Warning: Constant WP_CACHE already defined in /var/www/bm/public/wp-config.php on line 29
Revista BM – Page 279 – BusinessMagazin

BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Este mai bine când preţurile apartamentelor cresc decât atunci când scad

    Piaţa imobiliară rezidenţială este puţin mai mult blocată: tranzacţiile cu apartamente au scăzut pentru că oamenii sunt îngrijoraţi de criză, de inflaţie, de creşterea dobânzilor, de o anumită perspectivă legată de ce va fi în viitor. Aşa că preferă să mai aştepte. Băncile vor să dea credite, dar dobânzile mari (să nu uităm că IRCC-ul – dobânda de referinţă la creditele imobiliare/ipotecare de retail – a crescut de aproape şase ori în doi ani de zile, la fel cum a crescut şi ROBOR) i-au pus pe clienţi în alertă. La un IRCC de aproape 6%, la care adăugăm marja băncii de 2%, rezultă o dobândă efectivă de 8%. Acum mai puţin de doi ani de zile, dobânda efectivă era de 3%. Toată lumea se întreabă ce să facă mai departe. Dezvoltatorii se uită după clienţi, dar clienţii aşteaptă ca preţurile să mai scadă.  Pentru că preţurile pe zona rezidenţială au crescut cu 30-50%, dacă nu chiar mai mult, în ultimii şapte ani, oamenii cred că preţurile sunt prea mari şi că la un moment dat va veni o corecţie, aşa cum s-a întâmplat în 2009, când a izbucnit criza anterioară. Pe de altă parte, dezvoltatorii spun că nu mai sunt condiţiile de atunci, iar piaţa nu are cum să scadă.

    Care sunt argumentele pentru creşterea preţurilor versus argumentele pentru stagnarea sau scăderea preţurilor?

    De ce preţurile vor creşte?

    1. Cresc preţurile de construcţie: inevitabil preţurile noilor apartamente vor fi mai mari, pentru că au crescut costurile de construcţie, începând de la materiale până la salarii. Noile preţuri pe metrul pătrat vor da reperul şi pentru preţurile apartamentelor vechi, care şi ele vor creşte, chiar dacă nu vor fi la acelaşi nivel cu cele noi.

    2. Creşte economia, creşte PIB-ul, cresc salariile: Dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, economia României ar putea să-şi dubleze PIB-ul în următorii 10 ani, la fel cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani, adică de la 300 de miliarde de euro acum, să ajungem la 600 de miliarde de euro. Dacă se va întâmpla acest lucru, salariile vor creşte, iar salariul mediu se va dubla şi el, de la 850 de euro spre 1.500 de euro. Iar salariul minim ar putea să ajungă chiar la 1.000 de euro. În aceste condiţii, preţurile apartamentelor vor creşte, inevitabil, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani.

    3. România are încă apartamente ieftine versus celelalte ţări din jur, ca să nu mai vorbim de ţările occidentale. Adrian Stoichină, director operaţional la Prima Development Group, a spus într-un articol publicat în ZF că acum, pentru achiziţia unui apartament de 55 mp, fără finanţare bancară, sunt necesari 7,5 ani în Bucureşti şi 11 ani în Cluj (preţul unui apartament raportat la salariul mediu). Pe acelaşi exemplu, în Praga ai nevoie de aproape 18 ani, iar în Budapesta şi Varşovia de 15 ani, adică dublul perioadei necesare în Bucureşti.

    4. Băncile stau foarte bine cu portofoliul de credite ipotecare/imobiliare având în vedere că nu există o scădere a preţului apartamentelor, aşa cum s-a întâmplat în 2009: în aceste condiţii, băncile nu au credite neperformante, clienţii îşi plătesc ratele şi nu vor apărea situaţii de „forclosure”, adică clienţii să nu-şi mai poată plăti creditul şi băncile să le ia apartamentele şi să le scoată la vânzare.

    5. Oferta, în special de apartamente noi, va fi destul de limitată (cel puţin în Bucureşti, din cauza crizei autorizaţiilor de construcţie, peste doi ani nu vor mai fi livrări de noi apartamente), aşa că piaţa va continua să crească.

    De ce preţurile nu vor creşte?

    1. Criza actuală se va menţine o perioadă mult mai lungă de timp, inflaţia şi dobânzile mari vor continua să lovească în piaţă: în aceste condiţii oamenii nu vor avea curaj să facă achiziţii, să ia credite ipotecare/imobiliare. Salariile nu vor creşte, iar inflaţia mare va reduce din ce în ce mai mult  puterea de cumpărare, aşa că nu vor mai rămâne bani pentru rată.

    2. Din cauza crizei şi a unui derapaj economic, cursul valutar leu/euro va creşte, ceea ce va însemna că oamenii nu vor avea bani ca să acomodeze în lei creşterea aceasta de curs valutar: în aceste condiţii preţurile în euro ale apartamentelor se vor reduce, până la un echivalent acceptabil în lei.

    3. Din cauza crizelor, războiului, salariile vor scădea, se vor da oameni afară, iar piaţa imobiliară se va îngheţa automat, dezvoltatorii vor începe să aibă probleme.

    4. Cererea de apartamente va începe să scadă din motive de criză, din motive de preţuri, dar şi din motive demografice şi sociale: bunicii şi părinţii vor muri, iar pe piaţă va apărea o ofertă de vânzare de apartamente care nu va putea fi absorbită de cerere. Nepoţii vor vinde la orice preţ pentru a face rost de bani ca să cumpere apartamente noi. Şi în cazul în care trebuie să acopere diferenţa de preţ, vor lua credite de la bancă.

    5. Exodul românilor spre ţările occidentale va continua, ceea ce va scădea cererea şi va mări oferta.

    Aceste motive pro şi contra, plus altele, pe care poate nu am reuşit să le cuprind, stau la baza cererii şi ofertei de pe piaţa imobiliară rezidenţială. Indiferent de situaţie, oraşele mari – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi – o vor duce mai bine, iar piaţa va rezista mai bine. În oraşele mici şi  mijlocii, unde nu sunt investiţii, de unde lumea pleacă şi nu mai vine nimeni, vom asista la o scădere de preţuri într-un trend încet, dar sigur.  Cei care vor să cumpere întotdeauna vor preţuri mai mici, iar cei care vor să vândă vor preţuri mai mari. Totuşi, cred că este mai bine ca economia să crească, PIB-ul să se dubleze, salariile să se mărească, iar dacă preţurile apartamentelor vor creşte, asta e. Nimeni nu vrea să trăiască crize, chiar dacă preţurile apartamentelor vor fi mai mici.    

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Expaţii sunt fancy, muncitorii de rând străini nu?

    În cea mai recentă destinaţie în care am călătorit – Sri Lanka, am întâlnit un ghid musulman care ne-a condus cu tuk-tuk-ul la un templu budist. Ajuns acolo, înainte de a coborî din vehicul s-a descălţat, respectuos, şi-a luat pantofii în mână şi ne-a prezentat, în şosete, întreaga suprafaţă a obiectivului, aparţinea unei cu totul alte religii, care nu l-ar fi obligat cu nimic la acest gest de respect.

    Poate unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la ţările din Asia este faptul că am ocazia să văd o multitudine de naţionalităţi care coexistă în armonie, împletindu-şi obiceiurile şi tradiţiile şi respectându-se reciproc, fie ei localnici, străini stabiliţi în ţări mai calde decât ale lor ori nomazi digitali. România însă mai are de lucrat la capitolul „deschidere” faţă de străini. Dar aici nu vorbesc de expaţii cu funcţii înalte din multinaţionale. Nu…aceia ne laudă până peste poate ospitalitatea. Ci de muncitorii străini care, prinşi în mirajul unui trai mai bun, descoperă o altă faţă a naţiei noastre.

    Ca şi noi, românii care mergem în Vest şi mai nou prin Orient şi nu numai pentru un trai mai bun, fie că ni-l clădim acolo, fie la întoarcere, după ce reuşim să strângem banii pe care ni-i dorim pentru casă, afacere sau alte visuri, aşa şi cei peste 100.000 de lucrători străini (potrivit ZF) au transformat România într-un hub din ce în ce mai mare al forţei de muncă de pe alte continente, în special Asia (Bangladesh, Nepal, Pakistan, Vietnam, Sri Lanka etc.) şi Africa (Egipt, Maroc etc.).

    Însă tot noi, românii, care ne situăm în top 20 de naţionalităţi cu cel mai mare număr de emigranţi (statistică a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie la nivelul anului 2020), care am inventat proverbul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecaţi peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect şi empatie faţă de muncitorii străini aflaţi în aceeaşi situaţie.

    Însă tot noi, românii care ne situăm în top 20 de naţionalităţi cu cel mai mare număr de emigranţi (statistică a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie la nivelul anului 2020), care am  inventat proverbul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”, care ne plângem tinerii plecaţi peste hotare, suntem cei care dăm dovadă de lipsă de respect şi empatie faţă de muncitorii străini aflaţi în aceeaşi situaţie.

    Pe internet – şi nu numai – circulă tot mai multe poveşti şi exemple de rău tratament aplicat de diverşi şefi/angajaţi colegilor lor din aceste categorii. De ce? Pentru că nu vin în poziţii fancy, de expaţi ai marilor corporaţii, de IT-işti, ci în fabrici, în bucătăriile restaurantelor sau pe bicicleta de livrator.

