Strigătul de mobilizare s-a dat în urmă cu două decenii, când creşteau îngrijorările cu privire la capacitatea Olandei de a-şi hrăni cei 17 milioane de locuitori: ar fi trebuit să producă de două ori mai multă hrană folosind doar jumătate din resurse.
Ţara, care nu este printre cele mai mari ca întindere din Europa, nu numai că a realizat această ispravă, dar a devenit şi al doilea cel mai mare exportator de produse agricole la nivel mondial, având în faţă doar Statele Unite, scrie The Washington Post. Poate şi mai important în vremuri de încălzire globală: este printre cei mai mari exportatori de tehnologie agricolă şi alimentară. Olandezii sunt pionierii cărnii artificiale, de cultură celulară, ai agriculturii pe verticală, ai tehnologiei seminţelor şi ai roboticii de muls şi recoltare – fiind lider în inovaţii care se concentrează pe scăderea consumului de apă, precum şi pe reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi metan, gazele cu efect de seră.
Olanda produce 4 milioane de vaci, 13 milioane de porci şi 104 milioane de pui anual şi este cel mai mare exportator de carne din Europa. Dar exportă şi legume către o mare parte din Europa de Vest şi chiar şi la celălalt capăt al continentului. Ţara are aproape 100 km pătraţi de teren acoperit cu sere. Aceste culturi, care folosesc mai puţine îngrăşăminte şi apă, pot produce pe o unitate de teren ceea ce livrează 10 unităţi de teren cu agricultură tradiţională. Fermele olandeze folosesc doar doi litri de apă pentru a produce o jumătate de kilogram de roşii, în timp ce media globală este de peste 100 de litri.
Mai mult de jumătate din teritoriul Olandei este folosit pentru agricultură. Olandezii spun adesea că obsesia lor cu producţia de alimente s-a născut din foametea îngrozitoare pe care a trăit-o ţara în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar s-ar putea spune şi că preocuparea pentru mâncare a început în secolul al XVII-lea, când olandezii se aflau în centrul comerţului mondial cu condimente.
Rolul lor central în explorarea alimentară este indiscutabilă: cinci din primele 20 de afaceri agroalimentare ca mărime — Nestlé, Coca-Cola, Unilever, Cargill şi Kraft Heinz — au centre de cercetare şi dezvoltare majore în Olanda.
Cu suprafaţa de teren cultivabil limitată şi cu un climat ploios, olandezii au devenit stăpâni ai eficienţei. Există şi provocări: industria serelor a înflorit când energia era ieftină, iar acum în Europa energia este orice numai ieftină nu. Şi practicile agricole intensive ale ţării sunt, de asemenea, în pericol. O coaliţie guvernamentală conservatoare s-a angajat să reducă la jumătate emisiile de azot până în 2030, ceea ce ar necesita o diminuare dramatică a numărului de animale crescute de fermieri. Aceştia protestează.
Companiile olandeze sunt furnizorii de top ai lumii de seminţe pentru plante ornamentale şi legume. Există o zonă în nord-vest numită Valea Seminţelor, la nord de Amsterdam, unde sunt în continuă dezvoltare noi soiuri de legume şi flori. Enza Zaden are sediul acolo.
În trei generaţii, Enza Zaden a evoluat dintr-un magazin de seminţe deţinut de o familie într-un lider mondial de piaţă în înmulţirea plantelor leguminoase, cu peste 2.500 de angajaţi şi 45 de subsidiare în 25 de ţări.
„Credem că putem face mult mai bine decât natura”
Jaap Mazereeuw, directorul general al Enza Zaden, spune că compania cheltuieşte 100 de milioane de euro anual pentru cercetare, introducând aproximativ 150 de noi soiuri de legume în fiecare an.
„Suntem în mare măsură o companie de cercetare”, a spus el. „Odată cu schimbările climatice, vedem că vremea devine mai extremă. Ne uităm la soiuri rezistente, la seminţe pentru fermele ecologice, precum şi la soiuri care sunt mai tolerante la sare pentru locurile în care calitatea apei nu este bună. Trebuie să găsim soluţii pentru fermierii de subzistenţă, dar şi pentru fermierii la scară mare, pentru toată lumea.”
Compania produce seminţe pentru toate zonele climatice, pentru cultivarea în aer liber, precum şi în interior.
