BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Care este băutura care a devenit un adevărat liant social, dar şi o veritabilă resursă pentru o afacere de succes, cu tot mai mulţi fani în Bucureşti?

    Oraşele se cunosc adeseori după pieţele lor. Trafalgar Square în Londra, Plaza Mayor în Madrid, San Marco în Veneţia, Marienplatz în München, oraşul vechi în Praga, Piazza Navona în Roma şi alte asemenea locuri spre care ne poartă paşii ori de câte ori călătorim prin Europa. Loc de întâlnire între prieteni, de discurs politic, de revolte, de evenimente culturale, pieţele joacă un rol esenţial în viaţa urbană, ele fiind adeseori punctul central al oraşului.

    Ca orice capitală întinsă şi aglomerată, Bucureştiul nu are o singură piaţă centrală, ci diferite spaţii cu ritmuri variate. Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei – fiecare dintre ele a avut de-a lungul timpului propriul motiv de a atrage oamenii în mijlocul ei. Generaţiile vin şi trec, la fel şi modele şi forţa de a atracţie a unui loc.

    Dar Piaţa Aviatorilor sau – cum a fost ea rebotezată – Charles de Gaulle? Cu ce îmbie ea turiştii şi bucureştenii? Aşezată strategic, la una dintre intrările în parcul Regele Mihai I (cunoscut încă de toată lumea ca Herăstrău), loc de intersecţie între trei mari bulevarde ce leagă puncte cheie ale Bucureştiului, Piaţa Charles de Gaulle pare un amestec de timiditate şi cochetărie, nesigură încă pe statutul ei. Împrumutând ceva din aerul aristocratic din Primăverii, din tăcerea caselor vechi, ascunse pe străduţele din jur, din relaxarea răcoroasă din Herăstrău, Piaţa Charles de Gaulle a avut mult timp un stil indecis. Oamenii treceau pe aici în drum spre altceva.

    În ultimii ani însă lucrurile s-au schimbat. Dacă faci în weekend o plimbare spre parc, nu poţi să nu remarci aglomeraţia de adulţi, copii şi biciclete de pe trotuarul umbrit dinspre Bulevardul Aviatorilor, prieteni vechi, la o bârfă matinală, sau cunoştinţe întâmplătoare care descoperă subiecte comune în drumul spre sau dinspre locurile de joacă. În timpul săptămânii dai de colegi de muncă, în pauză, parteneri şi prieteni la o întâlnire rapidă între două drumuri cu metroul, elevi de liceu cool şi gălăgioşi, turişti, localnici. Toată această forfotă are un numitor comun. Cafeaua. Tare, neagră, scurtă sau cu lapte, îndulcită, cu arome, fără, cafeaua este motiv de întâlnire, de pauză, de discuţii. Şi dacă e ceva ce nu lipseşte acestei pieţe este un loc în care să stai la o cafea.

    Bob Coffee Lab

    Deschisă în august 2017, pe strada Piaţa Charles de Gaulle nr. 3, într-o vilă interbelică, cafeneaua a devenit rapid un pol de întâlnire. Amenajarea ei a presupus renovarea completă a unei vile clasice, investiţia vizând şi integrarea unei prăjitorii de cafea chiar în incinta cafenelei, o premieră în România la acel moment. Conceptul de design a urmărit ideea de „laborator de cafea”, un spaţiu minimalist, modular, cu bar deschis, terasă şi zone de relaxare, dar şi promovarea creativă a simpaticei mascote a brandului – câini stilizaţi.

    Povestea Bob a început dintr-o pasiune comună pentru cafeaua de specialitate şi dorinţa de a crea un laborator experimental. Ideea aparţine fondatorilor: Alexandru Niculae, campion mondial la Coffee Roasting (2016) şi multiplu campion naţional, este responsabil de selecţia cafelei verzi, elaborarea profilelor şi prăjirea cafelei, Paul Ungureanu, barista premiat, cu locul 3 la World Coffee in Good Spirits 2015, vicecampion mondial la Ibrik în 2022 şi 2025, este şi expert în training şi consultanţă în domeniul industriei ospitalităţii, Bogdan Cutuş, cu un background de 18 ani în banking şi finance, implicat în antreprenoriat din 2007, şi Costin Popescu, creative director cu experienţă de peste 30 de ani în design, branding, comunicare şi antreprenoriat.

    „Media zilnică de vânzări se situează la câteva sute de cafele, în funcţie de sezon şi trafic, iar în ultimul timp se observă o creştere constantă a interesului pentru metodele de preparare artizanale.“

    Sânziana Şerbănescu, responsabilă comunicare, Bob Coffee Lab

    Un parcurs sinuos pentru un nume

    De-a lungul timpului, Piaţa Charles de Gaulle a purtat multe nume. Iniţial s-a numit Piaţa Jianu, dar în perioada interbelică a devenit Piaţa M. Eminescu, doar pentru ca în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când România era aliată cu Germania nazistă, să se numească temporar Adolf Hitler. După 23 august 1944, piaţa a revenit la numele anterior războiului, dar comunismul a venit cu un nume nou, în cinstea lui Stalin. Moartea acestuia a dus la o nouă schimbare de nume, în Piaţa Aviatorilor, având în vedere că se afla în apropierea de Monumentul Eroilor Aerului. Chiar dacă i-a luat ceva timp să îşi găsească numele şi vibe-ul, Piaţa Charles de Gaulle este cu siguranţă pe drumul cel bun. Iar întâlnirea ei cu cafeaua pare secretul succesului actual şi o prietenie pe termen lung.

    Cei care trec pragul au parte de cafea adusă din ţări precum Brazilia, Panama, Rwanda, Etiopia şi Indonezia, iar pentru lapte proprietarii au apelat la un fermier local, pentru a fi siguri de prospeţimea produsului. „Media zilnică de vânzări se situează la câteva sute de cafele, în funcţie de sezon şi trafic, iar în ultimul timp se observă o creştere constantă a interesului pentru metodele de preparare artizanale. În locaţia din Piaţa Charles de Gaulle opţiunile principale de cafea ale oaspeţilor noştri sunt Brazilia şi Etiopia, iar băuturile preferate sunt cele cu lapte normal şi vegetal (flat white, cappuccino), dar şi preparatele alternative (brew), mai ales în rândul publicului pasionat de cafea de specialitate”, spune Sânziana Şerbănescu, responsabilă de zona de comunicare la Bob.

    În afară de spaţiul de la Charles de Gaulle, Bob deţine alte şase locaţii în Bucureşti (în Băneasa Shopping City, Bob George Lipscani, deschisă în colaborare cu BCR în cadrul proiectului ArtSafari, BOB x BVB la America House, cafenele concept în cadrul librariilor Cărtureşti Modul şi Verona şi Bob OTP Airport). Pe lângă aceste locaţii fizice, brandul este prezent pe plan extern prin distribuţia cafelei boabe către cafenele din Asia, Orientul Mijlociu şi Europa.

    „Pentru 2025–2026, planurile de extindere vizează atât noi locaţii în Bucureşti, cât şi în ţară.” Dar care este secretul unei cafenele de succes? Pentru cei de la Bob „ingredientele” sunt calitatea produselor, designul autentic şi experienţa senzorială – de la mirosul boabelor prăjite la atmosfera urban casual relaxată, brandingul (oare câţi copii au cerut stickere cu simpaticii câini?), crearea unei comunităţi prin evenimente, degustări şi colaborări comerciale şi culturale. Şi, ca în orice investiţie din HoReCa, localizarea are un cuvânt greu de spus. 

    Matera

    Tot din pasiunea pentru cafea s-a născut şi cea mai nouă cafenea din zona Aviatorilor, Matera Coffee Trip, deschisă în aprilie 2025 de Raluca şi Andrei Şerbănescu, doi corporatişti din zona de finanţe şi vânzări dornici să înceapă ceva pe cont propriu. Investiţia iniţială a fost de peste 40.000 de euro, finanţată din surse proprii, familie şi prieteni, şi a dus la transformarea inedită a unui garaj într-o cafenea.

    „Decizia de a deschide o cafenea am luat-o la începutul anului 2024, împreună cu soţul meu. Ideea unui business am avut-o de când mă ştiu, însă stabilitatea pe care ţi-o oferă corporaţia şi poate conjunctura nu ne-au adus aici mai repede. Am mai cochetat cu un proiect micuţ înainte de pandemie, dar care, fiind şi un proiect de nişă, am decis să rămână la nivel de pasiune”, povesteşte Raluca.

    Iubitor de cafea este mai mult Andrei şi, în fiecare weekend, dimineţile lor începeau cu ritualul ieşirii în oraş, descoperind cafenele, devenind fideli unora anume. De acolo, poate, s-a născut şi întrebarea: cum ar fi dacă ar avea un loc al lor? Dar propria cafenea vine la pachet cu multe provocări, pe lângă satisfacţii. Presupune activitate fizică, interacţiune cu oamenii, implicare în zona de evenimente, marketing şi o continuă dezvoltare a produselor şi businessului. „Şi eu, şi soţul meu, deşi diferiţi, nu avem răbdare să stăm prea mult liniştiţi, iar cafeneaua ne solicită pe foarte multe planuri, lucru care se potriveşte foarte bine cu structura noastră. Eu m-am desprins de corporaţie, soţul meu este încă angajat, aşadar, mă bazez pe el cu precădere la finalul de săptămână.”

    De ce Matera? Matera este un oraş din Italia, o destinaţie de vacanţă, de călătorie, şi aşa ar trebui să fie şi o ieşire la cafea, ca şi cum ai pleca puţin în vacanţă. O pauză de cafea este timp oferit ţie, într-o zi oarecare. Designul cafenelei ajută să faci această călătorie imaginară, amintind de albul caselor din Matera, de culoarea teracotei din vasele de ceramică, iar cănile poartă albastrul mării, amintind de Mediterană, povesteşte antreprenoarea. „Matera este unul dintre cele mai vechi oraşe locuite din lume, iar casele erau cu precădere sculptate în grote, aşa că şi garajul nostru poate fi asimilat acestora. Avem deja mulţi clienţi care, după ce au fost la noi, au plecat să viziteze Matera.”

    Cea mai mare provocare la început de drum a fost chiar găsirea unui spaţiu potrivit, etapă care a durat spre 8 luni. Cei doi antreprenori căutau ceva într-o zonă de promenadă, cu vibe, dar şi liniştită şi verde în acelaşi timp. O combinaţie dificilă. „Nu ne-am dorit un spaţiu mare, atât din prisma bugetului, dar şi a conceptului”, spune Raluca Şerbănescu. „Am plecat la drum cu un proiect boutique, mic, dar cu personalitate. Ne-am dorit să fie un garaj cu clasă şi cred că am reuşit, pentru că sunt mulţi oamenii care se întreabă ce a fost înainte, nu îl mai pot vizualiza ca pe un garaj.”

    Pe zona de furnizare, Matera colaborează cu prăjitoriile Guido şi Nomonym, iar în zona de patiserie are tot furnizori locali. „Încercăm să ne ţinem departe de arome artificiale şi ştim, de exemplu, că sunt băuturi precum cafeaua, dar şi matcha, care se comercializează şi în alte variante decât cele pentru care au fost create. Ne-am asumat cumva că vom pierde o parte dintre consumatorii foarte tineri, dar ne bucurăm de fiecare dată când aceştia ne spun că avem cel mai bun latte sau cea mai bună matcha, mai bună decât cea cu arome.” Meniul conţine şi alte produse, inclusiv bere artizanală sau spumant, pentru cei care preferă ceva mai bubbly când ies în oraş.

    Steam

    În urmă cu circa zece ani, Vlad Buda şi Dan Ursan, doi tineri cu experienţă în domeniul HoReCa, s-au asociat cu prăjitoria Origo pentru a deschide sub brandul Steam Coffee Shop minicafenele de câţiva metri pătraţi, unde focusul este pe cafeaua luată la pachet. Cei doi prieteni se gândeau încă de mici să lucreze într-un bar pentru că li se părea „cool“. În 2006, ei au început „aventura“ barurilor şi cafenelelor care i-a purtat din Cluj în Germania şi Marea Britanie, pentru a ajunge în final la Bucureşti, cu un local de 12 mp în zona Aviatorilor, pe strada Uruguay.

    Au trecut de-atunci un deceniu, iar Steam a crescut şi se află acum într-o locaţie mult mai spaţioasă, chiar în Piaţa Charles de Gaulle. Spaţiul extins permite clienţilor să stea şi la interior, dar în zilele calde de vară lumea pare să prefere scările şi băncile din faţa cafenelei, unde poveştile se leagă uşor. Un shot de espresso, un cappuccino, un cold brew sau latte variantele acoperă orice gust şi orice moment al zilei, de la dimineţi grăbite la pauze lungi şi seri în aşteptarea unui apus memorabil. 

    Vlad Buda şi Dan Ursan sunt cei care au dezvoltat cafeneaua Steam, după ce interesul pentru licoarea amăruie i-a purtat prin oraşe din mai multe ţări şi au ales Bucureştiul ca să-şi pună în aplicare visul antreprenorial.

