Category: Revista BM

  • Ondrej Safar, CEO, Distribuţie Oltenia: „Tranziţia energetică nu mai înseamnă doar ecologie”

    Distribuţie Oltenia (DEO), compania de distribuţie a energiei electrice din regiunea Oltenia, parte din Evryo, administrează astăzi cea mai mare reţea de prosumatori din România, o realizare care schimbă şi felul în care este gândită infrastructura energetică. Presiunea pe reţea, noile fluxuri bidirecţionale şi ritmul accelerat al tranziţiei energiei obligă la investiţii fără precedent. Cum îşi reconstruieşte priorităţile compania pentru susţinerea unui sistem modern, digital şi pregătit pentru viitor?

     

    „Ultimii ani ne-au adus multe realizări, fie că sunt proiecte încheiate cu succes sau iniţiative pe care le-am lansat şi la care lucrăm în continuare. Toate au un punct comun: transformarea energetică a României care să susţină progresul tehnologic, industrial şi social”, descrie Ondrej Safar, CEO al Distribuţie Oltenia, evoluţia companiei pe care o conduce de peste şapte ani. În acest interval, el a traversat etape majore, printre care consolidarea CEZ România, tranziţia către noul acţionariat după tranzacţia din 2021 şi transformarea identităţii companiei în Evryo, odată cu lansarea brandului în 2023. Din această poziţie, Safar descrie evoluţia companiei ca pe un proces continuu de maturizare: o reţea aflată în dezvoltare, un portofoliu investiţional care a crescut accelerat, integrarea celei mai mari comunităţi de prosumatori din România şi o cultură organizaţională repoziţionată în jurul digitalizării, siguranţei şi sustenabilităţii. Care sunt prorităţile companiei în acest context? „Având cea mai mare reţea de prosumatori din România, Distribuţie Oltenia înţelege foarte bine presiunea asupra capacităţii reţelei venită din creşterea masivă a numărului prosumatorilor. Tranziţia energetică aduce noi moduri de consum şi un mix al surselor de energie care trebuie integrat în reţea. De aceea, este nevoie de investiţii semnificative în modernizarea reţelelor şi adaptarea lor la acest context nou, care vine cu multe provocări tehnice. Practic, este vorba despre o reconstruire a infrastructurii”, descrie el priorităţile companiei în acest moment. Această reconstrucţie înseamnă direcţionarea investiţiilor către zone care pregătesc reţeaua pentru o paradigmă complet diferită faţă de cea pentru care a fost proiectată în urmă cu decenii. „Investiţiile noastre se îndreaptă în special în această direcţie, astfel încât reţelele să permită racordarea cât mai multor prosumatori, asigurând în acelaşi timp un flux de distribuţie a energiei fără blocaje sau întreruperi majore.”

    În paralel cu infrastructura fizică, compania accelerează testarea tehnologiilor care vor forma coloana vertebrală a reţelei inteligente. „Pe lângă investiţii, Distribuţie Oltenia susţine accelerarea tranziţiei energetice şi prin alte iniţiative concrete, precum proiectul Orizont 30. Concret, în cadrul Orizont 30, am lansat trei proiecte-pilot care constau în instalarea unui stabilizator de tensiune, a unei baterii de stocare a energiei şi a unei staţii de transformare pentru optimizarea reţelei în anumite puncte.” Una dintre realizările cu impact pe termen lung ale companiei este accesarea capitalului necesar accelerării investiţiilor. „Un exemplu recent de proiect cu impact în viitor este semnarea, la începutul lui 2025, a unei refinanţări prin care ne-am asigurat o sumă de 1,76 miliarde de lei pentru noi investiţii în următorii şapte ani. Este vorba de investiţii în extinderea, modernizarea şi automatizarea reţelei şi în digitalizare.” Safar avertizează că digitalizarea trebuie să avanseze într-un ritm mai rapid pentru a ţine pasul cu realitatea energetică actuală. „Digitalizarea în energie a făcut paşi importanţi, însă ritmul ei trebuie accelerat pentru a ţine pasul cu dezvoltarea regenerabilelor şi cu numărul rapid în creştere al prosumatorilor. Reţelele trec printr-o transformare profundă: de la un sistem static şi unidirecţional, la o platformă dinamică, în care energia circulă în ambele sensuri şi trebuie gestionată inteligent, în timp real.” În opinia sa, această transformare nu poate fi gestionată fără „infrastructură modernizată, sisteme avansate de operare, automatizare şi vizibilitate completă asupra reţelei.” Programul Orizont 30 devine, astfel, un catalizator pentru un nou mod de a opera reţelele electrice. „Prin programul strategic Orizont 30 testăm tehnologii care definesc reţeaua viitorului — smart metering avansat, baterii de stocare, echipamente moderne de control al tensiunii şi soluţii integrate pentru un smart grid autentic. Scopul nostru este să găsim combinaţia optimă de investiţii care să permită modernizarea accelerată a reţelei, menţinând în acelaşi timp stabilitatea şi calitatea serviciilor, cu un impact cât mai redus asupra utilizatorilor noştri.” Pentru CEO-ul Distribuţie Oltenia, digitalizarea nu este o simplă componentă a tranziţiei energetice, ci chiar baza ei. „Digitalizarea nu este doar o componentă tehnică a tranziţiei energetice — este fundaţia pe care construim energia viitorului. O reţea inteligentă nu înseamnă doar eficienţă, ci şi o relaţie nouă cu energia: mai transparentă, mai interactivă şi mai orientată spre oameni. Este oportunitatea noastră de a crea un sistem care răspunde nevoilor reale ale comunităţilor şi care transformă provocările de azi în avantajele de mâine.”

    Transformarea nu se opreşte la tehnologie. Compania şi-a asumat şi un traseu ambiţios în zona de sustenabilitate. „Planul nostru de decarbonizare, aliniat scenariului de limitare a încălzirii globale la 1,5°C din Acordul de la Paris şi ghidului Science Based Target Initiative, ne angajează să atingem NET ZERO pentru Scopul 1 şi Scopul 2 până în 2040. În acelaşi timp, este necesar şi să reducem cu 50% amprenta de carbon până în 2030, faţă de anul de bază 2019. Consider o realizare majoră faptul că, an de an, nu doar că ne respectăm aceste ţinte, ci reuşim să înregistrăm performanţe peste aşteptări, ceea ce demonstrează maturitatea companiei şi capacitatea noastră de a construi o infrastructură energetică sustenabilă pentru viitor.” Privind spre proiectele recente, Ondrej Safar detaliază modul în care compania a valorificat oportunităţile de finanţare. „În ultimii ani, am obţinut mai multe finanţări, atât din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructuri Majore, cât şi de la Ministerul Energiei, din Fondul pentru modernizare. Cu ajutorul fondurilor europene, am modernizat, de exemplu, staţia de transformare Prundu de 110/20 kW din judeţul Argeş, precum şi alte staţii de transformare, şi am instalat contoare inteligente în peste 10.000 de locuri de consum.” Finanţările naţionale au alimentat complementar tranziţia. „Fondurile naţionale au facilitat alte proiecte de investiţii care susţin tranziţia energetică, precum extinderea capacităţii de conectare a prosumatorilor şi automatizarea şi digitalizarea reţelei de distribuţie.”

    Portofoliul investiţional este astăzi unul dintre cele mai consistente din industrie. „În prezent, avem un plan de investiţii de 2,1 miliarde lei din surse proprii. De asemenea, avem semnate proiecte în valoare de 1,4 miliarde lei din fonduri europene, şi alte finanţări de 200 milioane lei sunt în curs de evaluare.” Transformarea digitală, începută cu un deceniu în urmă, rămâne una dintre direcţiile definitorii ale companiei. „Distribuţie Oltenia investeşte constant în inovare şi digitalizare, continuând direcţia începută încă din 2015, când am lansat primul program major de Transformare Digitală din sectorul energetic românesc. Astăzi, tehnologia este integrată în toate procesele noastre — de la operaţiuni şi managementul echipelor de teren, până la contorizare inteligentă, protecţia datelor, ADMS şi sisteme moderne de management al activelor. Am dezvoltat soluţii care reduc birocraţia, îmbunătăţesc transparenţa şi permit luarea deciziilor pe baza datelor, pregătindu-ne pentru provocările transformării energetice: decarbonizare, descentralizare şi digitalizare. Lucrăm, în prezent, la digitalizarea completă a procesului de conectare la reţea şi la implementarea unor soluţii avansate de analiză a datelor şi inteligenţă artificială pentru optimizarea reţelei, într-un context în care numărul prosumatorilor şi al surselor distribuite creşte rapid.” La 30 septembrie 2025, Distribuţie Oltenia înregistra 46.093 de prosumatori, potrivit celui mai recent raport publicat de ANRE. Este unul dintre cele mai ridicate volume din ţară, reprezentând aproape un sfert din totalul prosumatorilor conectaţi la nivel naţional. Impactul investiţiilor DEO este direct vizibil pentru utilizatorii finali. „Pentru consumatori, investiţiile în modernizarea şi digitalizarea reţelei înseamnă servicii mai stabile şi mai eficiente, cu un risc mai scăzut de avarii sau pene de curent. Totodată, înseamnă transmiterea securizată şi precisă a datelor şi monitorizarea în timp real a posibilelor defecţiuni.”


    „Trebuie să discuţi deschis cu echipele şi să îi faci pe oameni să înţeleagă viziunea din spatele transformării şi să simtă că au un rol activ în acest parcurs. Cred că este vorba despre autenticitate şi empatie, la fel ca în orice altă relaţie dintre oameni, şi din afara sferei profesionale.”

    Ondrej Safar, CEO, Distribuţie Oltenia


    Investiţiile care vor decide stabilitatea reţelei în următorul deceniu

    Uitându-se la dezvoltarea energetică a României per ansamblu, CEO-ul Distribuţie Oltenia spune că următorii ani sunt definitorii pentru rezilienţa sistemului energetic. Accelerarea electrificării mobilităţii, creşterea cererii industriale şi valul de regenerabile care intră în reţele impun o schimbare structurală în modul în care este construită şi operată infrastructura. El afirmă că „în următorii 3–5 ani, investiţiile ar trebui să fie direcţionate spre extinderea şi modernizarea infrastructurii, integrarea de surse regenerabile şi soluţii de stocare a energiei, automatizare şi digitalizare”. Pentru orizontul anului 2030, România are nevoie de un mix divers, dar echilibrat, în care „energia curată — solară, eoliană, hidro şi nucleară — să aibă un rol principal, iar gazul să asigure flexibilitatea necesară”. Elementul critic, spune el, este componenta de echilibrare, pentru că „doar aşa putem gestiona producţia variabilă din regenerabile şi putem menţine stabilitatea reţelei”. În opinia sa, „mixul ideal este acela care combină surse curate cu soluţii moderne de echilibrare şi cu o infrastructură digitalizată”. Safar recunoaşte că România se află pe un drum corect, însă subliniază că investiţiile în regenerabile trebuie însoţite de modernizarea accelerată a infrastructurii. Reţelele trebuie întărite în zonele de joasă tensiune, staţiile de transformare trebuie înlocuite sau modernizate, iar soluţiile de flexibilitate extinse, pentru că „infrastructura trebuie să ţină pasul cu ritmul investiţiilor în regenerabile”. El punctează că mobilitatea electrică va amplifica presiunea asupra reţelei, ceea ce face ca investiţiile în noduri critice să devină urgente. „Reţelele actuale de distribuţie trebuie să fie extinse şi modernizate pentru a putea transporta mai multă energie electrică, având în vedere cererea suplimentară venită din electrificarea vehiculelor şi a proceselor industriale.” În paralel, infrastructura de încărcare necesită o abordare strategică: „Pentru a face faţă creşterii numărului de vehicule electrice, este nevoie de construirea unor reţele de staţii de încărcare rapidă, în special în zonele urbane şi pe drumurile importante.” Toate aceste noi consumuri trebuie integrate fără a destabiliza sistemul. De aceea, CEO-ul Distribuţie Oltenia insistă asupra rolului stocării energiei. „Având în vedere variabilitatea surselor de energie regenerabilă, este important să investim în stocarea energiei pentru a asigura o furnizare stabilă, chiar şi atunci când regenerabilele nu produc suficientă energie. Bateriile de mari capacităţi sunt necesare pentru a face faţă cererii şi pentru a echilibra reţeaua.” Pentru el, miza este una strategică: „Energia este o infrastructură fundamentală pentru evoluţia tuturor celorlalte industrii. De aceea este esenţial să asigurăm stabilitatea şi sustenabilitatea reţelelor astfel încât acestea să funcţioneze fără sincope, fie că vorbim despre energia care ajunge la consumatori, despre prosumatori, transport sau alte activităţi economice.”

    Tranziţia energetică aduce nu doar beneficii, ci şi provocări operaţionale. „Tranziţia energetică este în plină desfăşurare şi, ca să rămânem competitivi, nu trebuie doar să ne adaptăm, ci şi să încercăm să valorificăm toate oportunităţile pe care le aduce această transformare.” Integrarea regenerabilelor este una dintre cele mai mari oportunităţi, însă şi unul dintre punctele vulnerabile ale infrastructurii actuale. „Pentru noi, ca distribuitor, este o ocazie majoră de a moderniza reţeaua care, în prezent, nu este suficient de pregătită să conecteze complet şi eficient diferitele surse de energie regenerabilă.” Distribuţie Oltenia răspunde prin planuri de investiţii, inovare şi proiecte pilot, inclusiv prin extinderea programului Orizont 30. „Avem planuri de dezvoltare, căutăm să inovăm şi să găsim soluţii pentru integrarea surselor regenerabile prin proiecte ca Orizont 30 şi suntem în contact cu autorităţile pentru că este esenţial ca modernizarea să fie încurajată prin reglementări legale.” În discuţia despre investiţiile critice, Ondrej Safar subliniază că performanţa reţelelor moderne nu poate fi obţinută nici exclusiv prin infrastructură fizică, nici doar prin digitalizare: cele două dimensiuni trebuie să evolueze împreună. „Infrastructura fizică, digitalizarea şi automatizarea ar trebui să se susţină şi să se completeze reciproc, deci este nevoie de un echilibru între aceste direcţii.” El consideră cele două direcţii drept piloni egali ai unei strategii solide de dezvoltare. „Modernizarea infrastructurii fizice este fundamentală pentru ca orice reţea de distribuţie să fie performantă. Pe de altă parte, digitalizarea şi automatizarea sunt cheia pentru optimizarea costurilor, eficientizarea operaţiunilor şi un viitor sustenabil al reţelei.” Această interdependenţă devine vizibilă mai ales în proiectele care ating ambele componente simultan — de la stocare şi tehnologii de smart metering până la sistemele care gestionează fluxurile din teren. „Investiţiile în stocarea energiei şi tehnologiile de smart metering ţin de digitalizare şi automatizare, dar trebuie sincronizate cu îmbunătăţirea infrastructurii fizice pentru a obţine beneficii maxime.”

