Category: Revista BM

  • Care este băutura care a devenit un adevărat liant social, dar şi o veritabilă resursă pentru o afacere de succes, cu tot mai mulţi fani în Bucureşti?

    Oraşele se cunosc adeseori după pieţele lor. Trafalgar Square în Londra, Plaza Mayor în Madrid, San Marco în Veneţia, Marienplatz în München, oraşul vechi în Praga, Piazza Navona în Roma şi alte asemenea locuri spre care ne poartă paşii ori de câte ori călătorim prin Europa. Loc de întâlnire între prieteni, de discurs politic, de revolte, de evenimente culturale, pieţele joacă un rol esenţial în viaţa urbană, ele fiind adeseori punctul central al oraşului.

    Ca orice capitală întinsă şi aglomerată, Bucureştiul nu are o singură piaţă centrală, ci diferite spaţii cu ritmuri variate. Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei – fiecare dintre ele a avut de-a lungul timpului propriul motiv de a atrage oamenii în mijlocul ei. Generaţiile vin şi trec, la fel şi modele şi forţa de a atracţie a unui loc.

    Dar Piaţa Aviatorilor sau – cum a fost ea rebotezată – Charles de Gaulle? Cu ce îmbie ea turiştii şi bucureştenii? Aşezată strategic, la una dintre intrările în parcul Regele Mihai I (cunoscut încă de toată lumea ca Herăstrău), loc de intersecţie între trei mari bulevarde ce leagă puncte cheie ale Bucureştiului, Piaţa Charles de Gaulle pare un amestec de timiditate şi cochetărie, nesigură încă pe statutul ei. Împrumutând ceva din aerul aristocratic din Primăverii, din tăcerea caselor vechi, ascunse pe străduţele din jur, din relaxarea răcoroasă din Herăstrău, Piaţa Charles de Gaulle a avut mult timp un stil indecis. Oamenii treceau pe aici în drum spre altceva.

    În ultimii ani însă lucrurile s-au schimbat. Dacă faci în weekend o plimbare spre parc, nu poţi să nu remarci aglomeraţia de adulţi, copii şi biciclete de pe trotuarul umbrit dinspre Bulevardul Aviatorilor, prieteni vechi, la o bârfă matinală, sau cunoştinţe întâmplătoare care descoperă subiecte comune în drumul spre sau dinspre locurile de joacă. În timpul săptămânii dai de colegi de muncă, în pauză, parteneri şi prieteni la o întâlnire rapidă între două drumuri cu metroul, elevi de liceu cool şi gălăgioşi, turişti, localnici. Toată această forfotă are un numitor comun. Cafeaua. Tare, neagră, scurtă sau cu lapte, îndulcită, cu arome, fără, cafeaua este motiv de întâlnire, de pauză, de discuţii. Şi dacă e ceva ce nu lipseşte acestei pieţe este un loc în care să stai la o cafea.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Povestea românului care a condus unele dintre cele mai puternice companii din ţară, iar acum îşi deschide propria afacere. Care este motivul pentru care a ales acest drum?

    După aproape un deceniu petrecut în corporaţii şi patru ani la conducerea Microsoft România şi a altor zeci de teritorii, Bogdan Putinică a ales din nou calea antreprenorială. Nu pentru o nouă titulatură, ci pentru a se întoarce la ceea ce spune că l-a definit mereu – bucuria de a construi produse, echipe şi organizaţii care lasă urme.

    Într-o lume în care traiectoriile de carieră par adesea liniare, urcând treaptă cu treaptă scara corporativă, Bogdan Putinică a ales din nou drumul mai puţin bătătorit. După aproape patru ani petrecuţi într-unul dintre cele mai râvnite fotolii de conducere din industria tehnologică regională – cel de general manager la Microsoft, coordonând operaţiuni complexe în 17 ţări – surpriza provocată de anunţul plecării sale a fost întrecută doar de cea a destinaţiei alese – nu o poziţie similară la un alt gigant din tech, ci un salt îndrăzneţ înapoi în arena antreprenorială, la cârma expansiunii unui start-up global de inteligenţă artificială, Wonderful, într-o regiune şi mai mare, de 29 de ţări.

    Pentru cei care îi cunosc parcursul de peste 25 de ani în industrie, mutarea este mai puţin o ruptură, ci mai mult o revenire la esenţă. Este o reconfirmare a ADN-ului său antreprenorial, care, chiar şi după ani de zile petrecuţi navigând complexitatea structurilor corporate, pare să fi rămas forţa motrice dominantă. „Mi-a plăcut întotdeauna să construiesc de la zero echipe, ecosisteme şi idei care au un impact semnificativ”, spune Bogdan Putinică, contextualizând decizia sa. „Acest capitol îmi este atât nou, cât şi familiar. Nou, deoarece tehnologia AI a intrat într-o fază decisivă. Familiar, deoarece, în fond, mi-a plăcut întotdeauna să construiesc”.

     

    „Ground zero”: povestea IP Devel

    Acest apetit pentru construcţie nu este nou. Povestea lui Bogdan Putinică în tehnologie a început devreme, la începutul anilor 2000, când concepte precum start-up-urile sau fondurile de capital de risc erau necunoscute, iar piaţa locală de IT era una destul de gri, dominată de jucători mari – locali sau filiale ale unor multinaţionale, iar mare parte din proiectele de digitalizare erau în relaţie cu statul.


    Până acum vorbeam că România este «bogată în talent». În AI nu suntem aşa de dinamici şi suntem chiar foarte departe de a fi experţi.


    În 2000, student fiind încă, alături de un fost coleg de liceu, făcea un pas neobişnuit pentru acei ani: în locul drumului „clasic”, angajarea într-o companie de IT, punea bazele unui business propriu – IP Devel. Pe atunci nu era „hip” să fii fondator de start-up. În 2000 încă nu avusese loc tranzacţia prin care gigantul Microsoft cumpăra o tehnologie de antivirus din România de la un antreprenor local, nu exista un loc în care să te duci să obţii măcar sfaturi, dacă nu bani – „ecosistemul” de care se vorbeşte astăzi. Bogdan Putinică făcea acest pas şi după o perioadă în care fusese expus la alt tip de experienţe decât cel accesibil în general în acea perioadă unui tânăr: anii în care lucrase la Reuters România (1997-2000), unde acumulase deja experienţă în marketing şi implementarea de sisteme complexe pentru bănci.

    Start-up-ul IP Devel a crescut rapid pe segmentul de outsourcing IT, o industrie aflată pe atunci încă la început. „Nu ştiam să atacăm surse de finanţare la 20-21 de ani şi accesul la capital în România pe vremea respectivă era aproape imposibil”, îşi aminteşte el despre acele începuturi. „Nu că ar fi mult mai posibil în zilele de astăzi, dar pentru a pune lucrurile în perspectivă, în România un fond de capital de risc care investeşte un milion de euro face o investiţie mare. Un milion nu este o sursă de finanţare care să-ţi permită să te extinzi global”.

    IP Devel s-a concentrat pe o nişă tehnică solicitantă – software embedded (software integrat în diverse echipamente non-computer) şi servicii de testare -, evitând zonele aglomerate precum site-urile web sau software-ul de contabilitate. Viziunea a fost mereu globală, abordând pieţe din Europa şi Asia, în special Japonia, încă de la început. Ascensiunea nu a trecut neobservată. În 2006, la şase ani de la fondare, gigantul elveţian de resurse umane Adecco, aflat în plină expansiune pe zona de servicii IT, achiziţionează pachetul majoritar (76%). Doi ani mai târziu, în 2008, compania este preluată integral de grupul suedez Enea AB, un jucător important în software embedded pentru telecom. Pentru Putinică, aceste exit-uri au însemnat şi o tranziţie accelerată către lumea corporate. Perioada Adecco a fost, spunea el, ca un „MBA pe gratis”, învăţând cum funcţionează o organizaţie mare, bazată pe structură, în contrast cu agilitatea unui start-up. „Am declarat că acei doi ani au fost un MBA pe gratis, în care am învăţat cum funcţionează o organizaţie mare. Un start-up are modul lui de a funcţiona, unde flexibilitatea şi agilitatea sunt foarte importante; o corporaţie funcţionează pe structură”. La Enea, a continuat să urce în ierarhie, ajungând Senior Group Vice President pentru divizia globală de servicii, un rol în care gestiona peste 400 de angajaţi în Europa şi America de Nord şi livra creşteri anuale medii de peste 20%. Era deja un lider cu experienţă dovedită în scalarea operaţiunilor internaţionale şi în gestionarea unor echipe multiculturale complexe.


    Eu am simţit că am ajuns la un capăt cu acest mandat (la Microsoft – n. red.) şi cu practic tot ceea ce puteam să fac în acel moment. Şi cred că menirea mea în această tranziţie, e ceea ce m-a determinat  să iau o decizie relativ uşor. Nu am agonizat foarte mult pe ea. Am simţit că acolo, la Wonderful, mă trage următoarea parte din cariera mea.


    Etapa Microsoft: privilegiul impactului la scară mare

    Sosirea la Microsoft în noiembrie 2021, ca General Manager pentru România, a venit într-un moment strategic. „M-am simţit absolut onorat. Microsoft, oriunde ar fi, e liderul mondial al IT-ului prezent, şi e un privilegiu să lucrezi şi să construieşti într-o astfel de organizaţie, pur şi simplu pentru că îţi dă real şansa să faci asta”, povesteşte Putinică despre acel moment. „Sigur, poţi să faci tranzacţii mari, tranzacţii mici în mai multe locuri, dar să provoci o diferenţă şi să schimbi cu adevărat direcţia unei ţări, a unei societăţi, a unor companii mari cu milioane de clienţi, nu mai zic de educaţie şi alte lucruri foarte importante în societatea modernă, este un loc absolut excepţional”. La preluarea mandatului compania încă era lovită de “ecourile” unui trecut complicat (aşa-numitul “dosar Microsoft”), care ridicase bariere, mai ales în relaţia cu sectorul public. „Am primit o organizaţie care era extrem de performantă, dar trecea printr-o perioadă de recuperare, după o istorie nu neapărat favorizantă, o istorie care a ridicat nişte bariere naturale în faţa felului în care Microsoft se putea implica în România. Erau foarte multe uşi închise, erau foarte multe discuţii care nu se puteau întâmpla (…) transformarea digitală nu era un subiect real, nu era un subiect pe care să-l putem ataca cu adevărat, nu mai zic de cloud şi alte lucruri”. Mandatul său, extins ulterior la 17 ţări din Europa şi Asia, s-a concentrat pe reconstruirea acestei punţi de încredere. „Primii ani ai mandatului meu au fost puşi la lucru tocmai pentru a construi acest parteneriat de încredere cu România, de care acum cred că ne bucurăm din plin şi noi, şi sper, în egală măsură, ţara. Pentru că din poziţia pe care o avem (…) puteam să contribuim foarte mult la dezvoltarea sănătoasă a proiectelor pe care statul român le creştea”. A fost perioada în care discuţiile despre transformare digitală, cloud şi AI au început să prindă contur la nivel guvernamental, culminând cu livrarea primului cloud guvernamental pe tehnologie Microsoft – un proiect în care integratorul a fost Vodafone. „Am reuşit să livrăm primul cloud guvernamental al României, care cred că de-abia acum încolo va începe cu adevărat să producă efecte fundamentale pentru economie şi pentru societate”. În paralel, afirmă el, adopţia platformei cloud Azure în sectorul privat a crescut “covârşitor”. „Aveam în 2021 o cotă de piaţă foarte bună, dar nu majoritară, iar în 2025 cred că este covârşitoare în favoarea Microsoft”.

    Pentru Putinică, anii la Microsoft au reprezentat nu doar, după cum spune el, un „privilegiu” al impactului la scară largă, ci şi o oportunitate imensă de învăţare. „«Enter Microsoft», compania numărul unu la nivel mondial. Orice aş povesti despre experienţa asta este incomplet când ţi-aş spune cât de mult am învăţat despre cum se face un business cu adevărat sustenabil”. A fost impresionat în special de procesele interne, de la bugetarea complet automatizată („cu o precizie şi o calitate absolut excepţionale”) la viteza de pivotare strategică a companiei: „Viteza cu care compania se concentrează pe un subiect, capacitatea de a pivota de azi pe mâine pentru a aborda provocări la nivel mondial, e absolut fascinantă”. „Dacă îţi aduci aminte, pe la începuturile mele în Microsoft glumeam că am simţit cum capacitatea creierului meu a explodat cu un factor de magnitudine. E adevărat, aşa s-a simţit. Am învăţat enorm de mult”.


    Eu nu sunt job-ul meu. La fel cum nu sunt nici titlul meu. Pentru mine asta are relevanţă. Pentru că vreau să dau înapoi gratitudine şi mulţumire celor care m-au format şi m-au învăţat. Dar totuşi: sunt Bogdan, îmi place să construiesc. Viaţa mea a început în ceva ce am făcut cu mâinile mele într-o companie antreprenorială pe care am crescut-o şi în acest moment atenţia şi energia mea se duc spre ceea ce simt că e menirea mea: să construiesc mai departe.


    Scânteia AI şi întoarcerea la construcţie

    Însă, în paralel cu gestionarea operaţiunilor Microsoft, o altă pasiune a început să capete contur şi să consume din “puţinul timp liber”: inteligenţa artificială (AI). Explorată iniţial printr-o curiozitate personală, aceasta s-a transformat într-un interes academic, materializat prin înscrierea la un doctorat la UBB Cluj, axat pe aplicaţiile AI în medicină şi tratamente personalizate. „A fost tot timpul ceva cu care am construit, ca un joc de Lego. (…) E ceva ce m-a prins atât de mult încât am început să investesc timp, cunoştinţe şi atenţie în zona asta de AI”. Această „scânteie” personală s-a intersectat cu sentimentul că mandatul la Microsoft se apropia de o împlinire. „Simţind cumva că aceşti patru ani la Microsoft se cam încadrează într-un mandat întreg, am cam dus la bun sfârşit marile ancore pe care puteam să ni le propunem pentru această perioadă (…) acest sentiment de «complet», «I did my job, my part is done», îmi dă o zonă de linişte, dar şi de motivaţie diferită. Cred că plutea în aer nevoia de schimbare”. În acest context a apărut oportunitatea Wonderful. „A apărut de niciunde această conversaţie interesantă cu unul din «copiii frumoşi» ai IT-ului din acest moment. Este o organizaţie care are doar un an, care este o rachetă din punctul de vedere al creşterii explozive (…), este într-o hiper-expansiune la nivel global şi care aduce o platformă de AI care funcţionează, care îşi face treaba”. Atracţia a fost imediată, spune el, rezonând atât cu interesul său pentru AI, cât şi cu dorinţa de a construi.

     Tehnologia Wonderful, axată pe “agenţi AI” semi-autonomi – descrisă de el drept “vârful de inovaţie în AI în acest moment” – i-a oferit şansa de a lucra “într-o zonă de inovaţie de AI reală, care depăşeşte povestea balonului de săpun”. „Am simţit conexiuni între ceea ce încercam să învăţ şi să dezvolt pentru doctoratul meu, dar de data asta la un nivel real, mare, în piaţa globală”. Decizia, deşi poate părea radicală din exterior – părăsirea prestigiului unui gigant pentru  ritmul alert al unui start-up – a fost “relativ uşoară”. Răspunsul stă în alinierea cu valorile personale. „Eu am simţit că am ajuns la un capăt cu acest mandat (la Microsoft – n. red.) şi cu practic tot ceea ce puteam să fac în acel moment. Şi cred că menirea mea în această tranziţie, e ceea ce m-a determinat  să iau o decizie relativ uşor. Nu am agonizat foarte mult pe ea. Am simţit că acolo, la Wonderful, mă trage următoarea parte din cariera mea. Că acolo sper să pot duce experienţa şi tot ceva am învăţat în toate aceste companii care m-au format de-a lungul timpului. Şi ar fi ingrat din partea mea să nu spun că sunt ce sunt acum şi datorită lor pentru că reprezintă o şcoală extraordinară şi o şcoală la care, onest, e rar să ai acces din România, mai ales la poziţii de leadership. Eu am ajuns într-o poziţie regională la Microsoft, lucru care, cred că a fost un record absolut. Dar toate aceste lucruri te formează – înveţi foarte multe lucruri. Şi cred că am şi spus de câteva ori: eu nu sunt job-ul meu. La fel cum nu sunt nici titlul meu. Pentru mine asta are relevanţă. Pentru că vreau să dau înapoi gratitudine şi mulţumire celor care m-au format şi m-au învăţat. Dar totuşi: sunt Bogdan, îmi place să construiesc. Viaţa mea a început în ceva ce am făcut cu mâinile mele într-o companie antreprenorială pe care am crescut-o şi în acest moment atenţia şi energia mea se duc spre ceea ce simt că e menirea mea: să construiesc mai departe”.


    Provocarea cu adevărat reală este noul mandat, dacă vrei, pe următorii 4-5-8 ani, care înseamnă aşa: această tehnologie, cum o folosim în realitate? Cum este pusă la lucru? Şi cum se construieşte un mandat de geografie foarte mare, care începe cu ţările Baltice, Europa Centrală, Europa de Est, Europa de Sud-Est, fostul spaţiu sovietic – sunt 29 de ţări de care sunt responsabil – în care inducem aceste tehnologii de tip AI, ajutând companiile, societatea, statul să le folosească în mod real, depăşind discuţiile de tip “just another AI” sau “facem un pilot de tip chatbot


    Un nou capitol: construind Wonderful în 29 de pieţe

    Noul rol este, într-adevăr, unul de construcţie pură, de la zero. „Este un «Wonderful de construit» într-o zonă geografică pe care o cunosc, care-mi place, în care am încredere şi despre al cărei potenţial am vorbit de nenumărate ori”, spune el. De la Bucureşti, Bogdan Putinică va orchestra intrarea şi dezvoltarea Wonderful în 29 de pieţe diverse, de la economii mature din UE precum Polonia sau Grecia, la pieţe emergente precum Kazahstan sau Uzbekistan. „Provocarea cu adevărat reală este noul mandat, dacă vrei, pe următorii 4-5-8 ani, care înseamnă aşa: această tehnologie, cum o folosim în realitate? Cum este pusă la lucru? Şi cum se construieşte un mandat de geografie foarte mare, care începe cu ţările Baltice, Europa Centrală, Europa de Est, Europa de Sud-Est, fostul spaţiu sovietic – sunt 29 de ţări de care sunt responsabil – în care inducem aceste tehnologii de tip AI, ajutând companiile, societatea, statul să le folosească în mod real, depăşind discuţiile de tip “just another AI” sau “facem un pilot de tip chatbot”. Pentru că platforma asta, care se numeşte Wonderful, permite scenarii de utilizare pentru companii de a pune AI-ul în slujba lor şi a clienţilor lor”, explică Bogdan Putinică. Spre deosebire de începuturile IP Devel, acum are la dispoziţie cu totul alte resurse financiare – start-up-ul fiind susţinut de fonduri de investiţii de top (“sunt nişte cifre foarte, foarte mari în spatele acestui start-up”) – şi o tehnologie AI deja validată la nivel internaţional. Însă provocarea rămâne uriaşă: adaptarea unei soluţii globale la specificul local, construirea echipelor “de la zero” în fiecare ţară şi convingerea companiilor de top din regiune să adopte o tehnologie disruptivă. Miza este una globală de această dată. „AI-ul în acest moment, la nivel mondial, ridică runde de finanţare de sute de milioane de dolari, minim. Ordinul de magnitudine îţi permite cu adevărat să faci dezvoltare globală. Ceea ce, iarăşi, vorbind de privilegiul de a lucra rămânând în continuare bazat în România, este incredibil”. Obiectivul este clar: cele mai mari companii din geografia care se află în aria sa de coordonare, companiile cu operaţiuni complexe de relaţii cu clienţii, din sectoare precum telecom, utilităţi, bănci, asigurări sau retail. „Sunt companiile de vârf ale economiei fiecăreia dintre aceste ţări. Hai să ne mutăm un pic din România în Polonia sau în Cehia. Sunt ţări în care economiile cresc foarte frumos, tehnologia este adoptată în valuri largi şi, evident, companiile care fac parte din această demografie sunt companiile de top. Acesta e ţinta mea, în primul rând”, explică Bogdan Putinică.

    Unde este cel mai mare potenţial pentru Wonderful? „O zonă este adopţia de cloud direct, AI-ul fiind funcţional 100% pe cloud. Mă uit la ţări unde cloud-ul funcţionează deja: Grecia, Polonia, Cehia, Ungaria, ţările baltice, unde maturitatea utilizării serviciilor digitale este foarte ridicată şi nu este nimic ciudat în această interacţiune a unui client cu un agent AI. Până la urmă, noi reuşim să rezolvăm problemele pentru care clienţii sună.” Însă totul trebuie construit, inclusiv echipele. „Pentru a putea duce aceste discuţii, ai nevoie de credibilitate, de expertiză, şi nu doar a mea, ci şi a echipei pe care o construiesc în jurul meu. Şi asta este a doua prioritate a mea în această perioadă: atragerea de talent. Ne dezvoltăm în 27 de ţări, la nivel global, cu echipe locale şi căutăm să aducem alături de noi talent care să fie la nivelul provocării pe care o avem.” Wonderful promite nu doar o reducere drastică a costurilor (minim 50% faţă de agenţii umani), ci şi o îmbunătăţire radicală a experienţei clientului, eliminând frustrarea aşteptării la telefon. „Principalele industrii care cred că au de beneficiat sunt cele în care se întâmplă frecvent asemenea situaţii: suni la o companie şi stai o jumătate de oră aşteptând să te preia un agent care este obosit, stresat, care trebuie să închidă call-ul în trei minute. Închipuie-ţi o experienţă în care suni, răspunde agentul din prima şi poartă cu tine o conversaţie de o calitate atât de bună dar care, culmea, este şi de 4-5 ori mai scurtă decât o conversaţie cu un agent uman. Deci, tu ca şi client ai un serviciu extraordinar, instant”. Tehnologia funcţionează inclusiv pentru a iniţia apeluri, permiţând companiilor să contacteze clienţii la scară largă pentru diverse campanii. Strategia de extindere se bazează pe două motoare principale: deschiderea comercială a pieţelor şi atragerea de talente locale. „AI-ul are nevoie de «proximitate faţă de client» ca să funcţioneze, ca să-l poţi integra pe datele companiilor”, subliniază Putinică. „Până acum vorbeam că România este «bogată în talent». În AI nu suntem aşa de dinamici şi suntem chiar foarte departe de a fi experţi. AI-ul acum este o zonă de inovaţie şi noi nu prea inovăm în România. O provocare pentru a creşte o operaţiune de AI în regiunea noastră este exact dezvoltarea şi aducerea de talent în regiune”. Pieţele prioritare sunt cele cu adopţie cloud matură (Polonia, Cehia, Grecia, Ungaria, Baltice) dar şi cele cu o viziune strategică pe AI (Kazahstan, Mongolia). Un prim pas pentru România a fost deja făcut prin numirea Luciei Stoicescu, fost CEO al mindit.io, în poziţia de Country Manager. Pentru Bogdan Putinică, începutul unei noi etape are claritatea unei comenzi simple de cod. Dacă ar traduce momentul în limbajul tehnologiei care l-a format, ar suna astfel: print(“Enter Wonderful. Start building”)

    O linie care concentrează exact ceea ce urmează – un nou început şi plăcerea de a construi din nou, de la zero.    

  • Povestea unui cuplu de corporatişti ce a cumpărat „un castel uitat de lume” într-un sat din Covasna şi l-a transformat într-o destinaţie de lux cu peste 50.000 de oaspeţi. Cum arată astăzi proiectul? – FOTO

    Într-o zi friguroasă de iarnă, Lilla şi Atilla Rácz au vizitat un castel, descoperit într-o carte despre clădirile nobiliare din zonă, unde era prezentat cu menţiunea că „îşi aşteaptă soarta mai bună”. Cuibărit în Tălişoara, un sat din Covasna, conacul cu o istorie de 350 de ani era uitat de lume şi de vreme.

    A urmat o aventură curajoasă prin care cei doi au vrut să-şi valorifice experienţa acumulată în corporaţii pentru a creea un proiect propriu. Acum, Castel Daniel are o nouă viaţă, primeşte oaspeţi, oferă experienţe, fiind, el însuşi, o destinaţie.

    Castel Daniel nu este un hotel în sensul clasic. Este un loc cu suflet, un conac transilvănean restaurant cu grijă, care îmbină farmecul istoric cu ospitalitatea autentică, spune Lilla Rácz, antreprenoarea care împreună cu soţul său a cumpărat, restaurat şi dezvoltat castelul. „Oferim oaspeţilor noştri nu doar cazare şi masă, ci o experienţă: camere amenajate individual, fiecare cu povestea ei, o bucătărie locală reinterpretată, liniştea şi paşii domoli din Cellarium Slow Down Spa de care au nevoie pentru a se reconecta cu ei înşişi, şi desigur, servicii excepţionale într-un cadru istoric autentic.

    Pe lângă faptul că suntem o destinaţie autentică, cu un concept bazat pe experienţa oaspetelui, într-un spaţiu arhitectural şi istoric deosebit, ne mândrim în special cu feedbackul oaspeţilor în care, remarcă mereu calitatea serviciilor şi amabilitatea echipei noastre.”

    Povestea a început cu ani în urmă, din dorinţa celor doi soţi de a se apropia de meleagurile natale şi de a valorifica experienţa acumulată în corporaţii într-un proiect palpabil, care să păstreze şi să creeaze valori autentice, şi care i-a împins să căute o investiţie în domeniul ospitalităţii. „Aşa <ne-a găsit> castelul, într-o carte despre clădirile nobiliare din zonă, unde era prezentat cu menţiunea că <îşi aşteaptă soarta mai bună>”.

    Şi, spune antreprenoarea, a fost dragoste la prima vedere. Au mers într-o zi friguroasă de iarnă să viziteze clădirea, aflată într-o mică localitate – un colţ parcă uitat de lume, în care nu păşiseră niciodată până atunci, chiar dacă se afla la doar 50 km de oraşele lor natale. Şi deşi era frig, clădirea abandonată şi pe alocuri dărăpănată, nu le-a deloc fost greu să-şi imagineze cum ar putea readuce la viaţă poveştile ei seculare, şi să le ofere viitorilor oaspeţi experienţe cu adevărat memorabile.

    Cititi aici materialul integral

  • Povestea oamenilor care schimbă tot ce ştiam despre energia nucleară. Ei au construit o afacere de miliarde în acest domeniu

    Oklo s-a născut din refuzul ideii că energia nucleară este condamnată să fie greoaie, scumpă, lentă şi temută. Caroline Cochran şi Jacob DeWitte au fondat compania pornind de la premisa inversă: „nuclearul nu trebuie reinventat ca idee, ci ca scară”. Ei au imaginat reactoare mici, modulare, construite ca produse industriale repetabile, nu ca megaproiecte de şantier care durează un deceniu, pe principiul: „Dacă faci energia la scară mare, faci şi riscul mare. Dacă o micşorezi, o îmblânzeşti”.

    Planul Oklo este radical nu prin tehnologie exotică, ci prin combinaţia dintre miniaturizare şi ciclul combustibilului. Reactoarele lor folosesc combustibil reciclat — resursă care astăzi e tratată ca deşeu — şi îl transformă în energie constantă, fără emisii de carbon. „Noi nu «consumăm» uraniu, noi consumăm deşeuri” (DeWitte – MIT Tech Review).

    Aceasta schimbă povestea nuclearului din „problemă” în „arbitraj energetic pe stocuri existente”. Jacob DeWitte şi Caroline Cochran s-au întâlnit în timpul studiilor de doctorat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), în secţiunea de inginerie nucleară. DeWitte povesteşte: „Am crescut în Albuquerque şi, în weekenduri, mergeam cu tatăl meu la National Nuclear Science Museum. Îmi plăcea un mic pelet de combustibil nuclear care arăta că energia conţinută era echivalentă cu o tonă de cărbune sau 149 galoane de ţiţei” (Y Combinator). 

    Caroline Cochran, originară din Oklahoma, avea deja un background în inginerie mecanică şi economie şi a devenit interesată de inginerie nucleară printr-un traseu mai puţin convenţional. Ea declară: „Am crescut într-o zonă dominată de petrol şi gaze… iar când am descoperit ce poate face energia nucleară, am ştiut că vreau să fiu parte din schimbare”.   În 2013, împreună cu o mică echipă, a fondat Oklo. Viaţa startup-ului a început în campusul MIT, prin implicarea lor în competiţii de an-treprenoriat (de exemplu MIT $100K) şi consolidarea ideii unui reactor nuclear mic, modular, care să ofere o alternativă reală la generatoarele diesel din zonele izolate (MIT News). DeWitte explică: „La MIT am realizat că modelul clasic al reactorului nuclear — mare, complex, construit timp de decenii — nu se potriveşte cu modelul startup-ului. Trebuia să facem altfel”.  Cochran adaugă: „Am vrut să lucrăm la ceva care să conteze — să modernizăm energia nucleară şi să schimbăm percepţia. Nu să reinventăm ideea în sine, ci să o redimensionăm”.

    Oklo a primit sprijin prin programe precum Y Combinator, căruia i s-a alăturat în vara lui 2014. Într-un articol MIT se arată că designul reactorului a evoluat semnificativ sub conducerea lor, iar compania a devenit prima din ultimii ani care a avut o cerere de licenţă acceptată de U.S. Nuclear Regulatory Commission (NRC) pentru un reactor avansat. Momentul de vizibilitate s-a produs când Sam Altman (OpenAI) a intrat ca investitor major şi apoi ca preşedinte al boardului, legând public cele două lumi: AI devorează energie. „AI va deveni inutil dacă energia rămâne scumpă. Fără o nouă generaţie de energie nucleară, AI nu poate scala civilizaţional” (Sam Altman – Lex Fridman Podcast). Listarea Oklo pe bursă prin SPAC nu a fost un gest financiar, ci un semnal cultural: energia de bază pentru era AI trebuie capitalizată acum, nu după ce reţelele vor ceda.

    Abordarea lor contrazice reflexul industriei: în loc să înceapă cu megareactoare, Oklo intră pe clustere industriale, campusuri, baze militare, mine de date — locuri unde cererea este intensă şi constantă. „Nu vrem să alimentăm un continent, vrem să alimentăm un nod critic” (Cochran – Financial Times). Logica seamănă cu cea a cloudului: nu construieşti o centrală pentru o ţară, livrezi capacitate ca serviciu acolo unde fricţiunea economică este maximă. Oklo vinde, în esenţă, acceptabilitate şi repetabilitate. „Nu faci tranziţie energetică cu PowerPointuri, o faci cu obiecte finite, livrabile şi replicabile” (DeWitte – Wall Street Journal). De aceea compania se poziţionează nu ca furnizor de tehnologie, ci ca furnizor de active energetice standardizabile. Exact cum Tesla a reindustrializat bateriile, Oklo încearcă să reindustrializeze nuclearul – de data asta în serie, nu la piesă unică. Potrivit unui articol recent publicat de Financial Times, O klo este evaluată la peste 20 de miliarde de dolari, în ciuda faptului că nu are venituri, nu are licenţă operaţională şi nu are contracte ferme de furnizare. Evaluarea reflectă un salt de peste 500% de la începutul anului pentru companie.   

    Surse: CNBC, IEEE Spectrum, MIT Technology Review, Lex Fridman Podcast, Financial Times, Wall Street Journal, MIT News, Y Combinator


    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • Ce înseamnă transparentizarea salariilor? Colegii mei vor şti cât câştig eu? O să îmi crească salariul? O să scadă? O să mă cert cu şeful?Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care macină zilele acestea o parte dintre angajaţii români

    Ce înseamnă transparentizarea salariilor? Colegii mei vor şti cât câştig eu? O să îmi crească salariul? O să scadă? O să mă cert cu şeful? O să mai pot negocia când mă duc la interviu? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care macină zilele acestea o parte dintre angajaţii români, pe măsură ce termenul de aplicare a faimoasei directive europene 2023/970 se apropie.

    D eşi Directiva privind transparentizarea a fost aprobată de Parlamentul European în 2023, majoritatea ţărilor europene se grăbesc să o transpună în legislaţia naţională acum. Inclusiv România, care nu are încă un proiect de lege publicat pe aceste subiect, iar termenul de la care companiile trebuie să aplice măsurile este iunie 2026.

     

    Ce spune de fapt Directiva europeană?

    Adoptată în 2023, cu termenul de transpunere stabilit pentru 7 iunie 2026, directiva are ca obiective principale asigurarea egalităţii salariale pentru muncă egală sau de valoare egală, reducerea diferenţelor salariale dintre femei şi bărbaţi sub pragul de 5% şi garantarea dreptului angajaţilor de a accesa informaţii privind salariile. În acelaşi timp, ea nu afectează în niciun fel dreptul de a negocia, de a încheia şi de a pune în aplicare convenţii colective de muncă.

    Conform Comisiei Europene, întreprinderile vor fi obligate să comunice informaţii cu privire la salarii şi să ia măsuri în cazul în care diferenţa de remunerare dintre femei şi bărbaţi depăşeşte 5%. Directiva include de asemenea dispoziţii privind despăgubirea victimelor discriminării salariale şi sancţiunile, inclusiv amenzile aplicabile angajatorilor care încalcă normele.

    Dar noua legislaţie nu se limitează la eliminarea diferenţelor dintre sexe.

    „Sunt trei direcţii principale. Într-adevăr, publicarea intervalului salarial sau nivelului salarial în momentul în care anunţăm un post deschis în recrutare. Dar vorbim şi despre dreptul la informare al fiecărui angajat. Fiecare angajat are dreptul de a solicita să i se arate cum este pachetul lui salarial comparativ cu media salariilor colegilor care depun o muncă cu valoare egală în compania respectivă. Şi, al treilea element, raportarea disparităţilor salariale de gen, pentru fiecare companie, pe paliere de dimensiune de companie, în prima fază pentru companiile cu peste 250 de angajaţi”, explică Oana Botolan, managing partner în cadrul Cteam Human Capital România. Ulterior, şi companiile cu 100-
    250 de angajaţi vor ajunge să raporteze aceste date, dar o dată la trei ani. 

    Anumite prevederi ale directivei, legate de transparenţa în recrutare, se aplică însă tuturor companiilor şi vor impacta toate companiile. Acest lucru nu înseamnă că firma trebuie să publice salariul oferit pentru un anumit post scos la concurs, pe site-uri de recrutare sau pe cel al companiei, ci un interval. Totuşi, remarcă specialiştii din HR, acest lucru va face ca oferta actuală să fie cunoscută şi de angajaţii mai vechi din companie, ceea ce poate duce la situaţii delicate. În noile condiţii de pe piaţa muncii, devine esenţial ca firmele să îşi pună la punct grilele de salarii.

    „Va fi un şoc la început, dar va fi absorbit în timp. Mecanismul prin care stabileşti acele grile trebuie să aibă criterii foarte clare, obiective. România, mai ales în zona privată, este foarte nepregătită pentru acest aspect. Sunt diferenţe moştenite istoric. Companiile au angajat după nevoi, când s-a putut, acum cinci ani, acum trei ani, acum doi ani. Salariile respective au fost negociate în anumite marje, au fost individuale şi, evident, confidenţiale. Apoi acei angajaţi au portat baza pe care au avut-o plus indexări. Dacă baza a fost mică, cum era acum cinci ani, el are acum un salariu mai mic decât nou-intraţii în companie. Vom vedea presiuni foarte mari pe companii să facă rost de bani şi să crească salariile, altfel riscă să piardă angajaţi”, a comentat Sorin Faur, managing partner, Academia de HR, în cadrul emisiunii ZF Live.

    Conform noii legislaţii europene, angajatul care se simte dezavantajat poate solicita informaţii companiei cu privire la salariile de pe anumite posturi şi este misiunea organizaţiei să argumenteze dacă are sau nu dreptate. „Eu, ca şi angajat, dacă mă simt nedreptăţit sau mi se pare mie, nu contează motivul, am eu această iluzie personală, am dreptul să solicit companiei în mod oficial să justifice faptul că sunt plătit la fel de bine cu colegii mei. Şi compania trebuie să demonstreze. Vor apărea claimuri interne”, a mai spus Sorin Faur.  Efectul acestor diferenţe salariale moştenite se va vedea cel mai probabil în creşteri de chenzină, mai ales la nivelul de jos, la angajaţii cu venituri mici şi medii. Managerul Academiei de HR subliniază că presiunea va fi mereu de egalizare în sus a salariilor.

    „Aş sfătui companiile să vadă care e grila de salarii actuală, unde sunt discrepanţele, să anticipeze şi să schimbe, să găsească surse de finanţare pentru salariile care sunt mai mici.“

    Sorin Faur, managing partner, Academia de HR


    O altă schimbare adusă de directivă este dispariţia obligaţiei de confidenţialitate, prevăzută acum în contractele individuale de muncă, dar şi în Codul muncii. Practic, angajaţii pot discuta liber, la cafea, despre nivelul lor salarial.

    Astfel, conform directivei UE privind transparenţa salarială, companiile trebuie să aibă în vedere cel puţin doi piloni pe care se bazează întreaga construcţie a transparenţei salariale, explică într-o analiză Doina Patrubani, senior advisor, human capital la Deloitte România, şi Florentina Munteanu, partener în cadrul Reff & Asociaţii. Un prim pilon ţine de comunicarea internă şi externă cu salariaţii şi candidaţii la ocuparea unor diverse poziţii în cadrul companiei. Angajatorul trebuie să ofere salariaţilor, la cerere, informaţii legate de criteriile utilizate pentru stabilirea salariului, precum şi despre nivelurile medii ale salariilor pentru angajaţii care desfăşoară aceeaşi muncă sau muncă de valoare egală, defalcate pe gen.

    „Este însă important de subliniat că directiva nu obligă la divulgarea unor informaţii individuale (salariul colegului de pe aceeaşi poziţie), ci la furnizarea de date statistice privind grila salarială (media, mediana, maximum şi minimum), definite pe criterii obiective de gradare a posturilor şi de arhitectură organizaţională”, spun analiştii de la Deloitte. Un al doilea pilon vizează obligaţiile de raportare pe care companiile le vor avea către autorităţile ce vor fi desemnate în acest scop. Directiva stabileşte o serie de informaţii detaliate pe care angajatorii trebuie să le pregătească cu regularitate şi care privesc diferenţele de remunerare în cadrul companiei între femei şi bărbaţi. 

    Companiile cu peste 250 de angajaţi vor trebui să raporteze anual salariile, iar cele cu 100-250 angajaţi vor face aceste raportări o dată la trei ani. Statele membre îi pot scuti de obligaţie pe angajatorii cu mai puţin de 50 de lucrători.

     

    Ce înseamnă transparentizarea pentru zona de recrutare

    Publicarea intervalului salarial pe un anumit post nu va genera discuţii doar la nivel intern, în companie, ci va impacta direct şi capacitatea de recrutare a acesteia. Sorin Faur este de părere că acesta va deveni de fapt criteriul principal de selecţie a companiilor de către candidaţi. „Înainte de orice altceva, candidatul va da filtru pe salarii, în ordine descrescătoare. Foarte multe companii se vor afla în dificultate”. Piaţa de salarii din România suferă din păcate de o inegalitate moştenită istoric. Sunt companii care plătesc bine şi sunt altele care nu plătesc bine, comentează Sorin Faur. Pentru că n-au resurse sau n-au înţeles piaţa. „Şi atunci vom vedea o presiune foarte mare pe aceste companii, care n-au resurse sau nu au grile salariale foarte bine puse la punct şi au inegalităţi istorice chiar şi în propria companie, pe diverse poziţii. Aceste companii vor pierde angajaţi, va fi o migraţie de la acestea spre altele, care oferă salarii mai bune”.

    De asemenea, angajatorii nu mai au voie să întrebe candidaţii ce salariu au primit la locul de muncă anterior, aceştia având libertatea de a solicita orice pachet consideră corect în momentul respectiv. „Eu te întreb cât vrei. Cât ai avut, este treaba ta. Poate ai avut de două ori mai puţin, ai avut o poziţie nefavorabilă”.

    Pe de altă parte, directiva nu impune şi nici nu va conduce la egalizarea salariilor la nivel naţional, între oraşe. Prevederile ei se referă la situaţia dintr-o companie, dintr-o instituţie, nu presupune egalizarea salariilor între companii sau oraşe. În continuare, în oraşele mari – Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Oradea – angajaţii vor avea salarii mai mari şi în altele vor avea salarii mai mici.

     

    Ce ar trebui să facă firmele acum?

    Răspunsul pare simplu: să stabilească grile de salarizare, criterii clare şi să le comunice eficient. Dar situaţia e mult mai complicată la firul ierbii. „Sunt chestiunile delicate şi trebuie comunicat din timp oamenilor ce înseamnă muncă cu valoare egală în organizaţia respectivă. Fiecare angajat să înţeleagă că salariul şi pachetul de compensare pe care îl primeşte poate fi diferit de salariul şi pachetul de compensare pe care îl primeşte un coleg din acelaşi departament sau din alt departament sau un manager şi care este logica, care sunt criteriile obiective de progresie în carieră, de acordare a creşterilor salariale, cum se acordă creşterile salariale în cadrul organizaţiei anuale”, spune Oana Botolan. În plus, companiile trebuie să stabilească criterii la fel de clare şi pentru alte elemente din pachet, precum bonusuri, prime, sporuri. „Toate acestea vor trebui tratate în acelaşi fel şi acordate la fel de echitabil – plată egală pentru muncă cu valoare egală.” Până la urmă, vorbim de un act de maturizare a pieţei. Grilele salariale trebuie gândite metodic, corect, să acopere orice situaţie care poate apărea în companie. Te obligă să-ţi gândeşti politica de salarii, nu doar să fii reactiv şi să reacţionezi la cererea şi ofertă, punctează Sorin Faur.

    Având în vedere termenul scurt, de doar 9 luni, specialiştii din HR sfătuiesc companiile să vadă care e grila de salarii actuală, unde sunt discrepanţele, să anticipeze şi să modifice criteriile, să găsească surse de finanţare pentru salariile care sunt mai mici şi pe care va trebui să le crească, să pună în ordine principiile. „E un proces de negociere internă care poate dura luni de zile”, adaugă Sorin Faur.


    „În afară de salariul de încadrare, mai există bonusuri, prime, sporuri şi toate acestea vor trebui tratate în acelaşi fel şi acordate la fel de echitabil.“

    Oana Botolan, managing partner, Cteam Human Capital România


    Lucrurile sunt cu atât mai urgente cu cât mare parte dintre companiile din România nu sunt pregătite pentru schimbările care vor apărea în vara lui 2026. Reprezentantul Academiei de HR este chiar pesimist şi estimează că 75% dintre firmele româneşti sunt foarte nepregătite. Mult mai bine stau multinaţionalele, unde politicile se decid la nivel de grup şi care au sisteme bine puse la punct, integrate, şi softuri specializate.

    În acest moment, companiile ar trebui să organizeze discuţii la nivel de HR, cu oamenii cheie, să facă o hartă a salariilor, pe poziţii, pe categorii, pe grupe de vârstă, pe bărbaţi / femei şi toată structura socio-demografică a companiei. „Trebuie să vadă dacă există discrepanţe foarte mari. Iar dacă sunt, nu trebuie să aştepte ca directiva să-i oblige să reglementeze. Trebuie din start să anticipeze lucrul ăsta. Şi să găsească surse financiare pentru salariile care nu corespund grilei”, a mai spus reprezentantul Academiei de HR.

    Totuşi, s-ar putea ca situaţia să nu fie chiar atât de gravă nici la nivelul firmelor româneşti, mai ales în cazul celor medii şi mari, care au deja un sistem intern bine pus la punct, o metodologie de evaluare care defineşte ce înseamnă muncă cu valoare egală în organizaţia respectivă, crede Oana Botolan. Ea vede un nivel bun de pregătire la nivelul companiilor, în interiorul cărora se poartă deja discuţii cu privire la definirea clară a conceputului de muncă egală.

    „Companiile îşi doresc să fie competitive, pentru că a trebuit să se lupte pe piaţa forţei de muncă şi să atragă candidaţi buni, iar acum vor să-i păstreze. Fără un sistem echitabil, sigur că acest lucru ar fi fost mult mai dificil. Au sisteme şi formule pentru abordarea creşterilor salariale. E adevărat însă că, pe o piaţă a muncii extrem de activă în ultimii ani, e posibil să fi apărut şi inegalităţi. „Din câte vedem, clienţii noştri lucrează în acest moment la aceste comunicări interne, la aceste regularizări ale politicilor, ca să fie pregătiţi să le explice tuturor angajaţilor care sunt criteriile obiective, care sunt paşii, care sunt factorii, care duc la stabilirea nivelului salarial al fiecăruia.”

    O zonă în care s-ar putea să apară discuţii şi chiar procese este cea legată de diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei, un capitol la care şi în România, ca şi în alte ţări europene, dar şi la nivel global, se menţin discrepanţe, în pofida politicilor antidiscriminare abordate în ultimii ani. Oamenii din HR remarcă de exemplu că un număr mai mare de femei tind să ocupe posturi cu remuneraţie redusă, cum sunt cele din departamente de suport, din vânzări, dar şi anumite poziţii din zona de IT. „Va fi interesant, după transpunerea directivei în legislaţia românească, în funcţie de numărul de dosare în instanţă, să vedem care e nivelul de diferenţe salariale femei-bărbaţi”, comentează Oana Botolan.

     

    Cum stau celelalte ţări europene la acest capitol

    Piaţa cu cel mai ridicat nivel de transparentizare a salariilor este în prezent Marea Britanie, dar şi Germania publică salariile de foarte mult timp. Deloc surprinzător, Europa de Est este cea mai netransparentă regiune.

    În privinţa directivei, o parte importantă dintre ţările membre au publicat proiectele de lege de aplicare la nivel naţional, cum este cazul Belgiei, Germaniei, Suediei sau Poloniei. Iar unele dintre aceste ţări au venit chiar cu prevederi mult mai dure decât solicitările Consiliului European. „Uniunea zice că în primul an vor trebui să raporteze disparităţile de gen în privinţa pachetelor salariale doar companiile cu peste 250 de angajaţi. Suedia vine şi zice «Nu, şi companiile cu peste zece angajaţi»”, povesteşte Oana Botolan. Totuşi, în general, ţările din UE au respectat litera legii europene şi nu au fost mult mai dure. 

     

    Până la urmă, care sunt avantajele?

    La această întrebare specialiştii din HR
    răspund unanim că transparentizarea va duce la maturizarea pieţei de recrutare şi a companiilor, la stabilirea unor politici de compensare şi beneficii clare, a unor criterii de evaluare a performanţelor, iar toate acestea vor permite companiilor să fie mai transparente cu angajaţii. Cu cât eşti mai transparent cu angajaţii, cu atât mai mult ei au încredere că sunt plătiţi corect.     

    „Părerea mea personală este că acest lucru ne va forţa pe toţi să aliniem tot ce înseamnă politică şi proceduri interne şi mai bine decât până în prezent. Va fi un nivel de calitate cu câţiva paşi mai sus, pentru toţi. Şi cei care lucrăm în resurse umane şi pentru angajaţi, pentru că vor fi nevoiţi să înţeleagă, li se va explica, li se va povesti, li se va arăta cum li se calculează pachetele. Towate aceste discuţii vor ajunge la un alt nivel”, este de părere reprezentantul Cteam Human Capital România. Oamenii vor înţelege modul de calcul al salariilor şi valoarea pe piaţa muncii. E o chestiune de maturitate a pieţei până la urmă.

     

    Raportarea privind diferenţele de remunerare dintre lucrătorii de sexE DIFERITE

    (1) Statele membre se asigură că angajatorii furnizează următoarele informaţii privind organizaţia lor:

    (a) diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi;

    (b) diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi existentă la nivelul componentelor complementare sau variabile;

    (c) diferenţa mediană de remunerare între femei şi bărbaţi;

    (d) diferenţa mediană de remunerare între femei şi bărbaţi existentă la nivelul componentelor complementare sau variabile;

    (e) proporţia dintre lucrătorii de sex feminin şi cei de sex masculin care beneficiază de componente complementare sau variabile;

    (f) proporţia dintre lucrătorii de sex feminin şi cei de sex masculin din fiecare interval de remunerare de tip cuartilă;

    (g) diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi pe categorii de lucrători, defalcată în funcţie de salariul sau plata obişnuită de bază şi de componentele complementare sau variabile.

    (2)   Angajatorii cu cel puţin 250 de lucrători furnizează, până la 7 iunie 2027 şi, ulterior, în fiecare an, informaţiile prevăzute la alineatul (1) referitoare la anul calendaristic precedent.

    (3)   Angajatorii cu 150-249 de lucrători furnizează, până la 7 iunie 2027 şi, ulterior, o dată la trei ani, informaţiile prevăzute la alineatul (1) referitoare la anul calendaristic precedent.

  • PUBLI-INTERVIU. Cum arată leadershipul atunci când competenţa bate stereotipul?

    Roxana Jouni conduce SIAD România, o companie din sectorul GAZELOR INDUSTRIALE, unde, spune ea, criteriul de selecţie este performanţa. A intrat într-un domeniu tehnic fără să joace rolul „excepţiei” şi mizând pe rezultatele ei, dar şi pe ale echipei sale. Iar cultura pe care a consolidat-o la SIAD funcţionează după aceeaşi logică: oamenii nu sunt validaţi prin etichete, ci prin valoarea pe care o aduc.

     

    Privind înapoi, Roxana Jouni, Directorul General al SIAD România, spune că traseul ei profesional a fost animat de „curiozitate, asumare şi dorinţa continuă de învăţare”. Înainte de a intra în industria gazelor industriale, a condus linii de business în sectorul energetic, unde a lucrat pe direcţii precum diversificarea produselor şi strategiilor comerciale, cu impact direct în creşterea cifrei de afaceri. Ceea ce a determinat intrarea în SIAD nu a fost doar oferta profesională, ci mediul: „m-a atras angajamentul clar al organizaţiei faţă de valorificarea competenţelor şi promovarea unei culturi orientate spre progres constant”. Preluarea conducerii SIAD România – în urmă cu aproape şapte ani – a reprezentat un punct de cotitură în cariera sa. „Nu am văzut această poziţie ca un scop în sine, ci ca pe rezultatul unei dezvoltări conştiente, pas cu pas”, spune. A fost, însă, mai mult decât un pas în carieră – a fost un test de leadership într-un ecosistem tehnic şi predominant masculin. „Deşi sectorul este dominat tradiţional de bărbaţi, la SIAD România am găsit un mediu care promovează competenţele, nu stereotipurile”. Strategia ei de a-şi face loc a fost una raţională, nu combatantă: miză pe analiza riguroasă şi pe stabilirea unor obiective clare, traductibile în rezultate. Credibilitatea – admite – nu se câştigă din poziţie, ci din modul în care „integrezi expertiza celor din jur în proiecte comune şi le recunoşti contribuţia”. A înţeles repede că oamenii devin performanţi atunci când nu li se cere doar execuţie, ci li se dă sens: „am învăţat că atunci când oferi specialiştilor recunoaştere reală, ei devin parteneri activi în succes, nu doar executanţi”. Agenda zilnică reflectă atât amploarea operaţiunii, cât şi stilul de lucru: coordonează trei unităţi de producţie, operaţiunile logistice şi comerciale şi o echipă multidisciplinară de peste 80 de angajaţi. Îşi împarte timpul între decizii strategice, întâlniri cu managementul, interacţiune cu partenerii şi alinierea obiectivelor locale la direcţiile de grup. Dar, spune ea, un lider autentic nu îşi măsoară relevanţa doar în KPI-uri, ci şi în felul în care rămâne prezent în realitatea oamenilor şi în cea personală: „încerc să păstrez un echilibru între performanţă şi prezenţă”. De aceea, contactul direct cu echipele din teren nu lipseşte niciodată din calendar, iar acelaşi principiu îl aplică şi în viaţa personală: „un lider autentic inspiră nu doar prin rezultate, ci şi prin modul în care îşi trăieşte armonios viaţa”. Timpul petrecut cu familia, cu animalele de companie sau în natură este parte deliberată din arhitectura leadershipului ei — nu un lux, ci o condiţie a clarităţii decizionale.

    În ceea ce priveşte subiectul presiunii de a demonstra mai mult ca femeie în industrie nu este ignorat, dar nici nu este tratat ca un pretext de Roxana Jouni: „În SIAD România, promovăm o cultură în care competenţele sunt cele care contează, nu genul”. Dovada e simplă şi numerică: „board-ul nostru include opt femei şi doi bărbaţi într-o industrie tradiţional dominată de bărbaţi”, semn că schimbarea se poate produce atunci când regula se reformulează prin practică, nu prin discurs.Ea nu a încercat să-şi „dovedească” locul, ci să-şi susţină munca prin consistenţă: „cel mai important este să rămâi fidel propriilor valori şi să-ţi laşi munca să fie cea care convinge”. Mesajul către femeile care intră în industrii tehnice este lucid şi lipsit de romantism: să aibă încredere, să fie perseverente şi să aleagă conştient mediile care valorifică rezultatul, nu percepţia. „Diversitatea de gândire nu este o provocare, ci o resursă — perspectivele diferite duc la decizii mai bune”, spune ea. Într-o industrie care, din exterior, poate părea rigidă, elementul care o ţine ancorată nu e regula, ci curiozitatea. „Sectorul gazelor industriale este un domeniu viu — cu multe provocări şi transformări”. Contactul cu oameni, clienţi şi parteneri i-a păstrat agerimea: „Încerc mereu să aduc, dar şi să iau energie şi prospeţime din echipă”. Rădăcina sănătoasă a unui lider, afirmă, stă într-un echilibru: „să fim exigenţi profesional, dar şi deschişi şi atenţi la nevoile celorlalţi”.

    Iar schimbarea într-o cultură matură nu se poate face „împotriva tradiţiei”, ci împreună cu ea. „O tradiţie puternică devine un avantaj atunci când expertiza este folosită pentru a inova”. Blocajul real, spune ea, nu stă în proceduri, ci în reflexe: în acel „aşa am făcut dintotdeauna”. Lecţia pe care o numeşte decisivă: „succesul unei transformări ţine mai puţin de restructurarea proceselor şi mai mult de energia din spatele direcţiei” — adică de modul în care liderii transmit sens, încredere şi răbdare.

    Când vine vorba despre atitudinea faţă de eşec, ea spune: „Nu privesc greşeala ca pe o vină, ci ca pe o oportunitate de învăţare”. Într-un mediu complex nu există progres fără testare, iar inovaţia reală nu apare în climatul fricii. „Dacă liderul reacţionează defensiv, echipa ascunde greşelile; dacă le priveşte cu luciditate şi curaj, creează un spaţiu în care oamenii pot creşte. Eu aleg mereu a doua variantă.” Între realizări, Roxana Jouni o singularizează pe cea de echipă — nu pe cea individuală: „Am reuşit să consolidăm o cultură bazată pe încredere, colaborare şi energie comună”. Astăzi, automatizarea, digitalizarea, sustenabilitatea operaţională şi rolul de inovator în piaţă sunt, spune ea, „efectul unei gândiri comune a echipei, nu doar al unei infrastructuri”.

    De-a lungul timpului, perspectiva ei asupra leadershipului s-a schimbat radical odată cu distanţa şi practica. „La început vedeam leadershipul prin prisma direcţiei şi rezultatelor. Astăzi îl văd ca pe un echilibru între rigoare şi empatie.” Pentru ea, maturitatea nu înseamnă control, ci dozarea lui: „un lider matur ştie când să conducă din faţă şi când să facă un pas înapoi, pentru a lăsa echipa să-şi descopere propriul potenţial”. Roxana Jouni descrie leadershipul responsabil ca pe un comportament anticipativ, nu reactiv: „nu înseamnă doar să respecţi reglementări, ci să anticipezi schimbarea — să inovezi, să investeşti în tehnologii curate, să reduci impactul asupra mediului şi să creezi valoare pentru societate”.

    18 întrebări şi răspunsuri din interviul cu Roxana Jouni, Director General, SIAD România

    Cum a început povestea dumneavoastră profesională?

    Parcursul meu profesional a fost definit de curiozitate, asumare şi dorinţa continuă de învăţare. Înainte de a mă alătura SIAD, am activat în sectorul energetic, unde am condus diverse linii de business, concentrându-mă pe diversificarea produselor şi serviciilor strategice, precum şi pe dezvoltarea de strategii comerciale, toate contribuind direct la creşterea cifrei de afaceri. Ceea ce m-a atras la SIAD a fost angajamentul clar al organizaţiei faţă de valorificarea competenţelor şi promovarea unei culturi orientată spre progres constant. Pentru mine, educaţia continuă este esenţială în dezvoltarea mea profesională şi a echipelor pe care le conduc.

    Momente de cotitură în carieră?

    Fiecare rol pe care l-am avut în carieră mi-a oferit provocări şi lecţii esenţiale despre echipe, procese şi despre mine însămi. Un moment definitoriu a fost decizia de a accepta conducerea SIAD România acum aproape şapte ani. Nu am văzut această poziţie ca un scop în sine, ci ca rezultatul unei dezvoltări conştiente, pas cu pas, marcate de perseverenţă şi claritate în luarea deciziilor. Am învăţat că leadershipul autentic înseamnă să creez un mediu în care oamenii din echipa devin ‘contribuitori’, nu doar ‘executanţi’.

    Cum v-aţi făcut locul într-un mediu dominat de ingineri şi specialişti?

    Deşi sectorul gazelor industriale este unul tradiţional dominat de bărbaţi, la SIAD România am găsit un mediu care promovează competenţele, nu stereotipurile. M-am bazat pe abordarea analitică şi pe stabilirea unor obiective clare, care au dus nemijlocit la rezultate foarte bune. Credibilitatea vine din modul în care reuşeşti să integrezi expertiza celor din jur în proiecte comune şi să le recunoşti contribuţia. Am învăţat că, atunci când oferi specialiştilor recunoaştere reală, ei devin nu doar colaboratori, ci parteneri activi în succesul echipei.

    O decizie care v-a confirmat instinctul de lider?

    Am înţeles devreme în carieră că un lider trebuie să fie primul care adoptă schimbarea pe care o propune. Aşa cum spun adesea, ‘Oamenii nu urmează neapărat direcţia, ci energia din spatele ei’. Când am implementat noi proceduri operaţionale care necesitau schimbări în modul de lucru, am fost prima care le-a adoptat, demonstrând prin exemplu personal beneficiile acestora. Această abordare a facilitat tranziţia şi a consolidat încrederea echipei în noua direcţie.

    Cum arată o zi din agenda dumneavoastră?

    O zi tipică presupune coordonarea a trei unităţi de producţie, a operaţiunilor logistice şi comerciale, şi conducerea unei echipe multidisciplinare de peste 80 de angajaţi. Îmi împart timpul între decizii strategice, interacţiunea cu echipa de management, comunicarea cu clienţii şi partenerii, şi alinierea iniţiativelor locale cu obiectivele Grupului SIAD. O componentă esenţială a agendei mele este menţinerea unei comunicări directe şi constante cu echipele din producţie şi din zona comercială, pentru a rămâne conectată la realitatea operaţională şi la dinamica organizaţiei. Încerc însă să păstrez şi un echilibru între performanţă şi prezenţă. De aceea, îmi propun să ofer un exemplu echipei mele şi prin modul în care aleg să am grijă de propriul echilibru, prin promovarea un stil de viaţă sănătos sau prin atenţia acordată relaţiilor care contează. Timpul petrecut cu familia, cu animalele mele de companie sau în natură este la fel de important ca o zi productivă la birou. Cred cu tărie că un leader autentic inspiră nu doar prin rezultate, ci şi prin modul în care îşi trăieşte armonios viaţa.

    Cea mai dificilă conversaţie de management?

    Conversaţiile dificile fac parte din responsabilitatea oricărui lider, iar eu cred în abordarea acestora cu onestitate, transparenţă şi respect. Schimbarile care au ca obiectiv consolidarea competitivităţii pe termen lung sunt însoţite şi de conversaţii mai puţin confortabile. Am învăţat însă, că empatia şi claritatea sunt esenţiale, iar oamenii pot accepta chiar şi deciziile dificile dacă înţeleg sensul acestora şi simt că sunt trataţi cu demnitate şi consideraţie.

    Simţiţi presiunea de a demonstra mai mult ca femeie în industrie?

    În SIAD România, promovăm o cultură organizaţională în care competenţele sunt cele care contează, nu genul. Faptul că board-ul nostru include opt femei şi doi bărbaţi într-o industrie tradiţional dominată de bărbaţi este dovada acestei poziţionări. Personal, am simţit că cel mai important este să rămâi fidel propriilor valori şi să-ţi laşi munca să fie cea care convinge. Sfatul meu pentru femeile din industrie este să aibă încredere în forţele proprii, să fie perseverente şi să caute medii şi contexte în care competenţele lor naturale să fie valorificate prin rezultate. Diversitatea de gândire nu este o provocare, ea reprezintă o resursă care aduce valoare oricărei organizaţii, iar perspectivele diferite conduc la decizii mai bune.

    Ce v-a ajutat cel mai mult să rămâneţi ancorată şi să evitaţi rutina într-o industrie care, la exterior, pare rigidă?

    Cred că cel mai mult m-au ajutat curiozitatea, energia şi dorinţa constantă de a învăţa. Sectorul gazelor industriale este un domeniu viu, cu multe provocări şi transformări. Pentru mine, cheia a fost să rămân conectată la oameni şi la sensul din spatele activităţii noastre, să văd impactul real pe care îl avem în economie şi în viaţa de zi cu zi. Încerc mereu să aduc, dar şi să iau, energie şi prospeţime în şi din echipă, să creez contexte în care oamenii se simt implicaţi şi văzuţi. De asemenea, cred mult în echilibrul între rigoare şi umanitate: să fim exigenţi profesional, dar şi deschişi, curioşi, şi atenţi la nevoile celorlalţi. Această abordare mă ajută să rămân ancorată, dar niciodată blocată. De asemenea, conexiunea permanentă cu partenerii, colaboratorii şi clienţii noştri îmi conferă de fiecare dată, pe lângă oportunitatea de a rămâne conectată la climatul extern, o perspectivă vie a mediului în care ne desfăşurăm activitatea.

    Ce e cel mai greu de schimbat într-o cultură organizaţională matură, cu proceduri şi tradiţie puternică?

    A avea o tradiţie puternică este un avantaj, atunci când organizaţia foloseşte expertiza pentru a inova şi a se adapta constant la pieţele în care activează. Adesea, obiceiurile formate în timp sau principiul conform căruia ‘aşa am făcut dintotdeauna’, pot fi ancore care frânează adaptarea. Ceea ce ne-a permis să facem schimbările de care era nevoie, a fost chiar cultura organizaţională matură. Aceasta ne-a ajutat sa simţim că pe plan local este nevoie să venim mai aproape de comunitate şi de mediul de afaceri, astfel încât acţiunile noastre care vizează implicarea socială şi prezenţa în segmente specifice industriei au crescut semnificativ. Cred că succesul unei transformări ţine mai puţin de restructurarea proceselor şi mai mult de energia din spatele direcţiei, de felul în care liderii reuşesc să inspire încredere şi sens. Este nevoie de răbdare, consistenţă şi de capacitatea de a echilibra rigoarea cu deschiderea. Procedurile oferă stabilitate, dar inovaţia apare atunci când creezi spaţiu pentru idei noi, pentru ascultare şi pentru curajul de a face lucrurile diferit.

    Cum reacţionaţi când un proiect eşuează — pedepsiţi greşeala sau o transformaţi în lecţie?

    Cred că modul în care o organizaţie gestionează eşecul spune mai multe despre cultura sa decât orice manual de proceduri. Personal, nu privesc greşeala ca pe o vină, ci ca pe o oportunitate de învăţare. Într-un mediu complex, cum este sectorul gazelor industriale, nu poţi evolua fără să testezi, fără să încerci. La SIAD, încurajăm o cultură a inovaţiei prin responsabilitate şi siguranţă. Şi pornind de la aceste principii, ne încurajăm colegii să se simtă liberi să propună idei şi să acţioneze cu iniţiativă, ştiind că vor fi sprijiniţi, nu sancţionaţi, atunci când intenţia este bună şi lecţiile sunt asumate. Aşa se clădeşte inovaţia reală: pe încredere, transparenţă şi învăţare continuă. În fond, liderul setează tonul. Dacă acesta reacţionează defensiv sau critic, echipa va ascunde greşelile. Dacă le priveşte cu luciditate şi curaj, creează un spaţiu în care oamenii pot creşte. Eu aleg mereu a doua variantă.

    Care este cea mai mare realizare de echipă pe care o asociaţi mandatului dumneavoastră la SIAD?

    Una dintre cele mai mari realizări ale echipei pe care o avem astăzi la SIAD România este consolidarea unei culturi bazate pe încredere, colaborare şi energie comună. Într-o industrie ca a noastră, cu proceduri şi reguli stricte, am reuşit să aducem mai multă deschidere, curaj şi spirit de iniţiativă. Am format o echipă care nu se teme să pună întrebări, să experimenteze, să înveţe din greşeli şi să vadă fiecare provocare ca pe o oportunitate de creştere. Cred că succesul real nu se măsoară doar în rezultate financiare, ci şi în modul în care oamenii se dezvoltă şi se susţin unii pe alţii. Astăzi suntem unul dintre liderii pieţei de profil. În fiecare an ne îmbunătăţim infrastructura prin automatizare, digitalizare şi tehnologie, creăm un mediu din ce în ce mai sustenabil prin eficienţă energetică şi implicare socială, toate acestea fiind posibile datorită contribuţiei fiecărui membru al echipei noastre.

    Cum s-a schimbat modul în care priviţi leadershipul faţă de momentul în care aţi preluat conducerea companiei?

    În trecut, vedeam leadershipul mai ales prin prisma direcţiei strategice, a clarităţii obiectivelor şi a rezultatelor. Cu timpul, am înţeles că adevărata forţă a unui lider nu stă doar în viziune, ci în energia şi coerenţa cu care o transmite. Astăzi privesc leadershipul într-un mod mult mai holistic, ca pe un echilibru între rigoare şi empatie, între performanţă şi învăţare continuă. Rolul liderului nu este doar să decidă, ci să creeze un mediu în care oamenii sa poată contribui, să poată greşi fără teamă şi, implicit, să înveţe din fiecare proces, eşec sau succes. Cred că maturitatea în leadership înseamnă să ştii când să conduci „din faţă” şi când să te retragi, pentru a lăsa echipa să-şi descopere propriul potenţial. Pentru mine, aceasta este evoluţia: de la leadershipul bazat pe control, la leadershipul bazat pe încredere, autenticitate şi energie comună.

    Care este cea mai mare provocare de viitor pentru companie — şi pentru dumneavoastră personal, ca lider?

    Cea mai mare provocare pentru companie în următorii ani este tranziţia către o economie verde şi adoptarea noilor tehnologii, păstrând în acelaşi timp excelenţa operaţională şi siguranţa proceselor. Industria gazelor industriale se schimbă rapid, iar succesul nostru va depinde de capacitatea de a inova continuu, de a reduce impactul asupra mediului şi de a integra soluţii sustenabile în toate procesele, fără a compromite calitatea sau performanţa. Privind înainte, pentru mine, viitorul, împreună cu provocarile sale, reprezintă evoluţie, către un lider care inspiră în continuare, susţine oamenii şi creează o viziune clară pentru ca întreaga echipă să ştie ‘unde mergem’ şi ‘cum ajungem acolo’.

    Ce principiu vă ghidează în luarea deciziilor strategice?

    Principiul care mă ghidează în luarea deciziilor strategice este acela de a echilibra rigoarea operaţională cu impactul pe termen lung asupra oamenilor, mediului sau a nevoilor clienţilor noştri. Într-o companie precum SIAD, fiecare decizie trebuie să fie atent calibrată, să aducă valoare reală clienţilor, dar şi să consolideze cultura organizaţională şi încrederea echipei. Autenticitatea şi transparenţa reprezintă două dintre valorile care mă ghidează şi elementele esenţiale ale unor decizii care se aliniază cu viziunea pe termen lung. De aceea, atunci când iau decizii strategice, încerc să fiu clară, consecventă şi să comunic atât raţiunea, cât şi valoarea pe care o aduce fiecare decizie, astfel încât echipa să înţeleagă şi să susţină drumul pe care îl avem de parcurs.

    Dacă ar fi să rescrieţi definiţia unui lider în 2025, care ar fi cele trei cuvinte esenţiale?

    Autenticitate, pentru că oamenii simt imediat când un lider este coerent între ceea ce spune şi ceea ce face; responsabilitate, pentru că deciziile trebuie să echilibreze performanţa economică cu impactul asupra oamenilor şi mediului; şi energie, pentru că oamenii nu urmează doar direcţia, ci energia şi entuziasmul pe care le transmite liderul. Acestea sunt trei dintre aspectele pe care mă bazez, consolidate inclusiv prin experienţa în cadrul echipei SIAD  şi care reflectă modul în care văd astăzi leadershipul: un lider care inspiră, care asumă consecinţele deciziilor şi care creează un mediu în care echipa poate creşte, iar individul se poate dezvolta.

    Lecţii importante de la mentori:

    Una dintre cele mai importante lecţii pe care am învăţat-o este că onestitatea şi rezilienţa sunt fundamentale în dezvoltarea profesională. Am avut şansa să colaborez cu profesionişti remarcabili care m-au învăţat că succesul pe termen lung se bazează pe perseverenţa şi curajul de a merge mai departe atunci când drumul devine dificil. Mi-au transmis convingerea că orice obstacol poate fi depăşit prin claritate, disciplină şi implicare reală. O alta lecţie importantă a fost aceea a lucrului făcut temeinic, cu respect faţă de standarde şi faţă de oameni. Iar poate cea mai preţioasă învăţătură a fost aceea de a nu evita problemele, ci de a le aborda frontal şi constructiv.

    Cum se învaţă leadershipul într-o companie industrială?

    Leadershipul într-o companie industrială se învaţă printr-o combinaţie de educaţie formală şi experienţă practică. Însă dincolo de acestea, esenţială este înţelegerea profundă a dinamicii echipelor şi a proceselor specifice industriei. La SIAD, implementăm programe de job rotation care permit angajaţilor să-şi dezvolte competenţe transversale, dar cel mai important să înţeleagă mai bine specificul altor specializări.  Iar schimbul de experienţă, umană şi profesională, din aceste proiecte a contribuit la crearea unei noi generaţii de lideri care pot, la rândul lor, forma şi face parte din echipe multidisciplinare, complet pregătite, să iniţieze, să dezvolte şi să implementeze proiecte de succes.

    Într-o perioadă de tranziţie către economie verde şi tehnologii noi, ce înseamnă să fii lider responsabil în sectorul gazelor industriale?

    A fi lider responsabil în industria din care face parte SIAD România, într-o perioadă de tranziţie către o economie verde, înseamnă să combini rigoarea tehnică cu grija faţă de oameni şi mediu, să transformi performanţa în progres sustenabil. Este un rol care cere echilibru între eficienţă şi viziune, între rezultate pe termen scurt şi responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare. Pentru mine, leadershipul responsabil nu înseamnă doar să respecţi reglementări, ci să anticipezi schimbarea: să inovezi, să investeşti în tehnologii curate, să reduci impactul asupra mediului, să creezi valoare pentru societate şi să devii un promotor al acestor valori care să aducă schimbări cu impact real şi durabil, dincolo de limitele propriei organizaţii. Toate acestea au făcut ca în ultimii ani să luăm o serie de decizii cu impact atât imediat, cât şi pe termen lung: modernizarea activelor de producţie, astfel incât unităţile noastre să devină platforme pentru tehnologie curată, optimizarea compresoarelor, creşterea eficienţei energetice, proiecte de soluţii pentru hidrogen verde sau dezvoltarea unor parteneriate strategice. Pentru că transformarea verde se construieşte în colaborare: furnizori de energie regenerabilă, centre R&D sau autorităţi şi până la dezvoltarea oamenilor prin programe HSE. În acelaşi timp suntem şi furnizori pentru o serie de produse cu impact în creşterea gradului de sustenabilitate pentru clienţii noştri: de la tratarea apelor uzate cu oxigen, la amestecuri de gaze speciale pentru monitorizarea emisiilor sau metode de ambalare MAP (ambalare in atmosfera protectoare) care cresc termenul de valabilitate la raft al produselor alimentare şi până la tehnologii de proiectare, construire şi instalare a sistemelor de captare, purificare şi reutilizare a dioxidului de carbon provenit din procese industriale, valorificând fluxuri care altfel ar fi poluante.

  • De la IT la management: poate CIO-ul să devină următorul CEO?

    Digitalizarea nu mai este un proiect secundar, ci fundamentul pe care se construieşte viitorul unei companii. Pandemia, explozia tehnologiilor de inteligenţă artificială şi pieţele în continuă transformare au accelerat schimbarea. În această ecuaţie, Chief Information Officer-ul (CIO) nu mai este doar gardianul sistemelor IT, ci un posibil succesor direct al CEO-ului.Şi totuşi, în multe organizaţii, rolul CIO-ului este încă înţeles greşit sau subevaluat – o incongruenţă care poate deveni o vulnerabilitate strategică.

     

    În trecut, CIO-ul era perceput ca şeful de la IT, cel care spunea «nu se poate». Astăzi, el este motorul transformării şi al valorii create în companie”, afirmă Oliver Strasser, chief operating officer al WU Executive Academy, care organizează în România programul Bucharest Executive MBA.

    Cum a evoluat rolul CIO-ului

    Rolul CIO-ului modern s-a mutat în centrul businessului. „Este adevăratul mijlocaş al creaţiei: fără el, niciun alt departament nu poate performa pe deplin”, subliniază Martin Giesswein, expert în digitalizare şi directorul programului AI Transforming Business. „CIO-ul influenţează direct profitabilitatea şi rezilienţa unei companii”, explică Strasser. În realitatea de astăzi, prezenţa sa la masa deciziilor nu mai este opţională – este esenţială. CEO-ul se bazează tot mai mult pe expertiza CIO-ului pentru a contura strategii de viitor şi a implementa transformări complexe. În lipsa unei viziuni tehnologice clare, planurile ambiţioase rămân doar pe hârtie. CFO-ul, confruntat cu presiunea raportărilor rapide şi a analizei datelor în timp real, are nevoie de o infrastructură digitală solidă – un domeniu care cade în responsabilitatea directă a CIO-ului. Astfel, departamentul financiar nu mai funcţionează izolat, ci în parteneriat cu tehnologia. Departamentul de HR colaborează cu CIO-ul pentru a susţine dezvoltarea organizaţională, prin platforme moderne de învăţare, traininguri digitale şi iniţiative de upskilling. Fără sprijinul IT, adaptarea forţei de muncă la noile cerinţe devine imposibilă. Marketingul şi vânzările depind de IT pentru a crea experienţe digitale relevante, personalizate şi fluide pentru clienţi. De la campanii automate până la analiza comportamentului utilizatorilor, tehnologia este motorul din spatele fiecărei interacţiuni de succes. Producţia şi logistica se digitalizează accelerat. Platformele inteligente, automatizările şi analiza predictivă optimizează lanţurile de aprovizionare şi capacitatea de reacţie la schimbări. Toate acestea funcţionează doar dacă CIO-ul coordonează arhitectura tehnologică din spate.

    Lecţia giganţilor tehnologici

    Amazon, Google sau Microsoft nu au ajuns lideri globali doar prin produse, ci pentru că au construit modele de business bazate pe infrastructuri IT gândite de la zero pentru performanţă. Amazon Web Services, născut din optimizarea proceselor interne, a devenit unul dintre cele mai profitabile segmente ale companiei. De aici, lecţia clară pentru CIO din companii tradiţionale: rolul lor nu este să întreţină sisteme complicate şi dependente de furnizori, ci să creeze infrastructuri care generează agilitate şi valoare.

    Competenţele CIO-ului de mâine

    Un CIO modern nu mai este doar un expert tehnic, ci un lider complet. „Participanţii la programele noastre de educaţie executivă spun că au nevoie să-şi dezvolte în primul rând competenţe de strategie, management, înţelegere a nevoilor clienţilor, ESG şi, bineînţeles, AI”, explică Giesswein. WU Executive Academy răspunde acestor nevoi prin programe precum Executive MBA Digital Transformation & Data Science sau cursul intensiv AI Transforming Business, care pregătesc manageri capabili să combine expertiza digitală cu leadershipul strategic. „Nu e vorba doar de know-how tehnologic, ci de capacitatea de a-l conecta cu deciziile de business şi cu o viziune pe termen lung”, completează Strasser.

    CIO şi CEO: rivalitate sau parteneriat?

    Într-o lume unde digitalizarea este condiţie de supravieţuire, CIO-ul devine un partener indispensabil CEO-ului. „Un CEO inteligent nu se teme de un CIO puternic, ci îl vede ca pe un aliat strategic. Împreună, pot construi o echipă executivă mai solidă, mai agilă şi pregătită pentru viitor”, spune Giesswein. CIO-ul de astăzi nu mai este un simplu administrator de sisteme. Este arhitectul digital al organizaţiei, orchestratorul schimbării şi, adesea, vocea care dictează direcţia viitoare. Poate nu va purta imediat titulatura de CEO. Dar, fără el, niciun CEO nu mai poate conduce o companie competitivă într-o lume definită de date, AI şi transformare continuă.   

  • Groupama: felul în care un brand alege să se implice în proiecte de responsabilitate socială lasă o amprentă asupra comunităţilor

    Pentru Groupama, responsabilitatea socială nu este un capitol exterior businessului, ci un criteriu care influenţează motivaţia ECHIPEI, cultura organizaţională şi deciziile strategice. Compania mizează pe autenticitate, proiecte de lungă durată şi implicare internă.

     

    În companiile care tratează responsabilitatea socială ca pe o strategie, se schimbă şi efectele acesteia: munca oamenilor dobândeşte noi sensuri, iar asta contează în deciziile de carieră. Georgiana Miron, director marketing, comunicare şi servicii clienţi la Groupama, explică de ce Gen Z cere autenticitate şi cum arată, din interior, efectele concrete ale implicării.

    „Felul în care un brand alege să se implice în proiecte de responsabilitate socială are un impact important asupra motivaţiei angajaţilor, mai ales dacă vorbim de noile generaţii”, spune ea, descriind unul dintre efectele concrete ale implicării companiei în astfel de proiecte. „Gen Z, de exemplu, îşi doreşte să lucreze pentru o companie autentică, care se implică activ în societate şi este conectată la evenimentele de pe agenda publică”, observă ea. Astfel, din perspectiva Groupama, mesajul e limpede: cultura de CSR nu reprezintă o anexă, ci un filtru de decizie. „Cred că este important, din ce în ce mai important, pentru colegii noştri, pentru clienţi şi pentru parteneri, să urmărim mai mult decât indicatori de business, iar pentru o companie mutuală, ca Groupama, este din fericire şi foarte natural”. Astfel, CSR-ul a devenit pentru companie o modalitate de a construi capital relaţional în timp. „Am simţit cum construim prin CSR: încredere, respect, empatie. Din fericire nu am avut nevoie de reparaţii, dar sunt convinsă că buna reputaţie de care Groupama se bucură astăzi vine şi din preocuparea noastră autentică şi vizibilă pentru CSR”.  Iar în spatele cifrelor stă o organizare cu miez: „Proiectele de CSR sunt coordonate de echipa de Comunicare şi PR, iar alături de ei sunt toţi colegii care decid an de an să se implice ca Ambasadori CSR sau ca voluntari în diversele proiecte pe care le coordonăm, mai mult de 50% din echipa Groupama, inclusiv top managementul companiei.” Implicarea autentică modelează reputaţia, dar mai ales retenţia – pentru că oamenii rămân acolo unde simt că munca lor atinge şi comunitatea, nu doar obiectivele trimestriale. Bugetele alocate de Groupama pentru responsabilitate socială sunt în creştere de la un an la altul, o evoluţie direct proporţională cu rezultatele financiare ale companiei şi cu extinderea proiectelor derulate. Nu vorbim despre un fond fix, ci despre un buget strategic, flexibil, care reflectă filosofia internă potrivit căreia impactul social nu este o cheltuială, ci o investiţie. „Bugetele sunt în creştere de la un an la altul, în linie cu rezultatele noastre”, subliniază Georgiana Miron. În spatele acestei evoluţii se află atât proiecte mari – precum redirecţionarea unui milion de euro către noul bloc operator al Spitalului „Marie Curie” –, cât şi programe recurente, desfăşurate an de an, de la instruirea în prim-ajutor pentru mii de români, până la sprijinirea industriei cinematografice sau a comunităţilor vulnerabile din mediul rural. O parte importantă a acestor fonduri este dublată de implicarea voluntară a angajaţilor – peste 50% din echipa Groupama participă anual la acţiuni CSR –, ceea ce transformă bugetul într-un instrument nu doar financiar, ci şi cultural: banii susţin proiectele, dar oamenii le dau viaţă.

    Cum ia Groupama decizia finanţării unui proiect?

    La Groupama, selecţia proiectelor de responsabilitate socială nu porneşte de la o listă de criterii tehnice, ci de la un principiu fundamental: misiunea companiei de a fi „un partener pe care oamenii se pot baza, indiferent de provocare”, subliniază Georgiana Miron.  Ea explică faptul că primul filtru este relevanţa socială, nu vizibilitatea sau capitalul de imagine. „Totul porneşte de la misiunea noastră, aceea de a-i ajuta pe clienţi şi parteneri să privească viaţa cu optimism”, spune ea. În consecinţă, sunt selectate doar proiectele care răspund unor nevoi reale şi care aduc un impact concret în comunitate. „Alegem să ne implicăm în proiecte care se aliniază acestei misiuni şi care reflectă valorile noastre. Ne dorim parteneriate pe termen lung, nu intervenţii punctuale.” În timp, Groupama a conturat câteva arii prioritare: prevenţia, sănătatea, cinematografia şi, mai recent, protecţia animalelor. Fiecare se leagă de identitatea de asigurător, dar şi de un concept extins de grijă – faţă de oameni şi comunităţi. „Susţinem prevenţia, un lucru firesc pentru profilul nostru de asigurător”, explică Miron. În această categorie intră atât educaţia privind diminuarea riscurilor, cât şi promovarea sportului ca formă de sănătate publică. În ceea ce priveşte cinematografia, implicarea Groupama este una constantă, încă de la intrarea pe piaţa românească: compania susţine festivaluri de film, producţii locale şi infrastructură culturală. Un exemplu concret este renovarea Cinematografului Studio din Timişoara, transformat în primul cinematograf de artă al oraşului, printr-o donaţie de aproximativ 150.000 de euro către Primărie. „Suntem extrem de mândri să vedem acest proiect în picioare, încă din decembrie 2024”, afirmă ea. În 2025, direcţia de finanţare s-a extins şi spre dezvoltarea infrastructurii medicale, un domeniu în care compania a decis să redirecţioneze o parte semnificativă din impozitul pe profit. Proiectele au fost selectate împreună cu brokerii parteneri şi cu echipa internă, implicată masiv în CSR. Rezultatele sunt vizibile: caravane medicale cu consultaţii gratuite, dotarea cabinetelor din satele Richiş şi Schitu, sprijin pentru secţia de pediatrie XI de la Institutul Matei Balş. Un alt capitol nou deschis: grija pentru animale. „Anul acesta am ales să privim cu mai multă atenţie şi o altă parte a comunităţii: animalele care nu se bucură de viaţa pe care noi credem că ar trebui s-o aibă.” Finanţările includ primul spital social pentru animale, salvarea animalelor fără stăpân şi reintegrarea animalelor sălbatice. Proiectele se derulează în Bucureşti, Cluj şi Râşnov, alături de ONG-uri specializate. Într-o frază, criteriul de finanţare al Groupama poate fi rezumat în cuvintele Georgienei Miron: „Ne implicăm doar acolo unde ştim că putem schimba ceva real, nu doar vizibil”.

     

    CINEMATOGRAFIA şi sportul, ca instrumente de comunitate: de ce investeşte Groupama dincolo de zona „clasică” a CSR-ului

    Pentru Groupama, investiţia în cultură – în special în cinematografie –  reprezintă o alegere strategică legată de rolul social al accesului la artă. „Investiţia în cinematografie este o direcţie importantă pentru noi şi importantă pentru Grupul nostru, foarte activ în această zonă prin Fundaţia GAN Pour Cinema”, spune Georgiana Miron. Decizia nu a fost una întâmplătoare: atunci când Groupama a intrat pe piaţa românească, noua generaţie de cineaşti şi festivaluri începea să se contureze, iar compania a ales să îşi asume rolul de partener pe termen lung. Rezultatul se vede astăzi într-o listă solidă de colaborări: TIFF, Les Films de Cannes à Bucarest, Festivalul Filmului Francez, Animest, fARAD, Anonimul, dar şi producţii româneşti precum Ramon sau Cravata Galbenă. „Cel mai important rezultat este că cinematografia din România este în plină dezvoltare şi aduce emoţie şi bucurie în comunităţi, iar noi am avut şi avem o mică contribuţie.” În privinţa impactului, Groupama nu operează cu indicatori comerciali. „Nu măsurăm numărul de clienţi noi aduşi de astfel de parteneriate, de altfel acesta nici nu este motivul pentru care ne implicăm”, spune ea. Compania vede cinematografia ca pe un ecosistem care are nevoie de susţinere „concretă şi necondiţionată”, iar ROI-ul se măsoară mai degrabă în relevanţă socială şi prestigiu colectiv. „Avem un potenţial uriaş şi rezultate din ce în ce mai bune, recunoscute la nivel mondial, iar asta pentru noi este o măsură a impactului.” Sportul intră în aceeaşi logică a valorilor, dar cu un alt tip de efect: coeziune, prevenţie, spirit de echipă. Sponsorizarea rugby-ului, a Centrului Climb Again sau a lotului naţional de paraclimbing nu este motivată de expunere vizuală. „Pentru noi, sponsoring-ul sportiv înseamnă asocierea cu un set de valori şi o legătură autentică cu cei care împărtăşesc pasiunea pentru un sport”, explică Miron. Logo-ul apare, dar nu este miza, ci, mai degrabă, câţi oameni au descoperit un sport, o comunitate şi un set de valori prin intermediul parteneriatului. „Fanii rugby-ului din România privesc diferit brandurile care sunt pe teren, chiar şi când prezenţa înseamnă un logo pe tricourile lotului naţional”, explică Georgiana Miron, subliniind că sportul este un mod de a intra în conversaţia comunităţilor, nu doar în pozele lor. De aceea, alegerea rugby-ului – un sport cu reputaţie de fair-play, disciplină şi respect – nu a fost întâmplătoare. „Am ales sportul pentru rolul pe care îl joacă în prevenţie şi, mai mult, pentru valorile pe care le reprezintă.” În cinema, efectul este unul cultural; în sport, unul social; în ambele cazuri, impactul este intenţionat pe termen lung. „Cu cât industria este mai dezvoltată şi mai puternică, cu atât comunităţile sunt mai vii”, spune Miron despre finanţarea producţiilor româneşti. Iar reputaţia confirmă că strategia are ecou: într-un vox pop realizat de companie, oamenii au asociat spontan Groupama nu doar cu „servicii bune”, ci şi cu „Animest” sau „cinema”. „Nu este un scop în sine, dar este binevenit.” În sport, alt tip de indicator devine relevant: prima experienţă trăită. „Bucuria celor care merg pentru prima dată la un meci de rugby şi devin fani ai acestui sport şi al atmosferei din tribune… asta contează mai mult decât cantitatea.” Când o sponsorizare reuşeşte să transforme publicul în comunitate, spune Miron, atunci „parteneriatul a meritat”.

     

    O filosofie pe termen lung

    Pentru Groupama, constanţa este mai importantă decât vizibilitatea rapidă. „Aproape toate proiectele pe care alegem să le susţinem devin recurente, asta pentru că a construi parteneriate pe termen lung a devenit cumva un scop în sine”, explică Georgiana Miron. În spatele acestei strategii stă convingerea că impactul social real se vede doar atunci când o companie rămâne implicată suficient de mult încât să vadă efectele, nu doar începutul lor. Printre cele mai vechi şi consistente colaborări se numără parteneriatul cu Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, unde Groupama este membru fondator al primei clinici sociale din România — un proiect care oferă acces gratuit la servicii medicale pentru persoanele fără resurse. Un alt parteneriat de durată este cel cu Ateliere Fără Frontiere, organizaţie care sprijină inserţia socială, profesională şi civică a persoanelor vulnerabile, excluse sau marginalizate. „Suntem alături de ei de ani buni”, spune Miron, subliniind că nu e vorba despre donaţii punctuale, ci despre o relaţie de continuitate. În 2022, Groupama a lansat împreună cu Fundaţia pentru SMURD programul naţional Salvatorii de vieţi, dedicat instruirii gratuite în acordarea primului ajutor. Rezultatele nu sunt simbolice, ci cuantificabile: aproape 12.000 de persoane instruite, peste 440 de ateliere organizate în 73 de oraşe ale ţării. „Am pornit de la convingerea că un accident se poate întâmpla oriunde, oricui, aşa că trebuie să putem conta pe oricine”, explică Miron. Programul continuă şi în 2025. La nivel intern, din 2020 funcţionează şi programul Ambasador CSR, care le permite angajaţilor să dezvolte proiecte în propriile comunităţi. Iar unul dintre gesturile devenite tradiţie are deja 11 ediţii: sprijinul anual pentru copiii din satele Fâstâci şi Băleşti (Vaslui), unde Groupama contribuie la prevenirea abandonului şcolar şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. „Suntem acolo din 2013, an de an”, spune Miron, subliniind că proiectele de comunitate nu se schimbă la fiecare buget, ci cresc odată cu el. Pe lista parteneriatelor cu vechime se adaugă şi zona culturală: Groupama este de ani buni susţinător al cinematografiei româneşti — de la festivaluri precum TIFF, Les Films de Cannes à Bucarest, Animest sau Anonimul, până la investiţii concrete precum renovarea Cinema Studio din Timişoara, primul cinematograf de artă al oraşului.

    În termeni financiari, cea mai importantă investiţie recentă este alocarea unui milion de euro (prin redirecţionarea impozitului pe profit) pentru construirea noului bloc operator de chirurgie de urgenţă şi endoscopie al Spitalului „Marie Curie” din Bucureşti — cea mai mare unitate medicală pediatrică din ţară. Blocul operator, programat să fie funcţional la începutul anului viitor, va deservi aproximativ 10.000 de copii pe an şi este conectat direct cu UPU, secţia de terapie pentru nou-născuţi şi heliportul spitalului, reducând considerabil timpul critic dintre sosirea ambulanţei şi începerea intervenţiei chirurgicale. A doua investiţie majoră este chiar programul Salvatorii de vieţi — un proiect la fel de valoros prin extindere, cât şi prin impact practic. „Nu ne-am oprit după primele ateliere, pentru că scopul nu a fost bifarea unui raport, ci crearea unei reţele de oameni obişnuiţi care ştiu să salveze o viaţă.”

     

    Raportarea ca instrument, prevenţia ca principiu

    Fie că vorbim despre sănătate, educaţie, cinematografie, prevenţie sau incluziune socială, compania a ales să rămână implicată în proiecte care nu se încheie odată cu bugetul anual, ci cresc odată cu el. Aceeaşi abordare – orientată spre durabilitate, nu spre acţiuni punctuale – se regăseşte şi în modul în care Groupama înţelege sustenabilitatea. Dacă în CSR a contat continuitatea proiectelor, în zona ESG a contat continuitatea transformării interne. Sustenabilitatea nu a fost tratată ca un raport obligatoriu, ci ca o schimbare de structură şi mentalitate, spune Georgiana Miron. „Am înţeles foarte devreme că sustenabilitatea nu este un obiectiv punctual, ci un drum lung, marcat de provocări şi, câteodată, de alegeri deloc simple.” Compania publică rapoarte de sustenabilitate încă din 2017, iar în 2024 a decis să se alinieze voluntar celor mai noi cerinţe de raportare – un exerciţiu complex, care a schimbat procese interne, nu doar formulare. „Raportul în sine nu trebuie subestimat, pentru că doar ceea ce măsori poţi şi controla”, explică ea. În cazul Groupama, procesul de raportare a avut efecte concrete: a clarificat priorităţi, a creat transparenţă şi a coagulat echipe care lucrează acum cu un obiectiv comun. În plus, efortul a fost validat extern: raportul de sustenabilitate al Groupama a primit Gold Recognition şi a fost al doilea cel mai bine punctat în CST Index 2024, fiind în acelaşi timp singurul raport al unei companii de asigurări inclus în top. „Am luat această recunoaştere ca pe o confirmare a lucrului bine făcut”, spune Miron. Impactul nu este doar simbolic. În 2024, amprenta de carbon a companiei a scăzut cu 44% faţă de 2019 (emisii Scope 1 şi Scope 2), ceea ce arată că raportarea nu a rămas la nivel declarativ. Dacă termenii CSR sau ESG ar dispărea mâine, filosofia ar rămâne aceeaşi. „Indiferent care ar fi titlul acestor iniţiative, la Groupama credem în empatie, în puterea fiecăruia de a aduce o schimbare la nivel de comunitate”, spune Miron. Dincolo de date, experienţa din industrie clarifică şi o altă realitate: acolo unde prevenţia lipseşte, costurile cresc. „Prevenţia nu este doar despre evitarea riscurilor, ci şi despre reducerea impactului lor şi minimizarea costurilor”, explică ea, subliniind că acest principiu este valabil în sănătate, educaţie, dezvoltare digitală sau infrastructură. Iar dacă există un „obicei naţional” care ar trebui schimbat, el nu ţine de comportament, ci de mentalitate: „Credinţa că ‘mie nu mi se poate întâmpla’”: „Nimănui nu îi este uşor să se gândească la ce ar putea merge rău, dar faptul că nu o facem nu înseamnă şi că vom reuşi să evităm astfel de scenarii”, spune Georgiana Miron. De altfel, în logica Groupama, prevenţia este cel mai solid mecanism de economie, atât financiară, cât şi umană şi socială.    

    1.  Proiectul Fâstâci (sursă foto: Groupama)

    2. Proiect investiţie Marie Curie v(sursă foto:  Asociaţia Inima Copiilor)

    3.  Proiect Salvatorii de vieţi (sursă foto: Groupama)

    4. Proiectul Cinema Studio Timisoara (sursă foto: Cinema Studio Timişoara5. Susţinerea industriei cinematografice (sursă foto: Festivalul Internaţional de Film Transilvania)

    5. Susţinerea industriei cinematografice (sursa foto: Festivalul Internaional de Film Transilvania)

     

     

    Şapte întrebări şi răspunsuri din interviul cu Georgiana Miron, director marketing, comunicare şi servicii clienţi, Groupama

     

    1. Ce greşeală vedeţi cel mai des în CSR-ul făcut doar „ca să fie” şi cum v-aţi ferit de ea la Groupama?

    Singura „greşeală”, şi forţez aici definiţia acestui cuvânt, este poate că nu facem mereu cât am putea cu adevărat, şi nu mă refer doar la companii. Cred în schimb că orice lucru care aduce bine, mult sau puţin, are foarte mici şanse să fie vreodată „greşit”. Faptul că lângă noi stau parteneri alături de care construim de mulţi ani, ne menţine activi şi din ce în ce mai ambiţioşi, pentru că suntem mereu conectaţi autentic la nevoile reale ale comunităţilor noastre.  

    2. Există un filtru unic pe care trebuie să-l treacă orice proiect pe care alegeţi să îl finanţaţi?

    Orice proiect finanţat trebuie să se alinieze direcţiilor noastre strategice, valorilor noastre şi să vină dintr-o nevoie reală, deci să aibă un impact real.

    3. Cum măsuraţi succesul unui proiect: indicatori cantitativi (reach, beneficiari), calitativi (încredere, reputaţie) sau mix?

    Măsurăm succesul proiectelor noastre de CSR în termeni de schimbare. Avem o serie de indicatori cantitativi care pot fi măsuraţi direct, precum: reach-ul sau numărul de persoane care au fost expuse proiectului şi care este un indicator relevant în măsurarea audienţei unui proiect. Apoi avem beneficiarii direcţi ai proiectului, cei care au avut avantaje in urma investiţiei, indicator ce oferă o imagine clară asupra impactului direct, real al proiectului.

    Un alt indicator important ar fi durabilitatea în timp, ce măsoară efectele pe termen lung ale proiectului şi impactul asupra mediului sau a comunităţii.

    4. Ce nu aţi mai finanţa niciodată, chiar dacă ar fi popular?

    Popularitatea nu este un criteriu, ci direcţiile noastre strategice, misiunea şi valorile noastre.

    Misiunea noastră este să îi ajutăm pe clienţii şi partenerii noştri să privească viaţa cu optimism, ştiind că indiferent de provocare, vor avea un partener pe care se pot baza.


    5. Spuneţi-mi o decizie de CSR pe care nu o veţi regreta nici peste 20 de ani.

    CSR-ul este unul dintre subiectele care atât mie, cât şi colegilor mei direct implicaţi în decizii şi implementare ne aduce enorm de multe bucurii. Mereu ne dorim mai mult, iar astăzi pot spune cu destulă încredere că exact asta nu vom regreta nicodată, că încercam şi de cele mai multe ori reuşim să facem mai mult şi mai bine. 

    6. CARE este filosofia companiei, într-o singură propoziţie?

    Misiunea noastră este să îi ajutăm pe clienţii şi partenerii noştri să privească viaţa cu optimism, ştiind că indiferent de provocare, vor avea un partener pe care se pot baza.

    7. Dacă mâine ar trebui tăiat 30% din bugetul de CSR, ce aţi păstra neclintit?

    Chiar şi într-o astfel de situaţie am continua să rămânem aproape de cei alături de care am construit parteneriate de lungă durată, optimizând bugetul şi căutând alte modalităţi prin care ne putem implica, cum ar fi voluntariatul.

  • Există o lume mai bună dincolo de corporaţii?

    Căderea comunismului şi deschiderea României către capitalism a dus la apariţia investitorilor străini, a multinaţionalelor, a corporaţiilor care s-au instalat în special după anul 2000.

    Puţină lume credea în anii ’90, când mulţi se gândeau să plece din ţară aşa cum au plecat prietenii lor, că în oraşele mari din România vor apărea clădiri de birouri de sticlă, înalte, că vor apărea multinaţionalele şi se va forma ceea ce astăzi sunt corporatiştii, aşa cum le spun eu.

    Acum două decenii lumea ar fi făcut orice să lucreze într-o corporaţie versus să lucreze în fabrici, în companiile antreprenoriale româneşti care se formau sau la stat.

    Dar corporaţiile au venit, dincolo de salarii mai bune şi beneficii, şi cu reguli, cu o birocraţie mai elevată, cu o ipocrizie elegantă, cu un nepotism sofisticat bazat pe o încrengătură de relaţii şi promovări extrem de complicată.

    Pe de altă parte, corporaţiile au capacitatea de a căuta tot timpul talente, de a le pregăti şi de a le promova într-o reţea internaţională la care acum 20-25 de ani nimeni nu visa.

    Brandingul cu care vin multinaţionalele este fără precedent şi de aceea reuşesc să atragă poate cei mai buni oameni vânzându-le o imagine extrem de bine şlefuită.

    Companiile româneşti antreprenoriale au ţinut pasul foarte greu cu multinaţionalele, nu au avut bani să investească în imagine, în salarii mai bune (cu excepţia celor din management), nu s-au preocupat de a căuta tot timpul resursă umană şi de a descoperi talente. Cele mai multe companii româneşti se bazează pe fondator, pe antreprenor, care a învăţat extrem de greu să delege din putere. Instinctiv, antreprenorii nu au încredere că au angajaţi care pot face lucrurile mai bine ca ei şi de aceea tot timpul îşi analizează şi judecă angajaţii prin aşteptările pe care le au de la ei înşişi, adică să fie după chipul şi asemănarea lor.

    Dacă pentru cei care îşi caută în job corporaţiile sunt prima opţiune prin ceea ce aud, prin imaginea pe care o proiectează, la polul opus, pentru publicul larg multinaţionalele/corporaţiile/investitorii străni sunt cei care fac profituri pe care le scot din ţară fără să plătească taxe şi impozite. Ca să nu mai vorbim că aceste multinaţionale au venit să ne cumpere de tot, începând de la politicieni până la ultimul angajat. 

    Pe măsură ce au trecut anii, de fapt deceniile (două la număr), cei din primul val care s-au angajat în multinaţionale au început să se uite în jur, să găsească alternative la jobul lor. Nu toată lumea poate să fie promovată, nu toată lumea poate să ajungă în middle management sau în top management, nu toată lumea are acces în birourile C Level, nu toată lumea poate fi recrutată fie de reţea, fie de competitori. Mulţi români din multinaţionale şi-au dat seama că sunt blocaţi, că nu pot înainta pe verticală, că nu pot avea acces la pachete salariale mai mari, că nu pot ajunge în vârf. Aşa că părerile despre multinaţionale au început să se schimbe. O parte dintre ei au început să fugă din multinaţionale trântind chiar uşa, departamentele de HR, de vânzări, de marketing au devenit duşmani, iar expaţii au început să fie coborâţi de pe soclul de imagine faţă de cum erau priviţi acum două decenii.

    O parte dintre corporatişti au încercat să-şi găsească o nouă viaţă în zona de business pe cont propriu, devenind antreprenori, aşa cum îşi imaginau ei că ajung antreprenorii citind cărţi şi articole. Unii au avut succes, alţii şi-au dat seama că businessul nu este de ei, unii au făcut cunoştinţă cu depresia – că lumea din stradă este altfel decât cea din birouri (unde salariile sunt plătite la timp, unde există bonusuri mai mari sau mai mici, unde facilităţile oferite de multinaţionale erau la ordinea zilei), iar alţii au descoperit că ceea ce câştigă din businessul propriu este mult mai puţin decât salariul pe care îl aveau în corporaţia din Aurel Vlaicu sau Pipera.

    Lumea reală a businessului, când eşti un antreprenor mic sau mijlociu, este total diferită de lumea businessului corporaţiilor, acolo unde sunt cifre mari, acolo unde sunt monopoluri văzute şi nevăzute, acolo unde există puterea de a deschide uşi şi de a obţine contracte.

    România nu este o ţară extraordinară care să susţină antreprenoriatul foarte mic, mic şi mijlociu, barierele birocratice sunt extrem de puternice, chiar dacă barierele fiscale sunt destul de bune comparativ cu alte ţări.

    Businessul din România este extrem de polarizat, primele 1.000 de companii din punct de vedere al cifrei de afaceri controlează jumătate din business, iar cele 899.000 de companii de celelalte tipuri se bat pentru restul de 50%. Avem foarte multe companii foarte mici şi foarte puţine companii mici şi mijlocii.

    Întrebarea este dacă există o lume mai bună dincolo de corporaţii, de avantajele pe care le ai într-o corporaţie, dar fiind închis acolo? Există, dar trebuie să munceşti mult mai mult decât într-o corporaţie, în condiţiile în care credeai că într-o corporaţie se munceşte mult.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Inovaţia nu e poezie, e parte din PIB. Ce înseamnă faptul că România e pe ultimul loc în Europa la capitolul inovare?

    BUSINESS Magazin a lansat în 2014 prima ediţie a catalogului „Cele mai inovatoare companii din România”, ce cuprindea proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială. Tot atunci, a organizat şi primul eveniment dedicat inovaţiei. Echipa din acel an sublinia că „Inovaţia este, într-o lume tot mai mică, cheia dezvoltării viitoare”. Am continuat, aşadar, demersul de a căuta inovaţia din mediul privat românesc, an de an. A trecut însă mai bine de un deceniu de atunci, tehnologia a evoluat, facem lucruri pe care nici nu ni le imaginam în trecut (vorbim, de pildă, cu asistenţi AI inclusiv când vine vorba de liste de cumpărături, ceea ce părea SF), însă poziţia noastră în clasament este în continuare ultima. În 2014, România era în categoria „Modest Innovators” în cadrul Innovation Union Scoreboard (precursor al European Innovation Scoreboard) şi avea o performanţă „foarte sub media UE”. În prezent, conform EIS 2025, România este în categoria „Emerging Innovators” şi performează la 37,7 % din media UE. Bulgaria se află în aceeaşi categorie, în timp ce Grecia sau Polonia sunt deja în categoria „Moderate Innovators” – adică au depăşit pragul de 70% din media UE şi au făcut progrese mai accelerate în ultimul deceniu. La polul superior, Suedia, Danemarca şi Finlanda se află în categoria „Innovation Leaders” (lideri ai inovării), depăşind 120% din media UE şi dominând constant clasamentul european. Ce înseamnă însă în economie această poziţie în clasament şi ce se ascunde în spatele acestor procente? Comisia Europeană măsoară inovarea în baza a patru mari direcţii.  În primul rând, sunt „condiţiile de bază”: educaţia, cercetarea şi infrastructura digitală. Aici se vede dacă o ţară are oameni formaţi, cercetare relevantă şi acces la tehnologie – fundaţia oricărei economii care vrea să creeze valoare, nu doar să o consume. Apoi vin investiţiile,  cât alocă statul şi companiile pentru cercetare, tehnologie, digitalizare sau pentru a finanţa startup-uri şi idei noi. Fără bani puşi pe masă, inovaţia rămâne doar un discurs. Al treilea pilon măsoară ce fac efectiv firmele: câte introduc produse sau procese noi, cât de mult colaborează cu universităţi sau alte companii şi dacă protejează ceea ce creează (brevete, mărci, design). Aici se separă economiile care „experimentează” de cele care doar supravieţuiesc. Ultimul pilon arată impactul real: câţi bani vin din produse noi, cât export high-tech generează economia, cum creşte productivitatea şi cât de pregătită este ţara pentru tranziţia verde şi digitală. Există şi alte criterii, 32 în total,  pe care le puteţi explora direct pe site-ul Comisiei Europene, dacă vreţi să intraţi în profunzime. Datele însă pentru pilonii menţionaţi dezvăluie următoarele: România investeşte sub 0,5% din PIB în cercetare-dezvoltare, în timp ce economiile-lider investesc între 2,5% şi 4% din PIB; la nivel de companii, doar 0–10% dintre IMM-uri inovează, faţă de 40–60% în statele din top; doar sub 3% din cifra de afaceri a companiilor româneşti provine din produse noi, în timp ce în economiile avansate această pondere depăşeşte 15%; capitalul intelectual este aproape inexistent: România depune de zeci de ori mai puţine brevete, mărci şi modele de design decât statele din fruntea clasamentului. Consecinţa este că, în continuare noi funcţionăm încă într-un model economic bazat pe cost (mână de lucru ieftină), în timp ce ţările din vârful clasamentului operează într-un model bazat pe cunoaştere (valoare adăugată, tehnologie, exporturi high-tech, salarii mari). De aceea, inovaţia nu ar trebui să fie văzută ca un cuvânt frumos, bun de folosit în prezentările companiilor. Inovaţia ar trebui să reprezinte o direcţie importantă de investiţii, atât din partea mediului privat, cât şi a statului. 

    BUSINESS Magazin va continua să documenteze inovaţia românească şi să pună reflectorul pe ideile care reuşesc, în speranţa că acestea nu vor mai fi doar excepţii.  

    Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin