BusinessMagazin

Category: Revista BM

  • Care este cel mai mare regret al angajaţilor din România? Foarte mulţi au făcut această greşeală

    Într-un sondaj realizat recent pe paginile noastre de LinkedIn, peste 650 de profesionişti au răspuns la întrebarea: „Care dintre aceste situaţii ţi-a adus cele mai valoroase lecţii profesionale?”, iar cel mai întâlnit răspuns a fost: „Am tăcut când nu trebuia”. Cu mult peste opţiunile „Lucram doar pentru salariu” sau „Am stagnat profesional”, această alegere scoate la suprafaţă  realitatea incomodă că cei mai mulţi dintre noi regretă nu greşelile făcute, ci tăcerile în momente cheie din cariera lor.

    Ce spune acest lucru despre cultura profesională în care ne dezvoltăm? Se pare că tăcerea la locul de muncă nu este ceva specific românesc şi există studii internaţionale care analizează exact acest comportament. Harvard Business Review, de exemplu, a publicat un articol despre „cultura tăcerii” în organizaţii, arătând că mulţi angajaţi preferă să tacă, chiar şi atunci când observă greşeli sau au sugestii valoroase. Motivul ar ţine mai ales de teama de repercusiuni, de a fi percepuţi ca problematici sau de a pierde oportunităţi. În multe companii, vocea angajaţilor devine valoroasă abia după ce au validare externă, ceea ce este un paradox care taie din rădăcină iniţiativa. Acest fenomen este explicat şi de teoria „spiralei tăcerii”, formulată de cercetătoarea Elisabeth Noelle-Neumann. Ideea teoriei este simplă: atunci când oamenii simt că opinia lor este diferită de majoritate – sau de lider – preferă să tacă, pentru a nu fi marginalizaţi. Cu cât mai mulţi oameni aleg să tacă, cu atât mai greu devine pentru oricine să vorbească. Este un cerc vicios care inhibă dialogul şi creativitatea. În România, această tendinţă este agravată de specificul cultural. Avem o cultură ierarhică, cu o „distanţă mare faţă de putere”, unde opiniile contrare liderului sunt rareori bine primite. Am întâlnit de multe ori ideea că trebuie să „ne ştim locul”, să nu ieşim în faţă, să nu contestăm deciziile. Chiar şi când se spune că feedbackul este binevenit, în realitate, exprimarea sinceră poate fi percepută ca lipsă de loialitate sau chiar ca un atac personal. Personal, poate şi din cauza meseriei mele, nu simt că am acest regret – nu cred că am tăcut atunci când trebuia să vorbesc. Dimpotrivă, au fost momente în care am vorbit când nu era oportun şi am fost penalizată pentru asta. A spune ce gândeşti nu este întotdeauna confortabil. Nu e vorba doar de curaj, cred eu, ci şi de o formă de claritate, să ştii ce poţi realiza şi de ce eşti omul potrivit pentru acel drum la care poate aspiri, acel proiect în care vrei să te implici sau poate rol în care îţi doreşti să fii avansat. Fără să îţi demonstrezi potenţialul, toate dorinţele, chiar şi expuse, riscă să rămână simple „tânguieli”. Mi-a rămas în minte un sfat primit într-un interviu recent de la Roman Stoličný, regional manager South East Europe în cadrul companiei de logistică Dachser, interviu pe care îl veţi putea citi în ediţia următoare a revistei. După o carieră de două decenii în leadership, el spune că cel mai important sfat pe care îl are pentru tinerii aflaţi la început de carieră este tocmai să îşi exprime dorinţele, întrebările: „Haideţi să fim ascultători activi. Oamenii cu experienţă sunt adesea bucuroşi să-şi împărtăşească poveştile. Dacă întrebăm, dacă ne apropiem de ei, dacă ascultăm cu adevărat. În fiecare răspuns sincer se află cheia conexiunii, dar şi a progresului, a apartenenţei la ceva mai mare. Când eşti vizibil, când arăţi că eşti implicat şi prezent, se deschid uşi”. Într-o cultură în care a vorbi este riscant, fiecare cuvânt rostit capătă greutate. Dar poate exact de aceea trebuie să-l folosim, cu convingerea că, în tăcerea noastră, se pot pierde cele mai importante oportunităţi.    

    Ioana Matei este Editor-şef Business Magazin

     

  • Povestea tinerei de doar 23 de ani care a reuşit să construiască o afacere foarte apreciată şi a intrat în vizorul unui gigant internaţional

    Grupul Wordsworth Holding, controlat de antreprenorul britanic James Andrew Simmons, face un nou pas spre consolidarea poziţiei în piaţa de produse dulci din România. Brandul Tot din Bezea, fondat de Simona Crăciun, intră într-un proces de integrare cu laboratoarele Velocità, într-o mutare strategică ce deschide drumul spre fuziuni, locaţii mixte şi extinderea reţelei. Relocarea producţiei şi planurile de cross-selling sunt primele etape ale acestui parteneriat. Urmează achiziţii şi optimizări la scară mare în viitor.

    Wordsworth Holding, deţinut de James Andrew Simmons, îşi consolidează businessul cu brandul Tot Din Bezea, fondat de antreprenoarea Simona Crăciun. Tânăra, care a intrat în lumea afacerilor în 2016, la doar 23 de ani, a pornit cu un atelier specializat în produse pe bază de bezea. Ulterior, a extins conceptul cu o a doua locaţie, adăugând îngheţată şi cafea, şi a trecut printr-un proces de rebranding de la Tort de Bezea la Tot Din Bezea. Odată cu această tranziţie, Tot Din Bezea îşi întăreşte poziţia pe piaţă printr-o integrare strategică cu brandul de îngheţată artizanală Velocità, aflat deja în portofoliul Wordsworth Holding. „Decizia de a consolida Tot Din Bezea cu Velocità s-a format în timp, încă din 2023, în urma unui proces deliberat şi a unor discuţii îndelungi. 

    Nu este vorba despre o fuziune încă sau o achiziţie în sensul tradiţional, ci mai degrabă o formă de colaborare strategică, menită să răspundă noilor provocări şi oportunităţi din piaţă. Această decizie a fost influenţată de dorinţa de a crea sinergii şi de a maximiza resursele disponibile, precum şi de a îmbunătăţi eficienţa operaţiunilor”, spune Simona Crăciun, fondatoarea Tot Din Bezea. Ea a menţionat că, în ultimii doi ani, s-a întâlnit şi a purtat discuţii cu lideri cheie din industrie, printre care şi Adnana Popa, acţionar al Velocità. Au pus accent pe nevoia de eficientizare, împărţire a resurselor, colaborare, precum şi pe dezvoltarea unui model operaţional mai performant. Iar deschiderea, spune aceasta, a existat din partea Adnanei Popa. „A înţeles imediat nevoia şi modelul.”