     

     

     

     

    „Matera este unul dintre cele mai vechi oraşe locuite din lume, iar casele erau cu precădere sculptate în grote, aşa că şi garajul nostru poate fi asimilat acestora. Avem deja mulţi clienţi care, după ce au fost la noi, au plecat să viziteze oraşşul italian.”

    Raluca Şerbănescu, cofondatoare, Matera

     

     

     

  • Pornind de la o soluţie inovatoare care identifică utilizatorii pe baza modului unic de a tasta, un start-up românesc face primii paşi către o afacere de succes

    Pornind de la o soluţie inovatoare care identifică utilizatorii pe baza modului unic de a tasta, start-up-ul românesc Typing AI a evoluat într-un laborator de produse AI, dezvoltând un asistent pentru documente, HiFiles, şi pregătind lansarea unui asistent dedicat securităţii cibernetice. Cu peste 1.300 de utilizatori înregistraţi pentru soluţia sa de bază şi o investiţie anterioară de 50.000 de euro, compania caută acum o finanţare de 300.000 de euro pentru a accelera componenta de marketing şi vânzări.

    Dorim să ridicăm o rundă pre-seed/seed de 300.000 de euro. Această rundă ne-ar ajuta, în primul rând, să creştem echipa şi nu aş zice neapărat să putem dezvolta mai mult şi mai repede, cât să ne axăm mai mult pe marketing şi vânzări, pentru că aici este nevoie de un plus şi încercăm să mergem pe direcţia asta. Până în prezent ne-am concentrat 99% pe partea de dezvoltare a soluţiilor”, a declarat Rareş Păşcuţ, fondatorul Typing AI.

    Ideea din spatele Typing AI a început să prindă contur încă din 2018, când Rareş Păşcuţ a început să lucreze la conceptul de identificare a utilizatorilor pe baza modului unic în care aceştia interacţionează cu tastatura. „Am lucrat la o soluţie de autentificare prin biometrie care să identifice utilizatorii pe baza modului în care scriu la tastatură încă din 2018. Am avut un MVP şi, începând cu anul 2019, am început să caut programe de accelerare pentru start-up-uri”, a explicat fondatorul, punctând faptul că firma a fost înfiinţată în 2021 în Croaţia ca cerinţă a fondului Fil Rouge Capital odată cu investiţia de 50.000 de euro realizată în start-up după participarea acestuia la programul său de acclerare.

    Ce face concret soluţia Typing AI? Aceasta analizează peste 30 de factori specifici modului de tastare al unei persoane – cum ar fi viteza, ritmul, presiunea aplicată pe taste, timpul dintre apăsări şi chiar modul în care este mişcat telefonul în cazul utilizării pe mobil – pentru a genera un ID unic de scriere. „Noi când scriem la calculator avem mai multe criterii prin care ne diferenţiem unii de alţii. Toate acestea sunt unice fiecărui utilizator”, a subliniat Păşcuţ. Un avantaj major al tehnologiei este rapiditatea cu care poate crea o semnătură biometrică: „Este nevoie ca un utilizator să introducă minimum 8 caractere ca să îi putem crea o semnătură. Asta înseamnă că poate fi numele, poate fi o adresă de email, poate fi orice frază. Mulţi concurenţi cer 200-300 de caractere ca să antreneze algoritmul.”

    Această tehnologie se adresează unei game variate de clienţi, de la instituţii de învăţământ care doresc să prevină frauda la examenele online, până la bănci şi aplicaţii fintech care necesită un nivel superior de securitate. „Să zicem că este vorba de cursantul pe nume Rareş care a intrat de trei ori pe platformă, iar mâine are examenul. Algoritmul nostru a verificat de fiecare dată modul în care şi-a completat numele, a introdus datele. Şi îţi poţi imagina un grafic care este efectiv plat, iar în momentul în care o să vină ziua examenului şi o să vină altcineva să susţină examenul în locul cursantului Rareş, o să fie un spike în grafic. La fel, un astfel de caz de utilizare ar putea fi pentru o bancă. Banca o să vadă
    într-un grafic că este un spike destul de mare pentru angajatul respectiv şi o să poată ulterior să ia măsuri”, a dat ca exemple fondatorul Typing AI.

    De la o soluţie iniţială strict de „typing biometrics”, Typing AI a evoluat către o platformă de „multi-factor authentication” (MFA), răspunzând cererii clienţilor mai mari. „Ne-am orientat spre 2-factor authentication şi multi-factor authentication, deoarece clienţii mai mari nu vor doar un singur factor de autentificare, ci mai mulţi. Acum ştim informaţii despre adresa de email introdusă, despre IP-ul utilizatorului, despre telefonul introdus, ştim să-i facem un «fingerprint» al persoanei înainte să înceapă să tasteze”, a detaliat  el. Soluţia se integrează la client sub forma unui SDK (Software Development Kit) sau printr-un API, permiţând flexibilitate în afişarea datelor şi a analizelor. „Noi avem soluţia noastră oferită sub forma unui SDK. Clientul va vedea la noi în aplicaţie toate informaţiile, însă noi avem şi un API astfel încât clientul, dacă are o soluţie mai complexă, poate să îşi acceseze, să îşi ia datele şi poate să şi le afişeze cum doreşte”, a explicat Păşcuţ, adăugând că toate datele sunt criptate şi accesibile exclusiv clientului.

    Modelul de business este unul freemium SaaS (Software as a Service). „Avem o variantă gratuită (free) în care utilizatorii pot să integreze soluţia şi să aibă, în medie, verificări pentru o mie de autentificări lunare. Ulterior, pentru clienţii mai mari, planurile pornesc de la 20 de dolari şi ajung la peste 2.000 de dolari pe lună”, a precizat el. Pentru soluţiile white-label, unde brandul Typing AI nu este vizibil, preţurile pornesc de la 2.000 de dolari lunar. Majoritatea clienţilor actuali ai Typing AI provin din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, cu interes manifestat şi din alte regiuni, precum Argentina. Pe lângă soluţia de autentificare, echipa a dezvoltat şi HiFiles – o soluţie tip „document assistant” care le permite utilizatorilor să încarce diverse documente şi să pună întrebări, primind răspunsuri la ele într-un timp scurt.

    Iniţial gândit pentru mediul academic şi de cercetare, permiţând analiza rapidă a unor volume mari de text, HiFiles s-a extins şi către zona de business. „Ne gândim la profesori, la cercetători, cei care au o grămadă de documente. Cu ajutorul HiFiles, pot o să încarce în câteva secunde toate cărţile şi ulterior o să pună o întrebare, iar HiFiles o să le dea un răspuns foarte detaliat, dar o să precizeze şi locaţia documentului. Am gândit HiFiles ca pentru început să se adreseze domeniului academic, dar în ultima vreme am adăugat funcţionalităţi noi, astfel încât să ajungem şi la businessuri fiindcă soluţia se poate comporta ca un asistent de vânzări. Oferim un widget care poate fi integrat în cadrul unui site.” Acest produs are şi el o variantă gratuită, iar accesul la funcţionalităţi extinse costă 10 dolari pe lună.

    Dezvoltarea HiFiles a fost impulsionată şi de participarea la programul Google for AI Startups. „Am primit foarte multe credite pe care le putem folosi la Google în valoare de 200.000 de dolari, pe care deja le-am folosit în decurs de un an”, a menţionat Păşcuţ, subliniind că Google încurajează inovaţia, chiar şi pentru produse similare cu ale sale. Aceasta nu este singura experienţă de acest tip pentru fondator: „Eu am trecut şi prin Startup School de la Y Combinator şi prin Advancing AI de la Techcelerator şi alte astfel de programe, dar, de departe, acceleratorul de start-up-uri de la Fil Rouge Capital a fost cel mai intensiv, cel mai util pentru noi.”

    Echipa Typing AI, formată în prezent din cinci oameni, lucrează la integrarea capabilităţilor de generative AI cu expertiza în cybersecurity pentru a lansa o a treia soluţie. „Planul este să combinăm cele două produse (n.r. – Typing AI Biometrics şi capabilităţile AI generative testate cu High Files), astfel încât în lunile următoare o să lansăm o soluţie, un asistent AI pentru cybersecurity. Nu prea sunt astfel de soluţii pe piaţă şi am zis că avem deja toată baza de date de la Typing AI, avem funcţionalităţile de la Typing AI, pe care, combinându-le cu un AI Assistant, am putea da nişte răspunsuri şi am putea ajuta utilizatorii din domeniul cybersecurity să facă mai rapid audituri de securitate, respectiv să pregătească mai rapid posibile soluţii la problemele de care se lovesc”, a explicat Rareş Păşcuţ. Acest nou asistent, ce va fi accesibil iniţial pe domeniul iwashacked.com, se va adresa într-o primă fază utilizatorilor individuali (B2C), oferind resurse educaţionale gratuite.    

    Rubrica „Start-up Pitch”

    1. Ádám Sebestyén, cofondator al Giggle

    Ce face? A dezvoltat o platformă de tip marketplace care conectează persoanele fizice cu angajatorii pentru muncă flexibilă, pe bază de ture (cunoscute ca „gig“-uri). Lansat iniţial în Ungaria, Giggle a intrat pe piaţa românească în urmă cu aproximativ nouă luni şi a atras rapid peste 11.000 de lucrători şi 250 de companii, preponderent din Bucureşti.

    „Scopul nostru este să devenim un brand de referinţă pentru lucrători şi, de asemenea, pentru angajatori în România. Ori de câte ori cineva se gândeşte: «Am nevoie de o persoană pentru o zi, am nevoie de cineva care să mă sprijine regulat în condiţii flexibile», Giggle ar trebui să fie cel care le vine în minte.“

    2. Rareş Păşcuţ, fondatorul Typing AI.

    Ce face? A dezvoltat o soluţie de autentificare bazată pe modul unic în care fiecare persoană tastează. De asemenea, a lansat şi un produs nou – HiFiles – un asistent inteligent pentru managementul documentelor.

     

    Ediţii Speciale de la Festival of Modern Owners 2025

    1. Cătălin Lupoaie, B2B marketing manager, BCR

    „Evenimentele clasice de business, aşa cum le ştim noi, cu lecţii de business, cu planuri şi cu multe slide-uri în PowerPoint, nu prea rezonează cu generaţia Z. Îi pierzi foarte uşor, pentru că attention spanul lor, atenţia lor la detalii, este foarte scăzută. Cred că şi noi, ca industrie – mă refer la toată industria bancară – trebuie să ieşim, să-i întâlnim pe aceşti oameni şi să nu-i mai aşteptăm în sucursale.“

    2. Dain Walker, expert în branding, autor şi fondatorul unei agenţii de creaţie cu 36 de angajaţi în Sydney, care construieşte sisteme de identitate de brand pentru celebrităţi şi companii.

    „Am observat o corelaţie între cât de bogat este cineva şi cât de repede ia decizii. Milionarii pe care i-am întâlnit iau decizii în două-trei zile. Puţinii miliardari pe care i-am cunoscut iau decizii instantaneu. Oamenii care au dificultăţi financiare au nevoie de săptămâni, dacă nu luni, pentru a lua o singură decizie.“

    3. Ionela Mitran, country manager, Global Payments

    „Cred că beneficiul major al încasării cu cardul este că nu-ţi pierzi clienţii. Dacă eşti obişnuit să plăteşti cu cardul, înseamnă că nu ai de regulă cash la tine. Atunci, dacă intri într-o locaţie unde nu poţi plăti cu cardul, nu ai cum să rămâi client“.


    4. Sergiu Neguţ, cofondator, FintechOS

    „Avem o perioadă de schimbări majore din punct de vedere tehnologic; e acest val uriaş de schimbare cu generative AI şi aşa mai departe. Pe acest val, evident că au apărut instrumente noi, dar a apărut şi tehnologia cu care să generăm sute, mii de instrumente noi, specializate pe diverse businessuri. Şi evident că e o cursă contracronometru a celor care au învăţat cât de cât cum se face treaba aceasta – că nimeni nu ştie perfect – pentru a o exploata, a o aduce în piaţă şi a rezolva diverse probleme“.

    5. Ari Scott, fondatoare, ADHD In Biz

    „Ideea pe care o promovez este că, deşi ADHD-ul face multe lucruri dificile, este o superputere dacă o foloseşti pentru a construi o afacere. Practic, am descoperit că, dacă ai ADHD, ai cu 300% mai multe şanse să începi o afacere decât dacă nu ai.“

    6. Alexandru Holicov, fondator şi CEO al Adservio

    „O să lansăm un produs nou, LearnMate, care va fi un partener în învăţare pentru elevi, dar şi un partener pentru profesori. Am lansat deja un parteneriat cu Ministerul Educaţiei prin care testăm acest produs în România şi sperăm ca din septembrie să-l lansăm la o scară mai mare“.

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR,
    are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. Formatul emisiunii cuprinde o serie de rubrici ce aduc plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot. Până acum s-au difuzat peste 1.200 de ediţii ale ZF IT Generation.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
    www.zf.ro/zf-it-generation

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Prima ţară în care apa se termină înaintea petrolului

    Decenii de secetă, managementul defectuos şi degradarea infrastructurii au secat marile lacuri de acumulare care aprovizionează cu apă Teheranul. Deşi conduce o ţară bogată în petrol şi gaze, guvernul aproape că a epuizat hidroenergia Iranului pentru a hrăni cu electricitate marile oraşe şi industria.