„Avem aici propria noastră fermă de interior unde dezvoltăm soiurile viitorului, culturi care pot creşte rapid şi pot fi recoltate rapid: salată verde, ierburi, plante crescute pentru frunze. Genetica poate fi îmbunătăţită, la fel şi întreaga tehnologie – agricultura de interior va deveni mai ieftină. Industria încă îşi trăieşte copilăria”, a spus Mazereeuw.
Peste 12 miliarde de salate sunt cultivate în fiecare an din seminţele de la Enza Zaden, dar la începutul anilor 1960 a fost roşia cea care a pus cu adevărat compania pe harta lumii – şi poate ceea ce, la rândul său, a pus Olanda pe harta roşiilor. Serele din ţară produc aproape un milion de tone de roşii pe an, exporturile totalizând aproximativ 2 miliarde de dolari anual.
„Există un nou virus al roşiilor şi recent am găsit rezistenţa la acel virus în banca noastră de seminţe”, a spus Mazereeuw. Compania îşi stochează seminţele într-un seif cu temperatură controlată – numit bancă de seminţe – pentru a păstra diversitatea genetică, dar pentru că seminţele nu rămân viabile pentru totdeauna, fiecare soi depozitat trebuie să fie crescut şi acele seminţe, la rândul lor, salvate. Totul este de o importanţă vitală, a spus Mazereeuw: „Dacă vorbim despre hrană sau haine sau energie sau creşterea animalelor – totul începe cu plantele”.
Natura poate fi brutală. Poate fi prea mult soare. Sau nu suficient. Gângănii pot ataca recoltele. Ploaia îneacă seminţele.
„Credem că putem face mult mai bine decât natura”, a spus Eelco Ockers, directorul executiv al PlantLab, care dezvoltă şi operează ferme de interior personalizate în întreaga lume – sisteme pe care le numesc „unităţi de producţie a plantelor”. Fermierii care practică agricultura pe verticală de interior renunţă la energia gratuită a soarelui pentru lumina electrică, mult mai scumpă, dar avantajul este că pot controla mult mai uşor fiecare variabilă pentru a obţine un randament consistent şi de încredere, a spus Ockers.
Cei trei fondatori au creat primul lor prototip în 2008 şi au lansat compania în 2010, ajutând proprietarii olandezi de sere şi agricultorii de interior să mărească producţia cu lumini LED chiar şi atunci când tehnologia era la început. Ei au un sistem prin care culturi suficiente pentru a hrăni zilnic 100.000 de locuitori cu aproape jumătate de kilogram de legume proaspete pentru fiecare pot fi cultivate pe o suprafaţă comparabilă cu cea a două terenuri de fotbal.
Anul trecut, PlantLab a primit 50 de milioane de euro în capital de investiţii pentru a deschide în afara Olandei mai multe centre de producţie pentru legume fără pesticide sau erbicide la scară largă, foarte aproape de consumatorii săi. Scopul companiei este să se extindă mai pe scară largă în Statele Unite, Asia şi America Latină în următorii cinci ani. Centrul de cercetare şi dezvoltare al PlantLab din Den Bosch este cel mai mare din sectorul mondial al agriculturii verticale şi utilizează LED-uri cu spectru limitat de lumină şi tăvi de producţie stivuite din plastic, iar plantele cresc în vermiculite, un substrat special, cu rădăcinile în apă. „Nimic nu este recoltat manual, nimic nu este atins de mâna omului”, a spus Ockers. Apa este recirculată, ceea ce înseamnă că nu se pierde apă în procesul de creştere. Deocamdată, sistemul este cel mai eficient pentru cultivarea verdeţurilor cu frunze, ierburilor şi roşiilor, dar permite şi creşterea castraveţilor, dovleceilor şi a tuturor tipurilor de fructe de pădure. Şi prin limitarea timpului dintre recoltare şi consum, a spus Ockers, risipa de alimente este redusă la minimum, iar densitatea nutrienţilor este mult mai mare decât la culturile tradiţionale.