    Velocità a pornit în 2020, după perioada de lockdown, cu o primă cafenea pe Calea Victoriei, după care s-a extins şi cu altele. Adnana Popa, fondatoare şi CEO a Velocità, o cafenea cu specific italienesc specializată în îngheţată, tiramisu şi prosecco, a spus încă din 2023 că îşi propune să consolideze poziţia businessului în Bucureşti. Aportul de capital pentru dezvoltare a venit de la Wordsworth Holding, care acum are în afacerea Velocità 65% din acţiuni.  Astfel, în contextul general şi pe termen lung, brandul Tot Din Bezea vizează integrarea în Wordsworth Holding, care reuneşte mai multe branduri locale de referinţă din industrie. Această aliniere strategică va facilita consolidarea poziţiei pe piaţă. Prin acest holding, James Andrew Simmons mai deţine în România French Revolution, companie care pune pe piaţă eclere şi a avut o creştere importantă în Bucureşti, dar şi Coffee Nativ Group. Anterior a fost general manager la Unilever South Central Europa, poziţie din care a administrat businessul din România, dar şi din Bulgaria, Serbia, Moldova, Macedonia, Albania, Kosovo şi Muntenegru. „Consolidarea reprezintă atât un răspuns la presiunea economică, cât şi o oportunitate strategică pentru extindere. În contextul actual, al provocărilor economice, consolidarea ajută la întărirea poziţiei pe piaţă, la reducerea costurilor şi la gestionarea mai eficientă a resurselor, fiind un răspuns la aceste presiuni. În acelaşi timp, această mişcare oferă şi oportunitatea de a extinde reţeaua, de a introduce noi locaţii cobranduite”, a menţionat Simona Crăciun. Ea va rămâne în continuare în business.

    Wordsworth Holding  este acţionar în mai multe companii, iar cele mai mari sunt Velocità şi French Revolution.

    Antreprenoarea a spus anterior că eliminarea facilităţii fiscale pentru salariile din sectorul HoReCa a avut un impact semnificativ asupra mediului de afaceri din industrie, inclusiv asupra companiei pe care o conduce. Acum, ea a subliniat că această schimbare a îngreunat situaţia financiară şi operaţională, accentuând astfel nevoia de identificare a unor soluţii strategice pentru menţinerea competitivităţii. „Această decizie a fost parte a unui plan mai larg de adaptare la noile condiţii economice, menite să asigure sustenabilitatea afacerii şi să ne permită să continuăm livrarea serviciilor şi produselor noastre la un preţ democratic”, a întărit ea.

    Consumatorii pun tot mai mult accent pe calitatea produselor cumpărate, a experienţei oferite şi chiar şi a abordării asupra sustenabilităţii, ceea ce determină antreprenorii să caute soluţii pentru a rămâne competitivi. „În această dinamică, parteneriatele strategice devin esenţiale, deoarece permit companiilor să-şi eficientizeze operaţiunile, să reducă costurile şi, în acelaşi timp, să menţinem standarde înalte privind calitatea materiilor prime şi a serviciilor oferite.” Prin această abordare, Simona Crăciun a spus că urmăresc să deschidă locaţii cobranduite şi să extindă reţeaua de distribuţie prin vânzarea produselor încrucişat. Practic, eficientizează real estate-ul actual. „În 2025, vizăm deschiderea a încă două unităţi de retail, în zona Pipera, lângă laboratorul de producţie, şi anume Globalworth Campus, şi mai vizăm deschiderea unei unităţi în zona de sud. Aceste locaţii ne vor permite să ne apropiem mai mult de clienţi, să creştem vizibilitatea brandului şi să oferim produsele noastre în zone cu potenţial de creştere. De asemenea, ne dorim creşterea prezenţei în zona online şi diversificarea canalelor de vânzare”, a afirmat Simona Crăciun. De asemenea, există planuri de extindere la nivel internaţional.

     

    Cum a ajuns Adnana Popa în business?

    Povestea Velocità a început în pandemie, o perioadă dificilă pentru HoReCa, dar ideea a luat naştere cu aproape un an înainte, în Italia, în mintea Adnanei Popa. După o carieră în banking şi consultanţă financiară, ea a fondat Velocità în 2020, care acum este unul dintre cele mai cunoscute branduri de gelaterie din Bucureşti, devenit un popas răcoritor emblematic pe Calea Victoriei. Investiţia iniţială a depăşit 500.000 de euro. „De fiecare dată când mergeam cu copiii în vacanţă în Italia, aveam obiceiul de a merge la gelaterie poate şi de trei ori pe zi. M-am întrebat de ce nu avem acest obicei când suntem în Bucureşti. A durat aproximativ 10 luni de la momentul ideii până când am găsit partenerii de business şi locaţia pentru flagship store”, a povestit Adnana Popa într-un interviu acordat pentru Business Magazin în 2024. În prezent, brandul are opt locaţii în Bucureşti şi Braşov, cea mai mare fiind pe Calea Victoriei, cu vânzări de peste 1 milion de euro anual. Pentru 2024, Adnana Popa a estimat o cifră de afaceri de 3,4 milioane euro şi aproape 4 milioane euro la nivel de grup.

     

    Cum a ajuns Simona Crăciun în business?

    Simona Crăciun a intrat în antreprenoriat în 2016, cu un atelier de torturi artizanale pe bază de bezea, cu o investiţie iniţială a fost de aproximativ 10.000 de euro. Pasiunea pentru deserturi i s-a conturat încă din copilărie, când pregătea deserturi ca un gest firesc al afectiunii pentru cei dragi. Astfel, a optat pentru o carieră în industrie, alegând nişa aceasta, pentru versatilitatea ei şi pentru memoria afectivă pe care o poartă acest desert în rândul românilor. „Cred că poţi ajunge departe cu un pic de curaj, iniţiativă, extrem de multă muncă, tot atâta disciplină şi o viziune clară. Ne bucurăm de o perioadă în care accesul la informaţii şi resurse de tot felul este facil”, spunea ea într-un interviu acordat pentru ZF în 2018. Simona Crăciun a făcut informatică, la ICHB, iar apoi a finalizat Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori în cadrul ASE Bucureşti. De asemenea, a studiat la Royal Holloway, una dintre cele mai importante universităţi din Marea Britanie, recunoscută pentru activitatea sa de cercetare la nivel înalt. În 2023, ultimul an pentru care există date disponibile, Tot din Bezea a avut o cifră de afaceri de 2,6 milioane de lei, în creştere faţă de anul precedent, şi un profit net de 130.000 de lei, conform datelor publice.

     

    Cum a ajuns James Andrew Simmons în business?

    James Simmons, originar din Marea Britanie, cu licenţă în politică, filosofie, economie la Universitatea Bristol, şi-a construit o carieră puternică în cadrul gigantului Unilever. El a venit în România la data de 1 septembrie 2017, după ce a condus timp de trei ani businessul Unilever din zona Caraibelor, o regiune ce cuprinde 20 de pieţe, precum Haiti şi Cuba. Atunci a preluat poziţia de managing director în cadrul Unilever South Central Europe. „Am venit aici de un an, dar deja mă simt ca acasă. Cred că este o diferenţă foarte mare între modul în care este percepută România în Europa de Vest şi realitatea de aici. Cred că unul dintre lucrurile pe care ar trebui să le facem ar fi să promovăm România mai bine”, a spus el în cadrul conferinţei ZF „Cei mai mari jucători din economie”, ediţia din 2018. Încă din acel moment descria România drept un diamant neşlefuit, în care ar fi dispus să înceapă oricând o afacere. Acestea credea că natura este spectaculoasă în România şi există o calitate a vieţii, un „joie de vivre”, mâncare bună, vin bun, comunitate. „Le-am spus şi celor de aici, şi celor din afara businessului că România poate fi una dintre cele mai puternice ţări din Europa, pentru că sunt multe avantaje prin comparaţie cu alte pieţe. Vreau să construiesc un business spectaculos aici.” Astfel, nu a trecut mult timp până a început să investească în România. Acum, prin Wordsworth Holding este acţionar în mai multe companii, iar cele mai mari sunt Velocità şi French Revolution.  Velocita, pe piaţă de cinci ani, a avut o cifră de afaceri de 11,6 milioane de lei în 2023, realizată cu 43 de angajaţi. French Revolution a înregistrat în 2023, ultimul an pentru care există date disponibile, o cifră de afaceri de 24,4 milioane de lei, în creştere cu 17% faţă de anul anterior, şi un profit net de 1,2 milioane de lei. Compania este pe piaţă de 12 ani şi are un număr mediu de 80 de angajaţi, potrivit datelor publice.