    Dacă vine directorul neamţ/francez al unui lanţ de retail la raion, i se vorbeşte cu dumneavoastră şi românul angajat se face luntre şi punte pentru a-i intra în graţii. Dacă vine colegul lui care a făcut eforturi uriaşe pentru a reuşi să ajungă să lucreze aici, într-o ţară cu o cultură total diferită, îl tratează de sus. De ce îi respectăm mai mult pe cei care vin aici într-o poziţie bine plătită, cu fel de fel de beneficii la care mulţi doar visăm, şi celor care muncesc cot la cot cu noi le arătăm un nejustificat dispreţ?

    La urma urmei, ei sunt un semn că ţara, că economia avansează. Că noi putem avea posturi mai bune. Am avut ocazia să lucrez în Marea Britanie o perioadă, şi am observat că în marile depozite un procent foarte mic din angajaţi erau britanici, majoritatea fiind români, polonezi, lituanieni, slovaci şi tot aşa. Cumva, aici începe să se contureze, timid, acelaşi trend.

    Cred că va veni o vreme când graniţele nu vor mai conta. Că întreaga planetă va deveni, într-un viitor incert, un imens Babilon. Aşa că odată şi-odată trebuie să ne deschidem mintea, lăsând la o parte culoarea pielii, orientarea sexuală sau religioasă, ţara de provenienţă şi să acceptăm diversitatea.
    Pentru că reprezintă un
    trend ireversibil, chiar şi în România. 

    Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

    (andra.stroe@businessmagazin.ro)

  • Un business pe gustul românilor. Bogdan Buzu Vasilache, managing partner, Balkanica România: „Mândria de ţară, dragostea pentru mâncarea românească adevărată, cu gust autentic caracteristic copilăriei, şi respectul faţă de tradiţiile româneşti generează o puternică motivaţie în promovarea a tot ce înseamnă gastronomia românească în faţa întregii lumi.”

    Dorul de casă al românilor de peste hotare este ceea ce l-a determinat pe Bogdan Buzu Vasilache să creeze un business pe gustul lor. De 10 ani dezvoltă, alături de soţia şi de fratele său, Balkanica România, care a dus  până acum produse alimentare româneşti precum cârnaţii de Pleşcoi sau Eugenia pe rafturile a 2.200 de clienţi aflaţi pe trei continente. Iar planurile lor nu se opresc aici.

    „Suntem o companie care nu face altceva decât să identifice şi să exporte acea nostalgie din produsele româneşti partenerilor sau clienţilor noştri din afară”, descrie Bogdan Buzu Vasilache, în câteva cuvinte, afacerea Balkanica România, un business axat pe distribuţia alimentelor pentru românii din diaspora, care împlineşte un deceniu de activitate. Din mai 2013,  alături de soţia sa, Mihaela, şi de fratele său, Alin Vasilache, împarte o mică parte a României cu lumea: „Mândria de ţară, dragostea pentru mâncarea românească adevărată, cu gust autentic caracteristic copilăriei, şi respectul faţă de tradiţiile româneşti generează o puternică motivaţie în promovarea a tot ce înseamnă gastronomia românească în faţa întregii lumi”. Nostalgia românilor se transpune şi în cifrele businessului – compania a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de peste 36 de milioane lei şi îşi conturează o poziţie solidă pe piaţa distribuitorilor de produse alimentare româneşti în afara ţării, având ca obiectiv o creştere de cel puţin 15% în anul 2023. De-a lungul a 10 ani de activitate, Balkanica România a ajuns să construiască relaţii comerciale cu peste 2.200 de clienţi din diferite ţări ale lumii. În acelaşi timp, îşi cresc continuu rata de prezenţă a mărcilor româneşti pe rafturile magazinelor cash and carry din Spania, a marilor distribuitori din Marea Britanie şi a retailerilor internaţionali din sudul Franţei. Pe plan naţional, societatea este prezentă în reţelele de retail cu portofoliul de produse marcă proprie, iar perioada următoare va fi marcată de atacarea unui nou canal de vânzare, compania ţintind spre HoReCa. Cum au fost însă primii 10 ani din activitatea companiei?

    O călătorie spre gustul românilor din diaspora

    Bogdan Buzu Vasilache povesteşte că i-a venit ideea să se dedice unei astfel de afaceri în concediu ca urmare a tot mai multe interacţiuni cu români în destinaţiile sale de vacanţă. „Discutam cu chelneri, muncitori în aeroport, lucrători în tot felul de fabrici care îşi aminteau nostalgic de Sana, de chefir, îmi spuneau că au găsit ceva asemănător cu un produs românesc, dar care nu era totuşi similar cu produsele de acasă. Începuseră să apară şi zborurile low-cost şi am dedus că dacă se deschide un zbor low-cost în Marea Britanie, la Birmingham, de exemplu, e clar că sunt români acolo; dacă se deschide un zbor low-cost în Larnaca, Cipru, la fel.” Experienţa sa cu produsele româneşti are însă un istoric mai lung: înainte de a dezvolta Balkanica România, a lucrat pentru Cris-Tim timp de aproape 10 ani, iar în această perioadă a trecut acolo prin toate departamentele, evoluând de la rolul de muncitor necalificat, înspre cel de director de dezvoltare. A plecat de la Cris-Tim aproape de finalul anului 2010, iar în 2011 a început să cocheteze cu domeniul exporturilor, după ce a început să colaboreze cu grupul Balkanica Distral, un distribuitor creat în Spania de doi fondatori de origine bulgară, soţ şi soţie, în 2007, inspiraţi chiar de dorul lor pentru produsele tradiţionale bulgăreşti. Bogdan Buzu Vasilache şi-a început activitatea de exporturi din rolul de colaborator pentru firma din Spania, începând să le ducă românilor de acolo mezeluri de la Cris-Tim, cozonaci  de la Boromir şi pufuleţi de la Gusto – câteva dintre produsele pe care oamenii aveau tendinţa să şi le pună pe atunci în coşul de cumpărături. Timp de doi ani a lucrat din rolul de colaborator pentru firma din Spania, iar la finalul anului 2012 le-a comunicat fondatorilor afacerii că el vede o oportunitate în deschiderea de către el a unei firme în România, cu care să vândă produse româneşti şi în afara Spaniei. Au considerat că cea mai bună variantă de dezvoltare a businessului este asocierea. (Şi în prezent, familia Petrov este parte din acţionariatul firmei Balkanica România, în asociere cu Bogdan Buzu Vasilache).

    „Mândria de ţară, dragostea pentru mâncarea românească adevărată, cu gust autentic caracteristic copilăriei, şi respectul faţă de tradiţiile româneşti generează o puternică motivaţie în promovarea a tot ce înseamnă gastronomia românească în faţa întregii lumi.”

    Bogdan Buzu Vasilache, managing partner, Balkanica România

    Au început într-un depozit de 400 de metri pătraţi din Ploieşti, unde şi-au permis chiria, în urma discuţiilor cu operatori de logistică şi a studiilor din care reieşea că Ploieştiul era un important centru logistic al ţării. Au închiriat aşadar depozitul şi au început cu patru oameni – el, alături de trei colegi, care şi în acest moment lucrează pentru firmă: „În România avem 21 de angajaţi cu care facem servicii logistice şi facem în continuare echipă bună cu colegi cu care am pornit la drum în 2013”.

    Timp de patru ani, până s-a născut primul lor copil, el a făcut naveta Bucureşti – Ploieşti, contrar sensului în care se face naveta de obicei pe această rută, apoi, după ce a realizat că lucrurile evoluează destul de mult şi că timpul său era împărţit între familie şi între mersul în afara ţării la târgurile internaţionale, a luat decizia ca în 2018 să se mute efectiv la Ploieşti. Apoi, soţia sa, pe care a cunoscut-o tot în cadrul Cris-Tim, a renunţat şi ea la postul de acolo şi s-a implicat şi ea în business. Acum, ea este responsabilă de partea de personal TESA, iar în afacere este implicat şi fratele său, care, la fel, după ce a lucrat pentru Cris-Tim, a venit în compania lor să coordoneze zona de depozit, stocuri, logistică: „Avându-i pe ei în aceste roluri, eu am avut siguranţa să plec chiar şi 9 luni pe an, căutând clienţi”.

    Iar asta se vede în rezultatele de peste ani – produsele lor ajung în majoritatea ţărilor europene (cu excepţia Maltei, unde sunt în tratative, şi a Ungariei, care beneficiază de proximitatea de România când vine vorba de transportul produselor alimentare), cât şi în SUA şi în Emiratele Arabe Unite.

     

    Capacitate dublă, business dublu

    Un alt punct de cotitură important în evoluţia businessului a venit în 2017: „Între 2013 şi 2016 inclusiv, noi am început să înţelegem cum se dezvoltă acest business – principalii clienţi ai noştri erau tot firme cash carry cu care aveam un istoric. În 2017, am spus că suntem suficient de maturi încât să mergem mai departe.” Au cumpărat un teren de 8.000 de metri pătraţi, care includea un depozit de 1.000 de metri pătraţi, l-au personalizat cu ceea ce aveau nevoie pentru depozitarea de produse cu temperatură refrigerată, ambientală, congelată, iar astfel au reuşit să dubleze în acel an capacitatea de depozitare. „Asta ne-a permis să colaborăm cu tot ceea ce înseamnă revânzători, redistribuitori la nivel european, dar de talie mare – la nivelul de distribuitori care făceau cam ceva similar pe care noi îl făceam în Spania, în ţări precum Anglia, Belgia etc.”