     

    Regenerabilele schimbă regulile jocului

    Nu mai este un secret că tranziţia energetică se accelerează, iar pentru Distribuţie Oltenia aceasta nu este doar o provocare, ci şi una dintre cele mai mari oportunităţi de modernizare din ultimele decenii. Ondrej Safar subliniază că „tranziţia energetică este în plină desfăşurare şi, ca să rămânem competitivi, nu trebuie doar să ne adaptăm, ci şi să încercăm să valorificăm toate oportunităţile pe care le aduce această transformare”. Compania a definit direcţii clare de acţiune, construite pe dezvoltare, inovare şi dialog constant cu autorităţile. Totuşi, provocările din teren rămân importante, deoarece regenerabilele aduc energie curată, dar nu şi predictibilitate. „Principala provocare din teren este că aceste surse nu asigură un flux constant de energie, fiind dependente de condiţiile meteo.” Soluţia, spune el, este construirea unei reţele hibride, flexibile şi reziliente: „o soluţie este hibridizarea infrastructurii, prin combinarea diferitelor surse şi tehnologii care să ajute sistemul energetic să fie mai flexibil şi mai rezilient”. În aceeaşi logică, echilibrul dintre infrastructura fizică şi digitalizare devine o condiţie esenţială pentru performanţa reţelei. Ondrej Safar consideră că cele două componente trebuie privite împreună, nu separat. „Infrastructura fizică, digitalizarea şi automatizarea ar trebui să se susţină şi să se completeze reciproc, deci este nevoie de un echilibru între aceste direcţii. Consider că investiţiile în infrastructura fizică şi în digitalizare şi automatizare trebuie să fie tratate ca piloni esenţiali ai unei strategii de dezvoltare.” Această complementaritate este de fapt cheia transformării: „modernizarea infrastructurii fizice este fundamentală pentru ca orice reţea de distribuţie să fie performantă”, spune el, dar adaugă că, la fel de important, „digitalizarea şi automatizarea sunt cheia pentru optimizarea costurilor, eficientizarea operaţiunilor şi un viitor sustenabil al reţelei”. Exemplele sunt concrete şi deja vizibile în proiectele companiei. „Investiţiile în stocarea energiei şi tehnologiile de smart metering ţin de digitalizare şi automatizare, dar trebuie sincronizate cu îmbunătăţirea infrastructurii fizice pentru a obţine beneficii maxime.” În esenţă, transformarea reţelei nu se rezumă nici la cabluri, nici la software. Este combinaţia dintre cele două — operată inteligent, modernizată în ritm accelerat şi regândită pentru un viitor electric — care va determina cât de bine va funcţiona sistemul energetic al României în următorii ani.

    Cooperarea cu autorităţile şi reglementatorii este, în opinia lui Ondrej Safar una dintre variabilele care influenţează direct viteza cu care România îşi poate moderniza reţelele de distribuţie. El subliniază că „Distribuţie Oltenia menţine o prezenţă activă în grupurile de lucru organizate de ACUE şi ANRE, contribuind la adaptarea cadrului legislativ şi de reglementare astfel încât acesta să stimuleze investiţiile în reţelele de distribuţie, digitalizarea şi automatizarea acestora, în sprijinul tranziţiei energetice naţionale”. Pentru CEO-ul Distribuţie Oltenia, dialogul constant cu instituţiile este o condiţie necesară pentru ca proiectele de modernizare să poată fi implementate la timp şi în mod eficient. „Noi avem o colaborare constantă cu autorităţile şi cu principalii actori din industrie, şi nu numai”, explică el, adăugând că evoluţia pieţei este strâns legată de funcţionarea acestui ecosistem. „Într-adevăr, ritmul investiţiilor şi dezvoltarea pieţei au legătură cu modul în care funcţionează această relaţie cu autorităţile şi reglementatorii.” Totuşi, această colaborare nu este lipsită de provocări. Uneori, diferenţele de viziune încetinesc progresul. „Există uneori situaţii în care viziunile sau punctele de vedere ale celor implicaţi în anumite proiecte nu se aliniază şi apar blocaje.” Aceste întârzieri afectează, inevitabil, viteza modernizării şi capacitatea operatorilor de a răspunde cererii crescânde din partea prosumatorilor şi consumatorilor industriali. La rândul ei, birocraţia rămâne un obstacol major, iar acesta nu este un detaliu administrativ, ci un factor care poate întârzia proiecte critice pentru securitatea energetică. În acelaşi registru, el punctează că un ritm mai accelerat al modernizării ar necesita un cadru legislativ mai previzibil: „Cred că procesele de modernizare ar fi accelerate dacă ar exista mai multă predictibilitate din punct de vedere legislativ”. Pentru CEO-ul Distribuţie Oltenia, modernizarea infrastructurii energetice este un efort de interes naţional, care nu poate fi realizat exclusiv de operatorii de distribuţie sau de investitorii privaţi — este nevoie de o arhitectură comună construită prin reglementări clare, rapide şi armonizate cu dinamica pieţei. Fără acest cadru, România riscă să aibă o dezvoltare a regenerabilelor mai rapidă decât capacitatea reţelei de a le integra, ceea ce accentuează urgenţa unui parteneriat funcţional între industrie şi autorităţi.

    Priorităţile investiţionale ale unui sistem în transformare

    În faţa provocărilor care vor defini piaţa energiei electrice în 2026 — creşterea numărului de prosumatori, integrarea accelerată a regenerabilelor şi presiunea suplimentară asupra reţelei — Ondrej Safar subliniază că direcţia este una singură: investiţiile masive în infrastructură. Consumatorii devin astăzi participanţi activi în sistem, iar reţeaua trebuie să le poată prelua energia şi să o integreze eficient. „Dar ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca reţeaua actuală să aibă capacitatea de a primi şi integra energia venită de la prosumatori, ceea ce presupune extinderi sau adaptări tehnologice.” În acelaşi timp, crede el, România are un potenţial major în regenerabile, însă, fără modernizare, infrastructura nu poate primi noi capacităţi. „Practic, investiţiile în infrastructură sunt esenţiale în acest moment atât pentru a asigura funcţionarea cât mai eficientă a sistemului, cât şi pentru ca România să fie o piaţă competitivă la nivel regional.” Safar adaugă o perspectivă importantă, ancorată în realitatea geopolitică şi economică actuală: „Am început să înţelegem că tranziţia energetică nu înseamnă doar ecologie, aşa cum era la început, ci şi securitate energetică şi competitivitate, deoarece începem să vedem care este preţul real al noilor surse de energie. Cred că cel mai important aspect este securitatea energetică, să ne asigurăm că dispunem de resurse suficiente pentru a produce energia necesară satisfacerii nevoilor. Acesta este cel mai important aspect, deoarece lipsa energiei este mult mai costisitoare decât orice altă opţiune.” Când vine vorba despre impactul imediat asupra utilizatorilor, Safar consideră că nu există o singură soluţie miraculoasă, ci un ecosistem de investiţii interconectate. „Fiecare dintre aceste componente poate să aibă un impact imediat asupra utilizatorilor. De aceea, în mod ideal, investiţiile ar trebui direcţionate către toate aceste segmente ale sistemului, ele fiind interconectate.” Digitalizarea şi automatizarea sunt esenţiale pentru o reţea modernă: „Digitalizarea şi automatizarea permit monitorizarea şi controlul în timp real a stării reţelei, facilitând detectarea şi rezolvarea rapidă a problemelor, dar un potenţial major de a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor vine din investiţiile în dezvoltarea tuturor acestor componente.” Privind spre viitor, Safar rezumă direcţiile strategice în trei puncte cheie: „extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie, digitalizarea, precum şi integrarea surselor de energie regenerabilă, alături de hibridizarea sistemelor. Sunt direcţii clare pe care ne dorim să le susţinem pe termen lung prin investiţii consistente”. În această ecuaţie, rolul DEO depăşeşte cu mult limitele geografice ale sud-vestului. „Distribuţie Oltenia este deja un actor-cheie în România prin faptul că operează cea mai mare reţea de prosumatori din ţară, ceea ce este o provocare din multe puncte de vedere. În plus, avem o viziune clară, orientată spre viitor, o experienţă vastă care ne permite să înţelegem contextul larg al pieţei, iar din aceste motive cred că putem reprezenta un model de bune practici care să susţină transformarea energetică nu doar în regiunea de sud-vest, ci şi la nivel naţional.” Prin toate aceste direcţii — investiţii în infrastructură, digitalizare profundă, integrarea regenerabilelor, educarea utilizatorilor şi inovaţie tehnologică — Distribuţie Oltenia îşi asumă rolul de pilon al transformării energetice din România.

     

    Ce înseamnă leadershipul în tranziţia energetică?

    Reconstrucţia infrastructurii, în cazul Distribuţie Oltenia, nu a avut loc doar la nivel tehnic, ci şi la nivelul identităţii companiei. Transformarea prin care trece reţeaua se reflectă şi în modul în care compania se defineşte în faţa partenerilor, a pieţei şi a propriilor angajaţi. În acest sens, rebrandingul CEZ în Evryo – proces început după tranzacţia din 2021 prin care Grupul CEZ în România a fost preluat de Macquarie Asset Management (MAM) – a marcat una dintre cele mai mari transformări de identitate din sectorul energetic local. Noul brand, lansat oficial în 2023, nu a fost un simplu exerciţiu de schimbare a numelui, ci o repoziţionare strategică ce a venit cu o ambiţie de construire a unei companii de distribuţie modernă, orientată către digitalizare, sustenabilitate şi viitorul verde al energiei. Ondrej Safar spune că transformarea a reprezentat un moment decisiv pentru întregul grup. „În cazul transformării CEZ în Evryo a fost vorba despre un proces de rebranding la nivel naţional, care a vizat alinierea la direcţia strategică regională şi la o nouă viziune de dezvoltare.” Nu a fost doar o schimbare de nume, ci o reaşezare a întregului model de business. „Ca model de business, prin această schimbare ne-am dorit să punem mai mult accent pe construirea unui viitor verde în beneficiul tuturor, pe sustenabilitate şi pe forţa tehnologiei.” Deşi brandul s-a schimbat, echipa a rămas fundamentul stabil al continuităţii. „La nivel de echipă, am rămas aceiaşi şi suntem în continuare fideli misiunii noastre de a îmbunătăţi viaţa oamenilor prin ceea ce facem în fiecare zi.” Pentru Safar, aceasta a fost esenţa rebrandingului: oamenii sunt cei care duc mai departe identitatea unei organizaţii, indiferent de logoul de pe clădire. Privind în ansamblu procesul de transformare, el rezumă cea mai importantă lecţie de leadership: „Am învăţat că schimbarea reală vine din modul în care reuşeşti să implici oamenii în acest proces. Transformările majore devin reuşite de business dacă poţi să construieşti o cultură organizaţională care susţine acele schimbări.” În opinia sa, un lider trebuie să poată articula o viziune clară şi să o explice deschis echipelor. „Trebuie să îi faci pe oameni să înţeleagă viziunea din spatele transformării şi să simtă că au un rol activ în acest parcurs. Cred că este vorba despre autenticitate şi empatie, la fel ca în orice altă relaţie dintre oameni, şi din afara sferei profesionale.” Schimbarea brandului nu a modificat doar identitatea companiei, ci şi stilul de leadership al lui Safar. „Stilul meu de leadership a avut mereu în centru oamenii pentru că, în activitatea lor profesională, ei trebuie să se simtă ascultaţi, înţeleşi, susţinuţi şi încurajaţi să se dezvolte. Doar aşa poate funcţiona bine o companie.” În opinia lui, momentele de tranziţie sunt adevăratele teste pentru un lider: ele arată dacă o echipă rămâne unită, conectată şi motivată. Iar cea mai dificilă parte a procesului nu a avut legătură cu strategia, ci cu oamenii. „Printre cele mai grele aspecte ale tranziţiei de la CEZ la Evryo, şi implicit a schimbării acţionariatului, a fost să le ofer colegilor siguranţa că echipa rămâne unită şi că, în ciuda schimbărilor, inclusiv a celor ulterioare, suntem aceeaşi companie stabilă, cu direcţii clare de dezvoltare.” În acest sens, continuitatea proiectelor interne şi externe a jucat un rol decisiv în păstrarea încrederii. Safar subliniază că leadershipul nu se măsoară doar prin rezultate financiare sau decizii structurale, ci şi prin consecvenţă în sprijinirea oamenilor şi a comunităţilor. „Ne-am continuat proiectele care pun accent pe sprijinul acordat profesioniştilor sau viitorilor profesionişti din domeniu. Un exemplu este programul educaţional Ucenic Electrician, prin care Distribuţie Oltenia susţine formarea noilor generaţii de electricieni.” Dimensiunea comunitară a brandului DEO este la fel de importantă pentru CEO. „Pe lângă echipele proprii, am căutat mereu să îi sprijinim şi pe cei care au nevoie de ajutor, implicându-ne în diverse proiecte care susţin comunităţile pe care le deservim.” Printre simbolurile acestui angajament se află Maratonul Olteniei, ajuns în 2025 la ediţia a 13-a. „Maratonul Olteniei este o competiţie la finalul căreia Distribuţie Oltenia dublează taxele de participare şi donează sumele către comunitatea locală defavorizată.” În ceea ce priveşte definirea leadershipului său, Safar revine mereu la aceeaşi idee fundamentală: un lider nu conduce doar o companie, ci creează continuitate şi încredere într-o perioadă marcată de schimbări inevitabile. „Pentru mine susţinerea oferită oamenilor cu consecvenţă este un aspect care defineşte ideea de leadership, indiferent de schimbările care apar.”