  • Sunt turiştii străini prieteni sau duşmani pentru locuitorii zonelor turistice în care numărul vizitatorilor îl depăşeşte pe cel al localnicilor?

    Zilele fierbinţi ale verii, un pahar rece de Aperol, promisiunea apelor răcoroase ale mării, serile cu flamenco şi sangria sunt doar câteva dintre motivele pentru care mii de turişti iau cu asalt în fiecare an oraşele din sudul Europei, în căutarea vacanţei perfecte. Pentru o lungă perioadă de timp nimeni nu a avut nicio problemă cu migraţia care se desfăşura anual în iulie şi august, dar lucrurile au început să se schimbe treptat şi ospitalitatea spaniolă sau italiană este pe alocuri înlocuită cu un val de animozitate faţă de „invadatori”.

    Cel mai recent protest vizează nunta extravagantă a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, cu Lauren Sánchez, care s-a desfăşurat la finalul lunii iunie la Veneţia, localnicii şi mai multe organizaţii locale protestând că astfel de evenimente transformă bătrânul oraş într-un „teren de joacă pentru miliardari”. Un banner uriaş a ornat piaţa centrală cu mesajul „Dacă poţi închiria Veneţia pentru nunta ta, poţi plăti şi taxe mai mari”. 

    Începutul verii a venit cu proteste masive şi în Barcelona, dar şi în alte oraşe din Spania, Portugalia şi Italia, organizate de alianţa Sud d’Europa contra la Turistitzacio. Stropirea turiştilor străini cu pistoale cu apă, injuriile şi afişele care îi îndeamnă să plece acasă sunt deja la ordinea zilei în multe destinaţii.

    Pare un paradox. Turiştii aduc bani în magazine, restaurante şi hoteluri, încasări importante pentru administraţia locală, fonduri care se întorc în final în dezvoltarea oraşelor şi în bunăstarea locuitorilor. Teoretic. Practic, lucrurile sunt mai complicate. Adeseori, taxele încasate de la turişti nu se văd în infrastructura locală, în schimb, ceea ce se vede este impactul numărului mare de vizitatori asupra nivelului chiriilor, a preţurilor la apartamente şi în restaurante, poluarea şi aglomerarea excesivă.

    E suficient să petreci o după-amiază prin Veneţia, vara, pentru a ajunge să fii de acord cu localnicii. Micile străduţe se transformă într-un furnicar uman, canalele în ambuteiaje de bărci, liniştea după-amiezei sau a nopţilor de vară se sparge în cioburile vesele ale petrecăreţilor. În încercarea de a reduce numărul de turişti, autorităţile locale au introdus în 2024 o taxă, prelungită şi în 2025, în valoare de 5 euro/persoană sau 10 euro dacă rezervarea se face cu mai puţin de 4 zile înainte de sosire. „Taxa de intrare” nu este bine văzută de toată lumea, numeroşi localnici considerând că ea transformă oraşul într-un parc de distracţii. În plus, efectul ei asupra numărului de turişti nu e prea vizibil.

    În total, Italia a atras anul trecut 60-65 de milioane de turişti străini, depăşind cifrele prepandemice. În Veneţia, oraş cu o istorie de peste 1.000 de ani, clădit pe 118 mici insule, cu doar 50.000 de locuitori, sunt zile în care ajung peste 100.000 de vizitatori. În 2023, oraşul a fost vizitat de 5,6 milioane de turişti, 86% fiind străini, conform statisticilor autorităţilor locale (Comune di Venezia).

     

    Turismul european, o perspectivă istorică

    Istoric, oraşele turistice din Europa au încurajat dezvoltarea turismului, căci, până la urmă, cu cât mai mulţi vizitatori, cu atât mai multe venituri. Veneţia de exemplu s-a promovat intens ca destinaţie turistică, mai ales din anii 1980, când au început să fie deschise numeroase hoteluri de lux, în paralel cu organizarea unor festivaluri internaţionale tot mai cunoscute, arată o analiză realizată de Harvard International Review (HIR). Acelaşi lucru este valabil şi pentru Insulele Canare, promovate puternic mai ales în Marea Britanie şi Germania.

    Turismul a fost încurajat ca soluţie pentru creşterea economiei locale, o sursă de venituri şi locuri de muncă. În Spania, turismul a ajuns la o contribuţie de peste 12% din PIB, iar cheltuielile vizitatorilor străini depăşesc 100 miliarde euro în fiecare an. În 2024, Spania a fost a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, atrăgând peste 90 de milioane de străini, marcând cel de-al optulea an consecutiv cu noi recorduri. Barcelona, oraş care atrage peste 15 milioane de turişti în fiecare an, la o populaţie de circa 1,5 milioane persoane, este una dintre cele mai vocale destinaţii în lupta împotriva turismului de masă. În faţa protestelor tot mai dese şi mai violente, Consiliul Local a înfiinţat recent o nouă comisie pentru identificarea unor soluţii legate de numărul record de turişti, taxa turistică şi managementul vaselor de croazieră, care sunt doar câteva dintre problemele ridicate de localnici. „Turismul reprezintă 14% din economia oraşului şi asigură 150.000 de locuri de muncă”, spune Mateu Hernández, director al Barcelona Tourism Consortium, citat de CNN.

    Chiar dacă beneficiile aduse de turism asupra unei destinaţii sunt de netăgăduit, protestatarii, fie că sunt localnici, fie organizaţii civice sau de mediu, consideră că există un nivel de la care situaţia devine nesustenabilă, atât în privinţa resurselor, cât şi a calităţii vieţii celor pentru care destinaţia respectivă este „acasă”

    Momentul Covid-19

    Chiar dacă animozitatea faţă de turişti pare să fi crescut în ultimii ani, fenomenul nu este atât de recent. Încă dinainte de pandemie, numeroase oraşe europene se confruntau deja cu nemulţumirea localnicilor faţă de turismul de masă. Pandemia a pus punct însă brusc călătoriilor, iar momentul a produs două tipuri de efecte. Businessurile legate de turism au fost grav afectate, unele irecuperabil, iar Organizaţia Mondială a Turismului estima la acel moment că milioane de joburi vor dispărea. Ceea ce s-a şi întâmplat.

    Dar pandemia a adus şi un alt efect, neaşteptat. În lipsa turiştilor, destinaţiile europene şi-au regăsit liniştea şi specificul local. Localnicii au descoperit cum arată oraşul lor fără invazia constantă a străinilor şi s-au putut bucura, pentru mulţi în premieră, de frumuseţea lui. O memă care a circulat mult în acele luni arăta canalele Veneţiei lipsite de zecile de gondole şi vaporaşe, dar invadate de delfini. Un fals, evident, dar nu departe de sentimentul pe care îl aveau localnicii pentru prima dată după mult timp.

    De la ieşirea din izolare, turismul în multe ţări europene nu doar că şi-a revenit la nivelurile pre-pandemice, ci le-a depăşit. „Spania a primit 42,5 milioane de turişti în primele şase luni ale anului 2024, ceea ce reflectă creşteri de 11% şi 13% faţă de aceleaşi perioade din 2019 şi 2023. În Portugalia, Franţa şi Italia, sosirile turiştilor internaţionali în 2023 au crescut cu 12%, 7,8% şi 4,4%, respectiv, faţă de nivelurile din 2019, înainte de pandemie”, arată statisticile citate de HIR.