„Dacă te-ai născut în oraşul de sticlă vei vrea să lucrezi în oraşul sticlei”, a spus Kees van Veen. Deşi pare începutul unui roman ştiinţifico-fantastic, el vorbeşte despre Westland, aproape de Rotterdam, unde 80% din terenul agricol este acoperit de sere din sticlă. El şi prietenul său Philip van Antwerpen nu au rămas în oraşul de sticlă, părăsind Westland şi pornind în 1997 Agro Care la aproximativ o oră de condus spre sud, într-o zonă aproape de mare, cu multe ore de soare, ierni blânde şi veri care nu sunt prea fierbinţi. În 25 de ani, au ajuns să aibă 2.600 mp de culturi de roşii sub sticlă şi 1.500 de angajaţi. Scopul lor este să dubleze suprafaţa până în 2030.
Compania a fost unul dintre primii cultivatori de roşii care au completat lumina naturală cu lumină artificială şi a devenit unul dintre cei mai mari producători de roşii din Europa, livrând aproape 90.000 de tone pe an, acum cu ferme şi în Maroc şi Tunisia. Aceste două ţări exportă în Europa, dar şi în Africa.
Lăstarii de tomate sunt cultivaţi în pungi mici de substrat de vată minerală, material folosit la izolarea caselor, în care nutrienţii sunt introduşi cu ajutorul apei.
Realizările companiei îmbunătăţeşte şi reputaţia roşiilor olandeze – acestea sunt bine cunoscute pentru fructul tare, fără aromă, recoltat când e verde. În 2000, Agro Care a început folosirea de lumini deasupra roşiilor şi recoltarea de pe lujer când fructele sunt complet coapte. Un sfert dintre roşii rămân în Olanda, în timp ce restul sunt expediate în toată Europa.
Din cauza nevoilor intensive de energie electrică, Agro Care şi-a deschis propria companie mică de energie. Dioxidul de carbon generat este folosit ca nutrient pentru culturi, introdus în sere prin ventilatoare uriaşe, unde este transformat în oxigen de către plante. Rezultatul este o eficienţă de 99% şi mult mai puţin dioxid de carbon eliberat în atmosferă.
„Trebuie să reducem decalajul dintre ceea ce facem ca fermieri şi ceea ce îşi doresc oamenii”
Olanda este cel mai mare exportator de carne din Uniunea Europeană şi, în 2020, a exportat carne de porc, vită şi pasăre în valoare de 8,8 miliarde de euro, în principal în Germania (vită şi vită), Marea Britanie (păsări) şi China (carne de porc). Vion Food Group are 12 ferme de producţie de porci. Patru dintre acestea sunt în Olanda şi opt în Germania. Compania sacrifică 15 milioane de porci şi aproape 1 milion de vaci anual – adică mai mult de jumătate din toţi porcii din Olanda şi aproape 40% din efectivul total de porci din Germania. Boxtel, un oraş din sudul Olandei, găzduieşte cel mai mare abator pentru porci al Vion, care trimite acolo 20.000 de porci pe zi. Vion foloseşte inteligenţa artificială pentru a detecta şi semnala semne de cruzime faţă de animale şi pentru a minimiza stresul animalelor. În multe unităţi de sacrificare din SUA, aglomeraţia şi nivelurile ridicate de zgomot pot creşte frica animalelor, iar animalele sunt frecvent ucise prin electrocutare, ceea ce mulţi experţi spun că este mai dureros.
Porcii sunt sacrificaţi când au 175 de zile şi cântăresc aproximativ 120 de kilograme. La sosirea cu camionul de la fermele regionale, 80 de porci sunt mânaţi pe o platformă şi în unitate, iar un medic veterinar verifică dacă există animale bolnave sau rănite. Animalele sunt conduse în zona de sacrificare, unde sunt sedate de monoxid de carbon. Odată ce animalele sunt anesteziate, sunt atârnate de picioare şi ucise rapid prin înjunghiere.
Se prelevează probe de sânge pentru a verifica starea de sănătate a animalelor, apoi carcasele sunt scufundate într-o baie fierbinte pentru îndepărtarea perilor, ce rămâne fiind ars la temperatură ridicată (care ucide şi bacteriile). Porcii sunt tăiaţi în jumătate longitudinal şi apoi răciţi rapid.
De acolo, animalele sunt procesate, în cea mai mare parte manual. Organele interne sunt vândute în China, iar pentru hrana pentru animale de companie, slănina este adesea vândută în Italia. Coastele îşi pot găsi drumul către marile lanţuri de restaurante din Statele Unite.
Kipster este un producător de ouă care are ca scop îmbunătăţirea bunăstării animalelor, combaterea risipei alimentare şi producerea de ouă certificate neutre din punctul de vedere al carbonului. Fermele încorporează lumină naturală şi aer proaspăt, iar puii nu cresc în cuşti şi îşi urmează instinctele şi natura animală. Şi, într-o abatere de la practica globală de a ucide puii masculi care sunt irelevanţi în afacerile cu ouă, la Kipster cocoşii sunt crescuţi pentru carne.
Puii Kipster sunt hrăniţi în întregime cu deşeuri alimentare de la supermarketuri şi de la producătorii de alimente, şi mai puţin cu furaje. Circa 30% din producţia mondială de cereale este pentru hrana animalelor, dar „prefer să folosesc toate terenurile arabile pentru a produce cereale pentru oameni”, a spus directorul general Ruud Zanders.
„Trebuie să reducem decalajul dintre ceea ce facem ca fermieri şi ceea ce îşi doresc oamenii”, adică hrană produsă mai etic şi durabil, a spus afaceristul.
Kipster a fost lansată de patru antreprenori în 2017 şi are acum trei ferme în Olanda, precum şi o fermă în North Manchester, SUA, de la care retailerul Kroger cumpără toate ouăle Kipster. Anul acesta numărul de ferme din SUA ar trebui să ajungă la patru, fiecare conţinând 24.000 de păsări, şi fiecare dintre facilităţi să fie deschisă publicului pentru ca acesta să poată vedea cum sunt crescute animalele.
Fermele au grădini interioare cu luminatoare la înălţime, copaci, trunchiuri de copaci pentru căţărare şi teren pentru ciugulit (păsărilor nu li se taie ciocul). Cu emisii zero, energia fermelor este generată de panouri solare. Zanders foloseşte pui Dekalb White — o rasă calmă şi sociabilă. Păsările albe şi ouăle albe au o amprentă de carbon cu 5% mai mică decât păsările colorate şi ouăle maro (păsările maro sunt puţin mai mari şi mănâncă mai mult, iar păsările şi ouăle albe reflectă soarele mai eficient). Păsările adulte masculi şi femelele aflate la sfârşitul productivităţii sunt folosite în principal pentru chiftele vândute în Europa de lanţul de magazine Lidl, care cumpără, de asemenea, toate ouăle Kipster din Olanda.
Conceptul a fost dezvoltat cu contribuţii atât din partea Societăţii Olandeze pentru Prevenirea Cruzimii Faţă de Animale, cât şi a Universităţii Wageningen pentru a maximiza bunăstarea animalelor şi pentru a asigura flexibilitatea şi scalabilitatea. Cu o construcţie modulară uşor de asamblat, a explicat Zanders, modelul Kipster este replicabil şi potrivit pentru agricultura urbană.
În 2021, exporturile agricole olandeze au stabilit un record, ajungând la 105 miliarde de euro, potrivit Wageningen Economic Research and Statistics. Această creştere a fost atribuită preţurilor mai mari şi volumului crescut. Din 1995, volumul producţiei agricole şi animale din Olanda a crescut cu 20% fără a fi majorat semnificativ consumul de gaze naturale şi cu o utilizare redusă a îngrăşămintelor.
Din exporturile din 2021, 12 miliarde de euro au reprezentat produse de horticultură ornamentală (flori, plante, bulbi şi produse de pepinieră), dar următoarea categorie agricolă profitabilă au fost fructele şi legumele, urmată de carne şi lactate. Un sfert din totalul exporturilor agricole au mers către Germania, iar următoarele trei pieţe ca mărime au fost Belgia, Franţa şi Marea Britanie, ceapa şi roşiile fiind în fruntea listei exporturilor.
Dominanţa în creştere a exporturilor este parţial atribuită resurselor financiare alocate cercetării şi dezvoltării, care s-au triplat în ultimele trei decenii, concentrându-se pe creşterea randamentului în acelaşi timp cu scăderea dependenţei de energie, apă şi alte inputuri (serele ţării au eliminat aproape total pesticidele).