    Se estimează că 70% dintre satele iraniene riscă să fie părăsite din cauza penuriei de apă. Se zice că Iranul este într-un faliment al apei. Unii spun că ţării nu-i trebuie un război pentru a se prăbuşi socio-economic. Este suficientă criza de apă fără precedent către care se îndreaptă. Unii spun că declinul regimului al-Assad care a domnit în Siria jumătate de deceniu a început  odată cu seceta prelungită care stăpâneşte ţara din 1998. Este o secetă cum regiunea n-a mai văzut de secole. Poate chiar de nouă secole. Pentru o economie săracă şi fragmentată cum este cea siriană, devastată şi de război, seceta înseamnă colaps agricol şi alimentar.

    În Irak, pământurile fertile dintre Tigru şi Eufrat au lăsat locul uscăciunii şi nisipului. Rezervele de apă sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani. Iar ţara are o dispută nerezolvată cu Turcia în privinţa alimentării cu apă. În Israel, autorităţile apreciază că ţara a trecut prin cea mai secetoasă iarnă din ultimul secol. Primăvara nu a rezolvat problema. Între timp, Israel şi Iran s-au bombardat reciproc, avioanele de război şi rachetele trecând prin spaţiul aerian al Irakului şi Siriei. În Irak, Turcia şi-a construit pe tăcute o prezenţă militară care trezeşte temeri că urmează o ocupaţie. Guvernul lui Bashar al-Assad din Siria a căzut în 2024 după 13 ani de război civil. Dar regiunea Golfului Persic este notorie pentru instabilitate.

    În prezent, aceasta se suprapune cu seceta. Cu secetă extremă şi penurii de apă se confruntă din ce în ce mai mult şi alte regiuni ale globului, mai paşnice, unde sunt puse în pericol culturile agricole, economiile şi modul de a trăi al oamenilor. Impactul nu este la fel peste tot. Unele state reuşesc să combată criza de apă, după cum scrie Deutsche Welle. După o primăvară secetoasă în Europa, fermierii din unele părţi ale continentului sunt îngrijoraţi de recoltele din acest an. Şi îngrijorările nu sunt specifice Europei. Pe măsură ce temperaturile globale sunt împinse în sus de arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor, şi alte părţi ale lumii se confruntă cu perioade mai lungi de secetă. Dar nu toate secetele sunt la fel, iar fiecare tip vine cu propriile consecinţe.

    Cu secetă extremă şi penurii de apă se confruntă din ce în ce mai mult şi alte regiuni ale globului, mai paşnice, unde sunt puse în pericol culturile agricole, economiile şi modul de a trăi al oamenilor. Impactul nu este la fel peste tot. Unele state reuşesc să combată criza de apă, după cum scrie Deutsche Welle. După o primăvară secetoasă în Europa, fermierii din unele părţi ale continentului sunt îngrijoraţi de recoltele din acest an. Şi îngrijorările nu sunt specifice Europei. Pe măsură ce temperaturile globale sunt împinse în sus de arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor, şi alte părţi ale lumii se confruntă cu perioade mai lungi de secetă. Dar nu toate secetele sunt la fel, iar fiecare tip vine cu propriile consecinţe.

    Există secete meteorologice şi agricole. Un studiu publicat anul acesta de Institutul Federal Elveţian pentru Cercetarea Pădurilor, Zăpezii şi Peisajului (WSL) arată că perioadele de secetă extremă au crescut la nivel global în ultimii 40 de ani. Media globală a terenurilor afectate de secetă s-a majorat cu aproximativ 50.000 de kilometri pătraţi în fiecare an, o suprafaţă cam de mărimea Slovaciei. Oamenii din nordul Chilelui trăiesc cu seceta de 14 ani, în timp ce în sud-vestul SUA – state precum Arizona, New Mexico şi părţi din California, de exemplu – ultimii trei ani au fost extrem de secetoşi. Seceta meteorologică este definită prin compararea condiţiilor curente cu cantitatea medie de precipitaţii dintr-o anumită zonă într-o interval de timp. Serviciul Meteorologic German, de exemplu, numeşte secetă meteorologică o perioadă de una sau două luni de vreme neobişnuit de uscată, cu precipitaţii puţine. Dacă solul este arid, fermierii au probleme în a-şi asigura apa, plantele nu cresc corespunzător şi culturile sunt reduse sau nu se dezvoltă deloc – aceasta este cunoscută sub numele de secetă agricolă. Apoi, există secetă hidrologică. Apare atunci când nivelurile apei din râuri, lacuri şi rezervoare naturale subterane scad sub un anumit minim, iar aprovizionarea cu apă dulce este problematică. Seceta hidrologică apare adesea după o secetă meteorologică mai lungă. Pentru Serviciul Meteorologic German, aceasta înseamnă o perioadă de cel puţin patru luni de condiţii neobişnuit de uscate. Din ce în ce mai multe regiuni din întreaga lume se confruntă cu o secetă peste medie. Banca Mondială a prezis că până în 2050 o bună parte din oamenii care locuiesc în Africa, Asia de Sud-Est, părţi din SUA şi America de Sud vor avea probleme şi mai mari. În Cipru, râurile şi lacurile sunt secate. Insula mediteraneană se confruntă în prezent atât cu secetă agricolă, cât şi cu secetă hidrologică. Ploile au fost rare timp de mai multe săptămâni – lacurile sunt goale, albiile râurilor sunt uscate şi prăfuite, iar fermierii nu au suficientă apă pentru a-şi ţine culturile agricole în viaţă. În reportajele recente din mass-media se spune că recolta din acest an este ca şi compromisă. „Anul trecut a fost rău, iar acesta este al doilea an foarte secetos”, povesteşte Adriana Bruggeman, profesor asociat la Centrul de Cercetare a Energiei, Mediului şi Apei din Institutul Ciprului. Bruggeman a explicat că lunile de iarnă sunt de obicei o perioadă cu mai multe precipitaţii, oferind lacurilor şi râurilor şansa de a se reumple. Dar când ploaia nu cade, rezervoarele din Cipru rămân goale. „Nu este deloc bine”, a spus ea. Există, de asemenea, secetă socio-economică.  Nu este întotdeauna uşor de diferenţiat strict diferitele tipuri de secetă, deoarece mai multe fenomene pot să apară în paralel.

    Majoritatea secetelor pe care oamenii le observă sunt de tip socio-economic,  spune Dirk Karger de la WSL din Elveţia. Acestea apar atunci când condiţiile extrem de uscate au un efect direct asupra societăţii şi economiei – când lipsa apei face ca anumite bunuri sau electricitatea să fie mai scumpe sau chiar rare. În timpul unei perioade de secetă extremă din Spania şi Italia, în 2024, au existat momente în care aprovizionarea cu apă a fost raţionalizată. În aceeaşi perioadă, în Franţa vecină, mai multe centrale nucleare au fost închise temporar din cauza lipsei de apă pentru răcirea reactoarelor. Iar în Zimbabwe, o centrală hidroelectrică nu a putut furniza electricitate din cauza lipsei de apă, ceea ce a dus la pene de curent. Secetele pot avea consecinţe sociale şi economice dramatice. În multe regiuni, inclusiv Sudan, Sudanul de Sud şi Mali, secetele persistente au exacerbat foametea. „Dacă ne uităm spre Occident, în SUA, unde a existat penurie de apă în ultimul deceniu, au existat şi urmări asupra aprovizionării cu apă”, a spus Karger. „Acelaşi lucru se întâmplă şi în Chile, unde s-au înregistrat pagube reale.” Seceta ecologică. Efectele secetei severe, potrivit Centrului Helmholtz pentru Cercetarea Mediului din Germania, sunt adesea subestimate – chiar dacă acestea provoacă de multe ori pagube economice mult mai mari decât furtunile, inundaţiile sau ploile abundente. Spre deosebire de aceste evenimente meteorologice extreme, secetele nu vin din timp cu un semn de avertizare. Iar cât de gravă va fi o secetă se cunoaşte numai la mult timp după ce a început.

    Un exemplu deja cunoscut este Siria. Unii spun că declinul regimului al-Assad care a domnit în Siria jumătate de deceniu a început odată cu seceta prelungită care stăpâneşte ţara din 1998. Este o secetă cum regiunea n-a mai văzut de secole. Poate chiar de nouă secole. Pentru o economie săracă şi fragmentată cum este cea siriană, devastată şi de război, seceta înseamnă colaps agricol şi alimentar. În Irak, pământurile fertile dintre Tigru şi Eufrat au lăsat locul uscăciunii şi nisipului. Rezervele de apă sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani. Iar ţara are o dispută nerezolvată cu Turcia în privinţa alimentării cu apă.

    Doar în SUA secetele sunt responsabile pentru pagube de 6-9 miliarde de dolari în fiecare an. Drept urmare, cercetătorii evidenţiază din ce în ce mai mult un al cincilea tip de eveniment: seceta ecologică. Aceasta descrie modul în care perioadele de secetă extremă pot destabiliza viaţa animalelor, plantele şi ecosisteme întregi. O scădere severă a nivelului apelor subterane şi a umidităţii solului poate duce la efecte ireversibile pentru ecosisteme – şi pentru oameni. Acestea includ pierderea pe scară largă a culturilor, creşterea mortalităţii copacilor, productivitatea redusă a ecosistemului şi o ameninţare la adresa rezervelor de apă, au subliniat cercetătorii WSL în studiul lor. Seceta nu cruţă nici peisajele.

    O secetă severă este aproape imediat observabilă pe pajişti, dar acestea îşi revin mai uşor după ce ploile se întorc. Pădurile, pe de altă parte, nu se pot reface la fel de uşor şi pot suferi daune de durată din cauza aceloraşi condiţii meteorologice. Seceta creşte, în plus, riscurile de producere a altor dezastre. O ploaie abundentă după o perioadă lungă de secetă, de exemplu, poate copleşi solurile uscate. Solul nu poate absorbi volumele brusc uriaşe de apă, ceea ce duce la inundaţii, alunecări de teren şi torente de noroi violente.  Ce se poate face pentru a economisi apă şi a supravieţui secetei? Pentru a preveni ca secetele să devină şi mai severe în viitor, experţii spun că trebuie făcut tot posibilul, cât mai repede, pentru a limita efectele schimbările climatice. În acelaşi timp, oamenii va trebui să se adapteze la perioade din ce în ce mai lungi fără ploaie. Găsirea unor modalităţi de a utiliza apa disponibilă mai eficient, atât în gospodării, cât şi în industrie, este esenţială. Locuri precum Singapore sunt fruntaşe când vine vorba de conservarea apei. Oraşul-stat din Asia de Sud-Est este un lider mondial în ceea ce priveşte colectarea apei de ploaie. Rezervoare de apă au fost amenajate în tot oraşul, gata să colecteze orice picătură de ploaie care cade din cer. Aceste rezervoare furnizează apă potabilă în perioadele de vreme secetoasă şi ajută la răcirea oraşului în timpul valurilor de căldură. Staţiile de epurare a apei recuperează apele uzate, transformându-le înapoi în apă potabilă. În prezent, Singapore este una dintre puţinele ţări care fac orice pentru a conserva apa. Strategia sa este un exemplu excelent pentru alte oraşe şi regiuni şi le-ar putea ajuta să se pregătească pentru penuriile de apă care vor veni. Eficienţa este o altă modalitate posibilă de a economisi apă. În întreaga lume, oraşele pierd volume uriaşe din această resursă preţioasă din cauza conductelor cu scurgeri sau sparte. În Italia, aproximativ 40% din apa proaspătă din reţea se pierde în drum spre consumator; în Europa, aproximativ un sfert din apa potabilă este irosită din cauza practicilor de gestionare inadecvate. Repararea şi întreţinerea regulată a conductelor, inclusiv verificarea des a acestora pentru scurgeri, ar contribui la protejarea rezervelor de apă la nivel mondial. 

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • Filipe Dias, country manager Greenvolt Next: Prietenoşi, atât la locul de muncă, cât şi în viaţa de zi cu zi

    Este vorba deopotrivă de români, dar şi de portughezi, compatrioţii lui Filipe Dias, country manager al Greenvolt Next, companie cu activitate în domeniul energiilor regenerabile. Din acest punct de vedere, România i se pare familiară executivului şi este încredinţat că acest lucru a ajutat mult la integrarea sa aici. „Surprinzătoare” este cuvântul prin care descrie România, unde s-a mutat în urmă cu doi ani.

    Mercurul ridicat din termometre este elementul comun din prezent şi din momentul venirii în România a lui Filipe Dias. „Am ajuns în România în vara anului 2023, în august. Era extrem de cald în Bucureşti pe atunci. Pentru mine a fost o surpriză, una extrem de plăcută. Până la sfârşitul lunii septembrie, mă mutasem deja aici şi este o decizie pe care nu am regretat-o nici măcar o clipă”, îşi aminteşte executivul care conduce Greenvolt Next, companie portugheză care a cumpărat în 2022, prin intermediul unor subsidiare, un parc solar de 45MW în Giurgiu, deţinut anterior de Samsung.