    „Pentru 2030, România are nevoie de un mix energetic echilibrat, în care energia curată — solară, eoliană, hidro şi nucleară — să aibă un rol principal, iar gazul să asigure flexibilitatea necesară. ”


    Experienţa lui Ondrej Safar în proiecte energetice majore a modelat profund modul în care înţelege astăzi investiţiile, infrastructura critică şi rolul unui lider într-un sector esenţial pentru economie. El vorbeşte deschis despre proiectul care i-a marcat parcursul profesional: „Dezvoltarea celui mai mare parc eolian onshore din Europa, de la Fântânele-Cogealac, a fost unul dintre proiectele care mi-au confirmat că energia este un fundament al inovaţiilor tehnologice, al dezvoltării industriale şi sustenabilităţii.” Acel proiect nu a fost doar o realizare tehnică, ci un reper de industrie: „Acest proiect este unul de referinţă pentru sectorul energetic din România şi, pentru mine, este o dovadă a faptului că viziunea şi investiţiile în infrastructura energetică sunt baza de la care porneşte întreaga dezvoltare industrială a unei regiuni. Energia este cheia creşterii economice sustenabile şi a tranziţiei către un viitor mai verde, este un motor al progresului în toate domeniile.” Această experienţă l-a legat definitiv de piaţa locală. „Dincolo de impactul său industrial, este un proiect care m-a apropiat profund de România şi care m-a determinat, în 2018, să revin în ţară ca CEO al Grupului din care făcea parte şi parcul eolian de la Fântânele–Cogealac. Cu siguranţă, un proiect de suflet, ce mi-a marcat parcursul profesional.” Pentru Safar, leadershipul într-o companie de infrastructură energetică presupune, în primul rând, o responsabilitate diferită, cu impact masiv asupra oamenilor şi economiilor locale. „Activitatea unei companii de infrastructură energetică are un impact asupra vieţilor a milioane de oameni şi a economiei unei regiuni. Astfel, fiecare decizie a conducerii companiei trebuie să ia în calcul această responsabilitate majoră faţă de utilizatori.” În acest context, liderul trebuie să privească mereu dincolo de prezent: „Este important să prioritizezi stabilitatea pe termen lung. Energia este un domeniu în care orice decizie greşită poate influenţa costurile şi eficienţa operaţională şi poate afecta încrederea utilizatorilor şi bunăstarea economiilor locale. De aceea, este nevoie de o gândire strategică şi o gestionare eficientă a riscurilor.” În egală măsură, el pune accent pe deschidere şi transparenţă: „La fel de importante sunt comunicarea clară cu autorităţile şi partenerii, transparenţa faţă de utilizatori şi înţelegerea profundă a nevoilor comunităţii, ale pieţei şi ale economiei în ansamblu.” În centrul leadershipului rămân inovaţia, siguranţa şi orientarea spre sustenabilitate. „Pentru mine, ca lider al unei companii de distribuţie a energiei, inovaţia, sănătatea şi siguranţa oamenilor şi orientarea către sustenabilitate sunt esenţiale.” Această viziune se reflectă în modul în care conduce astăzi Distribuţie Oltenia: „Această viziune îmi permite să mă raportez în permanenţă la energie ca la un element cheie dintr-un ansamblu de industrii care funcţionează în paralel. De-a lungul activităţii mele am lucrat în mai multe pieţe din Europa Centrală şi de Est, iar această abordare este valabilă oriunde.” Rolul companiei devine acela de catalizator economic: „La Distribuţie Oltenia, ne dorim să creăm o infrastructură la un nivel de eficienţă care să le permită industriilor locale să evolueze, să inoveze şi să fie mai competitive.” De aceea, Safar revine insistent asupra modernizării reţelei şi integrării tehnologiilor noi: „Digitalizarea, precum şi integrarea surselor de energie regenerabilă sunt paşi concreţi prin care ne asigurăm că reţeaua este stabilă, flexibilă şi capabilă să sprijine orice formă de dezvoltare economică, de la fabrici mari până la mici iniţiative locale. Viziunea aceasta ne ghidează în toate deciziile pe care le luăm, pentru că ştim că doar o reţea energetică modernă poate sprijini dezvoltarea sustenabilă a tuturor sectoarelor economice.” Pe lângă investiţiile în tehnologie şi infrastructură, un alt pilon al leadershipului său îl reprezintă dezvoltarea oamenilor. „Ne asigurăm că echipele noastre sunt pregătite pentru viitor oferindu-le posibilităţi de a se dezvolta profesional. Credem în evoluţia continuă, mai ales în contextul inovaţiilor tehnologice din toate domeniile şi al integrării soluţiilor AI în unele procese şi operaţiuni.” Acest parcurs include traininguri tehnice, simulări în realitate virtuală pentru situaţii de risc şi programe de dezvoltare personală. Totul se desfăşoară sub umbrela culturii de Health & Safety, pe care Safar o consideră non-negociabilă. „Siguranţa oamenilor rămâne criteriul principal în implementarea investiţiilor, de la lucrările de modernizare a reţelei până la operaţiunile de zi cu zi din teren.” Cultura de siguranţă este consolidată prin „programe interne dedicate sănătăţii şi securităţii, indicatori de monitorizare şi instruirea continuă”, dar şi prin proiecte precum În Grija Mea, care aduce sănătatea şi securitatea mai aproape de fiecare angajat. Tot acest efort ar fi incomplet fără investiţia în noua generaţie de specialişti. Programul Ucenic Electrician devine, în acest context, un element important, ce implică o colaborare între companii şi licee şi prin care sute de tineri sunt formaţi anual prin stagii practice, mentorat şi contact direct cu proiectele din teren. Distribuţie Oltenia oferă burse, echipamente, ateliere de dezvoltare personală şi oportunităţi reale de angajare. Performanţele confirmă valoarea programului: pentru al treilea an consecutiv, ucenicii companiei au câştigat Trofeul Electricianului, o competiţie naţională de tradiţie. „Privind în ansamblu, transformările prin care trece sectorul energetic cer o abordare coerentă, în care investiţiile tehnologice, cultura de sănătate şi securitate a muncii, precum şi formarea noilor generaţii de specialişti se completează reciproc.” Prin modernizare, digitalizare, iniţiative de siguranţă şi programe educaţionale, compania încearcă să construiască „o reţea mai performantă, mai sigură şi mai bine pregătită pentru cerinţele viitorului”.   

     

    Şapte întrebări şi răspunsuri din discuţia cu Ondrej Safar, CEO, Distribuţie Oltenia:

     

    1. Prima decizie importantă pe care o luaţi într-o zi încărcată?

    Să prioritizez toate task-urile şi întâlnirile din agendă.

    2. Ce vă motivează cel mai mult în munca de CEO?

    Dorinţa de a îmbunătăţi viaţa oamenilor, atât a celor din companie, cât şi a celor din afara ei.

    3. Infrastructură sau tehnologie — ce vă pasionează mai mult?

    Tehnologia, fără îndoială. Ea este cea care dă valoare infrastructurii şi ne permite să operăm reţele mai sigure, mai eficiente şi mai sustenabile.

    4. O calitate indispensabilă unui lider în energie?

    Înţelegerea profundă a pieţei, pentru că asta îi permite să ia decizii strategice.

    5. Un principiu de leadership pe care nu îl negociaţi niciodată?

    Siguranţa oamenilor – Este un principiu care nu poate fi negociat, indiferent că este vorba despre angajaţii companiei sau despre parteneri, utilizatori ş.a.

    6. Cel mai greu moment profesional din ultimii ani?

    Leadershipul într-o perioadă cu multe schimbări şi incertitudini — să le ofer colegilor siguranţa că, în mijlocul transformărilor majore, rămânem aceeaşi echipă unită şi o companie stabilă.

    7. Un proiect care v-a format ca lider?

    Dacă trebuie să aleg doar unul, m-aş orienta către dezvoltarea celui mai mare parc eolian onshore din Europa. A fost cel mai greu, dar şi cel care m-a maturizat profesional ca lider.

  • Nu a fost un an ca oricare altul

    Din punctul de vedere al evenimentelor văzute şi trăite, 2025 a fost un an senzaţional, jurnalistic vorbind: plin de evenimente, situaţii neaşteptate, căderi şi creşteri spectaculoase, multe semne de întrebare şi, până la urmă, un final de an destul de rezonabil. BUSINESS Magazin este o revistă pentru corporatişti, dar nu numai, aşa că multe dintre articolele scrise de mine încearcă să surprindă ce se întâmplă în lumea corporaţiilor, în lumea birourilor, în lumea antreprenorilor, în lumea celor care merg în city-break-uri şi pentru care viaţa de zi cu zi, cel puţin cea profesională, nu este neapărat o corvoadă. Mai jos puteţi citi titlurile articolelor şi opiniilor scrise de mine, publicate pe ultima pagină din BUSINESS Magazin, iar conţinutul integral — dacă doriţi să le revedeţi — îl găsiţi online. Până ne vom revedea anul viitor, aici, pe ultima pagină din Business Magazin, vă doresc să încheiaţi anul cu bine şi să sperăm că 2026 ne va aduce şi ne va rezerva alte surprize.

     

     

    • Nimeni nu ştie cum va fi 2025! Dar sigur să nu mergeţi să cereţi o mărire de salariu! • Nu aş vrea să fiu în pielea celor care sunt acum în business, în vremurile de astăzi  • Când ai ajuns la un salariu de 1.000 de euro pe lună, îţi poţi permite să fii suveranist, naţionalist, anti-Bruxelles etc. • Schimbarea de la patron la antreprenor şi impactul pe piaţa angajărilor • Motoarele de creştere a salariilor s-au cam gripat, iar firmele încearcă să-şi automatizeze procesele, ceea ce înseamnă mai puţini salariaţi • Interesant este că oamenii nu au încredere în stat, în liderii politici şi instituţiile publice, dar au încredere în companiile în care lucrează şi în liderii cu care lucrează • Ce bine ar fi să mai avem încă un deceniu de linişte şi creştere economică fără crize  • Cum poţi să îţi dai seama la angajare de atitudinea cuiva? • Corporatiştii o duc prea bine şi, de aceea, au timp să-şi urască angajatorii şi companiile unde lucrează • Cel mai bine este că vine vara şi corporatiştii caută unde să se ducă în vacanţă • Generaţia noastră este principala beneficiară a NATO şi a UE. Ce lăsăm după noi? • Companiile evită cât pot de mult să facă angajări din cauza unei pieţe a muncii birocratice, care favorizează mai degrabă o retorică de angajare la stat decât una antreprenorială • Pentru noile generaţii companiile sunt obligate să le asigure un job, să le ofere o experienţă şi un salariu cât mai mare • Statistic, stăm mai bine în clasamentele UE datorită stabilităţii cursului valutar • De ce contabilitatea îmi arată că am profit, dar în realitate nu am bani şi sunt dator la toată lumea? • Gen Z, noile generaţii, nu vor să lucreze pentru patroni, ci pentru o companie • Contează când cumperi un apartament şi care este preţul la care îl cumperi • Dacă toată lumea ar avea educaţie financiară, antreprenorială şi ar fi lideri, cine ar mai munci?
    • Primul preşedinte produs al străzii  • Washington, weekendul 10–11 mai 2025. Nu ştiu de ce lumea crede că America este în cădere, pentru că, din ce am văzut la faţa locului – cel puţin din capitala SUA – nu pare să fie aşa ceva • Ce a aflat marea lume financiară despre noi • Mihaela din Connecticut şi Alina din Ohio • Dacă ar putea, statul ar transforma capitalismul privat într-un capitalism de stat • Şi dacă vrei să te întorci în ţară, unde poţi să-ţi găseşti un job bun, cu salariul pe care l-ai vrea? • Nimeni nu ştie unde va ajunge peste un an, darămite peste 20 de ani • Au început să se închidă din agenţiile de pariuri de la stradă • Au trecut de la „Mâine îmi dau demisia“ la „Cine mă angajează şi pe mine?“ • Pentru cine aţi lucrA gratis un an de zile doar pentru a învăţa ceva? • Angajaţii îşi urăsc patronii tocmai pentru că le dau un job şi le plătesc un salariu • Pentru cei mai mulţi participanţi la Pilonul II de pensii, valoarea contului va însemna doar plata unui ultim zugrăvit în casă • Pentru unii, s-ar putea ca 2024 să fi fost cel mai bun an • 19 lei. Atât costă cea mai rentabilă investiţie pe care poţi să o faci ca să afli ce se întâmplă în jurul tău, în lumea largă • Câţi aţi fi dispuşi să vă vindeţi proprietatea ca să obţineţi o rentă/pensie viageră ca să vă puteţi plimba în lume?  • În business, cineva este valoros prin poziţia pe care o deţine, nu prin faptul că el, ca persoană, este valoros • Dacă ieşi la pensie nu prea ai bani să fii longeviv, o idee care costă foarte mult. Dar dacă vrei să lucrezi mai mult, nu te angajează nimeni. • De câte interviuri este nevoie pentru a angaja un executiv? P.S. BUSINESS Magazin a făcut 21 de ani • Noile generaţii, faţă în faţă cu spiritul capitalist, antreprenorial • Poate ne trebuie o criză care să ne mai sărăcească, ca să o luăm de la capăt • Un salariu decent de intrare pe piaţă ar fi de 5.000 de lei net, salariul de război între noua generaţie şi companii • Vreţi sau nu transparenţă salarială? • Există o lume mai bună dincolo de corporaţii? • Retorica socialistă şi comunistă cu care a câştigat Zohran Mamdani alegerile pentru New York va câştiga cât de curând teren şi la noi • Care reconversie profesională? Din IT sau auto, la 55 de ani, în construcţii, pe Glovo sau chelner? • O altfel de recesiune, care va ajunge la putere • Cine şi cum duce mai departe companiile, brandurile, capi-talul românesc? • Discuţie în 2023 între o companie de recrutare şi un IT-ist: „Ce ofertă îmi faceţi? 6.000 de euro? Umilitor!“ Ce ofertă este acum, în 2025?

  • Cum s-a văzut anul 2025 prin opiniile din BUSINESS Magazin?

    De la fricile legate de inteligenţa artificială şi viitorul muncii la redefinirea leadershipului şi a relaţiilor dintre oameni în organizaţii, opiniile din acest an au pornit dintr-o lume mai grăbită şi mai polarizată decât oricând.
    Am încercat să punem ordine în întrebări care nu au răspunsuri simple: ce fel de lideri vrem, ce fel de muncă ne dorim şi ce rămâne uman în economia tot mai tehnologizată. Aşteptăm în continuare ideile pe care doriţi să le dezbatem împreună! (ioana.matei@businessmagazin.ro şi ioana.a.mihai@gmail.com)

    Vă urăm sărbători fericite şi la mulţi ani!

     

    • Este 2025 anul reîntoarcerii la birou? • De ce devine „cool” să rămâi la un loc de muncă în loc să îl schimbi din cinci în cinci ani • Un vis mic şi scump • Românii au devenit „woke”? Terapie prin râs, cursuri de spiritualitate şi sfaturi din Biblie – Ce căutăm de fapt şi cât ne costă? • Visaţi la pensie, faceţi economii sau poate vreţi să vă retrageţi din activitate la 40 de ani? Uitaţi de aceste idei. În era AI, munca până la 80 de ani ar putea fi noua realitate căreia trebuie să ne adaptăm • Care este unul dintre motivele principale, greu de crezut, pentru care tot mai multe relaţii sau căsnicii se destramă în ţara noastră? Aproape jumătate dintre acestea se încheie din acest motiv • Clădiri de patrimoniu cu potenţial turistic uriaş stau goale în staţiunile româneşti, în timp ce piaţa hotelieră atinge recorduri de investiţii. De ce nu devin aceste locuri următoarele destinaţii de lux ale Europei de Est? • Când liderul coboară printre oameni • România, 2040. Un loc în care chiar vreau să-mi doresc să rămân • Cum să nu-ţi ia AI-ul jobul mai ales când îţi place ceea ce faci • Piaţa muncii se schimbă tot mai tare. Ce trebuie să faci dacă vrei să nu îţi ia inteligenţa artificială locul de muncă, mai ales dacă este exact ce îţi doreai • Poate o greşeală să fie bună? • Care este cel mai mare regret al angajaţilor din România? Foarte mulţi au făcut această greşeală • Mai bine să te prefaci că lucrezi decât să fii prost plătit şi lipsit de beneficii? • Ce este „quiet cracking”, provocarea HR a anului 2025? • Cine sunt „haterii de la birou” şi de ce au devenit tot mai vizibili după pandemie. Ce era odată simplu şi foarte uman s-a transformat într-o interacţiune obositoare. Ce e de făcut?
    • Inovaţia nu e poezie, e parte din PIB. Ce înseamnă faptul că România e pe ultimul loc în Europa la capitolul inovare? • Superliderul în era AI, cel care are curajul să rămână om • În loc să ne întrebăm ce tehnologie sau industrie va domina următorul deceniu ar trebui să începem cu altceva: ce fel de oameni formăm, atragem şi păstrăm, ca să conteze în următorul deceniu? Restul – megawaţi, linii de producţie, agenţi de AI sau algoritmi de securitate – va veni ca rezultat • Educaţia a avansat. Femeile au avansat. Bărbaţii… nu suficient

     

    • Care e adevărul? Unde e realitatea? Cum să faci alegerea corectă? • Surprinzător în societatea actuală este girul acordat aproape în alb noilor figuri care profeţesc binele, răul, laptele şi mierea, apocalipsa sau câte şi mai câte. „Mie nu mi se întâmplă să fiu păcălit, dar li se întâmplă frecvent altora”, cred două treimi dintre români • Nu sunt femeile lider suficient de aspre, hotărâte, înverşunate? De ce decalajele salariale cresc, în loc să scadă? • „Ai greşit? Continuă! Ai reuşit? Continuă!” Cum poate fi depăşită frica de greşeală, care uneori este un obstacol de netrecut? • Ce preţ sunteţi dispuşi să plătiţi (dincolo de bani) pentru targeturi umflate în terenul clickurilor, reach-ului, vizualizărilor? • Ce contează cel mai mult în construcţia unei cariere de succes? Norocul? Efortul? Empatia? Responsabilitatea? Încrederea? • Nu cumva ar avea doamnele mai multă nevoie de susţinere prin „triburile de gen”? • Câţi corporatişti ar vrea să crească găini? • Nu mai vor românii să fie antreprenori? De ce ar mai vrea? Doar ca să plătească salarii, taxe, amenzi inventate? Să se zbată să găsească şi să păstreze angajaţi? • Nici banii nu mai au acelaşi „gust”. Aţi da bunăstarea pe libertate? Şi dacă am renunţa şi la libertate şi la bunăstare, ce vine în loc? Ură, furie şi extremism? • MIRAJUL străinătăţii. Cât de mult îşi (mai) doresc românii să plece peste hotare? • Contestaţie pentru 9,65 la Bac versus „Creangă era poet, nu?”. Cum ar putea vreodată vorbi aceeaşi limbă? • Viaţa ca un concediu. Cât de aproape sunteţi de momentul în care să vă permiteţi o vacanţă permanentă? • Dincolo de şablon. Sub o lupă mai largă. Cum îşi pot găsi şi cei „diferiţi” un loc sub soare? • Dacă economisim timp cu internet banking şi comenzi online, nu-i aşa că acum „ne permitem” să ne spălăm singuri maşina? Cum câştigă teren curentul self-service • Sunteţi dispuşi să susţineţi pe altcineva pe parcursul unui an sabatic? • 21 de ani au trecut. Cum va fi peste încă 21? Ce-am pierdut? Ce-am învăţat? Ce-am câştigat? • Este sau nu liderul cel mai important brand dintr-o afacere? • Libertatea de exprimare se prăbuşeşte din pricina… libertăţii? De ce ne sufocăm sub avalanşa de fake news? • Rărim vizitele la stilist şi shoppingul sau doar ne văităm că e statul de vină pentru chirii şi rate mari?• Săptămână de muncă de 4 zile sau de 8 zile? • Pauză de la haos, Jingle Bells sau stres?

     

    Ioana Matei este editor-şef Business Magazin

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef Business Magazin

  • Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul doi din lume şi cine este omul care se ocupă de aceste rezerve fabuloase

    Aurul a fost întotdeauna simbolul suprem al stabilităţii şi al încrederii, iar Germania are o relaţie specială cu acest metal preţios. Povestea repatrierii rezervelor de aur germane este o cronică fascinantă despre istorie, geopolitică şi securitate financiară, marcată de decenii de depozitare internaţională, presiuni politice şi operaţiuni logistice complexe, în centrul căreia se află Carl-Ludwig Thiele, fost membru al Bundesbank.

    Când Carl-Ludwig Thiele avea 11 ani, mătuşa lui i-a făcut cadou o monedă din aur de 21 de carate. „A fost un sentiment incredibil să o am. Este în continuare la mine şi o pot descrie ca şi cum aş avea-o în mână. Pe o parte este imaginea Papei Ioan al XXIII-lea, iar pe revers o imagine a Duhului Sfânt plutind deasupra episcopilor.” În cele cinci decenii de la primirea acelei monede, domnul Thiele – un om înalt, direct, cu un chip voios când discuţia ajunge la lingouri – a ajuns sus în birocraţia de stat a Germaniei. 

    A servit 20 de ani în parlament înainte de a face trecerea de la Berlin la Frankfurt pentru a deveni membru al consiliului executiv al Bundesbank, banca centrală a ţării, şi custode al aurului instituţiei, scrie Financial Times. În 2017, când a fost realizat interviul, Germania era unul dintre cei mai mari deţinători de aur din lume: 3.378 de tone, în valoare de 119 miliarde de euro, pe locul doi după SUA. În prezent, se află în aceeaşi poziţie. În deceniile de după război, cea mai mare parte a aurului german a fost depozitată la New York, Londra şi Paris. Când ţara a decis să îşi aducă jumătate din aur înapoi acasă, domnul Thiele a fost pus la conducerea operaţiunilor.

    Din 2013, el a coordonat transportul a aproape 54.000 de lingouri de aur – fiecare valorând puţin sub 510.000 de dolari la preţurile vremii – la Frankfurt, capitala financiară a Germaniei. Această comoară a fost mutată din seifurile Rezervei Federale a SUA şi ale Banque de France. Ultimele lingouri au ajuns la sediul Bundesbank, aflat la câţiva kilometri nord de centrul oraşului Frankfurt, în august 2017. Modul în care aurul Germaniei a ajuns în străinătate este o poveste care începe înainte de Marele Război. 

    CITITI AICI MATERILALUL INTEGRAL

  • Povestea uneia dintre cele mai cunoscute încălţări sport, purtată de miliarde de oameni, dar despre care foarte puţini ştiu cine este omul care a inventat-o şi cum s-a inspirat din ventuza unui ţânţar atunci când a creat-o

    Când vorbim despre revoluţia încălţămintei sport, numele care apar reflex sunt Phil Knight, creatorii Adidas, cultura Nike sau fenomenul Jordan. Puţini însă cunosc povestea antreprenorului japonez fără de care sneakerul modern nu ar fi existat: Kihachiro Onitsuka, fondatorul Onitsuka Tiger, compania care avea să devină ulterior ASICS – un gigant global al industriei sportului.

    O nitsuka nu şi-a început parcursul antreprenorial nici din sportul de performanţă, nici din lumea modei. A fost ofiţer în armata japoneză, iar după război a lucrat într-un domeniu complet diferit, vânzările, în Kobe. Dar a observat că Japonia postbelică avea nevoie de o generaţie de tineri care să îşi găsească din nou disciplina şi direcţia, iar sportul putea deveni infrastructura psihologică de reconstrucţie a unei naţiuni. În 1949, într-o perioadă în care Japonia abia îşi revenea economic, a fondat Onitsuka Co., Ltd. cu o idee la fel de simplă precum vizionară: „Dacă vrei să schimbi oamenii, începe prin a le schimba pantofii” (sursa: ASICS History — ASICS Corporation Official Website).

    Primele sale produse nu au fost nici pe departe succes garantat. Onitsuka experimenta obsesiv, căutând aderenţă, flexibilitate şi confort. Momentul decisiv a venit într-o zi în care, privind cum o ventuză a unui ţânţar se lipeşte de piele, a înţeles cum ar trebui să funcţioneze talpa ideală pentru baschet. Acea inspiraţie biologică – surprinzător de modernă pentru anii ’50 – stă la baza unuia dintre primele sale modele iconice.

    Aşa a luat naştere ceea ce astăzi numim „biodesign” în footwear, cu zeci de ani înainte ca termenul să fie inventat. La începutul anilor ’60, pantofii Onitsuka erau deja purtaţi de sportivi de performanţă. Modelul Mexico 66, devenit ulterior simbol cultural după ce a apărut în filmele lui Bruce Lee, venea cu o altă inovaţie: benzile încrucişate (stripe design), ce aveau să devină identitatea vizuală ASICS.

    Iar relaţia cu Phil Knight şi Bill Bowerman – fondatorii viitorului Nike – a început exact aici: Knight a vândut în SUA pantofi Onitsuka înainte de a crea Nike, recunoscând influenţa lor în dezvoltarea industriei (sursa: Phil Knight – „Shoe Dog”). În 1977, Onitsuka a fuzionat compania cu alte două firme japoneze şi a creat ASICS – un nume derivat din deviza latină Anima Sana In Corpore Sano („Minte sănătoasă într-un corp sănătos”). Viziunea sa originală – pantoful nu este doar un accesoriu, ci un instrument pentru sănătatea fizică şi mintală – devenea astfel identitatea oficială a brandului.

    Spre deosebire de alţi antreprenori, care au mizat pe marketing agresiv sau celebrităţi, Onitsuka a construit un brand din inginerie, disciplină şi obsesia pentru funcţionalitate. Desigur, povestea lui Onitsuka nu este lipsită de controverse şi dificultăţi. Ruptura de partenerii americani care aveau să fondeze Nike a dus la un litigiu celebru privind distribuţia – o confruntare care a redefinit piaţa globală a sneakerilor.

    Compania a trecut prin perioade de stagnare, prin schimbări de direcţie şi prin adaptarea dificilă la competiţia agresivă a brandurilor occidentale. Însă ceea ce a rezistat timp de decenii este filosofia sa: „Confortul pantofului este începutul sănătăţii omului” (sursa: ASICS Archives / Corporate Philosophy). Astăzi, Onitsuka Tiger este linia de moştenire a corporaţiei ASICS şi un brand global în plină relansare, purtat în modă, sport şi cultură pop. ASICS are venituri de miliarde de dolari, investeşte masiv în cercetare biomecanică şi este unul dintre puţinele nume din industrie care îşi revendică explicit originile: nu din marketing, ci din inginerie.   

     

    Lecţii pentru antreprenori din povestea lui Kihachiro Onitsuka

    1. Inovaţia vine, deseori, din observaţii pe care alţii le consideră banale.

    Onitsuka nu s-a inspirat din cataloage sau din competitivul sportiv al vremii. S-a inspirat din… ventuza unui ţânţar.

    Lecţia: uneori soluţiile revoluţionare sunt în faţa ochilor, dar puţini ştiu să le vadă.

    2. Nu trebuie să fii sportiv ca să inovezi sportul.

    Onitsuka nu era atlet, designer sau inginer biomecanic. Era un om care a înţeles oamenii.

    3. Uneori, cea mai bună strategie este să creezi piaţa pe care încă nu o vede nimeni.

    În 1949, pantoful sport nu era o prioritate. Japonia era săracă, sportul era marginal. Dar Onitsuka a anticipat creşterea masivă a industriei sportului şi fitnessului cu 20–30 de ani înainte.

    4. Funcţionalitatea câştigă întotdeauna pe termen lung.

    Bruce Lee, alergătorii olimpici, sportivii niponi – toţi au purtat Onitsuka nu pentru brand, ci pentru că funcţiona mai bine. Brandurile pot apărea şi dispărea, dar o tehnologie superioară îşi găseşte întotdeauna locul.

    5. Construieşte relaţii – chiar şi atunci când par mici. Poţi crea istorie din ele.

    Phil Knight a fost iniţial un simplu distribuitor al pantofilor Onitsuka în America. Din acea relaţie s-au născut ulterior Nike şi decenii întregi de competiţie – sportivă, dar şi în business.


    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • Pasionat de reconstrucţia oamenilor

    Există oameni care îşi aleg profesia şi oameni pe care profesia îi găseşte atunci când sunt pregătiţi să vadă lumea altfel. Andrei Alexandrescu aparţine celei de-a doua categorii. El este un psiholog care a înţeles, întâi pe propria piele, că schimbarea începe cu o întrebare simplă şi un adevăr greu de rostit. Iar astăzi, în cabinetul său, fiecare poveste devine un exerciţiu de reconstrucţie, poate cea mai grea posibilă.

    Pentru Andrei Alexandrescu, psihologia nu este doar o profesie, ci un mod de a privi lumea, prin oameni, prin mecanismele care le modelează alegerile, cât şi prin forţa pe care fiecare o poate redescoperi în sine. Dacă ar rezuma tot ce face într-o frază simplă, ar spune că ajută oamenii „să fie mai încrezători în forţele proprii, să se simtă bine în pielea lor şi să construiască viaţa pe care şi-o doresc”.

    Dar în spatele acestei simplităţi se află ani întregi de formare, o combinaţie între economie, psihologie clinică, coaching sistemic şi intervenţie cognitiv-comportamentală, plus un parcurs personal care a pornit nu din manuale, ci dintr-o curiozitate timpurie: „Interesul pentru modul în care funcţionează oamenii l-am avut de mic copil”. Dar nu l-a recunoscut ca vocaţie de la început.

    A crescut într-o epocă în care mersul la psiholog era stigmatizat, iar el însuşi era sceptic. Iar primul contact cu ceea ce avea să devină profesia vieţii sale nu a venit din manuale, ci dintr-o tabără. „La 14 ani am început voluntariatul cu copii din medii defavorizate şi am văzut cât de importante sunt înţelegerea, contactul interuman şi nevoia cât se poate de firească de a fi văzuţi, auziţi şi susţinuţi.” Totuşi, abia în facultatea de economie a apărut declicul. Studiind comportamentul consumatorului, a observat că teoriile nu se potrivesc cu realitatea oamenilor. „Mi-am dat seama foarte repede că oamenii, în general, în orice alt mod, dar nu raţional fac majoritatea alegerilor, guvernaţi de emoţii şi convingeri personale.” A început atunci să studieze profiling „pentru a-mi îmbunătăţi jocul de poker”, glumeşte el, „de unde curiozitatea a explodat”.