    În final, chiar dacă beneficiile aduse de turism asupra unei destinaţii sunt de netăgăduit, protestatarii, fie că sunt localnici, fie organizaţii civice sau de mediu, consideră că există un nivel de la care situaţia devine nesustenabilă, atât în privinţa resurselor, cât şi a calităţii vieţii celor pentru care destinaţia respectivă este „acasă”. 

    Probabil că nu degeaba niciuna dintre marile destinaţii de vacanţă din sudul Europei nu apare în clasamentul The Economist Inteligence Unit privind cele mai „liveable” oraşe, unde pe primul loc se află în acest an Copenhaga, urmat de Viena şi Zürich.

    Întrebarea este însă dacă pistoalele cu apă ar trebui îndreptate spre turişti sau mai degrabă spre propriii primari.    

  • Citatul săptămânii. Alexandru Nazare, ministrul finanţelor: Este momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, să recunoaştem greşelile şi să avem curajul schimbării

    „Ani la rând ni s-a spus că România creşte. Ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, dar în realitate creşterea a fost împinsă în principal prin consum. Am uitat că nu cheltuiam banii noştri – ci, în cea mai mare parte, bani împrumutaţi. (…) Este momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, să recunoaştem greşelile şi să avem curajul schimbării.“

    Alexandru Nazare, ministrul finanţelor


     

     

  • Gala 100 Tineri Manageri de Top 2025 Ediţia „Greşeala ca profesor”

    La 20 de ani de la prima ediţie a catalogului, precum şi a galei dedicate tinerilor manageri, BUSINESS Magazin a celebrat o nouă generaţie de lideri în mişcare – tineri manageri care aleg să privească greşeala ca pe o sursă de creştere. Au împărţit comenzi pe care nu le puteau onora, au tăcut când trebuia să spună ceva, au ratat oportunităţi, au pierdut echipe. Dar din toate acestea au învăţat să meargă mai departe. Într-o lume în care inteligenţa artificială nu greşeşte, noi am ales o temă profund umană – pentru că lecţiile care contează nu vin din perfecţiune, ci din momentele când te ridici după ce ai căzut.

     

    Panel aniversar 20 de ediţii: Vlad Pârvulescu (W Talent), Vladimir Sterescu (CGS), Oana Ijdelea (Ijdelea & Asociaţii)

    Ca în fiecare an, i-am premiat şi anul acesta pe zece dintre reprezentanţii noii generaţii de tineri manageri de top

    Virginia Ardeleanu, CEO & Founder, reţeaua Clinicile Dr. Ardeleanu şi Sever Savanciuc, CEO, Lowe Group

    Sebastian Marius Cristoiu, Director of Sales & Merchandising, Freshful

    Mirela Ciovică, Head of Leasing, PPF Real Estate

    Alexandru Luchian, fondator, Life in Codes (a ridicat premiul Mădălina Minuţ, Customer Success Manager)

    Roxana Mariana Ivan, Head of Contact Center, BCR şi Alexandru Bonea, Co-Founder şi CEO, Meta Estate Trust

    Marius Florin Angheluţă, Director General, M&D RETAIL Iaşi

    Răzvan Brasla, CEO, Cloud9 Residence

    Adrian Pânzaru, Directorul Băncii Centrale de Celule Stem, Regina Maria

  • Veneţia, iubire împărătească în era tehnomiliardarilor

    Avioane private brăzdează cerul şi liniştea pe deasupra arhipelagului, iar superiahturi impunătoare se strecoară greoaie prin lagună. Bucătarii prepară delicatese locale cu unt, în timp ce protestatarii fac gălăgie şi planuri. Câini detectori de bombe stau disciplinaţi în faţa Palatului Dogilor de pe insula verde San Giorgio Maggiore. Este nuntă în Veneţia, oraşul-imperiu construit de negustori. Mirele este dogele comerţului din era digitală, scrie The New York Times.

     

     

    Jeff Bezos, antreprenorul miliardar din domeniul tehnologiei, proprietar de ziar devenit o prezenţă obişnuită prin tabloide, şi-a sărbătorit nunta cu energica prezentatoare de modă Lauren Sánchez într-un oraş care, cu secole în urmă, a stabilit standardul pentru ostentaţie somptuoasă şi strălucitoare. Ca în poveşti, timp de trei zile şi trei nopţi vilele antice, decorate cu fresce, ale bancherilor şi negustorilor care au îmbogăţit Veneţia, golite de alţi locuitori şi pline de orhidee parfumate, au fost ocupate de influenceri, rapperi, vedete pop şi de Ivanka Trump – toţi oaspeţii noii familii Bezos. San Giorgio, unde împăraţi se întâlneau odinioară cu papi, l-a găzduit şi pe patronul Amazon.com.

    Oficialii oraşului şi proprietarii de afaceri erau mândri, mulţumiţi de bani şi de prestigiul pe care îl aduce evenimentul şi au primit cu inima deschisă nunta, organizată pe mai multe dintre insulele Veneţiei, ca o confirmare a statutului acesteia de minune a lumii. Dar pentru mulţi dintre oamenii care au făcut alegerea neobişnuită de a rămâne într-un oraş impracticabil, devenit aproape nelocuibil din cauza turismului din era easyJet, evenimentul a fost punctul culminant al trădării, o demonstraţie cu dimensiuni americane a contradicţiilor sale. Este abandonarea identităţii Veneţiei, au spus ei, redusă la un fundal strălucitor pentru fotografiile de familie ale noii oligarhii mondiale. Dat în era sa de imperiu al comerţului, Veneţia era oligarhie.  Grupurile de stânga din Veneţia, mici, dar populare printre locuitorii săi îndârjiţi, al căror număr este în scădere,  au ameninţat că vor împiedica nunta. Protestatarii, care au adoptat sloganul „Fără spaţiu pentru Bezos”, şi-au atins deja unele dintre obiective.

    Jeff Bezos şi Lauren Sanchez pleacă de la Hotelul Aman către Arsenale, unde va avea loc petrecerea de după, înaintea nunţii

    Petrecerea planificată la Scuola Grande della Misericordia, pe care protestatarii intenţionau să o blocheze, a fost mutată într-o altă locaţie. Rezervarea unui loc de acostare pentru superiahtul lui Bezos a fost anulată. Luni, grupul britanic anti-miliardari Everyone Hates Elon împreună cu Greenpeace Italia au amplasat un banner gigantic de protest pe pietrele Pieţei San Marco. „Dacă poţi închiria Veneţia pentru nunta ta, poţi plăti mai multe taxe”, se putea citi deasupra unei imagini cu miliardarul râzând. Autorităţile veneţiene au fost înfuriate de proteste, pe care le-au numit „daune reputaţionale” aduse oraşului. „Ar fi putut pur şi simplu să se căsătorească în Beverly Hills”, a spus preotul Stefano Visintin, de la Abaţia San Giorgio, biserica palladiană din apropierea locului ales de Bezos pentru găzduirea uneia dintre petrecerile sale. Dar ar fi putut face asta? În multe privinţe, Veneţia este o destinaţie de nuntă evidentă pentru cuplul Bezos-Sánchez, care, de când relaţia lor a devenit publică acum şase ani, şi-au etalat afecţiunea şi viaţa bună şi elegantă pe scena globală.

    Festivalul de dragoste mult fotografiat al cuplului, în timpul căruia Bezos a schimbat ţinute mai formale şi elegante pe pantaloni scurţi şi cămăşi descheiate pentru a expune pieptul gol, a inclus un inel de logodnă cu diamant masiv, o călătorie în spaţiu cu fetele celebre pentru doamna Sánchez, o petrecere de logodnă plină de vedete şi, mai recent, o petrecere cu spumă pe iahtul de 500 de milioane de dolari al lui Bezos. Veneţia, un oraş construit în mare parte ca o declaraţie de bogăţie şi putere fără ascunzişuri, cu palate aurite din marmură policromată, decorate cu fresce şi picturi ale  maeştrilor renascenşti, concepute pentru a impresiona şi a distra la scară largă, pare o potrivire perfectă. În ultima vreme, cuplul a fost fotografiat mai des cu prieteni din Hollywood decât din Silicon Valley. Nu a fost o surpriză că nu au ales un loc precum hotelul Breakers din Palm Beach, Florida (unde Bezos s-a căsătorit în 1993) sau o cabană de schi din Utah, optând în schimb pentru oraşul în care George şi Amal Clooney s-au luat acum 10 ani şi s-au plimbat prin lagună la bordul unui taxi acvatic numit Amore. Pregătirile pentru nunta lui Bezos au fost înconjurate de mai multe secrete decât unele planuri de război americane. Furnizorii de servicii de catering şi alţii au declarat că au fost obligaţi să semneze acorduri de confidenţialitate. Dar, vorbind sub condiţia anonimatului, surse din interior au împărtăşit lumii câteva detalii. Astfel, s-a aflat că aproximativ 30 de taxiuri acvatice de modă veche au fost rezervate pentru invitaţi. Apoi,  aproximativ 90 de avioane private erau aşteptate să sosească pe aeroportul din Veneţia pentru festivităţi şi şapte iahturi au avut rezervate locuri de acostare.

    Pentru mulţi veneţieni, nunta magnatului tehnologiei a fost paradoxul suprem. Bezos a contribuit la accelerarea modului în care trăim, iar viteza şi schimbarea constantă pe care le-a promovat eficient au fost în contrast puternic cu fragilitatea Veneţiei, un loc aparent îngheţat în timp. Aventurile sale cu navele spaţiale fac ca gondolele oraşului să arate ca nişte relicve din folclor.

    În săptămâna de dinaintea nunţii, muncitorii din construcţii au ridicat un acoperiş alb lat deasupra Teatro Verde, un amfiteatru în aer liber de pe insula San Giorgio. Mese şi scaune au fost instalate lângă clubul de iahturi al insulei, lângă Labirintul lui Borges, un labirint de copaci inspirat de scriitorul argentinian Jorge Luis Borges. Palatul Gritti, cu interiorul din lemn în culori calde, cu portretele dogilor şi volumele de cărţi antice legate în piele, a fost rezervat pentru invitaţii la nuntă. La fel şi Palatul Papadopoli, o vilă barocă de pe Canal Grande, decorată cu stucaturi aurite şi candelabre imense de Murano, care găzduieşte acum un hotel Aman. Deşi meniul petrecerilor a fost păzit cu stricteţe, angajaţii companiei italiene de catering de lux Federico Salza, care a hrănit şi invitaţii de la nunta familiei Clooney, au fost lăsaţi să cutreiere insula San Giorgio înainte ca sărbătoarea să înceapă. Laguna B, un producător de sticlă cu trilogia „Psihopatologiile capitalismului cognitiv” expusă în magazinul său veneţian, a furnizat sticlărie de Murano pentru invitaţi. Antonio Rosa Salva, proprietarul din a şasea generaţie al unei cofetării veneţiene care servea nobilii locali, a spus că s-a simţit „sub presiune” când au început să prepare prăjituri pentru invitaţii domnului Bezos.

    Cu banii curgând către angajaţii din Veneţia şi cu Bezos făcând donaţii către organizaţiile locale de cercetare şi conservare, oficialii oraşului au întrebat: „Şi care să fie problema localnicilor cu nunta?” „Dacă aş avea un restaurant, aş fi fericit să-l am pe Bezos la masă”, a spus Simone Venturini, un oficial al Veneţiei. „Nu să pun chelneri să stea în faţa uşii ca să-l împiedice să intre.” Mulţi locuitori ai oraşului insistă că Veneţia nu este un restaurant şi că ei nu sunt chelneri. „Această imagine despre Veneţia i-a împins afară pe toţi locuitorii ei”, a spus Tommaso Cacciari, unul dintre liderii protestului anti-Bezos. „Îl consideră nu un oraş, ci un parc tematic.” Un antreprenor vizionar care a împins limitele inovaţiei şi ale schimbărilor tehnologice perturbatoare, Bezos nu ar fi venit la Veneţia, un oraş construit cândva pe inovaţie şi ingeniozitate, pentru a deschide un centru de cercetare sau un centru industrial, ci pentru a organiza o petrecere. Pentru mulţi veneţieni, nunta magnatului tehnologiei a fost paradoxul suprem. Bezos a contribuit la accelerarea modului în care trăim, iar viteza şi schimbarea constantă pe care le-a promovat eficient au fost în contrast puternic cu fragilitatea Veneţiei, un loc aparent îngheţat în timp. Aventurile sale cu navele spaţiale fac ca gondolele oraşului să arate ca nişte relicve din folclor.

    Unii locuitori au deplâns faptul că coletele de la Amazon livrate cu barca au contribuit la închiderea magazinelor locale, în timp ce perspectivele aduse de gig economy au făcut Veneţia şi mai nelocuibilă pentru mulţi. „Acest oraş este incompatibil cu acest model”, a spus Marta Sottoriva, 34 de ani, profesoară în Veneţia. Mai mult, unii locuitori scot în faţă faptul că Bezos nu este George Clooney. Averea domnului Bezos şi estetica Mar-a-Lago a cuplului sfidează etica social-democrată şi gustul multor europeni. Dar, mai mult decât orice, apropierea lui Bezos de preşedintele Trump a dat nunţii o notă politică care l-a diferenţiat de unele vedete de la Hollywood. „Nu putem spune că este o nuntă privată”, a spus părintele Visintin. „Acestea sunt figuri politice.” Pentru oficialii locali, protestele în sine au fost adevărata contradicţie, într-un oraş cosmopolit care a primit întotdeauna tot felul de oameni. Luca Zaia, preşedintele regiunii Veneto, care include şi Veneţia, a declarat că oraşul i-a îmbrăţişat încă din vechime chiar şi pe cei consideraţi „incomozi”, cum ar fi omul de ştiinţă Galileo Galilei, pe care biserica l-a persecutat. „Veneţia este a tuturor”, a explicat domnul Zaia în timp ce gusta biscuiţi prăjiţi în biroul său cu vedere
    la Canal Grande. „Chiar şi a lui Jeff Bezos.”   


    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • Mobilă cu ierbar

    Ierbarul e depăşit ca loc de stocare a plantelor frumoase culese de posesor, unii preferând să le păstreze în locuri în care le poate fi mai uşor admirată frumuseţea, cum ar fi o piesă de mobilier. De asemenea proiecte se ocupă o artistă americană, TK Fareed, care creează piese de mobilier din lemn în care încorporează plante şi flori fixate în răşină. Aceasta realizează în general mese, mai mici sau mai mari, care sunt perfect utilizabile ca mese obişnuite, iar pentru lucrările sale cumpără flori de la angrosişti ori le culege de pe câmp sau din grădina mamei sale, la ele adăugând în unele cazuri şi fluturaşi confecţionaţi din hârtie.

  • Setea de carte

    Unii se plimbă din bar în bar şi se filmează, alţii aleg să-şi potolească setea de cultură mai întâi, mergând din librărie în librărie. Ideea de a merge din loc în loc pentru a răsfoi şi chiar a cumpăra o carte a apărut printre utilizatorii de TikTok din SUA, dar câştigă teren şi prin alte ţări ale lumii, scrie The Guardian. La o plimbare prin librării, pasionaţii de lectură se pot duce singuri sau cu prietenii ori pot participa la tururi organizate de alţi iubitori de cărţi mai cu experienţă în asemenea expediţii, reuşind la final să descopere în general librării independente din anumite oraşe sau zone de oraşe. Aceştia sunt însoţiţi la drum sau doar ajutaţi cu o hartă pe care sunt marcate magazinele de vizitat, iar excursii la librării se organizează în diverse ţări, ca SUA, Marea Britanie, Austria, Argentina, Canada, Fiji, Italia, Suedia, dar nu numai.


     

     

  • Colecţie fără fum

    Multă lume se afişează în prezent cu telefoane mobile, dar accesoriile populare se schimbă de la epocă la epocă. Acum câteva zeci de ani, de exemplu, erau foarte la modă tabacherele, cu cât mai aspectuoase, cu atât mai bine. Interesul pentru acestea însă este în creştere în ultima vreme, cu toate că numărul de fumători a scăzut între timp.

    Chiar dacă nu mai sunt folosite pentru scopul lor iniţial de a depozita ţigările pe care posesorul dorea să le ia cu el, tabacherele au devenit atrăgătoare pentru colecţionari, care sunt dispuşi să cheltuie mulţi bani pentru cele mai deosebite, scrie Financial Times. Se caută în prezent tabachere pentru toate buzunarele de colecţionari, de la cele mai ieftine, comercializate cândva de producătorii de ţigări şi care costă astăzi echivalentul câtorva sute de euro, la unele realizate de case importante producătoare de bijuterii, cum ar fi Cartier, Boucheron sau Van Cleef and Arpels ori Fabergé. Casele de licitaţii au intrat, bineînţeles, pe fir, scoţând la vânzare tabachere de preţ. O tabacheră din argint aurit, smălţuită şi cu imagini creată de Fabergé s-a vândut pentru echivalentul a aproape 40.000 de euro la casa Bonhams, iar Christie’s a vândut anul trecut o tabacheră art deco cu jad, sidef, onix şi diamante de la Boucheron pentru echivalentul a 13.000 de euro. Foarte apreciate de colecţionari sunt şi tabacherele cu motive florale create de Van Cleef & Arpels în anii ‘40, cu aur sau platină şi diamante. În funcţie de raritatea obiectului, cei care îl pun în vânzare pot spera şi la sume mai mari de echivalentul a 200.000 de euro, ca în cazul comerciantului londonez Wartski, care propune o tabacheră Fabergé lucrată de cel mai bun meşteşugar al casei şi care nu prezintă semne de uzură, deşi a fost confecţionată cu mai bine de o sută de ani în urmă.

  • Focus pe industrie

    Pe o piaţă a utilajelor de construcţii plină de provocări, Bergerat Monnoyeur mizează pe servicii postvânzare, monitorizare digitală şi formare profesională tehnică pentru a susţine clienţii şi a-şi menţine poziţia. CEO-ul Liviu Neagu spune că educaţia antreprenorială şi predictibilitatea fiscală vor face diferenţa pe termen lung.

     

    Vârful de piaţă atins în 2023, cu peste 4.200 de utilaje vândute, este departe de a reflecta potenţialul real al României, care ar putea ajunge la 10.000 de unităţi anual, susţine Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur. Lipsa unui plan coerent de investiţii, a unui mecanism de cofinanţare pentru proiectele europene şi a unei creşteri economice susţinute pune frână unei industrii care ar putea genera mii de locuri de muncă şi ar consolida infrastructura naţională. „În 2024, piaţa a scăzut deja cu aproximativ 30%, iar pentru 2025 estimăm o scădere totală de 40% faţă de anul precedent“, explică CEO-ul companiei, care distribuie în România utilajele americane Caterpillar. După un vârf istoric în 2023, piaţa utilajelor de construcţii din România trece printr-un recul accentuat, determinat de dispariţia subvenţiilor europene, incertitudini politice şi o economie aflată la limita stagnării. „Neprevăzutul este ceea ce se întâmplă acum în construcţii.” Cu această frază, Liviu Neagu, CEO al Bergerat Monnoyeur România, sintetizează realitatea unui sector care, după ani de creştere alimentată de fonduri europene şi proiecte ambiţioase, intră într-o fază de ajustare dureroasă. Este un moment pe care îl numeşte „interesant”, dar care ascunde provocări structurale serioase. „Până anul trecut, jumătate dintre utilaje au fost achiziţionate prin subvenţii europene. În anumite perioade, ponderea a depăşit chiar 60%”, spune Liviu Neagu. Odată cu încheierea acestor programe, cererea s-a prăbuşit: în 2024, piaţa a scăzut cu 30%, iar în 2025 se estimează un minus de 35-40%. „Este un regres mai mare decât ne aşteptam. Am estimat -15% sau -20%. Dar problemele politice, prelungirea incertitudinii şi întârzierile în fondurile PNRR au generat o scădere accelerată”, punctează CEO-ul Bergerat. Nu doar vânzările scad, ci şi utilizarea utilajelor deja existente. Bergerat monitorizează orele de funcţionare şi constată că acestea sunt „sub media europeană”. Un semnal de alarmă care subliniază nu doar o criză de investiţii, ci şi o lipsă de activitate reală în teren.

    „România nu are capacitatea unei reveniri în „V“. Mai degrabă va fi un „L“ prelungit, cu 2-3 ani de stagnare, dacă nu apar măsuri puternice de stimulare a investiţiilor”, avertizează Liviu Neagu. În lipsa predictibilităţii şi a unui plan guvernamental clar, investitorii ezită, iar antreprenorii mici îşi pierd încrederea. „O firmă mică care cumpără un buldoexcavator trebuie să înţeleagă dinamica financiară internaţională. Nu vrem să le tăiem elanul, ci să le oferim transparenţă şi instrumente reale de evaluare”, spune CEO-ul Bergerat. Compania oferă inclusiv o „şcoală a operatorilor” şi discounturi pentru studenţi, ca parte a unei strategii pe termen lung de profesionalizare a forţei de muncă. Într-un climat inflaţionist – „5% în România, comparativ cu 1% în multe state europene” – Liviu Neagu consideră că un utilaj performant Caterpillar, care îşi păstrează valoarea, „este o investiţie la fel de bună ca aurul”. Dar avertizează: „Dacă nu îl foloseşti, nu are rost”. Brandul Caterpillar continuă să domine în România: unu din trei buldoexcavatoare şi unul din cinci excavatoare vândute sunt Cat. Portofoliul depăşeşte 300 de tipuri de produse, iar Bergerat Monnoyeur completează cu servicii postvânzare, reparaţii în atelierele de la Bucureşti şi Timişoara, precum şi piese de schimb disponibile pentru livrare în 24 de ore, cu o valoare de peste 5 milioane de euro. „Avem 300 de colaboratori pregătiţi în orice moment să sprijine clienţii. Dacă o decizie nu este bună, este important să recunoşti şi să corectezi”, punctează Liviu Neagu. Deşi autorităţile vorbesc despre o „ţară-şantier”, Liviu Neagu atrage atenţia că „există riscul ca multe proiecte să fie încetinite sau chiar abandonate”. Problemele de cofinanţare, instabilitatea bugetară şi impredictibilitatea birocratică sunt bariere majore. „Chiar şi cu bani de la UE, statul trebuie să vină cu 20-40%. Dintr-un buget sărac, de unde?”

     

    Potenţialul României pe termen lung

    Cu toate acestea, Liviu Neagu rămâne un optimist realist. „România are un potenţial important pentru următorii 20 de ani, în civil, industrial, logistică, infrastructură.” Creşterea PIB ar trebui, însă, să fie „de 3-4%, nu 1-1,5%, pentru o ţară emergentă”. Altfel, riscăm să cădem într-o stagnare cu consecinţe grave pe termen lung. „Dacă mai suntem sau nu „El Doradoul“ investitorilor străini este o întrebare serioasă. Nu doar din cauza politicilor guvernamentale, ci a eficienţei economice generale”, spune Neagu, cu o sinceritate rară în discursul executivilor din construcţii. În ciuda speculaţiilor privind Re-Arm Europe, Liviu Neagu nu îşi bazează strategia primară pe eventuale contracte cu statul. „Caterpillar are componente pentru apărare – motoare, transmisii, generatoare – dar nu este acesta targetul nostru pe termen scurt. Aceste programe au un orizont de 5 ani sau chiar mai mult. Nu se întâmplă mâine. Contractele de apărare sunt semnate direct Caterpillar, nu de dealer, iar acestea sunt rare, complexe şi strategice.” Din nou, prudenţa şi realismul primează.

    Viitorul aparţine celor care investesc

    „Vor câştiga cei care au curaj să investească în perioade tulburi. Dacă ne concentrăm doar pe ce este rău, nu vom merge mai departe şi nu vom fi antreprenori.” Este poate cea mai importantă lecţie pe care Liviu Neagu o transmite pieţei. Piaţa utilajelor din România reflectă în oglindă realităţile mai largi ale economiei naţionale: oportunităţi semnificative, dar subminate de lipsa predictibilităţii, o infrastructură încă fragilă şi o forţă de muncă insuficient pregătită. În acest peisaj, Bergerat Monnoyeur încearcă să construiască nu doar o reţea de vânzări şi service, ci şi o cultură industrială durabilă. „România are resurse, are potenţial, dar trebuie să vedem clar unde suntem poziţionaţi în Europa şi ce trebuie să facem pentru a convinge investitorii că suntem o alegere viabilă”, spune Liviu Neagu, CEO al companiei. Costurile cu forţa de muncă sunt deja mai mari decât în ţările vecine, iar eficienţa muncii nu ţine pasul. „Avem mai puţine autostrăzi, suntem mai departe de pieţele mari de consum din vest, iar predictibilitatea economică este limitată. Fără ceva în plus, investitorii se vor orienta în altă parte.”

     

    Fără oameni calificaţi, nicio strategie nu funcţionează

    Una dintre marile probleme structurale este lipsa forţei de muncă pregătite. „Noi investim peste 100 de ore anual în pregătirea mecanicilor noştri. Am înscris operatori români în concursuri internaţionale şi avem propria şcoală de operatori. Dar bazinul de candidaţi capabili este în scădere.” În plus, mulţi români bine pregătiţi pleacă în vest, unde găsesc apreciere şi condiţii mai bune. Neagu insistă: „Nu este doar despre bani. Trebuie să apreciem şi moral munca bine făcută.” Pentru a aduce un mecanic la nivelul unui salariu de 2.000–3.000 de euro, „este nevoie de ani de formare şi etape clare. Noi investim în oameni pentru că, altfel, nu găsim pe piaţă. Şi nu doar în domeniul nostru — România are nevoie de o reformă în educaţia tehnologică: şcoli profesionale, licee, universităţi aplicate. Trebuie să pregătim oameni pentru industrie, nu doar pentru cercetare.” În ciuda regresului pieţei de utilaje, Liviu Neagu vede un potenţial uriaş: între 8.000 şi 10.000 de utilaje anual, adică de patru ori mai mult decât nivelul actual. „Aceasta este imaginea pe care trebuie să o avem despre România, dacă vrem să atragem investiţii şi să ne dezvoltăm. Dar fără predictibilitate pe 5-10 ani, nu vom ajunge acolo.” Programele precum „Anghel Saligny” ar trebui să fie garantate pe termen lung. „Investitorii nu se uită doar la mesaje pozitive, ci la consistenţă. Au nevoie de siguranţa că banii investiţi nu vor fi blocaţi sau pierduţi pe fondul unei decizii administrative bruşte.”

     

    Electrificarea: evoluţie, nu revoluţie

    În contextul tranziţiei verzi, Bergerat Monnoyeur este deja pregătit cu utilaje electrice, dar cererea locală este limitată. „Sunt clienţi care vor să testeze, dar piaţa nu s-a format. Problemele ţin de infrastructură: una este să încarci un utilaj la sediu, alta pe un şantier izolat.” Şi în privinţa utilajelor autonome, Liviu Neagu e realist: „Funcţionează în cariere şi situri izolate, dar nu le vom vedea prea curând pe toate şantierele. Cât despre buldoexcavatoare fără operator, nici nu vreau să mă gândesc. Ar fi inconfortabil să lucrezi cu aşa ceva într-un mediu nepregătit.” În schimb, tehnologiile de monitorizare — cum e VisionLink — sunt deja utilizate extensiv. „Am introdus alerte gratuite pe telefon, vrem să oferim ceva concret clienţilor. Dar mai este de lucru la educaţie: mulţi clienţi nici nu ştiu ce înseamnă «relanti prelungit», care înseamnă uzură mai mare şi consum inutil.”

     

    Eficienţă slabă, muncă la relanti

    „În România, 30–35% din timpul de lucru al utilajelor este petrecut la relanti. În Europa media este 12–15%. Asta spune tot.” Liviu Neagu subliniază că doar un sfert dintre operatori ştiu cu adevărat cum să folosească utilajele eficient. „Restul pierd bani fără să îşi dea seama.” Cauzele sunt multiple: de la lipsa organizării şantierului, la confortul în cabina cu aer condiţionat sau lipsa unor obiective clare din partea antreprenorului. „Unii lucrează eficient şi ne folosesc la maximum sistemele de consiliere. Alţii… încă nu. Îi ajutăm, dar această analiză  presupune timp şi voinţă.”

     

    De ce nu ne invadează produsele low cost?

    Despre competiţia din Asia, CEO-ul Bergerat este tranşant: „Utilajele ieftine nu oferă serviciu postvânzare competitiv. Când ai nevoie de o reparaţie urgentă, nu ai timp să aştepţi. Noi livrăm piese în 24 de ore. Asta face diferenţa.”

    Chiar dacă preţul iniţial este mai mic, un business plan serios ia în calcul costul total de utilizare, fiabilitatea şi suportul. „Românii sunt atenţi şi analizează. De aceea nu vedem prea multe utilaje chinezeşti pe piaţă.” Tensiunile comerciale între SUA şi UE pot afecta indirect şi România. „Suntem dependenţi de lanţurile globale, iar economiile sunt interconectate, ca şi exemplu, dacă industria auto europeană este afectată, şi noi simţim impactul.” La fel, incertitudinile legate de fondurile UE, întârzierile în îndeplinirea jaloanelor sau lipsa unui plan industrial coerent transmit un semnal negativ pieţei. „Firmele performante vor alege să plece. Vor rămâne cele care se mulţumesc cu mai puţin. Şi atunci nu mai vorbim de o economie competitivă.”