Cu toţii ştim că 96% dintre români sunt proprietari, ne-am întrebat mereu de ce vorbim despre închirieri dacă ştim că doar 4% au locuinţă închiriată şi ne-am uitat mai în detaliu să înţelegem de unde vine cererea şi unde se duc aceşti oameni. Ne-am uitat la începutul acestui an pe Bucureşti şi oraşele mari şi am văzut că 15% dintre oameni închiriază de fapt, nu 5% cum e statistica naţională, şi e valabil şi la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, în jur de 15% este media, cu diferenţe destul de mici de la un oraş la altul”, a explicat Gabriel Blăniţă, associate director valuation & advisory services la Colliers România, în conferinţa ZF Tendinţe în Piaţa Rezidenţală 2023. Datele prezentate de el fac parte din concluziile unui studiu realizat de Unlock Research pentru Colliers, care arată că 15% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani din oraşe locuiesc cu chirie, iar în rândul populaţiei de 18-24 de ani proporţia celor care stau în chirie este chiar dublă. „Ce am observat este că tinerii sunt cel mai dispuşi să locuiască în chirie, câteodată este o alegere, dar de multe ori este singura posibilitate economică pentru a accesa o locuinţă. Vedem că vârsta de la care există posibilitatea de a cumpăra o locuinţă creşte. În România, încă vorbim de o vârstă de sub 30 de ani, pe când în Europa de Vest vorbim de 35-38 de ani sau chiar mai mult vârsta la care o pesoană îşi permite să achiziţioneze o locuinţă.”
El a urmat totodată şi cursurile şcolii de business HEC Paris, iar în 1929 a decis să pornească propria afacere, deschizând în Bagnolet, o comună din apropierea capitalei franceze, un mic atelier, pe care l-a numit Manufacture d’Emboutissage de Bagnolet, şi a a început să producă aici echipamente pentru bucătărie. După ce şi-a perfecţionat procesele de producţie, în 1931 a inventat Moulin-Légumes, un aparat destinat zdrobirii alimentelor, pe care l-a şi brevetat un an mai târziu şi cu care a reuşit să obţină o multitudine de premii, acesta fiind considerat predecesorul procesoarelor alimentare moderne. Invenţia a avut un succes răsunător şi în numai doi ani, între 1933 şi 1935, au fost vândute peste 2 milioane de unităţi. La alţi doi ani distanţă, pentru că fabrica din Bagnolet ajunsese la capacitate maximă, a fost deschisă o nouă unitate de producţie, în Alençon.
Secretul produselor pentru care lumea stă la coadă şi, în special, al vestitelor merdenele din Piaţa Amzei, afirmă George Gheorghe, este simpla reţetă. „Am reţetele lăsate de tata. Aceeaşi reţetă a rămas întotdeauna. Folosim în continuare brânză cu lapte, nicidecum brânza artificială, bulgărească, fără pic de lapte. Folosim două tipuri de brânză – telemea şi brânză de vaci. Cel mai important este să nu se umble la reţetă, ea trebuie respectată cu stricteţe.”
Astăzi, în timp ce toate businessurile vecine de pe Calea Victoriei vând produse cât mai extravagante şi mai ieşite din comun, patiseria Comteia, emblema Pieţei Amzei, vinde aceleaşi merdenele pentru care oamenii stăteau la coadă în anii ă90 – şi, culmea, o fac şi acum, făcându-le concurenţă jucătorilor nou apăruţi peste drum. Velocita sau Treevi Pizza sunt doar câteva dintre numele care îi vin în minte oricărui bucureştean care ia la pas Calea Victoriei, dar aceştia sunt jucători relativ noi, care şi-au făcut loc pe una dintre cele mai vechi şi mai importante artere din centrul Capitalei. Zona este însă plină de istorie şi de-a lungul a mai bine de 300 de ani a văzut şi a găzduit sute de oameni care au ales să-şi spună povestea prin businessurile lor într-un spaţiu situat pe vestita Calea Victoriei. „Deşi au apărut toţi aceşti jucători noi pe Calea Victoriei şi în zona Piaţa Amzei, la patiseria Comteia este în continuare coadă. Acum 10-15 ani, poate că aveam această teamă de concurenţă când mai deschidea cineva în zonă, dar pe parcurs am înţeles că unde sunt mulţi, e mai bine”, mai adaugă George Gheorghe.