    „Întotdeauna am pus accentul pe dezvoltare, am fost conştient că trebuie să mă dezvolt eu ca persoană, să încerc să îi trag şi pe colegii mei în sus să se dezvolte, la fel şi compania; cine nu se dezvoltă, încetează să existe într-un viitor apropiat.”  

    Bogdan Buzu Vasilache, managing partner, Balkanica România

    De aici a urmat un boom, iar cifra de afaceri a evoluat de la 3 milioane de euro la aproape 6 milioane de euro: „Efectiv am ştiut că putem – iar din 2017, practic, adăugăm cifre frumoase businessului”. Un alt punct important în evoluţia businessului a fost anul trecut, când au fost expozanţi la târgul Summer Fancy Food în America.

    În ceea ce priveşte felul în care este segmentat businessul, anul trecut, aproximativ 25% dintre produse au ajuns în Spania, undeva la 20%, în Marea Britanie, iar apoi pentru celelalte pieţe sunt împărţite procentele – urmează Belgia, Franţa, Cipru, Italia. Ponderea lor de vânzare în comerţul modern este de undeva la 5%: „Criza de anul trecut ne-a ajutat pe noi în câteva cazuri concrete să intrăm în retailul modern – în sudul Franţei, de pildă – fiind o criză a uleiului, a muştarului, atunci nu mai conta pentru retailerul francez de unde are ulei, de unde are muştar. Dacă acum cinci ani încercai să vinzi produsele aduse din România, spuneau că nu îndeplinesc standardele, însă anul trecut, fiind criză şi noi având disponibile produsele respective, am reuşit destul de uşor să intrăm la raft. Ei au realizat astfel că suntem un furnizor pe care se pot baza, chiar dacă suntem la 2.000 km depărtare, ceea ce am promis că facem, am făcut.” Restul magazinelor unde sunt prezenţi sunt cele fondate de români, bulgari, moldoveni, turci etc.: „În portofoliul nostru avem magazine care au şi 30 de metri pătraţi, dar şi magazine care au peste 200 – 300 de metri pătraţi şi sunt adevărate supermarketuri şi lanţuri de magazine cu renume într-o anumită zonă, dezvoltându-se pentru comunitatea de români din zona respectivă”.

    Cum au evoluat preferinţele românilor plecaţi în străinătate? „Este clar că preferinţele lor se schimbă fiindcă ei trăiesc totuşi într-o ţară în care se fabrică produse elementare şi, de multe ori, poate produsul care pleacă din România, care poate fi o şuncă de Praga, de exemplu,  există peste tot. Având în vedere că produsul este transportat până la ei 2.000 km şi există chirie şi puterea unui magazin mic de acolo nu are aceeaşi putere de negociere ca a unui supermarket local, de multe ori produsul românesc ajunge să fie mai scump la raft. Practic, tot ceea ce înseamnă creşterea aceasta de preţ din ultimii doi ani a făcut ca produsul românesc să nu mai fie o opţiune ieftină pentru românii din diaspora.” Astfel, cu excepţia produselor tradiţionale, specifice româneşti, celelalte produse încep să fie consumate din retailul local. „Dacă vorbim cu cineva care stă în Franţa – este clar că  se va duce să cumpere şunca de Praga dintr-un retailer francez cu un preţ un pic mai bun. Din acest punct de vedere evoluţia ce ţine de ce înseamnă portofoliul de astfel de produse este un pic în stagnare – acesta este unul dintre aspectele care ne fac pe noi să ne orientăm către pieţe noi de desfacere – să îmbogăţim portofoliul de produse, să atragem cât mai mulţi producători marca noastră proprie, ca să avem o ofertă de produse cât mai mare pentru clienţii actuali pe care îi avem.” Printre cele mai vândute produse ale lor se numără sucurile de la Tutti Fresh, mălaiul, Eugenia, cozonacul – „Suntem clar în zona de nostalgie, unde, practic, rezonanţa anumitor branduri, chiar dacă unele dintre ele erau locale, era mult mai importantă decât producători deveniţi peste noapte faimoşi”. Le-au captat însă atenţia şi micii producători din România, iar în cazul acestora au decis să comercializeze produsele sub marcă proprie:  „Analizând piaţa şi stând de vorbă cu producătorii locali, apăreau două probleme – nu erau autorizaţi sau certificaţi sanitar-veterinar ca să poată să îşi vândă marfa în afara teritoriului naţional şi awarenessul lor era aproape insignifiant – nici nu puteau sau nu voiau să investească major în această direcţie, ei fiind mulţumiţi cu piaţa locală. Pentru noi erau vitale genul acesta de produse, aşa că a devenit important să creăm nişte mărci proprii, astfel încât să le punem sub umbrela noastră şi să le dăm o şansă să ajungă mai departe”. Aşa au luat naştere la început trei branduri – iniţial a fost Balkanica, pornind de la denumirea companiei, apoi a apărut Dobrogea Lactate (include produse pe bază de lapte atât din zona Dobrogei din România, cât şi din zona de Dobrogea a Bulgariei, aşa că brandul a fost uşor recunoscut pentru clientela din partea de nord sau sud a Dunării); ulterior au dezvoltat brandul Tradiţii Româneşti. Sub aceste trei branduri au inclus produse din categoria lactatelor, din carne sau legume (murături).  Mai târziu au realizat că există şi o varietate mare de dulciuri cu potenţial şi au creat branduri şi pe acest segment: Melina; cât şi Melis (unde sunt coproprietari cu o companie din Turcia).

     

    Înapoi acasă – un drum invers de dezvoltare a businessului

    Între timp, în 2021, după ce au realizat că în portofoliul lor de produse vând articole pe care le cumpără din diverse ţări, cum ar fi Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, Polonia, Turcia, Grecia, care într-un fel sau altul ar putea să fie uşor recunoscute ca gust şi noutate în piaţa românească, au identificat o oportunitate în dezvoltarea afacerii şi aici. În prezent, lucrează cu două hipermarketuri în zona de retail modern, iar în curând vor avea şi un departament dedicat activităţii de distribuţie pe piaţa din România. Nu se limitează însă la retail şi vor să aducă şi restaurantelor româneşti produse din pieţele unde sunt prezenţi, cum ar fi specialităţile din carne de gâscă, raţă, porc de la ferme din Ungaria, Spania, Bulgaria, Franţa – sunt ferme obişnuite să producă produse standardizate pentru tot ceea ce înseamnă HoReCa. În portofoliul lor au însă şi produse despre care el crede că se pot adresa şi „retailului de la colţul blocului: „Este clar că piaţa românească este una foarte mare şi căutăm parteneriate cu distribuitori locali sau regionali cu care suntem dispuşi să facem tot felul de înţelegeri astfel încât să distribuie produsele noastre”.

    „În primii 10 ani am construit, am crescut şi am învăţat continuu despre piaţa produselor româneşti, astfel încât energia acumulată va asigura curbă ascendentă a dezvoltării afacerii pentru cel puţin 10 ani.”

    Bogdan Buzu Vasilache, managing partner, Balkanica România

    În ceea ce priveşte expansiunea internaţională, în februarie anul acesta au participat şi la un târg din Dubai, iar anul acesta au vândut lactate şi acolo: „Produsele noastre au fost listate în comerţul modern, aşteptăm acum feedbackul şi urmează să vedem cum vom dezvolta afacerea – acolo nu ne adresăm neapărat expaţilor, ci şi clienţilor autohtoni”. Pentru susţinerea acestor scopuri construiesc deja piloni, la propriu, astfel încât în perioada imediat următoare vor avea în exploatare încă un depozit cu o suprafaţă de peste 1.200 de metri pătraţi ce vine în susţinerea creşterii atât a numărului de clienţi, cât şi a volumelor de marfă gestionate. „Este vorba despre o investiţie de aproximativ 1 milion de euro pentru o platformă logistică nouă ce va integra tot ce este mai actual din zona aceasta de activitate, picking şi încărcare, dar ne va fi puţin greu până să ne acomodăm cu ea, de aceea probabil că impactul se va vedea cel mai bine anul viitor”.

    În prezent, strategia lor se axează pe două direcţii principale: promovarea activă a produselor româneşti prin plasarea lor în conştientul consumatorului internaţional şi upgradearea tehnologiilor de ambalare a produselor. „În aceste demersuri am făcut front comun cu producătorii locali, căutând împreună posibilităţi de implementare a tehnologiilor moderne de ambalare, care cresc durata de viaţă a produselor fără a face rabat la calitatea şi caracteristicile gustative. Este foarte important să ţinem pasul cu dezvoltarea industriei alimentare din afara ţării, care a ajuns să dicteze aşteptările faţă de modul de prezentare a produselor şi să compensăm distanţa dintre România şi masa consumatorului final”.