    El consideră că românii sunt foarte asemănători cu portughezii, fiind cu toţii prietenoşi, atât la locul de muncă, cât şi în viaţa de zi cu zi. „Din acest punct de vedere, România mi se pare familiară şi cred că acest lucru a ajutat mult la integrarea mea aici.” O figură reprezentativă a societăţii româneşti pe care o admiră, mai spune el, este înotătorul David Popovici. Şi el observă că înotătorul român a obţinut rezultate remarcabile, cu adevărat incredibile, mai ales având în vedere condiţiile precare de antrenament pe care le are la dispoziţie.

    Cât priveşte principalele asemănări şi diferenţe dintre ţara de origine şi România, Filipe Dias consideră că piaţa de afaceri din România este mai vibrantă decât în Portugalia, cu mai multe oportunităţi pentru companii. Piaţa muncii este, de asemenea, foarte competitivă, iar în unele cazuri, este destul de dificil să recrutezi oameni pentru anumite poziţii. „Pe de altă parte, o provocare majoră este infrastructura precară la nivel naţional. Este foarte dificil să te deplasezi prin ţară cu maşina, uneori poate dura 5 sau chiar 6 ore pentru a parcurge doar 300 de kilometri, ceea ce este mult!”, afirmă executivul portughez.

    CARTE DE VIZITĂ

    Filipe Dias face parte din echipa Greenvolt Next de doi ani, alăturându-se companiei în 2023. Deţine o diplomă de master în inginerie de mediu, cu specializare în sectorul energetic. De-a lungul carierei sale, a lucrat şi pentru Martifer Solar, în 2009 şi 2010, şi pentru EDP, în perioada
    2011 – 2023.

    Aastfel, dacă ar putea îmbunătăţi ceva în România, s-ar ocupa „cu siguranţă de condiţiile de mobilitate. M-aş concentra pe îmbunătăţirea infrastructurii, a autostrăzilor şi a sistemului feroviar. Reţeaua de metrou din Bucureşti ar putea, de asemenea, să beneficieze de anumite îmbunătăţiri.”

    În opinia sa, unul dintre cele mai mari avantaje ale faptului de a fi expat este că poate aduce mereu ceva diferit, experienţe noi, într-o altă ţară. „De cele mai multe ori, acestea sunt lucruri pozitive, pe care le poţi împărtăşi cu restul echipei.” Cât priveşte provocările vieţii de expat, punctează că partea cea mai grea este adaptarea la un loc departe de familie, de prieteni şi de locurile pe care le iubeşte şi cu care este familiarizat.

    Despre propriul stil de leadership spune că încearcă întotdeauna să fie sincer şi rezonabil, să privească ambele părţi ale unei situaţii sau probleme. „Cred cu tărie că atunci când proiectezi energie pozitivă şi onestitate, oamenii tind să reacţioneze în acelaşi mod. Nu poţi cere niciodată prea mult fără să oferi ceva în schimb.”

    Şi asta în condiţiile în care compania pe care o conduce are activitate în piaţa de energie, un domeniu urmărit cu mare interes de toate grupele de consumatori. „Observăm în continuare un nivel ridicat de îngrijorare din partea clienţilor noştri cu privire la costurile energiei. Cei mai mulţi dintre ei sunt conştienţi că una dintre soluţii este să înceapă să producă energie prin propriile sisteme, iar asta este exact ceea ce oferim pieţei româneşti şi celor internaţionale”, declară Filipe Dias. Şi, punctează tot el, nu se referă doar la producţia de energie, ci şi la soluţiile de stocare a energiei, soluţii de încărcare pentru vehicule electrice sau hibride plug-in şi aşa mai departe. Acest segment al economiei, adaugă el, trebuie să se adapteze rapid la noile cerinţe ale pieţei şi să ofere soluţii care să poată răspunde preocupărilor multor companii.

    Anul trecut a fost şi primul an de activitate pentru Greenvolt Next în România şi „suntem mândri că am depăşit această etapă importantă. Ca orice companie care intră pe o piaţă nouă, am avut nevoie de timp pentru a ne aşeza fundaţia şi a începe să construim.” Compania a adus în România o soluţie nouă, despre care executivul portughez spune că a fost deja testată şi confirmată pe principalele pieţe europene. În ultimul an, Greenvolt Next a purtat discuţii cu numeroase companii din România „şi cred că am început un proces de educare a pieţei, iar rezultatele se văd. Avem deja primele contracte în România, precum şi multe discuţii care sunt în desfăşurare, şi mă bucur să observ că Greenvolt Next începe să ajute companiile locale să devină independente din punct de vedere energetic”.

    Filipe Dias se aşteaptă ca sectorul energetic să îşi accelereze dezvoltarea în acest an, în special în domeniul generării distribuite de energie. Pentru 2025, anticipează aproape 20 MW în acorduri PPA pentru autoconsum şi estimează că Greenvolt Next va avea peste 100 de contracte semnate, cu o dispersie diversă, atât în ceea ce priveşte diferitele sectoare economice, cât şi în raport cu dimensiunea instalaţiilor de producţie. „Economia României este una dintre cele mai dinamice în Europa. Vedem multe oportunităţi aici, nu doar pe zona de utilităţi, ci şi pe self consumption. Avem un potenţial uriaş de a ne produce singuri energia”. În ceea ce priveşte tarifele, Filipe Dias spune că facturile includ multe alte elemente decât preţul energiei în sine, care ridică în final costul la sume mult mai mari. ”Am făcut o factură în România şi nu mi-a venit să cred că la final costul total ajungea la 200 euro /MW. Este enorm”, explica executivul portughez în cadrul ZF Power Summit 2025.

    Greenvolt intenţionează să instaleze în România aproximativ 100 de megawaţi de capacitate pentru clienţii săi finali în următorii trei ani, cu o investiţie estimată la 30 de milioane de euro, potrivit ZF. Filosofia companiei se bazează pe autosuficienţă, evitând dependenţa de subvenţii guvernamentale sau de chirii fixe.

    „Ne dorim ca soluţia pe care o propunem în România să ajungă la toate categoriile de companii, nu doar la marii consumatori. Anul viitor ne propunem să ajungem la 30 MW, o creştere de 50% faţă de acest an, ceea ce înseamnă că vom contribui la crearea mai multor locuri de muncă în România, atât directe, cât şi indirecte.”

    Greenvolt Next este specializată în proiecte pentru producerea de energie pentru un consumator direct, dar fără o investiţie din partea clientului. Acest lucru este posibil printr-un acord de oferire de energie ca un serviciu (Energy as a Service), un contract pe termen lung între Greenvolt Next şi client pentru achiziţionarea de energie regenerabilă produsă de o centrală fotovoltaică la un preţ fix stabilit, se arată pe site-ul Greenvolt Next. 

     

    De vorbă cu Filipe Dias

    Care este mâncarea românească preferată? Şi destinaţia ta de vacanţă preferată din România?

    Îmi plac foarte mult micii! I-am descoperit aici şi am fost captivat de la prima îmbucătură. Cât despre destinaţiile de vacanţă preferate, merg întotdeauna la munte ori de câte ori am timp, le găsesc absolut uimitoare. Îmi plac şi oraşele vechi, precum Timişoara, Cluj, Alba Iulia sau Braşovul, care sunt fermecătoare. Mi-am dat seama că, la fel ca Portugalia, România este o ţară foarte frumoasă.

    Ce-ţi lipseşte cel mai mult din ţara natală şi cât de des te întorci acasă?

    Îmi este dor de mare şi de plajă. Şi chiar dacă România are un litoral foarte frumos, Bucureştiul este relativ departe de Marea Neagră. De obicei, încerc să călătoresc în Portugalia în fiecare lună sau la fiecare două luni. Suntem un grup mare şi trebuie să ne aliniem liniile de afaceri, aşa că mă întorc destul de des în Portugalia.

    Cum arată programul zilnic şi cum gestionezi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală?

    Nu există două zile la fel, dar toate au un element important în comun: Greenvolt Next este o companie nouă pe piaţa românească şi oferim companiilor o soluţie modernă care se desprinde de modelele tradiţionale. Aşadar, programul meu zilnic include întotdeauna discuţii cu partenerii şi potenţialii clienţi despre această soluţie în care credem cu tărie.

    Cred că menţinerea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este esenţială, în special pentru expaţi, şi depun eforturi pentru a le menţine separate.

    Care sunt cele mai importante lecţii pe care le-ai învăţat de-a lungul carierei şi ce sfaturi ai da tinerilor la început de drum?

    Există câteva lucruri importante, care mi-au modelat cariera şi modul în care abordez viaţa profesională. Întotdeauna trebuie să dai tot ce ai mai bun, indiferent de condiţiile în care lucrezi la începutul unui proiect. Nu te gândi niciodată că meriţi să câştigi mai mult sau că ar trebui să-ţi asumi mai multe responsabilităţi înainte de a demonstra că eşti demn de ele. Şi nu fi niciodată cel care se plânge în mod constant de orice. Dacă un rol nu ţi se potriveşte, mergi mai departe. Dacă tot ce faci este să te plângi, este o pierdere de timp.

  • Povestea omului care a transformat nevoia de linişte şi dorinţa de conexiune cu natura – resimţite tot mai acut de locuitorii oraşelor mari, aglomerate şi poluate – într-o afacere profitabilă

    Bunica mea încă trăieşte cu convingerea că, dacă nu munceşti, îţi pierzi rostul în lume. Poate că are dreptate. Dreptatea ei. Însă viaţa de angajat la Capitală într-o corporaţie e alta: productivitatea e un fel de zeu şi ajungem să răspundem la e-mailuri în toiul nopţIi sau să „uităm” notificările pornite până la burnout. Atunci, ne oprim şi învăţăm să ne relaxăm. Iar pentru cei din Bucureşti, Valea Doftanei pare un loc la îndemână pentru linişte. Aşa începe şi povestea lui Liviu Furtună, antreprenorul care a transformat liniştea din Valea Doftanei într-un concept de business şi stil de viaţă.

    Valea Doftanei este aproape de Câmpina, oraşul pictorului Grigorescu, iar drumul către ea pare de-a dreptul pictat. Urcă printre coline şi văi, care străbat Cheile Brebului până când ajung la Barajul Platinu, un lac de acumulare asemănat cu „o mică mare montană”. Valea Doftanei se află între văile Prahova şi Teleajen, într-o zonă dominată de munţi, precum Orjogoaia, Zănoaga şi Unghia Mare. Acolo s-au aşezat valuri de români în secolele XVII-XVIII, fugiţi din Ţara Bârsei şi zona Sibiului, din cauza asupririi austro-ungare. S-au stabilit în satele Teşila şi Trăisteni, unde au pus bazele unei comunităţi care acum este gata să le arate şi altora calea către linişte. „Am descoperit acest loc într-o perioadă în care căutam mai mult decât un spaţiu fizic, căutam un sentiment de linişte, de acasă. Zona m-a cucerit de la prima vizită: aer curat, sunetul naturii şi o stare de calm pe care nu o găseşti uşor în altă parte. A fost ca o revelaţie. Am simţit că acest loc are ceva special şi merită să fie împărtăşit cu alţii”, îşi aminteşte Liviu Furtună, fondatorul Complexului Trăisteni din satul cu acelaşi nume.

    Ideea de a investi într-un complex turistic care are liniştea în centrul atenţiei a venit firesc, spune el, având în vedere că trăim într-o lume în care suntem mereu pe fugă şi tehnologia are un rol major în viaţa noastră, iar noi uităm să respirăm, să ne reconectăm cu natura şi cu noi înşine. „Fiecare decizie luată aici, de la amplasare până la design, a avut în minte acest scop: liniştea să fie parte din experienţă, nu doar un decor.” Aşa a apărut Complexul Trăisteni, o afacere de familie, într-o formă tradiţională.

    După o perioadă profesională cu reuşite şi eşecuri, Liviu Furtună spune că şi-a dorit să câştige propriul pariu. „Ce m-a determinat cu adevărat să devin antreprenor în domeniul turismului rural a fost combinaţia dintre dorinţa de a avea propria afacere şi oportunitatea de a valorifica frumuseţea locului. Mi-am dorit să contribui la promovarea zonei şi să ofer turiştilor o experienţă autentică. Nu a fost uşor la început, dar pasiunea şi dorinţa de a construi ceva durabil m-au motivat să merg mai departe. Familia reprezintă, de asemenea, punctul forte. Ea este temelia acestui colţ de rai creat pentru intimitate, relaxare şi conectare cu natura”, a întărit acesta. 

    Liviu Furtună, fondatorul Complexului Trăisteni: „Cred cu tărie că Valea Doftanei are toate ingredientele necesare pentru a deveni un etalon al turismului sustenabil în România. Este un loc încă puţin explorat, cu o natură impresionantă, comunitate autentica şi o energie caldă, ce atrage oamenii în căutarea unor experienţe profunde.”

    Antreprenorul consideră că faptul că Trăisteni şi Valea Doftanei nu sunt încă zone foarte cunoscute pe plan turistic au fost, pentru el, un mare avantaj. Natura, după cum afirmă el, e încă neatinsă, oamenii sunt primitori, iar viaţa curge într-un ritm firesc. Apoi, Valea Doftanei are o frumuseţe naturală, sălbatică, păduri întinse, lacuri, poteci de munte şi o energie magnetică. „Aici găseşti liniştea adevărată, nu doar o pauză de la aglomeraţie. Am văzut potenţialul zonei tocmai prin această simplitate. Este un loc în care poţi respira cu adevărat şi mi-am dorit ca oamenii să descopere ei înşişi această comoară ascunsă, în speranţa că turismul de masă nu îi va afecta farmecul”, a subliniat el.  Localitatea se află la o distanţă faţă de Bucureşti este de aproximativ două ore, ceea ce o face accesibilă pentru o escapadă de weekend. Iar localnicii se bucură să le ofere turiştilor produse tradiţionale specifice zonei, precum vestita caşcavea. „Mesele oferite oaspeţilor noştri sunt compuse preponderent din produse achiziţionate de la producători locali, pe care dorim astfel să îi susţinem, servite într-un mod tradiţional, simplu. Meniul diferă de la o zi la alta, tocmai pentru a menţine prospeţimea şi varietatea”, a explicat Liviu Furtună.

    Tot pentru a menţine spiritul locului, organizează evenimente doar la un nivel minim, adică zile de naştere şi sărbători de nume. În plus, pentru a încadra cabanele în decorul naturii le-a făcut din lemn. „Nu există lux la Complex Trăisteni, există confort. Luxul nostru înseamnă linişte, intimitate, peisaje naturale şi experienţe autentice. Putem vorbi despre luxul timpului: să ai răgaz să te opreşti, să te bucuri de linişte, de natură şi de momentele simple care contează cu adevărat.” Liviu Furtună spune că observă o schimbare în preferinţele turiştilor. Mulţi dintre acestia caută linişte, autenticitate şi conexiune cu natura. Turismul discret, aproape de natură, nu mai e doar o alternativă, ci o alegere conştientă. Este vorba de un alt fel de a călători: mai lent, mai profund, mai personal. „Oamenii vor să simtă locul, nu doar să-l bifeze pe o hartă.”

    Aglomeraţia, stresul urban, traficul ridicat sunt factori care devin surse zilnice de tensiune, iar turiştii le calcă pragul pentru a-şi îmbunătăţi starea generală. Pe lângă relaxare, caută experienţe simple, precum plimbări în pădure. Familiile şi grupurile pot face trasee uşoare prin pădure, picnicuri în natură, plimbări cu bicicleta, se pot juca jocuri de societate sau pot avea parte de seri de observare a stelelor. Pentru cei care vor relaxare totală, există zone de lounge în aer liber, hamace şi leagane. „Suntem totuşi deschişi spre experienţe speciale: pachetele romantice sunt deja un succes real, iar cabanele tip bungalow oferă intimitatea perfectă. (…) Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a dezvolta sustenabil serviciile şi facilităţile, astfel încât să aducem constant noutăţi şi îmbunătăţiri în evoluţia complexului. Ne dorim să fim un reper pentru turismul autentic, discret şi responsabil în zona Valea Doftanei”, a mai spus Liviu Furtună. Complexul Trăisteni are, în general, oaspeţi din rândul cuplurilor tinere, familiilor cu copii şi persoane din zona de vârstă medie, iar în al cincilea an de funcţionare, proprietarul spune că observă o creştere constantă de la an la an şi 2024 îl consideră cel mai bun an de până acum.

    Are o bază stabilă de oaspeţi care apreciază liniştea. „În forma de afacere de familie pe care o avem, implicarea personală a fiecărui membru face ca Complex Trăisteni să fie profitabil. Ne dorim să fim mereu în pas cu tendinţele din domeniu. Cred cu tărie că Valea Doftanei are toate ingredientele necesare pentru a deveni un etalon al turismului sustenabil în România. Este un loc încă puţin explorat, cu o natură impresionantă, comunitate autentica şi o energie caldă, ce atrage oamenii în căutarea unor experienţe profunde.” În plus, asemănarea făcută de către unii turişti cu Toscana, o regiune care a ştiut să păstreze tradiţiile, să promoveze calitatea şi să atragă vizitatori pentru autenticitate şi peisaje unice, îl face pe Liviu Furtună să creadă că Valea Doftanei poate urma un drum similar, cu un turism construit pe respect pentru natură, cultură şi localnici, fără a sacrifica identitatea zonei. „Cu implicare şi colaborare între antreprenori, autorităţi şi comunitate, sunt convins că acest potenţial se va concretiza în următorii ani.”    

    Liviu Furtună, fondatorul Complexului Trăisteni: „Nu există lux la Complex Trăisteni, există confort. Luxul nostru înseamnă linişte, intimitate, peisaje naturale şi experienţe autentice.”

  • „Pentru mine, greşeala e naturală. Ba chiar necesară”

    …spune Daniel Rogoz, CEO al Kinderpedia, o platformă de management şi comunicare pentru şcoli şi grădiniţe, care conectează peste jumătate de milion de utilizatori din mai bine de 30 de ţări. Tot el spune că greşeala are rolul de a te pune în mişcare, te obligă să te uiţi cu atenţie la ce faci şi te ajută să te calibrezi. „Dar eşecul – e altceva. E atunci când te opreşti de tot, când nu mai cauţi soluţii, când renunţi.”

    START CU IMPACT

    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?

    Dacă n-ai dat-o în bară măcar o dată, înseamnă că ai mers doar pe drumuri bătătorite. Eu am încercat şi scurtături iar unele s-au înfundat mai repede decât credeam. La început, am investit mult timp şi energie în proiecte care păreau promiţătoare, dar care n-au livrat. Un exemplu din 2009-2010: o aplicaţie tip Uber care se numea „Chem Taxi”. Ideea era bună, dar am lansat-o prea târziu, când alţii deja îşi parcaseră aplicaţiile în telefoanele clienţilor. Am construit şi o aplicaţie pentru organizarea unei nunţi, numită Let’s Wed – alt domeniu cu care n-aveam nicio legătură şi, de aceea, produsul n-a văzut niciodată lumina zilei. Alt exemplu – o tipografie. Aveam toate dotările şi echipamentele, aveam chiar şi comenzi, dar n-aveam motivaţia. Noi eram deja cu mintea la digital, şi încercam să dăm viaţă unui business care nu ne mai reprezenta. Ce-am învăţat? Că fără o aliniere reală între cine eşti tu şi ce construieşti, n-ai cum să rezişti pe termen lung. Dacă nu-ţi pasă suficient, dacă nu simţi că proiectul acela te mişcă, nu vei duce lupta până la capăt – oriunde ar fi acela.

    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia? Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?

    Americanii au crescut cu „fail fast” şi „make it or break it”. Noi, în estul Europei, am fost educaţi să nu greşim – de parcă greşeala e o ruşine, nu un pas firesc în învăţare. A trebuit să mă autoeduc ca să privesc lucrurile altfel.

    Pentru mine, greşeala e naturală. Ba chiar necesară. Te pune în mişcare, te obligă să te uiţi cu atenţie la ce faci şi te ajută să te calibrezi. Dar eşecul – e altceva. E atunci când te opreşti de tot, când nu mai cauţi soluţii, când renunţi. Eu nu cred că  am trăit eşecuri în adevăratul sens. Nu pentru că mi-a mers totul strună – ci pentru că, indiferent cum s-a terminat un proiect, am încercat mereu să scot ce-i mai bun din el. Să transform o înfrângere parţială într-o lecţie valoroasă. Nu mi-e frică să greşesc, dar nici nu las o greşeală să se transforme într-un eşec dramatic.

     

    TRASEU & AMBIŢIE

    Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?  Povesteşte-ne despre traseul tău profesional.

    Am început să lucrez încă din liceu. Voiam să am bani de călătorit şi să nu mai depind de „bugetul de acasă”. Aşa am ajuns să învăţ singur tot felul de chestii tehnice – software-uri de design, web development, limbaje de programare – din curiozitate, dar şi din nevoia de a livra ce promiteam. La început nu vorbeam despre „responsabilităţi”, ci mai degrabă despre provocări. Promiteam un site sau o soluţie, apoi mă apucam să învăţ cum s-o fac.

    Cu timpul, lucrurile s-au complicat frumos. Clienţii au devenit mai mari, apoi internaţionali, echipa mai numeroasă, proiectele mai ambiţioase. Azi coordonez o echipă de peste 30 de oameni şi, împreună cu ei, am construit Kinderpedia – o platformă de management şi comunicare pentru şcoli şi grădiniţe, care conectează peste jumătate de milion de utilizatori din mai bine de 30 de ţări. Şi da, asta vine cu multă responsabilitate – faţă de echipă, de parteneri, de utilizatori şi de misiunea pe care ne-am asumat-o.

    Privind spre viitor, mi-ar plăcea ca, la un moment dat, să-mi reduc din responsabilităţi – mai întâi prin creşterea echipei de management şi o delegare mai eficientă, apoi, la momentul potrivit, printr-un exit. Nu pentru că vreau să mă opresc, ci pentru că mi-ar plăcea să fac loc şi altor pasiuni: călătoriile, gastronomia, poate chiar sub forma unui nou business. Dar până atunci, mai am de construit.

    CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?

    Fără ezitare: antreprenor. Îmi place să construiesc, să fiu acolo, cu mânecile suflecate, aproape de produs, de echipă, de proces. Rolul de CEO, în forma lui clasică, e mai potrivit pentru companii mari, cu structuri ierarhice clare şi procese bine stabilite. E despre strategie, raportări, board meetings şi multe straturi de decizie.

    Eu, în schimb, sunt omul care se implică direct. Îmi place să dau formă unei idei, să o văd crescând, să o testez, să o repar dacă nu funcţionează. Îmi place să pun lucrurile în mişcare. Nu mă văd într-o corporaţie uriaşă, ci într-un mediu în care pot rămâne conectat la ceea ce creez. Pe termen lung, îmi doresc să rămân un „builder”. Indiferent ce voi face mai departe, simt că ăsta e ADN-ul meu.

     

    MOMENTE CARE CONTEAZĂ

    Care e reuşita de care eşti cel mai mândru? Un proiect, o decizie, o echipă?

    Fără îndoială, Kinderpedia. Nu doar pentru ce a devenit ca produs, ci mai ales pentru oamenii alături de care l-am construit. Sunt recunoscător că am pornit acest drum alături de Evelina Necula şi Valentin Ilea, cofondatorii mei, care au pus umărul în fiecare etapă, la bine şi la greu. Iar în jurul nostru am crescut o echipă solidă, loială şi ambiţioasă, care a rămas unită în momente-cheie şi a crescut odată cu produsul.

    Azi, Kinderpedia înseamnă peste
    30 de colegi în echipă şi o platformă folosită de sute de mii de utilizatori – directori, profesori şi părinţi – din mai bine de
    30 de ţări. Suntem prezenţi în şcoli publice şi private, în grădiniţe mari şi mici, în comunităţi din România, Portugalia, Angola, Emiratele Arabe, Islanda, Columbia, Ecuador, Africa de Sud, Hong Kong şi nu numai. Iar faptul că am reuşit să construim ceva cu sens, cu impact real în educaţie, alături de oameni în care cred – asta, pentru mine, e cea mai mare reuşită.

    Trei superputeri profesionale. Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?

    Dacă ar fi să aleg trei, aş spune: încrederea, spontaneitatea şi determinarea.

    Încrederea – atât în mine, cât şi în ceilalţi – e paşaportul cu care îi iau pe parteneri, colegi, clienţi şi investitori alături de mine pe drumul oricărei noi misiuni. Le ofer colegilor acel spaţiu de siguranţă în care pot să crească, să greşească, să contribuie cu tot ce au mai bun. Spontaneitatea mă ajută să iau decizii rapide şi inspirate în momente neprevăzute – nu de puţine ori, soluţia „din mers” a fost mai valoroasă decât planul iniţial. Iar determinarea… e motorul care nu se opreşte. E despre muncă susţinută, perseverenţă şi disciplina de a merge mai departe chiar şi când entuziasmul e pe pauză.

    Toate astea, combinate cu un strop de inspiraţie şi cu o doză sănătoasă de curaj, cred că fac diferenţa. Un antreprenor curajos va găsi întotdeauna forţa de a o lua de la capăt – chiar şi după ce lumea zice că s-a terminat.

    STIL & INFLUENŢĂ

    Cum arată stilul tău de leadership?  Şi ce oameni sau momente te-au format ca lider?

    Aş spune că stilul meu de leadership e o combinaţie între transformaţional şi carismatic. Îmi place să identific oameni talentaţi şi pasionaţi şi să-i ajut să crească. Nimic nu-mi aduce mai multă satisfacţie decât să văd colegi care au pornit alături de noi ca juniori şi care, în timp, s-au transformat în profesionişti excepţionali.

    Carisma vine la pachet cu energie pozitivă şi, uneori, cu un pic de umor. Când lucrurile devin tensionate – şi se mai întâmplă – prefer să eliberez atmosfera şi să găsim împreună soluţii, cu capul limpede şi, de ce nu, cu un zâmbet pe buze. Mă inspiră mult modelul lui Steve Jobs – în special obsesia lui pentru detalii şi modul în care reuşea să scoată ce-i mai bun din oameni, chiar dacă uneori era incomod. Dar poate cea mai valoroasă „şcoală de leadership” a fost chiar realitatea de zi cu zi: fiecare client exigent, fiecare proiect care ne-a forţat limitele, fiecare decizie grea. Toate m-au ajutat să devin mai atent, mai organizat şi mai conştient de impactul alegerilor mele asupra celor din jur.

    Ce curs sau experienţă ţi-a schimbat perspectiva profesională? Un moment care ţi-a dat direcţie.

    Un moment definitoriu pentru mine a fost participarea la cursul Empretec. Eram deja antreprenor de câţiva ani, dar experienţa asta m-a ajutat să fac un pas în spate şi să mă uit, cu mai multă claritate, la direcţia în care mergeam. Până atunci coordonam o agenţie de servicii digitale – multe proiecte în paralel, multe livrabile pentru alţii şi, sincer, prea puţin control asupra a ceea ce rămânea în urmă.

    În timpul cursului am avut revelaţia că vreau să construiesc un produs propriu, cap-coadă – de la idee până la experienţa utilizatorului. Să nu mai externalizez impactul, ci să mi-l asum. Aşa a apărut dorinţa de a crea ceva care contează. Ceva care susţine o comunitate reală şi lasă o amprentă, nu doar un portofoliu de proiecte şi clienţi.

    Aşa am ajuns la Kinderpedia – o platformă dedicată educaţiei, gândită să sprijine şcolile, grădiniţele şi oamenii din spatele lor. A fost mai mult decât o schimbare de model de business. A fost o schimbare de mindset.

     

    ECHILIBRU & INSPIRAŢIE

    Job Ă viaţă personală â echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?

    Orice antreprenor o să vă spună că echilibrul e, de cele mai multe ori, o iluzie. Cu atât mai mult când proiectul e în plină expansiune şi când eşti cu adevărat pasionat de ceea ce faci. E un pic periculos, pentru că nu simţi că munceşti – şi rişti să fii absorbit cu totul, până peste cap şi dincolo de program.

    Dar cred că poţi aduce „reparaţii”. Să te asiguri că timpul petrecut cu cei dragi – chiar dacă nu e perfect distribuit – e cu adevărat valoros. Eu, de exemplu, mă străduiesc să ajung seara acasă şi să le pregătesc cina, măcar de câteva ori pe săptămână. În timp ce ei citesc, lucrează la un proiect pentru şcoală sau se joacă, eu sunt acolo – în bucătărie – prezent. Apoi mâncăm împreună şi vorbim despre ziua care se încheie şi despre cea care urmează. E un moment mic, dar autentic, de conectare. Şi îmi alimentează şi mie pasiunea pentru gastronomie.

    În weekenduri şi în vacanţe, mă încarc de tot. Îmi place să gătesc pentru prieteni, să călătoresc, să ies în natură, să merg pe munte – chiar şi cu cortul. Drumeţiile şi pescuitul sunt două dintre pasiunile care mă ajută să mă liniştesc, să ies din ritmul haotic şi să-mi reamintesc de ce fac tot ce fac. Nu cred în echilibru static, ci într-un echilibru care se construieşte din momente mici dar importante de conectare.

    Ce faci când nu lucrezi? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?

    O carte pe care o recomand cu entuziasm este „Extreme Ownership”, scrisă de doi foşti ofiţeri Navy SEAL, Jocko Willink şi Leif Babin. E despre asumare radicală, despre cum fiecare decizie, fiecare rezultat – bun sau prost – porneşte de la tine. Mi-a rezonat profund, poate şi pentru că vin dintr-un fundal în care disciplina n-a fost opţională.

    Am făcut sport (rugby şi handbal) mai bine de 15 ani. De aceea cred că structura, rigoarea şi perseverenţa pe care le înveţi în sport sunt exact genul de antrenament mental care te pregăteşte pentru antreprenoriat. Te învaţă să rezişti, să nu cedezi la primul obstacol şi, mai ales, să construieşti în echipă, nu de unul singur.

    Când nu lucrez, îmi place să călătoresc, mai ales la munte. Mă simt în elementul meu cu rucsacul în spate, pe un traseu de trekking sau, dacă am ocazia, chiar şi cu cortul. Pentru mine, mersul prin pădure e o bucurie simplă care mă reconectează.

    Pescuitul e o altă pasiune – mă relaxează complet şi îmi oferă un ritm total diferit faţă de cel din business.

    Şi mai e ceva ce mă încarcă: gătitul. Fie că pregătesc un barbecue, o pizza sau un preparat mai sofisticat, pentru mine gătitul e un hobby care mă relaxează, mă provoacă şi îmi oferă un spaţiu în care pot să-mi exprim creativitatea.    

    Daniel Rogoz, CEO, Kinderpedia

    40 de ani

    Prezenţă: >30 de ţări

    Nr. de angajaţi: 30

    A absolvit Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Chimie – secţia cu predare în limba engleză. Astăzi coordonează o echipă de 30 de profesionişti care conectează şi susţin o comunitate de peste jumătate de milion de utilizatori din şcoli şi grădiniţe din peste 30 de ţări.

    Antreprenor încă din liceu, a absolvit Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Chimie – secţia cu predare în limba engleză. Astăzi coordonează o echipă de 30 de profesionişti care conectează şi susţin o comunitate de peste jumătate de milion de utilizatori din şcoli şi grădiniţe. Kinderpedia este o soluţie care transformă educaţia cu ajutorul tehnologiei, prin simplificarea proceselor administrative şi prin plasarea colaborării părinte-profesor chiar în centrul învăţării.

  • Cine este cel mai tânăr miliardar din China şi cum a reuşit el să ridice un imperiu de peste 22 de miliarde de dolari pe baza unei jucării

    Când artistul Kasing Lung a schiţat pentru prima dată un personaj cu urechi ascuţite, ochi mari şi un zâmbet cu nouă dinţi, nu se aştepta ca acest „monstruşor” simpatic să devină un fenomen mondial. Dar ceea ce a început ca un desen într-un carnet de artist s-a transformat, prin Pop Mart, într-o industrie globală de colecţionabile care a schimbat mai ales viaţa unui om: Wang Ning.

    Fondatorul şi CEO-ul Pop Mart, Wang Ning, a devenit în iunie 2025 cel mai tânăr miliardar din China, cu o avere estimată la 22,1 miliarde de dolari, potrivit Forbes Real-Time Billionaires List. Doar cu un an înainte, în 2024, averea sa era de 7,59 miliarde dolari. Totul datorită lui Labubu, păpuşa care a explodat în popularitate pe fondul unei campanii internaţionale neaşteptate de publicitate, propulsată de celebrităţi precum Lisa (Blackpink), Kim Kardashian, Rihanna şi Dua Lipa.

    Labubu, personaj apărut pentru prima dată în 2015 în cartea lui Kasing Lung, a fost lansat comercial abia în 2023, prin celebra formulă de „blind box” – cutii surpriză în care nu ştii ce figură primeşti până nu o deschizi. Strategia a prins imediat la publicul larg, dar şi în rândul colecţionarilor, iar în 2024, păpuşile Labubu au generat venituri de peste 419 milioane de dolari, înregistrând o creştere anuală de 726%, potrivit The Indian Express. Un exemplar Labubu de dimensiuni reale a fost vândut la o licitaţie din Beijing cu 1,08 milioane yuani (aproximativ 150.000 dolari), semn că piaţa secundară a păpuşilor atinge cote astronomice.

    Originar din Henan, China, Wang Ning s-a născut în 1987. A studiat publicitate şi a absolvit în 2009 la Universitatea Zhengzhou. A lucrat apoi la Sina Corporation, care deţine celebrul site de microblogging din China, Weibo. După un an de muncă acolo, Wang a decis să pornească pe cont propriu. În timpul unei călătorii la Hong Kong, Wang a descoperit magazine care vindeau produse în tendinţe şi şi-a dat seama că nu exista un astfel de magazin în China.

    A considerat că este de datoria lui să deschidă primul magazin de acest fel acolo. Astfel, Pop Mart s-a născut în 2010, deschizând primul magazin în faimosul hub tehnologic Zhongguancun din districtul Haidan al Beijingului. Pentru că s-a confruntat cu multe probleme în gestionarea magazinului, Wang s-a întors la şcoală şi s-a înscris la Şcoala de Management Guanghua din cadrul Universităţii Peking în 2014. În acea perioadă, Wang s-a concentrat şi pe vânzarea exclusivă de jucării. A decis, de asemenea, să le vândă în cutii „blind box”, ceea ce înseamnă că clienţii nu ştiu ce figurină vor primi atunci când cumpără una.

    A fost o mişcare riscantă, dar una care a impulsionat succesul Pop Mart şi a devenit trăsătura distinctivă a produselor lor până în prezent. Wang a început şi să colaboreze cu artişti. Unul dintre primii artişti abordaţi a fost Kenny Wong din Hong Kong. Molly, figurina adorabilă cu ochi mari, a fost rezultatul colaborării, aducând totodată o creştere uriaşă a vânzărilor, care au ajuns la 73 de milioane de dolari în 2018. Până în 2020, Pop Mart a devenit publică la Bursa de Valori din Hong Kong. Acum, Pop Mart este estimată la incredibila sumă de 40 de miliarde de dolari şi are magazine în toată Asia, Oceania şi Europa. În ceea ce îl priveşte pe Wang, averea sa personală este estimată la circa 20 de miliarde de dolari, o diferenţă uriaşă faţă de momentul în care a început Pop Mart acum 15 ani.   

    Traducere şi adaptare: Ioana Matei


     

     

  • Leadership pe Arrakis: cum construieşti echipe într-un univers neiertător

    Ionuţ Codreanu a pus bazele primului studio cu ADN nordic din România, iar azi conduce o echipă care modelează lumea aspră a lui Dune: Awakening. Între temeri, pionierat şi apă vie, Funcom România devine parte din mitologia unui joc de referinţă. Povestea studioului care contribuie la unul dintre cele mai aşteptate jocuri ale momentului începe cu o echipă mică şi un vis ambiţios.

    Cine a participat la lansarea oficială a jocului Dune: Awakening la studioul Funcom din Bucureşti a fost introdus în atmosferă cu mult înainte de a vedea un ecran. Încă de la conferinţa de deschidere, apa albastră, inspirată din mitologia universului Dune (cunoscută drept „apa vie”), era oferită invitaţilor ca un simbol ritualic. Pe pereţi tronau personaje din joc, iar în mijlocul spaţiului, o statuie impunătoare înfăţişa unul dintre protagoniştii jocului. Lansarea nu a fost doar despre un nou titlu în gaming, ci despre imersiune totală în cultura unei lumi ficţionale recreate cu atenţie la detaliu.

    În acest context, l-am întâlnit pe Ionuţ Codreanu, head of Studio Funcom Bucureşti, omul care a coordonat construcţia unui studio de la zero, într-un coworking cu şase birouri, până la o echipă matură, implicată în unul dintre cele mai ambiţioase jocuri de pe piaţă. „Unul dintre momentele cele mai grele a fost să aducem o cultură nordică într-o ţară ca România. Suntem europeni, dar diferiţi. Noi suntem mai direcţi, mai pasionali, ei sunt mai aşezaţi.

    A fost nevoie de adaptare din ambele părţi”, povesteşte Codreanu. Ca să faciliteze acest proces, fiecare manager nou primeşte o carte despre diferenţele culturale. „Nu e despre cine are dreptate, ci despre cum înţelegi perspectiva celuilalt.”  În gaming însă, frica face parte din procesul creativ. „Mi-a fost teamă, la început, că nu vom reuşi să creăm studioul. Apoi, în timpul dezvoltării jocului, au fost momente în care ne-am întrebat dacă viziunea noastră se va concretiza.

    Dar claritatea direcţiei ne-a ajutat să trecem peste obstacole. Arakis este un univers neiertător, iar jocul nostru reflectă exact această idee: supravieţuirea într-un mediu ostil.” Întrebat ce înseamnă să conduci un studio creativ, Codreanu subliniază importanţa procesului de recrutare şi dezvoltare a echipei: „Trecem prin minimum trei interviuri. Vrem oameni care sunt deschişi, care îşi asumă riscuri, care vor să construiască. Primii care au venit au acceptat incertitudinea şi au pus umărul la fiecare etapă.” Experienţa sa anterioară la Ubisoft, unde a lucrat pe proiecte de anvergură, l-a pregătit pentru provocarea Funcom. „Când m-au contactat pentru acest proiect, am ştiut că e momentul pentru ceva nou. Veneam dintr-o companie mare, confortabilă, dar simţeam nevoia să creez, să contribui altfel la industrie.” Astăzi, studioul din Bucureşti nu doar testează, ci dezvoltă activ elemente din jocuri majore. Dune: Awakening este un proiect de şase ani, cu o viziune clară şi o echipă internaţională. Iar Funcom România a devenit un actor important în arhitectura acestui joc, aducând în ecuaţie un stil direct, pragmatic şi creativ. Într-o industrie care a depăşit de mult ca valoare cinematografia şi televiziunea la un loc, gamingul nu mai e o nişă. Este viitorul entertainmentului – şi, într-un colţ de Bucureşti, echipa Funcom scrie o parte din acest viitor.

