Category: Afaceri

Stiri din afaceri

  • Smithfield Ferme incheie parteneriate cu fermierii locali pentru ferme de porci

    In celelalte tari in care compania este prezenta, Smithfield are deja cea mai mare parte a fermelor in acest sistem de parteneriat. Potrivit lui Gregory Schmidt, directorul de operatiuni al companiei, localnicii vor fi proprietarii acestor ferme, ceea ce le asigura o sursa de venit constanta.

    Programul de punere in functiune a celor trei ferme are in vedere si depunerea dosarelor de finantare din fonduri europene a altor trei proiecte similare si elaborarea studiilor de prefezabilitate pentru infiintarea altor 30 de ferme in cooperare cu producatorii particulari.

    De asemenea, Smithfield Ferme se sprijina si pe sustinerea financiara a companiei-mama, grupul american Smithfield Foods, cel mai mare procesator si producator de carne de porc din lume. Pentru 2009, compania mai planuieste sa isi mareasca capacitatea de productie pe care o are in Romania prin punerea in functiune a unei ferme de scroafe, o investitie greenfield in valoare de 20 de milioane de euro finalizata si autorizata in 2008.

    In plus, tot anul acesta vor deveni operationale 10 ferme de crestere si ingrasare a porcilor.  Smithfield a intrat pe piata din Romania in urma cu aproape cinci ani, prin preluarea combinatului timisorean Comtim. La acel moment, compania anunta investitii de 800 de milioane de dolari in tara noastra.

    La sfarsitul anului trecut, Smithfield investise deja in jur de 600 de milioane de dolari. Grupul activeaza in tara noastra prin trei linii de business: Smithfield Ferme (cuprinzand 35 de ferme de porci in judetele Timis si Arad), Pirin Agri (achizitii de terenuri agricole) si Smithfield Prod (abatoare [i distribu]ie a carcaselor de porc prin Frigofer Tulcea [i Agroalim Distribution).

    Cititi aici mai multe despre planurile americanilor de la Smithfield in Romania.

  • Whiteland: ultimele trei luni din 2008 au fost cele mai bune din istoria companiei

    Cu toate acestea, in luna ianuarie 2009, blocajul financiar a inceput sa se resimta in scaderea vanzarilor, a mai spus Stefanescu, adaugand ca incasarea creditelor de la clienti se face cu dificultate in aceasta perioada. Tocmai pentru a evita dificultati financiare in urmatoarea perioada, una din prioritatile companiei pentru acest an este reducerea termenului de recuperare a creditelor de la parteneri.

    In 2007, Whiteland a avut o cifra de afaceri de 73 de milioane de euro, pentru 2008 estimarile fiind de aproximativ 100 de milioane de euro.
    Grupul Whiteland, format din Whiteland Sales & Marketing, Whiteland Logistics si Whiteland BTL, ofera servicii de vanzare, marketing, logistica si servicii BTL pentru Hochland, Orkla Foods, Meggle si Campina.Grupul produce totodata si brandul propriu, Don Gustosso.

    Cititi aici mai multe despre principalii jucatori de pe piata distributiei alimentare si despre primele semne ale blocajului financiar.
     
  • Primul magazin C&A din Romania va fi deschis in aprilie

    “In primul an vrem sa deschidem cinci magazine, dar din 2010 planul este sa investim in cate opt noi magazine anual”, precizeaza pentru BUSINESS Magazin Herbert Asamer, purtator de cuvant al C&A. Strategia de extindere a companiei vizeaza in special spatiile stradale, “dar pentru ca ele nu exista si in Romania, vom intra in centre comerciale”.

    Primele magazine C&A din Romania vor fi deschise la Bucuresti (Militari Shopping Center si Sun Plaza), Buzau, Galati si Oradea si se vor intinde pe suprafete intre 1.500-2.000 de metri patrati. Valoarea investitiilor bugetate este de circa cinci milione de euro.

    Printre competitorii C&A pe piata locala se numara retele de magazine precum Zara, Mango, New Yorker, House of Art, TinaR sau Fox. Cu 34.000 de angaja]i n lume, C&A, parte a grupului Cofra, opereaza peste 1.000 de magazine in Europa nregistr`nd afaceri anuale de circa sase miliarde de euro.

    Cofra Holding, cu sediul in Elvetia, este controlat de familia olandeza Brenninkmeijer care detine activitati si in domeniul imobiliar, servicii financiare, fonduri de investitii si energie regenerabila.

    Cititi aici ce alti retaileri si-au confirmat sosirea pe piata romaneasca in 2009 si cine se lasa in continuare asteptati.
     
  • Sorina Donisa APT: “Decat sa dea oameni afara, mai bine ii redistribuie”

    "Cel mai frecvent, aceste redistribuiri se fac la nivelul personalului din functiile de suport", spune Sorina Donisa, CFO APT Resources&Services. Aceasta poate fi o solutie pentru companiile care se gandesc sa faca disponibilizari, alaturi de reducerea unor anumite beneficii pe care le ofera.

    "Deja se limiteaza anumite beneficii, precum telefon, prime de vacanta, pensii, asigurari, reducerea bugetelor de training", adauga Donisa. Pentru anul acesta, CFO-ul APT Resources&Services estimeaza un numar de 300.000 de someri, din toate domeniile de activitate.

  • Low cost de la Cluj

    Zborul low-cost catre Palma de Mallorca va decola din Cluj o data pe saptamana in perioada 13 iunie – 19 septembrie. Aceasta cursa reprezinta o premiera si pentru compania aeriana, fiind primul zbor sezonier operat din Romania.

    Catre Palma de Mallorca zboara sezonier (vara) si curse charter operate de agentiile de turism, diferenta intre cele doua fiind ca zborul low-cost poate fi achizitionat neconditionat de achizitia unui pachet turistic.

    “Lansarea acestei curse reprezinta un pas important in procesul de dezvoltare a pietei aeriene low cost din Romania. Obiectivul nostru este de a transporta aproximativ 4.500 de pasageri pe aceasta ruta”, a declarat Natasa Kazmer, director de comunicare a companiei maghiare.

    Biletele sunt deja disponibile on-line pe pe site-ul companiei, iar pretul cu toate taxele incluse, pentru un singur zbor, porneste de la 229 de lei. Wizz Air opereaza in prezent curse din Cluj-Napoca spre Barcelona, Roma, Londra, Dortmund, Milano, Valencia si Paris.

    Wizz Air a intrat pe piata din Romania in iulie 2006 si a stabilit prima baza operationala in Bucuresti in iunie 2007 si a doua la Cluj, in mai 2008. Compania a operat o perioada si un zbor intern, intre Bucuresti si Cluj, la care a renuntat in toamna lui 2008. Cea de-a treia baza va fi deschisa la Timisoara in aceasta luna. In prezent, compania ofera zboruri pe 24 rute, catre 10 destinatii, din Bucuresti, Cluj, Targu-Mures si Timisoara.

  • Lindab: Am fi fericiti daca repetam rezultatele din 2008

    "Ultima luna din 2008 a fost sub cea similara din 2007 insa in luna ianuarie a acestui an am avut vanzari mai bune decat in perioada similara a anului trecut. Vom fi bucurosi daca vom reusi in acest an sa repetam rezultatele din 2008", spune directorul general al companiei

    Sulyok estima la jumatatea anului trecut ca Lindab Romania va termina anul 2008 cu o cifra de afaceri de 75 – 80 milioane de euro, in crestere cu circa 30% fata de anul precedent, aceasta datorandu-se si preluarii producatorilor Rova Romania si Vios, subsidiarele locale ale Sipog Group, companie preluata pe plan mondial de catre Lindab.

    Potrivit reprezentantului companiei, rezultatele preliminare aferente lui 2008 arata ca obiectivul stabilit a fost atins. Compania a realizat in 2007 o cifra de afaceri de 46,7 mil. euro, in crestere cu 23% fata de 2006.

    "Cu siguranta ca marii dezvoltatori imobiliari nu vor mai construi cartiere cu mii de locuinte", acesta urmand sa fie un factor care va afecta vanzarile companiei pe plan local. Pentru a le impulsiona, Lindab a lansat in aceasta luna o campanie, numita "Declaram rosu culoarea lunii februarie!", prin care cei care vor cumpara un sistem de acoperis complet din gama ‘rosu 758’ vor beneficia de o reducere de 30% a pretului de vanzare.

    Aceasta metoda de promovare va fi continuata si in lunile urmatoare, eventualele efecte pozitive urmand sa se vada si in rezultatele dealerilor Lindab, prin care sunt realizate peste 90% din vanzarile companiei pe plan local. "Am avut la finalul anului o intalnire cu distribuitorii nostri si le-am dat sfaturi pentru aceasta perioada. Sa fie mai atenti la facilitatile de cumparare, la facturare sau sa nu isi mai creeze stocuri", a mai spus Andrey Sulyok.

    Lindab detine o fabrica in apropierea Bucurestiului in timp ce Sipog detinea la Sibiu o fabrica de invelitori metalice. Piata de tigla metalica a atins in 2007o valoare de circa 100 de milioane de euro si un volum de 8-9 milioane de metri patrati. Principalii competitori pe plan local ai Lindab sunt Arcelor Mittal Construction, Ruukki Romania, Bramac Sisteme de Invelitori, Megaprofil si CoilProfil.

    Click aici pentru a citi despre cele mai noi inovatii in materie de constructii pe baza structuri metalice, care nu se regasesc insa in Romania deoarece sunt prea scumpe in raport cu forta locala de munca ieftina.