    A lucrat în diplomaţie, consultanţă de management şi risc, iar noţiunile de psihologie aplicată au început să prindă contur în viaţa lui profesională. „Pe parcurs, am primit mult feedback pozitiv pentru abilităţile mele şi încurajări care m-au ajutat să aleg să fac pasul către formarea în psihologie.” Decizia finală a venit însă când o psiholoagă l-a văzut lucrând cu copii cu afecţiuni oncologice. „Mi-a urmărit activitatea şi, împreună cu discuţiile pe care le-am avut cu o altă doamnă psiholog pentru orientare şi claritate în carieră, m-a ajutat să-mi confirm drumul.” Astăzi, Andrei vorbeşte despre transformare nu ca despre un concept abstract, ci ca despre o experienţă pe care el însuşi a trăit-o. „Practica noastră începe cu noi înşine, prin propriul proces de intervenţie psihologică, dezvoltare personală şi evaluare psihologică. Am simţit direct ce înseamnă transformarea şi fără această trăire nu aş fi ales să profesez.” A înţeles că schimbarea este posibilă abia când şi-a văzut propriile limite şi şi-a dat seama că „perspectivele mele sunt limitate, iar schimbându-le pe acestea se schimbă tot”.

    Primul moment de confirmare profesională a fost cu primul pacient: „Venise cu o problemă de carieră şi cu convingeri eronate despre propria persoană. După o singură şedinţă, doar prin schimbarea perspectivei, a depăşit un blocaj prezent de ani de zile. Mi-a spus că ştie ce are de făcut — şi partea bună este că şi-a păstrat spiritul şi în prezent.” Unele cazuri însă l-au urmărit mai mult. „Multe, în special cele care au un diagnostic psihiatric incert şi sunt neînsoţite de o evaluare psihologică complexă.” Povesteşte despre un pacient cu istoric psihiatric de cinci ani, tratat pentru anxietate fără efect. „În evaluarea mea, semnele indicau mai degrabă un alt diagnostic din sfera (Tulburări de Spectru Autist). Medicul psihiatru cu care colaborez a confirmat ipoteza şi a ajustat tratamentul, iar eu am recalibrat intervenţia psihologică.” A urmat discuţia cu familia: „Au înţeles, după lungi căutări, ce se întâmplă cu pacientul şi astfel au putut oferi susţinerea de care avea nevoie”.

    Despre vulnerabilitatea de-a veni la psiholog, el vorbeşte cu respect, deoarece implică un act de curaj: „Mă emoţionează întotdeauna curajul de a veni, de a se deschide şi de a se vulnerabiliza în faţa celor mai dificile trăiri şi experienţe. Privit din exterior pare firesc, însă în realitate este un pas extrem de greu”. Iar dintre toate provocările meseriei sale, una se evidenţiază mereu: „Întotdeauna, rezistenţa la schimbare, pentru că aceasta generează cele mai multe emoţii”.

    Dacă ar trebui să explice unui copil ce face, Andrei ar folosi cuvintele: „Ajut oamenii să fie mai încrezători în forţele proprii, să se simtă bine în pielea lor şi să construiască viaţa pe care şi-o doresc, pornind de la gândurile, emoţiile şi comportamentele lor”. În spatele acestei fraze stă însă o meserie complexă, în care lucrează cu oameni extrem de diferiţi — de la copii şi adulţi aflaţi în blocaje personale, până la lideri de organizaţii.  Această curiozitate a sa faţă de felul în care oamenii îşi construiesc lumea interioară vine din experienţa acumulată în lucrul cu lideri, echipe şi sportivi. „Teoriile sunt doar teorii. Cea mai mare greşeală este aplicarea rigidă a unei metodologii”, spune el.

    Pentru Andrei, fiecare persoană îşi construieşte propria realitate, adesea fără să-şi dea seama cum. „Oamenii nu conştientizează enorm de multe lucruri — tipare personale, gânduri, rolul propriei persoane în problemele cu care se confruntă.” Iar ceea ce poate părea surprinzător pentru cei din exterior este un lucru pe care el îl vede des: „Nu toţi oamenii care caută suport vor cu adevărat să fie ajutaţi”.

    De aceea, consideră că „probabil una dintre cele mai importante calităţi ale unui psiholog este răbdarea”. În cabinet, această răbdare se transformă în prezenţă. „O zi bună este cea în care reuşesc să fiu autentic şi prezent, în care pacienţii vin cu feedback conform căruia şedinţele au funcţionat şi există rezultate reale, palpabile.” Iar când vorbeşte despre sănătatea mintală în organizaţii, o face fără idealisme: „Sănătatea mintală înseamnă mai mult decât propria persoană privită în mod izolat. Înseamnă şi capacitatea de adaptare la un context”. Pentru el, rezilienţa, autocunoaşterea, gestionarea emoţiilor şi relaţiile funcţionale sunt elemente-cheie. „Eu sunt adeptul unei psihologii pragmatice, aplicate. Wellbeingul e un termen frumos, dar nu suficient.” Dacă ar trebui să lase pacienţilor un singur mesaj, unul care să rezume întreaga lui filosofie profesională, ar alege ceva simplu şi greu de contrazis: „Te simţi bine, faci bine”.     


    Carte de vizită Andrei Alexandrescu:

    1. Este psiholog clinician licenţiat, coach sistemic certificat (International Coach Federation) şi specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală (CBT), psihologie aplicată şi analiză comportamentală, hipnoterapie şi psihologie sportivă şi organizaţională;

    2. Andrei îmbină o formare solidă în sănătatea mintală cu expertiză în coaching sistemic, profilare comportamentală şi consultanţă executive, axată pe leadership & dezvoltarea continuă a echipelor;

    3. Anterior carierei în psihologie, a condus programe de transformare organizaţională şi dezvoltare a liderilor în companii multinaţionale şi are o pregătire academică în economie (ASE Bucureşti).

    4. A obţinut certificări avansate în CBT şi hipnoterapie, precum şi în psihologia sportului, prin Academia FC Barcelona.


    Întrebări fulger — Andrei Alexandrescu

    Un lucru pe care îl vedeţi imediat la un om când intră în cabinet sau într-o sală de training?

    Atitudinea.

    Ce întrebare puneţi cel mai des unui lider în prima sesiune?

    Ce crede despre acest proces.

    Un obicei pe care l-aţi elimina din comportamentul liderilor, dacă aţi putea?

    Mersul cu nasul pe sus.

    Ce vă enervează cel mai tare într-o şedinţă de coaching?

    Când avea nevoie de psihoterapie, dar a ales coaching că e mai drăguţ. Oamenii aleg coaching pentru că este promovat ca fiind „despre viitor şi obiective”, însă există multe cazuri în care nu conştientizează faptul că tiparele de gândire, de personalitate, de răspuns la stres îi blochează de fapt în îndeplinirea nevoilor şi obiectivelor şi în obţinerea „stării de bine” mult râvnite. Fără să lucreze la acestea, coachingul poate induce, cel mult, o stare de autoamăgire şi o adâncire în blocajele deja existente, fără să producă rezultate palpabile.

    O tehnică psihologică pe care aţi folosi-o oricând, dar şi una pe care n-aţi mai folosi-o niciodată?

    Restructurare cognitivă (oricând), întrebări şi atât (niciodată).

    Cel mai subestimat ingredient al sănătăţii mintale la locul de muncă?

    Salutul cu zâmbetul pe buze.

    Ce vă ajută pe dvs. personal să rămâneţi centrat?

    Faptul că înţeleg că orice problemă întâlnită este o problemă umană.

    Un mit despre anxietate sau stres pe care vreţi să-l demontaţi complet?

    Faptul că este doar din pricina „a ceva” care ne stresează şi ne anxietează (un şef, munca etc.)

    Ce aţi pune pe un post-it pentru un lider care spune: „Nu am timp să mă ocup de mine”?

    „În consecinţă, la un moment dat nu o să mai ai timp nici să munceşti”.

    Cel mai important lucru pe care îl poate face o echipă în mijlocul unei crize?

    Să facă apel la raţiune, nu să-şi asculte doar tiparele de stres, emoţiile şi pulsul.

    Dacă aţi putea lucra cu orice lider din lume, fără limită de timp sau buget, cine ar fi acesta?

    Elon Musk. E atât de controversat încât sunt sincer curios cum se simte şi ce obiective de terapie ar putea avea.

  • Cum s-a transformat o cursă disperată după medicamente pentru copil într-o afacere inedită în România

    O cursă contra cronometru prin farmacii pentru a găsi un medicament vital pentru propriul copil a fost momentul care a dus la naşterea MedRadar, o aplicaţie care astăzi monitorizează stocurile din 3.000 de farmacii, inclusiv marile lanţuri Catena, Help Net şi Dr. Max.

    Cu o investiţie iniţială de peste 100.000 de euro din fondurile fondatorilor, platforma a ajuns la 35.000 de utilizatori lunari şi acoperă peste 60% din piaţa locală ca volum de vânzări. Acum, start-up-ul caută o finanţare de până la 300.000 de euro pentru a se extinde în ţările vecine şi a evolua de la un simplu motor de căutare la un „companion digital de sănătate” complet integrat.

    „Căutăm în momentul de faţă un investitor. O investiţie între 200.000 şi 300.000 de euro ne-ar ajuta să dezvoltăm următorul nivel de module ale aplicaţiei şi, în acelaşi timp, să scalăm în regiune“, a declarat Cristian Rădulescu, cofondator al MedRadar. Având o experienţă de 25 de ani în industria de tehnologie medicală, al a pus bazele proiectului MedRadar împreună cu Daniel Gorgan, de profesie programator. Ideea MedRadar a apărut de altfel dintr-o nevoie personală a lui Daniel Gorgan, care a fost nevoit să caute un medicament pentru copilul său din farmacie în farmacie – proces pe care a realizat că l-ar putea eficientiza cu ajutorul tehnologiei.

    El a dezvoltat o primă versiune a aplicaţiei, care a fost perfecţionată ulterior de Cristian Rădulescu, ce avea deja o perspectivă similară de business, formată în cadrul companiei IQvia, lider global în tehnologie şi informaţii medicale. Proiectul are în prezent o acoperire de aproximativ 30-35% din numărul total de farmacii din ţară. Ca volum de vânzări farmaciile partenere reprezintă peste 60% din piaţa din România.

    Cea mai dificilă sarcină a fost convingerea farmaciilor să ofere acces la date, a explicat Rădulescu. „Cel mai dificil proces a fost să înrolăm farmaciile şi să îi convingem să ne dea acces la date. Eu am avut un avantaj competitiv pentru că, lucrând în corporaţie, jobul meu a fost să construiesc relaţii cu distribuitorii şi farmaciile, deci mi-am construit un capital de încredere. Dificultăţile sunt: «Cum vă conectaţi la sistemul meu de gestiune?», «Ce faceţi cu datele?». Mergem şi vorbim cu fiecare reţea, explicându-le ce facem şi dându-le prin contract garanţia că, în caz de un accident de securitate, se pot întoarce către noi, avem asigurări. Tocmai de aceea, datele noastre stau pe servere globale, gen Amazon sau Microsoft, pentru a face lucrurile la cel mai înalt nivel de calitate“.

    Pentru a câştiga încrederea partenerilor, MedRadar nu colectează date sensibile, precum mărimea exactă a stocurilor sau preţurile, şi a implementat două moduri flexibile de conectare la sistemele de gestiune. „Vrem să se ştie că nu luăm alte date decât strictul necesar: farmacia şi dacă are sau nu un medicament în stoc. Am implementat două moduri de conectare: un mod push, unde farmaciile trimit ele datele către noi, şi un mod pull, unde noi ne conectăm şi citim datele. Frecvenţa actualizării este la latitudinea farmaciei. Noi suntem pregătiţi să suportăm şi o sincronizare o dată pe oră, dacă este nevoie“, a explicat Daniel Gorgan. O altă provocare tehnică a fost uniformizarea denumirilor de medicamente, care variază de la o farmacie la alta, problemă pe care echipa a rezolvat-o prin integrarea unei soluţii bazate pe inteligenţă artificială, furnizată de OpenAI.

    Fondatorii intenţionează să folosească fondurile atrase pentru a dezvolta noi funcţionalităţi şi pentru a susţine expansiunea internaţională. Primul modul aflat în lucru va permite utilizatorilor nu doar să vadă unde se găseşte un medicament, ci şi să îl rezerve direct din aplicaţie. Această funcţionalitate va permite şi evoluţia modelului de business către unul Freemium şi Premium, cu o taxă modică pentru utilizatori. De asemenea, compania are în plan dezvoltarea unui modul prin care farmaciile să îşi poată gestiona singure profilul – să adauge imagini, să modifice orarul sau să publice promoţii. Viziunea pe termen lung este însă mult mai ambiţioasă. „Visul nostru este ca MedRadar să fie aplicaţia care te ajută pe tine şi ajută medicul tău să te trateze mai bine“, explică Rădulescu.

    Obiectivul final este ca MedRadar să devină un „companion digital de sănătate“ disponibil la nivel european, care să se integreze cu diverse dispozitive medicale (smartwatch, pompă de insulină, glucometre) pentru a oferi utilizatorului şi medicului său o imagine completă şi în timp real a stării de sănătate – un adevărat „digital twin“. Extinderea regională este vizată şi pentru că pacienţii din ţările vecine se confruntă cu aceleaşi probleme. Cristian Rădulescu subliniază un paradox al României: „România a fost unul dintre pionierii digitalizării sistemului farmaceutic. În 2012 am lansat e-prescripţia, iar sistemul SIUI, cu toate problemele lui, era atunci un proiect inovator.“ Problema, spune el, este stagnarea care a urmat. „Din păcate, ne-am oprit acolo şi, în 2025-2026, trăim tot la nivelul de 2012.“ El oferă exemple din regiune: Bulgaria, care până recent folosea raportări pe hârtie, recuperează rapid, iar Germania a implementat prescripţia electronică abia la începutul lui 2024, dar la un nivel superior, permiţând inclusiv livrarea prin curier a medicamentelor cu reţetă.     

    „Căutăm în momentul de faţă un investitor. O investiţie între 200.000 şi 300.000 de euro ne-ar ajuta să dezvoltăm următorul nivel de module ale aplicaţiei şi, în acelaşi timp, să scalăm în regiune.“

    Cristian Rădulescu, cofondator, MedRadar

    „Vrem să se ştie că nu luăm alte date decât strictul necesar: farmacia şi dacă are sau nu un medicament în stoc. Am implementat două moduri de conectare: un mod push, unde farmaciile trimit ele datele către noi, şi un mod pull, unde noi ne conectăm şi citim datele. Frecvenţa actualizării este la latitudinea farmaciei. Noi suntem pregătiţi să suportăm şi o sincronizare o dată pe oră, dacă este nevoie.“

    Daniel Gorgan, cofondator, MedRadar



    Rubrica Start-up Pitch

    Invitat: Bogdan Topîrceanu, cofondator ArtLink

    Ce face? A dezvoltat o platformă de realitate augmentată pentru a digitaliza operele de artă.

    „Avem deja un proiect cu care vrem să aplicăm pentru fonduri euro-pene pe zona asta de muzee. Am fost acum câţiva ani la o întâlnire între mai multe muzee mari din Bucureşti, care se plângeau că şcolile de artă nu-şi trimit elevii să le viziteze mai des. De atunci mi-a rămas ideea asta în cap că ar trebui să existe o chemare mai generală pentru toţi copiii şi pentru tineri. Prin digitalizarea experienţelor muzeale, există foarte mult potenţial. Există foarte multe lucrări care stau în arhivă, care ar putea fi scoase de acolo şi văzute în această modalitate. De asemenea, experien-ţele din muzeu pot fi şi ele augmentate, ori prin informaţii, ori printr-un ghid AI.“


    Rubrica Start-up Update

    1. Invitaţi: Sorin Iacob, fondator al Carfix şi Alina Georgescu, investment manager în cadrul Catalyst Romania.

    Ce e nou? Compania a atras o nouă finanţare, de 1,25 milioane de euro, de la fondul de investiţii Catalyst Romania, pentru a lansa noi module dedicate flotelor de dimensiuni medii şi mici şi pentru a accelera expansiunea regională, în prim-plan fiind pieţele din Slovacia şi Ungaria. Platforma Carfix, lansată oficial în 2021, funcţionează ca un marketplace al mobilităţii, optimizând costurile de exploatare pentru flotele auto.

    Sorin Iacob: „Ne propunem să accelerăm creşterea pe piaţa locală prin oferirea de noi module, în special axate pe companiile cu flote mici şi medii, dar în acelaşi timp agregând toată piaţa de prestatori – distribuitori de piese auto, reparatori, dealeri auto, finanţatori şi asigurători – într-un ecosistem 100% digital. În acelaşi timp, dorim şi lucrăm deja activ la a ne extinde în regiune, urmând să lansăm platforma în Slovacia, în Ungaria şi, posibil, în Polonia, în perioada următoare.”

    Alina Georgescu: „Carfix este o companie care ne-a convins, în primul rând, pentru soluţia pe care o oferă, pentru că transformă şi digitalizează o industrie care încă este tradiţională. Pe acelaşi loc fiind şi echipa. Am întâlnit profesionişti cu experienţă în industrie de peste 15-20 de ani şi este cazul ideal. În plus, am luat feedback direct de la clienţii existenţi şi ne-au fost confirmate atât valorile, cât şi creşterea eficienţei. Punând toate aceste elemente pe planurile pe care compania le are, am decis să facem acest pas împreună.”

     

    2. Invitat: Dan Huru, CEO MeetGeek AI – asistent AI pentru şedinţe

    Ce e nou? Start-up-ul românesc şi-a setat un obiectiv ambiţios de a-şi creşte veniturile anuale recurente (ARR) de la
    2 mil. de dolari în prezent la 10 mil. de dolari în următoarele
    12 luni. Planul de creştere este susţinut de o nouă rundă de finanţare de
    1,6 milioane de euro, care va fi direcţionată către expansiunea globală şi către dezvoltarea produsului, care a evoluat de la un simplu instrument de sumarizare la o platformă complexă de „automatizare agentică a şedinţelor”.

    „Noi avem ca obiectiv să ajungem la 10 milioane ARR în următoarele 12 luni. Este un obiectiv ambiţios şi credem că aceste două pariuri mari – zona de voice agents şi agentic automation – ne vor ajuta să evoluăm rapid. Runda am ridicat-o pentru a accelera creşterea pe mai multe pieţe în acelaşi timp. Am investit foarte mult în marketing, în vânzări, în zona de reselleri. Încercăm să accelerăm acolo unde deja avem o tracţiune bună şi există şi un brand. Bineînţeles, SUA este o piaţă foarte bună, dar şi competitivă.”

     

    3. Invitaţi: Alex Băraru şi Rareş Moşescu, fondatorii platformei Meditatii.ro

    Ce e nou? Start-up-ul local a lansat recent o versiune pro a platformei sale dedicată profesorilor care doresc să îşi transforme activitatea într-o afacere scalabilă. Lansată în urmă cu 2-3 luni, versiunea pro a atras deja 25 de profesori. În prezent, platforma are 1.300 de profesori activi recurenţi şi ţinteşte să ajungă la peste 20.000 de elevi până la finalul anului.

    Alex Băraru: „Am introdus şi varianta pro pentru a-i ajuta pe profesori să-şi dezvolte latura antreprenorială. Nu mai este doar un profesor care predă ca un «side hustle» (o modalitate de a câştiga bani extra pe lângă jobul de bază – n.red.), ci reuşim să-l ducem la nivelul următor ca să aibă programul întreg doar ca profesor, apoi să intre în legalitate şi să înceapă să aibă şi alţi profesori în ajutorul lui.“

    Rareş Moşescu: „Dacă eşti la început de drum şi vrei câţiva elevi, noi avem un sistem prin care te ajutăm să obţii primii elevi garantat. Iar dacă vrei să creşti şi mai mult, vrei să ajungi la 30, 40, 50 de elevi, poate chiar şi mai mult pe lună, avem un nou plan la care poţi aplica care se numeşte Meditaţii Pro.“


    Rubrica Investor Watch

    Invitat: Rain Tamm, general partener în cadrul Siena Secondary Fund – un fond de investiţii de nişă din Estonia specializat în achiziţionarea de pachete de acţiuni de la primii investitori şi angajaţi ai celor mai de succes companii de tehnologie din Europa Centrală şi de Est.

    „Avem o listă de aproximativ 250 de companii în regiunea pe care o acoperim. Din câte ştim, suntem singurii dedicaţi acestei părţi a Europei care activează pe acest segment de tranzacţii secundare. De pe această listă lungă, ne interesează cu adevărat aproximativ 50-70 de companii, iar circa jumătate dintre ele sunt din această regiune – Polonia, Cehia şi, desigur, România.”


    Ediţie specială „Start-up failure”

    Invitat: Eusediu Margasoiu, cofondator Feexers, despre lecţiile învăţate după eşecul proiectului său gândit ca „un Uber pentru servicii în casă”

    Problema fundamentală nu a fost execuţia, ci nepotrivirea cu realitatea pieţei. Startup-ul a construit o aplicaţie complet transparentă, cu facturi, garanţii şi profesionişti verificaţi, pentru o piaţă a serviciilor la domiciliu (instalatori, electricieni etc.) care, conform datelor colectate de ei, este 90% nefiscalizată.

    „Clienţii nu pot să exprime care este nevoia lor cu adevărat. Ei ne descriu potenţiale îmbunătăţiri la soluţiile actuale, nu nevoi. Rezultatul? Optimizări marginale, în niciun caz disruption. Aşa cum spunea un profesor de la Harvard, Theodore Levitt: «oamenii nu au nevoie de o maşină de găurit, oamenii au nevoie de o gaură». Maşina de găurit este doar o soluţie. Noi suntem angrenaţi în soluţie.”



    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. Formatul emisiunii cuprinde o serie de rubrici ce aduc plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot. Până acum s-au difuzat peste 1.300 de ediţii ale ZF IT Generation.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • În culisele celui mai mare transportator aerian din România. Care sunt secretele din spatele evoluţiei Wizz Air şi ce urmează pentru piaţa locală

    România a învăţat să zboare odată cu diaspora, iar astăzi descoperă tot mai mult călătoria ca formă de libertate. Când CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa spune că piaţa românească este strategică, el vorbeşte şi despre o schimbare care a durat aproape douăzeci de ani.

    România rămâne una dintre pieţele-cheie pentru Wizz Air, într-un context european în care competiţia, costurile şi presiunea fiscală redesenează rapid harta aviaţiei. Într-un interviu acordat la Budapesta, cu prilejul primirii celei de-a 250-a aeronave a companiei, CEO-ul Wizz Air, József Váradi, vorbeşte despre importanţa strategică a pieţei româneşti, despre extinderea reţelei şi despre riscurile pe care politicile fiscale le pot avea asupra conectivităţii aeriene.

    România se află constant pe radarul conducerii Wizz Air, iar mesajul transmis de CEO-ul companiei este că piaţa locală rămâne esenţială pentru dezvoltarea grupului. „România este una dintre cele mai importante pieţe ale noastre. Suntem compania aeriană lider în România, avem aproximativ 50% cotă de piaţă şi ne-am extins foarte puternic de-a lungul anilor”, spune József Váradi. În viziunea sa, această poziţie nu este în sine un obiectiv, ci o bază pentru paşii următori. Potrivit celor mai recente date comunicate de reprezentanţii companiei, Wizz Air a transportat în 2024 13 milioane de pasageri spre şi dinspre România, iar compania operează pe aeroporturile din ţară 39 de aeronave din totalul de 250. „Pentru noi, România este o piaţă de importanţă strategică şi, tocmai din acest motiv, vom continua să ne extindem şi în viitor.” Această intenţie se traduce într-o analiză continuă a oportunităţilor de creştere. „Ne uităm în permanenţă la modalităţi de a ne extinde amprenta în România”, explică CEO-ul Wizz Air, subliniind că discuţiile nu sunt teoretice. „Suntem în discuţii cu mai multe aeroporturi din România ca potenţiale noi oportunităţi de bază pentru companie.”

    Accentul cade pe dezvoltarea de baze operaţionale, pe creşterea flotei alocate pieţei locale şi extinderea reţelei de destinaţii. În ultimul an, compania a făcut deja paşi concreţi în această direcţie, prin deschiderea operaţiunilor pe aeroportul Băneasa, reluarea zborurilor pe Suceava şi, cel mai recent, prin anunţul referitor la deschiderea bazei de pe aeroportul din Târgu-Mureş, bază care a fost închisă în urmă cu un deceniu. „Avem mai multe discuţii în desfăşurare şi procesul de evaluare este în curs”, precizează Váradi, sugerând că aceste mişcări fac parte dintr-o strategie mai largă, nu din decizii punctuale. „Ne uităm la dezvoltarea de noi baze, la creşterea numărului de aeronave şi la adăugarea de noi destinaţii în reţea.” Întrebat despre posibilitatea introducerii unor rute interne, CEO-ul lasă subiectul deschis, fără a avansa un angajament clar. „Dacă vom opera sau nu rute domestice în România, acest lucru rămâne de decis. Analizăm în continuare această opţiune”, spune el. Printre aeroporturile aflate în vizor se numără şi Braşovul, considerat o piaţă de interes, dar fără un calendar de lansare asumat public. „Când vom lua o decizie şi o vom putea confirma, o vom comunica pieţei.”

    Dincolo de planurile de extindere, József Váradi răspunde şi referitor la unul dintre cele mai sensibile subiecte pentru aviaţia europeană: taxarea. În contextul discuţiilor din România privind introducerea sau majorarea unor taxe pentru companiile aeriene, în contextul în care modelul de business al acestora nu presupune înregistrarea cifrei de afaceri în statele unde operează cursele, poziţia Wizz Air este lipsită de ambiguitate. „Taxele nu sunt niciodată bune, pentru că cresc costurile de a face business”, spune CEO-ul, avertizând asupra impactului rapid pe care astfel de măsuri îl pot avea asupra conectivităţii aeriene. El invocă experienţa altor pieţe pentru a-şi susţine punctul de vedere. „Guvernele trebuie să fie foarte atente atunci când discută despre taxarea aviaţiei”, afirmă Váradi, oferind exemplul Austriei. „Acolo, guvernul a început să supraîncarce piaţa cu taxe. Noi ne-am retras o parte din capacitate, alţi competitori au făcut acelaşi lucru, iar rezultatul este că întregul sector al aviaţiei se află acum în declin.” Mesajul este unul de avertisment direct: pentru companiile low-cost, unde marjele sunt atent calibrate, costurile suplimentare se traduc aproape inevitabil în ajustări de reţea, reducerea frecvenţelor sau retrageri complete din anumite pieţe. În acest context, potenţialul de creştere al României este legat strâns de predictibilitatea mediului economic şi de modul în care autorităţile aleg să se raporteze la industrie.

    În contextul recepţionării celei de-a 250-a aeronave Airbus din flotă, un reper simbolic pentru compania low-cost, CEO-ul Wizz Air a vorbit deschis despre începuturi, crize, decizii forţate şi pariuri strategice, dar şi despre limitele şi riscurile care rămân în faţa industriei aviatice. Pentru companie, recepţionarea aeronavei este un punct de inflexiune într-un parcurs marcat de momente de incertitudine, schimbări de direcţie şi presiuni externe constante — de la falimente iminente în primii ani, la pandemie, conflicte geopolitice şi blocaje în lanţurile de aprovizionare. CEO-ul Wizz Air a povestit însă că relaţia cu Airbus nu a fost una gândită strategic de la început. „Nu am vrut niciodată să fim o companie aeriană Airbus”, a spus acesta, evocând contextul de acum peste două decenii, când piaţa forţei de muncă şi infrastructura disponibilă favorizau clar Boeing. „Am devenit Airbus din întâmplare”, a recunoscut el, explicând că începutul colaborării a fost determinat mai degrabă de constrângeri decât de viziune pe termen lung. Privind retrospectiv, decizia s-a dovedit una definitorie pentru evoluţia companiei. „Este probabil unul dintre cele mai bune lucruri care ni se puteau întâmpla acum 21 de ani”, a afirmat CEO-ul. Drumul până la primele 50 de aeronave a durat şapte ani — o perioadă pe care conducerea o descrie drept „extrem de provocatoare”.

    Un moment-cheie a avut loc în 2004, când compania se confrunta deschis cu riscul de insolvenţă. „Aveam două opţiuni: să plătim salariile şi apoi să închidem compania sau să continuăm să operăm cu combustibil pentru doar câteva zile”, a relatat CEO-ul, descriind presiunea deciziilor luate atunci. Pragul de 100 de aeronave, atins în 2018, a marcat o schimbare de etapă. Wizz Air devenise o companie listată la bursă, cu o poziţie financiară stabilă, iar în 2017 semnase o comandă majoră cu Airbus, într-un context de negociere dură. „Am avut pârghie de negociere şi am fost mulţumiţi de rezultat”, a spus CEO-ul, precizând că aeronava cu numărul 250 face parte din acel contract. Strategic, compania a accelerat tranziţia către familia A321neo. Primul A321neo a intrat în flotă în 2019, iar în prezent aproximativ 80% din flotă este formată din A321, majoritatea versiuni neo. În următorii trei ani, Wizz Air estimează că va deveni un operator aproape exclusiv de A321neo — o poziţionare rară la nivel global. „Credem că este cea mai bună platformă din industrie, din punct de vedere economic şi al eficienţei”, a spus CEO-ul, descriind aeronava ca un avantaj competitiv, nu ca un simplu activ de flotă. Contextul extern rămâne însă complicat. Compania recunoaşte că o parte dintre aeronave sunt încă la sol din cauza problemelor din lanţul de aprovizionare, pe fondul dificultăţilor cu motoarele şi livrările (dificultăţi legate de motoarele Pratt & Whitney GTF, întârzieri la livrări; ulterior acestui discurs a avut loc şi incidentul tehnic recent care a necesitat resetarea unor sisteme de bord – n.red.). „Suntem pe drumul de a recupera aceste aeronave”, a precizat CEO-ul, adăugând că revenirea completă a capacităţii este un obiectiv, nu o certitudine imediată.

    La nivel operaţional, Wizz Air spune că modelul său se bazează pe „stimularea pieţei”, nu pe redistribuirea pasagerilor altor transportatori. În cei peste 20 de ani de activitate, compania susţine că a contribuit decisiv la creşterea volumelor de trafic în Europa Centrală şi de Est, unde operează ca jucător dominant. Astăzi, Wizz Air are o reţea de aproximativ 200 de aeroporturi în peste 60 de ţări, aproape 1.000 de rute şi estimează că va transporta circa 72 de milioane de pasageri în acest an, comparativ cu 42 de milioane în perioada pandemiei. Regiunea Europei Centrale şi de Est rămâne miza principală. „Vrem să fim percepuţi ca o companie aeriană de acasă, în Ungaria, România, Polonia şi celelalte pieţe”, a explicat CEO-ul, făcând referire la deschiderea de noi baze şi la investiţiile în aeroporturi secundare, considerate esenţiale pentru costuri şi expansiune. Privind înainte, planurile sunt ambiţioase, dar formulate prudent. Wizz Air estimează că va depăşi pragul de 300 de aeronave în 2028–2029, respectiv 350 de aeronave până în jurul anului 2030. „Nu ne oprim aici”, a spus CEO-ul, dar a subliniat că succesul va depinde, în continuare, de agilitate şi capacitatea de adaptare într-un mediu volatil. În discursul de final, acesta a evitat notele celebrative şi a revenit la ideea de rezilienţă: „Toţi aceşti ani ne-au făcut mai duri. Am supravieţuit pentru că a trebuit să fim agili”.

     

    Cum a crescut Wizz Air odată cu diaspora românească – şi ce urmează într-o piaţă care începe să călătorească „pentru prima dată”

    Această logică a adaptării continue nu este nouă pentru Wizz Air. De fapt, ea se suprapune aproape perfect peste modul în care compania a crescut încă de la intrarea pe piaţa românească. În decembrie 2007, BUSINESS Magazin numea „căpşunarul” personalitatea anului şi descria astfel  diaspora românească drept motorul unei transformări economice şi sociale care avea să se vadă rapid şi în aviaţie. În limbaj specific domeniului, categoria VFR (Visit Friends and Relatives) este reprezentativă pentru această categorie, iar 2007 era pentru Wizz Air începutul unei cereri recurente şi stabile, generată de migraţia masivă a românilor către vestul Europei. Zborurile nu erau despre vacanţă, ci despre muncă, familie, întoarcere şi plecare. Frecvenţa a devenit mai importantă decât confortul, iar preţul, mai important decât brandul. În acest context, Wizz Air a crescut odată cu acel tip de pasager care zbura des, plătea puţin, dar umplea constant aeronavele. Modelul low-cost şi reţeaua orientată est–vest au transformat mobilitatea forţei de muncă într-un flux de business predictibil, iar România a devenit, în anii care au urmat, una dintre pieţele-cheie ale companiei. Váradi vorbeşte deschis despre faptul că Wizz Air „nu taie dintr-un tort existent”, ci creează piaţă. Exact acest lucru s-a întâmplat în România post-2007: pentru milioane de români plecaţi la muncă în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie, avionul a devenit un mijloc funcţional, nu un lux. Zborurile frecvente, accesibile, către oraşe secundare au transformat migraţia economică într-un flux predictibil de pasageri. Practic, CEO-ul Wizz Air descrie astăzi, în termeni de strategie, ceea ce BUSINESS Magazin surprindea în 2007 ca fenomen social. Aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, a fost un catalizator major pentru modelul de business al Wizz Air. Liberalizarea pieţei muncii, creşterea mobilităţii şi formarea rapidă a unei diaspore numeroase în Europa de Vest au generat exact tipul de cerere pe care operatorul low-cost îl avea deja în ADN: rute frecvente, accesibile, de tip Visit Friends and Relatives.


    Cum a început Wizz Air

    Compania a fost fondată în 2003, la Budapesta, de József Váradi (actualul CEO), împreună cu un grup de investitori, inclusiv fondul american Indigo Partners, specializat în companii aeriene low-cost. Ideea de bază a fost de la început: ale unei companii low-cost, concentrate pe Europa Centrală şi de Est, într-o regiune subdeservită de companiile aeriene occidentale după extinderea UE. În prezent, Wizz Air (listată la bursa de la Budapesta cu simbolul WIZZ) operează o flotă de 250 de aeronave Airbus A320, A320neo, A321 şi A321neo se autodescrie drept compania cu cea mai rapidă creştere din Europa şi liderul din Europa Centrală şi de Est.


    Pentru Wizz Air, România a devenit una dintre pieţele unde creşterea traficului a fost accelerată nu prin turism clasic, ci prin nevoia constantă de conectivitate dintre estul şi vestul Europei. Extinderea reţelei de rute, deschiderea de baze locale şi creşterea rapidă a capacităţii au urmat în anii de după aderare, pe măsură ce migraţia economică şi integrarea României în spaţiul comunitar au transformat transportul aerian dintr-un lux într-o necesitate de masă. Astăzi însă, compania spune că intră într-o nouă etapă, în care călătoria nu mai este doar o necesitate, ci începe să devină un obicei – inclusiv în afara Capitalei. Anastasia Novak, directorul de comunicare al Wizz Air, explică faptul că, istoric, reţeaua companiei s-a bazat pe două mari tipuri de rute, dintre care una a fost dominantă ani la rând: VFR – Visit Friends and Relatives. „Acesta este principalul tip de rute pentru noi. A reprezentat, la un moment dat, aproximativ 50–60% din traficul românilor”, spune aceasta. Sunt zborurile care leagă România de Germania, Italia, Polonia sau alte pieţe europene unde s-a format o diasporă semnificativă. Această nevoie de mobilitate a apărut odată cu deschiderea frontierelor europene şi cu migraţia forţei de muncă după aderarea la Uniunea Europeană. „Oamenii au început să muncească în alte ţări şi aveau nevoie să se întoarcă în weekend, de sărbători, să îşi viziteze rudele şi prietenii”, explică reprezentantul Wizz Air. Pentru companie, aceasta a fost „istoria iniţială” a dezvoltării în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.

    În timp, însă, profilul pasagerului a început să se schimbe. Directorul de comunicare arată că, pe fondul creşterii veniturilor şi al unei stabilităţi mai mari, apare un nou tip de cerere. „Astăzi vedem că aproximativ 15–20% din destinaţiile care cresc în România sunt legate de leisure”, afirmă ea. Important este şi că este şi această evoluţie să devină tot mai vizibilă în oraşele regionale. Braşov, Suceava, Sibiu sau Iaşi sunt menţionate ca exemple de pieţe unde cererea de călătorie nu mai este legată exclusiv de muncă sau de diaspora. „Oamenii călătoresc acolo pentru a vedea oraşele, în special turişti din Germania”, spune directorul de comunicare, subliniind componenta de inbound. În acelaşi timp, există şi un fenomen invers: locuitorii acestor regiuni încep să călătorească în afara ţării, uneori „pentru prima dată în viaţa lor” sau pentru prima dată într-un interval lung de timp. Pentru Wizz Air, acesta este un semnal important. „Este un lucru unic pe care îl vedem şi suntem foarte fericiţi că putem face acest lucru pentru România şi pentru români”, spune reprezentanta companiei. Trecerea de la călătoria strict funcţională la cea de explorare marchează o schimbare de comportament, pe care compania o urmăreşte atent. Această transformare se vede inclusiv la nivel operaţional. Directorul de comunicare vorbeşte despre experienţa echipajelor de cabină, care întâlnesc tot mai des pasageri aflaţi la primul zbor. „Pe unele pieţe, oamenii nu sunt obişnuiţi să călătorească. Se urcă în avion pentru prima dată şi nu ştiu, de exemplu, cum să îşi pună centura de siguranţă sau care sunt regulile de bază”, explică ea.

    Educaţia pasagerilor şi acomodarea cu zborul fac astfel parte din procesul natural de maturizare a pieţei. În timp, această barieră dispare. „Vedem că, odată cu experienţa şi cu ceea ce facem noi, oamenii călătoresc din ce în ce mai mult şi se obişnuiesc cu acest lucru”, spune directorul de comunicare. Accesibilitatea zborurilor low-cost joacă aici un rol esenţial, pentru că transformă zborul într-un gest banal, nu într-un eveniment excepţional. „Ne obişnuim cu libertatea de a călători”, rezumă ea. Pentru Wizz Air, următoarea etapă nu înseamnă abandonarea rutelor VFR, ci completarea lor. Diaspora rămâne un pilon al reţelei, dar alături de ea se conturează o Românie care călătoreşte tot mai mult din plăcere, din curiozitate şi din dorinţa de a descoperi. O piaţă care, potrivit companiei, învaţă să zboare – la propriu şi la figurat.

     

    De ce câştigă teren în strategia companiei aeroporturile regionale?

    Cu 13 milioane de transportaţi în 2024, România se află astăzi între primele trei pieţe din reţeaua Wizz Air, cu un ritm de creştere care o menţine în centrul strategiei de dezvoltare a companiei. Accentul rămâne pe zborurile internaţionale, însă aeroporturile regionale — inclusiv Braşov — joacă un rol tot mai important în stimularea cererii. András Szabó, director de reţea, vorbeşte despre direcţiile de extindere, limitele modelului low-cost şi modul în care se schimbă profilul pasagerilor. „România este astăzi una dintre cele mai mari pieţe ale noastre. Este printre primele trei”, spune el. Oficialul subliniază însă că, din perspectiva dimensiunii operaţionale şi a reţelei dezvoltate, România are un rol aparte. „Avem planuri mari aici. Ne dezvoltăm atât în capitală, cât şi în regiuni şi suntem foarte mândri de acest lucru.” Pentru Wizz Air, piaţa românească este un exemplu clar de cerere stimulată prin extindere susţinută. „Ceea ce veţi vedea de la noi este că vom continua să stimulăm piaţa, făcând disponibile tot mai multe locuri în toată ţara”, explică el. Compania a devenit lider de piaţă în România, conectând milioane de pasageri cu destinaţii de muncă şi de vacanţă din Europa şi din afara ei. Strategia rămâne centrată, cel puţin în prezent, pe rutele internaţionale. „Ne concentrăm în principal pe zborurile internaţionale”, afirmă directorul de reţea, adăugând că zborurile interne nu sunt excluse complet, dar nici prioritare. „Am evalua inclusiv această oportunitate, însă, în acest moment, accentul este clar pe internaţional.” Un punct-cheie al dezvoltării regionale îl reprezintă Braşovul, cel mai nou aeroport operaţional din România. Wizz Air spune că reacţia pieţei a fost una pozitivă. „Continuăm să adăugăm capacitate la Braşov şi vedem că produsul nostru este apreciat. Avem o cerere bună şi privim Braşovul ca pe o piaţă de creştere”, spune Szabó. Braşovul este văzut ca un nod cu mai multe valenţe. „Avem trei tipuri de trafic: conectarea românilor cu ţările în care locuiesc, componenta de leisure outbound şi, foarte important, turismul inbound”, explică directorul de reţea. „Braşovul este un punct extrem de interesant pentru turiştii străini şi o poartă către o regiune cu valoare culturală şi naturală ridicată.”

    Întrebat despre particularităţile tehnice ale aeroportului, inclusiv turnul de control operat de la distanţă, el evită să transforme subiectul într-o temă de controversă. „Astăzi operăm la Braşov, aşa că nu aş comenta suplimentar”, spune el. La nivel naţional, compania observă o cerere tot mai mare pentru destinaţiile de vacanţă. „Vedem în România o cerere în creştere pentru rutele de agrement şi căutăm constant oportunităţi de a adăuga astfel de destinaţii”, afirmă reprezentantul companiei. În acelaşi timp, Wizz Air îşi asumă un rol mai larg în ecosistem. „Ca una dintre cele mai importante companii aeriene din piaţă, vrem să fim un bun cetăţean corporativ şi să stimulăm şi turismul în România.” Săptămâna trecută, Wizz Air a anunţat redeschiderea bazei operaţionale de la Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu Mureş începând cu sezonul de vară 2026, marcând revenirea companiei pe una dintre bazele sale istorice din România. Dacă în urmă cu un deceniu zborurile de la Târgu Mureş erau orientate aproape exclusiv spre traficul de diaspora, noua strategie vizează un mix mult mai larg de cerere. Pe lângă conectarea comunităţilor de români din vestul Europei, noile rute sunt gândite să atragă şi trafic de leisure şi business, atât outbound, cât şi inbound. Extinderea reţelei cu destinaţii precum Paris, Roma, Milano, Basel sau Larnaca reflectă maturizarea pieţei locale şi schimbarea comportamentului de călătorie. Târgu Mureş este repoziţionat astfel ca un nod regional nu doar pentru mobilitatea forţei de muncă, ci şi pentru turism şi city break-uri. Extinderea reţelei a atras în mod natural şi un alt profil de pasager. Deşi este o companie low-cost, Wizz Air ajunge tot mai mult la segmentul premium şi la călătoriile de afaceri. „În oraşe precum Bucureşti sau Cluj, frecvenţele ridicate şi numărul mare de rute ne fac competitivi şi pentru business travel”, spune directorul de reţea. „Aceasta este o consecinţă naturală a dimensiunii reţelei.” În schimb, compania nu intenţionează să intre pe segmentul long-haul. „Nu este în atenţia noastră. Ne concentrăm pe zboruri scurte şi medii, de la una până la cinci ore. Aici este punctul nostru forte”, precizează Szabó. Cele mai îndepărtate destinaţii din Bucureşti rămân Marrakesh şi Tenerife — suficiente, spune el, pentru a susţine un model eficient şi scalabil. Pentru Wizz Air, România rămâne una dintre pieţele-cheie ale regiunii, nu printr-o etichetă de „cea mai mare”, ci prin consistenţa cererii şi potenţialul de extindere. Iar mesajul transmis este unul de continuitate: creştere calculată, pe baze deja validate.   

    România este una dintre cele mai importante pieţe ale noastre. Suntem compania aeriană lider în România, avem aproximativ 50% cotă de piaţă şi ne-am extins foarte puternic de-a lungul anilor. Pentru noi, România este o piaţă de importanţă strategică şi, tocmai din acest motiv, vom continua să ne extindem şi în viitor.

    József Váradi, CEO, Wizz Air

    „Ne concentrăm în principal pe zborurile internaţionale. Zborurile interne nu sunt excluse complet, dar nici prioritare. Evaluăm această oportunitate, însă, în acest moment, accentul este clar pe internaţional.“

    András Szabó, director de reţea, Wizz Air

     

    Cum s-a schimbat pasagerul român şi de ce Wizz Air a crescut odată cu el

     

    2007–2010: zborul din necesitate

    ►Ÿ Aderarea României la UE

    Ÿ► Migraţie economică masivă

    Ÿ► Pasagerul tipic: muncitor sezonier sau stabilizat în Vest

    Ÿ► Zboruri VFR, preţ mic, frecvenţă mare

    Ÿ► Wizz Air scalează rapid rute est–vest

    2010–2015: avionul devine rutină

    ►Ÿ Reţelele de diaspora se stabilizează

    Ÿ► Călătoriile nu mai sunt doar de sărbători

    Ÿ► Apar primele aeroporturi regionale ca puncte-cheie

    Ÿ► Cerere recurentă, predictibilă, ideală pentru low-cost

    2015–2019: prima democratizare a călătoriei

    ►Ÿ Venituri mai bune

    Ÿ► Apar city breakurile

    Ÿ► Turişti străini în oraşe ca Cluj, Timişoara, Iaşi, Sibiu

    ►Ÿ Wizz Air îşi extinde portofoliul dincolo de VFR

    2020–2022: ruptura şi resetul

    ►Ÿ Pandemia blochează mobilitatea

    Ÿ► Wizz Air rămâne unul dintre transportatorii care revin rapid

    Ÿ► Diaspora revine prima, turismul urmează

    2023–2025: de la muncă la libertate

    ►Ÿ Pasagerul român zboară şi pentru prima vacanţă

    Ÿ► Mulţi urcă pentru prima dată într-un avion

    Ÿ► Regiunile cresc mai repede decât Capitala

    Ÿ► România devine piaţă strategică, nu doar mare

  • Oana Ioniţă, ZF: Când e prea mult AI în viaţa noastră? Poate când un clip pe care îl crezi 100% real (dar nu e) te emoţionează până la lacrimi? Sau când muzica pe care o asculţi e făcută de un artist AI?

    Trăim o perioadă în care tot ce vedem, auzim sau citim online poate fi real — sau poate fi generat de o maşină AI. Şi, sincer, uneori nici nu mai contează. Pentru că, între noi fie vorba, nici nu prea mai ştim cum să facem diferenţa. AI-ul a ajuns în ultimii ani atât de bine antrenat încât e foarte aproape de o perfecţiune pe care noi nu o putem înţelege.

    Zilele trecute a circulat un video făcut integral cu AI. Nimic neobişnuit până aici — doar că de data asta chiar şi prietenii mei, influenceri, oameni crescuţi cu social media, cu meme-uri, cu filtre de Snapchat şi cu o imunitate ridicată la fake news… au fost complet păcăliţi. Unii au dat share convinşi că e real. Abia după ce cineva a arătat „making-of”-ul generat tot de AI şi glitch-urile ascunse prin cadre am început să realizăm că ne uitam la ceva care nu e real.

    Clipurile cu AI sunt în mare parte, după cum am tot observat, cele despre personaje politice, dar şi despre copii şi animale. În avalanşa de videoclipuri generate cu AI din feedurile noastre cel mai des îmi apar cele în care sunt copii şi animale puse în situaţii dramatice sau eroice. De multe ori, copilul este „salvat” sau „protejat” de un câine, o pisică sau chiar un animal sălbatic, într-o scenă atât de emoţionantă încât îţi vine automat să o distribui. Indignarea unui influencer pe care îl urmăresc a venit fix în urma unui asemenea video. A scris în story-ul postat cu clipul respectiv: „Nu pot să cred că tocmai mi-au dat lacrimile la un clip pe care îl credeam adevărat, dar e făcut cu AI”. Doar că multe dintre aceste clipuri sunt construite special ca să declanşeze reacţii — milă, empatie, uimire — şi să aducă vizualizări. E tulburător cât de uşor ne manipulează emoţiile atunci când intriga implică un copil vulnerabil şi un animal protector. La fel şi la cele politice – cât de uşor ne aprindem în distribuiri şi comentarii.

    Cândva vorbeam despre AI ca despre un instrument. Acum AI-ul produce poveşti, articole, voci, videoclipuri, ba chiar şi figuri publice. Poţi genera un avatar care vorbeşte perfect o limbă pe care nu o cunoşti, poţi imita vocea unui cântăreţ celebru în câteva minute sau poţi crea o declaraţie politică pe care niciun oficial nu a rostit-o vreodată.

    Şi recunosc — e fascinant. Dar e şi înfricoşător, pentru că începe să devină greu de stabilit ce e autentic.

    Nici muzica nu este ferită de această revoluţie. De exemplu, FN Meka, un „artist” virtual generat de AI, a semnat chiar şi cu o casă de discuri majoră înainte să fie retras, după controverse legate de autenticitate, apropiere culturală şi lipsa unui creator uman creditat.

    Şi Spotify a eliminat zeci de mii de melodii generate cu AI (în special piese create prin platforma Boomy), tocmai pentru că algoritmii începuseră să abuzeze algoritmii — ironia perfectă. Unii artişti (reali) au cerut blocarea pieselor care le imitau vocea. Drake şi The Weeknd au avut o melodie virală generată cu AI, „Heart on My Sleeve”, care a fost scoasă rapid de pe platforme din cauza problemelor de copyright.

    În industria artistică ce ar trebui să fie AI-ul? Colaborator? Competitor? Un intrus?

    Cred că, la nivel personal, ceea ce mă frapează nu este puterea tehnologiei, ci faptul că ne fură ceva subtil: încrederea în percepţiile noastre. Dacă un videoclip poate părea real, dacă o voce poate fi imitată perfect, dacă un text poate fi scris ca şi cum ar fi al unui om… atunci cum mai facem distincţia între adevăr şi iluzie?

    Nu trăim într-o lume în care AI-ul vine spre noi. Trăim într-o lume în care AI-ul este deja aici – integrat în platformele de social media, în motoarele de căutare, în aplicaţiile de business, în divertisment şi în spaţiul public.   

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DAPremium

  • Diferenţele de comportament legate de locul de muncă ale angajaţilor din 2025 faţă de anii trecuţi

    În 2025, angajaţii din România nu se implică mai puţin în joburile lor, ci altfel. „Jobul nu mai reprezintă centrul existenţei, ci doar o parte dintr-o ecuaţie mai amplă”, spune Gabor Olajos, Country Managing Director al Pluxee România. Studiul global Ipsos–Pluxee arată că românii rămân ataşaţi de companii, dar îşi protejează mai mult echilibrul personal, reconfigurând relaţia dintre angajat şi organizaţie.

    Schimbarea modului în care românii se raportează la muncă nu mai este o impresie sau o intuiţie, ci un trend confirmat de date. Studiul global  „The new rules of employee engagement”, realizat de Pluxee şi Ipsos, arată că în România se formează o nouă regulă a implicării: angajaţii rămân dedicaţi, dar refuză să transforme jobul în axa principală a vieţii lor. „Pentru majoritatea angajaţilor, jobul nu mai reprezintă centrul existenţei”, spune Gabor Olajos, Country Managing Director la Pluxee România. „Face parte dintr-o ecuaţie mai amplă, care include viaţa personală, familia, sănătatea şi angajamentele sociale.” Această evoluţie se manifestă cel mai clar prin apariţia unui profil majoritar, pe care ei îl descriu ca fiind axat drept „implicarea echilibrată”.

    Aproape jumătate dintre români îşi delimitează ferm viaţa profesională de cea personală, dar fără să renunţe la responsabilitate sau performanţă. „Angajaţii români sunt dedicaţi şi conectaţi emoţional, dar îşi stabilesc limite pentru a-şi proteja sănătatea, timpul liber şi viaţa personală”, explică Olajos. Limitele devin astfel expresia maturizării lor profesionale. În paralel, 75% dintre angajaţii români consideră munca importantă, dar nu definitorie, iar România se remarcă printr-un nivel de individualism peste media globală (62% vs. 57%). Pare că oamenii îşi doresc autonomie, control asupra propriului timp şi libertatea de a-şi adapta jobul la viaţă, nu invers.

    Pentru companii, tendinţa nu este o ameninţare, ci o schimbare de arhitectură a relaţiei cu oamenii. Dintr-o relaţie predominant unidirecţională, în care angajatorul definea condiţiile implicării, organizaţiile trec la un model bidirecţional. „Companiile care reuşesc să susţină angajatul în toate dimensiunile vieţii sale obţin loialitate, implicare şi performanţă sustenabilă”, subliniază Olajos. Analiza Pluxee–Ipsos dezvăluie opt profiluri distincte de implicare la nivel global. În România nu există un profil unic dominant, însă există două tendinţe convergente: preferinţa pentru echilibru şi orientarea spre individualism, care variază, în general, în funcţie de generaţie.

    Tinerii caută reducerea presiunii şi libertate în modul de lucru, Millennials apreciază varietatea şi oportunităţile de dezvoltare, Generaţia X prioritizează stabilitatea, iar Baby Boomers valorizează siguranţa şi mediul prietenos. Beneficiile relevante nu sunt doar un avantaj suplimentar, ci reprezintă astăzi factorul care influenţează retenţia şi motivaţia angajaţilor. Majoritatea angajaţilor îşi menţin implicarea, dar îşi revendică timpul personal. Este o schimbare care obligă companiile să renunţe la abordarea de tip „one size fits all”, iar aici intervin beneficiile personalizate — elementul care, potrivit studiului, influenţează decisiv retenţia şi motivaţia. „Un pachet de beneficii adaptat nu mai este un avantaj opţional, ci o necesitate strategică”, spune Olajos. Companiile care construiesc pachete diverse şi flexibile, pentru fiecare generaţie în parte, sunt cele care atrag şi păstrează talentul.

    Un alt rezultat al studiului este scorul de 8,1/10 la capitolul stare de bine la locul de muncă în Romania, peste media globală. Factorii principali: medii de lucru sigure şi plăcute, sarcini care aduc satisfacţie, beneficii relevante şi, mai ales, un echilibru mai bun între muncă şi viaţa personală. „Angajaţii români acordă o importanţă deosebită autonomiei şi flexibilităţii în gestionarea timpului”, spune Olajos. Într-o piaţă tensionată, wellbeingul devine un indicator critic pentru sănătatea organizaţională. Flexibilitatea nu vine însă fără provocări. Coexistenţa a patru generaţii în aceeaşi organizaţie pune presiune pe liderii HR. Potrivit studiului, 31% dintre angajaţi consideră salariul corect criteriul principal al jobului ideal, 22% cer program flexibil, iar 16% priorizează o echipă competentă. În acelaşi timp, 35% declară că resimt presiune ridicată. „Nu mai funcţionează o abordare uniformă”, punctează Olajos. Soluţia: un management diferenţiat, care oferă autonomie celor care o caută şi stabilitate celor care o prioritizează. Beneficiile flexibile devin, în acest context, un instrument de personalizare important. „Atunci când angajaţii îşi pot construi propriul pachet, beneficiile devin parte din experienţa lor de zi cu zi, nu doar un «checklist», explică Olajos.

    Privind spre următorii ani, Olajos consideră că implicarea nu va mai fi definită prin disponibilitatea totală, ci prin echilibrul sănătos. „Implicarea va depinde tot mai mult de flexibilitate, autonomie şi relevanţă personală”, afirmă el. Automatizarea, inflaţia şi anxietăţile geopolitice vor accentua această nevoie. Oamenii vor loialitate — dar doar acolo unde sunt respectaţi în integralitatea vieţii lor. Noua regulă a pieţei muncii este astfel: angajaţii nu se retrag, ci se reaşază. Iar organizaţiile care reuşesc să îşi sincronizeze politicile cu această realitate vor deveni angajatorii viitorului — cei care cultivă implicarea nu prin presiune, ci prin înţelegere, personalizare şi echilibru.

     

    Recomandări pentru HR şi liderii anilor 2025/2026, care se confruntă cu generaţii diferite şi aşteptări diversificate

    Gabor Olajos, Pluxee: Gestionarea unei echipe intergeneraţionale, în care coexistă patru generaţii cu profiluri şi aşteptări foarte diferite, presupune un grad ridicat de flexibilitate, personalizare şi empatie organizaţională. La Pluxee, am observat că angajaţii reacţionează pozitiv atunci când beneficiile şi experienţele oferite sunt adaptate nevoilor lor reale, nu doar la nivel declarativ. Rezultatele studiului „The new rules of employee engagement” vin să confirme ceea ce arată un alt studiu, realizat acum un an de Ipsos România pentru Pluxee România, „Workplace for all. Harta motivaţiei intergeneraţionale la locul de muncă”; acesta arată clar că nu mai funcţionează o abordare uniformă: 31% dintre angajaţi consideră salariul corect criteriul esenţial al jobului ideal, 22% îşi doresc program flexibil, iar 16% pun pe primul plan o echipă competentă şi cooperantă. În acelaşi timp, 35% dintre români declară că resimt un nivel ridicat de presiune, ceea ce influenţează direct implicarea şi retenţia. În practică, acest lucru înseamnă că liderii şi profesioniştii din HR trebuie să pornească de la înţelegerea nuanţelor specifice fiecărei generaţii. Angajaţii mai tineri apreciază autonomia, libertatea de a-şi organiza timpul şi de a-şi alege beneficiile potrivite stilului lor de viaţă, în timp ce colegii mai maturi acordă prioritate beneficiilor care oferă siguranţă şi stabilitate, precum pachetele de sănătate, odihnă sau sprijin pentru familie. Recomandarea pentru lideri este să adopte un stil de management nuanţat: să ofere autonomie acolo unde este solicitată, să asigure stabilitate pentru cei care o prioritizează şi să creeze contexte de colaborare pentru întreaga echipă. Programele de recunoaştere a performanţei, activităţile care stimulează conexiunea şi pachetele de beneficii adaptate fiecărei generaţii devin instrumentele prin care organizaţiile pot menţine coeziunea internă, chiar şi într-un mediu de lucru flexibil. Astfel, diversitatea generaţională nu mai este o provocare, ci se transformă într-o sursă de complementaritate şi forţă: experienţele şi perspectivele diferite se completează reciproc, stimulând inovaţia, colaborarea şi performanţa sustenabilă a organizaţiilor din România. Ascultarea constantă şi adaptarea programelor sunt cheia succesului. Folosind feedbackul şi datele despre modul în care angajaţii folosesc beneficiile, HR-ul poate ajusta pachetele pentru a răspunde mai bine nevoilor fiecărei generaţii. Prin aceste practici, companiile nu doar gestionează diversitatea intergeneraţională, ci cresc şi implicarea şi satisfacţia angajaţilor. La Pluxee credem că atunci când fiecare angajat îşi poate construi „cea mai bună fiecare zi”, rezultatul este o echipă unită, motivată şi performantă.