    De-a lungul celor 10 ani de activitate, inovaţia a fost o constantă în activitatea businessului, având în vedere că şi-au propus să reprezinte „o interfaţă între magazin şi producător”, iar odată un produs comandat, trebuie să se asigure că va ajunge la client în cele mai bune condiţii. „Ne permitem să vindem către atâtea ţări pentru că avem o platformă online care oricând poate fi transpusă în opt limbi, site-ul nostru poate fi schimbat dintr-un singur click şi încercăm să îi convingem pe clienţi că au un coleg de ai lor în România care le face achiziţiile. De multe ori, pentru ei nu este important doar preţul – îi interesează şi ca termenul de valabilitate să fie unul cât mai bun, pentru că produsul vine uneori de la  4.000 de kilometri distanţă.” Managing partnerul Balkanica România spune că, de altfel, când vine vorba de investiţii, acestea se fac mai întâi în software, în site, în dezvoltare: „Suntem într-o eră a acestora şi acolo se duc mare parte din fonduri, apoi ne concentrăm ca şi latura umană să rămână alături de noi în aceste demersuri, să înţeleagă că trebuie să se adapteze. Ne-a fost greu când am renunţat la pix şi hârtie, acum lucrăm doar digitalizat, totul se lucrează doar prin scanner – s-a trecut complet în urmă cu câţiva ani de la comenzile venite pe un bilet la colţul mesei la totul computerizat. Asta ne-a ajutat să vindem pe trei continente produsele noastre – toate acestea se pot face doar având deschidere către nou, către investiţii în zona de research and development”. În fiecare an, aproximativ 25% din câştigurile companiei merg în direcţia aceasta, de infrastructură, IT, website, care, din punctul lor de vedere, le aduc o mai bună vizibilitate, o înţelegere a clienţilor, îi determină să înţeleagă pe producătorii sau furnizorii cu care lucrează că ei au o expunere mai bună.

    Cum poţi să dezvolţi un astfel de business în familie? „Atunci când ai un business în familie, nu tragi niciodată linie, el funcţionează şi după orele de program, ceea ce trebuie să înţelegi este că şi familia este o prioritate şi trebuie să îmbini într-un fel sau altul utilul cu plăcutul – chiar dacă lucrăm amândoi în departamente diferite, soţia, în achiziţii, eu în domeniul vânzărilor, am înţeles că dacă avem o discuţie contradictorie la birou, acasă lucrurile stau cu totul altfel – dar am ajuns la acest echilibru în timp – lucrăm împreună de aproape de 14 ani, chiar şi în alte firme, iar lucrurile au funcţionat. Iar alături de fratele meu lucrez de la vârsta de 19 ani şi cred că aşa va fi mult timp de acum înainte.” Iar în ceea ce priveşte stilul său de leadership, Bogdan Buzu Vasilache crede că faptul că este înţelegător şi calm au devenit calităţile sale principale: „Încerc întotdeauna să mă pun şi în locul celor cu care vorbesc – fie că este un interviu de angajare, feedback în materie produse, o cercetare de piaţă cu un nou client. Întotdeauna am pus accentul pe dezvoltare, am fost conştient că trebuie să mă dezvolt eu ca persoană, să încerc să îi trag şi pe colegii mei în sus să se dezvolte, la fel şi compania; cine nu se dezvoltă, încetează să existe într-un viitor apropiat.”

     

    Ce urmează?

    „În primii 10 ani am construit, am crescut şi am învăţat continuu despre piaţa produselor româneşti, astfel încât energia acumulată va asigura curba ascendentă a dezvoltării afacerii pentru cel puţin 10 ani”, răspunde managing partnerul Balkanica România.

    În continuare, şi-au propus să fie prezenţi pe patru continente, prin majoritatea canalelor de dezvoltare, continuându-şi astfel misiunea de pionierat în promovarea gastronomiei româneşti: „Păstrând orientarea faţă de client, vom aprofunda parteneriatele cu furnizorii. Avem potenţialul şi resursele necesare pentru a oferi producătorilor locali susţinere începând de la alegerea tehnologiilor de ambalare, îndeplinirea normelor internaţionale de etichetare, soluţii transport şi distribuţie, astfel încât să ducem produsul românesc direct pe mesele românilor oriunde s-ar afla”.   

  • Povestea micului românesc, un secol de istorie. Unde se află cei mai renumiţi mici din ţară şi cum au reuşit aceştia să transforme un sat cu 500 de locuitori într-o adevărată destinaţie

    Undeva aproape de jumătatea distanţei dintre Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, pe aglomeratul drum E81, care leagă estul de vestul ţării, se află micuţa localitate Deduleşti, care, în mod normal, ar fi fost perfectă pentru a fi trecută cu vederea, la fel ca multe dintre vecinele sale precum Aldeşti, Drăganu-Olteni sau Linţeşti. Şi totuşi, acest sat de nici 500 de locuitori s-a transformat într-un loc de pelerinaj pentru români datorită unui produs devenit deja emblematic la nivel naţional – micul.

    De-a lungul a trei decenii, pe parcursul a două generaţii, „imperiul” micilor de la Deduleşti a fost construit cărămidă cu cărămidă, mic cu mic, astfel că astăzi nouă firme fac afaceri de 12 milioane de lei din acest produs care a devenit motiv obligatoriu de popas pe Valea Oltului. Deşi toată lumea îi ştie gustul şi mirosul, BUSINESS Magazin a vrut să afle şi povestea micului de la Deduleşti şi reţeta succesului lui.

    „Am petrecut anul nou în Maramureş. La dus, pe drum, am făcut vreo 10 ore, cu tot cu popasul de la Deduleşti. La întors, am ajuns în Bucureşti în doar opt ore, deşi am oprit iar la Deduleşti pentru mici. Doar că era noaptea şi am mâncat rapid, pentru că acolo lucrurile se întâmplă la foc continuu”, îmi povestea recent Cristi, un prieten care, la fel ca mulţi alţii, a transformat localitatea argeşeană în loc obligatoriu de popas cu ocazia oricărei călătorii în zonă. Micii de la Deduleşti nu mai au nevoie de nicio prezentare.

    Deşi nu a devenit încă un produs înregistrat şi protejat la nivelul UE, aşa cum e cazul salamului de Sibiu sau al magiunului de prune de Topoloveni, micul de la Deduleşti are pe plan local o notorietate similară cu a acestor produse. Francezii au şampania, spaniolii au jamonul, austriecii au şniţelul vienez, iar românii au micul. Dar nu oricare, de Deduleşti. Notorietatea localităţii din judeţul Argeş e atât de mare, încât denumirea „mic de Deduleşti” e acum folosită şi în alte zone din ţară, chiar pe Transfăgărăşan, în creierii munţilor. Similar însă, şi salamul de Sibiu se produce astăzi şi în alte zone decât în centrul ţării. Dar revenind la micii de la Deduleşti, deşi toată lumea îi cunoaşte, puţini sunt cei care le ştiu povestea. Cum au devenit ei emblematici? În timp, în aproape 30 de ani. De altfel, unele dintre afacerile din zonă sunt deja la cea de-a doua generaţie. Dar reţeta a rămas aceeaşi.

    Între primele 3 cele mai aglomerate drumuri din România este E81, zona Valea Oltului, acolo unde se află restaurantele de la Deduleşti

    „Părinţii mei au pornit businessul de la Deduleşti în 1994, după ce tatăl meu lucrase anterior în industria cărnii. Aşa i-a venit ideea de a dezvolta o afacere de vânzare de mici. Când am venit noi în zonă, mai existau două terase, dar acestea aveau mici de dimensiuni mai reduse, noi am fost primii care au mizat pe mici de 80-90 de grame, cât au şi astăzi de altfel. Încă de la început şi până astăzi, noi ne-am păstrat aceeaşi reţetă cu condimente tradiţionale”, povesteşte Constantin Sibiceanu, singurul acţionar al companiei SC Sibiceanu Junior SRL, fondată în 1994 de părinţii săi. Firma are afaceri de 1,7 mil. lei în 2021 (cele mai recente date publice disponibile), aproape duble faţă de 2020. Avansul vine şi în contextul în care în 2020, primul an de pandemie, industria HoReCa a avut câteva luni în care n-a funcţionat, plus alte luni de restricţii. Constantin Sibiceanu este astăzi acţionar şi într-un alt business la Deduleşti, în timp ce părinţii săi deţin şi firma SC Sibiv Rapid SRL din aceeaşi localitate. Aceasta din urmă are afaceri de 1,4 mil. lei (17,8%) şi 20 de salariaţi. „În tot acest timp (din 1994 până astăzi – n.red.), eu am fost implicat în acest business alături de părinţii mei, le-am fost alături. Recent, am deschis alături de Constantin Gheţea, un prieten foarte bun, un alt restaurant aici, cu mai multe produse, doar că pe partea dreaptă a drumului, lângă ciupercă. În acest local, mergem cu mici de 180 de grame (vită-oaie-porc), credem noi, cei mai mari din România”, adaugă antreprenorul. Zona Deduleşti a început să se contureze ca un pol comercial la începutul anilor ’90, când oameni cu spirit de observaţie şi, totodată, cu spirit antreprenorial au remarcat potenţialul de business. Localitatea este amplasată pe drumul E81, zona Valea Oltului, unul dintre cele mai aglomerate trei drumuri din România. La început, comercianţii au mizat pe un portofoliu mai vast, de la îngheţată la vată pe băţ şi de la mici la băuturi răcoritoare, încercând să convingă trecătorii să facă o oprire în drumul lor spre ori dinspre Bucureşti sau litoral. De altfel, acest drum este cu atât mai aglomerat vara, când călătoriile din estul spre vestul ţării sau invers sunt mai dese ca oricând. Dincolo de românii în căutare de relaxare şi vacanţă, printre clienţii afacerilor de la Deduleşti – care şi-au concentrat atenţia în ultimii ani pe un produs fanion şi anume micul – se numără şi şoferii camioanelor de marfă.  Unii dintre ei sunt clienţii aceluiaşi restaurant de mai bine de 20 de ani, spune o sursă din zonă. „De teamă să nu piardă aceşti clienţi fideli, care astfel s-ar putea orienta către un restaurant concurent, localurile din zonă nu îşi permit să închidă nici măcar o zi.” Mai mult decât atât, unele dintre ele au program nonstop.

    Nu e loc de extindere

    În localitatea Deduleşti, comuna Morăreşti, funcţionează nouă unităţi de alimentare publică – în zona „tradiţională” de comercializat mici la grătar, spun reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Această instituţie este cea însărcinată să acorde autorizaţiile de funcţionare ale localurilor HoReCa – printre altele, aşa că ştie cel mai bine cine face business în domeniu. Cele nouă firme menţionate de ANSVSA sunt toate afaceri antreprenoriale româneşti, fondate în perioada 1993-2022. Cel mai recent proiect este businessul San Restaurant al lui Constantin Sibiceanu şi Constantin Gheţea. Cumulat, restaurantele din Deduleşti au avut afaceri de 12 milioane de lei în 2021, cu un total de 124 de salariaţi, potrivit calculelor Business Magazin ce au la bază informaţii de pe platforma de business confidas.ro. Cel mai important jucător după cifra de afaceri este SC Beby SRL, o firmă înfiinţată în 1993 şi care a ajuns la vânzări de 2,8 mil. lei în 2021. „Ca evoluţie, numărul acestora (al firmelor din Deduleşti – n.red.) a rămas constant în timp, iar asta din cauza spaţiului limitat alocat construcţiilor. Au fost modificări doar în ceea ce priveşte proprietarii unităţilor”, spun reprezentanţii ANSVSA. Un exemplu în acest sens este chiar cel al firmei Comdivers SRL, una dintre cele mai mari ca cifră de afaceri, cu 2,4 milioane de lei în 2021. Acasta este deţinută astăzi de familia Buşcă, mai exact de Elena Amalia şi de Vasile Buşcă. „Noi am preluat afacerea în 2012, dar apoi am închis restaurantul pentru a-l renova, aşa că am revenit doi ani mai târziu. Am redeschis în 2014, suntem printre cei mai noi actori din Deduleşti”, spune Elena Amalia Buşcă. Antreprenoarea mai adaugă că businessul a fost cumpărat de la primul antreprenor care a pus bazele imperiului cu mici de la Deduleşti, acesta fiind nevoit să se retragă acum mai bine de un deceniu din motive personale. Noii proprietari afirmă că acest business nu este unul facil, existând mai multe momente de cumpănă de-a lungul timpului. „Când a venit pandemia, a fost groaznic, dar au mai fost şi alte momente grele”, explică antreprenoarea. Restaurantul familiei Buşcă funcţionează momentan pe timpul zilei, dar proprietarii se gândesc ca în sezonul cald să treacă la program nonstop, aşa cum fac alţi jucători din zonă. Traficul este intens în localitate tot timpul anului, deşi odată cu vremea caldă numărul de maşini care trec prin dreptul restaurantelor de la Deduleşti creşte. „Din cauza valorilor mari de trafic care se înregistrează în special în zilele de vineri şi duminică, în intervalul orar 14:00-22:00, acţionăm cu echipaje de poliţie pentru fluidizare”, spune reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Ei menţionează că traficul se aglomerează în zona Morăreşti-Deduleşti (km 149) şi în zona comunei Bascov (Km 120Ă500 m), la trecerea la nivel cu calea ferată industrială. Totuşi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş nu au răspuns solicitării Business Magazin privind numărul de autovehicule care trec zilnic prin localitatea Deduleşti, afirmând că aceste informaţii sunt deţinute de administratorul drumului, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În cele mai multe cazuri, este coadă de maşini la Deduleşti, mai ales în weekend. Similar, adesea, e coadă şi în intrarea la parcarea din zonă. Şi, nu în ultimul rând, sunt pline restaurantele ce vând mici.

    Doar 9 firme figurează la ANSVSA ca având activitate de tip restaurant în zona Deduleşti, cunoscută pentru micii săi

    Chiar şi aşa, cifrele de afaceri ale localurilor din localitate nu sunt comparabile cu cele ale unor restaurante bune din Bucureşti, spre exemplu. În Capitală sunt multe exemple de businessuri HoReCa ce au vânzări anuale de peste 5 mil. lei. Nu sunt puţine nici cele ce ajung să depăşească 10 mil. lei încasări anuale. Spre comparaţie, la Deduleşti, cel mai bun restaurant are afaceri de 2-4 ori mai mici. O explicaţie poate fi şi faptul că preţurile sunt pe pe măsură. Spre exemplu, un mic de 90 de grame costă 6 lei.

    Un secol de istorie

    Povestea micului românesc a început să se scrie în urmă cu peste 100 de ani, legenda spunând că primul mic a fost mâncat în Centrul Vechi al Capitalei, fiind inventat dintr-o întâmplare, scrie Adevărul.ro. Mai exact, un cârciumar al vremii, cunoscut pentru reţeta sa de cârnaţi la grătar, a rămas într-o zi fără maţele care înveleau carnea tocată. Cum cererea din partea clienţilor era mare, bucătarul a decis să pregătească la grătar doar carnea. Cum rezultatul a fost pe gustul consumatorilor, noul produs a fost introdus în meniul restaurantului şi apoi în gastronomia locală. Dar povestea micilor româneşti nu se opreşte aici şi nu este nici una lipsită de evenimente. În 2013, acest produs culinar era pe cale de dispariţie din cauza unei directive europene care interzicea folosirea în compoziţia preparatelor de carne procesată a unor aditivi alimentari care se folosesc şi la realizarea micilor.

    Soluţia găsită atunci era ca micul românesc să fie declarat produs tradiţional, fapt ce i-ar fi permis să fie preparat în continuare după aceeaşi reţetă. „Micul românesc este salvat, ca să spun aşa”, afirma atunci ministrul agriculturii de la acea vreme, Daniel Constantin. Pe site-ul Ministerului Agriculturii apare astăzi în Registrul Naţional al Produselor Tradionale (RNPT) o listă lungă de peste 700 de firme care realizează produse tradiţionale. Mai bine de 300 dintre acestea sunt produse din carne, micii numărându-se printre ele. Niciuna dintre firmele menţionate în acest document nu este din Deduleşti, locul pe care mulţi au ajuns să îl asocieze cu acest aliment atât de popular pe plan local. Totuşi, micul românesc e necunoscut dincolo de graniţele ţării. România are în total circa 80 de produse agricole, alimentare şi băuturi tradiţionale recunoscute sau în curs de recunoaştere în UE, arată portalul eAmbrosia al Uniunii Europene, unde sunt reunite aceste articole din toate ţările membre şi nu numai. eAmbrosia este un registru juridic al denumirilor produselor agricole şi alimentare, al vinurilor şi băuturilor spirtoase înregistrate şi protejate în întreaga UE, scrie pe site-ul Ministerului Agriculturii. Acesta oferă acces direct la informaţii cu privire la indicaţiile geografice înregistrate, inclusiv cu privire la instrumentele juridice de protecţie şi la caietele de sarcini ale produselor, conform aceleiaşi surse. Din totalul celor circa 80 de produse româneşti înscrise pe eAmbrosia, 12 articole sunt alimentare, pe când restul – de departe cele mai multe – sunt băuturi alcoolice, vinuri mai ales, dar şi tării. Necunoscut internaţional, dar recunoscut pe plan local, micul este un produs alimentar consumat atât în piaţa Obor, unde există o serie de terase fanion în faţa cărora se face coadă, mai ales în weekend, cât şi la Deduleşti. Pe lângă aceste localuri „dedicate”, micul îşi găseşte loc în meniurile multor restaurante autohtone unde se găteşte şi serveşte mâncare românească. Prin ce se deosebeşte micul de Deduleşti de toate celelalte produse similare? În primul rând prin notorietatea zonei şi prin faptul că aici s-a creat un pol de atracţie. Unele dintre restaurantele din localitate au chiar un business integrat, cu divizie proprie de abator şi procesare de carne, fapt ce le permite un mai bun control al afacerii şi un mai bun control al reţetei. „În timp, s-a constatat o diversificare a sortimentelor servite clienţilor şi o îmbunătăţire a condiţiilor sanitar-veterinare de funcţionare”, confirmă reprezentanţii ANSVSA. Unele restaurante servesc felurite preparate la grătar. Altele au introdus chiar şi salatele în meniu. Într-o lume care este în perpetuă schimbare, în care termeni precum sănătate şi bunăstare sunt atotprezenţi, sunt românii dispuşi să renunţe la tradiţionalul mic pentru ceva mai sănătos? Unele voci spun că nu. Rămâne însă de văzut.  

     

    Nouă firme fac regulile. Cine sunt companiile care operează afacerea micilor de la Deduleşti?

    Notă: Conform datelor confidas.ro, în localitatea Deduleşti, din judeţul Argeţ, mai este înregistrată şi firma Satbos Junior SRL. Ea are CAEN-ul Restaurante, dar este înfiinţată în 2021, aşa că nu are date financiare publice. În aceeaşi localitate, cu acelaşi CAEN, figurează şi Titi Cinca-Ciupercuta SRL, dar aceasta nu are date financiare publice din 2012 încoace.

    SursE: ANSVSA, confidas.ro

  • Expo cu dar. Cum au reuşit organizatorii evenimentului Săptămâna Designului de la Milano să atragă atenţia într-un mod inedit

    O expoziţie din cadrul recent încheiatei Săptămâni a Designului de la Milano a atras atenţia prin caracterul său inedit, şi anume posibilitatea ca vizitatorii să plece acasă cu un exponat cadou. Expoziţia, scrie Dezeen, a fost organizată de arhitecta italiană Paola Navone, care a adus cu această ocazie diverse obiecte din colecţia personală, de la prototipuri realizate pentru clienţi la linguri de metal de la categoria antichităţi. Majoritatea obiectelor expuse au fost adunate de-a lungul timpului doar pentru că i-au plăcut colecţionarei, care s-a gândit să facă loc  pentru altele noi, propunându-le pe cele vechi publicului. Cei interesaţi s-au putut înscrie la o tombolă, după care au trebuit să caute în expoziţie obiectul care corespundea biletului tras şi să decidă dacă vor sau nu să ia câştigul acasă, făcând apoi o fotografie cu acesta.


     

     

  • Cu rafturi la drum. Ce soluţie a găsit o companie pentru cei care călătoresc frecvent

    Cei care călătoresc frecvent sunt deranjaţi de faptul că tot trebuie să-şi facă şi să-şi desfacă bagajele, căutând soluţii de a evita acest lucru. O soluţie vine de la o mică firmă, Royce & Rocket, care a creat trollere cu rafturi, printre modele numărându-se The Castle Classic sau Carry-on Expandable, scrie Wall Street Journal. Lansate în ultima parte a anului trecut, trolerele sunt dotate cu rafturi care se strâng când geanta de călătorie este închisă şi se desfac atunci când aceasta stă deschisă pe undeva, nemaifiind necesară folosirea umeraşelor sau sertarelor din hotelurile de la destinaţie.

     

  • Lux polivalent. Cum poţi profita la maximum de achiziţiile scumpe

    După ce au făcut multă vreme achiziţiile de articole vestimentare şi accesorii de lux în funcţie de calitate, marcă şi raritate, o parte dintre clienţi acordă atenţie acum posibilităţii de a le utiliza în mai multe situaţii cu minimum de efort.

    Unul dintre motive, cel puţin în cazul femeilor, este să nu fie nevoite să care prea multe haine după ele atunci când, pe durata unei călătorii, au de participat la multe evenimente. Acestora le e aşadar mai uşor să aibă haine şi accesorii care se pot combina rezultând ţinute noi decât să care după ele ceva potrivit pentru fiecare ocazie, scrie The Telegraph.

    Îmbrăcămintea polivalentă poate fi mai simplă, sub forma unor jachete pe care cumpărătorul le personalizează cu guler şi căptuşeală pentru a le detaşa şi folosi straturile separate, cum sunt cele de la Marfa Stance, sau ceva mai complicată, cum este cazul produselor de la E Stott. În gama acesteia se remarcă rochii cărora li se pot ataşa mâneci vândute separat pentru a fi purtate la ocazii diferite. Mânecile se ataşează de un guler care se încheie la spate şi dă impresia că ar face parte din rochie. Caracterul polivalent se extinde şi la accesorii, existând deja gentuţe pentru femei sau bărbaţi care se pot purta ca atare sau plia într-un anume fel pentru a se transforma în brăţări, cum sunt cele de la Loewe, produse transformabile apărând şi de la Gucci, Hermes sau Loro Piana. Chiar şi bijuteriile se pot modifica la purtare, diademele devenind broşe, pandantivele cercei sau colierele brăţări.

  • Povestea româncei care se luptă cu marile lanţuri de fashion. Ea a reuşit să transforme businessul pornit cu 2.000 de dolari în studenţie într-un lanţ cu venituri de zeci de milioane, care se pregăteşte să iasă peste graniţe

    „Pasiune pentru modă, pentru frumos, perseverenţă, multă muncă, curaj şi nebunia vârstei”, câteva maşini de cusut şi 2.000 de euro au fost ingredientele din care Dorina Dumitrache a creat, împreună cu Bogdan Dumitrache, la începutul anilor 2000, brandul Poema. Astăzi, antreprenoarea îmbracă românce din toată ţara şi, după o amânare adusă de pandemie, are în plan să iasă şi peste hotare.

    Dorina Dumitrache, cofondator şi CEO al brandului românesc de modă Poema, a pornit businessul în urmă cu 19 ani, alături de partenerul său, Bogdan Dumitrache, „susţinuţi de nebunia vârstei, mult entuziasm şi bineînţeles, de familiile noastre, care au crezut în noi şi ne-au fost alături mereu”. Au pornit la drum atât ca parteneri de afaceri cât şi în viaţă, „formând un cuplu până în urmă cu patru ani. În prezent suntem doar parteneri de afaceri”.

    Spune că a fost un parcurs cu multe sacrificii şi provocări, pe care nu le-a simţit la momentul acela şi care au pălit în faţa satisfacţiilor şi a împlinirilor pe care le-a trăit. „A fost un vis care s-a împlinit cu eforturi, cu implicare, cu ajutor, cu o echipă frumoasă care s-a conturat în jurul nostru.” Ideea businessului a început să se contureze în momentul în care a primit un telefon de la mătuşa sa, sora mamei, „o femeie cu un spirit antreprenorial înnăscut, pe care mereu am apreciat-o şi m-a inspirat”.

    Aceasta achiziţionase câteva maşini de cusut de la o fabrică de confecţii care se închisese în oraşul ei şi i le-a oferit cadou, ştiind-o pasionată de modă şi haine. „Aveam 23 de ani, eram încă pe băncile facultăţii, şi eu, şi partenerul meu. Amândoi eram nerăbdători să ne găsim direcţia în viaţă. Acesta a fost startul; ne-am pus pe treabă şi ne-am ţinut de ea.” Ca investiţie iniţială s-au folosit şi de suma de 2.000 de euro, „nu prea mare, dar nici mică pentru noi la vremea aceea”, pe care Bogdan Dumitrache o economisise în timpul facultăţii.  „Obţinuse o bursă în Anglia, a profitat de conjunctură şi a ales să muncească o perioadă.

    Au fost bani esenţiali la momentul respectiv.” Au început „cu un mic atelier improvizat în garajul casei părinţilor lui Bogdan şi cu două confecţionere, prietene ale mamei mele”. De la o echipă de câţiva oameni, Poema a ajuns să opereze acum cu aproximativ 200 de angajaţi. „Este o mare plăcere şi bucurie, pot spune chiar mândrie, că oamenii care ne-au fost alături la început încă fac parte din echipa Poema. În spatele brandului nostru se află o echipă bine închegată, în care creativitatea celor tineri se îmbină perfect cu experienţa celor care au pus bazele acestui proiect.”

    Criza sanitară, un hop major

    De-a lungul celor 19 ani a avut parte de multe provocări, „dar cu siguranţă toate au fost lecţii valoroase care ne-au maturizat, ne-au făcut mai puternici, şi au crescut businessul şi imaginea Poema, determinând loialitatea şi aprecierea clientului”. Principala provocare spune că a fost şi rămâne cea legată de lipsa de resursă umană. „Dacă în trecut era foarte greu să găsim forţă de muncă calificată în domenii precum design vestimentar, graphic design, styling sau marketing, în prezent întâmpinăm probleme mari şi în rândul angajaţilor care lucrează direct în magazine, segment care înregistrează mari fluctuaţii pe piaţa de retail, în general”.

    Însă pandemia, care a influenţat mult obiceiurile de consum ale clienţilor, determinându-i să se orienteze în special către bunurile de strictă necesitate, a adus pentru Poema provocarea cea mai mare, a fost o perioadă în care businessul a scăzut semnificativ, înregistrând, în primă fază, scăderi de până la 60%. „Retailerii din fashion au avut de pierdut chiar dacă s-au adaptat la noile tendinţe din online. Pe noi, experienţa profesională acumulată de-a lungul anilor ne-a ajutat să ne adaptăm şi să găsim soluţii pentru a ne proteja profitabilitatea şi a păstra calitatea produselor”, spune Dorina Dumitrache.

    Anul trecut, businessul a ajuns la o cifră de afaceri de 21,4 milioane de lei şi la un număr de aproape 890.000 de clienţi, de la 1,9 milioane, câţi înregistra înainte de pandemie, în timpul căreia această cifră a fost de aproape trei ori mai mică – în jur de 672.000 de clienţi. Cu toate că magazinul online a înregistrat creşteri substanţiale pe perioada pandemiei, totuşi nu a reuşit să compenseze scăderea înregistrată în magazinele fizice. „Încercarea de a găsi un echilibru între venituri şi costuri şi aceea de a găsi soluţii pentru a ne păstra echipa completă au fost principalele provocări pentru companie în perioada pandemică.” În prezent compania funcţionează cu 12 magazine fizice, câte unul în oraşele Craiova, Braşov, Ploieşti, Timişoara, Târgu-Jiu, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Piteşi şi Slatina, şi trei în Bucureşti. Magazinul online, lansat în 2014, acoperă aproximativ 30% din cifra de afaceri, cu oscilaţii în perioada pandemiei, când din cauza măsurilor restrictive din mediul offline ajunsese să acopere aproape 50%. Valoarea bonului mediu în magazinele Poema este aproximativ de 300 de lei.

    Profil de antreprenoare

    Œ► A cofondat brandul Poema în 2003, când încă era studentă;

    ► Este absolventă a Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova;

    Ž► Înainte de a intra în antreprenoriat a lucrat timp de doi ani la o casă de modă din oraşul natal, Craiova;

    ► Este pasionată de modă, lectură şi călătorii şi are o fiică, Arina.

    Anual, compania lansează două mari colecţii sezoniere, colecţia primvară-vară şi colecţia toamnă-iarnă. Fiecare cuprinde aproximativ 120.000 de produse şi este structurată, la rândul său, în minicolecţii. „Fiecare colecţie este planificată şi influenţată de mai mulţi factori de care ne-am lovit de-a lungul parcursului nostru. Avem un calendar intern care ne ghidează în conceperea lor, asfel încât ne asigurăm că nu ratăm momente importante şi nu riscăm să dezamăgim.” Apoximativ 20% din totalul producţiei este realizat în atelierul propriu, iar restul în colaborare cu fabrici în sistem lohn, majoritatea din Craiova dar şi din oraşele învecinate. Fiecare colecţie se adaptează la tendinţele modei internaţionale, ale pieţei locale, un element important în conceperea lor fiind stilul de viaţă al clientelor şi nevoile lor, spune Dorina Dumitrache. „Este foarte important să ascultăm şi să construim relaţii cu clientele noastre pentru a stabili standardele serviciilor pe care le oferim acestora. Ne dorim să ştim ce valori şi ce calităţi au în comun, din ce medii provin, care este stilul lor de viaţă, ce îşi doresc să găsească atunci când trec pragul magazinelor noastre, să aducem un plus de bucurie şi inspiraţie în viaţă fiecărei femei.”

    Brandul se adresează femeilor cu un venit mediu şi peste medie, iar antreprenoarea descrie clienta Poema drept femeia liberă, independentă, care şi-a găsit echilibrul, care pune preţ pe imaginea ei într-un mod discret. „Este femeia care preferă simplitatea, care apreciază detalii discrete, femeia matură care emană eleganţă şi rafinament.” Vorbind de planurile de extindere, antreprenoarea spune că se află în discuţii cu alţi dezvoltatori din două mari oraşe din ţară. În octombrie compania urmează să inaugureze un nou magazin, în Constanţa, iar în anul 2023 vor deschide al doilea magazin în Craiova, în Promenada Mall. Despre planurile de a duce brandul Poema peste graniţe, Dorina Dumitrache spune că au fost amânate din cauza crizei sanitare, urmând a fi reluate după stabilizarea contextului economic actual.

     

    Antreprenoare de pe băncile facultăţii

    Dorina Dumitrache are 42 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova. Înainte de a pune bazele brandului Poema a lucrat timp de doi ani, între 2000 şi 2002, la o casă de modă din Craiova, unde a consiliat clientele în alegerea ţinutelor pentru evenimente speciale. „Această experienţă m-a ajutat să mă responsabilizez, să-mi dezvolt abilităţile şi să-mi hrănesc pasiunea pentru modă şi frumos. Am început destul de devreme acest business, eram încă pe băncile facultăţii şi prin urmare nu am avut alte iniţiative antreprenoriale. Mărturisesc că mă regăsesc total în ceea ce fac, o fac cu mult drag şi multă implicare.”

    În opinia sa, puterea şi feminitatea în niciun caz nu se exclud, ci dimpotrivă. „Cred că puterea este potenţată de feminitate. Este suficient să ridicăm privirea, să renunţăm la vechile cutume şi vom vedea că acolo unde femeia încearcă, într-o măsură covârşitoare şi reuşeşte.” S-ar bucura, spune ea, ca afacerea să rămână în familie şi să fie dusă mai departe de fiica lor, Arina, „care în momentele dificile a reprezentat forţa mea de a continua povestea şi care, întâmplător sau nu, este pasionată de fashion şi frumos”. Dacă în timpul liber citeşte sau se relaxează „creând rochii speciale pentru prietenele mele, modele unice, pe care nu le pot produce în fabrică”, fiind pasionată totodată şi de călătorii, în care poate să descopere oameni şi culturi noi, să exploreze, să se deconecteze şi să îşi încarce bateriile, când vine vorba de business spune că de când a pornit afacerea nu există zi în care să nu meargă la birou. În agenda zilnică, un loc special îşi găseşte familia, „foarte importantă pentru mine. Astfel, cina în familie este ceea ce mi-am propus să fie momentul nostru de petrecere a timpului împreună, de a ne reuni şi de a ne simţi conectaţi”. Sfatul său pentru tinerii antreprenori aflaţi la început de drum este să aibă pasiune, curaj şi perseverenţă. „Curajul de a-ţi urma pasiunea este începutul, iar perseverenţa va garanta succesul.”

  • Business „pe roţi”. Cum face un tânăr român bani din revizia bicicletelor la domiciliu şi cât costă un astfel de serviciu

    De mic copil bicicleta i-a fost partener în plimbările din pădurea de lângă casă, iar peste ani şi-a dus pasiunea pentru ciclism mai departe, într-un prim job la un magazin de profil. ulterior, bicicleta i-a devenit şi sursă de inspiraţie pentru iniţiativa antreprenorială care a luat forma brandului Revizia bicicletei, prin care Daniel Luicean repară şi întreţine bicicletele pasionaţilor de acest sport.

    Ştiu că eram foarte mic, nu îmi mai aduc aminte ce vârstă aveam exact, 6-7 ani, când m-a întrebat tata: «Tu ce îţi doreşti să faci în viaţă?». Eu, având pădure aici, aproape, mergeam toată ziua cu bicicleta şi i-am zis că mie îmi plac bicicletele, iar lucrul ăsta mi-a rămas în minte şi mi l-am amintit acum, mare fiind, chiar lucrând la biciclete. S-a întâmplat ca primul meu job să fie la un magazin de biciclete, iar al doilea, pe partea de service de biciclete. La al treilea job am manageriat un magazin de profil, apoi am început să mă ocup de extinderea companiei, şi mă ocupam de deschiderea de noi magazine, făceam training noilor angajaţi. Cumva toate au mers mână în mână, să zic aşa”, a povestit pentru Business Magazin Daniel Luicean, fondator al companiei Dicheli Services, care deţine brandul Revizia bicicletei, brand care oferă servicii de întreţinere şi reparaţie de biciclete la domiciliul clienţilor sau la service-ul deţinut de companie în Bucureşti.

    Daniel Luicean a devenit antreprenor în 2018, iar timp de doi ani a dus în paralel rolul de fondator al companiei Revizia bicicletei şi cel de angajat în cadrul companiei Pegas.

    „Interacţionând mult cu oamenii din domeniu, cu clienţi, cu cei pasionaţi de ciclism, erau destul de mulţi care spuneau: Am o bicicletă acasă şi nu o pot aduce la service, cum o pot repara altfel? Ce variantă există? Iar fiecărui om care întreba asta eu trebuia să îi spun că din păcate nu există decât varianta să vină cu bicicleta la service şi atât. Astfel, am văzut nevoia în piaţă şi am zis că dacă tot avem experienţă putem să facem noi cumva să oferim aceste servicii la domiciliu. Şi aşa a luat naştere acest proiect, în urmă cu cinci ani.”

    Primii doi ani au fost „de teste”, iar compania şi-a început activitatea cu o pagină de Instagram şi una de Facebook, şi o investiţie minimă, de 100 de lei.

    Primii doi ani au fost „de teste”, iar compania şi-a început activitatea cu o pagină de Instagram şi una de Facebook, şi o investiţie minimă, de 100 de lei, în prima promovare, care i-a adus şi primii trei clienţi. „Am postat poze de la bicicletele mele şi ale prietenilor, pentru că nu aveam clienţi ale căror biciclete să le postăm. Prima noastră promovare ne-a adus trei clienţi. Iar aceşti primi clienţi au fost încântaţi de faptul că cineva a venit acasă şi le-a reparat bicicleta şi ne-au dat o energie supermare, aşa că am decis să investesc din ce în ce mai mult. Banii pe care-i făceam îi băgam în promovare. Am cumpărat scule, pentru că noi când am pornit nu aveam nici sculele necesare să reparăm bicicletele.”

    Dacă în primii doi ani de la înfiinţarea companiei Daniel Luicean a dezvoltat businessul în paralel cu jobul de atunci, în al treilea an a hotărât că e momentul să se axeze total pe proiectul pornit pe cont propriu, aşa că a demisionat şi şi-a îndreptat toată energia pentru a-şi creşte propriul vis – Revizia bicicletei.

    În prezent, brandul deţine un service în Voluntari, unde primeşte clienţii şi unde sunt aduse bicicletele care nu pot fi reparate la domiciliul acestora. În cadrul companiei lucrează patru mecanici, persoane pasionate şi cu experienţă în domeniu, pe care Daniel Luicean le-a cunoscut pe parcursul carierei pe care şi-a creat-o în sectorul de profil, şi o persoană care se ocupă de site-ul companiei, de promovare şi contabilitate.

    „Anul acesta nu cred că vom mai angaja. Suntem o echipă completă, dar anul viitor vrem să extindem locaţia – partea de magazin şi partea de service – şi cu siguranţă o să mai avem nevoie de oameni”, a spus antreprenorul.

    Daniel Luicean este cel care „se plimbă de la un client la altul” şi face reparaţii la domiciliu, iar ceilalţi trei colegi pe care îi are în echipă sunt prezenţi în cadrul service-ului pentru a întâmpina clienţii care vin direct la locaţia companiei. Cei patru mecanici de biciclete repară împreună, în medie, aproximativ 30 de biciclete pe zi.

    30 de biciclete pe zi repară cei patru angajaţi din cadrul companiei

    „Un lucru pe care mulţi nu îl ştiu este faptul că pentru orice bicicletă nouă pe care o cumperi, ca să poţi beneficia de garanţie ai nevoie ca un service autorizat să-ţi dea o ştampilă sau să semneze pe garanţie că bicicleta a fost montată corespunzător. Dacă clientul nu este de acord sau dacă sunt costuri prea mari, atunci măcar îl informăm să ştie ce îl aşteaptă pentru următoarea perioadă.”

    În ceea ce priveşte portofoliul de clienţi, compania acoperă atât segmentul de clienţi persoane fizice, dar are încheiate parteneriate şi cu alţi jucători de pe piaţa de profil, în special retaileri care vând biciclete. „Pe lângă persoanele fizice pe care le avem ca şi clienţi, avem şi persoane juridice, partenerii noştri, pentru care facem service, cum ar fi magazinul de biciclete Biciclop – tot ce înseamnă partea de service ajunge la noi.”

    În prezent, compania este activă doar în Bucureşti, însă planurile de dezvoltare vizează extinderea în alte patru oraşe mari din România – Constanţa, Braşov, Cluj şi Timişoara. De asemenea, printre obiectivele fondatorului se numără şi extinderea colaborarilor cu retailerii care au în portofoliile lor de produse şi care vând biciclete. „Spre exemplu, când vom ajunge să acoperim România, atunci putem face un contract cu eMAG, care vinde şi biciclete, şi să oferim clienţilor lor serviciile noastre. În Bucureşti deja avem implementat acest tip de parteneriat cu câteva magazine – cu cei de la Biciclop, Pegas şi urmează să introducem serviciile noastre şi pe site-ul Trisport. Deci în momentul în care un client dă o comandă pentru o bicicletă, are opţiunea să adauge montajul direct la domiciliu în coşul de cumpărături. Partenerul nostru trimite bicicleta clientului. Imediat ce-i ajunge bicicleta soseşte şi o echipă de la noi, îi pregăteşte bicicleta, tot ce înseamnă setări, frâne, ne asigurăm că este pusă în funcţiune corect şi de asemenea ne asigurăm că este reglată pentru clientul respectiv care o foloseşte.”

    „Observăm de la an la an că oamenii încep să înveţe din ce în ce mai multe despre biciclete şi odată ce s-au lovit de o problemă şi au plătit o sumă mai mare să repare ceva, îşi dau seama că este mai puţin costisitor să o repare din timp sau să o ducă la mecanic s-o verifice şi să-i facă o întreţinere. Astfel te bucuri şi de bicicletă la capacitatea ei maximă şi economiseşti bani pe piese uzate pe care le vei plăti mai târziu.”

    Daniel Luicean, FONDATOR, REVIZIA BICICLETEI

    De altfel, una dintre principalele problemele pe care le-a sesizat Daniel Luicean în rândul utilizatorilor de biciclete este faptul că mulţi dintre aceştia nu ştiu să le monteze corect. „Un lucru pe care mulţi nu îl ştiu este faptul că pentru orice bicicletă nouă pe care o cumperi, ca să poţi beneficia de garanţie ai nevoie ca un service autorizat să-ţi dea o ştampilă sau să semneze pe garanţie că bicicleta a fost montată corespunzător. Şi sunt foarte mulţi clienţi care îşi montează singuri bicicleta, poate montează pedalele greşit – o problemă supercomună –, strică o piesă acolo şi pe urmă o trimit înapoi în garanţie, care însă le este refuzată pentru că nu au montat-o într-un service autorizat. Deci prin serviciul acesta de montare direct la domiciliu putem evita toate problemele care apar din cauza montării necorespunzătoare.”

    De la an la an, oamenii înţeleg din ce în ce mai mult că bicicleta trebuie şi întreţinută, nu doar achiziţionată, subliniază Daniel Luicean, care a adăugat că majoritatea oamenilor sunt cei care vin la service doar în momentul în care au o problemă cu bicicleta – aşa cum merg la dentist doar atunci când apare o durere. „Oamenii încep să se educe din ce din ce în ce mai mult. Spre exemplu, suntem în punctul în care eram cu Daciile înainte – oamenii aveau toţi Dacia şi şi-o reparau singuri, că era uşor să-i strângi o sârmă, să-i mai baţi cu ciocanul nu ştiu unde sau să-i pui nişte ulei. Era simplu şi toţi îşi reparau maşina acasă până s-a educat piaţa şi au înţeles că trebuie să duci maşina la un service autorizat, cineva să se asigure că toate componentele sunt în regulă. Deci observăm de la an la an că oamenii încep să înveţe din ce în ce mai multe despre biciclete şi odată ce s-au lovit de o problemă şi au plătit o sumă mai mare să repare ceva, îşi dau seama că este mai puţin costisitor să o repare din timp sau să o ducă la mecanic s-o verifice şi să-i facă o întreţinere. Astfel te bucuri şi de bicicletă la capacitatea ei maximă şi economiseşti bani pe piese uzate pe care le vei plăti mai târziu.” Aproximativ 400 de lei per bicicletă este suma medie pe care o investeşte un om în reparaţia unei biciclete, a menţionat Daniel Luicean, însă cei pentru care bicicleta are o însemnătate emoţională „nu se uită la factura finală”. „Sunt oameni cărora le recomandăm noi din prima să caute o bicicletă nouă, pentru că a lor e prea stricată, dar sunt şi clienţi care ţin foarte mult la o anumită bicicletă – poate pentru că a fost bicicleta mamei sau a bunicului, a fost în familie dintotdeauna – şi pe care nu îi interesează cât costă reparaţia. Deci sunt oameni care plătesc şi 1.000 de lei, poate şi peste 1.000 de lei pentru reparaţia unei biciclete. Sunt oameni care le întreţin din timp şi plătesc doar 150 de lei, spre exemplu, pentru a se asigura că bicicleta funcţionează bine şi e pregătită de un nou sezon.”   

  • Care este povestea celui mai nou miliardar al planetei, cel care a creat revoluţia ChatGPT?

    Succesul lui Samuel Altman în lumea tehnologiei a început cu un computer primit de la părinţi în copilărie, iar la nici 35 de ani a reuşit să ajungă în topul celor mai influenţi oameni din lume. Care este povestea celui mai nou miliardar al planetei?

    Născut în 1985, în Chicago, Illinois, Samuel Harris Altman a primit primul computer la vârsta de 8 ani, iar noua achiziţie i-a captat imediat interesul. Pasiunea sa pentru tehnologie a continuat să crească de-a lungul anilor, aşa că în momentul alegerii facultăţii a decis să studieze informatica la universitatea Stanford.

    În 2005 a renunţat însă la cursuri pentru a fonda, la doar 19 ani, Loopt, business prin care a lansat o aplicaţie bazată pe locaţia utilizatorilor. Compania a înregistrat un interes rapid din partea investitorilor, reuşind să obţină finanţări de peste
    30 de milioane de dolari. Succesul afacerii a durat însă doar câţiva ani, în 2012 fiind închisă şi cumpărată de Green Dot Corporation într-o tranzacţie de peste 43 de milioane de dolari.

    Cu un an înainte, Altman descoperise deja o altă traiectorie de interes – cea de investitor – şi începuse activitatea ca partener în acceleratorul de start-up-uri Y Combinator, aflat în spatele unor start-up-uri de success precum AirBNB şi Dropbox.

    În 2019 a părăsit Y Combinator pentru a se focusa pe rolul de CEO al OpenAI, un start-up fondat în 2015, alături de investitori şi companii de talie mondială, ca Elon Musk, Peter Thiel, Microsoft, Amazon Web Services şi nu numai. 2023 avea să fie însă anul în care numele businessului a ajuns pe buzele tuturor, după ce OpenAI a lansat programul de inteligenţă artificială ChatGBT, capabil să realizeze taskuri complexe, inclusiv scrierea de poezii, partituri ori linii de cod, stârnind o întreagă isterie în toată lumea. Succesul noului chatbot a atras nu doar faima companiei, ci i-a adus antreprenorului şi statutul de miliardar, după ce start-up-ul a reuşit să atragă, din partea Microsoft, o finanţare în urma căreia a fost evaluat la 30 de miliarde de dolari.

    De-a lungul anilor, Altman a primit şi numeroase recunoaşteri, fiind inclus, printre altele, în topurile Cei mai buni tineri antreprenori din tehnologie (Businessweek, 2008), 30 Under 30 (Forbes, 2015) şi 100 cei mai influenţi oamneni din lume (Time, 2023). Antreprenorul este, totodată, preşedinte al boardului în Helion şi Oklo, două companii de energie nucleară, iar în 2020 a cofondat şi un business în crypto, Worldcoin.  

     

    Carte de vizită

    1. S-a născut pe 22 aprilie 1985 în Chicago, Illinois;

    2. A absolvit cursurile şcolii John Burroughs şi a studiat, pentru o perioadă, informatica la Standford;

    3. A cofondat mai multe companii, printre care Loopt, Worldcoin şi OpenAI;

    4. În 2023, odată cu succesul ChatGBT, a devenit miliardar;

    5. Este, totodată, preşedinte al boardului în Helion şi Oklo, două companii de energie nucleară.