     

    România, între resurse şi risc

    România are atuuri importante: una dintre cele mai mari ferme eoliene din Europa, resurse de gaze, petrol şi un potenţial agricol uriaş. „Dar le folosim prost. Importăm produse agricole, în loc să producem. Vorbesc aici ca român, nu ca vânzător de utilaje. Este nevoie de o regândire strategică.” Respectul pentru resurse, pentru oameni, pentru ţară şi pentru mediu trebuie să redevină valori centrale. „Altfel, vom continua să pierdem timp. Şi timpul, spre deosebire de bani, nu poate fi cumpărat.” Piaţa forţei de muncă din România continuă să creeze provocări profunde pentru companiile din industrie, iar sectorul utilajelor de construcţii nu face excepţie. Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur, spune fără echivoc: „Este mai uşor să găseşti un director general decât un tehnician sau un mecanic bun.” Într-o economie care suferă de o lipsă acută de personal calificat, formarea devine esenţială, dar şi anevoioasă. Bergerat Monnoyeur participă activ în sistemul de învăţământ dual şi a lansat propriile programe de ucenicie, însă impactul este limitat de lipsa unei mase critice de candidaţi. „Avem baze în oraşe mari – Cluj, Galaţi, Constanţa, Timişoara – unde concurenţa este acerbă şi astfel de meserii devin din ce în ce mai greu de acoperit. Când căutăm un tehnician, uneori aşteptăm luni întregi pentru un singur CV.” Problema nu este doar cantitativă, ci şi calitativă. „Un angajat la început de drum are nevoie de 6 până la 18 luni până va putea lucra independent pe teren. Este pe statul de plată din prima zi, dar productiv abia după un an. În cazul specialiştilor în diagnoză şi remote flash perioada de productivitate este şi mai mare.” De peste 10 ani, Bergerat Monnoyeur a creat o şcoală dedicată operatorilor de utilaje. Cursurile includ 180 de ore, dintre care o treime în sală şi două treimi direct pe utilaje, ceea ce presupune şi „imobilizarea” acestora pentru instruire. „Programul nu a fost gândit pentru a face bani. Am pornit de la ideea de a oferi un serviciu esenţial pentru industrie.” Taxa pentru participare este accesibilă, de cele mai multe ori acoperită de companii sau chiar de cursanţi. „Îşi scot banii rapid după finalizare. Într-un an formăm în jur de 100 de operatori. Este o cifră mică în raport cu nevoile pieţei, dar este un început solid.” Programul de învăţământ dual, desfăşurat în oraşele în care compania are sedii, aduce 8-10 tineri pe an în programele de formare. „Aceşti ucenici încep la 16 ani. Nu pot fi angajaţi legal, dar sunt formaţi de la zero. Problema nu este neapărat de bani, ci de tutori – oameni dedicaţi care să îi înveţe, să îi urmărească, să-i îndrume. Rata de retenţie în România este de doar 20%, faţă de 80% în Franţa. Asta arată diferenţa de cultură profesională.”

     

    România şi reconstrucţia Ucrainei: este nevoie de un plan

    În privinţa reconstrucţiei Ucrainei, Liviu Neagu remarcă nevoia unei strategii naţionale. „Polonia pare să aibă deja planuri concrete. România ar putea beneficia, mai ales prin antreprenorii din Moldova, dar nu am auzit nimic articulat.” În prezent, Bergerat Monnoyeur oferă servicii şi pentru firme internaţionale – din Italia, Austria sau Turcia – care activează în România, dar poate să extindă gama de suport şi logistică şi pentru proiecte transfrontaliere.  

     

     

    Caterpillar marchează 100 de ani de inovaţie

    Cu ocazia centenarului Caterpillar, Bergerat Monnoyeur a organizat Zilele Porţilor Deschise la Mogoşoaia, aducând în prim-plan tradiţia, tehnologia şi angajamentul faţă de industria construcţiilor. Evenimentul a marcat nu doar un moment aniversar, ci şi o reafirmare a unei misiuni construite pe parteneriat, eficienţă şi sustenabilitate.

    Într-o industrie în care inovaţia este măsurată prin tonaj, precizie şi fiabilitate, Caterpillar aniversează un secol de leadership. Mai mult decât o bornă simbolică, centenarul marchează o tranziţie către un nou model industrial – digital, sustenabil şi interconectat. Bergerat Monnoyeur, partenerul exclusiv al Caterpillar în România, a celebrat momentul printr-un eveniment amplu la sediul din Mogoşoaia, unde s-au reunit clienţi, parteneri şi pasionaţi ai brandului Cat. „Este mai mult decât o aniversare. Este un semnal clar că am trecut împreună prin crize, transformări şi revoluţii industriale. Şi suntem pregătiţi pentru următoarea sută de ani”, a declarat Liviu Neagu, CEO al Bergerat Monnoyeur România & Moldova.

    Evenimentul organizat între 12 şi 14 iunie a transformat sediul Bergerat Monnoyeur într-un centru al tehnologiei. Vizitatorii au putut testa utilaje, asista la demonstraţii tehnice şi participa la etapa locală a Caterpillar Global Operator Challenge – o competiţie internaţională care pune în valoare abilităţile operatorilor.

    Punctul de atracţie: seria limitată de echipamente Centenar, produse într-o nuanţă distinctă – Centennial Grey. Modelele Cat 432 şi Cat D6 XE în versiune aniversară au ilustrat perfect fuziunea dintre moştenire şi viitor: tehnologie de vârf, emisii reduse, confort maxim şi eficienţă energetică fără precedent.

     

     

    Bergerat Monnoyeur şi Caterpillar o relaţie de aproape un secol

     

    Colaborarea dintre Bergerat Monnoyeur şi Caterpillar a început în 1929 în Franţa şi s-a extins în România în 1992. De atunci, Bergerat a devenit sinonim cu utilajele de construcţii Cat, nu doar prin vânzare, ci prin servicii integrate, suport tehnic, închiriere şi programe postvânzare personalizate. „Această relaţie nu este doar una comercială. Este o construcţie durabilă bazată pe încredere, excelenţă operaţională şi o echipă care cunoaşte perfect cerinţele terenului. România construieşte, iar noi suntem acolo”, a spus Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur pentru România & Moldova. Aniversarea celor 100 de ani vine într-un context în care industria utilajelor se află într-o tranziţie profundă. Caterpillar şi Bergerat Monnoyeur vorbesc acum despre inteligenţă artificială, transmisii electrice, monitorizare în cloud şi promisiuni contractuale privind consumul de combustibil, prin programul Cat® Fuel Promise. „Noile utilaje nu mai sunt simple maşini de forţă. Sunt centre de date mobile. Iar promisiunea noastră este că fiecare litru de motorină sau fiecare kWh consumat aduce valoare directă clientului”, explică reprezentanţii companiei. Dincolo de cifre şi echipamente, aniversarea a fost şi o ocazie de reafirmare a unui angajament. „Vedem în teren o mobilizare fără precedent: autostrăzi, poduri, şantiere active în toată ţara. România poate construi mai bine, mai repede şi mai sustenabil. Iar noi suntem pregătiţi să sprijinim acest efort naţional cu utilaje, tehnologie, servicii şi încredere”, a subliniat Liviu Neagu.

     

    Cine este Liviu Neagu, CEO Bergerat Monnoyeur România şi Republica Moldova

    1.Œ A absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti;

    2. Primul său job a fost la combinatul chimic de la Giurgiu, unde a început ca stagiar şi a crescut repede pe treapta ierarhică, până a ajuns şef de atelier şi responsabil într-un proiect de investiţii;

    Ž3. A lucrat apoi o vreme în industria metalurgică, la IPROLAM, pe partea de proiectare;

    4. În 1992 a devenit primul angajat al distribuitorului Bergerat Monnoyeur în România şi lucrează de peste 30 de ani în cadrul grupului;

    5. E pasionat de sport, în special de handbal şi fotbal.

    Precizare: Mesajele şi comentariile din acest articol îi aparţin lui Liviu Neagu şi nu implică în niciun fel Bergerat Monnoyeur, Caterpillar sau alte entităţi juridice afiliate.