     

    Ce i-a atras pe oameni către Funcom România?

    „Nu a fost vorba de locuri, ci de construcţia unei culturi complet noi. Era primul studio cu adevărat nordic în România. O cultură mai relaxată, fără presiuni inutile, dar şi provocarea de a fi parte din început – de a fi pionieri. Apoi, desigur, a contat faptul că lucrăm pe jocuri de scară largă, ceea ce nu se întâmpla în România la acel moment.” Codreanu recunoaşte că e nevoie de oameni dedicaţi, cu o relaţie profundă faţă de jocurile pe care le dezvoltă: „Unul dintre colegii noştri avea deja mii de ore jucate în titlurile Funcom înainte de a fi angajat. Sunt jocuri complexe, pentru jucători maturi, care investesc zeci sau sute de ore.

    Nu sunt jocuri imediate sau casual, ci construite pentru cei care vor să se piardă într-un univers.” Despre viitorul studioului, Codreanu este realist şi ambiţios: „Ne dorim să construim componente majore din jocurile noastre aici, în România. Poate, într-o zi, chiar să dezvoltăm un titlu de la zero. Dar asta cere echipe de design extrem de solide. Tehnic avem oameni foarte buni, avem artişti excepţionali, dar pe partea de game design suntem încă în formare. Nu avem şcoli de design specializate, iar meseria se învaţă greu, cu ani de experienţă.” În ce priveşte inteligenţa artificială, Funcom o foloseşte punctual: „Avem un sistem AI care detectează automat unde apar probleme în joc şi alocă taskuri pentru QA. O folosim ca un asistent, nu ca înlocuitor de om.” Iar în ceea ce priveşte celebra băutură servită la eveniment? „Este sângele viermilor de nisip – o versiune de «lapte» periculos, aproape fatal. Un ritual din universul Dune. Cine a băut, a trecut testul.”   

     

     

    Top 30 studiouri care dezvoltă jocuri în România (în funcţie de venituri, pe baza datelor din 2022)

    1. Electronic Arts Romania

    2. Ubisoft Romania

    3. Amber Studio

    4. Gameloft Romania

    5. Green Horse Games

    6. Playtika

    7. Quantic Lab

    8. Super Hippo Games / Nutaku

    9. eRepublik

    10. Whyttest

    11. AMC Romania

    12. Studio Firefly

    13. Globalstep

    14. Fun Labs Romania

    15. Funcom

    16. Pronetis Games

    17. Metagame Studio

    18. Killhouse Games

    19. Those Awesome Guys

    20. WitchHut

    21. Wolcen

    22. Ovilex

    23. Firebyte

    24. Bandai Namco

    25. Flat Hill Games

    26. Freeze Nova

    27. Gummycat Studio

    28. Holotech Studios

    29. Quadom

    30. TractorSetGo

    Sursa: Asociaţia Română a Dezvoltatorilor de Jocuri

    Cinci întrebări şi răspunsuri din interviul cu Ionuţ Codreanu, Head of Studio, Funcom Buchares

     

    1. Cum a început colaborarea ta cu Funcom?

    Când m-au contactat pentru acest proiect, am ştiut că e momentul pentru ceva nou. Veneam dintr-o companie mare, confortabilă, dar simţeam nevoia să creez, să contribui altfel la industrie.

    2. Ce i-a atras pe oameni către Funcom România?

    Nu a fost vorba de locuri, ci de construcţia unei culturi complet noi. Era primul studio cu adevărat nordic în România. O cultură mai relaxată, fără presiuni inutile, dar şi provocarea de a fi parte din început – de a fi pionieri. Apoi, desigur, a contat faptul că lucrăm pe jocuri de scară largă, ceea ce nu se întâmpla în România la acel moment.

    3. Cine este omul care se joacă jocurile voastre?

    Unul dintre colegii noştri avea deja mii de ore jucate în titlurile Funcom înainte de a fi angajat. Sunt jocuri complexe, pentru jucători maturi, care investesc zeci sau sute de ore. Nu sunt jocuri imediate sau casual, ci construite pentru cei care vor să se piardă într-un univers.

    4. Cum folosiţi inteligenţa artificială în dezvoltarea jocurilor?

    Avem un sistem AI care detectează automat unde apar probleme în joc şi alocă taskuri pentru QA. O folosim ca un asistent, nu ca înlocuitor de om.

    5. Unde vezi birourile voastre peste câţiva ani?

    Ne dorim să construim componente majore din jocurile noastre aici, în România. Poate, într-o zi, chiar să dezvoltăm un titlu de la zero. Dar asta cere echipe de design extrem de solide. Tehnic avem oameni foarte buni, avem artişti excepţionali, dar pe partea de game design suntem încă în formare. Nu avem şcoli de design specializate, iar meseria se învaţă greu, cu ani de experienţă.

  • Care este ţara despre care se spune că a intrat în falimentul apei? Aici se estimează că 70% dintre sate riscă să fie părăsite din cauza lipsei de apă

    Decenii de secetă, managementul defectuos şi degradarea infrastructurii au secat marile lacuri de acumulare care aprovizionează cu apă Teheranul. Deşi conduce o ţară bogată în petrol şi gaze, guvernul aproape că a epuizat hidroenergia Iranului pentru a hrăni cu electricitate marile oraşe şi industria.

    Se estimează că 70% dintre satele iraniene riscă să fie părăsite din cauza penuriei de apă. Se zice că Iranul este într-un faliment al apei. Unii spun că ţării nu-i trebuie un război pentru a se prăbuşi socio-economic. Este suficientă criza de apă fără precedent către care se îndreaptă. Unii spun că declinul regimului al-Assad care a domnit în Siria jumătate de deceniu a început  odată cu seceta prelungită care stăpâneşte ţara din 1998. Este o secetă cum regiunea n-a mai văzut de secole. Poate chiar de nouă secole. Pentru o economie săracă şi fragmentată cum este cea siriană, devastată şi de război, seceta înseamnă colaps agricol şi alimentar.

    În Irak, pământurile fertile dintre Tigru şi Eufrat au lăsat locul uscăciunii şi nisipului. Rezervele de apă sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani. Iar ţara are o dispută nerezolvată cu Turcia în privinţa alimentării cu apă. În Israel, autorităţile apreciază că ţara a trecut prin cea mai secetoasă iarnă din ultimul secol. Primăvara nu a rezolvat problema. Între timp, Israel şi Iran s-au bombardat reciproc, avioanele de război şi rachetele trecând prin spaţiul aerian al Irakului şi Siriei. În Irak, Turcia şi-a construit pe tăcute o prezenţă militară care trezeşte temeri că urmează o ocupaţie. Guvernul lui Bashar al-Assad din Siria a căzut în 2024 după 13 ani de război civil. Dar regiunea Golfului Persic este notorie pentru instabilitate.

    În prezent, aceasta se suprapune cu seceta. Cu secetă extremă şi penurii de apă se confruntă din ce în ce mai mult şi alte regiuni ale globului, mai paşnice, unde sunt puse în pericol culturile agricole, economiile şi modul de a trăi al oamenilor. Impactul nu este la fel peste tot. Unele state reuşesc să combată criza de apă, după cum scrie Deutsche Welle. După o primăvară secetoasă în Europa, fermierii din unele părţi ale continentului sunt îngrijoraţi de recoltele din acest an. Şi îngrijorările nu sunt specifice Europei. Pe măsură ce temperaturile globale sunt împinse în sus de arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor, şi alte părţi ale lumii se confruntă cu perioade mai lungi de secetă. Dar nu toate secetele sunt la fel, iar fiecare tip vine cu propriile consecinţe.

    Cu secetă extremă şi penurii de apă se confruntă din ce în ce mai mult şi alte regiuni ale globului, mai paşnice, unde sunt puse în pericol culturile agricole, economiile şi modul de a trăi al oamenilor. Impactul nu este la fel peste tot. Unele state reuşesc să combată criza de apă, după cum scrie Deutsche Welle. După o primăvară secetoasă în Europa, fermierii din unele părţi ale continentului sunt îngrijoraţi de recoltele din acest an. Şi îngrijorările nu sunt specifice Europei. Pe măsură ce temperaturile globale sunt împinse în sus de arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor, şi alte părţi ale lumii se confruntă cu perioade mai lungi de secetă. Dar nu toate secetele sunt la fel, iar fiecare tip vine cu propriile consecinţe.

    Există secete meteorologice şi agricole. Un studiu publicat anul acesta de Institutul Federal Elveţian pentru Cercetarea Pădurilor, Zăpezii şi Peisajului (WSL) arată că perioadele de secetă extremă au crescut la nivel global în ultimii 40 de ani. Media globală a terenurilor afectate de secetă s-a majorat cu aproximativ 50.000 de kilometri pătraţi în fiecare an, o suprafaţă cam de mărimea Slovaciei. Oamenii din nordul Chilelui trăiesc cu seceta de 14 ani, în timp ce în sud-vestul SUA – state precum Arizona, New Mexico şi părţi din California, de exemplu – ultimii trei ani au fost extrem de secetoşi. Seceta meteorologică este definită prin compararea condiţiilor curente cu cantitatea medie de precipitaţii dintr-o anumită zonă într-o interval de timp. Serviciul Meteorologic German, de exemplu, numeşte secetă meteorologică o perioadă de una sau două luni de vreme neobişnuit de uscată, cu precipitaţii puţine. Dacă solul este arid, fermierii au probleme în a-şi asigura apa, plantele nu cresc corespunzător şi culturile sunt reduse sau nu se dezvoltă deloc – aceasta este cunoscută sub numele de secetă agricolă. Apoi, există secetă hidrologică. Apare atunci când nivelurile apei din râuri, lacuri şi rezervoare naturale subterane scad sub un anumit minim, iar aprovizionarea cu apă dulce este problematică. Seceta hidrologică apare adesea după o secetă meteorologică mai lungă. Pentru Serviciul Meteorologic German, aceasta înseamnă o perioadă de cel puţin patru luni de condiţii neobişnuit de uscate. Din ce în ce mai multe regiuni din întreaga lume se confruntă cu o secetă peste medie. Banca Mondială a prezis că până în 2050 o bună parte din oamenii care locuiesc în Africa, Asia de Sud-Est, părţi din SUA şi America de Sud vor avea probleme şi mai mari. În Cipru, râurile şi lacurile sunt secate. Insula mediteraneană se confruntă în prezent atât cu secetă agricolă, cât şi cu secetă hidrologică. Ploile au fost rare timp de mai multe săptămâni – lacurile sunt goale, albiile râurilor sunt uscate şi prăfuite, iar fermierii nu au suficientă apă pentru a-şi ţine culturile agricole în viaţă. În reportajele recente din mass-media se spune că recolta din acest an este ca şi compromisă. „Anul trecut a fost rău, iar acesta este al doilea an foarte secetos”, povesteşte Adriana Bruggeman, profesor asociat la Centrul de Cercetare a Energiei, Mediului şi Apei din Institutul Ciprului. Bruggeman a explicat că lunile de iarnă sunt de obicei o perioadă cu mai multe precipitaţii, oferind lacurilor şi râurilor şansa de a se reumple. Dar când ploaia nu cade, rezervoarele din Cipru rămân goale. „Nu este deloc bine”, a spus ea. Există, de asemenea, secetă socio-economică.  Nu este întotdeauna uşor de diferenţiat strict diferitele tipuri de secetă, deoarece mai multe fenomene pot să apară în paralel.

    Majoritatea secetelor pe care oamenii le observă sunt de tip socio-economic,  spune Dirk Karger de la WSL din Elveţia. Acestea apar atunci când condiţiile extrem de uscate au un efect direct asupra societăţii şi economiei – când lipsa apei face ca anumite bunuri sau electricitatea să fie mai scumpe sau chiar rare. În timpul unei perioade de secetă extremă din Spania şi Italia, în 2024, au existat momente în care aprovizionarea cu apă a fost raţionalizată. În aceeaşi perioadă, în Franţa vecină, mai multe centrale nucleare au fost închise temporar din cauza lipsei de apă pentru răcirea reactoarelor. Iar în Zimbabwe, o centrală hidroelectrică nu a putut furniza electricitate din cauza lipsei de apă, ceea ce a dus la pene de curent. Secetele pot avea consecinţe sociale şi economice dramatice. În multe regiuni, inclusiv Sudan, Sudanul de Sud şi Mali, secetele persistente au exacerbat foametea. „Dacă ne uităm spre Occident, în SUA, unde a existat penurie de apă în ultimul deceniu, au existat şi urmări asupra aprovizionării cu apă”, a spus Karger. „Acelaşi lucru se întâmplă şi în Chile, unde s-au înregistrat pagube reale.” Seceta ecologică. Efectele secetei severe, potrivit Centrului Helmholtz pentru Cercetarea Mediului din Germania, sunt adesea subestimate – chiar dacă acestea provoacă de multe ori pagube economice mult mai mari decât furtunile, inundaţiile sau ploile abundente. Spre deosebire de aceste evenimente meteorologice extreme, secetele nu vin din timp cu un semn de avertizare. Iar cât de gravă va fi o secetă se cunoaşte numai la mult timp după ce a început.

    Un exemplu deja cunoscut este Siria. Unii spun că declinul regimului al-Assad care a domnit în Siria jumătate de deceniu a început odată cu seceta prelungită care stăpâneşte ţara din 1998. Este o secetă cum regiunea n-a mai văzut de secole. Poate chiar de nouă secole. Pentru o economie săracă şi fragmentată cum este cea siriană, devastată şi de război, seceta înseamnă colaps agricol şi alimentar. În Irak, pământurile fertile dintre Tigru şi Eufrat au lăsat locul uscăciunii şi nisipului. Rezervele de apă sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani. Iar ţara are o dispută nerezolvată cu Turcia în privinţa alimentării cu apă.

    Doar în SUA secetele sunt responsabile pentru pagube de 6-9 miliarde de dolari în fiecare an. Drept urmare, cercetătorii evidenţiază din ce în ce mai mult un al cincilea tip de eveniment: seceta ecologică. Aceasta descrie modul în care perioadele de secetă extremă pot destabiliza viaţa animalelor, plantele şi ecosisteme întregi. O scădere severă a nivelului apelor subterane şi a umidităţii solului poate duce la efecte ireversibile pentru ecosisteme – şi pentru oameni. Acestea includ pierderea pe scară largă a culturilor, creşterea mortalităţii copacilor, productivitatea redusă a ecosistemului şi o ameninţare la adresa rezervelor de apă, au subliniat cercetătorii WSL în studiul lor. Seceta nu cruţă nici peisajele.

    O secetă severă este aproape imediat observabilă pe pajişti, dar acestea îşi revin mai uşor după ce ploile se întorc. Pădurile, pe de altă parte, nu se pot reface la fel de uşor şi pot suferi daune de durată din cauza aceloraşi condiţii meteorologice. Seceta creşte, în plus, riscurile de producere a altor dezastre. O ploaie abundentă după o perioadă lungă de secetă, de exemplu, poate copleşi solurile uscate. Solul nu poate absorbi volumele brusc uriaşe de apă, ceea ce duce la inundaţii, alunecări de teren şi torente de noroi violente.  Ce se poate face pentru a economisi apă şi a supravieţui secetei? Pentru a preveni ca secetele să devină şi mai severe în viitor, experţii spun că trebuie făcut tot posibilul, cât mai repede, pentru a limita efectele schimbările climatice. În acelaşi timp, oamenii va trebui să se adapteze la perioade din ce în ce mai lungi fără ploaie. Găsirea unor modalităţi de a utiliza apa disponibilă mai eficient, atât în gospodării, cât şi în industrie, este esenţială. Locuri precum Singapore sunt fruntaşe când vine vorba de conservarea apei. Oraşul-stat din Asia de Sud-Est este un lider mondial în ceea ce priveşte colectarea apei de ploaie. Rezervoare de apă au fost amenajate în tot oraşul, gata să colecteze orice picătură de ploaie care cade din cer. Aceste rezervoare furnizează apă potabilă în perioadele de vreme secetoasă şi ajută la răcirea oraşului în timpul valurilor de căldură. Staţiile de epurare a apei recuperează apele uzate, transformându-le înapoi în apă potabilă. În prezent, Singapore este una dintre puţinele ţări care fac orice pentru a conserva apa. Strategia sa este un exemplu excelent pentru alte oraşe şi regiuni şi le-ar putea ajuta să se pregătească pentru penuriile de apă care vor veni. Eficienţa este o altă modalitate posibilă de a economisi apă. În întreaga lume, oraşele pierd volume uriaşe din această resursă preţioasă din cauza conductelor cu scurgeri sau sparte. În Italia, aproximativ 40% din apa proaspătă din reţea se pierde în drum spre consumator; în Europa, aproximativ un sfert din apa potabilă este irosită din cauza practicilor de gestionare inadecvate. Repararea şi întreţinerea regulată a conductelor, inclusiv verificarea des a acestora pentru scurgeri, ar contribui la protejarea rezervelor de apă la nivel mondial. 

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • Un sindrom afectează tot mai mulţi angajaţi, dar companiile se fac că nu văd problema

    Sindromul burnout: un subiect tabu pentru companii, o realitate pentru angajaţi

    Termenul de burnout (epuizarea prin muncă) a fost creat în anii ‘70 în America pentru a descrie consecinţele stresului cronic la locul de muncă, dar după o jumătate de secol ştim că poate fi experimentat de oricine. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus din 2019 (chiar anul începerii pandemiei de COVID-19) sindromul de burnout ca fenomen ocupaţional în Clasificarea Internaţională a Maladiilor, ediţia a XI-a (din engleză – International Classification of Diseases sau prescurtat ICD-11), sistem folosit la scară largă drept reper în stabilirea diagnosticelor medicale. Deşi sindromul burnout nu este clasificat ca afecţiune medicală, acesta este definit în ICD 11 drept „un sindrom conceptualizat ca rezultat al gestionării fără succes a stresului cronic de la locul de muncă”.

    Odată introdus în ICD-11, OMS sfătuieşte persoanele care suferă de burnout să caute tratament şi terapie la specialişti. Dar câţi dintre noi o fac? Citeam un articol din The New York Times unde un psihiatru de la Universitatea Washington din St. Louis spunea că ştie că se îndreaptă spre un nou burnout când, deşi abia se trezeşte, se simte imediat iritată de mail-urile primite şi nu vrea să se ridice din pat. E un lucru pe care l-am auzit la toţi prietenii din jurul meu, dar şi la colegii de muncă. Să nu îţi doreşti să te ridici din pat pentru a începe o nouă zi (fie ea la job, la facultate sau o zi obişnuită de weekend) a devenit o normalitate, încât ni se pare de-a dreptul ciudat când cineva ne spune că se simte bine şi se bucură de un început de săptămână. „Cum?” e întrebarea care ne trece prin minte.

    Cazurile de burnout au înregistrat o creştere masivă în contextul pandemiei de COVID-19 şi a izbucnirii războiului dintre Rusia şi Ucraina, iar România ocupă poziţii îngrijorătoare în clasamentele referitoare la stres. Potrivit unui studiu realizat în 2022, peste 20% din aproape 2.700 de angajaţi din România erau dispuşi să demisioneze fără să aibă o altă ofertă. Conform Codului Muncii din România, „durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”.

    Durata maximă admisă a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare, este de cel mult 48 de ore pe săptămână. În realitate, mulţi angajaţi depăşesc acest nivel, iar mailurile intră cu mult şi după ora 18:00. Cei care au lucrat de acasă în timpul pandemiei sau continuă să lucreze astfel sunt de două ori mai predispuşi să depăşească programul normal de lucru, conform datelor furnizate de Eurofund, agenţia UE pentru monitorizarea condiţiilor de trai şi muncă. O prietenă care lucrează într-o agenţie de publicitate îmi povestea că îşi începe dimineţile cu zeci de mailuri care intră pe ecranul telefonului şi care au fost trimise la 2-3 dimineaţa. Nici nu apucă să oprească alarma, că se instalează anxietatea. Mulţi dintre noi avem aceeaşi experienţă. În Portugalia, din 2021, angajatorii nu mai pot să-şi contacteze angajaţii – prin e-mail, mesaje sau telefon – în afara programului de lucru şi, cu excepţia cazului în care există o urgenţă, companiile care continuă să îi contacteze riscă să fie amendate pentru încălcarea legislaţiei muncii. Măsura a fost introdusă pentru companiile cu mai mult de 10 angajaţi, cu scopul de a îmbunătăţi echilibrul dintre viaţa profesională şi viaţa privată.

    În România, stresul profesional nu este încă reglementat în prevederile privind sănătatea şi securitatea în muncă (SSM). Există doar o menţiune scurtă într-o lege care recunoaşte stresul ca pe o formă de hărţuire morală la locul de muncă. Totuşi, burnoutul nu este încă recunoscut în reglementările de la noi din ţară. În 2022, Inspecţia Muncii îşi propunea să aducă un proiect normativ care să reglementeze stresul profesional. Doar că acest lucru nu s-a mai întâmplat. Inspecţia Muncii a subliniat atunci intenţia sa de a elabora o propunere de acte normative care „să recunoască stresul profesional şi să stipuleze un minim de cerinţe pentru prevenirea acestuia şi protecţia lucrătorilor” şi să lucreze la adaptarea unei metode de a evalua stresul la locul de muncă. Deşi angajaţii din România lucrează în medie cu peste 30% mai mult decât media europeană, productivitatea ţării este de şase ori mai mică decât media UE, conform unui raport Eurostat. Un studiu din 2022 realizat de Statista a constatat că 67% din cei chestionaţi trec printr-un burnout, România aflându-se astfel pe locul doi în Europa (Polonia se află în fruntea listei, cu un procent de 70%). Dar burnoutul nu poate fi atribuit unei singure cauze. Deşi, în general, se poate spune că la locurile noastre de muncă ni se cer tot mai multe, un factor important în suprasolicitarea angajaţilor poate fi şi social media. Scriam într-un articol trecut despre FoMo (Fear of Missing out) şi cum social media proiectează imagini de succes care nu sunt realiste (de multe ori nici măcar reale), contribuind la presiunea pe care angajaţii o resimt. De exemplu, mulţi dintre noi ne vedem colegii aparent fericiţi în vacanţe exotice şi dăm scroll pe jumătate frustraţi, pe jumătate vinovaţi pentru că ne simţim aşa. Dacă la un moment dat salariile noastre păreau suficiente pentru un trai decent şi două vacanţe pe an, odată cu războiul din apropierea noastră şi inflaţia care creşte de la o zi la alta, ne trezim în fiecare zi eliminând lucruri de pe listele de cumpărături şi gândindu-ne cu anxietate dacă ne vom permite măcar o vacanţă vara aceasta (şi cu siguranţă nu într-o destinaţie exotică). Acest lucru ne determină pe mulţi să facem ore suplimentare şi să acceptăm sarcini care poate nu intră în fişa postului doar pentru a ne conforma standardelor nerealiste pe care le vedem peste tot pe reţelele sociale şi a ne permite astfel de vacanţe. Dar sindromul de burnout trebuie luat în serios. Conform specialiştilor, recuperarea după burnout poate fi un proces complex şi de durată, variind semnificativ de la o persoană la alta. În general, poate dura de la câteva luni până la câţiva ani, în funcţie de severitatea stării de epuizare şi de resursele disponibile pentru recuperare. Persoana afectată trebuie să îşi acorde timp pentru odihnă şi să îşi ajusteze programul pentru a reduce stresul. Intervenţiile profesionale, cum ar fi consilierea psihologică sau terapia, reprezintă susţinerea crucială în gestionarea simptomelor şi în dezvoltarea unor strategii eficiente de coping (de a face faţă – n.red.). Pe lângă odihnă şi terapie, adoptarea unui stil de viaţă sănătos joacă un rol important în recuperare. În plus, este esenţial ca persoana afectată să înveţe să stabilească limite clare între viaţa profesională şi cea personală, să prioritizeze activităţile care îi aduc bucurie şi să îşi dezvolte abilităţi de gestionare a timpului şi stresului. Deşi intrăm în burnout pentru că muncim mai mult decât putem gestiona pentru a obţine venituri mai mari, calitatea vieţii scade semnificativ, ceea ce ne obligă să apelăm mai târziu la specialişti. În acest caz, suntem nevoiţi să investim o bună parte din salariile noastre în terapie. Dar românii nu (prea) merg la terapie. Într-un studiu realizat în 2022 de D&D Research cu scopul de a analiza percepţia românilor asupra bunăstării lor psiho-emoţionale („Starea de bine a românilor”), 59% dintre respondenţi au declarat că s-au confruntat în ultimul an cu stres, anxietate sau dificultate în gestionarea emoţiilor. Starea de bine la locul de muncă este, de asemenea, îngrijorătoare, 30% dintre români raportând un impact negativ al vieţii profesionale asupra vieţii personale. Printre simptomele frecvente se numără oboseala (36%), iritabilitatea (32%), incapacitatea de a se relaxa acasă (30%) şi timpul redus petrecut cu familia (32%). În plus, 25% dintre respondenţi consideră că au un program de lucru nerezonabil. Aproximativ 48% dintre români se simt suprasolicitaţi la muncă, iar 38% sunt afectaţi de burnout. Deşi 44% dintre respondenţi au considerat că mersul la psiholog ar putea fi un ajutor, 89% dintre români nu au apelat niciodată la servicii de psihoterapie. Doar 22% dintre respondenţi au recunoscut că în ultimul an au simţit nevoia să discute cu un terapeut, însă dintre aceştia, doar jumătate au şi apelat la unul.   

    Deşi angajaţii din România lucrează în medie cu peste 30% mai mult decât media europeană, productivitatea ţării este de şase ori mai mică decât media UE, conform unui raport Eurostat. Un studiu din 2022 realizat de Statista a constatat că 67% din cei chestionaţi trec printr-un burnout, România aflându-se astfel pe locul doi în Europa (Polonia se află în fruntea listei, cu un procent de 70%).

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium