru. „Apoi consolidează partea aceasta de siguranţă, arată-le recunoaştere, colaborare. Ingredientul secret este sensul în muncă, ajutaţi-i pe oameni să găsească acest sens în muncă după ce îi faceţi să se simtă în siguranţă.”

    Mai mult, ea crede că este responsabilitatea oamenilor de HR să construiască companii centrate pe oameni şi să consolideze viaţa oamenilor nu doar la birou. „Responsabilitatea HR-ului este conservarea demnităţii umane în organizaţie, să înceteze divizarea aceasta între blue collars şi white collars ca importanţă în companie, să nu creadă că ei nu au o importanţă în cultura organizaţională, să facă un obiectiv din a le recunoaşte realitatea de zi cu zi a oamenilor şi ce nevoi au cu adevărat şi să nu-i judece. Responsabilitatea nu este doar a celor de sus, cei care au puterea, este şi a celor care şi-o asumă, deci oamenii de HR trebuie să fie agenţi de schimbare în organizaţiile lor”, a concluzionat Andra Pintican.

     

    Un start problematic

    Gelu Duminică, sociolog, profesor la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, a vorbit despre formarea viitoarei generaţii de angajaţi şi despre cum trebuie să se pregătească societatea şi companiile pentru aceste generaţii.  „Natalitatea României este în scădere, însă jumătate dintre copiii României sunt născuţi în familii netradiţionale, necăsătorite, avem un număr foarte mare de mame minore, de 18.000, în creştere în fiecare an, şi un număr foarte mare de mame singure, din ce în ce mai multe. Ce ne spune asta? Ne spune că structura demografică nu ne face să fim foarte optimişti. Astfel, ce facem ca resursa care vine din urmă să fie mult mai bine calificată şi să ofere valoare adăugată pieţei muncii?”

    Circa 20% din populaţia adultă a României are maximum opt clase absolvite, 42% din generaţia care este acum în şcoală este analfabetă funcţional, ceea ce înseamnă că nu înţeleg ceea ce scriu şi citesc. Avem cel mai mare număr de angajaţi care, deşi au un loc de muncă, trăiesc în sărăcie extremă, afirmă sociologul. „Aproximativ 4 milioane de români trăiesc în deprivare materială severă. Peste aceste lucruri mai adăugăm şi faptul că, în ultimii 10 ani, vârsta mediană, indicatorul prin care verificăm îmbătrânirea populaţiei, a crescut cu aproximativ doi ani, până la 44 de ani”, a adăugat Gelu Duminică.

    Astfel, România viitorului va arăta cu totul şi cu totul altfel, nu viitorul de peste 100 de ani, ci viitorul imediat. Peste zece – douăzeci de ani, populaţia României va fi de 15 milioane de locuitori, iar vârsta mediană va fi la 51 de ani, ceea ce înseamnă că angajatorii nu vor mai găsi forţa de muncă decât dacă o aduc din afară şi/sau dacă investesc în aşa-numitele zone vulnerabile în momentul de faţă. „Zonele vulnerabile din România în momentul de faţă sunt mediul rural şi comunităţile cu rromi, unde încă avem o natalitate relativ bună. Însă toate cifrele despre care vorbeam mai devreme vin din aceste medii, astfel că ne întrebăm ce fel de forţă de muncă white collar, blue collar sau altă tipologie vom avea peste 10 ani şi ce trebuie să facem noi astfel încât lucrurile să se întrepătrundă”, afirmă Gelu Duminică.

    „Schimbarea trebuie să înceapă cu noi şi să ne dăm seama că societatea în care trăim şi cea a viitorului nu mai au nicio legătură cu societatea în care am trăit noi. Lumea se schimbă. De asemenea, trebuie să oferim oamenilor nevoie de apartenenţă. Nevoia de apartenenţă înseamnă respect.”

    Gelu Duminică, sociolog

     

     

    Ca să atragă noua generaţie de angajaţi, adaugă el, companiile trebuie să le ofere şi altceva în afară de salarii şi bonuri de masă. Foarte mulţi din generaţia aceasta actuală se uită şi la valori, norme şi atitudini ale companiei, la ce promovează compania. „Astfel, schimbarea trebuie să înceapă cu noi şi să ne dăm seama că societatea în care trăim şi cea a viitorului nu mai au nicio legătură cu societatea în care am trăit noi. Lumea se schimbă. De asemenea, trebuie să oferim oamenilor nevoie de apartenenţă. Nevoia de apartenenţă înseamnă respect”, detaliază sociologul.

    Mai mult, angajatorii nu trebuie să trateze angajaţii ca pe un tot pentru că ei sunt foarte diverşi.

    „Empatia, bunătatea, se materializează inclusiv în momentul în care angajatorul vine şi-ţi spune că te înţelege, că îţi este alături, ia-ţi o zi liberă, dar cumva trebuie să facem şi cu acel raport. Astfel se creează încredere între tine şi angajat. Compania nu poate exista fără angajaţi, iar angajatul nu poate exista fără companie, însă ideal ar fi să înţelegem că împreună ne dezvoltăm sau descreştem”, spune Gelu Duminică.

    Astfel, companiile trebuie să înceapă să investească şi mai mult în zona aceasta socio-emoţională decât în productivitate, care nu vine decât dacă omul este fericit, dintr-un concept care se numeşte stare de bine la locul de muncă. „Starea de bine nu o ai doar când ai salariul mare, ci starea de bine o ai şi când viaţa ta privată este înţeleasă de către locul tău de muncă, când ţi se acordă un răgaz, puţin sprijin, astfel încât să poţi să echilibrezi cele două paliere în care tu exişti. Nu există burnout doar la muncă, ci doar burnout, unul în care eşti sfâşiat în toate palierele vieţii tale”, a concluzionat sociologul.

  • Povestea româncei care a lucrat ca angajat doar trei ore din viaţă. A durat mai mult negocierea contractului, fiindcă a văzut că nu poate să lucreze pentru alţii şi şi-a deschis propria afacere

    Expresia nimic nu este întâmplător pare să i se potrivească Ruxandrei Şerban, care locuieşte în aceeaşi clădire unde s-a filmat o parte din serialul Emily in Paris. La fel cum clădirea atrage zilnic turişti din întreaga lume datorită popularităţii serialului, aşa şi-a propus şi ea să dezvolte elemente ale culturii româneşti prin intermediul filmelor. Aşa reuşeşte să îmbine şi viaţa de actriţă, care a atras-o dintotdeauna, cu rolul de antreprenor, cât şi viaţa din Paris cu cea din fratele lui mai mic.

    „Fac ceea ce îmi place. Dacă aş face doar business, mi-ar lipsi partea artistică. La fel, dacă aş face doar artă, mi-ar lipsi partea de business, de antreprenoriat. Mi-a luat ceva timp să înţeleg şi, mai ales să accept,  că sunt aşa. Având în vedere că fac ambele lucruri cu pasiune, îmi fac timp şi, mai ales, îmi face plăcere să aloc timp ambelor activităţi. Sunt obligată, însă, să fiu foarte eficientă, să prioritizez foarte bine proiectele cărora le acord atenţie. Timpul este limitat pentru toţi”, descrie antreprenoarea Ruxandra Şerban felul în care îşi structurează timpul între cele două activităţi principale (businessul şi actoria), cât şi între cele două case ale sale. O personalitate luminoasă şi deschisă, nu ezită să te invite la discuţii în franceză,  dacă simţi nevoia să exersezi limba, sau chiar şi la cafea dacă îţi faci timp să ajungi în Oraşul Luminilor.

    Originară din Bucureşti, Ruxandra Şerban se autodescrie drept „antreprenoare dintotdeauna”. În 2004, a creat în România Erka Synergy Communication, o agenţie de publicitate, iar în prezent dezvoltă în Paris Vent d’est, prin care şi-a propus să îmbine businessul cu creativitatea, mai ales prin promovarea brandurilor prin film. Cum a ajuns aici?

    Iniţial a studiat Ştiinţele Economice, la ASE – fiindcă „nu erau de acord părinţii cu actoria, medicina nu mi se potrivea, Politehnica nu o voiam deloc, atunci a rămas ASE-ul, a fost o decizie raţională, care să împace pe toată lumea”. A făcut aici anul I – „Şi sunt mândră că am intrat pe locul 20 din 35, a fost una dintre cele mai mari reuşite din viaţa mea”  – iar după acesta a dat un examen la Institutul Cultural Francez şi a plecat la Strasbourg. „Aici am făcut o greşeală, iarăşi, din neştiinţă – nu aveai acces la atât de multe informaţii. În loc să mă duc acolo din anul II, am luat-o de la început cu anul I.”

    Îşi aminteşte că la început i-a fost foarte greu să se adapteze din cauza limbii, între limba franceză vorbită în România şi franceza vorbită acolo era o mare diferenţă – „eu înţelegeam ce vorbesc, dar nimeni nu prea înţelegea ce spuneam, eu nu înţelegeam ce mi se spunea”, povesteşte amuzată. Apoi, aveam impresia despre noi că suntem foarte inteligenţi, dar am primit o palmă atunci când am văzut că şi acolo sunt oameni foarte deştepţi, care se descurcă foarte bine, iar la unele materii sunt mult mai avansaţi ca noi – la matematică erau mai în urmă, dar progresau extrem de repede”. De asemenea, ce a frapat-o la colegi a fost că între ei exista o competiţie intensă, nu o atmosferă de grup: „Nu aveai voie să copiezi şi chiar colegii informau profesorul că cineva copiază, era ca şi cum ai lua locul altcuiva, iar asta m-a dezamăgit la început. Îmi dau seama că până la urmă a fost o experienţă utilă pentru că trebuie să lupţi în viaţă şi să faci lucrurile nu neapărat «pe prietenie»”.

    A rămas acolo până a terminat facultatea, iar apoi a considerat că şi-a „îndeplinit obligaţiile faţă de familie” şi s-a întors în România. O atrăgea ţara noastră, i se părea că lucrurile evoluează frumos, că există o dinamică interesantă, că sunt multe lucruri de făcut şi că poate avea parte de experienţă care să fie benefică. „În general, am făcut lucrurile cam cum m-a dus pe mine capul, în afară de alegerea facultăţii.” A revenit aşadar în ţară în 2004, iar atunci a deschis agenţia de publicitate. De ce nu a luat în calcul să lucreze ca angajat? „Multinaţionalele erau pe val, ai mei îmi spuneau că exista posibilitatea să lucrezi la Consiliul Europei, la Strasbourg era Parlamentul European şi exista o deschidere în zona asta.”

    A preferat însă antreprenoriatul din start, după o experienţă de câteva ore ca angajat: „Am avut o propunere de la o cunoştinţă, mi-am spus că ar fi interesant să încerc, dar am stat doar trei ore ca angajat – simţeam că pierd timpul şi că pot să fac mult mai multe lucruri cu ideile mele – le-am spus într-un final că îmi pare rău, a durat mai mult negocierea contractului”. Zis şi făcut, a înfiinţat firma, iar pe primul client l-a găsit „cu tupeu”: „Primul mare client a fost Cora, care se deschisese cu un an înainte (şi cu care avem şi acum colaborări pe anumite proiecte punctuale), dar am fost agenţia lor de BTL la început – le-am făcut tot calendarul de evenimente, pe care şi acum îl implementează”.

    Al doilea mare client a fost tot un brand cu origini francofone, Decathlon, în 2009: „Când au venit pe piaţă, am fost agenţia lor dedicată – am făcut toate campaniile, de la inaugurări, la campanii de PR, radio, TV, digital”. În 2009 venise însă criza, iar ceea ce i-a ajutat să o depăşească şi să nu le scadă cifra de afaceri a businessului a fost faptul că aveau activităţile foarte diversificate în agenţie: „Unii spun că cel mai bine este să fii specializat pe ceva, eu sunt de părere că mi se mai potriveşte mai bine să fiu generalistă; se crea o sinergie, iar din momentul în care stabileai strategia clientului de comunicare şi până la implementare, era important să fie toate liniile de comunicare sub acelaşi acoperiş – discutam cu colegii care sunt cele mai bune idei, iar în execuţie, clientul era câştigat.”

    După 12 ani şi o perioadă de suişuri şi coborâşuri, a decis să se mute înapoi în Franţa: „Aveam o cifră de afaceri pe care simţeam că nu pot să o depăşesc, nu puteam să am mai multă cotă în piaţa de publicitate, maximum pe care îl puteam face era să fim în top 13 agenţii de publicitate din România. În pitch-uri, simţeam că pierdem foarte mult timp, erau foarte multe resurse puse la muncă, participam 3-5-7 agenţii, pentru ca până la urmă să ţi se spună «nu». Nicăieri în lumea occidentală nu se procedează aşa – tu munceşti, îţi foloseşti cele mai bune resurse, apoi eşti şi frustrat că ai muncit gratis”.

    Şi-a propus astfel ca, pe baza competenţelor oferite de piaţa din România, să meargă în Franţa.

    În prezent,  este CEO al start-up-ului Vent d’est: „Având în vedere că suntem la început, mă ocup de strategia companiei, de identificarea de parteneri/investitori/asociaţi, de proiecte interesante în care ne putem implica, dezvoltarea de proiecte existente etc”. În acelaşi timp, visul de dinainte de ASE se împlineşte acum prin intermediul noului model de business: „Când am timp, merg la filmări când am ocazia, nu vreau să pierd nicio oportunitate de a juca, călătoresc, având în vedere că locuiesc la Paris şi că sunt foarte legată de mediul de afaceri românesc şi de România”. Din rândul celor mai recente realizări, menţionează încheierea filmărilor pentru primul lungmetraj produs de Vent d’Est:   2020, bazat pe scurtmetrajul Remisivir al lui Bobby Bărbăcioru.

    Filmul este în prezent în postproducţie şi urmează să fie lansat anul acesta. „Scurtmetrajul Remisivir a fost apreciat în festivaluri, ceea ce ne-a încurajat să mergem mai departe cu ideea lui Bobby. A fost selectat la Santa Barbara, a fost semifinalist la Flickers’ Rhode Island, a câştigat Remi de aur la WorldFest Houston, a fost selectat la Bermuda International Film Festival, Mammoth Film Festival, a câştigat la Portland şi la Austin. În Europa a fost selectat la Prifest”, aminteşte Ruxandra Şerban. Scenariul filmului 2020 (de la anul în care s-a declanşat pandemia, dar şi de la nota 20/20), explică ea, a fost coscris de Bobby Bărbăcioru şi de Gareth Brookes. Bobby Bărbăcioru a regizat filmul din a cărui distribuţie fac parte Silviu Geamănu, Puiu Lascus, Simona Măicănescu, Boris Melinti, Marius Stânciu, Florin Roată, Cezar Curteanu.

    De asemenea, Vent d’est s-a implicat în coproducţia a două filme: Două lozuri 2 (sau cum se va numi el, având în vedere că va fi lansat pe piaţă anul acesta – n.red.),  regizat de Paul Negoescu şi avându-i în distribuţie pe actorii-producători Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, şi al doilea în coproducţie cu Papa Pictures, ale cărui filmări vor avea loc înainte de jumătatea anului. „Obiectivul pe termen mediu al lui Vent d’est este să producă filme româneşti de calitate pentru publicul larg şi să le distribuie în toată lumea. Obiectivul nr. 1 al lui Vent d’est nu este să câştige bani rapid, ci să dezvăluie lumii o cultură, să contribuie la salvarea unei culturi, a unei limbi şi a unei identităţi. Dacă reuşim, vom câştiga şi bani.”   

     

    Top 5 locuri preferate de Ruxandra Şerban din Paris/România

    Ruxandrei Şerban îi este greu să facă o selecţie de doar câteva locuri preferate din „oraşul muzeu”, cum consideră ea Parisul, însă menţionează: „Cartierul Latin, unde am ales să locuiesc, cu întreaga lui istorie şi unde există şi o statuie a lui Mihai Eminescu. Cartierul Operei, cu magazinele lui superbe, Opera Garnier. Cartierul în care se află Ambasada României, dar şi clădirea ambasadei, este unică în Paris şi ne onorează pe noi, românii. Cartierul Marais, cartier istoric cu multe teatre, buticuri de haine, galerii de artă nu ai cum să te plictiseşti. Chantilly, lângă Paris, este un loc sublim, cu castel, muzeu, hipodrom şi o arhitectură superbă”. Are însă locuri preferate şi în România, majoritatea aflate în Bucureşti, Sighişoara, Valea Prahovei, Cluj, Timişoara, mai nou şi Craiova, Iaşi, Sarmisegetuza.

  • Care sunt cartierele din Bucureşti care explodează total. Aici urmează să fie construite cartiere gigant cu zeci de mii de locuinţe noi, clădiri de birouri şi magazine

    Fabrica de Glucoză, Theodor Pallady şi Şoseaua Progresului sunt în acest moment cele mai fierbinţi centre de dezvoltare ale Capitalei unde corporatiştii vor fie să lucreze, fie să îşi cumpere o locuinţă.

    Sectorul construcţiilor şi piaţa rezidenţială în particular reprezintă un contribuitor semnificativ la formarea PIB-ului României an de an, fără a lua în calcul domeniile conexe segmentului rezidenţial, precum amenajările interioare sau piaţa electro-IT. Numai în cele cinci zone analizate, şi anume Bucur Obor, Fabrica de Glucoză, Petrom City, Progresului şi Titan, au fost finalizate sau sunt anunţate proiecte cu 27.000 de locuinţe, vorbind doar de proiecte unde există deja intenţii certe. În total, doar în dezvoltarea lor s-au investit sau se vor investi peste 2 miliarde de euro, pentru alte potenţiale proiecte pe termen lung fiind posibile alte investiţii de peste 1 miliard de euro, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară SVN România. Investiţiile ajung chiar la 3 miliarde de euro pentru o perioadă de poate 15 ani, sumă care se poate dubla dacă sunt luate în calcul afaceri conexe şi cheltuieli de consum.

    Piaţa rezidenţială este şi trebuie să rămână un pol important de dezvoltare economică a unui oraş. „Să ne imaginăm cum arăta oraşul în urmă cu două decenii, inclusiv din punctul de vedere al standardelor de locuire. În ultimii 20 de ani s-au construit şi proiecte mai slabe calitativ, dar şi proiecte integrate, cu adevărat calitative, care au schimbat semnificativ în bine calitatea şi standardele de locuire – ca în orice segment economic, avem şi paliere inferioare, şi produse care ţintesc segmentul mediu, cât şi produse premium”, explică Andrei Sârbu, CEO al SVN România. Valoarea totală a investiţiilor imobiliare planificate în 2023 de investitorii activi în marile centre regionale ale României se situează între 700 de milioane de euro şi 1,2 miliarde de euro, însă investitorii cer predictibilitate, mai ales în Bucureşti, unde şi există cea mai mare cerere pentru birouri şi locuinţe noi.

    Atragerea forţei de muncă reprezintă prioritatea numărul unu pentru investitori, iar aceştia merg într-un oraş sau altul pentru angajaţi. Dacă nivelul calităţii vieţii nu creşte, oamenii se vor îndrepta treptat către alte oraşe sau ţări şi implicit şi investiţiile vor fi pierdute, au explicat şi investitorii prezenţi în cadrul evenimentului The Trends organizat de Bucharest Real Estate Club şi Romania Property Club. „Suntem la doi ani de la suspendarea PUZ-urilor de sector şi anul acesta a fost deblocat Planul Urbanistic General al Bucureştiului, cu termen de un an din partea autorităţilor. În tot acest timp. Ilfovul a crescut şi a atras investiţii, în timp ce Bucureştiul «încasează» traficul suplimentar generat de cei care fac naveta şi poluarea aferentă. Acum se conturează patru mari poli de dezvoltare – Fabrica de Glucoză, Petrom City, Obor şi Theodor Pallady, în timp ce în Ilfov se dezvoltă comuna Berceni, Pipera, Corbeanca, Baloteşti şi Buftea”, a explicat Despina Ponomarenco, preşedintele BREC. Spre exemplu, cum ar fi arătat Bucureştiul fără cartierul financiar din zona Aviaţiei – Barbu Văcărescu, specific oricărei mari capitale?

    Sau fără polul office centru vest. Sau fără revitalizarea zonei Fabrica de Glucoză, care a venit şi vine cu componenta rezidenţială care să întregească ecosistemul de birouri şi comercial din zonă. Zona Pallady, o zonă industrială în sine, dar cu o infrastructură bună, a atras şi atrage dezvoltarea a numeroase proiecte rezidenţiale. Zona Bucur Obor a trecut şi va trece în viitor, de asemenea, printr-un amplu proces de regenerare urbană. La fel şi zona Progresului. Oraşele evoluează şi Bucureştiul are numeroase parcele de teren părăsite, zone industriale care nu mai sunt utilizate de perioade îndelungate şi care acum pot fi folosite şi puse în valoare”, a subliniat Andrei Sârbu.

    Dezvoltatorii caută, evident, astfel de terenuri, care să beneficieze de o infrastructură generală bună, de proximitatea faţă de puncte de interes – iar în locurile unde sunt necesare îmbunătăţiri, autorităţile trebuie să vină şi să completeze infrastructura generală cu funcţiunile necesare. „Deja există numeroşi dezvoltatori care includ spaţii comerciale ample, care includ zone verzi semnificative, care dezvoltă componente office. Bucureştiul are nevoie şi de proiecte integrate, mari, de regenerare a unor zone şi fiecare dintre zonele menţionate anterior include un potenţial astfel de proiect – sau, împreună, inclusiv cu proiecte de retail, definesc o nouă zonă a oraşului”, explică consultantul.  

     

    Fabrica de Glucoză – după birouri, vin şi proiectele rezidenţiale

    Peste 2.000 de apartamente sunt în construcţie sau vor demara în perioada imediat următoare, potrivit consultanţilor imobiliari, în zona străzii Fabrica de Glucoză, un cartier până nu de curând blocat, dar care de patru ani este bulevardul de acces al autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti. Mai multe tranzacţii cu terenuri în zona străzii Fabrica de Glucoză au fost parafate în ultimii trei ani şi dezvoltatorii au demarat construcţia de proiecte rezidenţiale care să atragă corporatiştii care lucrează fie pe Floreasca sau Barbu Văcărescu, fie pe Dimitrie Pompeiu sau în Pipera Nord. În aceste zone sunt peste 1,2 milioane de metri pătraţi de birouri deja construite, iar acolo lucrează peste 100.000 de corporatişti care, în cele mai multe cazuri, fac naveta între nordul şi sudul, estul sau vestul Capitalei, unde sunt amplasate acum cartierele-dormitor. „În acest moment se află în dezvoltare şapte proiecte rezidenţiale în zona Fabrica de Glucoză, care vor pune pe piaţă un total de peste 2.000 de apartamente. Acestea sunt Nordis View, One High District, One Lake Club, Prima Vista, Yacht Kid şi două proiecte dezvoltate de către omul de afaceri Ibrahim Bahbahani. Adiţional acestora, în zonă au fost proiectate sau sunt în curs de proiectare alte câteva proiecte rezidenţiale, cu un total potenţial de câteva mii de unităţi locative“, a spus Viorel Mohorea, manager de vânzări la SVN România.

    În zona străzii Fabrica de Glucoză, 23,4 hectare erau deţinute de avocaţii Virginica Tanţi Dumitrescu şi Adrian Ciorobea, terenul fiind dat de Primăria Capitalei în 2005 în schimbul unui teren de 9,3 hectare aflat acum pe fundul lacului Plumbuita şi în parcul Plumbuita. Cei doi au vândut inclusiv un teren de 1,7 hectare către Kaufland, care construieşte acum un nou magazin, iar PMB a expropriat 8.000 mp contra sumei de peste 18 milioane de euro. De asemenea, de la cei doi a cumpărat inclusiv Gabriel Popoviciu un teren pentru Belvedere Residences, proiect vândut ulterior către London Partners. „Principalele avantaje ale zonei au fost şi sunt reprezentate de amplasamentul în zona de nord a oraşului, în imediata apropiere a unei staţii de metrou – Pipera, a mallului Promenada şi a celui mai important pol de birouri din oraş. Infrastructura rutieră este foarte bună şi, dincolo de proiectele în sine şi de amplasamentul în imediata apropiere a Lacului Tei, cumpărătorii caută şi apropierea faţă de nenumărate clădiri de birouri sau un acces foarte facil către alte puncte de interes din oraş, metroul fiind un avantaj semnificativ“, explică Viorel Mohorea.

    Belvedere Residences a fost primul proiect mare care a deschis zona în noul ciclu de dezvoltare, în 2016, cu aproximativ 1.000 de apartamente livrate. Înainte de actualul ciclu, în zonă se dezvoltaseră UpGround şi Laguna Residence.

    „Zona a fost printre primele, dacă nu cel mai important pol rezidenţial ca rol în creionarea segmentului middle market. Aproximativ 17% din oferta nouă dezvoltată în oraş în 2015 ţintea acest segment, potrivit datelor departamentului nostru de research. Acest procent a crescut la 28% în 2016, la 38% în 2017 şi la 46% în 2018. Desigur, cu cât s-au finalizat mai multe proiecte de birouri în zonă, cu atât zona a devenit mai dorită de către potenţialii cumpărători ai unei locuinţe noi“, a spus consultantul. El a subliniat că proiectele dezvoltate şi caracteristicile fiecăruia în parte au fost cele care au creionat potenţialul public. Altfel spus, în zonă s-au dezvoltat şi proiecte premium, dar şi proiecte care au ţintit categoriile middle market şi middle upper market. Zona a prins avânt odată cu autostrada Bucureşti-Ploieşti, mai exact cu tronsonul de „autostradă urbană“ a acesteia, între centură şi Fabrica de Glucoză, devenind astfel un bulevard de acces cu patru benzi pentru viitoarea autostradă care va merge de la Bucureşti la Braşov, respectiv Oradea. „Autostrada Bucureşti – Ploieşti şi lărgirea străzii Fabrica de Glucoză au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării imobiliare a zonei – şi a potenţialului de business în sine – atât din punctul de vedere al ritmului de vânzări, cât şi din punctul de vedere al creşterilor de preţuri. Este încă o dovadă că existenţa unei infrastructuri rutiere şi generale bune duce la succes“, a spus Viorel Mohorea.  

     

    Şos. Progresului – din „Trafic Greu”, în Cotroceni – pol imobiliar

     

    Barbu Văcărescu în 2009 şi 2022, înainte şi după formarea polului imobiliar: în 2009 zona era una blocată din cauza lipsei podului spre Pipera şi în locul Globalworth Tower era dealerul Porsche Bucureşti Aviaţiei. Promenada Mall nu exista, şi nici Sky Tower. Dacă în anii 2000 era o zonă mărginaşă a Capitalei, acum este considerată a fi „noul centru”.

     

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL
     

  • Povestea omului care, după ce tatăl lui a murit, iar el şi mama lui se chinuiau să supravieţuiască, a început să muncească la 12 ani. La 25 de ani avea propria afacere, cu care acum face miliarde

    Pentru Dirk Rossmann, greutăţile din copilărie s-au transformat în oportunităţi. Astfel, cu experienţa acumulată de-a lungul anilor în care a lucrat împreună cu mama sa în farmacia familiei, la numai 25 de ani a pus bazele propriului business, ajuns în prezent al doilea cel mai mare lanţ de drogerii din Germania.

    Dirk Rossmann a luat contact de mic cu retailul, părinţii săi, Bernhard şi Hilde, având o mică drogherie Hanovra, moştenit de la bunicii antreprenorului.

    Pentru a reuşi să menţină businessul pe picioare după moartea tatălui său, mama sa a vândut mai multe bunuri, aşa că cei doi au ajuns să locuiască în condiţii destul de modeste. La vârsta de 12 ani a început să-şi câştige propriii bani, vânzând produse cu discount de 10%. Cu experienţa acumulată de-a lungul tuturor acestor ani, a urmat şi un training pentru a deveni farmacist calificat, iar din 1962 a început să lucreze în compania părinţilor.

    În 1972, la doar 25 de ani, a decis că e momentul să pornească pe propriul drum antreprenorial aşa că a pus bazele Rossmann, care avea să devină al doilea cel mai mare retailer de profil din Germania, cu venituri anuale de peste 12 miliarde de dolari. Businessul a avut succes, aşa că în anii ’80 fondatorul a vândut 40% din companie către Hannover Finanz, iar restul acţiunilor către grupul Dutch Kruidvat, cumpărat ulterior de A. S. Watson Group, parte a conglomeratului asiatic Hutchison Whampoa.

    După căderea Cortinei de Fier, în anii ’90, compania a început expansiunea pe celelalte pieţe europene, ajungând la unitatea internaţională cu numărul 1.000 în anul 2009. La puţin peste un deceniu distanţă, în 2020, lanţul Rossmann avea peste 4.000 de magazine răspândite pe continent, din care aproape 2.200 în ţara de origine. În prezent businessul funcţionează cu o echipă de peste 56.000 de angajaţi.

    Antreprenorul e căsătorit, are doi copii şi locuieşte în Saxonia Inferioară. Ambii săi fii au studiat administraţia afacerilor şi după finalizarea studiilor s-au alăturat tatălui lor în business. În prezent, Dirk Rossmann are, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, o avere de 3,5 miliarde de dolari.

    În paralel cu activitatea antreprenorială, marea lui pasiune este scrisul, fiind un autor publicat. Cele două cărţi ale sale sunt o autobiografie care a văzut lumina tiparului în 2018, şi cartea „Cele nouă braţe ale caracatiţei”, tipărită doi ani mai târziu. El a pus şi bazele unei organizaţii caritabile, Fundaţia Germană pentru Populaţia Globală, cu focus pe educaţie sexuală şi planificare familială, inclusiv în Estul Africii.   

     

    Carte de vizită

    Dirk Rossmann, fondator al lanţului de drogerii Rossmann Ltd.

    1. S-a născut în 1947, la Hanovra;

    2. Încă din copilărie a luat contact cu universul retailului, în businessul părinţilor săi;

    3. În 1972, la numai 25 de ani, a pornit propria afacere, care îi poartă numele;

    4. A publicat o autobiografie şi cartea „Cele nouă braţe ale caracatiţei”;

    5. Administrează propria fundaţie şi are o avere de 3,5 miliarde de dolari.

  • Povestea românului care a revoluţionat una dintre cele mai mari industrii ale lumii

    Ţi s-a întâmplat să nu nimereşti măsura potrivită pentru tine atunci când ai comandat haine online? Ai fi vrut să ai o soluţie simplă la îndemână care să îşi zică exact ce măsură să comanzi şi să scapi astfel de toate complicaţiile cu returul produsului?

    Un start-up local, numit Esenca, a gândit şi dezvoltat o astfel de soluţie, bazată pe un modul de inteligenţă artificială, care din două poze îţi poate identifica măsurătorile corpului cu o precize de 5 milimetri. O astfel de soluţie nu le permite clienţilor doar să îşi comande online măsurile potrivite la haine, ci extinde şi businessul croitorilor şi designerilor vestimentari în mediul online.

    „Am construit un model de inteligenţă artificială care din două poze şi câteva informaţii de la utilizator reuşeşte să extragă peste 100 de măsurători ale corpului uman cu o precizie de 5 milimetri. Aceasta este precizia acceptată în croitorie şi, folosindu-ne de aceste măsurători, reuşim să le potrivim practic cu tabelele de mărime ale produselor şi să extragem de acolo recomandările de mărimi pentru utilizatori“, a explicat Mihai Petre, cofondator al Esenca, în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

    “Soluţia Esenca se integrează direct în pagina de produs a magazinului. „Deci nu trebuie să descarci nicio aplicaţie. Funcţionează pe orice telefon, pe orice browser. Tot ce trebuie să faci este să deschizi aplicaţia, iar apoi urmezi instrucţiunile asistentului virtual, din nou, făcut de noi, care îţi spune du-te mai în spate, aşază-te în felul ăsta, ridică mâinile, întoarce-te ş,a.m.d., eşti în permanenţă ghidat, faci două poze, una frontală, una laterală, după care gata –  ai practic recomandări de mărimi şi de stil pentru toate articolele de pe magazinul online.” În total, start-up-ul a dezvoltat practic trei produse, în funcţie de nevoile pe care le au clienţii, fie că sunt magazine online de fashion, designeri sau chiar producători de costume, echipamente de protecţie sau uniforme.

    „Pentru magazinele «ready to wear», adică cele care vând haine pe măsurători normale – S, M, L, XL, nu este nevoie neapărat să faci poze, ci îţi poţi introduce doar înălţimea, greutatea şi poţi răspunde la câteva întrebări, iar AI-ul nostru poate să-ţi facă o recomandare. De ce? Pentru că hainele practic nu sunt atât de complexe. În schimb, pentru croitori avem nevoie de o precizie foarte mare, de aceea le cerem utilizatorilor să facă poze. Şi mai avem şi o soluţie intermediară între cea pentru croitori şi cea pentru magazine «ready to wear», şi anume pentru magazine «made to order» sau pentru haine de protecţie, uniforme ş.a.m.d.”, a punctat cofondatorul Esenca. Soluţiile Esenca sunt oferite pe model SaaS (Software as a Service), iar costul minim al unui abonament pentru soluţia de bază, numită easy body fit, este de 60 dolari pe lună şi le oferă magazinelor online posibilitatea ca 200 dintre clienţii lor să folosească soluţia. În funcţie de complexitatea aleasă, costul unei soluţii Esenca poate ajunge şi la câteva mii de dolari.

    Lansate anul trecut, soluţiile Esenca sunt folosite în prezent de 25 de clienţi care comercializează produse online prin intermediul platformei de e-commerce Shopify în principal pe pieţele din Europa de Vest şi SUA, plus o serie de alţi clienţi din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est. „În 2020 eram în discuţii cu un client din România pentru un «proof of concept». Între timp, am şi lansat şi integrat soluţia pe platforma acestuia şi am atras mai mulţi clienţi din Europa de Vest – Austria, Franţa, etc.

    Totodată, am reuşit să lansăm produsele noastre pe Shopify, o platformă pentru magazine online, şi de acolo am reuşit să atragem peste 25 de clienţi. Deci în momentul acesta avem peste 25 de clienţi care au instalat aplicaţia şi o utilizează prin intermediul Shopify, însă în total sunt mai mulţi clienţi pentru că, deşi ne-am axat pe Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii prin această platformă de e-commerce,  noi am fost contactaţi de mai mulţi clienţi şi din alte ţări, adică din Orientul Mijlociu, din Asia de Sud-Est, India, şi avem clienţi şi din acele zone – nu numai magazine online, ci şi croitori şi agenţii digitale pentru care am făcut practic «white labeling», adică ei vând mai departe produsul nostru“, a spus Mihai Petre. El a adăugat că echipa Esenca lucrează acum la un nou produs – o soluţie pentru o cabină virtuală de probă care va ajuta cumpărătorii să „probeze online” articolele vestimentare pe care doresc să le achiziţioneze.

    „Am reuşit să scoatem pe piaţă prima versiune de «virtual try on», care chiar funcţionează şi pe care am testat-o recent la o conferinţă de profil unde am prezentat-o în faţa competitorilor. Soluţia se referă la construirea unui model 3D al utilizatorului din măsurătorile pe care le obţinem, iar după putem pune haine pe acest model astfel încât utilizatorul să vadă efectiv cum arăta hainele respective pe el – diferite dimensiuni, diferite materiale, ş.a.m.d., şi să poată lua cea mai informată alegere atunci când cumpără”, a subliniat el.

    “>CITITI MATERIALUL INTEGRAL AICI 

     

  • Alin Negrescu, Tax Partner KPMG, Head of Automotive: Optimism moderat în auto

    Executivii din industria auto din întreaga lume şi-au recăpătat optimismul şi văd creştere pe termen lung. Însă îngrijorările legate de lanţurile de aprovizionare persistă.

     

    Directorii executivi ai companiilor din industria auto şi din industriile conexe anticipează creşteri de profit în următorii cinci ani, dar provocările legate de aprovizionarea cu materie primă şi componente le temperează estimările pe termen scurt. În acelaşi timp, aşteptările privind vânzările de vehicule electrice la nivel mondial devin mai realiste: executivii se aşteaptă la creşteri ale cotei de piaţă a vehiculelor electrice de până la 40% din vânzările totale de maşini până în 2030, faţă de 70%, cum estimau  anul trecut. Acestea sunt rezultatele celui mai recent studiu al KPMG Global,  „Automotive Executive Survey”, ce a reunit viziunile a peste 900 de directori executivi, preşedinţi, preşedinţi de consilii de administraţie din întreaga lume.

    Rezultatele celei de-a 23-a ediţii a acestui studiu anual arată că 83% dintre executivii care au participat au declarat că sunt încrezători că industria va avea o creştere a profitabilităţii în următorii cinci ani, faţă de doar 53% în sondajul de anul trecut. Totuşi, studiul arată că mulţi dintre respondenţi au devenit mai precauţi în ceea ce priveşte rezultatele pe termen scurt, având în vedere potenţialele povocări cu care se confruntă macroeconomia. 

    Un motiv pentru o reevaluare generală este că producătorii de automobile se confruntă cu complexitatea absolută a trecerii industriei de la motoarele cu ardere internă la baterii. Ceea ce le va afecta fiecare faţetă a lanţului valoric, nu doar aprovizionarea cu materii prime. Va schimba fiecare pas al ciclului de viaţă al produsului – modul în care sunt fabricate maşinile, cum sunt distribuite, alimentate şi întreţinute, explică Alin Negrescu, partener la KPMG România, schimbarea de atitudine a executivilor globali. În plus, mai spune el, producătorii de maşini au angajat sume uriaşe pentru dezvoltarea de vehicule noi. Iar acum, preţurile ridicate la energie şi, în paralel, potenţiala încetinire economică vor induce o presiune pentru amânarea investiţiilor ce ar reduce amprenta de carbon. Recomandăm producătorilor de automobile ca, pe cât posibil, să rămână concentraţi pe importanţa unui viitor fără emisii de carbon pe termen lung şi să facă investiţii strategice în noile tehnologii. 

    Motoarele în viitor. „Automotive Executive Survey” vorbeşte despre o majorare de doar 40% a cotei de piaţă a vehiculelor electrice până în 2030, faţă de anul trecut, când expectanţa era mult mai mare – până la 70%. Din câte se pare, pieţele din Japonia, India şi Brazilia au devenit mult mai prudente. Pe de altă parte, însă, există mai multă încredere că vehiculele electrice vor atinge paritatea costurilor cu vehiculele cu motor cu ardere internă şi fără subvenţii guvernamentale. 82% cred că, în următorii zece ani, vehiculele electrice vor fi adoptate pe scară largă, chiar fără un ajutor financiar din partea guvernelor.

    Consumatorii şi digitalizarea. Odată cu multitudinea de noi modele şi tehnologii, executivii cred că deciziile de cumpărare ale consumatorilor în următorii cinci ani se vor baza pe performanţă şi pe imaginea mărcii. Confidenţialitatea şi securitatea datelor sunt, de asemenea, factori cheie în deciziile de cumpărare. Mai mult, clienţii sunt aşteptaţi să cumpere din ce în ce mai mult online şi să fie dispuşi să plătească taxe lunare de abonament pentru serviciile software. Piaţa asigurărilor auto este văzută şi ea ca o oportunitate de creştere pentru producătorii auto.

    Lanţuri de aprovizionare vulnerabile. Executivii sunt foarte preocupaţi de aprovizionarea cu mărfuri şi componente, în special cu semiconductori, dar şi cu oţel sau materiale uşoare, cruciale pentru eficienţa consumului de combustibil şi autonomia bateriei. De altfel, aprovizionarea locală cu materii prime, în special pentru componentele bateriilor, este o prioritate ridicată. La acest moment, cea mai mare parte din activităţile extracţie şi procesare au loc  în Asia (preponderent în China), iar o potenţială deschidere a altor facilităţi în SUA sau Europa, aşa cum se doreşte, este un proces de durată şi costisitor. Asigurarea aprovizionării cu materii prime şi componente cheie va rămâne o preocupare constantă în viitor. Pentru diferiţi executivi, răspunsul va fi pariul pe companii specifice care produc ingrediente strategice. Pentru alţii, va include alianţe şi parteneriate globale. Fiecare va trebui să îşi găsească propria modalitate de a produce şi de a rezista pe piaţă. 

    Noi tehnologii şi nou-intraţi. Mulţi dintre respondenţii studiului KPMG Global cred că Apple va intra pe piaţa auto şi va deveni lider în vehiculele electrice până în 2030. Nouă din zece respondenţi spun că start-up-urile vor avea un efect semnificativ asupra industriei auto, iar mai mult de unu din cinci spun că este extrem de probabil să vândă părţi nestrategice din afacerile deţinute.  

  • O nouă problemă mondială afectează pe toată lumea. De data asta, tinerii sunt cei afectaţi şi ei suferă tot mai mult. Statul nu face nimic ca să-i ajute, iar părinţii sunt tot mai disperaţi

    În Europa şi America de Nord depresia, anxietatea şi alte forme de tulburări mintale sunt în creştere în rândul  tinerilor. În unele ţări este în creştere şi numărul sinuciderilor sau al încercărilor de sinucidere în rândul persoanelor tinere şi, mai îngrijorător, al copiilor. Unii dau vina pe pandemie, pe brutalitatea lockdownurilor impuse de autorităţi şi pe economie. Alţii pe dependenţa de online, de telefon şi de platformele de socializare. Oricare ar fi explicaţia, tendinţa ar trebui să-i îngrijoreze pe guvernanţi, pe oamenii de afaceri şi întreaga societate deoarece un tânăr cu probleme va fi un adult disfuncţional.

    Era în primăvara anului trecut când poliţia localităţii Świętochłowice din sudul Poloniei a primit un apel telefonic despre o fată care se comporta ciudat în apropierea şinelor de tren. Ofiţerii au ştiut ce se întâmplă şi s-au grăbit spre locul indicat, unde n-au mai avut timp decât să tragă copilul de pe şine. Trenul a trecut imediat. Fetiţa avea 11 ani.

    Weronika are 13 ani. Părinţii n-au nicio idee cum a ajuns copilul lor să înveţe de pe TikTok că a te juca cu moartea este „cool”. „Fata mea s-a transformat dintr-un copil vesel într-un personaj de desene animate întunecat. Vorbeşte despre moarte, despre automutilare. Mi-e teamă. Vorbesc cu ea, dar nu se schimbă nimic”, se plânge mama la o discuţie cu reporterii revistei Familia. Părintele nu mai poate funcţiona normal. Îi este teamă că ceva rău se va întâmpla. Soţul îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind pentru că familia are venituri destul de mici, astfel că mama trebuie să se ocupe de problemă mai mult singură. Şi-a convins fata să meargă la psiholog doar ameninţând-o că îi ia telefonul. Părinţii Jolei sunt şi mai disperaţi. În ianuarie anul trecut au aflat că fata lor de 15 ani se automutilează. Îşi pierduse dorinţa de a trăi. Au reacţionat rapid, dar s-au lovit de neputinţa sistemului. A găsi un psihiatru într-o clinică de stat este o corvoadă. Prima programare a fost pentru 2025. Li s-a sugerat să găsească ajutor la privat. Au găsit la stat totuşi, dar între timp un diagnostic şi medicaţia greşită au agravat problema copilei.

    Acestea nu sunt poveşti rare, ci devin parte din realitatea de zi cu zi a Poloniei. Că tineri de peste 18 ani se sinucid sau încearcă să-şi ia viaţa nu mai uimeşte pe nimeni. Polonia are o reţea feroviară extinsă şi o metodă preferată este aruncarea în faţa trenului. Totuşi, aceste probleme la copii şochează. Anul trecut 85 de copii mai mici de 13 ani au decis că nu mai vor să trăiască. Din fericire, cei mai mulţi au fost opriţi la timp. Polonia ocupă unul din ultimele locuri în Uniunea Europeană la numărul de psihologi raportat la populaţie.

    Acest lucru se vede în statisticile poliţiei, care arată că anul trecut numărul de încercări de sinucidere în rândul copiilor şi adolescenţilor a crescut cu aproape 40%. În consecinţă, a crescut şi numărul sinuciderilor, cu 20%. Problema a devenit o chestiune politică, opoziţia acuzând puterea că nu face nimic să oprească fenomenul. 2021 a fost, de asemenea, un an rău, cu statistici alarmante. Au fost 2031 de încercări de sinucidere la tineri, cu 150% mai mult decât în 2020, anul pandemiei şi al lockdownurilor.

    A fost stabilit recordul de până atunci la încercări în grupul de vârstă 7-12 ani. Acestea sunt doar cazurile raportate. Polonia este una dintre cele mai populate ţări europene, prin urmare amploarea fenomenului s-ar putea să fie mult mai mare. Paulina Piechna-Więckiewicz, unul din liderii partidului social-democrat Nowej Lewicy (Noua Stângă), spune că în spitalele poloneze sunt doar 1.200 de paturi pentru copii la secţiile de psihiatrie şi că  toate sunt ocupate. În unele spitale, rata de ocupare este de 150%.

    Copiii dorm pe jos. ONG-urile care se ocupă de tinerii cu probleme au tras de multe ori semnale de alarmă că numărul de cazuri de depresie şi anxietate la copii şi adolescenţi a crescut cu 30% în trei ani. Polonia are probleme mai mari decât majoritatea ţărilor europene nu doar cu numărul de psihiatri şi psihologi din spitale, ci şi cu numărul prea mic în general de medici. Anchete ale unor parlamentari au găsit că doctorii înşişi au nevoie  de ajutorul psihologului. Unii se lasă de meserie doar pentru a nu înnebuni.

    Şi însorita Spanie are probleme. Din 2008, sinuciderile sunt principala cauză de moarte nenaturală. În 2021 s-a ajuns la un ritm de 11 sinucideri pe zi. Numărul real poate fi mai mare. Spre comparaţie, victimele traficului rutier sunt de trei ori mai puţine. Pentru ziarul El País, tendinţele pe care le întrevede sunt cumplite. Comportamentul sinucigaş la tineri este într-o creştere prea mare. Numărul de sinucideri reuşite la copii sub 15 ani a urcat de la şapte în 2019 la 14 în 2020 şi la 22 în 2021. La acestea se adaugă încercările şi actele de autovătămare – un semn clar de probleme emoţionale puternice. Un sondaj al Fundaţiei FAD a găsit că 16% din tineri descriu cu privire la ei înşişi ceea ce ar putea fi probleme mintale. În 2017 procentul era de 6%.

    La Vanguardia, un ziar popular, scrie că unu din trei adolescenţi catalani are sau a avut gânduri sinucigaşe, tendinţă în creştere după venirea pandemiei.  Unu din patru tineri s-a autovătămat. Datele sunt dintr-un studiu la care au participat 270.000 de elevi de şcoală şi liceu. Aproape jumătate din participanţi au spus că au probleme cu somnul, iar 44% că se simt deprimaţi. Situaţia i-a alarmat pe guvernanţi, care au publicat un ghid de abordare a comportamentelor sinucigaşe şi de autovătămare care este distribuit elevilor, studenţilor şi profesorilor. Dar ca şi în cazul Poloniei, problemele Spaniei sunt sistemice. Potrivit Eurostat, Spania are 11,8 psihologi angajaţi în spitale la 100.000 de locuitori. Mai puţini au doar Polonia, Bulgaria depopulată şi Malta, o ţară foarte mică. Unii specialişti spun că datele referitoare la problemele mintale pot fi înşelătoare. Creşterea numărului de persoane afectate în studii şi statistici poate reflecta faptul că tot mai multă lume prinde curaj şi îşi recunoaşte problemele. Oamenilor nu le mai este teamă că vor fi trataţi ca nişte “ciudaţi”. Pentru că tot mai mulţi se duc la tratament, fenomenul devine mai vizibil. Poate fi, de asemena, un efect de contagiune socială sau de supradiagnosticare. O modă. În statisticile unor state, problema a căpătat proporţii după izbucnirea pandemiei. Dar, cel mai probabil, pandemia în sine nu este o cauză, ci catalizator, spune într-o conversaţie cu EUobserver Alejandro de la Torre, autor al studiului “Evoluţia sinuciderilor în Spania în acest mileniu”.

    Este adevărat că nivelurile de singurătate nedorită au crescut, dar nici stresul legat de răspândirea virusului, presiunea asupra personalului cum ar fi cel din domeniul sănătăţii, îngrijirea la distanţă – sau chiar întreruperea unei astfel de îngrijiri – nu au fost tocmai motive de îmbunătăţire a unor condiţii preexistente la populaţie. Nu s-au redus nici presiunile economice: inflaţie, incertitudine financiară, creşterea ratelor dobânzilor, şomaj etc. Deşi deocamdată speculaţii – deoarece cercetările suplimentare şi colectarea datelor lipsesc – motivele par să depăşească aceste sfere şi au şi o dimensiune structurală, potrivit lui De la Torre. Javier Jiménez, preşedintele Asociaţiei pentru Cercetare, Prevenire a Sinucideri şi Intervenţie, subliniază că nu există o metodă sistematică pentru a colecta cu acurateţe date şi de aceea crede că fenomenul sinuciderilor şi al comportamentelor asociate are o amploare mai mare decât o arată statistica. Situaţia pare critică, întrucât strategia urmată de Spania până acum pentru reducerea acestor cifre nu a funcţionat. La sfârşitul lunii ianuarie, psihologul Belén Hernández i-a scris directorului ziarului El País. Cuvintele ei au reverberat rapid atât în mass-media, cât şi în reţelele sociale. Scurtul paragraf arăta cum un tânăr de 23 de ani, fără resurse financiare şi cu un risc ridicat de sinucidere, tocmai părăsese sala de consultaţii cu o reţetă de anxiolitice şi o programare de control abia peste un an. „Dacă nu ai suficienţi bani pentru a plăti un psiholog privat, sinuciderea devine o alternativă acceptabilă”, a scris ea. Cu deficitul de personal şi cererea pentru acest tip de îngrijire în creştere, timpii de aşteptare pot ajunge la câteva luni în multe comunităţi. Prea mult.

    P.I.R. este acronimul testului care dă acces în Spania la funcţia de psiholog intern rezident în sistemul public de sănătate. Aici se află o parte a problemei. Anul trecut, au fost oferite doar 231 de locuri prin P.I.R. pentru mii de absolvenţi. „Locurile vacante sunt foarte limitate”, spune Jiménez, care explică că, odată cu pensionările din următorii câţiva ani, deficitul de personal se va agrava şi mai mult.

    Mai rău, subliniază psihologul, există şi o lipsă de pregătire adecvată. În nicio programă de psihologie universitară nu există o materie care să se ocupe în mod specific de sinucidere. La Universitatea Complutense din Madrid au doar câteva seminarii, atât, adaugă De la Torre.

    Renew Europe tocmai a publicat rezultatele unui sondaj efectut în rândul tinerilor europeni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Timpul lung de aşteptare a fost principalul motiv invocat ca barieră în calea accesului la asistenţă medicală adecvată. Aceasta a fost urmată de preţ şi de frica de stigmatizare.

    În cadrul UE, nu toate ţările includ îngrijirea psihologică în asistenţa medicală publică, în ciuda faptului că în 2019 aproape 60.000 de persoane s-au sinucis. Cu alte cuvinte, există o barieră financiară în calea accesului la acest tip de îngrijire. Mai mult de jumătate dintre cei afectaţi sunt adulţi cu vârsta cuprinsă între 40 şi 64 de ani, la care e o probabilitate mai mare de a fi în fruntea unei familii. În UE există doar 10 planuri naţionale de prevenire a sinuciderilor. Spania nu are unul. Grecia are, oarecum, al ONG-ului KLIMAKA. Dar şi acolo datele arată o poveste tot mai tristă. Din 2020 şi până în 2022, numărul sinuciderilor a crescut cu 25% pe an, pentru a ajunge la 600 în 2022. Şi acolo îngrijorătoare este tendinţa de creştere a fenomenului în rândul tinerilor. În Franţa, sinuciderile reprezintă a doua cauză de mortalitate la persoanele cu vârstă de 15-29 de ani, după accidentele în trafic. Sună a clişeu, dar tinerii sunt viitorul societăţii. Ar trebui să fie angajaţii cu cel mai mare entuziasm şi cea mai mare putere de muncă. Din munca lor trebuie plătit un număr în creştere de pensii.  

  • Ultima nişă dintr-o piaţă în dezvoltare: Cum se poziţionează cel mai nou serviciu local de streaming

    SkyShowtime a debutat luna trecută în România cu eticheta de cel mai ieftin serviciu de streaming local, într-un an în care majoritatea jucătorilor au anunţat că îşi vor reduce investiţiile în conţinut. Cum vrea platforma să îşi consolideze poziţia într-o piaţă deja matură?

     

    Creat prin fuziunea dintre reţeaua americană de televiziune Showtime, deţinută de Paramount Media Networks, şi grupul britanic Sky, o divizie a Comcast (cel mai mare conglomerat telecom din SUA), SkyShowtime a devenit luna trecută a cincea platformă majoră de streaming din România, după Netflix, HBO Max, DisneyĂ şi Amazon Prime Video.

    Serviciul promite să umple un gol relativ mic din piaţă cu serialele şi filmele de calibru care nu erau transmise de ceilalţi jucători, având în portofoliu producţii marca Paramount Pictures/Paramount+, Universal, Sky, Showtime, DreamWorks, Peacock, cât şi Nickelodeon, prin care intenţionează să abordeze publicul tânăr, acoperit preponderent de Disney+ şi animaţiile sale originale, urmate de seriile Star Wars, Marvel şi Pixar. Serviciul a fost creat special pentru Europa, spune Monty Serhan, CEO al SkyShowtime. Anunţată iniţial în august 2021, platforma s-a poziţionat drept o soluţie prin care Comcast şi Paramount Global vor intra pe pieţele europene de streaming care nu au fost deservite până la acel moment de NowTV, Peacock şi Paramount+.

    În ultimele şase luni, platforma a fost lansată în peste 20 de pieţe cuprinzând peste 90 de milioane de gospodării din Europa. Într-o achiziţie majoră anunţată luna trecută, SkyShowtime a cumpărat drepturile de exclusivitate pentru 21 de seriale create de HBO Max pentru piaţa europeană, incluzând aici 168 de episoade de program original.

    Al cincilea serviciu este totodată şi cel mai ieftin, cu un preţ al abonamentului lunar de doi euro până pe 11 aprilie, dată de la care preţul se va dubla la 4 euro. Prin comparaţie, anteriorul deţinător al titlului de cea mai ieftină platformă locală era Amazon Prime Video, cu 14 lei (aprox. 3 euro) pe lună.

     

    O piaţă deja matură

    Putem spune că piaţa locală nu ducea lipsă de conţinut până la debutul SkyShowtime. HBO Max – deţinut de Warner Bros. Discovery – continuă să se afle pe radarul pasionaţilor de aşa-zise producţii „prestige”, care îşi propun să câştige respectul criticilor şi un număr cât mai mare de Globuri de Aur şi premii Emmy, în pofida zvonurilor conform cărora platforma plănuieşte să creeze show-uri mai ieftine, dar cu potenţial mai mare privind profiturile. Recent, serviciul a intrat din nou în atenţia publicului larg, cu noul sezon al Succession şi mult aşteptatele House of Dragon şi The Last of Us.

    În ceea ce priveşte Disney+, producţiile Hulu, National Geographic şi Fox – alături de seriile menţionate mai sus – au adus 161,8 milioane de abonaţi la nivel global în ultimul trimestru din precedentul exerciţiu fiscal, cu 2,4 milioane sub nivelul trimestrului anterior. Rezultatul a marcat prima scădere a numărului de abonaţi de la lansarea din toamna lui 2019, influenţat de declinul abonaţilor Hotstar din India şi Asia de Sud-Est.

    La polul opus, Disney+ a obţinut 200.000 de abonaţi în Statele Unite şi Canada. Serviciul vrea să atingă 215-245 de milioane de clienţi la nivel mondial până în 2024 şi să depăşească astfel Netflix, care numără 230 de milioane de abonaţi, potrivit TechCrunch.

    În ceea ce priveşte Netflix, care a avut un 2022 marcat în egală măsură de evoluţii rău prevestitoare la bursă şi succesele serialelor sale originale, liderul industriei de streaming a încheiat ultimul trimestru peste aşteptările analiştilor. În primul exerciţiu care a surprins evoluţia serviciilor ce includ publicitate, compania a înregistrat 7,66 milioane de abonaţi noi, faţă de 4,6 milioane cât estima Wall Street-ul.

     

    Cum se poziţionează SkyShowtime?

    Noua platformă vine într-o piaţă locală în dezvoltare, care are pretenţii la calificativul „matură”,  unde abonaţii ştiu în permanenţă încotro să se îndrepte pentru a-şi viziona producţiile preferate. Pe de altă parte, piaţa globală este suprasaturată, ceea ce i-a determinat pe principalii jucători să se concentreze tot mai mult asupra conţinutului internaţional, aspectul urmând să se accentueze odată cu inevitabila ascensiune a Apple TV+. De asemenea, majoritatea jucătorilor au anunţat reduceri ale bugetelor de investiţii în 2023, an în care veniturile industriei ar atinge 95,4 miliarde de dolari, conform estimărilor Statista.

    Totuşi, răspunsul la întrebarea din subtitlu este simplu: SkyShowtime iese în evidenţă în primul rând prin conţinut. Poate principala atracţie este Yellowstone, un western modern cu Kevin Costner în rol principal, creat de Taylor Sheridan, un regizor promiţător care a extins universul serialului în două spinoff-uri (1883 şi 1923), şi cel puţin alte trei seriale care vor apărea în viitorul apropiat: Bass Reeves, 1944 şi 6666. În medie, serialul a fost bine primit de către critici, fiind mai apreciat însă de publicul larg din SUA datorită dramelor ce se învârt în jurul fermei Yellowstone, rezervaţiei Broken Rock a nativilor americani, parcului naţional Yellowstone şi numeroşilor dezvoltatori de terenuri şi investitori de real estate.

    Alte seriale incluse în platformă sunt Mayor of Kingstown (cu Jeremy Renner), Tulsa King (cu Sylvester Stallone), House MD, Battlestar Gallactica, Ray Donovan, Halo, Heroes, Californication, franciza Star Trek şi nou apărutul The Offer, care prezintă povestea din spatele filmului The Godfather. La capitolul filme, lista conţine francize ca Jason Bourne, Top Gun, Transformers, Indiana Jones, Jackass, American Pie, Back to the Future şi Mission: Impossible.

    De asemenea, premierele mondiale a trei seriale – ID (producţie suedezo-finlandeză), The Winner (Cehia şi Slovacia) şi Warszawianka (Polonia) – vor avea loc pe SkyShowtime, reiese de pe site-ul oficial al platformei. „Achiziţia accelerează abordarea segmentului de programe originale şi va susţine viitoarele oferte de conţinut local de-a lungul teritoriilor SkyShowtime”, scriu reprezentanţii serviciului.

    În consecinţă, lista de producţii achiziţionate şi viitoarele proiecte originale marca SkyShowtime vor asigura, cel puţin pe termen mediu-scurt, necesarul de conţinut cerut cu exigenţă de utilizatori, însă ofertele celorlalte servicii vor continua să reprezinte principala provocare a unui business aflat încă la început, însă cu perspective solide privind investiţiile.  În acest sens, preţul mic al abonamentului se poate dovedi o reţetă câştigătoare.   

     

    Top filme de văzut pe Skyshowtime:

    Jason Bourne

    Top Gun,

    Indiana Jones

    Jackass

    American Pie

    Back to the Future

    Mission Impossible

    Top seriale de urmărit în platformă:

    Yellowstone

    Mayor of Kingstown

    1882 şi 1923

    Tulsa King

    The Offer

    House MD

    Californication

    Star Trek

  • Cum a devenit controversatul RCA motor de creştere pentru una dintre cele mai companii din România

    Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător din piaţă, a atins cel mai mare nivel al profitului şi a volumului de prime brute subscrise în anul 2022, după ce în 2021 falimentul fostului lider al pieţei, City Insurance a forţat compania să contribuie la absorbţia clienţilor lăsaţi în urmă, fapt care a contribuit exponenţial la cele mai bune rezultate de până acum.

    Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător din piaţă, parte a grupului internaţonal Allianz din Germania, a ajuns în anul 2022 la cele mai bune rezultate de până acum, din punctul de vedere al profitului, care a crescut cu 53% până la 250 mil. lei, în timp ce subscrierile au ajuns al 2,9 mld. lei, în creştere cu 40%, faţă de anul anterior. De-a lungul timpului, compania s-a menţinut printre cele mai mari companii din piaţă, dar evoluţia businessului nu a depăşit praguri semnificative.

    În ulltimii 15 ani, Allianz-Ţiriac a avut chiar şi o perioadă de scădere, 2008-2011, iar ulterior ritmurile de creştere au fost ponderate, chiar modeste. Cu toate acestea, anii 2021 şi 2022 au spart bornele businessului, dar în acelaşi timp au adus un element important care a permis companiei să-şi depăşeasca limita, respectiv preluarea unei expuneri semnificative pe segmentul RCA. Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac a explicat că segmentul RCA abia a trecut în zona pozitivă, cu o contribuţie de câteva puncta procentuale, dar având un volum semnificativ de RCA, care la finalul anului trecut a depăşit 1,4 mld. lei, în valoare absolută RCA-ul a cântărit cel mai mult la profitabilitate. Astfel, dintr-un profit operaţional de 250 mil. lei la finalul anului 2022, circa 90 mil. lei au venit din investiţii în titluri guvernamentale, iar din restul de 160 mil. lei, o mare parte a venit din zona RCA, a adăugat Adriana Matache, director financiar şi director general adjunct al Allianz-Ţiriac. „Avem şi contribuţie semnificativă la profitabilitate din investiţii. Având o creştere mare a curbelor de randament la nivel de piaţă, noi investim destul de mult în titluri guvernamentale, atunci am avut un venit din investiţii mult mai mare ca urmare a strategiei de investiţii. Din 250 mil. lei, 90 mil. lei vin din investiţii, apoi din 160 mil. lei o mare parte vin din RCA şi asigurările auto, apoi asigurările property, viaţă”, susţine Adriana Matache.

    În ceea ce priveşte portofoliul asigurătorului, Virgil Şoncutean a spus că anul trecut asigurările RCA au avut o dinamică importantă, dar cu toate acestea cifra de afaceri consolidată nu a depăşit 50% ca şi pondere. „Asigurările auto au avut o contribuţie semnificativă anul trecut, în special RCA. Am capitalizat şi am fost solidari cu piaţa în ultimii 2 ani de zile fiind unii din jucătorii care au ales să participe şi să absoarbă o parte din efectul falimentului fostului lider de piaţă. Cu toate acestea, asigurările de locuinţă, proprietate şi cele de sănătate au contribuit cu o creştere de două cifre pe parcursul anului trecut. Desigur acest context conjunctural 2021-2022 a dus ca ponderea RCA să se apropie de 50%, cu toate acestea în următoarea perioadă noi contăm în continuare pe o creştere accelerată a asigurărilor de locuinţă, viaţă şi sănătate care vor aşeza şi mai bine echilibrul portofoliului pe care îl avem”, a mai detaliat Virgil Şoncutean.

    El a mai adăugat că RCA-ul este o linie de business cu o cerinţă de capital destul de ridicată, dar în acelaşi timp, compania a reuşit să gestioneze necesarul de capital din resursele proprii fără a apela la acţionari. „Cerinţa de capital pentru a susţine creşterea pe RCA este una ridicată. Având în vedere că noi avem o politică foarte echilibrată între creştere şi profitabilitate s-a văzut de-a lungul timpului. Noi nici nu distribuim întreg rezultatul net al companiei către acţionari, ditribuim doar 60%, restul rămân în zona de capitaluri proprii. Deşi am crescut accelerat în zona de RCA pe această linie de business cu cerinţă de capital ridicată nu avem nevoie de infuzie de capital sau să cerem bani de la acţionari pentru a rămâne în piaţă. Reuşim să ne gestionăm cu resursele proprii astfel încât să îndeplinim şi cerinţele de solvabilitate şi să susţinem în continuare creşterea pentru că RCA-ul rămâne o zonă de inters mai ales că este o linie care a devenit profitabilă între timp, chiar dacă este o marjă îngustă de profit, rămâne o linie profitabilă, astfel ineresul nostru este crescut şi de acum înainte dacă este într-o zonă de preţ corect pentru că asta ne asigură solvabilitate pe termen lung”, a mai spus CEO-ul companiei.

    Din perspectiva anului 2023, Virgil Şoncutean consideră că fiecare an are şi o componentă de neprevăzut care va fi constatată la finalul anului, dar există o doză de optimism ponderat pentru acest an. „Vrem să continuăm povestea de creştere a volumului de prime cu un pas mai mic decât s-a întâmplat în 2022 pentru că efectul contextual s-a consumat şi mergem pe un efect organic. Pe zona RCA vrem să conservăm portofoliul construit în 2022, cu o creştere accelerată în zona de non-auto şi viaţă pentru a aduce din nou RCA-ul spre un 40% pondere. Din perspectiva profitabilităţii, este un context inflaţionist pe care îl resimţim şi în zona de daune şi cheltuieli. Rata cheltuielilor de 26% este o rată a cheltuielilor extrem de mică faţă de ce se întâmplă în piaţă. Probabil potenţialul de a o duce mai jos este limitat”, susţine Virgil Şoncutean.

    Cu toate acestea, CEO-ul Allianz-Ţiriac promite că societatea va rămâne disciplinată în ceea ce priveşte costurile şi cu atât mai mult în acest context inflaţionist. „Vom rămâne disciplinaţi în ceea ce priveşte costurile şi cu atât mai mult în acest context inflaţionist, dar vrem să păstrăm o creştere atât a volumului de prime chiar dacă va fi de o cifră, cât şi a profitului pentru că aşa cum s-a demonstrat şi vedem în jurul nostru cam toţi jucătorii care au fost activi în zona de RCA au avut nevoie de bani de acasă ca să rămână în piaţă. Noi considerăm că suntem destul de maturi să nu mai cerem bani de acasă şi să putem gestiona creşterea viitoare fără ajutorul părinţilor”, a mai adăugat Virgil Şoncutean. Allianz-Ţiriac a ajuns la un volum al primelor brute subscrise în 2022 de 2,9 mld. lei, în creştere cu 40% faţă de anul 2021, în timp ce profitul operaţional a crescut cu 53%, până la 250 mil. lei, faţă de anul 2021. În ceea ce priveşte zona RCA, compania a ajuns la un volum al primelor brute susbcrise de 1,45 mld. lei în 2022, cu 93% mai mult faţă de anul 2021. Anul trecut, compania a ajuns la un număr de 1,5 milioane de clienţi, cu 600.000 mai mulţi faţă de anul 2021, iar din numărul total, 780.000 sunt clienţi RCA.  

     

    Riscul celor 400 mil. euro

    În cazul unui cutremur ca cel din 1977 Allianz-Ţiriac şi-a estimat expunerea la un număr de 40.000 daune şi o valoare a daunelor de circa 400 mil. euro. În contextul actual al cutremurelor devastatoare care au avut loc în Turcia, dar şi a cutremurelor din România, Allianz-Ţiriac estimează că în cazul unui cutremur ca cel din 1977, România s-ar confrunta cu aproximativ 40.000 de daune, care ar ajunge la o valoare estimativă de 400 mil. euro. „Riscul de cutremur este riscul principal de catastrofă din România. La nivelul portofoliului nostru care are valoare asigurată undeva la peste 30 mld. euro, din care jumătate sunt zona rezidenţială şi jumătate zona comercială, avem un program de protecţie pentru riscul de cutremur care are o capacitate de aproximativ 1 mld. euro, capacitate care este calculată astfel încât să fie suficient pentru un cutremur cu probabilitate de 0,2%”, a spus Aurel Badea, director general adjunct al Allianz-Ţiriac. El a explicat că în funcţie de probabilitate, cu cât este mai mică, cu atât severitatea este mai mare, iar prin legislaţie şi reglementări, toate companiile de asigurări sunt obligate să îşi calculeze expunerea şi să îşi cumpere protecţie pentru un cutremur cu probabilitate de 0,5%. „Noi practic achiziţionăm protecţie pentru un cutremur care are un impact dublu faţă de cel minim solicitat prin legislaţie pentru a putea face faţă cererilor de despăgubire care ar proveni dintr-un asemenea eveniment. Cutremurul din 1977 este standardul pentru care industria de asigurări îşi cumpără protecţie. Acest 1 mld. euro este suma pe care o estimăm că ar fi suma pe care ar trebui să o plătim în cazul unui cutremur care are o severitate semnificativ mai mare decât cel din 1977”, susţine Aurel Badea.

     

     

    „Asigurările auto au avut o contribuţie semnificativă anul trecut, în special RCA. Am capitalizat şi am fost solidari cu piaţa în ultimii 2 ani de zile fiind unii din jucătorii care au ales să participe şi să absoarbă o parte din efectul falimentului fostului lider de piaţă.”

    Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac

     

    „Riscul de cutremur este riscul principal de catastrofă din România. La nivelul portofoliului nostru care are valoare asigurată undeva la peste 30 mld. euro, din care jumătate sunt zona rezidenţială şi jumătate zona comercială, avem un program de protecţie pentru riscul de cutremur care are o capacitate de aproximativ 1 mld. euro, capacitate care este calculată astfel încât să fie suficient pentru un cutremur cu probabilitate de 0,2%.”

    Aurel Badea, director general adjunct al Allianz-Ţiriac

     

    „Avem şi contribuţie semnificativă la profitabilitate din investiţii. Având o creştere mare a curbelor de randament la nivel de piaţă, noi investim destul de mult în titluri guvernamentale, atunci am avut un venit din investiţii mult mai mare ca urmare a strategiei de investiţii. Din 250 mil. lei, 90 mil. lei vin din investiţii, apoi din 160 mil. lei o mare parte vin din RCA şi asigurările auto, apoi asigurările property, viaţă.”

    Adriana Matache, director financiar şi director general adjunct al Allianz-Ţiriac

  • Povestea româncei care a lucrat ca angajat doar trei ore din viaţă. A durat mai mult negocierea contractului, fiindcă a văzut că nu poate să lucreze pentru alţii şi şi-a deschis propria afacere. Acum locuieşte în Paris şi îşi dezvoltă şi compania, dar şi hobby-ul

    Expresia nimic nu este întâmplător pare să i se potrivească Ruxandrei Şerban, care locuieşte în aceeaşi clădire unde s-a filmat o parte din serialul Emily in Paris. La fel cum clădirea atrage zilnic turişti din întreaga lume datorită popularităţii serialului, aşa şi-a propus şi ea să dezvolte elemente ale culturii româneşti prin intermediul filmelor. Aşa reuşeşte să îmbine şi viaţa de actriţă, care a atras-o dintotdeauna, cu rolul de antreprenor, cât şi viaţa din Paris cu cea din fratele lui mai mic.

    „Fac ceea ce îmi place. Dacă aş face doar business, mi-ar lipsi partea artistică. La fel, dacă aş face doar artă, mi-ar lipsi partea de business, de antreprenoriat. Mi-a luat ceva timp să înţeleg şi, mai ales să accept,  că sunt aşa. Având în vedere că fac ambele lucruri cu pasiune, îmi fac timp şi, mai ales, îmi face plăcere să aloc timp ambelor activităţi. Sunt obligată, însă, să fiu foarte eficientă, să prioritizez foarte bine proiectele cărora le acord atenţie. Timpul este limitat pentru toţi”, descrie antreprenoarea Ruxandra Şerban felul în care îşi structurează timpul între cele două activităţi principale (businessul şi actoria), cât şi între cele două case ale sale. O personalitate luminoasă şi deschisă, nu ezită să te invite la discuţii în franceză,  dacă simţi nevoia să exersezi limba, sau chiar şi la cafea dacă îţi faci timp să ajungi în Oraşul Luminilor.

    Originară din Bucureşti, Ruxandra Şerban se autodescrie drept „antreprenoare dintotdeauna”. În 2004, a creat în România Erka Synergy Communication, o agenţie de publicitate, iar în prezent dezvoltă în Paris Vent d’est, prin care şi-a propus să îmbine businessul cu creativitatea, mai ales prin promovarea brandurilor prin film. Cum a ajuns aici?

    Iniţial a studiat Ştiinţele Economice, la ASE – fiindcă „nu erau de acord părinţii cu actoria, medicina nu mi se potrivea, Politehnica nu o voiam deloc, atunci a rămas ASE-ul, a fost o decizie raţională, care să împace pe toată lumea”. A făcut aici anul I – „Şi sunt mândră că am intrat pe locul 20 din 35, a fost una dintre cele mai mari reuşite din viaţa mea”  – iar după acesta a dat un examen la Institutul Cultural Francez şi a plecat la Strasbourg. „Aici am făcut o greşeală, iarăşi, din neştiinţă – nu aveai acces la atât de multe informaţii. În loc să mă duc acolo din anul II, am luat-o de la început cu anul I.”

    Îşi aminteşte că la început i-a fost foarte greu să se adapteze din cauza limbii, între limba franceză vorbită în România şi franceza vorbită acolo era o mare diferenţă – „eu înţelegeam ce vorbesc, dar nimeni nu prea înţelegea ce spuneam, eu nu înţelegeam ce mi se spunea”, povesteşte amuzată. Apoi, aveam impresia despre noi că suntem foarte inteligenţi, dar am primit o palmă atunci când am văzut că şi acolo sunt oameni foarte deştepţi, care se descurcă foarte bine, iar la unele materii sunt mult mai avansaţi ca noi – la matematică erau mai în urmă, dar progresau extrem de repede”. De asemenea, ce a frapat-o la colegi a fost că între ei exista o competiţie intensă, nu o atmosferă de grup: „Nu aveai voie să copiezi şi chiar colegii informau profesorul că cineva copiază, era ca şi cum ai lua locul altcuiva, iar asta m-a dezamăgit la început. Îmi dau seama că până la urmă a fost o experienţă utilă pentru că trebuie să lupţi în viaţă şi să faci lucrurile nu neapărat «pe prietenie»”.

    A rămas acolo până a terminat facultatea, iar apoi a considerat că şi-a „îndeplinit obligaţiile faţă de familie” şi s-a întors în România. O atrăgea ţara noastră, i se părea că lucrurile evoluează frumos, că există o dinamică interesantă, că sunt multe lucruri de făcut şi că poate avea parte de experienţă care să fie benefică. „În general, am făcut lucrurile cam cum m-a dus pe mine capul, în afară de alegerea facultăţii.” A revenit aşadar în ţară în 2004, iar atunci a deschis agenţia de publicitate. De ce nu a luat în calcul să lucreze ca angajat? „Multinaţionalele erau pe val, ai mei îmi spuneau că exista posibilitatea să lucrezi la Consiliul Europei, la Strasbourg era Parlamentul European şi exista o deschidere în zona asta.”

    A preferat însă antreprenoriatul din start, după o experienţă de câteva ore ca angajat: „Am avut o propunere de la o cunoştinţă, mi-am spus că ar fi interesant să încerc, dar am stat doar trei ore ca angajat – simţeam că pierd timpul şi că pot să fac mult mai multe lucruri cu ideile mele – le-am spus într-un final că îmi pare rău, a durat mai mult negocierea contractului”. Zis şi făcut, a înfiinţat firma, iar pe primul client l-a găsit „cu tupeu”: „Primul mare client a fost Cora, care se deschisese cu un an înainte (şi cu care avem şi acum colaborări pe anumite proiecte punctuale), dar am fost agenţia lor de BTL la început – le-am făcut tot calendarul de evenimente, pe care şi acum îl implementează”.

    Al doilea mare client a fost tot un brand cu origini francofone, Decathlon, în 2009: „Când au venit pe piaţă, am fost agenţia lor dedicată – am făcut toate campaniile, de la inaugurări, la campanii de PR, radio, TV, digital”. În 2009 venise însă criza, iar ceea ce i-a ajutat să o depăşească şi să nu le scadă cifra de afaceri a businessului a fost faptul că aveau activităţile foarte diversificate în agenţie: „Unii spun că cel mai bine este să fii specializat pe ceva, eu sunt de părere că mi se mai potriveşte mai bine să fiu generalistă; se crea o sinergie, iar din momentul în care stabileai strategia clientului de comunicare şi până la implementare, era important să fie toate liniile de comunicare sub acelaşi acoperiş – discutam cu colegii care sunt cele mai bune idei, iar în execuţie, clientul era câştigat.”

    După 12 ani şi o perioadă de suişuri şi coborâşuri, a decis să se mute înapoi în Franţa: „Aveam o cifră de afaceri pe care simţeam că nu pot să o depăşesc, nu puteam să am mai multă cotă în piaţa de publicitate, maximum pe care îl puteam face era să fim în top 13 agenţii de publicitate din România. În pitch-uri, simţeam că pierdem foarte mult timp, erau foarte multe resurse puse la muncă, participam 3-5-7 agenţii, pentru ca până la urmă să ţi se spună «nu». Nicăieri în lumea occidentală nu se procedează aşa – tu munceşti, îţi foloseşti cele mai bune resurse, apoi eşti şi frustrat că ai muncit gratis”.

    Şi-a propus astfel ca, pe baza competenţelor oferite de piaţa din România, să meargă în Franţa.

    În prezent,  este CEO al start-up-ului Vent d’est: „Având în vedere că suntem la început, mă ocup de strategia companiei, de identificarea de parteneri/investitori/asociaţi, de proiecte interesante în care ne putem implica, dezvoltarea de proiecte existente etc”. În acelaşi timp, visul de dinainte de ASE se împlineşte acum prin intermediul noului model de business: „Când am timp, merg la filmări când am ocazia, nu vreau să pierd nicio oportunitate de a juca, călătoresc, având în vedere că locuiesc la Paris şi că sunt foarte legată de mediul de afaceri românesc şi de România”. Din rândul celor mai recente realizări, menţionează încheierea filmărilor pentru primul lungmetraj produs de Vent d’Est:   2020, bazat pe scurtmetrajul Remisivir al lui Bobby Bărbăcioru.

    Filmul este în prezent în postproducţie şi urmează să fie lansat anul acesta. „Scurtmetrajul Remisivir a fost apreciat în festivaluri, ceea ce ne-a încurajat să mergem mai departe cu ideea lui Bobby. A fost selectat la Santa Barbara, a fost semifinalist la Flickers’ Rhode Island, a câştigat Remi de aur la WorldFest Houston, a fost selectat la Bermuda International Film Festival, Mammoth Film Festival, a câştigat la Portland şi la Austin. În Europa a fost selectat la Prifest”, aminteşte Ruxandra Şerban. Scenariul filmului 2020 (de la anul în care s-a declanşat pandemia, dar şi de la nota 20/20), explică ea, a fost coscris de Bobby Bărbăcioru şi de Gareth Brookes. Bobby Bărbăcioru a regizat filmul din a cărui distribuţie fac parte Silviu Geamănu, Puiu Lascus, Simona Măicănescu, Boris Melinti, Marius Stânciu, Florin Roată, Cezar Curteanu.

    De asemenea, Vent d’est s-a implicat în coproducţia a două filme: Două lozuri 2 (sau cum se va numi el, având în vedere că va fi lansat pe piaţă anul acesta – n.red.),  regizat de Paul Negoescu şi avându-i în distribuţie pe actorii-producători Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, şi al doilea în coproducţie cu Papa Pictures, ale cărui filmări vor avea loc înainte de jumătatea anului. „Obiectivul pe termen mediu al lui Vent d’est este să producă filme româneşti de calitate pentru publicul larg şi să le distribuie în toată lumea. Obiectivul nr. 1 al lui Vent d’est nu este să câştige bani rapid, ci să dezvăluie lumii o cultură, să contribuie la salvarea unei culturi, a unei limbi şi a unei identităţi. Dacă reuşim, vom câştiga şi bani.”   

     

    Top 5 locuri preferate de Ruxandra Şerban din Paris/România

    Ruxandrei Şerban îi este greu să facă o selecţie de doar câteva locuri preferate din „oraşul muzeu”, cum consideră ea Parisul, însă menţionează: „Cartierul Latin, unde am ales să locuiesc, cu întreaga lui istorie şi unde există şi o statuie a lui Mihai Eminescu. Cartierul Operei, cu magazinele lui superbe, Opera Garnier. Cartierul în care se află Ambasada României, dar şi clădirea ambasadei, este unică în Paris şi ne onorează pe noi, românii. Cartierul Marais, cartier istoric cu multe teatre, buticuri de haine, galerii de artă nu ai cum să te plictiseşti. Chantilly, lângă Paris, este un loc sublim, cu castel, muzeu, hipodrom şi o arhitectură superbă”. Are însă locuri preferate şi în România, majoritatea aflate în Bucureşti, Sighişoara, Valea Prahovei, Cluj, Timişoara, mai nou şi Craiova, Iaşi, Sarmisegetuza.